2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÂȚÂÍT, țâțâituri, s. n. Faptul de a țâțâi; (concr.) sunet ascuțit, strident. – V. țâțâi.

țâțâit1 sn [At: LB / V: (reg) țițiit / Pl: ~uri / E: țâțâi2] 1-8 Țâțâire (1-8). 9 (Reg) Sunet ascuțit emis la vânătoare, dintr-un fel de fluier din os de găină, cu care vânătorul imită glasul unor păsări pentru a le atrage.

țâțâit2, ~ă a [At: A IV, 2 / Pl: ~iți, ~e / E: țuțui4] (Reg) 1 Legănat. 2 Domol (13).

ȚÂȚÂÍT s. n. Faptul de a țâțâi; (concr.) sunet ascuțit, strident. – V. țâțâi.

ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

țâțâi2 [At: CANTEMIR, IST. 83 / V: ~ții, ~țăi, (îrg) țiții, țițăi, țățăi, ~ia, ~țăia, țițăia, (reg) ~țoia / Pzi: ~iesc, țâțâi / E: țâț2 + -âi] 1 vi (D. unele insecte, păsări; d. animale) A țârâi1 (8). 2 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau, fam, curul, brăcinarul) A-i fi foarte frică. 3 vi (Îae) A tremura de frică. 4 vi (D. oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit, exprimând mirarea, îndemnul etc. 5 vt (Reg; îf țâțoia) A îndemna porcii să meargă, scoțând sunete asemănătoare cu un „ț” prelungit. 6-7 vri A sorbi cu zgomot Si: a plescăi. 8 vi (Reg) A fi ahtiat după băutură sau mâncare. 9 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A avea mare poftă de băutură. 10 vi (Reg; d. copii; îf țâțoia) A plânge. 11 vi A țârâi1 (11). corectată

ȚÎȚÎÍ tî́țîi și țîțîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în formele țîțăi, țiții) 1. (Despre insecte și unele animale) A scoate sunete subțiri și tremurate. V. țîrîi. Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270. Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101. Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197. ♦ (Despre instrumente cu coarde) A țîrîi (4). Nu țîțăi ca diblele. MAT. FOLK. 1594. 2. Fig. (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A tremura, a palpita (de frică, de nerăbdare etc.). Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21. Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190. Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85. 3. (Despre oameni) A plescăi cu buzele sau cu limba scoțînd un sunet asemănător cu un «ț», exprimînd mirarea, îndemnul etc. Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79. Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69. – Variante: țîțăí, țițií vb. IV.

ȚÎȚÎÍT s. n. (Și în forma țițiit) Faptul de a țîțîi; (concretizat) sunetul produs. 1. v. țîțîi (1). Cînd îl prinzi în mînă și-l pui la ureche [scripcarul] produce un fel de... țițiit, ca și cînd ar cînta cineva dintr-o scripcuță sau cobză. MARIAN, INS. 101. 2. v. țîțîi (3). Își strînge buzele și scoate un fel de țîțîit. ȘEZ. IV 32. – Variantă: țițiít s. n.

A ȚÂȚÂÍ țâțâi intranz. 1) (despre unele insecte sau animale) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei. 2) (despre persoane) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelung. 3) pop. A fi cuprins de tremur; a tremura. ◊ A-i ~ cuiva inima a tremura de frică. /țâț + suf. ~âi

țățăì v. a tremura, a sălta (inima), a se legăna. [Onomatopee].

țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s’a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt pintr’un cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire, de coloare neagră pînă la galben deschis. – În est țîțî́ĭ.

țî́țîĭ, a v. intr. (ung. cicázni, pron țiț-, a te fîțîi. Cp. și cu bîțîĭ și cu bg. cicam, sug, cu rom. țîță și cu sîrb. cicijati, a fi foarte zgîrcit). Fam. Îmĭ sug dințiĭ scoțînd sunetu ț (ca mitocaniĭ). A-țĭ țîțîi măseaua (după băutură), a-țĭ fi foarte poftă de băutură. A-țĭ țîțîi inima de frică, a-țĭ fi foarte frică.

arată toate definițiile

Intrare: țâțâit
țâțâit substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâțâit
  • țâțâitul
  • țâțâitu‑
plural
  • țâțâituri
  • țâțâiturile
genitiv-dativ singular
  • țâțâit
  • țâțâitului
plural
  • țâțâituri
  • țâțâiturilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țițiit
  • țițiitul
  • țițiitu‑
plural
  • țițiituri
  • țițiiturile
genitiv-dativ singular
  • țițiit
  • țițiitului
plural
  • țițiituri
  • țițiiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: țâțâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțâi
  • țâțâire
  • țâțâit
  • țâțâitu‑
  • țâțâind
  • țâțâindu‑
singular plural
  • țâțâie
  • țâțâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțâi
(să)
  • țâțâi
  • țâțâiam
  • țâțâii
  • țâțâisem
a II-a (tu)
  • țâțâi
(să)
  • țâțâi
  • țâțâiai
  • țâțâiși
  • țâțâiseși
a III-a (el, ea)
  • țâțâie
(să)
  • țâțâie
  • țâțâia
  • țâțâi
  • țâțâise
plural I (noi)
  • țâțâim
(să)
  • țâțâim
  • țâțâiam
  • țâțâirăm
  • țâțâiserăm
  • țâțâisem
a II-a (voi)
  • țâțâiți
(să)
  • țâțâiți
  • țâțâiați
  • țâțâirăți
  • țâțâiserăți
  • țâțâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțâie
(să)
  • țâțâie
  • țâțâiau
  • țâțâi
  • țâțâiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțâi
  • țâțâire
  • țâțâit
  • țâțâitu‑
  • țâțâind
  • țâțâindu‑
singular plural
  • țâțâiește
  • țâțâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțâiesc
(să)
  • țâțâiesc
  • țâțâiam
  • țâțâii
  • țâțâisem
a II-a (tu)
  • țâțâiești
(să)
  • țâțâiești
  • țâțâiai
  • țâțâiși
  • țâțâiseși
a III-a (el, ea)
  • țâțâiește
(să)
  • țâțâiască
  • țâțâia
  • țâțâi
  • țâțâise
plural I (noi)
  • țâțâim
(să)
  • țâțâim
  • țâțâiam
  • țâțâirăm
  • țâțâiserăm
  • țâțâisem
a II-a (voi)
  • țâțâiți
(să)
  • țâțâiți
  • țâțâiați
  • țâțâirăți
  • țâțâiserăți
  • țâțâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțâiesc
(să)
  • țâțâiască
  • țâțâiau
  • țâțâi
  • țâțâiseră
verb (V346)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țiții
  • țițiire
  • țițiit
  • țițiitu‑
  • țițiind
  • țițiindu‑
singular plural
  • țiție
  • țițiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țiții
(să)
  • țiții
  • țițiam
  • țițiii
  • țițiisem
a II-a (tu)
  • țiții
(să)
  • țiții
  • țițiai
  • țițiiși
  • țițiiseși
a III-a (el, ea)
  • țiție
(să)
  • țiție
  • țiția
  • țiții
  • țițiise
plural I (noi)
  • țițiim
(să)
  • țițiim
  • țițiam
  • țițiirăm
  • țițiiserăm
  • țițiisem
a II-a (voi)
  • țițiiți
(să)
  • țițiiți
  • țițiați
  • țițiirăți
  • țițiiserăți
  • țițiiseți
a III-a (ei, ele)
  • țiție
(să)
  • țiție
  • țițiau
  • țiții
  • țițiiseră
verb (V409)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țiții
  • țițiire
  • țițiit
  • țițiitu‑
  • țițiind
  • țițiindu‑
singular plural
  • țițiește
  • țițiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țițiesc
(să)
  • țițiesc
  • țițiam
  • țițiii
  • țițiisem
a II-a (tu)
  • țițiești
(să)
  • țițiești
  • țițiai
  • țițiiși
  • țițiiseși
a III-a (el, ea)
  • țițiește
(să)
  • țițiască
  • țiția
  • țiții
  • țițiise
plural I (noi)
  • țițiim
(să)
  • țițiim
  • țițiam
  • țițiirăm
  • țițiiserăm
  • țițiisem
a II-a (voi)
  • țițiiți
(să)
  • țițiiți
  • țițiați
  • țițiirăți
  • țițiiserăți
  • țițiiseți
a III-a (ei, ele)
  • țițiesc
(să)
  • țițiască
  • țițiau
  • țiții
  • țițiiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțăi
  • țâțăire
  • țâțăit
  • țâțăitu‑
  • țâțăind
  • țâțăindu‑
singular plural
  • țâțăie
  • țâțăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțăi
(să)
  • țâțăi
  • țâțăiam
  • țâțăii
  • țâțăisem
a II-a (tu)
  • țâțăi
(să)
  • țâțăi
  • țâțăiai
  • țâțăiși
  • țâțăiseși
a III-a (el, ea)
  • țâțăie
(să)
  • țâțăie
  • țâțăia
  • țâțăi
  • țâțăise
plural I (noi)
  • țâțăim
(să)
  • țâțăim
  • țâțăiam
  • țâțăirăm
  • țâțăiserăm
  • țâțăisem
a II-a (voi)
  • țâțăiți
(să)
  • țâțăiți
  • țâțăiați
  • țâțăirăți
  • țâțăiserăți
  • țâțăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțăie
(să)
  • țâțăie
  • țâțăiau
  • țâțăi
  • țâțăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țâțăi
  • țâțăire
  • țâțăit
  • țâțăitu‑
  • țâțăind
  • țâțăindu‑
singular plural
  • țâțăiește
  • țâțăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țâțăiesc
(să)
  • țâțăiesc
  • țâțăiam
  • țâțăii
  • țâțăisem
a II-a (tu)
  • țâțăiești
(să)
  • țâțăiești
  • țâțăiai
  • țâțăiși
  • țâțăiseși
a III-a (el, ea)
  • țâțăiește
(să)
  • țâțăiască
  • țâțăia
  • țâțăi
  • țâțăise
plural I (noi)
  • țâțăim
(să)
  • țâțăim
  • țâțăiam
  • țâțăirăm
  • țâțăiserăm
  • țâțăisem
a II-a (voi)
  • țâțăiți
(să)
  • țâțăiți
  • țâțăiați
  • țâțăirăți
  • țâțăiserăți
  • țâțăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țâțăiesc
(să)
  • țâțăiască
  • țâțăiau
  • țâțăi
  • țâțăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țâțâit țițiit

  • 1. Faptul de a țâțâi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Își strînge buzele și scoate un fel de țîțîit. ȘEZ. IV 32.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Sunet ascuțit, strident.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Cînd îl prinzi în mînă și-l pui la ureche [scripcarul] produce un fel de... țițiit, ca și cînd ar cînta cineva dintr-o scripcuță sau cobză. MARIAN, INS. 101.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi țâțâi
    surse: DEX '98 DEX '09

țâțâi țiții țâțăi

  • 1. unipersonal (Despre animale și insecte) A țârâi (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: țârâi (cădea, suna) attach_file 3 exemple
    exemple
    • Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270.
      surse: DLRLC
    • Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101.
      surse: DLRLC
    • Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79.
      surse: DLRLC
    • Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98
    • diferențiere figurat (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A palpita (de frică, de nerăbdare etc.).
      surse: DLRLC sinonime: palpita tremura
    • 3.1. expresie A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, familiar, fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică.
      surse: DEX '09 DEX '98 attach_file 3 exemple
      exemple
      • Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21.
        surse: DLRLC
      • Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190.
        surse: DLRLC
      • Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85.
        surse: DLRLC

etimologie: