2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia.V. încovoia.

ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia.V. încovoia.

încovoiere sf [At: IOANOVICI, TEHN. 150 / V: ~iare / Pl: ~ri / E: încovoia] 1 Curbare. 2 Deformare în urma unor apăsări exterioare Si: încovoiat1 (2). 3 (Fig) Asuprire. 4 (Fig) Umilire.

ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a fi încovoiat; curbare, arcuire. Încovoierea unui fier.Gînditor, urmărea fumul țigării, cu același surîs trist și absent, uitat pe buzele cu încovoieri amare la colțul gurii. C. PETRESCU, A. 287. Nesfîrșite se desfășură-n zarea înaltă încovoierile munților, cu coamele-n lumină, cu brîie de umbră pe la încheieturi. VLAHUȚĂ, O. A. II 135.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

încovoia [At: GOLESCU, C. I 337b / V: (înv) ~văi, ~văia, ~veia, ~via / Pzi: încovoi, (îvr) ~iez / E: slv *ковалгати, ucr ковалнь] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni curb Si: a (se) îndoi, a (se) arcui. 3-4 vtr (Spc) A (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. 5-6 vtr (Fig) A (se) umili.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. (Despre ființe sau părți ale corpului) A se curba în formă de arc; a se arcui. Se încovoaie sub o izbucnire de plîns. SAHIA, N. 37. Dar brațele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celălalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55. Dinaintea gurei de la sobă se încovoia o mîță albă, care torcea de mulțămire. ALECSANDRI, O. P. 95. ◊ Tranz. Părintele Ionaftan își încovoie trupul slab și începu urcușul prin umezeala desișurilor. SADOVEANU, O. VII 209. (Fig.) Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie. EMINESCU, O. I 51. ◊ Refl. (Despre obiecte) Își alese o sabie cam ruginită, dar cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21. ♦ Fig. (Despre persoane) A se umili. Eminescu... nu s-a încovoiat niciodată; era un om dintr-o bucată. CARAGIALE, N. S. 15. Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan Pe lîngă cei mai din coadă boierași de la divan? HASDEU, R. V. 125.

A ÎNCOVOIÁ încovói tranz. A face să se încovoaie; a coroia; a arcui; a cambra; a curba. Vântul încovoaie copacii. /cf. sl. kovati

A SE ÎNCOVOIÁ mă încovói intranz. A căpăta formă de arc; a se arcui; a se îndoi; a se curba. ◊ A i ~ spinarea a se gârbovi. /cf. sl. kovati

încovoià v. a (se) îndoi, a (se) pleca în jos: își încovoaie genuchii.4 [Dintr’un primitiv covoià, vechiu-rom. covăì, de origină necunoscută].

încovóĭ și -ĭéz, a -ĭá v. tr. (V. covăĭesc și șovăĭesc.Încovoĭ, încovoaĭe, încovoĭem, -ĭațĭ, -oaĭe; să încovoaĭe; încovoind). Îndoĭ, curbez. V. refl. Ramurile se’ncovoaĭe de greutatea poamelor. – În Cov. a covoĭa. V. încujbez, ocimpesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

încovoiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 sg. și pl. încovoáie, 1 pl. încovoiém; ger. încovoínd

încovoia (ind. prez. 1 sg. încovoi, 3 sg. și pl. încovoaie, 1 pl. încovoiem)

încovoiu, -voaie 3, -voiam 1 imp., -voind ger., -voiere inf. s.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCOVOIÉRE s. 1. arcuire, curbare, îndoire, (rar) flexiune, (înv. și reg.) încujbare. (~ unei bare.) 2. v. îndoire. 3. v. aplecare. 4. v. flexiune. 5. v. încovrigare.

ÎNCOVOIERE s. 1. arcuire, curbare, îndoire, (rar) flexiune, (înv. și reg.) încujbare. (~ unei bare.) 2. curbare, îndoire, strîmbare. (~ unui cui.) 3. aplecare, culcare, culcat, curbare, înclinare, îndoire, plecare. (~ crengilor încărcate de rod.) 4. arcuire, curbare, flexiune, îndoire. (Mișcări de ~, în gimnastică.) 5. încîrligare, încolăcire, incovrigare, îndoire. (~ cozii unui cîine.)

arată toate definițiile

Intrare: încovoiere
încovoiere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încovoiere
  • ‑ncovoiere
  • încovoierea
  • ‑ncovoierea
plural
  • încovoieri
  • ‑ncovoieri
  • încovoierile
  • ‑ncovoierile
genitiv-dativ singular
  • încovoieri
  • ‑ncovoieri
  • încovoierii
  • ‑ncovoierii
plural
  • încovoieri
  • ‑ncovoieri
  • încovoierilor
  • ‑ncovoierilor
vocativ singular
plural
Intrare: încovoia
verb (VT107)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încovoia
  • ‑ncovoia
  • încovoiere
  • ‑ncovoiere
  • încovoiat
  • ‑ncovoiat
  • încovoiatu‑
  • ‑ncovoiatu‑
  • încovoind
  • ‑ncovoind
  • încovoindu‑
  • ‑ncovoindu‑
singular plural
  • încovoaie
  • ‑ncovoaie
  • încovoiați
  • ‑ncovoiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încovoi
  • ‑ncovoi
(să)
  • încovoi
  • ‑ncovoi
  • încovoiam
  • ‑ncovoiam
  • încovoiai
  • ‑ncovoiai
  • încovoiasem
  • ‑ncovoiasem
a II-a (tu)
  • încovoi
  • ‑ncovoi
(să)
  • încovoi
  • ‑ncovoi
  • încovoiai
  • ‑ncovoiai
  • încovoiași
  • ‑ncovoiași
  • încovoiaseși
  • ‑ncovoiaseși
a III-a (el, ea)
  • încovoaie
  • ‑ncovoaie
(să)
  • încovoaie
  • ‑ncovoaie
  • încovoia
  • ‑ncovoia
  • încovoie
  • ‑ncovoie
  • încovoiase
  • ‑ncovoiase
plural I (noi)
  • încovoiem
  • ‑ncovoiem
(să)
  • încovoiem
  • ‑ncovoiem
  • încovoiam
  • ‑ncovoiam
  • încovoiarăm
  • ‑ncovoiarăm
  • încovoiaserăm
  • ‑ncovoiaserăm
  • încovoiasem
  • ‑ncovoiasem
a II-a (voi)
  • încovoiați
  • ‑ncovoiați
(să)
  • încovoiați
  • ‑ncovoiați
  • încovoiați
  • ‑ncovoiați
  • încovoiarăți
  • ‑ncovoiarăți
  • încovoiaserăți
  • ‑ncovoiaserăți
  • încovoiaseți
  • ‑ncovoiaseți
a III-a (ei, ele)
  • încovoaie
  • ‑ncovoaie
(să)
  • încovoaie
  • ‑ncovoaie
  • încovoiau
  • ‑ncovoiau
  • încovoia
  • ‑ncovoia
  • încovoiaseră
  • ‑ncovoiaseră
verb (VT213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încovoia
  • ‑ncovoia
  • încovoiere
  • ‑ncovoiere
  • încovoiat
  • ‑ncovoiat
  • încovoiatu‑
  • ‑ncovoiatu‑
  • încovoind
  • ‑ncovoind
  • încovoindu‑
  • ‑ncovoindu‑
singular plural
  • încovoia
  • ‑ncovoia
  • încovoiați
  • ‑ncovoiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încovoiez
  • ‑ncovoiez
(să)
  • încovoiez
  • ‑ncovoiez
  • încovoiam
  • ‑ncovoiam
  • încovoiai
  • ‑ncovoiai
  • încovoiasem
  • ‑ncovoiasem
a II-a (tu)
  • încovoiezi
  • ‑ncovoiezi
(să)
  • încovoiezi
  • ‑ncovoiezi
  • încovoiai
  • ‑ncovoiai
  • încovoiași
  • ‑ncovoiași
  • încovoiaseși
  • ‑ncovoiaseși
a III-a (el, ea)
  • încovoia
  • ‑ncovoia
(să)
  • încovoieze
  • ‑ncovoieze
  • încovoia
  • ‑ncovoia
  • încovoie
  • ‑ncovoie
  • încovoiase
  • ‑ncovoiase
plural I (noi)
  • încovoiem
  • ‑ncovoiem
(să)
  • încovoiem
  • ‑ncovoiem
  • încovoiam
  • ‑ncovoiam
  • încovoiarăm
  • ‑ncovoiarăm
  • încovoiaserăm
  • ‑ncovoiaserăm
  • încovoiasem
  • ‑ncovoiasem
a II-a (voi)
  • încovoiați
  • ‑ncovoiați
(să)
  • încovoiați
  • ‑ncovoiați
  • încovoiați
  • ‑ncovoiați
  • încovoiarăți
  • ‑ncovoiarăți
  • încovoiaserăți
  • ‑ncovoiaserăți
  • încovoiaseți
  • ‑ncovoiaseți
a III-a (ei, ele)
  • încovoia
  • ‑ncovoia
(să)
  • încovoieze
  • ‑ncovoieze
  • încovoiau
  • ‑ncovoiau
  • încovoia
  • ‑ncovoia
  • încovoiaseră
  • ‑ncovoiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încovoiere

  • 1. Faptul de a (se) încovoia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: arcuire curbare antonime: dezdoire attach_file 3 exemple
    exemple
    • Încovoierea unui fier.
      surse: DLRLC
    • Gînditor, urmărea fumul țigării, cu același surîs trist și absent, uitat pe buzele cu încovoieri amare la colțul gurii. C. PETRESCU, A. 287.
      surse: DLRLC
    • Nesfîrșite se desfășură-n zarea înaltă încovoierile munților, cu coamele-n lumină, cu brîie de umbră pe la încheieturi. VLAHUȚĂ, O. A. II 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi încovoia
    surse: DEX '98 DEX '09

încovoia încovoiat încovoiere

  • 1. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui.
    exemple
    • Se încovoaie sub o izbucnire de plîns. SAHIA, N. 37.
      surse: DLRLC
    • Dar brațele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celălalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55.
      surse: DLRLC
    • Dinaintea gurei de la sobă se încovoia o mîță albă, care torcea de mulțămire. ALECSANDRI, O. P. 95.
      surse: DLRLC
    • Părintele Ionaftan își încovoie trupul slab și începu urcușul prin umezeala desișurilor. SADOVEANU, O. VII 209.
      surse: DLRLC
    • figurat Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18.
      surse: DLRLC
    • figurat Spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie. EMINESCU, O. I 51.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare A (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare.
      exemple
      • Își alese o sabie cam ruginită, dar cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv figurat A se umili.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: umili attach_file 2 exemple
      exemple
      • Eminescu... nu s-a încovoiat niciodată; era un om dintr-o bucată. CARAGIALE, N. S. 15.
        surse: DLRLC
      • Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan Pe lîngă cei mai din coadă boierași de la divan? HASDEU, R. V. 125.
        surse: DLRLC

etimologie: