MĂRITIȘ s. n. Căsătorie a unei persoane de sex feminin ; măritat¹, (astăzi rar) măritare (1), (popular) mărit², (învechit, rar) mărituș. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ăstor fete li se cade măritiș evropenesc. PR. DRAM. 106. Tot moartea, precum v-am mai spus, mai bună o prejudec, Decît să voiesc măritiș pentru țară streină Și să mă depărtez de voi. PANN, E. IV, 25/4. Nu-ți învoiește măritișul cu o rudenie. NEGRUZZI, S. I, 242. Tatăl Marioarei se opunea la asemenea măritiș. BOLINTINEANU, O. 383. Flăcăii se duc pe la familiile cari au fete mari și le urează noroc și fericire la măritiș. PAMFILE, CR. 21, cf. id. S. T. Baciu se plînse cît de rău a nimerit-o cu măritișul fetei. REBREANU, I. 301, cf. 87. S-a frînt și ea într-o clipă, cum se frînsese vlaga lui Manlache la măritișul ei. POPA, V. 314. Mama își dorise, și ca fată și după măritiș, o mașină de cusut. PAS, Z. I, 241, cf. 220. Tu ai minte sănătoasă, nu zic. Dar cînd e vorba de măritiș, e altă poveste. V. ROM. martie 1 954, 110. După aproape cinsprezece ani de la măritiș, nevasta lui Boțoghinănu mai păstra din frumusețea ei de atunci decît gura și ochii. PREDA, M. 174. Nădăjduia c-o să-și poată cumpăra singură cele trebuitoare pentru măritiș. T. POPOVICI, SE. 37, cf. V. ROM. septembrie 1 960, 52. Arză-l focul măritișul. Prăpădi-s-ar și fetișul. TEODORESCU, P. P. 274. Fata au primit măritișul acesta foarte bucuroasă. SBIERA, P. 151. Nu o alungă de unde a venit de groaza măritișului. RETEGANUL, P. II, 13. Sosindu-i fetei vremea măritișului, au început să-i vie pețitori. ȘEZ. VII, 140 ◊ (Regional) Ladă de măritiș = ladă în care se pune zestrea miresei ; lada miresei. ALR II/I MN 136, 3 893/876. – Pl.: măritișuri. – Mărita + suf. -iș.