2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întreruptVar.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întreruptVar.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).

întrerumpe v vz întrerupe

întrerumpt2, ~ă a vz întrerupt2

întrerumpt1 sn vz întrerupt1

întrerupe [At: NEGRUZZI, S. I, 99 / V: (reg) ~umpe / Pzi: întrerup / E: între + rupe cf fr interrompre] 1-2 vtr A (se) suspenda temporar desfășurarea unei acțiuni. 3-4 vtr (Pgn) (A opri pe cineva sau) a se opri în cursul desfășurării unei activități. 5 vt A opri pe cineva în timp ce vorbește. 6 vr (D. curentul electric) A se opri brusc. 7 vt A stingheri pe cineva de la ceva.

ÎNTRERÚMPE vb. III v. întrerupe.

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. A opri temporar, printr-o intervenție, cursul, desfășurarea unui lucru, a unei acțiuni, a unei mișcări etc.; a opri, a stingheri pe cineva de la ceva. Înghețul și viscolele iernii au întrerupt lucrările. SADOVEANU, O. VI 394. Poftindu-i la mese, îi ruga frumos să nu întrerupă artistele pe scenă. BART, E. 360. Pe cînd eram ajuns aci cu scrisul, fusei întrerupt de fetița mea. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Refl. Toți se întrerupseră din lucru. C. PETRESCU, Î. II 43. Își executa mișcările însoțite de aceleași fluierături. Deodată se întrerupe. SAHIA, N. 110. ♦ A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. Să ne dea nouă pămîntul, că noi îl muncim! îl întrerupseră alții gălăgios. REBREANU, R. II 88. Nu întrerupeți pe orator! CARAGIALE, O. I 156. Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! id. ib. II 126. ◊ Absol. Profesorul... încercă de cîteva ori să întrerupă. C. PETRESCU, Î. I 14. Uite, vezi! ăsta e cusurul tăuîntrerupi! CARAGIALE, O. II 126. – Forme gramaticale: perf. s. întrerupsei, part. întrerupt. – Variantă: (învechit) întrerúmpe (NEGRUZZI, S. I 99) vb. III.

ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚPE vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.). ♦ A lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. [P.i. întrerúp, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. întrerumpe vb. III. / după fr. interrompre].

ÎNTRERÚPE vb. I. tr., refl. a (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.) II. tr. a lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. (după fr. interrompre)

A SE ÎNTRERÚPE mă întrerúp intranz. A se opri în cursul unei activități, unei acțiuni. M-am întrerupt din lucru. /între- + a rupe[1]

  1. Var. întrerumpe LauraGellner

A ÎNTRERÚPE întrerúp tranz. A face să se întrerupă. ~ o activitate. ~ lucrările. /între- + a rupe[1]

  1. Var. întrerumpe LauraGellner

întrerupe v. 1. a rupe la mijloc; 2. a tăia vorba; 3. a se opri la mijloc.

*întrerúp, -rúpt, a -rúpe v. tr. (fr. interrompre, lat. interrúmpere). Rup continuitatea unuĭ lucru, opresc cursu: a întrerupe un curent electric, relațiunile cu cineva. Taĭ vorba: unu din mulțime îl întrerupse pe orator. – Vechĭ prerup.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întrerúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrerúp, perf. s. 1 sg. întrerupséi, 1 pl. întrerúpserăm; part. întrerúpt corectată

întrerúpe vb. rupe[1]

  1. Var. întrerumpe LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTRERÚPE vb. 1. v. înceta. 2. a conteni, a înceta, a (se) opri, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. v. suspenda. 4. a se opri, (înv.) a se zăticni. (S-a ~ din mâncat.) 5. v. curma. 6. (înv.) a prerumpe. (Scuză-mă că te ~.) 7. a curma, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.) 8. v. opri. 9. a se curma, a înceta, a se opri, (fig.) a se frânge. (Cântecul s-a ~ brusc.) 10. a (se) curma, a (se) opri, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respirația de emoție.) 11. a se frânge. (Liniile se ~ în acel punct.)[1]

  1. Var. întrerumpe LauraGellner

ÎNTRERUPE vb. 1. a(-și) înceta, a(-și) opri, a(-și) sista, a(-și) suspenda. (Uzina și-a ~ activitatea.) 2. a conteni, a înceta, a (se) opri, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. a suspenda. (Au ~ cursurile pe cîteva zile.) 4. a se opri, (înv.) a se zăticni. (S-a ~ din mîncat.) 5. a curma, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul.) 6. (înv.) a prerumpe. (Scuză-mă că te ~.) 7. a curma, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.) 8. a conteni, a înceta, a se opri, (Mold. și Bucov.) a stîmpi, (înv.) a pristoi. (A ~ din cîntat, din citit, cu vorba.) 9. a se curma, a înceta, a se opri, (fig.) a se frînge. (Cîntecul s-a ~ brusc.) 10. a (se) curma, a (se) opri, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respirația de emoție.) 11. a se frînge. (Liniile se ~ în acel punct.)

Intrare: întrerumpt
întrerumpt participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrerumpt
  • ‑ntrerumpt
  • întrerumptul
  • întrerumptu‑
  • ‑ntrerumptul
  • ‑ntrerumptu‑
  • întrerumptă
  • ‑ntrerumptă
  • întrerumpta
  • ‑ntrerumpta
plural
  • întrerumpți
  • ‑ntrerumpți
  • întrerumpții
  • ‑ntrerumpții
  • întrerumpte
  • ‑ntrerumpte
  • întrerumptele
  • ‑ntrerumptele
genitiv-dativ singular
  • întrerumpt
  • ‑ntrerumpt
  • întrerumptului
  • ‑ntrerumptului
  • întrerumpte
  • ‑ntrerumpte
  • întrerumptei
  • ‑ntrerumptei
plural
  • întrerumpți
  • ‑ntrerumpți
  • întrerumpților
  • ‑ntrerumpților
  • întrerumpte
  • ‑ntrerumpte
  • întrerumptelor
  • ‑ntrerumptelor
vocativ singular
plural
întrerumt participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrerumt
  • ‑ntrerumt
  • întrerumtul
  • întrerumtu‑
  • ‑ntrerumtul
  • ‑ntrerumtu‑
  • întrerumtă
  • ‑ntrerumtă
  • întrerumta
  • ‑ntrerumta
plural
  • întrerumți
  • ‑ntrerumți
  • întrerumții
  • ‑ntrerumții
  • întrerumte
  • ‑ntrerumte
  • întrerumtele
  • ‑ntrerumtele
genitiv-dativ singular
  • întrerumt
  • ‑ntrerumt
  • întrerumtului
  • ‑ntrerumtului
  • întrerumte
  • ‑ntrerumte
  • întrerumtei
  • ‑ntrerumtei
plural
  • întrerumți
  • ‑ntrerumți
  • întrerumților
  • ‑ntrerumților
  • întrerumte
  • ‑ntrerumte
  • întrerumtelor
  • ‑ntrerumtelor
vocativ singular
plural
Intrare: întrerupe
verb (VT657)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întrerupe
  • ‑ntrerupe
  • întrerupere
  • ‑ntrerupere
  • întrerupt
  • ‑ntrerupt
  • întreruptu‑
  • ‑ntreruptu‑
  • întrerupând
  • ‑ntrerupând
  • întrerupându‑
  • ‑ntrerupându‑
singular plural
  • întrerupe
  • ‑ntrerupe
  • întrerupeți
  • ‑ntrerupeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întrerup
  • ‑ntrerup
(să)
  • întrerup
  • ‑ntrerup
  • întrerupeam
  • ‑ntrerupeam
  • întrerupsei
  • ‑ntrerupsei
  • întrerupsesem
  • ‑ntrerupsesem
a II-a (tu)
  • întrerupi
  • ‑ntrerupi
(să)
  • întrerupi
  • ‑ntrerupi
  • întrerupeai
  • ‑ntrerupeai
  • întrerupseși
  • ‑ntrerupseși
  • întrerupseseși
  • ‑ntrerupseseși
a III-a (el, ea)
  • întrerupe
  • ‑ntrerupe
(să)
  • întreru
  • ‑ntreru
  • întrerupea
  • ‑ntrerupea
  • întrerupse
  • ‑ntrerupse
  • întrerupsese
  • ‑ntrerupsese
plural I (noi)
  • întrerupem
  • ‑ntrerupem
(să)
  • întrerupem
  • ‑ntrerupem
  • întrerupeam
  • ‑ntrerupeam
  • întrerupserăm
  • ‑ntrerupserăm
  • întrerupseserăm
  • ‑ntrerupseserăm
  • întrerupsesem
  • ‑ntrerupsesem
a II-a (voi)
  • întrerupeți
  • ‑ntrerupeți
(să)
  • întrerupeți
  • ‑ntrerupeți
  • întrerupeați
  • ‑ntrerupeați
  • întrerupserăți
  • ‑ntrerupserăți
  • întrerupseserăți
  • ‑ntrerupseserăți
  • întrerupseseți
  • ‑ntrerupseseți
a III-a (ei, ele)
  • întrerup
  • ‑ntrerup
(să)
  • întreru
  • ‑ntreru
  • întrerupeau
  • ‑ntrerupeau
  • întrerupseră
  • ‑ntrerupseră
  • întrerupseseră
  • ‑ntrerupseseră
verb (VT657.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întrerumpe
  • ‑ntrerumpe
  • întrerumpere
  • ‑ntrerumpere
  • întrerumpt
  • ‑ntrerumpt
  • întrerumt
  • ‑ntrerumt
  • întrerumptu‑
  • ‑ntrerumptu‑
  • întrerumtu‑
  • ‑ntrerumtu‑
  • întrerumpând
  • ‑ntrerumpând
  • întrerumpându‑
  • ‑ntrerumpându‑
singular plural
  • întrerumpe
  • ‑ntrerumpe
  • întrerumpeți
  • ‑ntrerumpeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întrerump
  • ‑ntrerump
(să)
  • întrerump
  • ‑ntrerump
  • întrerumpeam
  • ‑ntrerumpeam
  • întrerumpsei
  • ‑ntrerumpsei
  • întrerumsei
  • ‑ntrerumsei
  • întrerumpsesem
  • ‑ntrerumpsesem
  • întrerumsesem
  • ‑ntrerumsesem
a II-a (tu)
  • întrerumpi
  • ‑ntrerumpi
(să)
  • întrerumpi
  • ‑ntrerumpi
  • întrerumpeai
  • ‑ntrerumpeai
  • întrerumpseși
  • ‑ntrerumpseși
  • întrerumseși
  • ‑ntrerumseși
  • întrerumpseseși
  • ‑ntrerumpseseși
  • întrerumseseși
  • ‑ntrerumseseși
a III-a (el, ea)
  • întrerumpe
  • ‑ntrerumpe
(să)
  • întrerumpă
  • ‑ntrerumpă
  • întrerumpea
  • ‑ntrerumpea
  • întrerumpse
  • ‑ntrerumpse
  • întrerumse
  • ‑ntrerumse
  • întrerumpsese
  • ‑ntrerumpsese
  • întrerumsese
  • ‑ntrerumsese
plural I (noi)
  • întrerumpem
  • ‑ntrerumpem
(să)
  • întrerumpem
  • ‑ntrerumpem
  • întrerumpeam
  • ‑ntrerumpeam
  • întrerumpserăm
  • ‑ntrerumpserăm
  • întrerumserăm
  • ‑ntrerumserăm
  • întrerumpseserăm
  • ‑ntrerumpseserăm
  • întrerumpsesem
  • ‑ntrerumpsesem
  • întrerumseserăm
  • ‑ntrerumseserăm
  • întrerumsesem
  • ‑ntrerumsesem
a II-a (voi)
  • întrerumpeți
  • ‑ntrerumpeți
(să)
  • întrerumpeți
  • ‑ntrerumpeți
  • întrerumpeați
  • ‑ntrerumpeați
  • întrerumpserăți
  • ‑ntrerumpserăți
  • întrerumserăți
  • ‑ntrerumserăți
  • întrerumpseserăți
  • ‑ntrerumpseserăți
  • întrerumpseseți
  • ‑ntrerumpseseți
  • întrerumseserăți
  • ‑ntrerumseserăți
  • întrerumseseți
  • ‑ntrerumseseți
a III-a (ei, ele)
  • întrerump
  • ‑ntrerump
(să)
  • întrerumpă
  • ‑ntrerumpă
  • întrerumpeau
  • ‑ntrerumpeau
  • întrerumpseră
  • ‑ntrerumpseră
  • întrerumseră
  • ‑ntrerumseră
  • întrerumpseseră
  • ‑ntrerumpseseră
  • întrerumseseră
  • ‑ntrerumseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întrerupe întrerupere întrerupt întrerumpe întrerumpere

  • 1. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 5 exemple
    exemple
    • Înghețul și viscolele iernii au întrerupt lucrările. SADOVEANU, O. VI 394.
      surse: DLRLC
    • Poftindu-i la mese, îi ruga frumos să nu întrerupă artistele pe scenă. BART, E. 360.
      surse: DLRLC
    • Pe cînd eram ajuns aci cu scrisul, fusei întrerupt de fetița mea. ODOBESCU, S. III 42.
      surse: DLRLC
    • Toți se întrerupseră din lucru. C. PETRESCU, Î. II 43.
      surse: DLRLC
    • Își executa mișcările însoțite de aceleași fluierături. Deodată se întrerupe. SAHIA, N. 110.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin generalizare A (se) opri, a (se) suspenda.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: opri suspenda
    • 1.2. tranzitiv A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 5 exemple
      exemple
      • Să ne dea nouă pămîntul, că noi îl muncim! îl întrerupseră alții gălăgios. REBREANU, R. II 88.
        surse: DLRLC
      • Nu întrerupeți pe orator! CARAGIALE, O. I 156.
        surse: DLRLC
      • Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! CARAGIALE, O. II 126.
        surse: DLRLC
      • absolut Profesorul... încercă de cîteva ori să întrerupă. C. PETRESCU, Î. I 14.
        surse: DLRLC
      • absolut Uite, vezi! ăsta e cusurul tău – întrerupi! CARAGIALE, O. II 126.
        surse: DLRLC

etimologie: