TIC-TAC, (2) tic-tacuri, s. n., interj. 1. Interj. Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii, loviturile ritmice într-un corp tare etc.; tic¹. 2. S. n. Zgomot regulat și monoton. Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack.

ȚICĂ, țică, s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

tic-tac sn, i [At: POLIZU / V: (reg) tica-~, tica-taca, ~-toc / S și: tictac / E: fo cf fr tic-tac, ger Tick-tack] 1-4 Tic¹ (1-4). 5-6 (Cuvânt care) redă loviturile ritmice într-un corp tare etc.

tica-tac sn, i vz tic-tac

tica-taca sn, i vz tic-tac

tică¹ sf [At: CHEST. V, 157/66 / Pl: ? / E: tic¹] (Reg) Clopot care se pune la gâtul oilor.

țăgă i vz țigă¹

țâc³ i vz țigă¹

țâc² i, sn vz țic¹

țâcă¹ sf vz țic¹

țâcă³ sf vz țică²

țe^2[1] i vz țigă¹

țic² sms vz țică⁴

țic¹ [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (3-11) țică (Pl: țici) sf, (2-9) țâc i, sn, țâcă (Pl: țâci) sf, (2) țig i / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul produs prin ciocnirea a două obiecte (de lemn, de metal etc.). 2 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări. 3 sn (Reg; șîcs de-a ~ul, de-a mingea-n ~) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ Si: (reg) de-a ciocota. 4 sn (Reg) Lovirea mingii cu bățul la țic (3). 5 sn (Reg) Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic (3). 6 sn (Reg; d. jucătorii „de la bătaie”; îe) A da (sau a bate) ~ (sau ~ul, ~ă, ~a) A-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. 7 sn (Reg; îf țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic (3). 8 sn (Reg; îaf) Minge. 9 sn (Reg; îaf) Țurcă¹ (1). 10 sf (Orn; Trs; îf țâcă) Ciocănitoare (Dryobates maior). 11 sf (Orn; reg; îaf) Bibilică (Numida meleagris).

țica i vz țigă¹

țică⁴ sms [At: CREANGĂ, P. 147 / V: țic / E: ns cf țic³] (Mol; fam) Termen cu care cineva se adresează unui copil Si: (reg) cică¹.

țică² sfs [At: CADE / V: țâcă / E: ns cf ciucă „fel de a fi”] 1 (Olt; Ban) Neam, viță. 2 (Olt; Ban; adesea determinat prin „rea”) Soi. 3 (Ban) Fiere.

țică¹ i vz țigă¹

țică³ sf vz țic¹

țiga i vz țigă¹

țigă¹ i [At: CHEST. V, 77/25 / V: țăgă, țâc, țe, țica, țică, țiga, țighe, țighi, țogă / E: ger Ziege „capră”] (Reg; are, în combinație cu prima parte a cuvântului sau cu alte interjecții) Strigăt cu care: 1 Se mână caprele și oile. 2 Se cheamă caprele și oile. 3 Se alungă caprele și oile.

țighe i vz țigă¹

țighi i vz țigă¹

țogă i vz țigă¹

❍ȚIC sbst. Mold. Un fel de joc cu mingea. (PAMF.)

❍ȚICĂ sbst. Mold. Băiețașule, piciule: pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu, măi ~! (CRG.).

❍ȚÎCĂ¹ sf. Olten. Neam, soiu: se cunoaște că e țîca noastră (CONV.); e o ~ a dracului de om (CIAUȘ.).

❍ȚÎCĂ² sf. Ban. 🐦 = GHIONOAIE-PESTRIȚĂ.

TIC-TAC interj. Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic¹. ◊ (Substantivat, n.) Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack.

ȚICĂ s. m. (Fam.) Termen de adresare pentru un copil. – Din [băie]țică.

TIC-TAC interj. Onomatopee care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. ◊ (Substantivat) Tictacul ceasornicului de mînă îi sună deodată... în ureche. C. PETRESCU, Î. II 159. Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic, Se-ntunecă chilia și iar se luminează, Și-aleargă fusul spornic. IOSIF, V. 42. Liniștea era desăvîrșită. Nu se auzea decît tictacul unui ceasornic de pe masă. D. ZAMFIRESCU, R. 176. – Scris și: tictac. – Variantă: tica-tac (COȘBUC, P. I 301) interj.

TICA-TAC interj. v. tic-tac.

ȚICĂ s. m. (Numai la vocativ) Termen familiar cu care te adresezi unui copil; băiețașule, mititelule. Apoi bine că știu a cui ești, măi țică. CREANGĂ, A. 58.

TIC-TAC interj. Cuvînt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. ♦ (s.n.) Tic-tacul ceasornicului. [< fr. tic-tac, germ. Ticktack].

TIC-TAC interj. și s. n. cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. (< fr. tic -tac, germ. Ticktack)

ȚICĂ m. fam. (termen de adresare a unei persoane în etate către un băiat). /Din [băie]țică

tica-taca int. încet-încet (CAR.). [V. tic-tac].

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].

țică m. fam. piciu, băiat: de unde ești tu, măi țică? CR. [Scurtat din băiețicâ].

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule!

tic-tac¹ interj.

!țică (fam.) s. m., g.-d. art. lui țică

tic-tac¹ interj.

țică (fam.) s. m., pl. țică

tic-tac interj.

țică s. m. invar.

tic-tac.

țică s. m. – Persoană mică; expresie de alintare pentru un copil. – Var. țîc(ă). Creație expresivă, cf. it. cicca „chiștoc” (Battisti, II, 925), luc. cicco „mic”, sp. chico. Este greșită părerea lui Tiktin, care crede că ar fi o reducere a lui puțică, cf. puță. Dubletul lui țic, s. n. (un anumit joc cu mingea). În Mold.

Tică v. Dimitrie III 2 d.

ȚICĂ s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.

țică s. v. BĂIEȚAȘ. BĂIEȚEL. COPILAȘ.

țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.

țică² s.f. (reg.) neam, viță, soi, fel, țicanie.