vintir sn [At: DAMÉ, T. 124 / V: (reg) ~il, ~ilă, ~ă sf / Pl: ~e / E: rs вентерй cf rs бентерь] Unealtă de pescuit, în formă de sac de plasă, lung și ascuțit la un capăt, întins pe mai multe cercuri, cu gura strâmtă și răsfrântă înăuntru pentru a nu ieși peștele, folosită în apele dulci Si: (reg) vârgă¹.