meu, mea pps, aps [At: PSALT. HUR. 50^r/10 / Nom: (enclitic, la ms, pop) -miu, -mio; G-D: (enclitic, la fs) -mei, (pop) -mii / Pl: mei, mele / E: ml meus, mea, meum] 1 pps Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, precum și numele acestuia A mea e mai bună. 2 pps (După verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.; îlav) Pe-a mea După dorința sau după părerea vorbitorului. 3 pps Soț sau soție a persoanei care vorbește. 4 pps (Îf ai mei) Familie sau rude ale vorbitorului. 5 pps (Îf ale mele) Lucruri personale, proprietate, avut al vorbitorului. 6 pps (Îaf) Indică preocupări, obiceiuri ale vorbitorului. 7-9 aps Determină numele obiectului și ține locul posesorului, indicând (posesiunea) (apartenența sau) dependența. 10 aps Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. 11 aps (Fam; în stilul oral narativ) Despre care am vorbit mai înainte. 12 aps Care este spus, îndeplinit, săvârșit de vorbitor Greșeala mea.

MEU, MEA, mei, mele, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv înaintea substantivului, cînd se află pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv printr-un alt cuvînt) 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului, de care vorbitorul este legat printr-o relație de proprietate: a) adjectiv. Căluțul meu nu-i dintre cei voinici și bine hrăniți. SADOVEANU, Z. C. 20. Mi-e teamă că are să mă întrebe ce caut eu între ei, în hainele mele. SAHIA, N. 17. Alta nu-i de făcut, decît să înșomoltăcim (= învelim) motanul ista al meu cu niște petece. CREANGĂ, P. 174; b) pronume. Ei au totuși hainele lor; eu pe-ale mele nu le am. SADOVEANU, Z. C. 31. Să știu eu atunci – de-oi ajunge cu sănătate – ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, înrudire, prietenie, vecinătate etc.) a) Adjectiv. E un bun prietin al meu, cu care am petrecut ani frumoși. SADOVEANU, Z. C. 14. Tatăl meu era arendașul trupului de moșie Dideștii. GALACTION, O. I 7. Mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, E. 8. ◊ (Cu valoare afectivă, însoțind un vocativ) Mergi cu bine, fătul meu. CREANGĂ, P. 185. (Franțuzism, însoțind vocativul «doamnă» sau «domnule») Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (Enclitic, numai la sg., pe lîngă un nume de rudenie sau un nume indicînd orice raporturi sociale, substantivul și pronumele uneori fiind invariabile) Își luase pruncii în brațe și se întorsese la bunică-mea. STANCU, D. 16. Ia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Eu, lele, de dorul tău Nu poci sluji domnu-meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Cu flexiunea trecută asupra adjectivului) La masă, povestesc noră-mei fapta mea caritabilă. C. PETRESCU, Î. II 185. b) Pronume. Și cîtu-i satu mereu, Nu-i bădiță ca al meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Precedat de prep. «de» sau «dintre», partitiv) A lucrat la d-ta un prieten de-al meu, Sachelarie. C. PETRESCU, Î. I 284. Că-s două surori d-a mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține vorbitorul, rudele, prietenii, partizanii persoanei care vorbește. Are să iasă și mama și ai mei și vor întreba: ce-o fi lucrat de mîna lui Bozan din toate astea? SAHIA, N. 30. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți. COȘBUC, P. I 109. Acolo nu mai mi-e frică: sînt între ai mei! CARAGIALE, O. I 97. ◊ (La m. sg.) Soțul persoanei care vorbește. Mie mi-a spus al meu [bărbat] că nu l-a mai văzut. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. Care ține de cel ce vorbește; care îi este propriu, caracteristic: a) adjectiv. Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. Cu-a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38; b) pronume. Omul ăsta își joacă viața. – Nu și-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea. CARAGIALE, O. I 131. Dorul tău, bade, ș-al meu De și-ar face-un pod mereu, Pod mereu pîn' la Brașeu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 140. ♦ (La f. pl.) Treburile (preocupările, obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei care vorbește. Oi fi avînd și eu ale mele, dar nu sînt cum credeți. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe-a mea = a rămîne (sau a fi) așa cum vreau eu, așa cum zic eu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea se agravează, vorbi beizade Alecu încruntînd sprînceana. SADOVEANU, Z. C. 20. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) De-ar iubi bădița zece, De dorul meu tot nu-i trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 154. Nime grija mea n-o are. id. ib. 450. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului, de care acesta se ocupă în acel moment. Dar omul meu a isprăvit de scris. CARAGIALE, O. II 300. Dacă strămoșii tăi cu tine semăna, Negreșit era proști cîți lor se închina, Răspunse tigrul meu. ALEXANDRESCU, M. 324.

MEU² mea (mei, mele) adj. pos. 1) Care aparține vorbitorului. Cartea mea. 2) Care se află într-un anumit raport (de rudenie, de prietenie etc.) cu cel ce vorbește. Fratele meu e la serviciu. /<lat. meus, mea

meu¹/al meu¹ adj. pr. m., pl. mei/ai mei; f. mea/a mea, g.-d. mele/a mele, pl. mele/ale mele (prietenul meu/un prieten al meu/(rar) al meu prieten; prietenului meu/unui prieten al meu; prietenii mei/niște prieteni ai mei/ai mei prieteni; prietenilor mei/unor prieteni ai mei; prietena mea/o prietenă a mea/a mea prietenă; prietenele mele/niște prietene ale mele/ale mele prietene; prietenelor mele/unor prietene ale mele)

meu¹/al meu¹ adj. pr. m. (prietenul meu/un prieten al meu, al meu prieten; prietenului meu/unui prieten al meu), pl. mei/ai mei (prietenii mei/niște prieteni ai mei, ai mei prieteni; prietenilor mei/unor prieteni ai mei); f. mea/a mea (prietena mea/o prietenă a mea, a mea prietenă), g.-d. mele/a mele (prietenei mele/unei prietene a mele), pl. mele/ale mele (prietenele mele/niște prietene ale mele, ale mele prietene; prietenelor mele, unor prietene ale mele)

-meu/-miu (fam., pop., numai după nume de grade de rudenie) adj. pr. m. (frate-meu/frate-miu; lui frate-meu/lui frate-miu); f. -mea (maică-mea), g.-d. -mii (maică-mii)

meu/al meu adj. m., pl. mei/ ai mei; f. sg. mea/a mea, g.-d. mele/a mele, pl. mele/ale mele (și: -meu m. sg., -mea f. sg., -mii/-mei g.-d. f. sg., în îmbinări ca frate-meu, soră-mea)

meu

-mea v. -meu/-miu

mea¹/a mea¹ v. meu¹/al meu¹

mei²/ai mei³ v. meu²/al meu¹

mei¹ (ai ~) v. meu¹ (al ~)

mele³/a mele v. meu¹/al meu¹

mele¹/ale mele¹ v. meu¹/al meu¹

-mii v. -meu (fam.)/-miu

-miu v. -meu

!fiică-mea (-ta, -sa) (fii-) s. f. + adj. pr., g.-d. fiică-mii (-tii, -sii)

fiu-miu/fii-miu (-tu, -su) (pop., fam.) s. m. + adj. pr.

*frate-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui frate-meu (-tău, -său)

frățâne-meu (-tău, -său) (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui frățâne-meu (-tău, -său)

*mătușă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătușă-mii (-tii, -sii)

mea¹/a mea¹ v. meu¹/al meu¹

mea² (a ~) v. meu² (al ~)

-mea v. -meu/-miu

mei⁴ (ai ~) v. meu² (al ~)

mei³/ai mei³ v. meu¹/al meu¹

mele¹/ale mele¹ v. meu¹/al meu¹

mele² (ale ~) v. meu² (al ~)

mele³/a mele v. meu¹/al meu¹

-mii v. -meu/-miu

-miu v. -meu

nevastă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nevesti-mii (-tii, -sii)

noră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. noră-mii (-tii, -sii)

soacră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., pr., g.-d.-art. soacră-mii (-tii, -sii)

tată-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

tătâne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

mei

mele

MEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea ~ s-a bucurat de succes.)

MEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea ~ s-a bucurat de succes.)

meu (-ea), adj. și pron. pos. – Mr. neu, meu, megl., istr. meu. Lat. meus (Pușcariu 1074; Candrea-Dens., 1091; REW 5556), cf. it. mio (sard. meu), prov. mieu, cat., port. meu, sp. mío. Rezultatul normal, mieu, a pierdut diftongul, prin analogie cu f. mea (Rosetti, BL, V, 34; Rosetti, Mélanges, 173), sau, mai curînd, cu pl. mei. Fără îndoială, datorită unui obicei neîntemeiat, introdus de actorul C. Nottara, dicțiunea teatrală obișnuiește să pronunțe mieu.

A HORSE! A HORSE! MY KINGDOM FOR A HORSE (engl.) un cal! un cal! (dau) regatul meu pentru un cal – Shakespeare, „Richard al III-lea”, act. V, scena 4. Cuvinte rostite de Richard al III-lea, înfrânt și încolțit, în bătălia de la Bosworth. Ele subliniază rolul hotărâtor, în anumite momente, al unui lucru căruia de obicei nu i se acordă importanță.

ANNO... AETATIS SUAE (lat.) în anul... vârstei mele – Formulă utilizată în inscripții funerare, pe tablouri etc.

DIXI (ET SALVAVI ANIMAM MEAM) (lat.) am spus (și mi-am mântuit sufletul) – Formulă rostită de filozofi și de juriști la încheierea argumentărilor și a pledoariilor. Prin ea se subliniază că ai spus tot ce ai avut de spus.

TU QUOQUE, FILI MI? (lat.) și tu, fiul meu? – Suetoniu, „De viris illustrisibus”, 40, 8. Exclamața plină de amărăciune și de reproș a lui Cezar când a zărit printre ucigașii săi pe fiul său adoptiv Brutus. Dezamăgire în fața unui act neașteptat de infidelitate din partea unei persoane foarte apropiate.

ce puii mei! expr. ce naiba!

dă-te-n fața mea! expr. (cart.) joacă cu mine!

păcatele mele! expr. vai de mine!

unde pălăria / pielea mea? expr. unde naiba?

MEU, MEA pron. pos., adj. pos. (Pronumele este precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”; adjectivul primește articolul numai cînd stă înaintea substantivului, cînd determină un substantiv nearticulat sau cînd, între substantiv și adjectiv, au fost intercalate unul sau mai multe cuvinte). I. Pron. pos. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, înlocuind, totodată, și numele acestuia) Al mieu e Galadu. PSALT. HUR. 50^r/10. A mea e toată lumea. CORESI, PS. 132/5. Și tot ce vezi sînt ale meale. PALIA (1581), 128/9. Și Efrem îi al mieu la năvală Lîngă cap, de mi-i de sprejineală. DOSOFTEI, PS. 380/13. Acest minei s-au cumpărat de popa Iacov. . . Acesta. . . este al mieu osebi și al feciorilor (a. 1 738). IORGA, S. D. XIII, 170. Noaptea este a mea! NEGRUZZI, S. III, 174. Omul ăsta își joacă viața! – Nu și-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea. CARAGIALE, O. VI, 113. Și ce cap frumos răsare! Nu-i al meu? Al meu e oare? COȘBUC, B. 87. Și mă durea un singur gînd: Că lumea nu-i a mea. id. ib. 215. Neîndrăznind să se aplece pînă la firfirică, se uită lung la dînsa și, cu lacrămile în ochi, ieși din biserică, mormăind: „a mea era!. . . era a mea !”. DELAVRANCEA, T. 13. Ei au totuși hainele lor: eu pe-ale mele nu le am. SADOVEANU, O. X, 34. Dorul tău, bade, ș-al meu De și-ar face-un pod mereu. . . Să treci, bade, tu și eu. JARNIK-BÎRSEANU, D. 140. Mîndrulică, ochii tăi Bine seamănă cu-ai mei ! id. ib. 402. Foai verdi trii smiceli Tinereți ca a meli Se ńera lumea di eli. MAT. FOLK. 1 322. ◊ E x p r. (În legătură cu verbe ca „a rămîne”, „a fi” ețc.) Pe-a mea = după dorința sáu după părerea vorbitorului. ♦ (Popular, la m. și, rar, la f. sg., indică pe soțul, respectiv pe soția persoanei care vorbește) Mie mi-a spus al meu că. . . nu l-a mai văzut. DELAVRANCEA, ap. TDRG, cf. IORDAN, STIL. 127. Mă uitai la nătărăi: Cu zambile după ei, Mă uitai și la a mea. CIAU;ANU, V. 121. ♦ (La m. pl., indică familia sau rudele vorbitorului) De cînd eu eram copilă, Sînt de toți ai mei uitată, Și de rude fără milă În pustiuri lepădată. ALECSANDRI, P. I, 15. Ai mei pînă la urmă s-au învoit. CARAGIALE, O. II, 295. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți ! COȘBUC, P. I, 109. Are să iasă și mama și ai mei și vor întreba: ce-o fi lucrat de mîna lui Bozan ? SAHIA, N. 30, cf. CHEST. II 2/78. ♦ (La m. sg., indică lucrurile personale, proprietatea, avutul vorbitorului) Să știu eu atunci – de-oi ajunge cu sănătate – ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. Și beau pentru că beau dintr-al meu. REBREANU, I, 25. ♦ (La f. pl., indică preocupările, obiceiurile, mai ales rele, ale vorbitorului) Oi fi avînd și eu ale mele, dar nu sînt cum credeți. D. ZAMFIRESCU, ap. TDRG. II. Adj. pos. 1. Care este al vorbitorului a) (Indică posesiunea) Spre idumei tindzu zgarbura mea. PSALT. 114. Împărțiră cămășile meale loruș. coresi, ps. 53/1. Pre lume iaste împărățiia mea. id. ev. 89. Spăl în nopțile toate perinile meale. dosoftei, ps. 23/10. Avearea mea, Doamne, nu-ți lipseaște. id. ib. 43/11. Lăcașul mieu lîngă apă este. CANTEMIR, IST. 206. Voiu da toată averea mea. ANTIM, P. 84. Am víndut a mea parte de ocină (a. 1 787). URICARIUL, XXV, 21. Ieșii din cabinetul meu de lectură. HELIADE, O. I, 258. Acești oameni ce tot umblă împrejurul casei mele nu-mi plac. NEGRUZZI, S. III, 275. Te-am izgonit fără milă din curtea mea! FILIMON, O. I, 268. Atunci vei veni. . . în căsuța mea. ALECSANDRI, S. 186. Cu perdelele lăsate Șed la masa mea de brad. EMINESCU, O. I, Din tortul meu ți-aș face o haină. id. N. 9. Înșomoltăcim motanul ista al mieu cu niște petece. CREANGĂ, P. 174. Să-l tîrîie d-a lungul Bagdadului, legat De-a calului meu coadă. COȘBUC, B. 15. Pune pe tine cojoaca ta și dulama mea. DELAVRANCEA, H. T. 251. N-aveam casa mea, gospodăria mea? DUNĂREANU, N. 19. Căluțul meu nu-i dintre cei voinici și bine hrăniți. SADOVEANU, O. X, 23. Mi-e teamă că are să mă întrebe ce caut eu între ei, în hainele mele. SAHIA, N. 17. Mîndro, ochișorii tăi Mîncă bănișorii ńei. MAT. FOLK. 1 033. Să-mi dai nădrăgeii tăi, Să-ți dau șălvăreii miei. ib. 1 076. b) (Indică apartenența) Cu glasul mieu că[tră] Domnul rrugaiu-mă. PSALT. HUR. 119^v/20. Că mai multu nu vreți vedea fața mea voi toți. COD. VOR. 20/28. Limba mea avea ceva a cleveti. ib. 102/12. Bucură-se înrema mea de spăsenia ta. PSALT. 19. Săpară mărule meale și picioarele meale. ib. 37. Genunchele meale slăbiia de post. CORESI, EV. 50. Pacea mea dau voauo. id. ib. 121. Ar fi cu bine priimite A rostului mieu. . . cuvinte. DOSOFTEI, PS. 60/2. Fost-au în gîndul mieu. . . să fac leatopisățul țării noastre Moldovei. M. COSTIN, LET. I, 214/3. Viniți după mine, să vă fac cărți de scuteală, să nu dați nemică în dzilele mele. NECULCE, L. 13. Nu mă despărți de toată nădejdea bătrîneațelor meale. CANTEMIR, IST. 193. Măcar cu slujba slăbiciunilor meale, să poci întimpina vreo pohtă sau plăceare a măriei tale (a. 1695). FN 51. Aceasta voescu. . . den toată inima și sufletul mieu (a. 1 699). ib. 70. Cugetul meu este nu întreagă istoria românilor a o țease. MAIOR, IST. v/16. O muncă era a mea viață. HELIADE, O. I, 168. Eu am vrut numai să arăt aceea ce dorea inima mea. id. ib. II, 12. Zilele sînt prea scurte și nu ajung la durerile mele. MARCOVICI, C. 7/17, cf. 10/18. Putea-voi eu să prevăz ceea ce poate să-mi aducă fericirea mea cea viitoare. id. D. 6/27. La moartea mea ochi-ți vor lăcrima, I. VĂCĂRESCUL, P. 208/13. Ascultați că vă grăiește amoriul prin a mea gură. CONACHI, P. 80. Atuncea era să fie vai de acest cap al meu ! PANN, H. 14/14. Ce să facă cu capul meu? NEGRUZZI, S. I, 154. Pentru voi îmi voi pune capul meu. HASDEU, I. V. 62. Cum? Eu, lumina lumeil pe mine m-ai respins? Am să-mi răzbun la vară cu focul meu nestins. ALECSANDRI, POEZII, 142. De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. EMINESCU, O. I, 42. Mintea mea devine clară. id. N. 62. Pârul meu aprins de soare este tot o schinteiere. MACEDOSNKI, O. I, 29. E a mea soartă la culme ajunsă. id. ib. Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, B. 26. Să pot rămânea pentru totdeauna împăcat cu conștiința mea. SBIERA, F. S. 272. În viața mea nu poruncisem nimărui. DELAVRANCEA, H. T. 64. Luminile ochilor mei să le fi pierdut mai bine. AGÎRBICEANU, D. Ț. 132. Crez că e ultima lună, poate ultima s&ptămînă în viața mea, cînd mai văz străzile Bucureștilor. CAMIL PETRESCU, O. III, 203. Bată-te, băduță, bată. . . Razele de p-îngă soare Și dreptatea mea cea mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 257. M-aduceai pînă-n Buzău Ardea suflețelul meu l MAT. FOLK. 156. Eu, cu bunătatea mea, N-am să fac nimica. ib. 211. Nu-ți ajute Dumnezeu Să-mi mînci tu nărocul neu. ib. 1 035. Domnia mea v. d o m n i e. ◊ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Iară a ședea de-a dereapta mea și de-a stînga mea mare lucru iaste. CORESI, EV. 89. Biata femeie îngenunchease dinaintea mea. NEGRUZZI, S. I, 52. Faust te cheamă, ori un altul îl zăresc-naintea mea? MACEDONSKI, O. I, 276. Cîte flori în jurul meu, Toate-mi voiesc numai rău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 189. c) (Indică dependența, în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de vorbitor) D[u]mn[e]dzău mieu. PSALT. HUR. 51^r/12. Nu vă blăznireți, frații miei ceia dragii! COD. VOR. 114/3. Sâruta-vă-voru ceia ce sîntu în Vavilonu cu aleșii și Marrco fiiul mieu. id. ib. 166/5. Veniți de împărățiți cu mine, prea-iubiții mii (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 457/32. Mîntuiaște-me, Dumned- zeul mieu. PSALT. 4. Îmbiați, oamerii miei, intrați în celariul vostru, închideți ușile voastre, ascundeți-vă. . . pănră va treace măniia Domnului. ib. 325. Părintele mieu pînă acmu lucrează. CORESI, EV. 407, cf. id. PS. 4/11. Vezi că moriu și fiiu-mieu iaste mic. MOXA, 400/32. Acesta-i fiiul mieu iubit. DOSOFTEI, PS. 91/1. M-am giurat cu a mea slugă. id. ib. 301/5. Nu va lăsa Dumnezeu să privesc spre ucigașul nevinovatului fratelui meu. N. COSTIN, LET. I, 87/19. Ce de aceasta vă minunați? o iubiților miei frați! CANTEMIR, IST. 75. Acesta este fiul meu cel iubit. ANTIM, P. 25. Adevărat, feții mei, pe dinafară așa se vede. id. ib. 213. Deci zisă lui: "Drag stăpînul mieu lasă la pustia pe cea vrajmașă bală. BUDAI-DELEANU T. V. 56. Cînd voiu vrea să blestem pe cel mai mare vrăjmaș al meu, e destul de voi zice: să-i fie intr-un zadar lucrurile sale. GOLESCU, Î. 128. Prietenul cel adevărat al meu. HELIADE, O. II, 17. Fiii mei m-aștept afară. I. VĂCĂRESCUL, P. 176/7. De gíndiai că a iubi este lucru ușurel. . . Mult te greșeai, draga mea. CONACHI, P. 221. Eu fecior tatii, iar muma mea lui e nor. PANN, Ș. L, 32/5. Am alergat la biblioteca tatălui meu. NEGRUZZI, S. I, 10. Bărbatul meu s-a dus la tîrg. id. ib. III, 21. Tu să fii a mea mireasă. ALECSANDRI, P. II, 178. Că uite, omu mieu a plecat la cîmp dinaintea Sîm-Pietrului și nu mi-a lăsat nici un gologan în cîrpă. JIPESCU, O. 34. Acela-i copilul mieu cel mai mic. CREANGĂ, P. 51. Am tras o raită cu prietenul mieu Chiriac. id. A. 16. Mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, L. 8. În dulap ai, draga mea, zece ruble-ntr-o cutie. COȘBUC, B. Tradițiunea familiară îl declară ca tată al moșului mieu. SBIERA, P. S. 73. Cu mintea lor de12 ani, văd pe cele două fete. . . Erau albe, dragii mei, ca fulgii de nea. AGÎRBICEANU, D. Ț. 18. Prietenul meu era un vechi slujbaș al vămilor. DUNĂREANU, N. 27. Tatăl meu era arendașul trupului de moșie Dideștii. GALACTION, O. 7. La Islaz este. . . zapciu un cunoscut ăl meu. CAMIL PETRESCU, O. II, 157. Draga mea supțire-n trup, Harnică maică-ai avut. JARNIK-BÎRSEANU, D. Scumpul meu soț, în primul rînd îți scriu că sîntem sănătoși. BL XIII, 109. Și eu, bădișorul neu, Și eu jur că sînt direaptă. MAT. FOLK. 1 032. De cînd puiu neu s-o dus, Păun verdi-n cap n-am pus. ib. 1331. ◊ (Enclitic, la sg.) O am dat la un prieten a tătîni-meu. M. COSTIN, LET. 301/21. Ia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. De acum putem să mergem, căci stăpînu-mieu, luminarea sa nepotul împăratului Verde, a fi îmbătrînit așteptîndu-mă. id. ib. 272. Își luase pruncii în brațe și se întorsese la bunică-mea. STANCU, D. 6. Aceea e soru-mea. MAT. FOLK. 161. Foaie verde și o lalea, Ai tu soră, soru-mea, Nouă ani și jumătate Pe la mine n-ai dat, frate. ib. 165. Și-o junit și frati-meu, Și-acum să junesc și eu ! ib. 1031. (Popular, preluînd flexiunea substantivului) La masă, povestesc noră-mei fapta. . . caritabilă. C. PETRESCU, Î. II, 185. ◊ (Popular și familiar, pe lîngă un apelativ în vocativ, exprimă o nuanță afectivă) Mergi cu bine, fătul meu. CREANGĂ, P. 185. Maică, măiculeana mea, Maică, fericirea mea, Ești bătrînă și nu crezi. . . Că dintr-o sută ș-o mie Numa una-mi place mie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 100. Maică, măicuța mea, Șeaptesprezece ani de cînd am domnit Om pe nume nu mi-a zis. MAT. FOLK. 211. Nevastă, nevasta mea, Hai de-ni descuie ușa. ib. 1 069, cf. 1 070, 1 228. ♦ (Familiar, în stilul narativ, în legătură cu numele obiectului care stă în centrul atenției vorbitorului) Despre care am vorbit mai înainte. Dacă strămoșii tăi cu tine semăna, Negreșit era proști cîți lor se închina; Răspunse tigrul meu. ALEXANDRESCU, M. 324. Iată se întoarce de la telefon reporterul meu, foarte încruntat, CARAGIALE, O. II, 11, cf. 106. ♦ (În legătură cu nume de colectivități, de ținuturi etc. raportul de dependență se analizează invers) Vorbesc pentru folosul patrii mele. GOLESCU, Î. 38. Îmi place țara mea. NEGRUZZI, S. II, 29. Foaie verde iarbă rea, Iacă văz o porumbea. . . Oare nu-i dințeara mea? JARNIK-BÎRSEANU, D. 172. 2. (Cu valoare subiectivă) Care este spus, îndeplinit, săvîrșit de vorbitor. Și nu rrușinra menre de greșala mea. PSALT. HUR. 107^r/17. Eu știu aceasta, că după dusul mieu întravoru lupi grei întru voi. COD. VOR. 22/13. Înțeleage chiemarea mea. PSALT. 5. Păcatul mieu nu ascunșiu. ib. 55. Audu-se cuvintele meale. CORESI PS. 384/13. Cu multă mirare au stătut de mărturie acel episcop de mare agiutor istoriii meale. M. COSTIN. LET. I, 9/32. Suspinile meale n-au unde s-ascunde. DOSOFTEI, PS. 127/6, cf. 168/17. Răzgiudecă pîra mea. N. COSTIN, LET. II, 62/16. Iar mai pre urmă cuvîntul mieu gios nu l-oi lăsa. NECULCE, L. 25. A mea dar socoteală este aceasta. CANTEMIR, IST. 147. Uitîndu-te nu la mică și puțină a mea osteneală (a. 1 695). FN 51. De mă iubește neștine, cuvîntul meu va păzi. ANTIM, P. 128. Îndreptează faptele mele. MARCOVICI, C. 9/23. Cugetările mele năvălesc grămadă, id. ib. 20/10. A ta față. . . Au zîmbit cu îndurare. . . la a mele jurămînturi. CONACHI, P. 100. Mai mult crezi tu pe magarul decît chiar cuvîntul meu? pann, h. 9/9. Mă pregăteam să dau flăcărilor rodul ostenelilor mele de șase luni. FILIMON, O. I, 94. Nu am putut termina prefața. . . la scrierile mele. ALECSANDRI, S. 61. Că aceste premise sînt false, îmi iau permisiunea de-a le lua la discuțiune, spre a și proba zisa mea. EMINESCU, S. P. 401. Vremea se îndreptă după rîsul mieu. CREANGĂ, A. 34. Băgat-ai în cap vorbele mele? id. P. 208. Răspunsurile mele . . . sînt mai bine esprimate. SBIERA, F. S. 94. Ce jertfă ar putea întrece jertfa mea? DELAVRANCEA, H. T. 30. Cînd ai ținut tu seama de vorbele mele? DUNĂREANU, N. 66. Greșala mea se agravează, vorbi beizade Alecu. SADOVEANU, O. X, 22. Mă dusei pe sat în jos, Să-mi aleg drăguț frumos. . . Amar de alesul meu, Cum mi-am ales eu de rău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180. 3. (Cu valoare obiectivă) Căci destulă era nesuferita mea izganie. CANTEMIR, IST. 38. De-ar iubi bădița zece, De dorul meu tot nu-i trece. JARNIK-BÎRSEANU, D. 154. Nime grija mea n-o are. id. ib. 450. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Lege au pus împotriva mea. ANTIM, P. XXIV. Își pleacă fruntea asupra mea. NEGRUZZI, S. II, 57. – Pl.: mei, mele. – Nom.: (enclitic, la m. sg., popular) -miu, -mio; gen.-dat.: (enclitic, la f. sg.) -mei,(popular) -mii. – Lat. meus, mea, meum.