conveni [At: LM / Pzi: convin / E: fr convenir, lat convenire] 1 vi (D. un lucru, rar, o persoană) A fi potrivit cu starea, situația cuiva... 2 vi A corespunde dorințelor cuiva. 3 vi A fi pe placul cuiva. 4 vi A cădea de acord cu cineva Si: a se înțelege, a se învoi. 5 vi (Pex) A face un pact. 6 vt (Rar) A hotărî ceva de comun acord cu altcineva. 7 vt A accepta. 8 vr (Trs; ltm) A se aduna.

CONVENI, convin, vb. IV. Intranz. 1. (Construit cu dativul) A corespunde cu ceva, cu dorințele cuiva, a fi pe placul cuiva, a-i plăcea. Locuința aceasta îmi convine. ▭ De-acuma eu vorbesc cu Drina, și dacă nu-ți convine, spune-mi pe unde umbli, să ne întîlnim. PREDA, Î. 51. (În forma de prez. conj. convie) Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste. EMINESCU, O. I 141. Nu-mi convine viața mișelnic cîștigată. ALECSANDRI, P. A. 172. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A fi sau a cădea de acord (cu cineva), a se învoi, a se înțelege. După ce am luat încuviințarea colegilor mei, am convenit cu Deda ca întîlnirea cu Eliad să fie la Colentina, în aleea cu tei. GHICA, S. A. 159. ♦ (Folosit absolut) A accepta, a admite. (În forma convin) Conviu bucuros, și cronica noastră e trimisă la tipografie. CARAGIALE, O. II 343. – Prez. ind. pers. 1 sg. și; conviu; prez. conj. pers. 3 convină și (mai rar) convie.

CONVENI vb. IV. intr. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a-i plăcea. 2. A se înțelege, a se învoi, a cădea la învoială. ◊ tr. A accepta. [P.i. convin, conviu, conj. 3 -vină, -vie. / < fr. convenir, it., lat. convenire].

CONVENI vb. intr. 1. a corespunde dorințelor cuiva, a-i plăcea. 2. a se înțelege, a cădea de acord. ◊ a încheia o convenție. (< fr. convenir, lat. convenire)

A CONVENI convin 1. intranz. 1) A fi conform anumitor dorințe, gusturi sau posibilități. 2) A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a se înțelege. 2. tranz. A recunoaște ca fiind adevărat sau posibil; a admite. /<fr. convenir, lat. convenire

convenì v. 1. a consimți, a mărturisi: a conveni că e așa; 2. a face o învoială: a conveni asupra prețului; 3. a fi convenabil, a plăcea: această casă îmi convine; 4. a avea conformitate de gusturi, a-și plăcea.

*convín, a -vení v. intr. (lat. con-venire, a se întîlni; fr. convenir, a conveni. V. de- și pre-vin). Mă învoĭesc, consimt: a conveni să te ducĭ, a conveni pentru suma cutare. Admit, mărturisesc: convin că e așa. Sînt convenabil, plac: această casă îmĭ convine. Mă potrivesc: amiciția e ușoară cînd gusturile convin.

conveni¹ (a ~) (a cădea de acord) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convin, 2 sg. convii, 3 sg. convine, imperf. 1 sg. conveneam; conj. prez. 1 sg. să convin, 3 să convină; imper. 2 sg. afirm. (rar) convino

+conveni² (a ~) (a corespunde) vb., ind. prez. 3 sg. (îmi etc.) convine, 3 pl. convin, imperf. 3 sg. convenea; conj. prez. 3 să convină/să-mi convină

conveni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convin, 1 pl. convenim, imperf. 3 sg. convenea; conj. prez. 3 să convină; ger. convenind

conveni vb. → veni

CONVENI vb. 1. a-i plăcea, a prefera. (Ți-ar ~ să te muți la noi?) 2. a se înțelege, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra prețului.) 3. v. înțelege. 4. a accepta, a se învoi, (înv.) a pristăni. (A ~ să vină la nuntă.)

CONVENI vb. 1. a-i plăcea, a prefera. (Ți-ar ~ să te muți la noi?) 2. a se înțelege, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se tîrgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra prețului.) 3. a accepta, a se învoi, (înv.) a pristăni. (A ~ să vină la nuntă.)

conveni (-vin, -it), vb. – 1. A fi pe placul cuiva. – 2. A se învoi, a se înțelege. – 3. A accepta, a admite. – 4. A încheia o convenție. Lat. convenire, fr. convenir (sec. XIX). – Der. convenabil, adj.; conveniență, s. f. din fr. Cf. cuveni.