fereca² [At: COD. VOR, ap. DA ms / V: ~rica, făr~ / Pzi: ferec / E: ml fabricare (apropiat de fier)] 1 vt A acoperi, total sau parțial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistență și durabilitate. 2 vt A întări un obiect (de lemn) prin legături metalice. 3 vt (Înv) A așterne pietriș pe un drum (pentru a-i mări rezistența). 4 vt (D. pietre de moară) A zimțui ca să macine mai bine. 5 vt (D. bani) A zimțui. 6 vt (D. oameni) A încătușa. 7 vt A zăvorî o încăpere. 8 vt(a) (înv; fig; îe) A ~ și des~ A discuta în amănunt. 9 vt(a) (Fig; îae) A critica. 10 vt (D. obiecte de artă, mai ales d. icoane) A împodobi cu plăci de metal prețios (și bijuterii). 11 vr (D. oameni) A se închide sau a se izola în casă. 12 (Înv; nob) A cauza.

†FERECA² (-ec) = FERICA.

FERECA¹ (-ec) vb. tr. 1 🔧 A căptuși sau a îmbrăca cu fier, a lega cu cercuri de fier: toroipanul pe care și-l cioplise el ... și-l ferecase cu fier ISP. ¶ 2 🏚 ~ o piatră de moară, a-i bate fața spre a-i face scobituri sau zimți, ca să macine mai bine ¶ 3 A îmbrăca (o sculă prețioasă, o icoană, etc.) cu plăci de argint, de aur sau cu pietre scumpe: mă jur să ferec cu argint icoana ta NEGR. ¶ 4 A lega cu fiare, în lanțuri, a încătușa: au și trimes de l-au ferecat în obezi NEC.; cînd luă ... pe Prometeu să-l ducă a-l fereca pe muntele Caucas ISP. ¶ 5 pr. ext. A lega cu frînghii pe cineva: Și-l lega și-l fereca Tot cu frînghii de mătase TOC.; a înțepeni, a lega strîns (despre lucruri): căruța era ferecată cu teie CRG. [‡ făreca < lat. fabrĭcare].

FERECA, ferec, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte de lemn) A acoperi, total sau parțial, cu metal (în special cu șine) spre a-i da rezistență și durabilitate; a întări prin legături metalice. Fierarul ferecă roata. ▭ Vara, braga și limonada sînt purtate... în donițe ferecate frumos cu cercuri de alamă și țintuite cum se cuvine. V. ROM. septembrie 1953, 25. ♦ (Cu privire la anumite obiecte prețioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A îmbrăca cu metal prețios, a împodobi cu argint, aur și pietre scumpe. A pus pe covor... cartea... legată în piele de crocodil și ferecată cu argint. SADOVEANU, D. P. 172. Mă jur... să ferec cu argint icoana ta. NEGRUZZI, S. I 15. 2. (Cu privire la oameni) A pune în fiare, a lega cu lanțuri, a încătușa. M-a legat, De un stîlp m-a ferecat. RETEGANUL, P. I 48. Cei panțiri descăleca, Pe romîn îl fereca, La Vaslui îl aducea Și la domnul mi-l ducea. ALECSANDRI, P. P. 169. ◊ Fig. Fărîmați... zăvoare Care vă ferecă sufletul, gleznele. DEȘLIU, G. 28. În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. EMINESCU, O. I 232. 3. (Cu privire la pietrele de moară) A bate cu ciocanul spre a-i scoate zimți (ca să zdrobească mai ușor grăunțele). ♦ (Cu privire la bani) A zimțui. 4. (Cu privire la uși; p. ext. la încăperi) A încuia, a zăvorî.

A FERECA ferec tranz. 1) (obiecte) A înveli (parțial sau total) cu un metal (pentru a mări rezistența sau pentru a înfrumuseța). 2) (persoane) A pune în fiare, în lanțuri; a încătușa; a înlănțui. 3) (porți, uși etc.) A închide trainic (cu zăvorul); a zăvorî. 4) (pietre de moară) A acoperi cu crestături; a cresta. 5) (monede) A înzestra cu zimți pe la muchii; a zimțui. 6) fig. A izola de lume (închizând undeva). /<lat. fabricare

ferecà v. 1. a garnisi cu fier, a strânge în cercuri de fier; 2. a îmbrăca cu fier sau cu alt metal: icoana era ferecată cu argint; 3. a înlănțui, a lega în genere: căruța era ferecată cu teie CR. [Lat. FABRICARE].

făreca v vz fereca

ferica² v vz fereca¹

fărec, a -á v. tr. V. ferec.

férec, a -á v. tr. (d. fer, fĭer cu sufixu -ec, măcar că uniĭ cred că forma veche a făreca și fărăca ne-ar duce la lat. fabricare de unde însă s’ar fi făcut a făureca, ca faur, lăuruscă d. faber, labrusca). Garnisesc cu fer orĭ cu alt metal: ghĭoagă ferecată, car ferecat, icoană ferecată în argint. Leg, întăresc: căruță ferecată cu teĭe și curmeĭe (adică hodorogită). El ferecă și desferecă, el e tot, el e principalu personagiŭ. V. chĭurasez.

fereca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ferec, 2 sg. fereci, 3 ferecă; conj. prez. 1 sg. să ferec, 3 să ferece

fereca (a ~) vb., ind. prez. 3 ferecă

fereca vb., ind. prez. 1 sg. ferec, 3 sg. și pl. ferecă, 1 pl. ferecăm

fereca

ferec.

FERECA vb. 1. a șinui. (A ~ carul, roata.) 2. a îmbrăca. (A ~ un obiect cu argint.) 3. v. încătușa. 4. v. încuia.

FERECA vb. 1. a șinui. (A ~ carul, roata.) 2. a îmbrăca. (A ~ un obiect cu argint.) 3. a încătușa, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.) 4. a (se) închide, a (se) încuia, a (se) zăvorî. (A ~ o casă, o ușă; s-a ~ în casă.)

A fereca ≠ a dezlănțui, a desfereca

fereca (ferec, ferecat), vb. – 1. A pune obezi la roată. – 2. A pune garnituri de fier. – 3. A întări, a consolida. – 4. A pune în lanțuri. – 5. A încrusta, a face marchetărie. – 6. A placa. – Var. înfereca, înferica. Mr. făric, făricare „a potcovi calul”, megl. firicari. Lat. făbrĭcāre (Candrea-Dens., 571; REW 3294; Capidan, Meglen., 126; DAR; Buescu, RPF, III, 352), cu semantism normal, deoarece „a fabrica” însemna la origine „a lucra fierul”. Meyer, Neugr. St., II, 16 și Pușcariu 597 preferau să plece de la lat. *ferricare. Cuvîntul rom. lipsește la A. Rehmann, Die Geschichte der technischen Begriffe fabrica u. machina in der roman. Sprachen, Münster 1935. – Der. ferecătură, s. f. (garnitură de fier; fiare, lanțuri; placă; montare); desfereca, vb. (a scoate lanțurile).