3 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

ÎNVĂȚÁT1 s. n. Învățare. – V. învăța.

ÎNVĂȚÁT1 s. n. Învățare. – V. învăța.

învățat1 sn [At: NEGRUZZI, S. I, 40 / Pl: ~uri / E: învăța] 1 Obișnuire. 2 Familiarizare. 3 Deprindere. 4-13 Învățare (4-13). 14 Înțelegere. 15-19 Învățare (15-19). 20 Aflare. 21 (Înv) Poruncire.

învățat2, ~ă [At: CORESI, EV. 14/1 / Pl: ~ați, ~e / E: învăța] 1 a Obișnuit cu ceva. 2 a Căruia i s-au transmis (sistematic) cunoștințe într-un anumit domeniu. 3 a Care a fost inițiat într-o meserie, artă, știință etc. 4 a (D. un animal) Dresat. 5 a Sfătuit. 6 a Care a ajuns prin muncă sistematică să cunoască o meserie, știință, limbă străină etc. 7 a (D. texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 8 a Care a deprins o învățătură din ceva. 9 a Care a dobândit experiență. 10 a Care a fost făcut să se cumințească. 11 a (Înv) Făcut să înțeleagă preceptele unei religii, credințe etc. 12 a (Înv) Convertit la creștinism. 13 a Inițiat în religia creștină. 14 a Propovăduit. 15 a (D. textele religioase) Explicat. 16 a Determinat să facă ceva. 17 a Care știe multă carte Si: doct, instruit, erudit, savant. 18 sm Savant.

ÎNVĂȚÁT, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; care posedă cunoștințe profunde; instruit, erudit, savant, doct, cultivat, cult; p. ext. priceput. A auzit că oamenii învățați sînt fericiți și voiește ca fiul său să ajungă un om învățat. DEMETRESCU, O. 102. Omul învățat înțelept va fi. CREANGĂ, A. 12. Era un om foarte învățat și cunoscut pe vremea lui. NEGRUZZI, S. I 245. ♦ (Substantivat) Savant. Ocupînd un loc de frunte printre marii învățați ai poporului romîn, Dimitrie Cantemir a fost totodată un patriot înflăcărat, un luptător activ pentru cauza eliberării țării sale de sub jugul, otoman. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2802. Sosind la Paris, întîia... îngrijire fu a face cunoștința învățaților din astă capitală. NEGRUZZI, S. II 152. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Studiat și reținut în memorie. Un rol învățat. 3. Deprins, dedat, obișnuit (cu ceva). Nu-s cu dorul învățată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 109. 4. (Despre animale) Care poate fi utilizat la anumite treburi; dresat, domesticit, îmblînzit. S-a dus... să auză cum o fi cîntînd un măgar învățat. CARAGIALE, O. I 375. Are oi mai multe, Mîndre și cornute, Și cai învățați Și cîni mai bărbați. ALECSANDRI, P. P. 1.

ÎNVĂȚÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) v. A ÎNVĂȚA și A SE ÎNVĂȚA. 2) Care este specializat în cercetări științifice având cunoștințe vaste într-un anumit domeniu; savant. /v. a învăța

învățat a. 1. deprins (mai ales rău); 2. instruit: un copil învățat; 3. erudit: om învățat. ║ m. om învățat.

învățát, -ă adj. Instruit: elevĭ bine învățațĭ. Dresat: cîne învățat. Deprins: așa e el învățat: să bea cafea după prînz. Savant, erudit. Subst. Un învățat, un erudit.

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

învăța [At: COD. VOR. 105/14 / Pzi: învăț / E: ml *invitiare] 1-2 vtr (Udp „cu”) A (se) obișnui. 3-4 vtr A (se) familiariza. 5-6 vr (Îe) A se ~ ca faurul cu scânteile sau ca broasca cu grindina A se obișnui (cu lucrurile neplăcute sau) cu greutățile vieții. 7 vt A transmite cuiva sistematic cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare. 8 vt A iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. Si: A instrui. 9 vt A dresa animale. 10 vt A sfătui pe cineva să facă ceva, arătându-i cum să procedeze Cf a convinge. 11 vt A dobândi cunoștințe prin studiu. 12 vt A ajunge prin muncă sistematică la cunoașterea unei meserii, științe, limbi străine etc. 13 vt A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce Si: a memora. 14 vi (Îe) A ~ la troacă Se spune despre cineva care este lipsit de orice învățătură. 15 vt (Îe) A ~ păsărește sau ca papagalii sau papagalicește A învăța (11) cuvânt cu cuvânt, fără a înțelege în profunzime. 16 vr (Udp „din”, „de la”) A trage o învățătură. 17 vr A căpăta experiență. 18 vt (În imprecații) A fi pedepsit până când înțelege. 19 vt A arăta cuiva ceva. 20 vt A face pe cineva să se cumințească. 21-22 vtr (Îe) A (se) ~ minte (A face să câștige sau) a câștiga experiență. 23-26 vtr (Îae) (A face pe cineva să tragă sau) a trage învățăminte (dintr-o întâmplare neplăcută sau) dintr-o pedeapsă. 27-28 vtr (Înv) A trage concluzii. 29 vt (Înv) A face pe cineva să înțeleagă preceptele unei religii, credințe etc. 30 vt (Spc) A converti pe cineva la creștinism. 31 vr (înv) A se iniția în religia creștină. 32 vt (Înv) A propovădui. 33 vt (Îe) A ~ de bine pe cineva A da cuiva sfaturi bune. 34 vt (Înv) A porunci. 35 vt (D. legi) A prescrie. 36 vt A preda. 37 vt (înv) A afla. 38 (Spc) A explica texte religioase.

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la cunoștințe, deprinderi, lecții etc.) A-și însuși, a asimila; a studia. Radu își învăța lecțiile pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. Nu știe regulele vînătoriei... și voiește cu toate aceste să le învețe. ODOBESCU, S. III 11. Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învățase carte la dascalul Pascal. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ (Urmat de un infinitiv sau de o completivă) A învățat să cînte.Solul Chinei e bogat în minereuri și tinerii tehnicieni chinezi trebuie să învețe a le exploata. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 6/5. Am învățat a călări pe deșelate. SADOVEANU, O. I 503. ◊ Absol. Te-am întîlnit în parc mai de curînd, Cu alți studenți pe-o bancă învățînd. D. BOTEZ, F. S. 11. Gheorghe se ducea să învețe pe sub copaci, în grădină. VLAHUȚĂ, O. A. I 118. Nicu Bălcescu avea o mare dorință de a învăța. GHICA, S. A. 141. ◊ Refl. Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. 2. (Cu un al doilea complement, indicînd persoana instruită) A transmite (cuiva) un sistem de cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare. V. instrui. Se silea din răsputeri să învețe pe Briceag un cîntec nou. REBREANU, I. 21. Să-i dai un băiet să-l învețe cojocăria. CREANGĂ, P. 31. Îl hrănesc, îl îmbracă și îl învață carte. GOLESCU, Î. 56. Dascăle prea învățate, Cel ce-nveți școlarii carte. TEODORESCU, P. P. 254. 3. A deprinde, a obișnui, a deda (pe cineva cu ceva), a face (pe cineva) să se deprindă cu ceva, să-i vină gustul de a face ceva. Tu m-ai învățat să cînt Din copilărie. IOSIF, P. 54. ◊ (Poetic) Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P. 6. ◊ Expr. (Mai ales în amenințări) A învăța (pe cineva) minte = a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să nu mai repete o greșeală, a da (cuiva) o pedeapsă exemplară. Fă-mi loc să-l învăț eu minte! DUMITRIU, N. 60. (Eliptic) Scoboară-te jos, tîlharule, că te-oi învăța eu! CREANGĂ, O. A. 57. A învăța (sau, refl., a se învăța) minte = a (se) cuminți. Te-i învăța tu minte de altă dată. CREANGĂ, P. 146. Gură, tu, învață minte, nu mă spune nimănui! EMINESCU, O. I 80. ◊ Refl. Binele te-nvaț-a-l face Ca albina mierea ei. VLAHUȚĂ, O. A. 27. Se învățase și el... a le alege așa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167. Cu nărav te-ai învățat! TEODORESCU, P. P. 152. ◊ Refl. pas. Calul bătrîn nu se învață în ham. ♦ A sfătui, a povățui (pe cineva) să facă ceva (arătîndu-i cum să procedeze). Făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18. Ce să faci? Să te învăț eu: boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc. CREANGĂ, P. 39. Tomșa! el te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139. 4. A trage o învățătură, a căpăta experiență. Am învățat din întîmplarea asta că dușmanul se folosește de toate mijloacele. CAMILAR, TEM. 101. ◊ Absol. Pentru comuniști este lege a învăța din experiența maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. Noi, scriitorii, învățăm de la scriitorii sovietici, care au în urma lor o experiență de peste treizeci de ani. STANCU, U.R.S.S. 153. ◊ Refl. Cît are omul în lume viață Tot mereu învață și nu se învață. PANN, P. V. I 13. Să se-nvețe maicele Cum să-și deie fetele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172.

A SE ÎNVĂȚÁ mă învăț intranz. A căpăta anumite deprinderi; a se deprinde. /<lat. invitiare

A ÎNVĂȚÁ învăț 1. tranz. 1) (activități, acțiuni, procese) A însuși prin eforturi susținute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a pregăti; a instrui; a prepara. ◊ ~ minte a pedepsi pentru a-i da învățătură pe viitor. 3) A susține cu sfaturi, cu recomandări (cum trebuie procedat într-o situație sau alta); a sfătui; a povățui; a îndruma. 4) (lecții, poezii, roluri etc.) A reține în memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei instituții de învățământ); a-și face studiile. /<lat. invitiare

învățà v. 1. a se deprinde (în genere cu ceva rău); 2. a sfătui, a îndemna pe cineva: rău ai fost învățat; 3. a dobândi cunoștințe: a învăța latinește; 4. a da învățătură, a instrui: învață-l gramatica. [Lat. *INVITIARE din VITIUM, apucătură rea].

2) învắț, a v. tr. (lat. *in-vĭtiare, d. vĭtium, vițiŭ; it. invezzare și avvezzare, a deprinde, sard. imbitssare, pv. sp. [en]vezar, vfr. envoisier, pg. vezar, înț. pmt. a fost „a deprinde la ceva răŭ”, apoĭ numaĭ „a deprinde”, apoĭ „a instrui”. – Învăț, învețĭ, învață; să învăț, să învețĭ, să învețe). Instruĭesc, îl deprind pe altu să scrie și să citească orĭ să facă alt lucru: profesoru îĭ învață pe elevĭ latinește (latina, matematica, desemnu, dansu, scrima), ofițeru îĭ învață pe soldațĭ călăria (ochirea, lupta), cizmaru îl învață pe ucenic cizmăria. Sfătuĭesc, îndemn: el m’a învățat să muncesc, să fur. Dresez: învăț un cîne să sară pin cerc. Mă instruĭesc, studiez, capăt știință: elevu învață latinește cu profesoru (saŭ de la profesor). V. refl. Mă deprind, ĭaŭ un obiceĭ: m’am învățat să beaŭ ceaĭ, să fumez. Învăț minte pe cineva, îl regulez, îl pun la regulă, îl pedepsesc pentru îndrăzneală: Cezar l-a învățat minte pe Ariovist. Mă învăț minte, mă cumințesc, mă astîmpăr: Ariovist s’a învățat minte după ce l-a învins Cezar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*învățát1 s. m., pl. învățáți

învățát adj. m., pl. învățáți; f. sg. învățátă, pl. învățáte

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

arată toate definițiile

Intrare: învățat (adj.)
învățat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învățat
  • ‑nvățat
  • învățatul
  • învățatu‑
  • ‑nvățatul
  • ‑nvățatu‑
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învățata
  • ‑nvățata
plural
  • învățați
  • ‑nvățați
  • învățații
  • ‑nvățații
  • învățate
  • ‑nvățate
  • învățatele
  • ‑nvățatele
genitiv-dativ singular
  • învățat
  • ‑nvățat
  • învățatului
  • ‑nvățatului
  • învățate
  • ‑nvățate
  • învățatei
  • ‑nvățatei
plural
  • învățați
  • ‑nvățați
  • învățaților
  • ‑nvățaților
  • învățate
  • ‑nvățate
  • învățatelor
  • ‑nvățatelor
vocativ singular
plural
Intrare: învățat (s.n.)
învățat2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învățat
  • ‑nvățat
  • învățatul
  • învățatu‑
  • ‑nvățatul
  • ‑nvățatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • învățat
  • ‑nvățat
  • învățatului
  • ‑nvățatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: învăța
verb (VT34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învățare
  • ‑nvățare
  • învățat
  • ‑nvățat
  • învățatu‑
  • ‑nvățatu‑
  • învățând
  • ‑nvățând
  • învățându‑
  • ‑nvățându‑
singular plural
  • învață
  • ‑nvață
  • învățați
  • ‑nvățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învăț
  • ‑nvăț
(să)
  • învăț
  • ‑nvăț
  • învățam
  • ‑nvățam
  • învățai
  • ‑nvățai
  • învățasem
  • ‑nvățasem
a II-a (tu)
  • înveți
  • ‑nveți
(să)
  • înveți
  • ‑nveți
  • învățai
  • ‑nvățai
  • învățași
  • ‑nvățași
  • învățaseși
  • ‑nvățaseși
a III-a (el, ea)
  • învață
  • ‑nvață
(să)
  • învețe
  • ‑nvețe
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învăță
  • ‑nvăță
  • învățase
  • ‑nvățase
plural I (noi)
  • învățăm
  • ‑nvățăm
(să)
  • învățăm
  • ‑nvățăm
  • învățam
  • ‑nvățam
  • învățarăm
  • ‑nvățarăm
  • învățaserăm
  • ‑nvățaserăm
  • învățasem
  • ‑nvățasem
a II-a (voi)
  • învățați
  • ‑nvățați
(să)
  • învățați
  • ‑nvățați
  • învățați
  • ‑nvățați
  • învățarăți
  • ‑nvățarăți
  • învățaserăți
  • ‑nvățaserăți
  • învățaseți
  • ‑nvățaseți
a III-a (ei, ele)
  • învață
  • ‑nvață
(să)
  • învețe
  • ‑nvețe
  • învățau
  • ‑nvățau
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învățaseră
  • ‑nvățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învățat (adj.)

  • exemple
    • A auzit că oamenii învățați sînt fericiți și voiește ca fiul său să ajungă un om învățat. DEMETRESCU, O. 102.
      surse: DLRLC
    • Omul învățat înțelept va fi. CREANGĂ, A. 12.
      surse: DLRLC
    • Era un om foarte învățat și cunoscut pe vremea lui. NEGRUZZI, S. I 245.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. (și) substantivat Care este specializat în cercetări științifice având cunoștințe vaste într-un anumit domeniu.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: savant (adj.) attach_file 2 exemple
      exemple
      • Ocupînd un loc de frunte printre marii învățați ai poporului romîn, Dimitrie Cantemir a fost totodată un patriot înflăcărat, un luptător activ pentru cauza eliberării țării sale de sub jugul, otoman. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2802.
        surse: DLRLC
      • Sosind la Paris, întîia... îngrijire fu a face cunoștința învățaților din astă capitală. NEGRUZZI, S. II 152.
        surse: DLRLC
  • 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Un rol învățat.
      surse: DLRLC
  • 3. Deprins, obișnuit cu ceva.
    exemple
    • Nu-s cu dorul învățată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 109.
      surse: DLRLC
  • 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • S-a dus... să auză cum o fi cîntînd un măgar învățat. CARAGIALE, O. I 375.
      surse: DLRLC
    • Are oi mai multe, Mîndre și cornute, Și cai învățați Și cîni mai bărbați. ALECSANDRI, P. P. 1.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi învăța
    surse: DEX '09 NODEX

învățat (s.n.)

etimologie:

  • vezi învăța
    surse: DEX '09 DEX '98

învăța învățare

  • 1. tranzitiv A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: iniția instrui attach_file 4 exemple
    exemple
    • Se silea din răsputeri să învețe pe Briceag un cîntec nou. REBREANU, I. 21.
      surse: DLRLC
    • Să-i dai un băiet să-l învețe cojocăria. CREANGĂ, P. 31.
      surse: DLRLC
    • Îl hrănesc, îl îmbracă și îl învață carte. GOLESCU, Î. 56.
      surse: DLRLC
    • Dascăle prea învățate, Cel ce-nveți școlarii carte. TEODORESCU, P. P. 254.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: povățui sfătui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Ce să faci? Să te învăț eu: boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc. CREANGĂ, P. 39.
      surse: DLRLC
    • Tomșa! el te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asimila studia attach_file 10 exemple
    exemple
    • Radu își învăța lecțiile pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, O. A. I 105.
      surse: DLRLC
    • Nu știe regulele vînătoriei... și voiește cu toate aceste să le învețe. ODOBESCU, S. III 11.
      surse: DLRLC
    • Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învățase carte la dascalul Pascal. NEGRUZZI, S. I 246.
      surse: DLRLC
    • A învățat să cânte.
      surse: DLRLC
    • Solul Chinei e bogat în minereuri și tinerii tehnicieni chinezi trebuie să învețe a le exploata. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 6/5.
      surse: DLRLC
    • Am învățat a călări pe deșelate. SADOVEANU, O. I 503.
      surse: DLRLC
    • absolut Te-am întîlnit în parc mai de curînd, Cu alți studenți pe-o bancă învățînd. D. BOTEZ, F. S. 11.
      surse: DLRLC
    • absolut Gheorghe se ducea să învețe pe sub copaci, în grădină. VLAHUȚĂ, O. A. I 118.
      surse: DLRLC
    • absolut Nicu Bălcescu avea o mare dorință de a învăța. GHICA, S. A. 141.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: memora
  • 4. tranzitiv reflexiv A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deprinde familiariza obișnui antonime: dezvăța attach_file 6 exemple
    exemple
    • Tu m-ai învățat să cînt Din copilărie. IOSIF, P. 54.
      surse: DLRLC
    • poetic Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P. 6.
      surse: DLRLC
    • Binele te-nvaț-a-l face Ca albina mierea ei. VLAHUȚĂ, O. A. 27.
      surse: DLRLC
    • Se învățase și el... a le alege așa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167.
      surse: DLRLC
    • Cu nărav te-ai învățat! TEODORESCU, P. P. 152.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Calul bătrân nu se învață în ham.
      surse: DLRLC
    • 4.1. expresie (Mai ales în amenințări) A învăța (pe cineva) minte = a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să nu mai repete o greșeală, a da (cuiva) o pedeapsă exemplară.
      exemple
      • Fă-mi loc să-l învăț eu minte! DUMITRIU, N. 60.
        surse: DLRLC
      • eliptic Scoboară-te jos, tîlharule, că te-oi învăța eu! CREANGĂ, O. A. 57.
        surse: DLRLC
    • 4.2. expresie A învăța (sau, reflexiv, a se învăța) minte = a (se) cuminți.
      surse: DLRLC sinonime: cuminți attach_file 2 exemple
      exemple
      • Te-i învăța tu minte de altă dată. CREANGĂ, P. 146.
        surse: DLRLC
      • Gură, tu, învață minte, nu mă spune nimănui! EMINESCU, O. I 80.
        surse: DLRLC
  • 5. tranzitiv A trage o învățătură, a căpăta experiență.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Am învățat din întîmplarea asta că dușmanul se folosește de toate mijloacele. CAMILAR, TEM. 101.
      surse: DLRLC
    • absolut Pentru comuniști este lege a învăța din experiența maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704.
      surse: DLRLC
    • absolut Noi, scriitorii, învățăm de la scriitorii sovietici, care au în urma lor o experiență de peste treizeci de ani. STANCU, U.R.S.S. 153.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Cît are omul în lume viață Tot mereu învață și nu se învață. PANN, P. V. I 13.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Să se-nvețe maicele Cum să-și deie fetele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172.
      surse: DLRLC
    • 5.1. expresie tranzitiv reflexiv A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • limba latină *invitiare (din vitium „viciu”).
    surse: DEX '09 DEX '98