MELÉZ s. m., adj. 1. S. m. țesătură de mătase amestecată cu lînă (ȘIO II₁, 256) sau cu bumbac (CADE), care se fabrica în trecut. 6 bohcealîcuri, 4 de melezi, unul cusut, unul de borangiuc (a. 1 783). URICARIUL, XXI, 368. 1 boșcealăc de nun, dă meletu (a. 1815). IORGA, S. D. VII, 44. 4 cămăși dă pînză supțire, piepții, mînecile meletu. . . 1 boșcealîc dă ginere: cămașa, izmenile meletu (a. 1815). id. ib. Un tacîm de așternut, de agabanii. . . Un tacîm de melez (a. 1821). id. ib. XXII, 317. 4 patru cămeși melez, 2 două cămeși pînzâ (a. 1824) id. ib. XXI, 202. Țesea La burangic sau melez. C. STAMATI, ap. TDRG. .2 Adj. (Învechit, în forma méles) Amestecat. 10 ocă zahăr meles (a. 1 825). ap. T. PAPAHAGI, C. L. 30. 3. S. m. (Regional; în formele meles, méleț) Numele a doi pești de apă dulce: a) răspăr (Acerina schraetser). Cf. BĂCESCU, P. 36. Alții îi zic [peștelui] meles, adică amestecătură, din cauză că îl consideră ca corcitură de biban cu șalău. ANTiPA, F. I. 33 ; b) ghiborț (Acerina cernua). Cf. BĂCESCU, P. 36, ATILA, P. 320. – Pl.: (1, 3) melezi. – Și: melés s. m., adj. ; meléț (BĂCESCU, P. 36), melét s. m. – Din tc. melez „ amestec ”.