45 de definiții pentru mei


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mei s [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 2862/12 / Pl: (3, 6) ~uri, ~ie / E: ml milium, -ii] 1 (Șîc ~-mărunt, ~-românesc, ~-păsăresc) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite Si: (reg) mălai, părâng, păsat (Panicum miliaceum). 2 (Îc) ~-mărunt (sau ~-păsăresc) Varietate de mei (1) cu florile dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă Si: meișor (Panicum capilare). 3 (Prc; csc) Semințe de mei (1), folosite în trecut ca hrană pentru oameni, azi mai ales pentru păsări Si: (reg) păsat. 4 (Rar; îe) Cât ai zice ~ Într-o clipă Si: cât ai zice pește. 5 (Rar; îs) Gol ~ Foarte sărac. 6 (Pex) Meiște. 7 (Reg; îc) ~-păsăresc Plantă erbacee cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii, foarte lucitoare (Lithospermum officinale). 8 (Bot; reg; îc) ~-păsăresc (sau ~-nebun) Mohor (Setaria verticillata și viridis). 9 (Bot; reg; îc) ~-tătăresc Mătură (Sorghum vulgare). 10 (Bot; reg; îc) ~-pădureț (sau ~-sălbatic) Meișor (Milium effusum). 11 (Bot; reg; îc) ~-lung sau ~ul-canarilor larba-canarașului (Phalaris canariensis).

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

MEI, (2) meiuri, s. n. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor cu inflorescența ramificată, cu semințe mici, făinoase, cultivată în trecut ca cereală, iar azi mai ales ca nutreț pentru vite și păsări (Panicum miliaceum); mălai, păsat. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Atît soldații cît și ofițerii sau boierii aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne de grîu sau de mei și de luminări. BĂLCESCU, O. I 16. Cine se teme de vrăbii nu seamănă mei. Flămîndul codri visează și vrabia mei.Expr. Cît ai zice mei v. zice. ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă erbacee cu frunze cu perișori, cu flori mici alb-gălbui și cu fructe în formă de boabe pietroase, mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum offici- nale); mei-mărunt = plantă asemănătoare cu meiul- păsăresc, cu florile dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă (Panicum capillare). 2. (Mai ales la pl.) Lan, holdă cultivată cu această plantă. Iote-l, ăsta e. Acolea, între meiurile alea și porumbari. DUMITRIU, V. E. 124. Cei ce muncesc cîmpul, să vadă de grîne, de meiuri, de cartofi, de toate. VISSARION, B. 195.

MEI ~ m. 1) Plantă erbacee furajeră din familia gramineelor, cu semințe mici, ovale, care se folosesc în alimentație. 2) Semințele acestei plante folosite ca hrană pentru vite și păsări. /<lat. milium

meĭ m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. mĭlium, pop. mellium, it. miglio, pv. meilh, fr. mil și millet, cat. mill, sp. mijo, pg. milho). O plantă graminee care face niște boabe sferice de 2-3 milimetri, originară din Asia (panicum miliáceum). Alte varietățĭ de meĭ maĭ sînt: meĭu păsăresc (panicum capilláre, originar din America de nord), păringu saŭ dughia, bursoaca saŭ mohoru saŭ costreĭu, sămînța de canarĭ ș. a. (În ainte de introducerea popușoĭuluĭ, meĭu era cerealu din care se făcea mămăliga și constituĭa nutrimentu principal al Românilor și, maĭ în ainte, al Dacilor. El și varietățile luĭ îs excelente plante de nutreț. Curățate de coajă, se numește pîsat. V. pasat și mălaĭ). Meĭ tătăresc (numit și bălur, costreĭ, mătură și sorgo), altă graminee, de forma popușoĭuluĭ, dar ceva maĭ înaltă, din ale căreĭ vîrfurĭ se fac măturĭ și ale căreĭ semințe se daŭ ca mîncare păsărilor (sorgum vulgare saŭ holcus sorgum, cu varietatea sorgum halepense saŭ holcus [orĭ andropógon] halepensis). V. gaolian.

flocos, ~oa [At: CANTEMIR, IST. 89 / Pl: ~oși, ~oase / E: floc + -os] 1 a (D. animale sau d. obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu (smocuri de) păr des, lung și moale Si: mițos. 2 a (D. păr) Care crește în smocuri dese și moi. 3 s (Bot) Măture.

flocos a. plin de păr, lânos: oi, căciuli flocoase. [Lat. FLOCCOSUS]. ║ flocoasă f. plantă numită și meiu-păsăresc (Sorghum).

meiu n. 1. plantă originară din Azia, din fam. gramineelor, cu bobițe gălbui: cotorul ei și semințele-i necojite servă de nutreț vitelor, iar descojite ca nutriment oamenilor (Panicum miliaceum): din meiu se face braga. Meiul a fost hrana locuitorilor din țările române până la finele sec. XVII-lea, când fu înlocuit cu porumbul; el mai poartă în Mold. numele de mălaiu, iar în Tr. cel de parinc sau păsat; meiu păsăresc, mohor; meiu tătăresc, mature; 2. bobitele acestei plante ce servă de nutreț mai ales păsărilor. [Lat. MILIUM].

meiu! int. cât ai zice meiu, într’o clipă ISP. [V. miau].

vipt n., pl. urĭ (lat. victus, aliment, d. vívere, victum, a trăi. V. victualiĭ și viez). Ps. S., Dos. ș. a. Grîne, alimente, hrană. – Vechĭ și „meĭ” (R. C. 1933, 55).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mei2 (meiște) s. n., pl. méiuri

mei4 (ai ~) v. meu2 (al ~)

mei (meiște) s. n., pl. méiuri

mei-păduréț (plantă) s. m.

mei-păsărésc (plantă) s. m.

mei-tătărésc (plantă) s. m.

!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MEI s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părâng, păsat, (Mold. și Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Lithospermum officinale) (reg.) mărgelușă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.

MEI s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părîng, păsat, (Mold. și Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Lithospermum officinale) (reg.) mărgelușă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.

MEI SĂLBÁTIC s. v. meișor.

MEI-LÚNG s. v. iarba-cănărașului.

MEI-PĂDURÉȚ s. v. meișor.

MEI-PĂSĂRÉSC s. v. mohor.

MEI-TĂTĂRÉSC s. v. mătură.

MEIUL-CANÁRILOR s. v. iarba-cănărașului.

mei-lung s. v. IARBA-CĂNĂRAȘULUI.

meiul-canarilor s. v. IARBA-CĂNĂRAȘULUI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

méi (méiuri), s. n. – O anumită graminee (Panicum miliaceum). – Var. meiu. mr. mel’u, megl., istr. mel’. Lat. mĭlium (Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1079; REW 5572), cf. alb. mel (Meyer 263; Philippide, II, 648), it. miglio, prov. meilh, fr. mil(let), cat. mill, sp. mijo, port. milho.Der. meiat, s. n. (căderea florii la vița de vie), al cărui semantism nu este clar; meișor, s. m. (plante, Panicum capilare, Panicum sanguinale, Milium effusum); meiște, s. f. (cultură de mei).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

méi, s.m. – (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș, 1986: 40). – Lat. milium (pop. mellium) „mei” (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

méi, s.m. – (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș 1986: 40). – Lat. milium „mei”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PANICUM L., MEI, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile mai călduroase, ale Terrei, cca 490 specii, anuale sau perene, cu aspect diferit. Tulpină cilindrică, fistuloasă, articulată. Frunze dispuse altern, sesile, cu lamina îngustată (cu nervuri paralele), vagina aspru-păroasă. Flori așezate în spiculețe turtite care, la rîndul lor, sînt dispuse în panicule pendente. Fiecare spiculeț are la bază 3 glume, dintre care cea externă foarte mică.

Intrare: mei
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mei
  • meiul
  • meiu‑
plural
  • meiuri
  • meiurile
genitiv-dativ singular
  • mei
  • meiului
plural
  • meiuri
  • meiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)