faur (fauri), s. m. – 1. Fierar. – 2. Varietate de gîndac (Elater segetum). – Mr. favru, favur, istr. fǫwru. Lat. fāber (Pușcariu 590; Candrea-Dens., 569; REW 3231; DAR); cf. it. fabbro, prov. faure, fr. fèvre, v. sp. fabro. – Der. făurar, s. m. (fierar); făurăreasă, s. f. (nevastă de fierar); făurărie, s. f. (fierărie); făurărit, s. n. (fierărie, meseria de fierar); făuri, vb. (a forja; a făuri, a crea, a inventa), care, după Pușcariu 592 și Candrea-Dens., 570, reprezintă lat. făbrῑre; făurie, s. f. (forjă); făuriște, s. f. (forjă); făuriță, s. f. (nevastă de fierar).