PEȘTI. Subst. Pește, peștișor (dim.), pescuț (reg.). Pește de apă dulce; pește de mare, pește marin. Pește răpitor. Albișor, albișoară, albiță, obleț, sorean (pop.); aterină; avat, pește-lup; baboi, baboiaș (dim.); barbun; biban, baboi (reg.), costraș (pop.); boarță; boiștean; calcan, pește-de-mare; cal-de-mare, calul-mării, căluț-de-mare; caracudă, pește-țigănesc; caras; cegă; chefal; clean; cosac, cosăcel (dim.); crap, crăpcean (dim.); crăpuștean, crăpoaică, ciortan, ciortănaș (dim.,); fusar, pește-de-piatră, ghiborț, ghiborțaș (dim.); guvid; guvid mare, strunghil; hamsie; hering; lin; lipan; lostriță; mihalț; morun, morunaș (dim.); mreană, mrenuță (dim. ); nisetru, nisipariță; obleț; obleț mare, țușcov; ocheană, ocheniță (dim., reg.); babușcă, țărancă (reg.); pălămidă; pălămidă-de-baltă, pește-țigănesc, osar; păstrăv, păstrăvior (dim.), păstrăviță (rar); păstrugă; pește-auriu, pește-curcubeu, pește-soare; pește-ciocan; pește-cu-spadă; pește-de-piatră, pietrar; pește-ferestrău; pește-porcesc, porcușor, pietroșel; pește-zburător; pisică-de-mare; plătică; plevușcă; plevușcă-de-baltă; rechin, rechin-albastru, rîndunică-de-mare; roșioară; sabie, sabiță, săbioară; sardea, sardeluță (dim.); scobar, scobai (reg.), mațe-negre; scorpie-de-mare; scrumbie; scrumbie de Dunăre; scrumbie albastră, scrumbioară; scrumbiță; somn, somnișor (dim.), somnuleț, somotei; somon; stavrid; șalău; știucă; știucă-de-mare; țipar, chișcar (reg.); torpilă; vatos, vulpe-de-mare; zvîrlugă. Pescărie, pescărime (rar); ihtiofaună. Pescărie; păstrăvărie. Pescuit, pescar. Ihtiologie. Ihtiolog. Piscicultură. Piscicultor. Adj. Piscicol. Ihtiologic. V. pescuit.

BABUȘCĂ, babuște, s. f. Pește de apă dulce, lung de 10-12 cm, argintiu pe spate, alb pe abdomen și cu înotătoarele roșii; ocheană, bălos (2) (Rutilus rutilus). – Din bg. babușka.

CEGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din scr. čega.

ȚIPAR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa².

SABIE, săbii, s. f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrimă în care se folosește sabia. 2. Armă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă și mâner, folosită la scrimă. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

COREGON, coregoni, s. m. Pește de apă dulce, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone.

CIPRINID, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidés.

CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., scr. krap.

LANSETĂ s.f. 1. Undiță semimecanică pentru pescuitul peștilor de apă dulce sau al celor marini răpitori. 2. (Arhit.) Arc frînt foarte ascuțit, care determină deschideri înalte și înguste. 3. (Rar) V. lanțetă. [< fr. lancette].

SILURIDE s.n. pl. Familie de pești de apă dulce avînd ca tip somnul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. siluridae < silurus – somn].

oclei, oclei, s.m. (reg.) pește de apă dulce; obleț.

sfaret, sfareți, s.m. (reg.) numele a două specii de pești de apă dulce: a) svârlugă. b) câră.

BLENIE s. f. pește de apă dulce calmă și de litoral, cu capul mare și corpul alungit. (< fr. blennie)

GANOID I. adj. (despre solzi) acoperit cu smalț și de formă rombică. II. s. m. pl. ordin de pești de apă dulce cu scheletul cartilaginos, cu bronhii și cu înotătoarea codală heterocercă. (< fr. ganoïde/s/)

LOTA s. f. pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și a doua înotătoare dorsală foarte lungă, apreciat pentru carnea sa. (< fr. lotte)

SILUR² s. m. pește de apă dulce din regiunile calde, care are șase mustăți în jurul gurii. (< fr. silure, lat. silurus)

ghiban (-ni), s. m. – Pește de apă dulce (Perca fluviatilis). Bg. giban (DAR). Este dublet al lui biban. – Var. ghigorț, ghiborț, s. m. (Acerina cernua, pește de rîu) nu au fost lămurite.

plătică (plătici), s. f. – Pește de apă dulce cu corpul lat (Abramis brama). Bg. platika (Cihac, II, 261; Tiktin; Conev, 53), cf. ngr. πλατίτσα, slov. platica › plătiță, var. înv. (Miklosich, Slaw. Elem., 36; cf. Meyer, Neugr. St., II, 50). Ideea de „turtit” e vizibilă în acest cuvînt, cf. sp. platija; de aici plătică, s. f. (arbore, Gleditschia triacanthos), numit așa din cauza formei caracteristice a frunzelor sale. – Der. plăticuță, s. f. (pește, Rhodeus amarus).

BOARȚĂ, boarțe, s. f. Pește de apă dulce mic, scurt și lat, care își depune ouăle între valvele unor moluște (Rhodeus sericeus).

CEGĂ, cegi s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, avînd o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Sb. čiga.

1) crap m. (sîrb. krap, rut. kórop, rus. karp, d. germ. karpfen, mlat. carpa; fr. carpe; alb. krap). Un pește de apă dulce, cu solzi, mare pînă la 80 c.m., foarte fecund și gustos (cyprinus cárpio). – În nord și șaran. – Cînd e maĭ mic de 4 kg., se numește cĭortocrap; maĭ mic de 2, cĭortan; maĭ mic de 1, cĭortănică.

fusar, -i, s.m. – Pește de apă dulce, de culoare galben-castanie, cu dungi transversale (Zingel streber; Aspro streber). Semnalat în râul Tisa (Ardelean, Bereș 2000). – Fus (< lat. fusus) + -ar.

ștĭucă (est) și ștúcă (vest) f., pl. ĭ (bg. sîrb. štuka, rus. ščúka; ung. csuka). Un pește de apă dulce foarte lacom, cu capu lung și turtit, cu dințiĭ ascuțiți și carnea albă și plină de oase (esox lucius). P. ceĭlalți peștĭ, e ceĭa ce e lupu p. oĭ. În pĭață se vinde ĭeftin și-l cumpără mult Jidaniĭ.

biban m. pește de ape dulci, osos și lacom, se hrănește cu ouă de pește, insecte, etc. (Perca fluviatilis). [Bulg. BIBAN].

crap m. pește de ape dulci, faimos prin longevitatea sa. [Serb. KRAP].

lin m. pește de apă dulce din genul crapului (Cyprinus tinea). [Slav. LINĬ].

mihalț m. pește de ape dulci (foarte răspândit mai ales în apele oltene), al cărui cap seamănă cu al șarpelui: țăranii vâlceni prepară din ficatul său o doftorie pentru vindecarea boalelor de ochi (Lota). [Mold. mialț, Tr. mihoală = ung. MENYHAL].

ochiană f. pește de apă dulce, gustos, dar de valoare inferioară, se vinde ca pește sărat (Leuciscus nutilus).

plătică f. pește de ape dulci, aduce cu crapul, având carnea albă și gustoasă Abramis brama). [Bulg. PLATIKA].

ȚIPAR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa².

BABOI, baboi, s. m. (Iht.) 1. Denumire generică dată peștilor de apă dulce. 2. (Reg.) Biban. – Din bg. baboj.

BABUȘCĂ, babuște, s. f. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, argintiu pe spate, alb pe abdomen și cu înotătoarele roșii; ocheană, bălos (2) (Rutilus rutilus). – Din bg. babușka.

SABIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

CEGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din sb. čega.

CIPRINID, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidé.

COREGON, coregoni, s. m. Pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone.

COSAȘ, cosași, s. m. 1. Persoană care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fășâitul coasei. 3. Pește de apă dulce, semimigrator, cu corpul fusiform, gros și cu solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). – Coasă + suf. -aș.

CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. «de») Apă de Căciulata. Apă de Slănic. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ Expr. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGĂ, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. AL. 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, Î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, rîul și fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele «a ști», «a vorbi», «a spune») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. ◊ Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa în negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica în fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în expr.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ Expr. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.

BABOI, baboi, s. m. Nume generic dat exemplarelor mici ale celor mai comuni pești de apă dulce: biban, guvid, babușcă, caras etc. Dimineața plecăm spre conac cu căruța cu peste baboi cît degetul. STANCU, D. 510.

BABUȘCĂ², babuște, s. f. (Regional; adesea determinat prin «albă») Pește de apă dulce, lung cam de 25-30 cm, cu capul mic, spinarea cenușie-albastră, cu pîntecele alb și aripioarele roșii (Leuciscus rutilus); țărancă, ocheană.

GHIGORȚ, ghigorți, s. m. Pește de apă dulce, răpitor, înrudit cu bibanul, dar avînd ambele aripioare dorsale contopite, una continuînd pe cealaltă (Acerina cernua). Într-o zi, cînd scoase apă, văzu în ciutură un ghigorț. ISPIRESCU, L. 386.

CEGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce, înrudit cu morunul și cu nisetrul, cu botul lung și ascuțit, puțin încovoiat în sus și cu niște discuri osoase pe laturile corpului și pe abdomen (Acipenser ruthenus). Sub stratul de struguri era o rogojină... crapi, șalăi, albitură, plătici, somni grași și moi, cegi cît pielea aspră. DUMITRIU, N. 232. Dar cu ce se ospăta, De mîncare ce mînca? Numai cegă Și păstrugă Și galbenă caracudă. TEODORESCU, P. P. 504. – Variantă:(regional) cigă (MARIAN, INS. 341,I. IONESCU, M. 88) s. f.

CLEAN, cleni, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul aproape cilindric, cu botul rotunjit și cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus squalius). Iată aleși deoparte, în crîsnic, cleni și scobai și două mrene frumoase. SADOVEANU, N. F. 29.

DULCE¹, dulci, adj. I. 1. (În opoziție cu amar, sărat, acru) Care are gustul caracteristic al mierii și al zahărului. Boabele au must dulce. STANCU, D. 255. Părul grijit de dînsa era-ncărcat de pere galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. ◊ Fig. Bătrîna asta, cugeta ea, m-ar dori ucenică a ei. Dar mai întăi ar pofti să mă guste ca să cunoască ce fel de poamă sînt: dulce ori amară. SADOVEANU, P. M. 252. Ce-a fost verde a vestejit, Ce-a fost dulce a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit. ALECSANDRI, P. P. 336. ♦ Îndulcit (cu zahăr, cu miere etc.). Cafeaua e dulce. ♦ (Despre brînzeturi) Nesărat, proaspăt. Caș dulce. ▭ Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș, Dimineața urdă dulce Și-mi dă gură și se duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. 2. (Despre lapte, în opoziție cu acru, bătut, prins etc.) Proaspăt (fiert sau nefiert), nefermentat. Să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 16. Împăratul are obicei a bea în toată sara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. [Îl] voi hrăni cu miez de nucă și-l voi adăpa cu lapte dulce. EMINESCU, N. 27. ♦ (Despre fructe, în opoziție cu pădureț) Care este produs de un pom fructifer, îngrijit, altoit; (despre pomi) care face fructe bune de mîncat. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 272. Și te suie-n mărul dulce, De vezi badea cum se duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. 3. (Despre apă, în opoziție cu sărată, de mare) De rîu, de izvor, de fîntînă; (în opoziție cu sălcie) bună de băut. Pești de apă dulce. ▭ Fîntîna... era plină pînă-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața. CREANGĂ, P. 290. Acuș avem să dăm peste o fîntînă cu apă dulce și rece ca gheața. id. ib. 204. II. Fig. 1. (În opoziție cu aspru, urît, tare, violent) Frumos, drăgălaș, gingaș. Chipul Evantiei, luminat de dulcele ei zîmbet, nu-l părăsea o clipă. BART, E. 134. Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsînd pradă gurii mele Ale tale buze dulci. EMINESCU, O. I 75. Cîntă-o albă copiliță Cu ochi dulci, dizmierdători Și cu sînul plin de flori. ALECSANDRI, P. II 90. Frumoasa noapte cînd plăpînda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora. ALEXANDRESCU, P. 136. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. ♦ (Despre miros) Plăcut, aromatic, parfumat. Prin fînețele bogate, suim la deal, și dulcele miros al florilor ne pătrunde pînă în suflet. SADOVEANU, O. VII 218. În mirosul fără asemănare de dulce pe care îl dă cîmpului sulcina... inima lui... se ușura de povara tuturor durerilor. VLAHUȚĂ, O. A. 102. Fiecare floare era... cu un miros dulce de te îmbăta. ISPIRESCU, L. 6. ♦ (Despre sunete, glas, cîntec etc.) Plăcut la auz, melodios. Ascultam picușurile streșinii în bălțile de apă, regulate și dulci. SADOVEANU, O. I 386. Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Graiul ei cel dulce și viersul cu lipici. ISPIRESCU, L. 35. Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce, adormitor. EMINESCU, O. I 94. ◊ (Adverbial) Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152. Cornul sună plin de jale, Sună dulce, sună greu. id. ib. 104. Ea cînta dulce ca ciocîrlia. ALECSANDRI, P. I 20. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Blînd, potolit. [Pe șantiere] se lucrează... la lumina galbenă a soarelui dulce de toamnă. STANCU, U.R.S.S. 16. Acuma perdelele de la ferestrele Tincăi erau ridicate și oalele cu flori se deslușeau în lumina dulce a amurgului. SADOVEANU, O. IV 81. ♦ (Despre culori, în opoziție cu strident) Pal, estompat. Culoare dulce. 2. (Despre somn, în opoziție cu agitat, neliniștit) Liniștit, calm, ușor, odihnitor. Un somn dulce, moleșitor, mă cerca. SADOVEANU, O. VI 59. Colea despre ziuă cînd somnul e mai dulce, auzii un fîlfîit. ISPIRESCU, L. 74. După morar nu m-oi duce, Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ♦ (Despre acțiuni, în opoziție cu brusc, violent) Lin, ușor, delicat. Atingere dulce. ▭ O, dulce mîngîiere! ALECSANDRI, P. A. 43. ◊ (Adverbial) [Apa]-n urmă, liniștită Dulce unda-și alina. ALECSANDRI, P. A. 41. 3. (Despre terenuri, în opoziție cu abrupt) Cu pantă mică, înclinat puțin,ușor de urcat. Caii scunzi duceau pe povîrnișuri dulci căruțe cu turci cu fes. ARGHEZI, P. T. 160. ♦ (Despre climă și agenți fizici, în opoziție cu aspru, pătrunzător sau cu fierbinte, dogoritor) Moderat, temperat, plăcut. Climă dulce. Adiere dulce. ▭ Alei! cumnățica mea! Răsărit-ai ca o stea, Ce vînt dulce te-a bătut, La noi de te-ai abătut? ALECSANDRI, P. P. 126. 4. (Despre ființe, în opoziție cu aspru, nesuferit) Plăcut (la înfățișare sau în atitudine), simpatic (în felul de a fi), drăguț, drăgălaș, delicat, blînd. Angela...[e] frumoasă, dulce și bună. CAMIL PETRESCU, T. I 383. Iubesc o fată... dulce ca visele mării. EMINESCU, N. 13. A ta zîmbire Mi-arată cît de dulce ești. id. O. I 117. ◊ (Poetic) Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag, Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. ◊ (Urmat de o determinare introdusă prin prep. «la») Murad al II-lea... era... dulce la trai, dar iute la mînie. BĂLCESCU, O. II 32. Floricică mierioară... Dulce-ai fost la sărutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ (Adverbial) Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri. EMINESCU, O. I 79. ♦ (Alintător) Iubit, drag, scump. O, mamă, dulce mamă, din negura de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! id. ib. 168. Amoroase porumbițe... zboară către dulcele lor cuib. ODOBESCU, S. III 35. În țara mea dulce sînt drumuri de flori. ALECSANDRI, O. 99. 5. (În opoziție cu crud, sever) Blînd, omenos. Și sufietul ei dulce din ce în ce-i mai cald. EMINESCU, O. I 95. S-au cunoscut dreapta și dulcea oblăduire, fericirea, fireasca slobozenie a norodului. GOLESCU, Î. 145. ♦ Care procură mulțumiri; plăcut, agreabil. Ce dulce gînd era! Și-acum... acum e de prisos! COȘBUC, P. I 231. De lume am fugit; o știu eu cît e de dulce și de amară, bat-o pustia s-o bată! CREANGĂ, P. 314. Mi-au adus aminte de vro scenă a vieții mele, mai mult tristă decît dulce. DACIA LIT. 284. Erau dulci acele ore de extaz și de gîndire. ALEXANDRESCU, P. 137. ♦ (Despre vorbe) Care place, care desfată, care mîngîie; blînd. De multe ori cuvintele cele dulci sînt mincinoase și înșelătoare. POPESCU, B. III 71. Nu ies din cuvîntul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba: căci «vorba dulce mult aduce». CREANGĂ, A. 69. ♦ (Despre gînduri exprimate, versuri etc.) De dragoste. Pe margini de caiete, scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. EMINESCU, O. I 140. Niciodată să nu-mbuci, Pîn-aminte nu-ți aduci De-a noastre cuvinte dulci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 263. 6. (Transilv.; despre persoane din aceeași familie) Legat printr-o legătură de rudenie apropiată, directă, de gradul întîi; (în opoziție cu vitreg) înrudit prin legături de sînge. Mamă dulce. Văr dulce. ▭ Am avut un frate dulce Ș-acuma departe-l duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. 7. (În expr.) Bube dulci v. bubă.

COSAC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul foarte turtit lateral, cu solzii mici de culoare neagră-albăstruie pe spinare și argintie pe laturi (Abramis ballerus). Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. DELAVRANCEA, H. T. 11. Pune pe foc o căldare Ca să ne faci de mîncare. Fierbe peștele sărat Și cosacul nespălat. TEODORESCU, P. P. 271.

CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce, foarte răspîndit în apele curgătoare și stătătoare de la noi, cu solzii mari, de culori diverse (de la negru sau brun-verzui pînă la auriu), cu buza groasă și cu patru mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). Plutea-n Siret un soare-n-vălurat, Săreau, să prindă cîte-o gîză, crapii. DRAGOMIR, S. 37. Era un crap ruginit venit în plimbare spre mal din bulboanele cele afunde ale iezerului. SADOVEANU, N. F. 48. A cumpărat un crap mare... ceva rar: patru chile și plin de icre. CARAGIALE, O. I 328.

LIN¹, lini, s. m. Pește de apă dulce cu solzi mici; trăiește în bălți cu apă limpede și nu prea adîncă (Tinca vulgaris). Știuca-i numai una, dar linii îi prinzi unul după altul. SADOVEANU, N. F. 105. Se adusese în odaia mare și răcoroasă și masa poruncită de Turnavitu: raci, rasol de lin cu mult untdelemn. CAMIL PETRESCU, O. II 108.

LIPAN¹, lipani, s. m. Pește de apă dulce, cu capul mic și corpul lungăreț, care trăiește în apele de munte (Thymallus thymallus).

PLĂTICĂ¹, plătici, s. f. Pește de apă dulce, cu corpul lat, cu capul mic și scurt, cu solzii moi și cu carnea gustoasă (Abramis brama). Zvîrlugi sprintene și sprințare ca fulgerul, plătici cu solzi de zăpadă. STANCU, D. 205. A-ncălecat, spunînd argatului că merge pînă la Snagov după plătică proaspătă. CARAGIALE, O. III 40. Pune să scoată... o minunată plătică lătăreață, vie și grasă. ODOBESCU, S. I 462.

ȚIPAR, țipari, s. m. 1. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, ca de șarpe, întrebuințat mai mult ca nadă (Misgurnus fossilis sau Cobitis fossilis); chișcar. Între liane, gasteropode, crustacee și vertebrate se strecura, cu virgule și curbe bizare, țiparul. SADOVEANU, O. A. II 169. ◊ (În metafore și comparații) E un rumîn înalt, cu umerii lați, încolo, subțire țipar. STANCU, D. 34. 2. Nume dat impropriu unui pește din apele dulci ale Europei de apus, care parcurge distanțe considerabile, pentru a-și depune icrele la adînc, în oceanul Atlantic. Cum spuneam, țiparul femelă, după un stagiu de cinci ani... coboară în estuare. Acolo e întîmpinat de țiparul mascul și pornesc împreună pînă la sud de insulele Bermude. C. PETRESCU, C. V. 192.

SABIE, săbii, s. f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel, ascuțită la vîrf și pe una dintre laturi. Vrei să-mi dai pe Cosînzeana, ori în săbii ne tăiem? EFTIMIU, Î. 119. Tînărul ținea în mînă o sabie și cu ea se apăra de capul șarpelui. POPESCU, B. III 129. Ivan... puind mîna pe sabie, se scoală răpede. CREANGĂ, P. 302. Nu încap două săbii într-o teacă (= nu pot stăpîni doi oameni în același loc). ◊ (Poetic) Ascute-ți sabia ca fulgerul... o! țara mea! RUSSO, O. 32. ◊ Fig. O sabie de foc pe cer va scrie Că a sosit și pentru noi un azi! BENIUC, V. 87. (Simbolizînd forța, lupta, războiul) Nouă nu ne trebuie, zic moldovenii, nici război, nici dobînda săbiei. SADOVEANU, N. P. 55. Unde sînt ceilalți boieri? – În casa lui Arbore, se sfătuiesc. – Ce poate sfatul contra săbiei! DELAVRANCEA, O. II 146. E sabie în țară! au năvălit tătarii. ALECSANDRI, O. 208. (Cu aluzie la forma obiectului) Zguduind podul, țîșnește în toate părțile din stavili, în săbii scînteietoare de apă. SADOVEANU, O. VIII 241. Papura pe lac se zbate, Legănîndu-și săbiile. TOPÎRCEANU, B. 47. ◊ Expr. A trece prin foc și sabie (sau prin ascuțișul săbiei) v. foc. ♦ Sabia lui Damocle = pericol care amenință în orice moment viața cuiva. 2. Pește de apă dulce, lung de 40-50 cm, albastru pe spate, alb-argintiu pe părțile laterale și pe abdomen, cu corpul turtit lateral, cu abdomenul arcuit (Pelecus cultratus); săbioară, sabiță.

SCOBAR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 15-30 cm, verzui-negricios pe spate, alb pe laturi și pe abdomen, cu botul proeminent ca un nas (Chondrostoma nasus); mațe-negre, scobai.

fusar, fusari, s.m. – (zool.) Pește de apă dulce, cu corpul în formă de fus, cu dungi transversale (Zingel streber). Semnalat în Tisa, în zonele cu apă curată și debit mare (Ardelean, Bereș, 2000: 85). ♦ (onom.) Fusar, nume de familie (17 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din fus (< lat. fusus) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

babușcă¹ sf [At: ANTIPA, F. I. 179-181 / Pl: ~ște / E: rs бабушка] (Iht; șîs ~ albă) Pește de apă dulce lung de 10-12 cm, argintiu pe spate, alb pe abdomen, cu înotătoarele roșii (Rutilus rutilus) Si: bălos, ocheană, taharău, taran, țărancă.

belițar sm [At: PASCU, S. 81 / Pl: ~i / E: nct] (Iht) Mic pește de apă dulce (Alburnus lucidus).

boarță sf [At: H I, 7 / V: (reg) borț sm (Pl: ~i) / Pl: ~țe / E: nct] Pește de apă dulce, lung de câțiva centimetri, care își depune icrele între valvele unor moluște Si: anghelină, belehariță, (reg) belghiță, beltiță, berchiță, boarchiță, bortănică, borțică, burtă-verde, burtică, burticuță, cărășoaică, chisoagă, chitic-lat, chizdorungă, chizdurcă, goghie-roșie, halan, lătană, lătiță, mioarță, ocheană săracă, ochenică, ocheniță, ochi-roș, pește de arin, pește sărac, preuteasă, proscheraș, rânchiță, roșioară, sfei (Rhodeus sericeus).

cegă¹ sf [At: I. IONESCU, M. 88 / V: căciugă, ceciugă, checigă, ciciugă, cigă, ciugă / Pl: cegi / E: srb čega] 1 Pește de apă dulce de mărime mijlocie, cu botul foarte lung, având, pe mijlocul spatelui, un rând de discuri dorsale cu vârfuri ascuțite (Acipenser ruthenus). 2 (Pop; îe) A vorbi ~ și păstrugă A vorbi fleacuri. 3 (Îc) ~ cu-botul-scurt Peștele Acipenser ruthenus brevirostris. 4 (Îc) ~de-mare Pește care îmbină caracterele cegăi cu ale păstrugăi (Acipenser ruthenus stellatus).

coregon sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: fr corégon] Pește de apă dulce, din familia salmonidelor, cu solzi argintii.

cosac² sm [At: ANTIPA, F. I. 145 / Pl: ~aci / E: bg косакь] 1 (Iht) Peștele de apă dulce Abramis ballerus, lung și turtit, cu solzi mici, argintiu-închis, asemănător cu plătica. 2 (Îc) ~-caraghios Cosac (1) mic, cu ochii mari. 3 (Îc) ~-corcit-cu-batcă, ~-cu-botul-turtit, ~-nemeș Cosac (1) mai mare. 4 (Fig; înv; îla) Pirpiri~ Sărac lipit.

crap sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: srb krap, bg крап] 1 Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-aurii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară Si: (reg) ciortan, ciortănaș, ciorto-crap, ciuciulean (Cyprinus carpio). 2 (Pfm; îe) Cap de ~, creieri de iepure Cap mare, minte puțină. 3 (Îc) ~-box Varietate de crap (1). 4 (Îc) ~-ghebos Varietate de crap (Ghibonius) (1). 5 (Îc) ~-gol (sau golaș ori lin) Încrucișare de lin și crap. 6 (Reg; îc) ~ săltăreț (sau sulednic) Peștele Cyprinus hungarius Si: (reg) călăuz, olocar, sulac, sulă, sulinar, suloi, șuet, ulucar. 7 (Ast; pop) Constelație nedefinită mai îndeaproape.

ghiborț sm [At: ANTIPA, P. 28 / V: ghibort, ghigorț, gubort / Pl: ~i / E: ghiban + boarță] (Iht; reg) 1 Pește de apă dulce, de 15-20 cm, de culoare verde-măslinie, cu capul scurt și cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi Si: bălos, boandriș, bondric, chetricel, chetrar, costris, ghelc (1), ghelmez (2), ghindar, ferezar, jorj, moș, porculean, răspăr, sboraș, vespe, vespere, zborș, zgaroi (Acerina cernua). 2 Morunaș. 3 (Îf ghigorț) Biban.

fusar sm [At: LB / V: ~iu, (Mol) fâs~ / Pl: ~i / E: fus¹ + -ar] 1 Persoană care fabrică fuse¹ (1). 2 Persoană care vinde fuse¹. 3 Pește de apă dulce cu corpul în formă de fus¹ (1), de culoare galben-castanic, cu dungi transversale de culoare mai închisă Si: (Olt) fus¹ (21), (Mun) sular (Aspro streber). 4 (Iht; îc) ~ mare Pietrar (Aspro zingel). 5 (Iht) Țipar (Misgumus fossilis). 6 (Orn) Pasăre de apă cu ciocul lung și rotund, asemănător unui fus¹ (1), cu picioare lungi, care trăiește pe lângă ape, hrănindu-se cu insecte și cu pești.

lipan¹ sm [At: ANON. CAR / V: (reg) ~pean / Pl: ~i, (reg) ~eni / E: ns cf srb lipan, lipen] 1 Pește de apă dulce cu capul mic și corpul argintiu, de 30-35 cm lungime, acoperit cu solzi mici, care trăiește în zona inferioară a lacurilor de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Thymallus thymallus). 2 (Olt; d. animale; îe) A fi făcut ~ A fi foarte flămând.

regină sf [At: LEX. MARS. 241 / Pl: ~ne, (pop) ~ni / E: lat regina] 1 Soție de rege¹ (1) Si: (nob) regesă (1). 2 Femeie care deține prerogativele unui rege¹ (1) Si: (nob) regesă (2). 3 (Îs) ~na balului Persoană de sex feminin, care la un bal, în urma unui concurs, întrunește cele mai multe adeziuni. 4 Albină femelă, mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouăle Si: matcă, (reg) crăiasă (7), crăiță (9), împărăteasă, mamă, muscă mare. 5 Furnică sau termită femelă care depune ouă Si: matcă. 6 Piesă principală la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă, cât și în diagonală Si: damă (10). 7 (Rar; la jocul de cărți) Damă (9). 8 (Șîc ~na-peștelui sau ~na-peștilor) Pește de apă dulce, cu corpul oval, cu solzi mari, verzui pe spate și cu pete mici galbene-aurii Si: (reg) caras-galben, împăratul-peștilor, mâna-diavolului, ochean, regele-peștelui, reginică, sineș, soare, sorel, sorete, sticlete, trei-colori (Euromotis gibbosus). 9 (Îae) Pește cu corpul lipsit de solzi, bătând în roz și cu carnea transparentă, întâlnit foarte rar. 10 (Îc) ~na-nopții Plantă de grădină din familia solanaceelor, cu flori albe, roșietice sau violete, care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut Si: (reg) floarea-nopții, tutun, tutunaș (Nicotiana). 11 (Ast; reg; îc) ~na-stelelor Steaua Vega, din constelația Lirei Si: luceafărul cel mare de la miezul nopții, luceafărul cel frumos. 12 (Orn; reg; îc) ~na-păsărilor Pitulice (Troglodytes troglodyptes).

păstrăv¹ sm [At: (a. 1698) IORGA, S. D. X, 307 / V: (reg) ~rav, ~ăg, ~ă, ~râv, ~riv, ~rov, păstru, ~rug, ~ruv, ~ruve, prăstav, prăstăv / A și: ~răv / Pl: ~i / E: bg пъстърва] 1 (Șîc ~-de-Bistrița, ~-de-munte, ~-de-piatră) Pește de apă dulce din familia salmonidelor, cu corpul fusiform, de 20-40 cm lungime, acoperit cu solzi mici, cu spatele verde-măsliniu, stropit cu puncte negre și roșii, care trăiește în apele limpezi și reci de munte, fiind apreciat pentru carnea lui gustoasă Si: (reg) păstran, pătat (Salmo trutta fario). 2 (Iht; îc) ~-american (sau ~-irideu, ~-curcubeu, ~-sămănat) Specie de păstrăv de culoare albastră marmorată, originar din râurile Americii de Nord și care, dezvoltându-se mai repede, se crește în pepinierele piscicole (Salmo trutta iridea). 3 (Iht; îc) ~-de-mare Specie de lostriță care trăiește în mare (Salmo trutta marina). 4 (Iht; îs) ~ icraș Păstrăv femelă în perioada de reproducere. 5 (Iht; îs) ~ lăptaș Păstrăv mascul în perioada de reproducere. 6 (Iht; îc) ~-de-nisip Mreană (Barbus meridionalis peteyi). 7 (Iht; Mun; îf ~ru) Zvârlugă (Cobitis taenia). 8 (Bot; reg; îc) Burete-~ Specie de ciupercă comestibilă care crește în grupuri pe trunchiul arborilor, cu pălăria brună-roșcată, cu lamele albe, cu sporii albi și cu piciorul scurt Si: burete-negru (Pleurotus ostreatus). 9 (Bot; reg; îac) Specie de ciupercă cu pălăria cenușie verzuie sau roșiatică, cu lamele gălbui și cu piciorul galben cu puncte negre (Pleurotus serotinus). 10 (Îe) Doar n-am mâncat ~i N-am înnebunit. 11 (Bot; reg; îc) ~-de-nuc Specie de ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă în formă de evantai, de culoare galbenă-roșiatică, care crește pe trunchiul nucilor, fagilor sau ulmilor Si: burete-de-nuc (Polyporus squamosus). 12 (Bot; reg; îc) ~i-roșii Ciupercă comestibilă cu pălăria zgrunțuroasă, de culoare roșie, cu porii rotunzi, tot roșii, care crește pe arbori (Polyporus cinnabarinus). 13 (Bot; reg; îc) ~-de-pământ Ciupercă comestibilă moale, fără picior, cu pălăria membranoasă și albă, care crește pe ramuri putrede (Merulius niveus). 14 (Bot; reg; îc) ~-(roșu)-de-stejar Ciupercă comestibilă cu pălăria bombată, purpurie, puțin catifelată, cu piciorul gros și cu dungi sau puncte roșii Si: burete-de-stejar (Fistulina hapatica). 15 (Bot; reg; îc) ~-de-pădure Râșcov (Lactarius deliciosus). 16 (Reg; lpl) Bureți-de-fag (Dryodon erinaceus).

șalău¹ sm [At: KLEIN, D. 425 / V: (înv) ceal~, (reg) ~lâu, șel (îrg) șuleu / Pl: ~ăi / E: mg süllö] 1 Pește de apă dulce, răpitor, lung de 30-70 cm, de 1-3 kg, cu capul ascuțit și cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mici și tari, cu gura mare și dinți ascuțiți Si: (reg) guran (2), smuge, suduc (Stizostedion lucioperca) 2 (Îc) ~ de-mare Șalău¹ (1) cu corpul alungit, cu capul subțire și îngust, care trăiește în Marea Neagră (Stizostedion marinum). 3 (Îc) ~-vărgat (sau, Mun, armenesc) Șalău¹ (1) cu corpul puțin alungit, cu dungi transversale de culoare brună (Stizostedion volgense).

plătică¹ sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 297 / V: (reg) plot~, plut~ / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: bg платика] (Iht) 1 Pește de apă dulce, cu corpul plat, turtit lateral, acoperit cu solzi mari și moi, lung de 30-40 cm, cu capul mic și scurt Si: cârjancă (Brama brama). 2 (Reg) Caracudă (Carassius carassius). 3 (Mol; îf plutică) Boarcă (Rhodeus sericeus).

plevușcă¹ sf [At: VALIAN, V. / V: (înv) plăv~ / Pl: ~ște, ~ști / E: pleavă + -ușcă] 1 Specie de pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi mărunți, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbenă-verzuie și cu luciu metalic pe restul corpului Si: (rar) plevuică (1), (reg) chișoarcă, fâță, pleavă (13), sârmă, sârmuliță (Leucaspius delineatus). 2 (Îc) ~-de-baltă Pește mic, cu corpul foarte subțiat spre coadă, având pe burtă și de-a lungul șirii spinării spini puternici cu care se apără de peștii mai mari (Gasterosteus platygaster). 3 (Pgn; csc) Puieți și pești mărunți de orice specie Si: albitură, caracudă, mărunțiș, (rar) plevuică (2), (reg) pleviță² (3). 4 (Fig; csc) Grup de oameni fără importanță. 5 (Reg) Plevură.

țigăncuș sm [At: FOLC. OLT.- MUNT. I, 591 / Pl: ~i / E: țigăncușă] Pește de apă dulce, cu corpul lunguieț Si: pește-țigănesc (Umbra canina).

țipar¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) țimp~, țep~ / Pl: ~i / E: ns cf țipa¹] 1 sm (Șîs ~ mare, ~ fără ochi) Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung de 18-25 cm, aproape cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat subțire de mucus, care poate respira și aer atmosferic (producând niște sunete caracteristice când este scos din apă) și care este folosit mai mult ca nadă Si: (pop) chișcar, (reg) fâsar, smioarță, șaran, șarpe, șerpar, țicâitoare, țipău², zniorlă (Misgurnus fossilis). 2 sm (Șîc ~ de mare) Pește teleostean migrator, cu corpul în formă de șarpe, aproape cilindric, cu coada turtită lateral și cu falca inferioară ieșită în afară Si: anghilă, șarpe-de-apă (Anguilla anguilla). 3 sm (Reg; șîc ~ mic) Zvârlugă (Cobitis taenia). 4 av De forma și dimensiunea țiparului (1-2). 5 sm (Iht; îc) ~-de-mare Știucă-de-mare (Belone belone). 6 sm (Zlg; reg; șîc ~ cu ochi) Cicar (Eudontomyzon danfordi). 7 sm (Reg) Epitet pentru un copil care țipă¹ mult.

vârgolit sm [At: BARONZI, ap. CĂLINESCU, S. C. L. 115 / Pl: ~iți / E: ns cf vârcoli, zvârlugă] (Îvr) Pește de apă dulce nedefinit mai îndeaproape.

sabie sf [At: PRAV. 108 / V: (reg) șablie / Pl: săbii, (înv) ~ii G-D: ~ei, săbiei / E: slv сабиꙗ] 1 Armă albă alcătuită dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. 2 (Îc) ~-baionetă Sabie (1) scurtă care se poate atașa la pușcă, în luptele corp la corp. 3 (Reg; îs) ~ din bucăți Sabie (1) pliantă. 4 (Înv; d. bărbați; îla) De ~ Capabil să poarte sabia (1). 5 (Pgn) Armă pentru a lupta. 6 (Îvr; îlav) Cât capul sub ~ia gealatului Foarte puțin timp. 7 (Îe) (A fi) ~ia lui Damocle(s) Se spune despre un mare pericol care amenință în orice moment situația cuiva sau a ceva. 8 (Rar; îe) (A fi) ~ia lui Dumnezeu Se spune despre o pedeapsă aspră, despre o nenorocire suportată (dar meritată) de cineva. 9 (Îe) A trece (sau a lua, a trage, înv, a pune) în (sau sub, prin) ~ sau ~ii (pe cineva) sau a trece (pe cineva) prin ascuțișul ~i A ucide (1) cu ajutorul sabiei (1). 10 (Pex; îae) A ucide cu ajutorul unor arme. 11 (Pgn; îae) A ucide cu ajutorul unor mijloace violente. 12 (Îe) A trece prin (sau învechit, a călca cu) foc și (prin) ~ A nimici. 13 (Îae) A distruge prin incendiere și masacrare. 14 (Îe) A pune mâna pe ~ sau pe ~ii ori (înv) a se scula cu ~ A porni la luptă (înarmat cu o sabie (1)). 15 (Îe) A scoate (sau a trage) ~ia A se pregăti de luptă, de atac. 16 (Îae) A începe o agresiune (folosind sabia (1)). 17 (Îe) A stăpâni cu ~ia în mână A stăpâni folosind forța (armată). 18 (Îe) A-și pune capul (teafăr sau teafăr și nevinovat, sănătos) sub ~ A-și cauza singur un necaz, o nenorocire. 19 (Rar; d. oameni; îe) A avea gura ca o ~ sau a(-i) tăia gura în ~ii A fi flecar. 20 (Rar; d. oameni; îae) A fi cicălitor. 21 (Rar; d. oameni; îae) A fi sarcastic. 22 (Îe) A-i tăia gura în săbii A vorbi în mod curent o limbă. 23 (Îe) ~ cu două tăișuri Se spune despre o situație care prezintă, în același timp avantaje și dezavantaje pentru cineva sau pentru ceva. 24 (Îe) (A fi) cu cumpăna într-o mână și cu ~ia în altă mână A fi fals, fățarnic. 25 (D. oameni; îe) A fi foc și ~ A fi furios. 26 (D. oameni; îae) A fi violent. 27 (Fig) Lovitură de sabie (1). 28 Atac, luptă (cu sabia (1)). 29 Stare de conflict armat. 30 (Pex) Prăpăd. 31 (Pex) Pierdere adusă de un conflict armat. 32 (Ccr) Luptător (cu sabia (1)). 33 (Îvp) Putere a unui stat cotropitor. 34 (Pex) Învestitură acordată cuiva pentru conducerea unei armate, a unui stat etc. 35 Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mânere și piuliță, folosită la scrimă. 36 Probă de scrimă care se practică cu sabia (35). 37 (Pan) Pârghie cu manetă cu ajutorul căreia se comandă pornirea și oprirea războiului de țesut. 38 (Șîs) ~ de bătaie Piesă a mecanismului de lansare a suveicii la războiul de țesut obișnuit. 39 (Reg) Fiecare dintre cele două speteze pe care sunt sprijiniți caii de la coșul morii. 40 (Reg) Parte a morii cu ajutorul căreia se ridică sau se lasă buhaiul (11). 41 (Reg) Brazdă (10) (de fân cosit). 42 Pește de apă dulce, cu corpul lucios și turtit cu abdomenul arcuit și creasta abdominală ascuțită Si: sabiță (1), săbioară (3), săbiță (1), săbiuță (4), (reg) bârcie, săbicioară (Pelecus cultratus). 43 (Bot; Ban) Stânjenel (Iris germanica).

babúșcă¹ s.f. (iht.) Pește de apă dulce, lung de 10-12 cm, argintiu pe spate, alb pe abdomen și cu înotătoarele roșii, răspîndit în bălți și iazuri (Rutilus rutilus); ocheană, (reg.) bălos. • pl. -ște. /<bg. бабусца.

sorean, ~ă [At: DDRF / V: sur~ / Pl: ~eni, ~ene / E: soare³ + -ean] 1 smf Pește de apă dulce, cu lungimea medie de 7-8 cm, cu solzi lucitori, care înoată la suprafața apei Si: (reg) muscan, soreașcă, sorenaș (Leucaspius delineatus). 2 smf (Reg) Obleț (Alburnus alburnus). 3 smf (Iht; reg) Biban-soare (Lepomis gibbosus). 4 sf (Bot; Mol) Floarea-soarelui (Helianthus annuus).

siluridă sf [At: DN³ / Pl: ~e / E: lat siluridae] 1 (Lpl) Familie de pești de apă dulce având ca tip somnul. 2 Pește din familia siluridelor.

viză³ s.f. (iht.) Pește de apă dulce, din familia acipenseridelor, asemănător cu cega, cu botul scurt, conic și rotunjit (Acipenser nudiventris). • pl. -e /<rus., ucr. виз, magh. visa.

blenie s.f. (iht.) Pește de apă dulce calmă și de litoral, cu capul mare și corpul alungit. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. blennie.

boarță s.f. (iht.) Pește de apă dulce, lung de cîțiva centimetri, care își depune icrele între valvele unor moluște (Rhodeus sericeus); șfei. • pl. -e. /etimol. nec.

MELÉZ s. m., adj. 1. S. m. țesătură de mătase amestecată cu lînă (ȘIO II₁, 256) sau cu bumbac (CADE), care se fabrica în trecut. 6 bohcealîcuri, 4 de melezi, unul cusut, unul de borangiuc (a. 1 783). URICARIUL, XXI, 368. 1 boșcealăc de nun, dă meletu (a. 1815). IORGA, S. D. VII, 44. 4 cămăși dă pînză supțire, piepții, mînecile meletu. . . 1 boșcealîc dă ginere: cămașa, izmenile meletu (a. 1815). id. ib. Un tacîm de așternut, de agabanii. . . Un tacîm de melez (a. 1821). id. ib. XXII, 317. 4 patru cămeși melez, 2 două cămeși pînzâ (a. 1824) id. ib. XXI, 202. Țesea La burangic sau melez. C. STAMATI, ap. TDRG. .2 Adj. (Învechit, în forma méles) Amestecat. 10 ocă zahăr meles (a. 1 825). ap. T. PAPAHAGI, C. L. 30. 3. S. m. (Regional; în formele meles, méleț) Numele a doi pești de apă dulce: a) răspăr (Acerina schraetser). Cf. BĂCESCU, P. 36. Alții îi zic [peștelui] meles, adică amestecătură, din cauză că îl consideră ca corcitură de biban cu șalău. ANTiPA, F. I. 33 ; b) ghiborț (Acerina cernua). Cf. BĂCESCU, P. 36, ATILA, P. 320. – Pl.: (1, 3) melezi. – Și: melés s. m., adj. ; meléț (BĂCESCU, P. 36), melét s. m. – Din tc. melez „ amestec ”.

AVAT sm. 🐟 Pește de apă dulce, de 30-40 cm., ce seamănă cu cleanul, are corpul lungăreț, capul și gura mari, iar coloritul de un verde-măsliniu închis; e foarte abundent în Delta Dunării: numit și „havat”, „ha(v)ut”, „vrespere”, „vîlcan”, „boulean”, „pește-țigănesc”, „pește-cu-șapte-nume”, etc. (Aspius rapax).

BABUȘCĂ (pl. -uște) sf. 1 🐦 Păsărică îmbătrînită care nu mai cîntă: umblînd toată ziua pînă să împuște și ei cîte vre-o ~ de nu știu care păsărică (ISP.) ¶ 2 🐟 Mic pește de apă dulce, cunoscut încă sub numele de „ochiană”, „ocheniță”, „țărancă” sau „țărăncuță”, „bălos”, etc. (Leuciscus rutilus) (🖼 285) ¶ 3 🐟 Pește mărunt, baboiu (L.M.) ¶ 4 🐟 ~ -ROȘIE = ROȘIOARĂ [blg. rus. babuška].

BIBAN sm. 🐟 Pește de apă dulce cu dungi late negre-verzui pe spinare (Perca fluviatilis) (🖼 460) [blg.].

fusár, fusari, s.m. Pește de apă dulce, cu corpul în formă de fus, cu dungi transversale (Zingel streber). ■ Semnalat în Tisa, în zonele cu apă curată și debit mare. ■ (onom.) Fusar, nume de familie în jud. Maram. – Din fus + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

CLEAN sm. 🐟 Pește de apă dulce, cu solzi mari, strălucitori, cu capul lat și gros; trăește în rîurile de la munte (Squalius cephalus S. leuciscus) (🖼 1287): după cina gustoasă cu scobai și cu cleni pescuiți în Siret (SAD.) [sl. klĕnŭ].

COSAC¹ sm. 1 🐟 Pește de apă dulce, lungăreț și turtit, ce seamănă cu plătica (Abramis ballerus) (🖼 1058) ¶ 2 Ⓟ Pirpiri-cosac, sărac lipit, lefter: cînd se desmetici el și se văzu pirpiri-cosac, golănel (ISP.) [blg. kosakŭ].

AVAT, avați, s. m. Pește răpitor de apă dulce, asemănător cu crapul, și cu spinarea verzuie (Aspius aspius) – Et. nec.

BIBAN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș. (Perca fluviatilis). – Din bg. biban.

ȘALĂU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm și având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllő.

ȘTIUCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka.

ZBORȘ, zborși, s. m. (Mold.) Pește mic de apă dulce și sărată, care are spini laterali și dorsali mobili (între doi și patru) și al cărui abdomen este înzestrat cu plăci osoase care înlocuiesc solzii (Gasterosteus platygaster). (der. regr. din zborși – denumirea se trage de la spinii dorsali foarte pronunțați; cf. fr. épinoche, germ. Seestichling, Dornfisch)

BABOI s. 1. v. biban. 2. (IHT.) babușcă, fâță, (Olt.) juvete. (Peștele mărunt de apă dulce se numește ~.)

CIPRINIDE s.n.pl. (Zool.) Familie de pești teleosteeni de apă dulce, cuprinzînd crapul, caracuda, linul etc.; (la sg.) pește din această familie. [< fr. cyprinidés]. erată

BIBAN, bibani, s.m. 1. Pește răpitor de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu carne albă și gustoasă; sin. costreș; fr. perche; engl. perch; germ. Barsch (Perca fluviatilis); 2. Biban-de-mare. Nume uzual pentru nenumărați pești marini din familia serranidae (bibani-de-mare), foarte bogată în specii și subspecii, unele de 20-30 cm lungime (Serranus scriba și cabrilla din Mediterana), altele pot atinge 1-1,5 m lungime; fr. perche de mer; germ. Seebarsch; engl. sea bass. v. lavrac

GARDON s.m. Mic pește alb de apă dulce. [< fr. gardon].

sorenaș, sorenași, s.m. (reg.) pește mic de apă dulce; sorean, obleț.

CIPRINIDE s. n. pl. familie de pești teleosteeni de apă dulce: crapul, caracuda, linul etc. (< fr. cyprinidés)

ESOCIDE s. f. pl. familie de pești răpitori de apă dulce: știuca. (< lat. esocidae)

GARDON s. m. mic pește alb de apă dulce. (< fr. gardon)

AVAT, avați, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu spinarea verzuie (Aspius rapax). – Tc. haut.

BABOI, baboi, s. m. Nume generic dat exemplarelor mici ale peștilor comuni de apă dulce. – Bg. baboj.

BIBAN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu carne albă, gustoasă (Perca fluviatilis). – Bg. biban.

AVAT, avați, s. m. Pește răpitor de apă dulce, asemănător cu crapul, cu spinarea verzuie (Aspius aspius). – Et. nec.

BIBAN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). – Din bg. biban.

ȘALĂU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm, cu greutatea de 1-3 kg, corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllö.

ȘTIUCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață (Esox lucius). Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., sb. štuka.

AVAT, avați, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu spinarea verzuie; trăiește în Dunăre și în bălțile ei (Aspius aspius). Sub plăcile de apă – bronz învechit de vreme – Trec turme lungi de cegă și herghelii de-aval. DRAGOMIR, P. 23.

ȘALĂU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce (foarte răspîndit în apele curgătoare și stătătoare de la noi), cu capul ascuțit și cu corpul lunguieț, acoperit cu solzi mici și tari, de culoare cenușie (Lucioperca sandra). Dedesubt, reci și lipicioși, pescuiți în amurg, crapi, șalăi. DUMITRIU, N. 232.

ȘFEI, șfei, s. m. Pește mic de apă dulce, cu corpul scurt și lat (Rhodeus sericeus).

SOMN¹, somni, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung uneori de mai mulți metri, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul mare și turtit, cu gura largă și cu mustăți lungi, cu carnea albă și grasă (Silurus glanis). Sub stratul de struguri era o rogojină și dedesubt, reci și lipicioși, pescuiți în amurg, crapi, șalăi, albitură, plătici, somni grași și moi, cegi cu piele aspră. DUMITRIU, N. 232. Să ai la... vergi, niște sfori potrivite și extrem de tari, încît, încurcînd un somn de cinci și chiar de zece kilograme, să ai mulțămirea a-l putea scoate la mal. SADOVEANU, Î. A. 15. ◊ Pană de somn v. pană (II 7).

ȘTIUCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, de culoare cenușiu-verzuie pe spate și alb-gălbuie pe burtă, cu gura mare, înarmată cu o mulțime de dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață (Esox lucius). Cu mari jertfe, am izbutit să-mi înjgheb o undiță pentru știucă. SADOVEANU, Î. A. 17. Te poftesc să mănînci cu mine, căci nici eu n-am mîncat. Am ciorbă de știucă și o mămăligă aproape întreagă. GALACTION, O. I 47. La marginea unui eleșteu o știucă se zbătea de moarte pe uscat. ISPIRESCU, L. 43.

CIPRINO- „crap”. ◊ gr. kyprinos „crap” > fr. cyprino-, engl. id. > rom. ciprino-. □ ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., În formă de crap. 2. s. n. pl., Familie de pești teleosteeni de apă dulce, cu solzi rotunzi, avînd ca tip principal crapul; sin. ciprinide^[1].

avat sm [At: DA / Pl: ~ați / E: nct] Pește răpitor de apă dulce, asemănător cu crapul, cu spinarea verzuie (Haut Aspius aspius) Si: avățoi (1).

biban sm [At: ANTIPA, F. I. 10-14 / Pl: ~i / E: bg ] 1 Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă Si: baboi, costraș, costriș, costruș, ghiban-cu-pana-roșie, ghigorț, răspăr (Perca fluviatilis). 2 (Iht; îs) Ghiban-alb Specia Cerina cernua. 3 (Reg) Om căruia îi place să bea și să mănânce.

clean sm [At: DAMÉ, T. 127 / V: clen / Pl: cleni / E: vsl клѣнъ] 1 Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). 2 (Pop; șîs) Beat ~ Beat turtă. 3 (Pop; îs) Sătul ~ Sătul până la îmbuibare. corectat(ă)

coconar² sm [At: ANTIPA, P. / Pl: ~i / E: nct] (Iht; Olt) Soi de pește mic, de apă dulce (Alburnus bipunctatus) Si: beldiță, berchiță, (Trs) lătăreață.

ghiban sm [At: H II, 80 / Pl: ~i / E: bg гибан] 1 (Iht) Pește răpitor de apă dulce, cu partea posterioară de culoare verde-închis, cu multe dungi late, negru-verzi Si: baboi, ghebuș, ghiborț, răspăr, costriș, costruș, ghibănaș (Perca fluviatilis). 2 (Fig; reg) Om căruia îi place să bea și să mănânce bine. 3 (Reg) Om greoi și cam nesimțit. 4 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

ghidrin sm [At: BĂCESCU, P. 33 / V: ~dir~ / Pl: ~i / E: nct] (Reg) 1 Pește mic, de apă dulce și sărată, ce are pe spate, înaintea înotătoarei dorsale trei spini osoși (Gasterosteus aculeatus) Si: chendrină, ghidron, jorjâc. 2 (Iht) Pește țigănesc.

xifofor sm [At: DN⁴ / E: fr xiphophore, lat xiphophorus] Pește mic de apă dulce, din America Centrală, de culoare verde-metalizat, masculul având înotătoarea codală în formă de spadă, care este crescut în acvariu, unde capătă o colorație variată Si: xifo.

răspăr¹ sm [At: ANTIPA, F. I. 31 / V: rasper, ~pârț, ~per, resper / S și: res~ / Pl: ~i / E: ns cf răspăr²] 1 Pește răpitor de apă dulce, de culoare galbenă, cu capul alungit și cu aripile dorsale terminate cu ghimpi Si: (reg) meles (Acerina Schraetser). 2 (Iht; reg) Biban (1) (Perca fluviatilis). 3 (Iht; reg) Ghiborț (1) (Acerina cernna).

știucă¹ sf [At: CANTEMIR, IST. 20 / V: (îrg) ștu~ / Pl: ~iuci, (rar) ~iuce / E: bg щука, srb štuka] 1 Pește răpitor de apă dulce, cu corpul alungit și turtit lateral, cu botul în forma unui cioc de rață și cu gura mare, cu numeroși dinți (Esox lucius). 2 (Pop; îlav) Când o cânta ~ca în baltă Niciodată. 3 (Olt; d. cai; îe) A se face ~ A slăbi din cauza lipsei de hrană. 4 (Îc) ~-de-mare Pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui (2), cu spinarea verzuie și partea ventrală albă și cu botul de forma unui cioc lung (Belone belone). 5 (Fam; fig; gmț) Pantof cu vârful asemănător unui bot de știucă¹ (1).

babói s.m. 1 (iht.) Nume generic dat peștilor mici de apă dulce. 2 (iht.; reg.; și baboi ghebos) Biban (Percu fluviatilis). 3 (iht.; reg.; și baboi de nisip, baboi de glod) Guvid (Gobius). 4 (arg.) Șef de bandă. • pl. -oi. și (reg.) băbói s.m. /<bg. бабои.

vintir sn [At: DAMÉ, T. 124 / V: (reg) ~il, ~ilă, ~ă sf / Pl: ~e / E: rs вентерй cf rs бентерь] Unealtă de pescuit, în formă de sac de plasă, lung și ascuțit la un capăt, întins pe mai multe cercuri, cu gura strâmtă și răsfrântă înăuntru pentru a nu ieși peștele, folosită în apele dulci Si: (reg) vârgă¹.

beldiță s.f. (iht.) Pește teleosteean de apă dulce, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, avînd pe părțile laterale dte două linii paralele întrerupte (Albumoides bipunctatus). • pl. -e. /etimol. nec.

MACROPOD, -Ă adj. (Despre animale) Care are picioarele, labele sau aripioarele înotătoare lungi; (despre plante) cu pedunculi lungi. // s.n.pl. Specie de pești viu colorați din apele dulci ale Indochinei. [< fr. macropode, cf. gr. makros – mare, pous – picior].

pitroc¹, pitroci, s.m. (reg.) 1. specie de pește mărunt din familia crapului, care trăiește în apele dulci de câmpie; porcușor. 2. pește mic (în general).

CATADROM, -Ă adj. 1. (bot.) orientat în jos și spre exterior. 2. (despre pești) care trăiește în apele dulci, dar coboară în mare pentru reproducere. (< fr. catadrome)

BIBÁN (< bg.) s. m. Pește teleostean răpitor, de apă dulce și salmastră, răspîndit în Europa și Asia de Nord, lung de 25-30 cm, de c. 2 kg, cenușiu-verzui, cu 5-9 dungi negre transversale pe flancurile corpului și cu carne albă, gustoasă (Perca fluviatilis). ♦ B.-soare = pește teleostean răpitor și dăunător pisciculturii (distruge puietul și icrele), lung de 10-20 cm, verde-albăstrui cu pete portocalii și verzui, originar din America de Nord (Lepornis gibbosus); sorete.

CARAS (< rus.) s. m. Pește teleostean, ciprinid, de ape dulci, de origine nord-asiatică, care a pătruns în Europa inițial ca pește ornamental, apoi în toate apele continentului. Are c. 15-35 cm și 70-110 g, solzi mari, cenușii-verzui, uneori negricioși și argintii (Carassius auratus gibelio).

SALMONÍDE (< fr.; {s} lat. salmon „somon” + gr. eidos „aspect”) s. n. pl. Familie de pești teleosteeni migratori din ape dulci, mai ales de munte (ex. păstrăvul, lipanul, lostrița) sau care migrează în mări și oceane, unde își petrec viața de adult, revenind în fluvii pentru a-și depune icrele (ex. somonul, keta), caracterizați printr-o a două înotătoare dorsală, adipoasă (Salmonidae).

știucă f. pește foarte lacom de ape dulci, cu carnea albă și tare, cu capul turtit și dinții ascuțiți (Esox lucius). [Bulg. ȘTIUKA].

macropod, ~ă [At: DLR / Pl: ~ozi, ~e / E: fr macropode] 1-4 sn, a (Zlg) (Animal sau pește) (cu picioarele sau) cu înotătoarele lungi. 5 a (Bot; d. frunze, flori) Cu pedunculi lungi. 6 snp Specie de pești viu colorați din apele dulci ale Indochinei. 7 sm Pește din specia macropodelor (6).

luniță sf [At: I. GOLESCU, C. 345^r / Pl: -țe / E: lună + -iță] 1-4 (Pop; șhp) Lunică (1-4). 5 (Reg) Pește care trăiește în apele dulci (Carassius vulgaris Nils).

stagnofil, ~ă a [At: AP 16 / Pl: ~i, ~e / E: stagna] (D. pești) Care trăiește în ape dulci stătătoare.

MACROPÓD, -Ă adj., subst. 1. Adj. (Zool.; despre animale) Cu picioare (sau cu înotătoare) lungi. ♦ (Bot.; despre frunze, flori) Cu pedunculi lungi. 2. Subst. Specie de pești viu colorați din apele dulci ale Indochinei. – Pl.: macropozi, -de. – Din fr. macropode.

biban s.m. 1 (iht.) Pește teleosteean, răpitor, de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă (Perca fluviatilis); baboi. ◊ Biban-soare = pește teleosteean, răpitor, dăunător pisciculturii, lung de 10-20 cm, verde-albăstrui, originar din America de Nord (Lepomis gibbosus). 2 fig. (reg.) Om căruia îi place să bea și să mănînce. • pl. -i. /<bg. бибан.

STURIONI s.m.pl. Ordin de pești răpitori din mările și apele dulci ale emisferei nordice, avînd corpul acoperit cu plăci osoase; (la sg.) pește din acest ordin. [Sg. sturion, pron. -ri-oni. / < it. storione, cf. germ. Stöhr].

STURIONI s. m. pl. ordin de pești răpitori din mările și apele dulci ale emisferei nordice, cu corpul alungit, fără solzi, acoperit cu plăci osoase; nisetrul, cega, morunul, acipenserizi. (< it. storione)

sulă sf [At: PO 247/16 / V: sule, (pop) suli / E: ml subula] 1 Unealtă alcătuită dintr-o tijă mare și subțire de oțel, dreaptă sau curbă, ascuțită la vârf, fixată într-un mâner și folosită în pielărie (cizmărie, cojocărie etc.) pentru găurit pielea, talpa etc, spre a putea trece acul cu ața prin ele Si: (reg) suliță (14). 2 (Îpf; îe) A pune (sau a-i băga) cuiva sula în coastă (sau în coaste) A sili. 3 (Pop; îe) ~ și căciula sau (reg) domn cu sula-n traistă Om extrem de sărac. 4 (Reg; prt; îae) Om care nu face nimic sau e nepăsător. 5 (Reg; îe) A-i intra (cuiva) sula A fi îngrijorat. 6 (Reg; îae) A o păți. 7 (Pfm; îe) A confunda (sau ce au a face, ce legătură are) sula cu prefectura Exprimă faptul că două lucruri, situații etc. n-au nimic comun între ele. 8 Unealtă asemănătoare cu o sulă (1), cu care se aleg firele la războiul de țesut. 9 Unealtă asemănătoare cu o sulă (1), de care se servește zețarul la scoaterea corecturilor. 10 (Pan; pfm; euf) Penis. 11 (Iht; îs) ~ de mare Pește necomestibil de apă sărată sau dulce, cu corpul subțire șui alungit Si: (reg) undrea (Syngnatus nigrolineatus). 12 (Reg; șîs ~la ciobanului) Pietrar (Aspro zingel). 13 (Reg) Fusar (3) (Aspro streber). 14 (Pop) Sulac (9) (Cyprinus carpio hungaricus). 15 (Reg; îc) sula-ciobanului Guvid de mare (Gobius cephalarges Palt).

SEMIMIGRATOR, -OARE adj. (despre pești) care migrează adânc în interiorul apelor dulci, deplasându-se din bălți în râuri și invers, ori dintr-un râu într-altul. (< semi- + migrator)

RECHÍN (< fr.) s. m. 1. Nume generic dat unor pești răpitori, selacieni, cu dinți ascuțiți, triunghiulari, cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din lobi inegali, înotătoarea dorsală proeminentă, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi). Sunt pești răpitori care se deplasează cu mare rapiditate; unele specii atacă omul, provocându-i adesea răni mortale sau invaliditate. Multe specii sunt vivipare. Unele specii sunt de mari dimensiuni ex. rechinul uriaș, numit și rechinul-balenă, care poate atinge 16 m lungime, fiind considerat cel mai mare pește din fauna actuală a globului. În schimb rechinul din M. Neagră, supranumit câine de mare, are doar 1-1,7 m lungime; nu atacă omul. ◊ R. albastru = specie de rechin, lung de 3-5 m din M. Mediterană și Oc. Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lacom, hrăpăreț, lipsit de scrupule.

matulă sf [At: CONTEMPORANUL, VI,, 26 / Pl: ~le / E: ucr матула] (Reg) 1 Năvod. 2 (Lpl) Totalitate a uneltelor folosite la pescuitul în apă dulce. 3 (Pex) Ceată de oameni care prind pește cu voloace.

salmonid sn [At: ANTIPA, F, I. 200 / V: ~ă sf / Pl: ~e, ~izi sm / E: fr salmonidés] 1 (Lpl) Familie de pești răpitori caracterizați printr-o a doua înotătoare dorsală, care trăiesc în ape dulci (de munte) și în mări (Salmonidae). 2 Pește care face parte din familia salmonidelor (1).

OBLEȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus) ◊ Obleț mare = pește migrator, asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă; țușcov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: oblete s. m.] – Oblu + suf. -eț.

CLADOCER ~e n. 1) la pl. Subordin de crustacee inferioare care populează apele dulci și servesc drept hrană pentru puietul de pește. 2) Animal din acest subordin. /<fr. cladoceres

PESCĂRÚȘ (< pescar) s. m. Nume dat unor specii de păsări din familia laride, ordinul cadriiforme de talie mijlocie, cu picioare scurte și degete anterioare reunite printr-o membrană. Trăiesc în cârduri în preajma apelor dulci și a mărilor și se hrănesc cu pești. Se cunosc c. 90 de specii. În România sunt frecvente: p. argintiu (Larus argentatus), p. răzător (Larus ridibundus) și p. sur (Larus canus). P. verde = pescărel albastru.

OBLEȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoides); țușcov. [Var.: oblete s. m.] – Oblu + suf. -eț.

VIZĂ², vize, s. f. Pește din familia nisetrului, adaptat la viața din apele dulci ale Dunării (Acipenser glaben).

mornă sf [At: GRAIUL, I, 431 / Pl: ~ne / E: ns cf mg márna] (Reg) Pește mic de culoare închisă, care trăiește în apele dulci, nedefinit mai îndeaproape.

râbiță f. pește din familia crapilor, cu carnea gustoasă, trăiește în ape dulci (Gobio fluviatilis). [Slav. RYBIȚA, peștișor].

obleț [At: DAMÉ, T. 127 / V: (pop) ~ete, (reg) bo~, boblete sm / Pl: (1-2, 4-8^[1]) ~i și (1-3) ~e / E: oblu + -eț] 1 smn (Reg) Fiecare dintre bârnele care formează pereții caselor de lemn. 2 smn Bucată de lemn pentru foc. 3 sn Obadă la roată. 4-5 sm Două specii de pești mici de culoare albă-argintie, care trăiesc în apele dulci Si: albișor, albișoară, sorean, (reg) uclei (Alburnus alburnus și Alburnus lucidus). 6-7 sm (Îc) ~-de-mare sau ~-de-Dunăre Două specii de pești cu corpul alungit, mai mari decât obletul obișnuit, de culoare verzuie sau albăstruie, cu abdomenul alb-argintiu, care trăiesc mai ales în ape marine (Alburnus chalcoides și Chalcalburnus chalcoides danubicus). 8 sm (Iht; îc) ~-de-râu Beldiță (Alburnus bipunctatus). corectat(ă)

ANADROM, -Ă adj. 1. (bot.) orientat în sus, spre vârf. 2. (despre pești) care trăiește în mare, dar pentru reproducere urcă în apele dulci. (< fr. anadrome)

OBLEȚ, obleți, s. m. Pește mic de culoare albă-argintie, turtit lateral, care trăiește în apele dulci (Alburnus lucidus); albișor¹. Văz jucînd obleți. SADOVEANU, A. L. 145. Nu cer un rechin. Prinde colo un obleț, ca să fie. SEBASTIAN, T. 19. «Oblețul, de Dunărea oblețui!» și glasul lui domol se pierde în liniștea cucernică a înserărei. DUNĂREANU, CH. 85. – Variantă: oblete s. m.

sturion sm [At: NICA, L. VAM. 229 / P: ~ri-on / Pl: ~i / E: it storione] 1 (Lpl) Ordin de pești răpitori de talie, în general, mare, din mările și din unele ape dulci ale emisferei nordice (ca, de exemplu, morunul, nisetrul, cega) cu scheletul cartilaginos, cu corpul alungit, fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, pescuiți pentru carnea, pentru icrele negre și pentru cleiul de pește extras din vezica înotătoare (Acipenseridae). 2 (Șls) Pește care face parte din ordinul sturionilor (1) Si: acipenserid.

MATÚLĂ s. f. (Regional) 1. Năvod (ANTIPA, P. 491, H XIV 489) ; (la pl.) totalitatea uneltelor folosite la pescuitul în apă dulce (CONTEMPORANUL. VI_1; 26). Tocmindu-se la un stăpîn care are „zavoduri” de pește pe mare, sau la unul care are matule pe Dunăre, capătă arvonă. CONTEMPORANUL, VI₁, 26. Te-am scos pescar vrednic, ataman, fruntea pescarilor ! Din matule și zâvoduri pînă la Cossa, unde se adună toți pescarii din Deltă, nu-i om să nu cunoască îndemînarea ta. DAVIDOGLU, O. 25. 2. P. e x t. Ceată de oameni care prind pește cu voloace. CONTEMPORANUL, VI₁, 26. - Pl.: matule. – Din ucr. матула.

șofră, șofre, s.f. (reg.) pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie cu gura oblică, ce trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean, obleț.

porcușor [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~rș~, (reg) ~cș~, ~cșor^[1], poș~, procș~ / Pl: (1-6) ~i, (7-8) ~oare / E: porc + -ușor] 1-2 sm (Șhp) Porc (1) mic Si: (rar) porculean (1-2), porculeț (1-2), porcuț (4-5) (reg) poșorel (1-2). 3 sm (Șîs ~de vad, ~ de piatră) Pește mărunt din familia crapului, de culoare deschisă, cu pete negre de-a curmezișul spatelui, care trăiesc în apele dulci din regiunea de șes Si: (pop) porcoi (3), (reg) mreană porcească, morun², murgoi, pește-moțănesc, pește-pestriț, pește-porcesc, pietrar, pietros, pitroc¹, porcan (3), porcaș, porcănel, porcoiaș (4), porculean (3), porculete (2), porculeț (3), porcuț (1), rancă¹ (Gobio gobio) 4 sm (Rar) Peștele Gobio uranoscopus. 5 sm (Rar) Peștele Gobio kessleri. 6 sm (Orn; reg) Ploier (6) ~-de-munte (Charadrius morinellus). 7 sn (Pop; reg; îf porșor) Porcoi (4). 8 sn (Reg; pgn; îaf) Porcoi (8). 9 av (Reg; îf poșor) Grămadă.

PROASPĂT adj. 1. (reg.) verde. (Pește ~.) 2. cald. (Pâine ~.) 3. moale, (reg.) puhav. (Cozonac ~.) 4. v. dulce. 5. rece. (A băut un pahar cu apă ~.) 6. v. neofilit. 7. v. curat. 8. actual, viu. (O amintire mereu ~.)

PROASPĂT adj. 1. (reg.) verde. (Pește ~.) 2. cald. (Pîine ~.) 3. moale, (reg.) puhav. (Cozonac ~.) 4. dulce. (Lapte ~.) 5. rece. (A băut un pahar cu apă ~.) 6. neofilit, neveștejit. (Flori ~.) 7. bun, curat, nealterat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, pur, purificat, salubru, sănătos, tare. (Aerul ~ de munte.) 8. actual, viu. (O amintire mereu ~.)

MÓRNĂ s. f. (Regional) Pește mic de culoare închisă (ALR I 1746/109), nedefinit mai de aproape, care trăiește în apele dulci (GRAIUL, I, 431). – Pl.: morne. – Etimologia necunoscută. Cf. magh. m á r n a.

CHEFAL ~i m. Pește marin cu corpul alungit, cu gura obtuză și cu solzi mari, care trăiește în ape dulci sau salmastre. /<ngr. kéfalos

PLANCTON ~oane n. 1) biol. Totalitate a organismelor vii (vegetale și animale), care trăiesc în apele dulci sau marine plutind pasiv sau aflându-se în stare de suspensie (constituind hrana unor pești și animale acvatice). 2): ~ atmosferic totalitate a particulelor mici (solide și lichide), care plutesc în atmosferă. /<fr. plancton, germ. Plancton

VIZĂ, vize, s.f. Pește din fam. acipenseridae (sturioni), prezent în Marea Neagră și Marea Caspică, dar frecvent și în apele dulci aferente, putând ajunge de 1,5-2 m lungime. – V. sturion

CLOCOTI, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fierbe în clocot, a fi în stare de ebuliție. Lîngă plitele încinse, copii desculți se uită cum clocotește în ceaune mămăliga puțină. CAMILAR, TEM. 43. Cuptorul se încinge și mai mult, încît pare o forță cosmică dezlănțuită. Înăuntrul lui, apa, pămîntul și focul, năprasnic clocotesc. BOGZA, C. O. 224. ◊ (Despre vasul în care fierbe un lichid) Samovarul clocotea. Ceaiul vărsat prin pahare luă o vopsea purpurie. NEGRUZZI, S.I 74. 2. (Despre ape) A se mișca agitat, a se agita puternic și zgomotos. Dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. I. 522. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Apa saltă, clocotește, Nici că se mai limpezește. ALECSANDRI, P. II 36. 3. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gînduri) A ajunge la un grad mare de intensitate, a fi gata să se dezlănțuie; a fierbe. Cu curtenii după el, [vodă] porni strigînd și clocotind de mînie. SADOVEANU, O. VII 19. În capul lui aprins clocotea un potop de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 106. 4. Fig. A răsuna cu putere, a vui. Și clocotește codrul!... Iată-l, – se zbuciumă, se-ndoaie, geme Bătut de neagra vijelie. IOSIF, P. 87. Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. – Pers. 3 și: (neobișnuit) clocotă (TOMA, C. V. 353), (rar) clocote (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 300). – Variantă: colcoti (ODOBESCU, S. III 81) vb. IV.

PLANCTON s. n. Totalitatea vietăților microscopice, plante și animale, care trăiesc în apele dulci și sărate pînă la o adîncime de 200 m, constituind hrana exclusivă a larvelor și a puilor de pești, iar pentru unele specii de pești hrana în tot timpul vieții. ◊ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă.

LIMNO- „baltă, mlaștină”. ◊ gr. limne, os „lac, baltă” > fr. limno-, germ. id., engl. id. > rom. limno-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază lacurile și apele stătătoare din punct de vedere biologic; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme din lacuri și mlaștini; ~biu (v. -biu), adj., care crește în lacuri sau în mlaștini; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) a cărui apă țîșnește de jos în sus, formînd un mic bazin, cu fund mîlos sau nisipos; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante superioare care cresc în lacuri, bălți și mlaștini; ~dendrobiu (v. dendro-, v. -biu), adj., (despre populații vegetale și animale) care trăiește într-un mediu acvatic format din apa acumulată în scorburile arborilor; ~fil (v. -fil₁), adj., (Despre plante) Care are afinitate pentru ape stătătoare. 2. (Despre pești) Care depune icrele în ape stătătoare; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante hidrofite fixate pe fundul apelor dulci ale lacurilor; ~gen (v. -gen₁), adj., limnicol*; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în limnologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care studiază fenomenele fizice și biologice referitoare la lacuri. 2. Ramură a hidrobiologiei care se ocupă cu studiul apelor dulci; ~metru (v. -metru₁), s. n., limnimetru*.

purice sm [At: DOSOFTEI ap. GCR I, 264/27 / V: ~rece, (rar) ~rec, (reg) ~ric / Pl: ~ici / E: ml pulex, -icis] 1 (Șîc ~-comun, ~-de-casă) Insectă de circa 2 mm lungime, de culoare neagră-cafenie, cu corpul turtit lateral, cu aparatul bucal pentru înțepat și supt și cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care parazitează omul (Pulex irritans). 2 Specii de insecte mici, asemănătoare cu puricele (1), parazite hematofage pe diverse animale. 3 (Fam; îe) A nu (mai) face (mulți sau prea mulți) ~ici sau ~ici mulți A pleca repede de undeva sau de la cineva. 4 (Fam; îae) A nu rezolva nimic acolo unde se duce. 5 (Fam; îe) A i se face inima cât un ~ sau a fi cu inima cât un ~ A se speria foarte tare de o primejdie iminentă. 6 (Reg; îe) A avea ~ici pe limbă A avea mâncărime pe limbă. 7 (Pop; îe) A avea ~ici A nu avea astâmpăr. 8 (Reg; îe) A face ~ici A fi nerăbdător. 9 (Pop; îe) A scutura (pe cineva) de ~ici A bate. 10 (Reg; îe) A-și scutura ~icii A scăpa de sărăcie. 11 (Rar; îlav) Nici cât (ai chiorî) un ~ Deloc. 12 (Pop; îe) A fi plin de parale ca câinele de ~ici A avea mulți bani. 13 (Pop; îlav) De când (sau pe când) se potcoavea ~le De demult. 14 (Pop; îal) Niciodată. 15 (Reg; îe) A i se cerni (cuiva) ~icii A nu-i păsa. 16 (Gmț; îc) ~-bătrân Păduche (Pediculus vestimenti). 17 (Șîc ~-de-câmp, ~-de-curechi, ~-de-grădină, ~-de-iarbă, ~-de-răsad, ~-de-varză, ~-verde) Insectă parazită mică, albastră sau verde, cu cap mic și antene subțiri, filiforme, care distruge legumele, mai ales varza (Haltica oleracea). 18 (Șîc ~-de-câmp, ~-de-iarbă, ~-de-in, ~-de-pământ, ~le-pământului) Insectă parazită mică, neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). 19 (Îc) ~-le-cânepii Insectă mică, verzuie sau arămie, cu luciu metalic, care atacă cânepa (Psylliodes attenuata). 20 (Îc) ~le-ciupercilor Insectă care sapă galerii în țesuturile ciupercilor (Hypogastrura manubrialis). 21 (Îc) ~le-inului Insectă mică, neagră-verzuie sau neagră-albăstruie, cu luciu metalic, care atacă plantele tinere de in (Aphthona euphorbiae). 22 (Îc) ~le-sfeclei Insectă care atacă frunzele sfeclei (Chaetocnema tibialis). 23 (Îc) ~le-dracului Insectă castanie, lunguiață și subțire, cu corpul păros, cu antene și picioare cărămizii, care, mai ales în stare de larvă, atacă rădăcinile grâului și ale ierbii Si: (reg) faur (Elater segetum). 24 (Îc) ~-de-omăt Insectă mică, neagră-verzuie, care trăiește iarna sub lemnele putrezite Si: (reg) puricaș (2) (Podura nivalis). 25 (Șîc ~-de-apă, ~-de-baltă) Crustacee inferioare mici de apă dulce stătătoare, transparente, cu corpul acoperit cu o crustă membranoasă, care sunt hrana de bază a puietului de pește Si: (liv) dafnie (Daphnia). 26 (Lpl) Puncte negre de pe țesăturile crude de bumbac, rezultate din resturi de semințe care aderă la fibre, și care, prin albirea țesăturilor, nu se mai observă. 27 (Reg) Ornament la bondiță. 28 (Trs; lpl) Puricei (8). 29^[1] (art; îcs) De-a ~le, de-a ~le pe labe Joc de copii în care jucătorul trebuie să prindă o minge, o bilă etc., așezată pe unul din capetele unei pârghii, care sare spre el în momentul când atinge celălalt capăt al pârghiei. 30 (Pop; șîs în ~ici, la ~; îcs) De-a ~recile, de-a ~recile pă babe Popic¹. 31 (Trs) Titirez cu care se joacă copiii. 32 (Mpl) Bucăți mici de piatră, beton, oțel etc. care se așază pe fundul cofragului, sub armături, pentru a menține armăturile în poziția prescrisă în timpul turnării betonului. 33 (Mpl) Cui mic cu floare mare, folosit în cizmărie, în tapițerie etc. 34 (Reg; mpl) Cui de lemn. 35 (Reg; mpl) Lemn subțire bătut pe pereții de lemn ai unei case, pentru a ușura fixarea tencuielii, a lutului. 36 (Trs) Pârghie de lemn care servește la ridicarea sau la coborârea pietrei morii. 37 (Trs) Bucată de oțel sau de fier fixată în centrul piuliței de sub fusul crângului morii, pe care se învârtește capătul de jos al fusului. 38 (Îrg; îf purece) Bucată de lemn sau de fier pe care se sprijinea grindeiul morii Si: (înv) broască (27). 39 (Reg) Parte a plugului nedefinită mai îndeaproape. 40 (Reg; îf purec) Plută². corectat(ă)

PIETRAR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește răpitor cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

PIETRAR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește teleostean răpitor, cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci, adânci, cu fundul pietros și nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

OBLEȚ (OBLÉTE) (< oblu, pop., „neted, drept”) s. m. Pește ciprinid, dulcicol, cu corpul zvelt și solzi mici, argintii, lung de 10-20 cm, cu gura oblică, fără mustăți (Arburnus alburnus). Trăiește în apele dulci din nordul și centrul Europei și ale Asiei. În România este abundent în Dunăre și în afluenții ei, în Deltă și în bălți. Din solzii lui se prepară „esența de Orient”, folosită la fabricarea perlelor artificiale. Sin. sorean. ◊ O. mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung de 10-25 cm, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoides); țușcov.

BENTO- „fundul apelor, adînc”. ◊ gr. benthos „adînc, adîncime” > fr. bentho-, germ. id., engl. id. > rom. bento-. □ ~fag (v. -fag), adj., (despre organisme) care se hrănește cu viețuitoare bentonice; ~fili (v. -fil₁), adj., s. m. pl., (pești) care depun icrele pe un substrat vegetal, pietros sau nisipos; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante fixate pe fundul mărilor sau al apelor dulci; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre sedimente marine) de origine organică vegetală sau animală; ~graf (v. -graf), s. n., aparat cu care se poate fotografia fundul mării la adîncimi foarte mari; ~scop (v. -scop), s. n., aparat de scufundare sferic, suspendat de nava de cercetări cu ajutorul unui cablu.