întărâtare sf [At: MINEIUL (1776) 2ăj / V: (înv) ~rit~, ~rt~, ~terit~ / Pl: ~tări / E: întărâta] 1-2 (Aducere a cuiva într-o) stare de enervare, de surescitare Si: (înv) întărâtăciune (1-2), întărâtătură (1-2). 3 Instigare la violență a unui grup de oameni Si: (înv) întărâtăciune (3), întărâtătură (3). 4 Asmuțire a unui animal Si: (înv) întărâtăciune (4), întărâtătură (4). 5 Înfuriere. 6 Entuziasmare. 7 Ambiționare. 8 Agitare. 9 Incitare a cuiva să facă un lucru. 10 Pornire a unei pasiuni violente. 11 Intensificare a unei intemperii.