2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îngâmfare sf [At: DRĂGHICI, R. 59/25 / S și: ~ânf~ / Pl: ~fări / E: îngâmfa] 1 (Înv) Umflare. 2 (Spc; d. păsări) Umflare în pene. 3 Mândrie. 4 Fudulie (3). 5 Trufie. 6 Încredere exagerată în propriile însușiri Si: îngâmfeală.

ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

îngâmfa [At: (a. 1594) MARDARIE, L. 1986 / V: (cscj) ~fi / S și: ~ânfa / Pzi: îngâmf, (înv) ~fez / E: în- + gâmfa] 1-2 vtr (Înv) A (se) umfla. 3 vr (D. păsări) A se umfla în pene. 4 vr A se fuduli. 5 vr A fî vanitos. 6 vr A se mândri. 7 (Rar) vr A avea pretenția să...

ÎNGÂMFÁ, îngâmfez, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngấmf] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

ÎNGÂMFÁ, îngấmf, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngâmfez] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

ÎNGÎMFÁ, îngî́mf, vb. I. Refl. (Despre oameni) A fi încrezut, a avea o atitudine trufașă; a se fuduli, a se mîndri, a se crede, a se făli, a se umfla în pene. Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63. – Prez. ind. și: (învechit) îngîmfez (ALEXANDRESCU, M. 63).

ÎNGÎMFÁRE, îngîmfări, s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile forțe; vanitate, orgoliu, trufie, fudulie. Nu se amestecau cu ceilalți, însă nici nu arătau îngîmfare sau vrăjmășie. PAS, Z. I 224. Șarlatanul... să înșele putu mai cu-nlesnire, Aci prin îngîmfare, aci prin lingușire. MACEDONSKI, O. I 169. Albert... Privește cu-ngîmfare frumoasa lui oștime. ALECSANDRI, P. A. 144.

A SE ÎNGÂMFÁ mă îngâmf intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se împăuna; a se înfumura. /în + înv. gâmfă

îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].

îngânfare f. mândrie nebunească și excesivă.

îngî́nf (mă), a v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla, de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).

îngînfáre f. Mîndrie ridiculă, mare încîntare de persoana ta.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii

îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfării; pl. îngâmfări

!îngâmfá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se îngâmfeáză/se îngấmfă

îngâmfá vb., ind. prez. 1 sg. îngâmf, 3 sg. și pl. îngâmfă

îngîmfa (ind. prez. 3 sg. și pl. îngîmfă)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNGÂMFÁRE s. aroganță, fală, fudulie, grandomanie, infatuare, împăunare, înfumurare, megalomanie, mândrie, orgoliu, pretenții (pl.), semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, prezumțiozitate, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țâfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mândrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul neîntemeiată.)

ÎNGÂMFARE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul neîntemeiată.)

Îngâmfare ≠ modestie, simplețe, simplitate

arată toate definițiile

Intrare: îngâmfare
îngâmfare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îngâmfare
  • ‑ngâmfare
  • îngâmfarea
  • ‑ngâmfarea
plural
  • îngâmfări
  • ‑ngâmfări
  • îngâmfările
  • ‑ngâmfările
genitiv-dativ singular
  • îngâmfări
  • ‑ngâmfări
  • îngâmfării
  • ‑ngâmfării
plural
  • îngâmfări
  • ‑ngâmfări
  • îngâmfărilor
  • ‑ngâmfărilor
vocativ singular
plural
Intrare: îngâmfa
îngâmfa1 (1 -fez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfare
  • ‑ngâmfare
  • îngâmfat
  • ‑ngâmfat
  • îngâmfatu‑
  • ‑ngâmfatu‑
  • îngâmfând
  • ‑ngâmfând
  • îngâmfându‑
  • ‑ngâmfându‑
singular plural
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngâmfez
  • ‑ngâmfez
(să)
  • îngâmfez
  • ‑ngâmfez
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (tu)
  • îngâmfezi
  • ‑ngâmfezi
(să)
  • îngâmfezi
  • ‑ngâmfezi
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfași
  • ‑ngâmfași
  • îngâmfaseși
  • ‑ngâmfaseși
a III-a (el, ea)
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
(să)
  • îngâmfeze
  • ‑ngâmfeze
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfase
  • ‑ngâmfase
plural I (noi)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
(să)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfarăm
  • ‑ngâmfarăm
  • îngâmfaserăm
  • ‑ngâmfaserăm
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (voi)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
(să)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfarăți
  • ‑ngâmfarăți
  • îngâmfaserăți
  • ‑ngâmfaserăți
  • îngâmfaseți
  • ‑ngâmfaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngâmfea
  • ‑ngâmfea
(să)
  • îngâmfeze
  • ‑ngâmfeze
  • îngâmfau
  • ‑ngâmfau
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfaseră
  • ‑ngâmfaseră
îngâmfa2 (1 -f) verb grupa I conjugarea I
verb (V1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfare
  • ‑ngâmfare
  • îngâmfat
  • ‑ngâmfat
  • îngâmfatu‑
  • ‑ngâmfatu‑
  • îngâmfând
  • ‑ngâmfând
  • îngâmfându‑
  • ‑ngâmfându‑
singular plural
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngâmf
  • ‑ngâmf
(să)
  • îngâmf
  • ‑ngâmf
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (tu)
  • îngâmfi
  • ‑ngâmfi
(să)
  • îngâmfi
  • ‑ngâmfi
  • îngâmfai
  • ‑ngâmfai
  • îngâmfași
  • ‑ngâmfași
  • îngâmfaseși
  • ‑ngâmfaseși
a III-a (el, ea)
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
(să)
  • îngâmfe
  • ‑ngâmfe
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
  • îngâmfase
  • ‑ngâmfase
plural I (noi)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
(să)
  • îngâmfăm
  • ‑ngâmfăm
  • îngâmfam
  • ‑ngâmfam
  • îngâmfarăm
  • ‑ngâmfarăm
  • îngâmfaserăm
  • ‑ngâmfaserăm
  • îngâmfasem
  • ‑ngâmfasem
a II-a (voi)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
(să)
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfați
  • ‑ngâmfați
  • îngâmfarăți
  • ‑ngâmfarăți
  • îngâmfaserăți
  • ‑ngâmfaserăți
  • îngâmfaseți
  • ‑ngâmfaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngâmfă
  • ‑ngâmfă
(să)
  • îngâmfe
  • ‑ngâmfe
  • îngâmfau
  • ‑ngâmfau
  • îngâmfa
  • ‑ngâmfa
  • îngâmfaseră
  • ‑ngâmfaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îngâmfare

  • 1. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri.
    exemple
    • Nu se amestecau cu ceilalți, însă nici nu arătau îngîmfare sau vrăjmășie. PAS, Z. I 224.
      surse: DLRLC
    • Șarlatanul... să înșele putu mai cu-nlesnire, Aci prin îngîmfare, aci prin lingușire. MACEDONSKI, O. I 169.
      surse: DLRLC
    • Albert... Privește cu-ngîmfare frumoasa lui oștime. ALECSANDRI, P. A. 144.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îngâmfa
    surse: DEX '09 DEX '98

îngâmfa îngâmfare

  • 1. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua.
    exemple
    • Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311.
      surse: DLRLC
    • Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + gâmfa (învechit și regional al lui „a se umfla” din limba latină).
    surse: DEX '09 DEX '98