ÎNCREDINȚA (-țez) I. vb. tr. 1 A asigura, a adeveri, a întări (că un lucru e adevărat): te încredițez că lucrurile s’au petrecut asa cum ți le-am povestit; multe dărîmături încredințează că pe acolo au fost odată case mari (ISP.) ¶ 2 A da în seamă, în grija cuiva (avînd încredere în cinstea lui): i-am încredințat toată averea mea; ~ cuiva o taină; întrebările... s’au aprobat de toată adunarea și mi s’au încredințat (NEGR.) ¶ 3 Trans. A logodi: tinerii, după așezare, se duceau cu părinții lor la preotul local și... el îi încredința (MAR.). II. vb. refl. 1 A se asigura, a căpăta dovada, credința: după ce se încredință că nu era ceva necurat (ISP.) ¶ 2 Trans. A se logodi: din minutul în care s’au încredințat... feciorul... se numește, în Bucovina, mire, iar fata încredințată, mireasă (MAR.) [credință].