2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înlănțuire sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 77 / Pl: ~ri / E: înlănțui] 1 Legare în lanțuri. 2 Cuprindere a cuiva în brațe. 3 (Fig) Seducere. 4 Strângere de jur-împrejur a unui obiect. 5 Așezare în rând a obiectelor legându-se unul de altul ca verigile unui lanț Si: înlănțuit1 (5). 6 Înșiruire neîntreruptă a unor elemente. 7-8 (Deducere sau) succedare logică.

ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.

ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui.

ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei; înșiruire, succesiune de lucruri legate între ele. O înlănțuire necăutată și neprevăzută de împrejurări. PAS, Z. I 88. Poezia este înlănțuirea ideilor într-un mod mai înfrumusețat decît modul întrebuințat spre acest scop în proză. MACEDONSKI, O. IV 77.

înlănțuire f. 1. acțiunea de a înlănțui; 2. fig. șir de lucruri având raporturi între ele.

înlănțuíre f. Acțiunea de a înlănțui. Fig. Legătură, șir de lucrurĭ care aŭ între ele oare-care relațiunĭ: înlănțuirea ideilor.

înlănțui [At: NEGRUZZI, S. III, 146 / Pzi: înlănțui, ~esc / E: în- + lanț + -ui] 1 vt A lega în lanțuri. 2 vt A cuprinde pe cineva cu brațele. 3 vt (Fig) A seduce. 4 vt A strânge bine, de jur-împrejur, un obiect. 5 vtr A (se) așeza în rând, legându-se unul de altul ca verigile unui lanț. 6 vz A urma unul după altul în șir neîntrerupt. 7 vtr (A deduce sau) a se succeda în mod logic.

ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). V. îmbrățișa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu părul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile.Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.

LĂNȚUÍ vb. IV v. înlănțui.

LĂNȚUÍ vb. IV. v. înlănțui.

A SE ÎNLĂNȚUÍ mă ~iésc intranz. A se ține lanț; a urma într-o succesiune continuă. /în + lanț + suf. ~ui

A ÎNLĂNȚUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în lanțuri; a fereca; a lega. 2) fig. A ține ca în lanțuri; a împiedica să se manifeste. 3) A cuprinde de jur împrejur. 4) fig. A pune stăpânire pe deplin; a subjuga; a robi; a cuceri; a captiva. 5) A face să se înlănțuiască. /în + lanț

înlănțuì v. 1. a lega cu un lanț; 2. (poetic) a coprinde: înlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă EM.; 3. a subjuga, a captiva: a înlănțui inimile; 4. fig. a împreuna logiceșțe, a coordina: a-și înlănțui ideile.

înlănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Leg cu lanțu, încătușez. Fig. Cuprind, apuc: a înlănțui gîtu cuĭva cu brațele. Subjug, captivez: a înlănțui inimile. Coordonez, așez în regulă: a înlănțui bine ideile. V. refl. Mă leg: ideile se înlănțuĭesc bine.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri

înlănțuíre s. f., pl. înlănțuíri

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

înlănțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înlănțui, 3 sg. și pl. înlănțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá, perf. s. 1 sg. înlănțuíi

înlănțui (ind. prez. 1 sg. înlănțui, 3 sg. și pl. înlănțuie)

arată toate definițiile

Intrare: înlănțuire
înlănțuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înlănțuire
  • ‑nlănțuire
  • înlănțuirea
  • ‑nlănțuirea
plural
  • înlănțuiri
  • ‑nlănțuiri
  • înlănțuirile
  • ‑nlănțuirile
genitiv-dativ singular
  • înlănțuiri
  • ‑nlănțuiri
  • înlănțuirii
  • ‑nlănțuirii
plural
  • înlănțuiri
  • ‑nlănțuiri
  • înlănțuirilor
  • ‑nlănțuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: înlănțui
înlănțui1 (1 -i) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
  • înlănțuire
  • ‑nlănțuire
  • înlănțuit
  • ‑nlănțuit
  • înlănțuitu‑
  • ‑nlănțuitu‑
  • înlănțuind
  • ‑nlănțuind
  • înlănțuindu‑
  • ‑nlănțuindu‑
singular plural
  • înlănțuie
  • ‑nlănțuie
  • înlănțuiți
  • ‑nlănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
(să)
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
  • înlănțuiam
  • ‑nlănțuiam
  • înlănțuii
  • ‑nlănțuii
  • înlănțuisem
  • ‑nlănțuisem
a II-a (tu)
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
(să)
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
  • înlănțuiai
  • ‑nlănțuiai
  • înlănțuiși
  • ‑nlănțuiși
  • înlănțuiseși
  • ‑nlănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • înlănțuie
  • ‑nlănțuie
(să)
  • înlănțuie
  • ‑nlănțuie
  • înlănțuia
  • ‑nlănțuia
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
  • înlănțuise
  • ‑nlănțuise
plural I (noi)
  • înlănțuim
  • ‑nlănțuim
(să)
  • înlănțuim
  • ‑nlănțuim
  • înlănțuiam
  • ‑nlănțuiam
  • înlănțuirăm
  • ‑nlănțuirăm
  • înlănțuiserăm
  • ‑nlănțuiserăm
  • înlănțuisem
  • ‑nlănțuisem
a II-a (voi)
  • înlănțuiți
  • ‑nlănțuiți
(să)
  • înlănțuiți
  • ‑nlănțuiți
  • înlănțuiați
  • ‑nlănțuiați
  • înlănțuirăți
  • ‑nlănțuirăți
  • înlănțuiserăți
  • ‑nlănțuiserăți
  • înlănțuiseți
  • ‑nlănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • înlănțuie
  • ‑nlănțuie
(să)
  • înlănțuie
  • ‑nlănțuie
  • înlănțuiau
  • ‑nlănțuiau
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
  • înlănțuiseră
  • ‑nlănțuiseră
înlănțui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
  • înlănțuire
  • ‑nlănțuire
  • înlănțuit
  • ‑nlănțuit
  • înlănțuitu‑
  • ‑nlănțuitu‑
  • înlănțuind
  • ‑nlănțuind
  • înlănțuindu‑
  • ‑nlănțuindu‑
singular plural
  • înlănțuiește
  • ‑nlănțuiește
  • înlănțuiți
  • ‑nlănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înlănțuiesc
  • ‑nlănțuiesc
(să)
  • înlănțuiesc
  • ‑nlănțuiesc
  • înlănțuiam
  • ‑nlănțuiam
  • înlănțuii
  • ‑nlănțuii
  • înlănțuisem
  • ‑nlănțuisem
a II-a (tu)
  • înlănțuiești
  • ‑nlănțuiești
(să)
  • înlănțuiești
  • ‑nlănțuiești
  • înlănțuiai
  • ‑nlănțuiai
  • înlănțuiși
  • ‑nlănțuiși
  • înlănțuiseși
  • ‑nlănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • înlănțuiește
  • ‑nlănțuiește
(să)
  • înlănțuiască
  • ‑nlănțuiască
  • înlănțuia
  • ‑nlănțuia
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
  • înlănțuise
  • ‑nlănțuise
plural I (noi)
  • înlănțuim
  • ‑nlănțuim
(să)
  • înlănțuim
  • ‑nlănțuim
  • înlănțuiam
  • ‑nlănțuiam
  • înlănțuirăm
  • ‑nlănțuirăm
  • înlănțuiserăm
  • ‑nlănțuiserăm
  • înlănțuisem
  • ‑nlănțuisem
a II-a (voi)
  • înlănțuiți
  • ‑nlănțuiți
(să)
  • înlănțuiți
  • ‑nlănțuiți
  • înlănțuiați
  • ‑nlănțuiați
  • înlănțuirăți
  • ‑nlănțuirăți
  • înlănțuiserăți
  • ‑nlănțuiserăți
  • înlănțuiseți
  • ‑nlănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • înlănțuiesc
  • ‑nlănțuiesc
(să)
  • înlănțuiască
  • ‑nlănțuiască
  • înlănțuiau
  • ‑nlănțuiau
  • înlănțui
  • ‑nlănțui
  • înlănțuiseră
  • ‑nlănțuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lănțui
  • lănțuire
  • lănțuit
  • lănțuitu‑
  • lănțuind
  • lănțuindu‑
singular plural
  • lănțuie
  • lănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lănțui
(să)
  • lănțui
  • lănțuiam
  • lănțuii
  • lănțuisem
a II-a (tu)
  • lănțui
(să)
  • lănțui
  • lănțuiai
  • lănțuiși
  • lănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • lănțuie
(să)
  • lănțuie
  • lănțuia
  • lănțui
  • lănțuise
plural I (noi)
  • lănțuim
(să)
  • lănțuim
  • lănțuiam
  • lănțuirăm
  • lănțuiserăm
  • lănțuisem
a II-a (voi)
  • lănțuiți
(să)
  • lănțuiți
  • lănțuiați
  • lănțuirăți
  • lănțuiserăți
  • lănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • lănțuie
(să)
  • lănțuie
  • lănțuiau
  • lănțui
  • lănțuiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lănțui
  • lănțuire
  • lănțuit
  • lănțuitu‑
  • lănțuind
  • lănțuindu‑
singular plural
  • lănțuiește
  • lănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lănțuiesc
(să)
  • lănțuiesc
  • lănțuiam
  • lănțuii
  • lănțuisem
a II-a (tu)
  • lănțuiești
(să)
  • lănțuiești
  • lănțuiai
  • lănțuiși
  • lănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • lănțuiește
(să)
  • lănțuiască
  • lănțuia
  • lănțui
  • lănțuise
plural I (noi)
  • lănțuim
(să)
  • lănțuim
  • lănțuiam
  • lănțuirăm
  • lănțuiserăm
  • lănțuisem
a II-a (voi)
  • lănțuiți
(să)
  • lănțuiți
  • lănțuiați
  • lănțuirăți
  • lănțuiserăți
  • lănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • lănțuiesc
(să)
  • lănțuiască
  • lănțuiau
  • lănțui
  • lănțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înlănțuire

  • 1. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: succesiune înșiruire antonime: dezlănțuire 2 exemple
    exemple
    • O înlănțuire necăutată și neprevăzută de împrejurări. PAS, Z. I 88.
      surse: DLRLC
    • Poezia este înlănțuirea ideilor într-un mod mai înfrumusețat decît modul întrebuințat spre acest scop în proză. MACEDONSKI, O. IV 77.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înlănțui
    surse: DEX '09 DEX '98

înlănțui înlănțuire înlănțuit lănțui (2)

etimologie:

  • În + lanț + sufix -ui
    surse: DEX '09 DEX '98