șonți² vr [At: TDRG / Pzi: ~țesc / E: șonț¹] (Îrg; rar) A se îmbrăca nemțește.

șonți¹ [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 366 / V: (reg) ~nti / Pzi: ~țesc / E: șont²] 1 vi (Mun; d. ființe; îf șonti) A șchiopăta (1). 2-3 vtr (Reg) A (se) șchiopa (1-2). 4-5 vtr (Reg) A (se) schilodi. 6-7 vtr (Mol; Buc) A (se) poci.

ȘONȚI², șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. Pentru că munteanul făcea nazuri, rievrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.

ȘONȚI¹, șonțesc, vb. IV. Tranz. A schilodi; a sluți, a poci.

ȘONȚI², șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. – Din șonț.

ȘONȚI¹, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.

A SE ȘONȚI se ~esc intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scâlcia; a se scrombăi; a se scălâmba. /Din șonț

A ȘONȚI ~esc tranz. A face să se șonțească; a schilodi de picioare, a face șont. /Din șont

șont¹ sm vz șonț

șont², șoantă [At: CIHAC II, 529 / V: (reg) șonț / Pl: șonți, șoante / E: ns cf mg sánta, rom ciont] (Reg) 1-6 smf, a (Adesea dep) Șchiop (1-6). 7 a (D. oameni) Pocit. 8 a (D. oameni) Caraghios (2).

șonti v vz șonți¹

șonț², șoanță a vz șont²

șonț¹ sm [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 367 / V: (reg) ~nt / Pl: ~i / E: ns cf honț] (îrg; prt) Șoacăț¹ (1).

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Mold.) Bolnav de picioare, șchiop, schilod. (Substantivat) Îl și prind pe șontul Nataliei... îl și duc la post. CAMILAR, N. II 419. – Variantă: șonț, șoanță adj.

ȘONȚ¹, șonți, s. m. (Rar) Nume de ocară dat nemților. V. șoacăț. Mă apropiu de neamțul meu și-i zic: Măi șonțule! deschide-ți urechile-n patru. ALECSANDRI, la TDRG.

ȘONȚ², ȘOANȚĂ adj. v. șont.

ȘONT șoantă (șonți, șoante) și substantival reg. (despre ființe) Care este infirm de un picior; care merge șchiopătând; cotonog; șchiop; șontorog. /cf. ung. sánta

șonț a. și m. 1. fam. șchiop; 2. (ironic) Neamț: o necăjesc fel de fel de Șonți AL. [Ung. ȘÓNTA].

2) șonț, șoánță adj. (ung. sánta, sántika, șchĭop; sîrb. bg. šantav, șchĭop, paralitic). Fam. Iron. Șchĭop. Fig. Șonțit, ridicul.

1) Șonț, Șoánță s. (din Honț, porecla Sasuluĭ. Cp. cu șervănea, șoaĭtă, șomîc din hervanea, *hoaĭtă, *homic). Est. Iron. Neamț. V. șfab 2.

șonțésc v. tr. (d. șonț. V. șolcăĭ). Est. Iron. Îmbrac așezînd prost o haĭnă: cine te-a șonțit așa? Fig. Deformez, pocesc, urîțesc, denaturez: v’ațĭ șonțit mintea!

șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoantă, pl. șoante

șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoantă, pl. șoante

șont adj. m., pl. șonți; f. sg. șoantă, pl. șoante

șonț (-ți), s. m. – (Mold.) Șchiop. – Var. șonț. Creație expresivă, cf. bont, ciont, mont, tont, care exprimă ideea de „ciut”. Var. este un sing. analogic, format după pl. Cf. și șonț „neamț”, cu evoluția semantică la fel ca în țopîrlan. Der. din mag. sánta „șchiop” (Șeineanu, Semasiol., 171; Loewe 56; Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 183), care ar depinde de sb. šantav „șchiop”, slov. šantati „a șchiopăta” (Miklosich, Fremdw., 128), este mai puțin probabilă. Der. șonți, vb. (Mold., a șchiopăta, a deșela); șoni, vb. (Olt., a deșela); șoneală, s. f. (Olt., șchiopătare); șontîc, interj. (exprimă ideea de șchiopătare), cf. hîltîc, bîldîbîc; șontîcăi, vb. (a șchiopăta); șontorog, adj. (șchiop; paralizat; impotent, hodorogit), format ca boșorog, hodorog etc. (mag. dialectal csontorag, indicat de Tiktin și Candrea ca sursă pentru rom., provine din rom. cf. Edelspacher 12); șontorogi, vb. (a deșela).

ȘONȚI vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, șchiopăta, urâți.

șonți vb. v. DEFORMA. DESFIGURA. POCI. SCHIMONOSI. SLUȚI. STRÎMBA. ȘCHIOPĂTA. URÎȚI.

ȘONT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

ȘONT adj. v. șchiop.

șont adj. v. ȘCHIOP.

șont adj., s. v. INFIRM. INVALID. SCHILOD.

șonți², șonțesc, vb. IV refl. (reg.) a purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.

șont, șoantă, șonți, șoante, adj. (reg.; adesea substantivat) 1. șchiop; schilod. 2. pocit, caraghios.