VIER², vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Din lat. verres.

ANTRACOTERIU, antracoterii, s. m. Gen de mamifer din care s-a dezvoltat porcul mistreț. – Din lat. anthracoterium.

MISTREȚ, -EAȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici și cu caninii transformați în colți puternici; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

GLIGAN s. v. mistreț, porc mistreț, porc sălbatic.

MISTREȚ s. v. porc mistreț.

PORC s. 1. (ZOOL.; Sus scrofa domestica) (pop.) râmător, râtan, (înv.) sfin. 2. (ZOOL.) porc mistreț (Sus scrofa) = mistreț, porc sălbatic, (rar) porc de pădure, (înv. și reg.) gligan; porc sălbatic v. porc mistreț. 3. (IHT.) porc-de-mare v. scorpie-de-mare. 4. (ASTRON.; la pl. art.) (pop.) vierii (pl. art.), scroafa-cu-purcei.

PORC DE PĂDURE s. v. mistreț, porc mistreț, porc sălbatic.

porc mistreț s. m. + adj.

ANTRACOTERIU m. Mamifer din care s-a dezvoltat porcul mistreț. /<lat. anthracotherium

PORCINĂ ~e f. 1) la pl. Grup de mamifere paricopitate de talie medie (reprezentanți: porcul, mistrețul). 2) Mamifer din acest grup. /<lat. porcinus, fr. porcin

VIER ~i m. 1) Porc necastrat, ținut special pentru reproducere. 2) Porc mistreț mascul. [Monosilabic] /<lat. verres

SUIDE s.f. pl. Familie de mamifere cuprinzînd porcul, mistrețul etc.; (la sg.) animal din această familie. [Pron. su-i-. / < fr. suidés, cf. lat. sus – porc].^[1]

ANTRACOTERIU s.m. Gen de mamifer din care s-a dezvoltat porcul mistreț. [Pron. -riu, pl. -ii. / cf. fr., lat. anthracotherium].

aprig (aprigă), adj. – 1. Violent, impetuos. – 2. Aspru, drept. Lat. aprῑcus „expus la soare”, de unde apoi „fierbinte, arzător”; cf. calabr. apricari „a încălzi”. Schimbarea semantică este generală la termenii care desemnează „căldura” și, în sens fig., impulsul pasional; cf. căldură, fierbinte, sp. calentarse, acalorarse etc. De la „pasionat” s-a trecut firesc la „violent”, care este sensul uzual al cuvîntului rom. În sfîrșit, sensul de „avid, lacom” înregistrat în dicționare (în primul rînd DAR), și care a indus în eroare REW 561 nu există în realitate; expresiile de tipul aprig la pradă, aprig la cîștig sînt normale în cadrul sensului 1, și interpretarea interesată a acestora așa cum este dată în DAR se explică în lumina etimologiei pe care o propune apoi, și care nu ni se pare convingătoare. – G final ca în stîng și vitreg. Etimonul aprῑcus era indicat încă de Laurian, Hasdeu și Cihac, dar a fost respins de cercetătorii moderni (Pușcariu 99 dă originea cuvîntului drept necunoscută; REW 561 respinge etimonul aprῑcus). Tiktin se gîndea la un lat. *apricus, de la aper „porc mistreț”. Subak, Archeografo triestino, XXX, 14 propune *apprex „lacom”, de la apprecor, a cărui der. pare puțin probabilă. În sfîrșit, DAR (cf. REW 4055) propune gr. ἄρπαξ „avid, lacom” (de unde fr. Harpagon), întemeiat pe falsul semantism pe care l-am indicat.

plimbac s.n. (reg.) drum pe care coboară porcii mistreți spre o curmătură.

purcelandru, purcelandri, s.m. (reg.) purcel mai mare; pui mai mare de porc mistreț; purcelete.

ANTRACOTERIU s. m. mamifer artiodactil fosil, de talia unui rinocer, din care s-a dezvoltat porcul mistreț. (< lat. anthracotherium)

SUIFORME s. f. pl. subordin de mamifere paricopitate cu pielea groasă și acoperită cu peri tari și rari: porcul, mistrețul, hipopotamul etc. (< fr. suiformes)

gligan (gligani), s. m. – 1. Porc mistreț. – 2. Persoană ca un cal, uriașă. – Var. găligan, gîligan. Bg. gligan (Conev 56; Candrea, Conv. lit., XXXIV, 1132; DAR); însă originea din bg. nu este cunoscută, cf. Mladenov 101, care pleacă de la un sl. *klikŭ. Var. se folosesc numai cu al doilea sens.

mistreț (mistreață), adj. – Ambiguu, promiscuu. Lat. mĭxtῑcius (Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 1132; Candrea, Éléments, 16; Candrea-Dens., 1087; Tiktin), cf. sp. mestizo. Se zicea și se mai zice încă despre tot ce aparține în același timp la două rase sau naturi diferite (timp mistreț, timp nedeterminat, între bun și rău); sau despre plante ori despre animale sălbatice care aparțin unei specii cultivate sau domestice (măr mistreț, măr pădureț: porc mistreț, „porc sălbatic” sau „de pădure”). Pentru infixul r, cf. abruz. ammistricari față de rom. amesteca. Ipoteza unui lat. *mixturicius (Pușcariu, Dacor., VII, 478) nu e necesară. Der. din alb. mistrec „pitic” (Șeineanu, Création metaphorique, II, 1905, 92) nu e admisibilă; din contră, alb. trebuie să provină din rom. (Capidan, Dacor., VII, 154). – Der. mistricioniu, adj. (Banat, hibrid); mistrițat, adj. (Olt., hibrid; amestecat).

gligán m. (bg. gligan și glikan, d. glik, dinte, colț). Mistreț, porc sălbatic (Rar). Găligan: fiĭ cuminte, băĭete, că eștĭ gligan mare!

mistréț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (din *misteț, lat. mixtĭcius, d. mixtus, mixt; alb. mistréts, pitic. V. amestec, mixt). Amestecat (în privința calitățiĭ, mijlociŭ, potrivit): nisip mistreț, timp mistreț (nicĭ prea ploĭos, nicĭ prea uscat). Sălbatic: porc mistreț, mere mistrețe (pădurețe). Acru: vin mistreț. (În VR. 1920, 1, 25, Pătrășcanu: măru mălăĭeț are gust mistreț, măru cel domnesc e împărătesc). S. m. Porc sălbatic. V. mestricĭon.

MISTRÉȚ (lat. mixticius) adj. 1. Porc mistreț (și subst. m.) = mamifer artiodactil de c. 1,5 m lungime, 1 m înălțime, și 200 kg greutate, cu capul mare, caninii lungi și tăioși, păr aspru, de culoare sură-neagră (Sus scrofa). Trăiește în păduri. Este strămoșul porcului domestic. Son. porc sălbatic. 2. (Pop.) Care rezultă dintr-un amestec de rase, corcit; amestecat, pestriț.

porc m. (lat. pŏrcus, umbric purka, vgr. pórkos, vgerm. farah, engl. oarrow; it. pg. porco, pv. fr. porc, sp. puerco). Mascur, un animal pahiderm domestic care rîmă pămîntu cu rîtu și care de aceĭa se numește și rîmător: din păru de porc se fac periĭ. Carne de porc: Jidaniĭ nu mănîncă porc. Fig. Om mîncăcĭos, murdar, obraznic saŭ nerușinat. Porc de cîne, chilipirgiŭ, șiret, potlogar (maĭ mult în glumă): nu fi porc de cîne (pron. răpede por’ de cîne). Porc ghimpos, un fel de mamifer rozător cu ghimpĭ mult maĭ marĭ și maĭ groșĭ de cît aĭ aricĭuluĭ și care trăĭește pin sudu Eŭropeĭ, Asia și Africa (histrix cristata). Porc mistreț orĭ sălbatic, mistreț. Ca porcu, porcește, cu lăcomie, murdar, cu obrăznicie saŭ fără rușine: a bea, a mînca, a trăi ca porcu. A mîna porciĭ la jir, a sforăi dormind. A face pe cineva albie de porcĭ, a-l ocărî foarte urît. V. poarcă, scroafă, ver, purcel, șoric, slănină, osînză, jambon.

gligan, -i, s.m. – Porc mistreț; porc de pădure. Gligan, poreclă și n. pr. – Din bg. gligan (Conev, Candrea, DEX).

!porc-mistreț s. m., pl. porci-mistreți

mistreț a. 1. sălbatic: porc mistreț; 2. pădureț: mere mistrețe; 3. mediocru: vin mistreț. [Cf. albanez MISTREȚ, pitic]. ║ m. porc sălbatic.

VIER², vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Lat. verres.

MISTREȚ, -EAȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

DUPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Arată că un lucru se află dincolo de alt lucru, în raport cu poziția observatorului) a) Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După storuri, capete ciudate Vor să vadă noul trecător. BENIUC, V. 59. Soarele se cufundase după cîmpiile depărtate. SADOVEANU, D. P. 127. După pînza de painjăn doarme fata de-mpărat. EMINESCU, O. I 79. ◊ Loc. prep. De după = dindărătul..., din dosul..., dinapoia... De la ușă și de după stîlpi și de sub mese se auzea strigîndu-se: «Gore, Gorică!». M. I. CARAGIALE, C. 141. Luna scoțînd capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminînd pămîntul. CREANGĂ, P. 56. Pe după = pe dinapoia..., pe dindărătul... Cuprinsă de un fel de grabă, Penelopa trecu pe după far. BART, E. 251. Soarele sfințea pe după dealuri. MACEDONSKI, O. III 9. ◊ Loc. adv. (Regional) După masă = la masă; p. ext. în capul mesei, la loc de cinste. El cinează după masă, Eu suspin pe după casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. ◊ Expr. A ține (sau a lua, a prinde, a cuprinde pe cineva) de (sau pe) după cap (sau gît, grumaz) = a cuprinde cu brațul (sau cu brațele) grumazul cuiva; fig. a îmbrățișa pe cineva. Soacra-mare te-a cuprins de după grumaz, te-a sărutat. SADOVEANU, P. M. 24. Trecea un feciorandru cu o fetișoară, ținîndu-să pe după cap. RETEGANUL, P. I 38. Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea de după gît. EMINESCU, O. I 55. A se ascunde (sau a se da) după deget v. deget. A pune (ceva) după ureche v. ureche. b) Mai departe de..., dincolo de... Școala se găsește imediat după grădina publică. Prima stație după Sinaia e Poiana Țapului. ▭ Eu frați n-am avut; surorile mele au rămas departe încolo, după alți munți. SADOVEANU, B. 109. 2. (Exprimă un raport de succesiune stabilit între lucruri sau ființe, uneori o aglomerare de elemente de același fel) În urma..., pe urma... Vino după mine. ▭ Val după val, infanteria germană căzu. CAMILAR, N. I 241. Unde te visezi, de umbli cu porci după tine? CREANGĂ, P. 83. Țară după țară drum de glorie-i deschid. EMINESCU, O. I 144. Armăsarul lui, frumos împodobit cu toate armele sale, urma după coșciug. BĂLCESCU, O. II 260. ◊ Loc. adv. Unul după altul = succesiv, pe rînd, în șir, dupăolaltă. Bău trei pahare, unul după altul. ◊ (După verbe ca «a trage», «a tîrî» etc.) Copilul trage sania după el. (Într-o exprimare figurată) M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. (Formulă eliptică de politețe) După dumneavoastră! = în urma dumneavoastră. Poftiți înăuntru. – După dumneavoastră! (Popular) A se duce după cineva v. duce. A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. Maică, lucră ce-i lucra, După urît nu mă da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 3. (Cu nuanță finală, după verbe ale mișcării) a) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, spre a-l prinde etc.). Cîinele a fugit o bucată de drum după ei, apoi s-a întors să se culce de-a curmezișul pragului. C. PETRESCU, S. 44. Unchiul Petrică și tanti Matilda aleargă și ei după mama. SAHIA, N. 52. Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dînsul. ISPIRESCU, L. 140. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul. ◊ Expr. A se lua după cineva = a urmări pe cineva pas cu pas; fig. a urma, a imita pe cineva. A se ține după cineva = a se ține de capul cuiva, a nu slăbi pe cineva. Se ține după mine ca scaiul. b) În urma sau pe urma unei ființe sau a unui lucru (spre a-l păzi sau spre a-l îngriji). Mama toată ziua umblă după frate-meu, că e bolnav. c) În urma unui lucru (în scop de orientare). Dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. 4. (Popular) De pe. Ia-mă-n poală și-mi dă flori: Rujulițe și bujori După dalbii-ți obrăjori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Arată că a trecut un moment, un eveniment, un răstimp) În urma..., trecînd... După cîțiva ani, văzînd că nu mai vine feciorul așteptat... măria-sa a chemat pe filozofii săi de taină și s-a sfătuit cu ei ce să facă. SADOVEANU, D. P. 8. Venea acasă după apusul soarelui. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 40. Mai dă-mi, voinice, răgaz Pînă joi după ispas. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. După ploaie, căciulă de oaie, se spune despre ceva nepotrivit cu o anumită situație, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. După-amiază sau după-prînz sau după-masă = în partea zilei de la ora 12 sau de la ora prînzului înainte. Am să caut eu s-o văd... După-masă, pe la 4. CAMIL PETRESCU, T. III 47. După-prînz zmeul duse pe Făt-Frumos în cămara cu armele. ISPIRESCU, L. 21. (Substantivat) A tăcut toată după-amiaza. C. PETRESCU, Î. II 50. Îi plăceau colțurile ascunse, umbra liniștită a pomilor din grădină, unde se ducea să citească după-prînzurile. BASSARABESCU, V. 17. Am petrecut amîndoi o după-amiază de fericiri. IBRĂILEANU, A. 21. ◊ Loc. adv. După aceea sau după aceasta sau după asta = apoi, pe urmă. Și-au tăcut după aceea, mult, unul în fața celuilalt. CAMILAR, N. I 23.Bea apoi și ea pe fugă. Merge iarăși după asta La copil și-i dă să sugă. COȘBUC, P. I 222. Îndată după aceea am încălecat iute pe-o șa și-am venit de v-am spus povestea așa. CREANGĂ, P. 34. La vro cîteva zile după aceasta, împăratul arată spînului niște pietre scumpe. id. ib. 216. (În corelație cu adverbele «întîi», «la început» etc.) Întîi munca și după aceea odihna. (Alternînd cu alte adverbe sinonime) O vede... rîdicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus, și după aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192. ◊ Expr. După toate = pe lîngă toate (neajunsurile), ca vîrf la toate. După toate, a mai și pierdut cartea. ♦ (În legătură cu cuvinte și propoziții care exprimă durata stării sau acțiunii anterioare) La capătul..., la sfîrșitul... După o săptămînă de moină, vremea s-a asprit. SADOVEANU, P. M. 227. După vrun ceas de ședere, sare de pe cuibari, cotcodăcind. CREANGĂ, P. 70. Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? NEGRUZZI, S. I 138. ♦ (Arată că un fapt este urmarea altuia sau este în strînsă legătură cu altul) În urma..., ca rezultat al... Bătrîni, de mult răsuflați, deveneau mari strategi după al doilea pahar de alcool. CAMILAR, N. I 418. După multă trudă și buimăceală... dă de un heleșteu. CREANGĂ, P. 46. După o îndelungată suferire, în sfîrșit, Ipolit a murit. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. Erau atît de săraci, încît n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau. ISPIRESCU, L. 174. 2. (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătînd că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. După ce șterse gura bidonului cu palma, îl întinse babei lui Cîrjă. CAMILAR, N. I 216. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. După ce se mărită, născu o fată. NEGRUZZI, S. I 246. După ce leul moare, mulți se găsesc să-l jupoaie. ◊ (În corelație cu unele adverbe de timp sau de mod) După ce se împlinesc trei ani în capăt, iar pornește. CREANGĂ, P. 313. După ce răstorni carul, atunci găsești drumul cel bun. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Complementul indică în conformitate cu ce se realizează o anumită acțiune) a) Potrivit cu..., în conformitate cu..., conform cu...; la fel cu... Haine croite după măsură. ▭ Gavrilă Țonțoroi e poet născut, pur și simplu; el improvizează la minut după îmboldirile inimei. HOGAȘ, DR. II 186. După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I 155. După datinile țării să cinstim pe Întîi Mai. BELDICEANU, P. 54. ◊ După lege = în conformitate cu legea; pe drept, în mod legal, legitim. Sînt căsătoriți după lege. ▭ Doar nu te-ai fi socotind stăpînul? – După lege sînt. DAVIDOGLU, O. 57. După plac = așa cum îi place, cum găsește (cineva) de cuviință; în mod arbitrar. Va putea, în sfîrșit să cumpere locul... să-și înmulțească cotețele după plac. MACEDONSKI, O. III 53. După toate regulile artei = exact cum trebuie, cum scrie la carte. După părerea mea sau după mine = judecînd ca mine, privind lucrurile așa precum cred. După mine, nu ai procedat just. ◊ (Întărit prin «întocmai») Făcu întocmai după sfatul tatălui său. ◊ Loc. conj. După cum sau după cît = așa cum, precum, pe cît. După cum se vede, ciobanul este străin. ISPIRESCU, L. 298. Maică-sa fu nevoită să-i facă acea turtă de merinde, după cum au fost cerut-o el. SBIERA, P. 132. Nici cuminte nu sînt, după cît văd eu acum. CREANGĂ, P. 157. Să-mi dea ajutor la trebi, după cît îl ajută puterea. id. A. 13. ◊ După cum se întîmplă (în)totdeauna = ca de obicei. După cum se întîmplă totdauna... la mese de așa fel, ciorba de potroace fu lipăită în zgomotul buzelor și lingurilor. MACEDONSKI, O. III 10. ◊ Expr. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva, a urma pe cineva, a se acomoda cu cineva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. A se da (sau a se lăsa) după păr = a se supune orbește, a ceda. În sfîrșit toți trebuiră să se dea după păr și să facă pe placul bătrînei. La TDRG. Dacă (sau cînd) ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. Pe cînd hotărăști ziua plecării? – Cînd ar fi după mine, și mîine. ISPIRESCU, L. 319. A-și întoarce mantaua după vînt v. manta. A se lua după ceva = a urma, a imita, a copia ceva. Luîndu-se după croiala unor palaturi întortocheate ce văzuse el în Egipet... puse de scobi într-un munte de cremene, ce era acolo, un sălaș. ISPIRESCU, U. 116. A se lua după capul cuiva = a asculta, a urma sfatul cuiva, a nu face după propria sa judecată. M-am luat după capul tău cel sec și m-am dus pe coclauri. CREANGĂ, P. 84. b) Ținînd seamă de..., avînd în vedere... Clorul se recunoaște după culoarea sa galbenă-verzuie și după mirosul său înțepător. ▭ Munca se vede după rezultat. CAMIL PETRESCU, T. II 437. Îi trăsni în cap lui Dănilă că el ar fi bun de călugăr, după vorbele frăține-său. CREANGĂ, P. 48. Nefiind cineva fizionomist putea... să-l boteze de nătărău, după căutătura cea speriată. NEGRUZZI, S. I 17. ◊ A judeca după aparențe = a judeca ținînd seama de înfățișarea aparentă (adeseori înșelătoare) a lucrurilor. După toate aparențele = ținînd seama de felul cum se înfățișează lucrurile. După toate probabilitățile = cu toată probabilitatea, probabil. 2. (Cu nuanță comparativă) În raport cu..., pe măsura..., în proporție cu... Locotenent Canțîr, dumnezeu să-ți plătească după faptă! CAMILAR, N. I 230. Doamne! doamne! zise Moțoc căzînd în genunchi, nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre! NEGRUZZI, S. I 140. După faptă și răsplată. 3. (Arată raportul de asemănare dintre model și copia lui) Avînd ca model sau ca exemplu... Tablou pictat după natură. ◊ (Fiind vorba de comportări, de acțiuni) Toate fetele și mama Catrina se porniră la cîntat după ea. BUJOR, S. 33. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) 1. (După verbe ca «a merge», «a umbla», «a porni», «a alerga», «a goni», «a trimite» etc., circumstanțialul arătînd persoana sau obiectul pe care le caută cineva spre a și le procura, spre a le aduce) Am venit după Boculei și după domlocotenent Vieru. CAMILAR, N. I 140. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Am trimis după doctor. NEGRUZZI, S. I 62. (Cu elipsa verbului) Ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară. CREANGĂ, P. 283. ◊ A întinde mîna (sau mîinile) după (cineva sau ceva) = a întinde mîna (sau mîinile) ca să prindă pe cineva sau ceva. Și-a întins mîinile după floare. Dar spinii florii l-au respins. ISAC, O. 189. 2. (În sens mai abstract, cu referire la treburi, afaceri etc.) Eram la București, după treburi. SEBASTIAN, T. 251. Băietul... îmbucă răpede ce îmbucă și-apoi se duce după trebi. CREANGĂ, P. 153. Moșneagul porni la tîrg după tîrguieli. ȘEZ. V 65. ◊ A striga după ajutor = a cere ajutor. V. (Introduce un complement indirect) 1. a) (După verbe ca «a umbla», «a fi ahtiat», «a fi lacom» etc., arată ființa sau lucrul pe care cineva îl dorește cu pasiune) Le lăsa gura apă la toți după o așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. b) (După verbe ca «a muri», «a se topi», «a fi nebun» etc., arătînd persoana iubită cu patimă sau persoana ori lucrul față de care cineva are o deosebită slăbiciune) Se topea de dor după fiul său. ISPIRESCU, L. 126. Fetei și lui Ipate au început a li sfîrîi inima unul după altul. CREANGĂ, P. 167. De la noi a treia casă Este-o fată ș-o nevastă... După fată mă topesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394. ◊ A-și întoarce capul (sau a se întoarce, a se înturna) după cineva sau ceva = a-și întoarce capul sau a se întoarce (în timpul mersului) spre a privi pe cineva sau ceva (care atrage atenția, interesul sau admirația). Mîndră, mîndruleana mea, După fața ta de doamnă Lumea-ntreagă se întoarnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 14. (Neobișnuit) A întreba după cineva = a întreba de cineva, a-și manifesta interesul față de cineva. Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206. 2. (Cu nuanță cauzală; după verbe ca «a plînge», «a suspina», «a ofta» sau după expresii ca «a-i părea rău», «a purta doliu» etc., arătînd de cele mai multe ori motivul, cauza din care se produce acțiunea) Începe a se scărmăna de cap și a plînge cu amar după frățiorii săi. CREANGĂ, P. 25. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Spune-mi, bade, spune-mi, zău, Pare-ți după mine rău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă străină după o anumită metodă. Lăutarii cîntă după auz, nu după note. ▭ S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci. COȘBUC, P. I 57. VII. (Introduce un atribut) a) (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. b) (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă a lui Cehov. VIII. (Leagă două propoziții copulative, arătînd adăugarea unui fapt la alt fapt; numai în loc. conj.) După ce (că)... = în afară de faptul că..., pe lîngă că..., nu-i destul că... Să-ți mai port grija!... După ce că sînt bolnavă. CAMIL PETRESCU, T. II 73. Viespea, după ce miere nu face, mai și împunge. POP. – Variante: (regional) dupe (DELAVRANCEA, H. T. 86), (învechit) dupre (NEGRUZZI, S. I 305) prep.

MISTREȚ, -EAȚĂ, mistreți, -ețe, adj. 1. De pădure, pădureț, sălbatic; (despre fructe) acrișor. Paserile să te-nvețe Care sînt poamele dulce, care sînt cele mistrețe. CONACHI, P. 298. ◊ Porc mistreț (și substantivat) = porc sălbatic. Acolo scociorau îndelung... pînă ce izbîndeau să scoată la lumină niște gulii., pe care le caută și mistreții bălților pentru gustul lor dulceag. SADOVEANU, P. M. 259. Văzură un porc mistreț mare, fugind. ISPIRESCU, L. 140. 2. (Regional) Care rezultă dintr-un amestec (de rase, de calități, de feluri diferite), amestecat; p. ext. care e de valoare mijlocie; nici prea rău, nici prea bun. Ghiță. știi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. ca vinul cel mistreț. ALECSANDRI, T. 791. – Variantă: (regional) nistreț, -eață (ȘEZ. V 68) adj.

SCROAFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului; purcea (cu purcei). Lupul sărise peste tohoarca lui și năzuise la scroafele din fundul șurii. SADOVEANU, B. 103. Puterea mea, zise... stă într-o scroafă care se tăvălește cît e ziulica într-o lăcoviște de lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. Călușerii de pe Tîrnavă Cu ochii de scroafă neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. S-a urcat scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. Eu nu mai lucrez. Mi-ajunge de cînd tot pui potloage. Cu cît îmi trimite băiatul, pot să trăiesc. – S-a urcat scroafa-n copac, fu încheierea țaței Niculina, gîndindu-se la norocul omului. PAS, Z. I 202. ◊ Compus: scroafă-mistreață = femela porcului mistreț. ♦ Fig. Proiectil de artilerie, bombă. Iaca, mă!... din parapete Vine-o scroafă ca să fete Opt godaci ș-un godăcel, Toți cu rîtul de oțel. ALECSANDRI, P. III 458. 2. Compuse: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu penele de culoare roșcată și pe alocuri negre (Ardetta minuta); scrofiță; scroafa-cu-purcei = constelație din emisfera boreală. Steaua Aldebaran este numită luceafărul porcesc sau porcar, care are alături vierii, porcii sau scroafa-cu-purcei. PAMFILE, CER. 170. 3. Lovitură la jocul de biliard, jucată rău, dar izbutită din întîmplare.

VIER², vieri, s. m. 1. Porc necastrat; mascul lăsat de prăsilă. Și-n tot cotețul S-adăposteau cîte cinzeci de scroafe Cu godăcei. În vremea asta vierii Mîncau pe-afară. MURNU, O. 233. 2. Porc mistreț mascul. Cad pe brînci gliganii și vierii săgetați. ODOBESCU, S. III 110. Intrînd în dușmani singur, ca vieru-n stuhul tare, Au prins pe hanul Mirza. ALECSANDRI, P. III 284. 3. (La pl.) Numele popular al unei constelații. Steaua Aldebaran... are alături vierii, porcii sau scroafa cu purcei. PAMFILE, CER. 170.

VÎNĂTOR, vînători, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu vînătoarea, care vînează. Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU, P. 214. Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dînsul călare. ISPIRESCU, L. 140. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. Dacă-i curcă ce se-ncurcă în calea vînătorului, se spune în ironie despre vînătorii nepricepuți. ◊ Fig. Văzui negri ochișori... Veniți după ei, feciori, Să ne facem vînători! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. ♦ Fig. Persoană care aleargă să obțină cu orice preț situații sau lucruri (pe care nu le merită). Avea în urmă destulă vreme să se îndoape, cît poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vînător de gologani. HOGAȘ, M. N. 29. 2. (Învechit) Soldat dintr-o unitate militară formată din pedestrași și călărime. Vînătorii, în număr de 1000, din cari jumătate pedestrime și jumătate călărime subt căpitanul de vînători. BĂLCESCU, O. I 13. Vînător de munte = infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în teren muntos.

gligan, gligani, s.m. – (reg.) Porc mistreț; porc de pădure: „Și acolo, înt-aceia grădină, și-o țânut urși și gligani și cerbi” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153). ♦ (top.) Gligan, fânațe în Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008: 107). ♦ (onom.) Gligan, nume de familie (134 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din bg. gligan < glik „colț, dinte” (Scriban; Conev, Candrea, DA, cf. DER; DEX, MDA).

gligan s. v. MISTREȚ. PORC MISTREȚ. PORC SĂLBATIC.

SUI- „porc”. ◊ L. sus, suis „porc, scroafă” > fr. sui-, engl. id. > rom. sui-. □ ~forme (v. -form), s. f. pl., subordin de mamifere paricopitate nerumegătoare și omnivore, cu pielea groasă și acoperită cu peri tari, cuprinzînd porcul, mistrețul, hipopotamul etc.

MISTREȚ s. (ZOOL.; Sus scrofa) porc mistreț, porc sălbatic, (rar) porc de pădure, (înv. și reg.) gligan.

antracoteriu sm [At: DEX² / Pl: ~ii / E: lat anthracoterium] 1 Gen de mamifer din care s-a dezvoltat porcul mistreț. 2 Animal aparținând acestui gen.

PORC s. 1. (ZOOL.; Sus scrofa domestica) (pop.) rîmător, rîtan, (înv.) sfin. 2. (ZOOL.) porc mistreț (Sus scrofa) = mistreț, porc sălbatic, (rar) porc de pădure, (înv. și reg.) gligan; porc sălbatic (Sus scrofa) = mistreț, porc mistreț, (rar) porc de pădure, (înv. și reg.) gligan. 3. (IHT.) porc-de-mare (Scorpaena porcus) = scorpie-de-mare, (rar) scorpenă. 4. (ASTRON.; la pl. art.) (pop.) vierii (pl. art.), scroafa-cu-purcei.

porc de pădure s. v. MISTREȚ. PORC MISTREȚ. PORC SĂLBATIC.

gligan sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 283 / Pl: ~i / E: bg глиган] 1 (Zlg; îrg) Porc mistreț. 2 (Pfm; dep) Om înalt și prost. 3 (Reg) Om voinic.

mascur sm [At: PSALT. 166 / V: (reg) ~col, ~cor, ~cru (Pl: ~cri, ~uri) ~re (Pl: -re) / A și: mascur / Pl: ~i / E: ml masculus] 1 (îrg; rar; îoc scroafă) Porc mascul castrat. 2 Porc necastrat Vz vier. 3 (Înv; îs) ~ de luncă (sau sălbatic) Porc mistreț. 4 (Pgn; reg) Porc indiferent de sex, de la șase luni până la 3-4 ani. 5 (Reg) Purcel mai mare și grăsuț. 6 Carne de mascur (4). 7 (Reg) Soi de porc alb cu botul scurt. 8 (Reg) Soi de porc bun pentru șuncă.

mistrecior sm [At: LM / Pl: ~i / E: mistreț + -ior] 1 Pui de porc mistreț. 2-3 (Rar; șhp) Mistreț (18) (mic).

râmător, ~oare [At: PRAV. 23 / V: (înv) ~iu sm / Pl: ~i, ~oare / E: râma + -(ă)tor] 1 smf (Înv) Porc. 2 smf (Îs) ~ sălbatic Porc mistreț. 3 smf (Fig; dep; d oameni) Grosolan (1). 4 a Care sapă pământul. 5 a Care scormonește pământul. 6 sn (Reg) Fier lat la plug Si: brăzdar (1).

plimbac s [At: STOICA, VÎN. 20 / Pl: nct / E: cf plimba] Drum pe care coboară porcii mistreți spre o curmătură.

purcea sf [At: LB / Pl: ~ele / E: ml porcella] 1-2 (Șhp) Pui (mic) de sex feminin al scroafei Si: purcelucă (1-2), purcică (1-2), (reg) purcicuță (1-2). 3-4 (Pex; șhp) Scroafă (tânără) Si: purcelucă (3-4), purcică (3-4), (reg) purcicuță (3-4). 5-6 (Mun; Olt; șhp; îs) ~ mistreață (sau sălbatică) Femelă (tânără) a porcului mistreț Si: purcelucă (5-6), purcică (5-6), (reg) purcicuță (5-6). 7 (Fam; îe) A lua ~ua de coadă (sau de nas) A se îmbăta. 8 (Reg; îe) A pune cuiva ~ua A necăji pe cineva. 9 (art; îcs) De-a ~ua, de-a purcica Joc de copii, în care unul împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc. spre o groapă care se află în mijlocul unui cerc, timp în care ceilalți jucători încearcă să-i împiedice cu bastoanele trecerea Si: de-a poarca. 10 (Pex) Minge, bilă etc. cu care se joacă de-a purceaua (9). 11 (Reg; îe) A se juca de-a ~ua în ceafa (sau pe spinarea) cuiva A trage cuiva o bătaie. 12 (Atm; Trs) Biceps. 13 (Olt) Cavitate care se află după pavilionul urechii. 14 Capăt de traversă pe care este rezemat lomul în timpul așezării la cotă a șinelor unei linii de cale ferată. 15 (Arg) Ladă. corectat(ă)

purcel sm [At: MOXA, 354/32 / V: pâr~ / Pl: ~ei / E: ml porcellus] 1-4 (Șhp) Pui (mic) (de sex masculin) al scroafei, de obicei până la înțărcare Si: purcelaș (1-4), purceluș (1-4), purceluț (1-4). 5-6 (Pex; șhp) Porc (tânăr) Si: purcelaș (5-6), purceluș (5-6), purceluț (5-6). 7-10 (Reg; șhp; îs) ~ sălbatic (sau de pădure, de gligan) Pui (mic) (de sex bărbătesc al) porcului mistreț Si: purcelaș (7-10), purceluș (7-10), purceluț (7-10). 11-12 Carne de purcel (5-6). 13 (Fam; îlav) Cu cățel, cu (sau și) ~ Cu tot ce are. 14 (Îal) Cu toată familia. 15 (Pex; îal) Cu toții. 16 (Zlg; îc) ~-de-India Cobai (Cavia porcellus). 17 (Reg) Sarma. 18-19 (Reg; aug) Ciorchine (mare) de strugure Si: (reg) purcelaș (11-12). 20-21 (Reg; aug) Mugur (mare) de viță de vie Si: (reg) purcelaș (13-14). 22 (Bot; lpl) Rodul-pământului (Arum maculatum). 23 (Bot; lpl) Ciumăfaie (Datura stramonium). 24 (Reg) Bucată mică de lemn, de formă cilindrică, care ține loc de minge, la unele jocuri de copii. 25 (Reg; lpl) Unealtă la războiul de țesut, nedefinită mai îndeaproape.

vier² sm [At: PSALT. 166 / Pl: ~i / E: ml verres] 1 Porc necastrat, apt pentru reproducere Si: (reg) vierotac, vierotic (1). 2 (Adesea urmat de determinări ca „sălbatic”, „de codru”, „de pădure” etc.) Porc mistreț mascul. 3 (Ast; pop; lpl art.) Porcii.

vierotic [At: PASCU, S. 175 / V: vir~ / A și: ~rotic / Pl: ~ici / E: vier²] (Olt; Trs) 1 sm Vier² (1). 2 a (Îs) Mistrețe ~ Porc mistreț.

scroafă sf [At: MOXA, 354/29 / Pl: ~fe / E: ml scrofa] 1 Femela porcului (1) Si: purcea, (pop) poarcă¹ (1), (reg) măscuroaică, măscuroaie. 2 (D. un parvenit; îe) A se sui (sau a se urca) ~ în copac (sau, reg, în salcie) A fi îngâmfat. 3 (Rar; îe) A fi născut în zodia ~fei A fi foarte norocos. 4 (Șîs ~ sălbatică, ~ mistreață, ~ de mistreț, ~ de gligan, ~ de pădure) Femela porcului mistreț. 5 (Fam; dep) Femeie fără caracter etc. Si: (fam) scrofiță (3). 6 (Orn; reg; îc) ~ de baltă Pasărea Ixobrychus minutus. 7 (Orn; reg; îac) Bâtlănaș (Ardetta minuta). 8 (Pop; îc) ~fa-cu-purcei Constelație din emisfera boreală. 9 (Muz; Trs) Contrabas (1). 10 (Muz, Trs) Tambură¹. 11 (Reg; îcs) De-a ~fa (cu purcei) Joc de copii numit de-a poarca. 12 (Reg) Minge folosită în jocul de-a scroafa (11). 13 (Reg) Joc (de copii) nedefinit mai îndeaproape. 14 Lovitură executată rău la jocul de biliard, dar care, din întâmplare, nimerește bine Si: (înv) scrofărie (2).

suidee sf [At: ENC. AGR. 614 / P: su-i~ / Pl: ~ / E: fr suidés] 1 (Lpl) Subordin de mamifere paricopitate care cuprinde porcul, mistrețul etc. 2 (Lsg) Animal din ordinul suidee (1).

vier² s.m. 1 Porc necastrat, apt pentru reproducere. 2 (adesea urmat de determ. ca „sălbatic”, „de codru”, „de pădure”) Porc mistreț mascul. Era un vier negru (SADOV.). 3 (astron.; pop.; la pl. art.; și nm. pr.) Constelația Porcii. • sil. vi-er. pl. -i. /lat. verrem.

MASCUR s. m. 1. (Învechit și regional; în opoziție cu scroafă) Porc mascul castrat (LB, POLIZU, CIHAC, I, 160, DDRF, ȘĂINEANU, D. U., BARCIANU, ALR I 1 141/5, 24, 243, 249), mai rar necastrat (v. v i e r, ALR I 1141/360, 578). Căzînd apa, îndată samănă și puni mascuri . . . de amestecă pămîntul, și, amestecîndu-l mascurii, apoi de aice numai ce așteaptă săcirea. HERODOT (1 645), 96. Și mascurul. . . necuratu e acesta voao, den cărnurile lui să nu mâncați. BIBLIA (1688),136²/49. Mazilii.. . să-ș ie desetină și goștină de oi și de mascuri și de stupi despre moșiile sale. NECULCE, L. 212. Pe drepte bucatele sale ce va avea: oi, stupi, mascuri și vie, să fie scutite și nesupărate de cătră slujbași, cu plata (a. 1 793). URICARIUL, X, 236. În fieștecare colibă sînt . . . trei sau patru cîini, un mascur sau doi. IST. AM. 65^r/18. N-ai văzut pe maica-ta. . . cum au sărat carnea cea de mascur? DRĂGHICI, R. 85/12. De-și strîng mascurii paie pentru strat, culcuș și umblă covițind. . . sînt semne sigure cum că va fi frig în ziua următoare. F (1877), 544. În șanțul de peste drum scormonea grohăind un mascur. REBREANU, I. 380, cf. 166. Într-un lan de păpușoi aproape copt a dat drumul miilor lui de mascuri. SADOVEANU, O. X, 450. Latura. . . malului, unde se bălăceau turme de mascuri în smîrcuri sleite. PETRESCU, A. R. 7. Și ce ar fi să încercăm o crescătorie sistematică de mascuri, tot de rasă? V. ROM. februarie 1954, 59. Porcii ți-oi plăti; Scroafa cu purcei O sută cinci lei; De tot mascurul ți-oi da galbenul! TEODORESCU, P. P. 461. I-au apucat repede și i-au aruncat între mascuri. SBIERA, P. 109. Dascalul. . . a încuiet într-o sară un mascur în biserică. ȘEZ. XII, 62. Obraz de mascure, se spune despre un om obraznic. ZANNE, P. II, 322. Șade ca mascorle, se spune despre un om leneș. Cf. ALR I 1 141/792. ◊ (Învechit) Mascur de luncă (sau sălbatic) = porc mistreț. Mărăncă elu mascur de luncă. PSALT. 166, cf. CORESI, PS. 222/6. Întocma ca un mascur sălbatic ce să află gonit de o turmă de cîini buni, fuge. BELDIMAN, N. P. II, 188/16. 2. P. g e n e r. (Regional) Porc (indiferent de sex), de la șase luni pînă la 3-4 ani. Va afla neștine mascur (r î m ă t o r i u MUNT.), sau dulău, sau și alt dobitoc stricînd și făcînd pagubă la locul lui. PRAV. 16, cf. H II 27, VICIU, GL., ALR I 1 141/1, 218, 387, 394, 418, 571, 780, 798, 800, A V 20. ♦ Purcel mai mare și grăsut (Bumbești-Tg. Jiu), ALR I 1141/825. 3. Carne de mascur (1, 2). Am dat să-mi facă niște cîrnați de mascur cu mirodenii. CONV. LIT. XI, 90. 4. (Regional) Soi de porc alb și cu botul scurt (ALR I 1141/856); soi de porc bun pentru șuncă (ib. 1141/355, 846). – Accentuat și: mascur DM. – Pl.: mascuri. – Și: (regional) máscure (pl. mascure ALR I 1141/24), máscor (ib. 1141/80, 94, 98, 166, 170, 174, 273), máscol (ib. 1141/82), máscru (ib. 1141/93, 122, 131, 160; pl. mascri, ib. 1141/125, mascruri, ib. 1141/156) s. m. – Lat. masculus.

porc-mistreț s. m., pl. porci-mistreți

MISTRECIOR s. m. (Rar) Diminutiv al lui m i s t r e ț (II 2); pui de porc mistreț. A văzut prin pădure o mistreață cu mistreciorii după dînsa. LM. Erau mistrețe cu mistreciorii lor. ap. CADE. - Pl.: mistreciori. – Mistreț + suf. -ior.

MISTRÉȚ, -EAȚĂ adj. I. (Popular) 1. (Despre elemente care formează un tot) Care alternează: divers, deosebit, amestecat. Fetele înșiră pe ață cucoșei și strafide. . . nu-i înșiră la hurtă, ce-i pun mistreți. SEVASTOS, N. 154. 2. a) Care are mai multe culori; pestriț. Cf. CONV. LIT. XXXIX, 1132, CADE, ȘEZ. XX, 138, PĂSCULESCU, L. P. 120. ♦ (Regional, despre părul omului) Cărunt (Bîrsana-Sighetul Marmației). Cf. ALR II/I h 4/353. b) (Despre plante și animale) Provenit din încrucișarea a două plante sau animale diferite ; corcit. Găină mistreață. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. Vacă mistreață. ib. Cîne mistreț. ib., cf. CDDE. c) (Despre gustul vinului, al fructelor etc.) Nici dulce, nici acru, dulce-acrișor. Pasările să te-nvețe Care sînt poamele dulce, care sînt cele mistrețe. CONACHI, P. 298. După gust, vinul se zice: dulceag, acriu, mistreț, sălciu, HEM 1031. Ghiță e un tînăr cumsecade?. . . – Nu zic ba . . . însă cam . . . știi. . . , nici prea, prea, nici foarte foarte . . . ca vinul cel mistreț. ALECSANDRI, T. 791, cf. SĂGHINESCU, S. 33, H IV 534. Pere cu miezul roșu, făinoase, fața vînătă, gust nistreț. ȘEZ. V, 68, cf. ALR II/520, com. din STRAJA-RĂDĂUțI. d) Nici mare, nici mic; mijlociu (3). Cf. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. Meră mistreță, ńiŝ mari, ńiŝ miŝi. DENSUSIANU, Ț. H. 325. ♦ (Neobișnuit) Strimt, îngust. Cf. LB. e) Nici prea bun, nici prea rău; potrivit. Cf. JUN. LIT. I, 99. Vreme mistreață, ńiŝ bună, ńiŝ rea. DENSUSIANU, Ț. H. 325. Cucuruzu, ie mistreț, cîn nu ie baș bun, cîn ie d'e milzoc. id.ib. f) (Despre un sistem de năvădire) Realizat prin alternarea succesivă a două ițe cu o iță; (despre pînză) executat printr-o astfel de năvădire; p. ext. care are țesătură nu prea deasă. Cf. DDRF. Cînd printr-un întredinte se nevedește un fir, iar prin cel vecin se nevedesc 2 fire urmînd astfel cu învîrstarea, acest fel de nevedire se numește mistreț. PAMFILE, I. C. 286. Pînză mistreață. H II 254. Pînză mistreață, ńiŝ rară, ńiŝ deasă. DENSUSIANU, Ț. H. 325. Sită mistreață. COMAN, GL. ◊ (Adverbial) Cînd nu ajung destule fire la năvădit, la trecerea firelor prin spată, în loc să treacă muierea cîte 3 sau 4 fire ca la început, trece numai 2 sau chiar unu și atunci se zice că a năvăduit mistreț. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. A năvădi mistreț. CDDE. ♦ (Neobișnuit) Rar. Cf. LB. g) (În sintagma) Săptămâni mistrețe sau săptămînă mistreață (și substantivat, f. art.) = săptămînile sau săptămînă de dinaintea postului mare (în care, potrivit religiei creștine, este voie să se mănînce carne, exceptînd miercurea și vinerea). Săptămînă dinaintea celei albe se numește „mistreața”. MARIAN, S. R. I, 115. Săptămînile alea mistreță pentru că sînt vîstrate. ALR II/I MN 105, 2 781/102, cf. ALRM II/I h 252/47. II. 1. (Popular, despre fructe) De pădure, pădureț; sălbatic. Cf. DDRF. Mere mistrețe, pădurețe, mere tomnatice, mere busuioce. H I 48. Merile se mai numesc și domnești, nebunești, mistreți, ib. IV 395. Se pune într-o oală mare un rînd de droghiță, unul de măr mistreț. PAMFILE- LUPESCU, CROM. 91. Frunză verde măr mistreț. MARIAN, NU. 352. Prune mistrețe. ALR II 6082/346, cf. A III 2. 2. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare terminat cu bot alungit, cu caninii lungi, puternici și cu părul aspru și gros, de culoare sură-neagră, porc sălbatic (Sus scrofa); (substantivat, f.) femela acestui animal. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Văzură un porc mistreț mare, fugind, ISPIRESCU, L. 140. Cînd, ce să-i vază ochii? Un mistreț cît toate zilele de mare, prăvălise pe un flăcău. id. ib. 371. Doi vînători. . . și trei cîini goneau un porc mistreț. ODOBESCU S. II, 194. Iahnia de mistreț pe care tu o descrii în cartea ta, id. ib. M, 22. Carnea de mistreț să deosebește de aceea a porcului de casă prin aceea că nu este așa de grasă și are un gust special. BIANU, D. S., cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nerumegător este mistrețul, porcul sălbatec. SIMIONESCU, F. R. 37. Umblă după mistreți. . , pe coclauri. C. PETRESCU, A. 454. Mistreții, stăpîni altădată, s-au împuținat și ei, totuși mai luptă încă, ieșind din cînd în cînd din retragerile lor ca să devasteze ogoarele, SADOVEANU, O. X, 417, cf. 429, 465, IX, 287, STOICA, VÎN. 17, BOGZA, C. O. 246. Aștepta. . . ivirea cormoranilor, a mistreților. V. ROM. martie 1 954, 28, cf. ib. iulie 1 954, 165. Nouă ciobani Și vătaful zece, Toți cu căciuli crețe De pui de mistrețe. TEODORESCU, P. P. 76. Zîna. . . alunga lupii și urșii, mistreții și șerpii din giurul ei. RETEGANUL, P. V. 19. Purcei de mistrete. ALR I, 4 976/836, cf. ALR I 1 165/815,825,1 973/192, 836, ALR II 4 974/182, 192, 723, 728, 762, 791, 812, 876, 987. 3. (Învechit) Sprinten. Cf. LB, KLEIN, D. 380. Pl.: mistreți, -e. – Și: (II 1) mistréte adj. ALR I 1 165/815, 825, ALR II 4 973/836. – Lat. mixticius.

❍BURLINC sm. Trans.🐒 1 Purcel grăsuț, grăsun ¶ 2 Godac de porc mistreț [săs. brelenk].

gligán, gligani, s.m. (reg.) Porc mistreț; porc de pădure: „Și acolo, înt-aceia grădină, și-o țânut urși și gligani și cerbi” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153). ■ (top.) Gligan, fânațe în Groșii Țibleșului; Gliganul, deal în Vișeul de Sus. ■ (onom.) Gligan, nume de familie în jud. Maram. – Din bg. gligan (Scriban, DEX, MDA).

GLIGAN ~i m. 1) înv. Porc sălbatic; mistreț. 2) fig. fam. Om foarte înalt; găligan; lungan. /<bulg. gligan

vier (-ri), s. m. – Porc necastrat, mistreț mascul. Lat. verrēs (Lambrior 93; Pușcariu 1880; REW 9239), cf. it. verro, prov., cat. verre, fr. ver.

!porc-sălbatic (mistreț) s. m., pl. porci-sălbatici

mistreț² (despre porcii sălbatici) adj. m., s. m., pl. mistreți

GLIGAN, gligani, s. m. 1. (Învechit și regional) Porc sălbatic, mistreț. Moșul nu-și uită meșteșugul vicleniei. Cad pe brînci gliganii și vierii săgetați. ODOBESCU, S. III 110. 2. Fig. Găligan. Da vino-ți în fire, bre omule, că ești coșcogea gligan. – Ce trîntești ușa s-o scoți din țîțîni? VLAHUȚĂ, N. 128. Mama... mă vede tologit cu pielea goală pe năsip, cît mi ți-i gliganul. CREANGĂ, A. 65.

GROHĂI, grohăi, vb. IV. (Obișnuit la pers. 3) Intranz. (Despre porci și mistreți) A scoate grohăituri. În coteț scroafa a adormit, tolănită, grohăind molcom către cei doisprezece purcei care o sug, lacomi. CAMILAR, TEM. 50. Purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos. REBREANU, R. I 147. Am găsit copila teafără însă răsturnată cu albiuța de niște porci care grohăiau împrejurul ei. CREANGĂ, A. 21. ◊ Fig. (Depreciativ, despre oameni) Rămas la masă... chiaburul rîse iarăși mușcător, grohăind de veselie ațîțătoare. DUMITRIU, N. 241. – Prez. ind. și: grohăiesc (BOGZA, C. O. 129).

GROHĂIT s. n. Sunetul caracteristic, gros, sacadat, pe care îl scot porcii și mistreții. Cînd îl văzură pe Negoiță, [porcii] îl primiră cu un grohăit la început amenințător și aspru, dar pe urmă din ce în ce mai prietenos și mai duios. GALACTION, O. I 298. Pare că se și aude... grohăitul fiarei și sunetul cornului de vînătoare. ODOBESCU, S. III 134.

GUIȚA, pers. 3 guiță, vb. I. Intranz. (Despre porci și mistreți, mai ales despre purcei) A scoate sunete subțiri și ascuțite (de foame, de durere etc.). Porcii trîndavi se iuțiră, pornind-o anapoda, guițînd să crezi că li s-au pus cuțitul la beregată. DELAVRANCEA, S.198. Îl apucă numaidecit de bot, ca să nu guițe. ISPIRESCU, L. 129. – Pronunțat: gu-i-.

PORC, porci, s. m. Mamifer domestic, omnivor, de talie mică, cu botul ascuțit, cu corpul acoperit cu un păr scurt, cu firul tare, care prin îngrășare își poate mări mult cantitatea de grăsime și carne (Sus scrofa domestica); carnea acestui animal, întrebuințată ca aliment. Uite, Mărie, să-mi dai banii ce i-am strîns pentru porc, fiindcă plec la Uniunea minieră și-mi trebuie bani de drum. DAVIDOGLU, M. 72. Zece porci țigănești, cu boturi puternice, ar fi rîmat, într-o jumătate de zi, toate întăriturile. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. Vom face plachie cu costițe de porc de cele afumate. CREANGĂ, O. A. 132. ◊ (În expresii și zicători populare sau familiare, de obicei cu caracter ironic sau batjocoritor) Nu se (mai) îngrașă porcul în ajun (sau în ziua de Ignat), se spune cînd cineva se apucă prea tîrziu de o treabă. Cine se amestecă (sau se bagă) în tărîțe (sau în lături) îl mănîncă porcii (= amestecul printre cei stricați, cu purtări rele, are urmări neplăcute). Mărul cel frumos îl mănîncă porcii, se spune despre un om incapabil să prețuiască un lucru de valoare pe care l-a dobîndit. Toată ziua țop și hop, Sara nu-i ce da la porc, se spune despre cei care se țin numai de petreceri și nu au cu ce să întrețină o casă. E mai mare porcul decît cotețul, se zice despre cineva care s-a îngrășat prea mult și nu-l mai încap hainele sau despre o recoltă bogată care nu încape în magazie. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) (= a păstra tăcere desăvîrșită, a tăcea chitic, mai cu seamă cînd te simți vinovat și ți-e frică). A mîna porcii la jir = a sforăi tare. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, O. A. 240. A face (pe cineva) albie sau troacă de porci = a insulta, a batjocori, a terfeli (pe cineva). ◊ Compuse: porc sălbatic = mistreț. Colo, un porc sălbatic fără două picioare Și mai la vale vulpea se tăvălește, moare. ALEXANDRESCU, P. 111; porc-de-mare = pește de mare, de culoare cenușie brăzdată cu negru, avînd numeroși solzi ascuțiți pe una din părțile laterale (Scorpaena scrofa); scorpie (3). ♦ (La pl.) Numele unei constelații din emisfera boreală; scroafa cu purcei, vierii. ♦ Fig. (Depreciativ, despre oameni; mai ales la vocativ) Obraznic, grosolan, nerușinat; josnic, ticălos, mișel. Porcule... De ce nu mi-ai așternut mai bine? Cum să dorm pe scîndura goală:.? CAMILAR, N. I 222. ◊ Expr. Porc-de-cîine = om de nimic, netrebnic, pungaș, ticălos. Măi Mir el, mare porc-de-cîine ești tu, măi! GALAN, Z. R. 134. Ce porc-de-cîne ești tu, de cărțile domniei-mele nu le bagi în seamă. ODOBESCU, S. A. 284.

porc-sălbatic (mistreț) s. m., pl. porci-sălbatici

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ți permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi, puternici și cu pieptul și abdomenul prevăzute cu peri tari (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți care conțin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos, mișel. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

MISTREȚ² ~i m. Porc sălbatic. /<lat. mixticius

POARCĂ ~ce f. 1) pop. Femelă a porcului (sau a mistrețului); scroafă. 2) la sing. Joc de copii la care participă mai mulți jucători așezați în cerc, dintre care unul, numit porcar, se străduiește să împingă cu bățul un obiect (os, ciot, minge etc.) într-o gropiță, numită goger, iar ceilalți se străduiesc să-l împiedice. A se juca de-a ~ca. 3) Obiect care se folosește la acest joc. /<lat. porca

SCROAFĂ ~e f. 1) Femelă a porcului sau a mistrețului. ◊ ~-de-baltă pasăre acvatică, de talie medie, cu picioare lungi, cu pene roșietice și pe alocuri negre; scrofiță. ~a-cu-Purcei constelație în emisfera septentrională. 2) fig. depr. Femeie lipsită de bună-cuviință. /<lat. scrofa

CIORT, ciorturi, s. n. (Reg.) Rîtul porcului sau al mistrețului.

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

mistreț² adj. m. (porc ~), s. m., pl. mistreți

porc m. 1. animal pachiderm din familia mistreților, ce se îngrașă pentru mâncare; a mâna porcii la jir, a horcăi în somn (aluziune la grohăitul lor pe când mestecă jirul): se așterne pe somn și unde îmi începe a mâna porcii la jir CR.; 2. carnea acestui animal; 3. fam. om murdar și grosolan; porc de câine, secătură, lichea; 4. porc ghimpos, cuadruped din ordinul rozătoaielor, grohăește ca porcul și corpul său e înarmat cu țepi din care se fac condeie (Histrix cristata). [Lat. PORCUS].

mistreț, ~eață [At: CONV. LIT. XXXIX, 1132 / V: ~ete / Pl: ~i, ~e / E: ml mixticius] 1 a (Pop; d. elemente care formează un tot) Care alternează. 2 a (Pop) Pestriț. 3 a (Reg; d. părul omului) Cărunt. 4 a (Pop; d. plante și animale) Provenit din încrucișări Si: corcit. 5 a (Pop; d. gustul vinului, al fructelor etc.) Dulce-acrișor. 6 a (Pop) Mijlociu (1). 7 a (Nob) Strâmt. 8 a (Pop) Nici bun, nici rău Si: potrivit.10 a, av (Pop; d. un sistem de năvădire) (Care este) realizat prin alternarea succesivă a două ițe cu o iță. 11-12 a, av (Pop; d. pânză) (Executată) printr-o năvădire mistreață (9). 13-14 a, av (Pop; pex) (Care are țesătură realizată) nu prea des. 15 a (Nob) Rar. 16-17 sfa, a (Pop; îs) Săptămâni mistrețe sau săptămână ~eață (Săptămâni sau săptămână) de dinaintea Postului mare în care, potrivit religiei creștine, este voie să se mănânce carne, exceptând miercurea și vinerea. 18 a (Pop, d. fructe) De pădure Si: pădureț, sălbatic. 19-20 sm, a (Șîs) Porc ~ Animal sălbatic cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare terminat cu bot alungit, cu caninii lungi, puternici și cu părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: porc sălbatic (Sus scrofa). 21 sf Femelă a mistrețului (19). 22 a Sprinten.

SUIFORME s.f.pl. Subordin de mamifere paricopitate cu pielea groasă și acoperită cu peri tari și rari, cuprinzînd mistrețul, hipopotamul etc. [< it. suiformi, cf. lat. sus – porc, forma – formă].

MOCIRLĂ, mocirle, s. f. 1. Întindere (mică) de apă stătătoare, plină de mîl. Chemă rațele, care-i răspunseră din mocirlă. SADOVEANU, P. M. 42. Porcii... căzură toți în mocirla răcoroasă. GALACTION, O. I 296. Mistreți dau năvală prin leasă și prin mocirlă. ODOBESCU, S. III 110. ♦ Noroi mare, adînc. Oraș înecat în mocirlă dintr-un capăt la altul. GHICA, S. 243. 2. Fig. Stare de decădere morală, în care domnește, necinstea, obscurantismul, viciul; josnicie. Trebuia să mă ridic din mocirla în care căzusem. CAMIL PETRESCU, T. II 243.

porc sm [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 470/10 / Pl: porci / E: ml porcus] 1 Mamifer domestic, paricopitat, din familia porcinelor, omnivor, cu capul conic, cu maxilarul superior alungit și caninii foarte dezvoltați, cu pielea groasă și corpul acoperit cu peri aspri, scurți și rari, crescut pentru carnea și grăsimea lui Si: (pop) râmător (1), râtan (1), (înv) sfin (Sus scrofa domestica) Vz mascur (1), mator¹. 2 (Îc) ~-mistreț (sau ~-sălbatic), (pop) (~-de-pădure) Mamifer sălbatic paricopitat, cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu botul alungit, cu caninii largi, puternici și părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: mistreț (Sus scrofa). 3 (Îe) A trăi ca câinii cu porcii A trăi foarte rău unii cu alții. 4 (Fam; îe) A tăcea ca ~ul în păpușoi (sau în cucuruz) A păstra tăcere desăvârșită asupra unui lucru, mai ales când cineva se simte vinovat. 5 (Îae) A tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. 6 (Pfm; îe) A da năvală ca ~ul A fi foarte îndrăzneț. 7 (Pfm; îae) A fi foarte nesimțit. 8 (Pfm; îae) A fi obraznic. 9 (Pfm; îe) Doar n-am păscut (sau n-am păzit) porcii cu tine (sau împreună etc.) Se spune cuiva spre a-i atrage atenția că-și permite prea multe. 10 (Pfm; îe) A mânca (sau, reg, a întoarce) porcii (de) la jir (sau acasă) A sforăi în somn. 11 (Pfm; îe) A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci A certa pe cineva foarte aspru și cu vorbe grele, injurioase. 12 (Reg; îe) A nu fi în porcii lui (sau în toți porcii) A fi fără chef. 13 (Reg; îae) A fi trist. 14 (Reg; îs) Jurământul ~ului Se spune, în glumă, despre cineva care promite că renunță la o deprindere rea, dar nu respectă promisiunea. 15-16 (Reg; îe; îls) (A avea) norocul -ului (A avea) noroc mare și nemeritat. 17-18 (Îae; îal) (A avea) succes foarte mare în acțiunile întreprinse. 19 (Îe) A îngrășa ~ul în ajun A încerca zadarnic să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. 20 (Prc) Carne de porc (1). 21 (Pex) Mâncare din porc (20). 22 (Reg; îcs) ~ul mare Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 23 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (22) mare. 24 (Reg; îcs) ~ul mic Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 25 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (24) mic. 26 (Reg; îcs) Porcii în coteț Model pe ouăle încondeiate, cu un fond roșu cu motive florale albe. 27 (Dep) Om lacom, nesimțit și fără caracter Si: (reg) porcan (3). 28 (Dep) Om obraznic, indecent Si: (reg) porcan (4). 29 (Pfm; îs) ~ de câine Om de nimic Si: nemernic, ticălos. 30 (Pop; lpl) Roi de stele numit Hyadele, în formă de „V”, în constelația zodiacală Taurul din emisfera boreală, având ca stea principală Aldebaran Si: (pop) vierii. 31 (Pop; îs) Luceafărul porcilor (sau ~ului), ori steaua ~ului Stea principală, numită Aldebaran, din roiul de stele Hyadele Si: (pop) porcarul¹ (4), (reg) deșteptătorul. 32 (Fam; îe) A fi născut în zodia ~ului A fi extrem de norocos. 33 (Lpl; îc) ~-spinos (sau ghimpos) Gen de rozătoare sălbatice, de talie mijlocie cu spinarea și flancurile acoperite de spini lungi, puternici și cu abdomenul prevăzut cu peri tari (Hystrix). 34 (Îae) Exemplar din genul porcilor (31)-spinoși. 35 (Zlg; reg; îc) ~-spinos Arici (Erinaceus europaeus). 36 (Iht; îc) ~-de-mare Pește marin de culoare neagră, cu înotătoarele acoperite de țepi veninoși Si: scorpie-de-mare (Scorpaea porcus). 37 (Zlg; îac) Delfin² (Delphinus delphis). 38 (Iht; reg; îc) ~ul-apelor Clean (Leuciscus cephalus). 39 (Ent; reg; îc) ~ul-popii Câinele-babei (Oniscus murarius). 40 (Bot; Trs; lpl) Scaiete (Dipsacus laciniatus). 41 (Bot; Trs, lpl) Varga-ciobanului (Dipsacus silvester). 42 (Bot; reg; lpl) Mătrăgună (Atropa belladonna). 43 (Bot; reg; îc) Porci-nebuni Captalan (Cirsium rivulare).

inóc m. (vsl. inokŭ, singuratic, pustnic, mistreț, d. inŭ, unu, ca și gr. moniós, mistreț, d. mónos, singur, și fr. sanglier, mistreț, d. lat. singularis, singuratic. V. inorog). Vechĭ. Rar. Pustnic. Porc sălbatic.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare, puțin adîncă și noroioasă; baltă, băltoacă. Din locurile cele de dedesubt, din tău, știa că trebuie să suie mistreții. SADOVEANU, O. A. II 175. Vara în tău, toamna la ghindă... porcii lui Turcalete creșteau. GALACTION, O. I 291. Bade, de urîtul tău, Face-m-oi trestie-n tău. MARIAN, O. II 346. Bade, de dorul tău, mă topesc ca inu-n tău. HODOȘ, P. P. 33. ♦ Lac, iezer. Tatăl tău... mîndra ți-a aflat Și pe dîns-a aruncat Într-un tău adînc și lat. ALECSANDRI, P. P. 21. 2. (Învechit) Prăpastie, abis. (Fig.) Șters vederii de tăul nopții, a pornit-o cu multă fereală spre miazănoapte, unde zărise pădurea. POPA, V. 75.

suiforme sf [At: DN³ / E: it suiformi cf lat sus „porc”, forma „formă”] 1 (Lpl) Subordin de mamifere paricopitate cu pielea groasă și acoperită cu peri rari și tari, cuprinzând mistrețul, hipopotamul etc. 2 (Lsg) Animal din ordinul suiforme (1).

RÎT¹, rîturi, s. n. Botul porcului. Porcul însă își scoase deodată rîtul din zeama de tărîțe. REBREANU, R. I 147. Purcelul... răstoarnă cîteva oale cu rîtul. CREANGĂ, P. 81. Mistreți... cu rîturile întinse, cu colții ascuțiți, cu spinarea încovoiată și cu codița sumeasă dau năvală prin leasă și prin mocirlă. ODOBESCU, S. III 110. Belciug de aur la rîtul porcului, se zice cînd cineva dă un lucru bun cuiva care nu-l merită sau nu știe să-l prețuiască.

TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument de percuție format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă cîte o bucată de piele de vițel și în care se bate cu două baghete, pentru a produce sunete. Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. Ieșise întru întîmpinarea lui cu buciume, cu tobe și cu surle. ISPIRESCU, L. 51. Tobe, fluiere, buhaie, Zgomot fac asurzitor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A bate toba (cu degetele) = a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). Bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor. C. PETRESCU, C. V. 144. Bate toba încetinel cu deștele pe marmura mesii. CARAGIALE, O. I 345. (Familiar) A bate toba (în Moldova, în sat, în țară sau în tîrg și la moară) = a lansa știri, a divulga cele auzite, a nu păstra un secret; a fi flecar. Probabil însă că se cam știe... căci nu se poate ca tata să nu fi bătut toba. REBREANU, I. 129. A bate toba (la urechea) surdului, se spune cînd cineva vorbește cuiva sau sfătuiește pe cineva zadarnic. Și îi povățuia să fie mai cu răbdare... Dară, bate toba la urechea surdului! ISPIRESCU, L. 175. A bate toba = a tuși. La noapte iar vrei să bați toba? De-abia îți mai trecuse tusea. BASSARABESCU, V. 9. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Nu umbla prin mahalale, Înhăitat cu haimanale, C-o să-ți fac spinarea tobă. TEODORESCU, P. P. 338. A fi tobă de bătăi = a fi suferit multe bătăi, a fi fost snopit în bătaie. Tușa Lica a fost cal de saca și tobă de bătăi. PAS, Z. I 29. A face (cuiva) pielea tobă v. piele (1). (A fi) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat, a ști foarte multe lucruri. Venise din școala navală... tobă de carte, marinar desăvîrșit. BART, E. 362. Da, d-ta, că ești tobă de-nvățătură, înțelegi? DELAVRANCEA, O. II 53. Toată lumea știe că Baba-Rada cetește și-n stele... și-i... tobă de carte. ALECSANDRI, T. I 390. (A fi) tobă de... = (a fi) plin, îndesat, doldora de... Cu desagii tobă de bunătăți, cu coșuri, popa apucă drumul orașului. STANCU, D. 34. (Cu aluzie la utilizarea instrumentului de către crainicii publici) A umbla cu toba, a bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică forțată. Perceptorul... umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. A bate (cuiva) toba = a lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol: a) sul de metal pe care se înfășoară cablul unui ascensor, al unei macarale etc.; b) piesă cilindrică rotitoare a unei batoze de treierat, care desface boabele de pe spice; c) (în expr.) tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 3. Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucățele de carne, de măruntaie, de slănină etc. (Atestat în forma dobă) Ar fi trebuit să-i prezinți dobe de mistreți și chebapuri de căprioară. ODOBESCU, S. III 39. Știe ca să facă... dobă, jambonuri. ALECSANDRI, T. 965. 4. (La jocul de cărți) Caro. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. I 193. 5. Capcană în formă de ladă, cu care se prind jderi, dihori, nevăstuici. – Variantă: dobă s. f.

PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu păr aspru, cu cap conic și picioare scurte, crescut, în special, pentru carne și grăsime. ◊ ~ sălbatic mistreț. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozător de talie medie, acoperit pe spinare și pe părți cu spini lungi și tari. ~-de-mare pește marin de talie medie, de culoare neagră, având țepi ascuțiți și veninoși. A se purta ca un ~ a se purta urât, grosolan. A mâna ~cii la jir a sforăi tare în timpul somnului. Cine se bagă (sau se amestecă) în tărâțe, îl mănâncă ~cii cine se bagă (sau se amestecă) unde nu trebuie, se alege cu neplăceri. 2) fig. depr. Om mârșav, neobrăzat. /<lat. porcus

MOCÍRLĂ s. f. 1. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mîl, de noroi, s m î r c ; loc mlăștinos, noroios; noroi, mîl (1), (regional) moceră (1), mocioarcă, (învechit) moceriță. Cîinele s-au întorsu la borîtura sa și porcul spălat la mocirla sa. N. TEST. (1648), 188^/33, cf. ANON. CAR. Ibraim Pașa se îndeletnicește să sece mocirlele și bălțile ce să află în preajma Alecsandretei. CR (1833), 241¹/4. Cită osebire este între munții cei rîzători ai noștri. . . și între mocirlele bălților Dunării și ale lacurilor sărate ale Mării Negre. BOLLIAC, O. 247. Mistreți. . . dau năvală . . . prin mocirlă. ODOBESCU, S. III, 110. Viața, mizeriile de afară îl năvăleau ca niște valuri de mocirlă. VLAHUȚĂ, D. 243. Turcimea. . . cade-n mocirlă. COȘBUC, P. I, 205. Puținele rîuri care se coboară din munți nu mai pot ieși afară și sfîrșesc, ca și alte rîuri ale pustiei, în niște lacuri sau mocirle cu apă sărată. MEHEDINȚI, P. 149. Mocirlele se seacă și se ridică agricultura. MOLiN, R. B. 421. Porcii. . . căzură toți în mocirla răcoroasă. GALACTION, O. 296. Cînd am ajuns în mocirlă, obuzele lor, pornite o dată cu. noi, au lovit numai dîmbul dinainte. CAMIL PETRESCU, U. N. 362. Un miros cumplit ca de mocirlă răscolită ne izbește. SADOVEANU, O. II, 490. Chemă rațele, care-i răspunseră din mocirlă. id. P. M. 42. Cînd plouă, înoți în mocirle pînă la gît; cînd nu plouă, mesteci și înghiți praf. C. PETRESCU, A. R. 39. Sub pod, apa coclită, năpădită de buruieni, părea o mocirlă. V. ROM. aprilie 1955, 130. Țiganul fără nici o pedecă a ajuns la rît și țîp cu popa în baltă, unde fu mocirla mai afundă. CĂTANĂ, P. B. II, 98. Se tăvălește într-o mocirlă ca bivolii. RETEGANUL, P. III, 39. Vin de mă scoate pă mine Din astă cirlă, Cirlă mocirlă. ȘEZ. VIII, 170, cf. MAT. FOLK. 64, com. MARIAN, I. CR. II, 276, PAMFILE, B. 12, CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 63/62, 772, ALR I 398/109,118, ALR II 5 059/531, 762, 5 686/2, 728. Am o claie: Sub o claie, o poieniță; Sub o poieniță, două arături; Sub două arături, o mocirlă (Capul). GOROVEI, C. 40. ◊ F i g. Furnică mulțimea în colbul de pe uliți Și ochii ei ce poartă mocirle de păcate Aruncă răutate. PETICĂ, O. 81. ♦ F i g. Decădere morală, corupție; mediu decăzut din punct de vedere moral. V. c l o a c ă. Rușine ! Rușine ! Nu mai există oameni ! Lumea s-a prefăcut într-o mocirlă. DELAVRANCEA, T. 42. Mă gîndesc în ce mocirlă te poate băga o femeie. CAMIL PETRESCU, U. N. 235, cf. id. T. II, 243. De-ar fi mocirlă-n jurul tău cît hăul Tu vei rămíne nufărul de nea. BENIUC, C. P. 50. ♦ (Rar) Om decăzut din punct de vedere moral. Copilul cel de altădată. . . E azi mocirla noroioasă Cu adîncime-ntunecoasă. MAKEDONSKI, O. I, 38. 2. Pastă subțire obținută din apă, din pămînt galben și din băligar, cu care se înmoaie rădăcinile plantelor înainte de plantare. MDT, cf. LTR². ♦ (Regional) Muruială (care servește la construirea pereților caselor țărănești) (Filiași-Craiova). CHEST. II 86/31. 3. (Prin Mold.) Negură, pîclă. Cf. PAMFILE, VĂZD. 64, I. CR. I, 60, COMAN, GL. ♦ Bură, burniță. E mocirlă (burează de ploaie). PAMFILE, J. II, 155. – Pl.: mocirle. - Și: (învechit) mocérlă (ANON. CAR.), (regional) mociórlă (H XI 505), morcilă (H XVIII 137), mohírlă (CHEST. IV 63/106), cirlă s. f. – Din slav., cf. bg. м о ч и л о, rom. moceră, moceriță.

ciup interj. – Exprimă zgomotul produs de ciugulitul păsărilor, sau de mersul pe vîrfuri. – Var. cip. Creație spontană. – Der. ciup, s. n. (cioc), cuvînt rar; ciupi, vb. (a ciocăni, a lovi cu ciocul; a rupe lăstari, a paște; a mînca pe apucate; a fura cantități mici; a culege, a aduna; a pișca; a bate, a face zob; refl., a se ameți, a se chercheli), care se consideră de obicei der. de la sb. čupati, „a ciupi, a smulge”, și acesta din alb. tšupis „a ciuguli” (Cihac, II, 50; Pușcariu, Lr., 265; DAR; cf. Conev 96; Rosetti, II, 114), însă ex. străine s-ar putea multiplica (bg. čupja „a rupe”, čupkam „a ciuguli”, mag. csipni „a ciupi”), probabil datorită rădăcinii expresive comune; ciupeală, s. f. (șterpelire; furtișag; acțiunea de a ciupi); ciupitură, s. f. (ciupeală; cantitate mică); ciupitor, adj. (borfaș); ciupeli, vb. (a ciuguli, a da cu ciocul; a mînca pe apucate; a jumuli; a pîrli porcul pentru a-l curăța de păr; a fura, a șterpeli), creație expresivă, cu adăugarea grupului -li (Graur, BL, VI, 146), pe care Tiktin și DAR îl explică prin mag. csupálni „a smulge”, cuvînt cu siguranță în legătură, cu sb. (în schimb, din mag. csiperész provine ciupăra, care circulă în Trans., cu aceleași accepții); ciupelniță, s. f. (Bucov., groapă); ciupăi, vb. (Bucov., a merge pe vîrfuri; despre mistreți, a grohăi; a se bălăci), der. normal de la ciup, pe care DAR îl separă ca și cum ar fi trei cuvinte diferite, explicîndu-l pe primul prin rut. čapati „a merge.” Ca și în alte cazuri de creații spontane, este greu de stabilit legătura exactă a lui ciup cu alb. kjep „cioc”; nu pare însă de folos nici să ajungem, pentru a o explica, la limbile anterioare indoeurop. (Lahovary 324).

RODNA 1. Munții Rodnei, masiv muntos în N Carpaților Orientali, situat între văile râurilor Vișeu și Bistrița Aurie (N și NE), Someșu Mare (E și SE) și Sălăuța (V) și dealurile Năsăudului (S). Extins pe o supr. de c. 1.300 km², prezintă o creastă principală, orientată E-V, între pasurile Rodna și Șetref, cu o lungime de 52 km și o lățime max. de 25 km, dominată de mai multe vârfuri de peste 2.000 m alt.: Pietrosu Mare (2.303 m, cel mai înalt din Carpații Orientali), Ineu (2.279 m), Rebra (2.221 m), Puzdrele (2.189 m) ș.a. Alcătuit predominant din șisturi și calcare cristaline, intens faliate în N (falia Dragoș Vodă) și în S (falia Rodnei). Marginile cristalinului sunt acoperite, transgresiv, cu gresii, marne, conglomerate și calcare numulitice, străpunse pe alocuri de formațiuni eruptive (andezite, riolite, dacite), care apar în relief sub formă de măguri, mai frecvente pe versantul de S (Măgura Porcului, Măgura Sângeorz, Măgura Mare). Masivul R. are aspectul unui horst asimetric, înalt și cu pereții abrupți în N și mai scund și cu înclinare accentuată spre S. Prezintă un relief puternic fragmentat, cu forme semețe (creste ascuțite, versanți abrupți), niveluri de eroziune etajate, forme structurale, fenomene carstice (peșterile Izvorul Tăușoarelor, Zânelor), pe versantul SV și pe cel N (izbucul Albastru al Izei), văi adânci ș.a. Frecvente urme ale glaciației cuaternare (lacurile glaciare Buhăescu, Lala Mare, Lala Mică, Iezerul Pietrosului ș.a, circuri glaciare etc.). Important nod hidrografic din care izvorăsc râurile Someșu Mare, Vișeu, Iza, Bistrița Aurie, Arieș, Cormaia, Rebra ș.a. Stație meteorologică de altitudine. Acoperit cu păduri de molid și de fag și brad. La peste 1.800 m alt. se află domeniul subalpin cu tufărișuri de jneapăn, pâlcuri de smârdar (Rhododendron myrtifolium) și exemplare rare de zâmbru (Pinus cembra), iar pe culmi pajiști alpine în care sunt dominante Carex curvula, Juncus trifidus și Oreochloa disticha. În cadrul florei M-ților Rodnei se remarcă o specie înrudită cu gușa porumbelului (Silene nivalis), endemit al R., precum și o serie de endemite ale Carpaților Orientali ca de ex. Centaurea carpatica, Silene zawadzkii ș.a. Pe muntele Saca poiană cu narcise. Faună bogată (urși, mistreți, cerbi, râși, jderi, cocoși de munte și de mesteacăn, ieruncă, capră neagră – reintrodusă în rezervația Pietrosu Rodnei ș.a.). Începând din 1973 a fost colonizată cu succes marmota. Incluși în cea mai mare parte în Parcul Național Munții Rodnei, în cadrul căruia se individualizează. Rezervația naturală complexă Pietro Rodnei (900 ha), înființată în 1932 și rezervația Ineu-Lala. Turism. 2. Pas în N Carpaților Oriental, între culmile de E ale m-ților Rodnei și cele de NV ale m-ților Suhard, în zona de izvor a Someșului Mare, la 1.271 m alt., prin care se fac legături rutiere între Moldova și Transilvania. Cunoscut și sub numele de Rotunda. 3. Com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată la poalele SSE ale m-ților Bârgău, pe cursul superior al Someșului Mare; 6.354 loc. (2005). Punct terminus de c. f. Expl. de min. cuprifere și min. complexe. Expl. de prelucr. lemnului. Muzeu etnografic. În satul Valea Vinului sunt izv. cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice. În satul R., atestat documentar în 1235, se află o biserica romano-catolică (sec. 18) și o biserică ortodoxă în stil neobizantin (1825). Ruinele unei mănăstiri dominicane din sec. 13-14.

MĂR¹ s. m. (Bot.) 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus málus). Lemn de măr. ST. LEX. 175^r/4. Am vîndut o vie. . . cu meri și cu nuci și cu cireși (a. 1 686). URICARIUL, XXV, 278, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 226. Lemnul mărului (a. 1 705). GCR I, 356/31, cf. MAN GÖTT. Unde mă duceți acum?. . . – În grădină supt măr! DRĂGHICI, R. 83/9. Lumina se-mprăștie în pînză luminoasă Pe merii plini cu floare-n grădinile adînci. EMINESCU, O. IV, 83. Se jupoaie cu cuțitul coaja de pe ramurile mai groase ale merilor mai tineri, pînă cînd se dă de albușul mărului. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 30. În umbra celor trei meri bătrîni din grădiniță. REBREANU, I. 41. Mărul m-a primit întinzîndu-mi spre îmbrățișare crengi fără frunziș. C. PETRESCU, S. 14. Se pierde în grădină printre merii înfloriți. BASSARABESCU, V. 26. Se cernea o liniște dulce din cer, printre frunzișurile merilor. SADOVEANU, O. V, 618. Merii și perii grădinilor sînt plini de cîntecul păsărilor. V. ROM. februarie 1 954, 301. Frunză Verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276, cf. 406. Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 54. Ș-apoi frunză, mărule, Ie-mă-n brațe, dorule. ȘEZ. I, 165, cf. 166, III, 63, PAMFILE, CR. 78, 86, 87, 90. ◊ (Cu determinări care indică specia) Măr alb, măr călugăresc, măr cărigățel, măr cireș, măr creț, măr crețesc, măr domnesc, măr mistreț, măr mustos, măr muscățel, măr oarzăn, măr parmen, măr pătat, măr pătul, măr pătulat, măr pitic, măr răpănos, măr roșior, măr rotungior, măr sălciu, măr sunător, măr tămîios, măr tigvos, măr tomnatec, măr țigănesc, măr vărgat etc. ◊ Măr pădureț v. p ă d u r e ț. Măr dulce v. d u l c e. ◊ E x p r. De florile mărului = fără rost, degeaba ; fără un scop anumit. Nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare. ISPIRESCU, L. 59, cf. id. U. 7, ZANNE, P. I, 170. Vorbește de florile mărului. PAMFILE, j. I, 127. (Rar) A trăi ca în flori de măr = a duce o viață fericită, lipsită de griji. Cf. ZANNE, P. II, 781. ◊ (Popular) Mărul mirelui sau mărul de la nuntă = creangă de măr împodobită cu turte, mere etc. sau, p. e x t., colac mare împodobit cu mere, care se face la tară, la nuntă, și se aduce în biserică pentru a fi sfințit de preot. Cf. ALRM II/I h 210, ALR II 2 692/130, 141. Mărul de cununie = creangă de măr împodobită cu daruri, pentru sărbătorirea, la țară, a unui an de la cununie. Cf. MARIAN, NU. 745, DR. RV, 827. 2. Compuse: (regional) măr-auriu = bulbuci (Trollius europaeus). Cf. PANȚU, PL. ; mărul-cucului = iarbă-de-lungoare (Lysimachia punctata). Cf. TDRG, PANȚU, PL. ; măr-gutui = gutui (Cydonia vulgaris). Face-mi-l-aș măr-gutui. JARNIK-BÎRSEANU, D. 53. Cîntă cucu-n măr-gutîi. RETEGANUL, CH. 33 ; mărul-porcului = ciumăfaie (Datura stramonium). Cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; mărul-strigoiului = știrigoaie (Veratrum album). Cf. TDRG ; mărul-lupului = a) (Transilv.) plantă cu flori galbene dispuse în fascicule la subsuoara frunzelor, cu fructul o capsulă în formă de pară; (regional) remf (Aristolochia clematitis). Cf. COTEANU, PL. 30, N. LEON, MED. 36, PANȚU, PL., H X 353, 420, XII 5, 20 ; b) omag (Aconitum napellus). Cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; c) dalac (Paris quadrifolia). Cf. PANȚU, PL., CADE. ; d) iarba-fiarelor (Vincetoxicum officinale). Cf. BUJOREAN, B. L. 384. Prin poienile pline de iarbă. . . , sus, pe unde-s numai mușuroaie și mărul-lupului. AGÎRBiCEANU, S. P. 26. Omagul. . . , mărul-lupului. . . (Aconitum napellus), crește la munte. ȘEZ. XV, 97. - Pl.: meri. – Lat. melus.

MAI¹ adv. (Precedă cuvîntul sau grupul de cuvinte pe care îl determină ) A. I. (Învechit, de obicei purtînd accentul în frază și urmat de un termen de comparație introdus prin prep. „de” sau „decît”) Mai mult, mai tare; mai degrabă. La-mă-veri și mai decît neaoa înrălbimă-voiu. PSALT. HUR. 43^r/20. Rrostulu mieu mai lăudă-te. ib. 51 ^v/19. Mai înrălță-se-se decît a Livanului rroada lui. ib. 62^r/8. Se nu defaime mișeii la băseareci, ce mai se-și vatăme-se. COD. VOR. 109/19. Mai (c a m a i D) suie-se de Livanul semînța lui. PSALT. 142, cf. CORESI, PS. 190/4. Mai micșurămu-ne de toate limbile și sem smeriți prespre tot pămîntul. CORESI, PS. 432/13, cf. 74/6. Sunetele armelor și râsunul coardelor de arc mai iubiia decît glas de alăute. MOXA, 395/11. Mai iubăsc întunearecul decît lumina. VARLAAM, C. 177. Mai creade-să-va vraciul decît mărturiile. PRAV. 129. Urît-au toate ciiale lumești, mai cinstind pre domnul H[risto]s. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 144^r/21. Din toate i-au mai plăcut mănăstirea Golîie. NECULCE, L. 226. Mai iubiia viața bărbatului decît a frâțîne-său. CANTEMiR, HR. 143. Se sculă... cu războiu, ca să-i ia împărăția, cu cuvînt că-i mai cuvine lui. VĂCĂRESCUL, IST. 259. Și numele de țînțari... mai cuvine-se grecilor decît românilor. MAIOR, IST. 215/14, cf. 15/5. Da mai crezi tu gurilor străine decît crezi măicuții tale care te-a făcut... ? MERA, L. B. 94, cf. 29. ♦ Mai bine, mai potrivit. Să nu îndrăznească a pune pe cineva purtătoriu de grije în comitaturile acelea de... nu-l vor alege popoarele, după cum li se va mai părea. ȘINCAI, HR. I, 253/14. ♦ (Transilv., Ban., în legătură cu verbele „a plăcea” sau, rar, „a voi”, cărora le dă înțelesul de „a prefera”) Tuturor le-au mai plăcut pacea. ȘINCAI, HR. II, 20/10, cf. 19/35, I, 232/24. Și mai voiesc viiața să-și piiardă decît numele cel de omenie. ȚICHINDEAL, F. 252/2, cf. LB, BARCIANU. I-a spus verde-n față că-i mai place Lina! COȘBUC, F. 99. Ședințele acestea-i mai plăceau decît orice oră de cursuri. AGÎRBICEANU, L. T. 60. II.(Cu sens cumulativ) 1. Încă, și. Nu amînat el mai suflă protivnicu vîntu. COD. VOR. 86/30. Cînd va mărturisi moașea... , o vom creade. .., de are fi mai fost cu moașea doo muieri. PRAV. 206. Pre cît agonisești ce n-ai, pre atîta să mai aibi rîvnești. M. COSTIN, O. 316. Și cu dînsul s-au mai luat un copil de turcu, iar sărac, din ostrovul Chiprului. NECULCE, L. 24. Îndrăznesc să mai mă rog.. ., ca să mi se dea voie. . . (a. 1833). DOC. EC. 527. N-am ce să mai pierz. MARCOVICI, C. 8/12. Ce întâmplare oare să-l fi mai lovit! DRĂGHICI, R. 161/8. Ce simțire să aibă și ce gust să le mai vie, Cînd nu ești, dragă Zulnio?... CONACHI, P. 104. Pe lîngă iști doi ochi, mai am unul la ceafă. CREANGĂ, P. 5. Hotărîră să mai facă o încercare. ISPIRESCU, L. 20. Vru să mai adauge ceva. C. PETRESCU, S. 129. Las-să moară la pustii, Că mai am eu bidivii, Și mai am pe vînătul, Care-mi poartă sufletul. JARNlK-BÎRSEANU, D. 505, cf. 408. Aș vrea să măi beț un păhar de vin. A III 17. ◊ (Întărit prin „și” sau „încă”) Mai ia lîngă tine încă unul sau doi. N. TEST. (1648), 23^Y/25. Și încă cu talandul ne mai învățăm. BIBLIA (1688), [prefață] 4/18. Ș-au mai făcut ș-altă logodnă cu fata lui Mihai vodă. NECULCE, L. 340. Au căzut la pămînt fără să apuce a mai arunca și altă săgeată. DRĂGHICI, R. 168/7. Au mai pățit-o și alții! NEGRUZZI, S. I, 79. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa. CREANGĂ, P. 47. Mi-au mai ieșit pînă acum înainte încă doi spîni. id. ib. 203. Pe lîngă cei doi frați care grăiseră se mai aflau în tabăra de cară încă doi. SADOVEANU, O. XI, 12. Unde mânîncâ doi, mai poate mînca și un al treilea. ZANNE, P. III, 626. Îi mai trebuie ș-o căpățînă de curechi. În mînă, se spune, în batjocură, la adresa celui care umblă călare iarna, pe ger mare. Cf. id. ib. 537. ◊ (Regional, construit cu topica lui „încă” și uneori însoțit de acesta) Încă mai una. ȚICHINDEAL, f. 34/6. Iacă mai încă o probă. HASDEU, I. C. I, 28, cf. COSTINEACU. Să-mi dai șasă și mai șasă. HODOȘ, P. P. 148. Mai c-un om. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (În construcții negative) În copaci să cînte tot feliul de păseri, care nu se mai află pe lumea asta. CREANGĂ, P. 77. N-a mai încălecat altul. ISPIRESCU, L. 15. ◊ (Cu sensul atenuat) N-au avut ce mai face. PRAV. 139. Stînd mult în gînduri de ce să se mai apuce. DRĂGHICI, R. 141/22. Neștiind ce să mai fac, am hotărît să viu la d-ta. NEGRUZZI, S. I, 52. Atunci spînul zice îngîmfat: Ei, moșule, ce mai zici? CREANGĂ, P. 216. Trecu podul. . . neștiind ce o mai aștepta. ISPIRESCU, L. 17. (În formule de politețe) Ce mai faci? Cum te mai simți? 2. (Precedă termenii unei enumerații) În plus, pe deasupra; încă și. . . Au dat Ucraina cea mică Ducăi vodă, mai și un tui afară de cele două ce avea. MUSTE, LET. III, 23/7. Sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vătrar cu belciug, mai beșica cea de porc a mea și, pe după toacă, o pornim pe la case. CREANGĂ, A. 42. Taie baierile de la traistă, mai căpețala din capul unei iepe, și face cum poate de leagă el gîrnețul. id. P. 125. Cu una, cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. Leafă avea, pămînt de așijderea, mai ceva vitișoare. CONTEMPORANUL, v_1; 97. Oleacă de brînză cu smîntînă, mai un vinișor... C. PETRESCU, Î. II, 204. ◊ (Cu sensul atenuat) Feliu de feliu de pomi: unii în floare, alții cu poamele verzi, mai alții cu poamele coapte. SBiERA, F. S. 16. Unii se apucă de lucratul cîmpului, alții merg cine știe pe unde la cosit; mai unii pleacă în cărăușie. id. P. 253. 3. (În corelație cu el însuși, pune în alternantă termenii pe care îi precedă) Cînd. . .cînd. . . , ba. .. ba. . . Au început a o stâpîni mai o ghintă varvară, mai alta. MAIOR, IST. 249/23. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155, cf. 175, 210. Se gîndește mai la una, mai la alta. CARAGIALE, I, 175. Aș vrea să măi beț un păhar de vin. A III 17. ◊ (Întărit prin „și” sau „încă”) Mai ia lîngă tine încă unul sau doi. N. TEST. (1648), 23^Y/25. Și încă cu talandul ne mai învățăm. BIBLIA (1688), [prefață] 4/18. Ș-au mai făcut ș-altă logodnă cu fata lui Mihai vodă. NECULCE, L. 340. Au căzut la pămînt fără să apuce a mai arunca și altă săgeată. DRĂGHICI, R. 168/7. Au mai pățit-o și alții! NEGRUZZI, S. I, 79. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa. CREANGĂ, P. 47. Mi-au mai ieșit pînă acum înainte încă doi spîni. id. ib. 203. Pe lîngă cei doi frați care grăiseră se mai aflau în tabăra de cară încă doi. SADOVEANU, O. XI, 12. Unde mânîncâ doi, mai poate mînca și un al treilea. ZANNE, P. III, 626. Îi mai trebuie ș-o căpățînă de curechi. În mînă, se spune, în batjocură, la adresa celui care umblă călare iarna, pe ger mare. Cf. id. ib. 537. ◊ (Regional, construit cu topica lui „încă” și uneori însoțit de acesta) Încă mai una. ȚICHINDEAL, f. 34/6. Iacă mai încă o probă. HASDEU, I. C. I, 28, cf. COSTINEACU. Să-mi dai șasă și mai șasă. HODOȘ, P. P. 148. Mai c-un om. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (În construcții negative) În copaci să cînte tot feliul de păseri, care nu se mai află pe lumea asta. CREANGĂ, P. 77. N-a mai încălecat altul. ISPIRESCU, L. 15. ◊ (Cu sensul atenuat) N-au avut ce mai face. PRAV. 139. Stînd mult în gînduri de ce să se mai apuce. DRĂGHICI, R. 141/22. Neștiind ce să mai fac, am hotărît să viu la d-ta. NEGRUZZI, S. I, 52. Atunci spînul zice îngîmfat: Ei, moșule, ce mai zici? CREANGĂ, P. 216. Trecu podul. . . neștiind ce o mai aștepta. ISPIRESCU, L. 17. (În formule de politețe) Ce mai faci? Cum te mai simți? 2. (Precedă termenii unei enumerații) În plus, pe deasupra; încă și. . . Au dat Ucraina cea mică Ducăi vodă, mai și un tui afară de cele două ce avea. MUSTE, LET. III, 23/7. Sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vătrar cu belciug, mai beșica cea de porc a mea și, pe după toacă, o pornim pe la case. CREANGĂ, A. 42. Taie baierile de la traistă, mai căpețala din capul unei iepe, și face cum poate de leagă el gîrnețul. id. P. 125. Cu una, cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. Leafă avea, pămînt de așijderea, mai ceva vitișoare. CONTEMPORANUL, v_1; 97. Oleacă de brînză cu smîntînă, mai un vinișor... C. PETRESCU, Î. II, 204. ◊ (Cu sensul atenuat) Feliu de feliu de pomi: unii în floare, alții cu poamele verzi, mai alții cu poamele coapte. SBiERA, F. S. 16. Unii se apucă de lucratul cîmpului, alții merg cine știe pe unde la cosit; mai unii pleacă în cărăușie. id. P. 253. 3. (În corelație cu el însuși, pune în alternantă termenii pe care îi precedă) Cînd. . .cînd. . . , ba. .. ba. . . Au început a o stâpîni mai o ghintă varvară, mai alta. MAIOR, IST. 249/23. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155, cf. 175, 210. Se gîndește mai la una, mai la alta. CARAGIALE, I, 175. Drumul... înaintează vesel, neted, mai ascunzîndu-se printre fagii tineri... , mai poposind puțin la Cișmeaua Mortului. REBREANU I. 9. Se tot învîrtea pe lîngă noi, mai schimbînd cîte un cuvînt cu chirigiul, mai spunîndu-ne și nouă cîte ceva, mai strîngîndu-și cureaua pe deasupra brîului. MOROIANU, S. 22. Merg cătanele tot rînd, Mai cîntînd și mai plîngînd! JARNIK-BÎRSEANU, D. 313. (Precedat de „și”) Ei merseră deci cum putură, încetul cu încetul, și mai călări și mai pe jos, și mai în căruță. GANE, N. I, 218. ◊ E x p r. Mai una, mai alta v. unul. III. (Cu sens durativ) Mai departe, în continuare ; încă. Cf. VARLAAM, C. 37. De la Poartă i-au venit râspunsu să mai aștepte. NECULCE, L. 207. Încetează dar de a te mai plînge. MARCOVICI, D. 10/21, cf. DRĂGHICI, R. 53/23. A mai trăi în lume nu voi. CONACHI, P. 86, cf. 272. Lacrimele mă opresc de a-ți mai scrie. NEGRUZZI, S. I, 62. Vin-în lumea fericită Cu voinicul ce te cheamă, Căci cu dînsul nu e teamă De-a mai fi călugăriță. ALECSANDRI, P. I, 18. Apoi, mai stînd acolo în fund, pe scară. . . , zice. CREANGĂ, P. 205. Nu. . . era chip a mai sta așa îngălate la nuntă. ISPIRESCU, L. 40, cf. 10. Acolo încă nu-i iarnă, și oile mai găsesc verdeață în bahnă. SADOVEANU, B 59. Ar muri și nu se-ndură, C-ar mai roade la prescură. JARNIK-BÎRSEANU, D. 468, cf. 99. Aș măi sta, da trăbă să mă duc. A III 17. ◊ (Învechit și popular, așezat între verbul copulativ și numele predicativ) Dacă zboară porombița, Ce ți-i mai bună lădița? POP., AP. GCR II, 368. ◊ (Întărit prin „tot” sau „încă”) Cu întîrzierea, tot mai poți să mă pedepsești. MARCOVICI, C. 20/5. încă mai avem de ascultat. DRĂGHICI,. R. 14/26. Tot însă mai rămăsese o școală. NEGRUZZI, S. I, 3. Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii...? EMINESCU, O. I, 140. A ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă. CREANGĂ, P. 279, cf. 90, ALR II 3046/2. ◊ (Durata acțiunii exprimate de verb este indicată printr-o determinare) Mai șede el acolo puțin. CREANGĂ, P. 205, cf. 214. Poți să mai rămîi puțin, dacă dorești. CAMIL PETRESCU, U. N. 156. M-am socotit Să mai iubesc pîn-la toamnă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 44. ◊ (Durata acțiunii exprimate de un verb repetat și determinat prin „ce mai” sau „cît mai” rămîne nedeterminată) Se frămîntă el cu mintea cît se mai frămîntă. CREANGĂ, P. 158, cf. 226, 275. Mai trecu ce mai trecu. ISPIRESCU, L. 14. ◊ (Ca determinant al unui verb al cărui regent este verbul „a putea” sau „a trebui”, trece înaintea regentului) Văzîndu-l împăratul că nu-l mai poate încuiba, l-au izgonit. DOSOFTEI, V. S. decembrie 246^r/3. Oh, eu nu-l mai pot suferi! DRĂGHICI, R. 73/10. Tu știi. .. De mai pot trăi, Zulnio, măcar cîtu-i o clipeală! CONACHI, P. 103. Mai pot eu să am nădejde in voi? CREANGĂ, P. 146. Cîntecul nu se mai poate Să lunece-n valuri vrăjite. LABIȘ, P. 50. Ar sta In loc și s-ar mira, Cum mai pociu călca iarba! JARNIK-BÎRSEANU, D. 219, cf. ALR II 3163/2. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui reflexiv sau a formei scurte a pronumelui personal care însoțește verbul) Nu mai mă cunosc. CARAGIALE, O. VI, 424. Nu mai te țin minte. MACEDONSKI, O. III, 112. ◊ (Învechit și regional, așezat între verbul auxiliar și participiu sau între copulă și numele predicativ) Adormite întru desfătarea dragostei frățești, făr-de a fi mai turburate. MARCOVICI, C. 37/15. Răbdai multe supărare, Cum m-am depărtat de tare Și cînd eram mai la tine, Nu mă vreai primi pre mine. BĂRAC, A. 82/21. Plîngi și tu cum plîng și eu, Ce-am iubit nu-i mai al meu. HODOȘ, C. 39. ◊ (De obicei în legătură cu un cuvînt cu înțeles restrictiv, întărește înțelesul verbului „a rămîne” și dă verbelor „a fi” și „a avea” sensul de „a rămîne”) Și încă mai iaste datori să plătească moartea rudei lor. PRAV. 90. Curierul franțuzesc înștiințează... că ar fi mai rămas numai cîteva persoane. AR (1829), 240748. Ah! garafa pîntecoasâ, doar de sfeșnic mai e bună. EMINESCU, N. 42. Mult ai avut de răbdat și puțin mai ai. CREANGĂ, P. 222. Mai erau cîteva ceasuri pînă în dimineața de 11 februarie. CARAGIALE, O. III, 142. De mîncat îmi aducea Lapte acru-ntr-o mărgea, Mîncam și-mi mai rămânea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 394. ◊ Expr. Mai e vorbă? = nu încape discuție !, sigur ! Adevărat să fie. ..? – Mai e vorbă? răspunse el. ISPIRESCU, L. 274, cf. CARAGIALE, O. I, 165. ◊ (În construcții negative, arată încetarea unei acțiuni de durată sau înlocuirea unei stări cunoscute prin opusul ei) De va fi rob, să nu-i dea alt dar, numai să-l slobodzească, să nu mai fie rob. PRAV. 78. Acela de nemică nu mai jeluiește. M. COSTIN, O. 327. Nu mă mai tem de tine. MARCOVICI, C. 20/2. Ș-au întors fața, ca să nu mai vadă. DRĂGHICI, R. 159/23. În orașele cele nouă a tale... nu se mai aude de vitejie. RUSSO, S. 147. Îți mărturisesc că nu mai simt acel foc. NEGRUZZI, S. I, 47. Are un ochi otrăvit și cînd l-a pironi spre tine, nu mai trăiești. CREANGĂ, P. 225. Nu-mi mai place nimica din cîte îmi plăceau odinioară. CARAGIALE, O. VI, 392. Părinții tăi nu mai trăiesc de sute de ani. ISPIRESCU, L. 8. I se părea că nu mai este cum era la plecare, id. ib. 30. Nu mai râmîn, nici dacă mă rugați. SEBASTIAN, T. 127. Dorul ei să nu-l mai duc, Că, de cînd dor am purtat, Ca scîndura m-am uscat! JARNIK-BÎRSEANU, D. 91. Nu ma au. ALR II/791. ◊ (În forme compuse, așezat între prefixul „ne” și un gerunziu, participiu sau supin) Sorii, stelele... nemaifiind cumpenite de-a altor sfere putere.conachi, p. 271. Nemaiputîndu-mâ lupta, am scris să-mi vie pasportul. NEGRUZZI, S. I, 61. Harap Alb și ceilalți, nemaiavînd ce zice, pleacă capul rușinați. CREANGĂ, P. 269. Smochinul se uscă de tot, nemairămîind decît un buștean pîrlit. ISPIRESCU, L. 190. Frunză de răchită, Boală nemaiisprăvită. JARNIK-BÎRSEANU, D. 208. IV. (Arată repetarea acțiunii exprimate de verbul pe care îl determină) 1. Din nou, încă (o dată), iar, iarăși. După ce să vor fi împărțit cu besearica... , nu iaste loc de-a să mai împreunare. PRAV. 151. Au poroncitu pașa lui Antonie vodă de l-au pus hatman și să nu afle câ-l mai schimbă din hătmănie. NECULCE, L. 61. Nici aveam vreme, nici îmi este drag să le mai aud. ANTIM, P. XXVI. Îi veni în gînd să se mai întoarcă. GORJAN, H. I, 3/18. P-a Dîmboviții vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. ALEXANDRESCU, M. 9. Și, mai aruncîndu-și căutătura la broască, văzu ochii ei pare că străluceau de un foc. ISPIRESCU, L. 35. Ș-am strigat, ș-om mai striga, Deacă nu v-eți supăra! JARNIK-BÎRSEANU, D. 472, cf. ȘEZ. V, 105. Mai vine murga la traistă sau (o) mai ajunge Drăguș la căuș, se spune la adresa cuiva care te caută numai la nevoie și pe care, pentru acest motiv, nu ești dispus să-l mai ajuți. Cf. ZANNE, P. III, 92, 409. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui) Dafinul n-a voit să mai mă primească. FUNDESCU, L. P. 26. ◊ (Întărit prin „iar” sau „iarăși”) Mulțămește, Apoi iarăși mai pornește. BĂRAC, A. 40/10. [Cerbul] începe a bea hîlpav la apă rece; apoi.. . iar mai bea cîte-un răstimp. CREANGĂ, P. 225. Se duseră, se duseră și iară se mai duseră. ISPIRESCU, L. 6. ◊ (Ideea de repetiție este întărită de complementul verbului, exprimat de obicei printr-o locuțiune adverbială de repetiție) Să-și mai ia o dată ziua bună. GORJAN, H. I, 3/19. Îi mai sărută de cîteva ori pe amîndoi. CREANGĂ, P. 199. Cînd era să iasă, își mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. Eu am mai fost și-n alte seri la dumneata. SADOVEANU, E. 106. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mâ-n deal o dată. JARNIK-BÎRSEANU, D. 314. Cine o face nesărată Nu o mai face altădată (= după ce greșește o dată, omul se învață minte). ZANNE, P. IV, 3. ◊ (În construcții negative care au sens pozitiv) Și unde nu mai zboară și a treia oară. CREANGĂ, P. 196. ♦ Vreodată, cîndva (în trecut sau în viitor). Care rar domnu au fost ș-a mai hi ca Antioh vodă. NECULCE, L.182. Poate să ne mai întîlnim la vrun capăt de lume. CREANGĂ, P. 192. Cine dracu-a mai văzut Iepure vara cosind...! JARNIK-BÎRSEANU, D. 415. ♦ (Uneori întărit prin „și” sau „încă”) în altă împrejurare, înainte de asta; deja. Aceastea nunte să vor despărți, cum am și mai dzis. prav. 218. Au mai domnit aice în țara Românească... , cînd s-au fost... călcat țara du peste Olt. ZILOT, CRON. 65. Dama (precum am mai spus) era... frumoasă. NEGRUZZI, S. I, 37.Așa paseri desfrânate Mai văzut-ați încă voi? ALECSANDRI, P. I, 206. Am, mai îmbiat eu c-o mulțime de cucoane. CREANGĂ, P. 115. Am mai umblat pe-aici. . . , dar sînt Amar de. ani, amar! COȘBUC, F. 71. ** (În construcții negative, arată că o acțiune sau o stare din trecut nu se reia, nu revine) Iată, sănătos ești, de acmu să nu mai greșești! CORESI, EV. 58. Cînd să vor face mari... , să nu mai facă acest lucru. PRAV. 219. Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară; Ceale ce trec nu mai vin, nici sâ-ntorc iară. M. COSTIN, O. 320. Cei fără de leage să nu-mi mai cuteadze. DOSOFTEI, PS. 23/16. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune! NEGRUZZI, S. I, 146. Cînd vrun om aproape a merge a cutezat, El la lumina zilei nu s-a mai arătat. ALEXANDRESCU, M. 11. Duce-m-aș și m-aș tot duce, Dor să nu mă mai apuce! ALECSANDRI, P. II, 103. Pe culmi, în sărbători, Nimeni nu mai merge! COȘBUC, P. I, 260. De cînd ați plecat, Nu s-a mai secerat, Cuptoarele s-au stins. ARGHEZI, VERS. 186. De cînd, mîndră, mi te-ai dus, Peană verde n-am mai pus. JARNIK-BÎRSEANU, D. 116. Nu mai be mîța oțet! (= nu mă mai las înșelat!). Cf. ZANNE, P. IV, 32. ◊ (Complementul verbului indică intervalul de timp care a trecut de cînd s-a întrerupt acțiunea) Nu ne-am mai văzut de treizeci de ani. C. PETRESCU, C. V. 107. ♦ Niciodată. Acești frați nu mai avuse prilej a se întîlni amândoi. CREANGĂ, P. 183. Flori, de care nu mai văzuse ea. ISPIRESCU, L. 17. Ce-am pierdut n-oi mai găsi! JARNIK-BÎRSEANU, D. 151. Mart din post nu mai lipsește. NEGRUZZI, S. I, 251. ◊ (Întărit prin adverbele „niciodată”, „în veci” sau prin echivalente ale acestora) Nu se va îndrepta mai în veci. AXINTE URICARIUL, LET. II, 123/10. N-oi mai veni, Ivane, cîte zilișoare-oi avea eu. CREANGĂ, P. 306. Apoi m-oi întoarce, ca să nu mă mai duc niciodată. ISPIRESCU, L. 8. ◊ (În compuse, așezat între prefixul „ne” și un participiu) O diată nemaipomenită pînă atunci. CREANGĂ, P. 12. Cu un curajiu nemaiauzit se repede asupra mistrețului. ISPIRESCU, L. 371. Mi-a făcut un rău nemaipomenit. CAMILAR, N. I, 95. Ceva perfect, nemaiatins. DEMETRIUS, A. 82. Pădurețul se miră de această minune nemaivăzută. MERA, L. B. 144. 2. (De obicei în construcții negative, arată că acțiunea exprimată de verb a fost proiectată, dorită, începută etc.) De aici înainte. Nice tu una nu poate să să mai cunune acesta, PRAV. 182. Văzîndu-l. . . că starea lui cerea liniștire, nu-l mai supără. GORJAN, H. i, 4/23. De-un semn în treacăt de la ea El sufletul ți-l leagă, Încit să n-o mai poți uita Viața ta întreagă. EMINESCU, O. I, 189. Parcă-mi vine s-o sorb cu ochii, de dragă ce-mi e; dacă n-a... fi asta, apoi nu mă mai însor niciodată. CREANGĂ, P. 167. Aici vor veni în șirag să s-adape Una cîte una căprioarele... Vai, cum aș vrea să nu mai vii, să nu mai vii, Frumoasă jertfă a pădurii mele! LABIȘ, P. 27. Nu te mai poci uita! JARNIK-BÎRSEANU, D. 9. ** (În construcții negative, arată că o acțiune dorită, proiectată întîrzie să se realizeze) Tot, încă; o dată. Nu te-ai mai părăsit? MINEIUL (1776), 162^v2/14. Vădzînd... că nu le mai vini agiutor, au închinat cetatea. NECULCE, L. 341. Dar nu mai tăceți, măi? CREANGĂ, P. 254. Și tare-i târziu, Și n-am mai murit. BACOVIA, O. 10. Da suspin că nu mi-e bine, Că bădița nu mai vine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 98. De cînd lumea caută să se însoare și nu mai poate. ȘEZ. V, 139. ◊ (În construcții negative, în legătură cu timpurile trecute ale verbului, arată că o acțiune începută sau proiectată nu a fost îndeplinită) N-au apucat să mai dreagă sinețele. M. COSTIN, O. 313. La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 393. V. (Dă valoare intensivă ideii exprimate în frază) 1. (Precedă verbul; accentul propoziției sau al frazei cade asupra verbului, iar în construcții negative, asupra negației care însoțește verbul) Nu mai înceată turburînd pre noi. COREZI, EV. 56. De strînsoare nu să mai satură. VARLAAM, C. 68. Începutu-s-au atunce și omor în vite, cît nu mai biruie oamenii să le despoaie. NECULCE, l. 206. Cît era ziulica de mare, nu-și mai strîngea picioarele. CREANGĂ, P. 284. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. Deprinde-te și tu a fi domol ca întinderile astea, de nu le mai vezi sfîrșitul. SADOVEANU, M. C. 125. Da mai lasă, măi bărbate, Las-acum și nu mă bate. JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. Nu să mai sățuie. ALR I 783/846. L-o mai sătura țălina, se spune despre oamenii lacomi. ZANNE, P. IV, 144. (E x p r.) Mai rămîneți cu bine (sau cu sănătate), formulă familiară de salut, la plecare. Dumnezeu să vă apere de cele rele, și mai rămîneți cu bine! CREANGĂ, P. 20. Ei, măi Ștefane și Smărănducă, mai rămîneți cu sănătate, că eu m-am dusu-m-am. id. A. 23. ◊ (În legătură cu verbul „a ști”, în formule care exprimă nedumerire, îndoială) Te văd că ești un băiet isteț și, mai știi păcatul? poate și harnic. CREANGĂ, P. 152. Drumul îi era... Dumnezeu mai știe pe unde. ISPIRESCU, L. 104. Mai știu și eu? Așa, i-a fost menit. COȘBUC, F. 73. O fi curs tot vinul? ... – Apoi dă, nevastă, nici nu m-am uitat; mai știu? o fi curs! ȘEZ. V, 132. ◊ (Accentul propoziției sau al frazei cade pe un adjectiv sau pe un adverb precedent ) Unde mai ești acum oare? CONACHI, P. 102. Pârul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede. EMINESCU ,O. I, 209. Multă vorbă, mult rîs și mare nedumerire se mai făcuse. CREANGĂ, P. 84. Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi! ISPIRESCU, L. 15. Dară grea palmă mai ai! id. ib. 47. Mîndră maic-am mai avut! JARNIK-BÎRSEANU, D. 362. Amar măi suflă vîntu! ALR II 3121/172. Oala dogită în zadar o mai legi. ZANNE, P. IV, 6, cf. III, 139. 2. (Urmînd după „ce” exclamativ, precedă cuvîntul sau grupul de cuvinte care poartă accentul propoziției) Ce mai vremi acele! NEGRUZZI, S. I, 246. Ce mai galicism! MAIORESCU, CR. II, 84. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! EMiNESCU, O. I, 147. Olio, tu leică, ce mai drac frumos de noră! COȘBUC, B. 80. Ce mai cherestea ești! Cf. ZANNE, P. III, 103. ◊ E x p r. Ce mai.. .? =a) ce rost are ?, la ce bun ? Ce mai atîta vorbă lungă? Dintr-o păreche de boi m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. Mă rog, ce mai la deal, la vale? Așa e lumea asta. id. ib. 223 ; b) (întrebuințat absolut) inutil să mai discutăm ! Ce mai ? . .. Nu ți-o da tata, îți dau eu, dacă-i pe-aceea. POPA, V. 51. Ce mai de... ! sau ce de(-a mai) v. c e. II. (De obicei purtînd accentul în frază, exprimă ideea de aproximație) Aproape.(Determină verbe sau, de obicei urmat de conjuncția „că”, propoziții) Filipic mai soseaște la Țarigrad. MOXA, 378/33. Au purces... cu mare frică, mai se lăsasă și de viață. AXINTE URICARIUL, LET. II, 125/20. Mai îș dezbâtusă țara, c-au îmblat vro doi, trei ai pen țara Ungurească. NECULCE, L. 160. Să scăpăta din picioare, de măi cădea. MINEIUL (1776), 17^v2/27. Lovindu-se cu oștile nemicilor, pre ele le-au învins și mai le-au stins. ȘINCAI, HR. I, 99/22. El mai agiunsăse la lăcuința lui. DRĂGHICI, R. 167/13. La pămînt mai că ajunge al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 85. Mai că-mi vine să zic și eu ca omul ceala. CREANGĂ, P. 128, cf. 160, 162, 203. Dacă nu era binele ce mi-ai făcut. . . mai că te mîncam. ISPIRESCU, L. 90, cf. 16. Mai că m-aș duce. PAMFILE, J. II, 152. Dorul ei mai mă omoară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31. Mai era să se aprindă. ȘEZ. V, 84. Că de doru lui mai mor! ALEXICI, L. P. 18. L-o bătut, pînă l-o mai omorît. ALR II 3598/349. ◊ (Întărit prin repetiție) Cu a tuturor tăcere mai mai a Corbului siloghizm... se mărturisea. CANTEMiR, IST. 61. Ș-așa bine că fugea, Mai că mai îl agiungea. ALECSANDRI, P. P. 151. ◊ (În construcții negative, restrînge valoarea negației) Găineli mai nu era în țară. NECULCE, L. 84. În a momițelor țară (Ce mai nu are hotarâ). DONICI, F. I, 18/4. Ei mai nu simțiră intrarea noastră. EMINESCU, G. P. 59, cf. id. O. IV, 112. Mai nu-l prindea somnul, de harnic ce era. CREANGĂ, P. 140, cf. 12,275. Mai nici nu dormea și mai nici nu ospăta. SBIERA, P. 88. Mai nu mai erau pești în Dunăre. RETEGANUL, P. V, 45. Mai nu mai aveau parte de somn. ȘEZ. II, 67. Mai nu are saț (= e mîncăcios). ALR I 783/542. ♦ (În construcții negative, uneori întărind pe „numai”) Doar că nu... , numai cît nu. . . Pînă mai numai că nu-i prindea Petrea. SBIERA, P. 24. Acela mai că nu căzu jos de frică. RETEGANUL, P. III, 28. Mai că nu l-o călcat caru. ALR II 3130/346. ♦ (În legătură cu verbe la modul conjunctiv) Pe punctul. . . , gata... , cît pe ce. Strîngîndu-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I, 80. Numai iată ce dă de un cuptiori nelipit și mai să se risipească. CREANGĂ, P. 287. * (Regional, folosit pleonastic pe lîngă „cît pe ce”) Era mai cît pe ce să pun mina pe dînsul. Com. MARIAN. ◊ (Întărit prin repetare) Sîngele închegat... era mai-mai să umple groapa. CREANGĂ, P. 227. Mai-mai era să-și iasă din minți. ISPIRESCU, L. 74. Era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai. COȘBUC, P. II, 230. Întinse picioarele pînă în dreptul necunoscutului, mai-mai să-l atingă. CONV. LIT. XLIII, 405. Mai-mai sî fac o prostii. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Determină alte părți de vorbire) Mai în toate limbile vedem că au acest izvod. N. TEST. (1648), [prefață] 5^v/9. Cinstea bunătății lui era mai peste toată lumea. BIBLIA (1688), [prefață] 7/22. Au arsu tîrgu mai giumătate. NECULCE, L. 84. După multă vreame ce stătu spînzurat, pogorîndu-l mai mort, l-au băgat în temniță. MINEIUL (1776), 186^v2/25. Mai toate sărbătorile lor stau în mîncări. IST. AM. 89^v/5. Și da arendă cît vrea ei pe ele, mai nimic. DIONISIE, C. 163. Mai morți de frică, au început a-ș frînge mînile. DRĂGHICI, R. 10/8. Zmei... cu chip mai de om. GORJAN, H. IV, 140/10. Cele cu neputință chiar, ea poate să le facă. Și mai pe acest cer, cîndva, la pămînt jos îl pleacă. PANN, E. III, 51/20. Gîndul meu.. . mai nimic nu găsește să fi rămas nesmintit. CONACHI, P. 212. Îi uciseră mai pe toți. BĂLCESCU, M. V. 392. Inamicii pierdeau miie de oameni, iar ai noștri rămîneau mai intacți. HASDEU, I. V. 123. Mantaua sa lungă și ruptă, ce ajungea mai până la picioare. EMINESCU, G. P. 48. Ce garduri streșinite cu spini, de mai nici vîntul nu putea răzbate printre ele! CREANGĂ, P. 153, cf. 304. Înainte de termenul mutării, mai în fiecare familie începe regulat o interesantă dezbatere. CARAGIALE, O. IV, 10. Hainele de pe dînsa. . . se muceziseră și se putreziseră, rămîind mai goală. ISPIRESCU, L. 144. Limba română. .. are același început, mai acea materie și mai acea gramatică [cu limba italiană]. ap. ODOBESCU, S. I, 244. Mai un hotar tot a fost plin De mese. COȘBUC, P. I, 57. Cînd îmi ridic ochii, el într-un stejar; plin de zăpadă și mai degerat. LUC. III, 105. Brînză, smîntînă și ouă proaspete... avea mai totdeauna cucoana Mărioara la cămară. HOGAȘ, DR. II, 103. Închizînd mai de tot genele tremurătoare, privi lung-lung în zarea întunecată. MIRONESCU, S. A. 70. Citea mai toată ziua cronici și scrieri istorice. CĂLINESCU, E. 417. Dară carnea era mai crudă. „Ce este... nu-i fiartă” SBIERA, P. 82. Unde pleci, frate, Cu dragostele mai toate? TEODORESCU, P. P. 321. (Întărit prin repetiție) Numindu-l mai-mai un al doilea Alexandru Machedon, primea drept recunoștință... bani! HASDEU, I. V. 241. ◊ (Regional, urmat de „că”) Mai că totdeauna mintea asupră-i putere n-are. CONACHI, P. 281. Era încă mult de lucru, deși era mai că miezul nopții. JUN. LIT. iI 50. Măi că tot la un an și jumătate făcea cîte un copi. SBIERA, P. 187. 3. (Cu sensul atenuat, în propoziții care constituie răspunsuri afirmative) Nu-i așa? – Mai așa! . . . Decît un singur lucru ne stingherește pe-amîndoi. ALECSANDRI, T. 905. Carul dumitale parcă merge singur. – D-apoi... mai singur, nu-l vezi? creangă, p. 40. Așa-i că ți-a căzut cu tronc la inimă? – Mai așa, măi Chirică! id. ib. 166. Îi împușcat [bursucul]? – Mai împușcat! N. A. BOGDAN, ap. TDRG. ◊ (Urmat de adverbele „ca” sau „cît”, uneori repetat, exprimă o comparație relativă) Aproape (ca). Mai ca de două ori de cumu-i curtea, așa era acel ocol. NECULCE, L. 232, cf. N. COSTIN, LET. II, 38/20. Ești un cheag zbîrcit mai ca și mine și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127. Se gîndeau la... Licsandra, pe care o știau mai, mai cît cei doi frați de voinică. CAMIL PETRESCU, O. II, 452. Luminau mai ca ziua. ȘEZ. III, 184. ♦ (Determină numerale) Aproximativ, cam, vreo, în jur de.. . , la.. . , circa. Au trecut mai trei luni până au purces. AXiNTE URICARIUL, lLET. II, 153/33. L-au ținut rob mai doisprezece ani. ȘINCAI, HR. II, 70/34, cf. 164/8. Gospodarul... va căpăta mai 1000 lei. I. IONESCU, C. 42/23. Eu aveam un curs de carte extraordinar, și cîștigam mai două mii de fișe. BOLINTINEANU, O. 367. ◊ (Întărit prin „la” adverbial) S-au tînguit mai la un ceas. PANN, E. III, 92/8. C. (Atenuează ideea exprimată de cuvîntul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucîtva. 1. (Determină verbe) Până să va mai lăsa și să va mai domoli firea bărbatului cea sireapă. PRAV. 155, cf. 177. Așijdere și feredeul l-au mai tocmit. NECULCE, L. 308. Lipsit... de tot cel ce putea să-l mai mîngîie. MARCOVICI, C. 4/8. Din norocire atunce au început și turbatile valuri a să mai alina. DRĂGHICI, R. 12/6. Hotărîi să-mi răzbun și ideea asta mă mai liniști. NEGRUZZI, S. I, 7, cf. 63. Te-ai mai încălzit? ALECSANDRI, t. i, 460. Îl botezase cu numele de Agatocle..., ca să mai acopere. . . grosolănia numelui de Leuștean. GANE, N. III, 156. Ninsoarea mai încetase. CREANGĂ, A. 32. Tînăra nevastă, văzîndu-și bărbățelul, mai uită din cele năcazuri! id. P. 7, cf. 5, 33, 253. Vîntul s-a mai potolit. CARAGIALE, O. I, 144. Nu știau ce voie să-i facă, ca să-l mai înveselească. ISPIRESCU, l. 11. Focul mi-oi mai alina. JARNIK-BÎRSEANU, D. 82, cf. 132, 414. A intrat nora-n blide, pînă ce se mai deprinde. ZANNE, P. III, 479. (E x p r.) Așa (sau acum) mai vii de acasă, se spune cuiva care revine asupra unei erori, care adoptă o atitudine mai conciliantă, mai înțeleaptă. Cf. ALECSANDRI, T. 902. Ia, acum mai vii de-acasă, fătul mieu. CREANGĂ, P. 223. ◊ (Regional, așezat înaintea pronumelui reflexiv) Parcă mai m-am ușurat și simțesc cum mă tot însănătoșez! SBIERA, P. 30. ◊ (Cu sensul întărit de complementul verbului) Ploaia și furtuna au mai contenit puțin. DRĂGHICI, R. 73/29, cf. 27/17. Se mai ușurâ nițel de mâhnirea ce îi sfîșia rărunchii. GORJAN, H. I, 5/27. Harap Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă. CREANGĂ, P. 212. ♦ (Arată că acțiunea exprimată de verb se desfășoară sporadic, întîmplător, nesusținut) Cîteodată, uneori. Vezi că pe-atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări; mai scriau oamenii și de urît. GHICA, S. 86. Prin satul adormit, Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I, 48. Nu te, maică, supăra Că mai mor voinici așa! JARNIK-BÎRSEANU, D. 320. ◊ (Urmat de adverbul „și”) Opreau pentru ei mușchii, pe care-i păstrau sărați la butoaie, mai și vînzînd din ei. MOROIANU, S. 26. Încheagă brînză, umple putinica, mănîncâ toată iarna, mai și vinde. STANCU, D. 97. Cetera mai și greșește. . . Gura mea le potrivește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 357. ◊ (Regional, în legătură cu verbul „a se duce” și precedat de „cam”, exprimă prin restricție intensificarea acțiunii) De-a binelea; întins. V. c a m a i. Face o săritură înapoi și una înainte, și se cam mai duc la împărăție. CREANGĂ, P. 199, cf. 41. Și să te cam mai duci la fugă spre răsărit. MARIAN, T. 45. 2. (Determină diferite alte părți de vorbire) De va fi slugă, ce să dzice om mai de gios. . . , să-l poarte de coadele cailor. PRAV. 36. Acesta obiceaiu iaste de curund în pravilele ceaste mai noi. ib. 109, cf. 125. Galeria era ticsită de dame frumoase, frumușele și mai sluțișoare. NEGRUZZI, S. I, 36. Boieriul acela avea o păreche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. CREANGĂ, P. 301. Ioana dădea demîncare purcelului mai în fundul ogrăzii. REBREANU, R. I, 147. * (Precedă cuvinte sau grupuri de cuvinte care exprimă noțiuni temporale subliniind caracterul lor vag, imprecis) Ceale meare luminate ce le-ai pus în patu-ți mai acmu. DOSOFTEI, V. S. septembrie 15^r/4. Pentru acee ș-au agonisit... nume de viteaz de la turci, precum își scosese și Cantemir vodă mai în trecuți ani. NECULCE, l. 287. Mai în trecutele zile... era vreme bună. DRĂGHICI, R. 35/12. Mai apoi însă. . . primi. BĂLCESCU, M. V. 412. Mai dăunăzi, înainte de topirea gheții, o femeie..., vrînd să-și spele picioarele, s-a rupt gheața cu dînsa. CR (1836), 44¹/11. Hai de acum să dormim, mai acuș să ne trezim. CREANGĂ, P. 255. Totul rămânea ca mai nainte. ISPIRESCU L. 34, cf. ODOBESCU, S. III, 9. Mai spre amiazi... Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași. COȘBUC, B. 21, cf. 10. Mai ad’int’e. ALR I 327/270. ◊ Loc. prep. (Învechit) Mai apoi de... = după. Mai apoi de izgnaniia învățătoriului. DOSOFTEI, V. S. octombrie 44^v/27. E x p r. Mai an = anul trecut (ALR SN III h 779); cu cîțiva ani în urmă (ALR I 1977/251, 790, ALR II/284). Mai an, capitala noastră era în picioare. GHICA, S. 654. Un miel furat mai an din stînă. GANE, N. I, 129. S-a sculat mai an Bădica Troian. TEODORESCU, P. P. 145. (Regional) Mai anțărț = acum doi ani. Că mai anțerțu ne-au dzis noao, tuturor leșilor, craiul Șfedului să ne gătim. NECULCE, L. 254. (Regional) Mai alaltăieri = răsalaltăieri. Cf. ALR II 2393 ter/260, 316, 514, 791, 876. Mai ieri (-alaltăieri) sau mai alaltăieri = de puțină vreme, de curînd. Mai alaltăieri am trecut pe aici. ISPIRESCU, L. 9. Pe foile albastre Ce aduceau mai ieri Vestiri de bucurie, Dorm literele moarte. DENSUSIANU, L. A. 29. Nu știu cine cîntă Despre toate cîte-au fost mai ieri. LESNEA, P. E. 143. ◊ (Restrînge sensul lui „mult” și al lui „puțin”) Venrără la dînsulu mai mulți întru a striiriloru preimitoare. COD. VOR. 104/1. Mai multe să fac [călugărițe] cu de-a sila. PRAV. 197. Vrăjmașii vor voi a-l ține mai multă vreme înpresurat. DRĂGHICI, R. 165/7. Oamenii sînt mai de multe ori ei singuri pricina suferințelor lor! BOLINTiNEANU, O. 362. După mai multe lupte îndelungate, aceste pretenții cad zdrobite. BĂLCESCU, M. V. 8. Prin ușe, se văd mai mulți alegători plimbîndu-se în sus și-n jos. CARAGIALE, O. VI, 137. Sînt de mai multe zile cu voi. ISPIRESCU, L. 8. Unde-or fi oameni mai mulți, La mine să nu te uiți; Unde-or fi mai puținei, Ochii tăi să fie-ai mei. JARNIK-BÎRSEANU, D. 245, cf. ALR II 2968. (E x p r.) Mai mult sau mai puțin v. mult. ◊ (În legătură cu corelativele „cînd.. . cînd. . . ”, „și. . . și. .. ”, exprimă varietatea prin alternanța dintre contrarii) În multe rînduri s-au dus la groapă. .. și mai de noapte, și mai cătră dzuă. VARLAAM, C. 105. Stelele pe cer derază și mai mari, și mai mărunte. CONACHi, P. 264. Erau acolo o mulțime de oameni, și mai învățați, și mai proști. SADOVEANU, E. 112. Prind cucoșii a cînta.. . Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNIK-BÎRSEANU, D. 163. E x p r. Mai așa = nu tocmai bun, nu chiar așa cum ar trebui. Nu-i vorbă, tot atîta se toarce și c-o furcă mai așa, dar parcă-ți umblă mîna mai ușor pe-o sculă frumoasă. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Tuturor le spune că Simina-i fată Mai așa și-altminteri. COȘBUC, P. I, 247. Mai altfel = nu chiar așa (de rău) cum se prezintă. Eu te socoteam mai altfel, dară văz că ai de gînd să-ți cei iertăciune de la mine ca toți fricoșii. ISPIRESCU, L. 42. ◊ (Restricția este folosită pentru a accentua prin contrast calitatea) Numai în grădina ursului... se află sălăți de-aceste, și mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. Dragu meu, mai puțini oamini ca dumneata! ALR II 3093/520, cf. 3093/682, 812, 928. (E x p r.) (Cam) mai ba v. b a. D. (Servește ca instrument gramatical pentru formarea comparativului de superioritate și a superlativului relativ). I. (Formează comparativul) 1. (Termenii comparației sînt exprimați în frază și se leagă prin „decît”, prin „ca” și, învechit sau atunci cînd al doilea termen al comparației este un numeral, prin „de”) Și lăcui într-unșii mai multe de dzeace dzile. COD. VOR. 66/13. Mult mai cinstită de aurul. ib. 140/13, cf. 50/1, 52/27, 60/14. Întru înțeleptu și sufletu... semerea tatălui, în dzeire mai mic de tatăl după omerie. PSALT. 336. Sudalma ce să va face în tîrg iaste mai mare decît aceaia ce s-are face la sat. PRAV. 230, cf. 108, 158, 173, 224. Ceia ce sîmt mai mici de 25 de ani. ib. 259. Să neguțitorească cu dînsa mai bine decît cu aurul și decît fiece altă aveare. BIBLIA (1688), [prefață] 3/47. Și poate să vie o vreme să trebuiască și să slujască împărățiii mai mult prețul decît trii mii de pungi de bani, îndzăcit decît giuruiescu ei. NECULCE, L. 20. Am făcut planuri de fericire mai ciudate decît visurile. MARCOVICI, C. 15/3. Îl iubea mai mult decît ochii. DRĂGHICI, R. 3/17. Zulnia, cea mai frumoasă decît zorile la față. CONACHI, P. 82. Mai mult de șaptezeci cetăți. BĂLCESCU, M. V. 6. Mai bine-mi place s-aud sunînd Un răcnet aspru de răzbunare Decît oftare De amor blînd. ALECSANDRI, P. II, 79. Ea este mai rea decît soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. A pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt, mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I, 54. Încearcă, fii mai fericit ca mine. DEMSUSIANU, L. A. 58. Cît de mare-i pămîntu, Ce-i mai rău ca urîtu? JARNIK-BÎRSEANU, 8, cf. 90, 411. Măi mare ca mine. A III 17. Mai degrabă știe satul decît bărbatul, se spune în ironie la adresa bărbaților care nu știu că sînt înșelați. Cf. ZANNE, P. IV, 257. Mai scumpă ața decît fața, se spune atunci cînd cineva, după multă muncă, nu se alege cu nimic. Cf. id. ib. III, 12. ◊ (E x p r.) Unul (sau una) mai... decît altul (sau alta) sau care (mai) de care mai..., care mai de care, se spune cînd vrem să arătăm că într-un grup de ființe, de obiecte etc., fiecare în parte excelează în privința unei anumite calități. Graiuri care mai de care păcălitoare. ISPIRESCU, L. 36. Pietre nestemate, una mai frumoasă decît alta, una mai mare decît alta. id. ib. 191. Care mai de care mai fermecătoare. H IV 61. ◊ (Întărit prin adv. „și”) La Țarigrad și la unguri și în Crîm, și mai cu preț decît aice era bucatele toate. NECULCE, L. 379. ◊ (Comparativul aflîndu-se în raport sintactic adversativ cu pozitivul, termenii comparației nu mai necesită elementul de legătură) Rele-s, bade, frigurile, Da-s mai rele dragostele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 7. Amară-i frunza de nuc, Mai amar doru ce-l duc. id. ib. 90. (întărit prin adv. „și”) Milă mi-e de haina lui, dar de cămașa mea și mai tare. Cf. ZANNE, P. III, 179. ◊ (Cu termenul de comparație „toți” sau un echivalent semantic al acestuia, comparativul capătă sens de superlativ) Te știu că ești mai înțelept de toți iudeii. COD. VOR. 74/12. Urîtu. .. și mai hicleanu de tot pămîntul. PSALT. 327. Mai micul și mai apoi de toți și ticălosul. MOXA, 399/32. Va rămânea fără de cinste, care lucru iaste mai rău de toate. PRAV. 248. Să fie mai apoi de toți. N. TEST. (1648), 53^r/27. Să fii tu mai sus decît toate limbile. BIBLIA (1688), 145¹/25. * Expr. (Învechit) Mai apoi de toate = în cele din urmă, la sfîrșit. Și ieșind întreg íl deaderă herilor să-l mănînce, mai apoi de toate îi spintecară pîntecele cu ostie și cu aceasta-l premeniră din viață. DOSOFTEi, V. S. septembrie 2^v/22. 2. (Al doilea termen al comparației este subînțeles) Mai bunru e cela ce dă bunrătate. COD. VOR. 128/22, cf. 20/22, 122/24, 152/27. Lumina mai mare să slujască zuoei [= zilei] și lumina mai mică să slujască nopției. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/24. Mai mare iaste răpitura, cînd va fi cu soții multe. PRAV. 184. Nu era cu putință să lase mai folositoare învățătură. BIBLIA (1688), [prefață] 3/13. Îmi va da ceea ce-mi va fi mai de folos. MARCOVICI, D. 2/17. Din aceste [oase] au ales el care era mai tari și mai ascuțite. DRĂGHICI, R. 58/10. A tale scrisori duioase,.. Mă cufund în întuneric de gînduri mai amărîte! CONACHI, P. 104. Aș vrea să văz ziua pămîntului vestită, Să respir un aer mai liber, mai curat. ALEXANDRESCU, M. 7. Toarce baba mai turbată! ALECSANDRI, P. I, 8. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Îi pare legea de a iubi. EMINESCU, O. IV, 12. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. De ce nu ești mai blînd, Dragomire? CARAGIALE, O. VI, 257. Își aruncă ochii la dînsa mai cu băgare de seamă. ISPIRESCU, L. 35. Alții poate vor vorbi mai bine și mai complet despre meritele prietenului nostru. IONESCU-RION, C. 129. Din fundul lumii, mai din sus. . . , Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, B. 18. Simțea că i-e mai dragă Ileana. REBREANU, NUV. 108. Ascultă aci, că e mai extraordinar! CAMIL PETRESCU, T. III, 363. Dar aici, fărâ-ndoială, Noi sîntem mai cu greșeală. DEȘLIU, M. 44. Cînd gîndești să te umbrești, Mai tare te dogorești! JARNIK-BÎRSEANU, D. 179. De-i mai mic, e mai voinic. id. ib. 310. Vorbesc măi tare: ALR II/I h 27. Bucatele de la masa altuia sînt mai cu gust, se spune în batjocură la adresa celor zgîrciți. Cf. ZANNE, P. III, 495. ◊ (Învechit și popular, cînd termenul determinat este într-o construcție prepozițională, „mai” trece înaintea prepoziției) Mai în mare păcate-l va arunca și mai în grei păzitori va hi ținut. VARLAAM, C. 208. Dzice că mai pre mare ploi să băte ei cu șfedzii. neculce, l. 244. Îl aprinde mai cu strașnică pornire. CONACHI, P. 84. Lacomi la găzdășie, Mai la mare sărăcie. DOINE, 38. ◊ (Întărit prin „și” sau „și. . . încă”, cu accentul propoziției sau al frazei pe „și”, exprimă o gradație intensivă a calității) Vei câștiga și mai multă bucurie a sufletului. DRĂGHICI, r. 48/17. Și mai rău, și mai mult încă. CONACHI, P. 83, cf. 260, 267, 277. O nație și mai barbară, și mai puternic. BĂLCESCU, M. V. 8. Cu asta a voit spînul... să facă pe Harap Alb ca să-i ieie și mai mult frica. CREANGĂ, P. 208. Merse. . . merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, l. 5. Cînd gîndești să scapi de-un rău, Vine altul și mai greu! JARNIK-BÎRSEANU, D. 222. ◊ (Loc. adj. și adv.) (Încă) și mai (și) (decît) = și mai mult, și mai grozav. Tată-său în picioare, ba încă și mai și. . . CREANGĂ, P. 250. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos și mai și decît Gheonoaia. ISPIRESCU, L. 6. Oricît ar fi de frumoase, tot ar voi să fie și mai. CONTEMPORANUL, VI₂, 201. ◊ (Termenii între care se stabilește proporția sau gradația sînt introduși prin „de ce.. . de aceea”, „cu cît. . . cu atît”, „pe cît. . . pe atît”) Mintea, cu cătu-i tare, cu atîta mai mult lucrează. CONACHI, P. 278. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț. ISPIRESCU, L. 2, cf. 41. Trandafirul, cu cît mai frumos, cu atît mai puțin ține. ZANNE, P. I, 297. ◊ (În legătură cu „tot”, „din ce în ce” sau cu un echivalent al acestora, exprimă o gradație continuă) Din ce în ce mai vie o simte-n a lui brațe. EMINESCU, O. I, 95. Umbra morții se întinde tot mai mare. id. ib. 148, cf. 97, 103. Înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ (În construcții negative, comparativul de superioritate exprimă egalitatea) Întru această Troiță nece urul nu iaste mai vechi și nece mai apoi, nece mai mare, nece mai mic. PSALT. 337. Să să bucure... cu acest binre, până cînd să vor împlea doodzeci de ai.. . , iară nu mai mult. PRAV. 49. Nu mai puțîn și maica sa... îi zicea. DRĂGHICI, R. 5/14. Te-ai deprins a socoti amorul o zabavă, nimic mai mult. NEGRUZZI, S. I, 45. Și doar nu era vreun om mai arătos sau mai deosebit Petrea Dascălul. GANE, N. III, 133. Cin-poftește traiul meu, Să i-l deie Dumnezeu, Nici mai bine, nici mai rău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 127. ◊ Expr. (Și) mai multe nu v. m u l t. Nici mai mult nici mai puțin v. m u l t. 3. (Învechit și regional, de obicei accentuat pe „mai”, comparativul concurează din punct de vedere semantic cu superlativul relativ sau cu cel absolut, după cum este sau nu urmat de o determinare introdusă prin „între” sau „dintre”) Mic era întru frații miei și mai tărăru întru casa tatălui mieu. PSALT. 309. Dintr-alalți au fost mai drag ucenic lui H[risto]s. N. TEST. (1648), 104 ^v/4. Au fost și David mai mic între frații și în casa tătîne-său. ANTIM, P. 4. Era, de nu toți, mai mare parte români. ȘINCAI, HR. I, 56/23. Era mai mic dintre toți. GANE, N. II, 145. Că prînzu cînd e mai dulce, El ia cartea și citește, Prînz pe masă se răcește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75. Du-mă, Doamne, și mă pune, Unde mi-i mai drag pe lume. id. ib. 145. Cînd era zîna mai în focul jocului. SBIERA, P. 38. [Oița] mergea tot înaintea turmii și era ca un păcurar care-i mai harnic! RETEGANUL, P. III, 57. Și cînd era șărpoaica mai aproape de ei, Crăișorul făcu din nevastă-sa moară pe o apă mare. MERA, L. B. 36. 4. (Comparativul anumitor adjective, adverbe și locuțiuni capătă valori semantice în care nu se mai simte sensul pozitivului și este folosit ca locuțiune) Mai ales v. a l e s. Mai bine v. b i n e. Mai bine de... v. b i n e. Mai cu deosebire v. d e o s e b i r e. Mai dihai v. d i h a i. Mai mult v. m u l t. Mai pe deasupra v. d e a s u p r a. Mai prejos v. p r e j o s. Mai presus v. p r e s u s. Mai cu seamă v. s e a m ă. Mai vîrtos v. v î r t o s. II. (Formează superlativul) 1. (Precedat de „cel, cea” sau, regional, de „ăl, a”, formează superlativul relativ al adjectivelor, adverbelor și al locuțiunilor adjectivale sau adverbiale pe lingă care stă) Cumu și întâii preuți (p o p a cel mai mare N. TEST. 1648, a r c h i e r e u l BIBLIA 1688) mărrturisescu-mi. COD. VOR. 38. Cei mai mulți și cei mai mari și mai credincioși dăscăli dzic. PRAV. 213. Spre cea mai multă parte. BIBLIA (1688), [prefață] 3/27. Cel mai mic sunet ce auze îl înspăimînta. DRĂGHICI. R. 40/4. Cele mai bune și înțelepte purtări. GORJAN, H. I, 2/4. Din toți muritorii lumei cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire. CONACHI, P. 99. Sînt cel mai mare dintre frați. CREANGĂ, P. 184. Grajdurile... unde erau cei mai frumoși armăsari din toată împărăția. ISPIRESCU, L. 3. Brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde. COȘBUC, P. I, 88. Busuioc roșu răsare, Unul mic și altul mare;... Cel mai mare mi-i drag tare! JARNIK-BÎRSEANU, D. 22. Ali mai multe muieri. ALR II 3014/2. Ion îi hăl măi nalt. A III 17. 2. (Precedat de adverbul „cît” sau, învechit și regional, de „cum”, indică superlativul absolut al adjectivelor, adverbelor și al locuțiunilor adjectivale sau adverbiale determinate) Cumu-i mai de sîrg să slobodzi pre cei 3 oameni. VARLAAM, C. 394. Să o îndzestreadze și să o și mărite cum mai de sîrg. PRAV. 204. Iaste minciunos și om cumu-i mai rău. ib. 234. Să aibă. . . cît va pute mai multe poame și stridii. DRĂGHICI, R. 165/13. Se dichisi și el cum știu mai bine. ISPIRESCU, L. 33. Vinișor de nouă ai, Cum e mai bun pentru trai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. III. (Servește ca instrument gramatical pentru formarea comparativului sau a superlativului substantivelor și al altor părți de vorbire al căror conținut poate fi asimilat cu însușirile) Nu știu ce vină or hi dat bieților tîrgoveți de Hotin, a o samă ce au fost mai fruntea, de i-au înpens din cetate de pe zid. M. COSTIN, O. 77. Era mai om decît toți. NECULCE, L. 110. Noi am trăit în lume... In mai îmbilșugare decît trăim acum. NEGRUZZI, S. II, 177. Mai liniște ce avem! VLAHUȚĂ, D. 297. Mai legămînt decît cuvîntul omului de cinste, se poate? CONV. LIT. XLIV₂, 76. Tot îți place ție Brașovul – mai Brașov ca Lipsca nu găsești. CARAGIALE, O. VII, 450. Judeci ca cea mai femeie dintre femei! C. PETRESCU, Î. I, 9. Care-a fost mai voinicel, Acum e mai vai de el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. – Și: (regional) măi, ma adv. – Lat. magis.