împăcare sf [At: COD. VOR. 126/13 / Pl: ~cări / E: împăca] 1 Restabilire a raporturilor de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: împăcat¹ (1), (înv) împăcăciune (1), împăcăluire (1), împăcătură (1), împăceluire (1), împăciuială (1), împăciuire (1), păceluire (1), păceluit¹ (1), păciuire (1), păciuilire (1). 2 (Rar) Satisfacere a cuiva Si: împăcat¹ (2), (înv) împăcăciune (2), păceluire (2), păceluit¹ , păciuire (2), păciuilire (2). 3 (Rar) Răzbunare pe cineva Si: împăcat¹ (3), (înv) împăcăciune (3). 4 (Fig) Îmblânzire a cuiva Si: împăcat¹ (4), (înv) împăcăciune (4). 5 Aplanare a unei neînțelegeri, a unui conflict Si: împăcat¹ (5), (înv) împăcăciune, împăcăluire (2), împăcătură (2), împăceluire (2), împăciuială (2), împăciuire. 6 Reconciliere cu cineva Si: împăcat¹ (6), (înv) împăcăciune (6), împăcăluire, împăcătură (3), împăceluire (3), împăciuială (3), împăciuire (3). 7 (Ccr) înțelegere cu cineva într-o chestiune bănească Si: convenție, învoială, împăcat¹ (7), (înv) împăcăciune (7). 8 Trai în bună înțelegere cu cineva Si: împăcat¹ (8), (înv) împăcăciune (8). 9 Familiarizare cu ceva Si: împăcat¹ (9), (înv) împăcăciune (9). 10 Încredințare de adevărul unei idei Si: împăcat¹ (10), (înv) împăcăciune (10). 11 Potolire a cuiva, dându-i satisfacție Si: împăcat¹ (11), (înv) împăcăciune (11), păceluire (3), păceluit¹ (3).