măți vt [At: DDRF / Pzi: ~țesc / E: maț] (Trs) 1 A obosi. 2 A chinui.

măți, mățesc, vb. IV (reg.) a chinui, a obosi pe cineva.

MĂȚÍ vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.) A obosi, a chinui. Cf. DDRF. Mă culc că tare m-o mățît copilul. CV 1 950, nr. 4, 41. - Prez. ind.: mățesc. – V. maț. Cf. magh. kibélez „a obosi pe cineva cu sîcîieli”.