opțiuni
  • info

17 definiții pentru șont

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.

șont2, șoantă [At: CIHAC II, 529 / V: (reg) șonț / Pl: șonți, șoante / E: ns cf mg sánta, rom ciont] (Reg) 1-6 smf, a (Adesea dep) Șchiop (1-6). 7 a (D. oameni) Pocit. 8 a (D. oameni) Caraghios (2).

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Mold.) Bolnav de picioare, șchiop, schilod. (Substantivat) Îl și prind pe șontul Nataliei... îl și duc la post. CAMILAR, N. II 419. – Variantă: șonț, șoanță adj.

ȘONT șoantă (șonți, șoante) și substantival reg. (despre ființe) Care este infirm de un picior; care merge șchiopătând; cotonog; șchiop; șontorog. /cf. ung. sánta

șonț2, șoanță a vz șont2

ȘONȚ2, ȘOANȚĂ adj. v. șont.

șonț a. și m. 1. fam. șchiop; 2. (ironic) Neamț: o necăjesc fel de fel de Șonți AL. [Ung. ȘÓNTA].

2) șonț, șoánță adj. (ung. sánta, sántika, șchĭop; sîrb. bg. šantav, șchĭop, paralitic). Fam. Iron. Șchĭop. Fig. Șonțit, ridicul.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoantă, pl. șoante

șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoantă, pl. șoante

șont adj. m., pl. șonți; f. sg. șoantă, pl. șoante

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘONT adj. v. șchiop.

ȘONT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

șont adj., s. v. INFIRM. INVALID. SCHILOD.

șont adj. v. ȘCHIOP.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șonț (-ți), s. m. – (Mold.) Șchiop. – Var. șonț. Creație expresivă, cf. bont, ciont, mont, tont, care exprimă ideea de „ciut”. Var. este un sing. analogic, format după pl. Cf. și șonț „neamț”, cu evoluția semantică la fel ca în țopîrlan. Der. din mag. sánta „șchiop” (Șeineanu, Semasiol., 171; Loewe 56; Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 183), care ar depinde de sb. šantav „șchiop”, slov. šantati „a șchiopăta” (Miklosich, Fremdw., 128), este mai puțin probabilă. Der. șonți, vb. (Mold., a șchiopăta, a deșela); șoni, vb. (Olt., a deșela); șoneală, s. f. (Olt., șchiopătare); șontîc, interj. (exprimă ideea de șchiopătare), cf. hîltîc, bîldîbîc; șontîcăi, vb. (a șchiopăta); șontorog, adj. (șchiop; paralizat; impotent, hodorogit), format ca boșorog, hodorog etc. (mag. dialectal csontorag, indicat de Tiktin și Candrea ca sursă pentru rom., provine din rom. cf. Edelspacher 12); șontorogi, vb. (a deșela).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șont, șoantă, șonți, șoante, adj. (reg.; adesea substantivat) 1. șchiop; schilod. 2. pocit, caraghios.

Intrare: șont
șont adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șont
  • șontul
  • șontu‑
  • șoantă
  • șoanta
plural
  • șonți
  • șonții
  • șoante
  • șoantele
genitiv-dativ singular
  • șont
  • șontului
  • șoante
  • șoantei
plural
  • șonți
  • șonților
  • șoante
  • șoantelor
vocativ singular — —
plural — —
șonț2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A28)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șonț
  • șonțul
  • șonțu‑
  • șoanță
  • șoanța
plural
  • șonți
  • șonții
  • șoanțe
  • șoanțele
genitiv-dativ singular
  • șonț
  • șonțului
  • șoanțe
  • șoanței
plural
  • șonți
  • șonților
  • șoanțe
  • șoanțelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șont, șoantăadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.