jâp² sm vz jep¹ corectat(ă)

jâp⁵ sm vz jup¹

jep¹ sm [At: PANȚU, PL. / V: jâp, jip, jipi smp, jup / Pl: ~i / E: nct] 1 Arbust din familia pinului, cu tulpină ramificată, flexibilă, adesea culcată la pământ, cu frunze în formă de ace, răspândit în regiunea alpină sub formă de tufișuri Si: cățân, durzău, jneap² (2), jneapăn (6), pin pitic (Pinus mugo). 2 (Pex) Loc cu tufăriș de jepi (1). 3 (Ban) Știulete de porumb.

jepui v vz jupui

jip⁷ sm vz jup¹ corectat(ă)

jip³ sm vz jep¹

jipi smp vz jep¹ corectat(ă)

jipui v vz jupui

jup¹ sm [At; ECONOMIA, 207 / V: jip, (Trs) jâp (Pl: jâchi) / Pl: ~i, juchi, juci / E: mg zsúp] (Trs) 1 Snop de paie rămas după treierarea spicelor. 2 Tulpină de porumb rămasă după culesul știuleților. 3 (Lpl; îf juci) Snopi mici.

jup² sm vz jep¹

jupi v vz jupui

jupoi vt vz jupui

jupoia v vz jupui

jupui [At: ALEXANDRESCU, M. 330 / V: ~pi, ~poi, ~poia, (înv) jep~, jip~, / Pzi: jupoi, ~esc / E: bg жупя] 1 vt A îndepărta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului Si: (pop) a beli. 2 vt (Spc) A separa pielea de pe corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. 3 vr (D. piele) A se coji. 4 vr (Med) A se descuama. 5 vt (C. i. arbori) A curăța de coajă. 6 vt (D. fasole, mazăre) A scoate boabele din păstaie. 7 vt (Fig) A lua cuiva tot ce are Si: a jefui, a prăda. 8 vt (Trs) A lovi. 9 vr A se juli (2).

șup² sn vz jup

JEP, jepi, s. m. (Mai ales la pl.) Arbust din familia pinului, cu ramurile adesea culcate la pămînt; crește în regiunea alpină sub formă de tufișuri (Pinus pumilia); (mold.) jneapăn.

JUPI, jupesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A jupui (1). Să-i jupești pielea, iar capul să-l iei așa întreg. CREANGĂ, P. 225. Trupu-i de pele jupea. ALECSANDRI, P. P. 212. ◊ Absol. Luați-l și legați-l și să-mi jupiți din spinarea lui de-o păreche de papuci. SADOVEANU, O. A. IV 31. ◊ Refl. I se jupește un fel de pieliță. ȘEZ. III 205. ◊ (Cu privire la arbori) Au jupit vro cîțiva tei. SBIERA, P. 181. 2. Fig. A jupui (2). Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăugi Spancioc. – Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pe care-i jupiți voi. NEGRUZZI, S. I 140. Trăind în volnicie și sîlă [boierii] Jupesc țoată țara fără milă. BUDAI-DELEANU, Ț. 394.

JUPUI, jupoi, vb. IV. Tranz. 1. A curăța de piele, a lua pielea de pe corp; a beli. Găsesc într-o dimineață pe părintele Ioil jupuind un berbec în dosul stăreției. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. Se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. ISPIRESCU, L. 108. Oleoleo, spurcat ciocoi, De te-aș prinde-n sat la noi... De piele să te jupoi. TEODORESCU, P. P. 295. ♦ A răni superficial, a juli. Te-ai împiedicat și-ai căzut și ți-ai jupuit genunchii. PAS, Z. I 16. ♦ (Rar; cu privire la arbori) A curăța de coajă; (cu privire la cereale) a îmblăti; (cu privire la porumb) a curăța știuletele de foi. Stroe și Bîlea... au început să jupoaie porumbul. PREDA, Î. 148. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A lua cuiva tot ce are, a jefui, a spolia; a lua pielea de pe cineva. Prietenii ăia ai dumitale, negustorii din Budești... Te jupoaie binișor, tovarășe. DUMITRIU, N. 268. Noi, țăranii, vai de noi, Ne-au fript hoții de ciocoi!... Ne jupoaie și ne bate Ca pe vitele-njugate. ANT. LIT. POP. I 558. ◊ (Întărit cu complementul «pielea», «șapte piei» etc.) A fost secetă, foamete... unii au jupuit de pe alții șapte rînduri de piei, trebuie să vie o dreptate. CAMILAR, TEM. 6. ◊ Absol. Drum pe-aicea n-a făcut Stăpînirea din trecut, Că domnii cît jupuiră N-au avut de oameni milă: Supt-au ei și s-au umflat, Dară cale n-au durat! DEȘLIU, M. 23.

JEP ~i m. Arbust cu tulpină ramificată, cu crengile plecate la pământ și cu frunze aciculate, răspândit în regiunile alpine; jneapăn. /Orig. nec.

A JUPUI jupoi tranz. 1) (animale moarte) A curăța de piele; a beli; a jumuli; a despuia 2) (arbori, plante) A curăța de coajă; a coji. 3) fig. (persoane) A lipsi de avere; a prăda; a jecmăni; a jefui; a despuia. /<bulg. župia

A SE JUPUI mă ~iesc intranz. (despre persoane) A se răni ușor la suprafață; a se zdreli; a se juli. /<bulg. župia

jepi m. pl. soiu de brad pitic ce se află numai pe vârful munților (Pinus pumilio). [Origină necunoscută].

jupuì v. 1. a lua pielea de pe o ființă vie (Mold. jupi: să-i jupești pielea Cr.); 2. fig. a despuia. [Origină necunoscută].

1) jep m. Munt. Jnep.

jipuĭésc V. jupuĭesc.

jupésc V. jupoĭ.

jupóĭ și jupuĭésc, a -í (vest) și jupésc (est) v. tr. (cp. cu germ. schuppen, a răzui solziĭ, și cu ung. zsúpolni, a acoperi cu paĭe. – El jupoaĭe; jupuĭam; jupuisem, jupuind). Iaŭ pelea, despoĭ de pele, saŭ și de scoarță: a jupi o oaĭe, un copac. Fig. Despoĭ, spoliez: a jupi lumea pin birurĭ, pin prețurĭ marĭ. V. refl. Aceste mănușĭ se jupoaĭe, se strică ca cum s’ar lua o pătură din pelea lor. – Vechĭ. A jepuĭ (Cant.), a jipui (Dos.).

jep (arbust) s. m., pl. jepi

jip¹ (arbore) (reg.) s. m., pl. jipi

jip² (jeg) (reg.) s. n.

jupi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jupesc, 3 sg. jupește, imperf. 1 jupeam; conj. prez. 1 sg. să jupesc, 3 să jupească

jupui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. jupoi, 3 jupoaie, imperf. 1 jupuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să jupoi, 3 să jupoaie; imper. 2 sg. afirm. jupoaie

jep (arbust) s. m., pl. jepi

jupi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jupesc, imperf. 3 sg. jupea; conj. prez. 3 să jupească

jupui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. jupoi, 3 jupoaie, imperf. 3 sg. jupuia; ger. jupuind

jep s. m., pl. jepi

jupi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jupesc, imperf. 3 sg. jupea; conj. prez. 3 sg. și pl. jupească

jupui vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. jupoaie, imperf. 3 sg. jupuia; ger. jupuind

jupui (ind. prez. 1 sg. jupoi, 3 sg. și pl. jupoaie)

jupoiu, -poaie 3, -puiam 1 imp.

JEP s. 1. v. jneapăn. 2. v. pin pitic.

JUPI vb. v. coji, descuama, jupui, scoroji.

JUPUI vb. 1. (pop.) a beli, (înv. și reg.) a despuia, (reg.) a mezdreli, a mezdri. (A ~ un animal.) 2. v. juli. 3. a se coji, a se descuama, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărâța. (Pielea i s-a ~.) 4. v. descoji.

JUPUI vb. v. jecmăni, jefui.

JEP s. (BOT.) 1. (Pinus mugo) jneapăn, (prin Mold. și Bucov.) sosnar. 2. (Pinus pumilio) jneapăn, pin pitic, (reg.) cățîn, durzău.

jupi vb. v. COJI. DESCUAMA. JUPUI. SCOROJI.

JUPUI vb. 1. (pop.) a beli, (înv. și reg.) a despuia, (reg.) a mezdreli, a mezdri. (A ~ un animal.) 2. a (se) juli, a (se) zdreli, a (se) zgîria, (pop.) a (se) beli, a (se) stropși, (înv. și reg.) a (se) rujdi, (prin Olt.) a (se) mezdri. (Și-a ~ pielea la un deget.) 3. a se coji, a se descuama, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea i s-a ~.) 4. a coji, a descoji, (rar) a despuia, (reg.) a scorțăli, (prin Transilv.) a măzga. (A ~ trunchiul unui arbore.)

jup (-pi), s. m. – Snop. – Var. jip. Mag. zsúp (Cihac, II, 519; DAR). În Trans.

jupui (-uiesc, jupuit), – 1. A îndepărta pielea de pe corp. – 2. A juli. – 3. A lua cuiva totul, a vinde scump. – 4. A bate, a ciomăgi. – Var. jupi. Bg. župja „a curăța un arbore de coajă” (DAR). Este probabilă der. din sl. (iz)lupiti „a prăda” (Cihac, II, 162). – Der. jupuitor, adj. (care jupoaie); jupuială, s. f. (jupuitură); jupuitură, s. f. (rană produsă prin jupuirea pielii; acțiunea de a jupui); jupeli, vb. (a opări), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, VI, 146).

jep², jepi, s.m. (reg.) Tulei de porumb; cocean.

jup, jupi, s.m. (reg.) 1. Snop de paie. 2. Maldăr de strujeni (coceni).

jup, jupi, (jub, jip), s.m. – (reg.) Snop de bâlii sau de paie (ALRRM, 1973: 813), utilizat în trecut la acoperirea caselor (v. Bănățeanu, 1969: 58). – Din magh. zsúp „snop; mănunchi de paie” (Cihac, DA, cf. DER; MDA).

jup, -i, (jub), s.m. – Snop de bâlii (ALR 1973: 813). – Din magh. zsúp „snop”.

JEPI, denumirea a două vârfuri situate pe versantul prahovean al masivului Bucegi (J. Mici, 2.148 m și J. Mari. 2.071 m). Alcătuite din conglomerate și acoperite de diferite esențe lemnoase, inclusiv jnepeni (în partea superioară).

a jupui de viu (pe cineva) expr. 1. a bate foarte tare (pe cineva). 2. a-i lua (cuiva) toți banii.