151 de definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 141 afișate)
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: se pe
RĂZBUNA, răzbun, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Răz- + bun.
REVANȘĂ ~e f. 1) Acțiune prin care cineva răzbună un rău pricinuit sau răsplătește un bine. ◊ Spirit de ~ dorință nestrămutată de răzbunare; revanșism. A-și lua ~a a plăti cuiva o neplăcere suferită; a-și scoate pârleala. 2) sport Partidă prin care cel învins încearcă să-și biruie adversarul. Meci ~. [G.-D. revanșei] /<fr. revanche
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RĂZBUNA, răzbun, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RĂZBUNA, răzbun, vb. I. I. 1. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pe», «asupra», «contra») A-și face singur dreptate, a obține satisfacție pedepsind pe cel care a făcut un rău, o nedreptate etc.; a face (pe cineva) să plătească răul comis; a întoarce răul cu rău. A început să se răzbune. DUMITRIU, N. 131. De cînd rămase feciorul de capul lui, a început să se răzbune în toată forma. AGÎRBICEANU, S. P. 14. Bine că te-am prins în mînile mele, să mă răzbun... Vino la luptă. ALECSANDRI, T. I 445. ◊ (Cu pronumele în dativ) Dar sfîntul Soare ziua-ntreagă Pîndește brîul – l-ar fura, Că lui de mult i-e fata dragă, Iar fata nu vrea să-nțeleagă Și el acum și-ar răzbuna. COȘBUC, P. I 122. A zis dumnezeu... să iasă Moartea la liman, ca să-și răzbune și ea acum pe Ivan. CREANGĂ, P. 323. De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșală Să nu îmi răzbun eu. ALEXANDRESCU, M. 36. ♦ A-și vărsa focul, mînia, necazul pe cineva; a se descărca pe cineva. Vine acasă supărat din oraș și se răzbună pe mine. 2. Tranz. (Complementul indică persoana în folosul căreia se face acțiunea) A satisface pe cel care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind pe cel care i-a făcut un rău. S-adună toți vulturii stol... Pe Horea să-l răzbune. BENIUC, V. 113. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni Și aruncă fierul crunt din mîni: «Te-or răzbuna copiii mei!». COȘBUC, P. I 114. Am răzbunat de nepăsarea ta pe sturzi, pe cocoșari și pe grauri. ODOBESCU, S. III 32. ♦ (Complementul indică fapta ce trebuie pedepsită) A răscumpăra. Episodul și mutra lui Cotcodel răzbunau cu prisosință toate supliciile abnegațiilor trecute. C. PETRESCU, A. R. 20. Acuma or răzbuna ei omorul fîrtaților săi. SBIERA, P. 278. II. (Popular) 1. Refl. (Impersonal) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. A stat ploaia? – Da, acum e frumos, s-a răzbunat. SADOVEANU, O. I 98. Cît stătură ei, afară se răzbunase. ȘEZ. VII 138. ◊ (Cu subiectul «vremea») Și de se răzbuna cîte-oleacă vremea înspre amiază, răpede, răpede vedeai ceriul iar îmbrobodit cu nouri. CONTEMPORANUL, VI 290. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) la inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) îmbuna, a (se) înveseli. Cînd te văd, badeo, la lună, inima mi se răzbună. HODOȘ, P. P. 85. Calul bun Și mîndra bună, La inimă mă răzbună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. 3. Tranz. (Rar) A însănătoși, a vindeca. Ia tu coasa de-o cosește, De boală mă mîntuiește Și ia grebla de-o adună Și de boală mă răzbună. ALECSANDRI, P. P. 310.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RĂZBUNARE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna; faptă prin care se răzbună cineva. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Spînul icnea în sine și se gîndea numai la răzbunare. CREANGĂ, P. 277. Aș cînta ziua, la soare, Doina cea de răzbunare. ALECSANDRI, P. A. 36.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FOC1, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de zaraza_joe
- acțiuni
PIELE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: pieile-roșii = nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
PLĂTI, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici) o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ◊ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către o instituție de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieții sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
OBRAZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine, a se rușina foarte tare. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
POLIȚĂ2 ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ în alb poliță pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliței] /<it. polizza
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
fúte [At: (a. 1628) DRHB XXII, 62, ap. TDRG / V: ~tá / Pzi: fut / E: ml futuere] (Pop.) 1-2 vtr (Tr) A avea raporturi sexuale. 3 vt (Fam.) A obliga pe cineva la eforturi prea mari Si: (fam.) a freca (22). 4 vt (Fam.) A certa. 5 vt (Fam.) A înșela. 6 vt (Fam.; șîe a fute la cap sau la icre sau la melodie) A agasa. 7 vt (Și îae) A plictisi. 8 vt (Fam.; îe) A(-și) fute timpul (sau vremea) A pierde timpul (vremea). 9 vt (Îe) A fute una (sau o bătaie) A da o lovitură (sau o bătaie zdravănă) cuiva. 10 vi (Fam.; îe) A i-o fute cuiva A se răzbuna pe cineva Si: (pfm) a i-o trage cuiva. 11 vt (Fam.; șfg) A învinge. 12 vt (Fam.; gmț) A face. 13 vt (Fam.; gmț; șîe a fute treaba) A lucra prost. 14 vt (Fam.) A distruge. 15 vt (Îc) fute-vânt Om de nimic. 16 sf (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba).
- sursa: MDA (2002-2003)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
a avea o poliță de plătit cuiva expr. a urmări să se răzbune pe cineva
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a face (cuiva) cafeaua expr. a complota împotriva cuiva; a se răzbuna (pe cineva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a plăti (cuiva) cu aceeași monedă expr. a se răzbuna (pe cineva); a se revanșa (față de cineva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-și regla conturile (cu cineva) expr. a pedepsi (pe cineva); a se răzbuna (pe cineva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
pistol în loc. vb. a pune (cuiva) pistolul pe greabăn (arg. stud.) A se răzbuna pe cineva; a umili pe cineva ◊ „Dorel i-a pus pistolul pe greabăn lui Ion.” (v. C. Lupu în LL 3/1972 p. 350)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
izbîndésc v. tr. (vsl. iz-byti, viitoru iz-bondon, a fi deasupra, a supravĭețui. V. izbutesc și izbăvesc). Reușesc, izbutesc: șĭ-a izbîndit doru. Cîștig: a izbîndi un războĭ. V. intr. Înving: a izbîndi în războĭ. Reușesc (cu dativu): ĭ-a izbîndit să facă. A-țĭ izbîndi pe cineva, a-țĭ lua satisfacțiune, a te răzbuna pe cineva. V. refl. Mă realizez: visu i s’a izbîndit.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OBRAZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de Adriana Stoian
- acțiuni
PIELE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PLĂTI, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FOC1, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță2 (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FOC, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flăcări și cu dezvoltare de căldură mare; (concretizat) materie în curs de ardere. Focul arde. Fluturele de beteală și de jar își întinde aripele, rumenește mai întîi zarea, luminează umbrele cele mai apropiate. ANGHEL, PR. 124. Din gurile [balaurului] ieșea văpaie de foc. ISPIRESCU, L. 18. Clenguța mohorului Arde-n para focului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. Pînă nu faci foc, nu iese fum. ◊ (Poetic) Peste umbrele depărtate ale dealurilor, pîlpîiau stelele, ca niște focuri albe ale nopții. CAMILAR, TEM. 298. ◊ (În exclamații sau imprecații, uneori glumețe sau familiare) Dar ce frumoasă se făcu, Și mîndră, arz-o focul! EMINESCU, O. I 174. Cum focul să nu slăbesc, Cînd de tine mă topesc. TEODORESCU, P. P. 303. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. (Fig.) În mijlocul acestor pașnice lumine, care îngînă monotonia nopții noastre literare... [vin] unele focuri de artificii în care meșteri isteți și dibaci fac să joace, în ochii orbecați ai publicului, tot felul de vîrtejuri luminoase. ODOBESCU, S. II 540. ◊ Expr. A da foc v. da. A lua foc = a se aprinde. A sta ca pe foc = a fi nerăbdător, neliniștit. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu stăruință, a insista mult pe lîngă cineva; a determina pe cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). Chiar și-n foc de ți-aș zice, să te arunci. CREANGĂ, P. 206. A-și băga capul în foc v. băga. A lua focul cu mîna altuia = a fugi de răspundere lăsînd munca pe seama altuia; a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă. V-ați deprins a lua focul totdeauna cu mînile noastre. CREANGĂ, A. 156. A pune mîna-n foc (pentru cineva) = a garanta, a da chezășie pentru faptele cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura = a face tot posibilul, a face sacrificii. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine... Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Harnic, iute etc.) de mănîncă foc – foarte harnic, iute, sprinten etc. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur, cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRESCU, L. 38. A se face (a se supăra sau a se mînia) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mînie. S-a culcat în urmă supărată foc. COȘBUC, P. I 245. Zmeul... se făcu foc și pară de mînie. ISPIRESCU, L. 27. Cînd a mai auzit mama și asta, s-a făcut foc. CREANGĂ, A. 17. Are să se mînie foc pe mine doamna Lucsița! ALECSANDRI, T. I 292. A o lăsa focului v. lăsa. ◊ (Cu valoare stilistică, ajută la formarea superlativului absolut, ținînd locul lui «foarte») Unele pălării... sînt scumpe foc. MACEDONSKI, O. III 38. Știi, ieri la moară ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea! COȘBUC, P. I 126. [Lemnele] îs foc de scumpe. RETEGANUL, P. IV 8. (Expr.) De mama focului = grozav, strașnic. Era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. ♦ Arderea din vatră, sobă, cuptor etc., făcută pentru degajare de căldură. Stan era acasă și chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. Dar și mai bine-i cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc. EMINESCU, O. I 119. Iarna vine, vine pe crivăț călare!... Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare flăcărilor. Focul amurgului izbucni de la geam la geam. CAMILAR, N. I 169. O stîncă-n foc de zare crește. TOMA, C. V. 124. ♦ Strălucire. Focul diamantelor. ▭ O stea dacă lucește Stingîndu-se pe loc, Sînt stele mai puține în cerul plin de foc? MACEDONSKI, O. I 48. ♦ (Rar) Scînteie. Stihii a lumei... Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sînge, din pietre foc să saie. EMINESCU, O. I 94. ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). Podul era negru de fum... de mijlocul lui atîrna o lampă cu trei focuri, care făcea mai mult fum decît lumină. CONTEMPORANUL, IV 133. 2. Incendiu. Trei groaznice focuri a cercat acest oraș. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia și a distruge cu forța armată, a măcelări. 3. Împușcătură; p. ext. tir, salvă. O salvă de focuri și totul s-a transformat într-un adevărat vacarm. SAHIA, N. 45. Reduta-n noi răpede-un foc Cît nu-l încape gîndul, Un șir întreg s-abate-n loc, Dar altul îi ia rîndul. ALECSANDRI, P. A. 208. Să dea focuri să-i omoare, Ori topuzuri să-i doboare? TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Armă de foc = armă (ca pușca, revolverul, tunul etc.) care folosește pulbere explozivă. Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n bodrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. Cînd o baterie a noastră a deschis focul asupra dealului din față, am avut, pentru întîia oară, priveliștea unui duel de artilerie. CAMIL PETRESCU, U. N. 300. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Luptă, război. Buletinul neoficial, însă adevărat, al războiului de acolo îl dădeau răniții de la unitățile intrate în foc. SADOVEANU, M. C. 73. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătanele? – Da la foc, sărmanele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. 4. Pînză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. 5. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avînt, înflăcărare. Ochii... străluceau de un foc ce simțea că îl atinge. ISPIRESCU, L. 35. Veselie cu noroc, Nu pe flori de busuioc, Ci pe-al ochilor tăi foc. BELDICEANU, P. 81. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. Mama îi sărută pe amîndoi cu foc, îi rugă să-i scrie cum or ajunge. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Ileana... începu a plînge cu foc. ISPIRESCU, L. 25. O sărută cu atîta ardoare, o strînse cu atîta foc. EMINESCU, N. 64. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. O sărutare plină de foc. CREANGĂ, A. 97. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc. EMINESCU, O. I 80. Ochii lui... plini de foc dovedeau curaj. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. În focul luptei. 2. Agilitate, vioiciune, neastîmpăr. Emirul are... în grajduri cai repezi, cu foc în copite. MACEDONSKI, O. I 142. ◊ (În comparații și metafore) Pusese ochii pe una Măriuca... foc la lucru și la horele mari. CAMILAR, N. I 21. 3. Durere, chin, jale, necaz. Nu cerea de pomană, da și viața de azi pînă mîine, viață e ori foc? DELAVRANCEA, S. 4. Frunză verde lemn de soc Am la inimă un foc. BELDICEANU, P. 92. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a) a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; b) a-și descărca nervii; a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a se răzbuna pe cineva; a scăpa de o suferință. ♦ Primejdie, nenorocire, pacoste, urgie. Mămucă, mămucă, uit' te, ce-am pățit noi! Mare foc și potop a căzut pe capul nostru! CREANGĂ, P. 27. ◊ Expr. (Familiar) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FRECA, frec, vb. I. Tranz. 1. (Uneori complementul e urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul) A mișca forțat un corp pe suprafața altui corp cu care este în contact. Apucă un număr de spice, le frecă în palmă. CAMILAR, TEM. 207. Vitoria oftă și-și frecă domol ochii cu palmele, potrivindu-și broboada. SADOVEANU, B. 117. Găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș... îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Eu cămeșa i-am spălat, Cu sulcină o-am frecat, Și pe flori i-o am uscat. ALECSANDRI, P. P. 374. ◊ Expr. A-și freca mîinile = a-și trece mîinile de mai multe ori una peste cealaltă (pentru a se încălzi sau pentru a-și manifesta bucuria, satisfacția). Se duse la geam și privi afară, frecîndu-și încîntat mîinile. C. PETRESCU, C. V. 111. Deschideți iute, zise Ivan, tropăind și frecîndu-și mîinile. CREANGĂ, P. 309. ◊ Refl. Mieii să apropie... frecîndu-se cu lîna cea frumoasă și moale de hainele împăratului. RETEGANUL, P. II 32. Se frecau la ochi și se uitau în toate părțile. ISPIRESCU, L. 104. (Fig.) De 20 de ani, de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor. ALECSANDRI, T. 257. (Expr.) Cît te-ai freca la ochi v. ochi. ♦ Refl. reciproc. Fig. A avea legături strînse, a veni în contact apropiat (unul cu altul). Romînii dintr-o parte și dintr-alta a Carpaților se frecară unii cu alții, își împărtășiră durerile. BĂLCESCU, O. II 212. 2. (Cu privire la unele alimente) A amesteca pentru a obține o masă omogenă și pufoasă. Freacă ouăle cu zahărul. ♦ (Cu privire la alte obiecte) A apăsa în toate direcțiile cu un corp (aspru sau moale) pentru a îndepărta murdăria sau pentru a face să strălucească; a șterge, a lustrui, a curăța. Se oferea... să-i frece parchetele. VLAHUȚĂ, O. AL. II 197. Bravul soldat... își perie uniforma, freacă bumbii. NEGRUZZI, S. I 7. 3. A fricționa, a face masaj. Au luat-o s-o frece cu oțet. CARAGIALE, O. III 46. Pune pe cineva să te frece zdravăn. ȘEZ. II 131. Fierbe lapte-ntr-o căldare De-mi gătește-o scăldătoare, Și mă freacă-ntr-un noroc Cu floare de busuioc. ALECSANDRI, P. P. 113. ♦ (Familiar) A bate. Unde nu mi-l înhață pe lupul de morari cu un par de pe cuptori și mi-l freacă așa de tare încît abia au scăpat. SBIERA, P. 243. Io-l întreb de sănătate, El mă freacă rău pe spate! HODOȘ, P. P. 194. ◊ Expr. (Familiar) A freca (cuiva) ridichea = a lua pe cineva la rost, a bate. Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș. ISPIRESCU, L. 108. ♦ Fig. A fi prea exigent (și, de obicei, pe nedrept sau ca răzbunare) cu cineva, a-i pretinde prea mult, a-l obliga la sforțări prea mari. O să-l frec să mă țină minte. STANCU, D. 259. O să vă frec de-o să iasă untul din voi. SADOVEANU, M. C. 200.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DOBÎNDĂ, dobînzi, s. f. 1. Sumă de bani care se plătește pentru un împrumut, reprezentînd un anumit procent din suma împrumutată. A da, a lua bani cu dobîndă. ▭ Au hotărît amîndoi dobînda și două soroace pentru capete. GALACTION, O. I 177. Nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Și-o fi scos capetele Ș-acum bea dobînzile. TEODORESCU, P. P. 545. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobîndă = a se răzbuna (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. ♦ Cîștig obținut de pe urma banilor învestiți într-o afacere. Nu-i vorbă, primarul mai știe că banii aceștia o să și-i scoată el, cu dobînda lor cu tot; dar una-i să-i dai grămadă și alta-i să-i vezi înapoi cu țîrîita. SP. POPESCU, M. G. 22. 2. Cîștig, folos, profit. Bunicul a cumpănit și a petrecut printre degete dobînda noastră. SADOVEANU, N. F. 29. Noi nu umblăm după dobîndă personală... ci voim spor pentru folosul obștii. id. P. M. 208. Să vină cu izbîndă Anul cu mare dobîndă. ODOBESCU, S. III 228. Mai bine este să fii cu un om vrednic la pagubă, decît cu un mișel la dobîndă. NEGRUZZI, S. I 248. 3. (Învechit) Pradă de război. Inimile războinicilor se moleșesc de bunătățile dobînzilor. SADOVEANU, D. P. 7. Alergau la lupte, unii pentru glorie... cei mai mulți pentru dobînzi și prăzi. NEGRUZZI, S. I 273. ◊ Expr. A sluji în dobîndă = a merge la război fără a fi plătit, ci numai avînd drept la pradă. Slujind în dobîndă și iubitori de bogăție, ei dobîndiseră mult de la Mihai. BĂLCESCU, O. II 311.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OBRAZ, (1) obraji, s. m., (2,3,4) obraze și obrazuri, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. Lacrămi amare năvăleau și-i frigeau obrajii. SADOVEANU, O. IV 347. Îl sărută pe amîndoi obrajii, înduioșat și de-abia stăpînindu-și firea. REBREANU, R. II 16. Ca partea de la soare a unei caise, așa sînt obrajii tăi și tot așa de mirositori. DELAVRANCEA, O. II 81. Umerii obrajilor = proeminențe formate din oasele obrajilor, dedesubtul ochilor; pomeți. ◊ Expr. (La sg., ca expresie a cuviinței) Să-ți fie în obraz! (sau să-ți fie rușine obrazului!), se spune cuiva care a săvîrșit ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine, a se rușina foarte tare. Îmi plesnește obrazul de rușine cînd mă gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia. CREANGĂ, P. 172. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, obraznic. Lupul e gros de obraz, eu unul nu-i dau crezare cîtă vreme este încă în pielea lui. GANE, N. I 130. A avea obraz subțire = a fi binecrescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. (A fi) fără obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. Cum mergea, dă de niște copii făr-obraz, chinuind un cățăluș. RETEGANUL, P. V 3. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu reputația, cu autoritatea pe care o ai. Să-și puie cineva obrazul pentru unul ca tine și să te hrănească ca pe un trîntor, mare minune-i și asta! CREANGĂ, P. 331. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe, făcîndu-l astfel să devină obraznic; a da cuiva nas. Celui fără rușinare De-i dai ceva obraz, sare Să ți să urce-n spinare. PANN, P. V. III 33. (Ca expresie a cutezanței) Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? Cu ce obraz mă faci pe mine de vină? DUMITRIU, N. 48. Cu ce obraz să se înfățișeze înaintea lui. CREANGĂ, P. 145. A (mai) avea obraz sau a (mai) avea încă obraz să... = a avea îndrăzneala să... Ai băut cît șăpte și mai ai obraz să te jăluiești. ALECSANDRI, T. 561. Tu ești bun de talpa iadului și ai încă obraz să cauți loc în rai. NEGRUZZI, S. I 93. ♦ Fig. Cinste, valoare morală a unei persoane. Pe obrazul tău nu dau eu nici o dușcă de apă chioară. REBREANU, I. 33. 2. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. Tudor Șoimaru tresări ca izbit în piept pe calul lui și obrazul deodată i se lumină. SADOVEANU, O. VII 84. Își aruncase în obraz un pumn din apa fermecată. GALACTION, O. I 55. ◊ Fig. Numai ici-colo poposeau cîrduri de ciori punctînd cu pistrui negri obrazul pămîntului. REBREANU, R. I 70. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine dintr-o situație dificilă, a o scoate la capăt cu demnitate, fără a se compromite, cu față curată, demn, onorabil. Fuge... scăpînd cu obraz curat. CREANGĂ, P. 216. N-o scos-o la capăt cu obraz curat. ȘEZ. III 6. A-i spune cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct; a-i spune verde în față. I-a spus-o șefului de la obraz, știu eu. GALAN, Z. R. 15. A albi (pe cineva) de la obraz = a-i spune cuiva minciuni vădite; a încerca să înșele pe cineva în chip grosolan. A scoate obrazul în lume = a se arăta printre oameni, a apărea în societate. Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai cap să scoți obrazul în lume de rușine. CREANGĂ, A. 51. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. De atunci căuta și ea vreme cu prilej ca să facă pe obraz cumătru-său. CREANGĂ, P. 29. (Rar) A da obraz = a se înfățișa la cineva, a da ochi cu cineva. Da de unde și pînă unde la noi?... De atîta vreme de cînd nu ne-ai mai dat obraz. ALECSANDRI, T. I 41. 3. (Învechit și arhaizant, adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, personaj, ins. Nechifor Lipan era pentru ei obraz cunoscut. SADOVEANU, B. 116. Vor mai sosi pînă în prînz vreo două obrazuri de la Ploiești, așa că va fi zaiafet. PAS, L. I 14. Va fi slobod stăpînirii să vînză această slobozenie la obrazele care va voi. GOLESCU, Î. 92. ◊ (Cu determinări indicînd funcția, rangul) Asta e treaba obrazelor judecătorești. CARAGIALE, S. 66. ◊ Expr. Obraz subțire = persoană fină, care trăiește în lux, aristocratică, pretențioasă. De obraze subțiri, care vin de-a dreptul de la domnie, eu am început a mă teme. SADOVEANU, F. J. 515. Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă... că sînteți obraze subțiri. CREANGĂ, P. 255. 4. (La sg.) Rang, condiție, stare socială. Fură. tratați după obrazul fiecăruia. BĂLCESCU, O. II 173. Acest bărbat ce mă ține nu e de obrazul meu. PANN, P. V. II 104.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
REVANȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se răzbună pentru un rău suferit, sau (mai rar) răsplată pentru un serviciu primit. Un demon ascuns îl împingea să-și cîștige o revanșă cît mai urgentă. C. PETRESCU, O. P. I 85. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare. ♦ (Sport) A doua partidă prin care jucătorul sau echipa învinsă încearcă să obțină victoria.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PIELE, piei, s. f. 1. Țesut care învelește în întregime corpul omului, al animalelor vertebrate și al unor nevertebrate, avînd rolul de a proteja corpul și uneori de a-i menține temperatura constantă. Pielea poate fi considerată ca o imensă terminație nervoasă. NICOLAU-MAISLER, D. V. 35. Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cît poate să încapă mîna, și luînd cîte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. Bat-o cruciulița lele, N-avu cum să nu mă-nșele, C-o văzui albă la piele Și la grumaz cu mărgele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 242. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau în) pielea goală v. gol3. ◊ Expr. A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gîscă) ori pielea găinii (sau a gîștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică sau de frig). A fost pe-aici odată unul Horea... Vi se face pielea de găină? De ce? BENIUC, V. 95. A fi numai piele și oase sau a fi numai pielea și oasele de cineva v. o s. A fi dezbrăcat la piele = a fi fără nici un fel de îmbrăcăminte pe trup, a fi gol (pușcă), v. gol1. Odraslele șefilor de trib african... se închină la pietroaie și idoli de lemn, și dezbrăcați la piele... prezidează festinurile cu dans, tam-tam și torțe de rășină. C. PETRESCU, R. DR. 101. N-aș vrea să fiu în pielea (cuiva) = n-aș vrea să fiu în locul, în situația cuiva, să pățesc ce are să pățească sau ce-a pățit cineva. A nu-și mai încăpea în piele v. încăpea. Te mănîncă pielea = cauți bătaie. A-i lua (cuiva) pielea sau șapte (ori nouă) piei = a exploata crîncen pe cineva, a-l jecmăni, a-l jupui. A-i frige pielea cuiva = a se răzbuna pe cineva, a-l face să sufere, a-i face zile fripte. Mai rabdă Harap- Alb, căci cu răbdarea îi frigi pielea. CREANGĂ, P. 223. A-și lăsa pielea (pe undeva) = a muri (pe undeva). A-și pune pielea la saramură = a risca, a se expune. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri, a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele (de bucurie, de ciudă etc.) = a fi foarte bucuros, a-i fi foarte ciudă etc., a nu mai putea (de bucurie, de ciudă etc.). Cînd îl vede norocul apropiindu-se de pădure tot numai cu toporul pe umăr și mai zdrențos decît în celelalte zile și tot zgî2riat, sta să-și iasă din piele. RETEGANUL, P. IV 25. A se băga sau a intra (pe) sub pielea cuiva v. băga. A intra (pe) sub pielea cuiva v. intra. A-i da prin piele = a o păți, a suferi consecințele unui lucru făcut; a-i ieși pe nas. A ști (sau a vedea) cît îi plătește (cuiva) (sau ce-i poate) pielea = a ști (sau a vedea) de ce e în stare cineva, a ști cît face, cît plătește cineva. Luați seama: jandarmii! Ne-au ajuns din urmă. Acuma să vedem ce ne poate pielea. DAVIDOGLU, O. 129. Nu-i plătește pielea (nici) un ban (sau nici o ceapă degerată), se zice despre cineva care nu-i bun de nimic. A face cuiva pielea cojoc v. cojoc. A i-o face (cuiva) pe piele = a se răzbuna pe cineva. Stăi – măi tu, că ți-o fac eu ție pe piele, femeie fără de inimă ce mi-ai fost. ISPIRESCU, L. 281. S-a mîniat rău pe sat Și trei zile n-a mîncat,Și le-a făcut-o pe piele. PANN, P. V. III 17. A-și vinde și pielea = a-și vinde tot, a-și vinde și cămașa (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a căuta să obții cît mai mult, fiind într-o situație grea, într-o luptă etc. Oi căuta și eu să-mi vînd pielea cît se poate mai scump, ca să nu-mi pară rău pe ceea lume c-am fost înșelat. GANE, N. II 107. A rămîne numai cu pielea = a rămîne fără nimic, a rămîne sărac lipit pămîntului. A fi vai (și-amar) de pielea (cuiva) = a fi rău de cineva, vai de capul lui. De-oi veni pe-acolo și n-oi găsi trebile făcute după plac, vai de pielea ta are să fie. CREANGĂ, P. 208. Era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. id. ib. 283. A da pielea popii = a muri. Te poftesc să nu cumva să mă lași la o adică. Eu am venit cu d-ta precum m-ai rugat iar apoi n-am gust să-mi dau pielea popii. ALECSANDRI, T. I 90. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin consecințele unei situații. A face ceva pe pielea altuia = a face ceva pe seama, pe socoteala, în dauna cuiva. Moșierii și capitaliștii fac război pe pielea norodului, rîvnind să distrugă revoluția rusă ca să spargă amenințarea ce venea și asupra lor. SADOVEANU, M. C. 75. A fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun- simț, de rușine, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă = a stîlci pe cineva în bătaie, a-l bate măr. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. ◊ (Numai la pl., în expr.) Pieile roșii = populația indigenă din America de Nord. ♦ Fig. Viață, existență. Avea să-și piardă viața doar pentru atîta lucru, pentru două-trei piei de golani săraci. DUMITRIU, N. 215. Dacă ții la pielea dumitale, să te duci mai degrabă, să ieși curînd din casa asta. CARAGIALE, O. I 70. 2. Pielea (1) unui animal jupuită de pe trup, tăbăcită și întrebuințată în industrie. Mănuși de piele de căprioară. ▭ Cînd treceam pe lîngă casa noastră, mi se strîngea inima. A luat-o... proprietarul unei fabrici de piele. C. PETRESCU, Î. II 238. În dulapuri vechi de lemn simplu erau cărți vechi legate în piele. EMINESCU, N. 52. Piele crudă = piele de animal jupuită (și conservată prin procedee chimice și fizice). ♦ Blană1. Pe lavițe-așternute cu albe piei de ied Bărbații stau în șiruri. COȘBUC, P. I 161. Pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încălecă pe cal [și] iese înaintea fecioru-su pe altă cale. CREANGĂ, P. 185. Să nu faci azi ca lupul ce-n pielea cea de oaie Vorbea pe placul turmei să poată s-o jupoaie! BOLINTINEANU, O. 157. Nu vinde pielea ursului din pădure (= nu conta, nu te baza pe un lucru pe care nu-l ai). ◊ (În expr.) Lup în piele de oaie (cu aluzie la lupul din fabulă) = om fățarnic și viclean. – Forme gramaticale: gen.-dat. pielii și (mai rar) pieii.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
POLIȚĂ2, polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar capitalist) Cambie. N-avea chef de vorbă azi: două polițe protestate. AGÎRBICEANU, S. P. 138. Polița cerealistului o avea în buzunar, cu scadența pentru mîine. REBREANU, R. I 46. Am trebidt să iau o datorie a lui pe seama mea și să dau poliță ca să nu-l închiză. BĂLCESCU, la GHICA, A. 538. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În expr.) Poliță de asigurare = contract încheiat de cineva cu o societate de asigurare și cuprinzînd drepturile și obligațiile părților contractante.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
UITA1, uit, vb.I. Tranz. 1. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. Cîteva clipe i-am făcut să uite propriile lor nefericiri și să se înduioșeze de ale altora. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Trecuseră zece ani fără să mai audă nimic de el, îl uitase. VLAHUȚĂ, O. AL. II 80. Susano, nu uita ce te-am rugat. ALECSANDRI, T. I 255. Robinson, de bucurie că curînd era să vadă Londra, au uitat întîmplările trecute. DRĂGHICI, R. 12. ◊ (În urări, de obicei în corelație cu sine însuși) L-am uitat, uita-l-ar necazurile. REBREANU, R. I 155. ◊ (Urmat de propoziții completive, rar de construcții infinitivale) Na, c-am stins focul și am uitat să-mi aprind luleaua. CREANGĂ, P. 132. Ai uitat cum că eu la vînătorie... mă pricep. ODOBESCU, S. III 9. Nu-l văd la bal. A! uitasem că s-a dus. NEGRUZZI, S. I 65. Am și tors ș-am și pus pînză Ș-am uitat d-a zice-n frunză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. ◊ Absol. Eu pînă în trei zile am să uit, chiar dacă mi-ar spune. C. PETRESCU, C. V. 360. Vinul ăsta te face să uiți. DELAVRANCEA, O. II 162. (Regional, cu pronumele în dativ) Mi-am uitat ca pămîntul. DELAVRANCEA, O. II 208. Vai, mîndruță, dor ți-a fi, Crede că nu poci veni... Poronci-ț-aș pe maica, Frică mi-i că-și va uita. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ◊ Expr. A uita de la mînă pînă la gură v. gură (I 1). ◊ Intranz. Rămășagul cum v-a fost? Au uitat-ai d-al lui rost? TEODORESCU, P. P. 667. Vine neamțul să mă ducă, Să mă ducă la Brașeu, Ca să uit de dorul tău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 315. (Expr., glumeț) A ști cît au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. Refl. (Învechit) [Împăratul] înăsprește încă o dată poronca, ca nu cumva să guste borșul acela... cînd acuma la urmă, se uită ea și gustă. SBIERA, P. 119. Uneori sta și mai mult de un ceas în vorbă cu papagalul... de multe ori se uita că vorbește cu dobitoc neînțelegători. DRĂGHICI, R. 150. 2. A înceta să se mai preocupe, să se mai gîndească la cineva sau la ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect drag. El nu era om să-și uite prietenii. C. PETRESCU, C. V. 168. Ipolit acum o iubea pe dînsa și uitase pe Olga. NEGRUZZI, S. I 48. Iubite Ghica, m-ai uitat cu totul. Sînt atîtea luni de cînd nu mi-ai scris. BĂLCESCU, la GHICA, A. 599. ◊ Intranz. O frate... zilele vor trece, de Roma vei uita. EFTIMIU, Î. 155. A uitat și de Harap-Alb și de cerb și de tot. CREANGĂ, P. 230. Șapte ani de cînd plecat-ai zburător cu negre plete Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Urmat de propoziții completive) A scăpa din vedere; a omite. Noi, cei mari, uităm adesea c-am fost copii. VLAHUȚĂ, O. A. 439. Alergări de cai se fac pe tot anul... Am uitat să spui că numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ♦ A nu ține seama de... Căpitanul Udrea, uitînd că e rănit, îmbracă armătura-i și coiful aurit. BOLINTINEANU, O. 52. 3. A se comporta ca și cum a încetat să se mai gîndească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. Fii mai milostiv! – Prieteni, de mă credeți, Voi uita deopotrivă orice vină și necaz. DAVILA, V. V. 51. ◊ Expr. A nu-i uita (cuiva ceva) = a dușmăni (pe cineva), a avea gînduri de răzbunare (împotriva cuiva). ◊ Refl. Credeți că năpăștile s-au uitat, că urile s-au potolit? SADOVEANU, O. VIII 237. 4. A lăsa undeva din nebăgare de seamă ceva (sau pe cineva) care trebuia luat; a nu lua cu sine. Pe soră-ta Măriuca, de grăbiți ce-am fost, o uitasem acasă pe prispă în albiuță. CREANGĂ, A. 20. Dar ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? id. O. A. 221. ◊ Fig. Se deșteptase undeva un cocoș. Luna uitase, pe sub streșini și pe ziduri mari de fabrică, petice de lumină albă, rece, ireală. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 349.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cojoc sn [At: DOSOFTEI, V. S. 33/2 / V: ~oacă sf / Pl: ~oace, (înv) ~uri / E: vsl кoжoyχъ] 1 Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, cu blana în interior, care se poartă mai mult la țară ca palton Si: blană, bituș, boboi, bundă, burcă, ghebă, gibea, sarică, șubă, tohoarcă. 2 (Pop; fig; îe) A avea (a găsi, a afla) ac de (sau pentru) ~ul cuiva A găsi modalitatea de a îndrepta pe cineva. 3 (Îae) A se răzbuna pe cineva. 4 (Îae) A-i veni de hac cuiva. 5 (Fig; îe) A-și întoarce ~ul pe cealaltă parte (sau pe dos) A-și schimba atitudinea, părerile pe neașteptate Si: a întoarce foaia. 6 (Fig; îe) A nu căuta de ce e ~ul cuiva A-i trata egal pe toți. 7 (Fig; îe) A nu-1 mai întreba pe cineva de ce i-e ~ul A lua pe cineva prin surprindere. 8 (Pop; fig; îe) A cunoaște cui de ce îi e ~ul A ști cu cine ai probleme. 9 (Pop; fig; îe) Cât îi poate ~ul Cât poate cineva Si: căt îl ține cureaua. 10 (Pop; fig; îe) Te mănâncă ~ul! Nu te astâmperi 11-12 (Pop; fig; îe) A scutura (cuiva) ~ul sau A i se face (cuiva) pielea ~ A bate sau a fi bătut. 13 (Pop; fig; îe) Vai de ~ul cuiva! Vai de pielea cuiva. 14 (Pop; fig; îe) Jocul rupe ~ul Cine se ține de petreceri, sărăcește. 15 (Îae) Jocul se termină cu bătaie. 16 (Pop; fig; îe) Iarnă cu șapte ~oace larnă foarte grea și friguroasă. 17 (Pex) Blană întrebuințată drept căptușeală. 18-19 (Gmț) Piele cu mult păr sau blana unui animal. 20 (Bot; îc) ~ul-ursului Plantă cu frunza ca cea a mărului. 21 Sul de bumbac bine presat. 22 Pătură de bumbac, obținută în filaturile de bumbac. 23 Dans țărănesc. 24 Melodie pe care se execută acest dans. 25 Dansul împreună cu melodia.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
foc1 sn [At: COD. VOR. 123/10 / Pl: ~uri, (îvr; astăzi, mai ales gmț 1) foace / E: ml focus] 1 Ardere violentă cu flacără și dezvoltare de căldură. 2 (Ccr) Materie în curs de ardere. 3 (Îe; adesea fam și gmț) Arză-l (-o, -i, -le) ~ul! Exprimă o imprecație. 4 (Îae; fam și gmț) Exclamație care exprimă o valoare superlativă și o conotație afectivă Se făcu frumoasă, arz-o focul! 5 (Pop; în propoziții interogative, după pron. „cine, ce” și av „cum”) Exclamație care exprimă mirarea De ce foc mai stai? Cum focul mai suport? 6 (Îs) ~ de artificii Ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. 7 (Îe) A arde ca ~ul A fi foarte fierbinte. 8 (Spc; bolnavi; îae) A avea febră (mare). 9 (Șfg; îe) A lua ~ A se aprinde. 10 (Îe) Nu iese fum, fără ~ sau până nu faci ~, nu iese fum În orice zvon, oricât de exagerat, există un sâmbure de adevăr. 11 (Îe) A sta ca pe ~ A aștepta ceva cu mare nerăbdare. 12 (Îe) A pune pe cineva pe ~ A cere cuiva ceva cu mare stăruință. 13 (Îae) A insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. 14 (Îe) A se arunca (sau a intra, pop, a da) în ~ (pentru cineva sau ceva) A-și expune viața (pentru cineva sau ceva). 15 (Îe) A lua ~ul cu mâna altuia sau a scoate castanele din ~ cu mâna altuia A se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 16 (Îae) A fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altcuiva. 17 (Îe) A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în ~ (pentru cineva) A garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. 18 (Îe) A lua (sau a prinde) ~ cu gura sau a mânca ~ (pentru cineva) A face tot posibilul, a fi gata de orice sacrificii (în favoarea cuiva). 19 (Îae) A apăra cu tărie pe cineva. 20 (Îe) A lua ~ cu gura A afirma un lucru cu toată tăria. 21 (Reg; îe) A lua ~ul în gură A se împărtăși. 22 (Îe) A da cu mâna în ~ A obține bani mulți (pe neașteptate). 23 (Îe) Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) ~ Foarte harnic (sau iute etc.) 24 (Îe) A se face (sau a fi, a se mânia, a se supăra) ~ (și pară) sau a scuipa ~ (de mânie) A turba de mânie. 25 (Îcs) În ~ Joc cu mingea, nedefinit mai de aproape. 26 (Îs) ~ viu Foc care arde cu flacără mare. 27 (Îs) ~ mort Foc mic, care abia arde. 28 (Bis; pop; îs) ~ul de veci (sau, înv, de veac) sau ~ul gheenei Focul iadului, în care își vor ispăși necredincioșii păcatele. 29 (Reg; îs) ~ul lui Sâmedru Foc care se aprinde în noaptea Sfântului Dumitru, la munte, pentru a coace fructe. 30 (Reg; îc) ~ul-oilor Colibă în care stau ciobanii care păzesc noaptea oile. 31 (Îvp; îs) Caru' de ~ Tren. 32 Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte” Jucării frumoase foc. Era foc de harnică. 33 (Îlav) De mama ~ului Grozav. 34 (Îlav) ~ nevoie Neapărat. 35 Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. 36 (Fig) Lumină puternică. 37 (Fig) Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. 38 (Fig) Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). 39 Dispozitiv de ardere (la o lampă). 40 (Rar) Scânteie. 41 (Trs; îs) ~ viu Scânteile care se observă pe fundul exterior al unui vas de metal ridicat de pe foc. 42 (Reg) Vatră. 43 (Reg) Cuptor. 44 (Reg) Parte a tindei unde se află gura sobei. 45 (Mpp; șîc ~-mare) Febră. 46 (Mpp; lpl) Erupție care apare pe trupul sau pe limba unui copil. 47 (Mpp; șîc ~-viu; reg îf fodiu, fochiu, foghiu) Scarlatină. 48 (Mpp; îae) Zona zoster. 49 (Mpp; îae) Erizipel. 50 (Mpp; îae) Rujeolă. 51 (Mpp; îc) ~-pe-gât Boală inflamatorie nedefinită mai de aproape. 52 (Ent; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Licurici (Lampyris noctiluca). 53 Incendiu. 54 (Îe) A trece (o țară, un oraș etc.) prin ~ și sabie A incendia și a distruge complet cu forța armată. 55 Împușcătură. 56 (Mil; pex) Salvă. 57 (Îs) Armă de ~ Armă care folosește pulbere explozivă. 58 ~! Comandă militară pentru începerea unei trageri. 59 (Îe) A deschide ~ul A începe să tragă cu arma. 60 (Îe) A fi (sau a sta) între două ~uri A fi încolțit din două părți. 61 (Fig) Luptă. 62 (Fig) Război. 63 Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. 64 (Fig) Entuziasm. 65 (Fig) Avânt. 66 (Fig; îla) (Plin) de ~ Înflăcărat. 67 (Fig; îlav) Cu ~ (sau, îvr, în foace) Cu înflăcărare. 68-69 (Fig; îljv) Fără ~ Fără pasiune Si: rece. 70 (Fig; îe; urmat de un genitiv) În ~ul În momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 71 (Fig) Vioiciune. 72 (Fig) Neastâmpăr. 73 (Fig) Durere. 74 (Fig) Jale. 75 Necaz. 76 (Fig; îe) A-și vărsa ~ul A se destăinui. 77 (Îae) A-și descărca nervii. 78 (Fig; îe) A-și scoate un ~ de la inimă A se răzbuna pe cineva. 79 (Îae) A scăpa de o suferință. 80 (Fig; adesea întărit prin „potop”) Nenorocire mare Si: (Trs) focar (3) Cf focuit. 81 (Fig; îe) N-o fi ~ Nu e nici o nenorocire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
fute [At: (a. 1628) DRHB XXII, 62, ap. TDRG / V: ~ta / Pzi: fut / E: ml futuere] (Pop) 1-2 vtr (Trv) A avea raporturi sexuale. 3 vt (Fam) A obliga pe cineva la eforturi prea mari Si: (fam) a freca (22). 4 vt (Fam) A certa. 5 vt (Fam) A înșela. 6 vt (Fam; șîe a ~ la cap sau la icre sau la melodie) A agasa. 7 vt (Și îae) A plictisi. 8 vt (Fam; îe) A(-și) ~ timpul (sau vremea) A pierde timpul (vremea). 9 vt (Îe) A ~ una (sau o bătaie) cuiva A da o lovitură (sau o bătaie zdravănă) cuiva. 10 vi (Fam; îe) A i-o ~ cuiva A se răzbuna pe cineva Si: (pfm) a i-o trage cuiva. 11 vt (Fam; șfg) A învinge. 12 vt (Fam; gmț) A face. 13 vt (Fam; gmț; șîe a ~ treaba) A lucra prost. 14 vt (Fam) A distruge. 15 vt (Îc) ~-vânt Om de nimic. 16 vt (Orn; îae) Codobatură (Motacilla alba).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
împăca [At: CORESI, EV. 46/22 / Pzi: împac / E: ml *impacare] 1-2 vtrr (Udp „cu”) A restabili raporturile de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: a (se) reconcilia, a (se) împăciui, (înv) a păcelui (1). 3 vt (Rar) A satisface pe cineva Si: (înv) a păcelui (2). 4 vr (Rar) A se răzbuna pe cineva. 5 vt (Fig) A îmblânzi pe cineva. 6 vt A aplana o neînțelegere, un conflict. 7 vr A se reconcilia cu cineva. 8 vrr A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească) Si: a conveni, a se învoi. 9 vt (Îe) A ~ și capra și varza (sau capra cu varza) A aduce armonie între două contraste. 10 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 11 vr A se familiariza cu ceva. 12 vr A se convinge de ceva. 13 vt A potoli pe cineva, dându-i satisfacție Si: (înv) a păcelui (3).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
împăcare sf [At: COD. VOR. 126/13 / Pl: ~cări / E: împăca] 1 Restabilire a raporturilor de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: împăcat1 (1), (înv) împăcăciune (1), împăcăluire (1), împăcătură (1), împăceluire (1), împăciuială (1), împăciuire (1), păceluire (1), păceluit1 (1), păciuire (1), păciuilire (1). 2 (Rar) Satisfacere a cuiva Si: împăcat1 (2), (înv) împăcăciune (2), păceluire (2), păceluit1 , păciuire (2), păciuilire (2). 3 (Rar) Răzbunare pe cineva Si: împăcat1 (3), (înv) împăcăciune (3). 4 (Fig) Îmblânzire a cuiva Si: împăcat1 (4), (înv) împăcăciune (4). 5 Aplanare a unei neînțelegeri, a unui conflict Si: împăcat1 (5), (înv) împăcăciune, împăcăluire (2), împăcătură (2), împăceluire (2), împăciuială (2), împăciuire. 6 Reconciliere cu cineva Si: împăcat1 (6), (înv) împăcăciune (6), împăcăluire, împăcătură (3), împăceluire (3), împăciuială (3), împăciuire (3). 7 (Ccr) înțelegere cu cineva într-o chestiune bănească Si: convenție, învoială, împăcat1 (7), (înv) împăcăciune (7). 8 Trai în bună înțelegere cu cineva Si: împăcat1 (8), (înv) împăcăciune (8). 9 Familiarizare cu ceva Si: împăcat1 (9), (înv) împăcăciune (9). 10 Încredințare de adevărul unei idei Si: împăcat1 (10), (înv) împăcăciune (10). 11 Potolire a cuiva, dându-i satisfacție Si: împăcat1 (11), (înv) împăcăciune (11), păceluire (3), păceluit1 (3).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
împăcat2, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 11 / Pl: ~ați, ~e / E: împăca] 1 Liniștit. 2 Care și-a restabilit raporturile de prietenie cu cineva Si: împăceluit (1), împăciuit 3 Satisfăcut. 4 (Rar) Care s-a răzbunat pe cineva. 5 Îmblânzit2. 6 (D. un conflict) Aplanat. 7 Reconciliat. 8 Care s-a înțeles cu cineva într-o chestiune bănească. 9 Înduplecat2. 10 Care trăiește în bună înțelegere cu cineva. 11 Familiarizat cu ceva. 12 Convins. 13 Potolit2.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
necaz sn [At: GCR I, 171/24 / V: (reg) nă~ / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: slv наказъ] 1 Tot ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală Si: năzdrăvănie (9), nemulțumire, neplăcere, (înv) nesosință (2), patimă, (Trs) necăjeală (1). 2 (Mpl) Încercări. 3 (Îlpp) De ~ul Din pricina... 4 (Îal) De răul... 5 (Îe) A se vedea deasupra ~ului A învinge o greutate, fără a-i mai păsa de cei care l-au ajutat. 6 (Îe) Îi dă ~ul de nod A avea de înfruntat mari greutăți. 7 (Îae) A fi foarte nenorocit. 8 (Îe) A da de ziua ~ului A ajunge în împrejurări neplăcute. 9 (Îe) A scoate din ~ A ajuta pe cineva la o mare nevoie. 10 (Îae) A crește copii sau pui de animale până la o vârstă când nu mai necesită prea multe îngrijiri Si: a ridica, (reg) a zburătăci. 11 (Reg; îe) (A fi) ~ul oamenilor Se spune despre o ființă plăpândă, neajutorată. 12 (Med; reg) Epilepsie. 13 (Pex) Efort pentru realizarea unui scop. 14 (Pex) Sacrificiu. 15-16 (Îljv) Cu ~ (În mod) dificil. 17-18 (Îal) (În mod) dureros. 19 Supărare. 20 Suferință. 21 Tristețe. 22 Enervare. 23 Furie împotriva cuiva. 24 Ciudă. 25 (Îlpp) În -ul (cuiva) Cu intenția de a face în ciudă cuiva. 26 (Îal) Cu intenția de a se răzbuna pe cineva. 27 (Îal) Cu intenția de a supăra pe cineva. 28 (Îe) A se tăia în ~ul nevestei Se spune despre cel care, dorind să le facă altora în ciudă, își face lui însuși rău. 29 (Îlpp) De ~ Ca ripostă la o nemulțumire. 30 (Îal) Pentru a-și vărsa ciuda, mânia. 31 (Îlav) În (sau într-)un ~ Sub impulsul enervării. 32 (Pex; îal) De disperare. 33 (Îe) A-i fi (cuiva) ~ sau a avea ~ (de ceva) A-i fi ciudă. 34 (Îae) A-i părea rău. 35 (Îe) A-i fi (sau a avea, a purta) ~ pe cineva A fi supărat pe cineva. 36 (Îae) A purta pică, ranchiună cuiva. 37 (Îe) A(-i) face (în) ~ A supăra pe cineva în mod intenționat. 38 (Îae) A căuta să întărâte pe cineva. 39 (Îae) A face cuiva în ciudă. 40 (Îe) A-și vărsa (sau, reg, a-și scoate) ~ul pe cineva A-și descărca mânia asupra cuiva. 41 (Reg; îe) A-l ajunge (pe cineva) la ~ A supăra pe cineva peste măsură. 42 (Îlav) La ~ Într-un moment de supărare. 43 (Îal) într-un moment critic. 44 (Îal) La primejdie.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obraz [At: CORESI, EV. 412 / Pl: (49-58) ~aji, (1-28, 49-59) ~e, ~uri / E: vsl образъ] 1 sn Parte anterioară a capului omenesc Si: chip, față, figură. 2 sn (Pop; îe) A închide cuiva ușa în ~ A nu primi pe cineva. 3-4 sn (Pfm; îe) A (nu) (mai) avea ~ (să ...) A (nu) mai avea îndrăzneală (să ...). 5 sn (Pfm; îe) Cu ce ~ ? Cu ce îndrăzneală ? 6 sn (Pfm; îe) A-i spune sau a-i zice cuiva (ceva) de la (sau în) ~ A-i spune cuiva ceva direct. 7 sn (Pfm; îe) A ieși (sau a scăpa, a o scoate la capăt) cu ~ (sau cu ~ul) curat A ieși cu bine dintr-o situație dificilă. 8 sn (Pfm; îe) A-și pune ~ul (pentru cineva) A garanta pentru cineva cu cinstea, cu reputația, cu autoritatea proprie. 9 sn (Pfm; îe) A orbi sau a prosti (pe cineva) de la ~ A-i spune cuiva minciuni vădite. 10 sn (Îae) A încerca să înșele pe cineva în mod grosolan. 11 sn (Pfm; îe) A(-și) scoate ~ul în lume (sau printre oameni) A se arăta printre oameni. 12 sn (Pop; îe) A da (cuiva) ~ A îngădui cuiva prea multe, facându-l astfel să devină obraznic. 13 sn (Îrg; îe) A-și face ~ A se pune bine cu cineva. 14 sn (Îae) A se preface. 15 sn (Înv; îe) A fi cu două ~e A fi nesincer. 16 sn (Pop; îe) Cu ~ curat Cu conștiința curată. 17 sn (Înv; îe) A-și curăți ~ul A se dezvinovăți. 18 sn (Înv; îe) A face ~ (la cineva) A ține piept. 19 sn (Înv; îe) A nu da ~ A nu se prezenta în fața cuiva. 20 sn (Reg; îe) A căuta cuiva la (sau în) ~ A ține seamă de autoritatea cuiva. 21 sn (Reg; îe) A face (cuiva) pe ~ A se răzbuna pe cineva. 22 sn (Reg; îe) Parcă i-a luat pânza de pe ~ Se spune despre cineva cu fața palidă ca de mort. 23 sn (Ban; îc) ~zu-fetei Plantă erbacee ornamentală din familia compozitelor, cu tulpina ramificată și cu florile galbene pe margini și roșii-negricioase la mijloc (Coreopsis tinctoria). 24 sn (Fig) Suprafață, în special a pământului. 25 sn (Înv) Înfățișare. 26 sn (Îrg; îe) Pre ~ sau pre (sau după) -ul cuiva La fel cu cineva. 27 sn (Fig) Valoare morală a unei persoane Si: reputație. 28 sn (Fig) Demnitate. 29 sn (Înv) Pildă de urmat. 30 sm Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței. 31 sm Piele care acoperă aceste părți. 32 sm (Îrg; îs) Merele ~ului Umerii obrazului. 33 sm (Îs) Umărul ~ului Parte proeminentă, osoasă, a obrazului (29). 34 sm (Pfm; îe) Să-ți fie rușine -ului! sau să-ți fie în ~! Se spune cuiva care a săvârșit ceva necuviincios. 35 sm (Pfm; îe) A(-i) crăpa (sau a-i plesni cuiva) ~ul de rușine A-i fi cuiva foarte rușine. 36 sm (Pfm; îe) A avea (atâta) ~ A avea bun-simț. 37 sm (Pfm; îe) A avea ~ subțire sau a fi subțire de ~ A fi bine crescut. 38 sm (Îae) A fi susceptibil. 39 sm (Pfm; îe) ~ul subțire cu cheltuială se ține Pentru a putea face față unor pretenții mari, trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 40 sm (Pfm; îe) A fi gros de ~ sau a avea ~ gros (sau, reg, de săftian, de scoarță etc.) sau a-i fi cuiva gros ~ul A fi obraznic. 41 sm (Pfm; îe) A fi fără ~ A fi necuviincios. 42 sm (Îrg; îe) A apuca (sau a prinde pe cineva) de ~ A face pe cineva să treacă drept mincinos. 43 sm (Îrg; îe) A lua (sau a prinde, a dobândi) ~ A se obrăznici. 44 sm (Îae) A îndrăzni. 45 sm (Reg; îe) A îngroșa din ~ (sau a-și îngroșa ~ul) A deveni mai îndrăzneț. 46 sm (Reg; îe) A-i da (sau a-i pune) cuiva o pupăză în ~ A ofensa pe cineva. 47 sm (Reg; îe) A-și tăvăli ~ul A se face de rușine Si: a se compromite. 48 sm (Reg; îe) A-i bate (cuiva) ~ul A-i imputa cuiva ceva Si: a-i reproșa. 49 sm (Pfm; îe) A-i ieși (sau a i se ridica, a i se sui cuiva) sângele în ~ A se înfuria. 50 sn (Înv) Imagine. 51 sn (Înv) Desen. 52 sn Mască. 53 sn (Reg) Căpută. 54 sn (Înv) Persoană. 55 sn (Îs) ~ subțire Persoană fină, aristocratică, pretențioasă, care trăiește în lux. 56 sn (Înv) Personaj în piesele de teatru. 57 sn (Îvr) Reprezentant. 58 sn (Îvr) Condiție. 59 sn (Îrg; îe) A ieși (sau a scoate) la ~e A deveni bogat. 60 sn (Îrg; îe) A ajunge ~ A deveni demnitar.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pică1 sf [At: STAMATI, D. / Pl: ? / E: ger Pike] 1 (Pop; în legătură cu verbele „a avea”, „a purta”, „a prinde”) Ură ascunsă, nemărturisită Si: ciudă, necaz, ranchiună. 2 Dușmănie împotriva cuiva Si: ciudă, necaz, ranchiună. 3 (Reg; îlpp) În ~a (cuiva) Pentru a necăji pe cineva. 4 (Îal) Pentru a-i crea neplăceri. 5 (Îal) Pentru a supăra pe cineva. 6 (Îal) Pentru a se răzbuna pe cineva.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
piele sf [At: PSALT. HUR. 86r/9 / G-D: pielii, pieii / Pl: piei / E: ml pellis, -is] 1 Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate. 2 (Spc) Epidermă a omului. 3 (Înv; îs) ~a oului Corion. 4 (Înv; îs) ~a oaselor Periost. 5 (Înv; îs) ~ a foalelui Diafragmă. 6 (Înv; îs) ~a fecioriei Himen. 7 (Reg; îs) ~ groasă Bătătură în talpa piciorului. 8 (Îlav) În (sau cu) ~a goală (ori ~ile goale) sau (îrg) în ~ ori cu ~a (sau ~ile) Complet dezbrăcat Si: gol, nud. 9 (Îlav) (Până) la ~ În întregime Si: de tot, complet, cu desăvârșire, total. 10 (Îe) Cât îl încape (pe cineva) ~a sau cât îi încape (cuiva) în ~ Cât poate îndura cineva. 11 (Îae) Cât îi este cu putință. 12 (Îae; pex) Mult. 13 (Îe) A ști (sau a vedea) cât îi (sau ce-i) poate (sau îi face, îi plătește) ~a cuiva A ști sau a vedea de ce este în stare cineva. 14 (Îae) A cunoaște cât valorează cineva. 15 (Îe) A nu-i face (sau a nu-i plăti) (cuiva) ~ a (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) A nu fi bun de nimic. 16 (Îae) A nu avea nici o valoare. 17 (Îe) A nu(-și) mai încăpea în ~ A fi foarte bucuros, fericit etc. 18 (Îae) A nu ști ce să mai facă de prea mult bine. 19 (Îae) A fi extrem de îngâmfat, a fi plin de ifose, de pretenții. 20 (Îe) A-i intra (sau a i se băga) cuiva (pe) sub ~ ori a intra (sau a se băga) (pe) sub ~a cuiva A reuși prin insistențe, servicii, lingușire etc. să câștige încrederea sau simpatia cuiva. 21 (Îe) A(-i) lua (cuiva) (și) ~a (de pe el) sau a(-i) jupui (ori a scoate) șapte (sau nouă) ~i (de pe cineva) (Rar) A omorî, a distruge pe cineva. 22 (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 23 (Îae; spc) A estorca de bani. 24-25 (Îe; îla) (A fi) numai ~(a) și osul (sau oase, oasele, ciolanele) (A fi) foarte slab. 26 (Îe) A fi (sau, rar, a trăi) în ~a cuiva A fi, a se afla exact în aceeași situație cu altcineva. 27 (Îe) A-i face (cuiva) ~a tobă (sau burduf) A bate pe cineva tare, a-l stâlci în bătaie. 28-29 (Îe; îlav) (A fi) vai (și amar) de ~a cuiva (A fi) rău cuiva. 30-31 (Îae; îal) (A fi) vai de capul lui. 32 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin ~ A suferi consecințele unui lucru Si: a o păți, a-i ieși pe nas. 33 (Îae) A-i fi ca învățătură de minte. 34 (Îe) A-l mânca ~a (pe cineva). 35 (Îe) A i se face (cuiva) ~a găinii (sau ~a de găină) A i se încreți cuiva pielea de frică, de frig. 36 (Pex; îae) A-i fi foarte frică, frig etc. 37 (Îe) A face ceva pe ~ a altuia A face ceva în dauna cuiva, obligându-l să suporte el greutățile și neajunsurile. 38 (Îae) A-și crea avantaje pe spinarea altuia. 39 (Îe) A-și pune ~a (în sau la saramură) pentru cineva (sau pentru ceva) A se expune unui risc pentru cineva sau pentru ceva. 40 (Îae) A-și impune anumite restricții. 41 (Îae) A face sacrificii mari. 42-43 (Fam; îe) A(-și) pune ~a pe băț (sau pe ciomag) A (se) distruge. 44-45 (Îae) A (se) omorî. 46 (Fam; îe) A da ~a popii sau a-și lăsa ~a pe undeva A plăti ceva cu viața. 47 (Reg; îe) A răbda în ~ A răbda cât poate de mult. 48 (Reg; îe) A plăti cu ~a A suporta o pedeapsă corporală, o bătaie. 49 (Îe) A-i frige (cuiva) ~a A chinui, a consuma pe cineva, a-i face zile fripte. 50 (Îae) A pedepsi foarte aspra. 51 (Îae) A se răzbuna pe cineva. 52 (Îe) A-și vinde (sau a-și cheltui) (și) ~ a de pe el A vinde tot ce are, pentru a scăpa de o anumită situație sau pentru a realiza un anumit lucru. 53 (Îae) A nu mai rămâne cu nimic. 54 (Îe) A-și vinde scump ~a A lupta cu înverșunare, provocând neajunsuri mari adversarului, chiar dacă nu sunt speranțe de izbândă finală. 55 (Îae) A-l face pe adversar să plătească scump victoria. 56 (Înv; reg; îe) A i-o face cuiva pe ~ A contrazice pe cineva. 57 (Îae) A se opune cuiva. 58 (Îae) A-i face rău, a se răzbuna pe cineva. 59 (Îe) A fi gros la ~ sau a avea ~a (sau, rar, o ~) groasă A fi lipsit de bun simț, a fi neobrăzat. 60 (Reg; îe) A întări din ~ A se preface că nu înțelege o aluzie. 61 (Pop; îc) Piei-roșii Amerindieni. 62 (Reg; dep; îc) Piele-lungă Om foarte slab, căruia îi atârnă pielea. 63 (Reg; prin etimologie populară; îc) Piele-largă Pelagră. 64 (Fig) Ființă. 65 (Pex) Viață. 66 (Reg) Pieliță. 67 (Reg; dep) Mârțoagă. 68 (Dep) Femeie bătrână. 69-70 Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată). 71 (Spc) Blană. 72 (Fam; îe) A umbla după piei de cloșcă A-și pierde vremea. 73 (Îae) A fi fără ocupație. 74 (Reg; îe) A semăna pe ~ A semăna direct pe miriște, înainte de a ara. 75 (Îs) ~ de drac Țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă, imitând antilopa Vz diftină. 76 (Rar; îas) Pistil2. 77 (Reg; fig; irn; îas) Om foarte rezistent. 78 (Îs) ~a dracului Țesătură ușoară de bumbac, cu lustru, utilizată de obicei la căptușeala hainelor Si: (înv) mitcal, percalină. 79 (Spc) Halat confecționat din piele (76). 80 (Reg; îs) (Față de) masă de ~ sau pânză de ~, măsai de ~ Mușama. 81 (Reg; îs) Burduf de piele în care se transportă alimente sau se păstrează lichide. 82 (Mun) Coajă de copac tânăr.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
plăti [At: N. TEST. (1648), 26r/2 / Pzi: ~tesc / E: slv платити] 1 vt (Fșa) A da o sumă de bani dinainte stabilită pentru o muncă efectuată, pentru un serviciu prestat etc. Si: a remunera, a retribui. 2 vt (Fșa) A achita contravaloarea bunurilor obținute, cumpărate sau folosite, a unei consumații etc. în bani sau în natură. 3 vt (Îe) A ~ cu capul (sau cu viața) A fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată. 4 vt (Îe) A ~ cu dobândă A se răzbuna pe cineva pentru o pagubă sau o suferință. 5 vt A despăgubi în bani sau în natură pentru o pagubă făcută, pentru o stricăciune etc. 6 vt (Înv; ccd) A lua ca despăgubire în compensație. 7 vt (Fșa) A achita taxe, impozite, datorii etc. 8 vt (Fșa) A lichida o datorie. 9 vr A se achita de o obligație morală. 10 vi A răsplăti pe cineva pentru faptele sale. 11-12 vti A suporta consecințele nefaste ale unei fapte, ale unei atitudini (proprii sau aparținând altuia) etc. Si: a expia, a ispăși. 13 vi A avea sau a reprezenta o anumită valoare Si: a face, a prețui, a valora. 14 (Îe) A nu ~ (nici) o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani, un ban, doi creițari) sau (reg) nici o pară putredă (ori un fir de tort, un baraboi) sau nici de un potroc A nu avea nici o valoare. 15 vrp (Reg) A merita.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
talion3 sn [At: COSTINESCU / P: ~li-on / V: (înv) ~iune / E: lat talio, -onis, ger Talion, fr talion] 1 Pedeapsă ca formă de răzbunare (specifică orânduirii sclavagiste), care constă în tratarea vinovatului în același mod în care a procedat și el cu victima. 2 (Îs) Legea ~ului Lege penală la unele popoare din vechime, prin care se aplica vinovatului o pedeapsă identică cu fapta de care se facea culpabil. 3 (Înv; îe) A trage Ia ~ (pe cineva) A se răzbuna pe cineva.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
purta [At: PSALT. HUR. 116r/8 / V: (înv) porta / Pzi: port / E: ml portare] 1 vt A ține în mâini, în spate, pe umăr etc. ducând cu sine undeva. 2 vt (Înv; îs) Poartă-voce Portavoce. 3 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) pe degete A dispune de cineva după bunul plac. 4 vt (Pex; îae) A înșela. 5 vt (Reg; îe) A ~ poșta A flecări. 6 vt (Reg; îe) A ~ sufletul în traistă A nu se ține de cuvânt Si: a minți. 7 vt (Fig; asr) A suporta consecințele. 8 vt (Fig; asr; pex) A suporta. 9 vi (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) de cheltuială A suporta toate cheltuielile cuiva. 10 vt A trece dintr-o mână în alta, de la unul la altul. 11 vt A trece dintr-o parte în alta. 12 vt A avea asupra sa pentru a se folosi la nevoie. 13 vt (D. mijloace de transport, d. ființe) A transporta. 14 vt A duce cu sine. 15 vt (Înv; c. i. victorii, succese) A reputa. 16 vt A sprijini în mers, să nu cadă. 17 vt(a) (D. femele, femei) A fi însărcinată. 18 vt (D. plante) A rodi. 19 vt (C. i. ființe) A călăuzi1 (1). 20-21 vtrp (Pgn) A (se) duce dintr-un loc într-altul. 22 vt A determina să se ducă undeva, în mod real sau imaginar. 23 vt A duce cu forța și sub pază. 24 vt (Înv; pfm; fig) A înșela, ducând pe o cale greșită. 25 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau cu vorbe ori, înv, cu voroave) A face promisiuni fără a-și ține cuvântul, pentru a obține răgaz. 26 vr (Pop; pex) A se perinda. 27 vr (Pop) A se plimba. 28 vr (Îvr) A pleca. 29 vr (Rar) A se îndrepta către... 30 vt (Rar) A trimite. 31 vt (Rar; c. i. drumuri) A parcurge. 32 vr (Reg) A se grăbi. 33 vt (C. i. corpul sau o parte a corpului unei ființe, un organ anatomic) A mișca ritmic încoace și încolo, de obicei în timpul mersului. 34 vtf (Spc; rar; c. i. părul) A flutura. 35-36 vtrp (Rar) A trece pe suprafața a ceva dintr-o parte în alta. 37-38 vtrp (Îvp; c. i. vorbe, vești, zvonuri etc.) A răspândi. 39 vr (Înv; îe) A i se ~ numele A ajunge să fie cunoscut de toți. 40 vt (Îrg) A avea grijă de... 41 vt (Îvr) A întreține din punct de vedere material. 42 vt (C. i. acțiuni) A desfășura cu eforturi proprii. 43 vt (Îe) A ~ (pe cineva) prin judecăți A da pe cineva în judecată, târându-l mereu pe la procese. 44 vt A îndeplini o funcție, o însărcinare sau a deține un titlu, o demnitate. 45 vt (C. i. instrumente, unelte, arme etc.) A mânui cu pricepere, cu îndemânare. 46 vt A avea o anumită înfățișare de la natură ori potrivit obiceiului, modei etc. 47 vt (Rar; îe) A ~ coarne A fi înșelat în căsnicie. 48 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte, podoabe etc.) A umbla îmbrăcat încălțat, împodobit cu... 49 vi (Jur; udp „asupra”) A se referi la... 50 vi (Reg) A fi mai rezistent. 51 vt (Îe) A ~ doliu A umbla îmbrăcat în negru sau a avea aplicată o fâșie neagră pe haine, în semn de doliu. 52 vt A avea imprimat, gravat, pictat, scris. 53 vt A avea în structura sa. 54 vt (Înv) A deține pentru a conduce, a decide etc. 55 vt (C. i. gânduri, sentimente, intenții etc.) A nutri. 56-57 vti (Îlv) A ~ (de) grijă (sau grija) cuiva sau de (ori, înv, despre) ceva A se îngriji de cineva sau de ceva. 58 vt (Fam; îe) A-i ~ cuiva un dinte A urmări să se răzbune pe cineva. 59 vt A conține într-o manieră abstractă, psihologică. 60 vt (C. i. nume) A se numi. 61-62 vtrp (C. i. conversații, corespondență) A întreține. 63-64 vtrp (Pop) A îndeplini conform tradiției sau rânduielilor bisericești. 65 vr A avea o anumită conduită. 66 vr (Pex) A acționa într-un anumit fel. 67 vtf (Pop) A se comporta cu cineva după bunul său plac. 68 vr (Îvr; fig) A se desfăta (5). 69 vr (Înv) A se desfășura.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
uita [At: PSALT. HUR. 65v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
voie sf [At: PSALT. HUR. 15v/25 / P: vo-ie / V: (îvr) voaie / S și: (înv) voe / Pl: (rar) voi / E: vsl воліа] 1 Voință (4). 2 Intenție. 3 (Pex) Decizie (1). 4 (Îvr; îls) Voia-voilor Dumnezeu (1). 5 (Îvr; îs) ~ plecată Smerenie. 6 (Îlav) Peste ~ia cuiva sau peste ~ Împotriva voinței (cuiva). 7 (Îlav) Cu ~ sau cu ~ia (cuiva), (reg) cu de-a ~ia sau de ~ Intenționat. 8 (Îal) Din proprie inițiativă. 9 (Îlav) Fără (de) ~ sau fără ~ia mea (sau ta, sa etc.) Involuntar. 10 (Rar; îal) Inconștient. 11 (Îvr; îlv) A-i fi cu ~ A vrea (1). 12 (Bis; îe) Fie ~ia ta sau facă-se ~ia ta Să se îndeplinească hotărârea ta. 13 (Reg; îe) A fi pe o ~ cu cineva A fi de acord cu cineva. 14 (Înv) Dispoziție a unei autorități Si: decizie (4), hotărâre (19). 15 (Înv) Ordin ( al unei autorități). 16 (Îvr) Predispoziție pentru ceva. 17 (Înv; îs) ~ vegheată, (îvr) ~ de om, ~ vicleană Protecție acordată cuiva. 18 (Înv; îas) Favoare (1). 19 (Îvr; îs) Carte de ~ vegheată Bilet de liberă trecere. 20 (Înv; îlv) A veghea ~ia (cuiva) A favoriza (1) (pe cineva). 21 (Înv; îal) A proteja (pe cineva). 22 (Înv) Voință (1). 23 (Îvr) Voință (2). 24 (Mpp; Trs; îs) ~ia mărinii Epilepsie (1). 25 Dispoziție de a acționa într-o anumită manieră Si: chef (4), plac, poftă, voință (12), vrere (13), (înv) ogod, voire (6), (îvr) ogodință. 26 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a se lăsa”, „a fi”, „a umbla”) În (sau la) ~ia cuiva (ori a ceva) sau (rar) la buna-voia cuiva, (îvr) în ~ile cuiva (ori a ceva) La la dispoziția cuiva (a ceva). 27 (Îal) Supus puterii abuzive, capriciilor cuiva (a ceva). 28 (Îlav) La (sau în) ~ia întâmplării (sau a soartei) După cum este predestinat. 29 (Îal) În mod hazardat. 30 (Îlav) În (sau, rar, la) ~, în toată ~ia, în ~ bună, în bună ~, (pop) în ~ia cea (mai) bună, (Trs) în dragă ~ După bunul plac. 31 (Îal) Fără nici un impediment. 32 (Îlav) De (bună) ~, de (bună) ~ia cuiva, (înv) cu (bună) ~, cu ~ bună, (rar) din bună ~ia cuiva, (Trs) de-a ~-și Fără contrângere. 33 (Îal) Din proprie inițiativă. 34 (Mun; îlav) De ~ Cu ușurință. 35 (Îal) Nesilit. 36 (Îal) Fără ajutorul cuiva. 37 (Îrg; îlav) Cu toată ~ia Insistent. 38 (Îal) Cu toată bunăvoința. 39 (Îvr; îlav) Până la ~ După dorință. 40 (Îvr; îlav) Din ~ia inimii Cu mare și sinceră plăcere Si: din toată inima. 41-42 (Îljv) De ~ Foarte mult. 43 (Îlv) A-i fi (cuiva) ~ia (să …) A-i plăcea (să…). 44 (Reg; îlv) A avea ~ A dori (1). 45 (Îlav) De ~, de nevoie, cu ~, (ori) fără ~, cu sau fără (de) ~ia cuiva, (îvr) ori (sau, cam) de ~, ori (sau, cam) de nevoie, (ori) cu ~ (sau, ori) fără (de) ~, de ~, fără de ~, cu ~ia ori fără ~ia cuiva, de ~ ori de silă Mai mult silit decât de bunăvoie Si: vrând-nevrând. 46 (Pex; îal) Neapărat. 47 (Îlav) După ~, după ~ia cuiva, pe ~, pe ~ia cuiva, pe ~ia inimii, (îvr) după plac și ~, după pofta ~ii Conform cu dorința cuiva. 48 (Îal) Fără nici o constrângere. 49 (Îlv) A face (pe sau în) ~ia (sau ~ile) cuiva sau a-i face cuiva ~ile (sau pe ~) A satisface dorința, plăcerea cuiva. 50 (Înv; îal) A îndeplini hotărârea, porunca cuiva. 51 (Îe) A-i fi cuiva pe ~ sau a fi pe ~ia cuiva A fi pe placul, pe gustul cuiva. 52 (Îal) A fi așa cum dorește cineva. 53 (Îe) A împlini ~ia (sau ~ile) cuiva A îndeplini dorințele, poruncile cuiva. 54 (Îe) ~ia la mine (la dumneata etc.) ca la banul Ghica Se spune când se acordă cuiva libertatea de a acționa conform voinței sale. 55 (Îe) A(-i) intra cuiva în ~, (rar) a intra în ~ile cuiva, (îvr) a umbla cuiva în ~ A-i satisface cuiva (toate) gusturile. 56 (Îe) A nu(-i) ieși cuiva din ~ A îndeplini dorința, gustul cuiva. 57 (Îae) A nu se abate de la cuvântul cuiva. 58 (Pop; îe) A-i fi cu ~ia să … A dori să … 59 (Pop; îlav) În ~ia cea bună Fără teama de a greși. 60 (Pop; îal) Cu certitudine. 61 (Pop; îe) A-și face (sau, înv, a-și umple) ~ia A-și satisface dorințele, capriciile. 62 (Reg; îe) A-și face ~ia (pe cineva) A se răzbuna (1) (pe cineva). 63 (Reg; îe) A-i fi ~ia de cineva A se îndura de cineva. 64 (Reg; îae) A fi binevoitor cu cineva. 65 (Reg; îe) A-și alege (sau a-și afla) ~ia ochilor A-și alege ce preferă. 66 (Îvr; îe) A nu-i fi cu ~ (sau în ~) A nu-i conveni. 67 (Îvr; îe) A duce (pe cineva) la ~ile cuiva A supune (pe cineva) dorinței, plăcerii cuiva. 68 (Îs) ~ bună, (rar) bună ~ sau ~ia cea bună Bună dispoziție. 69 (Îas) Veselie (19). 70 (Îas) Satisfacție. 71 (Îs) Nu-i știi (sau nu-i înțelegi) nici ~ia, nici nevoia Se spune despre cel care nu are o conduită fermă. 72 (Îs) A nu-i ști nici ~ia, nici nevoia cuiva A nu cunoaște gândurile, sentimentele, intențiile etc. cuiva, pentru că acesta nu le comunică. 73 (Pop; îe) ~ bună! Formulă de urare și de salut. 74 (Îvr; îs) Dulce ~ Mulțumire (sufletească). 75 (Îae) Bunăvoință (1). 76 (Îvr; îs) Voi și nevoi Bunăstare, belșug, acalmie alternând cu lipsuri, sărăcie și tulburare. 77 (Îla) Cu ~ (bună) Bine dispus. 78 (Îe) A(-și) face ~ bună A (se) înveseli. 79 (Îae) A (se) distra (2-3). 80 (Îe) A face ~ de nevoie și haz de necaz A manifesta bună dispoziție, deși este silit să facă (să suporte) ceva neplăcut. 81 (Îe) A-i strica cuiva ~ia, (îvr) a i (se) strica (cuiva) ~ia, a-și strica ~ia A (se) indispune. 82 (Îae) A (se) întrista. 83 (Rar; îe) A sta în ~ bună A fi bucuros. 84 (Ccr) Petrecere veselă (cu mâncare, băutură multă) Si: chef (13). 85 (Îvp; îs) ~ rea Indispoziție. 86 (Îas) Tristețe. 87 (Îas) Suferință morală. 88 (Îvr; îla) Cu ~ (sau cu ~ia) rea Indispus. 89 (Îas) Trist. 90 (Îal) Îndurerat. 91 (Îvp; îe) A(-și) face ~ (sau, înv, ~ia) rea ori (îvr) a face rea ~ A (se) întrista. 92 (Îae) A (se) enerva (5-6). 93 (Îvr; îe) A-i fi ~ia rea (sau amară) A fi trist. 94 (Îae) A fi îndurerat. 95 Permisiune de a face ceva. 96 (Pex; ccr) Împuternicire. 97 Libertate de a alege, de a opta sau de a acționa (într-un anumit fel). 98 (Înv; îs) Bună ~ Înțelegere (între părți). 99 (Îs) Bilet (sau, îvr, răvaș) de ~ Hârtie prin care se acordă soldaților, elevilor interni etc. permisiunea de a ieși din cazarmă, din școală etc. 100 (Îlav) Cu ~ia cuiva Cu permisiunea cuiva. 101 (Înv; îal) Cu ajutorul cuiva. 102 (Îlav) Fără (de) ~ sau fără (de) ~ia cuiva Fără permisiunea cuiva. 103 (Îal) Împotriva voinței cuiva. 104 (Îal) Prin constrângere. 105 (Îe) (A lăsa) în ~ia lui (A lăsa) liber. 106 (Îal) (A lăsa) nesupravegheat. 107 (Îe) Nu-i ~ sau nu e ~ E interzis. 108 (Îvr; îe) A-i sta cuiva în ~ A-i fi permis. 109 (Îvr; îe) A încăpea în ~ia cuiva A-i fi îngăduit cuiva ceva. 110 (Îvr; îe) A avea ~ bună cu cineva A fi în relații bune cu cineva. 111 (Înv; șîs bună ~ sau ~ bună) Bunăvoință (1). 112 (Îas) Îngăduință. 113 (Îvr; îe) A intra în ~ia cuiva sau a afla ~ la cineva A obține bunăvoința cuiva. 114 (Îvr; îae) A obține îngăduința, indulgența cuiva. 115 (Îvr) Recunoștere publică a meritelor cuiva sau a ceva Si: considerație (1), respect, (îvp) cinste (17).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
spăla vtra [At: COD. VOR.2 21r/9 / V: spela / Pzi: spăl / E: ml *experlavare] 1-2 vtr A (se) curăța de murdărie, de impurități etc. cu ajutorul apei (cu săpun, cu leșie, cu detergenți, cu substanțe chimice etc.), al benzinei etc. Si: (reg) a (se) la. 3 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe cap sau (cuiva) capul (cumsecade) A certa rău pe cineva Si: a ocărî. 4 vt (Îe) A-și ~ obrazul A face față unei situații. 5 vt (Îae) A scăpa de rușine. 6 vt (Pop; îe) A ~ cuțitul (ori paloșul sau brațul) în cineva (sau în sângele cuiva ori, înv, întru sânge) A lovi pe cineva cu cuțitul Si: a înjunghia. 7 vt (Îe) A ~ în sânge A răzbuna pe cineva. 8 vt (Reg; îe) A-și ~ gura A-și aduce insulte unul altuia. 9 vt (Reg; îe) A fi ~t cu zahăr în gură A vorbi frumos. 10 vt (Reg; îae) A fi plăcut la vorbă. 11 vt (Reg; îe) A-și ~ gâtul (sau beregata) A consuma o băutură alcoolică. 12 vt (Reg; îe) A-și ~ hainele A-și bate joc de cineva. 13 vt (Reg; îe) A ~ multe A vorbi despre lucruri fără importanță Si: a spune verzi și uscate. 14 vt (Pop; d. femei; șîe a ~ cămașa (ori flori) A avea menstruație. 15 vt (Reg; îe) A ~ de păcate (pe cineva) A omorî. 16 vt (Arg; îc) ~-varză (sau –linte, -poamă) Sabie (1). 17 vt (Fam; îac) Om fricos. 18 vt (Fam; îac) Om de nimic Si: golan (3). 19 vr (Înv; îe) A se ~ pe mâini sau (sau pe bot, rar, pe buze, pe dinți) de ceva A scăpa de cineva. 20 vr (Îae) A pierde o situație favorabilă. 21 vr (Îae) A-și pierde speranța de a recăpăta un lucru. 22 vr (Fam; îe) ~-te (sau spălați-vă), să se spele pe cap Descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. 23 vtrp (C. i. impurități, murdărie etc.) A îndepărta cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc., al benzinei etc. pentru a curăța pe cineva sau ceva. 24 vt (C. i. conglomerate, minereuri sau metale) A supune unui curent de apă pentru a separa impuritățile. 25-26 vtr (Fig) A dispărea sau face să dispară Si: a (se) șterge. 27-28 vtr A (se) limpezi. 29-30 vtr A (se) purifica. 31 vtrp (Reg) A (se) curăța (moara sau o parte a ei) după ce s-a măcinat porumb, orz, ovăz, cu o mică cantitate de măciniș. 32-33 vtr (Fig; d. pisici) A (se) linge și a(-și) netezi blana. 34 vr (Ban; Trs) A se decolora (2). 35 vt (Bis; fig) A ispăși (păcate, greșeli etc.). 36-37 vtr (Bis; fig; adesea udp „de”) A (se) mântui. 38-39 vtrp (C. i. insulte, greșeli de comportare etc.) A fi iertat sau face să fie iertat, ispășind o pedeapsă Si: a (se) răscumpăra. 40 vtrp (Pex; c.i. reputația cuiva) A (se) reabilita. 41 vr (Reg) A se achita de o datorie. 42 vt (D. ape, ploi etc.; c. i. soluri, terenuri etc.) A exercita o acțiune de înlăturare prin transport a unor elemente componente Si: a eroda (1), a roade1, a săpa. 43 vr (Trs; d. pământ) A se surpa în urma unei inundații sau a unei ploi abundente. 44 vt (Înv; d. râuri; c. i. regiuni, localități) A traversa. 45 vt (Înv; pex; d. râuri; c. i. regiuni, localități) A trece pe lângă... 46 vtrp (Îvr; d. mări, oceane) A (se) mărgini. 47 vt (Îvr; c. i. pomi fructiferi sau părți ale lor) A stropi. 48 vt (Fam) A face să piardă un bun prin înșelătorie. 49 vt (Fam; pex) A jefui. 50 vtrp (Pop; c. i. scânduri) A (se) rindelui. 51 vt (Fam) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BĂTAIE sf. 1 Lovituri date cu mîna, cu un băț, etc. pentru a pedepsi pe cineva sau pentru a-și răzbuna asupra cuiva: i-a dat o ~ bună; i-a tras o ~; l-a luat la ~; a omorî în ~; a mînca ~; – proverb: bătaia e din raiu, sînt mulți cari nu se ’nvață minte pînă nu-i bați, bătaia e leacul cel mai bun; – cearta fără ~ n’are haz sau cearta fără ~, ca nunta fără lăutari, se zice în ironie cînd se iscă vreo ceartă între două sau mai multe persoane; – bătaia și ocara nu se ’ntorc niciodată, cel bătut rămîne cu rușinea, orice ar face; – două bătăi strică, dar două mîncări nu (strică) sau mai bine două mîncări decît o ~, a) se zice despre cel lacom la mîncare; b) se zice aceluia care, poftit la masă, răspunde că a mîncat înainte ¶ 2 Pedeapsă, urgie (cerească) ¶ 3 🎖️ Bătălie, luptă: Mihai hotărî... de a nu da bătaia în acea zi (BĂLC.); cîmp de ~, locul pe care se dă bătălia; proverb: cal de ~, a) argumentul pe care se întemeiază cineva foarte des, b) ținta tuturor glumelor, loviturilor, în spinarea căruia se descarcă toate, ceea ce se exprimă și prin gazda bătăilor ¶ 4 Lovituri date cu o unealtă pentru a prelucra ceva, pentru a scoate sau a desface ceva: bătaia porumbului, grîului ¶ 5 = BĂTĂTURĂ6; bătaia sau bătătura sînt firele bătute în urzeală (PAMF.) ¶ 6 Lovituri date în ceva (cu obiectul indirect precedat de la): auzind în puterea nopții o ~ la ușă (GN.); cu obiectul indirect precedat de în: ~ în palme; cu obiectul indirect precedat de din: ~ din picior; ~ din pinteni ¶ 7 Mișcare: ~ din aripi; ~ din buze ¶ 8 🫀 Mișcare ritmică, svîcnire: bătaia inimii, vînei, pulsului, tîmplei; ~ de inimă ¶ 9 🎖️ Împușcătură, tragere cu tunul (într’o cetate): s’au așezat tunurile la bătaia zidurilor (I.-GH.) ¶ 10 ⚔️ Distanța pe care o poate străbate glonțul, ghiuleaua, săgeata, etc.: erau departe unul de altul ca la o ~ de pușcă (VLAH.); li se arată, ca la o ~ de glonț, coperișul nou de tinichea (CAR.); fu aproape de lup de o ~ de săgeată (ISP.); de aci, pr. ext. bătaia ochilor, distanța pe care o poți străbate cu privirea: stă locului să se uite cum mă suiu, pînă cînd îi ies din bătaia ochilor (CAR.) ¶ 11 Sunetul unei tobe, unui clopot: bătaia tobei, clopotului ¶ 12 Sunetul unui ceasornic, cînd bate ceasurile: se auzea regulat ca bătăile unui ceasornic: carte–a–nu (DLVR.) ¶ 13 🌦 Suflarea vîntului: iar eu mă împiedecai și de ~ vîntului căzui în mare (DOS.); pr. ext. direcțiunea în care bate vîntul mai tare: Și l-a aruncat în sorbu mărilor, În bătaia vînturilor (TOC.) ¶ 14 Lumina soarelui, lunii, focului, etc. și pr. ext. dogoreala arșiței, flăcării: se vede apa sclipind în bătaia soarelui (BR.-VN.); în bătaia lunii... toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute ’n vis (VLAH.); înaltul mal din fața noastră e rumenit ca de bătaia unei flăcări (VLAH.); se întîlnesc în bătaia unui felinar (CAR.) ¶ 15 Lătrat: bătaia cîinilor ¶ 16 🔫 Gonirea vînatului afară din ascunzătoare, îndreptîndu-l spre pușcași ¶ 17 🐟 Bătaia peștelui, lepădarea icrelor pentru fecundare, timpul cînd peștii își leapădă icrele ¶ 18 fig. Bătaie de cap, frămîntare cu mintea, trudă pentru a pătrunde sau născoci ceva, pentru a găsi mijlocul de a săvîrși ceva greu de făcut ¶ 19 Bătaie de joc, luare în rîs, batjocură [lat. battualia].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
A PLĂTI ~esc 1. tranz. 1) (mărfuri, pagube, impozite, datorii etc.) A compensa în bani sau în natură; a achita; a da. ◊ ~ cu capul (sau cu viața) a fi pedepsit cu moartea pentru o faptă săvârșită. ~ cu dobândă a se răzbuna făcându-i cuiva un rău și mai mare (pentru o pagubă sau o suferință). 2) (sume de bani sau obiecte) A da în calitate de contravaloare (pentru mărfuri, munci sau servicii prestate, impozite, pierderi etc.). 2. intranz. A prezenta o anumită valoare; a avea un anumit preț; a face; a costa; a valora. /<sl. platiti
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
face (fac, făcut), vb. – 1. A înfăptui, a produce. – 2. A crea, a izvori. – 3. A da formă. – 4. A construi, a dura, a edifica. – 5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. – 6. A naște, a da viață, a aduce pe lume. – 7. A rodi, a da roade. – 8. A produce, a provoca. – 9. A transforma, a preface, a deveni. – 10. A însuma, a valora. – 11. A petrece, a parcurge un interval de timp. – 12. A săvîrși, a făptui, a comite. – 13. A executa, a practica, a exercita. – 14. A se ocupa cu ceva. – 15. A se afla, a se găsi. – 16. A pregăti, a aranja. – 17. A curăța. – 18. A întocmi, a elabora. – 19. A aprinde. – 20. A găti, a pregăti. – 21. A împărți cărțile de joc. – 22. A proceda, a se comporta. – 23. A se descurca. – 24. A stabili, a introduce. – 25. A ține, a efectua, a organiza. – 26. A vorbi, a rosti. – 27. A vrăji, a fermeca. – 28. A pricinui, a cauza. – 29. A se îndrepta, a o lua spre. – 30. (Refl.) A deveni, a ajunge. – 31. (Refl.) A se preface, a se preschimba. – 32. A se produce, a se ivi. – 33. (Refl.) A crește, a se forma. – 34. (Refl.) A se arăta. – 35. (Refl.) A părea, a da impresia. – 36. (Refl.) A se abate, a se îndepărta. – 37. (Refl.) Cu prep. pe, a dobîndi, a căpăta. – 38. (Refl., impersonal) Merită, se cuvine, se cade. – 39. (Refl. cu dat.) A-și căuta: își făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). – 40. (Cu pron. dat. și acuz.) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna: eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). – 41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat: pînă una alta, fă de te spală (Galaction). – Mr. fac, faptă, fațire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Pușcariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR); cf. it. fare (sard. fakere), prov., fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. și Gust. Rudberg, Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de „a naște, a da viață” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte it. Sensul 41 este frecvent în v. it. (cf. Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce). Der. facere, s. f. (fapt, act; acțiune; înv., operă; creație; naștere); făcaș, s. m. (înv., vrăjitor, vraci); făcător, s. m. (înv., creator, autor), der. cu suf. – ător, l-a înlocuit pe făptor și este la rîndul lui deplasat de făptuitor, păstrat numai în comp. binefăcător, adj. (care face bine); răufăcător, s. m. (criminal); făcătură, s. f. (vrajă, farmec); făcut, s. n. (muncă, activitate; naștere; vrajă); aface, adv. (în expresia a avea aface, a avea legătură), de la inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza fr. contrefaire; desface, mr. disfeațire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, mr. prifac, prifațire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface; refl., a se transforma; refl., a simula, a se preface), după Pușcariu 1371 reprezintă un lat. *per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formație neologică, din sec. XIX, ca prefira, pregăti, etc.); prefăcătorie, s. f. (simulare; ipocrizie); prefăcut, adj. (transformat, ipocrit); reface, vb. (a face din nou, a restaura), formație neol. Cf. fapt, făptură. Der. neol. factaj, s. n. (distribuire la domiciliu), din fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din fr. factice; facțiune, s. f. (bandă; grupare politică), din fr. faction; facțios, adj. (care face parte dintr-o facțiune), din lat. factiosus, prin intermediul fr. factieux; factor, s. m. (poștar), din lat. factor, prin intermediul fr. facteur (se eccentuează factor și factor, pentru sensul 2); factorie, s. f. (agenție), din sp. factotum, s. m., din lat., prin intermediul fr.; factură, s. f., din fr. facture; factura, vb., din fr. facturer; facturier, s. n., din fr. facturier.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
POLIȚĂ s. f. 1. trată. 2. ~ de asigurare = act prin care se încheie o asigurare; a plăti (cuiva) o ~ = a răzbuna. (< it. polizza)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
REVANȘĂ s. f. acțiunea prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit sau răsplată pentru un serviciu făcut de cineva. ◊ (sport) partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să-și învingă adversarul care a câștigat într-o competiție anterioară. (< fr. revanche)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
REVANȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau răsplată pentru un serviciu făcut. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare; revanșism. ♦ (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă anterior încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. – Din fr. revanche.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
REVANȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau răsplată pentru un serviciu făcut. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare; revanșism. ♦ (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă anterior încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. – Din fr. revanche.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ARĂTA (arăt) I. vb. tr. 1 A face semn sau a spune unde se află un lucru, în ce parte este ceea ce caută cineva, a face să se vadă ceva: i-am arătat drumul cel mai sigur ¶ 2 A scoate la lumină; a pune în evidență: Dumnezeu pururea ne arată ceea ce ne duce spre pierzare (COR.) ¶ 3 A face cunoscut, a spune: trămise pe Stoica... ca să arate plîngerile sale împotriva boierilor (ODOB.) ¶ 4 A expune, a istorisi: în partea dintîi va arăta viața împăratului Romei (N.-COST.) ¶ 5 A da la iveală pe cineva, a-l face să fie cunoscut așa cum e: l-ai arătat ce fel de om este ¶ 6 A da dovezi de ceva: nu prea arată multă tragere de inimă la lucru ¶ 7 A pîrî: am să te arăt la minister ¶ 8 A face să pară, a da cuiva înfățișare: haina aceasta mă arată prea bătrîn ¶ 9 ~ cuiva ușa, a-i face semn, a-i spune să plece ¶ 10 Fig. Toată lumea (sau toți) îl arată cu degetul, se zice despre cineva prea cunoscut prin defectele sale, care a făcut ceva nepotrivit, rău ¶ 11 ‡~ pricină, a învinovăți ¶ 12 ‡~ cuvînt, a atrage luarea aminte (asupra unui lucru). II. vb. intr. 1 A face cunoscut ¶ 2 A pune în lumină, a proba: vremea are să arate cine a avut dreptate ¶ 3 A dovedi cuiva că poate să se răzbune, a întoarce cuiva un rău: lasă, că i-oiu arăta eu ¶ 4 A părea, a avea înfățișare: arăți mult mai tînăr; arată rău sau bine (la față). III. vb. refl. 1 A ieși la lumină, a apărea: soarele aci se arată, aci se ascunde după nori ¶ 2 A se vedea într’un loc, a se ivi: se arătase pe cer o stea cu coadă (I.-GH.) ¶ 3 A se vedea așa cum e, a se cunoaște; proverb: ziua bună se arată de dimineață; – arama omului la beție se arată ¶ 4 A voi să pară: își smolesc feațele sale, ca să se arate oamenilor postindu-se (GAST.) ¶ 5 A veni cuiva în chip de vedenie: mi s’a arătat ceva grozav în vis azi noapte ¶ 6 A părea: se feri cît putu a nu se ~ tristă (ISP.); acesta e un om bun, pe cît s’arată (VLAH.) ¶ 7 A se purta, a avea o anumită fire: mai mare va fi vaza lui în lume, de s’ar arăta milostiv către popor (ISP.) ¶ 8 A avea un anumit aspect (vorb. de cer, etc.): s’arăta de ploaie în ziua de Pălii (GR.-N.) [lat. ad-reiterare].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
CATASTIF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. ◊ Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
REVANȘĂ s.f. 1. Acțiunea prin care cineva se revanșează; (concr.) răzbunare sau răsplată pentru un rău suferit de cineva sau pentru un serviciu făcut. 2. (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să-și învingă adversarul care a cîștigat într-o competiție anterioară. [< fr. revanche].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LAPIDA vb. tr. a arunca cu pietre în cineva (ca pedeapsă sau răzbunare): a ucide cu pietre (pe cineva). (< fr. lapider, lat. lapidare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
CATASTIF, catastife, s. n. Registru, condică. ◊ Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Ngr. katastihon.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
răscúmpăr, a -á v. tr. (răs- și cumpăr). Cumpăr ĭar saŭ recapăt un lucru vîndut orĭ perdut: a răscumpăra o casă, un captiv. Scap de perzare: Hristos ĭ-a răscumpărat pe creștinĭ. Vechĭ. Răzbun: a răscumpăra pe cineva despre cineva (și intr.: să-șĭ răscumpere despre vrăjmaș). V. refl. Scap dînd banĭ: captivu s’a răscumpărat din mînile tîlharilor. – Vechĭ și scumpăr (trafichez) și descumpăr.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CATASTIF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kódik, acuz. kódika.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kódik, acuz. kódika.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de Joseph
- acțiuni
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale, partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale, bot), legată de trunchi prin gît. V. căpățînă, țeastă. Sub cap o mînă pui. Dorm colea, pe pămînt. COȘBUC, P. I 230. Ai să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată oacheș și visător, ca o noapte de vară. EMINESCU, N. 14. La așa cap, așa căciulă v. căciulă. ◊ Fig. Norul negru din capul nopții începu a se mișca domol, luînd felurite forme nedeslușite, pînă ce se prefăcu într-un fel de harmăsar aripat, avîntat în salt năprasnic. SADOVEANU, M. C. 94. Marți dimineața soarele scoase capul de după perdeaua de nouri plumburii. REBREANU, R. II 26. ◊ Loc. adv. Din cap pînă-n picioare = în întregime, cu desăvîrșire; din creștet pînă-n tălpi. Căpitanul de port, ras proaspăt, îmbrăcat în alb din cap pînă în picioare, șterse ușor cu batista praful de pe scaun. BART, E. 35. Dinu îi măsură pe toți cu privirea din cap pînă-n picioare. BUJOR, S. 22. Lăpușneanu mergea alăturea cu vornicul Bogdan... înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 138. (Pînă) peste cap = prea mult, prea destul. Ori (cu) capul de piatră, ori (cu) piatra de cap = într-un fel sau într-altul, fie ce-o fi! Stăpîne, zise atunci calul: de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, P. 212. Cu noaptea-n cap sau (rar) cu ziua-n cap = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap. ALECSANDRI, T. 259. Cu un cap mai sus = cu mult mai sus. Ceea ce-l ridică pe Bălcescu cu un cap mai sus de orice ideolog al burgheziei este convingerea sa nestrămutată în rolul hotărîtor al maselor în istorie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 100. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă. ISPIRESCU, L. 35. A da (pe cineva) peste cap = a trînti la pămînt, a răsturna (pe cineva sau ceva); fig. a învinge. În caic sărea Și pe cel arap îl da pesta cap. ALECSANDRI, P. P. 117. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o singură înghițitură. A scoate Capul în lume = a ieși din casă, a se arăta printre oameni. N-avea să scoată capul în lume Sultănica... că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S.14. A i se urca (cuiva) la cap = a-și lua îndrăzneală prea mare, a depăși limita normală, a deveni înfumurat, îngîmfat. A i se urca (cuiva) în cap = a se obrăznici față de cineva. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = anu ști ce să mai facă, a fi copleșit de..., a nu mai prididi. Nu-mi văd capul de trebi. CREANGĂ, A. 62. A-și pierde capul = a se. zăpăci. A nu avea unde să-și pună capul = a fi fără adăpost, a fi pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu fi îngrijorat, a nu-i păsa de ceea ce se poate întîmplă. Trecea prin pădure fără să-l doară măcar capul. ISPIRESCU, L. 8. A da din cap = a mișca capul în semn de aprobare, de refuz, de îndoială etc. Dă din cap, zîmbind, clipește Și îngînă veteranul: «Le-oi mai apuca eu oare [stolurile de cucoare] Și la anul?» IOSIF, PATR. 26. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (cu vorba sau cu scrisul), a doborî. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) = a umbla gură-cască, a nu fi cu luare-aminte. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți, de vatră) = a fi cuprins de desperare sau de ciudă. Vii acasă supărată, Te dai cu capul de vatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. A (sau a-și) lua lumea-n cap = a lăsa totul în voia soartei și a pleca, rătăcind în lume. Dacă nu se ține de datorie și îl supără pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. [Dorul de soră-sa] îl făcu să părăsească și casa și tot și să-și ia lumea în cap, spre a se duce oriunde va vedea cu ochii. POPESCU, B. III 120. Desperat, era să ieie lumea în cap. EMINESCU, N. 20. A-și aprinde paie în cap v. aprinde. A-și pleca capul = a se da învins, a se supune; a simți o rușine, o umilință. Oamenii plecară capetele și ieșiră în drum cu umerii puțin încovoiați. DUMITRIU, N. 26. Cu capul plecat = învins, supus; umilit, rușinat. Odată, mîhnit, dus pe gînduri, cu capul plecat, a intrat în odaia mă-sii. CARAGIALE, P. 121. A se bate în cap v. bate. (A lua sau a prinde pe cineva) pe după cap = (a lua) pe după gît. Bate-mă, doamne, să zac... Cu mîndră pe după cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. Bătut (sau căzut) în cap = (despre oameni) prost. A-și vîrî (sau a-și băgă, a-și pune) capul sănătos sub evanghelie = a se vîrî de bunăvoie într-o belea. Nu știu la cît mi-a sta capul cu... = nu știu cum o voi scoate la cale cu... Cu omul roș, nu știu, zău, la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. (învechit) A ridica cap = a se răscula. Hotărîrea... d-a ridica cap și sabie împotriva domnului. BĂLCESCU, O. II 309. ♦ Fig. (Luîndu-se partea pentru întreg) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Am tare multe trebi pe capul meu. CREANGĂ, P. 169. Decît cu urît în casă, Mai bine cu boală-n casă; De boală bolesc și scap, Dar urîtu-i tot pe cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Expr. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. Bolnavă ca vai de capul ei. CREANGĂ, P. 286. Har am de capul vostru; de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău. CREANGĂ, P. 310. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de merite, de calități; a fi fără căpătîi. A cădea (sau a veni, a se sparge, a se întoarce) pe (sau în) capul cuiva = a-l ajunge pe cineva o nenorocire. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. Bucurie peste bucurie venea pe capul meu. CREANGĂ, O. A. 49. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva, a trage la cineva; (care n-are unde să te găzduiască). Nu trebuie să le cădem pe cap bieților creștini. DUMITRIU, B. F. 148. A sta (sau a se ține, a se lega, a se apuca) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a se ține scai de cineva, a nu lăsa în pace pe cineva, a insista, a stărui pe lîngă cineva. Ce te legi de capul meu? CONTEMPORANUL, I 852. Toată ziua am stat de capul tatii, să-mi facă... un buhai. CREANGĂ, A. 41. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. Duceți-vă de pe capul meu, că mi-ați scos peri albi. CREANGĂ, P. 270. A-i da cuiva de cap, se zice cînd cade pe capul cuiva o belea care le întrece pe celelalte, care pune vîrf la toate. Asta a fost și-a trecut; dar acum mi-a dat alta de cap. RETEGANUL, P. II 53. A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să faci, a nu avea încotro. Nici nu mai știau ce să-și facă capului cu atîtea avuții. DELAVRANCEA, S. 241. Pe fiul cel mai mic... nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci lată-său îl trimetea într-una să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. Cap ori pajură? ♦ Părul capului. Cap nepieptănat. ◊ Expr. A-și pune mîinile în cap sau a se lua cu mîinile de cap = a se apuca cu mîinile de păr, a turba de necaz, de ciudă sau de deznădejde. Auzind vuiet tocmai din casă, iese afară și, cînd vede aceste, își pune mîinile în cap de necaz. CREANGĂ, P. 261. 2. Căpătîi. Puse, seara la capul fiecărui din ei cîte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 20. Ipolit o privea stînd la capul ei. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ Căpătîiul patului. Punîndu-l [mănunchiul de flori] la capul patului său, se culcă și dormi dusă. ISPIRESCU, L. 20. 3. Individ, ins, om, persoană. V. căciulă, suflet, rumîn, creștin. Cîte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute, de zor. Se luptară pe capete. ISPIRESCU, L. 254. ♦ (La pl.; reminiscență a timpului cînd averea consta mai ales în vite) Capital. Oamenii... erau chemați acum la bancă să plătească dobîndă și să dea și ceva din capete. STANCU, D. 230. Au hotărît amîndoi dobînda și două soroace pentru capete. GALACTION, O. I 177. Am vîndut cirezile Și mi-am scos capetele. TEODORESCU, P. P. 546. ◊ Expr. (Regional) A-și scoate din capete = a nu rămîne în pagubă, a fi răsplătit pentru osteneală, a se răzbuna cu prisosință asupra cuiva. Tu ți-ai bătut joc de mine. Fie, că și eu mi-am scos din capete. ISPIRESCU, L. 283. 4. Minte, gîndire, judecată; memorie. Capul i se limpezea ca de răcoarea unei dimineți, după un somn îndestulător, și se simțea ușor... ușor ca un fir de iarbă. VLAHUȚĂ, O. AL. 95. Capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. 1 64. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. Unde nu e cap, vai de picioare. PANN, P. V. II 4. Capul face, capul trage = fiecare om suportă consecințele faptelor sale). ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = cu multă minte, cu judecată, deștept. Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap. ALECSANDRI, T. 313. Fără cap = necugetat. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă, logic, cuminte. Cei cu scaun la cap se desprindeau din prăvălie și porneau la casele lor. PAS, Z. I 34. Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept, a pricepe ușor. A îi greu (sau tare). a (sau de) cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vîrî cuiva) în cap (ceva) = a face (pe cineva) să creadă (ceva). Cine ți-a vărît în cap și una ca aceasta? CREANGĂ, P. 194. A nu(-i) intra (cuiva ceva) în cap = a nu putea pricepe. A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe, a ține minte. Făt-Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul. ISPIRESCU, la TDRG. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gîndul la..., a uita, a renunța. Dar de cînd m-am măritat, Mi-au ieșit toate din cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a nu putea uita ceva, a-l stăpîni mereu același gînd. A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe la ceva. E bun de astea... îl taie capul. BASSARABESCU, V. 9. Au început a vorbi, care ce știa și cum îi ducea capul. CREANGĂ, P. 232. A-l duce capul la... = a-i sta mintea la..., a se ține de..., a-i trece prin minte,a-i da în gînd să... Mai bine că al nostru nu poate vorbi și nu-l duce capul, cape alții... la atîtea iznoave. CREANGĂ, P. 78. A-i sta capul la... = a-i sta mintea (sau gîndul) la..., a se gîndi la... Capu-i stă la sărutat. COȘBUC, P. I 89. A-și bate (sau a-și frămînta, a-și sparge) capul = ase gîndi mult, intens la ceva. A-i deschide (cuiva) capul = a-l face să înțeleagă (sau să vadă) ceva. Îi deschise capul și-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin orașe. ISPIRESCU, la TDRG. A fi cu (sau a face cuiva) capul călindar v. calendar. A fi (sau a rămîne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămîne etc.) liber, independent, necontrolat. Mama... ne lasă... de capul nostru. SAHIA, N. 48. Am rămas liberă, de capul meu. ALECSANDRI, T. I 312. A face (ceva) de (sau din) capul său = a face (ceva) fără a consulta pe altul, cum se pricepe el singur. Femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a învățat cineva, rău ți-a priit; iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut! CREANGĂ, P. 88. Las’ să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. A întoarce capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată, a-l zăpăci. A avea cap să... = a se gîndi să..., a-i trece prin minte să...; (în construcții negative) a nu fi în stare să... Mult mă mir de tine ce cap ai să vii aici. RETEGANUL, P. V. 40. ♦ (În construcții cu verbul «a avea») Posibilitate, mod. N-am cap și chip pe toți să-i spui. COȘBUC, P. I 151. N-ai cap să trăiești, de răul lor! ALECSANDRI, T. I 171. Avea cineva cap să treacă pe-aici, fără să fie jăfuit, bătut și omorît? CREANGĂ, P. 119. ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Învechit) Viață. Se poate să le ierte capetele... murmurau cei care judecau împrejurarea. SADOVEANU, Z. C. 169. ◊ Primejdie de cap = primejdia vieții. ◊ (Azi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc sau în primejdie; a garanta cu viața sa pentru cineva. Să-mi pun capul pentru-o Lină, Să mă fac un om pribag! COȘBUC, P. I 50. Parcă despre asta mi-aș pune capul la mijloc. CREANGĂ, P. 170. O dată cu capul = cu nici un preț, nici mort. Nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE, O. I 99. Să mă las de București!... O dată cu capul! de-oi ști că m-oi duce pe jos val-vîrtej pînîn capitală. ALECSANDRI, T. I 278. În (sau de-a) ruptul capului = cu primejdia vieții, chiar dacă și-ar pierde viața; (cu sens atenuat) cu nici un preț, de loc. Nu se astîmpără, nici în ruptul capului. CREANGĂ, P. 217. A face cuiva de cap sau a pune capul cuiva = a-i face cuiva de petrecanie, a-l pierde, a-l omorî. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața sau să-l nenorocească; (cu sens atenuat) a face blestemății, nebunii. Ești un netot, ți-e capul prost Și-ți faci de cap, Ioane! COȘBUC, P. I 148. Poate să mai doarmă cineva, de răul nebunelor istor de privighetori? Parcă-și fac de cap, nu altăceva. CREANGĂ, P. 131. La alți le-ai făcut pe plac, Ție ți-ai făcut de cap! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223. Singur de cap ți-ai făcut, După vina ce-ai avut! TEODORESCU, P. P. 516. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-morților sau capul-lui-Adam = strigă. Cel mai mare în privința grosimii corpului dintre toți fluturii... e striga, numită... încă și... capul-lui-Adam... cap-de-mort... capul-morților. MARIAN, INS. 268; b) (Bot.) Cap-de-cocoș = dulcișor; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui= plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); c) (Astron.) Capul- balaurului = o parte a constelației numite balaurul. II. Căpetenie, șef, conducător. Capii mișcării, cu Heliade în frunte, fugiră. SADOVEANU, O. I 420. Să lovim azi numai capul; ceata, fără capul său, Se va-mprăștia, și-n urmă i-om lovi pe toți de-a rîndul. DAVILA, V. V. 72. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. Cap de familie sau capul familiei = tatăl, soțul sau alt membru al familiei care are răspunderea ei și îi susține interesele. În zori, capul familiei pornește iarăși să caute [de lucru]. SAHIA, N. 94. Capul răutăților = inițiatorul răutăților. Capul răscoalei = inițiatorul sau conducătorul răscoalei. III. 1. (Uneori în opoziție cu coadă) Partea de sus a unui obiect, vîrf. Ajunseseră în capul dealului. DUMITRIU, N. 228. Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă: încremenit în capul scării. CAZIMIR, L. U. 90. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Toate lemnele se pleacă Cu capul cătră pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv sau a unui corp tehnic. Capul șurubului. Capul burghiului. Capul oiștii. ♦ Umflătura unei bube unde, s-a strîns puroiul. Buba cap nu face Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. Capul pieptului = partea de sus a toracelui. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ♦ Măciulia macului. 2. (Uneori în opoziție cu mijloc) Partea extremă (cu care începe sau sfîrșește un lucru); capăt. Drăgan stătea în capul viei. DUMITRIU, N. 249. Munceau mai departe, ștergîndu-și repede, pe furiș cîte o lacrimă, între două brazde de coasă sau la întorsul plugului la capul locului. SANDU-ALDEA, D. N. 286. Nu uita să te îndreptezi... în capul stradei San Gregorio. ODOBESCU, S. III 70. Ș-o luăm noi... tocmai din capul satului din sus, cu gînd să umblăm tot satul. CREANGĂ, A. 42. Cap de pod = bază militară, în apropierea unui obstacol (curs de apă, zonă muntoasă), făcută cu scopul de a asigura trecerea grosului forțelor și a mijloacelor de luptă. (Fig.) Rolul pe care S.U.A. și Anglia l-au destinat Germaniei occidentale... este acela al unei colonii cu o industrie dezvoltată... bază industrială-militară și cap de pod strategic în inima continentului european. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 2/1. ◊ Loc. adv. (Despre două obiecte alăturate) Cap la (sau, rar, în) cap =cu părțile extreme alăturate. Sudură cap la cap. De la un cap la altul (sau la celălalt) sau din cap în cap = de la o extremitate pînă la cealaltă. Porni din nou... de la un cap la celălalt Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10. De la un cap la altul mulțimea e mișcată... MACEDONSKI, O. I 251. ◊ Expr. Cap de țară =margine de țară, hotar; fig. (în construcții negative, în legătură cu verbul «a fi») nu-i nimic, n-are importanță, nu-i grav. Ei, n-o să fie cap de țară! DUMITRIU, V. L. 129. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a sta în pat (sau a se ridica stînd) pe șezut. Daniil sta acum cu ochii mari deschiși, în capul oaselor, și se gîndea. SADOVEANU, M. 104. Se ridică repede în capul oaselor. BUJOR, S. 79. Făcea multe nopți albe, chinuit, în capul oaselor, ca să n-adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 126. 3. Partea de dinainte, început, frunte. O sută... de muncitori se încolonează pe șosea, cu mortul în cap. SAHIA, N. 43. Venea în frunte batalionul I al regimentului al 10-lea de dorobanți, care trebuia să formeze capul coloanei. D. ZAMFIRESCU, R. 253. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireaguliu, Chiar la poala steagului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Fig. Iașul a fost în capul culturii în cele trei sferturi dinții ale veacului al XIX-lea. IBRĂILEANU, SP. CR. 11. Cap de an = începutul unui an. Capul săptămînii = întîia zi a săptămînii. Cap de iarnă, de primăvară etc. = începutul iernii, al primăverii etc. A venit la Păuna Mică... în cap de primăvară. SADOVEANU, P. M. 233. Capul primăverii este sosit. I. IONESCU, M. 202. Cap de coloană = cel care stă în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane care sînt afișate în ordinea valorii lor. Actorul X este cap de afiș. Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Cum vrei d-ta, finule, să pleci acum, în cap de noapte, pe aci încolo? RETEGANUL, P. I 76. Din (sau de la) cap = a) de la început. Începu mai lung, cu vorbe, un fluierat plin, pe care îl luă de la cap pînă ce ochii începură să i se umfle. PREDA, Î. 148; b) de la,începutul rîndului, din capăt. Scrieți de la cap. Din capul locului = de la început, înainte de a începe ceva, înainte de a face primul pas, în prealabil. De ce n-ai venit cu scrisoarea la mine, din capul locului, deschis, cinstit? BARANGA, I. 189. Ar fi voit să-și dea cingătoarea... din capul locului. ISPIRESCU, U. 53. Fie acestea zise din capul locului. ODOBESCU, S. III 11 ♦ Partea principală, de frunte, mai aleasă (a unui lucru). (Mai ales în expr.) Capul mesei = locul de onoare la masă, fruntea mesei. Tata și-a reluat lacul său obișnuit, din capuI mesei. SAHIA, N. 56. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I 85. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă; Stă în capul mesei între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. BOLINTINEANU, O. 31. 4. (Adesea în opoziție cu mijloc, vîrf) Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfîrșit. (Mai ales în expr.) A ajunge în cap sau a o scoate la cap = a sfîrși, a termina. A-i da cuiva de cap = a-i veni cuiva de hac, a-l răzbi. Paloșenii găsiră foarte mulți Soreni morți în metereze și înaintară bucurați că în fine le-a dat de cap. VISSARION, B. 340. A (o) scoate la cap sau a ieși la un cap = a termina cu bine, a o scoate la capăt, la socoteală, la cale; a reuși. Ei! dragă, cu rușinea astăzi n-o scoți la capăt. ALECSANDRI, T. 1111. În cap = (după numerale) exact, întocmai. Așa este... că sînt douăsprezece în cap? ISPIRESCU, U. 68. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect sau rămasă după întrebuințarea lui; lucru de mică valoare. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Nu mai dau pe datorie nici un cap de ață. STANCU, D. 121. Pînă la un (sau într-un) cap de ață = tot, pînă la cel din urmă lucru.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CATASTIF, catastife, s. n. (Învechit; azi arhaizant, familiar sau ironic) Registru, condică (de socoteli). Părea om așezat, căci purta ochelari și scria într-un catastif. SADOVEANU, B. 177. Nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif și nu se înlesnește cam de mult să zvîrle ceva și să-l mai scază. REBREANU, R. II 57. Trebuie să te trecem la catastiful barierii. ALECSANDRI, T. I 110. ◊ Expr. A fi sau a avea (pe cineva) însemnat (sau scris) ia catastif (sau a trece la catastif) = a ține socoteala, evidența faptelor, a manifestărilor cuiva; a urmări faptele cuiva spre a se răzbuna pe el. Ăla-i de-al ciocoilor, îl știu eu; cît a umblat dînsul fel și chip, să scape de gardă... – Și eu îl am însemnat pe musiu Tache la catastiful meu. CARAGIALE, O. I 49. ◊ Fig. Ciobanul ia legătura de răbușuri și înșiră de pe acest catastif al său care cîte oi are și de ce fel are. EMINESCU, N. 142. – Variante: catastih, catastihuri și catastișe (DELAVRANCEA, S. 112, BĂLCESCU, O. I 122, PANN, P. V. II 145), catastiv (DRAGOMIR, S. 36) s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COACE, coc, vb. III. I. Tranz. 1. A supune un lucru comestibil la acțiunea căldurii în cuptor (sau în țest, pe jar, în spuză), spre a-l face bun de mîncat. V. frige, prăji. Preacuviosul cocea oul la lumînare ca să mai ușureze din cele păcate. CREANGĂ, P. 111. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. Ai-o coace sau a-i coace (cuiva) turta = a-i pune cuiva gînd rău; a-i întinde o cursă. Ei lasă tu, meștere papagal, că ți-o coc eu ție. SADOVEANU, D. P. 42. Nu putură mistui vorbele ciobănașului. Își puseră în gînd să i-o coacă. ISPIRESCU, L. 247. Pasămite, frații mei îmi cocea turta. ISPIRESCU, L. 303. ♦ Refl. (Despre lucruri de mîncat) A se face bun de mîncat prin acțiunea căldurii din cuptor (sau din țest, din spuză). Am pus turta în foc, să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. 2. Fig. (Despre o durere, o senzație, mai ales despre sete) A arde, a chinui. Nu mai poți de foame, ori te coace setea, ori ce te-a apucat? RETEGANUL, P. III 46. Ori încotro s-o întoarce, Tot plînge și lăcrămi stoarce, Focul inimioara-i coace. TEODORESCU, P. P. 285. 3. Fig. A pune ceva la cale, a urzi. Nu spunea nimic, dar de mult cocea în minte un plan dușmănos. ♦ (Rar, despre oameni) A pîndi pe cineva spre a se răzbuna, a-i purta sîmbetele. Ah! înșelătorul, cum m-a amăgit, zicea Păcală. Ei! da-l voi coace eu! ȘEZ. III 131. II. Refl. 1. (Despre fructe, semințe și plante) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii continue a soarelui; a ajunge să fie bun de mîncat; (despre flori, iarbă, fin) a ajunge să aibă sămînța formată. Pe vremea ciupercilor, Cînd se coc cireșele... ȘEZ. I 49. Busuioace, nu te-ai coace, Și sămînță n-ai mai face, Că din sămîncioara ta S-o scociorît dragostea. ȘEZ. I 112. ◊ Fig. Este în floarea tinereții, tocmai cînd se coace talentul. CARAGIALE, O. III 210. Soacră, soacră, poamă acră! De te-ai coace cît te-ai coace. Dulce tot nu te-i mai face. CREANGĂ, P. 10. ◊ Expr. Se coace-pălește = dă în copt, se înroșește abia, începe a se coace la suprafață, se pîrguiește. La vro două locuri din sat, era cîte un cireș văratic: care se cocea-pălea de duminica-mare. CREANGĂ, A. 47. ♦ Tranz. (Subiectul este soarele sau căldura; cu privire la plante sau la fructele lor) A face să ajungă la maturitate, să fie bun de mîncat, să dea sămînță. Razele cele din soare coc a țarinei cîmpii. CONACHI, P. 291. ◊ Fig. Trandafir cu trei boboci, Ce cu foc din ochi îl coci. TEODORESCU, P. P. 326. ◊ (Rar, subiectul este pomul) Nalt e mărul pin’ la cer, Cu coaja de argințel... Mere face, Nu le coace. TEODORESCU, P. P. 81. 2. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi, a fi-gata să spargă. Buba cap nu face, Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. ◊ Intranz. Îmi coace un deget. 3. Fig. A căpăta, prin dezvoltare, forma definitivă, a ajunge la maturitate. Deci a rămas răgaz ca toată învățătura să se coacă în mintea și în sufletul ucenicului. SADOVEANU, D. P. 22. 4. Fig. A ajunge la anii maturității, a se maturiza, a-i veni mintea la cap. E tînăr și s-o mai face, Tigva de i să va coace. PANN, P. V. I 80. 5. A se încinge de căldură, a se înăbuși de căldură; a sta lungit lenevind la căldura soarelui. Cînd mă urcam pe casă să mă coc la soare și să văd omenirea de sus, aveam perspectiva haotică a triajului B. M. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 13.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
aranja [At: COSTINESCU / V: (înv) ~ngia, ~ngea[1] / Pzi: ~jez / E: fr arranger] 1 vt A pune într-o anumită ordine. 2-3 vtr A(-și) potrivi ținuta exterioară. 4 vt A pune la cale o afacere, o căsătorie etc. 5 vt (Fam) A face cuiva un rău (din răzbunare). 6 vt (Fam) A bate zdravăn. 7-8 vtr A conveni cu cineva să procedeze într-un anumit fel. 9 vr A-și face o situație, un rost în viață. 10 vt A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. 11 vt (Fam; d. jocuri, întreceri etc.) A măslui, 12 vt (Fam) A sabota. 13 vt (Fam) A face să fie convenabil. 14 vt(a) (Fam; îe) Se aranjează! Se rezolvă.
- Varianta arangea nu este consemnată cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
catastif sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 192 / V: ~ich, ~ih (Pl: ~ije, ~iji, ~ișe, ~iși, ~izi, ~tive), ~iv, cătastiv / Pl: ~uri și ~e / E: ngr ϰατάστιχου] (Înv) 1 Registru. 2 Carte. 3 Catalog. 4 Caiet. 5 Listă. 6 Jurnal. 7-8 Condică (de socoteli). 9 Protocol. 10 (Îe) A ține ~ele A ține contabilitatea unei afaceri. 11 (Înv; îs) Ținerea ~elor Contabilitate. 12 (Pan) Răboj. 13 (Îe) A avea (pe cineva) însemnat la ~ A urmări cu atenție faptele cuiva, spre a se răzbuna asupra lui, spre a-l prigoni, spre a-i putea dovedi incorectitudinea. 14 (Înv; îs) ~ mic Carnet. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
coace [At: (a. 1560) CUV. D. BĂTR. I, 10 /II / Pzi: coc / E: ml cocere] 1-2 vtr A (se) supune un aliment acțiunii căldurii (în cuptor) pentru a-l face bun de mâncat. 3 vt (Trs) A prăji alimente date prin pesmet. 4-5 (Îe) A i-o ~ sau, înv, a-i ~ turta A pregăti cuiva o neplăcere sau pieirea. 6 (Îae) A încerca să-i facă rău cuiva. 7 (Îae) A-i întinde cuiva o cursă. 8 (Înv; îe) A " pe cineva A pândi pe cineva pentru a se răzbuna. 9 (Înv; îe) A ~ pe cineva la inimă A dori răul cuiva. 10 (Înv; îe) A aștepta (sau a lăsa) până se ~ pietroiul A nu mai rămâne nici o speranță. 11 vta (Înv; îe) A mai gusta până s-o ~ A avea răbdare. 12 vr (D. alimente) A deveni bun de mâncat sub acțiunea căldurii (din cuptor). 13 vr (D. fructe, plante etc.) A ajunge la maturitate (devenind bun de mâncat) sub acțiunea soarelui. 14 vr (D. plante) A ajunge să aibă sămânța formată. 15 vr (Îrg; îe) Se ~-pălește A se pârgui. 16 vt (C.i. soarele sau căldura) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate. 17 vr (Fig; d. oameni) A se maturiza. 18 vr (Fig; d. oameni) A se forma din punct de vedere intelectual, psihic etc. 19 vr (Fig; d. oameni) A îmbătrâni. 20 vr (Fig; d. ființe) A se înnăbuși de căldură. 21-22 vtr (D. bube, inflamații, pex, d. părți ale corpului) A (se) face puroi. 23-24 vtr (D. cărămidă) A (se) arde. 25-26 vtr (D. tort) A (se) opări. 27 vt (C.i. focul) A arde ceva. 28 vt (Fig; c.i. senzații) A chinui. 29 vta (Fig) A plănui (în mod răuvoitor). 30 vt (Pex; fig) A urzi. 31 vr (Îrg; d. gândaci) A ajunge la maturitate. 32 vr (îrg; d. porci) A se îngrășa peste măsură. 33 vi (Reg) A dormi foarte mult. 34 vr (D. oameni) A lenevi la soare. 35 vr (D. sâni) A se inflama în lipsa alăptării. 36 vr (Îvp; d. oi) A se îmbolnăvi de plămâni. 37 vr (D. materiale) A se deteriora sub acțiunea soarelui, a timpului, intemperiilor etc.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
condică sf [At: CANTA, ap. LET. III, 177 / V: cod~, ~c / Pl: ~ici / E: ngr ϰώδιϰος] 1 Registru. 2 (Înv) Colecție de legi, decrete etc. Si: cod. 3 Volum cuprinzând însemnări cu caracter istoric. 4 (Imp) Lexicon. 5 (Înv) Carnet de socoteli Si: (înv) catastif. 6 (Pfm; îe) A trece (sau) a pune la ~ pe cineva A ține minte pe cineva pentru a se răzbuna.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AC (pl. ace) sn. 1 Unealtă de cusut: ~ de cusut (🖼 10 A); a împunge cu acul; a înțepa cu acul; urechea sau urechile ~ului (Mold. borta ~ului), găuricea prin care se trece ața; prov.: a căuta ~ul în carul cu fîn, a stărui să găsească un lucru greu de aflat, a-și pierde vremea căutînd un lucru cu neputință de găsit; prov.: ca prin urechile ~ului, cu mare greutate, ca prin minune: a scăpat ca prin urechile ~ului; prov.: parcă stă pe ~e, e foarte nerăbdător, nu se simte la locul lui; prov.: a călca pe ~ e, a merge cu pași mărunți, parcă tresărind mereu; prov.: a avea (sau a găsi) ~ de cojocul cuiva, a avea mijloacele de a înfrîna, de a pedepsi pe cineva, de a se răzbuna; prov.: a băga ~ în miere, a vîrî zizanie între oameni; prov.: a ascunde ~ în miere, despre cei fățarnici cari au vorba blîndă și gînduri rele ¶ 2 Unealtă ascuțită la unul din capete sau la amîndouă vîrfurile cu care se prinde ceva, cu care se împunge undeva: ~ cu gămălie (🖼 10 B); ~de cap sau de păr ( 🖼 10 D); ~ de împletit, undrea; ~ de siguranță (🖼 10 C); ~ de cravată (🖼 10 E) ¶ 3 🐙 Boldul insectelor (albinei, viespii, țînțarului) cu care împung ¶ 4 📻 ~ magnetic, magnetul busolei ascuțit la ambele capete și care arată nordul (🖼 11) ¶ 5 🚝 Macaz ¶ 6 🌿 Frunza ascuțită a bradului, pinului, etc.: zeci de brazi cu ~ele întunecate înconjură locuința (IRG.) ¶ 7 🌿 ACUL-DOAMNEI, plantă din familia umbeliferelor ale cărei fructe se termină prin cîte un ac lung care-i dau o înfățișare cu totul caracteristică (Scandix pecten Veneris) (🖼 12) ¶ 8 🌿 ACUL-PĂMÎNTULUI = STRAȘNIC ¶ 9 🐟AC-DE-MARE, un pește de forma unui ac lung (30-90 cm.) și subțire (Syngnathus acus) [lat. acus].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
DOBÂNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care se plătește (de obicei în procente) pentru un împrumut bănesc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DOBÂNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit etc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LAPIDA, lapidez, vb. I. Tranz. A arunca cu pietre în cineva (ca pedeapsă sau ca răzbunare), a ucide prin lovituri de pietre. (Fig.) Broaștele semețe cîntau cu glasuri multe... Părea că lapidează tăcerea nopții calme O grindină de note zvîrlite în văzduh. TOPÎRCEANU, B. 37.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
NEOMENIE. Subst. Neomenie, lipsă de omenie, cruzime, neîndurare, neînduplecare, nemilă (rar), crîncenie (înv.), năsilnicie (înv. și reg.), cîinie, cîinoșenie, hainie; brutalitate, violență, atrocitate, ferocitate, barbarie, sălbăticie, animalitate, bestialitate, monstruozitate (fig.). Josnicie, mîrșăvie, mișelie, ticăloșie, ticăloșenie (rar), infamie, nemernicie, netrebnicie. Răutate, rea-voință. Dușmănie, vrăjmășie, ură, pizmă, pizmuire, pică (pop.), ranchiună. Răzbunare. Neom, sălbatic, brută, tiran, despot, monstru (fig.), vampir. Adj. Neomenesc, neomenos, neomenit (înv.), lipsit de omenie, inuman, neuman, crud (fig.), crunt, neîndurător, neîndurat (rar), neînduplecat, necruțător, neiertător, nemilos, nemilostiv, fără milă, fără inimă, fără suflet, crîncen, crîncenit (rar), cumplit, năsilnic (înv. și reg.), cîinos, încîinit (rar), hain, hainit (rar), hapsîn; brutal, violent, dur (fig.), atroce, feroce, barbar (fig.), sălbatic, animalic, bestial, monstruos (fig.), sîngeros, sîngeratic (înv.). Josnic, mîrșav, mișel, mișelesc, ticălos, infam, nemernic, netrebnic. Rău, rău-voitor. Dușmănos, dușmănesc (înv.), vrăjmaș, vrăjmășesc, vrăjmășos (rar), pizmuitor, pizmaș (pop.), pizmăreț (rar), pizmătăreț (rar), pizmătáreț (înv. și reg.), ranchiunos. Răzbunător, vindicativ (livr.). Fanatic, tiran, despotic. Vb. A fi neomenos (inuman), a fi lipsit de omenie. A se înrăi, a se încîina (rar), a se haini. A se purta rău (cîinește) cu cineva. A brutaliza. A fi josnic. A dușmăni, a vrăjmăși, a urî, a avea pică pe cineva, a pizmui. A se răzbuna. Adv. Neomenește, fără milă, nemilos, (în mod) necruțător, necruțat (înv.), dușmănește, vrăjmășește (înv.). V. dușmănie, invidie, josnicie, neîndurare, răutate.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
lapida vt(a) [At. NEGULICI / Pzi: ~dez / E: fr lapider, lat lapidare] 1 A ucide prin lovituri de pietre, ca pedeapsă sau ca răzbunare. 2 (Pex) A arunca în cineva cu pietre. 3 (Fig) A persecuta. 4 (Fig) A alunga.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pămîntul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare. 2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. – Lat. tacere.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de pan111
- acțiuni
TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. A scos o condică lungă, îngustă, a vrut să treacă ceva în condică, pe urmă și-a luat seama. PAS, Z. I 292. Cine se afla scris în condici la Hagiu, era scris pe viață la robie. SADOVEANU, M. C. 70. Egumenul le aduse o condică în care să scrie, fiecare persoană numele și dacă au fost mulțumiți sau nu. BOLINTINEANU, O. 439. Cămărașul de catastișe purta condica ostașilor. BĂLCESCU, O. I 122. ◊ Condică de prezență = registru în care salariații semnează la sosire și la plecare pentru a dovedi prezența la locul de muncă. Condică de sugestii și reclamații = registru care se găsește într-un magazin, într-o întreprindere, instituție etc. și în care cumpărătorii, solicitatorii etc. fac diverse sugestii sau reclamații în legătură cu activitatea dusă în locul de muncă respectiv. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) în scopul de a se răzbuna. 2. (Învechit și arhaizant) Colecție de legi, decrete, ordonanțe, datini privitoare la o anumită materie; cod. Condica civilă. Condica penală. ▭ Obșteasca hotărîre statornicindu-se astfel, diecii logofeției o scriseră cu pene de gîscă în condica cea mare. SADOVEANU, Z. C. 166. Țările se dotează cu condici de legi. BĂLCESCU, O. II 22.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi, a nu spune nimic. Bătrînul tăcea în jîlțul lui și privea încruntat înainte. SADOVEANU, O. I 257. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cît a vorbit Pavel, tăceau. REBREANU, R. II 43. Toți tăcem ca într-o biserică. VLAHUȚĂ, R. P. 42. ◊ Expr. A tăcea molcom (chitic, ca chiticul, ea peștele, ca pămîntul sau ca porcul în păpușoi) = a tăcea cu desăvîrșire, a nu scoate nici un cuvînt (și a nu face nici un zgomot). Nu te mai ascunde de mine, că eu tac chitic. MIRONESCU, S. A. 139. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. Da Sarsailă nu zicea nici «cîrc»; tăcea cum tace porcul în păpușoi. ȘEZ. II 104. Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul Ca să ne-auziți cuvîntul. TEODORESCU, P. P. 169. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Apoi intră cu toții înlăuntru... și... Tac mă cheamă. CREANGĂ, P. 251. Tace și face, se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă, fără vorbă multă, sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se spune despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A înceta orice zgomot, a sta în nemișcare. Uzinele negre, fabricile de săpun și cuie tăceau, ridicîndu-și sub cerul albastru coșurile uriașe și negre de fum. DUNĂREANU, CH. 145. Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită. IOSIF, P. 46. Cînd era soarele în amiazi, firea tăcea. EMINESCU, N. 12. 2. A se întrerupe din vorbă, a înceta să vorbească. Tăcură deodată amîndoi. DUMITRIU, N. 60. De la un timp, văzînd că prietenul lui nu zice nimic, tăcu și el. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară. CREANGĂ, P. 116. ◊ (Cu o precizare care întărește sensul) Tăcură din vorbă. GORJAN, H. I 16. ♦ Fig. A se potoli. Dintr-un timp și vîntul tace. COȘBUC, P. I 48. Taci, cumplita mea durere. ALECSANDRI, P. II 101. ◊ (La imperativ, adesea precedat de «ia», arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva) Cîți ani ai tu, Lili?... – Șaisprezece! – Ia taci! se miră Stănică. Ești bună de măritat. CĂLINESCU, E. O. II 96. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de și-a mușca labele. CREANGĂ, P. 29. (Expr.) Tacă-ți gura! sau taci din gură! = nu mai vorbi! lasă vorba! isprăvește! termină! Bine, bine, ți-oi cumpăra; taci din gură! ALECSANDRI, T. I 128. ◊ Tranz. (Rar) Eu cînt tot un cîntec d-aseară, Și-așa mi-e de silă să-l cînt, Și-l tac, dar nevrînd îl cînt iară! COȘBUC, P. I 64. Vulpea tăcu cîntecelul, îl lăsă neisprăvit. PANN, P. V. III 54. 3. A nu răspunde, a nu riposta. Și rîdeam făcîndu-i glume; El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, P. I 262. Spune drept, nu ești Gerilă? Așa-i că taci?... Tu trebuie să fii. CREANGĂ, P. 240. 4. A nu vorbi despre ceva, a nu-și exprima fățiș părerea; a tăinui, a ascunde. Nu puteam să tac și să nu-ți spun. SADOVEANU, N. F. 115. A tăcea și lașii știu. COȘBUC, P. I 257. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 257. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ Expr. Cînd nu tace o gură, nu tace o lume întreagă = dacă spui cuiva o taină, o află toată lumea. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd. EFTIMIU, Î. 180. Acum îi apăreau numeroase și irefutabile toate argumentele pe care le tăcuse adineaori. C. PETRESCU, Î. II 221. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
inimă sf [At: PSALT. 5/30 / V: (înv) inemă, înemă, eni~, îremă, iremă, (reg) iri~, irmă, ermă / Pl: ~mi, (înv) ~me / E: ml anima] 1 Organ intern musculos, central, al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracții ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare Si: cord. 2 Piept. 3 (Pfm) Regiune epigastrică din apropierea inimii Si: burtă, pântece, rânză, stomac. 4 (Pfm; îe) Pe ~ma goală (sau nemâncată) Pe nemâncate. 5 (Pop; îe) A i se pune soarele drept ~ A i se face foame. 6 (Pop; îe) A (se) simți greu la ~ A i se face greață. 7 (Reg; îe) A lovi la ~ A se îmbolnăvi de diaree. 8 (Îe) A (mai) prinde (la) ~ A scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat. 9 Obiect în formă de inimă. 10 (Spc; la jocul de cărți) Cupă. 11 Carte de joc cu semnul de cupă. 12 (Spc; la jocul de cărți; îs) ~ neagră Pică. 13 (Îas) Carte de joc cu semnul de pică. 14 (Bot; reg; îs) ~ma domnului Plantă originară din Japonia (Dicentia spectabilis). 15 Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. 16 (Spc; la plante) Parte de mijloc a trunchiului Si: miez, măduvă. 17 (Pop; îs) ~ma copacului Măduvă a copacului. 18 (Îs) ~ma vinului Cea mai concentrată parte, care de obicei se scoate, când vinul îngheață iarna. 19 (Irn; îe) A rupe ~ma târgului A face o afacere proastă. 20 (Irn; îae) A impresiona pe cineva foarte tare. 21 (Îrg; îs) ~ma pământului Cristal sau diamant de Marmația, folosit la farmece. 22 (Ast; pbl; îs) ~ma scorpionului Stea numită Antares, din constelația Scorpion. 23 (Spc; îs) ~ma carului (ori căruței) Lemn care leagă cele două osii (de dinainte și de dinapoi) ale carului Si: (Olt) inimoi. 24 (Muz) Bețișor de lemn fixat între pod și tabla de rezonanță la instrumentele de arcuș. 25 (Fig) Simbol al sentimentelor. 26 (Fig) Centru al vieții sufletești. 27 (Fig; îlav) Din (sau de la) ~ Deschis, fără reticențe. 28 (Pfm; fig; îe) A-i merge (cuiva ceva) la ~ A-i plăcea ceva foarte mult. 29 (Fig; îe) A avea ceva pe ~ sau a-i sta (cuiva ceva) pe ~ A fi chinuit de un gând neîmpărtășit. 30 (Pop; fig; îe) A-și răcori (sau săra) ~ma A spune cuiva ceva pe șleau. 31 (Îae) A se răzbuna. 32 (Fig; îe) A coace pe cineva la ~ A dori cuiva răul. 33 (Fig; îe) A da (și) ~ma (din sine) A se dedica trup și suflet unei acțiuni, idei etc. 34-35 (Fig; îe) A avea ~ tare (sau de piatră ori împietrită) sau a i se împietri (cuiva) ~ma (A fi sau) a deveni insensibil la orice sentiment, durere, bucurie etc. 36 (Pop; fig; îs) ~ neagră (sau, rar, putredă) Persoană rea. 37 (Fig; îe) A pune ceva la ~ A se supăra pentru ceva mai mult decât merită. 38 (Fig; îe) A-și călca pe ~ A face ceea ce rațiunea, pudoarea, demnitatea etc. ar trebui să te împiedice să faci. 39-40 (Fam; fig; îe) A avea pe cineva la (sau în) ~ (A îndrăgi sau) a simpatiza pe cineva. 41 (Pfm; fig; îe) A crește ~ma din (sau în) cineva A fi foarte bucuros. 42 (Pop; fig; îe) A râde ~ma în cineva sau a-i râde (cuiva) ~ma A se simți foarte bine. 43 (Pop; fig; îe) A unge pe cineva la ~ A face plăcere cuiva. 44 (Fig; îe) Cât îi cere ~ma Cât vrea. 45 (Fig; îlav) După (sau pe) voia ~mii După cum îi e dorința. 46 (Pop; fig; îe) A arde (a încinge sau a frige) la ~ A simți o durere puternică. 47 (Pop; fig; îe) A-l seca (sau strica) la ~ sau a-i seca ~ma A provoca cuiva o durere sfâșietoare. 48 (Pfm; fig; îe) A (i se) rupe (sau frânge) ~ma sau a fi cu ~ma ruptă (sau frântă) A-i fi milă. 49 (Fig; îe) A topi (cuiva) ~ma sau a i se topi (cuiva) ~ma sau a se topi la ~ (de dragoste, dor) A suferi foarte tare din dragoste. 50 (Pop; fig; îe) A i se sfârși ~ma sau a se sfârși la ~ A avea o senzație de epuizare. 51 (Reg; fig; îe) A(-i) zbura ~ma cuiva A muri din cauza unei emoții puternice. 52 (Pfm; fig; îs) ~ rea Întristare. 53 (Fig; îe) A(-și) face ~ rea (sau amară) A (se) supăra pe cineva. 54 (Fig; îs) ~ albastră Suflet trist, îndurerat. 55 (Fig; îe) A fi cu ~ma (în)frântă A fi foarte îndurerat. 56 (Fig; îe) A frânge ~ma (cuiva) A supăra pe cineva foarte rău. 57 (Pop; fig; îe) A strica ~ma (cuiva) A indispune pe cineva. 58 (Pfm; fig; îe) A rămâne cu ~ma friptă A rămâne dezolat. 59 (Fig; îe) A-i trece (sau a-i da cu) un fier ars (sau roșu) prin ~ A-i produce cuiva, printr-o veste rea, neașteptată, o durere puternică. 60 (Fam; fig; îs) ~ma mea Formulă adresată unei ființe iubite. 61 (Fam; fig; îe) A-i cădea (cu tronc) la ~ A-i deveni simpatic. 62 (Fig; îae) A se îndrăgosti. 63 (Pop; fig; îe) A avea foc la ~ A dori foarte mult. 64 (Fig; îe) A-i rămâne cuiva ~ma la... A rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. 65 (Fig; îe) A avea tragere de ~ (pentru) sau a-l trage (pe cineva) ~ma să... A se simți atras să facă ceva. 66 (Pop; îs) ~ fierbinte Dor mare. 67-68 (Fig; d. oameni; îljv) Cu ~ Bun. 69 (Fig; îls) ~ deschisă Sinceritate. 70 (Fig; îls) ~ dreaptă Dreptate. 71 (Fig; îls) ~ curată Puritate. 72 (Fig; îls) ~ de aur Bunătate. 73-74 (Fig; îs) Slab de ~ (Temător sau) fără putere. 75 (Pop; fig; îe) A fi moale la ~ A nu avea voință. 76 (Pop; fig; îe) A (se) muia la ~ A deveni îndurător. 77 (Fig; îe) A-l lăsa (sau a-l îndura) ~ma A se îndupleca. 78 (Fig; îs) Băiat de ~ Tânăr cumsecade. 79-80 (Fig; îe) A avea (prea multă) ~ A fi (prea) sentimental. 81 (Fig; îe) A-i spune ~ma A avea o presimțire. 82 (Fig) Cuget. 83 (Înv; fig) Intenții ascunse. 84 (Fig; îe) A fi cu ~ma împăcată A fi cu conștiința împăcată. 85 (Înv; fig; îe) A sta (sau ședea) grecește (sau călare) pe ~ma cuiva A-i cunoaște cuiva toate gândurile tainice. 86 (Fig; îe) A nu-l trage ~ma A nu avea nici un impuls. 87 (Fig; îe) A-și lua ~ma în dinți (sau (o) ~) A învinge frica. 88 (Fig; îe) A strica cuiva ~ma A-i strica cuiva o plăcere. 89 (Pop; fig; îe) A prinde (la) ~ A-și reveni. 90-91 (Fig; îe) A-i veni (cuiva) ~ma la loc A-și reveni după un moment de (spaimă sau) descurajare. 92 (Pop; fig; îe) A băga ~ în cineva A-l îmbărbăta. 93 (Pop; fig; îe) A-i ține cuiva ~ma A-l consola. 94 (Fam; fig; îe) A i se face (cuiva) ~ma cât un purice sau, (pop) a i se împuțina cu ~ma A se emoționa, anticipând greutăți sau pericole. 95 (Fig; îe) A-i cădea ~ma în călcâi (sau jos) A se speria. 96 (Fig; îe) A i se tăia ~ma (cuiva) A fi cuprins de slăbiciune, pierzându-și curajul. 97 (Fig; îlav) Cu (sau din) toată ~ma sau din ~ (ori adâncul inimii) sau cu dragă ~ Cu mare plăcere. 98 (Pop; fig; îe) A fi fără ~ sau a fi rău (sau negru ori câinos) la ~ ori a avea ~ haină (sau sălbatică) A fi om rău. 99 (Pex) Ființă. 100 (Fig) Centru. 101 (Fig) Interior. 102 Parte esențială a unui lucru.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răpușie sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~ii / E: răpus + -ie] (Trs) 1 (Îlav) Pe ~ Pe întrecute. 2 (Îlav) Cu ~ia În mod forțat. 3 Semn care consta dintr-o pălărie înfiptă într-un par în fața casei, dovedind că săteanul care locuia în acea casă, fiind condamnat de bătrânii satului, a făcut apel împotriva sentinței de judecată, a cărei executare era astfel suspendată. 4 (Îe) A veni (sau a merge) pe (sau cu) ~ A veni (sau a merge) la cineva și a se certa (pentru o faptă oarecare). 5 (Îae) A veni (sau a merge) la cineva cu intenția de a provoca vrajbă. 6 (Îae) A veni (sau a merge) la cineva cu scopul de a se răzbuna.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
revanșă sf [At: ȘĂINEANU / Pl: ~șe / E: fr revanche] 1 Răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau (mai rar) răsplată pentru un serviciu făcut cuiva Vz plată, răfuială. 2 (Îs) Spirit de ~ Dorință de răzbunare. 3 (Spt) A doua partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. 4 (Îlv) A-și lua (sau a da cuiva) ~șa A se revanșa.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
poliță2 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 97/29 / Pl: ~țe, (îvp) ~ți / E: ngr πόλιτσα, it polizza] 1 (Fin) Act prin care creditorul dispune ca debitorul său să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia, la data și locul stabilit Si: cambie, trată, (înv) obligă, sinet, (gmî) vecsel. 2 (Îs) ~ în alb Poliță (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. 3 (Fam; îlv) A plăti (cuiva) ~ța (sau o ~) A se răzbuna. 4 (Rar; îe) A face (pe cineva) ~ A trimite pe cineva de la unul la altul. 5 (Îs) ~ de încărcare Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă Si: conosament. 6 (Îs) ~ de asigurare Document al unei instituții de asigurare prin care aceasta certifică încheierea și condițiile unui contract de asigurare a vieții, a bunurilor cuiva. 7 (Reg) Libret de economii.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
trece [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pzi: trec; Mp 4 (înv) trecum / E: ml traicere] 1 vi (Determinat de „dincolo”, „de cealaltă parte” etc. sau de substantive introduse prin pp „peste”) A merge dincolo sau de cealaltă parte a unui loc (străbătându-l de-a curmezișul). 2-3 vti A depăși un obstacol (apă, munți, ziduri etc.) pentrua ajunge de cealaltă parte. 4 vt (Pop; îe) Darea ~ marea Cu bani se poate face orice. 5 vt (Pfm; îe) A ~ hopul (sau gârla) A scăpa de o greutate, de o primejdie. 6 vt (Pfm; îe) Nu zi hop, până nu ~ci șanțul Nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. 7 vt (Pop; îe) A ~ mările negre A pleca departe, fără intenția de a se mai întoarce. 8 vt (Olt; îe) A ~ (pe cineva) Oltul (sau Dunărea) A certa (pe cineva) foarte rău. 9 vt (Pop; îe) A ~ orice hotare A depăși orice limite. 10 vt (Fam; îe) A ~ pragul casei sau a-i ~ (cuiva) pragul A intra în casa cuiva. 11 vt (C. i. un drum) A traversa (2). 12 vi (Cu determinări introduse prin pp „peste”, „pe”) A păși peste cineva sau ceva (călcând în picioare, zdrobind). 13 vi (Îe) A ~ peste... A nu da atenție Si: a desconsidera, a ignora. 14 vi (Îe) A ~ peste cadavre A fi lipsit de scrupule în atingerea scopului. 15 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „în”, „din”, „în”) A se duce într-alt loc. 16 vi (Îe) A ~ la (sau, înv, cu) cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de (sau, înv, în) partea cuiva A se alătura cuiva (sau la ceva). 17 vi (Îe) A ~ la inamic (sau la dușman) sau (înv) a ~ în partea vrăjmașului A se coaliza cu dușmanul. 18 vt (Îe) A ~ pe planul al doilea A fi considerat ca având o importanță secundară. 19 vt (Îe) A ~ (ceva) pe curat A copia ceva, fără greșeli sau corecturi, pe altă foaie sau pe alt caiet Si: a transcrie (2). 20 vi (Fig; determinat prin „din viață”, „din lume”; șîe a ~ în cealaltă lume sau în neant, în neființă, la Domnul, la cele veșnice) A muri1. 21 vt A transporta (dincolo de...). 22 vt A face să ajungă (de la unul la altul) până la... Si: a da, a înmâna, a preda, a remite, a transmite (1). 23 vi (Îe) A ~ din mână în mână A ajunge pe rând de la unul la altul, din stăpânirea unuia în stăpânirea altuia. 24 vi (D. bani, fonduri; îe) A-i – (cuiva) prin mână (sau prin mâini) A-i administra. 25 vi (D. probleme, afaceri, treburi; îae) A fi de competența cuiva. 26 vi (Îe) Îi trec mulți bani prin mâini Se spune când cineva risipește bani mulți. 27 vi A intra din posesia, de sub jurisdicția sau din administrarea cuiva în cea a altcuiva. 28 vi (D. abstracte; cu determinări introduse prin pp „asupra”, „la”, înv, „spre”) A se transmite (3). 29 vi (Îe) A ~ din generație în generație (sau din tată în fiu) A se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. 30 vi (Pfm; îe) A ~ din gură în gură A se transmite prin tradiție orală, de la om la om. 31 vi (Pfm; îe) A ~ din ureche în ureche A se transmite de la unul la altul prin viu grai. 32 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) din gură în gură ca câinii prin tărbăceală Se spune despre cineva care este bârfit, ponegrit, pe rând, de mai multe persoane. 33 vi (D. boli) A se transmite (10). 34 vi (D. averi, proprietăți etc.) A face să revină cuiva Si: a da, a lăsa, a transmite (5). 35 vi (D. acte, cereri) A fi dat cuiva spre rezolvare. 36 vi (Urmat de determinări locale sau finale introduse mai ales prin pp „spre”, „la”) A înainta într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 37 vi (D. munți, râuri) A urma o anumită direcție. 38 vi (Udp „la”) A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou domeniu, spre un nou câmp de activitate. 39 vi (îe) A ~ la acțiune (sau la fapte sau de la vorbe la fapte) A întreprinde o acțiune, o faptă Si: a acționa. 40 vi (îe) A ~ la ordinea zilei A lua în discuție problemele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări. 41 vi (Mai ales urmat de determinări în care alternează „de la” cu „la” sau „din” cu „în”) A schimba o stare, o situație, un sentiment, o atitudine, o idee, o preocupare etc. cu alta. 42 vt (Îe) A ~ în rezervă A integra (pe cineva) în cadrele de rezervă ale armatei. 43 vi (Udp „în”, rar, „la”) A se transforma (1). 44 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „pe la”) A se abate pe undeva sau pe la cineva. 45 vt (Îvp) A ocoli. 46 vt (Fa,; îe) A ~ cu vederea A nu lua ceva în nume de rău Si: a ierta, a uita. 47 vt (Fam; îae; și, înv, îe a ~ cu ochii) A nu lua în seamă (pe cineva sau ceva) Si: a desconsidera, a nesocoti. 48 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub tăcere (sau, înv, cu tăcerea) A lăsa la o parte în mod intenționat. 49 vt (Înv; îe) A ~ cu condeiul A nu pomeni în scris. 50 vt (Înv; îlv) A ~ cu pomenirea A nu menționa. 51 vt (Înv; îlv) A ~ cu uitarea A uita. 52 vt (Înv; îlv) A ~ cu auzirea (sau cu auzul) A nu asculta. 53 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva ceva) din vedere A-i scăpa cuiva ceva din vedere Si: a omite. 54 vt (Înv) A nu se ocupa de cineva sau de ceva Si: a abandona. 55 vt (Înv; c. i. de obicei o rugăminte, o cerere) A nu lua în considerare Si: a neglija, a nesocoti. 56 vt (înv; c. i. o dispoziție, o poruncă, o lege etc.) A nu respecta. 57 vt (îvp) A lăsa la o parte Si: a omite. 58 vt (Bis; înv; c. i. greșeli, păcate etc.) A ierta. 59 vt (C. i. un examen, o clasă) A susține cu succes Si: a promova. 60 vt (C. i. un elev) A declara reușit la un examen, promovat la o materie, absolvent al unei clase Si: a promova. 61 vi A înainta în treptele învățământului, promovând într-o clasă superioară, într-un an de învățământ superior. 62 vt A face față cu bine unei probe (dificile), unei încercări, unei verificări. 63 vt (Udp „în” sau, înv, „la”; c. i. un act, o petiție, o socoteală etc.) A înscrie într-un registru Si: a înregistra. 64 vt (C. i. numele cuiva) A introduce într-o rubrică, într-un catalog etc. Si: a înmatricula, a înscrie. 65 vt (C. i. informații, date etc.) A însemna în ceva Si: a nota. 66 vt A copia ceva Si: a transcrie (1). 67 vt (îe) A ~ în (sau, înv, la) cont ori, pop, a ~ la (sau, înv, în) socoteală A înscrie la rubrica datoriilor. 68 vt (îae) A introduce în nota de plată suma pentru o altă consumație. 69 vt (Fam; îe) A – (pe cineva sau ceva) la (sau în) condică (sau, pfm, catastif) A ține minte faptele cuiva în vederea unei răzbunări, a unei pedepse etc. ulterioare. 70 vt (C. i. imobile, bunuri materiale etc.) A înscrie pe numele cuiva, care este desemnat ca moștenitor. 71 vt A repartiza pe cineva undeva. 72 vi (D. persoane, vehicule) A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, pe lângă cineva sau ceva). 73 vi (Pop; îe) ~ ca pe lângă o moară pustie Se spune despre cineva care trece pe lângă o casă cunoscută fără să intre sau pe lângă o persoană cunoscută fără să o salute. 74 vi (Pop; îe) A ~ecut baba cu colacii (rar, colacul) A fi prea târziu, momentul oportun fiind pierdut. 75 vi (Îe) A ~ neobservat A nu fi remarcat. 76 vi (Reg; îe) A ~ în treabă A-și vedea de treabă. 77 vi (Pfm; îe) A nu-i ~ (cuiva) pe dinainte A avea mare respect sau considerație față de cineva. 78 vi (Pfm; îe) Nu-i ~ nimeni pe dinainte Se spune despre cineva care nu se lasă întrecut, depășit. 79 vi (Fam; îe) A ~ înainte A continua ceva. 80 vz (Fam;îae) A aborda alt subiect. 81 vi (Pfm; îe) A-i(cuiva) pe la (sau pe lângă) nas A scăpa ocazia. 82 vi (Pop; îe) A ~ecut de mult pe-acolo Se spune despre cineva care are multă experiență. 83 vt (Îe) A~în revistă A lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și în desfășurarea lor. 84 vt (Îae) A inspecta trapele adunate în acest scop (într-o anumită formație). 85 vi A merge unul după altul, formând un convoi, o coloană Si: a se perinda, a se succeda. 86 vi (D. vehicule cu rată fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit. 87 vi (D. vehicule cu rată fixă) A sosi și a pleca din stație. 88 vi (D. dramuri, șosele) A avea traseul prin... 89 vi (D. nave, ambarcațiuni) A se deplasa plutind Si: a pluti. 90 vi (D. păsări, insecte) A străbate văzduhul în zbor Si: a zbura. 91 vi (Mai ales d. proiectile, săgeți etc.) A străbate aerul. 92 vi (D. vânt) A sufla. 93 vi (D. pârâuri) A merge la vale. 94 vi (D. ape mari curgătoare) A avea cursul prin... Si: a curge. 95 vi (Pfm; îe) Are să (sau trebuie să) (mai) ~eacă (multă) apă pe gârlă (sau pe Dunăre, pe vale etc.) Se va scurge (sau va trebui să se scurgă) mult timp. 96 vi (D. corpuri cerești sau d. nori) A se mișca pe cer. 97 vi (D. lumină sau d. umbră) A se întinde peste (locuri, ființe, lucruri etc.). 98 vi (D. o expresie a feței, a ochilor) A apărea pentru scurt timp. 99 vi (Șfg; urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „de”) A merge mai departe de... 100 vi (Cu determinarea „înainte”) A o lua înaintea cuiva Si: a depăși. 101 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) înainte A ocupa locul, rândul înaintea altcuiva. 102 vi (Fig; îae) A depăși pe cineva în merite, demnități, ranguri. 103 vi (Îvp; mai ales cu determinări ca „de aici”, „de acolo”) A pleca (mai departe) Si: a porni. 104 vi (D. ape) A depăși un anumit nivel. 105 vt (Fam; îe) A ~ marginile sau măsura (ori, înv, măsurile) A exagera (1). 106 vt (Fam; îae) A depăși limitele bunei cuviințe. 107 vi (Mai ales udp „de”, „peste”) A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, cantitate, valoare Si: a depăși. 108 vi (Pfm; îe) ~eacă de la mine (sau de la tine etc.)! Se spune când se face o concesie. 109 vi (Udp „de”) A ajunge până dincolo de... 110 vt (Îrg) A depăși (ca mărime, cantitate, valoare) limita obișnuită, normală Si: a întrece. 111-112 vtr (Pop; îe) A-l ~ sau a se ~ cu șaga (ori cu gluma, cu deochiul, cu dedeochiul) A exagera cu gluma Si: a se obrăznici. 113 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva) cu bătaia A bate pe cineva foarte tare. 114 vr (Îvp; îe) A se ~ A întrece măsura. 115 vr (Pfm; îe) A se ~ cu firea A lua lucrurile prea în serios. 116 vr (Pop; îe) A se ~ cu lenea A exagera cu lenea. 117 vrim (Pop; îe) A se ~ de șagă (sau de glumă, rar, de glumie) A începe să fie un lucru serios. 118 vrim (Pop; îae) A se merge prea departe cu gluma. 119 vt (Înv) A fi superior într-o anumită privință față de cineva Si: a întrece. 120 vi (Rar; îe) A ~ de sine A depăși propria sa valoare Si: a se depăși. 121 vi (Îvp) A fi în plus Si: a prisosi. 122 vr (Fam; mai ales urmat de determinări ca „din băut”, „din pahare”, „din beție”) A bea prea mult Si: a se ameți, (pop) a se afuma. 123 vt A atinge (mai ales cu palma, cu degetele) un corp, un obiect cu o mișcare ușoară, de alunecare pe suprafața lui Si: a mângâia, a netezi. 124 vi (Pfm; îe) A ~ cu buretele (peste ceva) A da uitării. 125 vi (Udp „prin”) A străbate printr-un corp de la o margine la alta, făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură Si: a pătrunde, a răzbi, a străpunge. 126 vt (Îe) A ~ (pe cineva) prin (sau sub) sabie (sau prin, sub tăișul (ori ascuțișul) săbiei) sau a ~ (pe cineva) pe sub paloș (ori sabie) A omorî. 127 vt (Îe) A ~ (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie A distruge cu forța armată sau prin incendiu. 128 vi A fi străpuns de un corp ascuțit care iese pe partea cealaltă, făcând o tăietură, o spărtură. 129 vi (D. lumină) A străbate printr-un corp transparent. 130 vi (D. foc; c. i. carnea) A pătrunde în întregime prin... 131 vi (Reg; c. i. anumite materiale) A folosi până la terminare Si: a consuma. 132 vi (Udp „prin”, înv, „printru”, „pe”) A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust Si: a pătrunde, a răzbate, a se strecura. 133 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) printre degete A lăsa să-i scape ceva Si: a pierde. 134 vi (Reg; îe) A ~ prin el (sau ea, ele, ei) A avea diaree. 135 vi (Cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra în... 136 vt (Urmat de determinări ca „prin sită”, „prin ciur”) A cerne (1). 137 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) prin sită (sau prin ciur) A examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, amănunțit. 138 vi (Pop; îe) A nu ~ prin sită A fi nefolositor, rău. 139 vi (Pfm; îe) A ~ (și) prin ciur și prin dârmon (ori prin sită, rar, prin ciurel, prin veșcă) sau a ~ prin foc și prin apă ori, înv, a ~ pintru foc și apă A răzbate prin multe greutăți. 140 vi (Pfm; îae) A fi om încercat, cu experiență. 141 vt (C. i. lichide) A supune unei operații de filtrare, de strecurare. 142 vt (C. i. un produs alimentar) A da printr-un aparat sau printr-un obiect de bucătărie (mașină de tocat carne, strecurătoare, râzătoare etc.). 143 vi (Udp „prin”, „printre”) A înainta printr-un spațiu gol. 144 vi (Pop; îe) A ~ pe sub foc și sabie A avea de înfruntat multe pericole (mai ales în timp de război). 145 vi (Reg; îe) A ~ prin vămile cucului A merge clandestin dintr-o țară în alta. 146 vi (Reg; îe) A ~ sub furcile (sau sub furci) caudine A suporta condiții umilitoare. 147 vt (Îe) A ~ (ceva) prin foc A dezinfecta prin intermediul focului. 148 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva ceva) prin cap (sau prin gând, prin minte, îvr, prin cuget, prin creieri) sau, pop, a ~ prin socotința cuiva A se gândi la ceva Si: a chibzui, a reflecta. 149 vi (Fam; îcn; îae) A avea de gând Si: a intenționa. 150 vi (Pfm; d. întâmplări, situații etc.; îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) nici prin vis sau nici prin cap, nici prin minte A depăși orice putere de închipuire. 151 vi (Udp „prin”) A înainta făcându-și loc prin... sau printre... Si: a răzbate, a răzbi. 152 vi (Pfm; îe) A ~ ca un câine (sau ca câinele sau, rar, ca gâscă) prin apă A nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. 153 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) prin toate apele A calomnia pe cineva Si: a ponegri. 154 vt (Îvr; c.i. pagini, file) A parcurge. 155 vt (Reg; îe) A ~ (ceva) cu gândul A depăna în gând Si: a-și aminti, a rememora. 156 vi (C. i. un teritoriu) A merge de-a curmezișul, parcurgându-l de la un capăt la altul Si: a traversa (2). 157 vi (C. i. o localitate) A străbate prin... 158 vt (Înv; c. i. un drum, o distanță) A străbate de la un capăt la altul Si: a parcurge. 159 vi (D. foc, flăcări) A se întinde peste... Si: a se propaga. 160 vi (Fig; udp „prin”) A avea de trăit, de suferit, de îndurat. 161 vt A face să intre în (sau pe)... Si: a băga, a introduce. 162 vt A petrece peste..., prin..., pe după... 163 vt (Subiectul indică anumite stări fiziologice) A copleși (pe cineva) cu putere, fără a putea fi oprite Si: (pop) a năpădi, a podidi. 164 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) nădușelile (sau sudorile) ori a-l ~ o mie de (sau mii de) nădușeli (sau de sudori) sau a-l ~ nădușeli (sau sudori) reci și calde sau a-l ~ nădușelile morții (sau nădușeli de moarte, sudori de moarte) A transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.). 165 vt (Pfm; îae) A depune mari eforturi. 166 vt (Pfm; îae; șîe a-l ~ cu rece și cu cald) A fi zguduit de o emoție puternică. 167 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) răcorile (sau căldurile) A se speria tare Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 168 vt (Ban; Olt; îe) A-l ~ apa A transpira (1). 169 vt (Olt; îe) Mă (te etc.) ~ apa pe sub limbă Se spune atunci când este foarte frig. 170 vt (Pop; subiectul indică excremente și urină) A nu putea fi reținut. 171 vi (D. unități de timp) A se desfășura (apropiindu-se de sfârșit) Si: a se scurge, (reg) a pești1, (îrg) a se tămânda (2). 172 vi (Pop; îe) (Mai) ~ ce (sau cât) (mai) ~ După un timp (nu prea lung). 173 vi (Pfm; îe) Pe (sau, îvr, de) zi ce ~ Pe măsură ce se scurge timpul. 174 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A lua sfârșit Si: a se încheia, a se sfârși. 175 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A nu mai fi actual. 176 vi (Pfm; îe) ~ timpul sau vremea ori ceasul A fi târziu. 177 vi (Pfm; d. timp) A ~ în galop A se scurge foarte repede. 178 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) vremea sau a ~ vremea (cuiva) A scăpa momentul, ocazia favorabilă pentru a face ceva. 179 vi (Pfm; îae; și îe a ~ trece timpul (ori anii) peste cineva, sau, înv, a ~ de zile) A îmbătrâni. 180 vt (Îvr) A amâna (5). 181 vi A dispărea (după o bucată de vreme) Si: a pieri. 182 vi (D. suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe Si: a se alina, a se calma, a se potoli. 183 vi (Rar; îe) A~ din modă A ieși din modă Si: a se demoda. 184 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) de pe inimă A se răzbuna. 185 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) pofta de mâncare A nu mai avea senzație de foame. 186 vi (Reg; gmț; îae) A muri. 187 vi (D. ploaie, vânt etc.) A înceta. 188 vr (D. foc, flacără) A se stinge. 189 vi (D. termene) A expira (9). 190 vt A petrece un timp, o epocă, o perioadă din viață Si: a trăi (10). 191 vt (Pop; îe) A-și ~ viața în izlaș A duce o viață îmbelșugată. 192 vt (Pop; îae; șîe a-și ~ vremea) A-și irosi timpul. 193 vi (Fam; îe) A-și ~ din vreme A face să treacă timpul mai ușor, mai repede. 194 vr (Înv) A avea loc Si: a se întâmpla, a se petrece. 195 vi (D. ființe) A depăși o anumită vârstă, o anumită etapă din viață, o anumită limită de timp. 196 vt (îvp; subiectul indică persoane) A depăși (cu bine) o anumită perioadă de timp, un anumit interval. 197 vr (D. plante, flori) A se veșteji. 198 vr (Fig; d. persoane; pex; d. părți ale corpului omenesc) A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții Si: a îmbătrâni, a se ofili, a se uza, a se veșteji. 199 vr (D. fructe) A li se termina sezonul. 200 vr (D. fructe, semințe, plante) A se coace prea tare (nefiind culese sau recoltate la timp). 201 vr (Reg; d. alimente, materiale etc.; cu determinări introduse prin pp „cu”, „de”) A fi supus prea mult timp fierberii sau unui alt proces de transformare. 202 vr (D. anumite materiale) A se întrebuința până la epuizare Si: a se consuma, a se topi (14). 203 vrp (Pop; d. alimente) A se mânca. 204 vrp (Pop; d. produse, mărfuri) A avea căutare Si: a se vinde. 205 vr (Pfm; îe) A se ~ ca pâinea caldă A se vinde repede, ușor. 206 vr (Pop; rar; d. meserii) A avea căutare. 207 vt (Îrg; c. i. produse, mărfuri) A vinde. 208 vt (Îvr; c. i. bani) A face să circule. 209-210 vir (Îvp; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă. 211 vrim (Înv; adesea în construcții negative) A avea succes Si: a reuși. 212 vi (Determinat de un element predicativ suplimentar introdus prin pp „de”, „drept”, rar, „ca”) A fi considerat... 213 vi (Pop) A fi acceptabil. 214 vi (Pfm; îe) Treacă-meargă sau treacă și meargă sau, rar, meargă-treacă sau treacă! Se poate admite. 215 vt (Pop; în forma negativă) A nu ierta. 216 vr (Pop; îe) A se ~ din pahare (sau din băut) A bea prea mult. 217 vr (Pop; îe) A se ~ cu firea A se emoționa (1). 218 vt (Spt; îe) A ~ pe banca de rezervă A păstra un jucător (ca rezervă) în timpul unui meci pentru înlocuirea unui coechipier. 219 vt (Fam; îe) A ~ pe linia moartă (pe cineva) A-i conferi cuiva niște sarcini neimportante. 220 vt (C. i. bani) A vira într-un cont. 221 vi (Pfm; îe) A ~ prin ceva ca prin brânză A pătrunde cu ușurință în ceva.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FACE (fac) I. vb. tr. 1 A săvîrși, a făptui ceva: ~ bine, ~ rău; nu i-am făcut nimic; cine ce face, lui își face; tace și face; una zice și alta face ¶ 2 A da naștere unui lucru, a crea: Dumnezeu a făcut cerul și pămîntul ¶ 3 A naște: nevastă-sa i-a făcut un băiat; îi abătuse să facă și născu un dolofan de copil ISP.; parcă era de-acolo de cînd l-a făcut măsa CRG.; Fig.: cum l-a făcut Dumnezeu, cum l-a făcut maică-sa, gol; ~ pui, a făta ¶ 4 🌿 A da roade, a produce: cînd va face plopul pere și răchita vișinele ¶ 5 A produce prin lucrul mîinilor sau cu ajutorul industriei: ~ pîine; ~ brînză; ~ cărămizi ¶ 6 🍽 A găti: ~ bucate ¶ 7 💒 A zidi, a clădi, a construi: ~ o casă; ~ un pod ¶ 8 📝 A compune: ~ versuri; ~ o comedie ¶ 9 🔷 A desena: ~ un plan ¶ 10 Urmat de un substantiv, formează o locuțiune care înlocuește verbul propriu: ~ jurămînt, a jura; ~ pregătiri, a pregăti; ~ chef, a chefui; ~ o plimbare, a se plimba; ~ glume, a glumi; ~ barba, a rade; urmat de un subjonctiv, are înțelesul de a duce într’o anumită stare, a hotărî, a îndemna, a sili, etc.: m’a făcut să plîng; l-a făcut să-și ia lumea în cap; ai să mă faci să nu te mai primesc în casă ¶ 11 A pricinui: ~ plăcere; mi-a făcut mult rău; ~ sgomot; n’a avut grijă s’o acopere (groapa) ... numai ca să-mi facă mie pagubă ISP. ¶ 12 familiar A o ~ cuiva, a-l pedepsi, a se răzbuna: dacă nu ți-oiu face-o eu, apoi să știi că nici dracul nu ți-o mai face ISP. ¶ 13 A preface, a schimba: Turcii au făcut din această biserică o geamie; ~ din țînțar armăsar; ~ ziua noapte și noaptea zi; ~ în două, a tăia: dintr’o lovitură făcu în două spurcata fiară ISP. ¶ 14 A imita, a se preface: îl face pe Englezul; copii veseli, aduși la grădină de bone ce fac pe melancolicele VLAH. ¶ 15 🎭 A juca un rol (la teatru): Aristia avea totdeauna rolurile cele mari: el făcea pe Agamemnon, pe Cesar I. -GH. ¶ 16 A căuta să treacă drept, a voi să pară: îl face pe bogatul; un funcționar uscățiv făcu pe Englezul S. -ALD.; vrei să-l faci pe șiretul? VLAH. ¶ 17 A denumi, a porecli, a zice că este ...: l-a făcut prost; l-a făcut cum i-a venit la gură CIAUȘ., l-a ocărît rău ¶ 18 A numi, a alege, a ridica la un rang oare-care: l-au făcut împărat; m’a făcut general; a da o situație; a căpătui: voiu să te fac om I. -GH. ¶ 19 A da o profesiune, o meserie: l-a făcut popă; l-a făcut pe fiu său avocat ¶ 20 A exercita o meserie: ~ negoț; ~ pictura ¶ 21 A învăța: ~ dreptul: îl trimisese tată-său ca să facă arhitectura VLAH. ¶ 22 A strînge, a aduna, a agonisi: a făcut provizii pentru iarnă; a făcut avere, s’a îmbogățit ¶ 23 A alcătui laolaltă, a fi în total: cît face socoteala? una și cu una fac două ¶ 24 A încheia: ~ pace ¶ 25 A prețui, a valora: îmi cere cît nu face; nu face două parale; trebue plătit pe cît nu face ISP. ¶ 26 A străbate, a umbla, a merge: am făcut 5 kilometri pe jos; popa făcu trei pași înainte și zece îndărăt DLVR.; fă ’nainte, că te-ajung ȘEZ. ¶ 27 A serba; proverb: săracul cînd cumpără cămașe, atunci face Paștele ZNN.; ~logodna ¶ 28 A o duce cu sănătatea, cu afacerile: ce mai faci? – nu prea fac bine ¶ 29 Eliptic, a face semn: ~ cu mîna; făcu cu ochiul lui Vodă și ne deterăm jos ... din turn I. -GH.¶ 30 A păsa, a importa: nu face nimic ¶ 31 A avea un raport, o relațiune, o legătură: asta n’are de a face cu înțelegerea de pîn’ acum ¶ 32 A avea relațiune: n’am de a ~ cu el; o să aibă de a ~ cu mine, ca amenințare: va avea să se teamă de mine ¶ 33 A zice: știu totul, făcu el, și-i întoarse spatele; ce face? cum? ce zici? ¶ 34 Prin omisiunea prepozițiunii (cu, din, etc.) ~ devine transitiv în loc de intrans., în expresiuni ca: ce-ai făcut cărțile? (= cu cărțile) pe care ți le-am dat în păstrare? II. vb. intr. 1 ~a ..., a prevesti: cînd trec cioarele în stoluri mari, fac a vreme rea GOR. ¶ 2 ~ cu ulcica, ~ pe ursită, ~ de dragoste, ~ de urît, a fermeca, a vrăji ¶ 3 A se cădea, a se cuveni, a fi convenabil, folositor, etc.: asta nu face pentru tine ¶ 4 A cîrmi, a coti, a se abate, a apuca, a o lua: am făcut la stînga și peste o jumătate de ceas, intram pe poarta curții GRL.; fă ’napoi, că nu-i de tine aici! S. -ALD.; fă ’nainte, că te-ajung ȘEZ.. III. vb. refl. 1 A se săvîrși, a se făptui, a se lucra: asta nu se face cu una cu două ¶ 2 Se face ziuă. începe a fi zi; a se face noapte, înnoptează ¶ 3 A deveni: copilul crescu și se făcu mare; de ce creștea, d’aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș ISP.; a se ~ nevăzut, a dispărea; ce te faci acum? ¶ 4 A se preface: se face că n’aude; s’a făcut că nu mă cunoaște; de astă dată fata cea mică se făcu bolnavă într’adins ISP. ¶ 5 A se arăta ( în imaginație, în vis), a i se părea: se făcea că eram într’o grădină frumoasă DLVR. ¶ 6 A i se ~negru pe dinaintea ochilor CRG., a i se întuneca vederea, a-i veni amețeală ¶ 7 A se întîmpla (în întrebări de mirare, etc.): cum se face că n’ai venit și tu? ¶ 8 A îmbrățișa o carieră, o religiune, etc.: s’a făcut popă; s’a făcut catolic ¶ 9 A-i veni, a căpăta poftă de ceva: mi s’a făcut somn, sete, foame; ori ți s’a făcut de însurătoare? S. -ALD. ¶ 10 familiar A veni, a se apropia: fă-te înainte, sfinte părinte, și citește-i ceva din carte DLVR.; fă-te ’n lături, măi creștine! ALECS.; ia fă-te mai încoace nesocotito, să ne ’nțelegem la cuvinte ISP. [lat. facĕre].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
LAPIDA, lapidez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ucide pe cineva prin lovituri de pietre; a arunca în cineva cu pietre (ca pedeapsă sau ca răzbunare). – Din fr. lapider, lat. lapidare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
LAPIDA, lapidez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ucide pe cineva prin lovituri de pietre; a arunca în cineva cu pietre (ca pedeapsă sau ca răzbunare). – Din fr. lapider, lat. lapidare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răfuială sf [At: ȘTEFANELLI, D. C. 119 / S și: ref~ / Pl: ~ieli / E: răfui + -eală] 1 (Îvp) Lichidare a unor conturi bănești Si: (înv) răfuire (1). 2 (Îvp) Achitare a unei datorii Si: (înv) răfuire (2). 3 (Îvp) Socoteală. 4 (Îvp) Plată. 5 (Rar) Calcul (4). 6 (Fig) Clarificare a unei situații. 7 (Pex) Ceartă (1). 8 (Pex) Bătaie (1). 9 (Îe) A-i trage (sau a-i da) cuiva o ~ A mustra pe cineva. 10 (Îae) A bate pe cineva. 11 (Îe) A lua (pe cineva) la ~ A cere cuiva socoteală Si: a lua la rost. 12 Răzbunare (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
răzbunare sf [At: HELIADE, O. I, 222 / S și: răsb~, resb~ / Pl: ~nări / E: răzbuna] 1 Dreptate pe care și-o face cineva singur, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate Si: răfuială (12), răsplată (2), (rar) răzbun2 (5), (reg) răzbuneală (1). 2 Satisfacere a celui care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în locul lui pe cel de la care a suferit o nedreptate Si: (rar) răzbun2 (4), (reg) răzbuneală (2), (înv) răscumpărare (6). 3 (Reg) Înseninare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vindeca1 [At: PSALT. HUR. 4r/12 / V: (îrg) ~ica, (înv) ven~, (îvr) vendica / Pzi: (și, înv, 6) vindec / E: ml vindicare „a răzbuna”] 1-2 vtr A scăpa sau a face (pe cineva) să scape de o boală, de o suferință fizică Si: a (se) însănătoși, a (se) trata, (pop) a (se) lecui, a (se) tămădui, (îvp) a (se) mântui, (înv) a remedia, (reg) a se războli2, a (se) răzbuna, a (se) vrăciui (3-4). 3 vr (Mol; îe) A se ~ cu zamă de clopot A fi muribund. 4 vtf (C. i. boli, suferințe) A face să dispară (în urma unui tratament medical). 5 vr (D. răni, tăieturi etc.) A se cicatriza (1). 6 vr (Mun) A muri. 7 vt(a) A face (pe cineva) să scape de o suferință morală, de o stare afectivă neplăcută, de un necaz. 8 vt (Pex; c. i. suferințe morale) A face să dispară. 9 vt (Pex; c. i. suferințe morale) A face să scadă în intensitate Si: a alina1 (6), a calma (1), a liniști, a potoli. 10-11 vtr (Bis) A (se) mântui. 12-13 vtr A (se) dezobișnui de o deprindere rea Si: a (se) dezbăra (1), a (se) dezvăța (1-2). 14-15 vtr (Înv; fig) A dispărea sau a face să dispară. 16-17 vtr (Înv; c. i. elemente ale naturii, forme de relief, construcții etc.) A (se) reface (după o calamitate). 18 vt (C. i. fapte, situații deficitare, lacunare) A compensa (1). 19 vt (Îvr) A ocroti. 20 vr (Într-o poezie populară) A se prinde, devenind una cu…
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
păsuială sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 43/28 / Pl: ~ieli / E: păsui1 + -eală] 1 Răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva pentru îndeplinirea unei obligații Si: amânare, păsuire1, (îrg) răzbun. 2 (Îvr) Încetineală cu care are loc un proces, un fenomen.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
străbun, ~ă [At: POLIZU / V: (îvr) ~reb~ / Pl: ~i, ~e / E: stră- + bun] 1-2 smf, a Tatăl sau mama bunicului sau a bunicii, considerați în raport cu strănepoții Si: străbunic (1), strămoș (3), răzbunic, (rar) răzbun1. 3 smf Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și aparține aceluiași neam. 4 smf (Mpl) Generații anterioare, înaintași (care au viețuit într-o epocă îndepărtată) Si: predecesor, părinte (1), strămoș (2), (îvr) moș, (înv) protopărinte, (înv; asr) străbunic (1). 5 a Care aparține străbunilor (3). 6 a Privitor la străbuni (3). 7 a Specific străbunilor (3). 8 a Moștenit de la străbuni (3) Si: părintesc, strămoșesc (4), străvechi (7), (rar) străbunic (6), (asr) străbunesc (4). 9 a Care este foarte vechi, din vremea străbunilor Si: străvechi (1), (nob) străbunic (7).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
AMÎNARE s. 1. (Transilv.) tămîndare. (~ plecării.) 2. încetinire, întîrziere. (~ producerii unui fenomen.) 3. tărăgănare, tergiversare, (rar) tergiversațiune. (~ rezolvării unei probleme.) 4. păsuială, păsuire, răgaz, (pop.) îngăduință, îngăduire, (înv. și reg.) răzbun. (I-a acordat o ~ pentru onorarea poliței.) 5. păsuire, prelungire. (~ obligației cuiva.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
legare sf [At: CORESI, EV. 518 / Pl: ~ări / E: lega1] 1 Unire strânsă a capetelor unor fire, fâșii, funii dintr-o țesătură etc. printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: înnodare, înnădire, legat1 (1). 2 Înnodare a șireturilor, nojițelor etc. pentru a încheia sau a fixa încălțămintea pe picior Si: legat1 (2). 3 (Prc) Strângere pe picior a opincilor, a obielelor cu ajutorul nojițelor Si: legat1 (3). 4 Executare a unor noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: înnodare, legat1 (4) 5 Trecere în jurul gâtului cuiva a cravatei, pe sub gulerul cămășii, fixându-se în față capetele printr-un nod special executat Si: legat1 (5). 6 (Pex) Purtare a cravatei după o anumită modă Si: legat1 (6). 7 Punere și înnodare a unor bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar, etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine Si: legat1 (7). 8 Prindere prin înnodare de ceva a unor fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație pentru a aminti de ceva sau ca semn a ceva Si: legat1 (8). 9 Împreunare a cozilor femeilor prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea acestora peste cap dintr-o parte în alta Si: legat1 (9). 10 Așezare a unor obiecte, materii etc. într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini Si: legat1 (10). 11 Obturare a nervilor, a canalelor unor glande, a cordonului ombilical prin strangulare Si: legat1 (11). 12 Împachetare prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori a unor documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc. pentru a fi transportate sau pentru a nu se deteriora Si: legat1 (12). 13 (Reg) Acțiune prin care se petrec funii prinse printr-un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns Si: legat1 (13). 14 (Spc; înv) Aplicare a peceții pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila Si: legat1 (14). 15 Luare și punere laolaltă a firelor de grâu, de cânepă sau a nuielelor, vreascurilor etc., strânse cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate Si: legat1 (15). 16 Strângere a părului de pe cap cu ajutorul unei panglici etc. pentru a nu se împrăștia în dezordine, apoperind ochii Si: legat1 (16). 17 Strângere a îmbrăcăminții sau a unor părți ale acesteia pe lângă corp, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu etc. pentru a nu sta neglijent Si: legat1 (17). 18 (Rar) Strângere a pânzelor corăbiilor Si: legat1 (18). 19 Consolidare a unor uși, a unor obloane, a unor porți etc. prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: ferecare, legat1 (19). 20 Strângere a unor butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența Si: legat1 (20). 21 Întărire a roților de lemn ale unor vehicule prin aplicarea unei șine peste obezi Si: legat1 (21). 22 Îmbrăcare în fier a caroseriei unei căruțe, a unui car etc. Si: legat1 (22) 23 Îmbrăcare prin acoperire parțială sau totală a unor piese de mobilier, a unor pergamente sau acte de preț cu piele, cu catifea etc. pentru a le proteja sau pentru a le înfrumuseța Si: legat1 (23). 24 Operație de prindere a foilor unor cărți, una de alta, prin coasere sau lipire și de punere de scoarțe Si: broșare, cartonare, legat1 (24), (reg) compactare. 25 (Re)compunere a unor obiecte dezmembrate sau a unor piese detașabile ale unui obiect prin strângerea lor cu o funie, o lamă metalică, sârmă etc. Si: legat1 (25). 26 Fixare într-un loc a unor obiecte de mărime sau de greutate mică sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: legat1 (26). 27 (Îvp; spc) Construire a unei plute Si: legat1 (27). 28 Fixare în toc sau în legătoare a unor părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc. pentru a putea fi utilizate sau pentru a nu le pierde Si: legat1 (28). 29 (Spc) Fixare a lăstarilor de viță-de-vie ori a unor plante agățătoare pe araci Si: arăcire, legat1 (29). 30 (Udp „de”, „la”) Fixare a unor ambarcațiuni prin parâme Si: ancorare, acostare. 31 (Îvr) Întindere a pânzelor unor corăbii. 32 Fixare a unor ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți de o parte a corpului uman cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 33 (Fig) Îmbinare de cuvinte, sunete în conformitate cu normele specifice unei limbi, pentru a vorbi sau a citi cursiv. 34 (Fig) Formulare și combinare de fraze sau propoziții pentru a exprima ceva. 35 (Fig) Formare a activităților psihice, fizice umane. 36 (Îvr) Degajare a căldurii. 37 Unire a orașelor, a locurilor etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele prin căi de comunicații, poduri etc. 38 Unire prin alăturare sau prin strângere a unor obiecte perechi, a unor piese formate din două părți identice cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 39 Unire a unor pari, a unor stâlpi etc. pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 40 Împreunare cu ajutorul cuielor sau prin încastrare a unor grinzi, bârne etc. folosite în construcție. 41 Asamblare a părților componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 42 Îmbinare a sprâncenelor, a unor linii ornamentale sau geometrice. 43 (Re)facere a conexiunii dintre vasele sanguine, dintre nervi, oase, țesuturi etc. 44 (Med) Suturare. 45 (Înv) Încleiere. 46 Acrire a laptelui. 47 (Teh) Realizare a unei conexiuni între un element al unui conductor sau a unei anumite piese și a unor anumite ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip și o sursă de alimentare Si: conectare, cuplare, racordare. 48 (Teh; spc) Instalare a unor aparate și dispozitive necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 49 Fixare într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate a unor blocuri de piatră de construcție, pereți etc. Si: înțepenire, încastrare. 50 Combinare a unor atomi, a unor substanțe chimice sau alimente în stare fluidă. 51 Unire a cuvintelor prin cratimă. 52 Nemarcare grafică, prin spații albe, a unităților unui enunț. 53 Relație existentă între propoziții sau între elementele unei propoziții. 54 Unire în chip armonios a accentului silabic, a sunetelor sau a secvențelor muzicale Si: armonizare. 55 Punere în consonanță a accentului silabic, a sunetelor sau a secvențelor muzicale cu... 56 Structurare a cuvintelor, a ideilor, a secvențelor narative în mod logic, coerent. 57 (Fig) Unire a oamenilor, a inimilor sau sufletelor acestora. 58 (Fig) Adunare în aceeași parte sau în același loc a unor oameni. 59 Grupare a unor lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 60 Situare în același plan sau în același sistem a unor regiuni geografice sau istorice. 61 (Îvp) Relație de prietenie. 62 Stabilire a unei relații de prietenie, de rudenie etc. 63 Stabilire a unor relații diplomatice, politice, unilaterale etc. între primari, conducători, state etc. 64 Unire a unor oameni, familii, colectivități în jurul aceluiași ideal. 65 Asociere a unor oameni, familii, colectivități într-un anumit scop. 66 Înfrățire a unor neamuri, așezăminte. 67 (Rar) Asemănare a unor personalități creatoare pe baza afinităților de creație. 68 Atașare a cuiva de ceva sau de cineva. 69 Atracție față de ceva sau de cineva. 70 (Îs) ~ la pământ Stabilire a unei legături electrice între un conductor electric și pământ. 71 (Înv; îs) ~ de glie Limitare a drepturilor social-economice și politice prin aservire Si: înrobire. 72 Atașare a cuiva de locul de muncă, de rangul deținut sau de oamenii de care depind acestea. 73 (Înv) Urmărire în mod deosebit a ceva. 74 (Fam) Provocare la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: agasare, (înv) alegare1, persecutare, (îrg) enervare, plictisire, săcâire, supărare, zădărâre. 75 (Îvp) Adeverire a blestemelor, a vrăjilor. 76 Acostare a unei persoane de sex opus cu intenția de a o seduce sau a abuza sexual de ea. 77 Folosire a ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna etc. 78 (Îvr) Revendicare a ceva la care nu are dreptul cineva. 79 Punere în relație a două sau mai multe fenomene, procese, obiecte aparent disparate Si: corelare, raportare, interrelaționare. 80 Determinare a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 81 Condiționare a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 82 Asociere a unor activități, procese, fenomene etc. raportate la condițiile, cauzele apariției, ale manifestării sau funcționării lor sau raportate la consecințele, finalitatea lor. 83 Desprindere a ceva pe cale de consecință. 84 Imobilizare a cuiva cu ajutorul funiilor, al cătușelor etc. 85 (Pex) Capturare. 86 (Fig; înv) Întemnițare. 87 (Fig; înv) Robie. 88 (Înv) Imobilizare a unor condamnați prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a-i pedepsi, pentru a-i supune la cazne sau pentru a-i ucide Si: torturare, țintuire, schingiuire. 89 (Fig) Împiedicare. 90 (Înv) Împiedicare a mișcării unei roți. 91 Fixare a unor animale domestice, rar, a unor păsări printr-un lanț, funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a le mâna în direcția dorită ori pentru a le împiedica să fugă Si: înhămare, înjugare. 92 (Pop) Prindere a peștilor în undiță, în năvod. 93 Obligare prin jurământ. 94 Obligare la îndeplinirea sau la respectarea condițiilor sau termenilor unui contract, unei convenții etc. 95 (Pop; îs) ~rea călușarilor Înrolare a tinerilor pentru ceremonia călușarilor, însoțiță de depunerea unui jurământ. 96 Jurăminte sau promisiuni solemne reciproce pe care le fac mirii în fața altarului în timpul celebrării cununiei religioase. 97 (Spc; pop) Chezășire. 98 (Înv) Instituire a unor dări, impozite, legi, dispoziții etc. 99 (Bis; îvp) Instituire, prin hotărâre sinodală, a zilelor de sărbătorire a unui sfânt și a zilelor sau a perioadelor de timp în care creștinii sunt datori să postească. 100 (Pop) Interdicție. 101 (Înv) Anulare a unei dări, a unui impozit etc. printr-o lege (33), un amendament etc. 102 (Bis; îoc dezlegare) Interzicere de la anumite fapte, conduite etc. prin anumite reguli, canoane etc. 103 (Bis; pex; îoc dezlegare) Neiertare a abaterilor de la canoanele instituite și (sau) a oamenilor care se fac vinovați de ele. 104 (Fig; pop) Vrăjire de ceva a cuiva. 105 (Fig; pop) Eliberare de o vrajă a cuiva. 106 (Îvp) Oprire de la ceva. 107 (Îvp) Anulare a unei acțiuni sau a efectelor ei. 108 (Îvp) Fermecare a bărbatului, în urma căreia acesta devine impotent. 109 Împiedicare, prin farmece, a unirii sexuale dintre miri. 110 Acțiune prin care ploaia, vântul, furtuna sunt abătute asupra unui anumit ținut. 111 (Îvr) Îndepărtare prin farmece a ploii, vântului, furtunii. 112 (Pop) Situare a unor bani, comori etc. sub puterea unui blestem, a unei interdicții etc. 113 Acoperire, de obicei prin înfășurare a unei părți a corpului cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 114 (Spc) Acoperire a gurii, a ochilor cuiva pentru a-l împiedica să vorbească, să vadă. 115 Îmbrobodire. 116 (Pop) Acoperire cu un văl, cu o basma etc. a capului miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 117 (Reg) Acoperire a vârfului unor stoguri, a unor clăi, a unor căpițe de fân sau de paie etc. cu ceva pentru a le proteja de umezeală, de vânt etc. 118 (Îvp) Bandajare. 119 (Pop) Alinare a unei dureri sufletești. 120 (Îvp) Moment de fructificație a plantelor de cultură sau a florilor acestora. 121 (Îvp) Creștere a unor tulpini secundare pe pomii altoiți. 122 Îngroșare a dulcețurilor. 123 Închegare a laptelui, a zerului etc. 124 (Rar) Solidificare a anumitor compuși chimici în prezența unui reactiv. 125 (Pop) Întărire. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răsplăti [At: N. COSTIN, L. 536 / S și: res~ / Pzi: ~tesc / E: răs- + plăti cf bg разплатя] 1 vt A da cuiva o recompensă (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut Si: a gratifica (1). 2 vt A despăgubi (1). 3 vr (Îvr) A se achita de o obligație. 4 vt A pedepsi pe cineva pentru un rău săvârșit. 5 vt A ispăși o greșeală. 6 vt A răzbuna (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urgie1 sf [At: COD. VOR. 10/11 / Pl: ~ii / E: ml *orgia] 1 (Îvp) Mânie1 violentă Si: furie (1), înverșunare, persecuție, răzbunare, ură1 (1). 2 (Îlav) Cu ~ Cu cruzime Si: năpraznic, aprig (12), înverșunat. 3 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ A se supăra pe cineva. 4 (Îae) A persecuta pe cineva. 5 (Îe) A cădea (sau a pica, a intra, a fi) în (sau la, sub) ~ A ajunge în dizgrație. 6 (Îae) A fi disprețuit. 7 (Îvp; îe) A-i fi (cuiva) cu ~ sau a ține (sau a prinde, a lua) ~ (pe cineva) A urî1 (1). 8 (Îvp; îae) A pizmui. 9 Faptă josnică Si: netrebnicie, ticăloșie. 10 (În credințele religioase) Pedeapsă divină. 11 (În credințele religioase) Manifestare a mâniei1 divine. 12 (Rar; îs) Ziua ~i Ziua judecății de apoi. 13 Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau peste ceva Si: năpastă, pacoste, osândă, (înv) osândire, calamitate (1), dezastru (1). 14 (Îla) De ~ Care aduce nenorociri și greutăți. 15 (Îal) Care produce rău. 16 Distrugător (1). 17 Înspăimântător. 18 (Cu determinări introduse prin pp „de”) Mulțime. 19 Necaz. 20 Mizerie. 21 Năvălire distrugătoare Si: prăpăd, pustiire, nimicire, distrugere (1), năpăstuire, prigonire. 22 (Înv) Exil (1). 23 Dezlănțuire distrugătoare a naturii Si: prăpăd Vz stihie. 24 (Pop) Ființă care provoacă neplăceri Vz belea, năpastă, pacoste.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PÂRLEALĂ ~eli f. 1) v. A PÂRLI și A SE PÂRLI. 2) Arsură ușoară. 3) Pagubă suferită de cineva (din propria sa vină). ◊ A-și scoate ~eala a) a-și compensa o pagubă; b) a se răzbuna. /a pârli + suf. ~eală
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
răstoace vt [At: CANTEMIR, HR. 8 / Pzi: răstoc / Ps: răstorsei / Par: răstors / E: răs + (în)toarce] 1 (Rar; cu pronumele în dativ) A se răzbuna (pentru o insultă, pentru o nedreptate etc.). 2 (Îvr) A lua cu forța. 3 (Fig) A transpune. 4 A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
dator, ~oare[1] [At: CORESI, EV. 280 / V: (îvp) dăt~, dătoriu, det~, (înv) ~riu, ~tur, deator,[2] deatoriu,[3] detoriu,[4] (reg) dit~ / Pl: ~i, ~oare / E: ml debitorius] 1 a (Construit mai ales cu verbul a fi sau a rămâne și urmat de determinări introduse adesea prin prepoziția cu, arătând obiectul datoriei) Care are de plătit (cuiva) o datorie (1), de obicei, o sumă de bani. 2 a (Îlv) A (se) da (sau, pop a (se) băga) ~ A se îndatora (cuiva). 3-4 a (Pfm; îe) (A fi) ~ vândut (A fi) plin de datorii (1). 5 a (Pfm; îe) A scoate (pe cineva) ~ A pretinde (cuiva) achitarea unei sume pe care nu o datorează. 6 a (Trs; îe) A se băga ~ (pe ceva) A lua ceva pe datorie. 7 a (Îe) A face ceva ~ A amaneta un obiect. 8 a (De obicei urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este obligat (moral, prin lege sau printr-o învoială) să adopte o anumită poziție, sau să acționeze într-un anumit mod Si: constrâns, forțat. 9 a (Pex; de obicei urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Sortit (1). 10 a (Îe) A (nu) rămâne (cuiva) ~ A face totul după cum era stabilit. 11 a (Îae) A clarifica. 12 a (Îae) A răspunde prompt. 13 a (Pex; îae) A se răzbuna. 14 a (Înv; pex) Răspunzător. 15 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care are datoria de a mulțumi (cuiva) pentru un serviciu, pentru un sprijin etc. 16 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este îndatorat (cuiva). 17 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este plin de recunoștință. 18 a (Îlv) A fi ~ A datora. 19 sm (Înv; adesea cu referire la divinitate) Dătător. 20 sn (Înv) Datorie (1). 21 sm (Înv; îlav) În ~ Pe datorie (1). 22 sm (Îrg) Debitor.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RIDICULIZA, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face (pe cineva sau ceva) să apară ridicol; a-și bate joc (de cineva sau de ceva). De atunci Radu Popescu... ținu ură lui Cornea, și în lucrările literare el găsi prilej să-și răzbune ridiculizîndu-l. IORGA, L. I 152. Autorul... ridiculiza defectul ce aveau... junii educați în streinătate de a găsi toate cele rele în țara lor. NEGRUZZI, S. I 344.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răfui1 [At: PRAVILA (1814), 12/10 / V: (îvr) ref~ / Pzi: ~esc / E: nct] 1 vt (Înv) A clarifica o socoteală bănească. 2 vt (Înv) A plăti o datorie. 3 vt (Reg) A calcula. 4 vt (Reg) A termina ceva. 5 vrr (Fig) A clarifica cu cineva o situație. 6 vrr (Pex) A se certa (2). 7 vrr (Pex) A se bate (126). 8 vt (Fig) A critica aspru. 9 vt (Pex) A bate (92). 10 vr A se răzbuna (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APRINDE (aprind, aprinz, perf. aprinsei, part. aprins) I. vb. tr. 1 A face să ardă, a da foc: aprinde focul ¶ 2 ‡A arde: mai grase dobitoace junghia și aprindea pe jertfelnio (N.-COST.) ¶ 3 Fig. A încălzi, a face roșu (în atingere cu căldura, în urma unei emoțiuni): Domnul fața-și aprindea (ALECS.-P.) ¶ 4 Fig. A înflăcăra, a pune în mișcare un sentiment, a ațîța o patimă: Dragostele te-amețesc Și te-aprind, te scot din minte (ALECS.-P.) ¶ 5 proverb: A-și ~ paie în cap, a-și atrage singur o neplăcere, necazuri, a se băga singur într’o primejdie. II. vb. refl. 1 A lua foc, a începe să ardă pentru a da căldură, lumină, etc.: chibriturile fiind umede, nu s’au aprins ¶ 2 pr. ext.: stelele s’au aprins iarăși pe cer ¶ 3 Fig. Un fulger se aprinde în ochii lui pe loc (ALECS.) ¶ 4 familiar A începe să strălucească, a scînteia: ochii lui se aprindeau de dorul răzbunării (I.-GH.) ¶ 5 Fig. A se încălzi, a se înfierbînta (în urma unei emoțiuni); s’a aprins sîngele în el ¶ 6 Fig. A se face roșu (în atingere cu căldura, în urma unei emoțiuni): i s’a aprins fața stînd atîta la foc; s’a aprins de mînie ¶ 7 Fig. A se înflăcăra: se aprinde prea mult în discuțiune ¶ 8 Fig. A se pune în mișcare, a se ațîța, a crește în putere (în spec. o stare sufletească): pofta de răzbunare s’a aprins în el; a se ~ de dragoste ¶ 9 A se ~ foc, a se mînia, a se necăji deodată ¶ 10 Fig. familiar A i se ~ cuiva călcîiele după cineva, a se îndrăgosti nebun de cineva ¶ 11 A se încinge, a se strica în urma căldurii produse de umezeală: făina, grîul, fînul s’a aprins [lat. appre(he)ndĕre].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
legá1 [At: COD. VOR.1 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C.i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A lega gura pânzei, lega nodurile, lega la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A lega băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc.. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c.i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai lega nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îac) Andrea. 15 A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i lega calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc.. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C.i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c.i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Spc; reg) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C.i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C.i. obiecte, materii etc..) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A lega paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C.i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C.i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C.i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorului unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C.i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C.i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c.i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c.i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C.i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C.i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C.i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C.i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune scoarțe Si: a broșa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C.i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A lega tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C.i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c.i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c.i. lăstari de viță-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c.i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C.i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A lega în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C.i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțisor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit.. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele ~te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C.i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c.i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c.i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A lega vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu lega două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c.i. subiectul scrierii, șîe „a lega în stihuri”) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A lega împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc..aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C.i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C.i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C.i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (Îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c.i. conductori sau anumite piese și ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C.i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu… 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C.i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu…. 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c.i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C.i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se lega prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se lega tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se lega frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C.i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A lega vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A lega pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A lega cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și lega viață (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se unui în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A (se) înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și lega ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A lega de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de… 177 vt (Înv; c.i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega1, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se ține de capul cuiva, a se ține scai de cineva, a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se lega de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și lega unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe… Și: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vt A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vt A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu… 193 vt (C.i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu... Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C.i. oameni) A depinde de… 198-199 vtr (C.i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c.i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 204-205 vtr (Îe) A(-și) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C.i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credinte, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la…. 211 vt (C.i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui, a pune în fiare. 212 vt (Spc; c.i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobilza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c.i. condamnați) A imobliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A lega mâinile A lipsi de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A lega limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) lega cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuțî. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C.i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și lega calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam) A lega cățeaua, leagă-ți căteaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Și: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c.i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c.i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt (a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt (a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt (a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt (a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt (a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c.i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c.i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C.i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C.i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face prin vrăji să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (Îvr; c.i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c.i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și lega capul cu…, a-și lega de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și lega ochii, a lega la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în râdul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c.i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se lega la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a face fructe. 299 vi (Îe) A lega sec A nu rodi. 300 vi (Spec; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări.
- sursa: MDA (2002-2003)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
lega1 [At: COD. VOR.2 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare] 1 vt (C. i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A ~ gura pânzei, ~ nodurile, ~ la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A ~ băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A ~ tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai ~ nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îae) Andrea. 15 vt A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i ~ calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C. i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Reg; spc) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc.) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A ~ paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un drug de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spc) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorul unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu ~ două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C. i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c. i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C. i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C. i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C. i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune coperți Si: a broșa, a cartona, a coperta, (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A ~ tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 vt (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C. i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c. i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc.) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c. i. lăstari de viță-de-vie ori tulpini ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C. i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A ~ în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A ~ la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu parâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțișor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele -te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A ~ cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi imuabil sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedezlipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c. i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A ~ vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu ~ două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, șîe a ~ în stihuri) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A ~ împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc. aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C. i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C. i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese și ansambluri ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C. i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu... 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C. i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu... 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C. i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se ~ prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se ~ tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se ~ frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A ~ vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A ~ pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A ~ cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A ~ tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și ~ viața (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și ~ destinul (soarta) de cineva (sau de soarta ori de destinul cuiva) A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se uni în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A ~ de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de... 177 vt (Înv; c. i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la ceartă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega1, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plictisi, a zădărî, a tracasa, (reg) a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se ~ de cineva ca scaiul de oaie, a se ~ de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se ~ de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și ~ unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de...! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vr A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vr A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C. i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu... 193 vr (C. i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu ceva Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C. i. oameni) A depinde de... 198-199 vtr (C. i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin... 204-205 vtr (Îe) A(-și) ~ numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povestiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la... 211 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui. 212 vt (Spc; c. i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobiliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobiliza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar, bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c. i. condamnați) A imobiliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A ~ mâinile A lipsi pe cineva de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A ~ limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuți. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi! 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C. i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și ~ calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A ~ câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam; îe) A ~ cățeaua, leagă-ți cățeaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Si: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c. i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c. i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), printr-un amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt(a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt(a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt(a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c. i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C. i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face, prin vrăji, să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (îvr; c. i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și ~ capul cu..., a-și ~ de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și ~ ochii, a ~ la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în rândul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c. i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se ~ la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a rodi. 299 vi (Îe) A ~ sec A nu rodi. 300 vi (Spc; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SÂN1 ~uri n. 1) Partea din față a corpului omenesc situată între brațe; piept. * A fi (sau a umbla) cu frica în ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spațiu dintre piept și cămașa încinsă la brâu. * A sta cu piatra în ~ a aștepta momentul potrivit pentru a se răzbuna. A sta cu mâinile în ~ a nu face nimic; a pierde timpul în zadar. 3) Loc unde se nasc (după o veche credință populară) sentimentele omului. 4) Mediu în care activează cineva sau din care își trage originea. În ~ul naturii. /<lat. sinus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BLESTÉM (< blestema) s. n. Invocație cu funcție de sancțiune, prin care se cheamă mînia sau urgia unei divinități asupra unei ființe sau obiect în scop de răzbunare ♦ B. divin = b. adresat de Dumnezeu perechii primordiale Adam și Eva, după înfruptarea din Pomul Cunoștinței, anulat apoi prin răscumpărarea săvîrșită de Hristos. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Nemesis – Zeița răzbunării și dreptății la greci. Spre deosebire de Themis, zeița justiției, Nemesis nu e legată la ochi și n-are balanță, ci compas. Nu cîntărește, ci măsoară; măsoară și răul și binele, și plata și răsplata. Dacă cineva – spune Plutarh – e fericit fără să merite, Nemesis îl lovește. E severă, dar dreaptă, pedepsind în genere orice abatere, orice exces. E zeița la care ținea cel mai mult Eschil, căci răzbună spre a face dreptate. O întîlnim deseori în scrierile clasicilor ruși, unde numele Nemesis apare și ca simplu substantiv cu înțeles de justițiară, întrucît scriind sub cenzură, ei preferau să recurgă la antonomază. Expresia „răzbunarea lui Nemesis” înseamnă deci un act de dreptate bazat nu pe lege și drept, ci pe echitate morală. „Ca și antica «Nemesis» – scria Proudhon – pe care nici rugile, nici amenințările n-o impresionau, Revoluția pășește înainte”… Bolintineanu, în dialogul satiric Banul Flenderiță și Nemesis, pune în gura zeiței însăși misiunea ei: „Primim în templul nostru pe cei ce se căiesc; Combatem împreună pe cei ce rătăcesc”. (Opere alese, B.P.T., vol I, pag. 379). MIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
NEÎNDURARE. Subst. Neîndurare, neînduplecare, înverșunare, neomenie, cruzime, cruzie (înv.), crîncenie (înv.), nemilă (rar), cîinie, cîinoșenie. Atrocitate, ferocitate, barbarie, brutalitate, violență, monstruozitate, bestialitate, sălbăticie, sadism. Răutate, ură, dușmănie. Pedeapsă, pedepsire, sancționare, sancțiune, condamnare, osîndă (pop.), osîndire (pop.), represalii, reprimare, represiune. Chinuire, chinuială (rar), caznă, maltratare, brutalizare, molestare, schingiuire, schingi (înv.), tortură, torturare. Răzbunare, revanșă, vendetă, talion. Tiran, despot (fig.), satrap (fig.), călău (fig.), gîde (pop.), gealat (peior.), cîine (fig.), barbar, brută, monstru (fig.), bestie (fig.), sadic. Adj. Neîndurător, neîndurat (rar), fără (de) milă, neînduplecat, necruțător, înverșunat, neomenesc, neomenos, neomenit (înv.), inuman, crunt, crud (fig.), sîngeros, sîngeratic (înv.), crîncen, crîncenit (rar), nemilos, nemilostiv, cîinesc (fig.), cîinos, încîinit (rar); atroce, feroce, cumplit, înfiorător, îngrozitor, fioros, groaznic, barbar, brutal, violent, monstruos, bestial, sălbatic, sadic. Rău, plin de răutate, înrăit; dușmănos, dușmănesc (înv.), vrăjmășesc, vrăjmășos (rar), pătimaș, pizmaș (pop.), pizmăreț (rar), pizmuitor, ranchiunos. Pedepsitor (rar), osînditor (rar). Chinuitor. Răzbunător, revanșard, vindicativ (livr.). Tiran, tiranic, tiranicesc (înv.), tirănesc (înv.), despotic. Vb. A fi neîndurător, a fi crud. A se înverșuna, a se înrăi, a se încîina (rar). A se purta fără milă (cu cineva), a-și face osînda cu cineva. A urî, a dușmăni, a vrăjmăși, a pizmui. A pedepsi, a sancționa, a condamna, a osîndi (pop.), a reprima. A chinui, a maltrata, a brutaliza, a molesta (livr.), a schingiui. A se răzbuna, a vărsa sînge. Adv. Fără (de) milă, cu cruzime, (în mod) barbar, cu brutalitate. V. asuprire, batjocură, bătaie, constrîngere, dușmănie, neomenie, omor, pedeapsă, răutate, severitate.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
suflet sn [At: COD. VOR.2 8v/11 / V: (înv) sof~, (reg) ~ă sf / Pl: ~e / E: ml sufflitus (<sufflare)] 1 (Îvp; astăzi mai ales în locuțiuni și expresii) Respirație. 2 (Pex) Expirație (6). 3 (Ccr) Suflare (24). 4 (Pe lângă verbe de mișcare; îlav) Într-un ~ sau (înv) tot sau numai într-un ~ Foarte repede. 5 (Pe lângă verbe de mișcare; îal) Continuu (1). 6 (Înv; îal; șîf) Cu un ~ În același timp. 7 (Îe) A(-și) trage ~ul A respira. 8 (Îae) A inspira. 9 (Îae) A se odihni. 10 (Îae) A se liniști. 11 (Îe) A-i veni ~ul la loc A-și potoli respirația. 12 (Pex; îae) A-și reveni dintr-o sperietură, o emoție etc. 13 (Îe) A se umple de ~ A nu mai putea respira normal din cauza unui efort fizic prea mare. 14 (Îae) A-și pierde răsuflarea. 15 (Pex; îae) A gâfâi (1). 16 (Îe) A-și lua (sau a prinde la) ~ A trage adânc aer în piept, pentru a-și recăpăta puterile. 17 (Pex; îae) A-și recăpăta puterile. 18 Starea sau însușirea de a trăi sau a fi viu Si: viață (1). 19 (Îla) Plin de ~ Vioi. 20 (Îal) Energic (1). 21 (Îal) Vesel (1). 22-23 (Îlav) Cu (sau fără) ~ Cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. 24 (Pfm; îe) Vai de ~ul tău (sau său, lui etc.) Exprimă convingerea că cineva o duce greu, sau se află într-o situație grea Si: (fam) vai de suflețelul tău 25 (Pfm; îae) Exprimă convingerea că cineva este foarte necăjit Si: (fam) vai de suflețelul tău. 26 (Îvp; îe) A scăpa (sau a rămâne) numai cu ~ul (ori cu ~ele) A sărăci (3). 27 (Îe) A avea șapte (sau nouă) ~e sau (reg) a avea ~ cu crăci A avea o mare rezistență fizică. 28 (Îae) A trăi mult. 29 (Reg; îe) A rămâne cu ~ul în oase A rămâne în viață. 30 (Reg; îe) A da ~ul din oase A-și da viața. 31 (Reg; îe) A avea ~ul în oase A fi foarte slab. 32 (Reg; îe) A avea ceva la (sau după) ~ul său (ori pe ~) A poseda ceva. 33 (Înv; pfm; de obicei la Vc; adesea urmat de un aps) ~ul meu Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. 34 (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase; îoc trup) Substanță imaterială, de sine stătătoare, independentă de corp, considerată ca principiu al vieții umane și socotită de origine divină și nemuritoare Si: spirit, (12), (îvp) duh1 (12), (înv) sufleție (4). 35 (Reg; îs) Partea ~ului Parte din avere pe care și-o rezervă părinții pentru întreținerea lor, când împart averea la copii. 36 (Îla) Cu ~ul în palmă Care nu-și ascunde sentimentele. 37 (Fam; îe) Cu ~ul la gură (sau pe buze) Abia mai putând respira din cauza oboselii, a emoției etc. 38 (Îal) Cu nerăbdare. 39 (Îal) (În mod) interesat. 40 (Îal) În agonie. 41 (Îe) (A fi) ~ călător sau (reg) a i se bate ~ul în tindă Exprimă convingerea că cineva nu mai are mult de trăit, că se află în pragul morții. 42 (Pfm; îe) A-și da sau a-i ieși cuiva ~ul ori (reg; îf) a-și stupi ~ul, a-i zbura (cuiva) ~ul, a-i pieri (cuiva) ~ul, a da ~ul din el, din ea etc. A muri1. 43 (Pfm; îae; șîf) A-și da ~ul, (pop) a-și stupi ~ul A obosi prea mult într-o acțiune Si: a-și scoate sufletul, (pfm) a-i ieși suflengherul. 44 (Pfm; îae și îaf) A se extenua muncind. 45 (Pfm; îae și îaf) A fi la capătul puterilor. 46 (Îvp; fam; îe) A-i scoate cuiva ~ul, (pfm; îf) a-i lua cuiva ~ul A nu lăsa (pe cineva) în pace. 47 (Îae) A necăji. 48 (Pop; îe) A-și scuipa (sau, reg) a-și stupi ~ul cu cineva A se obosi în mod exagerat. 49 (Pop; îae) A se chinui (pentru a determina pe cineva să facă un anumit lucru). 50 (Pop; pex; îae) A se supăra foarte tare. 51 (În practicile religiei ortodoxe) (A fi, a da, a împărți, a căuta, a face) de (sau pentru) ~ul cuiva (care a murit) (A fi, a da, a împărți, a face cele necesare) ca pomană pentru absolvirea de păcate a celor morți și pentru odihna lor. 52 (În practicile religiei ortodoxe) (Să) fie de ~ul cuiva! Exprimă dorința ca Dumnezeu să ierte păcatele celui pomenit. 53 (În practicile religioase; îe) A(-și) căuta (sau a-și vedea, reg, a-și griji) de ~ A trăi conform normelor bisericești (cu posturi și rugăciuni). 54 (În practicile religioase; pex; îae) A se pocăi1. 55 (Înv; îe) A da (sau a lăsa) drept ~ A da sau a lăsa o parte din avere cuiva în vederea pomenirii după moarte. 56 (Îvp; îe) A fi un ~ în două trupuri (sau o mână și un ~) A se potrivi din toate punctele de vedere cu cineva. 57 (Îvp; îae) A fi în armonie perfectă cu cineva. 58 (Îvp; îae) A fi nedespărțit de cineva. 59 (Îe) A-și vinde (sau a-și da) ~ul pentru ceva ori a fi vândut cu trup și ~ cuiva A fi lipsit de scrupule, făcând orice pentru (cel care îi oferă) avantaje personale. 60 (Reg; îe) A da ~ului cu de toate A se hrăni cu tot felul de bunătăți. 61 (Reg; îae) A nu se abține de la nimic. 62 (Ent; pop; îc) ~-de-strigoi Strigă (2) (Acherontia atropos). 63 (Ent; pop; îc) ~-ul-morților (sau ~ul-mortului) Bohoci (Mamestra brassicae). 64 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”) Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă, suflare (19), vietate, viețuitoare. 65 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”; spc; fig) Om. 66 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”; spc; fig) Persoană. 67 (Pop; spc) Locuitor. 68 Latură psihică, spirituală a omului, alcătuită din totalitatea proceselor afective, voliționale și intelectuale și care constituie principiul sensibilității și al rațiunii Si: conștiință (6), cuget (1), gândire (1), psihic, (iuz) simțire, (liv) for interior, (grî) sinidisis. 69 (Îlav) În adâncul (sau în fundul) ~ului În intimitatea ființei umane. 70 (Îal) În sinea mea, ta etc. 71 (Fig) Ceea ce constituie elementul specific al spiritualității unei colectivități umane, al unei națiuni etc. 72 (Fig) Ansamblul stărilor de conștiință comune membrilor unui grup de oameni. 73 Inima (ca sediu al sensibilității, al sentimentelor etc.). 74 Ansamblul facultăților afective și morale ale cuiva. 75 (Îla) De ~ Afectiv (1). 76 (Îvp; îs) Copil (sau fiu, fiică, fecior etc.) de ~ Copil (fiu, fiică, fecior etc.) adoptiv. 77 (Îe) A lua (sau a crește, a ține) de ~ pe cineva A înfia. 78 (Îe; d. copii) Luat (sau crescut) de ~ Înfiat. 79 (Îe) A da de ~ A-și ceda copilul cuiva care îl înfiază. 80 (Îlav) Din ~ sau din (ori cu) tot ~ul, din adâncul (sau din fundul) ~ului Cu participare totală Si: din toată inima. 81 (Îal) Cu toată convingerea, sinceritatea, cu tot devotamentul Si: din toată inima. 82 (Îal) Foarte mult sau foarte tare Si: din toată inima. 83 (Fam; îe) A uita (sau a se băga) în ~ul cuiva (șîf) a se vârî în ~ul cuiva A fi foarte insistent față de cineva. 84 (Fam; îae; îaf) A plictisi cu prezența, cu insistențele etc. pe cineva. 85 (Fam; îae) A deveni drag cuiva. 86 (Pfm) A-i arde (cuiva) ~ul de (sau după) ceva A dori foarte mult ceva. 87 (Îe) A arde la ~ A chinui (4). 88 (Fam; îe) A-l durea (sau a i se rupe) ~ul ori a-l durea în ~ (de cineva sau de ceva) A suferi mult în legătură cu cineva sau ceva. 89 (Fam; îae) A-și exprima compătimirea, regretul etc. pentru cineva sau pentru ceva. 90 (Fam; îae) A-i părea rău după cineva sau după ceva. 91 (Pop; îe) A-i arde (sau a i se frige) cuiva ~ul de sete A fi foarte însetat. 92 (Pfm; îe) A nu avea (pe cineva) la ~ A nu suferi pe cineva. 93 (Îe) A sta cuiva pe ~ A incomoda pe cineva. 94 (Pfm; îe) A-i pofti cuiva ~ul ceva A dori foarte mult un lucru. 95 (Pfm; îae) A avea chef de ceva. 96 (Reg; fam; îe) A-și săra ~ul A se bucura de o izbândă. 97 (Reg; fam; îae; șîf) A i se săra ~ul A se răzbuna. 98 (Reg; fam; îae; îaf) A se simți răzbunat. 99 (Reg; îe) A i se lua dinspre ~ A i se tăia pofta de mâncare. 100 (Reg; pex; îae) A-i fi greață. 101 (Reg) Inimă (ca organ al corpului uman). 102 (Rar; îe) A strânge pe cineva la ~ A strânge la piept. 103 (De obicei cu determinări care arată felul) Trăsătură de caracter (bună sau rea) a cuiva, fel de a fi. 104 (Pgn) Caracter (7). 105 (Reg; îla; d. oameni) Lăsat (sau lepădat) de ~ Nelegiuit. 106 (Îal) Criminal2 (1). 107 Complex de calități alese, proprii unei persoane. 108 Purtare blândă, înțelegătoare. 109 Atitudine cuviincioasă, respectuoasă Si: omenie. 110 (Rar; prc) Milă1. 111 (Îvp; fam; îla; d. oameni) Cu ~ Bun1 (2). 112 (Îal) Milos. 113 (Îal) Generos (2). 114 (Îvp; fam; îla; d. oameni) Fără ~ Rău. 115 (Îal) Nemilos. 116 Persoană considerată din punctul de vedere al trăsăturilor sale de caracter. 117 (Îvr; îe) A cere sau (a acționa etc.) în ~ul cuiva În numele cuiva. 118 Sentiment al responsabilității morale față de propria conduită. 119 (Îvr; îe) Pe (sau cu) ~ul meu (tău, său etc.) Exprimă încercarea de a adeveri ceva prin jurământ. 120 (Îe) A avea (sau a-i sta cuiva, reg, strâmb) (ceva) pe ~ A fi preocupat, chinuit, apăsat de ceva. 121 (Pex; îae) A se simți vinovat de ceva. 122 (Îae) A avea conștiința încărcată. 123 (Înv; îe) A(-și) lua ceva pe ~ul (sau asupra ~ului) cuiva A-și asuma întreaga răspundere. 124 A i se lua (ceva) de pe ~ A se elibera de o mare răspundere, de o vină, de un necaz etc. 125 Factor, element etc. esențial al unui lucru, al unei acțiuni, al unei concepții, al unui fapt etc. 126 Parte determinantă, hotărâtoare, vitală a ceva. 127 (Rar) Avânt (11). 128 Însuflețire. 129 Impuls. 130 (Bot; înv; lpl) Lăcrimioară (Convallaria majalis).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SLOBOZI, slobod, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A pune în libertate; a elibera. Atunci zîmbind împăratul, necazul și-a risipit Și, iertînd pe vinovatul, cu daruri l-a slobozit. PANN, P. V. II 14. ♦ A elibera dintr-o strînsoare, dintr-o legătură care imobilizează. Turcilor, păgînilor, Sloboziți-mi mînele Să-mi ridic cosițele. BIBICESCU, P. P. 267. Și cînd vorba-și isprăvea, Ștefan-vodă poruncea Și pe stînga-i slobozea. TEODORESCU, P. P. 524. Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele. Căpitanul se-mblînzea, Brațele-i le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 58. ◊ Refl. (Despre obiectul care leagă) În timpul de luptat, Rea ispită s-a-ntîmplat. Lui Ghiță, care-i păsa Să-și scape mîndruța sa, Brîul i se slobozea. TEODORESCU, P. P. 632. 2. A permite cuiva să plece, a da voie să se depărteze. Slobozi-mă, maică-n sat, Că de iubit m-am lăsat; Slobozi-mă, maică-n joc, Că zău mă topesc de foc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 187. ◊ Expr. A nu-l slobozi (pe cineva) inima să... = a nu se îndura să facă un lucru, a se reține de la ceva. I se făcu milă de el, însă n-o slobozi inima să-l dezlege, fiindcă ținea morțiș să se răzbune pe Natalia. STĂNOIU, C. I. 200. 3. (Cu sensul reieșind din determinări) A elibera după terminarea serviciului militar; a lăsa la vatră. Mai-marii lui, văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste. CREANGĂ, P. 297. Căpitane, căpitane, Slobozi-mă din cătane Să mai prind plugul de coarne. HODOȘ, P. P. 223. ♦ A scoate dintr-o slujbă: a concedia. Am trimes la Iași pre vătavul meu... ca să-mi aducă niște schimburi; tot prin el slobod din slujbă pre feciorul meu. KOGĂLNICEANU, S. 222. ♦ A permite să intre. Copiii strigară de la fereastră: Aci sîntem tată! Și-i slobozi omul înlăuntru. RETEGANUL, P. I 44. 4. (Cu privire la animale) A lăsa în libertate. Mîine de dimineață slobod cireada în luncă și-o iau razna prin pădure. GALACTION, O. I 46. 5. A da drumul, a lăsa să cadă. Lungiră copilul adînc... și, înainte de a zvîrli peste el țerna, unul slobozi asupra lui o floare galbenă de păpădie. CAMILAR, N. I 135. Își slobozi zîna întreg corpul prin pod în jos și în urmă capul. RETEGANUL, P. IV 11. ♦ Refl. A coborî, a se lăsa (la pămînt). Cugetînd tot astfel pe drum, au dat de trei stejeri foarte înalți și s-a suit într-unul din ei și a vrut să se sloboadă jos și să-și facă capătul. SBIERA, P. 192. ♦ Refl. (Despre lucruri) A atîrna (în jos, într-o parte). Părul ei castaniu... se slobozea în unde de matase pe albii ei grumazi. NEGRUZZI, S. I 17. Era încins cu un șal roș cu flori, din care o poală i se slobozea pe coapsa stîngă. id. ib. 16. 6. A descărca (o armă de foc), a arunca (săgeți din arc). Au slobozit puștile în ei. DUMITRIU, N. 50. Merse drept la camera unde el dormea... și, scoțînd un pistol din cingătoare, îl slobozi în el. NEGRUZZI, S. I 21. Turcii îndată ocoliră pre oastea ungurească de toate părțile și sloboziră săgețile ca norul. BĂLCESCU, O. I 49. 7. A emite sunete, strigăte. Istratie slobozi un glas de bas profund, în desăvîrșită nepotrivire cu ființa lui firavă. SADOVEANU, Z. C. 9. Slobozi un hohot de rîs azvîrlind arma. NEGRUZZI, S. I 79. Ciobanul slobozi chiote lungi și cumplite: Hu – hu! – care alungă fiarele. RUSSO, O. 114. ♦ A răspîndi, a împrăștia. Carnea... slobozea aburi, umplînd odaia cu un miros puternic. V. ROM. iulie 1953, 100. Nu se încape... pară să nu sloboadă focul cel înădușit. CONACHI, P. 51. După ce s-au frecat lemnele cîtva în toată puterea, au început a slobozi puțin fum. DRĂGHICI, R. 69. ◊ Fig. Codrule, frunză rotundă, Slobozi-mi o țîr de umbră, Sub tufe să mă umbresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. – Prez. ind. și: slobozesc (STANCU, D. 158), conj. prez. pers. 3 și: să sloboade (SADOVEANU, F. J. 542, BĂLCESCU, O. I 72), imper. pers. 2 sg. sloboade și slobozi.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) scot (est) și scoț (vest), scos, a scoate v. tr. (lat. ex-cŭtio [vlat. -cŏtio], -cúttere, -cussum, a scutura, d. quátere, a scutura; it. scuótere [fr. secouer, sp. pg. sacudir, d. lat. sub-cútere], a scutura, a zgudui. V. scutur, casațiune, con-, dis- și per-cusiune). Trag afară, aduc, împing ca să ĭasă, apuc și daŭ afară: a scoate banĭ din pungă, apă din fîntînă, vin din pivniță, un cuĭ din părete, un dinte, capu pe ușă, mezu din sîmbure, sabia din teacă, mîna din buzunar, cînele scoate limba de căldură. Alung, expulsez, fac să plece: tot Românu dorește să-ĭ scoată pe Jidanĭ din țară, bețivu cu mare greutate fu scos din cârcĭumă numa’n pumnĭ și palme, acest medicament scoate boala din trup. Conduc afară din: hoțu fu scos pe ușa din dos, mortu fu scos pe barieră. Duc la: drumu te scoate la sat, cheltuĭelile l-aŭ scos la faliment, munca l-a scos la liman. Daŭ afară (destituĭ, revoc orĭ pun în disponibilitate): l-a scos din slujbă. Mă dezbrac, mă descalț, mă descoper: șĭ-a scos pălăria. Cîștig, distorc, mă despăgubesc, recapăt: să-mĭ scot și eŭ o pîne, perderile, capitalu. Cîștig, obțin, fac să producă: din acest pământ nu scoțĭ nimica. Obțin, zmulg, fac să vorbească: n’am putut să-ĭ scot nicĭ o vorbă. Scad, ĭau: scot 3 din 10. Deduc, trag concluziunĭ: din pățaniĭ se scot învățăminte. Liberez din găoace, produc puĭ (vorbind de păsărĭ): cloșca a scos puĭ. Aduc, ofer: a scos tot ce avea maĭ bun și ne-a dat. Liberez, salvez: a scoate din nevoĭe, din robĭe. Ĭaŭ împlinind formalitățile saŭ plătind: a-țĭ scoate pașaportu, biletu de plecare, marfa de la vamă, scrisoarea de la poștă, ceasornicu pus amanet, ghetele date la dres. Înlătur, șterg, fac să dispară: acest săpun scoate petele. Daŭ la iveală, public, tipăresc, reproduc, fotografiez, răspîndesc (din gură): a scoate o carte, un ziar, o copie, o fotografie, niște vorbe, niște minciunĭ. Emit: a scoate strigăte, suspine. Scornesc, inventez: nu știŭ cine a maĭ scos și moda asta. Dovedesc, probez orĭ pretind că e: l-a scos mincinos, l-a scos dator cu treĭ francĭ. Fac purgațiune (fam.): uleĭu de ricin te scoate îndată. A scoate banĭ din peatră seacă, a cîștiga banĭ din toate. A o scoate la capăt orĭ la căpătîĭ, a termina, a descurca un lucru. A-țĭ scoate din capete (adică: din capital), a te despăgubi, (fig.) a te răzbuna. A scoate capu, a te arăta, a ĭeși în lume, a îndrăznĭ să te arățĭ: sărăcise și nu maĭ scotea capu (în lume), dușmaniĭ nu mavĭ scoteaŭ capu după înfrîngere. A nu-l maĭ scoate pe cineva din prost, deștept ș.a., a-l tot numi prost, deștept ș.a. A scoate cuĭva o coadă, a-i scorni o calomnie (maĭ ales uneĭ femeĭ). A scoate coarne, a te arăta maĭ pretențĭos, a începe să facĭ mofturĭ: ghĭorlanu acasă la el mănîncă și pe dracu, ĭar la stăpîn scoate coarne. A scoate din fire, din pepenĭ, din răbdare, din sărite, a înfuria. A scoate cuĭva pe cineva înainte, 1.a il da ca exemplu, 2. a-l face să se întîlnească cu: Dumnezeŭ i l-a scos înainte. A scoate limba (de un cot), a nu maĭ putea de osteneală și căldură. A scoate din minte, a seduce, a face să greșească. A-țĭ scoate necazu saŭ cĭuda, a te răzbuna. A scoate ochiĭ, a-ĭ pune supt ochĭ, a-ĭ reproșa violent. A scoate panglicĭ (ep nas, pe gură), a face pe panglicaru, pe scamatoru, a înșela, a înșela poporu cu discursurĭ. A-ĭ scoate cuĭva perĭ albĭ, a-l îmbătrîni pin suferințe. A scoate din pîne: 1. a-l destituĭ, 2. a lua cuĭva mijlocu de cîștig. A scoate sufletu, a plictisi grozav: aceștĭ copiĭ mĭ-aŭ scos sufletu!
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
strămoș, ~oașă smf [At: CORESI, EV. 173 / V: (rar) ~rem~ / Pl: ~i, ~oașe / E: stră- + moș] 1 Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și care aparține aceluiași neam. 2 (Mpl) Generații anterioare, înaintași (care au viețuit într-o epocă îndepărtată) Si: predecesori Vz predecesor (2), străbun, (îvr) moș, (înv) protopărinte, (înv; asr) străbunic. 3 Tatăl sau mama bunicului sau a bunicii, considerați în raport cu strănepoții Si: străbun (1), străbunic (1), răzbunic, (rar) răzbun1.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PUNGI, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (Numai în expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a da gurii forma unei pungi, strîngînd sau încrețind buzele; a face gura pungă. V. pungă. Clătină capul încăpățînat și, pungindu-și buzele, împinse luntrea la debarcader. GALAN, B. I 46. Se poate... își pungi gura fetica. SADOVEANU, M. C. 153. 2. (Învechit) A stoarce cuiva bani prin mijloace necorecte, prin abuz de putere, înșelătorie, escrocherie etc.; a pungăși. Astăzi... s-a dres treaba cu poliția. Toată pricina era să mă pungească. BĂLCESCU, la GHICA, A. 614. [Jucătorii] se uscau de dor să-l pungească ca mai nainte. NEGRUZZI, S. I 85. A hotărît să-și răzbune cum se cade, pungind pre cei mai mari boieri. id. ib. 87.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
răscumpăra vt [At: MOXA, 374/9 / S și: res~ / Pzi: răscumpăr / E: răs- + cumpăra] 1 A elibera o persoană din captivitate, din robie, în schimbul unei plăți Si: a mântui. 2 A scăpa pe cineva sau ceva dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. 3 A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat pentru a reintra în proprietatea acelui lucru. 4 A cumpăra un obiect restituind posesorului prețul plătit de acesta sau oferindu-i un suprapreț. 5 A redobândi un bun pierdut. 6 (Ccd) A sancționa. 7 (Ccd) A răzbuna (5). 8 (Fig) A ispăși o greșeală făcută. 9 A răsplăti. 10 A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită. 11 (D. realizări) A constitui o compensație. 12 (Rar) A lichida o obligație bănească. 13 A achita echivalentul unei sume datorate.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
răzbuna [At: HELIADE, O. I, 102 / V: (reg) ~zvu~ / S și: răsb~, resb~ / Pzi: răzbun, (reg) ~nez / E: răz- + bun] 1 vr (Și udp „pe”, „asupra”, „contra”, „de”) A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate Si: a (se) răfui (10), a răsplăti (6). 2 vt A-și satisface o dorință, o pretenție etc. (în urma unor privațiuni). 3 vt A-și vărsa mânia pe cineva sau pe ceva. 4 vt A satisface pe cel care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în locul lui pe cel de la care a suferit un rău Si: (reg) a războli (3). 5 vt (C. i. fapta ce trebuie pedepsită) A pedepsi. 6 vr (Pop; d. vreme) A se îmbunătăți. 7 vr (Pop; d. vreme) A se însenina. 8 vr (Pop; d. nori) A se împrăștia. 9-10 vrt (Îe) A ~ pe cineva la inimă sau a i se ~ cuiva inima A (se) înveseli. 11-12 vrt (Îae) A-i prii (cuiva). 13 vr (Reg) A se răcori (1). 14 vt (Îvr) A înceta. 15-16 vri (Reg) A (se) însănătoși.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
scumpăra [At: CORESI, EV. 257 / V: ~up~, ~upera / Pzi: scumpăr / E: s- + cumpăra] 1 vt (Înv) A cumpăra (1). 2 vt (Spc; c. i. dreptul de concesiune acordat cuiva) A cumpăra de la posesor în schimbul unui preț convenit. 3 vt (Îvr) A procura (1). 4 vt (Îvr) A reda (1). 5 vt (Înv; c. i. prizonieri, robi sau ostatici) A răscumpăra (1). 6 vt (Îvr) A împrumuta (cu bani). 7 vt (Înv) A salva (1). 8-9 vtr (Spc) A (se) elibera (1-2). 10 vt (În textele religioase) A mântui. 11 vt (Îvr; îe) A-și ~ mânia A se răzbuna (1). corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȘICANĂ, șicane, s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbul «a face») Acțiune prin care cineva sîcîie în chip nedrept pe altul, cu cereri și pretenții nemotivate. Gîndi cu ură la tot ce lăsase înapoi: bîrfelile și spionajul cucoanelor adunate la ceai.. șicanele mărunților satrapi locali. C. PETRESCU, C. V. 10. Eu nu pot considera această procedare decît ca o șicană ce se face unui vapor romînesc. BART, S. M. 103. Hagi Petcu caută acum a-și răzbuna cu niște șicane mici, care pot să vă cauzeze multe supărări chiar d-voastre, doamna mea. ALECSANDRI, T. 1274. 2. Obstacol de forme diferite, montat pe circuitul unui fluid, în scopul de a-i micșora viteza și de a-i lungi drumul (dîndu-i astfel posibilitatea să se răcească, să depună suspensiile pe care le poartă etc.).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
JURA, †GIURA (-ur) I. vb. tr. și intr. 1 A afirma, a încredința în mod solemn, luînd ca martur pe Dumnezeu, cele sfinte, sau ceea ce are cineva mai scump, ceea ce venerează mai mult: jur pe Dumnezeu, pe sfînta Evanghelie, pe cruce, pe mormîntul mamei, pe copiii mei, pe ochii mei, pe cinstea mea, etc. că ți-am spus adevărul; proverb: hoțul fură și jură; să se taie mîna celuia ce va jura strâmb (PRV.-MB.) ¶ 2 A făgădui, a se îndatora cu jurămînt: ⁓ credință, supunere, iubire, răzbunare; a jurat că nu mai bea vin ¶ 3 A conjura, a ruga cu stăruință; a pune să jure că va face sau nu va face ceva: mă jură pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca să nu o las la zmei (ISP.) II. vb. refl. A face un jurămînt, a jura: cine se jură strîmb, de Dumnezeu se leapădă (PRV.-MB.) [lat. jurare].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de bag25
- acțiuni
ÎMPRĂȘTIA vb. 1. a (se) dispersa, a (se) răsfira, a (se) răspîndi, a (se) răzleți, a (se) risipi, (pop.) a (se) răzni, (înv. și reg.) a (se) rășchira. (S-au ~ în toate părțile.) 2. a (se) răspîndi, a (se) răzleți, a (se) risipi, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprînji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.) 3. a risipi, a spulbera, a vîntura, (înv.) a spîrcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 4. a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop., fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 5. a se ridica, a se risipi. (Ceața s-a ~.) 6. a risipi, a spulbera, (pop.) a zburătăci. (Vîntul ~ frunzele.) 7. a (se) prefira, a (se) presăra, a (se) răsfira, a (se) răspîndi, a (se) risipi. (A ~ nisip peste tot.) 8. a presăra, a pune, a răsfira. (A ~ sare, zahăr pe bucate.) 9. a presăra, a răspîndi, a semăna, (rar) a scutura. (~ flori în calea cuiva.) 10. a arunca, a azvîrli, a cheltui, a irosi, a prăpădi, a risipi, a zvîrli, (livr.) a prodiga, (înv. și reg.) a prăda, (reg.) a mătrăși, a părădui, (Transilv.) a spesa, (înv.) a rășchira, (grecism înv.) a afierosi, (fig.) a înghiți, a mînca, a păpa, a toca. (Și-a ~ averea; își ~ banii pe toate fleacurile.) 11. a (se) răspîndi, a (se) revărsa, a (se) risipi, a (se) vărsa. (Soarele ~ o căldură plăcută.) 12. a arunca, a da, a răspîndi. (Luna ~ sclipiri vii.) 13. a scăpăra. (Focul ~ mii de scîntei.) 14. a (se) difuza, a (se) răspîndi, a (se) revărsa. (Lumina se ~ în toate ungherele.) 15. a (se) difuza, a (se) duce, a (se) întinde, a (se) lăți, a (se) propaga, a (se) răspîndi, a (se) transmite, (rar) a (se) vehicula, (înv.) a (se) povesti, a (se) vesti. (Știrea s-a ~ peste tot.) 16. a circula, a se extinde, a se întinde, a se lăți, a se propaga, a se răspîndi, a se transmite, (înv.) a se rășchira, a se tinde. (Zvonul s-a ~ din gură în gură.) 17. a degaja, a emana, a emite, a exala, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 18. a propaga, a răspîndi, (fig.) a semăna. (~ discordia între ei.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ochi2 [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ochea / Pzi: ochesc / E: ochi1] 1 vt A distinge cu privirea Si: a observa, a zări. 2 vi A privi. 3 vt A urmări cu privirea pe cineva dintr-un grup, cu o anumită intenție. 4 vt A remarca dintr-un grup mai mare un obiect, pentru a și-l însuși sau a se folosi de el. 5 vt A cerceta insistent cu privirea pe cineva sau ceva Si: a scruta. 6 (Înv) vi A face cuiva semn cu ochiul. 7 vi A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta Si: a ținti. 8 vt A ținti un obiectiv cu o armă. 9 vt A lovi ținta. 10 vi (Reg) A picoti de somn Si: a moțăi, (reg) a miji. 11 vru (Mol; Trs; d. zăpadă) A se topi treptat, scoțând la iveală pete de pământ sau de verdeață. 12 vru (Reg; d. cer) A se însenina parțial Si: (îvp) a se răzbuna. 13 vi (Reg; d. fenomene naturale) A apărea. 14 vru (D. caș, aluat etc.) A face găuri. Si: a dospi.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MĂRUNTAIE s. f. pl. I. 1. Organe interne, la om și la animale, viscere; p. r e s t r. organele interne aflate în cavitatea abdominală ; (popular) mărunțiș (IV), (regional) mărunțel (III 2). V. m a ț e, p o t r o a c e. Și-i pusă în mînă din mănuntăile boului. HERODOT (1645), 333. Luă o piatră mare și-l lovi în pîntece de s-au spart și s-au vărsat toate mațele și mănuntăile gios. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 174r/29, cf. noiembrie 103r/34. Mănunteile a-și vărsa s-au opintit. CANTEMIR, IST. 115, cf. 41, 65, id, HR. 252. Îș dau voie a mînca limbi, capete, picioare, măruntăi, grăsime de mascur. IST. AM. 69 /18. Au murit de durerea măruntârilor. ȘINCAI, HR. I, 153/32. Aflîndu-se doară încă întră măruntăile ei de acel fealiu de călbează, atunci să se mai dea încă o dată acea sărătură. CALENDARIU (1 814), 190/6. Îl făcu să se întoarne pe loc, ca prin fugă să se mîntuie de dușmanul ce-i spinteca mănuntaiele. ASACHI, S. L. II, 70. Arghir se așeză pe scăunașul cel strîmt din față, unde abia îi încăpea pîntecele și unde sălta sărmanul de i se hurducau măruntăile. GANE, N. III, 190, cf. CARAGIALE, O. II, 228, I, 220. Porunci bucătăresei să nu lepede nimic din ale găinei, nici din măruntaie, ci s-o frigă așa întreagă întreguliță. ISPIRESCU, L. 271. Au omorît-o noaptea și măruntaiele ei le-au aruncat pe coperișul morii. MARIAN, S. R. II, 49. Cînd omul ridică greutăți mari, i se lasă măruntaiele în jos, sau în vintre. ȘEZ. IV, 25. Se duse binișor și intră în urechea cărturarului care zicea că știe măruntaiele omului și leacurile bolilor. DELAVRANCEA, V. V. 45, cf. 182, GOROVEI, CR. 124. O frigare lungă și plină de pui cu mînile în șolduri și cu măruntaiele la subsiori se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II, 103, cf. NICA, L. VAM. Îi chiorăiau măruntaiele așa de tare încît își strîngea rasa la piept cînd trecea pe lîngă cineva. STĂNOIU, C. I. 163, cf. 158. Sperînd să se răcorească, beau absintul ce le ardea măruntaiele. BRĂESCU, A. 218. Pisica, prin grămada de măruntaie, cu botul, mîșîie. STANCU, D. 12. Stătu o clipă în cumpănă, așteptînd parcă o anumită înștiințare din partea măruntaielor. GALAN, Z. R. 152. Se spune că ar fi avut ceva la măruntaie. V. ROM. aprilie 1 955, 114, cf. TEODORESCU, P. P. 358, PĂSCULESCU, L. P. 141, 146, ALR I 751. ◊ (La sg., neobișnuit) Mînia ți-o încerci ca un gîndac, Și ți-o răzbuni, dar n-ai nici ac Și nici venin în măruntaiul dumitale. ARGHEZI, C. O. 204. ♦ Pîntecele femeii (considerat ca loc. unde se concepe fătul). Maica nu să va chema să-și poată uita pre fiiu său, fiindu-i den mănuntaiele ei. PRAV. MOLD. 157r/9. Deșteaptă-te copile în măruntaiele mele, c-a perit viteazul codrilor. Și codrii vor fi moștenirea ta. DELAVRANCEA, V. V. 202. ♦ (Învechit) Organe genitale (la bărbat). Se goli înaintea tuturora de-l văzu săborul câ-i era veștejite mănuntaiele. MOXA, 387/9. 2. F i g. Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gîndirii, al sentimentelor, al conștiinței etc. V. maț (I 4), rărunchi. Și fapta a îndoitului păcat în samă nebăgînd, în lontrul mănunteilor sale. CANTEMIR, HR. 111. Veneticu-acela oaspe [Amor], foișorul cu văpaie îl aprinde și-l așază în străine mănuntaie. ASACHI, S. L. I, 161. Eu șăd călare în inima lor [femeilor] și nu că mă laud, dar știu toate măruntăiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 162. Cînd pronunța cuvintele artă, poezie, acestea parcă-i ieșeau din fundul măruntaielor. GHEREA, ST. CR. II, 55. Mama tresări din adîncul măruntaielor ei și, fără să spuie un cuvînt, izbucni într-un plîns sfîșietor. GÎRLEANU, L. 136. .Îndoiala se repezi asupra lui ca un lup flâmînd și începu să-i muște măruntaiele. STANCU, R. A. III, 117, cf. ZANNE, P. II, 273. 3. P. e x t. Partea din interior, din adînc a unui lucru ; mijloc. Se înalță pînă la sferele tăriei, cercetează măruntaiele pămîntului și, culegînd din toate folositoare cunoștinți, îndemânează omului (a, 1828). URICARIUL, VII, 178. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pămîntul și a lui măruntaie. EMINESCU, O. I, 94. Bătrînul sta asemenea gînditor și se uita fix în măruntaiele cele roșii ale focului, id. G. P. 160. Spunea că vede. . . și în măruntăile pămîntului. CREANGĂ, P. 243. Destul am fost certați cu focuri și cutremure din măruntaiele acestui pămînt. CARAGIALE, O. VII, 36, cf. IV, 346. Unde se sfredelește pămîntul pentru a se scoate avuțiile ascunse în măruntăile lui. ȘEZ. I, 204. Detunături înfundate se auzeau în răstimpuri din măruntaiele munților. AGÎRBICEANU, A. 72. Ploaia se întărește mai dîrz, clocotesc măruntaiele pămîntului. C. PETRESCU,. S. 56. După cîteva sute de metri de coborîre spre măruntaiele pămîntului, copacii se opresc. BOGZA, C. O. 167,cf. id. Ț. 9, id. A. Î. 193. În măruntaiele minelor. . . Minerii noștri harnici de pe Jii, Fărâmă muntele. DEȘLIU, G. 46, cf. 26, id. M. 6, CONTEMP. 1 956, nr. 488, 1/3. II. 1. (Învechit și regional) Lucruri mărunte (V 1), fără mare valoare ; mărunțișuri (III 1). Sămizeturi de papăluri [ș]i alte măruntaie (a. 1 817). DR. IV, 833, cf. 832, LB. Cumpărai niște balsamuri, ceva zaharicale și alte măruntăi. GORJAN, H. II, 136/8, cf. DOC. EC. 988, LM, ALR I 751/798. 2. (Argotic) Bani mărunți ; mărunțiș (III 2). GR. S. VII, 118. – Și: (învechit și regional) măruntăi, măruntăie, măruntări, mănuntáie, mănuntăi, (învechit) mănuntéi, (regional) măruntéie (ALR I 751/554), măruntăiuri (ib. 751/735), mărîntáie (ib. 751/590,614), mărîntăie (ib. 751/214), mînuntáie (GOROVEI, CR. 124), morîntáie (ALR I 751/582) s. f. pl. ; (neobișnuit) măruntăi s. n. - Lat. minutalia.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
fac, făcut, a fáce v. tr. (lat. fácio, fácere, fac [din aceĭașĭ răd. cu vgr. tithemi, pun, și scr. dadhâmi, pun, fac]; it. fare, pv. fr. faire, sp. hacer, pg. fazer. – Imperat. fă! Nu face! V. edi-fic perfect). Creez, formez: Dumnezeŭ a făcut lumea. Produc: vița face poamă. Nasc, făt, daŭ la lumină: femeĭa a făcut un băĭat, pisica niște puĭ, găina un oŭ. Fabric: a face sîrmă. Construesc: a face o casă. Descriŭ, execut, formez: a face un unghĭ. Compun, scriŭ: fac versurĭ. Operez, execut, realizez: a face o minune, un bine, o pomană. Comit: a face o crimă. Instituĭ, înființez: a face un spital. Formez, instruesc: a face un elev. Determin un curent în mulțime: învățăturile luĭ Socrate aŭ făcut școală. Aleg, numesc: Romaniĭ l-aŭ făcut pe Cincinat dictator. Numesc, taxez, calific: l-a făcut „porc”. Exercit, practic, mă ocup de: a face avocatură (saŭ pe avocatu), a face politică, știință. Studiez, urmez, îs student în: a face dreptu, a face școala de agricultură. Joc un rol pe scenă saŭ în vĭață, caut să par (după fr.): a face pe Cezar, a face pe generosu. Adun, cîștig: a face avere, banĭ. Așez, prepar: a face patu (pentru culcare, în opoz. cu strîng), a face bucate. Cauzez, inspir: a face milă, plăcere cuĭva. Înduplec, silesc: l-am făcut să plece. Încheĭ: a face pace. V. intr. Valorez, egalez: acest cal face o mie de francĭ, 2 cu 2 fac 4. Merit osteneală: expozițiunea face s’o vezĭ, face să te ducĭ s’o vezĭ. V. refl. Devin, ajung: mă fac mare, mă fac dușman cuĭva. Ĭaŭ cariera: mă fac preut. Mă prefac: mă fac că nu văd, mă fac bolnav. Capăt, mă cuprinde: mi s’a făcut foame. A face cuĭva cu ochĭu, din ochĭ (sing.), a-ĭ face semn cu ochĭu. A face cuĭva de năjit, a-l descînta de năjit. A-ĭ face cu ulcica, a-ĭ pune ulcica, a-l fărmăca întrebuințînd o ulcică (cum fac babele). A ĭ-o face cuĭva, 1) a-l fărmăca, 2) a te răzbuna pe el. Vrăbiile fac a ploaĭe, daŭ semne de ploaĭe. Acest copil face a om mare, trage, menește a om mare, denotă că va ajunge om însemnat. Mi s’a făcut de ducă, mi s’a făcut dor de ducă, de plecare. Fă-te’n coace, vino’n coace. A te face undeva, a te duce, a apărea undeva: ĭa fă-te și tu pintre eĭ, să vezĭ cum fug toțĭ! Ce maĭ facĭ? formulă de a întreba pe cineva cum o duce cu sănătatea, cu afacerile. Ce are a face? ce importă? ce legătură are cu? Ce să mă fac? ce să devin, ce să ajung (nenorocitu de mine)? Nu maĭ știŭ ce să fac, îs desperat. Se făcea că eram într’o grădină, visam că eram într’o grădină. Ceaĭu face bine la tuse (orĭ tusiĭ), te vindecă de tuse. A face pe (fr. faire le), a fi saŭ a te preface că: acest pungaș face pe onestu, acest om face pe îngrijitoru de bolnavĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
GRĂMADĂ, grămezi, s. f. 1. Cantitate mare de lucruri (de același fel) așezate unele peste altele (în neorînduială); cantitate mare dintr-un material strîns la un loc (în formă de movilă). Zac în soare grămezi de var și nisip. STANCU, U.R.S.S. 165. Pe alocuri se zăreau grămezi de porumb auriu, curățit de foi. SANDU-ALDEA, U. P. 136. Azi grămezi mai sînt, de piatră, din cetatea cea de ieri. EMINESCU, O. IV 116. Cîte cinci mi-i așeza, Nouă grămezi că făcea. TEODORESCU, P. P. 512. ◊ Fig. Pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă. ANGHEL, Î. G. 37. De subt marginile depărtate ale văzduhului de pretutindeni, nenumărate grămezi vinete de nouri posomorîți, cu frunți îndrăznețe și amenințătoare, se iviră fără de veste. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ (În comparații și metafore) Argatul, atras de gemetele lui Vasile, se îndreptă spre poiată, îl găsi grămadă în fundul poieții. BUJOR, S. 93. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. ◊ Expr. A cădea (sau a se prăbuși) grămadă = a cădea jos în nesimțire (ca o masă inertă). S-au ridicat cu picioarele în sus și au căzut grămadă sub oiște. PREDA, Î. 26. Și Ben-Omar – un leș la chip – S-a prăbușit grămadă jos. TOMA, C. V. 49. Căzu grămadă în fundul poieții, ținîndu-se cu mîna de cap și văitîndu-se înăbușit. BUJOR, S. 93. A da (sau a face, a pune) pe cineva grămadă (jos) = a trînti, a doborî (pe cineva); p. ext. a omorî (pe cineva). Și n-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dau grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. De-ar fi dorul vînzător, Io m-aș face negustor; L-aș face grămadă-n șură Și l-aș da cui îmi dă gură. HODOȘ, P. P. 35. Claie peste grămadă v. claie. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate, număr mare; mulțime, sumedenie, puzderie. Grămezi de leși fugeau alungate. SADOVEANU, O. I 254. Pe-un cîmp, o grămadă de oameni prăfuiți, osteniți, aduși de șale, merg delaolaltă. GÎRLEANU, L. 43. I-au dat o grămadă de bani. SBIERA, P. 132. E bolnavă de-o grămadă de vreme. RETEGANUL, P. I 24. ◊ Loc. adv. Cu grămada = în număr mare, cu duiumul, cu nemiluita. Cădeau d-a stînga și d-a dreapta lui cu grămada. ISPIRESCU, L. 170. Cîrdurile de gîște sălbatice... trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (În metafore și comparații) Cei mai mici, de foame-aduși, Se scîncesc și plîng grămadă Pe la uși. COȘBUC, P. I 224. Toți banii ce fur din țară [boierii] îi duc pe tot anul grămadă în străinătate, ca să încurajeze industria străină. BOLLIAC, O. 238.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
VISA, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis în timpul somnului, a vedea (pe cineva sau ceva) în vis. Am visat astă-noapte că am împușcat o duzină de rațe. SADOVEANU, O. VII 337. Într-una te-am visat, Oană. DELAVRANCEA, O. II 35. Copiii dorm, visîndu-și jocul. COȘBUC, P. II 51. ◊ Fig. Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. EMINESCU, O. I 44. ◊ (Cu complement intern) Visase un vis frumos și se deșteptase. ISPIRESCU, L. 230. Ce vis am visat! CARAGIALE, O. III 98. Priviți-i cum visează Visul codrului de fagi. EMINESCU, O. I 101. ◊ Expr. A visa cai (verzi) pe pereți v. cal (1). A visa deștept = a avea halucinații. Am ajuns ca un năuc, visez deștept, nu mai știu ce fac. ISPIRESCU, L. 29. Vrabia mălai visează v. mălai (4). ◊ Intranz. Atunci, după cum văd eu, e rost să visăm urît la noapte. C. PETRESCU, Î. II 6. Mai întîi află că eu nu dorm niciodată, fiindcă visez totdeauna. HOGAȘ, M. N. 21. (Neobișnuit, urmat de o determinare introdusă prin prep. «de» și arătînd obiectul visului) Erhardt adormi și visă de lacul cel mare. GANE, N. II 138. (Fig.) În trupul livezii macii visează. BENIUC, V. 55. Departe, codrii, pe munți, stau încă visînd în ceața lor albastră. SADOVEANU, O. VII 200. ♦ Refl. A se vedea pe sine în vis. Ea zîmbi cînd se visă atît de frumoasă. EMINESCU, N. 29. (Expr.) Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? Unde te visezi de umbli cu porcii după tine? CREANGĂ, P. 83. 2. Intranz. Fig. A se lăsa în voia gîndurilor, a imaginației; a sta în reverie. Ochii ei albaștri-spălăciți stau neclintiți, visînd. SADOVEANU, O. I 335. Dar și mai bine-i, cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc, de somn să picuri. EMINESCU, O. I 119. ◊ (Urmat de determinări care accentuează ideea) Cine n-a simțit oare, la vîrsta lui Radu nespusa fericire de a visa deștept ceasuri întregi. VLAHUȚĂ, O. AL. 117. Cînd luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nșirați în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aștept, Visînd de deștept. EMINESCU, O. IV 18. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «despre» și arătînd obiectul reveriei) Visez la fericire, răspunse Elena. BOLINTINEANU, O. 463. 3. Tranz. Fig. A dori cu ardoare ceva; a rîvni la ceva. Ea visa pentru Nică al ei un trai ușor, la tîrg. SADOVEANU, E. 94. De mult visez o școală, un ideal de școală, unde băiatul să vie cu plăcere, să-i fie drag să-nvețe. VLAHUȚĂ, O. AL. II 31. Își iubea mult patria și multă vreme a visat libertatea ei. BĂLCESCU, O. I 93. 4. Tranz. Fig. (Mai ales în propoziții negative) A-i trece cuiva ceva prin gînd; a-și închipui, a bănui, a nădăjdui. Niciodată nu visase asemenea apartament. C. PETRESCU, C. V. 237. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! EMINESCU, O. I 146. ◊ Intranz. Dar norocul îi fusese mai prietin decît ar fi îndrăznii ca să viseze. GALACTION, O. I 51. Nici nu visa despre ce avea de gînd procletul de zmeu. ISPIRESCU, L. 128. (Expr.) Cînd nici nu visezi sau cînd cu gîndul nu visezi = pe neașteptate. E un suflet acru, în stare să se răzbune cînd nici nu visezi. REBREANU, I. 73. Cînd nici nu visa... numai iată că se trezește cu dînsa. CREANGĂ, P. 323. Cînd cu gîndul nu visează, El în cursă o să cază. PANN, P. V. II 32.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MAI1 adv. (Precedă cuvîntul sau grupul de cuvinte pe care îl determină ) A. I. (Învechit, de obicei purtînd accentul în frază și urmat de un termen de comparație introdus prin prep. „de” sau „decît”) Mai mult, mai tare; mai degrabă. La-mă-veri și mai decît neaoa înrălbimă-voiu. PSALT. HUR. 43r/20. Rrostulu mieu mai lăudă-te. ib. 51 v/19. Mai înrălță-se-se decît a Livanului rroada lui. ib. 62r/8. Se nu defaime mișeii la băseareci, ce mai se-și vatăme-se. COD. VOR. 109/19. Mai (c a m a i D) suie-se de Livanul semînța lui. PSALT. 142, cf. CORESI, PS. 190/4. Mai micșurămu-ne de toate limbile și sem smeriți prespre tot pămîntul. CORESI, PS. 432/13, cf. 74/6. Sunetele armelor și râsunul coardelor de arc mai iubiia decît glas de alăute. MOXA, 395/11. Mai iubăsc întunearecul decît lumina. VARLAAM, C. 177. Mai creade-să-va vraciul decît mărturiile. PRAV. 129. Urît-au toate ciiale lumești, mai cinstind pre domnul H[risto]s. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 144r/21. Din toate i-au mai plăcut mănăstirea Golîie. NECULCE, L. 226. Mai iubiia viața bărbatului decît a frâțîne-său. CANTEMiR, HR. 143. Se sculă... cu războiu, ca să-i ia împărăția, cu cuvînt că-i mai cuvine lui. VĂCĂRESCUL, IST. 259. Și numele de țînțari... mai cuvine-se grecilor decît românilor. MAIOR, IST. 215/14, cf. 15/5. Da mai crezi tu gurilor străine decît crezi măicuții tale care te-a făcut... ? MERA, L. B. 94, cf. 29. ♦ Mai bine, mai potrivit. Să nu îndrăznească a pune pe cineva purtătoriu de grije în comitaturile acelea de... nu-l vor alege popoarele, după cum li se va mai părea. ȘINCAI, HR. I, 253/14. ♦ (Transilv., Ban., în legătură cu verbele „a plăcea” sau, rar, „a voi”, cărora le dă înțelesul de „a prefera”) Tuturor le-au mai plăcut pacea. ȘINCAI, HR. II, 20/10, cf. 19/35, I, 232/24. Și mai voiesc viiața să-și piiardă decît numele cel de omenie. ȚICHINDEAL, F. 252/2, cf. LB, BARCIANU. I-a spus verde-n față că-i mai place Lina! COȘBUC, F. 99. Ședințele acestea-i mai plăceau decît orice oră de cursuri. AGÎRBICEANU, L. T. 60. II.(Cu sens cumulativ) 1. Încă, și. Nu amînat el mai suflă protivnicu vîntu. COD. VOR. 86/30. Cînd va mărturisi moașea... , o vom creade. .., de are fi mai fost cu moașea doo muieri. PRAV. 206. Pre cît agonisești ce n-ai, pre atîta să mai aibi rîvnești. M. COSTIN, O. 316. Și cu dînsul s-au mai luat un copil de turcu, iar sărac, din ostrovul Chiprului. NECULCE, L. 24. Îndrăznesc să mai mă rog.. ., ca să mi se dea voie. . . (a. 1833). DOC. EC. 527. N-am ce să mai pierz. MARCOVICI, C. 8/12. Ce întâmplare oare să-l fi mai lovit! DRĂGHICI, R. 161/8. Ce simțire să aibă și ce gust să le mai vie, Cînd nu ești, dragă Zulnio?... CONACHI, P. 104. Pe lîngă iști doi ochi, mai am unul la ceafă. CREANGĂ, P. 5. Hotărîră să mai facă o încercare. ISPIRESCU, L. 20. Vru să mai adauge ceva. C. PETRESCU, S. 129. Las-să moară la pustii, Că mai am eu bidivii, Și mai am pe vînătul, Care-mi poartă sufletul. JARNlK-BÎRSEANU, D. 505, cf. 408. Aș vrea să măi beț un păhar de vin. A III 17. ◊ (Întărit prin „și” sau „încă”) Mai ia lîngă tine încă unul sau doi. N. TEST. (1648), 23Y/25. Și încă cu talandul ne mai învățăm. BIBLIA (1688), [prefață] 4/18. Ș-au mai făcut ș-altă logodnă cu fata lui Mihai vodă. NECULCE, L. 340. Au căzut la pămînt fără să apuce a mai arunca și altă săgeată. DRĂGHICI, R. 168/7. Au mai pățit-o și alții! NEGRUZZI, S. I, 79. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa. CREANGĂ, P. 47. Mi-au mai ieșit pînă acum înainte încă doi spîni. id. ib. 203. Pe lîngă cei doi frați care grăiseră se mai aflau în tabăra de cară încă doi. SADOVEANU, O. XI, 12. Unde mânîncâ doi, mai poate mînca și un al treilea. ZANNE, P. III, 626. Îi mai trebuie ș-o căpățînă de curechi. În mînă, se spune, în batjocură, la adresa celui care umblă călare iarna, pe ger mare. Cf. id. ib. 537. ◊ (Regional, construit cu topica lui „încă” și uneori însoțit de acesta) Încă mai una. ȚICHINDEAL, f. 34/6. Iacă mai încă o probă. HASDEU, I. C. I, 28, cf. COSTINEACU. Să-mi dai șasă și mai șasă. HODOȘ, P. P. 148. Mai c-un om. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (În construcții negative) În copaci să cînte tot feliul de păseri, care nu se mai află pe lumea asta. CREANGĂ, P. 77. N-a mai încălecat altul. ISPIRESCU, L. 15. ◊ (Cu sensul atenuat) N-au avut ce mai face. PRAV. 139. Stînd mult în gînduri de ce să se mai apuce. DRĂGHICI, R. 141/22. Neștiind ce să mai fac, am hotărît să viu la d-ta. NEGRUZZI, S. I, 52. Atunci spînul zice îngîmfat: Ei, moșule, ce mai zici? CREANGĂ, P. 216. Trecu podul. . . neștiind ce o mai aștepta. ISPIRESCU, L. 17. (În formule de politețe) Ce mai faci? Cum te mai simți? 2. (Precedă termenii unei enumerații) În plus, pe deasupra; încă și. . . Au dat Ucraina cea mică Ducăi vodă, mai și un tui afară de cele două ce avea. MUSTE, LET. III, 23/7. Sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vătrar cu belciug, mai beșica cea de porc a mea și, pe după toacă, o pornim pe la case. CREANGĂ, A. 42. Taie baierile de la traistă, mai căpețala din capul unei iepe, și face cum poate de leagă el gîrnețul. id. P. 125. Cu una, cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. Leafă avea, pămînt de așijderea, mai ceva vitișoare. CONTEMPORANUL, v1; 97. Oleacă de brînză cu smîntînă, mai un vinișor... C. PETRESCU, Î. II, 204. ◊ (Cu sensul atenuat) Feliu de feliu de pomi: unii în floare, alții cu poamele verzi, mai alții cu poamele coapte. SBiERA, F. S. 16. Unii se apucă de lucratul cîmpului, alții merg cine știe pe unde la cosit; mai unii pleacă în cărăușie. id. P. 253. 3. (În corelație cu el însuși, pune în alternantă termenii pe care îi precedă) Cînd. . .cînd. . . , ba. .. ba. . . Au început a o stâpîni mai o ghintă varvară, mai alta. MAIOR, IST. 249/23. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155, cf. 175, 210. Se gîndește mai la una, mai la alta. CARAGIALE, I, 175. Aș vrea să măi beț un păhar de vin. A III 17. ◊ (Întărit prin „și” sau „încă”) Mai ia lîngă tine încă unul sau doi. N. TEST. (1648), 23Y/25. Și încă cu talandul ne mai învățăm. BIBLIA (1688), [prefață] 4/18. Ș-au mai făcut ș-altă logodnă cu fata lui Mihai vodă. NECULCE, L. 340. Au căzut la pămînt fără să apuce a mai arunca și altă săgeată. DRĂGHICI, R. 168/7. Au mai pățit-o și alții! NEGRUZZI, S. I, 79. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa. CREANGĂ, P. 47. Mi-au mai ieșit pînă acum înainte încă doi spîni. id. ib. 203. Pe lîngă cei doi frați care grăiseră se mai aflau în tabăra de cară încă doi. SADOVEANU, O. XI, 12. Unde mânîncâ doi, mai poate mînca și un al treilea. ZANNE, P. III, 626. Îi mai trebuie ș-o căpățînă de curechi. În mînă, se spune, în batjocură, la adresa celui care umblă călare iarna, pe ger mare. Cf. id. ib. 537. ◊ (Regional, construit cu topica lui „încă” și uneori însoțit de acesta) Încă mai una. ȚICHINDEAL, f. 34/6. Iacă mai încă o probă. HASDEU, I. C. I, 28, cf. COSTINEACU. Să-mi dai șasă și mai șasă. HODOȘ, P. P. 148. Mai c-un om. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (În construcții negative) În copaci să cînte tot feliul de păseri, care nu se mai află pe lumea asta. CREANGĂ, P. 77. N-a mai încălecat altul. ISPIRESCU, L. 15. ◊ (Cu sensul atenuat) N-au avut ce mai face. PRAV. 139. Stînd mult în gînduri de ce să se mai apuce. DRĂGHICI, R. 141/22. Neștiind ce să mai fac, am hotărît să viu la d-ta. NEGRUZZI, S. I, 52. Atunci spînul zice îngîmfat: Ei, moșule, ce mai zici? CREANGĂ, P. 216. Trecu podul. . . neștiind ce o mai aștepta. ISPIRESCU, L. 17. (În formule de politețe) Ce mai faci? Cum te mai simți? 2. (Precedă termenii unei enumerații) În plus, pe deasupra; încă și. . . Au dat Ucraina cea mică Ducăi vodă, mai și un tui afară de cele două ce avea. MUSTE, LET. III, 23/7. Sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vătrar cu belciug, mai beșica cea de porc a mea și, pe după toacă, o pornim pe la case. CREANGĂ, A. 42. Taie baierile de la traistă, mai căpețala din capul unei iepe, și face cum poate de leagă el gîrnețul. id. P. 125. Cu una, cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. Leafă avea, pămînt de așijderea, mai ceva vitișoare. CONTEMPORANUL, v1; 97. Oleacă de brînză cu smîntînă, mai un vinișor... C. PETRESCU, Î. II, 204. ◊ (Cu sensul atenuat) Feliu de feliu de pomi: unii în floare, alții cu poamele verzi, mai alții cu poamele coapte. SBiERA, F. S. 16. Unii se apucă de lucratul cîmpului, alții merg cine știe pe unde la cosit; mai unii pleacă în cărăușie. id. P. 253. 3. (În corelație cu el însuși, pune în alternantă termenii pe care îi precedă) Cînd. . .cînd. . . , ba. .. ba. . . Au început a o stâpîni mai o ghintă varvară, mai alta. MAIOR, IST. 249/23. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155, cf. 175, 210. Se gîndește mai la una, mai la alta. CARAGIALE, I, 175. Drumul... înaintează vesel, neted, mai ascunzîndu-se printre fagii tineri... , mai poposind puțin la Cișmeaua Mortului. REBREANU I. 9. Se tot învîrtea pe lîngă noi, mai schimbînd cîte un cuvînt cu chirigiul, mai spunîndu-ne și nouă cîte ceva, mai strîngîndu-și cureaua pe deasupra brîului. MOROIANU, S. 22. Merg cătanele tot rînd, Mai cîntînd și mai plîngînd! JARNIK-BÎRSEANU, D. 313. (Precedat de „și”) Ei merseră deci cum putură, încetul cu încetul, și mai călări și mai pe jos, și mai în căruță. GANE, N. I, 218. ◊ E x p r. Mai una, mai alta v. unul. III. (Cu sens durativ) Mai departe, în continuare ; încă. Cf. VARLAAM, C. 37. De la Poartă i-au venit râspunsu să mai aștepte. NECULCE, L. 207. Încetează dar de a te mai plînge. MARCOVICI, D. 10/21, cf. DRĂGHICI, R. 53/23. A mai trăi în lume nu voi. CONACHI, P. 86, cf. 272. Lacrimele mă opresc de a-ți mai scrie. NEGRUZZI, S. I, 62. Vin-în lumea fericită Cu voinicul ce te cheamă, Căci cu dînsul nu e teamă De-a mai fi călugăriță. ALECSANDRI, P. I, 18. Apoi, mai stînd acolo în fund, pe scară. . . , zice. CREANGĂ, P. 205. Nu. . . era chip a mai sta așa îngălate la nuntă. ISPIRESCU, L. 40, cf. 10. Acolo încă nu-i iarnă, și oile mai găsesc verdeață în bahnă. SADOVEANU, B 59. Ar muri și nu se-ndură, C-ar mai roade la prescură. JARNIK-BÎRSEANU, D. 468, cf. 99. Aș măi sta, da trăbă să mă duc. A III 17. ◊ (Învechit și popular, așezat între verbul copulativ și numele predicativ) Dacă zboară porombița, Ce ți-i mai bună lădița? POP., AP. GCR II, 368. ◊ (Întărit prin „tot” sau „încă”) Cu întîrzierea, tot mai poți să mă pedepsești. MARCOVICI, C. 20/5. încă mai avem de ascultat. DRĂGHICI,. R. 14/26. Tot însă mai rămăsese o școală. NEGRUZZI, S. I, 3. Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii...? EMINESCU, O. I, 140. A ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă. CREANGĂ, P. 279, cf. 90, ALR II 3046/2. ◊ (Durata acțiunii exprimate de verb este indicată printr-o determinare) Mai șede el acolo puțin. CREANGĂ, P. 205, cf. 214. Poți să mai rămîi puțin, dacă dorești. CAMIL PETRESCU, U. N. 156. M-am socotit Să mai iubesc pîn-la toamnă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 44. ◊ (Durata acțiunii exprimate de un verb repetat și determinat prin „ce mai” sau „cît mai” rămîne nedeterminată) Se frămîntă el cu mintea cît se mai frămîntă. CREANGĂ, P. 158, cf. 226, 275. Mai trecu ce mai trecu. ISPIRESCU, L. 14. ◊ (Ca determinant al unui verb al cărui regent este verbul „a putea” sau „a trebui”, trece înaintea regentului) Văzîndu-l împăratul că nu-l mai poate încuiba, l-au izgonit. DOSOFTEI, V. S. decembrie 246r/3. Oh, eu nu-l mai pot suferi! DRĂGHICI, R. 73/10. Tu știi. .. De mai pot trăi, Zulnio, măcar cîtu-i o clipeală! CONACHI, P. 103. Mai pot eu să am nădejde in voi? CREANGĂ, P. 146. Cîntecul nu se mai poate Să lunece-n valuri vrăjite. LABIȘ, P. 50. Ar sta In loc și s-ar mira, Cum mai pociu călca iarba! JARNIK-BÎRSEANU, D. 219, cf. ALR II 3163/2. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui reflexiv sau a formei scurte a pronumelui personal care însoțește verbul) Nu mai mă cunosc. CARAGIALE, O. VI, 424. Nu mai te țin minte. MACEDONSKI, O. III, 112. ◊ (Învechit și regional, așezat între verbul auxiliar și participiu sau între copulă și numele predicativ) Adormite întru desfătarea dragostei frățești, făr-de a fi mai turburate. MARCOVICI, C. 37/15. Răbdai multe supărare, Cum m-am depărtat de tare Și cînd eram mai la tine, Nu mă vreai primi pre mine. BĂRAC, A. 82/21. Plîngi și tu cum plîng și eu, Ce-am iubit nu-i mai al meu. HODOȘ, C. 39. ◊ (De obicei în legătură cu un cuvînt cu înțeles restrictiv, întărește înțelesul verbului „a rămîne” și dă verbelor „a fi” și „a avea” sensul de „a rămîne”) Și încă mai iaste datori să plătească moartea rudei lor. PRAV. 90. Curierul franțuzesc înștiințează... că ar fi mai rămas numai cîteva persoane. AR (1829), 240748. Ah! garafa pîntecoasâ, doar de sfeșnic mai e bună. EMINESCU, N. 42. Mult ai avut de răbdat și puțin mai ai. CREANGĂ, P. 222. Mai erau cîteva ceasuri pînă în dimineața de 11 februarie. CARAGIALE, O. III, 142. De mîncat îmi aducea Lapte acru-ntr-o mărgea, Mîncam și-mi mai rămânea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 394. ◊ Expr. Mai e vorbă? = nu încape discuție !, sigur ! Adevărat să fie. ..? – Mai e vorbă? răspunse el. ISPIRESCU, L. 274, cf. CARAGIALE, O. I, 165. ◊ (În construcții negative, arată încetarea unei acțiuni de durată sau înlocuirea unei stări cunoscute prin opusul ei) De va fi rob, să nu-i dea alt dar, numai să-l slobodzească, să nu mai fie rob. PRAV. 78. Acela de nemică nu mai jeluiește. M. COSTIN, O. 327. Nu mă mai tem de tine. MARCOVICI, C. 20/2. Ș-au întors fața, ca să nu mai vadă. DRĂGHICI, R. 159/23. În orașele cele nouă a tale... nu se mai aude de vitejie. RUSSO, S. 147. Îți mărturisesc că nu mai simt acel foc. NEGRUZZI, S. I, 47. Are un ochi otrăvit și cînd l-a pironi spre tine, nu mai trăiești. CREANGĂ, P. 225. Nu-mi mai place nimica din cîte îmi plăceau odinioară. CARAGIALE, O. VI, 392. Părinții tăi nu mai trăiesc de sute de ani. ISPIRESCU, L. 8. I se părea că nu mai este cum era la plecare, id. ib. 30. Nu mai râmîn, nici dacă mă rugați. SEBASTIAN, T. 127. Dorul ei să nu-l mai duc, Că, de cînd dor am purtat, Ca scîndura m-am uscat! JARNIK-BÎRSEANU, D. 91. Nu ma au. ALR II/791. ◊ (În forme compuse, așezat între prefixul „ne” și un gerunziu, participiu sau supin) Sorii, stelele... nemaifiind cumpenite de-a altor sfere putere.conachi, p. 271. Nemaiputîndu-mâ lupta, am scris să-mi vie pasportul. NEGRUZZI, S. I, 61. Harap Alb și ceilalți, nemaiavînd ce zice, pleacă capul rușinați. CREANGĂ, P. 269. Smochinul se uscă de tot, nemairămîind decît un buștean pîrlit. ISPIRESCU, L. 190. Frunză de răchită, Boală nemaiisprăvită. JARNIK-BÎRSEANU, D. 208. IV. (Arată repetarea acțiunii exprimate de verbul pe care îl determină) 1. Din nou, încă (o dată), iar, iarăși. După ce să vor fi împărțit cu besearica... , nu iaste loc de-a să mai împreunare. PRAV. 151. Au poroncitu pașa lui Antonie vodă de l-au pus hatman și să nu afle câ-l mai schimbă din hătmănie. NECULCE, L. 61. Nici aveam vreme, nici îmi este drag să le mai aud. ANTIM, P. XXVI. Îi veni în gînd să se mai întoarcă. GORJAN, H. I, 3/18. P-a Dîmboviții vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. ALEXANDRESCU, M. 9. Și, mai aruncîndu-și căutătura la broască, văzu ochii ei pare că străluceau de un foc. ISPIRESCU, L. 35. Ș-am strigat, ș-om mai striga, Deacă nu v-eți supăra! JARNIK-BÎRSEANU, D. 472, cf. ȘEZ. V, 105. Mai vine murga la traistă sau (o) mai ajunge Drăguș la căuș, se spune la adresa cuiva care te caută numai la nevoie și pe care, pentru acest motiv, nu ești dispus să-l mai ajuți. Cf. ZANNE, P. III, 92, 409. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui) Dafinul n-a voit să mai mă primească. FUNDESCU, L. P. 26. ◊ (Întărit prin „iar” sau „iarăși”) Mulțămește, Apoi iarăși mai pornește. BĂRAC, A. 40/10. [Cerbul] începe a bea hîlpav la apă rece; apoi.. . iar mai bea cîte-un răstimp. CREANGĂ, P. 225. Se duseră, se duseră și iară se mai duseră. ISPIRESCU, L. 6. ◊ (Ideea de repetiție este întărită de complementul verbului, exprimat de obicei printr-o locuțiune adverbială de repetiție) Să-și mai ia o dată ziua bună. GORJAN, H. I, 3/19. Îi mai sărută de cîteva ori pe amîndoi. CREANGĂ, P. 199. Cînd era să iasă, își mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. Eu am mai fost și-n alte seri la dumneata. SADOVEANU, E. 106. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mâ-n deal o dată. JARNIK-BÎRSEANU, D. 314. Cine o face nesărată Nu o mai face altădată (= după ce greșește o dată, omul se învață minte). ZANNE, P. IV, 3. ◊ (În construcții negative care au sens pozitiv) Și unde nu mai zboară și a treia oară. CREANGĂ, P. 196. ♦ Vreodată, cîndva (în trecut sau în viitor). Care rar domnu au fost ș-a mai hi ca Antioh vodă. NECULCE, L.182. Poate să ne mai întîlnim la vrun capăt de lume. CREANGĂ, P. 192. Cine dracu-a mai văzut Iepure vara cosind...! JARNIK-BÎRSEANU, D. 415. ♦ (Uneori întărit prin „și” sau „încă”) în altă împrejurare, înainte de asta; deja. Aceastea nunte să vor despărți, cum am și mai dzis. prav. 218. Au mai domnit aice în țara Românească... , cînd s-au fost... călcat țara du peste Olt. ZILOT, CRON. 65. Dama (precum am mai spus) era... frumoasă. NEGRUZZI, S. I, 37.Așa paseri desfrânate Mai văzut-ați încă voi? ALECSANDRI, P. I, 206. Am, mai îmbiat eu c-o mulțime de cucoane. CREANGĂ, P. 115. Am mai umblat pe-aici. . . , dar sînt Amar de. ani, amar! COȘBUC, F. 71. ** (În construcții negative, arată că o acțiune sau o stare din trecut nu se reia, nu revine) Iată, sănătos ești, de acmu să nu mai greșești! CORESI, EV. 58. Cînd să vor face mari... , să nu mai facă acest lucru. PRAV. 219. Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară; Ceale ce trec nu mai vin, nici sâ-ntorc iară. M. COSTIN, O. 320. Cei fără de leage să nu-mi mai cuteadze. DOSOFTEI, PS. 23/16. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune! NEGRUZZI, S. I, 146. Cînd vrun om aproape a merge a cutezat, El la lumina zilei nu s-a mai arătat. ALEXANDRESCU, M. 11. Duce-m-aș și m-aș tot duce, Dor să nu mă mai apuce! ALECSANDRI, P. II, 103. Pe culmi, în sărbători, Nimeni nu mai merge! COȘBUC, P. I, 260. De cînd ați plecat, Nu s-a mai secerat, Cuptoarele s-au stins. ARGHEZI, VERS. 186. De cînd, mîndră, mi te-ai dus, Peană verde n-am mai pus. JARNIK-BÎRSEANU, D. 116. Nu mai be mîța oțet! (= nu mă mai las înșelat!). Cf. ZANNE, P. IV, 32. ◊ (Complementul verbului indică intervalul de timp care a trecut de cînd s-a întrerupt acțiunea) Nu ne-am mai văzut de treizeci de ani. C. PETRESCU, C. V. 107. ♦ Niciodată. Acești frați nu mai avuse prilej a se întîlni amândoi. CREANGĂ, P. 183. Flori, de care nu mai văzuse ea. ISPIRESCU, L. 17. Ce-am pierdut n-oi mai găsi! JARNIK-BÎRSEANU, D. 151. Mart din post nu mai lipsește. NEGRUZZI, S. I, 251. ◊ (Întărit prin adverbele „niciodată”, „în veci” sau prin echivalente ale acestora) Nu se va îndrepta mai în veci. AXINTE URICARIUL, LET. II, 123/10. N-oi mai veni, Ivane, cîte zilișoare-oi avea eu. CREANGĂ, P. 306. Apoi m-oi întoarce, ca să nu mă mai duc niciodată. ISPIRESCU, L. 8. ◊ (În compuse, așezat între prefixul „ne” și un participiu) O diată nemaipomenită pînă atunci. CREANGĂ, P. 12. Cu un curajiu nemaiauzit se repede asupra mistrețului. ISPIRESCU, L. 371. Mi-a făcut un rău nemaipomenit. CAMILAR, N. I, 95. Ceva perfect, nemaiatins. DEMETRIUS, A. 82. Pădurețul se miră de această minune nemaivăzută. MERA, L. B. 144. 2. (De obicei în construcții negative, arată că acțiunea exprimată de verb a fost proiectată, dorită, începută etc.) De aici înainte. Nice tu una nu poate să să mai cunune acesta, PRAV. 182. Văzîndu-l. . . că starea lui cerea liniștire, nu-l mai supără. GORJAN, H. i, 4/23. De-un semn în treacăt de la ea El sufletul ți-l leagă, Încit să n-o mai poți uita Viața ta întreagă. EMINESCU, O. I, 189. Parcă-mi vine s-o sorb cu ochii, de dragă ce-mi e; dacă n-a... fi asta, apoi nu mă mai însor niciodată. CREANGĂ, P. 167. Aici vor veni în șirag să s-adape Una cîte una căprioarele... Vai, cum aș vrea să nu mai vii, să nu mai vii, Frumoasă jertfă a pădurii mele! LABIȘ, P. 27. Nu te mai poci uita! JARNIK-BÎRSEANU, D. 9. ** (În construcții negative, arată că o acțiune dorită, proiectată întîrzie să se realizeze) Tot, încă; o dată. Nu te-ai mai părăsit? MINEIUL (1776), 162v2/14. Vădzînd... că nu le mai vini agiutor, au închinat cetatea. NECULCE, L. 341. Dar nu mai tăceți, măi? CREANGĂ, P. 254. Și tare-i târziu, Și n-am mai murit. BACOVIA, O. 10. Da suspin că nu mi-e bine, Că bădița nu mai vine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 98. De cînd lumea caută să se însoare și nu mai poate. ȘEZ. V, 139. ◊ (În construcții negative, în legătură cu timpurile trecute ale verbului, arată că o acțiune începută sau proiectată nu a fost îndeplinită) N-au apucat să mai dreagă sinețele. M. COSTIN, O. 313. La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 393. V. (Dă valoare intensivă ideii exprimate în frază) 1. (Precedă verbul; accentul propoziției sau al frazei cade asupra verbului, iar în construcții negative, asupra negației care însoțește verbul) Nu mai înceată turburînd pre noi. COREZI, EV. 56. De strînsoare nu să mai satură. VARLAAM, C. 68. Începutu-s-au atunce și omor în vite, cît nu mai biruie oamenii să le despoaie. NECULCE, l. 206. Cît era ziulica de mare, nu-și mai strîngea picioarele. CREANGĂ, P. 284. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. Deprinde-te și tu a fi domol ca întinderile astea, de nu le mai vezi sfîrșitul. SADOVEANU, M. C. 125. Da mai lasă, măi bărbate, Las-acum și nu mă bate. JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. Nu să mai sățuie. ALR I 783/846. L-o mai sătura țălina, se spune despre oamenii lacomi. ZANNE, P. IV, 144. (E x p r.) Mai rămîneți cu bine (sau cu sănătate), formulă familiară de salut, la plecare. Dumnezeu să vă apere de cele rele, și mai rămîneți cu bine! CREANGĂ, P. 20. Ei, măi Ștefane și Smărănducă, mai rămîneți cu sănătate, că eu m-am dusu-m-am. id. A. 23. ◊ (În legătură cu verbul „a ști”, în formule care exprimă nedumerire, îndoială) Te văd că ești un băiet isteț și, mai știi păcatul? poate și harnic. CREANGĂ, P. 152. Drumul îi era... Dumnezeu mai știe pe unde. ISPIRESCU, L. 104. Mai știu și eu? Așa, i-a fost menit. COȘBUC, F. 73. O fi curs tot vinul? ... – Apoi dă, nevastă, nici nu m-am uitat; mai știu? o fi curs! ȘEZ. V, 132. ◊ (Accentul propoziției sau al frazei cade pe un adjectiv sau pe un adverb precedent ) Unde mai ești acum oare? CONACHI, P. 102. Pârul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede. EMINESCU ,O. I, 209. Multă vorbă, mult rîs și mare nedumerire se mai făcuse. CREANGĂ, P. 84. Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi! ISPIRESCU, L. 15. Dară grea palmă mai ai! id. ib. 47. Mîndră maic-am mai avut! JARNIK-BÎRSEANU, D. 362. Amar măi suflă vîntu! ALR II 3121/172. Oala dogită în zadar o mai legi. ZANNE, P. IV, 6, cf. III, 139. 2. (Urmînd după „ce” exclamativ, precedă cuvîntul sau grupul de cuvinte care poartă accentul propoziției) Ce mai vremi acele! NEGRUZZI, S. I, 246. Ce mai galicism! MAIORESCU, CR. II, 84. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! EMiNESCU, O. I, 147. Olio, tu leică, ce mai drac frumos de noră! COȘBUC, B. 80. Ce mai cherestea ești! Cf. ZANNE, P. III, 103. ◊ E x p r. Ce mai.. .? =a) ce rost are ?, la ce bun ? Ce mai atîta vorbă lungă? Dintr-o păreche de boi m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. Mă rog, ce mai la deal, la vale? Așa e lumea asta. id. ib. 223 ; b) (întrebuințat absolut) inutil să mai discutăm ! Ce mai ? . .. Nu ți-o da tata, îți dau eu, dacă-i pe-aceea. POPA, V. 51. Ce mai de... ! sau ce de(-a mai) v. c e. II. (De obicei purtînd accentul în frază, exprimă ideea de aproximație) Aproape.(Determină verbe sau, de obicei urmat de conjuncția „că”, propoziții) Filipic mai soseaște la Țarigrad. MOXA, 378/33. Au purces... cu mare frică, mai se lăsasă și de viață. AXINTE URICARIUL, LET. II, 125/20. Mai îș dezbâtusă țara, c-au îmblat vro doi, trei ai pen țara Ungurească. NECULCE, L. 160. Să scăpăta din picioare, de măi cădea. MINEIUL (1776), 17v2/27. Lovindu-se cu oștile nemicilor, pre ele le-au învins și mai le-au stins. ȘINCAI, HR. I, 99/22. El mai agiunsăse la lăcuința lui. DRĂGHICI, R. 167/13. La pămînt mai că ajunge al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 85. Mai că-mi vine să zic și eu ca omul ceala. CREANGĂ, P. 128, cf. 160, 162, 203. Dacă nu era binele ce mi-ai făcut. . . mai că te mîncam. ISPIRESCU, L. 90, cf. 16. Mai că m-aș duce. PAMFILE, J. II, 152. Dorul ei mai mă omoară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31. Mai era să se aprindă. ȘEZ. V, 84. Că de doru lui mai mor! ALEXICI, L. P. 18. L-o bătut, pînă l-o mai omorît. ALR II 3598/349. ◊ (Întărit prin repetiție) Cu a tuturor tăcere mai mai a Corbului siloghizm... se mărturisea. CANTEMiR, IST. 61. Ș-așa bine că fugea, Mai că mai îl agiungea. ALECSANDRI, P. P. 151. ◊ (În construcții negative, restrînge valoarea negației) Găineli mai nu era în țară. NECULCE, L. 84. În a momițelor țară (Ce mai nu are hotarâ). DONICI, F. I, 18/4. Ei mai nu simțiră intrarea noastră. EMINESCU, G. P. 59, cf. id. O. IV, 112. Mai nu-l prindea somnul, de harnic ce era. CREANGĂ, P. 140, cf. 12,275. Mai nici nu dormea și mai nici nu ospăta. SBIERA, P. 88. Mai nu mai erau pești în Dunăre. RETEGANUL, P. V, 45. Mai nu mai aveau parte de somn. ȘEZ. II, 67. Mai nu are saț (= e mîncăcios). ALR I 783/542. ♦ (În construcții negative, uneori întărind pe „numai”) Doar că nu... , numai cît nu. . . Pînă mai numai că nu-i prindea Petrea. SBIERA, P. 24. Acela mai că nu căzu jos de frică. RETEGANUL, P. III, 28. Mai că nu l-o călcat caru. ALR II 3130/346. ♦ (În legătură cu verbe la modul conjunctiv) Pe punctul. . . , gata... , cît pe ce. Strîngîndu-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I, 80. Numai iată ce dă de un cuptiori nelipit și mai să se risipească. CREANGĂ, P. 287. * (Regional, folosit pleonastic pe lîngă „cît pe ce”) Era mai cît pe ce să pun mina pe dînsul. Com. MARIAN. ◊ (Întărit prin repetare) Sîngele închegat... era mai-mai să umple groapa. CREANGĂ, P. 227. Mai-mai era să-și iasă din minți. ISPIRESCU, L. 74. Era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai. COȘBUC, P. II, 230. Întinse picioarele pînă în dreptul necunoscutului, mai-mai să-l atingă. CONV. LIT. XLIII, 405. Mai-mai sî fac o prostii. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Determină alte părți de vorbire) Mai în toate limbile vedem că au acest izvod. N. TEST. (1648), [prefață] 5v/9. Cinstea bunătății lui era mai peste toată lumea. BIBLIA (1688), [prefață] 7/22. Au arsu tîrgu mai giumătate. NECULCE, L. 84. După multă vreame ce stătu spînzurat, pogorîndu-l mai mort, l-au băgat în temniță. MINEIUL (1776), 186v2/25. Mai toate sărbătorile lor stau în mîncări. IST. AM. 89v/5. Și da arendă cît vrea ei pe ele, mai nimic. DIONISIE, C. 163. Mai morți de frică, au început a-ș frînge mînile. DRĂGHICI, R. 10/8. Zmei... cu chip mai de om. GORJAN, H. IV, 140/10. Cele cu neputință chiar, ea poate să le facă. Și mai pe acest cer, cîndva, la pămînt jos îl pleacă. PANN, E. III, 51/20. Gîndul meu.. . mai nimic nu găsește să fi rămas nesmintit. CONACHI, P. 212. Îi uciseră mai pe toți. BĂLCESCU, M. V. 392. Inamicii pierdeau miie de oameni, iar ai noștri rămîneau mai intacți. HASDEU, I. V. 123. Mantaua sa lungă și ruptă, ce ajungea mai până la picioare. EMINESCU, G. P. 48. Ce garduri streșinite cu spini, de mai nici vîntul nu putea răzbate printre ele! CREANGĂ, P. 153, cf. 304. Înainte de termenul mutării, mai în fiecare familie începe regulat o interesantă dezbatere. CARAGIALE, O. IV, 10. Hainele de pe dînsa. . . se muceziseră și se putreziseră, rămîind mai goală. ISPIRESCU, L. 144. Limba română. .. are același început, mai acea materie și mai acea gramatică [cu limba italiană]. ap. ODOBESCU, S. I, 244. Mai un hotar tot a fost plin De mese. COȘBUC, P. I, 57. Cînd îmi ridic ochii, el într-un stejar; plin de zăpadă și mai degerat. LUC. III, 105. Brînză, smîntînă și ouă proaspete... avea mai totdeauna cucoana Mărioara la cămară. HOGAȘ, DR. II, 103. Închizînd mai de tot genele tremurătoare, privi lung-lung în zarea întunecată. MIRONESCU, S. A. 70. Citea mai toată ziua cronici și scrieri istorice. CĂLINESCU, E. 417. Dară carnea era mai crudă. „Ce este... nu-i fiartă” SBIERA, P. 82. Unde pleci, frate, Cu dragostele mai toate? TEODORESCU, P. P. 321. (Întărit prin repetiție) Numindu-l mai-mai un al doilea Alexandru Machedon, primea drept recunoștință... bani! HASDEU, I. V. 241. ◊ (Regional, urmat de „că”) Mai că totdeauna mintea asupră-i putere n-are. CONACHI, P. 281. Era încă mult de lucru, deși era mai că miezul nopții. JUN. LIT. iI 50. Măi că tot la un an și jumătate făcea cîte un copi. SBIERA, P. 187. 3. (Cu sensul atenuat, în propoziții care constituie răspunsuri afirmative) Nu-i așa? – Mai așa! . . . Decît un singur lucru ne stingherește pe-amîndoi. ALECSANDRI, T. 905. Carul dumitale parcă merge singur. – D-apoi... mai singur, nu-l vezi? creangă, p. 40. Așa-i că ți-a căzut cu tronc la inimă? – Mai așa, măi Chirică! id. ib. 166. Îi împușcat [bursucul]? – Mai împușcat! N. A. BOGDAN, ap. TDRG. ◊ (Urmat de adverbele „ca” sau „cît”, uneori repetat, exprimă o comparație relativă) Aproape (ca). Mai ca de două ori de cumu-i curtea, așa era acel ocol. NECULCE, L. 232, cf. N. COSTIN, LET. II, 38/20. Ești un cheag zbîrcit mai ca și mine și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127. Se gîndeau la... Licsandra, pe care o știau mai, mai cît cei doi frați de voinică. CAMIL PETRESCU, O. II, 452. Luminau mai ca ziua. ȘEZ. III, 184. ♦ (Determină numerale) Aproximativ, cam, vreo, în jur de.. . , la.. . , circa. Au trecut mai trei luni până au purces. AXiNTE URICARIUL, lLET. II, 153/33. L-au ținut rob mai doisprezece ani. ȘINCAI, HR. II, 70/34, cf. 164/8. Gospodarul... va căpăta mai 1000 lei. I. IONESCU, C. 42/23. Eu aveam un curs de carte extraordinar, și cîștigam mai două mii de fișe. BOLINTINEANU, O. 367. ◊ (Întărit prin „la” adverbial) S-au tînguit mai la un ceas. PANN, E. III, 92/8. C. (Atenuează ideea exprimată de cuvîntul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucîtva. 1. (Determină verbe) Până să va mai lăsa și să va mai domoli firea bărbatului cea sireapă. PRAV. 155, cf. 177. Așijdere și feredeul l-au mai tocmit. NECULCE, L. 308. Lipsit... de tot cel ce putea să-l mai mîngîie. MARCOVICI, C. 4/8. Din norocire atunce au început și turbatile valuri a să mai alina. DRĂGHICI, R. 12/6. Hotărîi să-mi răzbun și ideea asta mă mai liniști. NEGRUZZI, S. I, 7, cf. 63. Te-ai mai încălzit? ALECSANDRI, t. i, 460. Îl botezase cu numele de Agatocle..., ca să mai acopere. . . grosolănia numelui de Leuștean. GANE, N. III, 156. Ninsoarea mai încetase. CREANGĂ, A. 32. Tînăra nevastă, văzîndu-și bărbățelul, mai uită din cele năcazuri! id. P. 7, cf. 5, 33, 253. Vîntul s-a mai potolit. CARAGIALE, O. I, 144. Nu știau ce voie să-i facă, ca să-l mai înveselească. ISPIRESCU, l. 11. Focul mi-oi mai alina. JARNIK-BÎRSEANU, D. 82, cf. 132, 414. A intrat nora-n blide, pînă ce se mai deprinde. ZANNE, P. III, 479. (E x p r.) Așa (sau acum) mai vii de acasă, se spune cuiva care revine asupra unei erori, care adoptă o atitudine mai conciliantă, mai înțeleaptă. Cf. ALECSANDRI, T. 902. Ia, acum mai vii de-acasă, fătul mieu. CREANGĂ, P. 223. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui reflexiv) Parcă mai m-am ușurat și simțesc cum mă tot însănătoșez! SBIERA, P. 30. ◊ (Cu sensul întărit de complementul verbului) Ploaia și furtuna au mai contenit puțin. DRĂGHICI, R. 73/29, cf. 27/17. Se mai ușurâ nițel de mâhnirea ce îi sfîșia rărunchii. GORJAN, H. I, 5/27. Harap Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă. CREANGĂ, P. 212. ♦ (Arată că acțiunea exprimată de verb se desfășoară sporadic, întîmplător, nesusținut) Cîteodată, uneori. Vezi că pe-atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări; mai scriau oamenii și de urît. GHICA, S. 86. Prin satul adormit, Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I, 48. Nu te, maică, supăra Că mai mor voinici așa! JARNIK-BÎRSEANU, D. 320. ◊ (Urmat de adverbul „și”) Opreau pentru ei mușchii, pe care-i păstrau sărați la butoaie, mai și vînzînd din ei. MOROIANU, S. 26. Încheagă brînză, umple putinica, mănîncâ toată iarna, mai și vinde. STANCU, D. 97. Cetera mai și greșește. . . Gura mea le potrivește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 357. ◊ (Regional, în legătură cu verbul „a se duce” și precedat de „cam”, exprimă prin restricție intensificarea acțiunii) De-a binelea; întins. V. c a m a i. Face o săritură înapoi și una înainte, și se cam mai duc la împărăție. CREANGĂ, P. 199, cf. 41. Și să te cam mai duci la fugă spre răsărit. MARIAN, T. 45. 2. (Determină diferite alte părți de vorbire) De va fi slugă, ce să dzice om mai de gios. . . , să-l poarte de coadele cailor. PRAV. 36. Acesta obiceaiu iaste de curund în pravilele ceaste mai noi. ib. 109, cf. 125. Galeria era ticsită de dame frumoase, frumușele și mai sluțișoare. NEGRUZZI, S. I, 36. Boieriul acela avea o păreche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. CREANGĂ, P. 301. Ioana dădea demîncare purcelului mai în fundul ogrăzii. REBREANU, R. I, 147. * (Precedă cuvinte sau grupuri de cuvinte care exprimă noțiuni temporale subliniind caracterul lor vag, imprecis) Ceale meare luminate ce le-ai pus în patu-ți mai acmu. DOSOFTEI, V. S. septembrie 15r/4. Pentru acee ș-au agonisit... nume de viteaz de la turci, precum își scosese și Cantemir vodă mai în trecuți ani. NECULCE, l. 287. Mai în trecutele zile... era vreme bună. DRĂGHICI, R. 35/12. Mai apoi însă. . . primi. BĂLCESCU, M. V. 412. Mai dăunăzi, înainte de topirea gheții, o femeie..., vrînd să-și spele picioarele, s-a rupt gheața cu dînsa. CR (1836), 441/11. Hai de acum să dormim, mai acuș să ne trezim. CREANGĂ, P. 255. Totul rămânea ca mai nainte. ISPIRESCU L. 34, cf. ODOBESCU, S. III, 9. Mai spre amiazi... Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași. COȘBUC, B. 21, cf. 10. Mai ad’int’e. ALR I 327/270. ◊ Loc. prep. (Învechit) Mai apoi de... = după. Mai apoi de izgnaniia învățătoriului. DOSOFTEI, V. S. octombrie 44v/27. E x p r. Mai an = anul trecut (ALR SN III h 779); cu cîțiva ani în urmă (ALR I 1977/251, 790, ALR II/284). Mai an, capitala noastră era în picioare. GHICA, S. 654. Un miel furat mai an din stînă. GANE, N. I, 129. S-a sculat mai an Bădica Troian. TEODORESCU, P. P. 145. (Regional) Mai anțărț = acum doi ani. Că mai anțerțu ne-au dzis noao, tuturor leșilor, craiul Șfedului să ne gătim. NECULCE, L. 254. (Regional) Mai alaltăieri = răsalaltăieri. Cf. ALR II 2393 ter/260, 316, 514, 791, 876. Mai ieri (-alaltăieri) sau mai alaltăieri = de puțină vreme, de curînd. Mai alaltăieri am trecut pe aici. ISPIRESCU, L. 9. Pe foile albastre Ce aduceau mai ieri Vestiri de bucurie, Dorm literele moarte. DENSUSIANU, L. A. 29. Nu știu cine cîntă Despre toate cîte-au fost mai ieri. LESNEA, P. E. 143. ◊ (Restrînge sensul lui „mult” și al lui „puțin”) Venrără la dînsulu mai mulți întru a striiriloru preimitoare. COD. VOR. 104/1. Mai multe să fac [călugărițe] cu de-a sila. PRAV. 197. Vrăjmașii vor voi a-l ține mai multă vreme înpresurat. DRĂGHICI, R. 165/7. Oamenii sînt mai de multe ori ei singuri pricina suferințelor lor! BOLINTiNEANU, O. 362. După mai multe lupte îndelungate, aceste pretenții cad zdrobite. BĂLCESCU, M. V. 8. Prin ușe, se văd mai mulți alegători plimbîndu-se în sus și-n jos. CARAGIALE, O. VI, 137. Sînt de mai multe zile cu voi. ISPIRESCU, L. 8. Unde-or fi oameni mai mulți, La mine să nu te uiți; Unde-or fi mai puținei, Ochii tăi să fie-ai mei. JARNIK-BÎRSEANU, D. 245, cf. ALR II 2968. (E x p r.) Mai mult sau mai puțin v. mult. ◊ (În legătură cu corelativele „cînd.. . cînd. . . ”, „și. . . și. .. ”, exprimă varietatea prin alternanța dintre contrarii) În multe rînduri s-au dus la groapă. .. și mai de noapte, și mai cătră dzuă. VARLAAM, C. 105. Stelele pe cer derază și mai mari, și mai mărunte. CONACHi, P. 264. Erau acolo o mulțime de oameni, și mai învățați, și mai proști. SADOVEANU, E. 112. Prind cucoșii a cînta.. . Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNIK-BÎRSEANU, D. 163. E x p r. Mai așa = nu tocmai bun, nu chiar așa cum ar trebui. Nu-i vorbă, tot atîta se toarce și c-o furcă mai așa, dar parcă-ți umblă mîna mai ușor pe-o sculă frumoasă. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Tuturor le spune că Simina-i fată Mai așa și-altminteri. COȘBUC, P. I, 247. Mai altfel = nu chiar așa (de rău) cum se prezintă. Eu te socoteam mai altfel, dară văz că ai de gînd să-ți cei iertăciune de la mine ca toți fricoșii. ISPIRESCU, L. 42. ◊ (Restricția este folosită pentru a accentua prin contrast calitatea) Numai în grădina ursului... se află sălăți de-aceste, și mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. Dragu meu, mai puțini oamini ca dumneata! ALR II 3093/520, cf. 3093/682, 812, 928. (E x p r.) (Cam) mai ba v. b a. D. (Servește ca instrument gramatical pentru formarea comparativului de superioritate și a superlativului relativ). I. (Formează comparativul) 1. (Termenii comparației sînt exprimați în frază și se leagă prin „decît”, prin „ca” și, învechit sau atunci cînd al doilea termen al comparației este un numeral, prin „de”) Și lăcui într-unșii mai multe de dzeace dzile. COD. VOR. 66/13. Mult mai cinstită de aurul. ib. 140/13, cf. 50/1, 52/27, 60/14. Întru înțeleptu și sufletu... semerea tatălui, în dzeire mai mic de tatăl după omerie. PSALT. 336. Sudalma ce să va face în tîrg iaste mai mare decît aceaia ce s-are face la sat. PRAV. 230, cf. 108, 158, 173, 224. Ceia ce sîmt mai mici de 25 de ani. ib. 259. Să neguțitorească cu dînsa mai bine decît cu aurul și decît fiece altă aveare. BIBLIA (1688), [prefață] 3/47. Și poate să vie o vreme să trebuiască și să slujască împărățiii mai mult prețul decît trii mii de pungi de bani, îndzăcit decît giuruiescu ei. NECULCE, L. 20. Am făcut planuri de fericire mai ciudate decît visurile. MARCOVICI, C. 15/3. Îl iubea mai mult decît ochii. DRĂGHICI, R. 3/17. Zulnia, cea mai frumoasă decît zorile la față. CONACHI, P. 82. Mai mult de șaptezeci cetăți. BĂLCESCU, M. V. 6. Mai bine-mi place s-aud sunînd Un răcnet aspru de răzbunare Decît oftare De amor blînd. ALECSANDRI, P. II, 79. Ea este mai rea decît soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. A pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt, mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I, 54. Încearcă, fii mai fericit ca mine. DEMSUSIANU, L. A. 58. Cît de mare-i pămîntu, Ce-i mai rău ca urîtu? JARNIK-BÎRSEANU, 8, cf. 90, 411. Măi mare ca mine. A III 17. Mai degrabă știe satul decît bărbatul, se spune în ironie la adresa bărbaților care nu știu că sînt înșelați. Cf. ZANNE, P. IV, 257. Mai scumpă ața decît fața, se spune atunci cînd cineva, după multă muncă, nu se alege cu nimic. Cf. id. ib. III, 12. ◊ (E x p r.) Unul (sau una) mai... decît altul (sau alta) sau care (mai) de care mai..., care mai de care, se spune cînd vrem să arătăm că într-un grup de ființe, de obiecte etc., fiecare în parte excelează în privința unei anumite calități. Graiuri care mai de care păcălitoare. ISPIRESCU, L. 36. Pietre nestemate, una mai frumoasă decît alta, una mai mare decît alta. id. ib. 191. Care mai de care mai fermecătoare. H IV 61. ◊ (Întărit prin adv. „și”) La Țarigrad și la unguri și în Crîm, și mai cu preț decît aice era bucatele toate. NECULCE, L. 379. ◊ (Comparativul aflîndu-se în raport sintactic adversativ cu pozitivul, termenii comparației nu mai necesită elementul de legătură) Rele-s, bade, frigurile, Da-s mai rele dragostele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 7. Amară-i frunza de nuc, Mai amar doru ce-l duc. id. ib. 90. (întărit prin adv. „și”) Milă mi-e de haina lui, dar de cămașa mea și mai tare. Cf. ZANNE, P. III, 179. ◊ (Cu termenul de comparație „toți” sau un echivalent semantic al acestuia, comparativul capătă sens de superlativ) Te știu că ești mai înțelept de toți iudeii. COD. VOR. 74/12. Urîtu. .. și mai hicleanu de tot pămîntul. PSALT. 327. Mai micul și mai apoi de toți și ticălosul. MOXA, 399/32. Va rămânea fără de cinste, care lucru iaste mai rău de toate. PRAV. 248. Să fie mai apoi de toți. N. TEST. (1648), 53r/27. Să fii tu mai sus decît toate limbile. BIBLIA (1688), 1451/25. * Expr. (Învechit) Mai apoi de toate = în cele din urmă, la sfîrșit. Și ieșind întreg íl deaderă herilor să-l mănînce, mai apoi de toate îi spintecară pîntecele cu ostie și cu aceasta-l premeniră din viață. DOSOFTEi, V. S. septembrie 2v/22. 2. (Al doilea termen al comparației este subînțeles) Mai bunru e cela ce dă bunrătate. COD. VOR. 128/22, cf. 20/22, 122/24, 152/27. Lumina mai mare să slujască zuoei [= zilei] și lumina mai mică să slujască nopției. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/24. Mai mare iaste răpitura, cînd va fi cu soții multe. PRAV. 184. Nu era cu putință să lase mai folositoare învățătură. BIBLIA (1688), [prefață] 3/13. Îmi va da ceea ce-mi va fi mai de folos. MARCOVICI, D. 2/17. Din aceste [oase] au ales el care era mai tari și mai ascuțite. DRĂGHICI, R. 58/10. A tale scrisori duioase,.. Mă cufund în întuneric de gînduri mai amărîte! CONACHI, P. 104. Aș vrea să văz ziua pămîntului vestită, Să respir un aer mai liber, mai curat. ALEXANDRESCU, M. 7. Toarce baba mai turbată! ALECSANDRI, P. I, 8. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Îi pare legea de a iubi. EMINESCU, O. IV, 12. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. De ce nu ești mai blînd, Dragomire? CARAGIALE, O. VI, 257. Își aruncă ochii la dînsa mai cu băgare de seamă. ISPIRESCU, L. 35. Alții poate vor vorbi mai bine și mai complet despre meritele prietenului nostru. IONESCU-RION, C. 129. Din fundul lumii, mai din sus. . . , Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, B. 18. Simțea că i-e mai dragă Ileana. REBREANU, NUV. 108. Ascultă aci, că e mai extraordinar! CAMIL PETRESCU, T. III, 363. Dar aici, fărâ-ndoială, Noi sîntem mai cu greșeală. DEȘLIU, M. 44. Cînd gîndești să te umbrești, Mai tare te dogorești! JARNIK-BÎRSEANU, D. 179. De-i mai mic, e mai voinic. id. ib. 310. Vorbesc măi tare: ALR II/I h 27. Bucatele de la masa altuia sînt mai cu gust, se spune în batjocură la adresa celor zgîrciți. Cf. ZANNE, P. III, 495. ◊ (Învechit și popular, cînd termenul determinat este într-o construcție prepozițională, „mai” trece înaintea prepoziției) Mai în mare păcate-l va arunca și mai în grei păzitori va hi ținut. VARLAAM, C. 208. Dzice că mai pre mare ploi să băte ei cu șfedzii. neculce, l. 244. Îl aprinde mai cu strașnică pornire. CONACHI, P. 84. Lacomi la găzdășie, Mai la mare sărăcie. DOINE, 38. ◊ (Întărit prin „și” sau „și. . . încă”, cu accentul propoziției sau al frazei pe „și”, exprimă o gradație intensivă a calității) Vei câștiga și mai multă bucurie a sufletului. DRĂGHICI, r. 48/17. Și mai rău, și mai mult încă. CONACHI, P. 83, cf. 260, 267, 277. O nație și mai barbară, și mai puternic. BĂLCESCU, M. V. 8. Cu asta a voit spînul... să facă pe Harap Alb ca să-i ieie și mai mult frica. CREANGĂ, P. 208. Merse. . . merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, l. 5. Cînd gîndești să scapi de-un rău, Vine altul și mai greu! JARNIK-BÎRSEANU, D. 222. ◊ (Loc. adj. și adv.) (Încă) și mai (și) (decît) = și mai mult, și mai grozav. Tată-său în picioare, ba încă și mai și. . . CREANGĂ, P. 250. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos și mai și decît Gheonoaia. ISPIRESCU, L. 6. Oricît ar fi de frumoase, tot ar voi să fie și mai. CONTEMPORANUL, VI2, 201. ◊ (Termenii între care se stabilește proporția sau gradația sînt introduși prin „de ce.. . de aceea”, „cu cît. . . cu atît”, „pe cît. . . pe atît”) Mintea, cu cătu-i tare, cu atîta mai mult lucrează. CONACHI, P. 278. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț. ISPIRESCU, L. 2, cf. 41. Trandafirul, cu cît mai frumos, cu atît mai puțin ține. ZANNE, P. I, 297. ◊ (În legătură cu „tot”, „din ce în ce” sau cu un echivalent al acestora, exprimă o gradație continuă) Din ce în ce mai vie o simte-n a lui brațe. EMINESCU, O. I, 95. Umbra morții se întinde tot mai mare. id. ib. 148, cf. 97, 103. Înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ (În construcții negative, comparativul de superioritate exprimă egalitatea) Întru această Troiță nece urul nu iaste mai vechi și nece mai apoi, nece mai mare, nece mai mic. PSALT. 337. Să să bucure... cu acest binre, până cînd să vor împlea doodzeci de ai.. . , iară nu mai mult. PRAV. 49. Nu mai puțîn și maica sa... îi zicea. DRĂGHICI, R. 5/14. Te-ai deprins a socoti amorul o zabavă, nimic mai mult. NEGRUZZI, S. I, 45. Și doar nu era vreun om mai arătos sau mai deosebit Petrea Dascălul. GANE, N. III, 133. Cin-poftește traiul meu, Să i-l deie Dumnezeu, Nici mai bine, nici mai rău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 127. ◊ Expr. (Și) mai multe nu v. m u l t. Nici mai mult nici mai puțin v. m u l t. 3. (Învechit și regional, de obicei accentuat pe „mai”, comparativul concurează din punct de vedere semantic cu superlativul relativ sau cu cel absolut, după cum este sau nu urmat de o determinare introdusă prin „între” sau „dintre”) Mic era întru frații miei și mai tărăru întru casa tatălui mieu. PSALT. 309. Dintr-alalți au fost mai drag ucenic lui H[risto]s. N. TEST. (1648), 104 v/4. Au fost și David mai mic între frații și în casa tătîne-său. ANTIM, P. 4. Era, de nu toți, mai mare parte români. ȘINCAI, HR. I, 56/23. Era mai mic dintre toți. GANE, N. II, 145. Că prînzu cînd e mai dulce, El ia cartea și citește, Prînz pe masă se răcește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75. Du-mă, Doamne, și mă pune, Unde mi-i mai drag pe lume. id. ib. 145. Cînd era zîna mai în focul jocului. SBIERA, P. 38. [Oița] mergea tot înaintea turmii și era ca un păcurar care-i mai harnic! RETEGANUL, P. III, 57. Și cînd era șărpoaica mai aproape de ei, Crăișorul făcu din nevastă-sa moară pe o apă mare. MERA, L. B. 36. 4. (Comparativul anumitor adjective, adverbe și locuțiuni capătă valori semantice în care nu se mai simte sensul pozitivului și este folosit ca locuțiune) Mai ales v. a l e s. Mai bine v. b i n e. Mai bine de... v. b i n e. Mai cu deosebire v. d e o s e b i r e. Mai dihai v. d i h a i. Mai mult v. m u l t. Mai pe deasupra v. d e a s u p r a. Mai prejos v. p r e j o s. Mai presus v. p r e s u s. Mai cu seamă v. s e a m ă. Mai vîrtos v. v î r t o s. II. (Formează superlativul) 1. (Precedat de „cel, cea” sau, regional, de „ăl, a”, formează superlativul relativ al adjectivelor, adverbelor și al locuțiunilor adjectivale sau adverbiale pe lingă care stă) Cumu și întâii preuți (p o p a cel mai mare N. TEST. 1648, a r c h i e r e u l BIBLIA 1688) mărrturisescu-mi. COD. VOR. 38. Cei mai mulți și cei mai mari și mai credincioși dăscăli dzic. PRAV. 213. Spre cea mai multă parte. BIBLIA (1688), [prefață] 3/27. Cel mai mic sunet ce auze îl înspăimînta. DRĂGHICI. R. 40/4. Cele mai bune și înțelepte purtări. GORJAN, H. I, 2/4. Din toți muritorii lumei cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire. CONACHI, P. 99. Sînt cel mai mare dintre frați. CREANGĂ, P. 184. Grajdurile... unde erau cei mai frumoși armăsari din toată împărăția. ISPIRESCU, L. 3. Brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde. COȘBUC, P. I, 88. Busuioc roșu răsare, Unul mic și altul mare;... Cel mai mare mi-i drag tare! JARNIK-BÎRSEANU, D. 22. Ali mai multe muieri. ALR II 3014/2. Ion îi hăl măi nalt. A III 17. 2. (Precedat de adverbul „cît” sau, învechit și regional, de „cum”, indică superlativul absolut al adjectivelor, adverbelor și al locuțiunilor adjectivale sau adverbiale determinate) Cumu-i mai de sîrg să slobodzi pre cei 3 oameni. VARLAAM, C. 394. Să o îndzestreadze și să o și mărite cum mai de sîrg. PRAV. 204. Iaste minciunos și om cumu-i mai rău. ib. 234. Să aibă. . . cît va pute mai multe poame și stridii. DRĂGHICI, R. 165/13. Se dichisi și el cum știu mai bine. ISPIRESCU, L. 33. Vinișor de nouă ai, Cum e mai bun pentru trai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. III. (Servește ca instrument gramatical pentru formarea comparativului sau a superlativului substantivelor și al altor părți de vorbire al căror conținut poate fi asimilat cu însușirile) Nu știu ce vină or hi dat bieților tîrgoveți de Hotin, a o samă ce au fost mai fruntea, de i-au înpens din cetate de pe zid. M. COSTIN, O. 77. Era mai om decît toți. NECULCE, L. 110. Noi am trăit în lume... In mai îmbilșugare decît trăim acum. NEGRUZZI, S. II, 177. Mai liniște ce avem! VLAHUȚĂ, D. 297. Mai legămînt decît cuvîntul omului de cinste, se poate? CONV. LIT. XLIV2, 76. Tot îți place ție Brașovul – mai Brașov ca Lipsca nu găsești. CARAGIALE, O. VII, 450. Judeci ca cea mai femeie dintre femei! C. PETRESCU, Î. I, 9. Care-a fost mai voinicel, Acum e mai vai de el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. – Și: (regional) măi, ma adv. – Lat. magis.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CUGETA, cuget, vb. I. Intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, învechit, «asupra») A avea gîndurile concentrate asupra unui subiect; a urmări o idee, a medita; a se gîndi. Era un om care citea și care cugeta în singurătatea lui. SADOVEANU, O. VIII 7. A stat așa singur, cu ochii înghețați, cugetînd la o răzbunare cruntă, însă încă nedeslușită. SADOVEANU, M. C. 44. Dan cugeta de mult la un roman tras din viața de la țară. VLAHUȚĂ, O. A. 285. Ercule... prinse a cugeta asupra vorbelor celor două muieri. ISPIRESCU, U. 27. ◊ Refl. (Rar) A sta pe gînduri, a chibzui, a cumpăni; a se gîndi. E un moment mare, să mă cuget mai întăi-gîndi el. EMINESCU, N. 58. ♦ (Urmat de o completivă directă) A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. Cugetă că de mă vei părăsi, voi muri negreșit. NEGRUZZI, S.I 19. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și închipui ceva sau pe cineva. Ș-acum, cînd închid ochii și-l cuget, pare că mă uit la dînsul. VLAHUȚĂ, O. A. 145.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PEDEAPSĂ. Subst. Pedeapsă, pedepsire, punițiune (rar), inflicțiune (rar), sancționare, sancțiune, penalizare, penalizație (rar), nacazanie (înv.); pedeapsă disciplinară, măsură disciplinară; pedeapsă penală, sancțiune penală. Pedepsibilitate (jur.); penalitate. Condamnare, osîndă (pop.), osîndire (pop.). Mustrare, mustrare verbală; mustrare scrisă; dojană, dojenire, apostrofare, apostrofă, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), certare. Amendare, amendă, ștraf (înv.); confiscare; sechestrare, sechestru; expropriere. Deportare, expulzare, relegare (înv.), relegație (înv.), exil, exilare, surghiun, surghiunire, proscriere, proscripție, pribegie. Ostracism, ostracizare; damnațiune, anatemizare (rar ), anatemă, afurisenie. Arest, arestare, arestuire (pop.); prevenție; detențiune. Întemnițare, recluziune (ieșit din uz), închisoare, închisoare corecțională, temniță grea, muncă silnică, ocnă. Pedeapsă corporală, corecție (în trecut); bătaie, ciomăgeală (fam.), bumbăceală (fig., fam.); pălmuire; biciuială, biciuire, flagelare, flagelație; orbilianism (livr.). Torturare, tortură, supliciu, caznă, chin, chinuială (rar), chinuire, schingiuire, schingi (înv.). Condamnare la moarte, pedeapsă capitală, proscriere, proscripție; execuție; împușcare; spînzurare, spînzurat (rar), spînzurătoare; decapitare, decapitație, ghilotinare, ghilotină; strangulare, sugrumare, jugulare (rar), garotte; crucificare, răstignire; tragere în țeapă; tragere pe roată; ardere pe rug. Răzbunare, vendetă; talion. Condamnat, osîndit (pop.). Deportat, exilat, surghiunit, surghiun (înv.), proscris. Arestat, arestant (înv.), deținut. Pușcăriaș, ocnaș, șalgău (reg.). Adj. Pedepsitor (rar), punitiv (livr.). Pedepsibil (rar), punibil (jur.). Pedepsit. Osîndit (pop.). Deportat, relegat (înv.), exilat, surghiunit, proscris. Arestat, deținut. Întemnițat, închis. Pălmuit. Căznit. Spînzurat; decapitat; strangulat, sugrumat; răstignit; tras în țeapă; tras pe roată; ars pe rug. Răzbunător, vindicativ (livr.). Vb. A pedepsi, a da o pedeapsă, a aplica o pedeapsă, a inflige (rar), a penaliza, a pena (jur., rar), a certa (înv.). A condamna, a osîndi (pop.). A mustra, a dojeni, a apostrofa, a admonesta, a certa, a face morală (fam.), a trage (cuiva) o săpuneală (un perdaf), a da (cuiva) o lecție, a învăța (pe cineva) minte. A amenda, a da (cuiva) o amendă, a aplica (cuiva) o amendă, a atinge (pe cineva) la pungă, a penaliza; a confisca; a sechestra, a pune sechestru; a expropria. A deporta, a expulza, a relega (înv.), a exila, a trimite în exil, a surghiuni, a proscrie. A aresta, a arestui (pop.) a reține; a ține sub stare de arest. A închide, a băga la închisoare, a întemnița, a vîrî în temniță, a arunca în temniță, a pune în lanțuri, a băga la zdup (pop.), a băga la răcoare, a pune (a ține) (pe cineva) la opreală, a pune (a băga) (pe cineva) la secret, a băga la pîrnaie (arg.), a trimite la ocnă (la muncă silnică). A bate, a stinge (a snopi, a zvînta) (pe cineva) în bătaie (în bătăi), a trage (cuiva) o mamă de bătaie, a-i număra (cuiva) coastele, a ciomăgi (fam.), a bumbăci (fig., fam.); a pălmui; a biciui, a bate cu biciul, a flagela. A tortura, a căzni, a chinui, a schingiui. A condamna la moarte, a proscrie; a executa; a împușca; a spînzura; a decapita, a tăia (cuiva) capul, a ghilotina; a strangula, a sugruma, a jugula (rar); a crucifica, a răstigni; a trage în țeapă; a trage pe roată; a arde pe rug; a arde de viu. A fi pedepsit, a primi o pedeapsă, a-și lua plata, a-și primi răsplata, a suferi consecințele, a trage ponoasele; a ispăși o pedeapsă. V. amenințare, bătaie, blestem, constrîngere, închisoare, mustrare, omor, plată.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RĂUTATE. Subst. Răutate, răutăție (înv., rar), înrăire, rea-voință, rea-intenție; ură, zăcășeală (reg.), venin (fig.), dușmănie, vrăjmășie, ostilitate; pizmă, pizmuire, pică (pop.), ranchiună; maliție (livr.), malițiozitate (livr.), ironie, sarcasm, causticitate (fig.); mușcătură (fig.), înțepătură (fig.), împunsătură (fig.). Neîndurare, neomenie, nemilă (rar), asprime (fig.), cruzime, cruzie (înv.), cîinie, cîinoșenie, hainie, sadism, canibalism (fig.), ferocitate, sălbăticie (fig.), monstruozitate (fig.), bestialitate. Răzbunare, răzbun (rar), răfuială. Rău, răuvoitor, răutăcios. Cîine (fig.), cîner (reg.), hain, hapsîn, canibal (fig.) Adj. Rău, rău de mama focului, răuvoitor, răutăcios, înrăit, zăcaș (reg., fig.), plin de răutate; dușmănos, veninos (fig.), vrăjmășos (rar); pizmaș, ranchiunos; malițios; ironic, sarcastic, caustic (fig.); mușcător (fig.), înțepător (fig.), împungător (fig.). Neîndurător, neîndurat (rar), neomenesc, neomenos, neomenit (înv.), nemilos, nemilostiv, crunt, aspru (fig.), crud (fig.), cîinos, cîinesc (fig.), încîinit (rar), înrăit, hain, hapsîn, rău la inimă, negru-n cerul gurii, sadic, feroce, sălbatic, bestial, monstruos (fig.). Răzbunător, vindicativ (livr.). Vb. A fi rău, a fi răutăcios, a fi fără inimă, a fi cîinos (negru) la inimă, a fi dat dracului, a fi cu crucea bălțată. A urî, a dușmăni, a nu suferi pe cineva, a vrăjmăși, a invidia, a pizmui, a avea (a purta) pică (rîcă, ranchiună), a purta (a ține) (cuiva) sîmbetele; a face rău, a i-o face bună, a lua (pe cineva) cu răul, a privi (pe cineva) cu ochi răi, a lua (a avea) (pe cineva) în nume de rău. Adv. Cu răutate, cu ură, cu dușmănie; fără milă, fără cruțare, fără îndurare, cu neîndurare, cu sălbăticie; cîinește (fig.), neomenește, vrăjmășește (înv.). V. asuprire, aversiune, invidie, josnicie, neîndurare, neomenie, omor, pedeapsă, severitate.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
VREME, vremuri și vremi, s. f. (în concurență cu timp) I. 1. Timp (I 1). Clopotul din turn cînd geme, Cheamă vreme, ’ngroapă vreme. LESNEA, I. 10. Cu valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus, Și valul vremilor ce curg Atîtea cîntece-a răpus. GOGA, P. 22. Unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naște. EMINESCU, O. I 176. ◊ Expr. N-a intrat vremea-n sac v. intra (II 2). 2. Durată limitată între două întîmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Au stat multă vreme în ploaie. DUMITRIU, N. 155. Mai era vreme pînă la ziuă. SADOVEANU, O. I 501. De atîta vreme, de cînd nu ne-ai mai dat obraz. ALECSANDRI, T. I 41 ◊ Loc. adv. Cu vremea (sau, învechit, cu vreme) = după un timp oarecare, cîndva, odată și odată, cu timpul. Binele pe om îl scapă Cu vremea de foc și apă. PANN, la CADE. Cu vreme putea să-i aducă prilej de folos. DRĂGHICI, R. 143. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea tîrziu, de timpuriu. Pe lîngă crucea din răspîntie scîrțîie roatele căruțelor ce pleacă din vreme, să nu le ajungă zăduful pe drum. CARAGIALE, O. I 320. De cu bună vreme v. bun4 (VI 4). Din vreme în vreme = din cînd în cînd, uneori, la intervale; din timp în timp. Din vreme în vreme birja dădea într-un hop. SADOVEANU, O. IV 7. Cînd amintirile-n trecut încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. EMINESCU, O. I 186. Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cucoare Sub bolta albăstrie zbor tainic, călătoare. ALECSANDRI, O. 190. Înainte vreme v. înainte (II 1). Loc. conj. În vreme ce (sau, învechit, în vreme cînd) = în timpul în care, pe cînd, pe de altă parte. Ștefan Văcărescu era spătar mare, în vreme ce fiul său... servea ca ispravnic. ODOBESCU, S. I 261. Tu dormi, în vreme cînd toți ciialalți varsă sudori de moarte muncind. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Expr. O vreme = o bucată de timp, un timp. Se mai auzi o vreme murmurul greu de glasuri. DUMITRIU, N. 57. Forțele vii ale unui neam pot fi stînjenite o vreme; cînd le vine însă ceasul, înmuguresc și înfloresc cu putere irezistibilă. SADOVEANU, E. 67. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. Titu Herdelea se simțea de prisos, cum se simțise toată vremea. REBREANU, R. II 17. Se ținea de farse toată vremea. CARAGIALE, O. III 10. A-și pierde (a-și trece sau a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul fără a face nimic de seamă; a lenevi. În vremea mea (ta, lui etc.) = în tinerețe, în floarea vîrstei, în plinătatea puterii. Baba care-o vezi acuma fost-a mîndră-n vremea ei. EFTIMIU, Î. 92. Cînd eram în vremea mea Zburam ca o păsărea. BIBICESCU, P. P. 382. Acum mi-i (ți-i etc.) vremea = aceasta este vîrstă de care trebuie să mă bucur (să te bucuri etc.). Aveți dreptate, băieți; acum i vremea. CREANGĂ, A. 97. ♦ Timp. disponibil, răgaz. Pe tătari i-a zdrobit Groza... – Tătarii se vor face la loc... – Să zicem că da, dar le trebuie vreme. DELAVRANCEA, O. III 244. ◊ Expr. A avea vreme v. avea (I 2). A afla vreme v. afla (2). ♦ Fig. An. Ea e-naltă și ușoară... Și de-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprăzece vremuri. COȘBUC, P. I 95. 3. (De obicei cu determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») Timp prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; moment; prilej, ocazie. Pînă la vremea plecării toți ofițerii trecem pe chei. BART, S. M. 13. Nevoia de a se mișca îl făcu să se uite pe ceas, era aproape vremea mesei. VLAHUȚĂ, O. A., III 66. Oameni... care-și prefac sufletul și portul după vreme. NEGRUZZI, S. I 71. Prietenul la vreme de nevoie se cunoaște. ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, într-o anumită epocă. Într-o vreme, ia cu arendă moșia Dornești. CĂLINESCU, E. 19. Într-o vreme... vînătoarea a făcut popas. SADOVEANU, D. P. 137. Cetitul care-ntr-o vreme răsipea a mele gînduri. CONACHI, P. 104. La vreme, la timpul oportun, la momentul potrivit. Părinții i s-au prăpădit la vreme: ca să nu le mai otrăvească sufletul purtările fiului lor iubit. SADOVEANU, E. 93. Pentru ce n-ai pedepsit-o la vreme? DELAVRANCEA, O. II 234. Se-nțelege că Niță n-a lipsit a se înființa la vreme. CARAGIALE, O. II 244. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. Încotro mergeți dumneavoastră la vremea asta și pe locurile aistea, domnișorule? HOGAȘ, M. N. 66. Pînă la o vreme = pînă la un moment dat. Pînă la o vreme treburile i-au mers bine. La o vreme = la un moment dat; într-un tîrziu. Nu știu dacă faci bine... a zis doctorul la o vreme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 20. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începînd de la un anumit moment. Dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gînd. COȘBUC, P. I 100. De la o vreme încoace... nu știu ce avea. ISPIRESCU, L. 2. De la o vreme valea s-a sfîrșit și s-a început un deal. CREANGĂ, P. 41. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = (care se întîmplă) înainte de termen; prematur. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme. SADOVEANU, E. 83. Ne-ați venit apoi... Vestejiți fără devreme. EMINESCU, O. I 151. Astă naștere fără vreme cam supără pe tata. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. El putea mai lesne s-o facă, de vreme ce toți se supuneau la porunca lui. ISPIRESCU, L. 31. Trebuie să fie ceva neînțeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească. CREANGĂ, P. 87. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ Expr. A căuta (sau a pîndi) vreme cu prilej v. prilej (1). A i se apropia (cuiva) vremea v. apropia (II 1). Vremea de apoi = viața viitoare, judecata din urmă. 4. (Adesea la pl., cu aceeași valoare ca la sg.) Perioadă determinată istoricește; epocă; veac, secol. Sînt poetul vremilor ce vin. BENIUC, M. 54. Îmi aminteam de vremi trecute. IOSIF, PATR. 76. Mă bucur nădăjduind că negreșit va veni vreme, întru care patria mea... să sămuiască întocmai cu orașele cele mari ce am văzut. GOLESCU, Î. 148 ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. Aici a fost odată... scaunul vestiților bani ai Severinului, a căror obîrșie se pierde în negurile vremii. VLAHUȚĂ, R. P. 8. ◊ (Cu determinări la genitiv sau introduse prin prep. «de») Vremea mișcărilor naționale s-a trecut și a venit vremea luptelor de clasă. IONESCU-RION, C. 29. Vremile de răzbunare au trecut. RUSSO, O. 67. ◊ Loc. adv. Pe vremea aceea (pe acea vreme sau în acele vremuri) = pe atunci. Pe vremea aceea stăpînea în Crîngu un boier mare. MIRONESCU, S. A. 87. Pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Tîrgul-Neamțului. CREANGĂ, P. 109. În vremea aceea = în acel timp, pe cînd... Dar ce făcuse oare în vremea aceea Ileana împărăteasa? EMINESCU, N. 27. Pe vremuri = odinioară, cîndva, în trecut. Dar nici mînia lui nu era ca pe vremuri. DUMITRIU, P. F. 66. Aici locuia pe vremuri, demult, tare demult, un bun prieten. STANCU, U.R.S.S. 87. Pe vremuri, cît a fost profesor de limba greacă, n-a știut altă cale. BASSARABESCU, S. N. 14. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. Mîine-i anul nou, știi bine, Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare. COȘBUC, P. I 71. După vremuri = în cursul veacurilor. După vremuri mulți veniră... Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod. EMINESCU, O. I 147. ♦ (Numai la pl.) Stare de lucruri; împrejurări; timpuri. Ce vremuri!- Alte vremuri! DELAVRANCEA, O. II 136. Am văzut, mînați de soartea Vremurilor, bieți sărmani Alergînd pe la dușmani, Ca să-și afle moartea. COȘBUC, P. I 262. II. Situație meteorologică cuprinzînd totalitatea stărilor atmosferice. După grelele vînturi și viscoliri vine iar vremea bună, cu soare, cu cer limpede. SADOVEANU, O. VII 337. Nu știi cum vine vremea în pădure; cînd pleci la drum, nu-i rău să te îngrijești de toate. HOGAȘ, M. N. 135. Și de-i vremea bună, rea. Mie-mi curge Dunărea. EMINESCU, O. I 124. ◊ (În formule de salut) Bună vremea, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin. EMINESCU, O. I 84.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. A se opri din mers. Ajunge înaintea căsuței lui mohorîte, stă în drum și se uită mult la dînsa. SADOVEANU, O. II 150. Plec și fluier, stau și tac. COȘBUC, P. I 106. Îndemn calul cît pot; el se-ntoarce-n loc și pornește-napoi. Cîțiva pași... și iar stă sforăind. CARAGIALE, O. I 334. Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă. ALECSANDRI, P. A. 114. ◊ (Prin analogie) Am să-l dau [pe cocoș] în haznaua cu bani; poate va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca ș-oi scăpa de dînsul. CREANGĂ, P. 67. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Au stat un timp ca să vadă cum se înalță o măreție de nouri asupra soarelui. SADOVEANU, F. J. 533. Așa, călare cum mă găseam, stătui un moment să privesc cu de-amănuntul la toate acestea. HOGAȘ, DR. 79. Copiliță, stăi să beu, Răcorite-ar dumnezeu! ALECSANDRI, P. P. 5. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! COȘBUC, P. I 117. Cînd vru să iasă, simți că i se taie picioarele subt dînsa, stătu în loc și privi dureros și aiurit în juru-i. VLAHUȚĂ, O. AL. 141. La apa Cernei însă voinicul a stat locului, fermecat de cîntecul unei zîne. id. ib. II 129. Ursan le-aține calea, și caii stau în loc. ALECSANDRI, P. A. 165. ◊ Fig. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. ◊ Expr. Minte de stă soarele în loc = minte cu nerușinare. A sta țintuit (sau nemișcat) pe loc = a se opri brusc, a nu mai face nici o mișcare. Coboară iar îndărăt și stă țintuit pe loc. CARAGIALE, O. I 319. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele v. picior (1). Stai că trag, formulă prin care cineva (de obicei o santinelă) somează pe altul să nu se apropie de un loc păzit. La spate auzea răsuflarea de taur a lui Duma și ca un geamăt: Stai... stai... că trag. CAMILAR, N. I 189. Fără să fi băgat el de samă, scoasei revolverul și-l întinsei spre locul cu pricina: Stăi că trag! strigai eu. HOGAȘ, DR. 75. ♦ A se opri într-un loc, a nu merge, a nu călători mai departe; a poposi. Am aflat că a stat în popas o jupîneasă de la Moldova, cu slujitori și roabe. SADOVEANU, F. J. 199. Stăturăm, deci, la umbra unui mesteacăn spre a ne odihni. HOGAȘ, DR. 36. Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. ALECSANDRI, P. P. 21. ♦ (Despre ape; poetic) A nu mai curge. Ș-așa cîntă de cu jele De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură De stă Oltul și nu cură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 2. A se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare începută, a nu mai face nimic, a nu se mai mișca. Să stea gîdea și să nu-și ascută sabia. SADOVEANU, D. P. 113. Stăi, să mai bem apă – zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. EMINESCU, N. 10. Iată-n codru, iată, Că Ianuș deodată Cum benchetuiește Și se veselește, Stă, încreminește, Pe gînduri pornește. ALECSANDRI, P. P. 64. ◊ Expr. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi într-una, a nu mai tăcea. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc») Drag mi-i doamne, cel frumos, Și călare și pe jos, Și la lucru și la joc; Te face să stai pe loc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» și arătînd acțiunea întreruptă) Caii au păscut o toană și stau din ronțăit. Atunci e vremea să încălecăm iar. SADOVEANU, N. P. 127. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A se opri din funcționare. A stat ceasornicul. ▭ Dar morile își țin neclintite aripile, pînă ce una din margine prinde a se mișca; apoi stă și aceea. SADOVEANU, F. J. 183. 3. (Despre fenomene atmosferice dezlănțuite) A conteni, a înceta. Acuma vîntul curge într-acolo, cătinel; dar cum va sta, prinde-va a suna mai tare căutîndu-și urma. SADOVEANU, N. P. 128. A-nceput de ieri să cadă Cîte-un fulg, acum a stat. COȘBUC, P. I 223. Poftiți ceva? o întrebă Ana, după ce ea se așeză. – Să stea ploaia, ca să pot pleca mai departe, îi răspunse asta cam peste umăr. SLAVICI, O. I 146. 4. (La imperativ, avînd și valoare de interjecție) Oprește, așteaptă. Stăi, întîi să te-ntreb. CARAGIALE, O. I 324. ◊ (În corelație cu alt verb, de care se leagă prin copula «și») Stai, comise, și lasă-mă să vorbesc, că atîta mi-a mai rămas pe lumea asta. SADOVEANU, F. J. 492. ◊ (Întărit prin repetiție) Stai, stai, nu te tulbura! zise, cu liniștea-i cumplită, Radianu. SADOVEANU, O. II 376. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Stai să ne înțelegem, grăi Pintea mîhnit. SLAVICI, O. I 144. ◊ Expr. Apoi (ian) stai oleacă (sau puțin, un pic) sau (familiar) stai, frate. Apoi stai, frățioare dragă, a răsărit zbîrlindu-și ariciul bărbii Savu Frăsinel. Ce zvonuri am auzit eu în iarmaroc la Tuchilați? SADOVEANU, N. P. 14. Ian stăi oleacă, să te duc eu la tată-tău și să văd, el te-a trimis cu pupăza de vînzare, să spurci iarmarocul? CREANGĂ, A. 58. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Da tu, Lizico, tu ce-ai vrea? – Eu?... Stai să-ți spui. VLAHUȚĂ, O. AL. I 92. Întîi numai bănuiam – acu mi-aș pune capul... Stai să vezi. CARAGIALE, O. I 311. Stai cu binișorul = nu te grăbi, fii cu răbdare. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. II. 1. A rămîne nemișcat într-un loc, a nu se mișca, a nu se îndepărta de undeva. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec – Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cît e zarea. COȘBUC, P. I 118. Nu te pîndesc eu? De azi dimineață de cînd îmi stai în prispă ș-aștepți să-ți vie craiul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 50. Chiar pe mine, unchieșul Statu-Palmă-Barbă-Cot m-a osîndit să stau în tufarul ista. ALECSANDRI, T. I 421. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») De-abia te-i mai încălzi mergînd la drum, căci nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mării fug, iar ei stau pe loc. EMINESCU, N. 26. Dorul, mîndră, de la tine, Peste multe dealuri vine, Ș-așa vine de fierbinte, Să stau în loc m-aș aprinde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încolo și încoace, a se ocupa tot timpul cu ceva, a fi neliniștit, a nu avea astîmpăr. Nu putuse sta locului; ieșise să se plimbe. CARAGIALE, O. I 328. Nu pot sta pe loc... mi s-au aprins călcăiele. ALECSANDRI, T. I 393. ♦ A rămîne pe loc, în inactivitate (și așteptînd parcă ceva). Oamenii trec mereu spre comitet, murmură Ioana... și noi stăm, așteptăm c-o să ne pice mana din cer! MIHALE, O. 58. Parcă i-i silă să mai întrebe de ceva. Stă așa, la doi pași de căruță. SADOVEANU, O. II 167. Stă pe loc de mult între două căi, fără să poată intra nici pe una. CARAGIALE, O. I 319. ◊ Expr. A sta pe loc = a nu înainta, a nu progresa, a stagna. Volumul de lucrări nu era prea mult mărit. Își notă observația: «stăm pe loc». MIHALE, O. 499. Ce (mai) stai? = ce mai aștepți? Ce mai stai? Ziceai că te duci. SLAVICI, O. I 200. Cînd simți (Potcoavă) că gîdele nu se mișcă, se întoarse cătră el cu întrebarea: «Ce mai stai?». HASDEU, la TDRG. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea?... Da-ndrăznește de grăiește C-a mea inimă voiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. Stă ce stă și... = așteaptă o vreme și, așteaptă cît așteaptă și... Fata suspina, Mama sta ce sta Și iar cuvînta. COȘBUC, P. II 144. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Omul zdravăn pune umărul și scoate carul din șanț, nu stă să i-l scoată alții. REBREANU, R. I 238. ♦ A rămîne într-un loc, a nu pleca de undeva. Unde te duci? Ce-ai să faci noaptea, pe drumuri? Stai aici. SADOVEANU, O. II 388. Tremuri și vorbind te-neci, Parcă stai de silă! Vrei să pleci! De ce să pleci? Cît ești de copilă! COȘBUC, P. I 179. Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să iasă la plimbare; el a preferat să stea la școală. CARAGIALE, O. I 298. Ar fi stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăția de cruce... mai scumpă decît mireasa. EMINESCU, N. 13. ◊ Expr. A sta (pe) locul său = a nu pleca din locul unde are obiceiul să stea sau unde trebuie să stea, a nu-și părăsi, a nu-și lăsa locul. Cînd a căzut la hotar trăsnetul și a prins a bate viforul, castelanii de margine au stat fiecare la locurile lor, ținînd lîngă sine oștile ce aveau. SADOVEANU, F. J. 182 ♦ (Despre vehicule) A aștepta într-un loc; a staționa. Pe urmă se tîngui că stă căruța la celălalt mal, pînă ce trec, pe pod, și caii. SADOVEANU, F. J. 73. Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul – și nu stă mult. CARAGIALE, O. II 160. 2. A rămîne într-o slujbă, într-o ocupație. Era funcționar. Casă, leafă, ocupație plăcută. Ai fi zis că-i cel mai fericit om. Într-o zi vine la mine și-mi spune că nu mai stă, că el mănîncă pîinea degeaba și-l mustră cugetul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 292. Am fugit de la jupînul. – De ce? a-ntrebat bunica încruntată de cine știe ce urît gînd i-o fi fulgerat prin mintea ei veche. – Pentru că... nu mai vreau să stau. CARAGIALE, O. I 327. ◊ (Determinat prin «la stăpîn») Dacă n-a vrut să-nvețe carte și nici la stăpîn nu vrea să stea, atunci ce-o să se facă el? CARAGIALE, O. I 327. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. Părul îi sta în cap de parcă ar fi fost pus cu furca. ISPIRESCU, L. 206. Acesta și-acoperi ochii să nu mai vază spăimîntătoarea icoană. O clipă stete așa, apoi bătu hotărît la ușă, intră desfigurat. CARAGIALE, O. I 317. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «pe», arătînd locul de sprijin) Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun, Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. COȘBUC, P. II 19. Se suia pe o mulțime de scaune, puse unul peste altul, pînă deasupra, acolo sta pe cap și cu picioarele în sus. SBIERA, P. 262. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică poziția luată) Stătea răzămată de balustrada cafenie a cerdacului și, nemișcată, privea în zarea depărtată a drumului. HOGAȘ, DR. 94. Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? EMINESCU, O. I 48. Luau sama însă că... patru tunuri sta îndreptate spre poartă. NEGRUZZI, S. I 150. Tot corăbii ferecate Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică o atitudine, o stare sufletească etc.) O clipă, stăpînul locului stătu încordat, simțind în tălpile picioarelor cutremurul și auzind răcnetele de război. SADOVEANU, F. J. 253. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Stăteau toate uimite pe cînd trecea păstorașul împărat, doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cîntic fără nume... Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Expr. A sta ca o stană (ca un stîlp) de piatră (sau ca o statuie) = a se ține mereu în aceeași poziție fixă, neclintită, fără a face nici o mișcare. La uși în cerdac stăteau ca stane de piatră oștenii cu platoșe făcînd straja cuvenită. SADOVEANU, F. J. 29. Împrejurul lui, curtenii, îmbrăcați în purpură de aur, stau ca niște statui nemișcate. VISSARION, B. 67. Ana stetea ca un stîlp de piatră înaintea lui și asculta cu încordată luare-aminte. SLAVICI, O. I 163. A sta ca vițelul la poarta nouă v. poartă. A sta ca o găină (sau ca o curcă) plouată, a arăta supărat, necăjit, fără vlagă, fără chef. Parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar după cît văd, ești mai fricos decît o femeie. Hai, nu mai sta ca o găină plouată. CREANGĂ, P. 222. A sta drept ca lumînarea = a sta foarte drept. A sta poponeț v. poponeț. Să stăm strîmb și să judecăm drept v. strîmb1 (1). (Popular) Pînă-i stă cuiva capul sus = cît timp trăiește cineva, pînă la moarte. Dar, dragă, nu te-ntrista, Că la turc eu nu te-oi da, Pînă capul sus mi-o sta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. A sta piatră (țeapăn sau înfipt în pămînt) = a se ține nemișcat. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Înalt, cu mustața lungă, alb ca varul la fața neted rasă... Lică stetea înfipt în pămînt înaintea ei. SLAVICI, O. I 200. A sta smirnă sau smirna v. smirnă. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», indicînd o parte a trupului) Se ridicase pe jumătate în pat și acum stătea cu ochii mari, largi, uimiți. REBREANU, N. 28. Vechilul lui Leonida stă cu mîinile în buzunar și e încredințat că, dacă n-ar fi el acolo, ar încremeni toate pe loc. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Tu, cu ochiul plutitor și-ntunecos, Stai cu buze discleștate de un tremur dureros. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A sta cu degetul la gură = a ține degetul la gură, pentru a-și impune (sau a impune altora) tăcere. Moșule, tu știi pesemne, Stai cu degetul la gură, Și zîmbind șiret, ce dulce Amintirile te fură. IOSIF, V. 47. A sta cu degetul în gură v. deget. A sta cu nasul în pămînt = a sta cu capul plecat, în semn de căință, sfială etc. Sta cu nasul în pămînt și tăcea chitic. GALAN, Z. R. 244. A sta cu mîinile în sîn sau cu brațele încrucișate, cu brațele (cruciș) la piept = a sta în inactivitate, p. ext. a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic. Și ea să stea cu brațele cruciș la piept, să se uite și să n-aibă nici o putere... nici o putere... VLAHUȚĂ, O. AL. 134. Consiliul de familie nu stetea cu mîinile-n sîn. CARAGIALE, O. I 301. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. Mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate și-i stau vitele cu dinții la stele din pricina slugilor. CREANGĂ, A. 154. A sta cu ochii pe cineva = a nu-și mai lua ochii de la cineva, a-l supraveghea. Mă tem de Alexe și de Lică... parcă stau numai cu ochii pe mine. MIHALE, O. 140. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A nu funcționa. În ziua aceea de sărbătoare, moara sta cu roțile neclintite. SADOVEANU, F. J. 104. 2. (De obicei determinat prin «în picioare» sau «pe picioare») A se afla în poziție verticală, a se ține drept (în picioare), a nu fi așezat sau culcat. Cum stăteau cu toții în picioare, în cămăși, păreau niște umbre albe, desprinse cu greu din întuneric. MIHALE, O. 20. Unul dintre porcarii unsuroși mîna caii stînd în picioare. SLAVICI, O. I 118. Sacul gol nu poate sta-n picioare. ◊ Expr. De-abia stă de somn = nu mai poate de somn, pică de somn. Strada... șapte zile din săptămînă o ducea... într-un fel de moleșeală, ca un om care de-abia stă de somn. SADOVEANU, la TDRG. A nu mai putea sta pe picioare v. picior (1). Abia mai stă pe picioare = abia se mai ține pe picioare, e gata să cadă de oboseală. Acum începu să-l treacă sudorile și tremura, încît abia mai stetea pe picioare. SLAVICI, O. I 207. A sta în picioare = a rezista, a nu se da bătut. Toți ceilalți răzăși ipătești fiind împresurați și călcați de cneazul Bîrlădeanu, vornicul lui Petru-vodă, numai eu am stat în picioare. SADOVEANU, N. P. 7. ♦ Fig. (Învechit) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. Asediații nu stătură mai puțin vitejește decît asediatorii. BĂLCESCU, O. II 46. ◊ Expr. A sta tare pentru ceva (sau cineva) = a apăra, a sprijini cu îndîrjire ceva (sau pe cineva). Tari au stat străbunii pentru acest pămînt. BOLINTINEANU, la TDRG. A sta (cuiva) împotrivă (sau a sta împotriva cuiva) = a se împotrivi, a se opune (cuiva). Eu nu pot pune în casa asta o vorbă înainte fără să stai împotrivă. SADOVEANU, F. J. 492. Nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă. ISPIRESCU, L. 24. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? CREANGĂ, O. A. 147. Văzînd eu că nu-i chip de stat împotriva părinților, începui a mă gîndi la pornire. id. A. 120. A sta pavăză = a apăra pe cineva. N-am a mă îngrijora de nimic, deoarece prietinii noștri care ne priveghează de trei zile stau pavăză. SADOVEANU, N. P. 193. 3. (Urmat de determinări modale) A fi, a se afla. David stătea în vremea aceasta întins în pat cu ochii la becul electric. REBREANU, N. 26. Ia, colea, zisei eu arătînd spre stînga locul unde, în adevăr, stătusem lungit. HOGAȘ, DR. 286. Lăpușneanul sta întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. NEGRUZZI, S. I 163. ◊ Expr. A sta în pat = a zăcea (de boală). Știi una, mamă?... Cîte zile sînt de cînd stau în pat? VLAHUȚĂ, O. AL. 135. 4. A ședea. În jurul său, așezați pe mesele de lucru, pe un butoi răsturnat și pe o bancă cu lemnul îmbîcsit de unsori, stăteau tractoriștii. MIHALE, O. 30. Întorcîndu-și privirea în locul unde stătuse mezinul, prezvitera a aflat scaunul gol. SADOVEANU, N. P. 51. Pe pat a șezut cineva de curînd, cineva care e învățat să stea numai în locul acela. BASSARABESCU, V. 171. ◊ (Întărit prin adv. «jos») La licărirea unui opaiț tustrei stau jos, în jurul unei mese mici, rotunde, cu picioarele scurte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în», arătînd obiectul pe care se șade) Stăteau pe niște scăunașe cu trei picioare împrejurul vetrei. SADOVEANU, N. P. 132. Am stat pe scaun, am luat dulceața. GALACTION, O. I 98. Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gînduri iar. COȘBUC, P. I 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Stau la birou. ▭ Dacă poftești asta, dă-i mîna lui Ionuț Păr-Negru și stați alături la această masă. SADOVEANU, F. J. 28. ◊ (Urmat de o propoziție finală introdusă prin conj. «ca») Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ Expr. A sta (ca) pe spini v. spin (I 1). Stai jos! formulă prin care cineva e invitat să se așeze, să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mînca. Încep a spune împrejurarea din capăt... cum a venit întîmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună. CREANGĂ, A. 146. A sta în capul oaselor v. cap1 (III 2). A sta grecește (sau turcește) = a ședea cu picioarele încrucișate sub trup. Mătușa Uțupăr stă în pat, grecește. STANCU, D. 14. Sta grecește pe tron cît e ziulica și nopticica de mare. ISPIRESCU, L. 205. A sta pe vine = a se lăsa jos, cu genunchii aduși înainte, sprijinindu-se pe vîrful picioarelor. O droaie de copii stau jos pe vine împrejurul unei străchini mari. VLAHUȚĂ, O. AL. I 90. A sta binișor = a ședea liniștit, fără să se agite. Și alăturea de mine Sta-vei oare binișor? EMINESCU, O. IV 369. 5. A lucra la... Mi-a ieșit gheb în spate stînd la stative. La TDRG. Eu stau la covată și cînt, Dar singură nu știu ce cînt. Și-n ochii mei lacrimi s-adună. COȘBUC, P. I 64. ♦ (Determinat prin «călare», «pe cal» etc.) A fi călare, a călări. Alți slujitori stăteau pe cămile. SADOVEANU, D. P. 81. Vede-un tînăr ce alături Pe-un cal negru stă călare. EMINESCU, O. I 66. Iar sultanul stînd pe cal, Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 107. 6. (Despre păsări) A fi în poziție de repaus. Numai colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, B. 10. Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și că te scap. Stînd pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. (Despre păsări) A sta pe ouă = a cloci. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău, mai rar frumos) = a-i ședea, a-i veni cuiva bine (sau rău). Cît de frumos îți va sta țărancă. GALACTION, O. I 464. Uite zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa, Și ce fată frumușică Are mama! COȘBUC, P. I 103. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă, Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Rău îi stă muntelui, rău, Fără piatră, fără brazi, Ca și mie fără frați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. Cum stă lucrul, treaba? = cum se prezintă, cum se desfășoară, cum merg lucrurile, treburile? Poftește înlăuntru și ne spune cum stau treburile prin acea parte de lume. SADOVEANU, F. J. 767. E, cum stau hotarele, pîrcălabi, Că după cum închideți ochii, așa doarme și țara. DELAVRANCEA, A. 21. M-am dus fără de veste, așa-zicînd, și nu ți-am spus, precum ar fi trebuit, cum stau lucrurile. SLAVICI, O. I 162. A ști cum stai = a ști în ce situație te afli, la ce te poți aștepta. Să se hotărască odată; să știu cum stau, căci viața mea tot e pierdută, dacă nu reușesc acum. SLAVICI, O. I 198. Cum stai (stă etc.)? = cum merge? care e situația? Andrei continuă cu tonul schimbat: Cum stați? – Mai bine. Dar trebui să zorim mereu. MIHALE, O. 147. A sta bine (sau rău) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. El ar voi să stea bine cu toată lumea și să nu supere pe nime. La TDRG. 2. (Rar) A fi posibil, a fi cu putință. Nu știu, zău, cum a sta și asta, îmi plesnește obrazul de rușine, cînd gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia, cu vorbe de acestea. CREANGĂ, O. A. 200. V. 1. (Cu determinări locale) A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. Dar ești departe, dragă, hai! – Ba bine, Atunci rămîi pe unde stai! COȘBUC, P. I 171. Unii cară clăile de pe cîmp, alții adună paiele în șiră, alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie. CARAGIALE, O. II 176. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Mulți tătari stau împregiur Cu ochi mici ca ochi de ciur. ALECSANDRI, P. P. 77. ◊ Fig. Mă tem, căci grija și întristarea stau în sufletul nostru și rod ca un vierme neadormit. SADOVEANU, F. J. 508. ◊ Expr. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) sau a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a împiedica drumul cuiva, a nu lăsa pe cineva să treacă; fig. a împiedica pe cineva să facă ceea ce voiește, a-l încurca în socotelile lui, a-l deranja, a i se opune, a i se împotrivi. Dintr-o dată în calea lor, în acea zi de 20 august, rămasă de pomenire, au stătut călărimile în leafă ale măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 192. Nu zic că te duc [la furci]... Zic numai că te pot duce, dacă-mi stai în cale. SLAVICI, O. I 181. Cine ești tu de-mi stai în cale? – întrebă zmeul. RETEGANUL, P. IV 39. Căuta în tot chipul cum s-ar putea curăți de împărăteasa, ca să nu-i mai steie în drum. SBIERA, P. 108. A sta înaintea (cuiva) sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se ține, a se găsi la mică distanță în fața cuiva (privindu-l, vorbindu-i, așteptînd porunci). Mă duc la Timiș, stau înaintea domniilor-lor și le spun așa: solie de la Ionuț Păr-Negru. SADOVEANU, F. J. 138. Și noaptea, de zare deșteaptă... S-apropie de flacări și-aproape-n urmă stînd Viteazului în față, ea lung la el privește. COȘBUC, P. I 134. [Femeia din portret] zîmbea cu același zîmbet neuitat... Bătrînul stete mult... mult înaintea ei. CARAGIALE, O. I 315. Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele. EMINESCU, O. I 150; b) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. Muierea i-a ieșit întru întîmpinare... și i-a stat înainte cu dulcețuri și răcoritoare. SADOVEANU, D. P. 38; c) a se opune, a rezista cuiva, a sta în calea cuiva. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins? EMINESCU, O. I 147. Că băieții, făr’ de minte, Risipesc La gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte. TEODORESCU, P. P. 291. (Despre sarcini, greutăți etc.) A sta în fața (cuiva) = a trebui, a urma să fie realizate, rezolvate. A sta de față = a fi de față, a asista. La această judecată stătuseră de față și mahalagii. SADOVEANU, D. P. 146. A sta față v. față (I 2). A sta la baza unui lucru = a constitui temelia unui lucru. Cunoașterea vieții stă la baza măiestriei artistului realist. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 98. A sta în umbră = a fi modest, retras. Voi toți care ați stat pînă acum în umbră timizi... scuturați-vă, recăpătați încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. A sta deoparte = a) a se ține la oarecare distanță (de...). Toți bărbații stau doparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă. COȘBUC, P. I 72. Ia în duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. Eu oi sta deoparte cu băieții. CREANGĂ, O. A. 195; b) a fi rezervat, a se ține în rezervă, a nu se amesteca într-o chestiune, într-o discuție. A sta în mîna (cuiva) = a depinde de cineva, a fi în puterea cuiva. În mîna omului aceluia stetea liniștea călătorului. CARAGIALE, O. I 313. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în coaste (sau în inimă) = a constitui o stingherire sau o amenințare permanentă pentru cineva. (Familiar) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemîna cuiva, în imediata sa apropiere. Niciodată, în clipe așa de înalte, inspirația nu trebuie căutată la un kilometru; ea ne stă sub nas. CARAGIALE, O. I 307. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice cînd cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau cînd nu găsește termenul, cuvîntul pe care îl caută. (Despre gînduri, preocupări) A-i sta (cuiva) pe inimă = a preocupa pe cineva, a produce neliniște. A-i sta capul la... v. cap1 (I 4). A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta cuiva pe cap = a împovăra, a incomoda pe cineva prin prezența sau purtarea sa. Ce poți să faci, bre? răspunse Leahu mai mult din buze. Nu vezi cum îmi stau pe cap? MIHALE, O. 139. De ce i-a murit bărbatul? – Nu l-am omorît eu, mamă. – Nu l-ai omorît tu! Caută-ți altul! Ce stai piatră pe capul nostru... STANCU, D. 15. (Mai ales în basme) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a i se tăia cuiva capul. Dacă în șase luni măria-sa Ferid nu va ști tot ce se cuvine să știe ca să fii mulțămit luminăția-ta, atunci primesc să stea acest cap unde îmi stau acuma picioarele. SADOVEANU, D. P. 18. Împăratul... i-au poroncit ca să-i aducă calul zmeului numaidecît, că de nu i l-a aduce, apoi i-a sta capul unde-i stau acum tălpile. SBIERA, P. 74. ♦ A ocupa locul de la... O babă stă la fereastră și se uită cu drag la noi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 84. În tot timpul ospățului, să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și rîdice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 231. ◊ Expr. A sta la poartă sau la ușă (sau la poarta, la ușa cuiva sau a ceva) = a păzi, a străjui la ușa cuiva sau a ceva. La ușă stătea un căpitan cu pistolul în mînă. CAMILAR, N. I 186. Acesta-i un alvanit, care stă de obicei la ușa măriei-sale, lămuri Alexăndrel-vodă. SADOVEANU, F. J. 31. A sta la căpătîiul cuiva v. căpătîi (1). ♦ A fi, a se găsi scris sau însemnat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile romîne. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. În mintea lui, ca pe un răboj, stau însemnate zilele de muncă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 54. 2. A fi așezat, a fi pus, a se afla. Cinci cruci stau înaintea morii, două de piatră și trei altele cioplite din lemn de stejar. SLAVICI, O. I 115. Sala era naltă... iar în mijlocul ei stătea o mîndră masă, acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. Pită albă stă pe masă, Cum îi pita mai frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ◊ Expr. (Rar) A sta în iveală = a fi așezat la vedere. În mijloc stă-n iveală un cerb de patru ani, Încins pe-a sale laturi cu șiruri de fazani. ALECSANDRI, P. A. 140. A-i sta (cuiva) capul în par = a i se tăia cuiva capul. Ce să facă el acuma? Începe a plînge și a se văieta, că știa că desară i-a sta capul în par. SBIERA, P. 58. ◊ (Despre clădiri care domină locul unde se găsesc, exprimînd uneori și ideea de durabilitate, de soliditate) În țărmul celălalt, întăi stătea Cetatea stăpînind intrările. SADOVEANU, F. J. 240. E Ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioară un falnic castel zidit de genovezi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ♦ A-și avea locul undeva. Toporul și mătura tot după ușă stau. SADOVEANU, O. II 181. ◊ (Urmat de determinări care arată felul cum sînt orînduite unele lîngă altele persoanele sau lucrurile) De jur împrejur lumea pestriță, de toate treptele, stă în semicerc. CARAGIALE, O. I 301. Iar de fagii-mbătrîniți Stau rînd caii priponiți. HODOȘ, P. P. 201. Toți copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate. ȘEZ. I 91. ◊ Expr. A sta cot la cot cu... = a se găsi în imediata apropiere, strîns alăturat de..., a sta unul lîngă altul. Înaintea bătăliei de la Cahul, vodă chemase la sfat de război căpeteniile și au stat alături față de măria-sa «neamurile» cot la cot cu vatamanii țărănimii. SADOVEANU, N. P. 12. A sta grămadă = a fi îngrămădiți, înghesuiți. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc Făradăpost, nici foc. ALECSANDRI, P. A. 159. A sta roi = a se îmbulzi, a se îngrămădi. Cît ai bate în palme, stau toți acei slujitori roi împrejurul nostru. SADOVEANU, F. J. 169. 3. A fi fixat sau prins în ceva, a atîrna de ceva. Poarta este bine închisă cu o bîrnă grea d-a curmezișul, ale cărei căpătîie stau în cîte-o bortă în ziduri. CARAGIALE, O. I 290. Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. Cucuiata, vai de ea, Stă-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). ◊ Expr. A-i sta (cuiva) viața numai într-un fir de ață v. fir (1). Nu știu la cît mi-a sta capul cu... v. cap1 (I 1). A-i sta (cuiva) în cap = a preocupa pe cineva. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n-am făcut, ori le-am uitat Și raiu-n cap puțin mi-a stat. Și-am fost și prost la numărat – Și n-am ce spune. COȘBUC, P. I 198. A-i sta (cuiva) în minte = a fi clar pentru cineva. Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă a putut să fie tată! ALECSANDRI, P. A. 150. ♦ Fig. A fi cuprins în..., a se găsi în..., a consta în... «Soacra cu trei nurori» plăcu, fără ca totuși junimiștii să-și fi dat seama în ce stă meritul. CĂLINESCU, I. C. 192. Dacă fiecare și-ar zice că suprema fericire stă în odihna eternă, în nirvana budistă, am ajunge desigur la desființarea oricărei idei de bine, de muncă și de progres. VLAHUȚĂ, O. AL. I 103. Și așa... se făcură toate bune. Procesul-verbal nici nu trebuia schimbat: totul sta în încheiere. CARAGIALE, O. I 307. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) în (sau, rar, prin) putință = a-i fi cuiva posibil. (Sînt gata) a te sluji cu ce-mi va sta prin putință. FILIMON, la TDRG. A sta în firea (cuiva) = a fi în firea cuiva, a ține de caracterul cuiva. O, aș putea Să-ți fac aluzie... dar nu stă În firea mea. TOPÎRCEANU, P. 260. ♦ A se limita, a se mărgini la..., a se reduce la... Ce spui, cîrpaciule, zise văru-mieu... D-apoi numa-n ciubotele tale am stat eu, bicisnicule? CREANGĂ, A. 106. Frunză verde ș-un bănuț, Nu stă lumea-ntr-un drăguț... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruț! Frunză verde ș-o frăguță, Nu stă lumea-ntr-o drăguță... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405. ♦ (Învechit) A fi format din... În timp de pace, oștirea sta din: darabanii cu căpitănia lor... simenii, a cărora căpitănie era aga. ISPIRESCU, la TDRG. 4. (Determinat prin «pe apă» sau «deasupra apei») A pluti. Untdelemnul stă deasupra apei. ▭ Și mi-l leagă, mîndră, leagă Într-un corn de cîrpă neagră, Și mi-l țipă pe Tîrnavă. De-i vedea că stă pe apă, Fie-ți inimioara-ntreagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. VI. 1. (Cu determinări temporale sau locale) A petrece un timp oarecare într-un loc. Încă aproape un deceniu mai stă Eminovici la moșie, după căsătorie. CĂLINESCU, E. 15. M-am dus apoi cu comisul și am stat un timp la cetatea Dîmboviței. SADOVEANU, F. J. 75. Hei, domnule, cît ai stat d-ta aici? Două zile. Patruzeci să stai și n-ai să afli cîte știu eu. VLAHUȚĂ, O. AL. I 98. Oricum, Zibal mai stă la Podeni doar pîn’ la cîștiul viitor. CARAGIALE, O. I 285. ♦ A întîrzia într-un loc, a zăbovi. Mai stau puțin, ca să-mi iau bun rămas de la toate. SADOVEANU, D. P. 84. Mama nu stă... acum se întoarce. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. Eu nu pot ușa să i-o-ncui. De stă prea mult, eu cum să-i spui? COȘBUC, P. I 129. ♦ A fi, a rămîne un timp oarecare împreună cu cineva, a-și petrece timpul cu cineva. Ori m-ai zărit vreodată stînd Cu muza altuia? Se poate. TOPÎRCEANU, M. 5. Comisarul află... că luni, ca ieri, Lică a stat cu Răuț, cu Buză Ruptă, cu Săilă Boarul și cu Ghiță la cîrciumă, că ei au vorbit cam în taină despre arendașul. SLAVICI, O. I 152. Ori mai știi păcatul? poate că nici crîșmăriței nu-i era tocmai urît a sta între noi, de ne cerca așa des. CREANGĂ, A. 98. 2. A trăi, a viețui. Eu stau aicea ca într-o sălbătăcie, tac și nu știu, nici nu spun nimic, iar domniile voastre bărbații știți și vorbiți toate. SADOVEANU, F. J. 495. Pentru ce stai sfinția-ta în asemenea pustietate, îl întrebai eu, dacă mai ales, după cum spui, hoții te calcă și te pradă? HOGAȘ, DR. 48. 3. A locui. Stăteam intr-o odăiță îngustă, rece, umedă, în strada Justinian. SADOVEANU, O. II 276. Aici nu mai stă nimeni De douăzeci de ani. ARGHEZI, V. 141. Am stat la un unchi, pe Romană, Țiu minte... dar unde n-am stat? TOPÎRCEANU, B. 63. Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! COȘBUC, P. I 127. 4. A fi, a exista. Puțin mai este și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pămîntului, așa de iubit, de slăvit și de puternic. CREANGĂ, P. 191. El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii. EMINESCU, O. I 115. ♦ (Învechit) A avea loc, a se petrece. [Mohamed] a pus piatră săpată unde a stat bătălia. DELAVRANCEA, A. 10. 5. A continua să fie, a dăinui. Munte cu capul de piatră, de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii. EMINESCU, O. I 31. Eu iubesc, baba iubește, Casa ni se pustiește; Dar de-aș iubi numai eu Casa noastr-ar sta mereu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ♦ A rămîne în ființă, a nu trece, a dura. Prea mult un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. EMINESCU, O. I 185. ◊ (Intensificat prin «pe loc») La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? EMINESCU, O. I 127. VII. 1. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb dă acestora un aspect de durată) a) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «și») Unii oameni au asemenea noroc în viață, încît stai și te minunezi. SADOVEANU, F. J. 76. Prin atîtea schimbări a trecut sufletul meu, că uneori stau așa și mă-ntreb: oare cîte vieți am trăit? VLAHUȚĂ, O. AL. I 69. Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe cînd începusem și eu... a mă rădica băiețaș la casa părinților mei. CREANGĂ, A. 1. b) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «de») Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă; ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima... CREANGĂ, A. 112. (Expr.) Ce stai de vorbești? (sau spui?), întrebare prin care cineva își exprimă surprinderea pe care i-au produs-o cele spuse de altul. Fugi d-acolo, nevastă, ii răspunse el, ce stai tu de vorbești? ISPIRESCU, L. 66. c) (Urmat de un verb la gerunziu) Și eu am stat privindu-i, pînă ce și-au isprăvit jocul. VLAHUȚĂ, O. AL. 144. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Cînd eu stau șoptind cu draga Mînă-n mînă, gură-n gură. EMINESCU, O. I 106. Amîndoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte Lungiți unul lîngă altul, stau grăind în limba lor. ALECSANDRI, P. A. 150. d) (Urmat de un verb la conjunctiv) Sus o dată-l răsucește Și-l azvîrlă peste gard. – O să stau acum cu tine Să mă lupt... Mai vrei ceva? COȘBUC, P. I 145. Nu știu dac-ai stat vreodată să-ți dai seama de ce fel de viață trăim noi aici. VLAHUȚĂ, O. AL. I 63. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe. Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? EMINESCU, O. I 194. (În propoziții condiționale) De-aș sta să-i dau și eu răspuns, La cîte legi am fi ajuns! COȘBUC, P. I 127. Dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. e) (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și indicînd instrumentul) Dracilor, sînteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la cîni! COȘBUC, P. I 226. f) (În expr.) A sta de (rar, la) vorbă (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp (oarecare) vorbind cu cineva despre unele și altele. De multe ori moșnegii stăteau de vorbă, povestind cu glasuri încete din necazurile vieții și din durerile prin care au trecut. DUNĂREANU, N. 17. L-am trimis la popa din Fundureni ca să-i spună că stau de vorbă cu voi. SLAVICI, O. I 132. Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară. CARAGIALE, O. I 333. Hai, dă răspuns cucoanei, ori așa, ori așa; că n-are vreme de stat la vorbă cu noi. CREANGĂ, P. 331. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a) a se sfătui cu cineva. Badea Ghiță s-a tras la o parte, lăcrămînd singur și stînd la sfat șoptit cu sufletul său. SADOVEANU, N. P. 55. Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi... EMINESCU, O. I 101; b) a sta de vorbă. Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... COȘBUC, P. I 106. A sta la taifas (la taclale sau la povești) = a pierde vremea vorbind fleacuri. Neguțătorul s-a supărat, dar n-avea cînd sta la taclale... SADOVEANU, D. P. 151. Au găsit pe primar și pe notar fumînd și stînd la taifas cu gospodarii cei doi. id. B. 194. A sta de fleacuri = a-și trece timpul cu lucruri lipsite de importanță. În vremea cînd toți cu care ai plecat într-un pas ți-au luat-o înainte, tu stai de fleacuri, de nuvele, ca un băietan de optsprezece ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. A sta (dus sau pierdut) pe (la sau, rar, în) gînduri = a) a fi preocupat, absorbit de gînduri. La fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. Ana stetea dusă în gînduri cînd auziră zuruitul unei trăsuri boierești cu trei cai și cu fecior pe capră. SLAVICI, O. I 146. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157; b) a șovăi, a ezita, a se frămînta cu gîndul, neștiind ce hotărîre să ia; a sta la îndoială. Mai multă vreme am stat pe gînduri să-ți răspund ori să te las în plata domnului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 14. Hai, nu mai sta la gînduri [zise calul]; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Nu-i vreme de stat în gînduri, doamnă, adăogi Spancioc. NEGRUZZI, S. I 162. A sta la îndoială = a) a șovăi, a ezita înainte de a lua o hotărîre; a sta pe gînduri. Comisul cel bătrîn stătu puțin la îndoială, furat într-o parte de dragostea lui de părinte și țintuit în același timp de îndărătnicie. SADOVEANU, F. J. 98. Hai, nu mai sta la îndoială și dă-mi-le, căci atunci are să fie bine și de stăpînu-meu și de stăpîna-ta. CREANGĂ, P. 273; b) a se îndoi de ceva, a nu crede cu ușurință. Dac-ar fi găsit la Moara cu noroc, fie chiar în lada lui Ghiță, ceva din lucrurile furate de la arendașul, el tot ar mai fi stat la îndoială și ar fi zis că Ghiță poate să fie năpăstuit. SLAVICI, O. I 165. A sta în cumpănă (sau în cumpene) = a șovăi, a ezita. Omul stătu o clipă scurtă în cumpănă, apoi se întoarse și plecă repede. DUMITRIU, N. 252. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă? CREANGĂ, P. 29. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi, a străjui. Lae, pe care-l lăsase singur, nu era omul pe care-l poți pune să stea peste noapte de strajă la un mort. SLAVICI, O. I 166. De-atunci el stă de pază în mijlocul cîmpiei, Și nime nu s-atinge de zmeii hergheliei. ALECSANDRI, P. A. 164. A sta la (sau de) pîndă = a pîndi. A stat un timp la pîndă în desiș. SADOVEANU, D. P. 172. S-a întîlnit cu Lică și cu Răuț, care l-au luat între bîte și i-au zis că-i sfărîmă oasele dacă va mai îndrăzni să stea de pîndă. SLAVICI, O. I 151. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se tîrgui. Cît umblă el întrebînd, noi dăm de dînsul și, dacă trebuie să-l răscumpărăm, stăm la tocmeală, îl tîrguim și-l răscumpărăm. SADOVEANU, F. J. 236. A-i sta (cuiva) într-ajutor (sau în ajutor) = a ajuta pe cineva, a-i veni cuiva în ajutor. Monahul i-a stat într-ajutor la cîntare încălărat, scoțîndu-și din cap numai comanacul. SADOVEANU, F. J. 620. Alexandru Vardaru se ținuse de făgăduială; Maria era numită de trei luni: – dar de ce era nevoie să-i amintească așa, că i-a stat într-ajutor? C. PETRESCU, Î. I 19. 2. (Exprimînd ideea de durată, de continuitate) A rămîne, a se afla, a fi. a) (Construit cu un nume predicativ care indică o stare, o însușire) Ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit. TOPÎRCEANU, P. 235. Chipul lui stă alb, rece și liniștit. VLAHUȚĂ, O. AL. 159. Acela care ține cu mine, nu are să se teamă de nimic, iară acela care vrea să mă doboare, trebuie să stea mereu cuprins de îngrijire. SLAVICI, O. I 181. ◊ A sta singur = a) a nu avea pe nimeni lîngă sine. Și-avînd inel, ea se juca Stînd singură-ntr-o vale. COȘBUC, P. I 67; b) a fi lipsit de societatea cuiva; a petrece în singurătate. Știu, cît ai stat singur, cinstite comise, ai oftat că ai scăpat de mine. SADOVEANU, F. J. 56. A sta ascuns = a se ascunde. Care va să zică, grăi Răuț, în cele din urmă, cînd se înserează, noi îi lăsăm pe dînșii acolo, ne întoarcem, stăm ascunși și nu ieșim decît la semnalul dat de tine. SLAVICI, O. I 198. Umblu rătăcind noaptea și stau ascunsă cît e ziua. ALECSANDRI, T. I 435. A sta închis = a) a fi închis, lipsit de libertate. Nu-i așa... că tu ești nevinovat și stai închis pe nedrept. VLAHUȚĂ, la TDRG. Am stat închis multă vreme. CARAGIALE, O. I 312. În pădurea fărmecată Stăm închiși, vai, fără vină. ALECSANDRI, T. I 421; b) a se retrage undeva, a se izola. Numai un om al cărților își poate da seama de bucuria libertății de a putea sta închis între infolii. CĂLINESCU, E. 246. (Fig.) Jder îl lăsă să-și topească patima și el sta închis în sine însuși ca în scoică, pîndind pentru dînsul fărîmăturile cele mai dulci. SADOVEANU, F. J. 125. A sta nedumerit = a fi uimit, mirat, a nu ști ce să creadă. Pe cînd musafirii steteau nedomiriți, uitîndu-se cînd la unul, cînd la altul, cînd la omul ghemuit, acesta începu să horcăie tare și să geamă. CARAGIALE, O. I 365. A sta nehotărît = a nu se putea hotărî, a nu putea lua nici o hotărîre. Ghiță stete cîtva timp nehotărît. – Eu nu mă duc, zise el apoi. SLAVICI, O. I 161. A sta mut (tăcut sau fără grai) = a tăcea mai multă vreme, a nu vorbi un timp. A stat tăcut un răstimp. SADOVEANU, D. P. 135. Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind, Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. A sta treaz (sau deștept, neadormit) = a nu dormi (noaptea), a veghea. Nu te așteptam, dar mă gîndeam la tine și stăteam trează. SADOVEANU, F. J. 157. Întins pe-o rogojină, cu ochii țintiți în podele, sub lampa ce-aruncă pe pereții goi o lumină somnoroasă, în sforăitul tovarășilor adormiți, stă treaz, cu pumnul sub ceafă. VLAHUȚĂ, O. AL. 146. Și cum ajunge la poarta raiului din afară, se și pune acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte. CREANGĂ, P. 311. A sta pierdut = a) a fi absorbit în gînduri, în visare. Într-o seară, stînd așa pierdut, a băgat de seamă, fără să vrea, că tovarășii lui sînt mai aprinși ca de obicei. REBREANU, N. 27; b) a fi cuprins de emoție, a pierde stăpînirea de sine. Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintîi cu ochii la pămînt. COȘBUC, P. I 88. A sta mărturie = a servi de martor, a mărturisi ceva. Ostași, boieri, curteni, v-am adunat aci Să stați mărturie după ce n-oi mai fi. DELAVRANCEA, A. 119. A sta gata de... = a fi gata, a se ține pregătit pentru... Sta cu pieptul deschis și gata de luptă. ISPIRESCU, U. 118. A sta fără de țintă = a privi în gol, nefăcînd nimic. Înainte-mi – cîmp deschis... Stau fără de țintă. Totu-i adîncit în vis, Prins de vrajă sfîntă. IOSIF, V. 44. b) (Urmat de determinări modale exprimînd o anumită stare sau situație) Da ce-ți veni să stai pe întuneric, bre? MIHALE, O. 142. Șase zile și șase nopți a stătut oștirea creștinilor fără pită și mai ales fără apă. SADOVEANU, N. P. 13. ◊ A sta în (sau la) soare sau (neobișnuit) în lună = a sta în bătaia soarelui, (neobișnuit) în lumina lunii. Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mîndre îmbrăcate-n flori și stele. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A sta sub ascultarea (sau la porunca) cuiva sau a-i sta cuiva la poruncă = a fi supus cuiva, a se afla la ordinele cuiva. Vra să zică, stați subt ascultarea lui Ionuț Păr-Negru? SADOVEANU, F. J. 278. (Rar) A sta ca-n cămașă de gheață = a rămîne țeapăn, a nu face nici o mișcare. Curtenii stăteau ca-n cămăși de gheață. Nimene n-avea putere să înainteze spre cocon. SADOVEANU, D. P. 32. ◊ (Determinat prin locuțiuni adverbiale) Într-un medean nu prea departe de han, în vederea mării, stăteau oameni în petrecere. SADOVEANU, D. P. 151. Pe cînd stăteau în tăcere, cu bucatele încă neisprăvite, în lumina asfințitului de început de toamnă, sunară copite de cal. id. F. J. 198. (Expr., rar) A sta în priveală v. priveală. ◊ (Urmat de un complement circumstanțial de mod) Dacă s-a mai pomenit iarnă ca asta să stai cu ferestrele deschise... DAVIDOGLU, M. 16. Și dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. TOPÎRCEANU, P. 211. Toți stau cu capul gol. CARAGIALE, O. I 321. VIII. (Urmat de o propoziție secundară predicativă construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să..., a fi cît pe ce să... Afară sta să plouă: s-a întunecat; toate în casă tac de frica furtunii. BASSARABESCU, V. 169. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I 54. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. A sta gata sî... = a fi gata să... La fiecare suspin al copilului tresare spăimîntat, arcurile minții lui stau gata să se sfarme. VLAHUȚĂ, O. AL. I 30. La orice întîmplare, doamne ferește, stau gata să-și verse sîngele pentru noi... CREANGĂ, A. 166. IX. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, mai rar, «cu») A se îndeletnici, a se ocupa cu... Ferid, în odaia cea albă, stătea cu zugrăvelile, cu numerele și cu semnele gîndului, adîncindu-le și pătrunzîndu-se de ele. SADOVEANU, D. P. 22. Cu ce spor era ș-acasă (fata): Nu știai cînd... stă la pusul pînzei, La muls oi, la storsul brînzei. La TDRG. ◊ Expr. A sta la luptă cu sine (însuși) = a se lupta cu gîndul, neputîndu-se hotărî. Și acum Ghiță alegea în el vorbele cu care să-i facă lui Pintea împărtășire despre cele petrecute între el și Lică, și stetea la luptă cu sine dacă nu ar fi, poate, mai bine să tacă. SLAVICI, O. I 144. A sta de cineva = a se ocupa de cineva, a avea grijă de cineva. Trebuie să stai numai de ele, să le îngrijești, să le curăți, să le dai apă, mîncare și cîte alte. La TDRG. A sta (de cineva) să... = a nu-i da pace cuiva pînă ce nu..., a-i bate cuiva capul să... [Muierea] tot sta de mine să merg și să merg la împăratul să cer slujba. RETEGANUL, P. V 81. A sta de capul cuiva v. cap1 (I 1). – Forme gramaticale: prez. ind. stau, stai, stă, stăm, stați, stau, imperf. stăteam (regional steteam și stam,) perf. s. stătui (regional stetei), prez. conj. pers. 3 să stea (regional să steie), imper. stai (regional. stăi), part. stat (învechit stătut), gerunziu stînd și, învechit, stătînd (EMINESCU, O. I 91).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
LIMAN, limanuri, și limane, s. n. 1. Țărm, mal; (învechit) port. Deci vin aice iară ca barca la liman Și-ți zic: întinde-mi mîna. ALECSANDRI, T. II 134. Corăbierul... Aleargă la limanul ce adesea l-a scăpat. ALEXANDRESCU, M. 48. Un liman mîntuielnic dup-o lungă înotare. CONACHI, P. 286. ◊ (Poetic) Izbește-n aripi vînt al soartei! Mi-i dor, așa de dor de-un țărm: Liman cu flori și cu lumină. TOMA, C. V. 59. ◊ Expr. A ieși la liman = a) a ieși la mal. Să iasă moartea la liman că să-și răzbune și ea pe Ivan. CREANGĂ, P. 323; b) fig. a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație bună. Dă din mîini dacă vrei să ieși la liman. PANN, P. V. I 152. ♦ Fig. Loc de scăpare; adăpost, refugiu. Cine știe prin ce furtuni potrivnice trecuseră și acuma, după un popas scurt, se avîntau iar, cu strigăt, înspre limanul libertății. SADOVEANU, P. M. 245. Mă lăsasem ușor pe umărul Fanei – liman al tuturor frămîntărilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă... Cătîndu-ți limanul. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. ◊ (Uneori determinat prin «de adăpost», «de scăpare» etc.) Aici și numai aici e limanul de scăpare. SLAVICI, O. I 160. ◊ Expr. A duce (sau a scoate) la (un) liman sau la liman bun = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea, dintr-un impas; a salva. Să renunțăm la îngîndurare, că nu ne duce la nici un liman. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 160. Se ruga... să o scoață la liman bun. ISPIRESCU, L. 121. A ajunge la (un) liman (sau) a ajunge limanul = a atinge ținta dorită, a-și ajunge scopul. Dacă țăranii vor să ajungă la un liman, trebuie să se grăbească... Dac-ar lăsa boierilor timp să-și tragă răsuflatul, se duce pe apa sîmbetei toată strădania și toată dreptatea lor. GALAN, Z. R. 255. Toți oamenii care se petrec pe acest pămînt... ar fi să ajungă... limanul unei fericiri neclintite. SADOVEANU, P. M. 138. 2. Lac la țărmul unei mări, format prin închiderea gurii unui fluviu printr-o limbă de nisip și care rămîne în comunicație cu marea prin una sau mai multe guri. V. lagună. – Variantă: (învechit) aliman s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MUGI vb. IV. I n t r a n z. I. (Despre vitele cornute și, rar, despre alte animale) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a rage, (regional) a mugăi. V. z b i e r a, b o n c ă i, b o n c ă l u i. O ciută . . . mugi. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79r/32. Leul își are gîtlejul și plămînii spre a rugi, taurul spre a mugi. HELIADE, II, 370. Turmele s-auzeau mugind de departe. RUSSO, S. 128. C-un sălbatec salt un tigru, care cînd pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvîrtește. EMINESCU, O. I, 165. Vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți. id. G. P. 108. Mu-mu, Joiana muge. CO;BUC, B. 77, cf. id. P. I, 249. Vitele mugeau de foame în bătătură. SANDU-ALDEA, D. N. 233. Boii pășteau liniștiți și, în răstimpuri, vreunul mugea prelung. AG]RBICEANU, S. P. 115. Mugea Gioiana înăbușit. HOGAȘ, DR, II, 99. Vițica ridică capul și mugi dulce. SADOVEANU, O. III, 117. Vitele mugeau de foame în fata corturilor. V. ROM. octombrie 1955, 166, cf. H II 117, 167, IV 10, VI 208, x 316. Junca aceasta îmblă numai mugind pe lîngă garduri. SBIERA, P. 188. Vaca tot rage, mugește. ȘEZ. IV, 125. Cărăușii pocnind, Boii muẑind. GRAIUL, I, 509. Boișorii mug Cu capu pe jug. CR. II, 262, cf. ALR, I 1 072/116, 122, ALR II 4 961/727, A I 34, III 3, 6, IX 2. Ce fuge Și muge Și-napoi nu se mai uită (Glonțul). GOROVEI, C. 178. ◊ E x p r. (Neobișnuit) Nici îi (sau le) fuge, nici îi (sau le) muge, se spune despre cei pe care nu-i interesează, cărora nu le pasă de cineva (sau de ceva). Privati, ca un istoric strein, căruia nici îi fuge, nici îi muge de români, tocma încîlcește istoria neamului, ca un nepriceput. ȘINCAI, HR. II, 318/38, cf. 214/35. ♦ P. e x t. (Regional; despre roiuri de albine) A bîzîi, a zumzăi (Răcășdia-Oravița). CHEST. VI 20/21. II. p. a n a l. 1. (Despre oameni) A striga puternic, sfîșietor; a zbiera, a urla, a răcni. Swaran mugea teribil în mijlocul bătăliei, Mugea peste oștire. HELIADE, O. I, 349, cf. 226. Deodată numai iaca vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic. CREANGĂ, A. 8. Mugi prin camere, ca o fiară rănită. AGÎRBICEANU, A. 476. Să vă sculați mai devreme . . . le mugi conductorul. REBREANU, NUV. 268. Cum n-ai? mugi Calistrat, împrăștiind cu dosul mînílor talgerele și paharele. SADOVEANU, X, 659. Și îi venea să-mpungă-n zid, să mugâ, Călind cu ochii ușa, ca să fugă. AEGHEZI, C. O.163. ◊ T r a n z. (Rar) Trece sfinția-sa mugind cuvinte de răzbunare. CONTEMPORANUL, III, 621. 2. (Despre elemente ale naturii) A produce zgomote puternice și prelungite; a vui, a urla, a vîjîi. Unda începu să mugă, P-unii spaima a cuprins, Fricoși, alții dau la fugă. ASACHI, S. L. I,179. Marea se răscoală mugind cu-nfuriere. NEGRUZZI, S. II, 276. Era o iarnă aspră și o noapte ce-ngrozește Și crivățul, cu viscol, mugea. BOLLIAC, O. 96. Doi mistrali în lume sînt. Unul cîntă. . . Altul muge și distruge tot ce-atinge pe pămînt. ALECSANDRI, POEZII, 533. Fluviu mîndru, ce ostenit mugește. EMINESCU, O. IV, 247. Vîntul mugește afară, zguduind ferestrele sălei. MECEDONSKI, O. IV, 21. Dunărea mugește mai tare. VLAHUȚĂ, O. A. II, 115, cf. 166. Vîntul muge, calul fuge peste cîmpuri, peste văi. I. NEGRUZZI, S. II, 179. Fierb codrii de dafin și muge Muntele-adînc zguduit. COȘBUC, AE. 51. Vînturi grele mugeau în fundurile prăpăstioase ale Căucazului. DUNĂREANU, CH. 60. Someșul fugea printre picioarele lor, rostogolindu-se peste bolovanii din cale, mugind parcă l-ar fi alungat o arătare spăimîntătoare. REBREANU, NUV. 86. Doi plopi. . . se văitau îndoiți spre pămînt de vîntul ce mugea, turbat dinspre largul mării. BART, S. M. 69. Oltul mugește luptîndu-se mai departe cu colții ascuțiți și nemiloși ai munților. BOGZA, C. O. 252. Și pămîntul uneori mugește lung și se cutremură din temelii. STANCU, D. 69. Marea mugea bătînd cu putere în stîncile și terasa de la picioarele casei. V. ROM. februarie 1956, 40. Afară-i viscol, muge greu orcanul. ib. mai 1956, 117. 3. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare etc.) sunete puternice. Ce zarvă e în sat ! Sună tălăngile, mugesc buhaiele, bat tobele. SADOVEANU, O. I, 92. Zîmbește ortacilor cu brațe-ncleștate Pe ciocanul mecanic care muge, se zbate. DEȘLIU, G.. 46. 4. (Despre arme de foc) A bubui. Bateriile din toate părțile au mugit fără încetare toată ziua. ODOBESCU, S. III, 595. O bubuire de pușcă mugi în tabăra lui Potocki și Tomșa tresări cu sîngele fierbînd în vine. SADOVEANU, O. V, 494. – Prez. ind. pers. 3: mugește și múge. – Lat. mugire.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PREFACE, prefac, vb. III. 1. Tranz. (Folosit și absolut) A da unei ființe sau unui lucru o înfățișare, o formă sau un conținut nou; a transforma, a schimba, a preschimba. Numai iată că iar îi iese spînul înainte, îmbrăcat altfel și călare pe un cal frumos, și, prefăcîndu-și glasul, începe a căina pe fiul craiului. CREANGĂ, P. 202. Răvărsarea popoarelor nouă a prefăcut pămîntul. RUSSO, O. 83. O, an, prezis atîta, măreț, reformator.. prefă, răstoarnă și îmbunătățează. ALEXANDRESCU, P. 77. (Cu pronunțare regională) Trebuie mai întîi să ne prifacem numele; să le mai lungim. Tu, te-i chema de azi înainte Pungescovici și eu Bondicescu. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» și arătînd rezultatul schimbării) Englezii se răzbunară prefăcînd satul în cenușă printr-un bombardament în regulă. BART, E. 321. Hîrca aceasta de babă... prefăcuse atunci pe stăpînu-său, Făt-Frumos, în purcelul cel ogîrjit, răpciugos și răpănos. CREANGĂ, P. 101. Anii prefac copilul nebunatic în omul cu mintea coaptă. RUSSO, O. A. 68. ◊ (Rar, urmat de un adjectiv sau participiu) O babă i-a zis Că Fira pe fată S-o prefacă moartă. COȘBUC, P. II 151. ◊ Refl. Fata împăratului se preface într-o păsărică și zboară nevăzută printre cinci străji. CREANGĂ, O. A. 259. Și cum îl sărută pe frunte, el se prefăcu într-o floare roșie-închisă ca vișina coaptă. EMINESCU, N. 17. ◊ Refl. pas. Mitreo, se apropie și pentru necăjită țara noastră eliberarea. Și atunci democrația va lua cîrma. Cîte se vor face și preface toate trebuiesc apărate. SADOVEANU, M. C. 125. 2. Tranz. A transforma un obiect de îmbrăcăminte, dîndu-i altă înfățișare, altă croială. Adusese o croitoreasă cu ziua, în casă, să-i prefacă o rochie neagră. C. PETRESCU, C. V. 169. 3. Refl. A simula o acțiune cu scopul de a induce în eroare pe cineva. Se prefăcea a nu înțelege că nu e dorit. VORNIC, P. 197. Împrejur satul dormea sau se prefăcea că doarme într-o liniște de mormînt. REBREANU, R. II 106. Apoi capra pornește înainte plîngînd și lupul după dînsa, prefăcîndu-se că plînge. CREANGĂ, P. 31. ◊ (Urmat de un nume predicativ) Pentru atîta lucru ai șovăit? – întrebă, prefăcîndu-se dezamăgit. VORNIC, P. 130.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNDULCI, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la mîncări și băuturi) A face să fie (mai) dulce. Rachiu îndulcit cu miere. CREANGĂ, A. 139. ◊ Fig. Colo-n umbra îndulcită de miroase-mbătătoare, Capul mic ei și-l ridică, nări îmflînd spre depărtare. EMINESCU, O. IV 129. ♦ (Popular) A face mai gustos. Pe masa Marinei fu așezat un lighean de tablă plin de icre negre proaspete, numai îndulcite c-o mînă de sare. BART, E. 194. ♦ Refl. (Despre mîncări și băuturi) A deveni dulce, a căpăta un gust dulce (de obicei plăcut). Ce-i amar se îndulcește, Ce-i mîhnit se-nveselește. ALECSANDRI, P. P. 336. 2. Refl. A mînca din mîncări gustoase (care nu sînt totdeauna la îndemînă); a se înfrupta. N-aveau decît o vacă, de la care se îndulceau ei amîndoi, cu doi fii ai lor. RETEGANUL, P. III 3. Hrană corbilor să-l dăm, Ca și ei să se-ndulcească, cînd și noi ne răzbunăm. NEGRUZZI, S. I 129. ◊ Expr. A se îndulci la (sau cu) ceva = a da de gustul unui lucru și a căpăta poftă să mai guști, să mai posezi; a se nărăvi la ceva, a se deda la..., a se obișnui cu... Hoțul, șiret și smerit, la pungi de parale... s-a îndulcit. ALECSANDRI, T. 201. S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi. id. ib. 258. 3. Tranz. A umple de mulțumire, a desfăta, a satisface. Muierea nu era mulțumită de loc că n-a luat și un purcel ca să aibă și copilașii ei cu ce să-și mai îndulcească inima. REBREANU, R. II 162. Găinile ei scurmă în ograda mea și ea nu-mi dă măcar un ou, să-mi îndulcesc cel suflet. DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Fig. Tu-mi îndulcești viața. ALECSANDRI, P. II 30. Hotărăște-te a-mi îndulci puținele zile ce mi-a mai rămas. NEGRUZZI, S. I 109. Numai una mă-ndulcește, Că neveasta mă-ndrăgește. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ Refl. Înștiințați fiind de sosirea sa, l-au întîmpinat în grădina palatului sfetnicii și căpitanii și se îndulceau întrebîndu-l. SADOVEANU, D. P. 24. 4. Tranz. A înmuia, a reduce duritatea, asprimea, violența (cuiva sau a ceva). V. estompa. Pe urmă își îndulci glasul. REBREANU, R. I 198. Umbra tremurătoare a pomilor îndulcea albeața proaspătă a varului. MACEDONSKI, O. III 50. ♦ A face să fie mai bun; a îmblînzi. De venin să fie un suflet, sînt dureri care trebuie să-l îndulcească. EMINESCU, N. 73.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
POST3, posturi, s. n. 1. Abținere de a mînca unele alimente (carne, grăsimi) prescrisă de biserică credincioșilor, în anumite zile sau în anumite perioade ale anului. Afară se crapă de ziuă, iar noi înfulicăm cu lăcomie; ne răzbunăm pe cele șase săptămîni de post. VLAHUȚĂ, O. AL. I 89. M-aș duce în vreo sehăstrie... ca prin post și rugăciuni să capăt iertarea acestui păcat. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. A ține post = a posti. Toți frații mă vorbesc de rău, Și tata-i supărat mereu, Iar mama, la icoane, Mătănii bate, ține post. COȘBUC, P. I 118. Mare cît o zi de post = care nu se mai termină. Uite-i mă, căciula, frate, Mare cît o zi de post. COȘBUC, P. I 225. ◊ Loc. adj. De post = a) (despre mîncări, în opoziție cu de frupt) pregătit numai din alimente îngăduite de biserică; p. ext. gătit fără came (și fără grăsimi animale). Ghiveci de post; b) (despre zile, săptămînij luni) în care se postește; p. ext. în care se rabdă de foame. ◊ Post negru v. negru3 (2). 2. Perioadă de timp care precedă o sărbătoare și în care biserica prescrie să se postească. Iarna se pusese înainte de postul crăciunului cu patru săptămîni. AGÎRBICEANU, S. P. 28. Refuză și limbi și cașcaval, zicînd că e în post și nu poate mînca. ALEXANDRESCU, P. 72. ◊ (Glumeț) Nu m-ăi lăsa să mă-nfrupt c-o sărutare? – Ba te-oi lăsa, Todirică, că doar nu sîntem în post. ALECSANDRI, T. I 247. ◊ Postul (cel) mare = postul care precedă sărbătoarea paștilor. Vă puteți închipui, ce vra să zică a te scălda în Bistrița, la Broșteni, de două ori pe zi, tocmai în postul cel mare. CREANGĂ, A. 28. ◊ Expr. Martie din post nu lipsește (sau ca-n martie postul), se spune despre cineva care e nelipsit de undeva (unde poate obține un profit, un avantaj). Eu la chef, ca-n marte postul. COȘBUC, P. II 37. De te vor pofti la masă, tu nu te trage sub masă; dar nu fi supărător, că or zice că: mart din post nu mai lipsește. NEGRUZZI, S. I 251. ♦ Fig. Timp cînd se rabdă de foame. Nu știu cum, Așa i-a mers de prost. E rău, cînd anu-ntreg ți-e post, Și masa cînd ți-e-n drum. COȘBUC, P. I 229.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se despica în mod brusc (și adesea cu zgomot), a se desface în mai multe bucăți; a se căsca (din cauza gerului, a unei lovituri puternice etc.). Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape. BENIUC, V. 7. În anii în care ouăle ciorilor crapă de ger, începe să prindă și apa mării o pojghiță de gheață de-a lungul coastei. BART, E. 309. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se zice atunci cînd se obțin cu totul alte rezultate decît cele așteptate. (E un ger de) crapă lemnele (sau pietrele sau, rar, pentru efecte stilistice, inima) = e un ger strașnic, e foarte frig. Fără haine nu sînt bun de nimic la iarnă. Pe ger mare, crapă inima în mine. SADOVEANU, P. M. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. CREANGĂ, A. 23. ♦ Intranz. (Rar) A se transforma (în altceva). Furtuna nu crăpa de loc în ploaie sănătoasă, ci se oțerea în spinarea gorunilor. GALACTION, O. I 48. 2. Tranz. A despica. A crăpa lemne pentru foc. ▭ Mușchiul o roade [piatra], timpul o crapă. MACEDONSKI, O. I 20. Crăpînd-a [o nucă de cocos], au aflat miezul ei dulce și bun, ca de migdale. DRĂGHICI, R. 51. ◊ (Poetic) Lopata cununată cu condeiul... Crapă cremenea și sparge steiul. DEȘLIU, G. 24. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva= a omorî pe cineva dintr-o lovitură. 3. Intranz. și refl. (Despre un lucru subțire și elastic) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspră, cu crăpături. [Omul era] strîns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel zdrențuit de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 177. Atunci Ivan dezlegă turbinca... și luînd cîte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. Cu fata de bogat Totdeauna ești mustrat: Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă, Și de oaie Se tot moaie, Și de țap îi sar în cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a nu mai putea de rușine. Să nu mai știe cineva, că-mi crapă obrazul de rușine. DAVIDOGLU, M. 70. 4. Tranz. A întredeschide. Lazăr Lungu sări de la fereastră la ușa grajdului și-o crăpă puțin. MIHALE, O. 507. Se apropie amîndoi de ușă și izbutesc să sucească cheia. Dar cum crapă ușa, o și închid la iuțeală. STĂNOIU, C. I. 137. ◊ Refl. Fig. La răsărit se crăpa zarea, lăsînd să pătrundă focul zorilor. SADOVEANU, O. VI 20. (Expr.) A se crăpa de ziuă (sau, într-o figură poetică) a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. Cu mii de cai-putere Se crăpă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. Cînd se crăpă de ziuă, se sculă înaintea lui Gheorghe, se îmbrăcă și ieși. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Cînd răsărea luna, de era două ceasuri pîn-a se crăpa de ziuă, curtea era plină de vînători. GHICA, S. 283. Cînd se crăpa de ziuă, izbiră fără de veste turcii pe ai noștri. BĂLCESCU, O. II 76. 5. Intranz. (Despre animale și, rar, cu o nuanță de ironie sau răutate, despre oameni) A muri. Dînd boală rea, După nunta mea Oile-au crăpat. MARIAN, S. 44. De-ar crăpa o dată să crape și tarabagiul care v-au adus. CREANGĂ, P. 110. Dușmanul a găsit tot pustiu în drumul său, incit, ajungînd la Cotnar, nu găsea să mănînce decît poamele copacilor; ba încă [căpitanul Turculeț] a pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care, cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. ◊ (Poetic) Uraganu-acum aleargă pîn’ce caii lui îi crapă. EMINESCU, O. I 45. ◊ (Familiar, urmat de determinări introduse prin prep. «de», arată că o senzație sau un sentiment e foarte intens) Elvira se ridică în capul oaselor și zise prin întuneric:... Crăpi de invidie! Și te răzbuni. DUMITRIU, B. F. 46. Trage la mine numai cu coada ochiului șă vadă cum îs îmbrăcată și crapă de ciudă. SADOVEANU, B. 219. Știi că are haz și asta! Voi... să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252. Setilă striga... cît ce putea că crapă de sete și zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile ca un nebun. CREANGĂ, P. 261. Și-o dată și-ncepe dracul a boscorodi din gură și a descînta, că nu știu ce face, de-i pocnește lui Dănilă un ochi din cap!... Dănilă crăpa de durere. CREANGĂ, P. 58. Crapă de ciudă cucoana. ALECSANDRI, T. I 32. 6. Intranz. A mînca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). Vezi că-i mămăliga pe masă, învălită în prosop, și oala cu lapte pe vatră! Du-te și crapă pînă-i plesni. REBREANU, R. II 30. – Variantă: (regional) crepa (CONTEMPORANUL, VIII 292, RETEGANUL, P. IV 6) vb. I.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CÎINE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... «Te-or răzbuna copiii mei! – Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni!» COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîinele în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ Fig. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vîndut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cîne, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cîine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic = numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. lapte. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ASUPRA prep. (Construit cu genitivul; uneori, mai ales înaintea formelor neaccentuate de dativ ale pronumelui personal cu valoare posesivă, în forma asupră). 1. (Indică un raport local) Peste. Asupra pădurii veghează de sus Cetatea eternelor stele. GOGA, P. 52. Asupră-mi anii grei și-aștern nămeții. VLAHUȚĂ, O. A. 82. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A avea (un obiect) asupra sa = a purta cu sine. Are documentele asupra sa. A lua (sau a avea) asupra sa sau asupră-și (o sarcină) = a se însărcina (sau a fi însărcinat) cu săvîrșirea unei acțiuni, a-și lua (sau a avea) o răspundere; a răspunde de un obiect încredințat. Aveam asupra mea un depozit, a urmat lucrătorul. SADOVEANU, N. F. 185. Dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră-și. ISPIRESCU, L. 17. A prinde (pe cineva) asupra faptului = a surprinde (pe cineva) în momentul cînd săvîrșește o acțiune (de obicei rea); a prinde (pe cineva) în flagrant delict. Nici un hoț nu mărturisește de bunăvoie cînd n-a fost prins asupra faptului. REBREANU, R. I 118. ◊ (Substantivat, în expr.) Cu asupra de măsură sau (învechit, eliptic) cu asupra = mai mult (decît era de așteptat sau decît se cuvenea), cu prisosință, cu vîrf, peste măsură. Comandanții [hitleriști] porunceau oștilor război fără pic de omenie, război cu asupra de măsură mai crud decît al hoardelor. SADOVEANU, M. C. 74. Ginerele se supără mai cu asupra decît toți. ISPIRESCU, L. 258, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. EMINESCU, O. I 82. 2. (În fraze în care se exprimă o idee de dominație sau de superioritate, introduce numele persoanei sau al obiectului peste care se întinde puterea, stăpînirea etc.) Nic-a lui Costache... nu mai avea stăpînire asupra mea. CREANGĂ, A. 7. Temperatura avu pururea o deosebită influență asupra fizicului meu. NEGRUZZI, S. I 57. Triumful științei asupra naturii. BĂLCESCU, O. II 10. 3. (În fraze în care se exprimă o cugetare, un gînd, introduce numele persoanei sau al obiectului la care ne referim) Ai voit, amice, să citesc... cartea... și, după cetire, să-mi și dau părerea asupră-i. ODOBESCU, S. III 9. ◊ (În fraze în care se exprimă un sentiment) Pentru; de. Numai dragostea ce am asupra domniei-tale mă poate răscumpăra. SADOVEANU, F. J. 450. Prinse dragoste asupra unei fete. ISPIRESCU, L. 117. Să se îndure asupră-le și să nu-i pună în primejdie. BĂLCESCU, O. II 232. Atît de mult împăratul asupra lui [a pruncului] tremura, Că strășnici tot palatul nu cumva a-l supăra. PANN, P. V. II 5. 4. (În fraze în care se exprimă o idee de năpăstuire, de distrugere, de năpustire etc., introduce numele persoanei sau al obiectului care suportă acțiunea) Numai așa îl putem scăpa de urgia care-i asupra lui. SADOVEANU, N. F. 37. ♦ (Acțiunea pornește din intenții dușmănoase) în contra, împotriva. Ursul... se repezise asupră-i. ODOBESCU, S. III 48. Apucă orice vede Și asupra mea se repede. TEODORESCU, P. P. 274. ♦ (După cuvinte care exprimă un sentiment răuvoitor, mînie, pizmă, ură etc.) Față de... împotriva; pe. Atîta năduh am eu asupra lor, că parcă-mi vine să-ți mai spun o dată istoria. SADOVEANU, O. V 461. Se hotărî să-și răzbune asupra împăratului. ISPIRESCU, L. 31. Destul ai viclenit asupra tatălui meu! EMINESCU, N. 7. Am primit răvașul dumitale... prin care am văzut că.... sînteți foarte supărați asupra mea. KOGĂLNICEANU, S. 117. Aveau o ură fioroasă împotriva nobililor și mai ales asupra familiei Batoreștilor. BĂLCESCU, O. II 225. 5. (Arată direcția unei acțiuni) Spinul repede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb. CREANGĂ, P. 233. 6. (Cu sens temporal) Spre, către, aproape de (o zi sau un moment anumit). Asupra iernii [muntenii] coboară la locuri largi și-și pun turmele la iernat în bălți. SADOVEANU, B. 10. Mă hotărîi să plec călare și fiindcă era asupra iarmarocului de la duminica-mare, rugai pe prietenul meu... să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. HOGAȘ, M. N. 7. ♦ Expr. A fi asupra unui lucru = a fi tocmai gata să se apuce de ceva. - Formă gramaticală: asupră.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MÍJLOC s. n. I. 1. (De obicei precedat de prep. „în”, „din”, „prin”, „la”, „pe la”, învechit, „pre”, și urmat de un genitiv) Punct, linie, parte a unui lucru, a unei suprafețe care se găsește la depărtare egală de punctele periferice, de circumferință, de extremități (v. c e n t r u, j u m ă t a t e, m i e z, b u r i c); p. ext. (în opoziție cu m a r g i n e) parte a unui lucru situată la oarecare distanță de fiecare dintre punctele marginale ale acestuia; (în opoziție cu c a p ă t, e x t r e m i t a t e) interval cuprins între două extremități sau între două elemente de același fel. În mijloc de besearecă cîntu tinre. PSALT. HUR. 17v/21. În mijlocul raiului răsădi Dumnezeu pom de preceput ce iaste bine și rău. MOXA, ap. GCR I, 57/39. Banii. . . să să facă în loc vestit, cum are fi în mijlocul târgului, să vadză toți. PRAV. 76, cf. 230. În mijlocul teatrului. DOSOFTEI, V. S. septembrie 19r/29. Zveazda. . . slujeaște încă, ca să stea pururea în mijlocul discosului cinstita pîine (a. 1680-1700). GCR I, 244/24. Din iezăr cură apă prin mizlocul orașului. N. COSTIN, ap. IORGA, L. I, 94. După ce au aflat Brîncovanul pe Bălâceanul mort în război, trimisu-i-au capul la București, de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrâdzîi lui. NECULCE, L. 105. La mijlocul moșiei Brăndușăni au intrat Chirileștii (a. 1759). BUL. COM. IST. IV, 201. Merse în mijlocul bisericii și. . . se înturnă spre norod. NEGRUZZI, S. I, 149. Luni pe la amiazi, pe cina eram m ulița mare, in mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un impiegat cu guler roșu. GHICA, S. 244. Trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele. CREANGĂ, P. 13. Harap Alb. . . cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului, îi și zboară capul. id. ib. 226. Văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. II, 262. Acel vas. . . se află pe o masă în mijlocul unei bisericuțe. ISPIRESCU, L. 29. Vulturul de pe monumentul independenții ridicat. . . în mijlocul orașului Calafat. VLAHUȚĂ, R. P. 16. Era o casă albă, veche și simplă, în mijlocul unei curți largi. id. O. A. III, 72. Sării ars în picioare, prin întuneric, drept în mijlocul poieții. HOGAȘ, M. N. 87. Avînd margine sau poale, bolta cerului are și un mijloc sau o inimă, pe sub care. . . se crede că nu-i bine să meargă omul. PAMFILE, CER. 3. În mijlocul drumului picotește cîinele învățătorului. REBREANU, I. 10. Nu apucă însă să ajungă decît pînă la mijlocul uliței. id. R. I, 152. Din mijlocul chiliei îi privea zîmbind bătrînul Mihu. SADOVEANU O. V, 569. Spune-mi un' mi-i îngropa? În ușa altarului, În mijlocu raiului. JARNIK-BÎRSEANU, D. 173, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 162, ALR I 965/1, ALR II 6673/47, 235, 362, 6 706/102, 141, 235, 250, 812, 886, 987, A II 6. Să te sălești a fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I, 247. (Determinat de termeni care denumesc spații, întinderi mari, include ideea de zonă foarte înaintată, foarte lăuntrică, cu caracteristici excesive) Apele îngroșară-se și undele pre mijloc de mare. PSALT. 311. Corabiia era în mijlocul măriei. CORABIA, EV. 262. Iară corábiia era pre în mijlocul mării învăluită de valuri. CHEIA ÎN. 31v/21.au trecut pre mijloc de Marea Roșie ca pre uscat. FL. D. (1680), 69v/7. Au venit împăratul. . . într-un mijloc de cîmpu pustiiu. NECULCE, L. 226. În mijlocul cîmpiei întinsă ce se perde. . . Culcat pe spate șede voinicul bivolar. ALECSANDRI. POEZII, 368. Cînd mă trezii, eram afară de barieră, în mijlocul cîmpului. BOLINTINEANU, O. 387. În mijloc de codru-ajunse Lîngă teiul nalt și vechi. EMINESCU, O. I, 66, cf. 215. Cînd se pomeni în mijlocul mării, Ileana Simziana se prefăcu că-i pare rău și prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului. JARNIK-BÎRSEANU, D. L-am cătat vara toată. . . în mijlocul codrului, La porțile dorului. MAT. FOLK. 1050, cf. 74, DENSUSIANU, Ț. H. 97, A II 2, 8. ◊ Mijlocul cerului = a) (învechit) zenit. Zenitu și căruia uneori i se mai dă numirea de mijlocul ceriului. CULIANU, C. 9; b) (regional) miazăzi (1). Cf. ALR I 1236/75, 85. L o c, a d j. De mijloc = situat (sau destinat a fi așezat) în centru sau, p. e x t., în spațiul dintre alte lucruri. Plasa de mijloc [a năvodului]. ANTIPA, P. 461. (Indicînd poziția într-o clasificare, o ierarhie) Birnicii sînt 17214 familii din care 4 082 „dă frunte”, 4 961 „dă mijloc” și 8171 „dă coadă” (a. 1819). DOC. RC. 225. Ține treapta cea de mijloc între sublim și simplu. HELIADE O. II, 37. Locuitorii săi din clasa de mijloc . . . vara se adunau la grâdinele Rreslea, Barbălată. FILIMON, O. I, 175. (Expr.) Drum (sau cale, linie, învechit, hotar) de mijloc = soluție intermediară, atitudine de compromis. Povățuiește pre părinți ca să nu se arate cu atîtă neomenire și asprime către fiii lor . . . ci să cuvine să păzească hotarul cel de mijloc. PANN, E. I, [prefață] 7/4. Cînd îi alb, spun alb și la negru, spun negru . . . ori, ori! Că drum de mijloc nu există. DAVIDOGLU, M. 83. (Regional) Degetul de mijloc = degetul mijlociu, v. m i j l o c i u (I 2). Sâ-m trimeatâ inelu Dzîn zezetu hăl dze milzoc. DENSUSIANU, Ț. H. 160. Gegitu dă meljoc. ALR II/I MN 32, 2 186/310. ◊ Din mijloc = a) l o c. a d j. așezat în centru, în zona centrală; central. După catapeteazma din mijloc era cortul ce să chiamă sf[i]nția sf[i]nților. N. TEST. (1 648), 297r/2; b) l o c. a d j. (Învechit) în devălmășie. La tovărășie, cheltuiala iaste din mijloc, cum și cîștigul și paguba. PRAVILA (1814), 86/10; c) l o c. a d v. din centru; (în opoziție cu d i n d ă r ă t și d i n a i n t e ) din flanc; p. e x t. în plin. Goniră pre Alexandru . . . și deteră în trîmbițe și în tîmpine și-i loviră unii din dărăpt, unii din mijloc, alții dinainte.ALEXANDRIA 37/11. (E x p r.; învechit) A ridica (sau a scoate) (pe cineva sau ceva) din mijloc = a înlătura, a îndepărta; a exclude (din discuție). Trebuie să se rădice Mihai Vodă den mijloc, ca un amestecător și turburător de prieteșug între domni. N. COSTIN. LET.2 I, 494. Pentru cutremur, căutînd pe filosofi, vom găsi unii zicînd una și alții alta, scoțînd la aceasta pre D-zeu din mijloc. ANTIM, ap. TDRG. Acest hrisov prin lămurită sa înțălegere, rădică din mijloc toată îndoiala și toată împotriva punere înainte asupra stăpînirei vrăncenilor (a. 1817). URICARIUL, IV, 341/13. ◊ L o c. a d v. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. R ă s t i g n i r ă . . . și alți doi de încoace și de încolo, e în mijloc I[su]s. CORESI, ap. GCR I, 21/25. Cela ce va ucide pri cela ce va întră la mijloc să-i împartă . . . nu să va certa. PRAV. 116, cf. 91. Cîte 3 alăturea mergînd, craiul la mijloc (a. 1700). GCR I, 334/29. Piața sfintei Troiți. . . are în mijloc un stîlp de marmură. GOLESCU, Î. 25. O frumoasă mînă scapă de pe margine de-altan O mânușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu. EMINESCU, O. I, 166. În mijloc sta așezată o masă cu șapte talere. CARAGIALE, O. II, 268. Casa n-avea nici o podoabă, dară în mijloc era o masă mare. ISPIRESCU, L. 50. Lăutarii trecură la mijloc. REBREANU, R. I, 220. Își așternu și lui un pat, la mijloc, între tovarășii săi de suferință. MIRONESCU, S. A. 129. Îl crepăm așe cu cuțîtu în jumătate ș-avem un ic de lemn și-l băgăm la ńiljoc. ALR SN I h 222/141. Cînd e plosca la mijloc, Mare, mic e cu noroc, se spune despre cei bețivi. ZANNE, P. IV, 92. Sus copaie, jos copaie, La ńiljoc carne de oaie (Scoica). SADOVEANU, P. C. 12. (E x p r.) A sta (sau a se pune) la mijloc = a se interpune, a sta între două persoane pentru a le împiedica să se încaiere; (învechit și popular) a interveni, a stărui (pentru cineva). Ca să pot isprăvi mai iute, te rog umil pe dumneata, milostivul mieu domn și de bine făcător, să te pui la mijloc . . . ca să stăruie cu trecerea lui crăiască pe lîngă măria sa domnul (a. 1 681). IORGA, S. N. 79. Ș-au stătut banul la mijloc cătră viziriul, de au aședzat să-l puie pre dînsul leșii craiu. NECULCE, L. 59. Văzînd noi că era cît pe ce să se încaiere la bătaie, ne punem la mijloc și-i împăcăm cu mare greu. CREANGĂ, A. 107. Kir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască; dar musafirii s-au pus la mijloc și l-au oprit în piept. CARAGIALE, O. II, 227. Boierii din Țara Românească se puseră la mijloc cu rugăciuni și se făcu pace. ISPIRESCU, ap. CADE. (Învechit) A pune (ceva) la mijloc = a aduce, a oferi în folosința, în fondul comun. Li-au adus toate [prăzile] și li-au pus la mijloc cît au dobîndit. HERODOT (1645), 493. La logodnă au fost pus la mijloc galbini 12000, cine ar strica logodna, acela să peardă acea somă de bani. N. COSTIN, LET2. I, 382. Toată averea mea o puiu la mijloc cu voi. GORJAN, H. I, 147/6. (Învechit) A aduce (sau a pune pe cineva sau ceva) la (sau în) mijloc = a aduce în fața, la cunoștința, în discuția unei adunări; a convoca pe cineva într-o adunare. Iară Domnul nostru Isus Hristos, aciiaș aduse la mijloc cugetul lor și grăi lor. CORESI, EV. 61. Nici întrebare ca aciasta la mijloc să puie s-au căzut. CANTEMIR, IST. 153. A filului și a inorogului pomenire la mijloc să fie adus de carii aminte mi-am adus, precum nici la adunare dintei chemați să nu fie fost. id. ib. 159. Să aducem în mijloc pe fericitul David carele zice. . . ANTIM, ap. TDRG. Iată ascultai cuvîntul tău și voi scoate din sfat mîniia și pohta și voi aduce la mijloc înțelepciunea și dragostea. VARLAAM-IOASAF, 9V/17. Ritorul, pentru ca să dovedească după leage și după dreptate lucrul acela. . . aduce la mijloc vreun cap din pravilă. MOLNAR, RET.102/18. (Învechit) A sta la mijloc = a nu fi hotărît, a sta în cumpănă; a rămîne în suspensie. Acealea ce să feaceră pre tine au fost den farmeci, iară nu dentr-adevăr. Și stînd la mijloc voroava, socoti de chemă pre popii idolilor să facă și ei ceva minune. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103v/25. A-și pune capul (sau, rar, gîtul) la mijloc = a garanta (cu viața). Mi-a spus mie cine l-a văzut, că Ion a luat-o, gîtul îmi pun la mijloc. CREANGĂ, A. 56. Despre asta mi-aș pune capul la mijloc. id. P. 170. A fi la mijloc = a) (învechit) a fi prezent într-o adunare, la o consfătuire. Or sta la pace, fiind și alți crai megieși la mijloc să socotească și să judece. NECULCE, L. 248; b) a fi în cauză, în joc. Așadar, a răspuns Făt-Frumos, un om prost, pă cum ai spus măria-ia, ar avea drept să te învinuiască de călcarea făgăduința, iar eu n-am, cînd e la mijloc tot norocul vieții mele. CARAGIALE, O. II, 354; c) se spune pentru a semnala că există un dedesubt al lucrurilor, că desfășurarea faptelor este influențată de un factor suplimentar. Vezi d-ta că-i un „dacă” la mijloc. CONV. LIT. IV, 336. Îți venea parcă să crezi că e vreo șiretenie la mijloc. GANE N. III, 161. Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă.CREANGĂ, P. 266. La casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost și mila părințească la mijloc, id. ib. 286. Spun unii ș-alții că n-ar fi fost la mijloc puterea ursitoarei, ci că numai vraja dragostii a făcut așa prefaceri minunate. CARAGIALE, O. II, 354. Dăscălița înțelese numaideât că nu poate fi la mijloc lucru curat. REBREANU, I. 262. Era la mijloc o înșelare și o uneltire. SADOVEANU O. XI, 110. Bănuind că e ceva încurcat la mijloc, se duse de-a dreptul la jupîneasa Ralița. CAMIL PETRESCU, O. II, 268. E o confuzie la mijloc. CĂLINESCU, S. 123. Ați trimis după doctor?. . . Crezi că nu e nimic la mijloc, DEMETRIUS, C. 41. Altceva e la mijloc. Ție ți-a plăcut să trăiești comod. BARANGA, I. 154. (Cu parafrazarea expresiei) Bănui că aci la mijloc se joacă vreo drăcovenie. ISPIRESCU, U. 16. Muma zmeului pricepu că aci la mijloc se joacă vreo drăcie, id. L. 19. (Popular) A băga (pe cineva) la mijloc = a înconjura (pe cineva) cu simpatie sau cu afecțiune. Lumea nu-l bagă la mijloc, toți îl ocolesc. JIPESCU, ap. ZANNE, P. IV, 220. ◊ L o c. p r e p. În (sau prin) mijlocul. . . sau (învechit) în mijlocul a . . ., pe mijlocul. . ., în (sau prin pre, întru) mijloc de . . ., la mijloc = (urmat de un pl.) între, printre; (urmat de un nume colectiv) în. În mijloc de mulți lăuda-voiu el. PSALT. HUR. 97r/11. Atunce stătu Pavelu prin mijlocu de ei și dzise. COD. VOR. 88/27. Tremiseși izvoare în balte, pre mijloc de codri trecu ape. PSALT. 214. Ia socotiți credința ucenicilor lu Hristos și ascultarea ! Că ei în mijloc de lucrure-s fiind, și deaca auziră Hristos zicîndu-le. . . lăsară tot, de mearseră după el. CORESI, EV. 334. [Sămínța] căzu în mijloc de mărăcini. id. ib. 350. Și zice Dumnezeu: fie tărie în mijlocul apelor, să despartă apele de la ape. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/6. În mijlocul celor fărădeleage se numără ca să te ducă pre tine să viețuiești (a. 1642). GCR 1, 102/22. Cînd să va prileji în mijlocul a mulți, de vor fi unii dentrănși mai capete, cumu s-are dzice, ispravnici, atunce la unii ca aceia nu va micșura giudețul certaria aceii greșeale pentru cei mulți. PRAV. 271, cf. 154. Chemă I[su]s un poroboc și-l puse în mijlocul lor (a. 1648).GCR I, 127/8. Văzură pe sv[î]nta în cuptoriu în mijloc de doi îngeri. DOSOFTEI, V. S. septembrie 21r/9. Unde sînt doi sau trei adunați întru numele mieu, acolo sînt pre mijlocul lor (a. 1 693). GCR I, 310/7. Iată eu vă trimeț pre voi, ca pre niște oi în mijlocul lupilor (a. 1746). id. ib. II, 38/4. Spînzurat în mijlocul a doi tîlhari. MINEIUL(1 776), 127r2/10. Se fălesc cei ce se îngrașă în mijlocul societăței făr' de a-i fi de vreun folos. MARCOVICI., C. 18/24, cf. 9/9. Corabia plutea cu mare repejiune prin mijlocul valurilor. DRĂGHICI, R. 24/26. Crede-te în această casă ca în mijlocul unor vechi și intimi amici. BOLINTINEANU, O. 419. Văzînd pe Galben de Soare în mijlocul iepelor, se răpezi la dînsul. ISPIRESCU, L. 28. D. Sadoveanu, în mijlocul povestirilor sale, are și nuvele veritabile: Păcat boieresc, Haia Sanis etc. IBRĂILEANU, S. L. 58. Herdelea nu s-a plictisit prea rău în mijlocul cărților frumoase. REBREANU R. I, 55. A crescut ca un dușman în mijlocul nostru. C. PETRESCU, C. V. 229. Cît îi de ticăloasă lumea ! . . . – D-apoi n-o cunosc eu? suspină baba. Că doar în mijlocul ei am îmbătrînit l SADOVEANU, O. VII, 320. Din mijlocul. . . sau (învechit) de mijloc de. . . = (urmat de un sg. cu înțeles colectiv) din; (urmat de un pl.) dintre. Deaci dzise voiniciloru se deștingă și se-lu rapă elu din mijlocul loru. COD. VOR. 50/5. Izbăvit-au sufletul mieu de mijloc de schimeni. PSALT109. Vor ieși îngerii de vor aleage răii den mijlocul drepților. CORESI, ap. GCR I, 18/9. Numai iată că iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal. CREANGĂ, P. 194. Harap Alb iese atunci din mijlocul celorlalți și iar se înfățișează înaintea împăratului, id. ib. 262. Regretíndu-vă foarte mult absența din mijlocul nostru, am avut onoarea să ridicăm primul pahar în sănătatea domniei voastre. CARAGIALE, O. VII, 585. ♦ (Învechit, în opoziție cu m a r g i n e I 2) Teritoriu de centru, zonă de interior. Cîmpul de jos și Bahnița dă jos, ca niște mărginași. . . să să socotească. . . Iar jilțurile dă Sus i Baia, ca niște mijloace ale județului (a. 1819). DOC. EC. 225. 2. Partea corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brîu. Era Ioan îmbrăcat cu peri de cămilă și brîu de curea prespre mijlocul lui. N. TEST. (1648), 41r/20. Legă cu brîul mijlocile lor. BIBLIA (1688), 3682/2. Încingînd vîrtos mijlocul său, întări brațele sale pre lucru (a. 1 694). GCR I, 313/6. Ș-au legat mijlocul cu brîul de o creangă groasă. DRĂGHICI, R. 49/30. Voinic foarte chipos.. . Din mijlocul delicat, Gîndea cineva că vede un alt Narțis. PANN, E. II, 19/7. Gîndeá că mijlocul ei cel dulce s-ar putea odihni cuprins de brațul lui. EMINESCU, N. 74. Atunci, ea deodată s-a văzut încinsă cu un cerc zdravăn, de fier, peste mijloc. CREANGĂ, P. 88, cf. 98. Era încins cu bete cu mărgele mici. . . învîrtite de cinci ori în jurul mijlocului, peste brîul roșu. CAMIL PETRESCU, O. I, 72. Mijlocul [fetelor]. . . e locul din care tot farmecul pleacă, să li se răspîndească în restul ființei. BOGZA, C. O. 282. S-a mișcat încet, a săltat o mînă și s-a îndoit de mijloc pe spate. PREDA, Î. 159. Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele. ALECSANDRI, P. P. 17. O fețișoară Cu cosița gălbioară, Cu mijloc de trestioară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 101. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). E iubitul, care vine De mijloc să te cuprindă. EMINESCU, O. I, 76, cf. id. N. 9. Ai luat-o de mijloc și te uitai la ea așa galeș. CARAGIALE, O. II, 225. Cînd vezi răul lîngă mine – Haide, prinde-mă mai bine De mijloc. COȘBUC, P. I, 238. Unde să stăm? întrebă Titu, cuprinzîndu-i mijlocul. REBREANU, R. I, 245. El de mijloc o ținea, Lîngă peptu-i o strîngea. ALECSANDRI, P. P. 97. A fi moale de mijloc = a fi lingușitor. Cf. ZANNE, P. II, 273. ♦ Șale; crucea șalelor. Nevastă secerătoare, Ce seceri vara la soare Și mijlocu nu te doare? JARNIK-BÎRSEANU, D. 37. Hai, Ioane, de fă focul! Nu pot. Mă doare mijlocul. ANT. LIT. POP. I, 216, cf. ALRM II/I h 120. ♦ Durere de șale. Cf. LB. Și io-s secerător, De mijloc numai nu mor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 37. P. a n a l. Parte a corpului albinei situată între torace și abdomen (unde corpul pare a fi sugrumat). Cf.CHEST. VI 65/17, 20. ♦ (Regional) Tulpina unei plante. Vro doi meri Și vro doi peri, Din stupină stupinași, Din mijloace depărtași, La vírfuri apropiași. BIBICESCU, P. P. 253. [Scaiete] rădăcina ți-oi secui, Mijlocul ți-oi mijloci, Vîrful ți-oi vîrfui. DENSUSIANU, Ț. H. 282. 3. (Regional) Nume dat anumitor părți ale unor obiecte, situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv sau care reprezintă corpul principal al acestuia: a) mijlocar (I 4). Cf. CADE; b) (la pl., în forma mijloace) cruce de lemn care desparte fereastra în mai multe cîmpuri ; răscruci, (regional) mijlocar (I 6). Cf. CHEST. II 177/91; c) (la pl., în forma mijloace) broderie, dantelă sau orice alt lucru de mînă care unește două bucăți de țesătură (măi ales la fețele de masă); (regional) mijlocar (I 7). Prostirile. . . fiind late se compun din mai multe foi, cusute de-a lungul sau legate prin împletituri numite mijloace sau mijlocuțe. PAMFILE, I. C. 284, cf. ALR II 5 780/791; d) plasa din mijloc a năvodului cu trei plase. Cf. ANTIPA, P. 461; e) (urmat de determinări) calota pălăriei. Cf. ALR II 3 279/325; f) parte a cobzei nedefinită mai de aproape, probabil bîrdan. Cf. H XII 176. ♦ Partea interioară, lemnoasă a unui fruct, în care stau sîmburii; cocean. Mijlocu mărului. ALR I 890/214, cf. 890/576, 764, 842, 887, 926, 990. 4. (Învechit și popular, în opoziție cu m a r g i n e I 5, a r i p ă) Corp central al unei formații de luptă; (învechit) temei. Tabăra. . . la mijloc era mai cu puțini oameni decît la perși. HERODOT (1645), 347. Așezarea oștilor în „rînduiala bătăliei” era astfel: pedestrimea . . . la mijloc (centru); la cornul din dreapta sau aripa dreaptă se așezau călărașii. BĂLCESCU, M. V. 618. Bate tu marginile, Că eu bat mijloacele, Care-a scăpa de la mine Să nu scape de la tine. ALECSANDRI, R. P. 126. 5. (Învechit, calc după fr. milieu) Mediu1 (înconjurător), ambianță. Plăcerea noastră . . . pentru producerile literare ale d-rei Cugler și ale d-lui Șerbănescu va fi cu atît mai ușor de explicat, cu cît ne vom aminti mai mult mijlocul literar în care le aflăm. MAIORESCU, CR. I, 300. Spiritele ce nu sînt accesibile . . . senzațiunilor ce deșteaptă în noi mijlocul înconjurător. MACEDONSKI, O. IV, 103. Pîn-acum am vorbit despre înrîurirea mijlocului social asupra creațiunei literare și de stabilirea legăturei între mijlocul natural și social. GHEREA, ST. CR. I, 38, cf. 36, II, 70. Din mijlocul social al lui Tudorache, al țigănașilor, al slugilor . . . voia mama să mă scoată. MILLE, V. P. 162. 6. (În opoziție cu început, sfîrșit) Moment situat (aproximativ) la aceeași depărtare de începutul și sfîrșitul unei unități de timp, al unei acțiuni sau al unui fenomen care se desfășoară în timp. Începutul iernii va fi cu grindină, mijlocul cald. CALENDARIU (1 814), 64/8. Un străin. . . a călătorit prin părțile noastre pe la mijlocul secolului al XVII-lea. CANDREA, F. 139. Băură ce mai era de băut și mîncară ce mai era de mîncat, neuiúnd să caute după aceea mai cătră mijlocul mesei alte hartane și alte căni, pentru oamenii lor, care așteptau . . . la căruțe. SADOVEANU, O. XI, 36. Cînd la mijloc de cale. . . S-a iscat un vînt. SEVASTOS, N. 136. Mńișlocu postului. ALR II 2 850/325. ◊ L o c. p r e p. În mijlocul sau (învechit) în mijloc de = în timpul, în cursul; (cu nuanță intensivă) în plină desfășurare, în toiul. . . În mijloc de bănat, învie-mă-veri. PSALT. HUR. 117r/16, cf. 64r/2. Îmi făgăduiam . . . zile seninoase și liniștite în mijlocul chinurilor vieții. MARCOVICI, C. 15/7. În mijlocul zburdăciunei tinereței ferbăntate. . . De adevărul acesta fii lovit și zi și noapte. CONACHI, P. 289. După o ocară așa de mare care mi s-au făcut, adecă de a mi se opri pașaportul în mijlocul drumului. . . ce-mi mai rămîne mie de nădăjduit ? KOGĂLNICEANU, S. 190. Moș Nichifor era și geambaș de cai și cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106. Avea amnezii lacunare, uitînd dintr-o dată în mijlocul vorbirii ideile. CĂLINESCU, S. 236. Ne aflăm în mijlocul iernii. STANCU, D. 307. În mijlocul hohotelor, Ilie o luă încet spre ușă. PREDA, D. 122. ◊ E x p r. A trece (sau a fi, rar, a face) la (sau, învechit, în) mijloc, se spune pentru a insista asupra ideii de interval, de răstimp intervenit între două date de referință. Nu multă vreamea în mijloc fu. CORESI, EV. 58. De la așezămîntul romanilor în Dachia pănă la acest Aorelian a trecut la mijloc 167 de ani. CANTEMIR, ap. HEM 1 998. Într-o vreme . . ., sînt mulți ani trecuți la mizloc, o rudenie a bâtrînilor noștri, anume Enache Bîrzu, aflîndu-se la închisoare pentru o blăstâmăție, au mers doi moși ai noștri. . . de l-au scos de la închisoare (a. 1 786). URICARIUL, XIV, 250. Și trecând multă vreme la mijloc . . . ei s-au apucat că vor scrie și niciodată nu contenia ca să scrie (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 204/11. Așa scria unul la altu tot cu poșta, făcînd luni la mijloc pănă lua unu de la altul scrisoarea, ib. 256/10. Fiind acun trei săptămîni la mijloc (a. 1825). URICARIUL, XXV, 120. Au trecut cîteva zile la mijloc fără a le istoris ceva. DRĂGHICI, R. 111/12. Trecură trei ani la mijloc de la despărțirea acestor doi frați. GORJAN, H. I, 2/17. Să-ți vorbesc despre aceasta, trebui timp la mijloc. PANN, E. I, 92/3. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în car ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I, 120. Astăzi, că ai trecut zecimi de ani la mijloc, nu o pot spune fără un pic de înduioșare. GANE, N. III, 28. Nu po ști cît a fi trecut la mijloc, pînă ce am adormit mort. CREANGĂ, A. 16, cf. id. P. 140, 183, 260 305. A trecut după aia o săptămînă la mijloc. CARAGIALE, O. VI, 6. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa. ISPIRESCU, L. 112. ♦ (Astăzi rar) Veacul (sau vîrsta) de mijloc = evul mediu. O pompă solemnă ce aducea aminte de turnerile cavalerilor vrîstei de mijloc. NEGRUZZI S. I, 36. Clasicismul antic și romantismul din veacul de mijloc. GHEREA, ST. CR. II, 106. Sîntem o societate cu moravurile veacului de mijloc. CAMIL PETRESCU, O. II, 55. ♦ P. e x t. Parte centrală a unei comunicări orale sau scrise Ei! începutul [basmului] nu-i nimica; să vez dumneata mijlocul și sfîrșitul. CARAGIALE, O. II 247. Ți-o trimite, bade, carte Pe de laturi Cu bănaturi, în mijloc Pară de foc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 135. 7. (Învechit și popular, în opoziție cu frunte, coadă) Ceea ce are dimensiunea, calitatea valoarea situate între extrema inferioară și cea superioară. Scos-au hîrtii frunte de 4 ugh,i mijlocul de trei ughi și de 2, coada de un ughi. NECULCE, L. 322. ◊ (Adjectival) Om mijloc = om de statură mijlocie. Cf. DR. IX, 429, ALRM II/I h 137. ◊ L o c. a d j. De mijloc = a) nic prea mare, nici prea mic (ca dimensiune); potrivit. Alecsandru Vodă era la stat de mijloc. N. COSTIN, LET. II, 98/4. 8 tingiri de mijloc (a.1 738). IORGA, S. D. XIV, 56. Era. . . la mărirea trupului om de mijloc. MINEIUL (1776), 18r2/27. Cartoflele. . . cele de mijloc să pun întregi. I. IONESCU, C. 58/26. Nu depășea pe un om de mijloc, nici prin înălțime, nici prin grosime. GALAN, B. I, 35. Fărină de mńijlocu. ALR 1 372/357, cf. 1 372/359, 388; b) nici prea bun nici prea rău; obișnuit, banal; mediocru. Care scaune. . . le îmbracă cu postav roș, nici prei bun, nici prea rău, de mijloc. GHEORGACHI, LET. III, 320/25. Frăgarii mai bine cresc în loc de mijloc și cam arinos, decît în loc gras. ECONOMIA, 210/4. Acel om este un autor de mijloc. HELIADE, O. II, 25. Multe [poezii] prea de mijloc. . . ar fi fost mai bine să rămînă nepublicate. MAIORESCU, CR. I, 322. Muntenii, rîdea sfinția sa, sînt ori așa ca noi, cu bucurie și cu cîntece. . ., ori dușmani căpcăuni. . . la noi nu sînt oameni de mijloc. SADOVEANU, O. X, 587. (Învechit, în construcții negative cu valoare de superlativ) Nădăjduind și alte vrednice cărți a se tipări în limba românească, spre literatura aceștei limbi și spre nu de mijloc folos acestui națion (a. 1814). BV III, 102. Limba latinească cea de obște nu de mijloc schimbare au pătimit. MAIOR, IST. 233/28; c) moderat, temperat. Începutul iernii va fi cu grindină . . . iară sfîrșitul de mijloc. CALENDARIU (1814), 64/8, cf. ib. 72/2, LB. ◊ (Adverbial) Mazerea iubește mai mult un pămînt de mijloc de vîrtos. IONESCU, C. 24/14.1. II. 1. (Învechit) Persoană care se pune în serviciul cuiva pentru a stabili o legătură, pentru a obține o favoare, mediator (1); persoană de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. Deci găsind Racoț și Matei Vodă mijloc pre acest boiar, ș-au așăzat între dînșii să-i trimiță oști den țara Ungurească și den țara Rumânească și el va fi cap lor de va scoate pre Vasilie Vodă den scaun (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 299/14. ◊ L o c. prep. Prin (sau cu) mijlocul. . . sau prin mijloc de . . . = prin intermediul. . . , cu concursul. . ., prin intervenția . . . ; pe calea . . . Grăiaște cu noi. . . pren mijloc de îngeri. CORESI, EV. 282. Au făcut pă Dionisie patriearh Țarigradului cu mijlocu domnului Constantin Vodă Brîncoveanu. IST. Ț. R. 56. I-au văzut osînda perind nevinovat de alți domni, însă tot prin mijlocul Ducăi Vodă și cu îndemnarea lui. N. COSTIN, LET. II, 18/3. Au fost isprăvit Șerban logofătul, cu mijlocul Ducăi Vodă, de au fost mărsu un capegi-bașe de au luat pre toți frații lui Șerban și neamul lui din închisoarea lui Grigorie Vodă din Rucurești. NECULCE, L. 51. Au ieșit. . . de la închisoare, din Vama, cu mijlocul hanului. id. ib. 272. Pren mijlocul ev[an]gh[e]liei biruim pre iudei (a. 1703). GCR I, 348/12. Silia cu mijlocul tergimanului și a capichihaelilor să isprăviască să-i ierte împăratul. AXINTE URICARIUL, LET. II, 150/27. Sînteți datori să le știți și să le păziți nu numai voi, ce și bieții creștini prin mijlocul vostru. ANTIM, ap. GCR II, 28/16. Venit-au iarăși Constantin Duca Vodă la scaunul țării Moldovei, luînd domniea cum și cea dintăi cu mijlocul socru-său. MUȘTE, LET. III, 31/14. Zic că i s-ar fi dat otravă prin mijlocul unui dohtor. VĂCĂRESCUL, IST. 259, cf. 248. Dumnezău știe. . . că era să să facă mai bun prin mijlocul ticăloșiilor. DRĂGHICI, R. 54/17. 2. P. g e n e r. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (de obicei la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva într-un anume scop; p. e x t.chin, cale, metodă, procedeu de_a acționa; (învechit) mijlocire (3). M-am îndemnat a scrie o adunare istornică a prea puternicilor împărați otomani, pe scurt alcătuită, arătînd de cînd și cu ce mijloc au luat această stăpînire începerea ei. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Vom arăta mijlocul cu care poate fieștecare să să facă de tot putearnic. MOLNAR, RET. [prefață] 8/23. Trebuia ca să-i găsească un mijloc ca să-l dizbrace de averea lui (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/3. Loghica iaste meșteșug ce învață pre mijlocul de a îndrepta mintea din lipse (a. 1826). GCR II, 253/13. Mijloc de ajutor pentru cei mai de treabă și cu familii grele. GOLESCU, Î. 31. Tipărirea în limba rumânească a unei gazete este negreșit între celelalte un mijloc deosebit a lumina pe fieștecare asupra drepturilor și datoriilor sale. CR (1829), 2471/23. Toată lumea s-a pătruns de adevărul acesta că singurul mijloc al împărtășirii ideilor este limba patriei. ib. (1 833), 351/30. Muzica vedem asemenea că este un mijloc prin care artistul de multe ori mai mult și decît cu vorba poate a ne porni lacrămile. HELIADE, O. II, 38, cf. 10, 95, 168, 208. Gîndește la mijloacele cele mai bune ca să te aperi de nenorocire. MARCOVICI, D. 16/25, cf. id. C. 24/4, 35/18. Te faci drag la orcare Cu mijloace-nțelepțești. PANN, E. II, 127/8. Se îngrijea acum de mijloacele scăpărei amantului ei. ASACHI, S. L. II, 12. Numai acest mijloc au spre a-și redobîndi starea lor cea dintîi. BĂLCESCU, M. V. 393. Hrana obștiei de prin târguri să fie sub cea mai de aproape îngrijire a ocărmuirei spre a nu se mai face un mijloc de îmbogățiri particulare (a. 1848). URICARIUL, X, 10. Am recitit toate băgările de seamă ce faci asupra limbii românești și m-am bucurat văzînd în dumneata mijlocul prin care să ne putem înțelege mai bine cu moldovenii. BOLLIAC, O. 50. O supărare de care căuta vreun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I, 49, cf. 143, 286, 341. Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare. Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Pe dată ce dorința care ne-a aprins imaginațiunea se află împlinită, ne liniștim și mai adesea căutăm mijloace ca să ne desfacem de obiectul ce o aprinsese. FILIMON, O. I, 114, cf. 126. Baba are Mijloc de răzbunare. BOLINTINEANU, O. 74. Este un mijloc de a scăpa de această greutate. EMINESCU, N. 53. Să caut vreun mijloc ca să ne căpătuim. ISPIRESCU, L. 162. Cînd chelnerița își bătuse joc de sufletul ei. . . Berta găsise mijloc să zîmbească. ZAMFIRESCU, A. 185. E o fericire pentru compilatorul nostru cînd mijloacele sale de a ști devin mai puține în secolul al XVI-lea. IORGA, L. I, 91. Aș fi regretat toată viața, dacă nu aș fi încercat și acest ultim mijloc. C. PETRESCU, C. V. 337, cf.108, 109. Sînt destule mijloace să vă fac să spuneți adevărul. SAHIA, N. 80. Căutau zadarnic un mijloc ca să-și cîștige pîinea. BART, E. 302. Deasupra patului, într-o nișă, o scară de frînghie – mijloc de salvare în caz de incendiu. id. S. M. 41. Cititorul lui Creangă este mai întîi izbit de mulțimea mijloacelor tipice ale prozei sale. VIANU, A. P. 110, cf. GRAUR, I. L. 29 ◊ (Urmat de determinări care arată natura; uneori concretizat) Mijloacele fotografice excelente înlesnesc răspîndirea copiilor. PETICĂ, O. 407. Accentuarea, oricare i-ar fi natura, nu-i un fapt propriu-zis lingvistic, întrucât nu se exprimă prin mijloace lingvistice (sunete, cuvinte, morfeme). IORDAN, STIL. 18. Momente psihologice care cer o reducere pînă la maximum a mijloacelor de expresie. id. ib. 278. Într-o limbă există uneori mai multe mijloace gramaticale pentru a exprima aceeași categorie logică. GRAUR, I. L. 40. Chiar procedeele inversiunii, ale elipsei sau ale repetiției, care trec uneori drept mijloace stilistice specific poetice, sînt prezente în vorbirea comună. VIANU, M. 147. ◊ L o c. a d v. Prin toate mijloacele sau prin orice mijloc, cu orice (sau orișice) mijloace, (rar) cu tot mijlocul, cu multe feluri de mijloace = pe toate căile; p. e x t. cu orice preț, indiferent cum. Nevoea cu tot mijlocul ca să rădice domn de pămînt.IST. Ț. R. 5. Munciea cei mai mari cu multe feliuri de mijloace să-l oprească pre el și numai oștile cu seraschieariu să trimită. ib. 58. Vreau să scap de tine prin toate mijloacele, chiar de-a fi să mă arunc în mare. ALECSANDRI, T. I, 444. Cu orișice mijloace a face bani voim, în lux și-n desfătare ne place să trăim. BOLINTINEANU, O. 155. Boierii s-au făcut cu atît mai spoliatori. . . cu cît societatea consideră îmbogățirea prin orice mijloc, chiar dezonorant, ca o dovadă de destoinicie și talent. OȚETEA, T. V. 60. ◊ E x p r. (Învechit și regional) A nu fi mijloc (de a . . .) = a nu exista o posibilitate de înfăptuire, de realizare; a fi cu neputință de înfăptuit, a nu fi chip, a nu fi mod. Caută, cum vei ști, a căpăta [bani] de la turci, altminterea nu e mijloc de lucrare. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 454. [Mănăstirea] de lemn s-o facem nu e mijloc, Căci lemnul poate s-ardă de foc. MARIAN, SA. 250. Împărate! nu e mijloc a prinde omul de flori altfel. H IV 59. A nu avea mijloc să. . . = a nu avea posibilitatea, a-i fi imposibil să . . . N-am mijloc să prefac Belele care nu-mi plac. I. VĂCĂRESCUL, P. 251/4. (Învechit) A face toate mijloacele (sau mii de mijloace) = a face tot ce este cu putință, tot ce este posibil. Am făcut mii de mijloace să fug din patria mea. PANN, E. I, 68/3. [Vistieria] au făcut toate mijloacele ca să înduplice pe dumnealui contracciul . . . să plătească banii acestui adaos (a. 1837). DOC. EC. 663. (Cu parafrazarea expresiei) Ca să-i vază înțelepți. . . Părinții. . . mii de mijloace pătimesc și griji nenumărate. PANN, E. IV, 16/19. ♦ Logică, rațiune, temei, motivare (a unui fapt); p. e x t. pretext, (învechit) cale, chip. Va arăta viața împăratului Roamei a lui Marco Avrelie și învățăturile lui carea să cuvin domnilor la cîrma obștii, arătînd de atocma direptatea și mijlocile cu carea va fi domnul întru aleagerea giudecătorilor. N. COSTIN, ap. GCR II, 9/23. Gîndul și gătirea lui Șerban Vodă era să fie el împărat în Țarigrad. Și cu acel mijloc silie să facă pe Cantemir domnu în Moldova. NECULCE, L. 88. Nu aduce mijloc boale mincinoase. ANTIM, ap. ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 167. Arătăm cele de mai sus mijloace profundei voastre judicăți, deși sîntem convinși că neasemănata voastră înțelepciune poate să invente alte mai avantagioase (a. 1776). UTICARIUL, I, 180. Tu nu poți vedea, sărace, corzile nenumărate A căror armonie ține lucrurile atîrnate Nici a ști cu ce mijloace . . . Au așezat rînduiala crugurilor. CONACHI, P. 259. Să uita . . . la el. . . Dar prea nebăgat în seamă și cu un tainic mijloc. PANN, E. I, 114/18. Se mai adăuga la toți membrii Comisiei și duhul camaraderiei, amintirea vieții și a petrecerilor împreună, peste care nu aveau mijloace destule ca să treacă. CAMIL PETRESCU, O. II, 580. 3. (La pl., urmat de determinări arătînd natura sau scopul) Unelte, instrumente, utilaj. Omul de azi, mai luminat și mai înțelegător, trebuie să-și cultive pămîntul mai bine, cu mijloace tehnice. SADOVEANU, E. 26. Mijloace de muncă (sau de bază) = lucrurile cu ajutorul cărora omul acționează asupra obiectului muncii și îl modifică. Mijloacele de bază se trec în folosința Comerțului Interior. BO (1953), 10. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă. Naționalizarea principalelor mijloace de producție a creat un puternic sector socialist în economia națională. CONTEMP. 1 948, nr. 104, 13/1. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 4. (La pl.) Avere, stare, fonduri, resurse materiale (suficiente); spec. (urmat de determinări ca „bănești”, „financiare” etc.) bani; (învechit) mijlocire (4). Mijloacele de monedă ale grecilor de ce merg să împuținează. CR (1829), 42/3. Multe familii cărora le-au mai rămas ceva mijloace de bani au fugit în ostrovul bălții Ianinii. ib. (1 830), 1302/12. Neavînd mijloace, la școală nu m-a dat. HELIADE, O. II, 110. Avînd lipsă de mijloace trebuincioase spre a susține schitul acesta, au lăsat nesăvîrșit și nefăcut toate ce era de făcut (a. 1856). URICARIUL, IV, 411/1. Pe la anul 1816, Bălcescu, procurîndu-și mijloace bănești din familie, a pornit în streinătate. GHICA, S. 698. Ni se cer mijloace finanțiare. MAIORESCU, D. I, 87, cf. id. CR.I, 273. Această instituție culturală.. . dă avînt învățăturilor științei prin nenumăratele burse ce acordă tinerilor fără mijloace. D. ZAMFIRESCU, Î. 55. Mi-a dat 40 de florini, rugîndu-mă . . . să-i înapoiez banii, fondurile consulatului fiind . . . destinate celor lipsiți cu totul de mijloace. BRĂESCU, A. 201. Bătrînul a avut totuși mijloace de a-și susține familia. CĂLINESCU, E. 158, cf. id. S. 375. Mai am puține zile de trăit, Lucica. Puține mijloace. CAMIL PETRESCU, O. I, 410. - Accentuat și: mijloc. - Pl.: mijloace, mijlocuri și (învechit) mijloci. – Și: (regional) míjluc (ALR II 2940/414, 551, 6496/365), míjlic (A V 26, accentuat și míjlic GLOSAR REG.), míjoc (GR. S. VI, 241, ALR II/I H 43, ib. MN 32, 2186/130, ib. MN 34, 2 194/723, 2 940/130), míljoc (PUȘCARIU, ET. WB., DENSUSÍANU, Ț. H. 43, ALR Il/l MN 17, 6 929/769, ib. MN 32, 2 186/141, 872, ib. MN 34, 2 194/157, A III 5, 6, 12, GL. V. J., GLOSAR REG.), míljuc (ALR II 2 940/95, A V 14, accentuat și miljúc GLOSAR REG.), míljluc (A V 14, accentuat și miljlúc GLOSAR REG.), mílgoș (MAT. DIALECT. I, 181), mínjoc (ALR II 2 940/27, 172), mírjoc (L. COSTIN, GR. BĂN. 138), míșloc (BL I, 112, ALR II/I MN 34, 2 194/325, ib. MN 32, 2 186/334, 574, 987), méljoc (ALR II 2 940/102, 310, A I 13), méljuc (ALRT II 52), mióljoc (A I 26, 31), mióljuc (ib. 21), míójuc (ALR II 2 940/605), móljuc (PHILIPPIDE, P. 141), (învechit) mízloc s. n. - Lat. medius locus.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MARE1 adj. (În opoziție cu m i c) I. (Indică dimensiunea) 1. Care depășește dimensiunile mijlocii, obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). [Muștarul] mai mică iaste de toate semențele e cănd~crește, mai mare de toate vearzele iaste. CORESi, ap. GCR I, 17/11. Și făcu Dumnezeu mari pești ce să cheamă chitul. PALIA (1581), 15/15 38 de boi mare (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 208/1. Fură date muierii doao arepi mari de vultur, ca să zboare. N. TEST. (1648), 312v/9. I-ai supus. . . supt a lui picioare. . . Pre chiții cei mare. DOSOFTEI, PS. 28/15. Hieri multe, jigănii mari și mănunte. id. ib. 357/10, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 211, 218, 226. Un om mare ca un ghigant. MINEIUL (1776), 28v1/3, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., iLB. Au văzut despre o parte ridicîndu-să un fum foarte mare și gros. DRĂGHICI, R. 165/30^ cf. 8/15, 166/4. Pentru ce. . . stejarii cu crengile mare tare, Privesc chirotind subt dănșii niște slabe tufișoare? CONACHI, P. 260. Ochiul, carele din toate vede numai părticică, Poate judeca de este potrivit mare sau mică. id. ib. 261, cf. 264, 272. Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, Care să ardă globul ș-ai lui locuitori! ALEXANDRESCU, M. 6. O pajură mare Se-nalță mereu. ALECSANDRI, P. I, 197, cf. 5, 8. Din tainica pădure Apare luna mare. EMINESCU, O. I, 63. Și-l strînge cu atîta putere, de era bietul drac să-și dea sufletul și ochii i-au ieșit afară din cap, cît cepele de mari. CREANGĂ, P. 53. Se năpusti asupra ei un lup. . . cu o gură mare. ISPIRESCU L. 17, cf. 4, 18. Mai căscă o singură dată ochii săi mari, mă privi lung, îi închise iarăși și adormi de vecinicie. DELAVRANCEA, S. 234. Treceau peste arcurile marilor poduri de piatră. SADOVEANU, B. 203. Dă de-o ușă de fer foarte groasă, încuietă c-o lacată cît o oală de praznic de mare. ȘEZ. I, 286. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap : El e mare și stogos, Dar la minte mic și prost. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180 Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. id. ib. 321, cf. 212, 432, 444. Fă-mă cîrpă d-ale mari. HODOȘ, P. P. 55, cf. 146, SBiERA, P. 324. Pipăi cu băgare de seamă. . . ghemele tari și mari ca bostanii. RETEGANUL, P. I, 57, cf. II, 77. Am o vacă mare: O mulg cu scara Și-o-mpărțim cu țara (Fîntîna). ȘEZ. XIII, 21. E mai mare porcul decit cotețul, se spune cînd este belșug. ZANNE, P. III, 134, cf. 167. Unde-i hornul mare, fum e puțin, se spune despre cei ce vor să arate mai mult decît sînt. id. ib. 186, cf. 475, 498, 565, 581, 583. E mai mare ouI ca găina. id. ib. IV, 35. ◊ (Întărit prin repetare) Începe a smulge la sălăți într-ales și leagă sarcină mare, mare. CREANGĂ, P. 215. Și fă focul mare,mare. TEODORESCU, P. P. 18. Zmeii au împlut un sac mare, mare. . . cu galbini. SBiERA, p. 184. Atunci oi avea o potaie mare, mare. id. ib. 249. O spumă mare, mare și deasă. id. ib. 315. Am o vacă mare, mare Și cu țîțele-n spinare (Casa). PASCU, C. 48. ◊ (Cu determinări – complemente de relație) Precum iaste ceriul mare de nălțime. DOSOFTEI, PS. 38/13. Mare-n urechi. ALR II/I MN 7, 6853/531. Îi mare la buze. ALR II/I MN 8, 6861/95, cf. 6861/316. Pieptene mare la dinți. ALR II 3393/284. Mare la grăunță. ib. 5183/279, cf. 5183/325, 531, 605, 727. Mare la ochi. ib. 6825/325. * Literă (sau, învechit, slovă) mare = majusculă. PONTBRIANT, D. Degetul (cel) mare = degetul cel gros (care, la mînă, se opune celorlalte). Cuprinzîndu-și tîmplele între degetul cel mare și arătător, se gîndea la ceva. GALAN, B. I, 54, cf. ALR II 2184/574. Degetul cel mare cu mult mai mic să vede de celelalte. ZANNE P. II, 106. ◊ (Substantivat, în loc. a d v.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast. Un filozof ar fi putut vedea executîndu-se in mic. . . ceea ce se execută în mare pe întreaga suprafață a pămîntului. ap. TDRG; b) în linii generale, în rezumat. Cunoscînd, în mare, ce cuprinde un deviz. . . , se trece la întocmirea planului valoric. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4849. Cererea orbului, în mare, e vederea. ZANNE, P. II, 661; c) (comerț) cu toptanul, cu ridicata. Începu să facă, în tovărășie, negoț în mare și cu străinătatea. CAMIL PETRESCU, O. II, 65, cf. ALR II 3548/260. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. Soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cîrtească de toate cele. CREANGĂ, P. 4. (Regional) A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a înșela sau a dezamăgi (pe cineva). Pupăza zbrr!. . . și mă lasă mare și devreme cu lacrimile pe obraz, uitîndu-mă după dînsa! CREANGĂ, A. 57. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Privighetoare mare. ALR II 6217/2. Sturz mare. ib. Broască mare. ib. 6219/250. Iarbă mare. ib. 6304/520. Răchită de-a mare. ib. 6341/27. Furnici mari. ib. 6560/365. ◊ (Adverbial, în legătură cu verbe ca „a măcina”, „a pisa”, „a tăia” și în opoziție cu mărunt) Sarea era. . . pisată mare, umedă și pusă într-o ceașcă de cafea știrbă. C. PETRESCU, Î. II, 166. Făină de cucuruz măcinată mare. Com. PAȘCA. ♦ (Despre ochi) Mărit, holbat (de uimire, de groază etc.). Cu ochii mari, sălbatici Se privește în oglindă. EMINESCU, O. I, 80. Femei și copii răspîndeau în sat vestea, cu ochii mari de spaimă. REBREANU, I. 198. ◊ E x p r. A face (sau a deschide etc.) ochii (sau ochi) mari (cît cepele) = a privi cu uimire, cu atenție, cu curiozitate. Cf. COSTINESCU. Deschise ochii mari, cătînd în jurul ei cu spaimă. BART, E. 205. ♦ (Olt.) Pămînt mare = pămînt argilos. În Motru. . . pămîntul mare (argilos) cuprinde o mai mare întindere de teritoriu decît pămîntul siu(nisipos). IONESCU, M. 56, cf. ALR II 5061/836, 848, 5065/833, A III 16, GL. V. J. 2. (Despre suprafețe) Întins, vast. Mai mare împărăție. PALIA (1581), ap. GCR I, 35/23. Locul care toate le cuprinde iaste mai mare decăt toate. N. COSTIN, ap. GCR II, 13/18. Să cam tot depărta de Codrii cei mari. DRĂGHICI, R. 62/13. Hotărî să-și împărțească împărăția cu acest frate al său și. . . dete toată împărăția Tătăriei celii mari. GORJAN, H. I, 2/12. Petreceam zilele noastre în pustiul acel mare. CONACHI, P. 101,cf. PONTBRIANT, D. [Apa] în mari cercuri se-nvîrti, Și de trestii și de maluri Mult cu vuiet se izbi. ALECSANDRI, P. I, 13. Se simte destoinic a împărăți peste o țară, așa de mare și bogată. CREANGĂ, P. 184. Îndată se făcu o pădure mare și deasă. ISPIRESCU, L. 25. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad. COȘBUC, B. 7. Se apropiau de pădurea cea mare. CAMIL PETRESCU, O. III, 174. Cît de mare-i pămîntu, Ce-i mai rău ca urîtu? JARNIK-BÎRSEANU, D. 8. Cîtu-i fînațul de mare, Dorul meu odihnă n-are, Nici la umbră, nici la soare. id. ib. 381, cf. 100, 286. ◊ (În contexte figurate) Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I, 148. (Despre așezări omenești, intervenind adesea și ideea de importanță) Că cu măriia deșartă multe case și năroade și cetăți mari sparseră-se. CORESi, EV. 13. După aceaea zidi Romil cetate, prea mare și frumoasă. MOXA, ap. GCR I, 59/26. Ulițele celui oraș mare. N. TEST. (1648), 311v/3. Apucă peste cîmpi de-a dreptul spre niște curți mari. CREANGĂ, P. 301. Cîtu-i Sibiiu de mare, Numai o uliță are. JARNIK-BÎRSEANU, D. 303, cf. 25, 29. ◊ (După nume proprii, servește la formarea unor toponimice, indicînd de obicei și vechimea, anterioară toponimicelor compuse cu mic) Bordenii Mari. BL VI, 36, cf. 35. Baia Mare. Satu Mare. 3. (Despre încăperi, recipiente etc.) Cu volum apreciabil; încăpător, spațios. Cf. LB. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I, 87. Dar ce e în sacul ăla marele? ISPIRESCU, L. 267, cf. BARCIANU, TDRG. Sorbi cu ochii închiși paharul mare de vin. SADOVEANU, O. VII, 156. Scoase din tolba de vînător o sticlă mare de coniac. CAMIL PETRESCU, O. III, 177. Un păhar de vin să-mi dați Și m-aș ruga de iertare Să fie păharu mare. POP., ap. GCR II, 227. Scoală, Ioane, la mâncare. – Unde-i lingura mai mare? ZANNE, P. III, 638. ◊ Casa (cea) mare v. c a s ă. 4. (Despre lucruri sau ființe) a) (În opoziție cu scurt) Lung. Era păstoriu de oi, părul capului alb și mare, de agiungia la glezne. DOSOFTEI, V. S. septembrie 34v/20, cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., DR. V, 293. Avusese în tinerețe părul negru ca pana corbului, mătăsos, mare și des. CAMIL PETRESCU, O. III, 67. Fată cu cosița mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 209. Lingură cu coadă mare și cu leafă mică, se spune cînd cineva trage foloase puține dintr-o muncă. Cf. ZANNE, P. III, 593. b) Înalt. Era acest Ștefan Vodă om nu mare la stat, mânios, și degrabă vărsa sânge nevinovat. URECHE, LET. I, 145/8. Intrară în besearica sfîntului. . . , între cei 2 stîlpi mare de Tesaliia ce stau spre apus. DOSOFTEI, V. S. octombrie 88r/10, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Grînele sînt mari acum. COSTINESCU, cf. LM. Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. EMINESCU, N. 4. Eu departe, eldeparte, Un deal mare ne desparte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 128, cf. 60. Află un om cît un deal de mare, care. . . strîmba toate lemnele. RETEGANUL, P. III, 60, cf. ALRM I/I h 94, A III 16, IX 3. c) (Despre ape, gropi, prăpăstii) Adînc (și lat). Marea mare și tinsă. PSALT. 216. între noi și între voi, propaste mare întări-se. CORESI, ap. GCR I, 31/6. Carele va găsi pre marginea unii ape mari fie ce lucru. . . , acesta, de nu-l va mărturisi, nu va avea nice o certare. PRAV. 39. Și apele ceale mare Rădicară urlet tare. DOSOFTEI, PS. 320/18. Și deaca curăm din cale, vădzum nainte-ne iazer mare. id. V. S. octombrie 79v/20. Și merg ei și merg. . . trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari. CREANGĂ, P. 208, cf. 237. Sirenele buciumă. . . Prin marea cea mare Cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Mare-i apa Bistriții. JARNIK-BÎRSEANU, D. 91, cf. 69. În fundu apelor mari, cum ar fi d-o pildă Oltu. ȘEZ. III, 101. Era o apă mare ca Dunărea, ori poate și mai mare. RETEGANUL, P. II, 11. Îi apa mare. ALR II 2514/29, cf. 2514/95, 316, 325, 349, 723, 762. ◊ (În contexte figurate) Mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui. CREANGĂ, P. 242. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbele „a veni”, „a crește”) Cu debit sporit; umflat. Dunărea este foarte mare și au răvărsat la mai multe locuri. AR (1829), 342/25. Dîmbovița, în zilele acestea viind mare, a inundat toată preajma. CR (1830), 51/31. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427, cf. DDRF. Apa venise mare, în munte se topeau încă nămeții. C. PETRESCU, Î. II, 174. Lisa își săpase albie prăpăstioasă, iar la viituri mari, puhoiul rupea și surpa ogoarele. SADOVEANU, M. C. 5. Au împins. . . bolovani lăsați în loc ani întregi de viiturile cele mari ale primăverii. GALAN, Z. R. 43. A crescut Murășu mare, De nu poci trece călare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 129, cf.237, 309, ALR II 3169/260. d) (În opoziție cu î n g u s ț) Lat. Pălărie cu boruri mari. e) (În opoziție cu subțire) Gros (în diametru). Ușa peșterei. . . era făcută de lemn indian și ferecată în oțel mare. GORJAN, H. IV, 47/10. Sub un copac nalt și mare Au priimit jurământul. CONACHI, P. 88. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNIK-BÎRSEANU, D. 169, cf. 432. Îi cu buză mari. ALR II 6861/349. ◊ (Transilv., Ban.) Untură mare = osînză. Cf. ALR I 749/30, 35, 40, 45, 69, 75, 140, 283. ♦ (Regional, despre femei) Însărcinată. V. g r o a s ă. (Sînnicolau Român-Oradea). ALR II 2646/316. II. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. De mitiutel arătă cum va hi și deaca va crește mare. VARLAAM, C. 386. Oricine va face silă a fecioară micșoarâ încă să nu fie de 12 ai, să va certa mai rău de cînd are fi fost fată mare de vrăstă. PRAV. MOLD. 109v/12. Mic să cheamă până în 25 de ai și de-acolea înainte să cheamă mare. PRAV. 258, cf. 173, 261. Aflînd călugării pruncul în gunoiu, îl luară. . . , și, deaca să feace mare, era drag. DOSOFTEI, V. S. septembrie 26v/25, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Acu-s mare!. .. Îs cavaler! ALECSANDRI, T. I, 184. Această familie are prunci mari. LM. Dragii mei copii, v-ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele. ISPIRESCU, l. 33. La nouă luni găsi într-un tufiș copila. El a crescut-o mare. COȘBUC, S. 13. Gura mi-e ca laptele, n-am scos nici un dinte pîn-acuma. Și sînt mare, taicule! SĂM. III, 662. Și-oi ajunge să-mi cresc copiii, să mi-i văd mari și voinici. MIRONESCU, S. A. 37. Vedeți, eu sînt om mare, îmi dau seama; ce să mai fac!? PREDA, Î. 166. Pîn-am mai băut, Mare c-ai crescut. TEODORESCU, P. P. 19. Trăind ei așa, crescuseră fetele mari. SBIERA, P. 211, cf. 249. De ani e mare și minte n-are. PANN, P. V. III, 153/18, cf. ROMÂNUL GLUMEȚ, 49. La gustare Cît cal mare, Și la prînz Nici cît un mînz. ZANNE, P. III, 572, cf. II, 475. ◊ (Substantivat, în corelație cu „de mic”) De mic, mi-ai fost ibovnic, Și de mare, drăguț tare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 56. ◊ Fată mare = fată la vîrsta măritișului; virgină, fecioară. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. La orașul Calcuta s-au văzut de multe ori cîrduri de fete mari. . . aruncîndu-se în apă, pentru ca să scape de măritat. AR (1829), 161/39. Rîdeam de dînsul că șede ca o fată mare, cu ochii plecați. NEGRUZZI, S. I, 63, cf. 249. De întîlnea pe drum neveste și fete mari, cînta cîntece șăgalnice. CREANGĂ, P. 108. Fitece nevastă tinerică, fitece fată mare ș-au făcut poala maldăr de fuioare. DELAVRANCEA, S. 40. Dacă este fată mare, se îmbracă de regulă în cele mai frumoase și mai scumpe haine ce le-a avut. MARIAN, Î. 64, cf. DDRF. Dragostea de fată mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 17, cf. 84, 151. Cine dracu-a mai văzut. . . Iarbă verde sub podele, Fete mari cu covețele. id. ib. 444, cf. 513. Cum nu-i mama fată mare, se spune despre ceva imposibil. ZANNE, P. IV, 477, cf. 86, 654. Mamă mare v. m a m ă. Tată mare v. t a t ă. ◊ Expr. Să crești mare!, formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cf. LM. Bună seara,. . . ziseră copiii. – Să creșteți mari! zise o babă. RETEGANUL, P. II, 34. ◊ (Substantivat, de obicei precedat de „cel”, „ăl”) Cel nu de vrăstă. . . , de s-are prileji să-și ucigă pre tată-său sau pre îmă-sa, atunce nu va putea scăpa cu vrăsta, ce să va certa ca și un mare. PRAV. 262. Îi dau eu una peste bot, ca să nu se amestece în vorba ălor mari. SADOVEANU, M. C. 6. (Învechit și popular, în e x p r.) La mare = la adolescență, la maturitate. Așa-l lasă pîn-la mare să crească tot în desfrîu. PANN, P. V. II, 5/24. La mare ies niște spînzurati și ajung rău. JIPESCU, ap. TDRG. Frunză verde lemn uscat, Nu ți-o fi, fine, păcat? Pîinea, sarea mi-ai mîncat, La mare te-am cununat, Copiii ți-am botezat! TEODORESCU, P. P. 342. ♦ (Substantivat, în corelație cu mic, adesea în expresii) Toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. Mărrturisescu miciloru și mariloru . . . de cealea ce prorocii dziserâ. COD. VOR. 80/12. Blagoslovit-au temuții de Domnul, mici cu mari. PSALT. 244. Blagosloveaște creștinii, micii și marii. CORESI, EV. 180. Aceastea stau mărturie micilor și marilor. id. L. 129/3. Și le sparse cetățile și le arse casele și-i junghea de în mic până în mare. MOXA, 361/23. Nu faceți fățărie la giudeațe, nici giudecați pre voia a mare sau a mic. EUSTRATIE, PRAV. 10/2. Le-am scos afară la lumină, ca să le înțeleagă și mici și mari (a.1642). GCR I, 94/22. Stau mărturisind aceastea a mic Și a mare. N. TEST. (1648), 169v/34. Să dai plată. . . micilor și marilor. ib. 311v/34. Să strînsease ca albinele cu mici, cu mare, de plîngea pre iubitul păstoria. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 157v/20. Sf[în]ta scriptură cunoscută să face și la mari și la mici. BIBLIA (1688), [prefață] 8/9. Mergea de săruta mîna domnului de la mare pînă la cel mai mic. IST. Ț. R. 8. Triimis-au în toată țara, de au poftit pe toată boierimea și mazîlimea de la mic păn-la mare. NECULCE, L. Cu mic cu mare, țara era în arme toată. HELIADE, O. I, 222. Norodul să grămădise, mari și mici să îmbulzea. PANN, E. II, 69/3. Și-l batjocorea și mari și mici și-l suduia muierile și copiii. BĂLCESCU, ap. ODOBESCU, S. I, 446. Ordonă să se ridice îndată mic și mare. . . , ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I , 108. Atunci mulțimea, cu mic, cu mare. . . strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40, cf. id. U. 39. MACEDONSKI, O. I, 38. Dl. subprefect. . . a lăsat poruncă să scoatem lumea. . . cu mic cu mare. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 147. Frică înfricoșată, Spaimă înspâimîntată. . . Afară le-am dat, Peste mic-mare le-am aruncat. PAMFILE, B. 43. Bețivul, de mic și mare în sat E cu degetul arătat. ZANNE, P. III, 473, cf. 93. Cînd e plosca la mijloc, Mare, mic e cu noroc. id. ib. IV, 92. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativul relativ) Mai (sau cel mai) în vîrstă. Era fiiul lui cela mai marele. CORESI, EV. 21. Iară cel fecior mai mare și derept. . . aceastea toatele priimi.id. ib. 24, cf. 23. Cînd va bate tatăl pre fecior, sau fratele cel mai mare. . . , să să pleace. PRAV.115. Urmează dar, ca unui frate mai mare, să-mi spui întru adevăr. GORJAN, H. I, 6/6, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. A îndreptat-o la soră-sa cea mai mare, la Sfînta Vineri, id. ib. 91, cf. 183. Frate-său mai mare e fruntaș într-un partid. CARAGIALE, O. IV, 238. Acolo găsi încă două femei . . . erau surorile cele mai mari. ISPIRESCU, L. 7. Avocatul Beldeanu, deși numai cu cîțiva ani mai mare ca Iuga, era foarte voinic. REBREANU, R. I, 33. Era o văduvă tînără, c-un an mai mare decît mine. SADOVEANU, O. VI, 500. Agapiei îi era drag feciorul cel mare, îi semăna ei în toate. id. M. C. 7. Tu să te supui mie, căci îți sînt frate mai mare și stăpîn. id. ib. 17. La un plug cu șese boi, Acolo-s pogonici doi. . . Pogoniciul cel mai mare, Cela mi-a fost drag mai tare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 344, cf. 310, 499, 514. Cele două mari, Ce-s surori primari, Cînd fu de cu seară, Către cas' plecară. MARIAN, INS. 342. Decît frate mai mic, mai bine cîne mai mare. ZANNE, P. IV, 365. III. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată; îndelungat, lung. Cf. LB, POLIZU. Iarna nopțile sînt mult mai mari decît zilele. DRĂGHICEANU, C. 100. Cît era ziulica și noaptea de mare, ședeau singuri-singurei. CREANGĂ, P. 73, cf. 284. Necumpătatul de zeu făcu noaptea aceasta să fie de trei ori mai mare decît celelalte. ISPIRESCU, U. 16. Că ziua cîtu-i de mare, Nime gînd ca mine n-are. JARNIK-BÎRSEANU, D. 82, cf. 87, 95, 382. Pare-i noaptea an de mare. MÎNDRESCU, L. P. 85, cf. 48. Atunci îs nopțile mari. HODOȘ, P. P. 54. Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea paștilor. Vă puteți închipui ce vra să zică a te scălda în Bistrița, la Broșteni, de două ori pe zi, tocmai în postul cel mare. CREANGĂ, A. 28. Postul mare. . . cade înaintea sf. paști. MARIAN, S. R. I, 115. Nu vă, fete, supărare, C-o veni el postu mare Și veți da la sărindare Doară vă veți măritare! JARNIK-BÎRSEANU, D. 450. (Popular) An mare = an bisect. Cf. GOROVEi, CR. 139, ȘEZ. I, 18, ZANNE, P. IX, 266. IV. (Indică cantitatea) 1. (În opoziție cu puțin) Mult, abundent, îmbelșugat. Foc înaintea lui aprinde-se-va și împrejuru lui bură mare. CORESI, EV. 37, cf. CUV. D. BĂTR. II, 454/21. Ploi mare vărsa tare. DOSOFTEI, PS. 254/19. Tot într-această vară, let 7248, la avgust, dat-au o brumă mare, de-u stricat pînele. NECULCE, L. 397. Trimisă cu mare îndestulare toate cîte tribuia spre odihna și desfătarea acestui vezir. GORJAN, H. I, 2/35. Am o mîndră ca ș-o cruce Și la lucru n-o pot duce, Dimineața-i rouă mare Și se udă pe picioare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 425. ◊ E x p r. (În) cea mai mare parte v. p a r t e. ◊ (Intervine și ideea de importanță) Să nu pizmim și să căutăm mai mare mărie, că noi ne văm răsipi. CORESI, EV. 92. Dai bună cuvîntare Direptului și sporiu mare. DOSOFTEI, PS. 22/10, cf. 36/15. Cu mare înțeleagere și prea înțeleptul Solomon au ales aceasta. BIBLIA (1688), [prefață] 5/9. Era om cu mare minte și învățat (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 259/17. Au risipit pe turci, făcînd mare moarte într-înșii, prinzând și mulți vii. ib. 275/31. Tu cu minte mare, mai înțelept decît dânsul. CONACHI, P. 264, cf. 109, 276. Nu vezi că pe aici e mare lipsă de apă? CREANGĂ, P. 204. Mare vîlvă se făcu în împărăție, cînd se auzi de moartea împăratului. ISPIRESCU, L. 31. ◊ (Intervine și ideea de valoare) Cîndu se întoarce cu mari daruri, cinsteaște-i și se veseleaște. CORESI, EV. 31. Pentru puțin lucru, certări cumplite și prade mare. VARLAAM, C. 215. De va fura neștine vreun lucru ceva și de va sîrgui sâ-l întoarcă a cui au fost, până nu l-au întrebat, să fie iertat de greșeală, de-are fi cât lucru mare. PRAV. 37, cf. 38, 39, 52. O femiaie... , ducînd cu sine mare pominoace de agonisitele sale, mearsă cătră doritul ei mire. DOSOFTEI, V. S. septembrie 14r/30. Pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul. CREANGĂ, P. 102. 2. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. Supărările cîte am suferit noi acolo sînt întru un număr așe de mari, cît nu crez că va fi om care să le poată povesti (a. 1750-1780). GCR II, 82/36. Oastea toată se va supune, cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I, 138. Avem cheltuieli mari. PONTBRIANT, D. Avere mare. ȘĂINEANU, D. U. Pe dreapta se oprise un mare număr de trăsuri. CAMIL PETRESCU, O. III, 252. Numărul 5731. De ce se dau numere atît de mari? BARBU, Ș. N. 42. Badea meu, tînâr copil, Mi l-au pus domnii la bir, Și i-au dat birul prea mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 137. Boieria și prostia cu mare cheltuială se țin. ZANNE, P. IV, 283. ♦ (Despre prețuri; în opoziție cu scăzut) Ridicat. Să afle ce feli de pasere să fie aceasta și. . . să li făgăduiască mare preț pentru aceasta. SBIERA, P. 69. ◊ L o c. a d j. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. Nu cuteza să calce. . . pe velințele cele de mare preț ce erau așternute prin palat. ISPIRESCU, L. 38. ♦ (Regional) La mai mare = numele unui joc de noroc în care cîștigă cel care dă zarul cel mai mare (IV 2). Com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. ♦ (Despre colectivități) Numeros. Cf. PSALT. 38, 76. Și purceasîrâ cu mare gloate ca nește crai la închinarea tînărului împărat. VARLAAM, C. 399. Baiezit, împăratul turcesc, cu mare oaste au intrat în țară. SIMION DASC., LET. 66. Unde să strîng gloatele mai mare. DOSOFTEI, PS. 133/16. Din ceatele toate, din nâroade mare Veniia la Domnul bună cuvîntare. id. ib. 220/1. Mearsără cu oști mare, fără veaste, prea furișul să ia cetatea. id. V. S. octombrie 87v/18, cf. LM. O ceată mai mare de fete Au prins pe flăcăi, mai puțini, Și-aprinsă e lupta-ntre cete. COȘBUC, P. II, 47. V. (Indică intensitatea) 1. Intens, puternic ; tare, viu. a) (Despre lumină, temperatură etc.) El zise: soro Melintie, deschide-mi stîlpul să întru, că afară mare frigu iaste (a. 1550-1580). GCR I, 6/18, cf. CUV. D. BĂTR. II, 2862/3. Nu se putea ascunde lumina ceaia marea a . . . soarelui, derept întru o casă mică sau să se acoapere. CORESI, EV. 57. Lumina mai mare să slujească zuoei. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/24. Văzură lumină mare. N. TEST. (1648), 6r/9. Era arșiță mare de soare. DRĂGHICI, R. 49/11, cf. 149/7. Întunericul era acum mai mare. BOLINTINEANU, O. 270. Avea fierbințeală mare, simțea cum i se scurge sudoarea in boabe ude pe frunte. MIRONESCU, S. A. 37. Are mari călduri. ALR II 4166/682. ♦ (Învechit și popular, despre iarnă) . (Foarte) friguroasă, geroasă. Iarna era mare atunce. NECULCE, L. 41, cf. ALR i 307/77, 140, 164, 227, 247, 249, 283, 289, 290, 295, 339, 388, 532, 558, 675. ♦ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) cînd lumina. este deplină, intensă. Cînd am deschis ochii, era ziua mare. NEGRUZZI, S. I, 60, cf. COSTINESCU, LM. Deschise ochii bine și, fiind acum ziua mare, văzu foarte limpede tot ce zărise nedeslușit la lumina slabă de adineaori. CARAGIALE, O. II, 263. Ea se culcă tot cu soare Și se scoalâ-n ziua mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 436. ◊ Expr. Ziua în amiaza (sau, învechit, ziua amiazăzi) mare = la amiază, în toiul zilei. Și o triimite dzuo amidzidze mari pe uliți. . . în primblări. NECULCE, L. 85, cf. ZANNE, P. III, 216. b) (Despre voce, sunete, zgomote) Cu mare glasu dzise: Drăceștí-te, Pavele! COD. VOR. 80/23. Cu glas mare răspunse lor și zise așa (cea 1550). GCR I, 3/14. Scoală-se Isacu din patul său și stătu înraintea ușiei caseei, grăi cu glas mare (sec. XVI), CUV. D. BĂTR. II, 192/10. Striga cu glas mare. CORESI, L. 33/9, cf. 129/9, id. EV. 97. Căndu să va fura nescui ceva, să strige cu glas mare și să facă gălceavă. PRAV. 62. Slobozi glas mare și răpaosă. N. TEST. (1648), 63r/18, cf. 71v/27, 308r/13. Am strigat cu glasul mare. DOSOFTEI, PS. 16/18. Au audzit un glas mare de om, strigînd să aducă boii la plug. NECULCE, L. 108. Strigă cu glas mare, zicînd. MINEIUL (1776), 161vl/17. Ieșindu-și din fire, se stropșea și cu graiu mare. . . striga. MAIOR, IST. 209/18. Aceștiia și noi cu mare glas să-i strigăm. CALENDARIU (1814), 11/23. Aș voi să mă rog ție cu glas mare și cu lacrămi. MARCOVICI, D. 6/19. Au început a cînta în glas mare acest cîntec. DRĂGHICI, R. 61/13, cf. 46/18. Un glas mare Să aude răcnind tare. BĂRAC, A. 68/15. Alexandru. . . strigă cu glas mare. ALEXANDRIA, 88/10. Și-n glas mare îți urăm. . . Ani mulți. ALECSANDRI, P. II, 110. Plîngea în glas mare, cu toate suspinele și strîmbăturile unui plîns copilăresc. GANE, N. III, 160. Se auzea un glas mare, mînios, la care răspundea vocea groasă a hangiului. SADOVEANU, O. V, 518. ◊ E x p r. În gura mare v. g u r ă. (Adverbial, regional) A vorbi mare = a) a vorbi tare. ALR II 2073/836; b) a comanda. ZANNE, P. IV, 438; c) a vorbi cu aroganță, cu ifos, provocator. CIAUȘANU, GL. A rîde mare = a rîde cu hohote. ALR II 2088/574. ♦ (Despre discuții) Aprig, violent. Fu (ceartă) mare. COD. VOR. 48/22. Va fi vrajba prea mare. PRAv. 155. c) (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Și rrădică-se cetatea toată. Deaci fu currere mare oameriloru. COD. VOR. 34/10. Și să vedea în prăpastia aceaia afund un pârău, de mergea cu mare cursături. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46r/11. Corabiia plutea cu mare repejune. DRĂGHICI, R. 24/25, cf. LM. Trenul își urmeaza drumul de la Periș cătră Buftea cu mare viteză. CARAGIALE, M. 126. ◊ Expr. Îndata-mare v. î n d at ă. d) (Despre vînt, cutremure și alte fenomene naturale) Văzu vîntu mare. CORESI, EV. 263. Numai cănd va vedea că iaste vînt mare și va lăsa atunce pojar, atunce să va certa. PRAV. 22. Fu cutremur mare de pămînt. N. TEST. (1648), 308r/21. Bate un vînt foarte mare despre răsărit. DRĂGHICI, R. 108/15. Vînt mare Se rădica. CONACHI, P. 265, cf. POLIZU. Vînturi mari au aburat. HODOȘ, P. P. 64. ◊ (Regional) Vreme mare = furtună, ALR II 4420/228. e) (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab de acel lotru de Mahamet-beg (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. Că meserearea ta mare e spre mere. PSALT. 177. Iară credința celora ce-l purta și-l sloboziră cu patul mai mare era decît a bolnavului. CORESI, EV. 59, cf. 4, 64, 78. Iară arhiereii cu mare pizmă rădicară-se. id. ib.97. Să se știe, pri mai mare cridință și tărie, peceat oraș pri aceasta zapis (a. 1607). GCR I, 43/28. De bucurie mare giuca și săriia din toată virtutea lui. N. TEST. (1648), [prefață] 3r/14, cf. 20v/12, 274r/31. /311v/13. Au petrecut cîteva dzile cu mare grije. M. COSTIN, O. 103. Îți strig cu mare jeale. DOSOFTEI, PS. 17/20. Să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă. CHEIA . ÎN. 1v/4. Cu adevărat mare nesimțire iaste a socoti pre înșine întru o foamete desăvîrșit a fi sătui. BIBLIA (1688), [prefață] 3/34. Li să cade. . . a da aceia. . . mulțămitâ pentru mare milile sale (a. 1757). URICARIUL, IV, 6. Mari dureri si usturime (a. 1799). GCR II, 171/34. Minutul întru care un an să sfîrșaște și altul începe este de mare interes pentru toți oamenii. MARCOVICI D. 3/7 Să uita împregiurul său cu mare luare aminte. DRĂGHICi, R. 38/22, cf. 64/1. Mișcat fiind de dragoste mare și de firească aplecare cătră fratele său. GORJAN, H. I, 2/7. Numai cătă o potică Slujește. . . de trecut cu mare frică. CONACHI, P. 85. S-a aplecat cu mare smerenie. NEGRUZZI. S. I, 148. Mare foame mi-i. ALECSANDRI, T. 614. Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare. CREANGĂ, P. 86. E o meserie pe care simt că aș îmbrățișa-o cu mare dragoste. CARAGIALE O. IV, 237, cf. 238. În toată împărăția se ținu veselie mare o săptămînă întreagâ. ISPIRESCU, L. 2. Avusese mare iubire pentru el. SADOVEANU. M. C. 7. Se simțea cuprins de liniște mare. PREDA D,. 80. Conferințele trebuie să dea o mare atenție felului cum este respectat principiul conducerii colective. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2882. Cine-n lume s-ar afla Ca să rupă rujuța, Mare iubire-ar strica! JARNIK-BÎRSEANU, D. 12. Om cuminte și-nțelept Dar cu jale mare-n pept. id. ib. 307, cf. 143. ◊ L o c. a d j. și adv. (De-a) mai mare dragul v. d r a g. (E x p r.) (A-i fi cuiva) mai mare dragul (sau mila, rușinea, ciuda etc.), se spune cînd cineva simte multă plăcere (sau milă, rușine, ciudă etc.). De va fugi, îi va fi mai mare rușinea. prav. 116. Și-i era mai mari ciuda, cum că-i știe toate tainele ce le făcusă. NECULCE, L. Lipi cuptioriul, îl humui și-l griji, de-ți era mai mare dragul sâ-l privești. CREANGĂ, P. 287, cf. id. A. 19. Plîngea, mai mare mila. COȘBUC, B. 121, cf. id. F. 91. E așa de urît, că ți-i mai mare greul să te uiți la dînsul. MARIAN, O. II, 40. 2. (Despre calamități, dezastre) Grozav, cumplit. Acolo e foamete mare. CORESI, EV. 25. Aceia zăcea-vor jos întru locul cela de plîngere, în focul cela marele (cca 1600). CUV. BĂTR. II, 226/20. Fu foamete mare preste tot ținutul. N. TEST. (1648), 71v/10. S-au scornit o ciumă mare în toată țara, în dzilele acestui domnu. NECULCE, L. 60. Nimic nu este mai lesne decît a stinge un coș aprins, fie focul oricît de mare. CR (1832), 2712/38. Ne aflăm cu toții sănătoși, măcar că holera îi foarte mare. KOGĂLNICEANU, S. 120, cf. PONTBRIANT, D. Țipa șerpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo. CREANGĂ, P. 247. ◊ (În contexte figurate) Unde . . . strugurul curăției nu se lucrează, acolo e foamete mare. CORESI, EV. 25. Mare foc și potop a căzut pe capul nostru. CREANGĂ, P. 27. Nu-ți pune peană de brad. . . Ci-ți pune de busuioc, Că te duci la mare foc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 301, cf. 296. VI. (Arată calitatea, valoarea; adesea precedă substantivul și poartă accentul în frază) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. Ce ei-și lăsară a sa viață spre județul măriei zio (a. 1569-1575). GCR I, *11/24. Mari case sparse și cetăți den temeiu surpă. CORESI, EV. 542. B[agoslo]veniile tătîni-tău mai mari-s de bl[agoslo]veniile părinților miei. PALIA (1581), ap. GCR I, 36/32. Va veni cea zi mare a mîniei lui. N. TEST. (1648), 308r/34. Au perit cu sunet veastea lui cea mare. DOSOFTEI, PS. 29/19. De mare lucruri să învrednicise a fi poslușitoriu. BIBLIA (1688), [prefață] 6/48, cf. 6/39, LB. O vulpe de ani mică, însă de minte mare. HELIADE, O. II, 109. Dar un lucru așa mare și cu-atîta fericire, Ca să-l dobîndiți aieve. . . , Nu se poate. CONACHI, P. 81, cf. 80, 87, 267. Trebuie să arate formula înțelegătoare ce ea reprezintă în marea Carte a înțelegerei și a istoriei omenești. BĂLCESCU, M. V. 5. Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. ALEXANDRESCU, M. 10, cf. 15. Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi deie ce-o să cer? EMINESCU, O. I, 149, cf. 35. Făcuse un clopot. . . la acea mănăstire. . . și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari. CREANGĂ, P. 105. Trebuie să întrebuințeze mijloace mari. . . și să jertfească tot pentru răzbunare. GHEREA, ST. CR. II, 271. Un bocet. . . numit „cîntecul cel mare”. . . ne spune următoarele. . . MARIAN. Î. 177. O, eternule psalmist, Mare ți-e cuvîntul! COȘBUC, P. I, 265. Tînărul simți că nu-i mai ajung negoțurile acelea mici. . . el e făcut să învîrtească afaceri mari. SANDU-ALDEA, D. N. 14. Vra să zică ai venit să-i dai o veste mare. SADOVEANU, O. IX, 139. Problema ceasornicului s-a făcut însă mai mare. ARGHEZI, C. J. 48. Propui ca să ținem mîine o mare adunare pe Cîmpul Libertății. CAMIL PETRESCU, O. III, 147. Și-ți tot minte mii și sute, Și mai mari și mai mărunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276. Dă, turcule, sărindare, Să-i facem slujba cea mare. id. ib. 486, cf. ȘEZ. I, 214. (Substantivat) Cele mici le-ai lepădat, Cele mari le-ai căutat, Acum înoată ca un cîine, Ca să poți scăpa mai bine. ZANNE, P. IV, 604. * (În limbajul bisericesc, despre săptămîna dinaintea paștilor și despre zilele acestei săptămîni, începînd de miercuri) Săptămîna mare. MARIAN, S. R. I, 115. O veni sîmbăta mare Și de pui o fi-ntrebare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 378. Săptămîna mare (cea de lîngă paști). ȘEZ. III, 123. Acestei zile i se zice și vinerea mare. ib. 201, cf. ALR II 2809. ◊ Duminica mare sau (rar) duminica cea mare = a) rusaliile; b) prima zi de paști. Cf. CONTEMPORANUL, I, 773. Într-o dimineață, miercuri înainte de dumineca mare, moș Nechifor deciocălase căruța. CREANGĂ, P. 112. În sîmbăta morților. . . dinaintea duminecei mari se dau de pomană străchini. ȘEZ. III, 201. (Popular) Seara mare = ajunul crăciunului. Zi mare = zi de sărbătoare. Veniia, la dzile mare de rugă, Pafnutie la acea sfîntă mănăstire. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27v/1. Făce leturghii la dzile mari și iordan la boboteadză. NECULCE, L. 98, cf. POLIZU, LM. La zile mari, ca să li ticnească veselia, împârțeau bucățica de pîne cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoieși. CREANGĂ, A. 152, cf. 10. Nădăjduiesc, la asemena zi mare, să mă-ndrepte cătră un gînd bun. SADOVEANU, O. IX, 46. Să-mi fie de zile mari. HODOȘ, P. P. 55. (E x p r.) De zile mari = deosebit, solemn, excepțional. Doliu mare = doliu solemn, manifestat prin îmbrăcăminte de culoare neagră, purtat mai ales de femei la moartea unei rude foarte apropiate. Cornelia era în doliu mare, întristată, de sus pînă jos cu crep negru. CĂLINESCU, S. 174. (Popular) Prînzul (cel) mare = a doua masă pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii; masa principală de la amiază; timpul zilei cînd se ia această masă. Iepele fiind hrănite și odihnite bine, pe la prînzul cel mare i-au pus în Piatră. CREANGĂ, P. 135. Te culci seara Și te scoli în prînzu mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 422. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal, de largă circulație, care leagă localități importante. Iară într-alt chip de va lăsa drumul cel mare, tot negoțul ca să-și piardă. PRAV. 46. Să se facă o cișmea la un drum mare (a. 1767). URICARIUL, XVII, 57. Apoi, părinte, slujba mea e hoț la drumul mare. SADOVEANU, O. IX. 45. Călătoreau într-o caleașcă cu cai de poștă, ca să-i poată schimba des; de aceea țineau numai drumul cel mare. CAMIL PETRESCU, O. II, 18. Drumul mare-aș vămi. HODOȘ, P. P. 59, cf. 60. Strada (sau ulița) mare sau cea mare = nume dat în unele localități (din provincie) străzii (sau uliței) principale. Se vinde cu mezat o pivniță de zid boltită în orașul Focșani, pe ulița cea mare. CR (1833), 2201/22. O caleașcă trecu în fuga cailor pe ulița mare. NEGRUZZI, S. I, 16. Vorbă mare = vorbă solemnă, hotărîtă, importantă (care angajează). Vorba mare să nu o zici. PANN, P. V. I, 14/3. Eminescu îi spusese totuși lui Creangă o vorbă mare. CĂLINESCU, I. C. 196, cf. ZANNE, P. III, 585. (Eliptic) Mare-ai mai vorbit-o dumneata. SBIERA, P. 20. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice, promisiuni goale. Vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I, 151; b) (rar) laude. COSTINESCU. ◊ E x p r. Lucru mare (și, învechit și popular, substantivat, n.) = lucru sau, p. ext., ființă de seamă, de valoare; (exclamativ) extraordinar, grozav. Aceasta încă iaste mare a nu osîndi alții, ce numai sineș. CORESI, EV. 18. Să ne învățăm, și ce lucru mare s-am lucra, să nu ne preînălțăm pentru acealea. id. ib. 19, cf. 29. Limba mic mădulariu-i și cu mari să făleaște. N. TEST. (1648), 178 r/19. Lucru mare, cumu-i laudă cronica leșească. M. COSTIN, LET. I2, 278. Sv[î]nt[u]l Andrei îmvațâ pre sine de aceaste mari și d[u]mn[e]dzăești. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 178v/3. Buna. . . învățătură, bune și mari lucrînd. . ., va dărui măriii-tale moștenire neclătită și lăcaș nemutat. biblia (1688), [prefață] 8/53. De s-ar tîmpla și primejdie, n-ar fi lucru mare. NECULCE, L. 237. Mi-ai scris că ai să-mi spui un lucru mare. NEGRUZZI, S. I, 18. S-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sînt și dînșii. EMINESCU, O. I, 134. Sclipeau în fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. ISPIRESCU, L. 38. Că oftatu-i lucru mare Și e bun la supărare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 219. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare. Mare lucru și prea slăvită iaste a Domnului nostru de oameni iubire. CORESI, EV. 31, cf. 89; b) (În construcții negative) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ. Se înțelege, toate acestea nu sînt mare lucru, dar, în sfîrșit, tot sînt ceva. GHEREA, ST. CR. ii, 39. Nu prea văzură nici unii, nici alții mare lucru. CAMIL PETRESCU, O. III, 175. În felul cum se făceau studiile lexicale, nici nu era mare lucru de spus despre cuvintele importante. GRAUR, F. L. 5; c) (În construcții negative, dă contextului valoare afirmativă, și invers) n-aș crede să (nu).. . Cf. ANON. CAR. Iată că i se înfățișă un om bătrîn. . . mare lucru să nu fi fost un năzdrăvan. GANE, N. III, 15. Asta-i o treabă foarte grea; și mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. CREANGĂ, P. 157, cf. 187. Mare lucru să fi scăpat vreunul pînă la margine. SADOVEANU, O. X, 89. (Rar) Cît un lucru mare = cît nu se poate spune, foarte mult. Era vesel împăratul pentru aceasta, cît un lucru mare. ISPIRESCU, L. 39. (Rar) A avea mari cuvinte să... (sau a ...) – a avea motive puternice, întemeiate să. . . Boierii însă tremurau; ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți, știau că norodul îi urăște și pre domn că nu-i iubește. NEGRUZZI, S. I, 142. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. Cel ce feace ciude mari urul, că în veacu e meserearea lui. PSALT. 283. Sfinții lui ucenici și apostoli. . . seamne mari și ciudese făcură. CORESI, EV. 50. Că pentru noi, multe și mari minuni fapt-au. id. ib. 64, cf. 65. O minunea mare și prea slăvită ciudă (cca 1633). GCR I, 84/35. Minuni mare, de-au vădzut tot omul. DOSOFTEI, PS. 257/10, cf. id. V. S. octombrie 92v/15. Însuși împăratul cu sfetnicii săi, văzînd această mare minune, grozav s-au spăriet. CREANGĂ, P. 85. Mergînd ei o bucată înainte, Harap Alb vede altă drăcărie și mai mare. id. ib. 241. * E x p r. Mare minune (sau, învechit, ciudă) sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc. O, mare ciudă! Numai cîtu-și aduse aminte cel fecior curvari de pocanie, e părintele aciia-și tinse iubirea sa de oameni. CORESI, EV. 29. Mare minune!. . . Da bine, cum de vă găsiți amândoi în catrințe? ALECSANDRI, T. I, 269. Și atunci, minune mare! numai iacă au și început a curge furnicele cu droaia. CREANGĂ, P. 264; b) (regional, cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Șorț cu flori, minune mare. COȘBUC, P. I, 103. Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu). . . , n-aș crede să (nu). . . ♦ Categoric, hotărît, precis. Dintr-ambe părțile cuvînt mare și poruncă tare se făcu ca olacuri cu cărți în toate părțile. . . să se trimață. CANTEMIR, IST. 27. Măria-sa.. . au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui. ANTIM, P. XXIII. ♦ Grav, serios. Mare păcatu preemimu și multu greșimu. COD. VOR. 122/25. Nevinovat voi fi și mă curățescu de păcate mari. PSALT. 32, cf. 10. Blămu Mihaile, giudecătoriu, să vedem muncile cele marile (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 344/13. Să nu zicem noi că mare greșeală au greșit noao vecinii. CORESI, EV. 47. Spărgîndu-i cu chinul cela marele, ucigîndu-i cu uciderile cealea ce n-au moarte (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 229/19. Cela ce va fura furtușag mare. . . să-l spăndzure. PRAV. 34, cf. 51. Certarea celuia ce îmblă cu bani răi iaste mai mare cîndu-l vor ști c-au îmblat de mai multe ori. ib. 79, cf. 229. Feace ca mai mare răutăți, dosoftei, v. s. noiembrie 174r/2. Neculai vodă fâce niște răutăți mare în țara Muntenească, în boieri. NECULCE, l. 283. Orice pornire împotriva unuia dintre-aceste două adevăruri poate să-ți aducă mare vătămare. MARCOVICI, D. 7/20. Adevărat, mare nebunie este aceasta, noi însă trebuie să avem milă. DRĂGHICI, R. 6/26, cf. 3/19. Ah! Cînd cineva iubește, cu ce milă și-ndurare Uită, iartă și împacă greșeala oricît de mare. CONACHI, P. 80, cf. 81, 265. Ele judicau asemenea în pricinile de vini mari politice. BĂLCESCU, M. V. 10. Judecind, deosebirea nu e atît de mare. NEGRUZZI, S. I, 210, cf. PONTBRIANT, D. Fărămături, blide aruncate în toate părțile, cofăielul de vin răsturnat, ticăloșie mare! CREANGĂ, P. 11, cf. 202. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6, cf. 11. Făcuse o mare greșeală, de a-și arăta prea pe față pofta de domnie. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. Copilaș fără sălaș, Mare răutate-a dat, De pe tine te-a-ngropat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 198, cf. 151, 172, 503. Din petece căptușeală, Mare greșeală. ZANNE, P. IV, 293. Deosebit, ales, distins. Mare e slava lui. PSALT. 34. Întru o sfîntă besearecă a lui puse-l, cu mare cinste. CORESI, EV. 98, cf. 90. Mearse de-l deșteptă și-l duse în casă-ș cu ci[n]ste mare. MOXA, ap. GCR I, 61/16. Va veni. . . cu slavă mare. VARLAAM, ap. GCR I, 104/36, cf. DOSOFTEI, PS. 57/5. Măriia ta ești vreadnic de multe și mari laude. BIBLIA (1688), [prefață] 8/37. O frumusețe. . . are mai mare slavă. ANTIM, ap. GCR II, 8/8. Ziua începerii anului nou este totdeauna de mare cuviință. MARCOVICI, D. 2/20. Îl primi în cetate cu mare țirmonie. GORJAN, H. I, 2/28. Solii. . . fură bine dăruiți și trimiși înapoi cu mare cinste. BĂLCESCU, M. V. 413. Apoi peste două zile o îngropară cu cinste mare. CREANGĂ, P. 16. Zîna se purtă cu mare bună-cuviință și vorbi astfel, încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități, DICȚ. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. S-au apucat de au făcut mare și frumoasă nuntă. , l. 69. Are obiceiu vel comis de face și masă mare la o samă din boierii cei poftiți de dînsul. GHEORGACHI, LET. III, 317/21. Pune la cale să ne gătească un ospăț, căci mîne dau masă mare boierilor. NEGRUZZI, S. I, 147. Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate. EMINESCU, O. I, 85. Coborau haiducii la pas liniștit, cîntînd, parcă veneau la masă mare. GANE, N. I, 161. Împăratul făcu un ospăț foarte mare în cinstea nepotu-său. CREANGĂ, P. 231. Mesele mari cu musafiri. CAMIL PETRESCU, O. II, 111. Aceleași afișe ca altădată: Mare bal, mare, 2 lei intrarea. BARBU, Ș. N. 12. Să facă un ospăț mare. . . de la care să nu lipsească nici o zînă. RETEGANUL, P. II, 14. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. Deaci strigară grăindu: mare e Arrtemida. COD. VOR. 10/14, cf. CORESI, EV. 74. Cei mai mulți și cei mai mari și mai credincioși dascăli dzic. PRAV. 213. Au fost izvodite de cărtulari mari și înțelegători de carte grecească. N. TEST. (1648), [prefață] 5r/19. Pentru ruga svinților celora ce-au fost dintăiu patriarși mai mari (a. 1669). GCR I, 186/21. Ficior de părinți oameni mare și luminați. DOSOFTEI, V. S. octombrie 91r/9, cf. BIBLIA (1688), [prefață] 6/46. Murat. . . unul dintre cei mai mari împărați otomani. VĂCĂRESCU, IST. 252. Adese cînd un vers și mai ales un emistih. . . coprinde o sentință întreagă sau o axiomă, este demn de cei mai mari maeștri. HELIADE, O. II, 145. Numele bărbaților celor mari este scump și drag în tot pămîntul. CR (1833), 1342/42. Vede deopotrivă, făr-de nici o însemnare, Ori murind o păsărică, ori căzînd un irou mare. CONACHI, P. 262. Mircea cel Bătrîn, unul din cei mai mari și mai vestiți voievozi ai noștri. BĂLCESCU, M. V. 8, cf. 25, PONTBRIAN,T D. Numele m-a făcut pe mine mare, sau eu pe dînsul? GANE, N. I, 16. A fost odată un împărat mare. ISPIRESCU, L. 1. Artist cu nume mare. GHEREA, ST. CR. II, 89. Dintre marii creatori în roman, cel mai plăcut este Tolstoi. IBRĂILEANU, S. L. 65. Acel Ion Creangă. . . A fost om mare, scriitor. SADOVEANU, E. 103. ◊ (Ca epitet, înaintea unui nume propriu) În zilele marelui, de Dumnezeu luminat, arhiepiscopului Ghenadie. CORESI, EV. 1, cf. 66. Iară marele Vasilie grăiește. . . (a. 1640). GCR I, 89/5. Marele împărat Justiniian. PRAV. 134, cf. EUSTRATIE, PRAV. 10/11. Marele Constandin. . . n-au vrut să se laude. BIBLIA (1688), [prefață] 8/39. Că zice marele Pavel. . . ANTIM, P. XXVII, cf. LB. Marele Nefton. CONACHI, P. 276. Adusă de marele Traian în Dacia. . . , colonia romană. . . ajunse într-o stare foarte înfloritoare. BĂLCESCU, M. V. 6. Frumoasa fată A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad. COȘBUC, B. 14. Viața marelui nostru poet Eminescu a fost nefericită și scurtă. SADOVEANU, E. 75. (încomponențaunor nume proprii, decarese leagă prin „cel”) În zilele lu Constandin cela Marele, împărat creștinesc. CORESI, EV. 182. Alexandru cel Mare. COSTINESCU, cf. LM. Eram mic cînd mă luă Ștefan cel Mare în desaga de la oblincul șeii. DELAVRANCEA, O. II, 246. ♦ Plin de generozitate, de bunătate, de noblețe. Celui cu suflet mare și de la nepriiateni îi iaste drag adevărul a-l priimi. ȚICHINDEAL, F. 75/27. * o asăminea de sine înfrînare vă va face mari la suflet. DRĂGHICI, R. 110/14. ♦ (Determinînd numele lui Dumnezeu sau o însușire a divinității, de obicei în construcții exclamative, și purtînd accentul în frază) Atotputernic. Mare e Domnul nostru. PSALT. HUR. 123v/6. Mare e Domnul și lăudatu foarte. PSALT. 91, cf. 153, 204. Domnezeu mare-i și împreună cu toți sfenții (a. 1619). GCR I, 55/18. Omule! nu undi marea lui Dumnezeu adîncime, Ci în inimă-ți te-ntoarce și vezi a ta însușime! CONACHI, P. 274, cf. 272. Bun e Dumnezeu și mare! ALECSANDRI, P. II, 23. Mare-i Dumnezeu și meșteru-i dracul!.. . Vom putea veni de hac și spînului celuia. CREANGĂ, P. 213. Doar mare-i Cel de sus! S-or sfîrși ele și aceste de la o vreme. id. ib. 220, cf.19, 212. Mare-i Dumnezeu! GALACTION, O. 295. * (Prin sinecdocă) Smeriți-vă suptu mînra ceaea marea a lu D[um]n[e]dzeu. COD. VOR. 164/8. ♦ Întemeiat; evident. Aveai dreptate prea mare să fii atît de mîhnit. GORJAN, H. I, 6/22. Cîte spune sînt o frumoasă poveste, dar mare minciună. NEGRUZZI, S. I, 250. Și unde n-am mai încălecat și pe-o căpșună și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată minciună. CREANGĂ, P. 34. Razele de pîngă soare Și dreptatea mea cea mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 257. ♦ Ieșit din comun; deosebit. Mare lăudăros și trufaș. CORESI, EV. 19. Dragostea argintului mare neputință iaste și pagubă sufletului. id. ib. 52, cf. 59, 63, 85. Măritu să fii, Doamne. . .. Ce mi-ai dat izbîndă și virtute mare. DOSOFTEI, PS. 56/1. Vedem neamul omenesc. . . la mare negriji aflîndu-să, necunoscîndu-și blagorodnia și cinstea lui. BIBLIA (1688), [prefață] 3/21. Știindu-l pre Brîncoveanul mare neprieten. . ., au început și el a să agiunge cu creștinii. NECULCE, L. 209. Nifon au fost mare prieten cu Radul V. ȘINCAI, HR. II, 113/36. La acest bal să afla. . . o mulțime de dame frumoase. . . , îmbrăcate cu cea mai mare eleganță. CR (1833), 192/30. Mare mîncător. POLIZU. Căpitanul. . . batâ-l norocu, că mare nostimior mai era! ALECSANDRI, T. 70, cf. 138. Mare gură-cască! LM. Mă, da drept să-ți spun, că mare nătărău mai ești. CREANGĂ, P. 45. Mai mare strălucire și gingășie. . . nu se mai văzuse. ISPIRESCU, L. 38, cf. 39. Marea înzestrare auditivă a lui Caragiale a fost una din rădăcinile artei lui. VIANU, S. 114. Ion Cîmpineanu era un mare dezamăgit. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. Capacitatea de luptă a activului este cu atît mai mare, cu cît comitetele de partid se îngrijesc mai bine de educarea lui marxist-leninistă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2805, cf. ALR I 11/357. ♦ L o c. adv. Cu mare greu (sau greutate) = cu dificultăți deosebite, foarte anevoie. Au obosit, pînă ce cu mare greutate au găsit o fîntînă. DRĂGHICI, R. 40/9. Mai merge el cît mai merge, pînă ce cu mare greu găsește drumul. CREANGĂ, P. 47. Se porni tot într-o fugă spre deal și se sui cu mare greu pe dînsul. MARIAN, O. I, 160. (Mold.) Cu mare ce = cu dificultăți deosebite; p. e x t. în sfîrșit, în cele din urmă. După multă trudă, cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa. CREANGĂ, P. 256. Văzînd Scaraoschi că-l fac chisoagâ de tot, a răcnit cu mare ce din punguliță. FURTUNĂ, V. 15. ♦ (Adverbial, învechit și popular, servește la formarea superlativului) Era în iadu plîngeri mare vîrtoase (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 316/16. Și prin cea urdie, Dragă, o să fie, Mare mult. omor! ALECSANDRI, P. I, 54. Mare bun suflet de om îi. id. T. 215. Măi, că mare nu știu cum îs boierii ieșeni! id. ib. 455, cf. 909. Mare mult bine ne-ați făcut. T. POPOVICI, SE. 178, cf. 87. Mare bucuros le-ajut. ALR II 3694/551. Însuratul de tînăr și mîncarea de dimineață mare bine prinde. ZANNE, P. IV, 398. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie ; cu vază. Cine va vrea să fie mare între voi, să fie voao slugă. CORESI, EV. 86, cf. 15, 37. Deci o luo peatra patriarhul cel mare (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 43/19. Cela ce va fi domn și nu va avea alt domn mai mare asupra lui. PRAV. 49, cf. 184. Nu iaste sluga mai mare decît domnu-său, nece solul mai mare decît cela ce l-au trimis pre el. N. TEST. (1648), 124r/23. Și-l rădicară boiarii cei mare, să-l ducă în palatele împărătești. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 130r/32. Birui Pătru vodă pre cazaci și-i sili de i-au dat pre cine avură mai mare. N. COSTIN, L. 561. Poți să agiungi să fii om mare, și ce mi-i face pre mine atunce? NECULCE, L. 24. Fiind măria sa îndemnat de niște obraze mari bisericești și mirenești. ANTIM, P. XXIII. Se scrie de la Petersburg că prinșii, 12 turci mari, carii să aflară în garnizonul Varnei, s-au adus acolo. AR (1829), 652/4. Ca să șadă la masă tocmai ca un om mare cu multe feliuri de bucate, au luat și cîteva nuci din copaciul cocos. DRĂGHICI, R. 79/23. Însă pînă a ajunge în stepina acea mare, Cîte munci, cîte necazuri. CONACHI, P. 82. Sașa mea, urmă moșneagul, e damă mare, am măritat-o după un cinovnic. NEGRUZZI, S. I, 59, cf. 72, 248. Cine-i slab, vrea a fi tare, Cine-i mic, vrea a fi mare. ALECSANDRI, P. II, 107. Șădea într-o chiliuțâ din casele unui boieri mare. EMINESCU, N. 57. Cucurigu! boieri mari, Dați punguța cu doi bani. CREANGĂ, P. 65, cf. 332. Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile. CARAGIALE, O. V, 169. Își luă ziua bună. . . de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4, cf. 41. Tot oaspeți rari, Tot crai și crăiese mari. COȘBUC, B. 21. Și s-au stins. . . cu toții, boieri mari și mici, bătrîni și tineri, pînă la unul. DELAVRANCEA, O. II, 14. Dar fata de gazdă mare Tot cu mîna la parale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438, cf. ZANNE, P. I, 29, III, 421. ◊ (În contexte figurate) Dorul lui e mare domn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ Marea burghezie v. b u r g h e z i e. Mare putere v. p u t e r e. ♦ Expr. A se ține mare = a fi mîndru, semeț, fudul. Iară cine iaste întru noi mai bun de alalți să nu se ție mare și să nu se prea înalțe. CORESI, EV. 93, cf. 200. Oamenii cei aleși. . . bagă în samă și pre cei săraci, de nu să țin mare de dînșii. DOSOFTEI, PS. 91/15. Iar de-i vrea să-l robești l-amor, cît poți te ține mare, Nu-l băga în seamă de loc. PANN, E. III, 22/1, cf. ȘĂINENU, D. U., ZANNE, P. IV, 438, ALR II 2674/762. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare sau (neobișnuit) a o lua pe mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. Așa!... Vrea să zică acum o iei pe mare! Te fudulești cu neamurile! GANE, N. III, 38, cf. TDRG. Calcă tot a mare. ZANNE, P. II, 511, cf. IV, 438. La mai mare, urare adresată unei persoane care a fost avansată în grad. Numele d-tale? – Bombeanu, ofițer de artilerie. – Și la mai mare. ALECSANDRI, ap. TDRG. Mare (și) tare sau tare și mare = foarte puternic, extrem de influent (prin funcția pe care o deține). Neamul lui toți era „tari și mari”, cine de capul lui, cum vre, așe făce. NECULCE, L. 171. Rămîind Neculachi mare și tare la Poartă (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/35. Nu să cade să paț eu rău lingă tine, fiind tu mare și tare. ALEXANDRIA, 78/14. Vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și năcăjiți. CREANGĂ, P. 223, cf. ȘĂINEANU, D. U., SRiERA, p. 111. (Cu parafrazarea expresiei) Azi tare, mine mare, Poimine pe spinare. ZANNE, P. IV, 437. A fi (sau a umbla) cu capul mare sau a fi cap mare sau mare de cap = a) a avea păreri foarte bune despre sine, a se crede grozav, a fi încrezut. Cf. ZANNE, P. II, 52; b) a fi încăpățînat, id. ib. (Regional) A se face mare pe ceva (sau pe cineva) = a face pe stăpînul (unui lucru), a face pe superiorul (cuiva). Cf. CIAUȘANU, V. 178. ◊ (Precedînd denumiri de dregători din trecut, arată treapta cea mai înaltă a dregătoriei respective) Al nostru cinstit și diregătur jupan Mîrzea, marelea spăt[ar] (cca 1609). CUV. D. BĂTR. I, 174/5. Marele căminar, marele comis, marele hatman, marele postelnic, marele spătar (a. 1828). BUL. COM. IST. IX, 167. Călărime sub comanda marelui paharnic. BĂLCESCU, M. V. 591, cf. 592, L.M. Eră biv-vel-vistier, dar fu făcut în curînd mare logofăt. IORGA, L. II, 120. La 1465 era câmaraș și mare vameș al Moldovei un oarecare italian. N. A. BOGDAN, C . M. 26. Adormi duman și te trezești mare ban. ZANNE, P. II, 471. (Rar, urmînd denumirea de dregători) Iar preste toată oastea. . . era hatman mare Mardoni. HERODOT (1645), 386. ◊ (Substantivat) Știți că judele limbilor despune el și marii despun ei. TETRAEV. (1574), Voi știți că domnii lumiei domnesc și marii au puteare. CORESI, EV. 86, cf. 345. Atunce cei mai mic[i] vor putea sta împrotiva celor mai mari. PRAV. 115. Luatu-te-am den staulul oilor și te-am făcut numit după numele celor mari carii sînt pre pămînt. BIBLIA (1688), [prefață] 6/43. Cu cît este lucru cinsteș și de obște, cu atîta mai de folos domnilor și celor mari. N. COSTIN, ap. GCR II, 10/4. O, ce ciudă, cît mă mir D-al celor mari caractir. MUMULEANU, ap. GCR II, 247/19. Cu fața între mari ieșim. PANN, H. 73/1. Și cel mic și cel mai mare. . . Ca praful se șterge dintr-o suflare. CONACHI, P. 272. Să n-ai a face cu cei mari. NEGRUZZI, S. I, 248. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. EMINESCU, O. I, 165. Cînd dai marilor putere, Nu le dai nici o plăcere. MACEDONSKI, O. I, 40. Congresele și. . . întrunirile. . . la care iau parte cei mari. ULIERU, C. 72. (E x p r.) A face pe marele = a-și da importanță, a se considera sus-pus. Cf. POLIZU, BARCIANU. ♦ De rang înalt, de familie bună; nobil. Să minuna de mine cum eram de oameni mare si de-a hirea. DOSOFTEI. V. S. noiembrie152v/29. Acolo muiare mare (f e m e i e d e n e a m B 1938, 387) . . . opri pre el să mînînce pîine. BIBLIA (1688), 2672/12. De se trag din neam mare, Asta e o-ntîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I, 167. De naștere înaltă, purtînd un nume mare. MACEDONSKI, O. I, 260. Între acești boieri nedregători întílnim nume mari din Moldova. XENOPOL, I. R. III, 169. Cînd voi sta de-a fărmeca, Nu farmec din vița ta. . . Și farmec din viță mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 270. Se numără de neam mare, Dar cinste de catîr are. ZANNE, P. IV, 486, cf. 575. ♦ (Ca determinant pe lingă substantive nume de rudenie, indică un grad de rudenie apropiat) Văr mare1 = văr primar, v. p r i m a r. Unchi (sau lele) mare = fratele (sau sora) tatălui sau a(l) mamei, în raport cu copiii acestora. Cf. TDRG. Socru (sau soacră) mare = nume dat (în ziua căsătoriei a doi tineri) tatălui (sau mamei) mirelui. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată. EMINESCU, O. I, 85. Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I, 56. Nun (sau nună) mare = fiecare dintre cele două persoane care asistă ca martori principali la săvîrșirea unei cununii religioase. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, I, 85. După cununie, pe cînd toți sînt în culmea veseliei la masă, nunu mare ridică un toast pentru viitorul finilor. CARAGIALE, O. IV, 239. La dreapta mirelui vine nunul cel mare. MARIAN, NU. 498. 4. (Substantivat; la comparativ, de obicei urmat de un adj. pos.) Superior ierarhic al unei persoane, considerat în raport cu aceasta. Spui domnietale ca mai marele miiu de ce-am înțeles și eu (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. Cela ce va face greșeală cu învățătura mai marelui său nu să cheamă să fie făcut greșeală cu înșelăciune. PRAV. 252. Iar noi nici mai marilor noștri. . . nu le dăm căzuta cinste. ANTIM, P. 22. De le-ar veni vro scîrbă de la mai marii lor. MUSTE, LET. III, 65/3. Ca unui mai mare o să-ți dau slăvire, Și vitejiii tale o s-aduc jertvire. PANN, E. II, 106/17, cf. id. P. V. II, 55/4. Mai marii lui, văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste cu arme cu tot. CREANGĂ, P. 297, cf. TDRG. A luat poziție de drepți dinaintea mai marilor, așa cum se ia la armată. PAS, II, 24. Cu mai marele tău, calul nu-ți alerga. ZANNE, P. IV, 429, cf. 431. 5. (Cu valoare de superlativ; adesea substantivat) (Persoană) care ocupă cel mai înalt loc într-o anumită ierarhie, care are funcția de conducător, de șef (suprem). Și fiul omenesc vîndut să fie mai marilor preoți și cărtulari. TETRAEV. (1574), 234. Batjocorit a fi de bătrîni și de mai marii preuți și de cărtulari. CORESI, EV. cf. 85. Răspunse mai marele săborului.id. ib. 405, cf. 380. Cotul sting de se va clăt[i], judecătoriu veri ieși sau mai mare prespre alalții. PARACLIS (1639), 261, cf. 257, 258. Mai marele ce va fi cap între mai multe soții. PRAV. 273, cf. 298. Mai marii acelui loc vor face milostenie feciorilor lui. ib. 291. Și adună pre toți mai marii popilor și cărtularii. N. TEST. (1648), 4r/15, cf. 56v/12. Cuvîntul lui D[a]v[i]d dat mai marelui cîntătorilor (a. 1651). GCR I, 154/7, cf. 170/31, ST. LEX. 150/2. Era mai mare arhimandritul și pre o sfîntă mănăstire de călugărițe. DOSOFTEI, V. S. septembrie 22v/4, cf. 15r/21. Au făcut ceată cu toți mai marii și eu cu dînsul. id. ib. 30r/32. Stătu tot Rîmul și olatele de au giurat cu Brut, ca să nu mai sufără crai peste înși mai mare. N. COSTIN, L. 102. Atunce au scos mai marii Bugeagului și ei văcărit. NECULCE, L. 307. Cornelie, mai marele polcurilor ce le chema pretoriane . . . , rău i-au bătut. CANTEMIR, HR. 79. Mai marele orașului. MINEIUL (1776), 130v2/16, cf. LET. III2, 225. Mai marele bulgarilor, de multe ori pierzînd războiul. . . , făcu pace. MAIOR, IST. 198/15. Știu că fiind mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat. NEGRUZZI, S. I, 141. Au fost poftiți. . . mai marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231. Vru să cerce pînă unde merge priceperea și istețimea lui Joe, ca un mai marele zeilor. ISPIRESCU, L. 86. Părinte al nostru, tu Saturniene, Mai mare peste toți stăpînitorii. MURNU, O. 2, cf. 9, ȘĂINEANU, D. U. Cînd m-am înfățișat cu jalba și cu recomandație la mai marele detașărilor, el m-a primit cu vădită silă. I. BOTEZ, B. I, 244. Am auzit odată că mai marii Se sărutau la chef cu lăutarii. ARGHEZI, C. O. 165. Mai marii aveau să hotărască de soarta tuturora. PAS, Z. I, 120. Aici poposeau să-și răsfețe Sluțenia firii, gingașele fețe Ale mai marilor Împovărați de slăvi și steme. DEȘLIU, G. 37. Lupul acesta s-au întîmplat că era mai marele, adecă căpitanul tuturor lupilor. SBIERA, P. 58. Se oprește acolo cu o poroncă de la mai marele țărei. ȘEZ. IV, 2. În ziua balului rugă pe mai marele curții s-o lase și pe ea la bal. MERA, L. B. 190. Mai mare peste mai mici Și staroste de calici, se spune despre cei ce se mîndresc prea mult cu o slujbă mică. ZANNE, P. IV, 633. ♦ (Învechit) Strămoș, înaintaș. Toate vîrstele și toți robii și slobozii, proștii și voinicii, mai marii și începătorii. . . toți împreună întoarsemu-ne și netrebnici fum. CORESI, EV. 286. Întreabă pre părintele tău, și-ț va răspunde ție mai marii tăi. EUSTRATIE, PRAV. 2/11. Atunci își pierdu viața și raționistul Ștefan Șincai (unul din mai marii istoricului Georgie Șincai). BARIȚIU, P. A. I, 255. Pl.: mari și (învechit) mare. – Și: (regional) măre (ALR II 2640/2), mire (VICIU, GL., PASCU, C. 210) adj. – Probabil lat. mas, maris.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PETRECE, petrec, vb. III. I. (Cu sens temporal) Tranz. A-și ocupa timpul, a trăi. Cînd sună la urechea noastră istorisiri din vechime ori din locuri depărtate, noi moldovenii petrecem ca într-o clipă nopțile. SADOVEANU, N. P. 40. Cînd gîndesc că am să merg la București ca să-mi petrec iarna, nu mă ține locul de bucurie. ALECSANDRI, T. I 272. Nu ți-i jele De tinerețele mele, Să le lași așa de grele? Că le trec Și le petrec Tot cu dor și cu năcaz Și cu lacrămi pe obraz! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. ◊ Expr. A(-și) petrece noaptea (undeva) = a rămîne peste noapte, a mînea, a dormi undeva. Să-ți petreci noaptea asta în casa mea ca să te odihnești. CARAGIALE, O. III 63. Căruțele sosesc la tîrla sau La stîna unde vînătorii au să petreacă noaptea. ODOBESCU, S. III 18. A petrece (ceva) în minte (sau în amintire) = a depăna firul amintirilor, a-și aduce aminte, a-și aminti. Poetul petrece în amintirea sa aceste fapte și aceste icoane ale trecutului. SADOVEANU, E. 59. Departe sînt de tine și singur lîngă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc. EMINESCU, O. I 107. ◊ Intranz. Nițu rămase în palatul unchiașului și petrecu acolo mai mulți ani. POPESCU, B. IV 40. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. Privirea ta asupra mea se plece, Sub raza ei mă Lasă a petrece Și cînturi nouă smulge tu din liră-mi. EMINESCU, O. I 120. 2. Intranz. A se bucura de viață, a se veseli, a se desfăta, a se distra. Și voi, iubiți prieteni, petreceți sau cîntați, Lăsați-mi însă mie odihna cea tăcută. MACEDONSKI, O. I 50. Foaie verde de trifoi, Vino, bădiță, la noi Să petrecem amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. Toți mîncați, cu toții beți Și cu bine petreceți; Numai unul poftă n-are De beut și de mîncare. ALECSANDRI, P. P. 201. ◊ Refl. (Cu pronumele în dativ; popular) Hai să mincăm, să bem și să ne petrecem pînă în deseară. RETEGANUL, P. II 56. Căpitane! Mi se pare Că tu-ți cam petreci cu glume și-ai uitat de răzbunare. HASDEU, R. V. 68. ♦ Tranz. A distra, a amuza. Să spun minciuni ca să petrec mintea ta ușoară? EMINESCU, N. 113. 3. Refl. (Despre evenimente, acțiuni) A avea loc, a se întîmpla, a se desfășura. Istoria poporului nostru și dezvoltarea vieții noastre sociale nu s-au putut petrece în condiții normale. SADOVEANU, E. 21. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. Se strecurase atîta timp, se petrecuseră atitea întîmplări, încît nu putea fi altă decît acea impresie a tinereții care rămîne pururea în sufletul omului. NEGRUZZI, S. I 68. ◊ (Despre idei, sentimente) E cu neputință de explicat și de analizat ce se petrece în capul meu. GALACTION, O. I 58. Nu-i vorbă, și ea fura cu ochii din cînd în cînd pe Harap-Alb și în inima ei parcă se petrecea nu știu ce.. poate vreun dor ascuns, care nu-i venea a-l spune. CREANGĂ, P. 276. Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, Care-n tine se petrece. EMINESCU, O. I 159. ♦ Tranz. (Popular) A păți, a îndura, a suferi. La vămi cînd vei trece. Frică vei petrece. MARIAN, Î. 230. [Fata] au spus părinților toate cîte au petrecut ea... și cum numai, ca prin urechea acului, au scăpat ea de moarte. SBIERA, P. 280. 4. Refl. A se trece, a se consuma, a se sfîrși. După ce mîncările se petrecută și lăutarii își sfîrșiră cîntecele, își făcu loc, lîngă jarul care clipea rubiniu prin întuneric, moș Liță, vierul. SADOVEANU, O. V 40. Toate s-au petrecut, s-au schimbat și s-au înlocuit într-o primenire îndelungă, de la veac la veac, pînă la fața de astăzi a oamenilor și a locurilor. C. PETRESCU, R. DR. 48. ◊ (În unele construcții fixe) A se petrece din lumea noastră (sau din această lume) = a muri. De-atunci s-a și petrecut din lumea noastră domnița. SADOVEANU, O. VIII 54. ♦ Tranz. A folosi, a consuma, a cheltui. Slava domnului, nu caut avere, zile de-aș avea s-o petrec pe care o am. CONTEMPORANUL, VIII 14. 5. Tranz. (Popular) A desface, a vinde (mărfuri, produse). Țăranii stau binișor de pe urma vinului pe care-l petrec în județele Argeș și Muscel. DELAVRANCEA, la TDRG. II. Tranz. (Cu sens spațial) 1. A însoți pînă într-un loc, a întovărăși o bucată de drum; a conduce. Cucoana Sanda petrecu pe domnul Niță pînă la poartă și se uită pe urma lui, pînă ce nu-l mai văzu. ARDELEANU, D. 72. Dacă Gheorghe pleacă, am venit și eu să-l petrec. BUJOR, S. 66. Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta, Nu te-or petrece la izvor, De-acum smochini, din mîna lor, Ei n-or avea cui da! COȘBUC, P. I 111. ◊ (Poetic) Un car cu fîn... își duce parfumata lui povară, Și-n cale-i luna plină îl petrece. CAZIMIR, L. U. 18. Se duc, și-n drum pe unde trec, cu plîns izvoarele-i petrec. NECULUȚĂ, Ț. D. 135. Trăind în cercul vostru strîmt Norocul vă petrece. Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece. EMINESCU, O. I 181. ◊ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (rar cu ochiul) sau cu privirea = a urmări, a însoți (pe cineva sau ceva) cu privirea. Ca într-o înfiorare, Tudor ii petrecu pe toți cu privirea-i scăpărătoare. SADOVEANU, O. VII 160. Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cît e zarea. COȘBUC, P. I 118. Cîntă păsărica-n iarbă, Trece badea, nu mă-ntreabă Pare că nu i-am fost dragă; Da eu încă nu-l întreb, Numai cu ochii-l petrec. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165. 2. (Astăzi rar) A străbate, a parcurge. Astfel robit de-aceeași jale. Petrec mereu același drum... în taina farmecelor sale E-un «nu știu ce ș-un «nu știu cum». EMINESCU, O. I 208. ◊ Intranz. Printr-această baltă curge girla Rinul, ce izvorăște din munții Alpi ai Elveții și petrecind prin baltă și ieșind face hotarul Elveții de cătră Baden. GOLESCU, Î. 161. ♦ A face, a îndeplini, a efectua o serie de operații succesive. Doctorul era încîntat de statura lui Ion, dar ceialalți membri ai comisiunii au făcut pe doctor să petreacă toate formalitățile, CONTEMPORANUL, III 778. ♦ A colinda, a vizita, a cerceta. Cîte crîșme treci, Toate le petreci. BIBICESCU, P. P. 218. Și mă sui pe plai la munte, Unde-s oile mai multe, Merg la stîne, le petrec Și de-acolo încă plec. ALECSANDRI, P. P. 314. ♦ Refl. A se perinda. Poate ați aflat că și alte oștiri s-au petrecut pe aici, iar acum le albesc ciolanele pe cîmpuri. C. PETRESCU, A. 20. Pe drumul mare, Trec Și se petrec Stoluri de voinici Pe cai povîrnici. TEODORESCU, P. P. 91. 3. (Popular) A căra, a duce, a transporta (ceva) dintr-un loc în altul; a strămuta. În două luni, mîinile femeii lui Vasile Mucenica și spinarea voluntarului Gheorghe Dima au petrecut dintr-un loc intr-altul maluri întregi de pămînt... să întărească zăgazul. GALAN, Z. R. 43. Expr. A petrece (ceva) din mînă în mînă = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rînd, pe la fiecare. Ca să mai uite de aste valuri Lumești, petrec din mînă-n mînă cîte-un ulcior de rachiu. ȘEZ. IV 17. 4. A trece sau a face să treacă prin..., între..., pe după. Își petrecuse pe după gît hățurile. DUMITRIU, N. 145. Își petrecu degetele... pe sub șfichiurile albe ale musteților. MIRONESCU, S. A. 31. A petrecut cîte o păreche de ață neagră de păr de cal prin cele nojițe. CREANGĂ, A. 25. ◊ Refl. pas. La capăt are un cui... care se petrece prin cerbicea jugului. PAMFILE, A. R. 44. ♦ (Popular) A înfige, a împlînta străpungînd. Paloșul... Printr-însul îl petrecea, Jos la pămînt îl trîntea Și-ntre morți îl trămitea. TEODORESCU, P. P. 632. ◊ (Subiectul este lucrul care străpunge) Plumbul intrînd... a frînt o coastă și, petrecînd inima, a ieșit prin spate. NEGRUZZI, S. I 29. ♦ A cerne. Fata, după ce a petrecut făina printr-o sită, o petrece din nou prin a doua ș-apoi prin a treia. SEVASTOS, N. 77.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MURI1 vb. IV. I n t r a n z. 1. A înceta să mai trăiască, a nu mai fi în viață; (argotic) a mierli1. V. d e c e d a, r ă p o s a. E voi ca oamenrii veți muri. PSALT. HUR. 70r/24. Eu nu numai legatu se fiu, ce și se moriu gata săntu. COD. VOR. 28/19, cf. 138/11. Toți derepții și păcătoșii știu-se cîndu moru ? (începutul sec. XVI), CUV. D. BĂTR. II, 420/9, cf. 421/11. Veade înțelepții murindu. PSALT. 93, cf. 94. Cine va creade întru mine, să ară și muri, învie-va. CORESI, EV. 95, cf. 348, 530. Vezi că moriu și fiiu-mieu iaste mic. MOXA, 400/32. Unde va muri o vită fugind de ostenită, acolea să facă cetate (a. 1620). GCR I, 58/20, cf. 113/28. Nu mi-i voia rea pentru că mori eu. HERODOT (1645), 494. De va intra dobitocul în vie . . . și va cădea în vreo groapă. . . și va muri . . . să nu aibă nice o nevoie cela cu viia. PRAV. 16, cf. 88. Oamenii cei sfinți cînd mor. CHEIA ÎN. 1r/12. Apostolii . . . poftiia să moară ca niște sâvîrșiți. BIBLIA (1688), [prefață] 6/51. Și mie îmi iaste îndestul, după ce voiu înțăleage aceasta, să și moriu. AETHIOPICA, 69v/5. I-a murit soția. VĂCĂRESCUL, IST. 248. Lasă-mă să mori acu, Dacă nu mă iubești tu ! (a. 1785). CAT. MAN. I, 352. De leșinasă sau cu adevărat murisă, atunce era cu îndoire. DRĂGHICI, R. 138/1, cf. 42/14. Eram hotărît să mori. CONACHI, P. 33, cf. 84, 262. Voi o femeie . . . care . . . să mă iubească și să moară cum a murit Olga. NEGRUZZI, S. I, 55. Martir iubite a libertăței, Tu mori departe de-al tău pămînt ! ALECSANDRI, P. Î, 218, cf. id. T. I, 367. Fluturii mor cu florile, cînd vîntul de toamnă le veștejește. BOLINTINEANU, O. 451, cf. 34. De-oi muri . . . ăl meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură. EMINESCU, O. I, 133, cf. 141. Baba muri chiar în acea zi. CREANGĂ, P. 16, cf. 222. N-o să mori fără luminile ochilor ! CARAGIALE, O. VI, 28. Dumnezeu să aibă milă de mine ca pă nu mă lase a muri rușinat. ISPIRESCU, L. 14. Sfintelor umbre care-ați trecut, Nu, voi prin moarte nu ați murit, Trăiți în totul ce e văzut. MACEDONSKI, O. I, 20. Tu cu pîinea și cuțitul Mori flâmînd, nepriceput ! COȘBUC, B. 13. De multe ori găinele mor cu droaia. ȘEZ. III, 203, cf. DELAVRANCEA, O. II, 115. Și ai frați mici, – și sînteți mulți . . . Tu ești mai mare, mai deștept, Cînd oi muri, pe tine-i las. IOSIF, PATR. 34. A murit – făcu omul abătut. REBREANU, R. II, 166. Băiatul vioi, tînărul plin de avînt și de vise, prietinul tinereții mele murise ! SADOVEANU, O. VI, 512 [Ofițerul] a și murit pe toamnă. CĂLINESCU, E. 236. Își amintea în cîte chipuri văzuse oameni murind. BART, S. M. 77. Mor pruncii, flămînzii, pe zi cîte șapte. TULBURE, V. R. 39. Vaca, întinsă între brusturi. . . avea să moară. BOGZA, C. O. 29. Plîngea și mărturisea o dorință pe care o repeta de patruzeci de ani: să moară tîlharul. PAS, Z. I, 31. Iată, se-arată zorile, Zorile pentru cari m-am dus vesel să mor ! DEȘLIU, G. 43. Toată lume-aș milui, Jale-n lume n-ar mai fi, Fată n-ar îmbătrîni, Voinic tînăr n-ar muri ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92, cf. 147, 310. Văzu că cioara murise. RETEGANUL, P. II, 66. M-o strîns de gît de gîndeam că mori. ALR II 3 589/157. (Cu complement intern) A muri moarte de război e tot ce poate fi mai fericit pentru un get. PÂRVAN, G. 155. Tot o moarte are să moară cineva. ZANNE, P. II, 626. ◊ (În proverbe și zicători) Cine a murit an, an s-a îngropat (= întîmplările trecute, lesne se uită). ZANNE, P. I, 4. Parcă i-a murit curca cu ouăle în cuib, se zice despre cineva care este foarte supărat. id. ib. 457. Umbra niciodată moare (= urmările, consecințele faptelor nu se șterg). Cf. id. ib. II, 448. Cine moare și cui îi trage clopotul. id. ib. 636. Decît să trăiești murind, mai bine să mori trăind. Cf. id. ib. 778. ◊ (Cu determinări arătînd felul morții, cauza, împrejurările etc.) De voie vrea să meargă spre muncă și . . . a muri de moarte ocărîtă. CORESI, EV. 89. Veți muri toți de foame (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 50/4. De va fura și a treia oară, acesta să moară în furci. PRAV. 34, cf. 275. De va muri [soția] . . .dentr-acea boală, piiarde-va bărbatul tot ce va avea despre ocinile muierei. ib. 94. Tăiați cu arme muriră. N. TEST. (1648), 300v/8. Iaste mai bine să mori de foame, decît să iai pita săracilor (a. 1713). GCR II, 7/34. A murit. . . mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II, 46. Niciodată n-a crezut că într-adevăr se poate muri de foame. C. PETRESCU, C. V. 121. Între timp, i-a murit și mama, de boală și inimă rea. V. ROM. august 1954, 128. ◊ (În forma negativă, glumeț sau ironic, arată posibilitatea de a trece situație dificilă, neplăcută) D-apoi vezi d-ta . . . te-ai deprins tot la Ieș . . . Mai șezi pin ținut, că nu-i muri. ALECSANDRI, T. I, 183. ◊ (Prin exagerare, în construcții consecutive sau însoțit de determinări introduse prin prep. „de”, exprimă un grad maxim de intensitate) Și mai murind oamenii de frică și de așteptarea realelor. N. TEST. (1648), 98r/32. Sparg încălțămintea lor, Alerg . . . de mor. MUMULEANU, C. 115/6. Puțin au lipsit să moară de frică. DRĂGHICI, R. 161/5. Să moară de ciudă celelalte fete. ALECSANDRI, T. I, 36. Striga . . . că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Ploaia nu mai stătea și păscarii mureau de urît. CONTEMPORANUL, VI1, 97. Ar fi murit de rușine să fi fost acuma nevoită să se uite în ochii oamenilor. REBREANU, I. 112. Fecior sărac, Cum să nu mor de al tău drag ? JARNIK-BÎRSEANU, D. 15. La casa cu două fete Mor pisicile de sete. ZANNE, P. II, 125.* E x p r. A muri de foame = a sărac, a fi sărac lipit pămîntului. I-au rămas ficiorul de murie de foame. NECULCE, L. 59. Nu muream chiar de foame și puteam să și cînt ! DEȘLIU, G. 42. A muri și a învia, se spui a indica intensitatea (maximă a) unei senzații sau a unui sentiment. Împăratul murea și învia de bucurie. ISPIRESCU, L. 2. Iana văzu; muri ș-învie și nemaiputîndu-și stăpîni durerea, alergă în casă. DELAVRANCEA, T. 152. Cărturării muriră și înviară, iar Neghiniță, care se suise în creștetul împăratului, rîse. id. V. V. 47. A muri să. . . = a fi foarte dornic de face tot posibilul să . . . Tiranul moare să apuce cele străine. MUSTE, LET. III, 66/17. Murea să afle toate despre toți și să clevetească. REBREANU, R. I, 178. A muri după . . . = a ține foarte mult la . . . , a fi gata să-și dea viața pentru . . . Ce pot face, cînd simt că mor după tine ? CONACHI, P. 85. Facem o plimbare, nu-i așa ? Mor după aerul ăsta !AGÎRBICEANU, A. 95. Crezi că mor după Ileana ? EFTIMIU, Î. 99. Dacă n-ai fi atît de prost, aș suferi grozav cînd văd femeile murind după tine. CAMIL PETRESCU, P. 136. Grecul murea după româncă, SADOVEANU, O. I, 169. Toată ziua stă afară Cu mîma la inimioară, După badea ei să moară. HODOȘ P. P. 37, cf. 53. Fete mari și mititele, Moare neica după ele. ANT. LIT. POP. I, 105. Pînă mor = vreme foarte îndelungată; întreaga viață (de acum înainte). Da blidu-i de cositor, Nu se sparge, pînă mor ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 167. Să mor !, se spune pentru a întări o afirmație. Să mor dacă-nțeleg ceva. CARAGIALE, O. II, 265. Nu i-ar muri mulți înainte !, se spune (glumeț) la adresa unei persoane pe care o urăști, căreia îi dorești moartea. Baba mea e o sterpătură . . . Nu i-ar muri mulți înainte ! CREANGĂ, P. 118. A muri mortăciune = (despre animale crescute de om pentru a-i servi ca hrană) a muri netăiat, neînjunghiat (devenind hoit). Dacă o oaie „moari mortăciuni”, sau este mîncată de lupi, trebuie să fie justificată cu pielea. STOIAN, PĂST. 64. Nici (nu) trăiește, nici nu moare = se spune despre cei ce zac bolnavi vreme îndelungată. Nici trăiește, nici nu moare, Ci se uscă pe picioare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 89. (Regional) Trăind și nemurind = dacă om trăi. Trăind și nemurind, te-oi sluji eu, măi badeo ! CREANGĂ, P. 236. A muri cu zile = a muri înainte de vreme, a muri prea tînăr. A muri fără lumînare = a muri pe neașteptate. A trage să moară v. t r a g e. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se usca. E vremea rozelor ce mor. MACEDONSKI, O. I, 192. A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. COȘBUC, P. II, 276. Nu se face boire în timpul cînd un mort este în sat . . . căci altfel mor florile. PAMFiLE-LUPESCU, CROM. 18. Chiar crinii albi în floare Muriră adineauri sub vîntul rece-al serii. PETICĂ, O. 181. Mureau netrebnic crinii cu paloarea lor heraldică. TEODOREANU, M. U. 117. 2. F i g. A înceta (total sau parțial) să mai fie văzut sau auzit, a dispărea, a se pierde, a se stinge; a se termina, a se sfîrși. Lumea stă pe o schimbare: toate trec . . . și mor și per. CONACHI, P. 114, cf. 86. Mi se părea că resunetul puștii mele . . . merge de moare la ușa doamnei B. NEGRUZZI, S. I, 61. Și te-ai dus, dulce minune, Ș-a murit iubirea noastră. EMINESCU, O. I, 55, cf. 178. Era ceva ce murise de mult pentru mine, ce uitasem de mult. id. P. 108. Focul . . . murea în sobă, c-o albastră vîlvătaie. MACEDONSKI, O. I, 84. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit. COȘBUC, P. I, 48. Cărbunii mureau, învăluiți în acoperișul străveziu al celei dintîi cenuși. D. ZAMFIRESCU, A. 12. Mor azi zîmbetele mele. GOGA, C. P. 114. Cîntări voivodale sunară-n amurgire . . . Și-n notele lor grave de-adîncă tînguire Colinele-ascultară cum moare-ncet cetatea. PETICĂ, O. 63, cf. 53, 60. Muriră și acordurile cîntării celei din urmă. AGÎRBICEANU, A. 155. Drumul murea în desișul negru-verde a doi munți, parcă împreunați. HOGAȘ, DR. II, 3. La vatră-n para ce abia mai bate Azi a murit chiar visul meu final. BACOVIA, O. 53. Amurgul murea pe dealurile sure. I. BOTEZ, ȘC. 155. Mama a intrat în iatacul de sub salcie în care murea și apusul, ca și proiectele ei de răzbunare. KLOPȘTOCK, F. 132. De pe dealuri depărtate răspundeau melodii de bucium, treceau cu vîntul serii și mureau în depărtări. SADOVEANU, O . I, 257. Lumina murea . . . și se auzea cumpăna de-afară numai ca un murmur depărtat al mării. id. ib. VIII, 171. Au murit multe din cele văzute, auzite, trăite mai tîrziu. STANCU, D. 25, cf. 245. Cum mureau amurgurile, tunurile s-auzeau mai tare. CAMILAR, N. I, 7. Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei: mina naște și crește încet, dar de murit moare dintr-o dată. DAVIDOGLU, M. 29, cf. ALR II/I h 282, ALRM II/I h 395. ♦ (Regional; despre stele) A cădea (Voivozi-Carei). ALR SN III h 807/325. O murit o steauă. ib. – Prez. ind.: mor. – Lat. moriri.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni