ÎNCREDINȚARE, încredințări, s. f. Acțiunea de a încredința și rezultatul ei. 1. Lăsare în grija, în seama sau în păstrarea unei persoane de încredere. Încredințarea unei misiuni. Încredințarea unui secret. ♦ (Concretizat, neobișnuit) Adeverință. Erau șapte încredințări la număr, pentru arme și bani. C. PETRESCU, A. R. 10. 2. Convingere. El rostea acestea cu cea mai deplină încredințare. ODOBESCU, S. III 46. 3. Garantare, asigurare. Tu credință-mi juri și-mi dai încredințări. NEGRUZZI, S. II 18.