2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împăcare sf [At: COD. VOR. 126/13 / Pl: ~cări / E: împăca] 1 Restabilire a raporturilor de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: împăcat1 (1), (înv) împăcăciune (1), împăcăluire (1), împăcătură (1), împăceluire (1), împăciuială (1), împăciuire (1), păceluire (1), păceluit1 (1), păciuire (1), păciuilire (1). 2 (Rar) Satisfacere a cuiva Si: împăcat1 (2), (înv) împăcăciune (2), păceluire (2), păceluit1 , păciuire (2), păciuilire (2). 3 (Rar) Răzbunare pe cineva Si: împăcat1 (3), (înv) împăcăciune (3). 4 (Fig) Îmblânzire a cuiva Si: împăcat1 (4), (înv) împăcăciune (4). 5 Aplanare a unei neînțelegeri, a unui conflict Si: împăcat1 (5), (înv) împăcăciune, împăcăluire (2), împăcătură (2), împăceluire (2), împăciuială (2), împăciuire. 6 Reconciliere cu cineva Si: împăcat1 (6), (înv) împăcăciune (6), împăcăluire, împăcătură (3), împăceluire (3), împăciuială (3), împăciuire (3). 7 (Ccr) înțelegere cu cineva într-o chestiune bănească Si: convenție, învoială, împăcat1 (7), (înv) împăcăciune (7). 8 Trai în bună înțelegere cu cineva Si: împăcat1 (8), (înv) împăcăciune (8). 9 Familiarizare cu ceva Si: împăcat1 (9), (înv) împăcăciune (9). 10 Încredințare de adevărul unei idei Si: împăcat1 (10), (înv) împăcăciune (10). 11 Potolire a cuiva, dându-i satisfacție Si: împăcat1 (11), (înv) împăcăciune (11), păceluire (3), păceluit1 (3).

ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca.

ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca.

ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (s e) împăca și rezultatul ei; liniștire, potolire, îmbunare; înțelegere. Petrea simți... că încordarea femeii crește, că liniștea aceasta a ei este asemenea unei împăcări de după lacrimi, cînd obrazul zîmbește, dar buzele mai tremură. V. ROM. iulie 1953, 85. Am să-i cînt și eu un cîntec de împăcare. CREANGĂ, P. 134. Cît pentru norod... din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine. NEGRUZZI, S. I 150. ♦ Alinare. Nici un fel de împăcare sufletul meu nu găsește. CONACHI, P. 82. ♦ Acord într-o chestiune bănească; învoială. Ne-om împăca noi. – Împăcarea cum ți-am spus, cucoane. CREANGĂ, P. 157.

împăca [At: CORESI, EV. 46/22 / Pzi: împac / E: ml *impacare] 1-2 vtrr (Udp „cu”) A restabili raporturile de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: a (se) reconcilia, a (se) împăciui, (înv) a păcelui (1). 3 vt (Rar) A satisface pe cineva Si: (înv) a păcelui (2). 4 vr (Rar) A se răzbuna pe cineva. 5 vt (Fig) A îmblânzi pe cineva. 6 vt A aplana o neînțelegere, un conflict. 7 vr A se reconcilia cu cineva. 8 vrr A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească) Si: a conveni, a se învoi. 9 vt (Îe) A ~ și capra și varza (sau capra cu varza) A aduce armonie între două contraste. 10 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 11 vr A se familiariza cu ceva. 12 vr A se convinge de ceva. 13 vt A potoli pe cineva, dându-i satisfacție Si: (înv) a păcelui (3).

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. ◊ Refl. reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț.Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.

A SE ÎMPĂCÁ mă împác intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se împăciui. S-au ~at după un conflict. 2) pop. A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a conveni; a se învoi. ~ cu gândul.~ cu ceva a se obișnui; a se deprinde. 3) A trăi în bună înțelegere. Ei se împacă bine. /în + lat. pacare

A ÎMPĂCÁ împác tranz. 1) A face să se împace. 2) A face să devină mai binevoitor, mai indulgent. /în + lat. pacare

împăcà v. 1. a face pace: i-am împăcat; 2. a mulțumi; cum să împace atâta lume? 3. a potoli: copilul se puse pe un plâns de n’a putut să-l împace. [Lat. PACARE].

împác, a -păcá v. tr. (lat. pacare, a liniști, d. pax, pácis, pace; it. pagare, fr. payer, pv. sp. pg. pagar. V. pacific). Fac pace, conciliez: eĭ eraŭ certațĭ între eĭ dar eŭ ĭ-am împăcat. Mulțămesc, satisfac: această vorbă ĭ-a împăcat pe toțĭ. Liniștesc, potolesc: l-am împăcat îndată dîndu-ĭ ce cerea. V. refl. Intru ĭar în relațiunĭ amicale cu cineva. Mă potrivesc în gusturĭ, în obiceĭurĭ, trăĭesc în pace cu: aceștĭ oamenĭ se împacă bine între eĭ. (V. pogodesc). Mă învoĭesc, convin: m’am împăcat să-ĭ plătesc un franc pe zi.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împăcáre s. f., g.-d. art. împăcắrii; pl. împăcắri

împăcáre s. f., g.-d. art. împăcării; pl. împăcări

împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 împáce

împăcá vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 sg. și pl. împácă; conj. prez. 3 sg. și pl. împáce

împăca (ind. prez. 2 sg. împaci, conj. împace)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂCÁRE s. 1. (livr.) reconciliere, (pop.) împăciuire, împăcăciune, păciuire. (~ lor după un conflict.) 2. conciliație, conciliere. (~ între părțile adverse.) 3. v. calmare.

ÎMPĂCARE s. 1. (livr.) reconciliere, (pop.) împăciuire, (înv.) impăcăciune, păciuire. (~ lor după un conflict.) 2. conciliație, conciliere. (~ între părțile adverse.) 3. calmare, domolire, îmblînzire, îmbunare, liniștire, potolire. (~ unei persoane enervate.)

ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. v. înțelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.

ÎMPĂCA vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împăciui, (înv.) a (se) așeza, a (se) păciui. (S-au ~ după conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergențele.) 3. a se înțelege, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ destul de bine împreună.) 4. a mulțumi, a satisface. (I-a ~ pe toți măsura luată.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l ~.) 6. a se deprinde, a se obișnui. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)

arată toate definițiile

Intrare: împăcare
împăcare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împăcare
  • ‑mpăcare
  • împăcarea
  • ‑mpăcarea
plural
  • împăcări
  • ‑mpăcări
  • împăcările
  • ‑mpăcările
genitiv-dativ singular
  • împăcări
  • ‑mpăcări
  • împăcării
  • ‑mpăcării
plural
  • împăcări
  • ‑mpăcări
  • împăcărilor
  • ‑mpăcărilor
vocativ singular
plural
Intrare: împăca
verb (VT71)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcare
  • ‑mpăcare
  • împăcat
  • ‑mpăcat
  • împăcatu‑
  • ‑mpăcatu‑
  • împăcând
  • ‑mpăcând
  • împăcându‑
  • ‑mpăcându‑
singular plural
  • împa
  • ‑mpa
  • împăcați
  • ‑mpăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împac
  • ‑mpac
(să)
  • împac
  • ‑mpac
  • împăcam
  • ‑mpăcam
  • împăcai
  • ‑mpăcai
  • împăcasem
  • ‑mpăcasem
a II-a (tu)
  • împaci
  • ‑mpaci
(să)
  • împaci
  • ‑mpaci
  • împăcai
  • ‑mpăcai
  • împăcași
  • ‑mpăcași
  • împăcaseși
  • ‑mpăcaseși
a III-a (el, ea)
  • împa
  • ‑mpa
(să)
  • împace
  • ‑mpace
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcă
  • ‑mpăcă
  • împăcase
  • ‑mpăcase
plural I (noi)
  • împăcăm
  • ‑mpăcăm
(să)
  • împacăm
  • ‑mpacăm
  • împăcam
  • ‑mpăcam
  • împăcarăm
  • ‑mpăcarăm
  • împăcaserăm
  • ‑mpăcaserăm
  • împăcasem
  • ‑mpăcasem
a II-a (voi)
  • împăcați
  • ‑mpăcați
(să)
  • împacați
  • ‑mpacați
  • împăcați
  • ‑mpăcați
  • împăcarăți
  • ‑mpăcarăți
  • împăcaserăți
  • ‑mpăcaserăți
  • împăcaseți
  • ‑mpăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • împa
  • ‑mpa
(să)
  • împace
  • ‑mpace
  • împăcau
  • ‑mpăcau
  • împăca
  • ‑mpăca
  • împăcaseră
  • ‑mpăcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împăcare

  • 1. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei.
    exemple
    • Petrea simți... că încordarea femeii crește, că liniștea aceasta a ei este asemenea unei împăcări de după lacrimi, cînd obrazul zîmbește, dar buzele mai tremură. V. ROM. iulie 1953, 85.
      surse: DLRLC
    • Am să-i cînt și eu un cîntec de împăcare. CREANGĂ, P. 134.
      surse: DLRLC
    • Cît pentru norod... din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine. NEGRUZZI, S. I 150.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nici un fel de împăcare sufletul meu nu găsește. CONACHI, P. 82.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Acord într-o chestiune bănească.
      surse: DLRLC sinonime: învoială un exemplu
      exemple
      • Ne-om împăca noi. – Împăcarea cum ți-am spus, cucoane. CREANGĂ, P. 157.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împăca
    surse: DEX '98 DEX '09

împăca împăcare împăcat

  • 1. tranzitiv reflexiv reciproc (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: reconcilia împăciui antonime: supăra 3 exemple
    exemple
    • Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150.
      surse: DLRLC
    • Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256.
      surse: DLRLC
    • De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv reciproc A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: conveni învoi înțelege 2 exemple
      exemple
      • Nu s-au împăcat din preț.
        surse: DLRLC
      • Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deprinde familiariza obișnui 2 exemple
      exemple
      • Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322.
        surse: DLRLC
      • Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție.
    exemple
    • Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59.
      surse: DLRLC
    • Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384.
      surse: DLRLC
    • Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2.
      surse: DLRLC
    • Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: îngădui învoi

etimologie: