2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.

încredințare sf [At: NECULCE, ap. LET. II 315/19 / Pl: ări / E: încredința] 1-3 Dare în grija cuiva (a unui secret) (a unei misiuni importante sau) a protecției unei persoane Si: încredințat1 (1-3). 4-5 Încredere (deplină) în cineva Si: încredințat1 (4-5). 6 Bizuire pe cineva sau pe ceva Si: încredințat1 (6). 7 Jurământ de credință față de cineva Si: încredințat1 (7). 8 (Reg) Logodire. 9 Adeverire. 10 Convingere a unei persoane de adevărul unei idei Si: încredințat1 (10). 11 Oferire a unei garanții Si: încredințat1 (11). 12 Furnizare a unei confirmări Si: încredințat1 (12). 13 Convertire la o anumită religie Si: încredințat1 (13). 14 (Înv) Făgăduință solemnă Si: încredințat1 (14). 15 (Iuz; ccr) Garanție. 16 (Înv) Probă la operațiile aritmetice. 17 (Îlav) Cu bună ~ Cu siguranță. 18 (Îvr; ccr) Adeverință.

ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a încredința și rezultatul ei. 1. Lăsare în grija, în seama sau în păstrarea unei persoane de încredere. Încredințarea unei misiuni. Încredințarea unui secret. ♦ (Concretizat, neobișnuit) Adeverință. Erau șapte încredințări la număr, pentru arme și bani. C. PETRESCU, A. R. 10. 2. Convingere. El rostea acestea cu cea mai deplină încredințare. ODOBESCU, S. III 46. 3. Garantare, asigurare. Tu credință-mi juri și-mi dai încredințări. NEGRUZZI, S. II 18.

încredințare f. 1. siguranță: a ști cu încredințare; 2. proba unui calcul: să-mi faci încredințarea CR.; 3. Tr. logodire.

încredințáre f. Acțiunea de a încredința, de a lăsa în grija cuĭva. Acțiunea de a saŭ de a te încredința (asigura, convinge). A ști cu încredințare, a ști sigur. A face cuĭva încredințarea (Rar), a-l convinge.

ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.

încredința [At: COD. VOR. 103/5-6 / V: (cscj) i / Pzi: ez / E: în- + credință] 1-3 vt A da în grijă cuiva (un secret) (o misiune importantă sau) protecția unei persoane. Si: a încrede (6-8), a confia. 4-5 vr A avea încredere (deplină) în cineva Si: a se încrede (2-3). 6-7 A se încrede (4-5). 8 vrr (Înv) A-și jura credință. 9-10 vtrr (Reg) A (se) logodi. 11-12 vtr A (se) adeveri. 13-14 vtr A (se) convinge de ceva sau de cineva Si: a (se) încrede (11-12). 15-16 vtr A (se) garanta ceva. 17-18 vtr A (se) confirma cuiva ceva. 19-20 vtr A (se) converti la o religie. 21 vt A făgădui ceva în mod solemn.

ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. (Urmat de determinări în dativ) A da ceva ori pe cineva în grija, în seama sau în păstrarea cuiva demn de încredere; a preda. Își încredință pardesiul și pălăria persoanei rotunde și afabile de la garderobă. C. PETRESCU, C. V. 60. Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, P. 129. Boierii încredințau cîrmuirea țării pe viață sau pe o seamă de ani unui om ce îl chema domn și stăpînitor al țării. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ (Cu privire la o taină) A împărtăși cuiva cu toată încrederea. (Poetic) Florile... încredințară taina lor... unui flutur. EMINESCU, N. 29. 2. Refl. A se convinge de ceva. Tomșa se încredință dintr-o privire că răzășii lui sînt de față. SADOVEANU, O. VII 109. Ca să se încredințeze, își chemă fetele. ISPIRESCU, L. 52. Ipate, voind să se încredințeze și despre asta, ascultă pe Chirică. CREANGĂ, P. 171. Te vei încredința că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decît tine. NEGRUZZI, S. I 63. 3. Tranz. A confirma, a asigura. Tu, în carne și oase? – S-ar zice că tot eu!... îl încredință Vardaru. C. PETRESCU, A. R. 12. Și ca să-l încredințeze, îi dete înscris. ISPIRESCU, L. 6. Așa m-o încredințat vărul meu. ALECSANDRI, T. 952. ◊ Absol. Așa e, cum spuneți dumneavoastră, domnule plotonier-major, a încredințat Florea. SADOVEANU, M. C. 55.

A ÎNCREDINȚÁ ~éz tranz. 1) A face să se încredințeze. 2) (ființe sau obiecte) A da să îngrijească sau să păzească (având încredere deplină). 3) (gânduri, frământări sufletești, intimități etc.) A comunica în mod confidențial; a destăinui; a confia. ~ cuiva secretul. /în + credință

A SE ÎNCREDINȚÁ mă ~éz 1. tranz. (urmat de o propoziție completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-și da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauție); a căpăta siguranță; a se asigura. 2. intranz. 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credință

încredințà v. 1. a asigura: te pot încredința că e adevărat; 2. a lăsa în grija cuiva: i-am încredințat toată averea. [V. credință].

încredințéz v. tr. (d. credință). Las în credința, în grija cuĭva: a încredința cuĭva un lucru ca să-l păstreze. Asigur, conving: te încredințez că așa e. V. refl. Mă asigur, mă conving: m’am încredințat de adevăr, că așa e.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri

încredințáre s. f., g.-d. art. încredințării; pl. încredințări

încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză

încredințá vb., ind. prez. 1 sg. încredințéz, 3 sg. și pl. încredințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCREDINȚÁRE s. v. act, certificat, document, dovadă, hârtie, izvor, înscris, logodnă, piesă.

ÎNCREDINȚÁRE s. 1. v. înmânare. 2. v. destăinuire. 3. v. asigurare. 4. v. convingere.

ÎNCREDINȚARE s. 1. înmînare, predare, remitere, transmitere, (înv.) teslimarisire, teslimatisire, (turcism înv.) teslim, teslimat. (~ unei scrisori.) 2. destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtășire, mărturisire, revelare, spovedire. (~ unui secret.) 3. asigurare. (A primit ~ că...) 4. certitudine, convingere, credință, sentiment, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa se va întîmpla.)

încredințare s. v. ACT. CERTIFICAT. DOCUMENT. DOVADĂ. HÎRTIE. IZVOR. ÎNSCRIS. LOGODNĂ. PIESĂ.

arată toate definițiile

Intrare: încredințare
încredințare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încredințare
  • ‑ncredințare
  • încredințarea
  • ‑ncredințarea
plural
  • încredințări
  • ‑ncredințări
  • încredințările
  • ‑ncredințările
genitiv-dativ singular
  • încredințări
  • ‑ncredințări
  • încredințării
  • ‑ncredințării
plural
  • încredințări
  • ‑ncredințări
  • încredințărilor
  • ‑ncredințărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încredința
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încredința
  • ‑ncredința
  • încredințare
  • ‑ncredințare
  • încredințat
  • ‑ncredințat
  • încredințatu‑
  • ‑ncredințatu‑
  • încredințând
  • ‑ncredințând
  • încredințându‑
  • ‑ncredințându‑
singular plural
  • încredințea
  • ‑ncredințea
  • încredințați
  • ‑ncredințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încredințez
  • ‑ncredințez
(să)
  • încredințez
  • ‑ncredințez
  • încredințam
  • ‑ncredințam
  • încredințai
  • ‑ncredințai
  • încredințasem
  • ‑ncredințasem
a II-a (tu)
  • încredințezi
  • ‑ncredințezi
(să)
  • încredințezi
  • ‑ncredințezi
  • încredințai
  • ‑ncredințai
  • încredințași
  • ‑ncredințași
  • încredințaseși
  • ‑ncredințaseși
a III-a (el, ea)
  • încredințea
  • ‑ncredințea
(să)
  • încredințeze
  • ‑ncredințeze
  • încredința
  • ‑ncredința
  • încredință
  • ‑ncredință
  • încredințase
  • ‑ncredințase
plural I (noi)
  • încredințăm
  • ‑ncredințăm
(să)
  • încredințăm
  • ‑ncredințăm
  • încredințam
  • ‑ncredințam
  • încredințarăm
  • ‑ncredințarăm
  • încredințaserăm
  • ‑ncredințaserăm
  • încredințasem
  • ‑ncredințasem
a II-a (voi)
  • încredințați
  • ‑ncredințați
(să)
  • încredințați
  • ‑ncredințați
  • încredințați
  • ‑ncredințați
  • încredințarăți
  • ‑ncredințarăți
  • încredințaserăți
  • ‑ncredințaserăți
  • încredințaseți
  • ‑ncredințaseți
a III-a (ei, ele)
  • încredințea
  • ‑ncredințea
(să)
  • încredințeze
  • ‑ncredințeze
  • încredințau
  • ‑ncredințau
  • încredința
  • ‑ncredința
  • încredințaseră
  • ‑ncredințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încredințare

etimologie:

  • vezi încredința
    surse: DEX '98 DEX '09

încredința încredințare încredințat

  • 1. tranzitiv A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: preda attach_file 3 exemple
    exemple
    • Își încredință pardesiul și pălăria persoanei rotunde și afabile de la garderobă. C. PETRESCU, C. V. 60.
      surse: DLRLC
    • Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, P. 129.
      surse: DLRLC
    • Boierii încredințau cîrmuirea țării pe viață sau pe o seamă de ani unui om ce îl chema domn și stăpînitor al țării. BĂLCESCU, O. I 351.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A confirma, a garanta cuiva ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asigura confirma garanta attach_file 4 exemple
    exemple
    • Tu, în carne și oase? – S-ar zice că tot eu!... îl încredință Vardaru. C. PETRESCU, A. R. 12.
      surse: DLRLC
    • Și ca să-l încredințeze, îi dete înscris. ISPIRESCU, L. 6.
      surse: DLRLC
    • Așa m-o încredințat vărul meu. ALECSANDRI, T. 952.
      surse: DLRLC
    • absolut Așa e, cum spuneți dumneavoastră, domnule plotonier-major, a încredințat Florea. SADOVEANU, M. C. 55.
      surse: DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se convinge de ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: convinge attach_file 4 exemple
      exemple
      • Tomșa se încredință dintr-o privire că răzășii lui sînt de față. SADOVEANU, O. VII 109.
        surse: DLRLC
      • Ca să se încredințeze, își chemă fetele. ISPIRESCU, L. 52.
        surse: DLRLC
      • Ipate, voind să se încredințeze și despre asta, ascultă pe Chirică. CREANGĂ, P. 171.
        surse: DLRLC
      • Te vei încredința că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decît tine. NEGRUZZI, S. I 63.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv reciproc regional A (se) logodi.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: logodi

etimologie:

  • În + credință
    surse: DEX '98 DEX '09