MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

mei s [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 286²/12 / Pl: (3, 6) ~uri, ~ie / E: ml milium, -ii] 1 (Șîc ~-mărunt, ~-românesc, ~-păsăresc) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite Si: (reg) mălai, părâng, păsat (Panicum miliaceum). 2 (Îc) ~-mărunt (sau ~-păsăresc) Varietate de mei (1) cu florile dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă Si: meișor (Panicum capilare). 3 (Prc; csc) Semințe de mei (1), folosite în trecut ca hrană pentru oameni, azi mai ales pentru păsări Si: (reg) păsat. 4 (Rar; îe) Cât ai zice ~ Într-o clipă Si: cât ai zice pește. 5 (Rar; îs) Gol ~ Foarte sărac. 6 (Pex) Meiște. 7 (Reg; îc) ~-păsăresc Plantă erbacee cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii, foarte lucitoare (Lithospermum officinale). 8 (Bot; reg; îc) ~-păsăresc (sau ~-nebun) Mohor (Setaria verticillata și viridis). 9 (Bot; reg; îc) ~-tătăresc Mătură (Sorghum vulgare). 10 (Bot; reg; îc) ~-pădureț (sau ~-sălbatic) Meișor (Milium effusum). 11 (Bot; reg; îc) ~-lung sau ~ul-canarilor larba-canarașului (Phalaris canariensis).

MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

MEI, (2) meiuri, s. n. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor cu inflorescența ramificată, cu semințe mici, făinoase, cultivată în trecut ca cereală, iar azi mai ales ca nutreț pentru vite și păsări (Panicum miliaceum); mălai, păsat. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Atît soldații cît și ofițerii sau boierii aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne de grîu sau de mei și de lumînări. BĂLCESCU, O. I 16. Cine se teme de vrăbii nu seamănă mei. Flămîndul codri visează și vrabia mei. ◊ Expr. Cît ai zice mei v. zice. ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă erbacee cu frunze cu perișori, cu flori mici alb-gălbui și cu fructe în formă de boabe pietroase, mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-mărunt = plantă asemănătoare cu meiul-păsăresc, cu florile dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă (Panicum capillare). 2. (Mai ales la pl.) Lan, holdă cultivată cu această plantă. Iote-l, ăsta e. Acolea, între meiurile alea și porumbari. DUMITRIU, V. E. 124. Cei ce muncesc cîmpul, să vadă de grîne, de meiuri, de cartofi, de toate. VISSARION, B. 195.

MEI ~ m. 1) Plantă erbacee furajeră din familia gramineelor, cu semințe mici, ovale, care se folosesc în alimentație. 2) Semințele acestei plante folosite ca hrană pentru vite și păsări. /<lat. milium

meĭ m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. mĭlium, pop. mellium, it. miglio, pv. meilh, fr. mil și millet, cat. mill, sp. mijo, pg. milho). O plantă graminee care face niște boabe sferice de 2-3 milimetri, originară din Asia (panicum miliáceum). Alte varietățĭ de meĭ maĭ sînt: meĭu păsăresc (panicum capilláre, originar din America de nord), păringu saŭ dughia, bursoaca saŭ mohoru saŭ costreĭu, sămînța de canarĭ ș. a. (În ainte de introducerea popușoĭuluĭ, meĭu era cerealu din care se făcea mămăliga și constituĭa nutrimentu principal al Românilor și, maĭ în ainte, al Dacilor. El și varietățile luĭ îs excelente plante de nutreț. Curățate de coajă, se numește pîsat. V. pasat și mălaĭ). Meĭ tătăresc (numit și bălur, costreĭ, mătură și sorgo), altă graminee, de forma popușoĭuluĭ, dar ceva maĭ înaltă, din ale căreĭ vîrfurĭ se fac măturĭ și ale căreĭ semințe se daŭ ca mîncare păsărilor (sorgum vulgare saŭ holcus sorgum, cu varietatea sorgum halepense saŭ holcus [orĭ andropógon] halepensis). V. gaolian.

meiu! int. cât ai zice meiu, într’o clipă ISP. [V. miau].

meiu n. 1. plantă originară din Azia, din fam. gramineelor, cu bobițe gălbui: cotorul ei și semințele-i necojite servă de nutreț vitelor, iar descojite ca nutriment oamenilor (Panicum miliaceum): din meiu se face braga. Meiul a fost hrana locuitorilor din țările române până la finele sec. XVII-lea, când fu înlocuit cu porumbul; el mai poartă în Mold. numele de mălaiu, iar în Tr. cel de parinc sau păsat; meiu păsăresc, mohor; meiu tătăresc, mature; 2. bobitele acestei plante ce servă de nutreț mai ales păsărilor. [Lat. MILIUM].

mei⁴ (plantă) s. m.

mei¹ (plantă) s. m.

mei (planta) s. m.

meiu sg.

MEI s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părâng, păsat, (Mold. și Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Lithospermum officinale) (reg.) mărgelușă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.

MEI s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părîng, păsat, (Mold. și Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Lithospermum officinale) (reg.) mărgelușă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.

mei (meiuri), s. n. – O anumită graminee (Panicum miliaceum). – Var. meiu. mr. mel’u, megl., istr. mel’. Lat. mĭlium (Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1079; REW 5572), cf. alb. mel (Meyer 263; Philippide, II, 648), it. miglio, prov. meilh, fr. mil(let), cat. mill, sp. mijo, port. milho. – Der. meiat, s. n. (căderea florii la vița de vie), al cărui semantism nu este clar; meișor, s. m. (plante, Panicum capilare, Panicum sanguinale, Milium effusum); meiște, s. f. (cultură de mei).

mei, s.m. – (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș, 1986: 40). – Lat. milium (pop. mellium) „mei” (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

mei, s.m. – (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș 1986: 40). – Lat. milium „mei”.

PANICUM L., MEI, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile mai călduroase, ale Terrei, cca 490 specii, anuale sau perene, cu aspect diferit. Tulpină cilindrică, fistuloasă, articulată. Frunze dispuse altern, sesile, cu lamina îngustată (cu nervuri paralele), vagina aspru-păroasă. Flori așezate în spiculețe turtite care, la rîndul lor, sînt dispuse în panicule pendente. Fiecare spiculeț are la bază 3 glume, dintre care cea externă foarte mică.

MEI subst. 1. Subst. (Și în sintagmele mei mărunt. ALRM SN I h 144, mei românesc, ib., FD I, 182, mei păsăresc, ALRM SN I h 144) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite ; (regional) mălai, părîng, păsat (Panicum miliaceum). Și intră dracul pituliș, ca o grăunțe de meiu, suptu copita calului lu Sisin (sec.. XVI). CUV. D. BĂTR. II, 286² /12, cf. ANON. CAR., COTEANU, PL. 14, BUDAI-DELEANU, LEX., lb. În clima și pămîntul județului Dorohoi cultivatorul produce în mare mai cu seamă cereale, adică grîu, secară, ovăz, orz, porumb, mei și hrișcă. I. IONESCU, D. 151, cf. BARONZI, L. 138, BRANDZA, FL. 480, DAMÉ, T. 183, GRECESCU, FL. 595. Păsatul. . . este fructul mălaiului numit și mălaiul mărunțel sau mei. PAMFILE, I. C. 243. Mălaiul tătărăsc sau mălai mare. . . are fructe asemănătoare cu ale porumbului, iar spicul cu cel al mălaiului sau meiului. id. ib. 246. Mălaiul, malaiul mărunțel, pasatul (Panicum miliaceum) se numește în Muntenia mei. ȘEZ. XV, 66. Pe suprafeți tot mai restrînse se seamănă meiul. SIMIONESCU, FL. 310. Zboară coasa prin trifoi Și prin mei, lîngă zăvoi. ARGHEZI, S. P. 108. Mama Váleriei se miră de buchiile cît sămînța de mei așternute pe hîrtiuțele străvezii. V. ROM. martie 1 954, 115, cf. H I 19, II 11, 87, 116, X 30, 95, 198. Samănă mălaiul (meiul) și-l lasă să crească și să se coacă. SBIERA, P. 55, cf. ALRM SN I h 144. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sînt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capilare). Cf. GRECESCU, FL. 595, PANȚU, PL. 2. S. n. P. r e s t r. (Cu sens colectiv) Semințe de mei (1), folosite în trecut ca hrană pentru oameni, azi mai ales pentru păsări; (regional) păsat. Numai grîul s-au oprit să nu treacă, iar meiul și orzul nu iaste oprit (a. 1698). IORGA, B. R. 43. S-au făcut grîu mult, mei mult și alte bucate (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 343/28. Parte de grâu i orzu și meiu ce au ieșit pă fieșcare an iarăși nu arată cît le-au vîndut (a. 1 800). BUL. COM. IST. V, 290. Mălaiul cel mărunt (meaiul), din carele se face păsat foarte bun pentru hrana oamenilor. ECONOMIA, 35/25. Atît soldații cît și ofițerii sau boierii aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne de grîu sau de mei și de lumînări. BĂLCESCU, M. V. 595. Meiul pare a fi fost temelia hranei locuitorilor din țările române pînă adînc în timpurile moderne, cînd popușoiul (porumbul) veni să înlocuiască această antică cereală. XENOPOL, I. R. I, 56, cf. CANDREA, F. 399. După ce se usucă meiul acela, îl macină. PAMFILE, Ș. T. 203, cf. id. DUȘM. 197. Cu ocazia călătoriei sale. . . supușii lui Atila. . . i-au dat de mîncare mei și de băut mied. DR. II, 757, cf. NICA, L. VAM. A turnat diavolii mei pâ șanțu ăla și a împins corabia pînă la poarta împăratului. ȘEZ. III, 75. Scos-a Ban plugurile. . . Să-ntoarcă ogoarele, Să-mi samene meile. MAT. FOLK. 77. Flămîndul codri visează și vrabia mei. PANN, P. V. I, 129/25. Ariciul cu meșteșug se prinde și vrabia cu mei. ZANNE, P. I, 316. Cine se teme de vrăbii, nu seamănă mei (= cine nu are curaj, nu realizează nimic). Cf. id. ib. 699. Pe drumul lui Scarlat Tot mei vărsat (Furnicarul). GOROVEI, C. 164. Pe cîmpul lui Gălbănat Numai mei vărsat (Stelele). PAMFILE, C. 33. ◊ E x p r. (Rar) Cît ai zice mei = într-o clipă, cît ai zice pește. Și cît ai zice mei, se văzu încongiurat de o mulțime de paseri. ISPIRESCU, L. 75. Și cît ai zice mei, făcu mici fârîme pe necuratul de zmeu. id. ib. 131, cf. ZANNE, P. II, 540. **(Adverbial, rar, în sintagma) Gol mei = foarte sărac. Cf. DDRF, ZANNE, P. I, 214. 3. S. n. P. ext. Meiște. S-au pus. . . lîngă gard den sus de meiu altă piatră (a. 1 725). URICARIUL, VII, 17. 4. Subst. Compuse: mei-păsăresc = plantă erbacee cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii, foarte lucitoare (Lithospermum officinale). Cf. COTEANU, PL. 15, DR. V, 559, LB, BRANDZA, FL. 376, DAMÉ, T. 185, GRECESCU, FL. 406, ALR I 410/727 ; mei-păsăresc (sau nebun) = mohor (Setaria verticillata și viridis). Cf. BRANDZA, FL. 480, GRECESCU FL. 596. Mohorul (Setaria viridis), numit și parin, parîng, mei-nebun, crește prin păpușoiști. ȘEZ. XV, 87, cf. PĂCALĂ, M. R. 25, ALR II 5 203/723, 5 249/769, 928 ; mei-tătăresc = mătură (Sorghum vulgare). Asemănătoare meiului sînt măturele sau meiul-tătăresc. SIMIONESCU, FL. 311, cf. ALR SN I h 145 ; mei-pădureț (sau -sălbatic) = meișor (Milium effusum). Cf. DAMÉ, T. 184, GRECESCU, FL. 608; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-canarașului (Phalaris canariensis). Cf. TDRG, PANȚU, PL. – Pl.: (2,3) meiuri (VISSARION, B. 195) și meie. – Lat. milium, -ii.

MEIÁ vb. I. 1. Tranz. (Regional, în superstiții, complementul indică un om mort) A arunca cu boabe de mei și cu țărînă (peste coșciug, în groapă) (Grădiștea-Rîmnicu Vîlcea). ALRT II 259. Cîn-l-îngroapă, îl meiază: dă cu pietri și cu mei în groapă. ib. 2. R e f L. (Prin nord-estul Olt.) A rămîne mic (ca bobul de mei). VÎRCOL, V. 95, cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Prez. ind. : meiez. – V. mei.