9 definiții pentru infatuare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

infatuare sf [At: CONTEMP. 1948, nr. 105, 11/5 / P: ~u-a~ / Pl: ~uări / E: infatua] (Prt) Mulțumire de sine Si: înfumurare, îngâmfare.

INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

INFATUÁRE, infatuări, s. f. Acțiunea de a (se) infatua; îngâmfare, înfumurare. [Pr.: -tu-a-] – V. infatua.

INFATUÁRE, infatuări, s. f. (Franțuzism) Încîntare de sine, înfumurare, îngîmfare. – Pronunțat: -tu-a-.

INFATUÁRE s.f. (Rar) Îngâmfare, înfumurare. [< infatua].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

infatuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. infatuắrii (-tu-ă-); pl. infatuắri

infatuáre s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. infatuării (sil. -tu-ă-); pl. infatuări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INFATUÁRE s. v. îngâmfare.

INFATUARE s. aroganță, fală, fudulie, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

Intrare: infatuare
infatuare substantiv feminin
  • silabație: -tu-a-re
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infatuare
  • infatuarea
plural
  • infatuări
  • infatuările
genitiv-dativ singular
  • infatuări
  • infatuării
plural
  • infatuări
  • infatuărilor
vocativ singular
plural

infatuare

etimologie:

  • vezi infatua
    surse: DEX '09 DEX '98 DN