15 definiții pentru succesiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.

SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Mod în care se succedă (1) ființe, obiecte etc.; (concr.) șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, rând, înșiruire. 2. Faptul de a prelua funcția sau bunurile cuiva prin moștenire; (concr.) funcție sau bun moștenit de cineva; moștenire. ◊ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea unei moșteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.

SUCCESIÚNE, succesiuni, s. f. 1. Șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succed unele după altele. V-ați temut de viitor ca femeile de șoareci. Acum toată viața vă e o succesiune de regrete. C. PETRESCU, Î. II 219. Vreo jumătate de oră Titu trebui să asculte... îndemnurile ei într-o succesiune vertiginoasă. REBREANU, R. I 241. ♦ Succedare (într-o demnitate). Succesiune la tron.Cu deosebire mîniat și neostenit în campania electorală, care ținu o lună, a fost generalul Averescu, deoarece lui i se făgăduise succesiunea. PAS, Z. IV 158. 2. (Jur.) Moștenire. Drepturi de succesiune.Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitățile pentru atribuirea moștenirii. ♦ Averea care constituie o moștenire.

SUCCESIÚNE s.f. 1. Înșiruire, șir de persoane, de lucruri, de fapte etc. 2. Moștenire. ♦ Avere lăsată ca moștenire. [Pron. -si-u-. / cf. fr. succession, lat. succesio].

SUCCESIÚNE s. f. 1. înșiruire, șir de persoane, de lucruri, de fapte etc. 2. (jur.) moștenire. ◊ avere lăsată ca moștenire. 3. transmitere a puterii politice, faptul de a succede unui predecesor. 4. transmitere a unor drepturi și obligații ale unui stat către alt stat. 5. (biol.) înlocuirea în timp a unei unități de vegetație prin alta. (< fr. succession, lat. successio)

SUCCESIÚNE ~i f. 1) Ansamblu de elemente succesive; totalitate de obiecte sau de ființe care se succed; înșiruire; rând. 2) Transmitere a puterii politice conform unor reguli speciale. 3) Transmitere a unui patrimoniu lăsat de un defunct uneia sau mai multor persoane vii. 4) Patrimoniu transmis de un defunct succesorilor săi; moștenire. [G.-D. succesiunii; Sil. -si-u-] /<lat. succesio, ~onis, fr. succession

succesiune f. 1. șir de persoane sau de lucruri cari se succed fără întrerupere sau la scurte intervale; 2. Jur. transmiterea unei moșteniri: succesiunea se deferește sau prin lege sau după voința omului prin testament. 3. bunuri transmise: o succesiune bogată.

*succesiúne f. (lat. suc-céssio, -ónis. V. cesiune). Șir, serie: o succesiune de regĭ, de ideĭ. Moștenire (acțiunea): a ajuns acolo pin succesiune. Moștenire (lucru moștenit): o succesiune mare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

succesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni

succesiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUCCESIÚNE s. 1. înșirare, înșiruire, serie, șir. (O lungă ~ de raționamente.) 2. v. înșiruire. 3. șir, șirag, (Munt.) șiretenie. (~ de evenimente.) 4. v. ordine. 5. v. șir. 6. v. alternare. 7. v. descendență. 8. v. moștenire.

SUCCESIUNE s. 1. înșirare, înșiruire, serie, șir. (O lungă ~ de raționamente.) 2. înșirare, înșiruire, perindare, succedare. (~ zilelor una după alta.) 3. șir, șirag, (Munt.) șiretenie. (~ de evenimente.) 4. ordine. (O ~ descrescîndă a elementelor șirului.) 5. șir, (fig.) lanț. (O ~ de case.) 6. alternare, rotație. (~ culturilor.) 7. descendență, filiație, linie. (Urmaș în ~ bărbătească.) 8. (JUR.) moștenire, patrimoniu, (înv. și pop.) moșie, (înv. și reg.) miraz, moștină, rămășiță, (înv.) clironomie, dostoianie, moșnenie, moștenie, nemestnicie, rămas.

Succesiune ≠ simultaneitate


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

succesiúne, succesiuni s. f. Mod în care se succedă obiecte, persoane etc.; șir de persoane, de lucruri, de fapte care se succedă într-o anumită ordine; serie, înșiruire, rând. ◊ Succesiune apostolică = modul în care Biserica păstrează structura unică și permanentă a apostolatului „celor doisprezece”, în continuitatea ei istorică, prin „punerea mâinilor” și prin invocarea Sfântului Duh la Taina hirotoniei. Se întrerupe la episcopii care devin schismatici sau eretici.

RĂZBOAIE DE SUCCESIUNE, denumire a războaielor purtate între diferitele case domnitoare pentru succesiunea la tronurile rămase vacante ca urmare a lipsei urmașilor direcți. Cele mai cunoscute sunt: Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei (1711-1714), provocat în urma morții regelui Spaniei, Carol al II-lea, de pretențiile lui Ludovic al XIV-lea, regele Franței, la moștenirea spaniolă. Purtat între Franța și Spania, pe de o parte, și Habsburgi, Anglia, Olanda, Portugalia, Danemarca, Savoia și Prusia, pe de altă parte. Încheiat prin tratatele de pace de la Utrech și Rastatt.Războiul pentru Succesiunea la Tronul Austriei (1740-1748), între Prusia, Franța, Spania, Bavaria, Saxonia (din 1742, alături de Austria), Olanda și Rusia, pe de altă parte. Încheiat prin tratatele de pace de la Aachen (1748).

Intrare: succesiune
succesiune substantiv feminin
  • silabație: -si-u-
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • succesiune
  • succesiunea
plural
  • succesiuni
  • succesiunile
genitiv-dativ singular
  • succesiuni
  • succesiunii
plural
  • succesiuni
  • succesiunilor
vocativ singular
plural