4 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FAUR1 s. m. (Pop.) Februarie. – Din făurar1 (derivat regresiv).

FAUR1 s. m. (Pop.) Februarie. – Din făurar1 (derivat regresiv).

FAUR2, fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Denumire dată insectelor din familia elateridelor, cu corpul lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie. – Lat. faber, -bri.

faur1 sm [At: SBIERA, F. S. 216 / Pl: ~i / E: drr făurar1] (Pop) Februarie.

faur2 sm [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. I, 254 / V: (reg) ~uor / Pl: ~i / E: lat faber, -bri] 1 (Înv) Fierar (1). 2 (Îvp; îe) A cumpăra cărbuni de la ~ A cumpăra scump marfa (la mâna a doua). 3 (În basme; îs) ~ul pământului Fierar cu puteri supranaturale, care facea obiecte vrăjite. 4 Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie Si: (Trs) purecul-dracului (Elater segetum).

fáur2 s.m. 1 (înv.) Fierar (1). ◊ expr. A cumpăra cărbuni de la faur = a cumpăra scump marfă (la mîna a doua). A se învăța ca faurul cu scînteile v. învăța. 2 (în basme) Faurul pămîntului = fierar cu puteri supranaturale, care face obiecte vrăjite. 3 (entom.) Gîndac lungăreț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). • pl -i. / lat. fabrum.

FAUR2, fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum).Lat. faber, -bri.

FAUR2, fauri, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar. Faurul să meșteșugească o criță moale. SADOVEANU, N. F. 77. Deci să poruncești domnia-ta faurilor să bată degrabă o sută douăzeci de potcoave. id. F. J. 426. Acest faur, fiind cel mai meșter de pe pămînt, era și năzdrăvan. ISPIRESCU, L. 220. ◊ (Poetic) Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. – Pronunțat: fa-ur.

FAUR1 s. m. (Regional și poetic) Februarie, făurar2. Cruntul muget e viscolul din faur. COȘBUC, P. II 185. – Pronunțat: fa-ur.

FAUR1 m. pop. A doua lună a anului; februarie. [Sil. fa-ur] /Din făurar

FAUR2 ~i m. înv. v. FĂURAR2. /<lat. faber, ~bri

faur m. 1. meșter fierar: timp, al lumii faur AL. 2. fig. plăsmuitor: faur de cârciocuri AL. [Lat. FABRUM]. ║ a. meșter: să prindeți o coțofană faură ISP.

1) fáur m. (lat. faber, it. fabbro, pv. faure, fr. fèvre, vsp. fabro. V. fabrică. Cp. cu staul). Bibl. 1683. Ferar. – Azĭ rar făurár (după ferar).

FAURMAUR s. m. (Pop.) Meștergrindă. [Pr.: fa-ur-ma-ur] – Et. nec.

FAURMAUR s. m. (Pop.) Meștergrindă. [Pr.: fa-ur-ma-ur] – Et. nec.

faurmaur sm [At: DL / P: fa-ur-ma-ur / S și: faur-maur / Pl: ~i / E: nct] (Pop) Meștergrindă.

FAUR-MAUR s. n.[1] Meșter-grindă.

  1. Toate celelalte dicționare indică genul masculin și scrierea fără cratimă. — gall

*Februáriŭ m. (lat. februarius, d. februare, a curăța, a depura). A doŭa lună a anuluĭ, aceĭa care primește ziŭa intercalară a anilor bisextili. – Ob. Februarie și (după ngr. Fevruários) Fevruarie. Vechĭ Făurar și Feurar. Lit. și Fáur (după faur 1).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!faur1 (februarie) (înv., pop.) s. m., g.-d. art. lui faur (luna ~)

faur2 (fierar; gândac) s. m., pl. fauri

faur1 (februarie) (pop.) s. m., g.-d. lui faur

faur2 (fierar, gândac) s. m., pl. fauri

faurmaur (pop.) (desp. fa-ur-ma-ur) s. m.

faurmaur (pop.) (fa-ur-ma-ur) s. m.

faurmaur s. m. (sil. fa-ur-ma-ur)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FAURMAUR s. (TEHN.) meștergrindă, (reg.) meșter.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

faur (fauri), s. m.1. Fierar. – 2. Varietate de gîndac (Elater segetum). – Mr. favru, favur, istr. fǫwru. Lat. fāber (Pușcariu 590; Candrea-Dens., 569; REW 3231; DAR); cf. it. fabbro, prov. faure, fr. fèvre, v. sp. fabro.Der. făurar, s. m. (fierar); făurăreasă, s. f. (nevastă de fierar); făurărie, s. f. (fierărie); făurărit, s. n. (fierărie, meseria de fierar); făuri, vb. (a forja; a făuri, a crea, a inventa), care, după Pușcariu 592 și Candrea-Dens., 570, reprezintă lat. făbrῑre; făurie, s. f. (forjă); făuriște, s. f. (forjă); făuriță, s. f. (nevastă de fierar).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

faur, fauri, s.m. – (înv.) Fierar, potcovar, lăcătuș. ♦ (top.) Vârful faurului, deal în Slătioara (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Faur, nume de familie (290 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. faber, fabrum „lucrător, meșter” (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FAUR subst. 1. – (Dm; Moț; Ard; Arh) etc. frecv. ca n. de familie; Faurul și Făurel (Glos); Faur/i, -ie, -eni, -ești ss.; -escu (Hur 98). 2. Fâur/el; -ei, -oaia ss. 3. Fauroanea matronim, b. (C Bog).

Faur Vechi și frecvent într-o vreme în onomastica românească, o dovadă în acest sens fiind prezența lui în toponimie (Făureni, Făurești, Făurel, Făurei, Făuroaia etc.), Faur este cunoscut astăzi ca nume de familie. La origine este un supranume format în română de la vechiul subst. faur „fierar” (de aici și vb. a făuri), cuvînt care prin originea sa latină (faber) este înrudit cu fabrică, forjă etc. Atestat în documentele Țării Românești încă din anul 1431 („Mihai Faur de la Someș”), Faur este sinonim, prin semnificația sa inițială, cu fr. Faure, Fèvre, Lefèvre, germ. Schmidt, engl. Smith, lat. Fabricius etc. Derivatul diminutival Făurel este foarte rar folosit.

Intrare: Faur
nume propriu (I3)
  • Faur
Intrare: faur (februarie)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • faur
  • faurul
  • fauru‑
plural
  • fauri
  • faurii
genitiv-dativ singular
  • faur
  • faurului
plural
  • fauri
  • faurilor
vocativ singular
  • faurule
  • faure
plural
  • faurilor
Intrare: faur (fierar)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • faur
  • faurul
  • fauru‑
plural
  • fauri
  • faurii
genitiv-dativ singular
  • faur
  • faurului
plural
  • fauri
  • faurilor
vocativ singular
  • faurule
  • faure
plural
  • faurilor
fauor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: faurmaur
  • silabație: fa-ur-ma-ur info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • faurmaur
  • faurmaurul
  • faurmauru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • faurmaur
  • faurmaurului
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • faur-maur
  • faur-maurul
plural
genitiv-dativ singular
  • faur-maur
  • faur-maurului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

faur, faurisubstantiv masculin

etimologie:

faur, faurisubstantiv masculin

  • 1. învechit Fierar, făurar. DEX '09 DEX '98 DLRLC DEXI NODEX
    • format_quote Faurul să meșteșugească o criță moale. SADOVEANU, N. F. 77. DLRLC
    • format_quote Deci să poruncești domnia-ta faurilor să bată degrabă o sută douăzeci de potcoave. SADOVEANU. F. J. 426. DLRLC
    • format_quote Acest faur, fiind cel mai meșter de pe pămînt, era și năzdrăvan. ISPIRESCU, L. 220. DLRLC
    • format_quote poetic Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. DLRLC
    • chat_bubble A cumpăra cărbuni de la faur = a cumpăra scump marfă (la mâna a doua). DEXI
    • chat_bubble A se învăța ca faurul cu scânteile. DEXI
    • chat_bubble în basme Faurul pământului = fierar cu puteri supranaturale, care face obiecte vrăjite. DEXI
  • 2. entomologie Denumire dată insectelor din familia elateridelor, cu corpul lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). DEX '09 DEX '98 DEXI
    sinonime: elaterid
etimologie:

faurmaursubstantiv masculin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.