fon (< gr. φωνή [phone], „sunet”) (acustică), unitate de măsură pentru nivelul de intensitate (1) auditivă (de tărie fiziologică), introdusă de H. Barkhausen. Numărul n care arată tăria în f. a unui sunet* oarecare este egal cu același număr n de decibeli (dB) (v. bel) care arată intensitatea (energia) sursei sonore (fapt obiectiv). Introducerea f. are la bază legea fiziologică generală Weber-Fechner din 1884, lege aproximativă, dar fecundă: mărimea unei senzații crește proporțional cu logaritmul* în baza 10 al excitației. Aplicând legea în domeniul audiției, tăria unui sunet (mărimea senzației sonore) crește proporțional cu log 10 al intensității (energiei) de vibrație*. (Ex.: dacă energia care excită urechea crește de 1000 de ori, mărimea senzației auditive crește de 3 ori, deoarece log₁₀1000 = 3). Un sunet oarecare are tăria de zero f. (nici o senzație auditivă) dacă este produs cu intensitatea măsurată în (dB) a sunetului de 1000 Hz la pragul de audibilitate*. Tăria celui mai puternic sunet pe care urechea îl poate auzi (dar care o poate auzi) este de 140 f. Tăria în f. corespunzătoare nuanțelor dinamice* muzicale este arătată în tabele-diagrame, cifrele având valoare orientativă, în cazul unei orch. mari (de la o formație redusă nu se poate avea un fortissimo de 80 f.). V. frecvență; son (2).

FUZIÚNE (< fr., lat.) s. n. 1. Contopire a două sau a mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur, a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. (EC.) Formă de comasare a unor societăți comerciale, industriale prin absorbirea de către o firmă a uneia sau a mai multe firme, aceasta preluând în totalitate profiturile sau pierderile și obligațiile contractuale; se mai realizează prin contopirea a două sau mai multe firme din punct de vedere economic, administrativ și juridic. Aceste f. duc la apariția unor noi persoane juridice și reprezintă una dintre cele mai răspândite forme de concentrare a capitalului. 3. (FIZ.) Topire. 4. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. A fost descoperită (1920-1925) prin bombardarea gheții grele (D₂O) cu un fascicul de deuteroni accelerați. Învingerea forțelor electrostatice de respingere dintre nuclee este posibilă numai pentru energii cinetice foarte mari, corespunzătoare unor temperaturi de ordinul zecilor și sutelor de milioane de grade, la care substanța se află în stare de plasmă. Energia imensă degajată în cursul f. se redistribuie între particulele plasmei, astfel încât reacția se autoîntreține. De aceea f. mai poartă și numele de reacție termonucleară. Reacțiile de f. în lanț constituie sursa energiei solare și altor stele. În cadrul cercetărilor moderne de fizică nucleară, realizarea reacțiilor termonucleare controlate va pune la dispoziția omului o sursă inepuizabilă de energie. V. și stelarator, tokamak.

AUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apă folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

UZINĂ, uzine, s. f. 1. Întreprindere industrială de mari proporții în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. 2. Instalație producătoare de energie electrică, termică sau de alimentare cu apă a unei așezări, a unei zone, a unei locuințe. (În sintagma) Uzina verde = natura, vegetația privite ca sursă de energie și hrană. – Din fr. usine.

PITIC², -Ă, pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

NECONVENȚIONAL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Ne- + convențional.

NEVALORIFICAT, -Ă, nevalorificați, -te, adj. Care nu este pus în valoare, pentru care nu s-a făcut ceva spre a primi o anumită valoare, a cărui valoare nu este scoasă în evidență. ♦ (În special despre surse de energie, materii prime) Care nu este folosit în procesul de producție spre rentabilizare. – Ne- + valorificat.

SURSĂ, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumină, radiații nucleare etc. ◊ Sursă de energie electrică (sau electromagnetică) = generator de energie electrică (sau electromagnetică). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de câmp, care furnizează purtătorii de sarcină majoritari. 2. Posibilitate de câștig. 3. Fig. Loc de unde emană o informație, o noutate. 4. Fig. Izvor, obârșie, origine. ◊ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor – Din fr. source.

SUPRAVOLTOR, supravoltoare, s. n. Sursă de energie electrică legată în serie cu altă sursă de energie electrică, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. – Din fr. survolteur.

ENERGETICĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul descoperirii și exploatării surselor de energie. 2) Tehnica distribuirii și folosirii energiei sub diferitele ei forme. /<fr. énergétique

GAZ¹ ~e n. 1) Substanță în stare fluidă, cu densitate mică, expansibilă și compresibilă, care ia volumul și forma spațiului disponibil. * ~e naturale gaze formate în natură. ~e artificiale gaze obținute pe cale industrială. ~e combustibile gaze folosite ca sursă de energie calorică. ~ de iluminat (sau aerian) gaz obținut prin distilarea huilei, folosit la iluminat. ~ inert a) gaz care nu arde; b) gaz care nu reacționează chimic, folosit la fabricarea becurilor cu incandescență și a tuburilor cu descărcări electrice luminoase. ~ lichefiat gaz transformat în lichid. ~ perfect (sau ideal) gaz rarefiat pentru care produsul dintre presiune și volum este invariabil la orice temperatură. ~ detonant material explozibil constând dintr-un amestec de hidrogen și oxigen. ~ de baltă gaz incolor, inodor și inflamabil, obținut din zăcăminte naturale și folosit drept combustibil sau ca materie primă în industrie; metan. ~ nobil (sau rar) gaz inert, incolor și inodor, situat în grupa zero a sistemului periodic. 2) mai ales la pl. Substanță toxică, asfixiantă sau iritantă, folosită ca armă de luptă. 3) la pl. pop. Emanație (cu miros neplăcut) degajată de stomac sau de intestine. /<fr. gaz

HIDRAULIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de hidraulică; propriu hidraulicii. 2) Care funcționează datorită forței de presiune a apei sau a unui alt lichid. Motor ~. 3) Care este obținut în urma folosirii apei în calitate de sursă dinamică. Energie ~că. 4) Care ține de distribuția sau circulația apei. Instalație ~că. /<fr. hydraulique, germ. hydraulisch

LOCOMOTIVĂ ~e f. Vehicul de cale ferată (cu sursă de energie proprie sau străină) care servește la remorcarea sau la deplasarea vagoanelor; mașină. /<fr. locomotive

NECONVENȚIONAL ~ă (~i, ~e) (negativ de la convențional) 1) (despre artă) Care nu se supune canoanelor. 2) (despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Sil. -ți-o-] /ne- + convențional

SEVĂ ~e f. 1) Lichid nutritiv care conține săruri minerale absorbite din sol și care circulă prin vasele plantelor. 2) fig. Sursă de energie fizică sau morală. [G.-D. sevei] /<fr. séve

DIESEL s.n. Motor diesel = motor cu ardere internă la care combustibilul, injectat în cilindru, se aprinde din cauza temperaturii realizate prin comprimare; locomotivă diesel electrică = locomotivă electrică a cărei sursă de energie este furnizată de un generator de curent pus în funcțiune de un motor diesel. [Pron. di-zel, pl. -le, -luri. / < Diesel – inventator german].

ENERGETICĂ s.f. Parte a fizicii care studiază manifestările diferitelor forme de energie. ♦ Ramură a tehnicii care studiază sursele de energie și posibilitățile de folosire ale acestora. [Gen. -cii. / < fr. énergétique].

SUPRAVOLTOR s.n. Mașină electrică legată în serie cu o altă sursă de energie electrică, astfel încît tensiunile lor electrice să se adune; survoltor. [După fr. survolteur].

SUPRAVOLTOR-DEVOLTOR s.n. (Tehn.) Aparat sau mașină electrică asociată cu o sursă de energie electromagnetică, astfel încît să permită augmentarea sau diminuarea tensiunii furnizate de sursă. [După fr. survolteur-dévolteur].

ACTINOMETRU s.n. 1. Aparat pentru măsurarea intensității radiațiilor solare sau a altor surse de energie radiantă. 2. Exponometru. [< fr. actinomètre, cf. gr. aktis – rază, metron – măsură].

EXOGEN, -Ă adj. Format, dezvoltat la exterior. ♦ (Despre factori geologici) Care acționează la suprafața scoarței terestre și a căror sursă de energie este extraterestră. [< fr. exogène, cf. gr. exo – în afară, gennan – a produce].

HIDRAT s.m. Compus chimic anorganic care conține molecule de apă. ◊ Hidrați de carbon = compuși organici formați din carbon, hidrogen și oxigen, care servesc în corpul animalelor ca sursă de energie; zaharuri. [Cf. fr. hydrate].

RESORT² s.n. 1. Arc de mașină, de ceas etc. 2. (Fig.) Sursă de energie fizică sau morală; suport moral. [Pl. -turi. / < fr. ressort, germ. Resort].

AUTOEXCITAȚIE s. f. excitație magnetică a unei mașini electrice, produsă în cursul funcționării de o sursă de energie proprie. (< fr. auto-excitation)

ENERGETIC, -Ă I. adj. referitor la energie, care produce energie. ♦ sistem ~ = ansamblu de instalații pentru producerea, transmiterea și distribuția energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. II. s. f. 1. ramură a științelor tehnice, despre descoperirea și exploatarea surselor de energie, posibilitățile de utilizare a acesteia, precum și construirea și exploatarea sistemelor energetice. 2. informație în serviciul economiei de energie. (< fr. énergétique)

ENERGETISM s. n. orientare și concepție care considera energia ca sursă a lucrurilor, concepând-o ca o substanță indestructibilă, capabilă de diverse transformări. (< fr. énergétisme, rus. energhetizm)

EXOGEN, -Ă adj. 1. (med.) format, dezvoltat la exterior; care se datorează unor cauze din afara organismului. 2. (despre factori geologici) care acționează la suprafața scoarței terestre și a căror sursă de energie este extraterestră. (< fr. exogène)

NECONVENȚIONAL, -Ă adj. 1. care nu este convențional. 2. (despre artă) nesupus convențiilor, canoanelor. ◊ (despre caracter, fire) plin de naturalețe, spontan. 3. (despre surse de energie) impus prin folosire îndelungată. (< ne- + convențional)

OSCILATOR, -OARE s. n. 1. sistem fizic care efectuează oscilații. 2. aparat, dispozitiv care, alimentat de la o sursă de energie (electrică), produce unde electromagnetice. (< fr. oscillateur)

RESORT s. n. 1. arc de mașină, de ceas etc. 2. (fig.) sursă de energie fizică sau morală; suport moral, imbold. 3. sector, domeniu de activitate. ♦ autoritate de ~ = autoritate în competența căreia intră rezolvarea unei probleme. (< fr. ressort, germ. Resort)

SUPRAVOLTOR s. n. sursă de energie electrică legată în serie cu o altă sursă, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. (după fr. survolteur)

SUPRAVOLTOR-DEVOLTOR s. n. aparat, mașină electrică asociată cu o sursă de energie electromagnetică, astfel încât să permită augmentarea sau diminuarea tensiunii furnizate de sursă. (după fr. survolteur-dévolteur)

ATP, denumire prescurtată a acidului adenozintrifosforic, compus cu rol de acumulator energetic, prezent în toate celulele, reprezentînd principala sursă de energie necesară contracției musculare, secrețiilor glandulare, transportului activ și proceselor de biosinteză.

SURSĂ DE ENERGIE instalație plasată în aeronave care asigură alimentarea aparaturii de bord, a sistemelor de supraviețuire a echipajului, a mijloacelor de telecomunicații și a acționării propulsoarelor în timpul zborului. De regulă se utilizează curentul continuu de 12 sau 24 V, pentru unele aparate existând convertizoare de curent alternativ.

biogaz s. n. (biol.) Gaz degajat de deșeurile de substanțe organice ◊ „Biogaz. În perimetrul întreprinderii agricole Medlin din apropierea Varșoviei a început construirea primei instalații de producere a gazului biologic de pe teritoriul Poloniei.” Sc. 2 XI 78 p. 5. ◊ „Biogazul, o posibilă sursă de energie” R.l. 27 III 79 p. 3; v. și 17 VI 80 p. 6; v. și bioîngrășământ (din germ. Biogas, engl. bio-gas, fr. biogas; DN3, DEX-S)

conținutism s. m. Teorie estetică ce acordă o mare importanță conținutului unei creații ◊ „[...] odată și odată va trebui să aruncăm o privire de ansamblu asupra acestui scriitor care a făcut din «conținutism» o sursă de energie într-o artă notată convențional cu cifra 7.” (din conținut + -ism; cf. it. contenutismo; DN3, DEX-S)

SOARE (lat. solem) s. m. 1. (Cu valoare de nume propriu) Astrul central al sistemului nostru planetar în jurul căruia gravitează planetele, asteroizii cometele. Astru cu lumină proprie face parte din categoria stelelor; energia sa, de proveniență termonucleară (prin transformarea hidrogenului în heliu), este radiată sub formă de lumină sau de alte radiații. O fracțiune a acestei energii (a doua miliarda parte) ajunge și pe Pământ, constituind principala sursă de energie primară, fără de care viața nu ar fi posibilă. Masa S. este de c. 2 x 10⁸⁰ kg, iar diametrul de 1.392.000 km; temperatura sa este de c. 6.000 K, la suprafață, și de c. 15.000.000 K, în centru. Perioada de rotație (sinodică) a S. este de 25,4 zile la Ecuator, crescând spre poli. Depărtarea medie a Pământului față de S. este de 149.600.000 km, lumina străbătând această distanță în 8 min. și 18 s. V. fotosferă, cromosferă, coroană solară, activitate solară. ◊ Expr. A fi rupt din Soare = a fi deosebit de frumos. A vorbi (sau a spune) cânte-n lună și Soare = a vorbi vrute și nevrute, a sporovăi. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est; soare-apune (sau scapătă) = apus, vest. ♦ Lumina și căldura venită de la Soare. ♦ Loc. Cu Soare = cât este ziuă, pe lumină. 2. Nume dat oricărui corp ceresc care are lumină proprie și care poate constitui centrul unui sistem planetar.

SATELÍT (< fr., lat., 2 și după rus.) s. m., adj. 1. S. m. Corp ceresc luminos sau obscur, natural sau artificial, care gravitează pe o orbită circulară sau eliptică în jurul altui corp ceresc (cu masa mai mare decât a primului), sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar: forța de atracție universală și forța centrifugă (ex. Luna este s. Pământului, planetele sunt s. Soarelui etc.). 2. S. m. S. artificial = obiect construit de oameni, care se lansează în spațiul circumterestru cu ajutorul rachetelor cosmice și care, după plasarea pe orbită, continuă să graviteze în jurul Pământului fără a avea nevoie de propulsie. În general s.a. reprezintă sisteme tehnice complexe, prevăzute cu dispozitive pentru corectarea traiectoriei, pentru orientare și stabilizare, cu surse de energie electrică, cu emițătoare și receptoare radio, precum și cu aparataj destinat efectuării unor anumite activități științifice sau tehnice (există sateliți geofizici, geodezici, meteorologici, de telecomunicații, militari, de spionaj etc.). Primul s.a. a fost lansat de U.R.S.S. – Sputnik, la 4 oct. 1957. ◊ S. staționar (sau geostaționar, de tip sincron) = satelit care se mișcă pe o orbită circulară, de la V către E, la o altitudine de c. 36.000 km; perioada sa de revoluție în jurul Pământului este de 24 de ore, astfel încât el rămâne tot timpul deasupra aceluiași punct de pe suprafața terestră. 3. S. m. (TEHN.) Roată dințată a uni mecanism planetar care se rotește liber pe fusul unui portsatelit și, eventual împreună cu acesta, în jurul axului unei roți planetare, și care servește la transformarea unei mișcări de rotație în raporturi de transformare variabile, în funcție de condițiile de funcționare ale mecanismului. 4. (GENET.) Segment cromozomial scurt și contractat. ◊ ADN satelit = porțiune de ADN având densitate diferită de cea a majorității ADN-ului genomic, alcătuită din secvențe repetitive de perechi de nucleotide. 5. Adj. Care însoțește; secundar. 6. S. m. Fig. Persoană care urmează și execută orbește sfaturile cuiva; acolit (1). 7. S. m. Localitate de importanță secundară din apropierea unui oraș, depinzând de acesta.

FISIÚNE (< fr., lat.) s. f. Proces spontan sau indus (sub acțiunea neutronilor, particulelor alfa, protonilor, deuteronilor, fotonilor etc.) de scindare a unui nucleu atomic greu (uraniu, plutoniu etc.), de obicei, în două produse de f., de energii cinetice foarte mari, și emisiune de neutroni. A fost descoperită (1938) de O. Hahn și F. Strassmann. Neutronii emiși într-o reacție de f. pot iniția noi reacții de f., acestea autoantrenându-se rapid (reacție în lanț), cu degajarea unor mari cantități de energie. Reacția nucleară în lanț, controlată cu ajutorul moderatorilor, constituie sursa de energie a reactoarelor nucleare.

MARÉE (< fr.) s. f. Oscilație periodică a nivelului Oceanului Planetar, datorată forței de atracție exercitată de Lună și Soare, materializată prin flux și reflux. Unde de m. se deplasează în jurul Pământului, fluxul producându-se în general de două ori în 24h și 50′, urmărind cu oarecare întârziere trecerea Lunii la meridianul locului și la meridianul opus. Când soarele și Luna acționează conjugat (la Lună nouă și la Lună plină), m. atinge cea mai mare amplitudine (apele vii), pe când la primul și al treilea pătrar, m. atinge cea mai mică amplitudine (apele moarte). Înălțimea m. este mai mică în largul oceanelor și crește de-a lungul țărmurilor, în strâmtori și în golfurile înguste (ex. coastele statului Maine, S.U.A. și în golful Fundy, Canada, m. ating înălțimea medie de 16,3 m, cea mai mare de pe glob). Sub acțiunea forțelor de atracție ale Lunii și Soarelui, precum și a forței centrifuge a Pământului au loc deformări ale părții solide a Pământului, cunoscute sub numele de m. ale Pământului. M. constituie importante surse de energie. ◊ M. atmosferică = variație periodică a presiunii atmosferice datorită atracției exercitate de lună și de Soare asupra atmosferei terestre. ◊ M. neagră = peliculă de petrol ajunsă pe suprafața apei marine sau oceanice accidental (de la petroliere avariate sau naufragiate, de la erupții ale sondelor petroliere marine etc.), care plutește o perioadă și atinge în final zona litorală.

JEANS [dʒi:nz], Sir James Hopwood [hɔpud] (1877-1946), astronom, fizician și matematician britanic. Prof. univ. la Cambridge și Princeton. Contribuții în fizica teoretică (termodinamică) și fizica stelelor (a studiat sursele de energie stelară, stelele binare, gigante și pitice). Autorul unei ipoteze cosmogonice cu implicații fideiste (1928), în care sugerează că materia este creată în mod continuu în Univers. Lucrări: „Radiația și teoria cuantică”, „Probleme de cosmogonie și dinamică stelară”.

UZINĂ, uzine, s. f. 1. Întreprindere industrială de mari proporții dotată cu mașini, agregate, instalații etc. în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. 2. Instalație producătoare de energie electrică, termică sau de alimentare cu apă a unei așezări, a unei zone, a unei locuințe. 3. (În sintagma) Uzina verde = natura, vegetația privite ca sursă de energie și hrană. – Din fr. usine.

AUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apa folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (l); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

SUPRAVOLTOR, supravoltoare, s. n. Sursă de energie electrică legată în serie cu altă sursă de energie electrică, astfel încât tensiunile lor electrice să se adune. – Cf. fr. survolteur.

SURSĂ, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva; sediul sau obârșia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumină, radiații nucleare etc. Sursă de energie electrică (sau electromagnetică) = generator de energie electrică (sau electromagnetică). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de câmp, care furnizează purtătorii de sarcină majoritari. 2. Posibilitate de câștig. 3. Fig. Loc de unde emană o informație, o noutate. 4. Fig. Izvor, obârșie, origine. ◊ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor. – Din fr. source.

PITIC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

NECONVENȚIONAL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Pref. ne- + convențional.

NEVALORIFICAT, -Ă, nevalorificați, -te, adj. Care nu este pus în valoare, pentru care nu s-a făcut ceva spre a primi o anumită valoare, a cărui valoare nu este scoasă în evidență. ♦ (În special despre surse de energie, materii prime) Care nu este folosit în procesul de producție spre rentabilizare. – Pref. ne- + valorificat.

ELECTROGEN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. ◊ Grup electrogen = grup constituit dintr-un generator de energie electrică pus în mișcare de un generator de lucru mecanic (de exemplu un motor termic sau o turbină), care pune în mișcare generatorul electric. Grupul electrogen servise ca sursă de energie electrică. MIHALE, O. 23.

RESORT¹, resorturi, s. n. Element, de obicei metalic, folosit pentru realizarea legăturilor elastice între diferite organe ale unui sistem tehnic; (sens curent) arc. E cum s-ar fi rupt deodată resortul unui mecanism. C. PETRESCU, C. V. 261. Pentru ce?... țipă deodată... ca zvîrlit de forța unui resort. SAHIA, N. 82. Amicul apasă resortul capacului. CARAGIALE, O. III 148. ♦ Fig. Sursă de energie fizică sau morală; imbold, izvor, suport moral. Interminabilul bombardament a sfărîmat toate resorturile din mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. – Pl. și: resoarte (HASDEU, I. V. 153).

PILĂ², pile, s. f. 1. (De obicei determinat prin «electrică») Sursă de energie electrică alcătuită din două vergele sau din două plăci metalice sau de cărbune, cufundate în unul sau în mai mulți electroliți. 2. (În expr.) Pilă atomică = ansamblu de instalații care servesc la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț. 3. (Franțuzism) Teanc format din lucruri de același fel, puse unul peste altul. Un avocat... zuruind o pilă de napoleoni, supăra prin nepăsarea lui pe căpitanul Delescu. DELAVRANCEA, S. 123. 4. Picior de pod, executat din zidărie de piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. ◊ Expr. A pune o pilă = a pune un stîlp de susținere; fig. (argou) a interveni în favoarea cuiva (în special a unui candidat la examen). Pune-i pe deasupra și o pilă de o mie de lei. C. PETRESCU, C. V. 55. A avea pile = a avea protecție.

RIVERAN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, locuri) Așezat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare (mai ales de un fluviu reprezentînd o cale de comunicație internațională). [Dunărea] reprezintă pentru noi, ca și pentru celelalte țări riverane, cea mai importantă sursă de energie hidraulică. GHEORGHIU-DEJ, R. 87. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui rîu.

SURSĂ, surse, s. f. 1. (Urmat adesea de determinări introduse prin prep. «de») Locul unde se produce sau unde se poate găsi un lucru. ◊ Sursă de lumină = corp care emite raze de lumină. Sursă de energie electrică = sistem tehnic care transformă o anumită formă de energie în energie electrică. V. transformator. ♦ Fig. Locul de unde emană o informație. Ni se comunică din sursă autorizată că în țară domnește cea mai perfectă liniște și opinia publică n-are nici un motiv serios de îngrijorare. REBREANU, R. I 302. 2. Loc de unde izvorăște sau unde este absorbit radial și uniform un volum de fluid.

amplificator, ~oare [At: DA / Pl: ~i, ~oare / E: fr amplificateur] 1 a Care amplifică. 2 sn (Fiz) Aparat care servește la creșterea valorii mărimilor ce caracterizează un fenomen, prin energia necesară luată de la o sursă de energie separată. 3 sn (Îs) ~ de antenă Amplificator (2) montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei bune recepții atât a posturilor locale cât și a posturilor îndepărtate. 4 sn (Îs) ~ de putere Aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. 5 sn (Îs) – stereofonic Ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare.

automotor sn [At: DA ms / P: a-u~ / Pl: ~oare / E: fr automoteur] 1 Vehicul de transport pe calea ferată, pus în mișcare printr-o sursă de energie proprie. 2 (Îs) Tren ~ Tren local sau de lux, format din unul sau două vagoane, care utilizează un motor propriu în locul locomotivei.

baterie sf [At: ȘINCAI, HR. II, 117 / V: (înv) bătăr- / A: (înv) bate- / Pl: ~i / E: fr baterie] 1 Subunitate de artilerie compusă din mai multe tunuri. 2 Utilajul unei baterii (1). 3 Personalul unei baterii (1). 4 Grup de aparate, dispozitive sau piese identice, asociate în vederea executării unor operații. 5 (Fig; șîs ~ electrică) Unire a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. 6 Grupare de mai multe aparate de același tip (acumulatori, condensatori etc.) în serie sau în paralel. 7 (Îs) ~ solară Sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia radiației solare în energie electrică. 8 (Înv; îs) ~ telefonică locală Baterie locală care alimentează electric circuitul microfonic local al abonatului telefonic. 9 (Iuz) Vas cu gheață în care se țin la rece sticle cu băutură. 10 (Pex; iuz) Conținutul sticlelor unei baterii (10). 11 (Pex; iuz) Un litru de vin și o sticlă de sifon (sau apă minerală) aduse spre consum la masa din restaurant. 12 (Pex; iuz) Conținutul sticlei de vin și al sifonului consumate la masa din restaurant. 13 Ansamblu al elementelor de percuție (dintr-o orchestră). 14 Instrument alcătuit din mai multe elemente de percuție. 15 Formulă ritmică realizată cu bateria (15). 16 (Zth; lpl; îs) ~ de creștere Cuști suprapuse pentru creșterea intensivă a păsărilor.

diesel [At: DAVIDOGLU, M. 84 / P: dizel / Pl: ~e, ~uri / E: Diesel] 1-2 sn, a (Șîs motor ~) Motor cu ardere internă la care combustibilul introdus în camera de ardere se autoaprinde venind în contact cu aerul, comprimat în prealabil în cilindrul motorului. 3 a (Îs) Locomotivă ~ Locomotivă electrică a cărei sursă de energie este furnizată de un generator de curent pus în funcțiune de un motor diesel (1).

energetic, ~ă [At: PETICĂ, O. 462 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr énérgétique] 1 a (D. teorii, concepții etc.) Care este în conformitate cu teoriile energetismului. 2 a Care favorizează producerea de energie (11). 3 a Privitor la producerea și la folosirea diferitelor forme de energie (11). 4-5 a (D. corpuri, substanțe, surse de energie etc.) Care produce sau furnizează energie (11). 6 a Care se referă la energie (11). 7 a Specific energiei (11). 8 a Care aparține energiei (11). 9 sf Ramură a fizicii care studiază fenomenele produse în sistemele fizice din punctul de vedere al transformărilor de energie dintr-o formă în alta. 10 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul surselor și al posibilităților tehnice de exploatare și utilizare a diferitelor forme de energie.

locomotivă sf [At: HELIADE, O. I, 382 / V: (iuz) ~iv sn / Pl: ~ve / E: fr locomotive, ger Lokomotive] 1 Vehicul motor de cale ferată, cu surse de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. 2 (Îs) ~ Pacific Locomotivă (1) de mare viteză, cu 3 roți motoare, folosită mai ales pentru trenurile rapide. 3 (Îs) ~ Atlantic Locomotivă (1) de tracțiune grea cu 5 roți motoare.

neconvențional, ~ă a [At: DEX² / P: ~ți-o~ / Pl: ~i, ~e / E: ne- + convențional] 1 Care nu este convențional. 2 (D. artă) Care nu se supune canoanelor Si: original. 3 (D. caracter, fire etc.) Plin de naturalețe Si: spontan. 4 (D. surse de energie, arme) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată.

nevalorificat, ~ă a [At: DEX-S / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + valorificat^[1]] 1 Care nu este pus în valoare. 2 Pentru care nu s-a făcut ceva spre a primi o anumită valoare. 3 A cărui valoare nu este pusă în evidență. 4 (D. surse de energie, materii prime) Care nu este folosit în procesul de producție, spre rentabilizare. corectat(ă)

prosumator^[1] s .m. clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară. Din producător + consumator^[2].

resort sn [At: AR (1829), 56¹ /41 / V: rezort, (înv) resor (Pl: ~soare), rezor / S și: ressort / Pl: ~uri, (rar) ~oarte / E: fr ressort, ger Ressort] 1 Organ de mașină care servește la realizarea legăturilor elastice dintre diferite elemente ale unui sistem tehnic. 2 (Sens curent) Arc (15). 3 (Fig) Sursă de energie fizică sau morală Si: suport moral, imbold Vz mobil¹. 4 Domeniu de activitate. 5 (Îs) Autoritate (sau organ etc.) de ~ Autoritate (sau organ etc.) sub a cărei jurisdicție intră o problemă și care are competența de a o rezolva. 6 (Îe) (A fi) de ~ul (cuiva) (A ține) de competența, de specialitatea cuiva. 7 (Îae) A intra în atribuțiile cuiva.

țiței [At: (a. 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 306 / V: (reg) țăț~, țâț~, țâțâi, țâț~, țâțâu, țâțău, țețui, ~țai, ~țăi, ~țâi, ~ție sf, ~ții, ~țiu, țuțui, țâțâie^[1] sf / Pl: (7) ~uri / E: ns cf țâță] 1 sn (Mol) Lichid înăcrit, rămas după prepararea produselor de lapte de oaie, folosit și la pregătirea unor mâncăruri. 2 sn (Reg; îe) Acru ca ~ul (sau acru ~) Foarte acru. 3 a (Reg) Acru. 4 sn (Reg) Lapte prins cu mult zer. 5 sn (Reg) Caș abia închegat și nestors încă de zer. 6 sn Amestec lichid uleios, format din hidrocarburi și din alți compuși organici, de culoare brună negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre verzui, cu miros specific, care se folosește ca materie primă în industria chimică și ca importantă sursă de energie Si: petrol, (îrg) naft. 7 sn (Mol) Fântână cu știubei.

valorificat, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~ați, ~e / E: valorifica] 1 Căruia i s-a conferit o anumită valoare (2). 2 Care a fost utilizat datorită calităților sale intrinsece. 3 Ale cărui calități au fost puse în evidență. 4 (D. un bun material) Care a fost utilizat în vederea obținerii unui profit. 5 (D. surse de energie, materii prime) Care este folosit (în procesul de producție) cât mai rațional, cât mai rentabil. 6 (D. bunuri, mărfuri sau hârtii de valoare) Care a fost vândut (obținându-se contravaloarea în bani) Si: (rar) valorizat (6).

baterie s.f. 1 (milit.) Subunitate de artilerie, formată dintr-un număr variabil de plutoane, tunuri, rachete etc.; aparatura și mijloacele de transport necesare. ◆ Terasament care protejează tunurile în poziție de tragere. ◆ Ansamblul tunurilor de același calibru de pe o navă; spațiul rezervat instalării acestora. 2 (tehn.) Grup de aparate, dispozitive sau piese identice ori asemănătoare, asamblate sau montate în același loc, care sînt asociate în vederea executării unei operații. Baterie de condensatoare. 3 (tehn.; și baterie electrică) Generator de curent electric continuu produs prin conversia energiei rezultate din reacțiile chimice din interiorul dispozitivului în energie electrică. ◆ Dispozitiv de mici dimensiuni în care lichidul electrolitic este imobilizat de substanțe inerte și care se folosește pentru alimentarea cu energie a aparatelor de mici dimensiuni (ceasuri, radiouri, jucării etc.). ◆ Denumire dată altor tipuri de generatoare de energie electrică, a căror funcționare nu se bazează pe reacții electrochimice. ◇ Baterie solară = sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia solară în energie electrică. ◇ Expr. A-și încărca bateriile v. încărca. 4 (zootehn.; la pl.) Baterii de creștere = ansamblu de cuști de lemn sau de metal (suprapuse), folosite la creșterea intensivă a păsărilor, purceilor, iepurilor de casă etc. 5 (muz.) Ansamblul instrumentelor de percuție dintr-o orchestră. ◆ Instrument alcătuit din mai multe elemente de percuție. ◆ Formulă ritmică realizată cu bateria. 6 (psih.) Baterie de teste = ansamblu de teste care vizează un anume aspect al structurii psihologice a cuiva. 7 Vas cu gheață folosit pentru a răci băuturile. ◆ Ext. (Sticlele cu) băutură care se află într-un asemenea vas. ◆ Ext. Un litru de vin și o sticlă de sifon (sau de apă minerală) luate împreună. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. batterie, it. batteria, germ. Batterie, ngr. βατερια.

supravoltor sn [At: LTR² / Pl: ~oare / E: supra¹- + voltor cf fr survolteur] 1 Mașină electrică legată în serie de o altă sursă de energie electrică astfel încât tensiunile lor electrice se adună. 2 (Îc) ~-devoltor Aparat sau mașină electrică care se cuplează cu o sursă de energie electromagnetică pentru a se putea aduna sau scădea la tensiunea sursei o valoare reglabilă.

valorificat, -ă adj. Care este pus în valoare; a cărui valoare este pusă în evidență; valorizat. ♦ (despre surse de energie, materii prime etc.) Care este folosit (în procesul de producție) cît mai rațional, cît mai rentabil etc. • pl. -ți, -te. /v. valorifica.

bilanț s.n. 1 (econ.) Tablou contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau activități financiare, economice, tehnice etc. într-o perioadă de timp. 2 Fig. Situație finală, rezultat sintetic al unei acțiuni, al unei activități etc. Bilanțul unui an de guvernare. ◊ Expr. A face bilanțul = a rezuma, caracterizînd și apreciind rezultatele. 3 (electr.) Bilanț energetic = calcul efectuat pe principiul conservării energiei privind sursele, repartiția și consumul energiei. 4 (biol, med.) Analiză cantitativă a diferitelor elemente (minerale, glucide, lipide, proteine, lichide etc.) primite și cedate de organism, de obicei, în cadrul unui proces fiziologic. • pl. -uri. /<germ. Bilanz, it. bilancio, fr. bilan.

AUTOPROPULSAT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltatea unei surse proprii de energie. [Pr.:a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

FLUORESCENȚĂ ~e f. fiz. Însușire a unor substanțe de a emite lumină sub acțiunea unor surse exterioare de energie (radiații luminoase, ultraviolete etc.). [Sil. flu-o-] /<fr. fluorescence

ELECTROMACARA s.f. Macara care folosește ca sursă de acționare energia electrică. [< electro- + macara, după fr. électrogrue].

ELECTROMACARA s. f. macara cu sursă de acționare energia electrică. (după fr. électrogrue)

HIDROGÉN (< fr. {i}; {s} hidro- + gr. gennao- „a produce”) s. n. Element chimic (H; nr. at. 1, m. at. 1,008, p. t. -259°C, p. f. -252,8°C). Gaz incolor, inodor, insipid, inflamabil, de 14,4 ori mai ușor decât aerul. Este foarte răspândit, reprezentând peste 70% din materia Universului. H. se găsește în natură atât în stare liberă (în păturile superioare ale atmosferei, în unele gaze naturale), cât și sub formă de combinații (apa, substanțele organice etc.). Se combină cu multe elemente, formând hidruri. În combinații funcționează monovalent. Se obține prin electroliza apei, prin descompunerea termică a metanului etc. Este întrebuințat în industrie, în numeroase sinteze (amoniac, carburanți etc.), precum și, recent, ca sursă alternativă de energie (automobile alimentate cu h.). A fost descoperit de H. Cavendish, în 1766. ◊ H. fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul. Gaz incolor, foarte toxic, este un puternic agent reducător. Sin. fosfină. ◊ H. greu = deuteriu. ◊ H. sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul. Gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic, întrebuințat ca reactiv în chimia analitică. Sin. acid sulfhidric. ◊ Bombă cu h. v. bombă.

KAPPA (în mitologia japoneză), ființă supranaturală amfibie, de mărimea unui copil de 12-13 ani, cu figură de tigru; pe cap are o scobitură în care păstrează apa, aceasta constituind sursa sa de energie.

AUTOPROPULSAT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

AMPLIFICATOR, amplificatoare, s. n. Aparat care mărește valorile caracteristice unui fenomen cu energie luată de la o sursă separată. ◊ Amplificator (electric) = aparat care mărește forța sau tensiunea unui fenomen electromagnetic cu un supliment de energie dintr-o sursă exterioară. Amplificatorul unei stații de radioficare. ◊ (Adjectival) Aparat amplificator. – Pl. și: (s. m., nerecomandabil) amplificatori.

MICROFON, microfoane, s. n. Aparat (cu sau fără sursă proprie de energie) care sub acțiunea undelor sonore este străbătut de un curent electric variabil; este folosit în transmisiunea telefonică, în radiodifuziune etc. Pentru transmiterea sunetului la distanță ne servim de două aparate: microfonul și telefonul. Microfonul este aparatul transmițător care prinde sunetele la postul de emisiune. FIZICA 118.

vapor² sn [At: GOLESCU, Î. 79 / Pl: ~oare, (înv 1, 2) ~uri sn, (îvr 1, 2) ~i sm / E: ngr ῶαπόρη, it vapore, fr vapeur] 1 Navă propulsată cu ajutorul unei mașini cu aburi. 2 (Pgn) Navă propulsată cu ajutorul unei surse proprii de energie. 3 (Reg; șîs ~ cu aburi) Locomobilă (cu abur). 4 (Reg) Epitet depreciativ pentru un cal masiv.

servomotor sn [At: LTR² / Pl: ~oare / E: fr servomoteur, eg servomotor] Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) care acționează elementul de execuție al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o mișcare de cele mai multe ori de rotație și folosind o sursă auxiliară de energie.

vapor s.m., s.n. I s.m. 1 (fiz.) Apă în stare gazoasă; starea normală, a apei peste punctul ei de fierbere (care se poate utiliza ca forță motrice); abur. 2 (mai ales la pl.) Substanță aflată în stare gazoasă, la o temperatură inferioară temperaturii ei critice. Vapori de mercur. 3 Exalații care, după medicina veche, erau emanate de sînge sau de unele umori și produceau tulburări ale creierului. II s.n. Navă propulsată cu ajutorul unui motor cu aburi. ♦ Gener. Navă propulsată cu ajutorul unei surse proprii de energie. • pl. m. -ori, n. -oare, -uri. și (înv.) vapoare, vapură, vapore s.f. /<it. vapore, lat. vapor, -oris, fr. vapeur, ngr. βαπόρι.

VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

STABILIZATOR, -OARE, stabilizatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

AMPLIFICATOR ~oare n. Aparat care amplifică valorile unei mărimi, folosind energie de la o sursă separată. ~ de curent. ~ de tensiune. ~ de putere. /<fr. amplificateur

PRIZĂ¹ ~e f. 1) Dispozitiv pentru conectarea unui receptor de energie electrică la o sursă de curent. ◊ ~ de pământ a) legătură a unor aparate sau mașini electrice cu pământul; b) instalație pentru realizarea acestei legături. 2) Dispozitiv prin care se extrage un fluid dintr-o conductă. 3) fig. Considerație sau influență de care se bucură cineva. [G.-D. prizei] /<fr. prise

AMPLIFICATOR, -OARE adj. Care amplifică, mărește, intensifică. // s.n. Aparat care amplifică valorile unui fenomen, luînd energie de la o sursă separată. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. amplificateur, it. amplificatore, lat. amplificator].

STABILIZATOR, -OARE adj. Care dă stabilitate. // s.n. 1. Partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului care reduce oscilațiile unei nave. 3. Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. // s.m. Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. [Cf. fr. stabilisateur].

STAȚIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau staționează vehiculele publice (trăsuri, mașini etc.) pentru a aștepta călătorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor. 2. Așezămînt, instituție pentru efectuarea unor cercetări științifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Poziție, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Stație electrică = ansamblu de instalații electrice care servește la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea și distribuția ei; (astr.) stația planetelor = poziție pe traiectoria aparentă a planetelor pe cer cînd acestea par nemișcate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

AMPLIFICATOR, -OARE I. adj. care amplifică; amplificativ. II. s. n. aparat, dispozitiv electric care mărește valorile caracteristice unui fenomen, luând energie de la o sursă separată. (< fr. amplificateur)

STABILIZATOR, -OARE I. adj. care stabilizează, care dă stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile unei nave. 3. aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. dispozitiv automat care contribuie la menținerea constantă a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de mișcările acestuia. III. s. m. substanță care se adaugă unei soluții coloidale, unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)

STAȚIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, staționare a vehiculelor de transport public pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor etc. 2. așezământ, instituție pentru efectuarea unor cercetări științifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observații. 3. poziție, loc. ♦ ~ de benzină = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei și apă a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrică = ansamblu de instalații electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea și distribuția ei. 4. ~ a planetelor = poziție pe traiectoria aparentă a planetelor pe cer când acestea par nemișcate pentru un timp. ♦ ~ spațială (sau cosmică) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbită în jurul Pământului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampă de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

ABSORBANT, -Ă, absorbanți, -te, adj. (Despre anumite corpuri) Care absoarbe lichide sau vapori; care reține o parte din energia radiată de o sursă. ♦ Fig. Care interesează, captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Fr. absorbant.

CENTRU DE CONTROL REGIONAL ansamblu de încăperi dotate cu: aparatură necesară aranjării pe radiofaruri a benzilor de evidență a progresiunii zborurilor pe emițătoarele și receptoarele radio, rețele de comunicare internă și externă prin telefon și interfon, instalații de semnalizare, telex, telegrafie, fax, televiziune cu circuit închis, instalații de indicare, instalații de verificare, hărți video, goniometru, surse de alimentare cu energie electrică de bază și de rezervă, radare primare și secundare. Metoda de lucru se bazează pe divizarea funcțiunilor de planificare și execuție în cadrul fiecărei echipe de controlori. Calculatoarele electronice de care dispun sunt în legătură cu centrele de control alăturate.

OCEAN (< fr., lat.; {s} n. pr. gr. Okeanos) s. n. Vastă întindere de apă sărată, delimitată de mase continentale, Pe supr. Terrei există următoarele o.: Pacific, Atlantic, Indian, Arctic (sau Înghețat). În unele lucrări este menționat și un o. Antarctic sau Austral (care cuprinde de fapt extremitățile sudice ale celor trei principale oceane). Apa o. se caracterizează prin mișcări permanente reprezentate de valuri, curenți și maree. O. au suprafețe mult mai mari decât mările, prezintă numeroase fose (gropi) abisale, platformele continentale au proporțional o extensiune0 mai mică (ocupă c. 10-15% din supr. lor), iar salinitatea este mai puțin variată. Fundul o. este foarte neuniform, relieful subacvatic fiind format din platforme continentale, câmpii abisale, lanțuri (dorsale) montane, fose (gropi). ◊ Oceanul Planetar sau Mondial = totalitatea oceanelor și mărilor, care comunică larg între ele sau prin intermediul unor strâmtori, cu o supr. de 360.650.000 km² (70,8% din supr. Terrei) și un volum de apă de 1.370 mil. km³ (97,5% din totalul hidrosferei), constituind obiectul de studiu al oceanografiei. Ad. medie: c. 3800 m; ad. max.: 11.033 (fosa Cook din Oc. Pacific). Salinitatea medie: 32‰ (aceasta variază în funcție de zonele climatice și de condițiile locale, între 38‰ în apele polare și 41‰ în G. ’Aqaba). Temp. apei scade (la suprafață) de la Ecuator (c. 27°C) la poli (-1,5°C), precum și spre adâncime (la 4.000 m. ad. atinge 1,6°C). Apa Oceanului Planetar este supusă forței de gravitație și de atracție a Lunii și Soarelui. Contribuie în mod substanțial la reglarea circuitului carbonului, prin capacitatea sa de a absorbi mari cantități de CO₂ din atmosferă. O. Planetar are un rol foarte important în echilibrul natural al Terrei, fiind un rezervor termic major, un vast domeniu pentru numeroase viețuitoare și o bogată sursă de hrană și energie. Exploatarea tradițională a oceanelor și mărilor (pescuit, navigație etc.) a fost completată, în ultimele decenii, cu folosirea energiei mareelor și valurilor și mai ales cu exploatarea zăcămintelor de petrol din platformele continentale. ♦ Fig. Întindere nemărginită, imensitate; mulțime, noian.

VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

STABILIZATOR, -OARE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

ABSORBANT, -Ă, absorbanți, -te, adj. (Despre anumite corpuri) Care absoarbe lichide sau vapori: care reține o parte din energia radiată de o sursă. Hîrtie absorbantă. ♦ Fig. (Despre îndeletniciri, profesii etc.) Care interesează în cel mai înalt grad, către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. Muncă absorbantă.

STABILIZATOR, stabilizatoare, s. n. 1. Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 2. (Aeron.) Partea fixă a ampenajului orizontal. 3. Legătură elastică între capetele osiei din față sau din spate ale unui autovehicul și șasiul acestuia, pentru a împiedica înclinările mari ale vehiculului.

vârf sn [At: (a. 1526) DERS / V: (îrg) ~rh (Pl și: vârși), ~rv, (reg) fârf, vâr, vârșe s, (îvr) vârn, verh / Pl: ~uri / E: vsl връхъ] 1 Zonă îngustă (și ascuțită), situată în partea superioară a unei forme de relief pozitive (munte, deal, măgură etc) Vz coamă, creastă, creștet, culme, pisc², (rar) obârșie, (reg) piscui, piscan, spic, tigvă, titilă, țiclău. 2 (Îvr; îs) ~ul cerului Înaltul cerului Si: zenit. 3 (Îlav) Cu ~ Foarte mult. 4 (Îal) Mai mult decât este necesar. 5 (Îvr; d. stil; îal) Bombastic (1). 6 (Îlav) Cu ~ și îndesat(e) Din belșug. 7 (Îal) Cu prisosință. 8 (Îlav) Până în ~ Până sus. 9 (Îal) Foarte tare. 10 (Înv; îlv) A pune ~ A termina. 11 (Îe) A pune sau (a face) ~ (sau ~ul) (la ceva) A întrece orice limită. 12 (Îae) A depăși orice așteptare. 13 (Înv; îlav) Din talpă (sau de la bază) până în (sau la) ~ În întregime. 14 Extremitate superioară a unui obiect (înalt) (așezat în poziție verticală sau oblică). 15 (Înv) Limită de sus a unui teren, a unei proprietăți etc. (în pantă). 16 (Reg) Ridicătură de teren izolată. 17 (Pex) Partea cea mai ridicată față de suprafața înconjurătoare. 18 (Îe) A fi cu ~ sau a avea ~ A avea o prelungire (conică). 19 Partea superioară a unei plante sau extremitate a unei ramificații (unde se află mugurele vegetativ și unde se dezvoltă inflorescența) Si: (îrg) vârfare (3), (reg) vârfete (1). 20 (Reg; prc) Inflorescență. 21 (Îs) ~ vegetativ Extremitate a unei tulpini sau a ramificațiilor tulpinii unei plante, formată din țesut tânăr din care se dezvoltă treptat tulpina și ramurile (precum și alte organe ale plantei). 22 (Îvr) Dimensiune apreciată pe direcție verticală Si: înălțime. 23 (Îoc poală) Partea de îmbinare a căpriorilor din lungul marginii superioare a versanților unui acoperiș Si: coamă (23), creastă (35). 24 Partea de sus, de formă conică sau de coamă (ascuțită), a stogului, a clăii sau a șirei, construită pentru a asigura protecția împotriva precipitațiilor. 25 (Spc) Strat protector (din snopi de grâu, fân etc.) așezat deasupra unei grămezi de păioase Si: (reg) măgar. 26 (Reg) Suprafață a unei ape. 27 (Pop; îs) ~ul laptelui Smântână. 28 (Fig) Intensitate maximă de manifestare sau de evoluție a unui fenomen, a unei acțiuni etc. Si: apogeu (3), culme (8). 29 Treaptă supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.). 30 (Îla) De ~ Care reprezintă gradul cel mai înalt (din punct de vedere al valorii, al importanței). 31 (În legătură cu termeni care denumesc unități de timp; îal) Care reprezintă momentul sau intervalul manifestării depline a unei realități, al intensității maxime cu care se desfășoară o acțiune etc. 32 (În legătură cu termeni care denumesc specialiști într-o profesie, artiști etc.; îal) De prim rang. 33 (Îvr; îe) A lua ~ A-și asuma puteri nelimitate. 34 Moment de intensitate maximă a unei activități. 35 (În legătură cu activitatea unor servicii publice; îs) Ore de ~ Ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă. 36 (În legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze; îas) Ore în care consumul este foarte intens. 37 (Îs) ~ de consum Cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. 38 (Med; îs) ~ endemic Moment de maximă extindere în evoluția unei epidemii. 39 (Fig) Persoană care are o poziție superioară într-o organizație socială, politică, profesională etc. Si: șef, (îvp) căpetenie¹ (1). 40 (Fig) Persoană reprezentativă pentru un domeniu de activitate sau pentru un grup social. 41 (D. întruniri, convorbiri etc.; îla) La ~ Care presupune participarea șefilor de state. 42 (Îal) La cel mai înalt nivel în stat. 43 (Fig) Personalitate de excepție în domeniul cultural, artistic sau științific. 44 (Fig) Creație sau realizare de mare valoare în domeniul cultural, artistic sau științific. 45 Extremitate a unui obiect, de obicei subțiată sau ascuțită (și opusă părții cu care este fixat de ceva sau de care este apucat sau manevrat). 46 Parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui Si: capăt (2), extremitate (2). 47 (Îe) A pune ~ în ~ A pune cap la cap. 48 Extremitate alungită în unghi foarte ascuțit cu ajutorul căreia un obiect poate fi folosit la înțepat, la găurit sau la alte operații speciale. 49 (Îlav) (Nici) cât un ~ (sau, rar, ~ul) de ac sau nici cât ~ul acului Foarte puțin. 50 (Îal) Aproape deloc. 51 (Îvr) Început. 52 (Reg) Gurgui la opincă. 53 (Reg) Pisc la luntre. 54 (Reg) Capătul ascuțit și curbat în sus cu care se sfârșește în partea din față fiecare dintre tălpile de la sanie. 55 (Reg) Prâsnel la fus¹ (1). 56 (Olt) Partea de sus, opusă prâsnelului, la fus¹ (1). 57 (Reg) Parte conică tăioasă (cu un canal în formă de spirală) cu ajutorul căreia se fixează și înaintează, prin rotire, sfredelul sau alte instrumente de găurit. 58 Partea mai subțire și ascuțită (destinată să taie, să pătrundă, să antreneze alt obiect etc.) a unui instrument sau a unei unelte. 59 Șfichi² la bici. 60 Partea din față cu care înaintează o mulțime în deplasare. 61 (Spt; îs) ~ de atac Jucător de fotbal care se află în centrul liniei de înaintare, fiind cel mai avansat dintre coechipieri când jocul se desfășoară în terenul echipei adverse. 62 (Fig; îs) ~ de lance Elementul cel mai avansat și mai eficient într-un domeniu. 63 Extremitate a unei părți a corpului sau a unui organ (exterior) al omului sau al animalelor. 64 (Îs) ~ul capului (sau, îvr, părului, de păr) Partea superioară a capului Si: creștet (2). 65 (Reg; îs) ~ul pieptului Furca (13) pieptului. 66 (Reg; îs) ~ul spetei (sau spetelor) Greabăn (1). 67 (Îlav) Până în ~ul capului Peste tot (corpul). 68 (Îal) Peste măsură. 69 (Îe) A i se sui (cuiva) tot sângele în ~ul capului A se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. 70 (Îe) A i se sui (sau a i se face) (cuiva) părul măciucă în ~ul capului A fi cuprins de o spaimă puternică (exteriorizată prin ridicarea părului). 71 (Îlav) Pe ~uri Folosind numai extremitatea degetelor de la picioare (pentru a nu face zgomot sau pentru a înălța corpul). 72 (Îlav) În (sau pe) ~ul (ori ~urile) degetelor (sau picioarelor) Fără zgomot. 73 (Îal) Cu grijă. 74 (Îal) Pe furiș. 75 (Îlav) Din (sau, rar, în) ~ul buzelor (sau limbii) În mod formal. 76 (Îal) Cu afectare. 77 (Îal) Fără convingere. 78 (Îal) Ironic. 79 (Îal) Sfidător. 80 (Îlav) Nici la ~ul degetului Absolut deloc. 81 (Îlav) Până în ~ul degetelor (sau unghiilor) În totalitate. 82 (Îe) A vorbi din (sau în) ~ul limbii (sau buzelor) A rosti sunetele defectuos, peltic. 83 (Îlav) Până în ~ul urechilor Foarte tare. 84 (Îal) De tot. 85 Porțiune dintr-un obiect sau dintr-o figură formată din extremitățile reunite ale laturilor Vz colț, unghi. 86 (Îs) ~ul cuțitului Motiv decorativ al țesăturilor populare românești, caracterizat printr-o succesiune (regulată) de linii frânte. 87 (Gmt) Punct de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unei piramide etc.

servocomandă sf [At: LTR² / Pl: ~menzi / E: fr servocommande] Comandă automată sau semiautomată la care forța de inițiere este amplificată prin utilizarea energiei produse de o sursă auxiliară.

stabilizator, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 175 / Pl: ~i, ~oare / E: fr stabilisateur] 1 a Care dă stabilitate (1) Cf stabiliza (1). 2 a Care face stabil (1). 3 sn (Aer) Parte fixă a ampenajului orizontal care împiedică înclinarea (excesivă) a avionului în timpul zborului. 4 sn (Nav) Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile navei. 5 sn Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 6 sn Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 7 sm Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea Si: (rar) stabilizant.

vîrf s.n. I (predomină ideea de parte înaltă, de deasupra sau de nivel superior) 1 (geomorf.) Partea cea mai de sus a unei culmi, a unor munți sau dealuri. 2 Partea cea mai de sus (ascuțită) a unui obiect înalt (casă, copac etc.). Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare (EMIN.). Loc.adv. Cu vîrf = foarte mult, peste măsură. Cu vîrf și îndesat = din belșug, din abundență, cu prisosință. N-a izbutit să dobîndească nici o avansare, deși ar fi meritat cu vîrf și îndesat (REBR.). ◊ Expr. A pune (sau a face) vîrf (la ceva) = a întrece orice măsură, închipuire sau așteptare; a fi din cale-afară de... Prin multe trecuse el de cînd era om bogat; asta însă punea vîrf la toate (SLAV.). (Plin) cu vîrf sau încărcat cu vîrf = plin de tot, pînă sus. ♦ Partea cea mai ridicată față de suprafața înconjurătoare. Ședea pe vîrful grămezii de nisip. 3 Fig. Persoană, grupare, colectiv etc. care se află în fruntea unei organizații, a unui grup social etc. El, vîrful mîndru al celor ce apasă – Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut (EMIN.). ◊ Loc.adv. La vîrf = (calc după fr. „au sommet”; despre întruniri, convorbiri etc.) care presupune participarea șefilor de state, de guverne; la cel mai înalt nivel în stat. 4 Fig. Grad, intensitate maximă de manifestare sau de evoluție a unui fenomen, a unei acțiuni etc. ◊ Ore de vîrf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vîrf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. ♦ Treaptă supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.); apogeu, culme. În așa vîrf ajunsese această boală a sa, Încît în toată minuta sfirșitul îi aștepta (PANN). II (predomină ideea de extremitate ascuțită) 1 Parte extremă a unui obiect, de obicei subțiată sau ascuțită (și opusă părții cu care este fixat de ceva sau de care este apucat ori manevrat); parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui; capăt, extremitate. Băgă de seamă că o broască țestoasă se ține după vîrful nuielei lui (ISP.). ◊ Expr. Nici cît un vîrf de ac v. ac. 2 Extremitate a unei părți a trupului omului sau al animalelor. Sărută pe Viorica înălțîndu-se în vîrful picioarelor (PHIL.). ◊ Loc.adv. Din vîrful buzelor = a) cu superioritate, ironic, batjocoritor; b) fără convingere. E un prieten al nostru,... lămuri din vîrful buzelor Mina (SADOV.). În vîrful (sau pe vîrfurile) degetelor = (în legătură cu vb. de mișcare) tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. Stinse lampa, pe vîrful degetelor trecu prin tindă (EMIN.). În vîrful (sau pe vîrfurile) picioarelor v. picior. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) tot sîngele în vîrful capului, se spune cînd cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vîrful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; ext. a vorbi afectat. A umbla (sau a păși, a merge) în vîrful degetelor v. deget. A grăi în vîrful limbii v. limbă. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în vîrful capului) v. păr. 3 (geom.) Punct de intersecție a două laturi ale unui unghi. • pl. -uri. /<sl. veche връхъ врьхъ; cf. și fr. sommet.

BIOENERGETIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-e-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.

AMPLIFICATOR, amplificatoare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu construit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur.

ELECTROD ~zi m. Conductor electric care realizează contactul între un mediu și o sursă sau un consumator de energie electrică. [Sil. e-lec-trod] /<fr. électrode

BILÁNȚ (< germ.) s. n. 1. Reflectarea sintetizată a rezultatului unei activități pe o anumită perioadă. 2. (EC.) Inventarul a tot ceea ce posedă (activul) și a tot ceea ce datorează (pasivul) o întreprindere. Se stabilește anual sub forma unui document contabil. ♦ B. de tezaur = b. ce se întocmește pe o perioadă scurtă dînd unei întreprinderi posibilitatea să se împrumute pe un termen scurt apelînd la piața financiară. 3. (CONT.) Document care reflectă sintetic, în expresie valorică, în activ mijloacele economice după componența lor materială, iar în pasiv aceleași mijloace după sursele lor în cadrul unei unități economice, administrative etc. 4. (TEHN.) B. energetic = calcul referitor la sursele, repartiția și consumul de energie. B. de materiale = relație de egalitate între suma cantităților de materiale intrate în proces tehnologic sau într-o instalație și suma cantităților de produse rezultate, inclusiv pierderile care au loc în timpul prelucrării. 5. (GEOGR.) Termen indicînd o sumă, o diferență sau un inventar de factori într-o anumită situație. ♦ B. Hidrologic = raportul dintre cantitatea de apă căzută pe o suprafață într-o unitate de timp și diferitele forme de transfer ale acestei ape (inflitrare, scurgere, evaporare). ♦ B. radiativ = diferența dintre radiația absorbită și cea cedată de un cm² al suprafeței terestre într-o anumită perioadă de timp.

AMPLIFICATOR, amplificatoare, s. n. Aparat care mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. – După fr. amplificateur.

AMPLIFICATOR, -OARE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur.

BIOENERGETIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.

bioenergetic, ~ă [At: DEX² / P: bi-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr bioénergétique, eg bioenergetics] 1 sf Ramură a biofizicii (1) care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2 a De bioenergetică (1). 3 a Referitor la bioenergetică (1). 4 a Care aparține bioenergeticii (1).

FOTOELEMENT s.n. 1. Sursă de curent electric, în care energia unei radiații luminoase este transformată în energie electrică. 2. Aparat foarte sensibil pentru măsurat intensitatea razelor ultraviolete. [Cf. fr. photoélément].

ELECTRIC, -Ă, electrici, -e, adj. Referitor la electricitate, care produce sau are energie legatî de prezența electricității. Motor electric. Sonerie electrică. ▭ Fixat în tavanul galeriei, se afla un bec electric. BOGZA, V. J. 27. S-a întunecat... Lămpile electrice încep a sclipi. CARAGIALE, O. II 197. ◊ (Adverbial) Batoză acționată electric. ◊ Cîmp electric = regiunea spațiului în care se exercită forțe asupra corpurilor încărcate cu electricitate; stare fizică specială care există într-o astfel de regiune; sistem fizic care se află exclusiv în această regiune. Energie electrică = energie care este proprie numai cîmpurilor electrice. Scînteie electrică = scînteie produsă prin apropierea a două corpuri încărcate cu electricitate de sens contrar. Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. NEGRUZZI, S. I 154. (Fig.) Cînd auzii glasul aramei tunătoare... Electrică schinteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită cu mînia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochii-mi străluci. ALEXANDRESCU, P. 145. Lumină electrică sau (familiar, substantivat) electrică = sistem de iluminație în care sursele de lumină sînt alimentate cu energie electrică. Se face-n Borșa dispensar, Ba și electrică se face! DEȘLIU, M. 34. Mie mi se și năzar holdele... cirezile de vite... lumina electrică. CAMILAR, TEM. 153. Conductă electrică sau fir electric = fir metalic, de obicei de cupru sau aluminiu, izolat ori nu, care servește îndeosebi la transportul și distribuția energiei electrice. Centrală electrică = sistem de instalații care servesc la producerea energiei electrice cu ajutorul unor generatoare puse în mișcare de motoare. Arc electric v. arc (5). Sarcină electrică = electricitate (1).

electric, ~ă [At: ȘINCAI, ÎNV. 84/25 / V: (înv) ~etr~, iletric / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électrique] 1 a Care aparține electricității (1) Si: (îvr) electricesc (1). 2 a Referitor la electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (1). 3 a Specific electricității (1) Si: (îvr) electricesc (3). 4 a De electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (4). 5 a Care are energie legată de prezența electricității (1) Si: (îvr) electricesc (5). 6 a Care este generat de electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (6). 7 a Care poate fi electrizat Si: (îvr) electricesc (7). 8 a (Îs) Lumină ~ă Sistem de iluminație în care sursele de lumină sunt alimentate cu energie electrică. 9 sf (Pop) Lumină electrică (6). 10 a (Îs) Curent ~ Flux de sarcini electrice în deplasare ordonată, într-o anumită direcție, printr-un conductor. 11 sf (Pop) Curent electric. 12 a (Îs) Sarcină ~ă Mărime fizică ce caracterizează starea de încărcare electrică (5). 13-14 a (Îas) Mărime scalară care caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric (19) sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric (19) al altui corp. 15 a (Îas) Cantitate de electricitate (1). 16 a (Îs) Energie ~ă Energie proprie câmpurilor electrice (20). 17 a (Îas) Cantitate de electricitate (1). 18 sf (Imp; îas) Electricitate (1). 19 a (Îs) Câmp ~ Stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe asupra corpurilor încărcate cu electricitate (1). 20 a (Pex; îas) Spațiu unde se manifestă câmpul electric (19). 21 a (D. unii pești) Care produc descărcări electrice (5) cu ajutorul unor organe electrogene, pentru a paraliza prada. 22 a (Fig) Care produce o impresie puternică și bruscă Si: fulgerător. 23 a (Fig) Care acționează foarte ușor și repede Si: fulgerător. 24-25 a (D. aparate, dispozitive, instalații etc.) Care este pus în mișcare (sau care funcționează) cu ajutorul curentului electric (10). 26 a (D. aparate, dispozitive, instalații etc.) Care folosește energia electrică (17). 27 a (D. anumite operații, procedee) Care se face cu ajutorul curentului electric (10). 28-29 smf, a (Iuz) (Persoană) care se ocupă cu studiul electricității (1).

bioenergetic, -ă s.f., adj. 1 s.f. Ramură a biofizicii care se ocupă cu studiul surselor energetice și al transformărilor de energie în organismele vii. 2 adj. Care ține de bioenergetică, care se referă la bioenergetică. • sil. bi-o-. pl. -ci, -ce. /<fr. bioénergétique, engl. bioenergetic, bioenergetics.

kilowatt sm [At: DN³ / V: chilovat / S și: (abr) kW l Pl: ~ați / E: fr kilowatt] 1 Unitate de măsură a puterii, egală cu o mie de wați. 2 (Îc) ~-oră Unitate de măsură a energiei, egală cu energia produsă într-o oră de o sursă cu puterea de un kilowatt.

VARORMETRU s.n. (Fiz.) Contor de energie reactivă gradat în varore. [Var. (după alte surse) varometru. / < fr. varheuremètre].

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis).

stinge [At: CORESI, TETR. 25 / Pzi: sting; Pfs: 1 stinsei / E: ml extinguere] 1-2 vtr (Complementul sau subiectul indică focul considerat ca agent al arderii sau obiecte care ard) A face să nu (se) mai ardă Si: a (se) înăbuși. 3-4 vtr (Complementul sau subiectul indică focul considerat ca agent al arderii sau obiecte care ard) A opri din ardere Si: a (se) înăbuși. 5-6 vtr (Fig; subiectul sau complementul indică senzații dureroase, sentimente puternice etc.) A-și pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din gravitate Si: a (se) astâmpăra (2), a (se) calma (1-2), a (se) domoli (12-13), a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera¹. 7 vr (Fig) A-și pierde vitalitatea, energia Si: a se epuiza (9). 8-9 vtr (Complementul sau subiectul indică surse de lumină sau, pex, lumina) A face să nu mai lumineze (oprind flacăra, curentul electric etc.). 10-11 vtr (Complementul sau subiectul indică aparate de radio, televizoare etc.) A (se) opri din funcționare. 12 vt (Gmț) A mânca (sau a bea) tot Si: (reg) a sturî Vz storî (12). 13 vt (C. i. furnale, cuptoare etc.) A opri din funcționare. 14 vr (Adesea cu determinarea „din viață”) A înceta să mai trăiască Si: a adormi (4), a deceda, a dispărea (9), a se duce (132), a muri¹, a pieri, a se prăpădi, a se sfârși, a sucomba, (asr) a răposa, (liv) a repauza, (îvp) a se muta, a se petrece, a pica¹, a plesni, (îrg) a se pristăvi, a se săvârși, a se sparge, (înv) a se proslăvi, (irn) a crăpa (15), (arg) a o mierli¹. 15 vt (Îrg; adesea urmat de determinările „viața”, „zilele”) A omorî. 16 vt (Îrg; îe) A-i ~ cuiva lumina (sau becul) A-l ucide. 17 vr A dispărea fără a lăsa urmași. 18-19 vtr A nu (se) mai perpetua. 20 vr (Înv; d. oameni) A se distruge (7). 21 vt (Înv; d. oameni; pex) A sărăci (3). 22 vr A înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă Si: a dispărea (1), a înceta, a pieri. 23 vr A lua sfârșit Si: a dispărea (11), a înceta, a pieri. 24-25 vtr (D. sunete, zgomote etc.) A slăbi sau a face să slăbească în intensitate (până la dispariție). 26-27 vtr (Spc; d. sunete, zgomote etc.) A se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau de loc. 28-29 vtr A dispărea din câmpul vizual. 30-31 vtr A nu (se) mai vedea clar. 32-33 vtr A (se) voala. 34-35 vtr A-și pierde sau a face să-și piardă luciul, culoarea etc. 36 vr (D. aștri) A-și pierde (treptat) strălucirea. 37 vr (D. aștri) A nu mai lumina. 38 vr (D. ochi, privire) A pierde vioiciunea, agerimea. 39 vr (D. ochi, privire) A nu mai avea claritate. 40 vt (C. i. ochii, vederea) A întuneca. 41-42 vtr (Iuz; c. i. litigii, obligații, datorii etc.) A înceta sau a face să înceteze, să-și piardă valabilitatea Vz paragrafisi, prescubălui, prescrie. 43 vt (Chm; c. i. substanțe) A amesteca, producând o efervescență cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. 44 vt (Chm; c. i. substanțe; pex) A dizolva (în apă). 45 vt (Îe) A ~ var A turna apă peste piatra de var arsă pentru a obține, în urma reacției chimice produse, varul stins. 46-47 vtr (C. i. preparate culinare încinse) A turna apă sau alt lichid lăsând apoi compoziția să fiarbă. 48 vr (Îvr) A turna un lichid peste un obiect încins. 49 vt (Pop; îe) A ~ cărbuni A arunca în apă cărbunii aprinși (rostind anumite cuvinte care se consideră că alungă deochiul). 50 vt (Reg; c. i. fierul) A căli (1).

TRANSMISIUNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-, – Var.: transmisie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis.

TRANSMISIUNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiațiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fără deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonică. ♦ Trupe (sau unități etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea și asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoană la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de mașini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul cărora se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta. [Pr.: -si-u-. – Var.: transmisie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis.

RADIOMETRU ~e n. 1) Aparat pentru măsurarea intensității radiațiilor provenite de la surse radioactive. 2) Aparat pentru măsurarea presiunii exercitate de radiația sonoră. 3) Aparat pentru măsurarea energiei unor radiații electromagnetice. [Sil. -di-o-] /<fr. radiometre

bioenergie s. f. Energie de natură organică ◊ „În anul 2000, în ansamblul balanței energetice mondiale: petrolul va constitui 30 la sută din această balanță; cărbunele și derivații – 13 la sută; energia nucleară – 12 la sută; hidroenergia și energia solară – câte 5 la sută; bioenergia, 2 până la 5 la sută; geotermia – 2 la sută și energia eoliană – 1 la sută.” Sc. 3 II 78 p. 8. „«Bioenergia» deschide largi perspective. Organismele vii – sursă inepuizabilă de produse energetice. Microbi «dresați» depoluează mediul înconjurător, produc hrană și biopesticide, vaccinuri și hormoni.” Sc. 11 II 78 p. 5. ◊ „Dl. I.I. poate vindeca prin bioenergie.” Ev.z. 1 VI 93 p. 2; v. și R.l. 17 V 80 p. 6 (din engl. bioenergy; DTN 1977; DEX-S)

gaură neagră sint. s. (astron.) ◊ „Printre sursele de raze X figurează quasarii (aștri gigantici ce emit o cantitate de energie echivalentă cu cea a mai multor sute de galaxii), pulsarii (resturi ale unor stele neutronice), și așa numitele găuri negre (corpuri cerești masive, invizibile, cu o forță de gravitație atât de mare, încât ea absoarbe și lumina).” R.l. 14 XI 78 p. 6. ◊ „[...] au fost efectuate studii asupra razelor gama emise de stele, qasari, «găuri negre» și diverse corpuri cerești.” R.l. 18 X 86 p. 6; v. și black hole (din gaură + neagră, după engl. black hole; BD 1970; DEX-S)

ENERGETICĂ s. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele produse în sistemele fizice din punctul de vedere al transformărior de energie dintr-o formă în alta; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul surselor și posibilităților tehnico-economice de exploatare și utilizare a diverselor forme de energie. O dată cu întocmirea planului de electrificare s-au pus bazele unei noi orientări în dezvoltarea energeticii în țara noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 362, 5/1.

ENERGETIC, -Ă, energetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la producerea și la folosirea diferitelor forme de energie. ◊ Sistem energetic = ansamblu de instalații organizat unitar în scopul producerii, transmisiunii și distribuției energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele produse în sistemele fizice din punctul de vedere al transformărilor de energie dintr-o formă în alta; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul surselor și al posibilităților tehnico-economice de exploatare și de utilizare a diferitelor forme de energie. – Din fr. énergétique.

ENERGETIC, -Ă, energetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la producerea și la folosirea diferitelor forme de energie. ◊ Sistem energetic = ansamblu de instalații organizat unitar în scopul producerii transportului și distribuției energiei electrice pe un anumit teritoriu. 2. S. f. Ramură a fizicii care studiază fenomenele produse în sistemele fizice din punctul de vedere al transformărilor de energie dintr-o formă în alta; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul surselor și al posibilităților tehnico-economice de exploatare și de utilizare a diferitelor forme de energie. – Din fr. énergétique.

reverberație (< fr. réverbération) (Fiz.), persistența, datorită reflexiei multiple pe pereți, tavan, mobilier etc., a unui sunet* într-o încăpere închisă, din momentul în care sursa sonoră și-a încetat emisia. Practic, r. se manifestă prin prelungirea mai mică sau mai mare a sunetelor după oprirea sursei emitente. Prin definiție, timpul (durata) T de r. este numărul de secunde în care energia sonoră a scăzut la o milionime din valoarea ei inițială, ceea ce înseamnă de 60 dB (v. bel) a intensității (1) sunetului din momentul încetării emisiei lui T. Este direct proporțional cu volumul sălii și invers proporțional cu absorbția sonoră a interiorului. Pentru fiecare încăpere închisă există un T optim, în raport cu destinația ei. T. de r. se poate calcula cu formulele lui W.C. Sabine sau ale lui S.P. Alekseev. Pentru câteva săli existente, măsurătorile au arătat T optim din tabelă: Teatrul Eastman (S.U.A.): numărul scaunelor: 3.340; volum (m³): 22.400; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 4,0 s și măsurat în sala plină: 2,08 s, timpul optim: 2,1 s; Sala Palatului (București): numărul scaunelor: 3.150; volum (m³): 30.000; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 1,8 s, timpul optim: variabil după necesitate; Sala coloanelor (Moscova): numărul scaunelor: 1.600; volum (m³): 12.570; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 3,55 s și măsurat în sala plină: 1,57 s, timpul optim: 1,9 s;Gewandhaus (Leipzig): numărul scaunelor: 1.500; volum (m³): 11.350; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 3,6 s și măsurat în sala plină: 2,3 s, timpul optim: 1,9 s; Camera Comunelor (Londra): numărul scaunelor: 570; volum (m³): 3.600; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 3,3 s și măsurat în sala plină: 1,5 s, timpul optim: 1,5 s; Sala mică a Conservatorului (Moscova): numărul scaunelor: 550; volum (m³): 2.550; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 3,46 s și măsurat în sala plină: 1,3 s, timpul optim: 1,5 s.

MORBIDÉȚE s. f. (Livresc) 1. Moliciune și delicatețe reflectate în creații artistice. [Diana de Poitiers] modulată în linii unduioase și pline de morbideță, nu mai are nimic din aspra candoare și din energia virginală a anticei Artemide. ODOBESCU, S. III, 57. Rezistînd tendinței de a scoate în relief morbidețea sau lirismul tragic din opera sa, muzica lui Chopin a rămas. . . o sursă limpede. CONTEMP. 1949, nr. 159, 9/1. 2. Rafinament bolnăvicios, moliciune excesivă în atitudine, în maniere; lipsă de vitalitate, de energie. Ochii. . . să îmbrace un soi de melancolică și visătoare morbidețe. HOGAȘ, DR. II, 72. – Din fr. morbidesse, it. morbidezza.

LUMINĂ ~i f. 1) Radiație electromagnetică, emisă de un corp incandescent sau luminescent, care acționează asupra ochilor făcând vizibilă lumea înconjurătoare. ~a soarelui. ◊ A se face ~ a se face ziuă. Pe ~ la lumina zilei; după ce s-a luminat de ziuă sau înainte de a însera. A vedea ~a zilei a) a avea vedere; b) a se naște. A vedea ~a tiparului a apărea de sub tipar. (Limpede) ca ~a zilei absolut clar; de netăgăduit. 2) Sursă, izvor care luminează. * A aprinde ~a a aprinde ceva de luminat. ~ electrică iluminare pe bază de energie electrică. 3) Deschizătură din mijlocul irisului prin care pătrunde radiația electromagnetică a corpurilor incandescente sau luminescente; pupilă. ~a ochilor. 4) fig. Deșteptare a minții. * A se face ~ în capul (sau mintea) cuiva a deveni clar. 5) Deschidere liberă într-o construcție. [G.-D. luminii] /Probabil din lume

SURSĂ s.f. 1. Loc unde se găsește și de unde se poate procura un lucru din belșug. ♦ Sursă de inspirație = domeniu din care se inspiră un scriitor. ♦ Loc unde se produce o formă de energie. 2. (Fig.) Izvor, origine, obîrșie. [< fr. source].

BERGSON [bercsɔn], Henri (1859-1941), filozof francez. A criticat pozitivismul, susținînd că știința trebuie prelungită cu o metafizică definită ca „experiență integrală” („Introducere în metafizică”). Esența metafizicii sale este teoria duratei („Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței”). A elaborat o teorie a cunoașterii axată pe intuiție, o metafizică a vieții de tip intuiționist, potrivit căreia esența vieții rezidă într-o energie care împinge spre evoluție, numită „elan vital” („Evoluție creatoare”). Studii de psihologie etică și estetică („Cele două surse ale moralei și religiei”, „Rîsul”). Premiul Nobel pentru literatură (1927).

LASER (< fr. {i}; {s} L[ight] a[amplification by] s[timuled] e[mission of] r[adiation], „amplificarea luminii prin emisia stimulată a radiației”) s. n. și m. Dispozitiv amplificator sau generator cuantic de radiații electromagnetice de radiații electromagnetice din spectrele infraroșu, vizibil și ultraviolet, bazat pe emisia stimulată a luminii de către unele sisteme atomice în urma iradierii cu o sursă de radiații secundară; emisia cuantelor de lumină lumină are loc în urma tranzițiilor secundare ale atomilor substanței folosite (cristal sau gaz), produse prin rezonanță de către radiația secundară. L. constituie o sursă de fascicule luminoase coerente, foarte intense și înguste, cu mare directivitate. Coerența radiației permite obținerea concentrării de energie, corespunzătoare unor temperaturi de zeci de mii de grade. Proiectul realizării l. aparține fizicienilor americani A.L. Schawlow și C.H. Townes (1958), fiind realizat în 1960 de T.H. Maiman, el deschizând noi perspective în numeroase domenii. Astfel, în metalurgie este folosit la topirea locală a metalelor greu fuzibile și la perforarea celor dure, în fizica nucleară la dirijarea reacțiilor termonucleare, în chirurgie la bisturiul cu l.; are aplicații în telecomunicații, chimie, metrologie, în domeniul militar etc. Primul l. românesc a fost construit, în 1962, de un colectiv al Institutului de Fizică Atomică condus de prof. I. Agârbiceanu. V. și maser.

BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA (BOSNA i HERCEGOVINA), rep. în cadrul Iugoslaviei, situată în partea centrală a țării; 51,1 mii km²; 4,44 mil. loc. (1988). Limba de stat: sîrbo-croata. Cap. Sarajevo. Orașe pr.: Zenica, Banja Luka, Mostar. În V se întind Alpii Dinari iar în N o mică parte din C. Savei. Climă temperată, cu nuanțe mediteraneene în V. Rîuri, care constituie importante surse hidroenergetice (Bosna, Drina, Vrbas). Expl. de cărbuni, min. de fier, zinc, plumb. Întreprinderile ind. produc: oțel (60% din prod. federației), energie electrică, utilaj electrotehnic, minier, chimic, produse textile și alim. Pomicultură, viticultură, silvicultură. Culturi de grîu, porumb, floarea soarelui. Locuită din antic, de triburi ilirice, întră în stăpînirea Romei (sec. 3-1 î. Hr.). În sec. 7-12 iau ființă primele cnezate și regate slave: Banatul Bosniei (regat din 1377) și Banatul Rama (Herțegovina). Invadată de turci (1386), Bosnia a devenit prov. otomană (1463), iar Herțegovina în 1482. Ocupată în 1878 de Austro-Ungaria, în 1908 prov. B. și H. a fost anexată la aceasta. După primul război mondial, integrată Regatului Sîrbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929 Iugoslavia). Una dintre cele șase rep. federale ale Iugoslaviei (1946). În 1991 și-a declarat independența.

LUMMER [lú:mər], Otto (1860-1925), fizician german. Prof. univ. la Berlin și Breslau. Cercetări asupra interferenței luminii în lamele subțiri. A studiat distribuția spectrală a energiei luminoase a corpului negru (1895). Împreună cu E. Brodhun, a construit un aparat pentru confruntarea directă a luminanței dintre două surse luminoase, numit fotometrul lui L.-Brodhun.

PERPETUUM s. n. (Numai în expr.) Perpetuum mobile = sistem fizic sau tehnic care ar funcționa ciclic, efectuînd numai lucru mecanic sau producînd energie, fără să primească din afară energie, lucru mecanic sau căldură; sistem fizic sau tehnic care ar produce lucru mecanic luînd căldură de la o singură sursă de temperatură constantă. – Pronunțat; -tu-um.

flux sn [At: D. ZAMFIRESCU, R. 166/ Pl: ~uri / E: fr flux] 1 Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influența mișcării de rotație a Pământului și a atracției Lunii. 2 (Fig) Revărsare puternică Si: șuvoi, val¹. 3 (Îs) ~ verbal Afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 4 (Fiz) Curent de particule. 5 (Fiz; îs) ~ de căldură Energie termică transferată dintr-o suprafață dată în unitatea de timp. 6 (Fiz; îs) ~ luminos Cantitatea de lumină pe care o emite o sursă de lumină într-o unitate de timp. 7 (Fiz; îs) ~ electric Produsul dintre inducția electrică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. 8 (Fiz; îs) ~ magnetic Produsul dintre inducția magnetică și aria suprafeței perpendiculare pe ea pe care o străbate. 9 (Fiz; îs) Densitate de ~ Fluxul (4) raportat la unitatea de arie. 10 (Îs) ~ tehnologic Circulația continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operațiilor dintr-un proces tehnologic. 11 (Îs) Producție în ~ Formă de organizare superioară a producției, în cadrul căreia produsele se obțin în condiții de adâncă divizare a procesului tehnologic. 12 (Îs) ~ de informație Raportul dintre cantitatea de informație și timpul în care ea este transmisă. 13 (Îs) ~ monetar Ansamblul valorilor schimbate între agenții economici.

SAINT LUCIA [sənt lú:ʃə] (Sfânta Lucia), stat în America Centrală insulară (arh. Antilele Mici); 617 km²; 165.300 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-franceza. Religia: creștină (romano-catolici 67,5%, protestanți 22%) 87,5%, alte credințe 8%, atei 4,5%. Capitala: Castries. Orașe pr.: Vieux Fort, Micoud, Soufrière. S.L. este o ins. vulcanică cu țărmuri relativ crestate (inclusiv frumosul golf al Capitalei) cu faleze pronunțate și un șir de culmi muntoase nu prea înalte (alt. max. Mount Gimie, 950 m) ai căror versanți sunt brăzdați de ape scurte și vijelioase. Climă tropical-oceanică, moderată de alizeele de NE, cu cicloane tropicale în sezonul ploios (mai-aug.). Pădurile tropicale au făcut loc de-a lungul ultimei jumătăți de milen. terenurilor agricole, ocupând azi ceva mai mult de 10% din supr. ins. (78 km², în așa-numita Central Forrest Reserve). Între zonele protejate se numără arealul celor două vârfuri piramidale din SV ins. (Gros Piton, 798 m, Petit Piton, 750 m) inclus (2004) în lista Patrimoniului natural mondial. Bazată în mod tradițional pe agricultura de plantație (bananieri în special), ec. ins. s-a diversificat în ultimele decenii, legat de amplificarea turismului, de facilitățile financiare oferite firmelor străine și de amplificarea activității ind., S.L. având cea mai diversificată structură a ind. prelucrătoare din întreg spațiul Antilelor Mici. Agricultura (3.000 ha irigate) are ca specific culturile de bananieri, mango, cocotieri, la care se adaugă cele de igname, manioc, batate, taro, legume, citrice, avocado, cacao, piper, nucșoară ș.a. Se cresc: bovine, porcine, ovine și caprine. Produse ind.: energie electrică, componente electronice, confecții, textile, ulei de cocos, margarină, bere, băuturi alcoolice, țigarete ș.a. Turismul a devenit în ultimii ani principala sursă de valută, în parte ca destinație a navelor de croazieră. Principalele zone și obiective: orașul Castries, capitală țării – cunoscută stațiune de cură heliomarină – și aria din jurul golfului omonim, orașul Vieux Fort, insulița Gros Islet, golful Marigot Bay, arealul Piton-ilor. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 cents. Export: banane, bere, confecții, componente electrice și electronice ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Brazilia, Barbados, Antigua și Barbuda și Dominica. Import: produse agro-alimentare, echipamente, ind., bunuri manufacturate, produse chimice, produse petroliere ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Trinidad și Tobago, Marea Britanie, Venezuela. Istoric. Locuită de triburi de amerindieni, S.L. este descoperită în 1502de Cristofor Columb și numită astfel după ziua în care a fost zărită. Colonie a Coroanei britanice din 1814, S.L. își proclamă în 1979 independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru N.A.T.O. (18 sept. 1979). Alegerile parlamentare (23 mai 1997) sunt câștigate de liderul Partidului Laburist, aflat în opoziție, Kenny Anthony, care devine noul prim-min., reconfirmat în funcție, în urma victoriei în alegerile parlamentare din dec. 2001. Monarhie constituțională.

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km²; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km²); celelalte 7 ins. (în total 44 km²) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.

IZVOR, izvoare, s. n. 1. Fir de apă subterană care iese sau țîșnește la suprafața pămîntului. Umbrind vrun nor, n-a mai scăzut arsura, Și cerul astfel a ucis natura. Nici ape-n puțuri, nici izvoare-n munți, Și nime n-avea lipsă-acum de punți. COȘBUC, P. I 280. Acușa la ureche-i un cîntec vechi străbate. Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate. EMINESCU, O. I 96. Mai de vale-o blîndă ciută La izvoare se adapă. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Fig. I se năzări țarina fără capăt a gospodăriei colective, îl îmbăta un duduit de tractoare... niște izvoare de grîu roșcat curgeau din pîntecele batozelor. CAMILAR, TEM. 127. Ochii ei, două izvoare săcate, încetase de a mai varsa lacrîmi. EMINESCU, N. 28. ◊ Izvor mineral v. mineral. Izvor termal v. termal. 2. (Mai ales la pl.) Locul în care iese la suprafața pămîntului apa din pînzele de apă subterană, formînd un lac sau o apă curgătoare; obîrșie. Izvoarele Jiului. 3. Punct sau corp de la care se propagă în spațiu lumină, căldură etc. Izvor de lumină. 4. Fig. Origine, lucru din care provine, din care decurge ceva; sursă. V. cauză (1). Izvor de inspirație. ▭ În durerile și furtunile negurosului nostru trecut, doina și cîntecul bătrînesc au fost izvoare de viață și energie. SADOVEANU, E. 17. Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri. EMINESCU, O. I 150. 5. Fig. Document, monument pe care se întemeiază un fapt istoric sau care servește pentru sprijinirea unei afirmații științifice; sursă, sorginte. [Istoria] se întocmește pe baza izvoarelor, adică a dovezilor nescrise și scrise. IST. R.P.R. 7. Lipsa izvoarelor nu ne iartă a cunoaște cu de-amănuntul tactica oștirilor romînești. BĂLCESCU, O. I 24.

geotermic, -ă adj. (geol.) Care aparține căldurii din interiorul pământului ◊ „Înseamnă că foarte aproape există surse geotermice – pe care trebuie să le identificăm și să le folosim. Nu neapărat pentru centrale electrice, dar neapărat pentru încălzit.” R.l. 25 XI 73 p. 3. ◊ „Energie geotermică. Căutând petrol, sondorii din Danemarca au descoperit o altă prețioasă resursă: apă caldă de peste 80 ℃.” Sc. 2 XI 77 p. 6. ◊ „Comisia pentru energie electrică din Mexic a anunțat începerea exploatării unei zone cu potențial geotermic, descoperită recent în statul Michoacan.” R.l. 3 VII 79 p. 6; v. și Sc. 21 XII 78 p. 6; v. și geotermometru (din fr. géothermique, engl. geothermic; DMC 1964, CO; D.Min.; DEX)

MONOFAZAT, -Ă adj. (Despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu. o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse avînd tensiunile în fază, monofazic; (despre o mașină, o instalație etc.) care folosește circuitul electric descris mai sus. În ultimii ani industria metalurgică folosește energia electrică în tratamente termice, sub forma de curent alternativ monofazat de înaltă frecvență. IOANOVICI, TEHN. 190. Un motor cu colector. . . poate să funcționeze și în curent alternativ monofazat. CIȘMAN, FIZ. II, 492, cf. DM, LTR². – Pl.: monofazați, -te. – Din fr. monophasé.

RAZĂ ~e f. 1) Fascicul îngust de lumină care pornește de la o sursă de lumină sau de la un obiect strălucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranță fapt pozitiv care, deși, neînsemnat, dă curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilațiilor electromagnetice; radiație electromagnetică. ~e Röntgen. 3) mat. Segment de dreaptă care unește un punct al circumferinței cercului sau al suprafeței sferei cu centrul acestora. 4) Limită până la care se extinde ceva. ~ de influență. 5) Fiecare dintre fofezele unei vârtelnițe. [G.-D. razei] /<lat. radia

ENTROPIE s. f. 1. mărime care, în termodinamică, permite a evalua degradarea energiei unui sistem. ◊ măsură care indică gradul de organizare a unui sistem. 2. (în teoria informației) grad de incertitudine, măsurat în biți, legat de mesajele pe care le emite o sursă. (< fr. entropie)

ÎNCĂRCÁRE (< încărca) s. f. 1. Acțiunea de a încărca. ◊ Încărcarea acumulatorului electric) = acțiune de regenerare a substanțelor active ale unui acumulator electric în scopul readucerii acestuia în starea de energie liberă maximă, efectuată prin trecerea unui curent electric în sens contrar celui de la descărcare. Încărcarea condensatorului electric = proces prin care, într-un condensator electric conectat la o sursă de tensiune, se creează o acumulare de sarcini electrice pe cele două armături. 2. Sistem de sarcini exterioare (forțe sau cupluri de forțe) care solicită un sistem tehnic. 3. (INFORM.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. 4. Gradul de încărcare a timpului de lucru al unui salariat. ◊ Mașina de î. = a) mașină de lucru destinată să execute operațiile de ridicare și de încărcare în vagonete, transportoare etc. a substanțelor minerale sau a materialelor în lucru; b) mașină pentru încărcarea cuptoarelor Siemens Martin cu fier vechi, minereu și fondanți.

lumină sf [At: PSALT. 289/5 / Pl: ~ni, (îvr) ~ne, ~nuri / E: ml lumina] 1 Radiație electromagnetică emisă de corpuri incandescente, cu sau fără flacără sau luminiscente care impresionează ochiul Si: (îvr) lucoare (1). 2 Efect al acestei radiații. 3-4 (Îljv) (Limpede) ca ~na zilei (Care este) incontestabil Si: clar, evident. 5 (Îlav) Pe (sau la) ~ În timpul zilei. 6 (Îe) A se bucura de ~ (sau a vedea) ~na A se bucura de viață. 7 (Îae) A fi înzestrat cu simțul văzului. 8 (Pfm; îe) A vedea ~na (zilei) A se naște. 9 (Pfm; îe) A nu mai vedea ~na A orbi. 10 (Pop; îe) A se arăta (sau a răsări) la ~ (sau la ~na zilei) A ieși la vedere. 11 (Îe) A da (sau a scoate, a ieși) la ~ A scoate pe cineva dintr-o încurcătură. 12 (Pop; îae) A ajuta pe cineva să dobândească o situație. 13 (Pop; îe) A ieși la ~ A scăpa de primejdie. 14 (Îae) A se dezvălui. 15 (Înv; îae; șîe a vedea ~na tiparului) A tipări. 16 (Înv; îe) A fi în ~ A fi valabil. 17 (Îe) A prezenta, a privi, a aprecia ceva sau pe cineva într-o ~ oarecare A prezenta, a privi, a aprecia ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere. 18 (Îe) A arunca (sau a răspândi) o ~ asupra unei chestiuni A clarifica o problemă. 19 (Îe) A pune (o chestiune) în ~ A atrage atenția asupra ei Si: a sublinia. 20-21 (Îe) A (se) face ~ în mintea (sau în capul) cuiva A (înțelege sau) a face pe cineva să înțeleagă o chestiune. 22 (Fig) Strălucire. 23 Efect de lumină (1) într-o pictură, într-un tablou, într-o fotografie etc. 24 (Pop; îe) A vorbi de un lucru ca orbul de ~ A vorbi despre lucruri necunoscute. 25 (Ast; îs) ~ zodiacală Pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. 26 (Chm; îs) ~na de var (a lui Drummond) Lumină (1) albă, foarte intensă și strălucitoare, obținută prin atingerea unei plăci de var cu vârful unei flăcări mici de gaz detonant. 27 (Chm; îs) ~na Auer Lumină (1) foarte vie și strălucitoare, obținută prin aplicarea unei site de incandescență la lămpile cu petrol sau gaz. 28 (Îs) ~na apei (sau a câmpului) Suprafață (a apei sau) a câmpului. 29 (Pgn) Orice sursă de lumină (1). 30 (Îe) A lucra la ~ A lucra noaptea la lampă. 31 (Pop; îe) A-i stinge cuiva ~na A omorî pe cineva. 32 (Reg; îe) A aprinde ~na A înțelege. 33 (Îrg; îe) A pune ~na sub obroc A ascunde adevărul. 34 (Pfm; îe) A căuta ceartă cu ~na (sau cu lumânarea) A căuta ceartă cu orice preț. 35 (Pop) Lumânare (1). 36 (Pop; îs) ~ de veci Lumânare (1) care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. 37 (Îvp; îs) ~ de stat Lumânare (1) foarte înaltă, care se aprinde lângă sicriu. 38 (Pop; îs) ~ morților Lumânare (1) care a ars aproape în întregime. 39 (Pfm; îe) A ține ~na (sau lumânarea) cuiva A fi naș la cununia cuiva. 40 (Pfm; îae) A asista la moartea cuiva, punându-i în mână o lumânare (1) aprinsă. 41 (Pop; îe) A nu avea parte de ~ A muri singur, fără să-i țină cineva lumânarea (1). 42 (Reg) Prăjină dreaptă, de care se atârnă găleata pentru scos apa din puț. 43 (Mol; Trs) Flacără (1). 44 (Ban) Foc mic care se face la morminte, lângă cruce, în Joia Mare. 45 (Pop) Lună (1). 46 (Îvp) Lună (59). 47 (Nob) Lunație (2). 48 (Șîs ~na ochiului) Pupilă. 49 (Pex) Ochi. 50 (Pex) Privire. 51 (Fig) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț. 52 (Pfm; îe) A-i fi (cuiva) drag ca ~na ochilor A-i fi cuiva foarte drag. 53 (Pfm; îe) A îngriji (a păzi, a feri) pe cineva ca (pe) ~na ochilor A îngriji, a păzi, a feri pe cineva cu multă grijă și atenție. 54 (Pop; îe) A fi lipsit de ~ sau a-și pierde ~na A nu vedea. 55 (Înv) Mărime interioară a unei încăperi sau clădiri Si: suprafață. 56 (Îvr) Fereastră prin care se luminează interiorul unei încăperi. 57 (Reg) Spărtură făcută iarna în podul de gheață de pe un râu, unde se adună peștii Si: răsuflătoare. 58 (Pgn) Deschizătură prin care se poate vedea în interiorul unui obiect. 59 Stăvilar la moară. 60 (Pop) Germene al oului fecundat Si: bănuț (8). 61 (Pop; lpl) Piatră prețioasă la un inel Si: diamant. 62 (Ent; îc) ~-de-pădure Licurici. 63 (Liv) Fericire. 64 (Tlg) Dumnezeire. 65 (Tlg; îs) Fiii (sau îngerii) ~nii Îngeri rămași credincioși lui Dumnezeu. 66 (Tlg; îs) Oameni ai ~nii Oameni care trăiesc cu frica lui Dumnezeu. 67 (Îvp) Călăuză. 68 (Fig) Ceea ce aduce claritate în mintea omenească Cf cultură (12), educație (2), învățătură. 69 (Înv) Explicație. 70 (Tlg; înv) Adevăr moral. 71 (Îs) ~ albă Lumină (1) mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. 72 (Îs) ~nă rece Lumină (1) care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. 73 (Îs) ~nă monocromatică Lumină (1) formată din radiații de o singură culoare spectrală. 74 (Îs) ~nă compusă Lumină (1) care conține radiații de mai multe lungimi de undă. 75 (Îs) ~ naturală Lumină (1) complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. 76 (Îs) ~ polarizată Lumină (1) alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. 77 (Ast; îs) ~ antisolară Pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. 78 (Fzl; îs) ~ animală Lumină (1) produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. 79 (Îlav) La ~na mare În văzul tuturor Si: fățiș. 80 (Îlpp) În ~na ... Din punctul de vedere al... 81 (Îlv) A da ~ A lumina (1). 82-83 (Îe) A pune într-o ~ bună (sau rea, urâtă etc.) A scoate în evidență aspectele (pozitive sau) negative din viața sau din activitatea cuiva. 84 (Îs) ~ electrică Iluminare pe bază de energie electrică. 85 (Îs) ~ de control Indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. 86 (Spc) Sursă luminoasă, de obicei colorată, situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. 87 Unitate de măsură pentru fluxul luminos Cf lumen (1). 88 Distanță liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 89 (Mun; îs) ~na casei Fațadă a unei case.

RADIÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Emisie de unde (sonore, electromagnetice etc.) sau de particule (r. alfa, r. beta etc.). Oricare r. realizează un transport de masă și de energie, exercită o apăsare asupra corpurilor pe care cade și poate produce numeroase efecte de natură fizică, chimică sau biologică. ◊ R. electromagnetică = câmp electromagnetic variabil în timp și în spațiu, care se propagă sub formă de unde transversale, cu viteza de c. 300.000 km/h în vid; cele două componente, electrică și magnetică, oscilează în plane perpendiculare, linia de intersecție a cestora fiind însăși direcția de propagare. Bazele teoriei clasice a radiației electromagnetice au fost puse în sec. 19 de M. Faraday și J. Maxwell. Teoria cuantică a r. a apărut în 1900, fiind introdusă de Max Planck. ◊ R. alfa = radiație formată din nuclee de heliu-4 cu masa de 4,00273 u. și energia de legătură egală cu 28,11 MeV, ◊ R. beta = radiație formată din electroni și pozitroni emiși în timpul dezintegrării beta. ◊ R. canal = radiație corpusculară compusă din ionii pozitivi care au fost accelerați în câmpul electric intens al unei descărcări electrice și se propagă în spatele catodului perforat al unui tub de descărcare. Descoperită în 1886 de fizicianul german Eugen Goldstein (1850-1930). ◊ R. indusă (radiație stimulată) = proces de emitere a undelor electromagnetice de către atomi excitanți și alte sisteme cuantice sub acțiunea unei radiații exterioare (inductoare). Frecvența, faza, polarizarea și direcția radiației emise ș ia celei inductoare coincid. ◊ R. ionizantă = fluxuri de particule și de cuante electromagnetice care interacționând cu mediul duce la ionizarea atomilor și moleculelor lui. Ex.: razele Roentgen,razele gama, fluxurile de particule alfa, de electroni, pozitroni, protoni, neutroni. Poate avea efecte nocive asupra organismelor. ◊ R. optică = unde electromagnetice cu lungimea cuprinsă între 1nm și 1 mm. Pe lângă lumina percepută de ochiul uman, include de asemenea radiația IR și cea UW. ◊ Radiația solară = radiația electromagnetică și cea corpusculară a Soarelui. Radiația electromagnetică constă din unde în diapazonul de la raze gama, până la unde radio, cea corpusculară – protoni și electroni. ◊ R. terestră, radiația termică (infraroșie) a suprafeței terestre, având lungimea de undă cuprinsă între 3 și 80 mkm (micrometru.) ◊ R. termică, radiație electromagnetică emisă de o substanță aflată la o anumită temperatură pe seama energiei interne. Dacă se află în echilibru termodinamic cu substanța, se numește r.t de echilibru, iar distribuția energiei în spectrul ei determinată de legea de radiație Planck. Pentru r.t. este valabilă legea de radiație Kirchhoff. ◊ R. catodică, veche denumire (nu se mai folosește azi), pentru un flux de electroni într-o incintă vidată, emiși de catodul unui tub de descărcare. Razele catodice pot fi observate prin fluorescența sticlei pe care cad electronii într-un tub catodic. Descoperită de J. Plücker, în 1859. ◊ R. de fond, radiație ionizantă de mică intensitate prezentă la nivelul solului și în atmosferă, ca urmare a radiațiilor cosmice și a radioactivității naturale a rocilor și a solului. ◊ R. corpului negru, radiația termică a corpului absolut negru. Este o radiație de echilibru care nu depinde de natura materiei radiante și este caracterizată numai de temperatura sa. ◊ R. gamma, radiație electromagnetică cu lungimea de undă λ ≤ 1 Å, în care se manifestă proprietățile corpusculare ale luminii. Un fascicul de r. gamma este format din fotoni cu energie E = hω și impulsul p = hω/c, cu ω -pulsația. V. foton. R. cosmică v. cosmic. R. (sau raze) X vezi X. 2. R. adaptativă (BIOL.), evoluție prin care de la o specie de bază se ajunge la o serie de forme diferite, adaptate la diverse surse de hrană sau tipuri de habitate, ceea ce cu timpul duce la apariția unor specii distincte. Sin. evoluție divergentă.

intensitate 1. (fiz.) I. de vibrație a unui sunet, cantitatea de energie care, transportată de undele* sonore, trece într-o secundă prin unitatea de suprafață perpendiculară pe direcția de propagare a sunetului*. Nivelul (diferența) de i. dintre 2 sunete (i. relativă) se măsoară în decibeli (dB – v. bel), pe când i. absolută în W/cm². Unei anumite i. de vibrație a sursei sonore îi corespunde o anumită i. auditivă (fiziol.) sau tărie a sunetului, care se măsoară în foni*. ♦ Puterea sonoră difuzată în spațiu de instr. muzicale variază în limite foarte largi. (Ex. orientative pentru fff orga mare, 12 W; trombonul, 6 W; pianul, 0,6 W; cl., 0,05 W; o voce bas, 0,03 W; cântând ppp o vl. emite o putere sonoră infimă, câteva milionimi de W). La însumarea surselor sonore, puterea ansamblului nu crește aritmetic, ci logaritmic*, deci mult mai puțin decât adunând puterile. De ex., dacă unei vl. care cântă cu o i. corespunzătoare unui nivel de 5 dB, i se adaugă alte 15 vl., care cântă fiecare cu aceeași i. nivelul sonor al ansamblului nu crește de la 5 dB la 80 dB (adică cu 5 x 15 = 75 dB), ci numai cu 12 dB (adică de la 5 la 17 dB).Aceasta explică în parte faptul că o orch. mare poate să acompanieze un instr. solist ca hf. sau chitara fără a prejudicia echilibrul sonor (v. și amplitudine). 2. (în teoria muzicală) Una dintre calitățile sunetului muzical (alături de înălțime (2), durată (I, 1) și timbru*) determinată de i. (1). Valoarea sa relativă (rezultând din diferența de i. a două sunete) a fost convențional stabilită de practica muzicală și redată prin semne dinamice*. Raporturile și variațiile de i. constituie astăzi obiectul dinamicii (1, 2).

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil).

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext., a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil).

CAMERUN 1. Republica ~, stat în Africa Ecuatorială, cu ieșire la G. Guineii; 475,4 mii km²; 11.54 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza și engleza. Cap.: Yaoundé. Orașe pr.: Douala, Nkongsamba, Maroua. Este împărțit în zece prov. ad-tive cu 50 departamente. Podiș întins traversat de lanțuri muntoase, între care masivul Adamaoua în centru. În zona litorală apare masivul vulcanic C. (4.070 m). Climă ecuatorială cu precipitații bogate (pînă la 10 mii mm anual), care determină existența pădurii exuberante pe coastă și tropicală în care mai mare parte a țării; în nord vegetație de savană. Expl. de petrol (8,64 mil. t 1989), huilă, aur și bauxită. Pe 14,7% din supr. țării, se cultivă manioc (1,53 mil. t 1989), sorg, arahide, porumb (430 mii t, 1989); orez; plantații de cacao (440 mii ha, 120 mii t, 1989), trestie de zahăr (1,3 mil t. 1989), bananieri (1,15 mil. t, 1989) și arbori de cauciuc (31,2 mii t cauciuc natural, 1989). Se cresc bovine (4,6 mil. capete, 1989), ovine (3,2 mil capete, 1989), porcine (1,3 mil. capete, 1989). Pescuit: 82.5 mii t (1988). Pădurile ocupă 52,1% din terit. țării și sînt bogate în esențe valoroase (abanos, mahon, okoumé). Întreprinderile ind. ale C. produc energie electrică (2, 4 miliarde kWk, 1988), aluminiu (79 mii t, 1987), ciment, conserve de carne, uleiuri vegetale, zahăr ș.a. Cf.: 1,2 mii km. Căi rutiere: 67 mii km. Moneda: 1 C. f. a. = 100 centimes. Exportă cacao și cafea (c. 40%), petrol, lemn prețios, bumbac, aluminiu, cauciuc natural, banane, bumbac ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, semifabricate și materii alim. – Istoric. În ev. med. timpuriu, pe terit. C. au exista mai multe state (Bornu, Bagirmi). În sec. 17, C. a devenit una dintre sursele comerțului de sclavi negri pentru America. În 1884, Germania proclamă C. colonie. După primul război mondial, cea mai mare parte a țării a trecut sub administrația Franței ca terit. sub mandat al Ligii Națiunilor, iar partea de NV, sub administrația Marii Britanii. La 1 ian. 1960, C. francez a devenit stat independent, sub denumirea de Republica C. În 1961, ca urmare a unui plebiscit, partea de N a C. britanic a intrat în componența Nigeriei. Totodată partea de S a C. britanic (devenită C. de Vest) s-a unit cu Rep. C. (devenită C. de Est), constituind Rep. Federativă c. În 1972, în urma unui plebiscit, este adoptată o nouă Constituie, care proclamă C. stat unitar cu numele de Republica Unită C., iar din 1984 de Republica C. Este o republică prezidențială. Puterea executivă este deținută de un cabinet numit de președinte, iar cea legislativă de președinte și Adunarea Națională. 2. Masiv muntos vulcanic activ în Africa de Vest (Rep. Camerun) pe țărmul G. Guineea. Alt. max.: 4.070 m (vf. Fako). Ultima erupție: 1959. Climă ecuatorială umedă (c. 10.000 mm/an). Păduri ecuatoriale.

NATURAL, -Ă adj., adv., s. n. I. adj. 1. Care este conform cu natura (3) cuiva, înnăscut, nativ (2), (învechit) naturalnic (1), (învechit, rar) naturelnic; propriu, specific. Faptele acelea la care ne duc îndemnerile nepercepute, sau instincturii naturalii. iorgovici, o. 3/4. Agerimea lui naturală și nevoia, în curînd, îl deprinsără cu toate. asachi, s. l. ii, 36. Uite și acuma ești turmentat, ești băut... miroși cale d-o poștă... – Ăsta este mirosul meu naturel. caragiale, o. vi, 124. lată însușirile pe care Tudor le putea pune în serviciul misiunii ce avea să-i fie încredințată: un spirit natural care-l ridica mult peste gradul său de cultură. oȚetea, t. v. 90. Nordicii ar fi... romantici în chip natural, născuți astfel, după cum, tot în chip natural, latinii erau clasici. oprescu, i. a. iii, 15. 2. (În opoziție cu artificial) Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului, (învechit) naturalnic (2); p. ext. veritabil, curat, pur, nealterat. Mi se pare că mirosul acestu se cade a se deschilini în naturale și artificiale (cu meșteșug). înv. vin. 34/7. Un vin poate ajunge pe cale de fermentare naturală pînă la 16-18° alcool. bnc. agr. v, 846. Capacitatea crescîndă a mătăsei artificiale, de a înlocui mătasea naturală, a redus treptat rentabilitatea culturii viermelui de mătase. ionescu-muscel, Fil. 14. Sînt peste treizeci de coroane, unele de flori naturale, altele de flori artificiale. stancu, u.r.s.s. 166. Ca productivitate piscicolă, cele mai interesante bazine naturale sînt, fără îndoială, bălțile dunărene. c. antonescu, p. 97. Lumina artificială... rămîne inferioară intensității luminii naturale. agrotehnica, i, 78. Folosirea îngrășămintelor naturale... reprezintă... un mijloc important de a mări fertilitatea. id. ib. 299. Pămîntul are un singur satelit natural, Luna. geologia, 6. ◊ Gaz natural = gaz format în natură (1), fără intervenția omului, folosit adesea drept combustibil; spec. gaz metan. În 1948 s-a întreprins o exploatare sistematică pentru căutarea zăcămintelor de gaze naturale. oncescu, g. 34. Sere... folosind ca sursă de căldură gazele naturale. agrotehnica, i, 66. La noi în țară în multe orașe este folosit gazul natural. Chim. an. călit. 286. ♦ Primitiv, rudimentar; simplu, necultivat. Te rog să iai în samă a fi obiectul aceștii cărți omul, în starea sa cea naturală. antrop. xv/v. Un buchet ieșit din mâinile ei e pururea un cap d-operă a bunului și naturalului gust. f (1897), 9. Ea se ridică în lumina pală, violetă... o frumusețe de linii arăta o cumințenie naturală. bacovia, o. 208. Boccaccio zugrăvește, din punctul de vedere laic, moravurile din timpul său și proclamă idealul unei societăți naturale și libere, în care femeile triumfă prin istețimea lor, iar bărbații prin voința și energia lor. oțetea, r. 205. ♦ Economie naturală = formă de economie în care bunurile materiale se produc pentru satisfacerea nevoilor proprii, fiind consumate în cadrul gospodăriei producătoare. Cf. der. ♦ (Rar, despre rudenii) De sînge, adevărat. Norocul meu a făcut Ca pe un fiu natural să mă aibi în iubire. pann, e. v, 20/2. Cînd un vasal murea fără moștenitori naturali, feudul lui revenea regelui. oțetea, r. 75. ♦ (Muz.; despre tonuri, game) Care nu a suferit nici o alterare. cf. tim. popovici, d. m. ♦ (Mat.) Număr natural = fiecare dintre numerele întregi pozitive. cf. ltr², der. 3. Care este lipsit de artificiu, de rafinament, de afectare, simplu, (neobișnuit) nedresuit; care este realizat spontan, fără efort sau constrîngere, degajat. Stilul fabulei se cuvine a fi natural, familiar, ...grațios, naiv. heliade, o. ii, 75. Naivitatea lui ajunge pînă a te face a zice că el credea singur cîte spunea, atît e de natural. id. ib. 80. Traduse apoi Țiganii de Pușchin, poem atât de frumos și de natural. negruzzi, s. i, 333. Mi-au plăcut poeziile lui, fiind foarte simple și naturale. bolintineanu, o. 327. Tonul Laurei... nu mi se păru sincer; tristețea ce vibra în dînsul era mai mult forțată decît naturală. f (1903), 17. În rolul Paraschivei făcea impresiune foarte naturală și încîntătoare în costumu-i românesc. ib. (1906), 34. Ținuta trăgătorului trebuie să nu fie forțată, ci naturală. stoica, vîn. 43. ◊ (Adverbial) Dl învățător, costumat prea potrivit, a jucat natural. f (1906), 34. Măicuța nu e acasă? întrebă foarte natural Mimi. REBREANU, R. I, 184. 4. Care se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal (1), firesc. v. explicabil. Pentru dînsul era un lucru foarte natural și foarte lesne. gtn (1836), 1/23. Să căutăm a trage din acea revoluție tot folosul putincios și să-i dăm aliați naturali, adecă pe popoare, iar nu pe guvernuri. bălcescu, ap. ghica, a. 571, cf. negulici. E lege naturală cînd mori să fii uitat. macedonski, o. i, 52. Ceea ce i se pare curios lui Lange, nouă ni se arată ca un lucru foarte natural și de înțeles. gherea, st. cr. ii, 128. Aceste dregătorii erau consecința necesară, naturală, a însuși faptului întemeierii statelor românești. bul. com. Ist. v, 29. Concluzia la care ajungem în mod natural, după această sumară caracterizare a celor două atitudini, este că nu există decît un singur fel de a fi clasic. oprescu, i. a. iii, 12. Vom da aici cîteva aplicații ale acestei idei care ne va duce, după cum vom vedea, în mod natural... la unele clase de funcții deja întîlnite. stoilov, t. f. 285. Gradația care există între proprietățile elementelor și înlănțuirea lor naturală. Chim. an. călit. 16. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună. (fig.) Ne urmam drumul... trecînd pe sub gigantici brazi răsturnați de vijelie, ori de moarte naturală. hogaș, dr. i, 8. Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului, în artele plastice și în fotografie. Acesta este cadrul testamentului politicesc al lui Ștefan cel Mare, ideat de d. aga G. Asachi și adus întru împlinire în olei și în mărime naturală de d. Miler, artista de la Viena. ar (1834), 285¹/18. Bustul în mărime naturală a unui copil ca de vro optsprezece ani. eminescu, n. 38. S-a apucat să facă o statuă peste mărimea naturală. caragiale, o. vii, 433. [Tabloul] este în mărime naturală. f (1897), 50. (Gram.) Gen natural = gen al substantivelor care corespunde repartiției pe sexe a ființelor sau distincției dintre ființe și lucruri. Pe măsură ce neutrul se dezvolta, se păstra și se întărea și ideea genului natural. ll i, 106. A existat o perioadă cînd genul gramatical corespundea genului natural. graur, i. l. 149, cf. 148. Alăptare naturală = hrănire a unui sugaci la sînul mamei (sau al unei doici). Alăptarea naturală (cu laptele din sînul mamei sau al unei doici) este alăptarea ideală. ygrec, m. n. 8. ◊ (Adverbial) Mulțimea obiectelor antice din țara noastră a fost natural să mă atragă din ce în ce spre un studiu serios în materie arheologică. bolliac, o. 265. Tipurile cele mai vii se găsesc – și aceasta e foarte natural – la scriitori eminamente creatori. ibrăileanu, s. l. 37. Nașterea arendașului a împiedicat trecerea pămîntului în mîinile țăranilor, cum ar fi fost natural și sănătos. rebreanu, r. i, 39. La ședințele Academiei de artă se discutau, după cum era natural, chestiuni estetice. oprescu, i. a. iii, 20. Activitatea scriitoricească rămîne, cum e și natural, închinată colectivului. sadoveanu, e. 186. Dacă este vorba apoi să investigăm originile, nu este natural să le căutăm în acele societăți moderne care mențin alături de noi formele cele mai vechi ale civilizației omenești? vianu, m. 14. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei, nelegitim, bastard; (rar, despre nașteri) care a avut loc în afara căsătoriei legale a femeii. O lungă tragedie de lupte între feluriți copii naturali. hasdeu, i. v. 3. De la raporturile nașterilor legitime și naturali se capătă indicațiuni foarte importante pentru acei ce se ocupă cu moralitatea publică. i. ionescu, d. 83. Ceea ce mai ales încurca urcarea la tron era împrejurarea că fiii naturali erau puși pe aceeași linie cu acei legiuiți. xenopol, i. r. iii, 162. Afară de acești patru fii legiuiți din care numai Bogdan a supraviețuit tatălui său, mai rămase după moartea lui Ștefan și un fiu natural, Petru Rareș. id. ib. iv, 116, cf. 217. Despre legitimarea copiilor naturali. hamangiu, c. c. 80. Adoptase în secolul trecut o fată naturală. călinescu, s. 12. 5. Care aparține naturii (1), care se referă la natură, care se găsește în natură; (neobișnuit) naturesc. cf. costinescu, lm, barcianu. Condițiile de ordin natural și material, economic și social, au exercitat și aici o influență covîrșitoare. oțetea, r. 35. Odobescu... uită rareori să noteze temperatura mediului natural pe care-l descrie. vianu, m. 200. Printre factorii naturali care influențează direct germinația..., umiditatea și căldura sînt esențiali. săvulescu, m. u. i, 65. Cînd sînt pășuni naturale, se poate renunța la pășunatul pe pîrloagă. agrotehnica, ii, 969. Nu se mai supune condițiilor naturale atît de capricioase..., ci reglează după voie nivelul apelor. contemp. 1962, nr. 796, 2/4. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului. Am dori să descriem frumusețile și bogățiile naturale ale țării noastre. stoica, vîn. xi. Graniță naturală sau hotar natural, limită naturală = graniță, limită marcată de elemente ale naturii fizice (ape, munți, văi etc.). Hotarele sînt determinate prin limite naturale și anume, în cea mai mare parte prin pîraie. p. antonescu, a. 8. Pornind de la poziția pe care o are Țara Bîrsei în configurația geografică a țării noastre, cu hotare naturale aproape de jur-împrejur..., ne-am aștepta ca graiul populației române de aici să ofere un mai pronunțat caracter dialectal. l. rom. 1959, nr. 5, 79. (În concepția unor filozofi idealiști) Drept natural = drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara orînduirilor sociale, decurgînd fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. Cf. der. (Ieșit din uz) Științe naturale sau (învechit) istorie naturală = științele naturii, v. natură (1). Vezi... încă și Istoria naturală a lui Pavel Chenghelaț. teodorovici, i. 37/16. Arătare a vro cîteva ființe din istoria naturală. pleșoianu, ab. 37/2. Cabinet de istorie naturală. heliade, o. ii, 108. Însercinase întru aceasta pe D. Sibott, profesorul istoriei naturale. ar (1830), 2572 /3. Face din porunca lui Ludovic, riga Franței, o călătorie înconjurînd globul..., aducînd descrieri foarte interesante pentru științele naturale. genilie, g. 60/8. Istoria naturală [Titlu], barasch, i. n. Cu istoria naturală în mînă... nici este permis cuiva de a urmări în Europa pe grifoni. hasdeu, i. c. i, 209. Se numește profesoru de științele naturale la școala de agricultură. f (1880), 214. Este și o colecțiune de istorie naturală. ib. (1897), 70. Așa mi-a spus azi dimineață, la școală, în cancelarie, m-me Voinea de științe naturale. sebastian, t. 203. Istoria naturală, care descrie animalele de vînat, cuprinde toate momentele care interesează pe vînător. STOica, vîn. 61. II. adv. (Adesea ca întărire a unei afirmații) Desigur, firește, bineînțeles. Natural că se constată și alte abateri de la normele arătate mai sus. iordan, g. 188. Destul te-am ținut eu pe tine, a zis oftînd pisica. E rîndul tău să umbli și să aduci. – Natural! au adăugat copiii. ARGHEZl, c. j. 9. III. s. n. 1. (Învechit și regional; în forma naturel) Fire, temperament, natură (3). Fără să iei sama plecărei naturelului său. vîrnav, f. m. i, 77^r/8. Un naturel bun, gustul și citirea cea mare a autorilor celor vestiți sînt singure în stare a da învățăturile pentru cum trebuie a păzi cineva măsura. heliade, o. ii, 20. O să fie un urîcios actor daca neîngrijind naturelul său va voi să se facă copia altuia. gtn (1836), 2/44. Naturelul lor era astfel, sau toată purtarea asta fu numai o fățărie? f (1870), 75. El era nobil, de un naturel vesel. ib. (1897), 9, cf. barcianu. Omu mieu are naturel bun, că nu să mînie. MAT. DIALECT. I, 82. 2. (Astăzi rar) Naturalețe (2). Picturele... lasă să se vază lipsa de natural și inspirațiune poetică. filimon, o. ii, 154. În artele frumoase... le lipsește poezia și naturalul meridionalilor. id. ib. 163. Actorii, dupe gesticularea lor plină de naturel... îmi părură foarte buni. id. ib. 173, cf. 302. Vorbește cu o remarcabilă volubilitate, dar comod și cu mult natural. caragiale, o. vi, 511. Suavitatea și grația cu care se exprimă, cugetările în care și-o încadrează, armonia versurilor, naturalul acțiunii... formează un tot. macedónski, o. iv, 74. Toată scena respiră adevăr și natural. gherea, st. cr. ii, 160, cf. iii, 295. Cred că pricina hotărîtoare a succesului dlui Istrate e naturalul operei sale. ibrăileanu, s. l.134. – pl.: naturali, -e. – Și: (învechit și regional) naturel, -ă adj., s. n., (regional) nătural, -ă (alr ii/836), (învechit, rar) naturaliu adj., naturale (iorgovici, o. 54/10) adj. invar. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel. Pentru sensul III 1, cf. și germ. Naturell.