MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv).

mat², ~ă a [At: NEGULICI / Pl: mați, ~e / E: fr mat, ger matt] 1 Fără luciu, fără strălucire. 2 (D. sticlă sau obiecte de sticlă) Lipsit de transparență Vz opac. 3 Fără lumină Si: acoperit, împâclit. 4 (Fig; d. sunete) Care are rezonanță slabă Si: înfundat, surd.

măți vt [At: DDRF / Pzi: ~țesc / E: maț] (Trs) 1 A obosi. 2 A chinui.

mâț [At: ȚICHINDEAL, F. 20/5 / Pl: ~i / E: drr mâță] 1 sm (Pop) Mascul al pisicii Si: cotoi, (rar) mâțan (1), mâtoc (1), mâțoc (1), mâtârlan (1), motan, pisoi. 2 sm (Pgn) Pisică (Felis domestica). 3-4 sm (Prc) Pui (de sex masculin al) pisicii Si: (rar) mâțan (2-3), mâtoc (2-3), mâțoc (2-3), mâtârlan (2-3). 5 sm (D. oameni; îe) Ca un ~ plouat Fără chef, abătut. 6 av (Cu valoare de superlativ absolut; îs) Ud (sau udat) ~ Ud până la piele. 7-8 i (Reg) Strigăt cu care (se cheamă sau) se gonesc pisicile. 9 sm (Reg; dep) Cal slab, pricăjit Si: (reg) mâțoc (4). 10 sm (Reg) Pește cu mustăți, nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Bot; reg; mpl) Mâțișor (4). 12 sm (Bot; Trs; Buc) Răchită Si: (reg) mâțâieș. 13 sm (Reg) Cursă primitivă de șoareci Si: (reg) mâță (59). 14 sm Bucată de lemn, găurită, din patul gaterului. 15 sm Fiecare dintre bucățile de lemn, lungi de circa un metru, care se pun la marginile acoperișului, în afară, la casele care nu au streșini, pentru a feri pereții de ploaie.

mâți v [At: LB / Pzi: ~țesc / E: mâță] 1 vr (Reg) A se linguși ca o pisică. 2 vt (Îvr) A apuca. 3 (Îvr) A trage. 4 (Îvr) A împinge.

MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.^[1]

MÂȚ, mâți, s. m. (Pop.) 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv).

MAT², -Ă, mați, -te, adj. Fără luciu, fără strălucire, șters. Ochii îi deveniseră de un albastru mat, oțeliu. CAMIL PETRESCU, P. 223. Cu coatele pe masă, cu obrazul arămiu-mat.. declamă autoritar, ca într-un consiliu de familie. C. PETRESCU, Î. I 6. Din cerul mat, încovoiat pe zare Ca un imens cuptor de porțelan Un soare imobil și diafan Trimite raze perpendiculare. TOPÎRCEANU, M. 18. ◊ (Adverbial) Mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat. EMINESCU, N. 81. ♦ (Despre sticlă) Care nu este transparentă. Era o odăiță cu divan și c-un dulăpior cu geam mat alături. SADOVEANU, P. M. 184. ♦ Fig. (Despre sunete) Fără rezonanță, surd. Răsună-n noaptea lumei cîntul mării blînd și mat. EMINESCU, O. IV 119.

MÎȚ, mîți, s. m. 1. Pisică sau pui de pisică. Smîrțoagele lui de cai erau... slabi și ogîrjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123. Ea o tot azvîrlit cu bolohani în mîț, doar s-ar întoarce înapoi, acasă. ȘEZ. I 185. 2. (Regional) Mîțișor (2).

MAT, -Ă adj. Lipsit de luciu; șters; opac. ♦ (Fig.; despre sunete) Lipsit de rezonanță. [< fr. mat].

MAT², -Ă adj. 1. lipsit de luciu; opac. 2. (despre sunete) lipsit de rezonanță. (< fr. mat)

MAT¹ ~ă (mați, ~e) 1) Care este lipsit de luciu; fără strălucire. 2) (despre sticlă) Care este lipsit de transparență; fără transparență. 3) (despre sunete) Care este lipsit de sonoritate; fără rezonanță; șters; surd. /<fr. mat, germ. matt

MÂȚ ~i m. 1) pop. Masculul pisicii. 2) Pui de mâță; pisoi. /Din mâță

mat a. 1. ce n’are lustru: aur mat; 2. (la jocul de șah) perdut: șah și mat.

2) *mat, -ă adj. (fr. mat, d. mat 1). Fără lustru: geamurĭ mate (cețate), aur mat. Fără răsunet, înfundat: sunet mat.

mîț m. (V. mîță). Mold. Munt. Puĭ de mîță. – Și mîțan, mîțoĭ cînd e maĭ mare și mîțișor, mîțuc, mîțunc cînd e maĭ mic. În Ban.(?) mîț = „mîță”.

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mată, pl. mate

mâț (pop.) s. m., pl. mâți

mat¹ adj. m., pl. mați; f. mată, pl. mate

mâț (pop.) s. m., pl. mâți

mat adj. m., pl. mați; f. sg. mată, pl. mate

mâț s. m., pl. mâți

aurul mâțului expr. (glum.) metal comun asemănător la aspect cu aurul

MAT adj. 1. v. opac. 2. lăptos. (Un geam ~.)

MÂȚ s. v. ament, cotoi, motan, pisoi.

MAT adj. lăptos. (Un geam ~.)

mîț s. v. AMENT. COTOI. MOTAN. PISOI.

Mat ≠ strălucitor, străveziu, transparent

măți, mățesc, vb. IV (reg.) a chinui, a obosi pe cineva.

mâț, mâți, s.m. Motan, pisoi. ■ (onom.) Mâț, nume de familie în jud. Maram.; Mâți, poreclă pentru locuitorii din Mara („Crâceștenii îs mâț, dipce-s mulți oameni cu otii albi”), Buteasa și Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță (Scriban, DEX, MDA).

mâț, mâți, s.m. – Motan, pisoi. ♦ (onom.) Mâț, Măț, nume de familie (177 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Mâți, poreclă pentru locuitorii din Mara (Papahagi, 1925; ALRRM, 1969) („Crâceștenii îs mâț, dipce-s mulți oameni cu otii albi”), Buteasa și Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță (Scriban, DEX, MDA).

mâț, mâți, s.m. – Motan, pisoi. Mâț, poreclă pentru locuitorii din Mara (ALR 1969). „Crâceștenii îs mâț, dipce-s mulți oameni cu otii albi” (Papahagi 1925: 315); poreclă și pentru locuitorii din Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță.

MAT², -Ă adj. 1. Fără luciu, fără strălucire. Cf. NEGULICI, POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W. Conștientă de minunata ei frumusețe răsăriteană în deplină înflorire, albă și mată ca un chip de ceară. M. I. CARAGIALE, C. 17. Soarele alunecă, portocaliu și mat, după linia zimțuită a munților. CAZIMIR, GR. 152. Luminița. . ., cu coatele pe masă, cu obrazul arămiu-mat. . ., declamă autoritar, ca într-un consiliu de familie. C. PETRESCU, Î. I, 6, cf. id. C. V. 377. Crescuse mare. . . cu un păr negru mat, și lung ca o coadă de cal. BRĂESCU, V. 26. Din noaptea buclelor ei mate, am împrumutat primului meu articol tînguirea deznădejdei mele. KLOPSTOCK, F. 322. Urmele izbiturilor de ciocan [de pe căldări, tingiri etc.] erau amestecate, așa, că unele erau mate, iar altele aveau luciri sticloase. CAMIL PETRESCU, O. II, 214. ◊ (Adverbial) Mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat. EMINESCU, N. 81. 2. (Despre sticlă, p. e x t. despre obiecte de sticlă) Lipsit de transparență. V. op a c, t r a n s l u c i d. Lămpile. . . erau. . . ascunse în mari globuri de sticlă mată. CĂLINESCU, O. I, 8. Un fum gros se înalță adunîndu-se în nouri plutitori cătră geamurile mate, instalate în acoperiș. SADOVEANU, O. IX, 323, cf. id. P. M. 184. 3. Fără lumină; împîclit, acoperit. Cerul mat, încovoiat pe zare Ca un imens cuptor de porțelan. TOPÎRCEANU, M. 18. Ochii îi deveniseră de un albastru mat, oțeliu. CAMIL PETRESCU, P. 223. 4. F i g. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. Și răsunâ-n noaptea lumei cîntul mării blînd și mat. EMINESCU, O. IV, 119. – Pl.: (f.) mate. – Din fr. mat, germ. matt, idem.

MĂȚÍ vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.) A obosi, a chinui. Cf. DDRF. Mă culc că tare m-o mățît copilul. CV 1 950, nr. 4, 41. - Prez. ind.: mățesc. – V. maț. Cf. magh. kibélez „a obosi pe cineva cu sîcîieli”.

MÎȚ s. m., interj. I. 1. S. m. (Popular, mai ales în Mold. și Transilv.) Masculul pisicii, cotoi, motan, pisoi; p. g e n e r. pisică (Felis domestica) ; p. r e s t r. puiul (de sex masculin al) pisicii; (rar) mîțan, (regional) mîtoc (1), mîțoc (1), mîtîrlan. Trecind pre acolo noaptea, văd . . . vreun cîne sau mîț alergînd. ȚICHINDEAL, F. 20/5, cf. LB, COSTINESCU. Smírțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară, și slabi și ogărjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123, cf. DDRF, TDRG, H I 236. Tu bine n-ai văzut, Că nu e nici un drăguț, Ci-i a vecinului mîț, E mîțul vecinului, Șede-n vatra focului. MARIAN, SA. 117. Cum mergea pe cale, nimerește niște copii cari chinuiau un pisic (mîț). RETEGANUL PV, P. V, 3. Mîțul tăcu . . . de ciudă că fata l-a alungat cu bolohani. ȘEZ. I, 185. Cîtu-i fata d'e micuță, Săre-n danț ca o broscuță, Dacă-ș ved'e drăguțu, Dă d'in coadă ca mîțu. ib. VII, 163, cf. V, 91, DOINE, 54. În pod urducăie mîțul ceva. Com. LIUBA, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. Ma hăt dăunăz o ișit un mîț tare rău și s-o tîlnit acolo cu un leu mîțu. CANDREA, Ț. O. 30. Cînd își vede drăguțu, Sare-n sus ca și mîțu. BÎRLEA, C. P. 319, cf. ARH. FOLK. III, 151. Mîț d-ăi mici. ALR I 1 134/24, cf. ib. 1 133/308, 424, 508, 512, 588, 1 134/35, 109, 268, 378, 526, 1 135/93, 752. Te-o umplut apa ca pi-un mîț. ALR SN III h 844/219. Am un mîț fără ochi, Fără picioare, iese pe cahla mare (Fumul). GOROVEI, C. 157. Lungu-i, șerpe nu-i; Unghii are, și mîț nu-i (Rugul), id. ib. 326. ◊ E x p r. (Rar) Ca un mîț plouat = (despre oameni) fără chef, abătut, descurajat. Ia-ți inima în dinți, bre Mirel, ce naiba ?! Nu mai umbla așa, ca un mîț plouat. GALAN, Z. R. 23. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjectivele „ud” sau „udat”, imprimă acestora valoare de superlativ absolut) Udat mîț. ZANNE, P. IX, 656, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 2. Interj. (Regional) Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc pisicile. Com. din CÎMPULUNG-MOLDOVENESC și din SEBEȘ. 3. S. m. (Regional) Epitet depreciativ pentru un cal slab, pricăjit; (regional) mîțoc (2) (Lupeni). Cf. DR. V, 85. 4. S. m. (Regional) Nume dat unui pește „cu mustăți” nedefinit mai îndeaproape (Roșia-Beiuș). ALR II 6 239/310. 5. S. m. (Bot.) 1. (Transilv., Ban., nordul Mold. și Bucov.; mai ales la pl.) Mîțișor (II 1). Încă în ajunul Floriilor, sîmbăta lui Lazar, se taie mîțișorii (mîți) ce au să se distribuie la acest praznic. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 990/1, 63, 164, 387, 402, 552, 1907/63, 1926/370, 378, ALRM II 2 807/310, A II 12. 2. (Transilv., Bucov.) Nume dat mai multor varietăți de răchită; (regional) mîtîieș. Cf. ALR II 6 269/310, 6 341/130, 386. III. S. m. (Regional) 1. Cursă de șoareci (primitivă); (regional) mîță (III 1) (Nojorid-Oradea). ALR I 690/320. 2. Bucată de lemn, găurită, din patul gaterului (Hangu-Piatra Neamț), GLOSAR REG. 3. Fiecare dintre bucățile de lemn, lungi de circa un metru, care se pun la marginile acoperișului, în afară, la casele care nu au streșini, pentru a feri pereții de ploaie (Dumbrava-Tîrgu Ocna). Cf. CHEST. II 245/194. – Pl.: mîți. – De la mîță.

MÎȚÍ vb. IV. 1. R e f l. (Regional) A se linguși (ca o pisică). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. T r a n z. (Învechit, rar) A apuca; a trage; a împinge. Cf. LB. – Prez. ind.: mîțesc. – V. mîță.