FĂ interj. (Pop.) Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: fa interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.

FEMELĂ, femele, s. f. Animal de sex feminin; femeiușcă (2). ♦ (Adjectival; despre organe ale plantelor) Care produce fructul. – Din fr. femelle, lat. femella.

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obținută prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă. ◊ Pictură de gen = pictură care înfățișează aspecte ale vieții de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind creațiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticală bazată pe distincția dintre ființe și obiecte, precum și dintre ființele de sex masculin și cele de sex feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematică, subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasă de obiecte care au note esențiale comune și cuprind cel puțin două specii. – Din lat. genus, -eris.

PARTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PRUNCĂ, prunce, s. f. (Înv. și reg.) 1. Copil de sex feminin. 2. Fată tânără. 3. Fiică. – Prunc + suf. -ă.

FIICĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie² + suf. -ică.

YOGHÍNĂ, yoghíne, s. f. Adeptă a filozofiei yoga; p. ext. Persoană de sex feminin care practică exerciții yoga. (din yoghin)

MÂȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Probabil formație onomatopeică. Cf. alb. mica.

MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) mială s. f.] – Lat. agnella.

DRĂCOAICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; (în special) fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

TIPESĂ, tipese, s. f. (Fam. și peior.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse.

COPILĂ ~e f. 1) Fată în perioada de la naștere până la adolescență. 2) fig. Persoană de sex feminin lipsită de experiența vieții. /Din copil

A DANSA ~ez 1. intranz. 1) A executa un dans. 2) A poseda bine tehnica dansului. 3) fig. poet. (despre fulgi, frunze și alte obiecte ușoare) A face mișcări ca de dans (prin aer); a pluti ușor (în aer), săltând ca într-un dans. 2. tranz. 1) (anumite feluri de dans) A executa după tehnica și regulile specifice. ~ un vals. 2) (persoane, mai ales de sex feminin) A avea drept partener de dans. /<fr. danser

DOMNIȘOARĂ ~e f. 1) (folosit și ca termen de adresare) Persoană de sex feminin până la căsătorie; fată; duduie. ◊ ~ de onoare prietenă a miresei care are anumite obligații în cadrul ceremoniei nunții. 2) înv. Tânără care făcea parte din păturile privilegiate. [Sil. -șoară] /doamnă + suf. ~ișoară

DRĂCOAICĂ ~ce f. 1) Ființă imaginară de sex feminin, simbolizând răul. 2) fig. Femeie rea, afurisită, diavoliță. 3) fam. glumeț Fată sau femeie isteață, vioaie și ispititoare, care se ține de pozne, diavoliță. /drac + suf. ~oaică

DUDUIE ~i f. (folosit și ca termen de adresare) Persoană de sex feminin până la căsătorie; fată; domnișoară. [Art. duduia; G.-D. duduie; Sil. -du-ie] /cf. turc. dudu

FA² interj. pop. (se folosește ca adresare către o persoană de sex feminin). /Din fa[tă]

FATĂ fete f. 1) Persoană de sex feminin de la naștere până la căsătorie; duduie; domnișoară. ◊ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodărești. Părul-fetei plantă de pădure, ce crește prin crăpăturile stâncilor. Rușinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roșie-închisă. Fata-cu-cobiliță denumire populară a constelației Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinții săi; fiică. ◊ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta

FEMEIE ~i f. 1) Persoană matură de sex feminin. ◊ ~ în casă femeie angajată, în trecut, pentru treburi gospodărești. 2) pop. Persoană de sex feminin care și-a pierdut fecioria. [Art. femeia; G.-D. femeii; Sil. fe-me-ie] /<lat. familia

FEMEIESC ~iască (~iești) Care aparține femeilor; propriu femeilor; feminin. Îmbrăcăminte ~iască. ◊ Parte ~iască persoană de sex feminin; femeie. /femeie + suf. ~esc

FEMELĂ ~e f. Animal de sex feminin. /<fr. femelle, lat. femella, fr. femelle

FII/CĂ ~ce f. Persoană de sex feminin luată în raport cu părinții săi; fată. [G.-D. fiicei; Sil. fii-] /fie + suf. ~că

FUSTĂ ~e f. 1) Piesă vestimentară femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; foaie. ~ plisată. 2) fig. depr. Persoană matură de sex feminin; femeie; muiere. [G.-D. fuștei] /< ngr. fústa

GRECOAICĂ ~ce f. Persoană de sex feminin care face parte din populația de bază a Greciei sau este originară din Grecia. /grec + suf. ~oaică

IADĂ iede f. Pui de sex feminin al caprei sau al căprioarei. [G.-D. iedei] /Din ied

JUMĂTATE ~ăți f. 1) Fiecare dintre cele două părți egale în care poate fi împărțit un întreg. ◊ ~ de măsură măsură incompletă, parțială. Pe (sau în) ~ a) în două părți egale sau aproximativ egale; b) parțial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce până la capăt un lucru început. A spune cu ~ de gură a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi în mod nehotărât, fără convingere. Cu ~ de inimă (sau cu inima pe ~) fără curaj; indecis. 2) fam. Persoană căsătorită de sex feminin în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; femeie; nevastă. 3) Punct care marchează mijlocul unei distanțe în spațiu sau al unui interval în timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de măsură a capacității sau a greutății, egală cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumătății] /Orig. nec.

MISS f. [pr.: mis] (mai ales în Anglia; folosit și ca termen de adresare) Persoană de sex feminin până la căsătorie; domnișoară. 2) Fată aleasă într-un concurs internațional sau local regină a frumuseții. /Cuv. engl.

MOACĂ ~ce f. 1) pop. Bâtă ciobănească. 2) Băț mare, gros și noduros, având o măciulie la un capăt; bâtă; ciomag; ghioagă; măciucă. 3) pop. Ansamblu de trăsături specifice feței; chip; figură; cap. 4) fam. Persoană (mai ales de sex feminin) proastă, fără vioiciune și înceată la lucru. /Orig. nec.

MUIERE ~i pop. 1) Persoană matură de sex feminin; femeie. 2) Femeie căsătorită în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă; soție. 3) depr. Femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică. /<lat. mulier, ~eris

A NECINSTI ~esc tranz. 1) A face de rușine; a dezonora. 2) A supune unui sacrilegiu; a pângări; a huli; a profana. 3) (persoane de sex feminin) A supune actului sexual prin forță fizică; a face de rușine; a dezonora; a silui; a viola. /ne- + cinsti

NEVASTĂ ~este f. 1) pop. Persoană de sex feminin în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; soție. A lua de ~. ◊ A cere de ~ a face propunere de căsătorie. 2) pop. Femeie măritată. [G.-D. nevestei] /<sl. nevĕsta

PARTE părți f. 1) Element din care se compune sau în care se împarte un tot. O ~ din recoltă a fost strânsă. O ~ din deputați n-au susținut proiectul. ◊ Cea mai mare ~ marea majoritate; în mare măsură. În ~ a) într-o oarecare măsură; parțial; b) separat; pe rând; c) aparte. ~ de vorbire clasă de cuvinte grupate conform anumitor caracteristici morfologice. ~ de propoziție element constructiv al unei propoziții care îndeplinește o anumită funcție sintactică. 2) Cantitate care îi revine cuiva la o împărțeală. ◊ ~ea leului cantitate preponderentă pe care și-o ia cineva dintr-un câștig obținut în comun. A avea ~ de ceva a dispune, a se bucura de ceva. A face ~ dreaptă a împărți egal. 3) Contribuție la o activitate comună. ◊ A lua ~ a participa. 4) Porțiune dintr-un spațiu; loc. Din care ~ vine? ◊ Cele patru părți ale lumii cele patru puncte cardinale. Din ~ea (sau părțile) locului din ținutul (localitatea) despre care se vorbește; localnic. În toate părțile peste tot; pretutindeni. 5) Extremitate laterală a unui obiect; margine; latură. ◊ A se da la o (sau într-o, de-o) ~ a) a se feri; a se da în lături; b) a se eschiva; a se sustrage. A lăsa la o ~ a înceta de a mai îndeplini; a abandona. A pune la (sau de o) ~ a economisi; a lăsa în rezervă. A da (sau a face) într-o ~ a ocoli. Din ~ea cuiva (sau a ceva) în ceea ce privește pe cineva sau ceva; din punctul de vedere al cuiva. Pe de o ~ privind sub un aspect. Pe de altă ~ privind sub alt aspect. 6) Persoană (organizație sau stat) antrenată într-o anumită acțiune. 7) Totalitate de persoane care alcătuiesc aceeași categorie socială sau profesională. ◊ ~ bărbătească ființă de sex bărbătesc. ~ femeiască ființă de sex feminin. Din ~ea mamei (a tatălui etc.) din neamul mamei (al tatălui etc.). Din ~ea (cuiva) în numele cuiva; ca reprezentant al cuiva. A fi de ~ea cuiva a susține pe cineva. A-i lua (sau a-i ține) cuiva ~ a-i lua cuiva apărarea. 8) Porțiune dintr-o lucrare; compartiment. ~ea finală. ~ea practică. [G.-D. părții] /<lat. pars, ~tis

A PĂPUȘI ~esc tranz. reg. 1) (frunze uscate de tutun) A așeza în păpuși sortând. 2) rar (mai ales persoane de sex feminin) A îmbrăca ca pe o păpușă. /Din păpușă

PIRANDĂ ~e f. pop. 1) Persoană de sex feminin care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toate țările europene, ducând în unele locuri o viață seminomadă; țigancă. 2) Soție a țiganului. /<țig. pirando

A SILUI ~esc tranz. 1)(persoane) A determina prin forță; a pune să facă contrar propriei voințe; a constrânge. 2) (persoane de sex feminin) A supune actului sexual prin violență; a necinsti; a batjocori; a viola. 3) fig. (norme, legi etc.) A aplica într-un mod denaturat; a viola. /<sl. silovati

SORĂ surori f. (folosit și ca termen de adresare) 1) Persoană de sex feminin luată în raport cu altă persoană născută din părinți comuni. ~ bună (sau dreaptă, adevărată). ◊ ~ vitregă soră numai după tată sau numai după mamă. ~ cu moartea strașnic, grozav. Sor-cu-frate plantă erbacee semiparazită, cu frunze opuse și cu flori grupate în spice sau în raceme terminale, având fructul o capsulă. ~ de caritate infirmieră. 2) Călugăriță de gradul cel mai mic. [G.-D. surorii] /<lat. soror

SOȚIE ~i f. Persoană de sex feminin căsătorită privita în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă. A lua de ~. [G.-D. soției] /soț + suf. ~ie

TÂLHĂROAICĂ ~ce f. 1) Femeie care se ocupă cu tâlhăria. 2) pop. Persoana de sex feminin, șireată și poznașă; hoțoaică. /tâlhar + suf. ~oaică

VARĂ² vere f. Persoană de sex feminin considerată în raport cu fiica sau cu fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a

VIOL ~uri n. Act de violență prin care un bărbat supune relațiilor sexuale o persoană de sex feminin. [Sil. vi-ol] /<fr. viol

A VIOLA ~ez tranz. 1) (legi, angajamente, dispoziții) A nesocoti, comițând o abatere; a încălca. 2) (obiecte bine închise) A deschide cu forța; a forța. 3) (lucruri sau ființe considerate sacre) A supune unui sacrilegiu; a pângări; a profana. 4) (persoane de sex feminin) A supune unui viol; a necinsti; a silui; a batjocori. [Sil. vi-o-] /<fr. violer, lat. lat. violare

VIȚEA ~ele f. Pui de vacă (de sex feminin) aproximativ până la un an. [Art. vițeaua; G.-D. vițelei; Var. vițică] /<lat. vitella

VIȚICĂ ~ele f. Pui de vacă (de sex feminin) aproximativ până la un an. /vițel + suf. ~ar

FEMELĂ s.f. Animal de sex feminin; femeie, femeiușcă. [Cf. fr. femelle, lat. femella].

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl.: mâțe / E: pbl fo cf. alb mica] 1 (Pop.) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg.; îcs) (De-a) mâța oarbă sau de-a mâța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop.; îcs) (De-a) mâța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop.; îcs) mâța de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop.; îcs) mâța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam.; îe) a fi mâță blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam.; îe) a fi (ca o) mâță plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg.; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) mâța-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam.; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam.; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca mâța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg.; îe) A se stupi ca mâțele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop.; îe) A fi învățat ca mâța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg.; îe) A păți cinstea mâței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța în jurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care îi place. 20 (Reg.; îe) A umbla ca mâța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg.; îe) A trăi ca mâța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam.; îe) A trage mâța de coadă (sau reg., pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg.; îe) A nu avea nici mâța la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg.; îe) A se uita ca mâța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam.; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg.; îe) Mătură ca mâța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca mâța A se spăla superficial. 29 (Reg.; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) mâța Taci, că spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg.; îe) A călca în urme de mâță stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam.; îe) A rupe mâța-n două A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg.; îae) A se învoi la preț cu cineva. 36 (Reg.; îe) A se face mâță A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg.; îe) A-i oua și mâța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg.; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg.; îs) Mâță sălbatică Pisică sălbatică (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâță de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg.; îc) mâța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă-urs. 46 (Ent; reg.; îac) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg.; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg.; îac) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg.; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop.; îe) A se da de-a mâța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot.; reg.) Mâțișor (4) 53 (Bot.; reg.) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot.; reg.) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot.; reg.) Păpădie (Taraxacum officinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg.) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg.) Ostie. 63 (Reg.) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg.) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg.) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar.) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg.) Laț de prins păsări. 72 (Reg.) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor împinși pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg.) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu cellalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg.) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg.) lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg.) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg.) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o așează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg.) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar.) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg.) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg.) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg.) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg.) Firidă mică făcută în peretele cămării Si: (reg.) mâțoacă(3). 99 (Pop.; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop.; art.) Melodie după care se execută mâța(99).

femeiușcă, femeiuște, s.f. (pop.) 1. femeie drăguță și vioaie. 2. femeie rea, a dracului; femeie cu purtări rele; muierușcă. 3. bărbat condus de femeie în căsnicie. 4. animal de sex feminin. 5. scândurică cu găurele la războiul de țesut; muierușcă, găurar, găureancă, scânduriță, potiheci, bărbătuș.

nălucoaică, nălucoaice, s.f. (reg.) nălucă de sex feminin.

presină, presine, adj. f. (reg.; despre o ființă supranaturală de sex feminin) care dispune de sănătatea cuiva, care poate lua sănătatea cuiva sau da sănătate cuiva.

puiancă, puience, s.f. (reg.) pui de sex feminin, puică.

puicuță, puicuțe, s.f. 1. (pop.) pui de sex feminin; puică mică. 2. (pop.) iubită, iubițea, iubițică. 3. (pop.; deprec.) cocotă, prostituată. 4. (reg.; la pl.) boabele de porumb rămase neînflorite după ce s-au făcut floricelele; puichițe. 5. specie de cartofi lunguieți.

starpalaie adj. (reg.; despre ființe de sex feminin) stearpă.

fată (fete), s. f. – 1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelației Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Pușcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toți cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu vițel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 și 6 sînt însoțite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s. m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s. m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); fetește, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s. n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s. f. (feciorie; virginitate); fetișcană, s. f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiță, s. f. (copilă).

femeie (femei), s. f. – 1. (Înv.) Familie. – 2. Nevastă, soție. – 3. Femeie căsătorită. – 4. Persoană de sex feminin. – Var. fomeie, (Mold.) fimeie, (înv.) făme(a)ie. Mr. fumeal’e, megl. fămel’ă, fumel’ă. Lat. fămĭlia (Pușcariu 595; Candrea-Dens., 575; REW 3180; DAR; Wagner, ZRPh., 1921, 586; Rohlfs, Differenzierung, 80), cf. alb. fëmiljë „copil”, v. lomb. fameja, gal., port. femia. Schimbarea semantică apare numai în dacorom. – Der. femeiesc, adj. (feminin); femeiește, adv. (ca femeile); femeiet, s. m. (mulțime de femei); femeiușcă, s. f. (muierușcă; femelă a unui animal; regulator de presiune la războiul de țesut de mînă); afemeiat, adj. (muieratic), reproduce fr. effeminé, redus la forma din rom. femeie. Este dublet de la familie.

DONJUANISM s. n. 1. atitudine, caracter de donjuan. 2. atracție morbidă pentru sexul feminin, cu imposibilitatea stabilirii unei relații stabile. (< fr. donjuanisme)

FEMEL, -Ă I. adj. de sex feminin. ◊ (despre flori) prevăzut cu pistil, fără stamine. II. s. f. animal de sex feminin; (peior.) femeiușcă. (< fr. femelle, lat. femella)

GINOPARĂ adj., s. f. (femelă) care are numai descendenți de sex feminin. (< gino- + -pară³)

ied (iezi), s. m. – Pui de capră sau de căprioară. – Mr. ed, megl., istr. ied. Lat. haedus (Pușcariu 762; Candrea-Dens., 805; REW 3974; DAR), alb. eth (Meyer 92; Philippide, II, 641), v. it. eghio (Battisti, II, 1428), sard. edu, edile. – Der. iadă, s. f. (puiul de sex feminin al caprei), care ar proveni și din lat. haeda.

pui (pui), s. m. – 1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Cățeluș. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. (Trans.) Sămînță, bob. – 6. Fiu, odraslă de... – 7. Perniță. – 8. Model de cusătură pe ii și pe cămăși. – 9. (Banat, Trans.) Lădiță, cutiuță. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picățea. – 12. Acțiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Pușcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca și direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (servește pentru a chema găinile); pu(i)eț, s. m. (mlădiță, pomișor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulți, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie „mulțime”, soluție îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naște, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulți, a prolifera; a mîzgăli; a ameți, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini și lupi; a prolifera); puiac, s. m. (cățelandru; arpagic); puiag, s. n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s. f. (joc de copii care prezintă lupta cloștii cu uliul); puiandru, s. m. (pui mare, cățelandru; mlădiță); puiat, s. n. (reproducție, perioadă de împerechere la animale); puică, s. f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileț, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiță, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuță (var. puiculiță, puiculeană, puichiță), s. f. (puică, iubită); puiete, s. m. (răsad, plantă tînără), cf. pueț; puios, adj. (prolific); puișor, s. m. (pui; puică; pernuță; Mold., mușchiuleț de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăși etc.); puit, s. n. (împerechere); puiță, s. f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o cățea in călduri); puița, vb. refl. (a se înmulți, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka. – Cf. pulă.

soră (-surori), s. f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. – Var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai folosește în Trans. de V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. și noră, om. Der. sorică, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta < sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție, s. f. (frăție de suflet); însurăți vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară, s. f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23).

labagioaică, labagioaice s. f. (pop., obs., peior.) 1. persoană de sex feminin care practică onania. 2. femeie care are un comportament abject, atrăgându-și disprețul celor din jur.

X s. m. invar. 1. A douzeci și noua literă a alfabetului limbi române; reprezintă un grup consonantic alcătuit din o velară și o frictivă. 2. Simbol pentru cifra romană cu valoarea 10. 3. Radiație (sau raze) X = radiație electromagnetică de mică lungime de undă, situată în spectru între radiațiile ultraviolete și radiația y; este produsă prin tranzițiile electronilor de pe păturile apropiate de nucleele atomice ale elementelor grele în urma frânării unor particule cu energie cinetică mare (ex. electroni) sau a altor procese de excitare. R. X. este penetrantă, ionizantă și impresionează placa fotografică; este folosită în medicină pentru stabilirea diagnosticului (radiografiere, radioscopie, tomografiere, scintigrafie etc.) sau terapeutic, precum și în ind., pentru a constata defecte de structură; în doze mari are caracter nociv. A fost descoperită de W. Röntgen în 1895; el a numit-o r.x. deoarece nu-i cunoștea natura. Sin. radiație (sau raze) Röntgen. 2. (GENET.) Cromozomul X = cromozom care intervine în determinarea sexului; la om și la multe alte animale doi cromozomi X determină sexul feminin, pe când cariotipul XY determină sexul masculin. Înclude însă și diverse alte gene care nu au legătură cu sexul; prezența acestora pe cromozomul X explică faptul că unele boli ereditare se transmit prioritar la unul dintre sexe. De ex. hemofilia și daltonismul îi afectează în special pe bărbați, care pot primi cromozomul X cu alelă anormală de la mama purtătoare (la care însă prezența celuilalt cromozom X, normal, împiedică manifestarea tulburării respective). Prezența unuia sau mai multor cromozomi X supranumerari poate provoca diverse anomalii, ca de ex. sindromul Klinefelter (cu cariotip XXY). Lipsa unui X (cariotip XO) determină la femei sindromul Turner.

fiică, fiice s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată, fie. ◊ Fiica Sionului = (în Noul Testament) cetatea Ierusalimului, numită astfel pentru că era zidită pe muntele Sion. – Din fie „fiică” + suf. -ică.

fa! interj. (pop.) termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin

fă! interj. (pop.) termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin

fată s.f. 1 Persoană tînără de sex feminin, necăsătorită. ◊ Fată în casă = fată tînără, angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrînă (sau stătută) = fată trecută de vîrsta măritișului și rămasă necăsătorită. (reg.) Fete (de) nune = fete care merg cu mirele după mireasă. Fete după masă = fete pe care le cheamă mireasa. Fată arăcită v. arăcit. Fată nemăritată v. nemăritată. Fată în păr v. păr. Tîrgul de fete v. tîrg. ◊ Compus: fată-mamă = tînără necăsătorită, cu un copil pe care îl crește singură. 2 (și fată mare sau, pop., curată, înv., vărgură) Fecioară (1), virgină. ◊ Fată fecioară v. fecioară. Muiere fată v. muiere. ◊ expr. (înv., reg.) A fi fată la cap = a) (despre tinere) a-și fi pierdut fecioria; b) (despre femei) a umbla cu capul descoperit ca fetele. (Pe) cînd era bunica fată (mare) v. bunică. De (sau pe) cînd era mama fată (mare) v. mamă. A ședea ca o fată mare v. ședea. 3 (în raport cu părinții) Fiică. ◊ Nume de fată v. nume. Fată vitregă v. vitreg. ◊ expr. A-și da fata din casă = a-și căsători fiica. A da o fată după cineva (ori cuiva) v. da. 4 Compus: (astron.; pop.; art.) Fata-Mare (sau reg., -cu-Cobilița) = constelația Orion. 5 (pop.; la pl.) Fetele cîmpului (sau codrului, pădurii) = zîne răuvoitoare. Fata pădurii v. pădure. 6 (pop.; la jocul de cărți) Damă. 7 (arg.; mai ales la pl.) Prostituată. ◊ expr. A merge la fete = a) (despre băieți) a avea prima relație sexuală; b) (despre bărbați) a merge la bordel. • pl. fete. /lat. fēta.

aprozăriță s. f. Persoană de sex feminin care servește într-un aprozar ◊ „La o curbă «aprozărița» [care conducea un autoturism] s-a pomenit în gardul unui gospodar pe care l-a făcut arșice, iar mașina... varză.” Sc. 20 V 75 p. 2 (din aprozar + -iță; DEX-S)

femeie-milițian s. f. Milițian de sex feminin ◊ „Un pilot american a fost capturat și este păzit acum, în drumul prin junglă, de către o femeie-milițian.” R.l. 13 I 67 p. 6 (din femeie + milițian)

femeie-om de știință s. f. Om de știință de sex feminin ◊ „Urma de obicei un interviu cu o femeie-om de știință.” R.lit. 2 X 69 p. 28 (din femeie + om de știință; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 331)

pizdă sf [At: TDRG / Pl: pizde / E: vsl пизда] (Trv) 1-2 Vulvă (la femeie sau) la femelele mamiferelor. 3 (Îc) pizda țigăncii Mică plantă erbacee din familia labiateelor, cu miros neplăcut, cu flori purpurii, roze sau (rar) albe (Lamium purpureum) Si: sugel, țigancă, urzică moartă. 4-5 (Trv; prt) Persoană (matură) de sex feminin. 6 (Trv; prt; îe) A da în pizda mă-sii A înjura pe cineva, trimițându-l înapoi în locul de unde s-a născut, pentru a exprima dezaprobare, dispreț, respingere, revoltă față de acea persoană Si: a înjura de mamă. 7-8 (Trv; prt; îla) Dat în pizda mă-sii Care (a fost sau) merita să fie înjurat de mamă, datorită caracterului său urât. 9 (Trv; îae) Demn de admirație datorită tupeului său, care îi aduce reușite importante.

CROMATÍNĂ (< fr. {i}; {s} gr. khromat- „culoare”) s. f. 1. (HIST.) Substanță alcătuită în special din nucleoproteide (deoxiriboză, riboză), reprezentând componenta chimică de bază a nucleului celular la animale și plante și avînd o mare afinitate pentru coloranții bazici; în timpul diviziunii celulare se concentrează în cromozomi. 2. (GENET.) C. sexuală = formațiune triunghiulară sau planconvexă întîlnită în nucleul somatic în mamiferele placentare de sex feminin. Reprezintă rezultatul condensării unui cromozom de sex X, la începutul dezvoltării intrauterine.

femeie sf [At: Cuv. D. BĂTR. II, 52 / P: ~me-ie / V: fămeie, (înv) fămeaie, fom~, fum~, (Mol) fim~ / Pl: femei / E: ml familia „familie”] 1-2 (Înv) Familie (1-2). 3 (Înv) Femeia și copiii unei familii (2). 4 (Înv) Copiii unei familii (2). 5 Neam. 6 (Înv) Seminție (de popoare). 7 Persoană adultă de sex feminin. 8 Persoană de sex feminin căsătorită. 9 (Pop) Soție. 10 (Fig; rar) Bărbat molâu și fricos. 11 (Pop) Săteancă. 12 (Îs) femeie de stradă Prostituată.

*zeíță f., pl. e (d. zeŭ). Divinitate fabuloasă de sex feminin, zînă. Fig. Femeĭe foarte frumoasă. – Uniĭ încearcă să zică (la sing. numaĭ) zeĭe.

*sex n., pl. urĭ și e (lat. sexus). Diferență fizică între bărbat saŭ mascul și femeie saŭ femelă: sexu masculin, sexu feminin. Fam. Sexu tare saŭ urît, bărbații; sexu slab saŭ frumos, femeile.

ANDROGINIE s. f. 1. Anomalie congenitală care constă în prezența caracterelor sexuale secundare masculine la o persoană de sex feminin. 2. (Zool.) Hermafroditism. – Din fr. androgynie.

TIPESĂ, tipese, s. f. (Fam.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse.

DRĂCOAICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; spec. fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică.

LESBIANISM s. n. Atracție sexuală între persoanele de sex feminin; safism, tribadism. [Pr.: -bi-a-] – Lesbian + suf. -ism.

PARTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nicio parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

FA² interj. Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: fă interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.

FIICĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie² + suf. -ică.

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obținută prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă. ◊ Pictură de gen = pictură care înfățișează aspecte ale vieții cotidiene. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind creațiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticală bazată pe distincția dintre ființe și obiecte, precum și dintre ființele de sex masculin și cele de sex feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematică, subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasă de obiecte care au note esențiale comune și cuprind cel puțin două specii. ◊ Gen proxim = gen (5) care este cel mai apropiat de noțiunea de definit. – Din lat. genus, -eris.

PRUNCĂ, prunce, s. f. (Înv. și reg.) 1. Copil de sex feminin. 2. Fată tânără. 3. Fiică. – Din prunc.

MÂȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica.

MIA, miele, s. f. (Pop.) 1. Puiul de sex feminin al oii; oaie tânără. 2. (În forma mială) Arșic de miel. [Var.: (2) mială s. f.] – Lat. agnella.^[1]

FATĂ, fete, s. f. 1. (În opoziție cu fecior, băiat) Persoană tînără de sex feminin, nemăritată. Florica era fată îndrăzneață, pe cît era și de frumoasă. BUJOR, S. 27. Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fată în casă = fată tînără angajată pentru dereticatul camerelor și alte treburi casnice, în afară de cele ale bucătăriei. Jupîneasa Lina de la curte o spus prin sat că tată-tău s-ar fi lăudat că o să te bage și pe tine fătă-n casă la boieriu ceala. BUJOR, S. 63. ◊ (În opoziție cu nevastă și femeie) Frunză verde, foaie lată, Pîn-eram la maica fată, Ori lucram, ori nu lucram, Tot draga maichii eram. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. De la noi a treia casă Este-o fată ș-o nevastă. id. ib. 394. ◊ Fată mare = fecioară; fată la vîrsta măritișului. N-am putea duce l-alde biata Bălașa ceva curmeie de viță... zicea mama Arghirița către fata mare ce învîrtea mămăliga între genunchi. DELAVRANCEA, S. 183. De întîlnea pe drum neveste și fete mari, cînta cîntece șăgalnice. CREANGĂ, P. 108. Rîdeam de dînsul că șede ca o fată mare, cu ochii plecați. NEGRUZZI, S. I 63. Fată bătrînă v. bătrîn. ◊ Expr. (Pe) cînd era bunica fată (mare) v. bunică. ◊ Compus: (Astron.) fata-cu-cobilița v. cobiliță. 2. (În raport cu părinții) Fiică. Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la ușa Nadinei, în odăița dintre dormitor și sufragerie. REBREANU, R. II 113. Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Și-avea o fată, – fata lui – Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. COȘBUC, P. I 53. Să te găsesc sănătos! – Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Împăratul-Verde... sare de bucurie că i-a venit nepotul și pe dată îl face cunoscut curții și fetelor sale. CREANGĂ, P. 208. Șede baba supărată Cu fata nemăritată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ◊ Fata mamei = nume dat fetelor alintate. Pentru că era «fata mamei», se alinta cum s-alintă cioara-n laț. CREANGĂ, P. 283.

FĂ interj. (Și în forma fa; popular) Termen cu care cineva se adresează unei persoane de sex feminin. Fa, Oană, ție ți-e lene. Oana: Ba. DELAVRANCEA, A. 7. Și unde le duci? – Ia auzi, unde le duc! acasă, fă, ție și copiilor. ISPIRESCU, L. 268. Vidro fa, nevastă rea! ALECSANDRI, P. P. 100. – Variantă: fa interj.

FEMEIE, femei, s. f. 1. (În opoziție cu bărbat) Persoană adultă de sex feminin. Femeia în Republica Populară Romînă are drepturi egale cu ale bărbatului în toate domeniile vieții economice, politice, de stat și culturale. CONST. R.P.R. 39. Acolo unde-au huzurit tîlharii, – Rîd astăzi voinicește făurarii... Rîd oamenii muncii, Rîd femeile, pruncii. DEȘLIU, G. 38. La fereastră, o femeie cu părul de aur, cu ochii ca florile albastre ale cîmpului... rezemată de bara de alamă îl privea cu milă. C. PETRESCU, S. 41. 2. (Spre deosebire de fată) Persoană de sex feminin căsătorită. Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta nu găsești în sat. COȘBUC, P. II 226. 3. (Urmat de determinări în genitiv sau de un adjectiv posesiv) Soție, nevastă. Se învinovățea pe el însuși, știind cît e de puțin vrednic de femeia lui care i-a fost totdeauna credincioasă. BUJOR, S. 44. Nu se împlinește bine anul și femeia lui Ipate face un băiet. CREANGĂ, P. 169.

FEMELĂ, femele, s. f. Animal de sex feminin, deosebit de mascul prin însușiri morfologice și fiziologice specifice. Femela cangurului își poartă puii într-o pungă sub pîntece. ▭ Masculii sînt în general mai deschis colorați decît femelele. FAUNA R.P.R. VIII_I 13.

FIICĂ, fiice, s. f. (De obicei în legătură cu un pronume posesiv sau cu un substantiv în genitiv) Persoană de sex feminin considerată în raport cu părinții săi; fată (3). A măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. Am avut toată vremea ca să trec pe la Marghiolița, fiica comisarului Săbiuță. ALECSANDRI, T. I 66. Am răpit pe fiica ta. id. P. P. 79. – Pronunțat: fii-că.

DRĂCOAICĂ, drăcoaice, s. f. 1. (În superstiții și în basme) Ființă supranaturală de sex feminin imaginată ca făcînd parte din tagma dracilor; diavoloaică (1). Începe... a juca... luînd și pe draci și pe drăcoaice la joc, cu nepus în masă. CREANGĂ, P. 310. ♦ (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru o ființă de sex feminin. Îl înhățase, drăcoaica [de bufniță], cu ghearele ca o gaiță spurcată și nu-l slăbea nici cît ai da în cremene. ISPIRESCU, L. 212. Nu răspunde drăcoaica. Se vede că-i mînioasă c-am închis-o în odaie. ALECSANDRI, la TDRG. O drăcoaică De șerpoaică... S-a-ncuibat în barba mea. TEODORESCU, P. P. 518. 2. Fig. Fată sau femeie tînără, vioaie, zglobie, isteață, ispititoare, ștrengăriță, care se ține de drăcii; drăcușor, diavoloaică (2). Petiția tot a lăsat-o, drăcoaica. CAMIL PETRESCU, T. II 421. Ei, drăcoaico, drăcoaico, te-am înțeles. C. PETRESCU, Î. II 95.

EVOLUȚIE s. f. (cf. fr. évolution, it. evoluzione, lat. evolutio): dezvoltare a limbii bazată pe schimbări cantitative necontenite, premergătoare schimbărilor calitative. ◊ ~ fonetică: modificare, prin acumulări cantitative, treptate, a unui sunet, a unui grup de sunete sau a întregului sistem fonetic al unei limbi. Astfel: trecerea lui n la n’ (n muiat) și apoi la i semivocalic în cuvântul latinesc cuneus care, prin formele intermediare cuneu (cu dispariția consoanei finale -s), cunu, cun’ (păstrată regional în Banat), cuiu, a ajuns la forma literară de azi cui. ◊ ~ semantică: modificare a sensului inițial al unui cuvânt sau adăugare de sensuri noi (secundare) la sensul inițial și fundamental al cuvântului. Astfel, sensul inițial al cuvântului latinesc familia „familie” a fost modificat odată cu evoluția sa la cuvântul românesc femeie „persoană de sex feminin”. ◊ ~ gramaticală: modificare a structurii gramaticale, a elementelor de ordin gramatical sau adăugare de noi elemente gramaticale la cele moștenite din latină. Astfel, din cele cinci declinări ale substantivului latinesc, în limba română au rămas numai trei; în loc de trei grupe de adjective (cu o terminație, cu două terminații și cu trei terminații), cum avea latina, limba română are doar două grupe (cu o terminație și cu două terminații; cele șase cazuri latinești s-au redus în limba română la cinci, prin pierderea ablativului, funcțiile acestuia preluându-le acuzativul etc.

GEN s. n. (< lat. genus): categorie gramaticală flexionară bazată pe distincția naturală dintre ființele de sex masculin și ființele de sex feminin din cadrul însuflețitelor (animatelor), dintre însuflețite (animate) și neînsuflețite (inanimate). Impus inițial de realitatea obiectivă, de genul natural al animatelor (care face distincție între cele două sexe) la substantivele ce denumeau această categorie, el și-a pierdut parțial, cu timpul, legătura cu noțiunile de sex, de animat și de inanimat, extinzându-se prin analogie și prin tradiție la numele inanimatelor, iar prin acord la cuvintele care se acomodau după substantiv (la articole, la adjective, la unele numerale și la participiile verbelor) sau care înlocuiau substantivul (la pronume). ◊ ~ natural: g. existent în realitatea obiectivă, bazat pe distincția dintre cele două sexe în lumea însuflețitelor (ființe masculi și ființe femele, ființe bărbați și ființe femei). ◊ ~ gramatical: g. exprimat lingvistic prin intermediul substantivului cu ajutorul desinenței sau al articolului. Limba română posedă trei g. gramaticale: masculin, feminin și neutru. a) g. masculin caracterizează substantivele nume de oameni sau de animale de sex bărbătesc precum și substantivele nume de arbori, de plante, de flori, de fructe, de orașe, de munți, de luni, de vânturi, de litere, de note muzicale, de monede, unele nume de cifre și unele nume de lucruri care, prin analogie sau prin tradiție, au fost socotite tot masculine. Aceste substantive se numără un – doi sau au contextul diagnostic acest – acești: fiu, român, Nicolae, Roibu, Pitești, Pietrosul, corcoduș, trandafir, pepene, aprilie, zefir, ce, do, ban, trei, scripete, sac etc.; b) g. feminin caracterizează substantivele nume de oameni sau de animale de sex femeiesc precum și substantivele nume de arbori, de plante, de fructe, de flori, de orașe, de munți, de țări, de continente, de insule, de abstracte nominale sau verbale (nume de sentimente, de atitudini, de stări psihice, de acțiuni), de zile, de părți ale zilei, de anotimpuri, de vânturi, de monede, de cifre sau de lucruri care, prin analogie sau prin tradiție, au fost asimilate la cele feminine. Aceste substantive se numără o – două sau au contextul diagnostic această – aceste: fiică, româncă, Nicoleta, Roiba, răchită, ferigă, garoafă, Craiova, Mândra, Italia, Africa, Sardinia, dragoste, îndrăzneală, îndoială, petrecere, joi, seară, iarnă, briză, liră, sută, casă etc.; c) g. neutru caracterizează substantivele nume de obiecte inanimate, fără sex (majoritatea numelor de lucruri), unele substantive cu sens colectiv, unele substantive generice (care denumesc specii), unele substantive nume de materii, unele nume de țări, de fructe, de părți ale zilei, de simțuri, de acțiuni (abstracte verbale), de însușiri, de sporturi și de jocuri, de vânturi și de cifre, asimilate la cele neutre prin analogie și asociații. Aceste substantive se numără un – două sau au contextul diagnostic acest – aceste: creion, motor, batalion, popor, macrou, mamifer, fosfor, zinc, Iran, măr, jir, amurg, prânz, gust, văz, arat, semănat, curaj, fotbal, șah, uragan, milion etc. Existența g. neutru în limba română este o caracteristică a acesteia în comparație cu celelalte limbi romanice, care nu-l au, dar și un aspect controversat al gramaticii limbii noastre, deoarece există lingviști care sau îl neagă, sau văd în el un ambigen (termen impropriu, părăsit de cercetările moderne), datorită asemănărilor formale cu celelalte două g. (la singular cu masculinele, iar la plural cu femininele). Din cele trei g. gramaticale ale limbii române, cercetătorii au dedus două arhigenuri: un arhigen de tipul A, admis numai de contextul acest (parte comună a masculinului și a neutrului) și reprezentat prin nume de inanimate din categoria singulare tantum, ca de exemplu aur, lapte, mărar, mei, piper, sânge, unt etc. și un arhigen de tipul B, admis numai de contextul aceste (parte comună a femininului și a neutrului) și reprezentat prin nume de inanimate din categoria plurale tantum, ca de exemplu icre, moaște, tărâțe, zori etc. ◊ ~ animat: g. care caracterizează substantivele masculine și substantivele feminine ce denumesc numai însuflețite (adică două subgenuri, masculinul și femininul), ca de exemplu prieten, școlar, călător; colegă, elevă, turistă etc. Tot la g. animat sunt sau ar trebui incluse și substantivele neutre ce denumesc însuflețite: batalion, popor, macrou, mamifer etc. ◊ ~ inanimat: g. care caracterizează substantivele neutre ce denumesc numai neînsuflețite (adică subgenul neutru), ca de exemplu bec, scaun, fier, plumb, zer etc. Tot aici sunt sau ar trebui incluse și substantivele masculine și feminine care denumesc neînsuflețite: ban, perete, scripete, sac, liră, masă, tabacheră, carte etc. ◊ ~ comun: g. caracteristic anumitor substantive, nume de persoane, folosite atât pentru desemnarea masculinului, cât și pentru desemnarea femininului, ca de exemplu complice, nătăfleață, gură-cască, încurcă-lume, Adi, Didi, Gabi, Vali etc. ◊ ~ personal: g. caracteristic limbii poloneze, care evidențiază persoana în opoziție cu celelalte însuflețite și cu neînsuflețitele. În limba română, există elemente ale unui g. personal neconstituit, situate în interiorul g. masculin și feminin, cu mărci manifestate mai ales la singular, în cazul numelor de persoane cunoscute, individualizate (acestea sunt precedate de articolul hotărât proclitic lui, de prepoziția pe sau de articolul invariabil alde; au formă specifică de V. sau de G.-D.; păstrează diftongii -ea- și -oa- la G.-D. sau la g. cuvintelor de bază de la care derivă; formează o unitate semantico-gramaticală cu adjectivele pronominale posesive care li se adaugă direct, fără intermediari; se articulează după prepoziție, chiar fără determinări etc.): lui Nicu, lui Jeni, lui Cristinel, lui tata, văd pe Ion, ajut pe mama, alde Viorel, alde Liliana, alde Simionescu, alde mama; Floareo (față de: floare), Lupule (față de: lupe), Podarule (față de: podare), Puicăi sau Puichii (față de: puicii), Olgăi sau Olghii (față de: vergii), mămucăi sau mămuchii (față de: stâncii); Leanei (față de: serii), Floarei (față de: florii), Vlădoiu (< Vlad) – în raport cu băboi (< babă), Irinel (< Irina) – în raport cu rândunel (< rândunea); frate-meu, tată-meu, bunică-mea, soră-mea – în raport cu câinele meu, colegul meu, servieta mea, colega mea; vorbesc despre mama, am luat pentru tata - în raport cu vorbesc despre stâncă, am luat pentru colegă.

MIA, miele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al oii, oaie tînără. V. miel. Miaua zice: mia, mia, mia! TEODORESCU, P. P. 350. Cîndu-s oile cu miele și vacile cu vițele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. 2. (În forma mială) Arșic de miel. Ei, ce drăcos mai are arșice? întrebă domnul Vucea. Și copiii, unii răi, alții din prostie, începeau: cutare a spălat pe cutare de zece capre și o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111. – Variantă: mială s. f.

MÎNZĂ, mînze, s. f. (Rar) Puiul de sex feminin al iepei. Iacă badea trece Oltul, Că-i cunosc mînza și portul. BIBICESCU, P. P. 36.

PARTE, părți, s. f. I. (Cu sens cantitativ) 1. Porțiune, fracțiune, fragment dintr-un întreg; bucată. Tata... aducea în traistă o pîine mare albă, o jimblă. Mama o frîngea cu mîinile ei tremurătoare în nouă părți. SAHIA, N. 32. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, P. 77. Nimic nu-i făr’ de-atîrnare, ci părțile lumii toate Se împărtășesc din totul, cu totul fiind legate. CONACHI, P. 290. ◊ (În corelație cu sine însuși) a) (Despre persoane) Unii... alții. Vreo zece sau cincisprezece bărbați, parte în picioare, parte așezați pe mese ori pe scaune, fumau, vorbeau, se certau, glumeau. GALAN, B. I 24. b) (Despre lucruri) Atît... cît și... Averea, moș Ilie a cîștigat-o parte prin negoț, parte prin contrabanda ce-o face și acuma. GHEREA, ST. CR. I 178. ◊ Loc. adv. În parte = a) în oarecare măsură, parțial. Eu nu spun că n-ai dreptate, dar numai în parte. DEMETRIUS, C. 23. Nici bun, nici rău este omul, decît purure în parte. CONACHI, P. 285; b) (întărit prin «fiecare», «oricare», «oricine») în mod individual, separat, unul cîte unul. Să privim în parte fiecare din aceste categorii. CARAGIALE, O. III 219. Va fi greu a socoti folosul ce va avea fiecare în parte. ODOBESCU, S. II 110. Oricare din aceste frumuseți în parte ar fi fost de ajuns ca să deștepte un simțimînt de mirare. NEGRUZZI, S. I 44; c) (învechit, în opoziție cu în general) în special, în mod deosebit. Numit pentru a treia oară vistier și apoi la 1780 spătar, el se ocupă, în parte, a regula seama acestor dregătorii și, în general, a da puternicul său ajutor domnitorului. ODOBESCU, S. I 271. Eu nu îți cer în parte nimica pentru mine; Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, P. 78. În bună parte v. bun⁴. O bună parte din (sau dintre) v. bun⁴. În cea mai mare parte = în majoritate. Cea mai mare parte = majoritatea. Cea mai mare parte dintre invitați plecaseră. CAMIL PETRESCU, U. N. 118. A treia (a patra etc.) parte = o treime (o pătrime etc.). Pentru sprîncene-mbinate, Umblu țara jumătate Și Moldova-a treia parte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. 2. Element constitutiv, bine delimitat, din structura unui organism, a unui mecanism; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru. Corpul omenesc se compune din trei părți: capul, trunchiul și membrele. ◊ Parte sedentară v. sedentar. ◊ Expr. A face parte din... = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot, ale unui complex. Ești amic sau tu faci parte din cumpliții ani de rele. ALECSANDRI, P. A. 87. A lua parte la... = a participa; a contribui la... Boierii stau și se uită; și... nu iau parte la năcazul obștei. SADOVEANU, E. 89. Prin lumea rumenă de apunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluînd parte la fermecata stare a firii. EMINESCU, N. 50. Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire, La obșteasca fericire, La obștescul viitor? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ Diviziune a unei opere literare, muzicale etc. «Dumbrava minunată» are mai multe părți, mai multe «momente». IBRĂILEANU, S. 3. ◊ Parte de vorbire sau (în vechea terminologie gramaticală a limbii romîne) de cuvînt = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracterul modificărilor morfologice. În limba romînă, cuvintele se împart în zece categorii numite părți de vorbire. GRAM. ROM. I 107. Parte de propoziție = element component al propoziției, exprimînd o noțiune și avînd o anumită funcțiune sintactică în cadrul propoziției. Părțile propoziției sînt: subiectul, predicatul, atributul și complementul. GRAM. ROM. II 61. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Totuși, n-am putut să-mi iau întreaga parte de moștenire cuvenită. CAMIL PETRESCU, U. N. 33. Vrem să cumpărăm noi moșia... ca s-o muncim fiecare cît ne-o veni partea. REBREANU, R. I 142. Din partea mea cea din casă Fă, maică, masă frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198. Ai carte, ai parte v. carte. Cine-mparte parte-și face, se zice despre cel care, făcînd o împărțeală, își oprește partea cea mai bună. ◊ Expr. (Livresc) Partea leului = partea cea mai mare din ceva, folosul sau cîștigul cel mai de seamă pe care cel mai puternic și-l ia la împărțeală prin abuz. Văd că... partea leului e pusă la o parte, mormăi cu ironie. VORNIC, P. 167. (Familiar) A face (cuiva) parte de ceva = a-i face (cuiva) rost de ceva. De bună slujbă ei să vă facă parte. BOLINTINEANU, O. 165. A fi la parte (cu cineva) = a beneficia împreună cu altul de pe urma unei afaceri sau a unui cîștig. [Avocatul] se bucura cînd putea să-i înfunde, ca și cum ar fi fost la parte cu stăpînul. PAS, Z. I 151. ♦ (La origine avînd un caracter mistic) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. De ce boala și moartea să fie partea voastră? EMINESCU, O. I 59. ◊ Expr. A avea parte de ceva = a-i fi hărăzit cuiva ceva, a-i fi dat de soartă, de împrejurări. Ea a avut parte de altă soartă. SADOVEANU, E. 102. După trei ani era licențiat în drept, dar bieții părinți n-au avut parte să se bucure de succesele lui universitare. VLAHUȚĂ, O. A. 258. Nici în anu acesta n-o să aibă parte de merele lui cele aurite. ISPIRESCU, L. 83. Tot de stăpîni calici mi-am avut parte. CREANGĂ, P. 200. (Mai ales în construcții negative) A avea parte de cineva = a se bucura de prezența cuiva, a avea în viață pe cineva drag. Vai de ea, sărmana-i mamă, Milă mi-e de ea acu, – Căci așa de scurtă vreme Parte de copil avu! COȘBUC, P. II 272. [Copilul] o să fie Făt-Frumos și drăgăstos și parte n-o să aveți de el. ISPIRESCU, L. 2. Trandafir de pe cetate, Spune mîndrii sănătate, Că de mine n-are parte, Că-mpăratul ne desparte! HODOȘ, P. P. 80. (Familiar, ca formulă de jurămînt) Știi d-ta... – Să n-am parte de Joițica, dacă știu. CARAGIALE, O. I 124. ♦ (De obicei în construcție cu verbul «a avea») Noroc, șansă. Ea vede bine că ei are să-i iasă nume rău și că n-are să mai aibă nici o parte. MIRONESCU, S. A. 93. Și-a cumpărat și el bilet și am intrat cu toții... Om fără parte! Domnișoara Henriette nu juca. CARAGIALE, N. S. 126. Măi soață și măi fîrtate! Se vede că n-avem parte; Partea și cu binele Ni l-au luat. ȘEZ. V 47. ♦ (Concretizat) Persoană în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. Te-am îndrăgit de pe mers, Că ți-i mersul leganat, La inimă mi-ai picat, – Cum dragă nu ți-oi pica Dacă tu ești partea mea. SEVASTOS, C. 48. Unele nu se mărită; pentru că, după cum crede poporul, le-a murit ursitul sau nu le-a sosit încă partea. MARIAN, NU. 15. ♦ (Popular) Zestre. Ia, tu june, fata mea, Că parte cu ea ț-oi da. HODOȘ, P. P. 148. 4. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a intra», «a fi») Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, dînd drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu; cota respectivă care îi revine fiecărui participant. Ai merge la aceste terenuri parte dreaptă cu societatea noastră. C. PETRESCU, R. DR. 187. [Spiridon] intră și el cu parte în prăvălie, se însoară și se face «negustor». GHEREA, ST. CR. I 336. Onorabil băiat! îl fac tovarăș la parte. CARAGIALE, O. I 48. ◊ Fig. Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare și să trăim ca frați. EMINESCU, O. I 60. ◊ Expr. Parte și parte = în părți egale. La cîștig mergeau parte și parte. CAMIL PETRESCU, O. I 224. A da sau a munci (un pămînt) în parte = a da sau a munci (un pămînt) în dijmă. Dă la oameni să-i muncească în parte, iar el doarme. DUMITRIU, N. 167. Greutățile vieții l-au silit într-un timp să-și părăsească starea de om liber și să se ducă la muncă «în parte». SADOVEANU, E. 92. Dau în parte [pămîntul], să-l muncească. STĂNOIU, C. I. 65. II. (Cu sens spațial) 1. Regiune, ținut, loc. De prin părțile noastre la răscoală mulți s-au dus. STANCU, D. 8. A văzut umblînd pe acolo oameni îmbrăcați ca și prin părțile ei. SADOVEANU, B. 76. Noi sîntem de prin partea muntelui. BART, S. M. 35. În orice parte-a lumii străin eu mă găsesc. ALECSANDRI, O. 78. ◊ (Determinat prin «loc») Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? ISPIRESCU, L. 298. La alegerea comitetului în anul 1850 vor lua parte toți aderenții șezători în orice parte de loc. GHICA, A. 798. Cele patru părți ale lumii = cele patru puncte cardinale. Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Din tus-patru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri... nouri negri. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Loc. adv. În ce parte? = unde? În ce parte De tine să fug departe? ALECSANDRI, P. II 102. În toate părțile = peste tot, pretutindeni. Bătrîna aruncă priviri speriate în toate părțile. STANCU, D. 158. L-au căutat în toate părțile. VLAHUȚĂ, O. A. 216. Purcelul zburda și se tologea numai pe covoare, în toate părțile. CREANGĂ, O. A. 169. În altă parte = în alt loc. M-a zărit și el, dar s-a făcut că se uită într-altă parte. VORNIC, P. 20. În nici o parte = nicăieri. Tu te duci, bade, departe, Să n-ai bine-n nici o parte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 264. În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește. Sînt niște rămășițe de fundamente despre care se zice, în partea locului, că ar fi fost o întăritură. ODOBESCU, S. II 213. ◊ Loc. adj. și adv. Din (sau de prin) partea locului = din regiunea despre care se vorbește. Cu ceea ce am auzit de la bătrînii din partea locului m-am putut întoarce în anii duși. SADOVEANU, O. VII 271. Fiind din partea locului, putea să fie de mare folos. CAMIL PETRESCU, O. II 12. De prin partea locului viu. DELAVRANCEA, O. II 19. 2. Margine, latură (indicînd, de obicei, un raport de opoziție între lucruri sau între părțile unui lucru). Arde-te-ar focul, cetate! Pe trei părți cu lemne verzi... Pe de-o parte cu uscate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ◊ (Urmat de determinări) În parte de denainte mă vor apăra copacii, iar cătră cea dinapoi, muntele. DRĂGHICI, R. 49. ♦ Fiecare dintre cele două laturi (dreapta și stîngă) ale corpului unei ființe sau (prin analogie) ale unui obiect. Întoarce-te pe partea cealaltă. SADOVEANU, B. 56. «Mircea» deodată se culcă într-o parte, așa că apa năvălește înăuntru pe punte. BART, S. M. 19. Vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului și atunci rămînea oiștea goală pe de o parte. CREANGĂ, O. A. 113. ◊ Loc. adv. (Pe) departe... (pe) de altă parte... (sau (pe) de alta...) = a) într-un loc... într-alt loc, dincoace și dincolo de ceva. De o parte și de alta a munților atît portul cît și datinile și limba sînt impresionant de asemănătoare. SADOVEANU, E. 92. Dete de o cîmpie frumoasă, pe de o parte cu iarbă înflorită, iar pe de altă parte pîrlită. ISPIRESCU, L. 5. Într-un buc au și ales năsipul de o parte și macul de altă parte. CREANGĂ, O. A. 258; b) într-o privință... în altă privință; dintr-un punct de vedere... din alt punct de vedere... Pe de o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. CREANGĂ, P. 243. Pe de o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta s-a îndrăcit de ciudă. id. ib. 256. Dacă pe de o parte răul a ne trage se silește, Pe de alta iarăși mintea la bine ne hotărăște. CONACHI, P. 295. Într-o parte = într-o latură. Căci perdelele-ntr-o parte cînd le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie... EMINESCU, O. 130. La o parte = a) (de obicei în construcție cu verbul «a da») într-o latură, mai departe, mai la margine. Fata voi să-i ajute; ea o dădu la o parte cu cotul. SADOVEANU, B. 62. Se grăbiră să dea ajutor primarului strigînd: La o parte! REBREANU, I. 23. Încet perdeaua de arbori se trage la o parte, deschizînd ochilor una din cele mai încîntătoare priveliști. VLAHUȚĂ, R. P. 31; b) (de obicei în construcție cu verbul «a sta») departe, izolat. Să-nlemnim stînd la o parte, nemișcați ca un buștean. HASDEU, R. V. 125. ◊ Expr. A fi de partea cuiva = a) (despre unele abstracte) a reveni cuiva de drept, a aparține cuiva. Mi-au spus că dreptatea e de partea mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 38; b) (despre persoane) a ține cu cineva, a fi alături de cineva. Tu de partea cui ești? DEMETRIUS, C. 18. Eu, deși nu sînt de partea imitatorilor, îi dau cuvînt. BOLINTINEANU, O. 358. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a susține pe cineva, a sprijini, a încuraja. Văzînd că flăcăii țin totuși partea lui Ion, se simțea umilit. REBREANU, I. 31. În fața sau în lipsa mea, el totdeauna îmi ținea parte. GANE, N. III 66. Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin. COȘBUC, P. I 225. A se da (sau a trece) de partea cuiva = a se alătura la acțiunea cuiva, sprijinind-o. Spre nedumerirea mea îndurerată, mama și surorile mele au trecut de partea lui. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. A semăna (sau a se arunca) în partea cuiva = a semăna cu cineva sau cu cei din familia cuiva. V. arunca. Au început a vorbi ele înde ele, că spînul de feli nu samănă în partea lor. CREANGĂ, P. 210. Din partea mamei (a tatălui etc.) = din familia, neamul, spița mamei (a tatălui etc.). Unchiul din partea mamei. Din (rar despre) partea cuiva (sau a ceva) = a) în ceea ce privește pe cineva sau ceva; de la cineva sau ceva. Despre partea asta n-am nici o grijă, Simioane. VORNIC, P. 173. Fiți pe pace din partea mea. ISPIRESCU, L. 334. Are voie din partea mea să se ducă. CREANGĂ, P. 184. Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierți. EMINESCU, O. I 146; b) în numele cuiva sau a ceva; trimis de cineva. Vin din partea Ministerului Industriei. DEMETRIUS, C. 26. Spînul se înfățișează înaintea împăratului cu cartea din partea craiului. CREANGĂ, P. 208. A lăsa la o parte = a renunța la..., a ignora, a nu se mai ocupa de... Ia las’ șaga la o parte, măi omule. CREANGĂ, P. 127. (Familiar) A fi (cam) într-o parte = a fi țicnit, smintit, a nu fi în toate mințile. ♦ Înfățișare, aspect, unghi sub care pot fi privite problemele, faptele, fenomenele. Partea comică a unei întîmplări. 3. Direcție, sens (indicînd orientarea în spațiu). Îi auzea glasul din partea bucătăriei. BASSARABESCU, V. 20. ◊ Loc. adv. Dintr-o parte = dintr-o latură. Mi-a aruncat o privire dintr-o parte. SADOVEANU, N. P. 62. Bate vîntul dintr-o parte, Iarna-i ici, vara-i departe. EMINESCU, O. I 214. Într-o parte = pieziș, oblic. Șlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb. NEGRUZZI, S. I 145. Într-o parte... într-alta (sau într-o parte și într-alta) = în direcții diferite. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Au plecat... unii-ntr-o parte, alții-ntr-alta. CARAGIALE, O. III 41. III. (Urmat de determinări arătînd felul, componența) 1. Categorie socială sau profesională. V. tagmă. S-a hotărît ca de-acum înainte să aibă a face mai mult cu parte negustorească. CREANGĂ, O. A. 116. Cică... s-ar fi jurat cu jurămînt ca să nu mai aibă a face cu parte duhovnicească. id. ib. 115. ◊ Parte bărbătească = individ de sex masculin; bărbat; bărbătuș; mascul. Din cele trei împărătese ce mi-au slujit de soții, n-am avut parte de parte bărbătească. DELAVRANCEA, S. 86. Parte femeiască = femeie; femelă. Așa sîntem noi, partea femeiască. ALECSANDRI, T. I 341. Această lamă, fiind parte femeiască și întîmplîndu-se a ave doi miei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99. ◊ Loc. adj. De parte(a) bărbătească = de sex masculin. N-avea copii de partea bărbătească. SBIERA, P. 73. De parte(a) femeiască = de sex feminin. 2. Fiecare dintre persoanele sau grupurile de persoane interesate într-o afacere sau într-un proces. Parte adversă. ◊ Parte civilă v. civil.

PRUNCĂ, prunce, s. f. 1. Copil de sex feminin, în vîrstă fragedă. Se afla în alt loc o muiere, care asemenea rămase văduvă și avea o pruncă. MARIAN, O. I 183. Declară tutulor că jupînul Rănică i-a fost ucis pe pruncii și pruncele d-sale. ODOBESCU, S. III 235. Eu cerșătoream încă pruncă fiind și apoi la șasesprezece ani m-am aflat fără pîine. NEGRUZZI, S. III 496. 2. Fată (tînără). La picioare-i el s-aruncă Lîngă el să vin-o roagă, Ea s-așază dulce, pruncă, Lîngă el în mîndră șagă. EMINESCU, O. I 154. Haide, bade, de mă ia Pîn’ ce-s pruncă tinerea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. Pe cel deal, pe cel colnic, Trece-o pruncă ș-un voinic. ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ (Adjectival) Fig. Volnicia domnește ca mai înainte, dar nu acea volnicie pruncă, floare plăpindă a pustietății, ci slobozenia cea bărbată și luminoasă. RUSSO, O. 25.

PURCEA, -ICĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; scroafă tînără. [Taurul] îmi împunge o frumusețe de purcea drept în burtă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 63. Da și mîndra-i ușurea, C-a mîncat carne de mia Și costiță de purcea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. Am o purced grasă, Noaptea trece peste casă (Luna). GOROVEI, C. 211. ◊ Expr. A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. Nu-i e destul că-i cu minte neroadă, A luat și purceaua de coadă. PANN, P. V. I 112. 2. Numele unui joc de copii. Un copilandru bătea «purceaua» c-o strașnică măciucă de măceș. STĂNOIU, C. I. 76.

fătăciune, fătăciuni, s.f. – (înv.) 1. Loc unde fată vacile pe imaș. ♦ (top.) La fătăciune, fânațe în Larga (Vișovan, 2008: 151). 2. Organul genital al animalelor (de sex feminin). – Din făta „a naște” (< lat. fetare) + suf. -ăciune (Șăineanu, MDA).

SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu frații săi (indiferent de sex). Pe sora lui Octav am găsit-o în capul scărilor, coborînd, încheindu-și mănușile. C. PETRESCU, S. 165. Și iarăși mi-e gîndul la patru nepoți, Copii ai surorilor mele. COȘBUC, P. II 295. Poate că acesta-i vestitul Ochilă... nepot de soră lui Pîndilă. CREANGĂ, P. 244. ◊ (În forma sor) Dragă sor, moartă cu dor După dulce frățior. TEODORESCU, P. P. 127. ◊ (În metafore și comparații) Și dîndu-i zînele-adăpost Trăia cu ele soră. COȘBUC, P. I 67. ◊ (Urmat de un adjectiv posesiv; în forma nearticulată) În trăsură am stat... cu mama și cu soră-mea. SAHIA, N. 55. Se vede că a avut vro ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. ◊ Soră bună = soră care are amîndoi părinții comuni cu ai fraților săi. Soră vitregă = soră care are numai unul dintre părinți comun cu frații săi. Soră de scoarță = fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau copiii celuilalt soț. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama cea vitrigă. CREANGĂ, P. 283. Soră de lapte = fată care a supt deodată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Expr. Soră cu moartea = (ca determinativ pe lîngă anumite substantive) foarte mare, grozav. Juruiau gospodarii o bătaie hoțului, soră cu moartea. SADOVEANU, O. VII 358. Făt-Frumos... căzu într-o amorțeală soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 106. ◊ Compuse: (Bot.) sora-soarelui = floarea-soarelui, v. floare; (în forma sor) sor-cu-frate = nume purtat de două plante erbacee cu flori galbene-aurii, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Familiar, la vocativ) Termen cu care ne adresăm unei femei care nu ne este rudă, în semn de intimitate, prietenie sau dragoste; dragă. Să mai bată, soro, vîntul, Dac-o vrea. COȘBUC, P. I 224. Ia poftim, soro, mai bine să mîncăm ceva. CREANGĂ, A. 60. 3. Fig. Tovarășă; prietenă. Cucu-ntreabă: Unde-i sora viselor noastre de vară? EMINESCU, O. I 121. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități comune. De sute de ani, două țări surori... Moldova noastră și Valahia... se sfîșie și se mănîncă între dînsele. CREANGĂ, A. 162. [Italie] tu vii ca un cîntec de soră la sora ce-n lume s-a dus. EMINESCU, O. IV 36. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad călugăresc. Sus, în deal, la mănăstire, Plînge sora-ntr-o grădină... Dup-a lumii fericire. ALECSANDRI, P. A. 42. 5. (Uneori determinat prin «de caritate») Infirmieră. Cele cîteva surori de caritate își dădeau toată osteneala să strecoare în sufletele acestor țărani bolnavi binefăcătoarea putere a nădejdii. MIRONESCU, S. A. 123. 6. (În expr.) Soră de mireasă = drușcă. Anca și Persida erau surori de mireasă și seca Lena le făcuse haine la fel. SLAVICI, O. II 40. – Forme gramaticale: gen.-dat. (familiar) sorei (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 224, 4/1), (urmat de un adj. pos.) soru-. – Variante: suroră (D. ZAMFIRESCU, R. 276, TEODORESCU, P. P. 509), sororă (MARIAN, NU. 632), (învechit și popular) sor, surori și (rar) sori (ALECSANDRI, P. I 196), s. f.

GINECO- „femeie, sex feminin, femeiesc, femel”. ◊ gr. gyne, gynaikos „femeie” > fr. gynéco-, engl. id., germ. gynäko-, it. gineco- > rom. gineco-. □ ~crație (v. -crație), s. f., sistem de guvernare arhaică, în care conducerea este încredințată femeilor; sin. ginocrație; ~filie (v. -filie₁), s. f., satisfacere sexuală patologică între femei; sin. safism, lesbianism, tribadism; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de femei; sin. ginefobie, ginofobie^[1]; ~genic (v. -genic), adj., (despre factori) care feminizează; ~id (v. -id), adj., care prezintă caractere feminine; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în ginecologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care studiază fiziologia și patologia aparatului genital feminin; ~manie (v. -manie), s. f., înclinare excesivă pentru femei; ~mastie (v. -mastie), s. f., dezvoltare exagerată a mamelelor la bărbat; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru afecțiunile genitale femeiești; ~tomografie (v. tomo-, v. -grafie), s. f., tehnică radiologică de tomografiere a organelor genitale femeiești interne.

GINO- „femeie, gineceu, pistil, femei, femeiesc”. ◊ gr. gyne „femeie” > fr. gyno-, germ. id., engl. id., it. gino- > rom. gino-. □ ~bază (v. -bază), s. f., parte lărgită a suportului care susține gineceul; ~cit (v. -cit), s. n., element citoplasmatic, neavînd perete celular; ~crație (v. -crație), s. f., ginecocrație*; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre o floare) cu stilele mai lungi decît staminele; ~dioecie (v. di-, v. -oecie), s. f., tip de dioecie la care florile hermafrodite și cele femele se găsesc pe indivizi deosebiți; ~dioic (v. di-, v. -oic), adj., (despre o plantă) care produce numai flori femele sau hermafrodite; ~fen (v. -fen), adj., (despre un organism) care produce celule sexuale fenotipice; ~filie (v. -filie₂), s. f., 1. Transformare a elementelor carpelare în frunze obișnuite. 2. Virescență a ovarului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., exemplare femele din generația vegetală sexuată; ~for (v. -for), s. n., peduncul care poartă gineceul; ~gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s. m., gametange cu gameți femeii; ~gametofor (v. gameto-, v. -for), s. n., gametofor femel; ~gen (v. -gen₂), adj., (despre un organism) care produce celule sexuale genotipice; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre un organism) care derivă exclusiv din ou; ~geneză (v. -geneză), s. f., dezvoltare a ovulului sub influența spermatozoidului, dar fără contopirea celor doi gameți; ~id (v. -id), adj., care prezintă caractere feminine; ~merogonie (v. mero-, v. -gonie), s. f., tip de reproducere, caracterizat prin dezvoltarea unui ovul care a fost activat de un gamet mascul, al cărui nucleu nu a fuzionat cu cel al ovulului; ~monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s. f., tip de monoecie cu flori femele și hermafrodite pe același individ vegetal; ~monoic (v. mon/o-, v. -oic), adj., (despre o plantă) care posedă numai pistil și flori hermafrodite; ~pară (v. -par), adj., s. f., (femelă) care are numai descendenți de sex feminin; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală a organelor genitale femele; ~podiu (v. -podiu), s. n., peduncul de pe axa florală care poartă gineceul; ~spor (v. -spor), s. m., spor femel care formează la germinare un protal; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care conține macrospori; ~sporogeneză (v. sporo-, v. -geneză), s. f., macrosporogeneză*; ~stegiu (v. -stegiu), s. n., înveliș protector al gineceului; ~stemiu (v. -stemiu), s. n., formație columnară rezultată din concreșterea staminelor cu gineceul; ~tip (v. -tip), s. n., tip feminin caracteristic speciei.

TELI- „femeie, femel”. ◊ gr. thelys „femeie” > fr. thély-, germ. id., engl. id., it. teli- > rom. teli-. □ ~blast (v. -blast), s. n., gamet femel matur; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre o femelă) care naște mai mulți descendenți de sex feminin decît de sex masculin; ~genie (v. -genie₁), s. f., producere de urmași în majoritate sau în exclusivitate femeli; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplasmă a celulelor germinative feminine; ~toc (v. -toc), adj., referitor la partenogeneza producătoare numai de femele; ~tochie (v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză numai cu urmași de sex femel; ~tonic (v. -tonic), adj., rezultat prin partenogeneză.

căpriță sf [At: DAMÉ, T. 182 / Pl: ~țe / E: capră + -iță] 1-2 (Șhp) Capră (5) (mică) Si: căprișoară (1-2), căpruță (1-2). 3 Pui de sex feminin al caprei Si: (pop) iadă, țuguie, vătuie. 4-5 (Pop) Oaie (sau vacă) de culoare cafenie care seamănă la coarne cu caprele. 6-7 Capră (16, 28). 8 Plantă erbacee alburie, cu flori verzi, care crește prin locuri sărate și la malul mării Si: lobodă (Atriplex litoralis). 9 (Bot; reg) Lobodă (Atriplex rosea). 10 (Bot) Lobodă sălbatică (Atriplex tatarica). 11 (Bot) Știr creț (Amaranthus crispus). 12-14 (Bot) Caprifoi (1-3). 15 (Bot) Lobodă (Chenopodium album). 16 (Bot) Lobodă (Salicornia herbacea). 17 Buberic (Scrofularia nodosa). 18 (Mdv) Boală a vitelor provocată de iarba cu același nume și care se manifestă prin umflarea splinei.

cățea sf [At: URECHE, ap. LET. I, 97/24 / V: (reg) cața, cață, căța, căță / Pl: ~ele / E: ml catella] 1 (Îcr cu cățel) Pui de câine de sex feminin (mic). 2 (Îcr cu câine) Femela câinelui Si: gudă, haită. 3 (Îs) ~ de câine Cățea rea. 4-5 (Pex; dep) Femeie rea (sau depravată). 6 (Rar; îs) ~ de vreme Vreme rea. 7 (Arg; fig) Mitralieră. 8 (Îcs) De-a ~ua Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 (Îcs) La argea ~ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 10 (Pex; șîs hi! -ua) Dans țărănesc cu lăutari, asemănător cu brâul. 11 Melodie după care se execută acest dans. 12 Dansul și melodia considerate împreună. 13 Joc în care flăcăii se bat pe întuneric cu căciulile și cu curelele. 14 (Îe) A da pe cineva ~ua A bate pe cineva zdravăn, apucându-l de păr și învârtindu-l. 15 (Îlav) De-a ~aua Pe-o parte, (ca omul cu chef). 16 (La jocul cu arșice) Gioală pusă în mijloc. 17-18 (La jocul cu arșice; îs) Om (sau gaură) cu ~ Lovitură în care ichiul ori gioala au căzut și au rămas vertical, sprijinite într-un cap. 19 (Reg; pan) Trăgaci al puștii Si: cocoș. 20 (Îs) ~ de nouă uși (sau praguri) Femeie care umblă mult pe la casele altora. 21 Gură-spartă. 22 Gură rea. 23 (Reg) Pământ care n-a fost arat niciodată Si: țelină.

drăcoaică sf [At: ALECSANDRI, T. 101 / Pl: ~ice / E: drac + -oaică] 1 Ființă supranaturală de sex feminin care face parte din tagma dracilor Si: diavoliță, diavoloaică, tartoriță, (rar) drăciță, (îvp) drăculiță, drăcoaie (1), (reg) sărsăroaică, tărtăroaică. 2 (Fig) Ființă de sex feminin rea Si: diavoliță, diavoloaică, tartoriță, (rar) drăcoaie (2), (reg) sărsăroaică, tărtăroaică. 3 (Fig; fam) Fată sau femeie tânără, isteață, vioaie, ispititoare, care se ține de șotii Si: drăcușor (5), diavoliță, ștrengăriță, (reg) zgâtie.

fată sf [At: COD. VOR. 26/13 / S și: (înv) feată / Pl: fete / E: ml feta] 1 Persoană de sex feminin, nemăritată. 2 Copil de sex feminin. 3 (Îs) ~ mare (sau ~ de măritat, pop ~ n floare, reg ~ în păr) Fată (1) la vârsta căsătoriei. 4 (Îs) ~ bătrână (sau ~ stătută, reg ~ în păr) Fată trecută de vârsta măritișului și rămasă necăsătorită. 5 (Reg; îs) Fete (de) nune Fete (1) care merg cu mirele după mireasă. 6 (Reg; îs) Fete după masă Fete (1) pe care le cheamă mireasa. 7 (Pop; îs) ~ mare (sau curată, fecioară, înv vărgură) Fecioară (1). 8 (Îrg; îe) A fi ~ Ia cap A-și fi pierdut fecioria. 9 (Îrg; îae) A umbla cu capul descoperit, ca fetele. 10 (Pop; îs) Fetele câmpului (sau codrului, pădurii) Zâne răuvoitoare Cf iele. 11 (Înv; nob; îs) Fete de mare Sirene. 12 (În raport cu părinții) Fiică. 13 (Îe) A-și da ~ta din casă A-și mărita fiica. 14 (Înv; pex) Servitoare. 15 (Îs) ~ în casă Menajeră. 16 (Ast; pop; îs) -ta mare (sau, reg cu cobiliță, mare cu cobiliță cu apă, mare cu cobiliță în spinare, cu donițele) Constelația Orion. 17 (Ent; Buc) Furnică fără aripi. 18 (Pop; la jocul de cărți) Damă. 19 (Înv; îs; mpl) ~ galantă Prostituată. 20 (D. băieți; îe) A merge (sau a se duce) Ia fete A avea prima relație sexuală. 21 (Îae) A merge la bordel.

fă i [At: PANN, P. V. I, 23/24 / V: fa, făi, fe, fou / E: fa(tă), influențat de mă] 1 (Pfm) Termen de adresare pentru o persoană de sex feminin. 2 (Pop; rar) Termen de adresare pentru un animal de casă de sex feminin.

femeie sf [At: CUV. D. BĂTR. II, 52 / P: ~me-ie / V: fămeie, (înv) fămeaie, fom~, fum~, (Mol) fim~ / Pl: femei / E: ml familia „familie”] 1-2 (Înv) Familie (1-2). 3 (Înv) Femeia și copiii unei familii (2). 4 (Înv) Copiii unei familii (2). 5 Neam. 6 (Înv) Seminție (de popoare). 7 Persoană adultă de sex feminin. 8 Persoană de sex feminin căsătorită. 9 (Pop) Soție. 10 (Fig; rar) Bărbat molâu și fricos. 11 (Pop) Săteancă. 12 (Îs) ~ de stradă Prostituată.

fiică sf [At: DOSOFTEI, V. S. 25 / V: fică, (reg) hi~ (hică) / Pl: ~ice / E: fie² + -ică] Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi Si: fată (12).

gen¹ sn [At: MAIORESCU, L. 122 / Pl: ~uri / E: lat genus, -eris] 1 (Blg) Categorie sistematică, subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite de plante sau de animale. 2 Tip (pe care îl reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc.). 3 (Pgn) Fel de a fi al cuiva. 4 Diviziune obișnuită prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă. 5 (Îs) Pictură de ~ Pictură care înfățișează aspecte ale vieții de toate zilele. 6 Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind creațiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. 7 Categorie gramaticală bazată pe distincția dintre ființe și obiecte, precum și dintre ființele de sex masculin și cele de sex feminin. 8 Categorie care face distincție între sexul masculin și cel feminin. 9 (Log) Clasă de obiecte care au note esențiale comune și cuprind cel puțin două specii. 10 Stil personal, manieră de a se comporta, de a acționa, de a crea. 11-12 (Urmat de un nume propriu; îljv) În ~ul lui... (Într-un mod) care imită felul de a fi, de a se comporta, de a crea al lui...

iadă sf [At: NEGRUZZI, S. I, 251 / Pl: iede / E: ied] 1-2 Pui de sex feminin al caprei (domestice sau) sălbatice.

hațegancă sf [At: DA ms / Pl: ~nce / E: hațegan + -că] 1 Locuitoare din Hațeg. 2 Persoană de sex feminin originară din Hațeg.

irodie¹ sf [At: MARIAN, Î. 177 / Pl: ~ii / E: cf irodiada] (Mtp) 1 Personaj de sex feminin asemănător cu ielele Si: (pop) irodianca. 2 (Imp) Zâna zânelor.

masculinizare sf [At: DEX / Pl: ~zări / E: masculiniza] 1 Dezvoltare a trăsăturilor masculine. 2 (Spc) Apariție sau dezvoltare a caracterelor sexuale bărbătești la o persoană de sex feminin ca urmare a unor tulburări endocrine.

nălucoaică sf [At: GR. S. VI, 144 / Pl: ~ice / E: nălucă + -oaică] (Într-un descântec) Nălucă (1) de sex feminin.

mânză sf [At: (a. 1793) URICARIUL, XVI, 208 / V: măn~, ~nsă, ~nță, mun~ / Pl: ~ze / E: mânz + -ă] 1 Pui de sex feminin al iepei Si: coștrușă, mănzoacă, mânzoancă. 2 (Reg; îe) A avea ~ A fi pornit pe ceartă. 3 (Reg; dep) Femeie depravată.

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin al) pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) ~ța oarbă sau de-a ~ța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) ~ța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) ~ța de vânzare Joc de copii, la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop; îcs) ~ța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) A fl ~ blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam; îe) A fl (ca o) ~ plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) ~ța-n (sau ~n) sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu ~ța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca ~ța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg; îe) A se stupi ca ~țele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop; îe) A fi învățat ca ~ța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A păți cinstea ~ței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca ~ța împrejurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care-i place. 20 (Reg; îe) A umbla ca ~ța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca ~ța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg; îe) A trăi ca ~ța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam; îe) A trage ~ța de coadă (sau, reg, pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici ~ la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg; îe) A se uita ca ~ța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca ~ța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Mătură ca ~ța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca ~ța A se spăla superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) ~ța Taci, că spui minciuni pe care nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg; îe) A călca în urme de ~ stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam; îe) A rupe ~ța în două A fi voinic. 33 (Îae) A fî energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi din preț cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face ~ A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg; îe) A-i oua și ~ța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îvr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg, îs) ~ sălbatică Pisică sălbatică (Felis sylvestris). 44 (Înv; îc) ~ de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă urs. 46 (Ent; reg; îae) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îae) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg; îae) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îae) Repede (Cicindela compestris). 51 (Pop; îe) A se da de-a ~ța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâțișor (4). 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot; reg) Barba-ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Păpădie (Taraxacum ofjicinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg) Laț pentru prins păsări. 72 (Reg) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor. 74 (Reg) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu celălalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg) Lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt; la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare dintre torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiuiui de la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o fixează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg) Firidă (mică) făcută în peretele cămării Si: (reg) mâțoacă (3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie după care se execută mâța (99).

mâțică sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ice / E: mâță + -ică] 1-4 (Rar; șhp) Mâță (1-2) (mică) Si: (rar) mâțișoară (1-4), (reg) mâțucă (1-4), mâțulică (1-4), mâțuluie (1-4), mâțuță (1-4). 5-6 Pui (de sex feminin) al mâței Si: (rar) mâțișoară (5-6), (reg) mâțucă (5-6), mâțulică (5-6), mâțuluie (5-6), mâțuță (5-6).

mia sf [At: (a. 1661) URICARIUL, XVI, 209 / P: mi-a / V: ~uă, ~lă / Pl: miele / E: ml agnella] 1 Pui de sex feminin al oii. 2 Oaie tânără. 3 (Îvp; îe) Stă ca ~ua lui Roman Se spune despre cineva care stă nedumerit, îngândurat sau trist. 4 (Îvp; îe) Parcă-i ~ua lui Roman Se spune despre cineva care stă trist. 5 (Îf mială) Arșic de miel.

miadă sf [At: A V, 31 / Pl: ~de / E: ctm mia + iadă] (Reg) Pui de sex feminin al caprei Si: iadă.

parte sf [At: COD. VOR. 10/5 / Pl: părți, (înv) parți / E: ml pars, -tis] 1 (Csn; udp „de”, „din”) Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., ca rezultat al unei fragmentări, în raport cu întregul Si: bucată, fragment, porțiune, (pop) partal (1). 2 Cantitate oarecare, nedeterminată precis, din ceva Si: (pop) partal (2), (îrg) părtenie. 3 (Înv; îla) În ~ Personal. 4 (Îlav) În ~ Separat. 5 (Îal) Pe rând. 6 (Îal; îoc în general) În special. 7 (Îal) Parțial¹. 8 (Îal) Reciproc. 9 (Îal) Și de-o parte și de alta. 10 (Îe) A vorbi în ~ A vorbi făcând abstracție de unii dintre cei de față. 11 (Îae) Aparte. 12 (Îae) Confidențial. 13-14 (Îlav) În (cea mai) mare ~ sau (îvr) spre cea mai multă ~ În foarte mare măsură. 15-16 (Îla) (Cea mai) mare ~ (din... sau dintre...) Cei mai mulți din... sau dintre... 17-18 (Pop; îe) A (se) face (în) părți A (se) rupe în bucăți. 19-20 (Îae) A (se) împărți. 21-22 (Îae) A (se) risipi. 23 (Îcrî) Atât..., cât și... 24 (Îcrî) Unii oameni..., alți oameni... 25 (Îcrî) Unele lucruri..., alte lucruri... 26 Element care intră în structura unui tot, fiind precis delimitat în cadrul lui Si: element constitutiv. 27 Element legat de componența, de esența, de calitatea unui lucru. 28 (Pex) Compartiment. 29 (Grm; îs) ~ de vorbire (sau, înv, de cuvânt) Fiecare dintre clasele de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. 30-31 (Grm; îs) ~ de propoziție (Cuvânt sau) grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte, după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. 32 (Îe) A lua (sau, îvr, a avea) ~ la ceva A participa la ceva. 33 (Îae) A contribui la ceva. 34 (Îe) A face ~ din... (sau dintre...) A fi unul dintre elementele componente și principale ale unui tot. 35 (Îae) A fi membru al unei grupări, al unei organizații etc. 36 (Spc) Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează de obicei o unitate cu caracteristici proprii în cadrul întregului Vz regiune. 37 (Îvr; îs) ~ nobilă Viscere. 38 (Euf; îs) Părțile rușinoase (sau, rar, naturale) Organe genitale Si: sex. 39 (Îvr; euf; îs) Părțile bărbătești Organe genitale masculine. 40 (Îvr; euf; îs) Părțile femeiești Organe genitale feminine. 41 (Reg; îs) ~a albă Cornee. 42 (Spc) Diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, muzicale etc. cu caracteristici bine precizate în cadrul ansamblului Si: secțiune. 43 (Pex) Capitol. 44 (Pex) Pasaj. 45 (Spc; Muz) Ceea ce revine fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. 46 (Spc; înv) Rol în teatru. 47 (Spc; îvr) Moleculă. 48 (Ggf; îvr) Grad de longitudine. 49 (îvp; lpl) Trăsătură caracteristică Si: particularitate. 50 (Spc) Defect. 51-52 Ceea ce (revine sau) urmează să-i revină cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Si: drept, (rar) părtășie, (reg) partal (5-6). 53 (Îe) A(-i) face (cuiva) ~ (de... sau din...) sau, înv, a scoate ~ (cuiva) A-i da cuiva ceva ce îi revine de drept. 54 (Îae) A-i face rost cuiva de ceva. 55 (Îae) A avea în vedere pe cineva cu... 56 (Îae) A hărăzi. 57-58 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea dreptul la... 59-60 (Îae) A (nu) primi. 61 (Îe) A-și face ~ (din...) A lua în mod abuziv ceva. 62 (Reg; îe) A căpăta ~ (din...) A moșteni. 63 (Îe) A-i cuveni (cuiva) ~a A-i da dreptate cuiva. 64 (Îe) A(-i) fi (sau a-i veni) (cuiva) ~a (sau, rar, ~) A-i reveni cuiva ceva. 65 (Îe) A lua ~a leului (sau, rar, a lupului) Cea mai mare cantitate dintr-un bun, arogată de cel mai puternic în calitate de stăpân. 66 (Îae) Cel mai de seamă folos sau câștig dintr-o afacere, dintr-o acțiune realizată în comun, pe care cineva și le rezervă fără să le merite, prin abuz. 67 (Înv; îs) ~a sufletului Mulțumire sufletească. 68 (Pop; îas) Ceea ce pune cineva deoparte, încă din timpul vieții, cu scopul de a fi folosit la îndeplinirea obiceiurilor și ritualurilor legate de înmormântare. 69 (Îvp) Zestre. 70-71 Contribuție egală (în bani sau) în muncă la o întreprindere, la o afacere, dând drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu. 72 Cotă care revine fiecărui participant. 73 (Pes; iuz; îs) ~a apei (sau a proprietății) Cotă sau sumă realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului bălții din care s-a scos peștele. 74 (Pes; iuz; îs) ~a năvodului Cotă din suma realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului uneltelor de pescuit. 75 (Pes; iuz; îs) ~a muncii Cotă din suma realizată din vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea membrilor echipei respective, proporțional cu rolul pe care-l avea fiecare în munca echipei. 76 (Iuz; îs) ~ socială Contribuție în bani, în unelte etc. pe care o aducea fiecare membru cooperatar la intrarea în cooperativa agricolă de producție. 77-78 (Îljv) În ~ (În mod) proporțional. 79-80 (Îal; în sistemul de arendare a pământurilor) (Care se face) în dijmă. 81-82 (Îljv) La ~ (În sistemul de retribuire a angajaților la un patron) (Care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat, mai mare decât cel mai ridicat salariu fix. 83 (Îs) ~ și ~ Contribuție egală în bani sau în muncă la o întreprindere, dând drept la cotă egală de beneficiu. 84 (Trs) Fiecare dintre acțiunile pe care le deține cineva la o întreprindere, la o mină etc. 85 (Îvr) Obligație de îndeplinit. 86-87 (Pop; îe) A (nu) avea ~ A (nu-)i fi sortit cuiva, în bine sau în rău. 88 (Pop) Destin. 89 (Pex) Șansă. 90 Bucurie. 91 Folos. 92-93 (Pfm; în urări, jurăminte sau imprecații; îe) A (nu) avea ~ de (sau, înv, cu) cineva A (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia, de tovărășia sau de existența cuiva. 94-95 (Îae) A (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. 96 (Pop) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț sau soție cuiva. 97 (Reg; îe) A-și face pe ~ A face vrăji pentru a-și afla ursitul. 98 (Pop) Partidă. 99 (Cu sens spațial) Regiune geografică. 100 (Cu sens spațial) Loc. 101 (Cu sens spațial) Țară. 102 (Îla) Din (sau de prin) ~a (sau, rar părțile) locului Care este din sau de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 103 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 104-105 (Îlav) În (sau din, prin) toate părțile sau (îrg) de toate părțile ori de toată ~a sau în toate părțile (De) pretutindeni. 106-107 (Îal) (În sau) din toate direcțiile. 108 (Îlav) În altă ~ Altundeva. 109 (Îlav) (Pe) de o ~...(pe) de altă ~ Într-un loc..., în altul. 110-111 (Îal) (Pe) aici..., (pe) dincolo. 112 Veche unitate teritorial-administrativă din epoca feudală, care servea la împărțirea pământurilor obștii Si: judecie, unghi. 113 Margine. 114 (Spc) Fiecare dintre cele două laturi, dreapta și stânga, ale corpului unei ființe sau ale unui lucru, ale unui drum etc., ori fiecare dintre fețele sau muchiile unui obiect. 115 (Îlav) Într-o (sau la o) ~ Pieziș. 116 (Îlav) La o (sau într-o) ~ La oarecare distanță. 117 (Îal) Deoparte. 118 (îal) Izolat. 119 (Îe) A se da la o (sau într-o, de-o) ~ A se da în lături. 120 (Îae) A se retrage din calea cuiva. 121 (Pex; îae) A se eschiva. 122 (Cu sens imperativ; îe) La o ~! Fă loc! 123 (Îae) Ferește-te! 124 (Îe) A da la o ~ A deplasa în lături pe cineva sau ceva. 125-126 (Fig; îae) A priva pe cineva (de un avantaj sau) de un drept. 127 (Îe) A lăsa la o ~ A nu mai face un lucru. 128 (Îae) A abandona. 129 (Îae) A nu mai vorbi despre... 130 (Îe) A pune la (sau de) o ~ A economisi. 131 (Îae) A strânge. 132 (Reg; îe) A da într-o ~ A ocoli. 133 (Reg; fam; îe) A pune mai (sau prea) mult într-o (sau de o, pe o) ~ sau a fi nea-tr-o ~, a-l atârna într-o ~ A se îmbăta foarte rău. 134 (Pop; îe) A se pune (sau a o apuca) într-o ~ (ca Uca) A nu asculta, a fi încăpățânat, a o lua razna. 135 (Îe) A fi (cam) într-o (sau pe o) ~ sau (reg) a fi nea-ntr-o ~, a alunea într-o ~, a fi hop, de o ~ A fi nebun. 136 (Îs) ~a aceea sau ceea ~ Mal¹. 137 (Îas) Țărm. 138 (Fig) Aspect pe care îl ia un anumit lucru Si: latură. 139-140 (Îcr alta) Direcție în spațiu. 141 (Fig) Punct de vedere. 142 (Îlav) (Pe) de o ~ (sau, îvp, pe o ~)..., (pe) de altă ~ (sau, îvp, pe altă ~) Într-o privință..., în altă privință... 143 (Îs) Din (sau dinspre, îvp, despre) ~a (cuiva sau a ceva) În ceea ce privește pe cineva sau ceva. 144 (Îas) Sub aspectul... 145 Tabără. 146 Partidă. 147-148 (Îla) Din (sau dinspre) ~a mamei (sau a tatălui) Care face parte din familia (mamei sau) a tatălui. 149 (Îs) Din (sau, înv, despre) ~a (cuiva) În numele cuiva. 150 (Îas) Trimis de cineva. 151 (Îas) De către cineva. 152 (Îe) A fi (sau a se declara) de ~a cuiva A fi alături de cineva susținându-l pe cel în cauză. 153 (Îe) A avea de ~a A fi susținut de... 154 (Îvp; îe) A trage (pe cineva) în (sau spre) ~a sa A face să adere la... 155 (Îe) A-i lua sau a(-i) ține cuiva ~a (sau ~ ori, înv, de ~) A apăra pe cineva. 156 (Îae) A susține. 157 (Îae) A favoriza. 158 (Pop; îe) A se arunca (sau a se da) în ~a cuiva A semăna cu cineva. 159 Categorie socială, profesională etc. Si: tagmă. 160 (Csc) Reprezentanți ai uneia dintre aceste categorii Si: breaslă. 161-162 (Pop; îls, îla) ~(a) bărbătească sau (reg) ~a bărbatului (Ființă) de sex masculin. 163 (Îal) Totalitate a bărbaților. 164-165 (Îs, îla) ~ femeiască (sau, îrg, muierească) (Ființă) de sex feminin. 166-167 (Îal) (Totalitate) a femeilor. 168-169 Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane angrenate, interesate într-o acțiune, în special într-o afacere sau într-un proces Vz părtaș. 170-171 (Jur; îs) ~ adversă (sau în proces, litigantă) Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane care valorifică un drept sau se apără în fața unui organ de jurisdicție, împotriva dreptului valorificat de altă (persoană sau) grup de persoane. 172 (Jur; îs) ~ civilă Persoană care, în cadrul procesului penal, exercită acțiunea civilă. 173 (Jur; îs) ~ responsabilă civilmente Persoană care, în cadrul procesului penal, răspunde de pagubele pricinuite prin infracțiunea săvârșită de o altă persoană, aflată sub tutela sa sau pe care o reprezintă. 174 (Jur; îs) ~ vătămată Persoană căreia, prin săvârșirea unei infracțiuni, i s-a cauzat o vătămare, pe care încearcă să o recupereze printr-un proces penal. 175 (Jur; îs) ~ contractantă Fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord etc.

regină sf [At: LEX. MARS. 241 / Pl: ~ne, (pop) ~ni / E: lat regina] 1 Soție de rege¹ (1) Si: (nob) regesă (1). 2 Femeie care deține prerogativele unui rege¹ (1) Si: (nob) regesă (2). 3 (Îs) ~na balului Persoană de sex feminin, care la un bal, în urma unui concurs, întrunește cele mai multe adeziuni. 4 Albină femelă, mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouăle Si: matcă, (reg) crăiasă (7), crăiță (9), împărăteasă, mamă, muscă mare. 5 Furnică sau termită femelă care depune ouă Si: matcă. 6 Piesă principală la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă, cât și în diagonală Si: damă (10). 7 (Rar; la jocul de cărți) Damă (9). 8 (Șîc ~na-peștelui sau ~na-peștilor) Pește de apă dulce, cu corpul oval, cu solzi mari, verzui pe spate și cu pete mici galbene-aurii Si: (reg) caras-galben, împăratul-peștilor, mâna-diavolului, ochean, regele-peștelui, reginică, sineș, soare, sorel, sorete, sticlete, trei-colori (Euromotis gibbosus). 9 (Îae) Pește cu corpul lipsit de solzi, bătând în roz și cu carnea transparentă, întâlnit foarte rar. 10 (Îc) ~na-nopții Plantă de grădină din familia solanaceelor, cu flori albe, roșietice sau violete, care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut Si: (reg) floarea-nopții, tutun, tutunaș (Nicotiana). 11 (Ast; reg; îc) ~na-stelelor Steaua Vega, din constelația Lirei Si: luceafărul cel mare de la miezul nopții, luceafărul cel frumos. 12 (Orn; reg; îc) ~na-păsărilor Pitulice (Troglodytes troglodyptes).

pescui [At: ANON. CAR. / V: (îrg) păs~ / Pzi: ~esc / E: pește²] 1-2 vt A prinde (pește² sau) alte animale acvatice, de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale Si: (îrg) a pescări. 3 vi (Îe) A ~ în (apă) tulbure A profita de o situație încordată sau neclară pentru a trage foloase personale. 4 vt (Îe) A tulbura apa ca să ~ască A provoca neînțelegeri pentru a trage foloase personale din ele. 5-6 vti (C. i. obiecte, situații greu de obținut) A căuta cu insistență. 7 vt A face rost. 8 vt (Fam) A vâna. 9 vt (Arg; c. i. persoane de sex feminin) A acosta.

peți vt(a) [At: ANON. CAR. / Pzi: ~țesc / E: ml petere] 1-2 (C. i. persoane de sex feminin) A cere în căsătorie (pentru sine sau) pentru altcineva, de obicei adresându-se părinților sau rudelor fetei. 3 (Reg; c. i. afaceri, tranzacții) A intermedia.

pețit sn [At: LB / V: (îrg) ~ă (Pl: ~e) sf / Pl: (rar) ~uri / E: peți] 1-2 Pețire (1-2). 3-4 (Îlav) (În legătură cu verbele „a merge”, „a pleca”, „a veni”, „a se duce” etc.) În (sau la) ~ sau (îrg) în ~ă Cu scopul de a cere în căsătorie o persoană de sex feminin (pentru sine sau) pentru altcineva, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia.

pizdă sf [At: TDRG / Pl: ~de / E: vsl пизда] (Trv) 1-2 Vulvă (la femeie sau) la femelele mamiferelor. 3 (Îc) ~da țigăncii Mică plantă erbacee din familia labiateelor, cu miros neplăcut, cu flori purpurii, roze sau (rar) albe (Lamium purpureum) Si: sugel, țigancă, urzică moartă. 4-5 (Trv; prt) Persoană (matură) de sex feminin. 6 (Trv; prt; îe) A da în ~da mă-sii A înjura pe cineva, trimițându-l înapoi în locul de unde s-a născut, pentru a exprima dezaprobare, dispreț, respingere, revoltă față de acea persoană Si: a înjura de mamă. 7-8 (Trv; prt; îla) Dat în ~da mă-sii Care (a fost sau) merita să fie înjurat de mamă, datorită caracterului său urât. 9 (Trv; îae) Demn de admirație datorită tupeului său, care îi aduce reușite importante.

presână af [At: DR IV, 745 / Pl: ~ne / E: cf lat persana] (Mar; mtp; d. o ființă supranaturală de sex feminin) Care dispune de sănătatea cuiva, putând să o dea sau să o ia.

puică sf [At: ANON. CAR. / Pl: puici, (pop) puice, (G-D; pop) ~i, puichii / E: pui¹ + -că] 1 Pui¹ (11) de sex feminin. 2 Găină tânără, care abia a început să ouă. 3 (Pop; îe) A face mâna (sau degetele) ~ A apropia vârfurile degetelor de la mână. 4 (Rar; îe) A se lăsa ~ sau a ședea (ori a se da etc.) ~ca A se lăsa pe vine. 5 (Reg; îe) A i se face (cuiva) părul ~ A i se face cuiva părul măciucă. 6 (Reg; îe) A fi cu inima ~ A fi extrem de înfricoșat. 7 (Orn; reg) Curcă (1). 8 (Rar) Pui¹ (14) de sex feminin Si: (rar) puiancă. 9 (Fam) Termen de adresare dezmierdător sau ironic folosit când se vorbește cu sau despre o fată ori o femeie tânără. 10 (Pfm) Iubită. 11 (Rar; dep) Prostituată. 12 (Mun; Olt) Porumb recoltat tânăr, înainte de se a forma mătasea și boabele Si: (pop) păpușă, (reg) pănușie, pui¹ (26). 13 (Reg) Copileț (1) la tulpina porumbului. 14 (Trs; Mol; mpl; lsg csc) Boabe de porumb rămase neînflorite după ce s-au făcut floricelele Si: (reg) puichiță (8), puicuță (9). 15 (Reg; îs) ~ de curechi Sarma. 16 (Ent; Mun; îc) ~a-popii Buburuză (3) (Coccinella septempunctata). 17 (Iht; Ban) Lostriță (Hucho hucho).

purcea sf [At: LB / Pl: ~ele / E: ml porcella] 1-2 (Șhp) Pui (mic) de sex feminin al scroafei Si: purcelucă (1-2), purcică (1-2), (reg) purcicuță (1-2). 3-4 (Pex; șhp) Scroafă (tânără) Si: purcelucă (3-4), purcică (3-4), (reg) purcicuță (3-4). 5-6 (Mun; Olt; șhp; îs) ~ mistreață (sau sălbatică) Femelă (tânără) a porcului mistreț Si: purcelucă (5-6), purcică (5-6), (reg) purcicuță (5-6). 7 (Fam; îe) A lua ~ua de coadă (sau de nas) A se îmbăta. 8 (Reg; îe) A pune cuiva ~ua A necăji pe cineva. 9 (art; îcs) De-a ~ua, de-a purcica Joc de copii, în care unul împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc. spre o groapă care se află în mijlocul unui cerc, timp în care ceilalți jucători încearcă să-i împiedice cu bastoanele trecerea Si: de-a poarca. 10 (Pex) Minge, bilă etc. cu care se joacă de-a purceaua (9). 11 (Reg; îe) A se juca de-a ~ua în ceafa (sau pe spinarea) cuiva A trage cuiva o bătaie. 12 (Atm; Trs) Biceps. 13 (Olt) Cavitate care se află după pavilionul urechii. 14 Capăt de traversă pe care este rezemat lomul în timpul așezării la cotă a șinelor unei linii de cale ferată. 15 (Arg) Ladă. corectat(ă)

Rodica Unul dintre prenumele feminine care se bucură astăzi de o mare popularitate, răspîndire și frecvență la noi, Rodíca nu pare a fi tot atît de vechi; sigur este faptul că preferința pentru acest nume este recentă și nu poate fi înțeleasă fără a lua în considerație influența onomasticii literare (mai exact, ne referim la una dintre poeziile lui Alecsandri, care a „lansat” numele în discuție). Rodica a suscitat numeroase discuții printre specialiști, încercările de a-l explica fiind numeroase și diferite. Unii consideră, de exemplu, că numele ar fi o creație românească din subst. rodie „fructul rodiului” sau chiar „pomul care face fructul” și suf. -ica; o altă explicație vede în radicalul rod- un cuvînt slav cu semnificația „generație” și în sfîrșit, o ultimă încercare încadrează numele în familia onomastică a lui Irodion. Desigur că numele „junei Rodica” din poezia lui V. Alecsandri nu este un nume curent în mediul rural, dar este posibil ca poetul să-l fi întîlnit în creația populară sau în peregrinările sale prin sate. Din punct de vedere al formei, Rodica este un derivat cu sufixul -ica, foarte frecvent în onomastica noastră, de la tema onomastică Rod- (nume de botez formate de la cuvinte comune sînt cu totul excepționale, fapt care ne face să refuzăm derivarea din rodie). Acest Rod- poate fi pus în legătură cu Rodión (nume foarte rar la noi și folosit aproape numai în forma de masculin) și mai ales cu Iródion, care reproduce gr. Herodion (explicat prin heros „erou”), nume cunoscut din N.T. (în Epistola lui Pavel către romani) și din onomasticonul creștin. Din aceeași familie fac parte și Irod, gr. Herodes (rege al Iudeei între 37 – 4 î.e.n.) sau Irodiada, gr. Herodias, Herodiados (fiica acesteia l-ar fi convins pe regele Irod să-i taie capul lui Ioan Botezătorul). Interesant este faptul că documentele atestă încă din sec. 17, în Moldova, numeroase persoane de sex feminin care purtau numele Erodía sau Irodia; mai mult chiar, acesta din urmă apare și în poezia populară, unde l-a întîlnit probabil și V. Alecsandri. Și cum de la Irodía se poate trece ușor la Irodica și Rodica, ultima dintre cele trei ipostaze etimologice amintite mai sus poate fi acceptată. Un hipocoristic asemănător, Rodika, este folosit la maghiari, însă pentru Rodelina, nume calendaristic de origine germanică.