2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.

întărâtare sf [At: MINEIUL (1776) 2ăj / V: (înv) ~rit~, ~rt~, ~terit~ / Pl: ~tări / E: întărâta] 1-2 (Aducere a cuiva într-o) stare de enervare, de surescitare Si: (înv) întărâtăciune (1-2), întărâtătură (1-2). 3 Instigare la violență a unui grup de oameni Si: (înv) întărâtăciune (3), întărâtătură (3). 4 Asmuțire a unui animal Si: (înv) întărâtăciune (4), întărâtătură (4). 5 Înfuriere. 6 Entuziasmare. 7 Ambiționare. 8 Agitare. 9 Incitare a cuiva să facă un lucru. 10 Pornire a unei pasiuni violente. 11 Intensificare a unei intemperii.

ÎNTĂRÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.

ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.

ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

întărâta [At: COD. VOR. 33/21 / V: interita, ~rta / Pzi: întărât / E: ml *interritare] 1 vt A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare. 2 vt A instiga la violență un grup de oameni. 3 vt A asmuți un animal. 4 vr (D. animale; șfg; d. oameni) A se înfuria. 5-6 vtr (Fig) A (se) entuziasma. 7 vr (Fig) A se ambiționa. 8 vr A se agita. 9 vt A incita pe cineva să facă un lucru. 10 vr A se porni cu pasiune violentă. 11 vru (D. intemperii) A se intensifica.

ÎNTĂRÎTÁ, întărî́t, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A aduce (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de ciudă, de surescitare, a irita; (cu privire la o mulțime) a face să se agite, a instiga (împotriva cuiva); (cu privire la animale) a asmuți, a zădărî. Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115. Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295. Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Refl. Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31. (Fig.) Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86. 2. Tranz. (Uneori urmat de determinări arătînd scopul) A îndemna, a împinge, a mîna pe cineva să facă ceva; a îmboldi, a stimula, a incita, a încuraja. Și cine vă întărîtă să stăruiți în purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89. Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma. (Atestat în forma întîrta) De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98. 3. Refl. A se porni cu pasiune, a se întări, a se înteți. (Atestat în forma întărta) Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95. – Variante: (popular) întărtá, întárt, întîrtá vb. I.

ÎNTĂRÎTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întărîta; iritare, înverșunare, ațîțare. Sîngele mi se rădică și se suie în obraz De ciudă, de-ntărîtare, de durere, de necaz! HASDEU, R. V. 79.

A SE ÎNTĂRÂTÁ mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfășura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteți; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare

A ÎNTĂRÂTÁ întărât tranz. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a zădărî; a ațâța; a incita; a stârni. /<lat. intercitare

întărâtà v 1. a ațâța rău: a întărâta poporul; 2. a se mânia foarte. [Cf. lat. vulg. INTERRITARE, din INTERRITUS, nesperiat, îndrăzneț].

întărtà v. (poetic) a întărâta: cu gând să ne ’ntarte AL.

întărî́t și (Ps. S.) înterít, a v. tr. (lat. *intérrito, -áre, din irrito, -áre, a irita, care a fost considerat ca compus din in și rito, î́ar in a fost înlocuit pin inter, saŭ a fost infl. de terrĭtare, a speria. De alt-fel, un glosar latin din sec. 8 zice lacessunt = interitant, hărțuĭesc). Irit, ațîț, excit: ceaĭu întărîtă. Ațîț, supăr: vorba asta l-a întărîtat grozav. Ațîț, îndemn: a întărîta oastea la luptă. V. refl. Mă ațîț, mă aprind: m’am întărîtat la luptă. În nord întárt, a -ărtá.

arată toate definițiile

Intrare: întărâtare
întărâtare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întărâtare
  • ‑ntărâtare
  • întărâtarea
  • ‑ntărâtarea
plural
  • întărâtări
  • ‑ntărâtări
  • întărâtările
  • ‑ntărâtările
genitiv-dativ singular
  • întărâtări
  • ‑ntărâtări
  • întărâtării
  • ‑ntărâtării
plural
  • întărâtări
  • ‑ntărâtări
  • întărâtărilor
  • ‑ntărâtărilor
vocativ singular
plural
interitare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: întărâta
întărâta verb grupa I conjugarea I
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întărâta
  • ‑ntărâta
  • întărâtare
  • ‑ntărâtare
  • întărâtat
  • ‑ntărâtat
  • întărâtatu‑
  • ‑ntărâtatu‑
  • întărâtând
  • ‑ntărâtând
  • întărâtându‑
  • ‑ntărâtându‑
singular plural
  • întărâ
  • ‑ntărâ
  • întărâtați
  • ‑ntărâtați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întărât
  • ‑ntărât
(să)
  • întărât
  • ‑ntărât
  • întărâtam
  • ‑ntărâtam
  • întărâtai
  • ‑ntărâtai
  • întărâtasem
  • ‑ntărâtasem
a II-a (tu)
  • întărâți
  • ‑ntărâți
(să)
  • întărâți
  • ‑ntărâți
  • întărâtai
  • ‑ntărâtai
  • întărâtași
  • ‑ntărâtași
  • întărâtaseși
  • ‑ntărâtaseși
a III-a (el, ea)
  • întărâ
  • ‑ntărâ
(să)
  • întărâte
  • ‑ntărâte
  • întărâta
  • ‑ntărâta
  • întărâtă
  • ‑ntărâtă
  • întărâtase
  • ‑ntărâtase
plural I (noi)
  • întărâtăm
  • ‑ntărâtăm
(să)
  • întărâtăm
  • ‑ntărâtăm
  • întărâtam
  • ‑ntărâtam
  • întărâtarăm
  • ‑ntărâtarăm
  • întărâtaserăm
  • ‑ntărâtaserăm
  • întărâtasem
  • ‑ntărâtasem
a II-a (voi)
  • întărâtați
  • ‑ntărâtați
(să)
  • întărâtați
  • ‑ntărâtați
  • întărâtați
  • ‑ntărâtați
  • întărâtarăți
  • ‑ntărâtarăți
  • întărâtaserăți
  • ‑ntărâtaserăți
  • întărâtaseți
  • ‑ntărâtaseți
a III-a (ei, ele)
  • întărâ
  • ‑ntărâ
(să)
  • întărâte
  • ‑ntărâte
  • întărâtau
  • ‑ntărâtau
  • întărâta
  • ‑ntărâta
  • întărâtaseră
  • ‑ntărâtaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întăra
  • ‑ntăra
  • întărare
  • ‑ntărare
  • întărat
  • ‑ntărat
  • întăratu‑
  • ‑ntăratu‑
  • întărând
  • ‑ntărând
  • întărându‑
  • ‑ntărându‑
singular plural
  • întărea
  • ‑ntărea
  • întărați
  • ‑ntărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întărez
  • ‑ntărez
(să)
  • întărez
  • ‑ntărez
  • întăram
  • ‑ntăram
  • întărai
  • ‑ntărai
  • întărasem
  • ‑ntărasem
a II-a (tu)
  • întărezi
  • ‑ntărezi
(să)
  • întărezi
  • ‑ntărezi
  • întărai
  • ‑ntărai
  • întărași
  • ‑ntărași
  • întăraseși
  • ‑ntăraseși
a III-a (el, ea)
  • întărea
  • ‑ntărea
(să)
  • întăreze
  • ‑ntăreze
  • întăra
  • ‑ntăra
  • întără
  • ‑ntără
  • întărase
  • ‑ntărase
plural I (noi)
  • întărăm
  • ‑ntărăm
(să)
  • întărăm
  • ‑ntărăm
  • întăram
  • ‑ntăram
  • întărarăm
  • ‑ntărarăm
  • întăraserăm
  • ‑ntăraserăm
  • întărasem
  • ‑ntărasem
a II-a (voi)
  • întărați
  • ‑ntărați
(să)
  • întărați
  • ‑ntărați
  • întărați
  • ‑ntărați
  • întărarăți
  • ‑ntărarăți
  • întăraserăți
  • ‑ntăraserăți
  • întăraseți
  • ‑ntăraseți
a III-a (ei, ele)
  • întărea
  • ‑ntărea
(să)
  • întăreze
  • ‑ntăreze
  • întărau
  • ‑ntărau
  • întăra
  • ‑ntăra
  • întăraseră
  • ‑ntăraseră
verb (VT48)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întărta
  • ‑ntărta
  • întărtare
  • ‑ntărtare
  • întărtat
  • ‑ntărtat
  • întărtatu‑
  • ‑ntărtatu‑
  • întărtând
  • ‑ntărtând
  • întărtându‑
  • ‑ntărtându‑
singular plural
  • întartă
  • ‑ntartă
  • întărtați
  • ‑ntărtați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întărt
  • ‑ntărt
(să)
  • întărt
  • ‑ntărt
  • întărtam
  • ‑ntărtam
  • întărtai
  • ‑ntărtai
  • întărtasem
  • ‑ntărtasem
a II-a (tu)
  • întărți
  • ‑ntărți
(să)
  • întărți
  • ‑ntărți
  • întărtai
  • ‑ntărtai
  • întărtași
  • ‑ntărtași
  • întărtaseși
  • ‑ntărtaseși
a III-a (el, ea)
  • întartă
  • ‑ntartă
(să)
  • întarte
  • ‑ntarte
  • întărta
  • ‑ntărta
  • întărtă
  • ‑ntărtă
  • întărtase
  • ‑ntărtase
plural I (noi)
  • întărtăm
  • ‑ntărtăm
(să)
  • întărtăm
  • ‑ntărtăm
  • întărtam
  • ‑ntărtam
  • întărtarăm
  • ‑ntărtarăm
  • întărtaserăm
  • ‑ntărtaserăm
  • întărtasem
  • ‑ntărtasem
a II-a (voi)
  • întărtați
  • ‑ntărtați
(să)
  • întărtați
  • ‑ntărtați
  • întărtați
  • ‑ntărtați
  • întărtarăți
  • ‑ntărtarăți
  • întărtaserăți
  • ‑ntărtaserăți
  • întărtaseți
  • ‑ntărtaseți
a III-a (ei, ele)
  • întartă
  • ‑ntartă
(să)
  • întarte
  • ‑ntarte
  • întărtau
  • ‑ntărtau
  • întărta
  • ‑ntărta
  • întărtaseră
  • ‑ntărtaseră
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întârta
  • ‑ntârta
  • întârtare
  • ‑ntârtare
  • întârtat
  • ‑ntârtat
  • întârtatu‑
  • ‑ntârtatu‑
  • întârtând
  • ‑ntârtând
  • întârtându‑
  • ‑ntârtându‑
singular plural
  • întârtă
  • ‑ntârtă
  • întârtați
  • ‑ntârtați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întârt
  • ‑ntârt
(să)
  • întârt
  • ‑ntârt
  • întârtam
  • ‑ntârtam
  • întârtai
  • ‑ntârtai
  • întârtasem
  • ‑ntârtasem
a II-a (tu)
  • întârți
  • ‑ntârți
(să)
  • întârți
  • ‑ntârți
  • întârtai
  • ‑ntârtai
  • întârtași
  • ‑ntârtași
  • întârtaseși
  • ‑ntârtaseși
a III-a (el, ea)
  • întârtă
  • ‑ntârtă
(să)
  • întârte
  • ‑ntârte
  • întârta
  • ‑ntârta
  • întârtă
  • ‑ntârtă
  • întârtase
  • ‑ntârtase
plural I (noi)
  • întârtăm
  • ‑ntârtăm
(să)
  • întârtăm
  • ‑ntârtăm
  • întârtam
  • ‑ntârtam
  • întârtarăm
  • ‑ntârtarăm
  • întârtaserăm
  • ‑ntârtaserăm
  • întârtasem
  • ‑ntârtasem
a II-a (voi)
  • întârtați
  • ‑ntârtați
(să)
  • întârtați
  • ‑ntârtați
  • întârtați
  • ‑ntârtați
  • întârtarăți
  • ‑ntârtarăți
  • întârtaserăți
  • ‑ntârtaserăți
  • întârtaseți
  • ‑ntârtaseți
a III-a (ei, ele)
  • întârtă
  • ‑ntârtă
(să)
  • întârte
  • ‑ntârte
  • întârtau
  • ‑ntârtau
  • întârta
  • ‑ntârta
  • întârtaseră
  • ‑ntârtaseră
interita
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întărâtare interitare

etimologie:

  • vezi întărâta
    surse: DEX '09 DEX '98

întărâta întăra întărta întârta interita

  • 1. tranzitiv A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal).
    exemple
    • Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115.
      surse: DLRLC
    • Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295.
      surse: DLRLC
    • Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31.
      surse: DLRLC
    • reflexiv figurat Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A incita pe cineva să facă un lucru.
    exemple
    • Și cine vă întărîtă să stăruiți în purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89.
      surse: DLRLC
    • Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39.
      surse: DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra.
      exemple
      • De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98.
        surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți.
    exemple
    • Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95.
      surse: DLRLC

etimologie: