CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt») Mișcare oscilatorie puternică a scoarței pămîntului, provocată de dizlocări subterane, de erupții vulcanice etc. De. prin văi ajungea un vuiet surd... ce prevestea apropierea unui cutremur de pămînt. HOGAȘ, M. N. 216. Prin cutremur pămîntul rovini deschide. CONACHI, P. 265. Cînd se întîmplă cutremure de pămînt, omul e foarte ingrijat. ȘEZ. II 193. 2. Fig. înfiorare, cutremurare, fiori (de spaimă, de scîrbă, mai rar de plăcere); p. ext. frică, groază. S-a scuturat în întreaga-i făptură de un cutremur și a închis ochii ca și cum ar fi poftit să moară. SADOVEANU, N. F. 15. Zău, mamă, de cîte ori mă gîndesc la boierul acela, parcă m-apucă un fel de cutremur. BUJOR, S. 87. Flori cîntau în aer... și murmurul lor implea lumea de un cutremur voluptos. EMINESCU, N. 66. Se duse acasă, plin de frică și cutremur. ȘEZ. V 35. ◊ Fig. Văile gem și geme și urlă pămîntul, Plin de cutremur și el, de spaima cumplitului urlet. COȘBUC, P. II 61.