TRUFIE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă². ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă² + suf. -ie.

trufie sf [At: (A. 1560) GCR I, 4/33 / Pl: ~ii / E: trufă¹ + -ie] 1 Atitudine disprețuitoare, arogantă și orgolioasă Si: aroganță, fală, mândrie, orgoliu, (pfm) înfumurare, îngâmfare, (îrg) trufă¹ (1), (înv) trufășie (1). 2 (Îlav) Cu ~ În mod trufaș¹ (4). 3 (Înv; îlav) În (sau spre) ~ Pentru a se mândri. 4 (Înv; îal) Pentru a fi lăudat. 5 (Îvr; îe) A se da întru ~ii A se deda unor fapte urâte. 6 (Fig) Măreție. 7 (Înv) Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii Si: mulțumire, plăcere, satisfacție, (îvr) trufă¹ (6).

TRUFIE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă². ◊ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă² + suf. -ie.

TRUFIE, trufii, s. f. Atitudine arogantă, plină de mîndrie și de înfumurare; semeție, fală, înfumurare, aroganță. Sufletul ei cerea zgomotul veseliilor, strălucirea averilor, vîlva trufiilor. ODOBESCU, S. III 206. Tirania lui crește din zi în zi o dată cu trufia lui. ALECSANDRI, T. II 51. În cîmpurile Rovinei el înfrînse trufia lui Baiazet al II-lea. BĂLCESCU, O. I 193. ◊ Loc. adv. Cu trufie = cu aroganță, trufaș. Domnul Emilian întinse cu trufie palma și primi cei cîțiva gologani. SADOVEANU, O. VIII 156. Midas... răspunse cu trufie că Pan cîntase mai frumos. ISPIRESCU, U. 110.

TRUFIE ~i f. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; vanitate; fatuitate. ◊ Cu ~ cu aroganță. [G.-D. trufiei] /trufă + suf. ~ie

trufie f. mândrie deșartă. [V. trufaș].

trufíe f. și (vechĭ) trúfă f., pl. e (vgr. tryphé, desfătare, molicĭune). Mîndrie deșeartă: un om, un răspuns plin de trufie. – Vechĭ și trufășie și -așíe (Tkt.).

HICIMĂȘIE s.f. (Mold.) Îngîmfare, trufie. A: Nu cu cuvente cu hicimășie, ce cu cuvente zmerite strigînd. L SEC. XVII, 78^v. Tăiarea tuturor hicimășiilor mîndrie<i>, cîte să pricep că-s a deșartei măriri. L SEC. XVII, 134^v. // B: Tăiarea tuturor hicimășiilor mîndriei, cîte să pricep că sînt ale deșartei măriri. L ante 1693, 212^v- 213^r; cf. L ante 1693, 125^v. Etimologie necunoscută. Cf. b u i e c e a l ă, b u i e c i e, b u i e c i t u r ă (1), f ă l i e (2). f ă l o ș i e, m ă r o ș i e, z u z i e.

trufie s. f., art. trufia, g.-d. art. trufiei; pl. trufii, art. trufiile (desp. -fi-i-)

trufie s. f., art. trufia, g.-d. art. trufiei; pl. trufii, art. trufiile

trufie s. f., art. trufia, g.-d. art. trufiei; pl. trufii, art. trufiile

TRUFIE s. 1. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, v. îngâmfare. 2. v. obrăznicie.

TRUFIE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

Trufie ≠ modestie