PITIC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.