MALAC, -Ă s. m. și f. Pui (de sex masculin sau feminin) al bivoliței; bivolaș, turmac. 2 bivolițe fătătoare, din care una este cu malacu mic (a. 1812). DOC. EC. 70. A cumpărat. . . trei bivolițe cu malacii mici. I. IONESCU, M. 558. Cel leșinat se puse a suge cu buzele, ca un malac. ALECSANDRI, T. 48, cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W. Malaci mai mici de 9 luni. NICA, L. VAM. 148. Părea un malac ieșit din mlaștină la soare. CAZIMiR, GR. 8. Astăzi n-am muls bivolița, c-am scăpat de-a supt-o malacul. H III 341. Vreo șapte cete de crap, Și crapii ca malacii, Cînd dă-n nevod, fug ca dracii. PĂSCULESCU, L. P. 177, cf. ALR I 1083/690, 750, A IX 1. ♦ Epitet depreciativ pentru un om mare și leneș. Este un om pimintean ascuns în coșeriu. . . – Du-te de-i spune să vie aici. – Cine? – Iaca malacu... cel din coșeriu. ALECSANDRI, T. 607. Fire-ai al dracului de mălac răgușit. STĂNOIU, C. I. 99, cf. BUL. FIL. V, 190. - Pl.: malaci, -ce. – Și: (regional) mălác, -ă s. m. și f., molóc (H X 206) s. m. – Din bg. малак.