Definiția cu ID-ul 904615:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CATASTÍF, catastife, s. n. (Învechit; azi arhaizant, familiar sau ironic) Registru, condică (de socoteli). Părea om așezat, căci purta ochelari și scria într-un catastif. SADOVEANU, B. 177. Nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif și nu se înlesnește cam de mult să zvîrle ceva și să-l mai scază. REBREANU, R. II 57. Trebuie să te trecem la catastiful barierii. ALECSANDRI, T. I 110. ◊ Expr. A fi sau a avea (pe cineva) însemnat (sau scris) ia catastif (sau a trece la catastif) = a ține socoteala, evidența faptelor, a manifestărilor cuiva; a urmări faptele cuiva spre a se răzbuna pe el. Ăla-i de-al ciocoilor, îl știu eu; cît a umblat dînsul fel și chip, să scape de gardă...Și eu îl am însemnat pe musiu Tache la catastiful meu. CARAGIALE, O. I 49. ◊ Fig. Ciobanul ia legătura de răbușuri și înșiră de pe acest catastif al său care cîte oi are și de ce fel are. EMINESCU, N. 142. – Variante: catastíh, catastihuri și catastișe (DELAVRANCEA, S. 112, BĂLCESCU, O. I 122, PANN, P. V. II 145), catastív (DRAGOMIR, S. 36) s. n.