9 definiții pentru infatuare

infatuare sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 105, 11/5 / P: ~u-a~ / Pl: ~uări / E: infatua] (Prt) Mulțumire de sine Si: înfumurare, îngâmfare.

INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

INFATUÁRE, infatuări, s. f. (Franțuzism) Încîntare de sine, înfumurare, îngîmfare. – Pronunțat: -tu-a-.

infatuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. infatuắrii (-tu-ă-); pl. infatuắri

INFATUÁRE s. v. îngâmfare.

INFATUÁRE s.f. (Rar) Îngâmfare, înfumurare. [< infatua].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

infatuáre s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. infatuării (sil. -tu-ă-); pl. infatuări

INFATUARE s. aroganță, fală, fudulie, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

Intrare: infatuare
infatuare substantiv feminin
  • silabație: -tu-a-re
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infatuare
  • infatuarea
plural
  • infatuări
  • infatuările
genitiv-dativ singular
  • infatuări
  • infatuării
plural
  • infatuări
  • infatuărilor
vocativ singular
plural

infatuare

etimologie:

  • vezi infatua
    surse: DEX '09 DEX '98 DN