11 intrări

Articole pe această temă:

97 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

mei s [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 2862/12 / Pl: (3, 6) ~uri, ~ie / E: ml milium, -ii] 1 (Șîc ~-mărunt, ~-românesc, ~-păsăresc) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite Si: (reg) mălai, părâng, păsat (Panicum miliaceum). 2 (Îc) ~-mărunt (sau ~-păsăresc) Varietate de mei (1) cu florile dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă Si: meișor (Panicum capilare). 3 (Prc; csc) Semințe de mei (1), folosite în trecut ca hrană pentru oameni, azi mai ales pentru păsări Si: (reg) păsat. 4 (Rar; îe) Cât ai zice ~ Într-o clipă Si: cât ai zice pește. 5 (Rar; îs) Gol ~ Foarte sărac. 6 (Pex) Meiște. 7 (Reg; îc) ~-păsăresc Plantă erbacee cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii, foarte lucitoare (Lithospermum officinale). 8 (Bot; reg; îc) ~-păsăresc (sau ~-nebun) Mohor (Setaria verticillata și viridis). 9 (Bot; reg; îc) ~-tătăresc Mătură (Sorghum vulgare). 10 (Bot; reg; îc) ~-pădureț (sau ~-sălbatic) Meișor (Milium effusum). 11 (Bot; reg; îc) ~-lung sau ~ul-canarilor larba-canarașului (Phalaris canariensis).

MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

MEI, (2) meiuri, s. n. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor cu inflorescența ramificată, cu semințe mici, făinoase, cultivată în trecut ca cereală, iar azi mai ales ca nutreț pentru vite și păsări (Panicum miliaceum); mălai, păsat. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Atît soldații cît și ofițerii sau boierii aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne de grîu sau de mei și de lumînări. BĂLCESCU, O. I 16. Cine se teme de vrăbii nu seamănă mei. Flămîndul codri visează și vrabia mei.Expr. Cît ai zice mei v. zice. ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă erbacee cu frunze cu perișori, cu flori mici alb-gălbui și cu fructe în formă de boabe pietroase, mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-mărunt = plantă asemănătoare cu meiul-păsăresc, cu florile dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă (Panicum capillare). 2. (Mai ales la pl.) Lan, holdă cultivată cu această plantă. Iote-l, ăsta e. Acolea, între meiurile alea și porumbari. DUMITRIU, V. E. 124. Cei ce muncesc cîmpul, să vadă de grîne, de meiuri, de cartofi, de toate. VISSARION, B. 195.

MEI ~ m. 1) Plantă erbacee furajeră din familia gramineelor, cu semințe mici, ovale, care se folosesc în alimentație. 2) Semințele acestei plante folosite ca hrană pentru vite și păsări. /<lat. milium

meĭ m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. mĭlium, pop. mellium, it. miglio, pv. meilh, fr. mil și millet, cat. mill, sp. mijo, pg. milho). O plantă graminee care face niște boabe sferice de 2-3 milimetri, originară din Asia (panicum miliáceum). Alte varietățĭ de meĭ maĭ sînt: meĭu păsăresc (panicum capilláre, originar din America de nord), păringu saŭ dughia, bursoaca saŭ mohoru saŭ costreĭu, sămînța de canarĭ ș. a. (În ainte de introducerea popușoĭuluĭ, meĭu era cerealu din care se făcea mămăliga și constituĭa nutrimentu principal al Românilor și, maĭ în ainte, al Dacilor. El și varietățile luĭ îs excelente plante de nutreț. Curățate de coajă, se numește pîsat. V. pasat și mălaĭ). Meĭ tătăresc (numit și bălur, costreĭ, mătură și sorgo), altă graminee, de forma popușoĭuluĭ, dar ceva maĭ înaltă, din ale căreĭ vîrfurĭ se fac măturĭ și ale căreĭ semințe se daŭ ca mîncare păsărilor (sorgum vulgare saŭ holcus sorgum, cu varietatea sorgum halepense saŭ holcus [orĭ andropógon] halepensis). V. gaolian.

MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”; înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor precum și numele vorbitorului) A mea e cartea. ◊ (La m. pl., înlocuiește numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ◊ (Înlocuiește numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am și eu ale mele.Expr. (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a mea = după dorința sau după părerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependența, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenența) Care ține de cel care vorbește; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – Lat. meus, mea.

MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”; înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor precum și numele vorbitorului) A mea e cartea. ◊ (La m. pl., înlocuiește numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ◊ (Înlocuiește numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am și eu ale mele.Expr. (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a mea = după dorința sau după părerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependența, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenența) Care ține de cel care vorbește; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – Lat. meus, mea.

meu, mea pps, aps [At: PSALT. HUR. 50r/10 / Nom: (enclitic, la ms, pop) -miu, -mio; G-D: (enclitic, la fs) -mei, (pop) -mii / Pl: mei, mele / E: ml meus, mea, meum] 1 pps Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, precum și numele acestuia A mea e mai bună. 2 pps (După verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.; îlav) Pe-a mea După dorința sau după părerea vorbitorului. 3 pps Soț sau soție a persoanei care vorbește. 4 pps (Îf ai mei) Familie sau rude ale vorbitorului. 5 pps (Îf ale mele) Lucruri personale, proprietate, avut al vorbitorului. 6 pps (Îaf) Indică preocupări, obiceiuri ale vorbitorului. 7-9 aps Determină numele obiectului și ține locul posesorului, indicând (posesiunea) (apartenența sau) dependența. 10 aps Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. 11 aps (Fam; în stilul oral narativ) Despre care am vorbit mai înainte. 12 aps Care este spus, îndeplinit, săvârșit de vorbitor Greșeala mea.

mie [At: COD. VOR. 36/17 / Pl: mii, (înv) ~ / E: ml milia (pll mille)] 1 nc (Și în componența unor numerale cardinale compuse) Număr dintre 999 o mie unu într- un șir. 2 a (Îe) A-l trece o ~ de nădușeli (sau de sudori) Exprimă starea cuiva care izbutește cu greu să facă ceva sau care se află într-o situație dificilă. 3 sf (Pfm; îe) Dintr-o ~ să pui mâna pe el (sau pe ea) Exprimă admirația pentru un om mândru, falnic. 4 sf (Fam; îe) A da (cuiva) o ~ înainte Se referă la un om foarte priceput, inteligent. 5 sf (Lpl, adesea prin exagerare) Număr foarte mare, nedeterminat. 6 sf (Îlav) Cu miile (sau, rar, cu mia) ori cu miile și sutele În cantitate sau în număr foarte mare. 7 sf (Fam; îe) A avea o ~ și o sută pe cap A avea multă treabă sau griji, necazuri etc. 8 sf Număr abstract corespunzător numeralului o mie (1). 9 no (Pop) Al o mielea. 10 sf Monedă sau bancnotă de 1000 lei. 11 sf Sumă de 1000 de lei Si: (fam) miar (3).

MEU, MEA, mei, mele, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv înaintea substantivului, cînd se află pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv printr-un alt cuvînt) 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului, de care vorbitorul este legat printr-o relație de proprietate: a) adjectiv. Căluțul meu nu-i dintre cei vornici și bine hrăniți. SADOVEANU, Z. C. 20. Mi-e teamă că are să mă întrebe ce caut eu între ei, în hainele mele. SAHIA, N. 17. Alta nu-i de făcut, decît să înșomoltăcim (= învelim) motanul ista al meu cu niște petece. CREANGĂ, P. 174; b) pronume. Ei au totuși hainele lor; eu pe-ale mele nu le am. SADOVEANU, Z. C. 31. Să știu eu atunci – de-oi ajunge cu sănătate – ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, înrudire, prietenie, vecinătate etc.) a) Adjectiv. E un bun prietin al meu, cu care am petrecut ani frumoși. SADOVEANU, Z. C. 14. Tatăl meu era arendașul trupului de moșie Dideștii. GALACTION, O. I 7. Mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, E. 8. ◊ (Cu valoare afectivă, însoțind un vocativ) Mergi cu bine, fătul meu. CREANGĂ, P. 185. (Franțuzism, însoțind vocativul «doamnă» sau «domnule») Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (Enclitic, numai la sg., pe lîngă un nume de rudenie sau un nume indicînd orice raporturi sociale, substantivul și pronumele uneori fiind invariabile) Își luase pruncii în brațe și se întorsese la bunică-mea. STANCU, D. 16. Ia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Eu, lele, de dorul tău Nu poci sluji domnu-meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Cu flexiunea trecută asupra adjectivului) La masă, povestesc noră-mei fapta mea caritabilă. C. PETRESCU, Î. II 185. b) Pronume. Și cîtu-i satu mereu, Nu-i bădiță ca al meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Precedat de prep. «de» sau «dintre», partitiv) A lucrat la d-ta un prieten de-al meu, Sachelarie. C. PETRESCU, Î. I 284. Că-s două surori d-a mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține vorbitorul, rudele, prietenii, partizanii persoanei care vorbește. Are să iasă și mama și ai mei și vor întreba: ce-o fi lucrat de mîna lui Bozan din toate astea? SAHIA, N. 30. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți. COȘBUC, P. I 109. Acolo nu mai mi-e frică: sînt între ai mei! CARAGIALE, O. I 97. ◊ (La m. sg.) Soțul persoanei care vorbește. Mie mi-a spus al meu [bărbat] că nu l-a mai văzut. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. Care ține de cel ce vorbește; care îi este propriu, caracteristic: a) adjectiv. Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. Cu-a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38; b) pronume. Omul ăsta își joacă viața.Nu și-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea. CARAGIALE, O. I 131. Dorul tău, bade, ș-al meu De și-ar face-un pod mereu, Pod mereu pîn la Brașeu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 140. ♦ (La f. pl.) Treburile (preocupările, obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei care vorbește. Oi fi avînd și eu ale mele, dar nu sînt cum credeți. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe-a mea = a rămîne (sau a fi) așa cum vreau eu, așa cum zic eu.4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea se agravează, vorbi beizade Alecu încruntînd sprînceana. SADOVEANU, Z. C. 20. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) De-ar iubi bădița zece, De dorul meu tot nu-i trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 154. Nime grija mea n-o are. ID. IB. 450. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului, de care acesta se ocupă în acel moment. Dar omul meu a isprăvit de scris. CARAGIALE, O. II 300. Dacă strămoșii tăi cu tine semăna, Negreșit era proști ciți lor se închina. Răspunse tigrul meu. ALEXANDRESCU, M. 324.

MEU2 mea (mei, méle) adj. pos. 1) Care aparține vorbitorului. Cartea mea. 2) Care se află într-un anumit raport (de rudenie, de prietenie etc.) cu cel ce vorbește. Fratele meu e la serviciu. /<lat. meus, mea

MEU1 mea (mei, méle) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, precum și numele vorbitorului) Are un manual ca al meu. ◊ Pe-a mea după cum doresc eu. Ai mei membrii familiei sau rudele vorbitorului. /<lat. meus, mea

meiu n. 1. plantă originară din Azia, din fam. gramineelor, cu bobițe gălbui: cotorul ei și semințele-i necojite servă de nutreț vitelor, iar descojite ca nutriment oamenilor (Panicum miliaceum): din meiu se face braga. Meiul a fost hrana locuitorilor din țările române până la finele sec. XVII-lea, când fu înlocuit cu porumbul; el mai poartă în Mold. numele de mălaiu, iar în Tr. cel de parinc sau păsat; meiu păsăresc, mohor; meiu tătăresc, mature; 2. bobitele acestei plante ce servă de nutreț mai ales păsărilor. [Lat. MILIUM].

meiu! int. cât ai zice meiu, într’o clipă ISP. [V. miau].

meu pron. exprimă o posesiune: lucrul meu. [Lat. MEUS].

mea, pron. posesiv f. d. meŭ (lat. mea): casa mea, casele mele.

meŭ (est) și mĭeŭ (vest), mea pron. posesiv de pers. întîĭa, pl. meĭ (vest mĭeĭ), mele (lat. méus, méa, it. sp. mio, mia, sard. cat. meu, mia, pv. mieu, mia, pg. meu, minha). Steagu meŭ, țara mea, acest steag e al meŭ, această țară e a mea. Enclitic la sing. (numaĭ cu numele de rudenie): frate-meŭ, soră-mea saŭ sor’mea, luĭ frate-meŭ, sor’miĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mei4 (ai ~) v. meu2 (al ~)

mei3/ai mei3 v. meu1/al meu1

arată toate definițiile

Intrare: Mei
nume propriu (I3)
  • Mei
Intrare: mei
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei
  • meiul
  • meiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mei
  • meiului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mei (lan)
mei2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei
  • meiul
  • meiu‑
plural
  • meiuri
  • meiurile
genitiv-dativ singular
  • mei
  • meiului
plural
  • meiuri
  • meiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: mei-lung
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei-lung
  • meiul-lung
plural
genitiv-dativ singular
  • mei-lung
  • meiului-lung
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mei-nebun
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei-nebun
  • meiul-nebun
plural
genitiv-dativ singular
  • mei-nebun
  • meiului-nebun
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mei-pădureț
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei-pădureț
  • meiul-pădureț
plural
genitiv-dativ singular
  • mei-pădureț
  • meiului-pădureț
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mei-păsăresc
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei-păsăresc
  • meiul-păsăresc
plural
genitiv-dativ singular
  • mei-păsăresc
  • meiului-păsăresc
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mei-sălbatic
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei-sălbatic
  • meiul-sălbatic
plural
genitiv-dativ singular
  • mei-sălbatic
  • meiului-sălbatic
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mei-tătăresc
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei-tătăresc
  • meiul-tătăresc
plural
genitiv-dativ singular
  • mei-tătăresc
  • meiului-tătăresc
plural
vocativ singular
plural
Intrare: meiul-canarilor
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meiul-canarilor
plural
genitiv-dativ singular
  • meiului-canarilor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: meu
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P73)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • meu
  • mea
plural
  • mei
  • mele
genitiv-dativ singular
  • meu
  • mele
plural
  • mei
  • mele
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mei (lan) Lithospermum miliaceum Panicum Setaria

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Iote-l, ăsta e. Acolea, între meiurile alea și porumbari. DUMITRIU, V. E. 124.
      surse: DLRLC
    • Cei ce muncesc cîmpul, să vadă de grîne, de meiuri, de cartofi, de toate. VISSARION, B. 195.
      surse: DLRLC

etimologie:

mei-lung

etimologie:

mei-nebun

etimologie:

mei-pădureț

etimologie:

mei-păsăresc

  • 1. Plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: mohor

etimologie:

mei (plantă) Lithospermum miliaceum Panicum Setaria

  • 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite (Panicum miliaceum).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: părâng păsat 3 exemple
    exemple
    • Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150.
      surse: DLRLC
    • Atît soldații cît și ofițerii sau boierii aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne de grîu sau de mei și de lumînări. BĂLCESCU, O. I 16.
      surse: DLRLC
    • Cine se teme de vrăbii nu seamănă mei. Flămîndul codri visează și vrabia mei.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin restricție Semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. expresie Cât ai zice mei.
      surse: DLRLC
    • 1.3. Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă (Panicum capillare).
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: meișor

etimologie:

mei-sălbatic

etimologie:

mei-tătăresc

etimologie:

meiul-canarilor

etimologie: