4 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șonți2 vr [At: TDRG / Pzi: esc / E: șonț1] (Îrg; rar) A se îmbrăca nemțește.

șonți1 [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 366 / V: (reg) ~nti / Pzi: esc / E: șont2] 1 vi (Mun; d. ființe; îf șonti) A șchiopăta (1). 2-3 vtr (Reg) A (se) șchiopa (1-2). 4-5 vtr (Reg) A (se) schilodi. 6-7 vtr (Mol; Buc) A (se) poci.

ȘONȚI2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. Pentru că munteanul făcea nazuri, rievrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.

ȘONȚI1, șonțesc, vb. IV. Tranz. A schilodi; a sluți, a poci.

ȘONȚI2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. – Din șonț.

ȘONȚI1, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.

A SE ȘONȚI se ~esc intranz. pop. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scâlcia; a se scrombăi; a se scălâmba. /Din șonț

A ȘONȚI ~esc tranz. A face să se șonțească; a schilodi de picioare, a face șont. /Din șont

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.

șont2, șoantă [At: CIHAC II, 529 / V: (reg) șonț / Pl: șonți, șoante / E: ns cf mg sánta, rom ciont] (Reg) 1-6 smf, a (Adesea dep) Șchiop (1-6). 7 a (D. oameni) Pocit. 8 a (D. oameni) Caraghios (2).

șonț2, șoanță a vz șont2

șonț1 sm [At: MILLO, ap. PR. DRAM. 367 / V: (reg) ~nt / Pl: ~i / E: ns cf honț] (îrg; prt) Șoacăț1 (1).

ȘONT, ȘOANTĂ, șonți, șoante, adj. (Mold.) Bolnav de picioare, șchiop, schilod. (Substantivat) Îl și prind pe șontul Nataliei... îl și duc la post. CAMILAR, N. II 419. – Variantă: șonț, șoanță adj.

ȘONȚ1, șonți, s. m. (Rar) Nume de ocară dat nemților. V. șoacăț. Mă apropiu de neamțul meu și-i zic: Măi șonțule! deschide-ți urechile-n patru. alecsandri, la TDRG.

ȘONT șoantă (șonți, șoante) și substantival reg. (despre ființe) Care este infirm de un picior; care merge șchiopătând; cotonog; șchiop; șontorog. /cf. ung. sánta

șonț a. și m. 1. fam. șchiop; 2. (ironic) Neamț: o necăjesc fel de fel de Șonți AL. [Ung. ȘÓNTA].

1) Șonț, Șoánță s. (din Honț, porecla Sasuluĭ. Cp. cu șervănea, șoaĭtă, șomîc din hervanea, *hoaĭtă, *homic). Est. Iron. Neamț. V. șfab 2.

2) șonț, șoánță adj. (ung. sánta, sántika, șchĭop; sîrb. bg. šantav, șchĭop, paralitic). Fam. Iron. Șchĭop. Fig. Șonțit, ridicul.

șonțésc v. tr. (d. șonț. V. șolcăĭ). Est. Iron. Îmbrac așezînd prost o haĭnă: cine te-a șonțit așa? Fig. Deformez, pocesc, urîțesc, denaturez: v’ațĭ șonțit mintea!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoantă, pl. șoante

șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoantă, pl. șoante

șont adj. m., pl. șonți; f. sg. șoantă, pl. șoante

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘONȚI vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, șchiopăta, urâți.

șonți vb. v. DEFORMA. DESFIGURA. POCI. SCHIMONOSI. SLUȚI. STRÎMBA. ȘCHIOPĂTA. URÎȚI.

ȘONT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

șont adj., s. v. INFIRM. INVALID. SCHILOD.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șonț (-ți), s. m. – (Mold.) Șchiop. – Var. șonț. Creație expresivă, cf. bont, ciont, mont, tont, care exprimă ideea de „ciut”. Var. este un sing. analogic, format după pl. Cf. și șonț „neamț”, cu evoluția semantică la fel ca în țopîrlan. Der. din mag. sánta „șchiop” (Șeineanu, Semasiol., 171; Loewe 56; Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 183), care ar depinde de sb. šantav „șchiop”, slov. šantati „a șchiopăta” (Miklosich, Fremdw., 128), este mai puțin probabilă. Der. șonți, vb. (Mold., a șchiopăta, a deșela); șoni, vb. (Olt., a deșela); șoneală, s. f. (Olt., șchiopătare); șontîc, interj. (exprimă ideea de șchiopătare), cf. hîltîc, bîldîbîc; șontîcăi, vb. (a șchiopăta); șontorog, adj. (șchiop; paralizat; impotent, hodorogit), format ca boșorog, hodorog etc. (mag. dialectal csontorag, indicat de Tiktin și Candrea ca sursă pentru rom., provine din rom. cf. Edelspacher 12); șontorogi, vb. (a deșela).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șonți2, șonțesc, vb. IV refl. (reg.) a purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește.

șont, șoantă, șonți, șoante, adj. (reg.; adesea substantivat) 1. șchiop; schilod. 2. pocit, caraghios.

Intrare: șonți (îmbrăca)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șonți
  • șonțire
  • șonțit
  • șonțitu‑
  • șonțind
  • șonțindu‑
singular plural
  • șonțește
  • șonțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șonțesc
(să)
  • șonțesc
  • șonțeam
  • șonții
  • șonțisem
a II-a (tu)
  • șonțești
(să)
  • șonțești
  • șonțeai
  • șonțiși
  • șonțiseși
a III-a (el, ea)
  • șonțește
(să)
  • șonțească
  • șonțea
  • șonți
  • șonțise
plural I (noi)
  • șonțim
(să)
  • șonțim
  • șonțeam
  • șonțirăm
  • șonțiserăm
  • șonțisem
a II-a (voi)
  • șonțiți
(să)
  • șonțiți
  • șonțeați
  • șonțirăți
  • șonțiserăți
  • șonțiseți
a III-a (ei, ele)
  • șonțesc
(să)
  • șonțească
  • șonțeau
  • șonți
  • șonțiseră
Intrare: șonți (schilodi)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șonți
  • șonțire
  • șonțit
  • șonțitu‑
  • șonțind
  • șonțindu‑
singular plural
  • șonțește
  • șonțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șonțesc
(să)
  • șonțesc
  • șonțeam
  • șonții
  • șonțisem
a II-a (tu)
  • șonțești
(să)
  • șonțești
  • șonțeai
  • șonțiși
  • șonțiseși
a III-a (el, ea)
  • șonțește
(să)
  • șonțească
  • șonțea
  • șonți
  • șonțise
plural I (noi)
  • șonțim
(să)
  • șonțim
  • șonțeam
  • șonțirăm
  • șonțiserăm
  • șonțisem
a II-a (voi)
  • șonțiți
(să)
  • șonțiți
  • șonțeați
  • șonțirăți
  • șonțiserăți
  • șonțiseți
a III-a (ei, ele)
  • șonțesc
(să)
  • șonțească
  • șonțeau
  • șonți
  • șonțiseră
șonti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șont
șont adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șont
  • șontul
  • șontu‑
  • șoantă
  • șoanta
plural
  • șonți
  • șonții
  • șoante
  • șoantele
genitiv-dativ singular
  • șont
  • șontului
  • șoante
  • șoantei
plural
  • șonți
  • șonților
  • șoante
  • șoantelor
vocativ singular
plural
șonț2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A28)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șo
  • șonțul
  • șonțu‑
  • șoanță
  • șoanța
plural
  • șonți
  • șonții
  • șoanțe
  • șoanțele
genitiv-dativ singular
  • șo
  • șonțului
  • șoanțe
  • șoanței
plural
  • șonți
  • șonților
  • șoanțe
  • șoanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: șonț
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șo
  • șonțul
  • șonțu‑
plural
  • șonți
  • șonții
genitiv-dativ singular
  • șo
  • șonțului
plural
  • șonți
  • șonților
vocativ singular
  • șonțule
  • șonțe
plural
  • șonților
șont adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șont
  • șontul
  • șontu‑
  • șoantă
  • șoanta
plural
  • șonți
  • șonții
  • șoante
  • șoantele
genitiv-dativ singular
  • șont
  • șontului
  • șoante
  • șoantei
plural
  • șonți
  • șonților
  • șoante
  • șoantelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șonți, șonțescverb

  • 1. reflexiv rar A purta haine de târgoveț, a se îmbrăca nemțește. DLRLC DLRM
    • format_quote Pentru că munteanul făcea nazuri, nevrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176. DLRLC
etimologie:
  • șonț DLRM

șonți, șonțescverb

etimologie:
  • șont DLRM

șont, șoantăadjectiv

etimologie:

șo, șonțisubstantiv masculin

  • 1. rar Nume de ocară dat nemților. DLRLC
    diminutive: șonțișor
    • format_quote Mă apropiu de neamțul meu și-i zic: Măi șonțule! deschide-ți urechile-n patru. ALECSANDRI, la TDRG. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.