NUTAȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

VAL¹, valuri, s. n. I. 1. Masă de apă care înaintează prin mișcări oscilatorii la suprafața unei mări, a unui fluviu etc., formând creste și adâncituri; talaz. ◊ Loc. adv. Val-vârtej = în mare grabă, foarte repede; vijelios. În valuri sau valuri-valuri = a) unul după altul, succesiv; b) din plin, cu grămada. ◊ Expr. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Valurile tinereții = inconsecvența, dibuirile inerente vârstei tinere. Valul (sau valurile) vremii = curgere, trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 2. P. anal. Ceea ce se mișcă, vine în cantitate mare sau se năpustește ca niște valuri (I 1); ceea ce poate fi comparat (ca formă și mișcare) cu un val. 3. Fig. (Înv. și pop.) Încercare grea; neplăcere, necaz. II. 1. Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton; vălătuc, trâmbă. ◊ Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei care se folosesc ca sfoară de legat. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit. 3. (Reg.) Tăvălug. 4. (Pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfășoară lanțul care ține găleata la o fântână. 5. (În sintagma) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței. – Din sl. valŭ.

TREMURA, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar, despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare.

BALANS ~uri n. Mișcare oscilatorie; oscilație; pendulare; legănare. /v. a balansa

NUTAȚIE ~i f. 1) Mișcare oscilatorie a axei de rotație a unui corp solid, care are loc concomitent cu precesia. 2) astr. Oscilație a axei Pământului, cauzată de atracția Soarelui și a Lunii. 3) Mișcare latentă și în spirală a vârfului unor plante în jurul axei lor. /<fr. nutation, it. nutazione

BASCULĂ s.f. 1. Aparat pentru cîntărit greutăți mari, de tipul balanței. 2. Pîrghie cu punctul de sprijin la mijloc rezemat pe o axă, asrfel încît să permită o mișcare oscilatorie liberă. ♦ Aparat de gimnastică folosit pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice. ♦ Dispozitiv care permite modificarea poziției, în plan orizontal și vertical, în raport cu axa optică a unei părți a aparatului fotografic. 3. Partea metalică a armelor de vînătoare cu țevi mobile. [< fr. bascule, cf. it. basculla].

NISTAGMUS s.n. (Med.) Mișcare oscilatorie ritmică și involuntară a bulbului ocular. [< fr. nystagmus, cf. gr. nystagmos – oscilație].

PENDULA vb. I. intr. A avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila. ♦ (Fig.) A fi nehotărît. [Cf. it. pendolare].

BASCULĂ s. f. 1. balanță cu două brațe inegale, pentru greutăți mari. 2. pârghie cu punctul de sprijin la mijloc pe o axă, încât să permită o mișcare oscilatorie liberă. ◊ aparat de gimnastică pentru executarea diferitelor sărituri acrobatice. ◊ dispozitiv care permite modificarea poziției în raport cu axa optică a unei părți a aparatului fotografic. 3. partea metalică a armelor de vânătoare cu țevi mobile. (< fr. bascule)

EPIROGENETIC, -Ă adj. referitor la epirogeneză. ♦ mișcări ~e = mișcări oscilatorii de ridicare sau de scufundare ale scoarței terestre care se produc pe suprafețe întinse. (< germ. epirogenetisch)

NISTAGMUS s. n. mișcare oscilatorie ritmică și involuntară a globilor oculari. (< fr. nystagmus)

PENDULA vb. intr. a avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziția de echilibru. ◊ (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii. ◊ (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât. (< it. pendolare)

REZONANȚĂ s. f. 1. fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate; proprietate a unor corpuri sau încăperi de a întări și prelungi sunetele. ♦ cutie de ~ = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde. 2. creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. (chim.) teorie a mezomeriei, potrivit căreia structura reală a unei particule chimice este un fenomen dinamic ce presupune un tip special de mișcare oscilatorie a electronilor de valență. 4. (fig.) ecou, rezultat, răsunet. 5. (lingv.) timbru (II). (< fr. résonance)

SEIȘĂ s. f. mișcare oscilatorie verticală a apei unui lac sau a unei mări aproape de țărm, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice. (< fr. seiche)

VIBRAȚIE s. f. 1. (fiz.) mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic de o parte și de alta a unei poziții de echilibru, cu o frecvență relativ înaltă; vibrare, oscilație. 2. (fig.) emoție puternică. (< fr. vibration, lat. vibratio)

abraziune, (engl. = abrasion) proces de eroziune a țărmurilor marine și lacustre, desfășurat sub acțiunea mecanică a valurilor, mareelor, curenților, blocurilor de gheață etc. A. marină este foarte activă în dreptul țărmurilor înalte, cantitatea de material clastic eliberată fiind dependentă de natura petrografică și de structura geologică a țărmurilor respective. Prin a. îndelungată, faleza se retrage, lăsând în fața ei o plat. de a. care, afectată de mișcări oscilatorii verticale, devine terasă de a. (emersă sau submersă). acaustobiolit,(engl. = acaustobiolith) rocă sedimentară, organoge-nă, necombustibilă; ex. calcar recifal, radio-larit etc. Ant. caustobiolit. accesoriu, constituent ∼, (engl. = accsessory) calificativ atribuit unui min. existent în roci în cantități reduse, de regulă sub 5%, care nu influențează diagnos-ticul și rezultatul analizelor (zircon, rutil, apatit în rocile magmatice; granat, spinel, disten în rocile metamorfice); în rocile sedimentare clastice min. a. sunt remaniate din formațiuni preexistente și constituie fracțiunea grea a acestora. V. min. grele. În cazul piroclastitelor, min. a. sunt fragmentele provenite din efuziuni sau extruziuni mai vechi (Carozzi, 1960).

oscilatorii, mișcări (pl.), (engl.= oscillatory motions (fluctuations)) oscilații generale (Belousov) ale scoartei terestre care determină transgresiunile și regresiunile marine, fără modificări în structura scoarței (sin. mișcări epirogenice), și oscilații ondulatorii, care generează fosele geosinclinale, sineclizele, geoanticlinalele și anteclizele.

BALANS mișcări oscilatorii executate de o aeronavă cauzate de bruscarea comenzilor sau de modificarea condițiilor meteorologice. Balansul se poate produce în sens longitudinal – tangaj, în sens transversal – ruliu sau sub efectul combinat al celor două componente principale.

RULIU mișcare oscilatorie a aeronavei sau a unui parașutist în cădere liberă, în jurul axei longitudinale, manifestată prin balansare.

TANGAJ mișcare oscilatorie longitudinală, în jurul axului ce trece prin centrul de greutate al aeronavei (sau a parașutistului în cădere liberă), influențând negativ stabilitatea aparatului și condițiile de tragere cu armamentul de bord.

BALANS, balansuri, s. n. Mișcare oscilatorie, de pendulare; legănare. – Postverbal al lui balansa.

heliofizioterapeutic, -ă adj. (med.) ◊ „Este știut că numeroși pacienți pleacă la mii de kilometri pentru a ajunge la Alma Ata, unde funcționează un sanatoriu heliofizioterapeutic în vederea unor ședințe de «terapie solară». Pentru a evita această lungă deplasare, heliotehnicianul B.P. a proiectat și construit, în apropiere de Moscova, un dispozitiv experimental care a trecut cu succes încercările. Dispozitivul cuprinde un reflector-oglindă de dimensiuni impunătoare (2/1,4 metri), instalat într-o ramă specială și care poate efectua cu ușurință mișcări oscilatorii.” Sc. 19 III 74 p. 6 //din helio- + fizioterapeutic//

PENDÚL (< fr.; lat. pendulus „care este suspendat”) s. n. Corp care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe sub acțiunea gravitației sau a unor forțe elastice sau cvasielastice (ex. p. elastic, p. de torsiune, p. fizic etc.). Perioada mișcării oscilatorii a p. depinde de caracteristicile lui constructive, de valoarea forței care îl acționează și de amplitudinea oscilațiilor. În cazul oscilațiilor de mică amplitudine, perioada nu mai depinde de mărimea acesteia și de amplitudine, rămânând constantă pentru același pendul; aceasta este legea izocronismului descoperită de Galilei care permite utilizarea p. la măsurarea timpului. ◊ P. fizic (sau compus) = corp capabil să oscileze sub acțiunea propriei greutăți, în jurul unei axe ce nu trece prin centrul său de greutate. ◊ P. matematic (sau simplu) = p. teoretic constituit dintr-un punct material care poate oscila sub sub acțiunea greutății proprii, fără frecare, pe un cerc situat în plan vertical. ◊ P. sincron = p. matematic ce are aceeași perioadă cu un pendul fizic dat. ◊ P. de torsiune = corp susținut de un fir elastic, capabil să oscileze în jurul unei poziții de echilibru prin torsionarea firului.

*oscilatóriŭ, -ie adj. (lat. științific oscillatorius). Care e de natura oscilațiuniĭ: mișcare oscilatorie.

NISTÁGMUS (< fr.; {s} gr. nystagmos „ațipire”) s. n. Stare patologică manifestată prin mișcări oscilatorii, ritmice, în special laterale, ale globurilor oculari, cauzată de contracțiile spastice ale mușchilor ochilor; este simptomul unei afecțiuni a centrilor nervoși.

oscilatoriu a. 1. care e de natura oscilațiunilor: mișcare oscilatorie; 2. fig. care se mișcă alternativ în sens invers.

VAL¹, valuri, s. n. I. 1. Undă formată la suprafața oceanelor, a mărilor și a lacurilor prin mișcarea oscilatorie a maselor de apă datorită vântului, mai rar, unui cutremur; talaz. ◊ Loc. adv. Val-vârtej = în mare grabă, foarte repede; vijelios. În valuri sau valuri-valuri = a) unul după altul, succesiv; b) din plin, cu grămada. ◊ Expr. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Valurile tinereții = inconsecvența, dibuirile inerente vârstei tinere. Valul (sau valurile) vremii = curgere, trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 2. P. anal. Ceea ce se mișcă, vine în cantitate mare sau se năpustește ca niște valuri (I 1); ceea ce poate fi comparat (ca formă și mișcare) cu un val. 3. Fig. (Înv. și pop.) încercare grea; neplăcere, necaz. II. 1. Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special de lemn sau de carton; vălătuc, trâmbă. ◊ Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei care se folosesc ca sfoară de legat. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit. 3. (Reg.) Tăvălug. 4. (Pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfășoară lanțul care ține găleata la o fântână. 5. (În sintagma) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul² de crucea căruței. – Din sl. valŭ.

BALANSIER, balansiere, s. n. 1. Element al unui mecanism care poate transmite o mișcare oscilatorie de la o extremitate la alta; balansor. Balansier de ceasornic. 2. Bară lungă și subțire utilizată de acrobații pe sârmă pentru a-și menține echilibrul. 3. Organ de echilibru pentru zbor la insectele diptere, în formă de măciucă, situat pe metatorace. [Pr.: -si-er. – Var.: (înv., 2) balanțier s. n.] – Din fr. balancier.

TREMURA, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare.

NUTAȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale și în oscilații laterale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

BALANS, balansuri, s. n. (Mai ales la sg.) Mișcare oscilatorie, de pendulare; balansare, oscilare, legănare.

CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt») Mișcare oscilatorie puternică a scoarței pămîntului, provocată de dizlocări subterane, de erupții vulcanice etc. De. prin văi ajungea un vuiet surd... ce prevestea apropierea unui cutremur de pămînt. HOGAȘ, M. N. 216. Prin cutremur pămîntul rovini deschide. CONACHI, P. 265. Cînd se întîmplă cutremure de pămînt, omul e foarte ingrijat. ȘEZ. II 193. 2. Fig. înfiorare, cutremurare, fiori (de spaimă, de scîrbă, mai rar de plăcere); p. ext. frică, groază. S-a scuturat în întreaga-i făptură de un cutremur și a închis ochii ca și cum ar fi poftit să moară. SADOVEANU, N. F. 15. Zău, mamă, de cîte ori mă gîndesc la boierul acela, parcă m-apucă un fel de cutremur. BUJOR, S. 87. Flori cîntau în aer... și murmurul lor implea lumea de un cutremur voluptos. EMINESCU, N. 66. Se duse acasă, plin de frică și cutremur. ȘEZ. V 35. ◊ Fig. Văile gem și geme și urlă pămîntul, Plin de cutremur și el, de spaima cumplitului urlet. COȘBUC, P. II 61.

PENDULA, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre un pendul) A face mișcări oscilatorii (lente); p. ext. (despre alte lucruri) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; a se legăna, a se pleca într-o parte și într-alta; a oscila. (Fig.) Peste valurile lui [ale Oltului] alte valuri de oameni au trecut, dintr-o parte în alta și înapoi, pendulînd între răsărit și apus. BOGZA, C. O. 411.

TREMURA, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului, uneori urmat de determinări arătînd cauza) A face mișcări involuntare, bruște și continue, provocate de frig, de o boală, de o emoție etc. Tremura de mînie și de nerăbdare. DUMITRIU, N. 30. Sînt un moșneag, dar încă nu-mi tremură mîna. C. PETRESCU, C. V. 289. Era ger, el era cam subțire îmbrăcat, și-a tremurat toată noaptea. VLAHUȚĂ, O. A. I 93. Viscolul frămîntă lumea... turmele tremură. ALECSANDRI, P. III 13. ◊ (Prin exagerare) Tremurau hainele pe el. DUMITRIU, N. 30. ◊ (Poetic) Deasupra, în albastru, tremurau ciocîrlii, vărsînd puhoiul lor amețitor de cîntece. SADOVEANU, O. I 120. ◊ (Cauza acțiunii devine subiect) Era puțin palid. O emoție grea i se citea pe față și-i tremura în degete. REBREANU, R. I 295. Ura veche-i tremură pe buze. D. BOTEZ, F. S. 65. ◊ Expr. A tremura carnea pe cineva, v. carne. ◊ Tranz. Caii își tremurau pielea în grajdurile întunecoase. DUMITRIU, N. 187. Tomșa nu zise nimic; își tremură mîna pe lîngă buzduganul lui; apoi răsuflă greu pe nări. SADOVEANU, O. VII 14. ◊ Tranz. fact. Ce-l înfricoșează? Ce-l tremură? I. CR. III 144. 2. (Despre plante și părți ale lor) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a se mișca, a se clătina. În fața prispei vor tremura arțarii. ARGHEZI, V. 228. Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară. IOSIF, P. 58. Flori albastre tremur’ ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. Frunza-n codru tremura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Poetic) Tremurau colorile cîmpiilor și unduiau ogoarele și lanurile. SADOVEANU, O. VI 336. Vîntul tremură-n perdele. EMINESCU, O. I 113. ◊ Tranz. În dreptul ferestrei un cais tînăr își tremura frunzele. CAMiL PETRESCU, N. 68. Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur’ creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. (Fig.) Liniște plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii. SADOVEANU, O. V 179. ♦ (Despre lumini și umbre) A licări, a juca (6). Ici-colo, prin vîlcele, prin văgăuni, tremurau lumini de pe la căsuțele de bîrne ale muntenilor. SADOVEANU, O. VIII 12. Pe zidul dintre ușa lui Herdelea și a lui Brumaru parcă tremura o umbră cenușie. REBREANU, R. I 227. ◊ Tranz. Lumina... tremură umbre fumurii. STANCU, D. 221. ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare, a se încreți. Din lăptoc, pe sub roți, tremură apa cu sunet de cristal. SADOVEANU, O. VII 345. Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. Apa tremură spre zări, Verde și adîncă. TOPÎRCEANU, S. A. 56. ♦ (Despre pămînt) A se zgudui, a se cutremura sau a da impresia că se zguduie. Și patru cai aleargă cu patru portărei, Topește-se pămîntul cum tremură sub ei. COȘBUC, P. II 195. ◊ Refl. (Rar) Cerul de se-ntuneca, Pămîntul se tremura. TEODORESCU, P. P. 33. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea tremurături, variații de ton (din cauza unei emoții), a fi nesigur. Tremură glasul mătușii Uțupăr. STANCU, D. 19. Cîntecul tremura pe strune ca un bocet. SADOVEANU, O. I 304. Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. I 29. ◊ Fig. Bucuria îi tremura în inimă, mereu vie și stăpînitoare. REBREANU, I. 80. Atîta durere înăbușită tremura în vorbele acestea cu înțeles ascuns, că n-am îndrăznit a-l mai întreba nimic. BART, S. M. 24. ◊ Tranz. [Ciocîrlia] cîntăreața luminii ș-a muncii își tremura melodia în cerul înalt. SADOVEANU, O. VI 336. 4. Fig. A fi cuprins de o emoție puternică. Inima ei de soră tremura, așteptînd o vorbă de-a lui. CAMIL PETRESCU, O. I 590. Totuși Baloleanu, oricît îi tremura sufletul, își păstra aparența de liniște și hotărîre. REBREANU, R. II 235. A fost o clipă-n care-am tremurat amîndoi De-o nențeleasă fericire. D. BOTEZ, P. O. 82. Ah! cît îmi tremură inimioara! ALECSANDRI, T. I 92. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. În fața unui revolver nu tremur. DELAVRANCEA, H. T. 48. O, nu te teme-mi zice, Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ Expr. A tremura după ban = a fi lacom de bani, a fi zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3.

VIBRAȚIE, vibrații, s. f. 1. Mișcare periodică de du-te vino, cu frecvență relativ înaltă; mișcare oscilatorie, vibrare (1). Un clopot bătu de patru ori, limpede și cu vibrații prelungi. DUMITRIU, N. 98. Vibrație sonoră = vibrație perceptibilă pentru ureche. (Glumeț) Jos pe-un vîrf de campanulă Pururea-n vibrație, Și-a oprit o libelulă Zborul plin de grație. TOPÎRCEANU, P. 155. 2. Vibrare (2). Bolta cerească se limpezise și, în vibrația orbitoare a dimineții, părea căptușită cu o imensă pînză de mătasă albastră. BART, S. M. 54.

PENDULAR adj. oscilant, oscilatoriu. (Mișcări ~.)

joc sn [At: VARLAAM, C. 330/2 / Pl: ~uri / E: ml jocus, -um] 1 Activitate distractivă, mai ales la copii Si: joacă (1), (reg) jocot (2). 2 (Cdp fr jeu de société; îs) ~ de societate Distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. 3 (Îs) ~ de cuvinte Glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit Si: calambur. 4 (Înv; îas) Glumă proastă făcută pe seama cuiva. 5 (Îlv) A-și bate ~ (de cineva) A batjocori pe cineva. 6 (Pfm; d. o fată; îal) A întreține raporturi sexuale, cu forța sau prin înșelătorie. 7 (Îls) Bătaie de ~ Batjocură. 8 (Îs) ~ de noroc Distracție cu cărți, cu zaruri etc., care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli acceptate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare. 9 (Ccr) Partidă de joc (8) care este în curs. 10 (Îe) A fi în ~ A se afla într-o situație critică. 11 (Îae) A fi în pericol. 12 (Îae) A fi vorba de... 13 (Îe) A-și pune (sau a-i fi cuiva) capul sau viața în ~ A-și risca viața. 14 (Îe) A pune (totul) în ~ A risca (totul) în vederea realizării unei acțiuni nesigure. 15 (Îe) A juca un ~ mare (sau periculos) A întreprinde o acțiune riscantă. 16 (Îe) A descoperi (sau a pricepe) ~ul cuiva A înțelege manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. 17 (Îe) A face ~ul cuiva A servi, conștient sau nu, interesele cuiva. 18 (Îs) Casă de ~ Loc în care se practică jocurile (8) de noroc. 19 Totalitate a obiectelor care formează un set, un ansamblu, folosit la practicarea unui joc (8). 20 Fel de a juca. 21 (După fr; îe) ~urile sunt făcute Totul este deja hotărât. 22 (Îs) ~ de bursă Speculare a valorilor cotate la bursă. 23 Competiție sportivă de echipă. 24 (Îs) ~uri olimpice Întreceri sportive la vechii greci, reluate și în timpurile moderne, cuprinzând mai multe discipline sportive la care participă mai multe țări. 25 Mod specific de a se comporta într-o întrecere sportivă. 26 Interpretare a unui rol într-o piesă, într-un film, într-o operă etc. 27 Fel în care se interpretează un rol. 28 (Îs) ~ de scenă Totalitate a mișcărilor și a atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol sau ale unui cântăreț în timpul interpretării unei melodii. 29 Interpretare a unui dans. 30 (Ccr) Dans popular. 31 Melodie după care se dansează. 32 (Pgn) Horă. 33 (Pex) Petrecere populară la care se dansează. 34 (Ccr) Loc unde se dansează. 35 (Îe) Dac-ai intrat în ~, trebuie să joci! Dacă te-ai angajat la ceva, nu mai poți da înapoi. 36 (Gmț; îs) ~ul lui Adam și al Evei Dragoste. 37 (Pop; îe) Nu zice hop! pân-a nu intra în ~ Nu te bucura înainte de a vedea sfârșitul. 38 (Fig) Fel de a se mișca sau de a acționa pentru a obține un rezultat. 39 (Spt; îs) ~ de picioare Fel de a se mișca specific boxerilor în ring. 40 (Fig) Mișcare rapidă și capricioasă a unor lucruri. 41 Mișcare oscilatorie. 42 (Fig) Tremurătură. 43 (Fig) Alternare. 44 (Lpl; fig; îs) ~uri de lumină Reflexe mobile produse de lumină pe suprafața lucioasă a unui obiect. 45 (Lpl; fig; îs) ~uri de apă Mișcări diferite și combinate ale apei ce țâșnește din fântânile arteziene. 46 (Teh) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 47 Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. 48 (Îs) Teoria ~urilor Teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 49 (Muz; îs) ~ de clopoței Glockenspiel. 50 (Spt; rar) Diviziune mai mică decât setul la tenis de câmp Si: game.

juca [At: CORESI, EV. 493/10 / Pzi: joc, 2 joci, 3, 6 joacă, 4 jucăm, 5 jucați / E: ml *jocare] 1 vr A glumi. 2 vr A nu lua în serios. 3 vr A nu da importanța cuvenită unui lucru. 4 vr A se desfăta. 5 vr (Îe) A învăța jucându-se A învăța fără efort. 6 vr (Îe) A se ~ cu banii A fi foarte bogat. 7 vr (Imp; îae) A nu da importanță banilor. 8 vr (Îe) A se ~ cu sănătatea A nu se îngriji de sănătate. 9 vr (Îe) A se ~ cu viața A se expune primejdiei. 10 vr (Pop; îe) Cine se joacă cu dracu', dă și peste tată-său O mică greșeală te împinge spre alta mai mare. 11 vr (Pfm; îe) A se ~ cu focul A trata cu ușurință o problemă gravă sau un lucru primejdios. 12 vr (Rar; îae) A nu lua dragostea în serios. 13 vr (Pop; îe) Nu te ~ cu tichia chelului Se spune cuiva care nu ia în serios un lucru grav. 14 vr (Îe) Te joci Crezi că-ți poți măsura puterile cu cineva. 15 vr A-și petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării Si: a se distra. 16 vr A face haz de cineva sau de ceva. 17 vr (Pex) A-și bate joc de cineva. 18 vr A șicana pe cineva. 19 vt (Îe) A ~ cuiva o festă (sau, pop, renghiul) A face cuiva o farsă. 20 vt (Îae) A păcăli pe cineva. 21 vr (Rar; îe) A se ~ cu o femeie A avea relații sexuale cu o femeie. 22 vr (Iuz; îe) A se ~ curvia A fi desfrânat. 23-24 vi A-și petrece timpul la jocuri (de noroc sau) de societate. 25 vt (La jocul de cărți) A da o carte jos. 26 vi (La jocul de cărți) A pune în joc o sumă de bani. 27 vt (Înv; la jocul de cărți; îe) A ~ din mână A juca (25) fără a ridica talonul. 28 vt A miza pe o carte, pe un număr etc. 29 vt (Fig) A-și asuma un mare risc. 30 vi (Îe) A ~ la bursă A specula valori cotate la bursă. 31 vi A participa ca jucător la o competiție sportivă. 32 vt A practica un anumit sport. 33 vi A interpreta un rol într-o piesă sau într-un film. 34 vrp (C. i. o piesă de teatru) A fi reprezentată pe scenă. 35 vi (D. trupe de teatru) A da o reprezentație. 36 vt (D. film; rar) A rula pe ecrane. 37 vrp (D. o piesă de teatru) A se pregăti. 38 vr (Înv; îe) Se joacă o drăcie Nu-i lucru curat. 39 vt (Îe) A ~ un rol (important) sau (înv) a ~ o rolă A fi factor hotărâtor într-o afacere. 40 vt (Îae) A avea o mare însemnătate. 41 vt (Îae) A fi decisiv pentru cineva sau ceva. 42 vi (Pop; d. oameni) A dansa. 43 vi (Fig; d. oameni sau animale) A se mișca într-un anumit ritm. 44 vi (Pan; rar) A face acrobații pe sârmă. 45 vt A interpreta un dans. 46 vt (Reg; îe) Joacă verbuncul A sări în sus de durere. 47 vt (Reg; îe) A ~ drăgaica A fi neastâmpărat. 48 vt (Îae) A sări. 49 vt (Reg) A invita pe cineva la dans. 50 vr (Reg; îe) A-și ~ calul A-și face voia cu cineva. 51 vt A sili pe cineva să se supună voinței tale. 52 vt A înșela pe cineva. 53 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva pe degete A sili pe cineva să facă ce vrei. 54 vt (Îae) A duce pe cineva de nas. 55 vt (Pop; îe) A-ți ~ pe cineva în ciur sau în palmă A duce pe cineva după voia proprie. 56 vt (Îe) A ~ pe sfoară A înșela. 57 vt (Îe) A i-o ~ cuiva A râde de cineva. 58 vt (Îae) A înșela pe cineva. 59 vt (Îvp; îe) A ~ cuiva vicleșug (sau un lucru neplăcut) A înșela pe cineva. 60 vt (Pop; îe) A-și ~ (sau a-și face) mendrele A-și satisface toate capriciile. 61 vt (Reg) A bate pe cineva. 62 vi (Frm; iuz) A cânta la un instrument. 63 vi (D. obiecte) A nu fi bine fixat. 64 vi (Pex; d. obiecte) A se mișca. 65 vi A face mișcări oscilatorii sau ritmice. 66 vi (D. părți ale corpului) A se clătina. 67 vi (Pex) A tremura. 68 vi (D. culori) A avea sclipiri jucăușe. 69 vi (Îe) A-i ~ cuiva ceva A i se mișca fără voie. 70 vi (D. ochi; îae) A i se bate. 71 vi (Pop; îe) A-i ~ cuiva ochii în cap Se spune despre un om șiret cu o privire nesigură. 72 vi (Îae) Se spune despre un om isteț, cu privirea ageră, inteligentă. 73 vi (Fam; îe) Îi joacă paraua (sau banii) A nu duce lipsă de bani. 74 vi (Reg; îe) A ~ fețe A face fețe fețe. 75 vi (Pop; îe) Joacă seceta Se zice când, din cauza secetei mari, se văd tremurături ale aerului dogoritor. 76 vi (Pop; îe) A-i ~ cuiva coliva în piept A fi pe moarte. 77-78 vir (D. copil în pântecele mamei) A (se) mișca. 79 vi (Înv; în superstiții; d. o comoară, bani) A face vâlvătăi după ce au fost îngropați în pământ. 80 vi (Fig; d. ființe) A șovăi. 81 vt (Reg; îe) A ~ albinele A umbla cineva la stupi. 82 vt A face să se miște Si: a clătina. 83 vt (Pex) A scutura. 84 vt A arunca în sus și a prinde din nou. 85 vt (Spt; îe) A ~ balonul (sau mingea) A lovi balonul cu mâna sau cu piciorul. 86 vt (D. pluta undiței) A se mișca pe fața apei, semn că s-a prins ceva. 87-88 vi (D. lucruri văzute în mișcare) (A se mișca sau) a da impresia că se mișcă repede și tremurat. 89 vi (D. piesele unei mașini, ale unui angrenaj etc.) A se deplasa într-un spațiu restrâns. corectat(ă)

jucare sf [At: CORESI, EV. 493/10 / Pl: ~cări / E: juca] 1 Joc (1). 2 Glumire. 3 Neluare în serios Si: jucat¹ (3). 4-5 Desconsiderare a (importanței sau) gravității unui lucru Si: jucat¹ (4-5). 6 Desfătare. 7 Petrecere a timpului cu diferite jocuri sau jucării Si: distrare, jucat¹ (7). 8 Glumire pe seama cuiva Si: jucat¹ (8). 9 Batjocorire. 10 Șicanare. 11 Păcălire a cuiva Si: jucat¹ (11). 12-13 (Euf) Întreținere a unor raporturi sexuale (nepermise de codul moral) Si: jucat¹ (12-13). 14-15 Petrecere a timpului la jocuri (de noroc sau) de societate Si: jucat¹ (14-15). 16 (La jocul de cărți) Fiecare dintre participările, potrivit regulilor jocului, de câte ori îi vine rândul unui jucător Si: jucat¹ (16). 17 (La jocurile de noroc) Punere în joc a unei sume de bani Si: jucat¹ (17). 18 Mizare pe o anumită carte sau pe un anumit număr Si: jucat¹ (18). 19 (Fig) Asumare a unui mare risc Si: jucat¹ (19). 20 Speculare a unor valori la bursă Si: jucat¹ (20). 21 Practicare a unui anumit sport Si: jucat¹ (21). 22 Participare, în calitate de jucător, la o competiție sportivă Si: jucat¹ (22). 23 Interpretare a unui rol într-o piesă sau într-un film Si: jucat¹ (23). 24 Reprezentare pe scenă a unei piese de teatru Si: jucat¹ (24). 25 Pregătire a unei piese de teatru Si: jucat¹ (25). 26 Dansare. 27 Mișcare într-un anumit ritm Si: jucat¹ (27). 28 (Pan) Executare a unor acrobații pe sârmă Si: jucat¹ (28). 29 Interpretare a unui dans Si: jucat¹ (29). 30 (Fig) Satisfacere a tuturor capriciilor Si: jucat¹ (30). 31 (Reg) Batere. 32 (Fig) Înșelare. 33 (Frm; îvr) Cântare la un instrument Si: jucat¹ (33). 34-35 Mișcare (datorită fixării insuficiente) a unor obiecte Si: jucat¹ (34-35). 36 Efectuare a unor mișcări oscilatorii sau ritmice Si: jucat¹ (36). 37 Tremurare. 38 Sclipire a unor culori Si: jucat¹ (38). 39-40 Clătinare ritmică (involuntară) a unor părți ale corpului cuiva Si: jucat¹ (39-40). 41 (Spc) Zbatere a ochilor Si: jucat¹ (41). 42 (Pex) Scuturare. 43 Mișcare a copilului în pântecele mamei Si: jucat¹ (43). 44 vi (Înv; în superstiții) Apariție a unor flăcări deasupra locului unde se ascunde o comoară Si: jucat¹ (44). 45 Imprimare a unei mișcări unui obiect Si: jucat¹ (45). 46 Aruncare în sus și prindere din nou a unui obiect Si: jucat¹ (46). 47 Lovire a mingii cu mâna sau cu piciorul Si: jucat¹ (47). 48 Mișcare pe fața apei a plutei undiței, semn că s-a prins ceva Si: jucat¹ (48). 49-50 vi (Mișcare a unei imagini sau) lăsare a impresiei că se mișcă repede și tremurat Si: jucat¹ (49-50). 51 Deplasare într-un spațiu restrâns a pieselor unei mașini Si: jucat¹ (51).

jucat², ~ă a [At: JARNÍK-BÂRSEANU, D. 361 / Pl: ~ați, ~e / E: juca] 1 (Rar) Care nu este luat în serios. 2-3 (Rar) A cărui (importanță sau) gravitate nu este luată în serios. 4 (D. bani) Cheltuit pe nimicuri. 5 (D. sănătate) Primejduit din nepăsare. 6 (D. viață) Riscat. 7 (D. oameni) De care cineva își bate joc cum vrea. 8 (D. oameni) Păcălit². 9 (D. oameni) Escrocat. 10 (D. cărți de joc) Care a fost pus pe masă. 11 (D. cărți de joc) Cu care s-a participat deja la joc. 12 (D. un număr, o carte etc.) Pe care se mizează. 13 (D. un risc) Asumat. 14 (D. bani) Pus în joc. 15 (D. valori la bursă) Speculat. 16 (D. un meci) Care a avut loc. 17 (D. un spectacol) Care a fost reprezentat. 18 (D. oameni) Invitat la dans. 19 (Fig; d. oameni) Silit să se supună cuiva. 20 (Frm; îvr) Cântat la un instrument. 21 Tremurat. 22 Mișcat. 23 (D. piese) Care are o mișcare oscilatorie, nefiind bine fixat. 24 (D. culori) Schimbător. 25 (D. culori) Sclipitor. 26 (D. obiecte) Clătinat. 27 (D. obiecte) Scuturat. 28 (D. obiecte) Aruncat în sus și prins din nou. 29 (D. obiecte) Jonglat. 30 (D. minge, în timpul unui joc sportiv) Atins de un jucător și pasat altui jucător. 31 (D. o parte a corpului) Zvâcnit. 32 (D. o parte a corpului) Zbătut. 33 (D. pluta undiței) Mișcat de către peștele care s-a prins. corectat(ă)

nutație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: lat nutatio, fr nutation] 1 (Ast) Oscilație a axei unui astru în cursul mișcării de procesiune. 2 (Spc) Mișcare oscilatorie periodică a axei Pământului, datorată atracției variabile pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 3 (Fiz) Componentă a mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 4 Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale.

pâlpâire sf [At: DDRF / V: (rar) ~pă~ sf / Pl: ~ri / E: pâlpâi] 1 Creștere și descreștere în intensitate a unei flăcări în timpul arderii Si: pâlpâit¹ (1), (rar) pâlpâitură (1). 2 Pocnire a focului în timpul arderii Si: pâcâire, pâlpâit¹ (2), (rar) pâlpâitură (2). 3 Creștere și scădere intermitentă a luminii Si: pâlpâit¹ (3), (rar) pâlpâitură (3). 4 Fâlfâit de aripi Si: pâlpâit¹ (4), (rar) pâlpâitură (4). 5 (Pan) Mișcare oscilatorie ușoară a unui ax de simetrie Si: pâlpâit¹ (5), (rar) pâlpâitură (5).

pendul sn [At: CR (1829), 198¹/19 / V: ~ă sf, (înv) ~del, pan~ / Pl: ~e / E: fr pendule, lat pendulus, ger Pendel(uhr)] 1 (Îf pendulă; șîs ceas cu ~) Ceas de perete sau de masă, a cărui mișcare este reglată de un pendul (3) și care de obicei marchează orele și jumătățile de oră prin sunete. 2 (Îs) ~ă astronomică Aparat de măsură a timpului bazat pe izocronismul micilor mișcări ale pendulului matematic. 3 Corp solid, suspendat într-un punct fix, care execută mișcări oscilatorii (într-un plan fix) de îndată ce este scos din poziția de echilibru stabil. 4 (Pex) Dispozitiv sau piesă a unui mecanism, a cărui oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 5 (Spc) Limbă a pendulului (1). 6 (Îs) ~ matematic (sau ideal, simplu) Aparat alcătuit dintr-un corp de dimensiuni foarte mici (considerat ca un punct material greu) atârnat la unul dintre capetele unui fir extensibil și subțire, astfel încât, sub acțiunea propriei sale greutăți, oscilează în jurul celuilalt capăt fix al firului. 7 (Îs) ~ fizic (sau compus, real) Pendul (3) considerat ca fiind compus dintr-o infinitate de pendule simple de lungimi diferite. 8 (Îs) ~ul lui Foucault Pendul matematic al cărui punct de suspensie participă la mișcarea de rotație diurnă a pământului. 9 (Îs) ~ electric Pendul (3) care este folosit ca electroscop. 10 (Îs) ~ compensator Pendul matematic astfel construit încât să păstreze, la orice temperatură, aceeași lungime.

tremura vi [At: PSALT. HUR. 96^v/18 / V: (înv) trăm~, ~mora, ~ula, (reg) trămbu~, trâmbu~, trâm~, ~mbu~, trimbu~, trim~ / Pzi: tremur / E: ml tremulare] 1 (D. ființe sau d. părți ale corpului lor; de obicei udp „de”, care arată cauza) A face mișcări involuntare, bruște și repetate, provocate de frig, de frică, de oboseală, de o boală etc. Si: (reg) a turtura. 2 (Pfm; îe) A-i ~ cuiva dinții în gură sau (reg) a ~ în dinți A clănțăni (1). 3 (Reg; îe) A ~ după bani A fi lacom de bani. 4 (Reg; îae; șîe A-i ~ cuiva mâna) A fi zgârcit. 5 (Mai ales d. plante, frunze etc.) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată Si: a se clătina, a se legăna. 6 (D. ape) A se mișca în unduiri ușoare. 7 (D. lumini, umbre și aer) A se mișca repede și intermitent Si: a juca, a licări. 8 (D. pământ) A se zgudui. 9 (D. sunete, melodii) A vibra. 10 (D. glas) A avea variații de ton (din cauza unei emoții, a frigului etc.). 11 (Fig) A fi cuprins de o emoție puternică. 12 (Fig) A se înfiora de spaimă Si: a se cutremura, a se îngrozi, a se înspăimânta. 13 (Îe) A-i ~ cuiva sufletul sau a ~ sufletul în cineva A-i fi teamă. 14 (Pfm; îe) A-i ~ cuiva pantalonii (sau a ~ ca piftia) A-i fi foarte frică.

undă sf [At: PSALT. HUR. 74^v/25 / Pl: ~de / E: ml unda] 1 Masă de apă cu o mișcare ritmică, de ridicare și coborâre (dând impresia că se deplasează) Si: val, talaz. 2 (Pex) Apa mării. 3 (Pex) Apă curgătoare sau stătătoare. 4 Suprafața apei. 5-6 (Îe) A ieși (sau a scoate) în ~ A ieși sau a face să iasă la suprafață. 7-8 (Fig; îae) A se afirma sau a face să se afirme. 9 (Îe) A da în ~ A spăla. 10 (Îae) A clăti (17). 11 Cantitate mică. 12 (Pan) Mulțime de oameni care se mișcă în valuri. 13 (Fig) Revărsare. 14 (Reg; îe) A-i veni cuiva ~dele cele rele A-i veni (cuiva) toanele, nebuniile, istericalele. 15 (Reg; îe) Într-o ~ Într-un acces de mânie. 16 (Reg; fig) Fire iute. 17 (Reg; fig) Hotărâre pripită. 18 (Înv; fig) Neplăcere. 19 (Înv; fig) Necaz. 20 Mișcare a unui lichid care fierbe. 21 (Îe) A da în ~ (sau, rar, a da ~ sau ~de) A clocoti (1). 22 (Pan) Încrețitură. 23 (Lpl) Reflexe pe care le au unele țesături de mătase Si: apă (42). 24 Torent. 25 (Pex) Curs de apă rapid Si: puhoi, șuvoi¹. 26 Masă de aer care se mișcă ușor. 27 (Pex) Aer¹ (1). 28 (Fig) Val de miros. 29 Sunet (repetat). 30 Fragment de melodie, de cântec. 31 (Pop; lpl) Rânduri. 32 (Reg) Moment. 33 (Fiz) Formă de propagare a unei oscilații, care se deplasează din aproape în aproape, schimbându-și periodic valoarea în diferitele puncte ale spațiului. 34 (Îs) Lungime de ~ Distanța dintre două puncte succesive ale unei unde aflate în aceeași fază de oscilație. 35 (Îs) ~ electromagnetică Undă în care mărimile ce se propagă sunt intensitățile unui câmp electric și ale unui câmp magnetic, depinzând unele de celelalte. 36 (Îs) ~ radio Undă electromagnetică a cărei frecvență se situează în domeniul radiofrecvențelor. 37 (Îs) ~ sonoră Undă care corespunde propagării unei mișcări oscilatorii elastice și care transmite sunete a căror înălțime e cu atât mai mare cu cât frecvența e mai înaltă. 38 (Îs) ~ seismică Fenomen de propagare din aproape în aproape a unui cutremur de pământ din epicentru în toate direcțiile (și la suprafața Pământului).

vibra vi [At: HELIADE, O. I, 188 / Pzi: ~rez, 3 și: (înv) vibră, 6 și: (înv) vibru / E: fr vibrer, lat vibrare, it vibrare] 1 (D. corpuri, obiecte, părți ale lor etc.) A executa o mișcare oscilatorie, de mică amplitudine și periodică, față de poziția de echilibru Si: a tremura, a trepida. 2 A produce vibrații (1) sau sunete. 3 (Pex; d. medii, sisteme fizico-chimice etc.) A transmite din aproape în aproape, cu viteză finită, vibrații (1). 4 (D. spații, încăperi etc.; udp „de”, care indică sunete, zgomote) A răsuna. 5 (Pex; d. părți ale corpului ființelor; de obicei poetic) A avea mișcări involuntare, bruște și repetate, provocate de frică, de emoție, de o boală etc. 6 (D. lumină) A crește și a descrește în intensitate în mod intermitent. 7 (D. surse de lumină) A emite o lumină care vibrează (6) Si: a licări, a pâlpâi. 8 (D. sunete, melodii etc.) A avea modulații. 9 (Pex; d. sunete) A răsuna (ca un ecou). 10 (D. glas) A avea o sonoritate cu variații de ton sau cu modulații (din cauza unei anumite stări sufletești, a unei emoții puternice etc.). 11 (Fig; d. oameni) A fi stăpânit de o emoție puternică (în contact cu…, față de …) Si: a fremăta (4), a palpita. 12 (Rar; fig) A trăi (1). 13 (D. sentimente, manifestări ale oamenilor etc.) A se manifesta cu intensitate. 14 (Teh) A executa o operație de vibrație (12).

vibrație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~țiune, (îvr) ~răciune / Pl: ~ii / E: fr vibration, it vibrazione] 1 Mișcare oscilatorie, periodică, de mică amplitudine și de frecvență relativ înaltă, a unui corp (elastic) sau a particulelor unui mediu elastic, efectuată în jurul unei poziții de echilibru Si: vibrare (1). 2 Undă propagată într-un mediu elastic, produsă de o vibrație (1). 3 (Îla) De ~ Vibratoriu (1). 4 (Îlv) A pune în ~ A face să vibreze (1). 5 Pâlpâire. 6 (De obicei poetic) Sunet sau complex de sunete produse prin vibrația (1) unui corp (elastic) Si: vibrare (4). 7 (Spc) Sunet prelung care ia naștere prin lovirea unui obiect metalic. 8 Modulație a vocii. 9 Rezonanță. 10 (Fig) Emoție puternică. 11 (Fig) Manifestare intensă a unui sentiment, a unei stări sufletești etc. Si: vibranță (3), vibrare (8). 12 (Teh) Vibrare (9).

balansa vb. I. tr. 1 (fiz.; compl. indică corpuri solide) A imprima o mișcare oscilatorie în jurul unei axe (orizontale). Balansează scaunul. ◆ (refl.) A se înclina cînd într-o parte, cînd în alta. Se balansează pe scaun. ◆ Fig. (intr.) A fi nehotărît, a oscila. Balansează între a-și cumpăra o combină muzicală sau un frigider. 2 (econ.; compl. indică părțile unei balanțe, ale unui cont etc.) A aduce la același nivel, a echilibra, a face să fie egale. 3 Fig. (înv.) A crea un echilibru între doi factori; a cumpăni. Cercă atunci a balanța puterea boierilor (BĂLC.). • prez.ind. -ez. și (înv.) balanțá vb. I /<fr. balancer; cf. balanță.

balansiér s.n. 1 (tehn.) Element al unui mecanism, articulat cu un reazem așezat între extremități, care poate transmite o mișcare oscilatorie de la o extremitate la cealaltă, reglînd mișcarea mecanismului; balansor. ◇ Balansierul orologiului (sau al pendulei) = limba (sau pendulul) ceasornicului. 2 Spec. Bară lungă și subțire utilizată de acrobații pe sîrmă pentru a-și menține echilibrul. 3 (entom.; la pl.) Organ de echilibru pentru zbor la insectele diptere, în formă de măciucă, situat pe metatorace. • sil. -si-er. pl. -e. și (înv.) balanțiér s.n. /<fr. balancier.

val¹ s.n. I 1 (hidrol.) Masă de apă care se deplasează prin mișcări oscilatorii la suprafața oceanelor, a mărilor și a lacurilor, formînd creste și adîncituri; mișcare ondulatorie care apare la suprafața unei întinderi de apă provocată de vînt, de curenți maritimi, de maree etc.; talaz. ◊ Valurile vieții (sau lumii, lumești) ori ale vieții valuri = încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Valurile tinereții = nestatornicie, inconsecvență (inerentă tinereții). ◊ Loc.adv. În valuri sau valuri-valuri = a) unul după altul, în mod succesiv; b) în cantitate mare, din abundență, din plin, cu grămada. Val-vîrtej = în mare grabă, foarte repede; vijelios. ◊ expr. A înota în contra valurilor = a se împotrivi, a se opune părerii majorității. A (se) lăsa dus de val sau a (se) lăsa în voia valurilor, a lua (sau a duce) valul (pe cineva) = a (se) lăsa la voia întîmplării. A face val (sau valuri) = a) a face zarvă în jurul său (dorind să se remarce); b) a provoca intrigi, scandaluri. A fi pe val = a fi în culmea gloriei, a succesului. A fi în val (sau în valuri) = a fi într-o situație grea, dificilă, într-un impas. ♦ exager. (determ. prin „de sînge”, „de lacrimi”) Cantitate mare. Îl văzură întins pe pămînt și vărsînd valuri de sînge (BARO.). 2 fig. (înv., pop.) Încercare grea, cumpănă, necaz; dificultate; supărare. Îngenunchem rugîndu-te, Înalță-ne, ne mîntuie Din valul ce ne bîntuie (EMIN.). II analog. Ceea ce poate fi comparat (ca formă sau ca mișcare, ca impetuozitate etc.) cu un val. 1 (predomină ideea de formă de relief proeminentă, de întindere ondulată) O pădure... îmbrăca pămîntul în valuri, spre zări nesfîrșite (SADOV.). 2 (predomină ideea de masă în mișcare ondulatorie) Valurile de iarbă... înviate de o spornică verdeață (ODOB.). 3 (predomină ideea de formă ondulată) Părul ei sînt valuri crețe (COȘB.). 4 (predomină ideea de masă de obiecte sau de mulțime de oameni în mișcare și succesiune) Asculta distrat, privind valurile de lume revărsate din casino (CE. PETR.). ♦ Grup de oameni, considerat în raport cronologic cu altele. Au urmat valuri de specialiști în științele exacte. 5 (predomină ideea de masă, de cantitate mare care se revarsă, se dezlănțuie, se răspîndește brusc) Peste sat albăstreau valuri de fum (REBR.). 6 fig. (predomină ideea de ceva copleșitor) Ce mă apasă azi în cale, Nu-i valul gîndurilor mele (GOGA). 7 fig. (predomină ideea de forță tinerească, impetuoasă) Valul revoluționar se suia necontenit (GHICA). ◊ Noul val = orientare, mișcare artistică de avangardă. ♦ Grupare de artiști tineri care reprezintă mișcarea de avangardă. ♦ spec. Mișcare a unor tineri cineaști care militau pentru rolul prioritar al regizorului față de scenarist, pentru un cinematograf „de autor”, impunînd un nou ton, stil, tehnici noi. 8 (predomină ideea de reacție bruscă, intensă) Am simțit un val de căldură în piept (CA. PETR.). III Nume dat unor materiale flexibile ori unor obiecte din astfel de materiale înfășurate în formă de sul ori unor dispozitive, unelte etc. de formă cilindrică. 1 Cantitate de țesătură înfășurată pe un cilindru special (de lemn, de carton etc.). 2 (tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit, servind pentru întinderea cernelii, pentru ghidarea fîșiilor de hîrtie etc. 3 (reg.) Tăvălug. 4 (pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfășoară lanțul care ține găleata la o fîntînă. 5 Valul ștreangului = laț cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței. • pl. -uri. /<sl. veche валъ; cf. bg. вал, srb. val, fr. vague.

vibra vb. I. intr. 1 (despre obiecte, părți ale lor etc.) A executa o mișcare oscilatorie, de mică amplitudine și periodică în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida. ♦ Ext. A produce sunete. Clopotele prinseră a vibra (SADOV.). ◊ Fig. Au făcut să vibreze coarde consonante în sufletul lui Hasdeu (VIANU). ♦ (despre lumină) A crește și a descrește în intensitate în mod intermitent. ♦ (despre sunete, melodii) A avea modulații; ext. a răsuna ca un ecou. Vibrau ciudatele sunete (CAR.). ♦ (despre glas) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. Vocea lui vibra parcă lăcrămînd (AGÂR.). 2 Fig. (despre oameni sau despre firea, temperamentul etc. ale lor) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții); a trăi intens, a se exterioriza cu putere. Vibra și el, în secret, prudent (CĂL.). ♦ (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) A fi exprimat sau a se manifesta cu putere; a trăda o emoție puternică; a produce o rezonanță puternică în sufletul cuiva. Simțirea lui vibrează și ochiul lui alege (ANG.). • prez.ind. -ez. /<fr. vibrer, it. vibrare, lat. vibrare.

vibrație s.f. 1 (fiz.) Mișcare oscilatorie periodică, de mică amplitudine și de frecvență relativ înaltă a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu o frecvență relativ înaltă; vibrare, oscilație. El se trudește... să redea tremurul apei, vibrația aerului (OPR.). ◊ Loc.adj. De vibrație = vibratoriu. ◊ Loc.vb. A pune în vibrație = a face să vibreze. ◊ Fig. Latura coloristică a obiectelor în care intuiește vibrația însăși a universului (CĂL.). Undă propagată într-un mediu elastic produsă de o astfel de mișcare. ♦ Poet. Pîlpîire, tremurare ușoară; lucire, sclipire (tremurătoare sau intermitentă). Vibrația orbitoare a dimineții (BART). 2 Sunet sau complex de sunete produse prin vibrarea unui corp (elastic); spec. sunet prelung care ia naștere prin lovirea unui obiect metalic. Auzea din toate părțile... o vibrație de clopot (TEOD.). ♦ Modulație; rezonanță. O voce de bas, de o adîncime și de o vibrație nemaipomenită (VIN.). 3 Fig. Emoție puternică, trăire intensă, înfiorare, freamăt. Tot sufletul cu vibrația lui (ARGH.). • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) vibrațiune s.f. /<fr. vibration, lat. vibratĭo, -onis.

EPIROGENEZĂ s. f. Proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorită mișcărilor tectonice oscilatorii și care are drept rezultat formarea unor suprafețe continentale. – Din fr. épirogenèse.

BALANSIER ~e n. 1) Piesă a unui mecanism, care reglează prin mișcările sale oscilatorii funcționarea acestuia. ~ cu brațe egale. 2) Bară lungă și subțire de care se servesc acrobații pentru a-și menține echilibrul. 3) biol. Fiecare dintre cele două organe de echilibru pentru zbor la insectele diptere. [Sil. -si-er] /<fr. balancier

MAREE ~ f. Mișcare zilnică oscilatorie a apelor mărilor și oceanelor, al căror nivel crește și descrește alternativ, ca urmare a atracției Lunii sau a Soarelui. [G.-D. mareei] /<fr. marée

EPIROGENEZĂ s. f. proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorită mișcărilor tectonice oscilatorii. (< fr. épirogenèse)

EPIROGENEZĂ s. f. Proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorată mișcărilor tectonice oscilatorii și care are drept rezultat formarea unor suprafețe continentale. – Din fr. épirogenèse.

PENDULAR, -Ă, pendidari, -e, adj. Care are o mișcare ca de pendul; oscilatoriu, oscilant. Mișcare pendulară.

EPIRO- (EPEIRO-) „scoarță terestră, mediu terestru”. ◊ gr. epeiros „pămînt ridicat, continent” > fr. épiro-, germ. id., engl. id. și epeiro- > rom. epiro- și epeiro-. □ ~genetic (v. -genetic), adj., (despre mișcări tectonice) care are caracter oscilatoriu și care determină ridicarea sau scufundarea unor blocuri continentale; sin. epirogenic; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorită mișcărilor tectonice oscilatorii; ~genic (v. -genic), adj., epirogenetic*; ~logie (v. -logie₁), s. f., ecologie a mediului terestru.

OSCILANT adj. oscilatoriu, pendular. (Mișcare ~.)

epirogeneză sf [At: DEX / Pl: ~ze / E: fr épirogenèse] Proces de ridicare a unor porțiuni mari din scoarța terestră deasupra nivelului mării, datorită mișcărilor tectonice oscilatorii și care are drept rezultat formarea unor suprafețe continentale.

OSCILATORIU, -IE, oscilatorii, adj. (Despre mișcări) Care oscilează, cu oscilații.

OSCILATORIU adj. oscilant, pendular. (Mișcare ~.)

OSCILATORIU, -IE adj. (Despre mișcări) Care are oscilații; oscilant. [Pron. -riu, var. oscilator, -oare adj. / cf. fr. oscillatoire].

epirogenic, mișcări ∼ (e), (engl.= epirogenic movements) mișcări lente, verticale și oscilatorii ale scoarței terestre care nu determină schimbări importante în cadrul structurii sale interne. Mișcările e. sunt specifice ariilor stabile; ele cuprind mișcările de ridicare (m.e. pozitive = e. s.str.; epeiros – continent, grec.) și mișcările de coborâre (m.e. negative = thalassogene; thalassa – mare, grec.). Consecințele paleogeografice ale mișcărilor e. sunt transgresiunile și regresiunile marine, care modifică configurația liniilor de țărm. Sin. epirogenetic

OSCILATORIU adj. oscilant, pendular. (Mișcare ~.)

balans sn [At: BACOVIA, O. 16 / Pl: ~uri / E: balansa] 1-2 Mișcare de legănare (sau oscilatorie) a unui obiect Si: balansare (1-2), pendulare. 3 (Îs) -ui culorilor Reglare a semnalelor video ale unui sistem de televiziune în culori, pentru obținerea reproducerii fidele a culorilor. 4 (Îs) – stereofonic Reglaj al unui sistem stereofonic pentru a egaliza nivelele sonore ale canalelor.

pendular, ~ă a [At: SOARE, MAȘ. 87 / Pl: ~i, ~e / E: pendul + -ar cf fr pendulaire] 1 (D. organe de mașini, sisteme tehnice etc.) Care are o mișcare ca de pendul (3). 2 (D. mișcarea unor organe de mașini) Care este specifică mișcării pendulului Si: oscilant (1), oscilatoriu. 3 (Fig) Care se caracterizează prin treceri periodice de la o stare la alta și înapoi.

PENDULAR, -Ă adj. Care are o mișcare ca de pendul; oscilant, oscilatoriu. [Cf. fr. pendulaire].

epirogenetic, ~ă a [At: AGROTEHNICA, II, 455 / Pl: ~ci, ~ce / E: ger epirogenetisch] (D. mișcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu și care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale Si: epirogenic.

rezonanță (< fr. résonance), (acustică) fenomen datorită căruia undele* sonore propagate de la un emițător (vibrator) pot face să intre în oscilație* un receptor (rezonator), dacă una din frecvențele* proprii de vibrație ale rezonatorului este egală sau foarte apropiată de frecvența cu care vibrează emițătorul și dacă energia purtată de unda sonoră este suficient de mare față de distanța care separă corpurile în cauză. Experimental, fenomenul poate fi realizat ținând apăsată pedala (1) din dreapta a unui pian și emițând în apropierea lui un sunet suficient de puternic, de ex. un la vocal. Se constată că pianul reproduce clar acest sunet, coardele corespunzătoare aceluiași la intrând spontan în vibrație, sub excitarea undelor sonore vocale. Datorită r., sunetele pot fi amplificate. (Ex.: sunetul unui diapazon (6) ținut aproape de gura unei eprubete poate fi sensibil amplificat dacă, prin încercări, se realizează în eprubetă un volum adecvat de aer, turnând apă). ♦ Cele mai importante instr. muzicale sunt sisteme oscilatorii complexe, cuprinzând în esență două elemente distincte: un vibrator (coardă*, ancie*) și un rezonator, o cutie de r.* (corpul vl. sau al pianului, tubul cl.), ale cărui frecvențe proprii sunt excitate de vibrator. Vibratorul în sine dă un sunet slab, deoarece antrenează în mișcare un volum redus de aer. Cuplat la o cutie de r., sunetul lui este amplificat în dependență de diverși factori. Amplificarea trebuie să fie neselectivă, uniformă pentru toate sunetele emise de vibrator. În acest scop, este necesar ca forma corpului rezonator să fie neregulată, nedefinibilă geometric, astfel ca în el să se afle zone de aer cu cele mai variate frecvențe proprii de vibrație, apte să „răspundă” fidel vibratorului. Dacă rezonatorul are o formă definibilă geometric (paralelipipedic, sferă, cilindru), el este selectiv, amplificând o singură frecvență (sau o bandă foarte îngustă). Pe această proprietate se bazează rezonatorii sferici și cilindri inventați de Helmholtz cu care acesta a efectuat analiza și sinteza sunetelor complexe și a dovedit că timbrul* unui instr. muzical depinde numai de spectrul* acustic al sunetelor emise (numărul, frecvența și intensitatea relativă a armonicelor*). ♦ În expresii de tipul „r. superioară” sau „r. naturală a corpurilor sonore”, preluate necritic din unele lucrări fr., termenul r. este utilizat cu înțelesul de „producerea sunetelor armonice*”. Această extindere semantică nu este justificată, poate crea confuzii și trebuie evitată.

OSCILARE. Subst. Oscilare, oscilație; fluctuație, fluctuare, variație. Balans, balansare, clătinare, clătinat, clătinătură, legănare, legănat, legănătură (rar), pendulare; tangaj. Ondulare, ondulație, unduire. Mișcare vibratorie, vibrare, vibrație, tremur, tremurare, tremurat, tremurici (rar), tremuriș, trepidație (neobișnuit ). Zguduială, zguduire, zguduitură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncin, zdruncinare, zdruncinătură, hurducare, hurducătură, hurducăială, zgîlțîială, zgîlțîit, zgîlțîiturâ. Fîlfîire, fîlfîit, fîlfîitură (rar), pîlpîială, pîlpîit, pîlpîire, pîlpîitură, fluturare, fluturat (rar). Balansier, balansor. Balansoar. Leagăn, legănel (dim., pop.), legănaș (pop.), legănuș (reg.), legânuț (pop.), scrînciob, scrînciobaș (dim. reg.); hamac. Pendul. Oscilograf. Osciloscop. Oscilogramă. Adj. Oscilatoriu, oscilant; fluctuant, variabil, variat. Legănător (rar), pendular; ondulator (rar), ondulatoriu, unduios, unduit (rar). Vibrator, vibrant, tremurat, tremurător, tremurînd, trepidant. Zguduitor, zdruncinător. Fîlfîitor, pîlpîitor, fluturător. Vb. A oscila, a fluctua, a varia. A (se) balansa, a (se) clătina, a clăti (înv. și pop.), a (se) legăna, a pendula. A ondula, a se undui. A vibra, a tremura, a trepida. A (se) zgudui, a scutura, a zdruncina, a (se) hurduca, a (se) hurducăi (reg.), a (se) zgîlțîi, a zgîlțîia (pop.), a zgîcina (reg.), a (se) hîțîna, a (se) hîțîi (reg.). Adv. Încoace și încolo, într-o parte și într-alta, în sus și-n jos; hurduz-burduz (rar). V. mișcare.