2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șonți2 vr [At: TDRG / Pzi: esc / E: șonț1] (Îrg; rar) A se îmbrăca nemțește.

șonți1 [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 366 / V: (reg) ~nti / Pzi: esc / E: șont2] 1 vi (Mun; d. ființe; îf șonti) A șchiopăta (1). 2-3 vtr (Reg) A (se) șchiopa (1-2). 4-5 vtr (Reg) A (se) schilodi. 6-7 vtr (Mol; Buc) A (se) poci.

ȘONȚÍ1, șonțesc, vb. IV. Tranz. A schilodi; a sluți, a poci.

ȘONȚÍ2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. Pentru că munteanul făcea nazuri, rievrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.

ȘONȚÍ2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește. – Din șonț.

ȘONȚÍ1, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.

A SE ȘONȚÍ se ~ésc intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scâlcia; a se scrombăi; a se scălâmba. /Din șonț

A ȘONȚÍ ~ésc tranz. A face să se șonțească; a schilodi de picioare, a face șont. /Din șont

șonțésc v. tr. (d. șonț. V. șolcăĭ). Est. Iron. Îmbrac așezînd prost o haĭnă: cine te-a șonțit așa? Fig. Deformez, pocesc, urîțesc, denaturez: v’ațĭ șonțit mintea!


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘONȚÍ vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, șchiopăta, urâți.

șonți vb. v. DEFORMA. DESFIGURA. POCI. SCHIMONOSI. SLUȚI. STRÎMBA. ȘCHIOPĂTA. URÎȚI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șonțí2, șonțésc, vb. IV refl. (reg.) a purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.

Intrare: șonți (îmbrăca)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șonți
  • șonțire
  • șonțit
  • șonțitu‑
  • șonțind
  • șonțindu‑
singular plural
  • șonțește
  • șonțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șonțesc
(să)
  • șonțesc
  • șonțeam
  • șonții
  • șonțisem
a II-a (tu)
  • șonțești
(să)
  • șonțești
  • șonțeai
  • șonțiși
  • șonțiseși
a III-a (el, ea)
  • șonțește
(să)
  • șonțească
  • șonțea
  • șonți
  • șonțise
plural I (noi)
  • șonțim
(să)
  • șonțim
  • șonțeam
  • șonțirăm
  • șonțiserăm
  • șonțisem
a II-a (voi)
  • șonțiți
(să)
  • șonțiți
  • șonțeați
  • șonțirăți
  • șonțiserăți
  • șonțiseți
a III-a (ei, ele)
  • șonțesc
(să)
  • șonțească
  • șonțeau
  • șonți
  • șonțiseră
Intrare: șonți (schilodi)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șonți
  • șonțire
  • șonțit
  • șonțitu‑
  • șonțind
  • șonțindu‑
singular plural
  • șonțește
  • șonțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șonțesc
(să)
  • șonțesc
  • șonțeam
  • șonții
  • șonțisem
a II-a (tu)
  • șonțești
(să)
  • șonțești
  • șonțeai
  • șonțiși
  • șonțiseși
a III-a (el, ea)
  • șonțește
(să)
  • șonțească
  • șonțea
  • șonți
  • șonțise
plural I (noi)
  • șonțim
(să)
  • șonțim
  • șonțeam
  • șonțirăm
  • șonțiserăm
  • șonțisem
a II-a (voi)
  • șonțiți
(să)
  • șonțiți
  • șonțeați
  • șonțirăți
  • șonțiserăți
  • șonțiseți
a III-a (ei, ele)
  • șonțesc
(să)
  • șonțească
  • șonțeau
  • șonți
  • șonțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șonți (îmbrăca)

  • 1. reflexiv rar A purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.
    surse: DLRLC DLRM un exemplu
    exemple
    • Pentru că munteanul făcea nazuri, nevrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • șonț
    surse: DLRM

șonți (schilodi)