Definiția cu ID-ul 1254119:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂI1 interj. (Popular și familiar, adesea precedînd un vocativ) 1. Cuvînt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin și care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior. V. b r e. Ștefan vodă l-au întrebat: „Ce ți-i voia, măi?” NECULCE, L. 21. Taci, măi omule, că asurzești boierii. ALECSANDRI, T. 554, cf. 234, 343, 913, id. O. 70. Bună vreme, măi băiete! EMINERSCU, O. I, 84. Ia, ascultați măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine, zise Gerilă? CREANGĂ, P. 253. Apoi, dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. id. ib. 38, cf. 45, id. A. 51. Stăi, mă, să-mi iau căciula, că mi-a căzut din cap. ISPIRESCU, L. 110, cf. 64, 202. Știi una, măi femeie? zise Pîrvu, înjugînd boii la car. CONV. LIT. XX, 364. Da acasă nu puteai sta, măi femeie? REBREANU, I. 15. Măi ființă nenorocită și fără simțire! Cînd te întreb răspunde: da ori nu! SADOVEANU, P. S. 29, cf. id. O. I, 114, VI, 258. Cum ați fugit, mă, nenorociților, și de ce ați fugit, cu armele la voi? CAMIL PETRESCU, O. III, 169. Nu, măi Pazună! Eu, în război, le-am fost ca un tată. CAMILAR, N. II, 238. Măi bădiță al meu dulce, Fă-mi cu ochiul cînd. t-ei duce. JARNIK-BÎRSEANU, D. 47, cf. 7. De unde vii, măi muiere, Prin amurg pe această vreme? MARIAN, SA. 53. Și unde, măi tată, mi se prind de mînă la joc, de pare că-s draci de pe comoară. ȘEZ. III, 183. Mă, bădiță... Cînd mai vii tu pe la noi? BIBICESCU, P. P. 37. Mă. . . Nicuțî, mă! Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. ALRM I/II h 283. ◊ (Folosit la adresa unui animal) Măi motane, Vină-ncoa să stăm de vorbă. EMINESCU, N. 43. ◊ (Substantivat, m.) Și capitala i se arătase cu fața ei veridică: vulgară ca un „măîn gura unui om cu buze groase și burtă plină. TEODOREANU, M.II, 169. 2. (Adesea repetat sau pronunțat cu „ă” prelungit) Cuvînt folosit pentru a exprima: a) admirație, mirare, surpriză. Mă! . . . că mare minune și asta! CREANGĂ, P. 24. Măi, măi, măi! că multe-ți mai văd ochii. id. ib.241, cf. 308. Măi-măi! Se minună profesorul. PETRESCU, R. DR. 126. Măi, da frumos îi. ALR II 3256/551, cf. 3256/414, 514, 728. ♦ (Adjectival, repetat) Frumos. V. g i g e a. Să mă spăl, să fiu măi, măi, Și drăguță la flăcăi! PAMFILE, C. Ț. 170 ; b) nedumerire, neîncredere, teamă. Măi, măi, măi. . . să nu-mi fi pus opinca, berbantul cel de Pepelea? ALECSANDRI, T. 832. El stătu de se socoti gîndindu-se: mă, ca ce să fie asta? ISPIRESCU, L. 62, cf. ALR II 3253/551 ; c) nemulțumire. Da deschide ușa, bre omule. . . măi, că încă așa lighioaie n-am văzut. ALECSANDRI, T. 199. Măi, măi, măi! aceștia-s curat sărăcie trimisă de la Dumnezeu pe capul mieu! CREANGĂ, P. 261 ; d) ironie. Măi. . . măi. . . măi! tare-s bosumflați clironomii! ALECSANDRI, T. 631, cf. 162, 997. – Și: , (regional) mo (ALR I 236/85) interj. – Etimologia necunoscută.