VOIE, (rar) voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv., în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nici o grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. [Pr.: vo-ie] – Din sl. volja.

VOIE f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voință. ◊ Fără (de) ~ inconștient; fără intenție. Peste voia cuiva fără vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fără ~) vrând-nevrând. 2) Senzație de satisfacere a gustului; voință; plăcere; plac; poftă; chef. ◊ După ~ la dorință. În (sau la) ~ (sau în toată voia) fără a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face așa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva a îndeplini dorința cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge) în voia cuiva (sau a ceva) a face după placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispoziția cuiva. A-și face (sau a face cuiva) ~ bună a se înveseli sau a înveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; încuviințare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimțământul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja

joi, joiesc, vb. IV (reg.) 1. A intra în voie cuiva prin ceva, a satisface, a mulțumi (pe cineva), a-i îndeplini dorințele. 2. A se ajunge cu ceva, a avea de ajuns, a (se) sătura. 3. A birui, a ieși la capăt. 4. A suporta, a răbda, a îndura.

SATISFĂCUT, -Ă adj. Mulțumit, plin de satisfacție. ♦ (Despre dorințe) Îndeplinit. [< satisface].

Alcmaeon, fiul prezicătorului Amphiaraus și al lui Eriphyle. Cînd Amphiaraus, constrîns de soția sa, a fost nevoit să plece în războiul împotriva cetății Thebae, de unde știa că nu se va mai întoarce, el l-a însărcinat pe Alcmaeon să-l răzbune, ucigînd-o pe Eriphyle și pornind o nouă expediție împotriva acestei cetăți. Alcmaeon îndeplinește dorința tatălui său. El participă la expediția epigonilor, iar la întoarcere își omoară mama. Urmărit de erinii, Alcmaeon se refugiază la curtea regelui Phegeus și se purifică mai tîrziu, căsătorindu-se cu fiica acestuia, Arsinoë (sau Alphesiboea), căreia-i dăruiește colierul și veșmîntul Harmoniei, cu care fusese coruptă odinioară Eriphyle. Din pricina matricidului săvîrșit, pămîntul țării a încetat însă să mai dea rod. Oracolul consultat cere ca Alcmaeon s-o pornească din nou în pribegie, pentru a obține purificarea definitivă de la rîul Achelous. Zeul rîului îl purifică dîndu-i-o în căsătorie pe fiica sa, Callirrhoë. Condiția este însă ca Alcmaeon să-i aducă lui Callirrhoë darurile făcute lui Arsinoë. Întorcîndu-se să le ia, sub pretext că vrea să le dăruiască templului de la Delphi, Alcmaeon este descoperit și ucis. Moartea lui va fi răzbunată mai tîrziu de propriii lui fii, născuți cu Callirrhoë, care-i omoară la rîndul lor pe ucigași.

FILEMON și BAUCIS (în mitologia greacă), bătrâni din Frigia, soț și soție. Drept răsplată pentru ospitalitatea lor, Zeus le-a transformat coliba în templu, pe ei în slujitorii săi și le-a îndeplinit dorința de a nu muri în același timp, prefăcându-l pe F. în stejar, iar pe B. în tei.

MIDAS (în mitologia greacă), rege al Frigiei. Potrivit unei legende, Dyonisos i-a îndeplinit dorința de a transforma tot ce atinge în aur, dar acest har a început să-l nemulțumească, deoarece și mâncarea se transforma în aur. La sfatul lui Dyonisos, s-a scăldat în râul Pakatos, căruia i-a aurit apele, dar a scăpat de nefericitul dar. După o altă legendă, ales judecător într-o întrecere muzicală din Pan și Apolo, pentru că l-a preferat pe primul, Apolo s-a răzbunat făcându-i să-i crească urechi de măgar. Numai bărbierul său cunoștea această taină, deoarece M. și le ascundea sub o bonetă; neputând păstra secretul, el a intrat într-o grotă rostind: regele M. are urechi de măgar. Trestiile crescute deasupra grotei au divulgat tuturor secretul.

VOIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv.; în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia cuiva (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. – Din sl. volja.

DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; hotărîre, ordin. O condiție importantă care asigură respectarea legilor țării de către toți oamenii muncii este cunoașterea dispozițiilor legale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 28. ◊ Dispoziție (de plată) = ordin scris emanînd de la o autoritate, prin care se dispune plata unei sume de bani. Organ de dispoziție = organ care hotărăște, dispune. Organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a pune», «a avea») La dispoziție = la îndemînă. Tovarășul... a venit cu motocicleta ălora din Budești, dar acum n-o mai are la dispoziție. DUMITRIU, N. 263. Este nevoie să-mi pui la dispoziție tot materialul pe care îl ai. CAMIL PETRESCU, T. I 218. ◊ Expr. A fi la dispoziția cuiva = a fi gata să îndeplinești dorințele, ordinele cuiva. Sînt la dispoziția domniei-tale, rosti el, curtenitor. SADOVEANU, Z. C. 67. Stăteam la dispoziția ministerului meu, pentru tot felul de cercetări. GALACTION, O. I 27. 2. Așezare într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. Dispoziția ideilor unui discurs. Dispoziția osiilor unei locomotive. ♦ Aranjarea părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. (De obicei cu diverse determinări) Stare sufletească (bună sau rea). Într-această bună dispoziție, Duca rosti cuvînt de salutare. SADOVEANU, Z. C. 138. Buna mea dispoziție pieri degrabă. GALACTION, O. I 102. Alexandru Vardaru știa că schimbîndu-se dintr-un loc în altul, își schimbă desăvîrșit și dispoziția sufletească. C. PETRESCU, Î. II 84. De la cele dintîi vorbe ale acestuia, dispoziția și figura lui Dan se schimbă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. – Variantă: dispozițiune (pronunțat -ți-u-) (C. PETRESCU, Î. II 144, EMINESCU, N. 33, GHICA, S. A. 116) s. f.

ORDIN², ordine, s. n. 1. Dispoziție orală sau scrisă, dată de o autoritate sau de o persoană (oficială) unei autorități sau persoane (subalterne) și care trebuie executată întocmai; poruncă. Ordinul e să cercetăm tot ce întîlnim în cale. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. Într-o dimineață Gogu a primit ordinul să se prezinte la un regiment de pe țărmul Dunării. C. PETRESCU, S. 119. Trupa totdeauna execută ordinele, răspunse generalul. REBREANU, R. II 227. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva, gata a-i îndeplini dorințele. Ori pe care scenă, domnul meu; eu sînt la ordinele d-voastre. ALECSANDRI, T. I 286. Sub ordinele cuiva = la comanda cuiva, sub conducerea cuiva. Graurii par a fi supuși la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară subt ordinele unui șef. ODOBESCU, S. III 30. La ordin! = sînt gata a vă executa porunca, vă ascult, vă stau la dispoziție. Am o rugăminte, domnule Ispas. [Șeful:] La ordin! SEBASTIAN, T. 222. A da ordin = a ordona. ♦ (Concretizat) Act, hîrtie care conține o asemenea dispoziție. Ordin de plată. ▭ Locotenentul Vieru îl dădu dezertor, trimițînd în satul lui, la postul de jandarmi, ordin de urmărire. CAMILAR, N. I 203. Și nu da banii, decît cînd ai ordinul la mînă. CAMIL PETRESCU, P. V. 124. Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare importante se adresează întregii unități în anumite ocazii extraordinare (sărbătoriri, victorii, evidențieri deosebite etc.). Mareșalul... a citit ordinul de zi. STANCU, U.R.S.S. 49. (Ieșit din uz) Ordin de chemare = dispoziție scrisă (a unei autorități militare) prin care o persoană făcînd parte din cadrele de rezervă ale armatei era chemată la unitate. 2. Decorație. Uzina a fost decorată cu trei ordine. Zp (în denumirea unor decorații) «Ordinul Muncii» clasa I. 3. Termen folosit în clasificarea plantelor și a animalelor, care indică o unitate cuprinzînd una sau mai multe familii. Clasa arahnidelor cuprinde zece ordine. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sînt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. Ordinul doric v. doric. Ordinul ionic v. ionic. Ordinul corintic v. corintic. 5. Comunitate monahală catolică. V. congregație. Ordinul iezuiților. Ordinul carmelitelor. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni militare. Ordinul templierilor. Ordinul cruciaților. 6. (Însoțit de determinări adjectivale indicînd caracterul, natura, felul) Rang, categorie (după importanță). Creanță de prim ordin. ◊ Expr. De ordin... = cu caracter... Considerente de ordin economic. De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang, excelent. ♦ (Învechit) Ordine, categorie, domeniu. Zici iară că suma binelui în lume covîrșește suma răului, atît în ordinul moral cît și în cel fizic. BOLINTINEANU, O. 361. ♦ (Rar) Lucru obișnuit, comun. Conferă fericiților proprietari o situație cu totul în afară de ordin. ARGHEZI, P. T. 102.

VOIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere. S-a hotărît așa printr-o voie mai presus decît a noastră. SADOVEANU, P. 131. Doarme și cugetul lui, și puterea lui, și voia lui. CARAGIALE, O. I 42. Nevoia te duce pe unde nu ți-i voia. CREANGĂ, P. 30. Iar tu sărac ai voie și nu poți a voi, Ai ochi, dar n-ai vedere; ai gură, n-ai cuvinte. BOLINTINEANU, O. 201. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia mea = intenționat, dinadins. De ți-oi fi făcut poate vreun rău, n-a fost nici cu voia, nici cu știrea mea. CARAGIALE, P. 151. Fără (de) voie sau fără (de) voia mea = neintenționat, din greșeală (sau involuntar). Încrunta fără voie sprîncenele. BART, E. 156. Fără de voia mea am călcat pe cuprinsul tău. ISPIRESCU, la CADE. Tu... să duci o viață tristă și plină de nevoie, Iar eu în astă țară să fiu domn făr’ de voie. ALECSANDRI, T. II 125. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. Ai făcut-o peste voia mea. Cu voie, fără voie (sau de voie, de nevoie) = vrînd-nevrînd. Cu voie, fără voie, dar pentru noaptea asta o să fiu musafirul d-tale. HOGAȘ, M. N. 66. De voie, de nevoie trebui să se scoale. CREANGĂ, P. 7. Întorcîndu-se de voie, de nevoie spre casă, ele trecură mai întîi pe la mama Demetra. ODOBESCU, S. III 280. ◊ Expr. (Învechit) Voie vegheată = bunăvoință, p. ext. protecție, favoare, hatîr. Un lucru mai ales întoarse spre dînsul voia vegheată a sultanului, adică mărinimoasa predare a unei comori de 130000 galbeni. ODOBESCU, S. A. 156. 2. Dorință, plăcere, gust, înclinație; libertate (de a alege, de a opta), alegere, opțiune. Domnița cea mică n-are voie de bărbat! EFTIMIU, Î. 31. Un pustiu zidit cu totul după voia mea. EMINESCU, N. 54. ◊ Pas de voie v. pas¹ (2). ◊ Loc. adv. De bunăvoie v. bunăvoie. În (sau, rar, la) voie sau cu toată voia = în libertate, în largul lui, nestingherit. Își descheie haina să poată respira în voie. BART, E. 189. Rădea pe Sandu, fecioru-său, un flăcău roșcovan, c-o țîră de musteață subt nas, băietan spătos, zdravăn, crescut în voie. MIRONESCU, S. A. 41. Dar de pe la Grumăzești încolo moș Nichifor... a început a lăsa iepele mai la voie. CREANGĂ, P. 117. Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. În voia cea bună = fără nici o grijă, fără teama de a greși, cu certitudine. Căci nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase ea după Ițic sau mai bine ar fi să zic, în voia cea bună, că se măritase Ițic după Maica. CREANGĂ, P. 114. Chiar acum aș putea să te omor, în voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețele tale. id. ib. 206. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a voi, a-i plăcea (cuiva) să... Are o coastă de drac într-însa, care trebuie scoasă numaidecît, dacă ți-i voia să ai femeie cum trebuie. CREANGĂ, P. 169. Este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I 77. Cui i-e voia să nu moară, Pună plosca subsuoară; Cui i-e voia să trăiască. Plosca să n-o părăsească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie (sau voile) = a satisface dorința, plăcerea, gustul cuiva. Și-ți fac toate voile, de pe urină n-ai să fii bucuros de mine. SADOVEANU, O. I 43. Se temea ca să nu-i facă capătul dacă nu i-a face zmeului pe voie. SBIERA, P. 178. Eu am hotărît să fac pe voia Sînzianei... și nu mă schimb o dată cu capu. ALECSANDRI, T. I 409. Așa zău, mîndruța mea, Oi face pe voia ta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A-i intra (cuiva) în voie v. intra (I 2). A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. Pe toți cîți nu-mi împlinesc voile în casă, îi împung cu ghionți. STANCU, D. 167. El nu știa cum să facă... ca să împlinească voia acelui împărat. ISPIRESCU, L. 11. A lăsa (pe cineva sau ceva) în voia cuiva v. lăsa (I 4). A umbla (sau a se lăsa, a merge, a fi purtat) în voia cuiva (sau a ceva) = a umbla, a se lăsa după dorința, după capriciul, după placul cuiva. Încalecă și se lasă în voia calului, unde o vrea el să-l ducă. CREANGĂ, P. 212. Barcă mică, sprinteoară, Mergi în voia întîmplării Ca o lebădă ușoară. ALECSANDRI, P. II 55. A fi la voia cuiva = a fi la cheremul, la discreția cuiva. Sînteți în mîna și la voia măritului Padișah. SADOVEANU, O. VII 16. 3. Poftă, chef. Feciorii nu mai aveau voie la nimica, nici la mîncare, nici la băutură. RETEGANUL, P. II 5. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a pricinui cuiva neplăceri, a indispune pe cineva. Aș iubi pe cel mai mic, Voia la cel mare-o stric. HODOȘ, P. P. 69. Voi și nevoi = bunăstare, liniște, belșug alternînd cu lipsuri, sărăcie și greutăți. Patrusute de ani trecut-au peste țară întovărășiți de voi și nevoi. GANE, N. III 12. ♦ (Determinat prin «bună» sau «rea») Stare sufletească, dispoziție. Bogata vorbă a pușcașului mă umple de voie bună. SADOVEANU, O. VII 337. De multă voie bună Sună codrii și răsună. COȘBUC, P. I 130. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A-și face (sau a face cuiva) voie bună = a fi vesel (sau a înveseli pe cineva). De cînd trecui dealu-ncoace, Voie bună nu-mi poci face. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. A-și face (sau a face cuiva) voie rea = a se întrista (sau a întrista pe cineva). Las’, jupîneșică, nu-ți face voie rea, că are să fie cît se poate de bine. CREANGĂ, P. 128. Leleo, draga mea, Oprește arma, Nu-mi fă voie rea. ANT. LIT. POP. I 393. 4. (Mai ales în legătură cu verbe ca: «a avea», «a cere»,» a da») Permisiune, îngăduință, încuviințare, învoire (de a face ceva). Ciobanii din acel munte dobîndiseră voie de la măria-sa să se înfățișeze și să închine brînză în bărbînțe și bărbăcuți grași. SADOVEANU, F. J. 364. Voie de la vodă Bibescu... să tot umbli și în costumul lui Ali-Baba! C. PETRESCU, A. R. 13. Tată-său, dacă văzu și văzu, îi dete voie. ISPIRESCU, L. 3. Cînd ți-oi da griul în girezi, să am voie a lua numai atîta griu, cu paie cu tot, cît oi putea duce în spate. CREANGĂ, P. 156. Doamne... niște boieri sosind acum cer voie să se înfățișeze la măria-ta. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Bilet de voie v. bilet (2). ◊ Loc. adv. Cu voia cuiva = cu aprobarea, cu îngăduința, cu încuviințarea cuiva. Cu voia măriei-tale... vedem că moșia noastră o să cadă de iznoavă. NEGRUZZI, S. I 140. Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără învoire sau fără încuviințarea cuiva. S-a măritat cu dînsul fără voia părinților. REBREANU, I. 48. Cum ai îndrăznit să făgăduiești fără voia mea? CARAGIALE, O. III 94.

SPERARE, sperări, s. f. (Învechit) Speranță. Palid stinge-Alexandrescu sînta candel-a sperării, Descifrînd eternitatea din ruina unui an. EMINESCU, O. I 32. Cine poate spune iluziile, sperările, visurile seducătoare cari flutură prin mintea unei tinere fete. ALECSANDRI, O. P. 129. ◊ Expr. În sperare de a... = nădăjduind că... Acum, în sperare te-a mă pune pe lucru pentru ca să-ți îndeplinesc dorința, de înștiințez că în adevăr poeziile mele au văzut lumina. ALECSANDRI, S. 75.

ascultare sf [At: COD. VOR. 143/12 / Pl: ~tări / E: asculta] 1 Încordare a auzului pentru a distinge clar ce se spune sau zgomotele ori sunetele înconjurătoare Si: (înv) ascultătură (1). 2 Ciulire a urechilor spre a auzi ceva. 3 Tragere cu urechea (la ușă). 4 (Îs) ~ a liturghiei Participarea la slujba bisericească. 5 (Pfm) Audiere de cursuri, prelegeri etc. Si: ascultat¹. 6 (Jur; îs) ~ a unui martor Audiere a martorilor. 7 (Înv) Sală de întrevederi. 8 (Înv) Îndeplinire a unei dorințe. 9 Îndeplinire a cuvântului, poruncii, ordinului cuiva. 10 Urmare a sfatului cuiva. 11 Supunere față de stăpân, mai-mare, superior, părinte. 12 (Îe) A da cuiva o clipă de ~ A da cuiva atenție, importanță. 13 (Bis) Împlinire a dorinței (tainice) exprimate în rugăciune. 14 (Înv) Supunere față de o instituție, de o cârmuire. 15 (Înv; îs) ~ a spre domnul țării Supunere a vasalului față de domnitor. 16 (Îe) A fi (sau a rămâne, a sta etc.) sub ~ a cuiva A face voia cuiva. 17 (Înv; îe) A fi (încă, tot) sub ~ a părinților A fi minor. 18 (Bis) Ucenicie înainte de a intra în cinul bisericesc. 19 (Bis) Slujire a unui călugăr sau călugărițe mai tânăr(ă) la unul sau una mai bătrân(ă). 20 (Bis; înv; îe) Dat de (sau spre, la) ~ Orânduit (ca o pedeapsă) să slujească în cinul călugăresc. 21 (Mil; înv; îe) A fi sub ~ a cuiva A fi sub comanda cuiva. 22 (Fig; îs) ~ a inimii Lăsare în voia sentimentelor, pasiunilor. 23 (Fig) Acționare după un criteriu rațional, corect, verificat prin experiență. 24 Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi. 25 (Med) Auscultație.

auzitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 2121/ P: a-u~ / Pl: ~i, ~oare / E: auzi + -tor] 1 a (Îvr) Care aude (1). 2 a (Îvr) Care poate auzi (1). 3 a Care înțelege sensul vorbirii. 4-5 smf, a (Persoană) care ascultă. 6 a (Îvr) Care este sensibil la impresii din exterior. 7 a (Îvr) Care recunoaște sursa sunetelor. 8-9 smf, a (Persoană) care află o veste. 10 a Care poate analiza corect calitatea și valoarea sunetelor muzicale. 11 a (D. divinitate) Care îndeplinește dorințele.

împlinit², ~ă a [At: CONACHI, P. 295 / Pl: ~iți, ~e / E: împlini] 1 (Înv; d. un gol) Umplut². 2 (Înv; d. un recipient) Plin. 3 (D. o lipsă) Lichidat². 4 (Imp) înlocuit². 5 (Imp) Compensat. 6 (Înv; d. locuri neocupate) Completat². 7 Ajuns la numărul cerut. 8 (D. fracții) Completat până devine număr întreg. 9 (D. o vârstă) La care s-a ajuns. 10 (D. vreme) Ajuns la un anumit termen. 11 (D. trupul oamenilor) Îngrășat². 12 (D. o datorie) Din care s-a achitat ultimul rest. 13 (Înv; d. un datornic) Executat². 14 (D. o însărcinare sau misiune) Dus la bun sfârșit. 15 (înv; d. un formular) Completat. 16 (D. un vis, o dorință) Îndeplinit². 17 (D. un scop) Realizat². 18 (D. capricii) Satisfăcut². 19 (D. nevoi) Îndestulat². 20 (D. promisiuni) Ținut². 21 (D. legi, dispoziții) Respectat². 22 (D. porunci) La care cineva s-a supus. 23 (D. funcții) Îndeplinit². 24 (D. condamnări) Executat². 25 (D. formalități) Îndeplinit². 26 (înv; pex) Terminat². 27 (înv; pex) înfăptuit².

Filimon Nume larg răspîndit și frecvent în onomastica vechilor greci (una dintre cele mai vechi atestări apare în opera istoricului Tucidide), purtat și de un cunoscut personaj mitologic, gr. Philémon, Philémonos se încadrează în bogata serie antroponimică în care se recunoaște elementul phil- „drag, iubit”, întîlnit în nume pers. compuse (→ Filaret, Filip, Filomela, Filoteia etc.). Cunoscut și din N.T. („Epistola lui Pavel către Filimon”), purtat de un apostol și un martir al cărui cult este celebrat mai ales în răsăritul Europei, Filimón se răspîndește la numeroase popoare, prin intermediul calendarului. Prin filieră slavă numele este preluat și de români, aparițiile documentare urcînd pînă în sec. 16. Actualul nume de familie Monea poate fi la origine un hipoc. de la Filimon, dar și de la Pantelimon; din aceeași familie face parte și Filon (în rusă, de ex., acesta este curent folosit în popor pentru Filimon). ☐ It. Filemone, magh. Filemon, bg., rus. Filimon etc. ☐ În Metamorfoze, Ovidiu povestește legenda bătrînului Philemon din Frigia și a soției sale Baucis, care i-au găzduit în umila lor colibă pe Iupiter și Mercur; drept recompensă, zeii au transformat coliba în palat, i-au făcut pe cei doi bătrîni slujitori ai lor și le-au îndeplinit dorința de a muri amîndoi în aceeași zi: Philemon a fost prefăcut în stejar, iar Baucis, în tei. Frumoasa legendă l-a ispirat pe compozitorul Ch. Gounod (opera Filemon și Baucis).

voie sf [At: PSALT. HUR. 15^v/25 / P: vo-ie / V: (îvr) voaie / S și: (înv) voe / Pl: (rar) voi / E: vsl воліа] 1 Voință (4). 2 Intenție. 3 (Pex) Decizie (1). 4 (Îvr; îls) Voia-voilor Dumnezeu (1). 5 (Îvr; îs) ~ plecată Smerenie. 6 (Îlav) Peste ~ia cuiva sau peste ~ Împotriva voinței (cuiva). 7 (Îlav) Cu ~ sau cu ~ia (cuiva), (reg) cu de-a ~ia sau de ~ Intenționat. 8 (Îal) Din proprie inițiativă. 9 (Îlav) Fără (de) ~ sau fără ~ia mea (sau ta, sa etc.) Involuntar. 10 (Rar; îal) Inconștient. 11 (Îvr; îlv) A-i fi cu ~ A vrea (1). 12 (Bis; îe) Fie ~ia ta sau facă-se ~ia ta Să se îndeplinească hotărârea ta. 13 (Reg; îe) A fi pe o ~ cu cineva A fi de acord cu cineva. 14 (Înv) Dispoziție a unei autorități Si: decizie (4), hotărâre (19). 15 (Înv) Ordin ( al unei autorități). 16 (Îvr) Predispoziție pentru ceva. 17 (Înv; îs) ~ vegheată, (îvr) ~ de om, ~ vicleană Protecție acordată cuiva. 18 (Înv; îas) Favoare (1). 19 (Îvr; îs) Carte de ~ vegheată Bilet de liberă trecere. 20 (Înv; îlv) A veghea ~ia (cuiva) A favoriza (1) (pe cineva). 21 (Înv; îal) A proteja (pe cineva). 22 (Înv) Voință (1). 23 (Îvr) Voință (2). 24 (Mpp; Trs; îs) ~ia mărinii Epilepsie (1). 25 Dispoziție de a acționa într-o anumită manieră Si: chef (4), plac, poftă, voință (12), vrere (13), (înv) ogod, voire (6), (îvr) ogodință. 26 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a se lăsa”, „a fi”, „a umbla”) În (sau la) ~ia cuiva (ori a ceva) sau (rar) la buna-voia cuiva, (îvr) în ~ile cuiva (ori a ceva) La la dispoziția cuiva (a ceva). 27 (Îal) Supus puterii abuzive, capriciilor cuiva (a ceva). 28 (Îlav) La (sau în) ~ia întâmplării (sau a soartei) După cum este predestinat. 29 (Îal) În mod hazardat. 30 (Îlav) În (sau, rar, la) ~, în toată ~ia, în ~ bună, în bună ~, (pop) în ~ia cea (mai) bună, (Trs) în dragă ~ După bunul plac. 31 (Îal) Fără nici un impediment. 32 (Îlav) De (bună) ~, de (bună) ~ia cuiva, (înv) cu (bună) ~, cu ~ bună, (rar) din bună ~ia cuiva, (Trs) de-a ~-și Fără contrângere. 33 (Îal) Din proprie inițiativă. 34 (Mun; îlav) De ~ Cu ușurință. 35 (Îal) Nesilit. 36 (Îal) Fără ajutorul cuiva. 37 (Îrg; îlav) Cu toată ~ia Insistent. 38 (Îal) Cu toată bunăvoința. 39 (Îvr; îlav) Până la ~ După dorință. 40 (Îvr; îlav) Din ~ia inimii Cu mare și sinceră plăcere Si: din toată inima. 41-42 (Îljv) De ~ Foarte mult. 43 (Îlv) A-i fi (cuiva) ~ia (să …) A-i plăcea (să…). 44 (Reg; îlv) A avea ~ A dori (1). 45 (Îlav) De ~, de nevoie, cu ~, (ori) fără ~, cu sau fără (de) ~ia cuiva, (îvr) ori (sau, cam) de ~, ori (sau, cam) de nevoie, (ori) cu ~ (sau, ori) fără (de) ~, de ~, fără de ~, cu ~ia ori fără ~ia cuiva, de ~ ori de silă Mai mult silit decât de bunăvoie Si: vrând-nevrând. 46 (Pex; îal) Neapărat. 47 (Îlav) După ~, după ~ia cuiva, pe ~, pe ~ia cuiva, pe ~ia inimii, (îvr) după plac și ~, după pofta ~ii Conform cu dorința cuiva. 48 (Îal) Fără nici o constrângere. 49 (Îlv) A face (pe sau în) ~ia (sau ~ile) cuiva sau a-i face cuiva ~ile (sau pe ~) A satisface dorința, plăcerea cuiva. 50 (Înv; îal) A îndeplini hotărârea, porunca cuiva. 51 (Îe) A-i fi cuiva pe ~ sau a fi pe ~ia cuiva A fi pe placul, pe gustul cuiva. 52 (Îal) A fi așa cum dorește cineva. 53 (Îe) A împlini ~ia (sau ~ile) cuiva A îndeplini dorințele, poruncile cuiva. 54 (Îe) ~ia la mine (la dumneata etc.) ca la banul Ghica Se spune când se acordă cuiva libertatea de a acționa conform voinței sale. 55 (Îe) A(-i) intra cuiva în ~, (rar) a intra în ~ile cuiva, (îvr) a umbla cuiva în ~ A-i satisface cuiva (toate) gusturile. 56 (Îe) A nu(-i) ieși cuiva din ~ A îndeplini dorința, gustul cuiva. 57 (Îae) A nu se abate de la cuvântul cuiva. 58 (Pop; îe) A-i fi cu ~ia să … A dori să … 59 (Pop; îlav) În ~ia cea bună Fără teama de a greși. 60 (Pop; îal) Cu certitudine. 61 (Pop; îe) A-și face (sau, înv, a-și umple) ~ia A-și satisface dorințele, capriciile. 62 (Reg; îe) A-și face ~ia (pe cineva) A se răzbuna (1) (pe cineva). 63 (Reg; îe) A-i fi ~ia de cineva A se îndura de cineva. 64 (Reg; îae) A fi binevoitor cu cineva. 65 (Reg; îe) A-și alege (sau a-și afla) ~ia ochilor A-și alege ce preferă. 66 (Îvr; îe) A nu-i fi cu ~ (sau în ~) A nu-i conveni. 67 (Îvr; îe) A duce (pe cineva) la ~ile cuiva A supune (pe cineva) dorinței, plăcerii cuiva. 68 (Îs) ~ bună, (rar) bună ~ sau ~ia cea bună Bună dispoziție. 69 (Îas) Veselie (19). 70 (Îas) Satisfacție. 71 (Îs) Nu-i știi (sau nu-i înțelegi) nici ~ia, nici nevoia Se spune despre cel care nu are o conduită fermă. 72 (Îs) A nu-i ști nici ~ia, nici nevoia cuiva A nu cunoaște gândurile, sentimentele, intențiile etc. cuiva, pentru că acesta nu le comunică. 73 (Pop; îe) ~ bună! Formulă de urare și de salut. 74 (Îvr; îs) Dulce ~ Mulțumire (sufletească). 75 (Îae) Bunăvoință (1). 76 (Îvr; îs) Voi și nevoi Bunăstare, belșug, acalmie alternând cu lipsuri, sărăcie și tulburare. 77 (Îla) Cu ~ (bună) Bine dispus. 78 (Îe) A(-și) face ~ bună A (se) înveseli. 79 (Îae) A (se) distra (2-3). 80 (Îe) A face ~ de nevoie și haz de necaz A manifesta bună dispoziție, deși este silit să facă (să suporte) ceva neplăcut. 81 (Îe) A-i strica cuiva ~ia, (îvr) a i (se) strica (cuiva) ~ia, a-și strica ~ia A (se) indispune. 82 (Îae) A (se) întrista. 83 (Rar; îe) A sta în ~ bună A fi bucuros. 84 (Ccr) Petrecere veselă (cu mâncare, băutură multă) Si: chef (13). 85 (Îvp; îs) ~ rea Indispoziție. 86 (Îas) Tristețe. 87 (Îas) Suferință morală. 88 (Îvr; îla) Cu ~ (sau cu ~ia) rea Indispus. 89 (Îas) Trist. 90 (Îal) Îndurerat. 91 (Îvp; îe) A(-și) face ~ (sau, înv, ~ia) rea ori (îvr) a face rea ~ A (se) întrista. 92 (Îae) A (se) enerva (5-6). 93 (Îvr; îe) A-i fi ~ia rea (sau amară) A fi trist. 94 (Îae) A fi îndurerat. 95 Permisiune de a face ceva. 96 (Pex; ccr) Împuternicire. 97 Libertate de a alege, de a opta sau de a acționa (într-un anumit fel). 98 (Înv; îs) Bună ~ Înțelegere (între părți). 99 (Îs) Bilet (sau, îvr, răvaș) de ~ Hârtie prin care se acordă soldaților, elevilor interni etc. permisiunea de a ieși din cazarmă, din școală etc. 100 (Îlav) Cu ~ia cuiva Cu permisiunea cuiva. 101 (Înv; îal) Cu ajutorul cuiva. 102 (Îlav) Fără (de) ~ sau fără (de) ~ia cuiva Fără permisiunea cuiva. 103 (Îal) Împotriva voinței cuiva. 104 (Îal) Prin constrângere. 105 (Îe) (A lăsa) în ~ia lui (A lăsa) liber. 106 (Îal) (A lăsa) nesupravegheat. 107 (Îe) Nu-i ~ sau nu e ~ E interzis. 108 (Îvr; îe) A-i sta cuiva în ~ A-i fi permis. 109 (Îvr; îe) A încăpea în ~ia cuiva A-i fi îngăduit cuiva ceva. 110 (Îvr; îe) A avea ~ bună cu cineva A fi în relații bune cu cineva. 111 (Înv; șîs bună ~ sau ~ bună) Bunăvoință (1). 112 (Îas) Îngăduință. 113 (Îvr; îe) A intra în ~ia cuiva sau a afla ~ la cineva A obține bunăvoința cuiva. 114 (Îvr; îae) A obține îngăduința, indulgența cuiva. 115 (Îvr) Recunoștere publică a meritelor cuiva sau a ceva Si: considerație (1), respect, (îvp) cinste (17).

voie s.f. 1 Voință, hotărîre. Iar tu sărac ai voie și nu poți a voi (BOL.). ◊ (cu referire la Dumnezeu sau, rar, la sfinții creștini ori la alte divinități) Unde este voia lui Dumnedzeu se biruescu toate firile omenești (NEC.). ◊ Loc.adv. Cu voie sau (înv., pop.) de (bună) voie, cu (de-a) voia (cuiva) = intenționat; dinadins. Ca un părinte pedepsești pre cei ce țe-au greșit ție cu voia (MIN.). Peste voia cuiva sau peste voie = împotriva voinței cuiva. Peste voia ardelenilor era aceasta tocmală (COSTIN). Cu voie fără voie sau cu voie (sau ori) fără (de) voia cuiva, de voie, de nevoie = vrînd-nevrînd, mai mult de silă decît de bunăvoie. Căpeteniile franțuzești luară oarecum cu asalt hotărîrea consiliului de război și regele, de voie, de nevoie, se supuse și el (EMIN.). ◊ Loc.adj., adv. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori a ta, a sa etc.) = involuntar, neintenționat, din greșeală. Fără voia mea am călcat coprinsul tău (ISP.). Loc.adv. De (sau cu) (bună) voie sau de (ori cu) (bună) voia cuiva, (înv.) de (sau cu) a mea (ori a ta, a sa etc.) (bună) voie, cu voie bună = din proprie voință, fără constrîngere; din proprie inițiativă; prin liberă alegere, de bunăvoie. Nici un hoț nu mărturisește de bună voie cînd n-a fost prins asupra faptului. (REBR.). ◊ Expr. (bis.) Fie voia Ta sau facă-se voia Ta = să se împlinească voința, hotărîrea Ta (a lui Dumnezeu). Vie împărăția ta, fie voia ta (BIBLIA 1688). (înv., pop.) A(-i) fi (cuiva) voie ori voia (să...) = a vrea, a hotărî. Are o coastă de drac într-însa, care trebuie scoasă numaidecît, dacă ți-i voia să ai femeie cum trebuie (CR.). A face (pe sau, rar, în) voie (ori voia cuiva) sau a sluji voia cuiva = a îndeplini voința, hotărîrea, ext. porunca cuiva. Să ne năpustim în pădure... așteptînd să se facă pe urmă voia lui Dumnezeu (SADOV.). A lăsa în voia Domnului (ori lui Dumnezeu, Celui de Sus, Tatălui, Sfîntului) v. lăsa. 2 Dorință; plăcere, poftă, plac, chef. Orice la voile tale Cu răul nu-l scoți la cale (PANN). ◊ Expr. După (ori pe) voie sau după (ori pe) voia (cuiva) = care este conform cu dorința cuiva, care este pe placul sau pe gustul cuiva, fară nici o obligație sau constrîngere. S-ar putea să mor și acolo să nupot trece; asta e după voia lui Dumnezeu (SADOV.). În (sau la) voie sau în toată voia, în voie bună, în voia cea bună, de (sau la) voie = a) în largul lui, nestingherit. Dar de pe la Grumăzești, moș Nichifor... a început a lăsa iepele mai la voie (CR.); b) fără nici o grijă, fără teama de a greși. Crezi în fine că putem să lăsăm lucrurile să se desfășoare în voia lor? (CĂL.). A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva; a fi la discreția cuiva. Harap Alb mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă și se lasă în voia calului, unde a vrea el să-l ducă (CR.). Voia la dumneata (ca la banul Ghica) = ești liber să faci ce vrei. Voia la d-voastră, domnișorule, răspunse moșneagul (HOG.). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie (sau voile) = a satisface dorința, plăcerea cuiva. Fu nevoit a mai aștepta încă un an, ca să facă și voia fiului său celui mijlociu (ISP.). A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a fi pe placul, pe gustul cuiva; a fi așa cum dorește cineva. La început făcu sforțări uriașe să fie pe voia tatălui său, dar simți îndată că-i cu neputință (AGÂR.). A-i intra cuiva în voie sau a intra în voile cuiva = a-i face cuiva (toate) gusturile, a face pe plac cuiva; a mulțumi, a satisface dorințele cuiva. Își îndrăgește învățătorul și-i intră în voie (EMIN.). A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. Pe toți cîți nu-mi împlinesc voile în casă îi împung cu ghionti (STANCU). (înv., pop.) A-i fi (cuiva) voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...). Trebui să rabde, să tacă și să se-ntoarcă la oi, dacă îi era cu voia să nu mai capete o scărmănătură (POP.). 3 (înv.) Bunăvoință. Am așteptat porunca și voia bună a măriei tale (SADOV.). 4 Poftă, chef, dispoziție. Vedea că n-are nici o voie de petrecere, că chiar vinul îl bea cu mînie (AGÂR.). ◊ Expr. A-i (sau a-și) strica (cuiva) voia = a (sau a se) indispune. Vădzîndu-l mazîlimea că-i din neam prostu, li să strîcară tuturor voia (NEC.). Voie bună (sau rea) = dispoziție, stare sufletească bună (sau rea). Era o glumă a lor, unul din scurtele minute de descleștare a voiei bune, în încordarea meseriei aspre (PAPAD.). Toată ziua aceea nu putea să se astîmpere de voia rea (DRĂGHICI). Δ Loc.adv., adj. Cu (sau, rar, în) voie bună = vesel, bucuros; bine dispus. Te-aș însoți cu voie bună, Dar stau mai bine lîngă vatră (ARGH.). 5 (mai ales pe lîngă vb. ca „a avea”, „a cere”, „a da”, „a lua”) Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. Dați-mi voie să mă explic (KOGĂL.). ◊ Bilet (sau, înv., răvaș) de voie = adeverință prin care se acordă soldaților, elevilor interni etc. permisiunea de a ieși din cazarmă, din școală etc. Sergentul socoti că nu-i mai trebuie Bucică și-i dădu răvaș de voie (GAL.). ◊ Loc.adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Cum nu-și pot da ei seama că o revoluție cu voie de la gealații Galatei a încetat de a mai fi revoluție (CA. PETR.). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. Cum ai îndrăznit să făgăduiești fără voia mea? (CAR.). ◊ Expr. Nu-i voie sau nu e voie = e interzis, e oprit. - Unde vrei să te duci? – La Dumnezeu, Ivane... – Nu-i voie, zise Ivan (CR.). • pl. voi. /<sl. veche волꙗ.

RUGĂMINTE ~ți f. Cerere politicoasă (adresată unei persoane) de a face un serviciu sau de a îndeplini o dorință. O ~ arzătoare. [G.-D. rugăminții] /rugă + suf. ~ăminte

A SLUGĂRNICI ~esc 1. intranz. 1) A munci ca slugă (la un stăpân); a fi slugă; a argăți. 2) A fi slugarnic; a manifesta slugărnicie. 2. tranz. (persoane) 1) A servi în mod slugarnic, îndeplinind orice dorință. 2) A servi în calitate de slugă; a argăți. /Din slugarnic

ALADIN, erou al unui basm din „O mie și una de nopți”, posesor al unel lămpi fermecate care, prin frecare sau răsucire, îi îndeplinea toate dorințele.

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lîngă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteală sau (înv.) seamă (cuiva) = a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cît ceri pe unt? 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

Baucis, țărancă din Phrygia de condiție umilă, căsătorită cu Philemon, alături de care a trăit toată viața în cea mai armonioasă înțelegere. Odată, pe cînd Zeus și Hermes cutreierau ținutul sub chipul și înfățișarea a doi călători, ei le-au dat găzduire în modestul lor bordei. Drept mulțumire zeii le-au transformat locuința într-un templu măreț și le-au făgăduit să le îndeplinească orice dorință. Cum Philemon și Baucis au cerut să nu se despartă niciodată, voia le-a fost îndeplinită. După ce au trăit pînă la adînci bătrîneți, au murit în aceeași zi și au fost transformați, după moarte, în doi copaci, așezați unul lîngă altul, la intrarea templului.

Midas (sau Mida), rege frigian și fiul lui Gordius. Fiindcă s-a purtat bine cu Silenus, care se rătăcise din cortegiul lui Dionysus, zeul i-a făgăduit drept răsplată să-i îndeplinească orice dorință. Lacom de bogății, Midas a cerut ca tot ceea ce va atinge să se transforme în aur. Voia i s-a împlinit. Cînd a vrut însă să se ospăteze n-a putut pune nimic în gură căci, de îndată ce le atingea băutura și bucatele se transformau în aur. Însetat și înfometat, bogatul rege i-a cerut atunci lui Dionysus să-l scape de darul său împovărător. Zeul l-a îndemnat să se scalde în apele Pactolului. Midas s-a supus și a redevenit muritor de rînd. În schimb, apele în care s-a scăldat au rămas de atunci aurite. O altă întîmplare atribuită regelui frigian este judecata la care a fost chemat de către Apollo și Pan, ca să-și spună părerea. Cei doi se întreceau odată în măiestrie cîntînd. Întrebat care cîntă mai frumos, Midas i-a dat întîietate lui Pan. Mînios, Apollo a făcut atunci să-i crească, de o parte și de alta a capului, o pereche de urechi de măgar. Cuprins de rușine, Midas și le-a ascuns sub o scufie. Nimeni nu știa de existența lor, în afară de un sclav care venea să-l tundă. Acesta, martor al unui lucru atît de neobișnuit, nu s-a putut abține și, fiindcă fusese oprit să vorbească sub amenințarea pedepsei cu moartea, a făcut o gaură în pămînt și a șoptit acolo că „regele Midas are urechi de măgar”. Din pămînt a răsărit însă o trestie, ale cărei crengi, la adierea vîntului, spuneau tuturor secretul aflat. În felul acesta, în scurt timp toată lumea a aflat de pățania regelui.

GUST, gusturi, s. n. I. 1. Senzație produsă (mai ales de alimente) asupra mucoasei limbii; proprietatea (mai ales a alimentelor) de a provoca această senzație. Nu mai știm gustul cărnii. DUMITRIU, N. 17. Frunza lasă în gură un gust cleios și dulce acidulat. C. PETRESCU, C. V. 215. Mă mir ce gust poți găsi să pufuiești din gură ca un neamț? ALECSANDRI, T. I 175. ◊ Fig. Aerul are un gust tare, sărat, ca aerul mărilor și al oceanelor. STANCU, U.R.S.S. 124. ◊ A avea gust rău (sau amar) în gură = a avea în gură o senzație neplăcută, pentru că stomacul (sau ficatul) nu funcționează bine. ◊ Loc. adj. Cu gust = cu gust bun, gustos. Pe unde le ducea el, pășunea era mai cu gust. ISPIRESCU, L. 230. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun, nepotrivit ca gust. ◊ (Urmat de determinări care arată cine produce senzația) Simt în gură gust de buruiană amară. SAHIA, N. 52. Uitasem gustul apei de cînd n-am mai băut. ISPIRESCU, L. 341. ◊ Expr. A da de gustul sau a afla gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). 2. (Numai la sg.) Simț prin care distingem (cu ajutorul terminațiilor nervoase din papilele gustative aflate în mucoasa limbii) dacă ceva e dulce, sărat, amar, acru etc. Stimulenții gustului. Organul gustului. Nervii gustului. II. Fig. 1. (Rar la pl. cu aceeași valoare ca la sg.) Capacitatea pe care o are cineva de a înțelege sau a aprecia frumosul (în literatură, artă etc.). Tomșa avea doamnă și era om cu gusturi. Toată toamna intraseră la el, cu lucruri scumpe și alese, negustori. SADOVEANU, O. VII 109. Scopul lui era să îndemne pe artiști și să formeze gustul publicului. GHICA, S. A. 80. ◊ (Precizat) Gust literar. ▭ Astăzi timpurile acelea s-au trecut; cu gustul artistic al unei clase, și mai ales al celei stăpînitoare, nu se mai poate întreține o artă. IONESCU-RION, C. 41. ◊ Loc. adj. (Despre persoane) De gust = care are simțul estetic sau artistic dezvoltat. Era un om de gust. STANCU, U.R.S.S. 54. Fără (sau lipsit de) gust = care dovedește lipsă de simț estetic; urît. Uite-o, e la geam... – Nu mi se pare așa de urîtă. Dar ce halat fără gust! ARGHEZI, P. T. 127. (Expr.) Glumă de prost gust (sau lipsită de gust) = glumă lipsită de haz, nesărată, care poate supăra sau jigni. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, cu simț estetic; elegant. Îmbrăcat cu gust. Interior mobilat cu gust. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic rafinat. 2. (Rar) Stil artistic. Ulițele sînt bine trase, de amîndouă părțile cu palaturi zidite în deosebite gusturi. KOGĂLNICEANU, S. 5. 3. Înclinație, aplecare; predispoziție, pornire. Aveam aceleași gusturi, același suflet. VLAHUȚĂ, O. A. 470. Gusturile-mi stătătoare și trîndava-mi fire nu m-au iertat să deviu vînător. ODOBESCU, S. III 13. ♦ Preferință. Știa că d. Zaharia Duhu are un automobil cumpărat după alegerea și gustul doamnei Cecil Tudose, dar că nu-l folosește niciodată. C. PETRESCU, A. 306. Am să-mi cumpăr șaluri După gustul meu. ALECSANDRI, T. I 38. 4. Plăcere, dorință, poftă. Înalt prea sfinția-sa e gata să se plece cu supunere în fața măriei-sale și să-l ungă domn... așa cum va porunci slăvitul stăpîn și cum e gustul măriei-sale. SADOVEANU, N. P. 346. Ivan însă poroncește să-i aducă... lăutari și femei frumoase, că are gust să facă un guleai (= chef). CREANGĂ, O. A. 210. Prietenul vechi este ca vinul, care pe cît se învechește pe atît mai cu gust se bea. PANN, P. V. III 19. ◊ Expr. A-i trece, a (i se) tăia sau a (i se) lua (cuiva) gustul (pentru ceva) = a pierde sau a face pe cineva să-și piardă plăcerea, pofta pentru ceva. Am mai tăiet gustul de popie unuia, care venise în gazdă la noi. CREANGĂ, A. 102. Cum... se face Că-mi trece gustul de-a mă juca? ALECSANDRI, T. I 185. A avea (sau a-i veni, a-i fi, a i se face cuiva) gust de... = a fi cuprins de o dorință, de o poftă, a avea chef de... Nea Ghiță părea mai liniștit, avea gust de vorbă. SADOVEANU, M. C. 148. Cui e gust de însurat Nu pețască fata-n sat. ȘEZ. V 44. A-l prinde (sau a-l apuca) pe cineva gustul să... = a-l cuprinde pe cineva pofta, capriciul să... A-și face gustul (sau un gust) = a-și îndeplini o dorință, o plăcere, o poftă. A face (pe) gustul (cuiva) = a face conform plăcerii sau dorinței cuiva. Plec numai să fac gustul medicilor. C. PETRESCU, C. V. 33. Numai de (sau pentru) un gust = pentru satisfacerea, unui capriciu trecător. Avocatul învîrtește o mică prefă (= preferanță) în trei, știi, «numai d-un gust». DELAVRANCEA, S. 144.

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A stărui pe lîngă cineva pentru a obține ceva, a se adresa cuiva pentru a-i convinge să-ți îndeplinească o dorință, o rugăminte. Du-te la împăratul și cere să-ți dea douăzeci de corăbii. ISPIRESCU, L. 23. Ba pune-ți pofta-n cui, măi babă. Cînd ți-am cerut ouă, știi ce mi-ai răspuns? Bate acum și tu găina, să-ți aducă galbeni. CREANGĂ, P. 69. Îndată i se aduc cele cerute. CREANGĂ, P. 310. Mi-ai zis: Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer... Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic pe Arald. EMINESCU, O. I 91. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau paharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. ◊ Expr.A cere voie să... = a stărui (pe lîngă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... Cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ Absol. Cine cere nu piere (dar nici nume bun n-are). ◊ Refl. Fiul cel mai mic... se ceru și el de la tată-său ca să-l lase să pîndească și el. ISPIRESCU, L. 73. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte și i-au primit bucuros. SBIERA, P. 113. ◊ (Propoziția secundară finală se subînțelege) M-aș cere, taică, la școală. Mă îndemnară domnul învățător; zice că sînt fir de grîu în mărăciniș. Dacă învăț, e ca și cum m-ar săpa și m-ar plivi. SADOVEANU, M. C. 10. 2. (Cu privire la o fată sau, fig., la mîna ei) A face propuneri de căsătorie, a peți. Iară cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul... aceluia pe loc îi și taie capul. CREANGĂ, P. 78. Și-au plăcut unul altuia. Și Ipate, nemaiavînd răbdare, se și duce la tată-său și la mă-sa, de-o cere [pe fată]. CREANGĂ, P. 16S. Ceru mîna tinerei domnițe. NEGRUZZI, S. I 107. Deseară vin la voi... Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Cu sensul reieșind din determinări) A cerși. Cere de pomană la colțul străzii. ▭ Am pățit și noi ca un cerșitor care ședea pe comoară și cerea milostenie. CREANGĂ, P. 134. ◊ Absol. De-am avut, de n-am avut, Eu la altul n-am cerut. ȘEZ. IV 219. 4. A pretinde (ceva) în baza unui drept, a revendica. Eu mă tocmesc pe trei ani odată... -Despre mine, cu atîta mai bine, măi Chirică. Și ce mi-i cere tu pentru trei ani? – Ce să-ți cer? Ia, să-mi dai de mîncare și de purtat cît mi-a trebui. CREANGĂ, P. 151. Nu trebuie să cerem de la vînători o aprețuire rece și nepărtinitoare a întîmplărilor și a izbinzilor ce se ating de arta lor favorită. ODOBESCU, S. III 47. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau insulte. A cere socoteală sau (învechit) seamă (cuiva sau de la cineva) = a trage la răspundere (pe cineva). Să cerem socoteală nătîngilor care nu ne-au dus pe drumul pe care trebuia. PAS, Z. IV 248. Lumea are drept a-i cere această seamă. BĂLCESCU, O. II 11. A cere pace v. pace. A cere cuvîntul v. cuvînt. ◊ A pretinde. Cît ceri pe un kilogram de unt? 5. A impune; a face să fie necesar. Frosa uitase să-i dea guler curat și aceasta cerea timp. BASSARABESCU, V. 45. Cum! așa degrabă ne lași?... – Slujba o cere. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ Refl. pas. Pentru această lucrare se cere o atenție deosebită. ◊ Expr.Mi se cere să... = mi se impune să..., sînt obligat să... ◊ A arăta, a indica o datorie, o sarcină etc. Pornind de la faptul că teoria marxist-leninistă nu este o dogmă, ci o călăuză în acțiune, partidul cere comuniștilor să înțeleagă caracterul creator al marxism- leninismului, să-și însușească nu formulări și citate răzlețe, ci adevărata esență a învățăturii atotbiruitoare a lui Marx-Engels-Lenin-Stalin, învățătură care transformă lumea. 50 ANI EXIST. P.C.U.S. 44. 6. A dori, a pofti, a voi. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. De se-ntîlnește drag cu drag Cum inima ta cere, Dispar și ceruri și pămînt Și pieptul tău se bate, Și totu-atîrnă de-un cuvînt Șoptit pe jumătate. EMINESCU, O. I 189. Zi și noapte, cu durere, Duios sufletu-mi te cere. ALECSANDRI, P. I 85. ◊ Refl. Umblă parcă amintindu-și vreun cîntec, alintată, Pare că i-ar fi tot lene și s-ar cere sărutată. EMINESCU, O. I 158. Mă cunosc vinovată Că m-am cerut măritată. SEVASTOS, C. 227. ◊ Refl. pas. A fi căutat, a avea căutare, a fi solicitat. Această carte se cere mult. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: (regional) cei (CREANGĂ, A. 56).

CREATURĂ, creaturi, s. f. 1. Ființă vie, făptură; (peiorativ) om, individ. Creaturi de felul celei care ședea lîngă mine mai văzusem. GALACTION, O. I 57. 2. (În vechiul regim; urmat de determinări în genitiv) Persoană care s-a ridicat nu prin merite personale, ci datorită protecției cuiva; protejat al unui om influent, ale cărui dorințe le îndeplinește cu fidelitate. X este o creatură a prefectului. Pronunțat: cre-a-.

SATISFĂCUT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. Care este plin de mulțumire, de satisfacție; care exprimă mulțumire, mulțumit. Cuprinse cu o privire satisfăcută și protectoare copiii strînși în juru-i. C. PETRESCU, C. V. 9. ♦ Ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite, căruia i s-a dat satisfacție. Nu mi s-a adresat nimeni să plece nesatisfăcut. C. PETRESCU, C. V. 134. Satisfăcut, portarul se înmuie și nu-i ascultă pînă la capăt. REBREANU, R. I 269. Pentru astă-dată vă cred satisfăcuți. CARAGIALE, O. III 142. ♦ (Despre dorințe, exigențe) Îndeplinit.

SUGESTIE, (2) sugestii, s. f. 1. Influență exercitată asupra voinței cuiva (cu scopul de a-l face să-ți îndeplinească o dorință); înrîurire și dirijare a voinței cuiva. Prezența acestor oameni exercită... un act de sugestie nefericită care abate și scade energia noastră normală. VLAHUȚĂ, O. AL. II 87. ♦ Influență exercitată asupra conștiinței și voinței unui bolnav, pentru a favoriza vindecarea sau ameliorarea bolii. Sugestia este ascultată cu ușurință de către copii... și indivizi cu defecte morale. MARINESCU, P. A. 98. 2. Ceea ce se sugerează cuiva; idee, gînd. Sugestiile lui Costin aveau asupra lui Duca o înrîurire vădită. SADOVEANU, Z. C. 158. ◊ Condică de sugestii și reclamații v. condică (1).

asculta [At: COD. VOR. 58/2 / Pzi: ascult / E: lat ascultare] 1 vt (D. ființe) A-și încorda auzul pentru a auzi ceva. 2 vt (D. animale) A ciuli urechile spre a auzi ceva. 3-4 vti (D. oameni) A urmări atent vorbele cuiva sau muzica. 5 vt A trage cu urechea (la ușă). 6 vt (Îe) A ~ liturghia A participa la slujba bisericească. 7 vt A audia (un curs). 8 vt (Spc) A examina oral un elev, un candidat la un examen Si: (înv) prociti. 9 vt (Fam; șîe) A ~ martorii (sau un martor) A audia martorii. 10 vt (înv) A înțelege. 11-12 vti A face voia stăpânului, mai-marelui, superiorului, părintelui etc. Si: (înv) a da ascultare. 13 vt (Cu complementul „cuvântul”, „porunca”, „ordinul”) A îndeplini. 14-15 vti A urma sfatul cuiva. 16 vi (Pfm; îe) A ~ la cineva A da crezare cuiva. 17 vt A îndeplini o dorință, o rugăminte 18 vi (Înv; construit cu „de”) A fi sub autoritatea, stăpânirea sau suzeranitatea, ascultarea cuiva. 19 vt (Îe) A-și ~ inima A se supune pasiunii. 20 vi (Fig; construit cu prepoziția „de”; complementul este „bunul-simț”, „rațiunea” etc.) A acționa după un criteriu rațional, corect, verificat prin experiență. 21 vt (Med) A asculta.

REALIZARE s. 1. efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei anumite lucrări.) 2. alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, redactare, scriere, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere științifice.) 3. (concr.) înfăptuire, operă. (O mare ~.) 4. (concr.) creație, operă. (Tot ce vezi aici e ~ mea.) 5. executare, execuție, facere, făurire. (~ unei opere durabile.) 6. concretizare, incarnare, întruchipare, întrupare, materializare, (rar) sensibilizare. (~ unei idei.) 7. producere, turnare. (~ unui film.) 8. obținere, scoatere. (~ unei recolte bogate.) 9. concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, scornire, (înv. și pop.) izvodire. (~ unei metode noi pentru...) 10. creare, făurire, înfăptuire, întemeiere. (~ unui stat național unitar.) 11. înfăptuire, producere. (~ Unirii.) 12. cîștigare, cucerire, dobîndire, obținere, repurtare. (~ unei strălucite victorii.) 13. obținere, stabilire. (~ unui nou record.) 14. împlinire, îndeplinire, satisfacere, (rar) satisfacție. (~ dorinței cuiva.) 15. îndeplinire, înfăptuire, (înv.) realizație. (~ unui vechi vis.)

dor¹ sn [At: TETRAEV. (1574), 214 / Pl: ~uri / E: ml dolus „durere”] 1 (Îvp; la oameni, rar la alte ființe) Durere. 2 (Îvp) Boală. 3 Durere sufletească Si: (pop) jale, (înv) jelanie, mâhnire, supărare, părere de rău. 4 Dorință puternică (amestecată cu nostalgie) de a vedea sau revedea ceva sau pe cineva drag, de a reveni la o stare sau îndeletnicire preferată. 5 Poftă (de a mânca sau bea ceva). 6 (înv; d. mâncăruri; îe) Să-i mori de ~ Greu de găsit. 7 Stare sufletească a celui care aspiră la ceva. 8 Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (aflat departe). 9 Atracție erotică. 10 (îlav) Cu ~ Duios. 11 (Îal) Pătimaș. 12-13 (Îljv) De ~ Duios. 14-15 (Îal) (Într-un mod) elegiac. 16 (Pfm; îlav) În ~ul lelii La întâmplare. 17 (Pop; ccr) Persoana iubită. 18 (Bot; reg; îc) ~u-mamii Flocoșele (Filago arvensis). 19 (Bot; reg; îc) ~ul Maicii Preciste Strașnic (Asplenium trichomanes). 20 (Pop; îc) ~ul cocoanei Numele unei hore. 21 (Pop; îe) A face pe ~ul cuiva A-i îndeplini o dorință.

gust¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 151 / Pl: ~uri / E: ml gustus] 1 Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact. 2 Senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale. 3 Proprietate a unor substanțe (alimentare) de a determina gustul (2). 4 (Fig) Capacitate de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). 5 (Îlav) Cu ~ Cu pricepere. 6 (Îal) În mod estetic. 7 (Îla) Cu ~ Gustos. 8 (Îla) Fără (nici un) ~ Lipsit de gust bun, fad. 9 (Îe) A da de (sau a afla) ~ul (unui lucru) A începe să-i placă (un lucru). 10 (D. oameni; îla) De ~ Cu simț estetic sau artistic dezvoltat. 11 (Îal; d. manifestări, realizări ale oamenilor) Care exprimă, arată un simț estetic sau artistic dezvoltat. 12 (D. oameni; îla) Fără (sau lipsit de) ~ Lipsit de simț estetic. 13 (Îal; d. manifestări sau realizări ale oamenilor) Urât. 14 (Îla) De prost ~ Care arată lipsa simțului estetic. 15 (Îal) Nepotrivit. 16 (Îal) Penibil. 17 (Îal) Jenant. 18 Plăcere. 19 Dorință. 20 Poftă. 21-22 (Îe) A (i se) tăia sau a (i se) lua cuiva ~ A pierde sau a face să piardă plăcerea sau dispoziția pentru ceva. 23 (Îe) A avea (sau a-i fi ori a (i) se face cuiva ~ de... sau a(-l) prinde sau a(-l) apuca (pe cineva) ~ul de... A fi (sau a se lăsa) cuprins de dorința de a face ceva. 24 (Îe) A face pe ~ul cuiva A face potrivit plăcerii sau dorinței cuiva. 25 (Îe) A(-și) face ~ul A-și îndeplini o dorință, a-și satisface o plăcere. 26 Înclinație. 27 (Fig) Preferință. 28 (Înv) Gustare. 29 (Reg; îe) A veni cu ~ A aduce o mostră de rachiu sau de vin pentru vânzare.

împlini [At: (a. 1661) URICARIUL XXV, 60 / Pzi: ~nesc / E: în- + plini] 1 vt (Înv) A umple un gol. 2-3 vtr (Înv) A (se) face plin. 4 vt A lichida o lipsă. 5 vt (Imp) A înlocui. 6 vt (Imp) A compensa. 7 vt (Înv) A completa locurile neocupate. 8 vt A ajunge la numărul cerut. 9 vt A completa o fracție până când devine număr întreg. 10 vt A trăi un număr de ani, a atinge o anumită vârstă. 11 vr A trece vremea până la un anumit termen dat. 12-13 vtr (Îe) A i se ~ cuiva sau a o ~ cu cineva A (se) pune capăt unei relații. 14-15 vtr (Îae) A o păți rău cu cineva. 16 vr (D. corpul oamenilor) A se îngrășa. 17-18 vtr A (se) termina de achitat o datorie. 19 vt (Înv) A executa un datornic. 20 vt A duce la bun sfârșit o însărcinare, o misiune. 21 vt (Înv) A completa un formular. 22-23 vtr A (se) îndeplini o dorință, un vis. 24 vt A realiza un scop propus. 25 vt A satisface capriciile cuiva. 26 vt A îndestula nevoile cuiva. 27 vt A ține o promisiune. 28 vt A respecta o lege, o dispoziție. 29 vt A se supune unei porunci. 30 vt A avea funcția de... 31 vt A executa o condamnare. 32 vt A îndeplini o formalitate. 33 vt (Înv; pex) A termina ceva. 34 vt (Înv; pex) A face ceva. 35 vr (Fig) A se desăvârși. 36-37 (Înv) vtr A (se) adeveri o prorocie, o prevestire. 38 vt (Îe) A-și ~ somnul A dormi suficient.

lamentare sf [At: ARISTIA, PLUT. 13/15 / Pl: ~tări / E: lamenta] 1 (Lpl) Strigăte însoțite de plânsete, care exprimă durerea, amărăciunea sau suferința, mai ales morală Si: lamentație (1), (liv) lament (1), lamento (2). 2 Plângere zgomotoasă și adesea exagerată Si: lamentație (2), jelire, tânguire, (liv) lamento (3). 3 Cerere insistentă de a se îndeplini o dorință, de a se face un serviciu, o favoare etc. Si: lamentație (3), rugăminte. 4 (Nob) Bocire a unui mort Si: lamentație (4). 5 (Cu sens atenuat) Cuvinte care exprimă nemulțumirea, necazul etc. Si: lamentație (5), (pop) văitătură.

satisface vt [At: STAMATI, D. / Pzi: satisfac / E: lat satisfacere, fr satisfaire, (după face)] 1 (C. i. dorințe, porniri, necesități, exigențe, norme etc.) A aduce la îndeplinire. 2 (C. i. dorințe, porniri, necesități, exigențe, norme etc.) A fi conform cu... 3 (Spc; rar; c. i. obligații, datorii) A onora etc. potrivit unei convenții, unui angajament. 4 (D. militari în termen; sens curent; îe) A(-și) ~ serviciul militar (sau armata) A îndeplini serviciul militar Si: a face armata. 5 (C. i. oameni) A îndeplini anumite dorințe, porniri, necesități etc., făcând să fie mulțumit, împăcat Si: a mulțumi. 6 (Spc) A repara o ofensă (printr-o înfruntare directă).

Midas („Aurul și urechile lui...”) – Midas, regele legendar cu urechile de măgar, a făcut să se vorbească despre el de-a lungul veacurilor poate tot atît cît și despre înțeleptul rege Solomon. Midas a fost regele Frigiei (țară din Asia Mică) și faima lui provine din două legende mitologice. Prima legendă pretinde că zeul Dionysos (Bacchus), spre a-i răsplăti ospitalitatea, i-a făgăduit să-i îndeplinească orice dorință. Lacom de avere, Midas a cerut ca tot ce va atinge, să se preschimbe în aur. Fericirea i-a fost de scurtă durată, deoarece mîncarea, de îndată ce o atingea cu mîna, se prefăcea și ea în aur. Hulpavul rege ar fi murit de inaniție, privind munții lui de aur, dacă Dionysos nu l-ar fi iertat pînă la urmă. Această poveste a dat naștere unei expresii. Se spune despre oamenii care reușesc în toate împrejurările, că „pe ce pun mîna, se face aur!” O referire originală găsim într-o cronică literară: „Ca miticul rege Midas, Arghezi e urmărit de un blestem: tot ce atinge se preface în poezie”. A doua legendă istorisește că prietenul lui Midas era zeul Pan care se lăuda că fluierul său de soc scoate sunete mai fermecătoare decît lira lui Apollo. Provocat la o întrecere, Apollo a acceptat nu numai disputa, ci și arbitrajul lui Midas, care – risum teneatis – a dat cîștig de cauză lui Pan. Ca să-i pedepsească nepriceperea și lipsa de gust, Apollo a făcut să-i crească lui Midas o pereche de urechi de măgar, emblemă a prostiei. Cuprins de rușine, și le-a ascuns sub o scufie, pe care o purta în permanență. Nu aflase decît sclavul care venea să-l tundă. Oprit, sub amenințarea pedepsei cu moartea, să dezvăluie secretul, frizerul, neputîndu-se totuși stăpîni, a făcut o gaură în pămînt și a șoptit acolo: „Regele Midas are urechi de măgar”. O trestie a auzit și, pe aripile vîntului, a răspîndit pretutindeni taina regelui. Această a doua poveste servește spre a caracteriza ignoranța și incompetența celor care se grăbesc să dea sentințe în materie de artă și, prin extensiune, în orice altă materie. Iată un exemplu oferit de causticul Voltaire: Compozitorul francez André Grétry scrisese o operă (1778), brodată pe această poveste și chiar intitulată Judecata lui Midas. Opera a avut succes la Paris, dar prezentată la curte a fost fluierată. Și atunci Voltaire a făcut următoarea epigramă, adresată compozitorului întristat: „Grétry, nu trebuie să sari Și curtea pe nedrept s-o-mpungi. Știi de la Midas că cei mari Au și urechi adesea lungi!” Boileau, în Satira IX (versurile 220-224) se referă de asemenea la povestea regelui Midas cu urechile de măgar. „Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi,/ Tot ce ating se preface-n cuvinte/Ca-n legenda regelui Midas/… Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul/ ca mîna lui să prefacă în aur orice” (Ana Blandiana, în volumul Călcîiul vulnerabil). MIT.

AMÎNA (amîn, amîiu) l. vb. tr. 1 A lăsa pe altădată (îndeplinirea unui lucru): lucrul din mînă nu-l amîna pe mîine (JIP.) ¶ 2 A purta cu vorba pe cineva, a-l face mereu să aștepte, să vie o zi după alta spre a-i îndeplini o dorință: necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele de la o fîntînă la alta (CRG.) ¶ 3 ⚖️ A soroci pentru altădată judecarea unui proces, executarea unei hotărîri: procedura nefiind îndeplinită, tribunalul a amînat procesul. II. vb. intr. ‡A întîrzia, a zăbovi.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

LIMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

SATISFACE, satisfac, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

SATISFACE, satisfac, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere.

LIMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în cavitatea bucală, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

LIMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, fiind principalul organ de percepere a gustului și servind și la mestecarea și înghițirea alimentelor; pentru om este și organul principal de vorbire și de rostire a sunetelor. În frunte alergau solemn, cu limba scoasă, opt ori zece dulăi. GALAN, B. I 239. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presară cu sare. CREANGĂ, P. 13. Focul pîlpăie mereu, Roș ca limba unui zmeu. ALECSANDRI, P. A. 94. Limba boului e lungă, dar nu poate să vorbească, se spune despre cineva care știe multe, dar e silit să tacă. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mînca cu poftă mare; b) a se abține, în ultimul moment, de a spune ceva nepotrivit. A alerga sau a umbla după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obții ceva (sau a încerca să găsești pe cineva, de care ai mare nevoie). Cîți sînt cu averi mari, cari aleargă după pensie cu limba scoasă. ALECSANDRI, T. I 385. A asuda sub limbă v. asuda. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a fi foarte ostenit, a cădea de oboseală. Am să te strîng în brațe, pînă ți-o ieși sufletul. – Și eu pe tine, pînă ți-o ieși limba de-un cot. ALECSANDRI, T. I 445. A avea limba încărcată = a avea limba albă, ca urmare a unei indigestii. ◊ (La oameni, același organ, privit ca principal organ al vorbirii) Suflete, adă-ți aminte, Limbă tu, caută cuvinte Și spune Pe meștere strune Cum s-a-ntîmplat. BENIUC, V. 120. Mulțime nenumărată de gîngănii și jigănii... despre a cărora lăcomie, viclenie și răutate nu-i cu putință să povestească limba omenească! CREANGĂ, P. 94. Ce-i mai dulce și totodată mai amar pe lume? (Limba). SBIERA, P. 320. Limba taie mai mult decît sabia. (Expr.) Gură am, limbă n-am = multe aș putea spune, dar sînt silit să tac. A fi (sau a avea) limbă lată = a vorbi urît. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos. A fi cu limba (fagur) de miere = a fi dulce la vorbă, a vorbi frumos, elocvent. A avea limba lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi mult, a nu păstra o taină, a fi indiscret, flecar. A avea mîncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, indiscret. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (a tăia sau a lega) limba cuiva = a opri (pe cineva) să vorbească. Cum văz eu, a zis califul, dumneata ai dori să le mai scurtezi limba acelor bîrfitori? CARAGIALE, P. 128. A i se lega (cuiva) limba v. lega. A i se dezlega (cuiva) limba v. dezlega. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. Polcovnicul Ioniță băuse în sănătatea însurățeilor un pahar de vin roșu de dealul Răzvadului și prinsese la limbă. GHICA, S. A. 14. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească, a nu (mai) avea siguranța vorbirii (din cauza unei emoții). A-și pune frîu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a vorbi ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită sau rea, de șarpe = (a fi) om răutăcios, malițios. Am limbă rea. Le cam potrivesc [poreclele]. STANCU, D. 27. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a-l face, a-l ispiti să vorbească, a-l descoase. Ai fi vrut să intri în vorbă cu niscai băieți... să-i tragi de limbă. PAS, Z. I 292. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a se căi că a vorbit ceea ce nu se cuvenea. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a-și aminti vag un cuvînt, un nume etc., a fi aproape gata să ți-l poți aminti și să-l poți rosti. I se bate limba-n gură = vorbește repede și rău. Nu i-a tors (mamă-sa) pe limbă = vorbește cu ușurință și fără menajamente, spune ceea ce gîndește. Dar părintele Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. CREANGĂ, A. 137. ◊ (Același organ al unor animale, servind ca aliment) Limbă de porc afumată. ▭ Refuză și limbi și cașcaval. ALEXANDRESCU, M. 314. II. 1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, alcătuit din sistemul gramatical și lexical. Structura gramaticală a limbii și fondul ei principal de cuvinte alcătuiesc temelia limbii, esența specificului ei. STALIN, PROBL. LINGV. 23. Apărută în procesul muncii, asigurînd comunicarea între oameni, limba a avut un rol hotărîtor în apariția și dezvoltarea conștiinței omenești. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 387, 6/2. Fiecare limbă își are legile sale proprii interne de dezvoltare. ROSETTI, S. L. 15. Limba, numirea într-un fel a unui obiect, ce unul îl vede așa, altul altfel, îi unește [pe oameni] în înțelegere. EMINESCU, N. 32. Uitasem că sîntem romîni și că avem și noi o limbă. NEGRUZZI, S. I 3. ◊ Fig. Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. Se văzu încongiurat de o mulțime de paseri... țipînd pre limba lor. ISPIRESCU, L. 75. Vînătorii știu cum că «toată pasărea pe lume după limba ei piere». ODOBESCU, S. III 10. ◊ Limbă vie v. viu. Limbă moartă v. mort. Limbă veche v. vechi. Limbă națională v. național. Limbă maternă v. matern. Limbă vorbită v. vorbit. Limbă scrisă v. scris. Limbă literară v. literar. Limbă internațională sau universală v. internațional. Limbă analitică v. analitic. Limbă sintetică v. sintetic. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. Ascultau minunați o limbă cu înflorituri și cu tîlcuri necunoscute pentru dînșii. SADOVEANU, O. VI 135. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31. ♦ Totalitatea altor mijloace și procedee (decît sunetele articulate) folosite spre a comunica semenilor gîndurile și simțirile. Limba surdo-muților. ▭ Vreu a fi cîntată în limba armoniei. ALECSANDRI, P. II 113. 2. Vorbă, cuvînt; grai, glas. Merg cu tine... Îmi ești drag, ai un suflet ciudat și o limbă dulce. SADOVEANU, O. VII 23. Limba dulce mult aduce. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. Cu limbă de moarte însă-i las cuvînt după inima mea: să-mi înjuge boii la car și să-i dăruiască lui Fulger. MIRONESCU, S. A. 86. Bietu răposatu tată-meu mi-a lăsat cu limbă de moarte că, de-a fi să-mi vînd casa vrodată, să-mi păstrez în stăpînire cuiu ist mare din părete. ALECSANDRI, T. I 320. Tată-su cu limbă de moarte îl oprise de-a merge acolo. ȘEZ. VII 50. A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurămînt) să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. L-a legat pe Dima cu limbă de moarte să n-aibă liniște pînă nu i-o duce vestea morții tocmai în sat. GALAN, Z. R. 41. (Neobișnuit) A lua limbă = a lua cuvîntul, a începe să vorbească. Cel mai de frunte dintre sfătuitori luă limbă... aducînd vorba cam așa. DELAVRANCEA, S. 83. 3. (Învechit și arhaizant; mai ales în legătură cu verbele «a da», «a lua», «a prinde») Informație (asupra intențiilor tactice ale dușmanului), relație, veste, știre. O bandă din cavaleria noastră să meargă să supere ariergarda dușmanului... să avem și limbă de mișcările lui. BĂLCESCU, O. II 113. ◊ Expr. A prinde limbă = a culege informații, a spiona, a iscodi. Le-a dat nemților mare dezghin; pe unii i-a tăiat; ș-a prins și limbă. SADOVEANU, Z. C. 83. Am cercat să m-apropii de lagărul leșesc ca să prind limbă și să aflu ceva. ALECSANDRI, T. II 21. 4. (Învechit și arhaizant) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (II 1); popor, neam, națiune. Împărăția slăvitului stăpîn al nostru, biruitorul tuturor limbilor, sultan și padișah Mehmet. SADOVEANU, Z. C. 89. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal îngroșată la un capăt și agățată în fundul clopotului, care, prin mișcare, lovește în pereții acestuia, făcîndu-l să sune. Este și-un șchiop, care se leagănă în cele două cîrje ca o limbă de clopot. C. PETRESCU, R. DR. 192. Arama strigă cînd se zbate măiastra clopotului limbă, Eu simt strigarea ei aprinsă și-n vorbe sufletul o schimbă. GOGA, C. P. 130. Limbi [de clopot] bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur. MACEDONSKI, O. I 154. 2. Fiecare din arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. Limba de alamă se legăna în cutia de lemn prețios. DUMITRIU, N. 65. Un ceasornic vechi de lemn, prins în perete, își plimbă limba dintr-o parte într-alta. STANCU, U.R.S.S. 40. 3. Unealtă de metal, de os etc. care ajută la încălțarea pantofilor. 4. Bucată de piele lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei, în locul unde se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. I-am dăruit un briceag cu mai multe limbi. GALACTION, O. I 67. Șterse limba briceagului... cu degetele. C. PETRESCU, C. V. 139. Ținînd cu stînga de călcîiul coasei, trăgea gresia cu dreapta pe limba tăietoare. SANDU-ALDEA, U. P. 158. 6. Partea ascuțită a capătului unei bîrne care se îmbucă în ulucul amnarului sau al usciorului, pentru a realiza îmbinarea celor două piese. ♦ (Determinat prin «de foc» sau «de flăcări») Flacără de formă alungită. Vîntul ușor și umed pornise mai tărișor și pleca într-o parte limbile focului. SADOVEANU, O. I 18. Din mii de coșuri... Se-nalță limbi de flăcări. VLAHUȚĂ, O. A. 90. Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frămînt, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă. EMINESCU, O. I 62. În limbi de flăcări focul se-nalță. BELDICEANU, P. 60. ♦ (Determinat prin «de lumină») Fîșie de lumină care străbate întunericul. Subt limba de lumină, ajutat de slujitor, desprinse căptușelile. SADOVEANU, Z. C. 308. ♦ (Neobișnuit) Șuviță. Din bocancii ofițerului curgeau, prin crăpăturile de la vîrfuri, două limbi vinete de apă. CAMILAR, N. I 31. 7. Fîșie lungă și îngustă de pămînt, de pădure etc. V. curea. Străbătură o limbă de pădure și începură a urca și coborî. SADOVEANU, O. I 520. Limba de pămînt între aceste două gîrle a fost odinioară domeniul Iuga. REBREANU, R. I 71. Pe-o limbă de pămînt joasă, îngustă, între fluviu și baltă, se înșirau casele aliniate la rînd. BART, E. 126. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul (2) de pescuit. Repegior, a îndemnat Vasile Rusu pescarul; și după ce dezlegăm luntrea, priponim limbile. SADOVEANU, N. P. 127. 9. Compuse: limba-apei = (Bot.) broscariță (1); limba-boului = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, țepoși, cu flori albastre, care crește prin pășuni, pe marginea semănăturilor și a drumurilor (Anchusa italica); limba-cucului = ferigă mică cu o singură frunză lobată, care crește prin pășuni și poieni (Botrychium lunaria); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre sau albe (Borrago officinalis); limba-oii = plantă erbacee, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Crisium canum); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui, cu flori violete, care crește prin fînețe spinoase și umede (Statice Limonium); limba-șarpelui = ferigă mică care crește prin locuri umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum).. – Pl. și: (învechit) limbe (EMINESCU, O. I 140, ALECSANDRI, T. I 147, GOLESCU, Î. 20).

SATISFACE, satisfac, vb. III. Tranz. A mulțumi (pe cineva) îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. Răspunsul satisface pe examinator. ♦ (Complementul indică dorința sau exigența cuiva) A mulțumi, a împlini. Cel puțin mi-am satisfăcut o curiozitate. C. PETRESCU, C. V. 258. Un teatru așa de variat putea satisface gusturile celui mai rafinat dintre micii noștri stăpîni. IORGA, L. II 33.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și grîul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, C. V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ▭ Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroi (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.

dispoziție sf [At: FN (1704) / V: (înv) despozeție, (înv) des~, (înv) despozițiune, (înv) dispusăciune, (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr disposition, it disposizione, lat dispositio, -onis] 1 Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine. 2 Construcție după un anumit plan. 3 Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament. 4 Măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine Si: dispunere, (înv) orânduială, (îvr) orânduire, ordine, rostire, (îvr) regulație. 5 (Îs) Organ de ~ Organ care hotărăște. 6 (Îlav) În ~ (sau îlpp la, spre sau, înv, în ~ia) Pregătit să îndeplinească ordinele sau dorințele cuiva. 7 (Pex; îal) La bunul plac al cuiva. 8 (Îal) La îndemâna cuiva (spre a fi de folos). 9 (Îe) A fi (sau a sta, a se afla etc.) la ~ia cuiva A fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 10 Înclinare (naturală) spre... 11 Dorință. 12 Intenție (momentană) de a face un lucru. 13 Stare sufletească (bună sau rea). 14 (Îvr) Sentiment. 15 Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc.

împlinire sf [At: CALENDARIU (1814) 1/9 / Pl: ~ri / E: împlini] 1 (Înv) Umplere a unui gol Si: împlineală (1), împlinit¹ (1). 2 (Înv) Umplere a unui recipient Si: împlineală (2), împlinit¹ (2). 3 Lichidare a unei lipse Si: împlineală, împlinit¹ (3). 4 (Imp) Înlocuire. 5 (Imp) Compensare. 6 (Înv) Completare a locurilor neocupate Si: împlineală (6), împlinit¹ (6). 7 Ajungere la numărul cerut Si: împlineală (7), împlinit¹ (7). 8 Completare a unei fracții până când devine număr întreg Si: împlineală (8), împlinit¹ (8). 9 Atingere a unei anumite vârste Si: împlineală (9), împlinit¹ (9). 10 Trecere a vremii până la un anumit termen dat Si: împlineală (10), împlinit¹ (10). 11 Îngrășare. 12 Achitare a unei datorii Si: împlineală (12), împlinit¹ (12). 13 (Înv) Executare a unui datornic Si: împlineală, împlinit¹ (13). 14 Ducere la bun sfârșit a unei însărcinări, a unei misiuni Si: împlineală (14), împlinit¹ (14). 15 (Înv) Completare a unui formular Si: împlineală (15), împlinit¹ (15). 16 Îndeplinire a unei dorințe, a unui vis Si: împlineală (16), împlinit¹ (16). 17 Realizare a unui scop propus Si: împlineală (17), împlinit¹ (17). 18 Satisfacere a capriciilor cuiva Si: împlineală (18), împlinit¹ (18). 19 Îndestulare a nevoilor cuiva Si: împlineală (19), împlinit¹ (19). 20 Respectare a unei promisiuni Si: împlineală (20), împlinit¹ (20). 21 Respectare a unei legi, a unei dispoziții Si: împlineală (21), împlinit¹ (21). 22 Supunere la o poruncă Si: împlineală (22), împlinit¹ (22). 23 Îndeplinire a funcției de... Si: împlineală (23), împlinit¹ (23). 24 Executare a unei condamnări Si: împlineală (24), împlinit¹ (24). 25 Îndeplinire a unei formalități Si: împlineală (25), împlinit¹ (25). 26 (Înv; pex) Încheiere a unei acțiuni Si: împlineală (26), împlinit¹ (26). 27 (Înv; pex) Faptă.

limbă sf [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)

ordin sn [At: (a. 1771) URICARIUL, XXI, 211 / V: (înv) ord^[1], ~den / Pl: ~e și (iuz) ~uri (nob) ~i / E: lat ordo, -inis, it ordine, fr ordre] 1 Dispoziție dată subalternilor de o autoritate sau de un reprezentant al unei autorități Si: (înv) poruncă. 2 (Îe) La ~ele cuiva La dispoziția cuiva, gata a-i îndeplini cererile sau dorințele. 3 (Îe) Sub ~ele cuiva Sub comanda cuiva. 4 (Îe) La ~! Vă stau la dispoziție. 5 (Ccr) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoiu. 6 (Îs) ~ de front Dispoziție dată de comandantul unei unități militare, referitoare la organizarea serviciului de zi și la bunul mers al activității în unitatea respectivă. 7 (Înv; îs) ~ de zi Act prin care comandantul unei mari unități militare se adresează întregii unități în anumite ocazii (sărbători, victorii, evidențieri etc.) 8 (Îs) ~ de chemare Dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. 9 (Îs) ~ de serviciu Act prin care cineva primește o însărcinare oficială. 10 (Îs) ~ de plată Dispoziție dată către o bancă de a plăti o sumă în numerar sau în cont de virament unei persoane fizice sau juridice. 11 Decorație superioară medaliei. 12 Categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei. 13 Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. 14 Comunitate monahală în diverse religii, mai ales în cea catolică. 15 Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 16 (Iuz) Clasă socială. 17 Rang. 18 (Îla) De prim (sau de primul) ~ Superior într-o ierarhie valorică Si: excelent. 19 Domeniu. 20 (Îe) De ~ să... De natură să. 21 (Înv) Bună rânduială Si: ordine, regulă. corectat(ă)

preveni¹ vt [At: DRLU / Pzi: previn, (rar) previu / E: fr prévenir, lat praevenire] 1 (C. i. oameni) A atrage cuiva atenția asupra consecințelor neplăcute sau primejdioase ale unor acțiuni Si: a avertiza, a înștiința, (înv) a prevesti (2). 2 (C. i. dificultăți, neplăceri, primejdii) A lua din timp măsurile necesare pentru a evita, a împiedica, a opri Si: a combate, a para, a preîntâmpina. 3 (Rar; c. i. dorințe, intenții) A îndeplini cu solicitudine înainte de a fi fost formulat de cineva.

umple [At: PSALT. HUR. 53723 / V: (îvp) ~a, im~, împlea, (reg) imple / Pzi: ~lu, (reg) umpliu / Ps: 4 și (înv) -lum; Cj: 3 și (rar) ~plă / Grz: și (înv) -lund / E: ml implere] 1 vt (C. i. vase, recipiente, cavități, spații, încăperi etc.) A băga înăuntru (până sus). 2 vt (Pex; c. i. vase, recipiente, cavități, spații, încăperi) A face să conțină o anumită cantitate din ceva. 3 vt (Îe) A ~ ras sau a i (se) ~ ochi A umple (1) până sus. 4 vt (Îe) A-și ~ burta (sau pântecele) A mânca sau a bea mult. 5 vt (Îe) A ~ burta (cuiva) A sătura (pe cineva). 6 vt (Îe) A-și ~ buzunarele A câștiga bani mulți. 7 vt (Îae) A se îmbogăți. 8-9 vtrp (Îe) A (se) ~ paharul (sau urciorul) A pricinui un ultim neajuns¹ care întrece limita suportabilului. 10 vt (Îe) A ~ (cuiva) ochii de lacrimi A face (pe cineva) să plângă. 11 vt (Îe) A ~ capul (cuiva) A face să intre în minte o idee, insistând asupra ei. 12 vt (Îae) A ameți cu vorbe. 13 vt (Îe) A ~ (cuiva) gura A face (pe cineva) să tacă. 14 vt (Pop; îe) A ~ borș A pune la fermentat tărâțe cu apă și naia, pentru a obține borș. 15 vt (Reg; îe) A ~ varză A pune varza la acrit în butoi, în apă cu sare. 16 vt (Reg; îe) A ~ flori A pune la macerat în apă caldă flori sau frunze, pentru a prepara vopsele vegetale. 17 vt (Îrg; îe) A ~ pușcăria (sau ocna etc.) A fi închis. 18 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) ochii de lacrimi (sau, gmț, de zamă) A i se umezi (cuiva) ochii. 19 vr (Rar; îe) A i se ~ (cuiva) ochii de văpaie A se însufleți. 20 vr (Rar; îe) A i se ~ (cuiva) capul de sânge A se înfuria foarte tare. 21 vr (Reg; îe) A i se ~ (cuiva) sacul A umple (6). 22 vr (Reg; îae) A umple (7). 23 vr (Îe) A se ~ de suflet A gâfâi (1). 24 vr (Îae) A se mai însufleți după o cădere fizică sau materială. 25 vt A adăuga lichid. 26 vt (C. i. arme, mai ales de foc) A încărca. 27 vt(a) A întregi. 28 vt A introduce într-un înveliș de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregăti o mâncare. 29 vt (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 30 vt A pune într-o învelitoare paie, pene etc. pentru a face saltele, perne etc. 31 vr (D. corpul omenesc sau părți ale corpului) A se îngrășa. 32 vt (Fig; adesea udp „de”) A copleși (1). 33 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de sperieți (sau de groază) A îngrozi. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) lacrimile (sau plânsul) A podidi (pe cineva) plânsul. 35 vr A fi copleșit. 36 vt A impresiona (puternic) Si: a emoționa , a mișca, a tulbura. 37-38 vtr (C. i. o suprafață, o întindere; adesea udp „de” sau „cu”; șfg) A (se) ocupa. 39-40 vtr (C. i. hârtii, caiete etc.) A (se) acoperi cu scriere, cu desene etc. 41 vt (Iuz; îe) A ~ o chitanță (sau o hârtie, o poliță) A completa o chitanță (hârtie, poliță) cu datele necesare. 42 vt (Rar) A acoperi cu cusături o pânză. 43 vt (C. i. teritorii, ținuturi etc.; șfg) A popula. 44 vt (Udp „de” sau „cu”) A răspândi un miros într-o încăpere, într-un spațiu etc. 45 vr A face să aibă un anumit miros. 46-47 vtr (Subiectul indică sunete, zgomote etc.) A cuprinde un spațiu. 48 vt (Subiectul indică o sursă de sunete) A răspândi. 49-50 vtr (Îe) A ~ satul (sau locul, lumea, rar, urechile lumii etc.) sau vr a se ~ locul A răspândi (un zvon, o știre etc.). 51 vt (Îvr) A ~ urechile (cuiva) A face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei. 52-53 vtr A (se) acoperi cu o materie care murdărește sau strică Si: a (se) păta, a (se) murdări, a (se) mânji. 54 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de noroi¹ A calomnia. 55 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de sânge (sau, glumeț, de borș) A lovi până îl podidește sângele. 56 vt (Fig; îae) A reduce la tăcere. 57 vt (Fig; îae) A face de mșine. 58 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) sângele pe nas (sau borșul (cel roș), rar, zărul) A-l năpădi (pe cineva) sângele pe nas. 59 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) zădugul A fi plin de sudoare. 60-61 vtr (C. i. pureci, păduchi etc.) A acoperi o (întreagă) suprafață. 62-63 vtr A (se) contamina (3). 64 vr (Rar) A se îmbiba. 65 vt (Fig; c. i. bani, damri etc.) A încărca (pe cineva). 66-67 vtr (Fig; c. i. bani, daruri etc.) A (se) umple (7). 68 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de bogdaproste A certa (1) (pe cineva). 69 vt (Îae) A înfrunta cu vorba. 70 vt (Îae) A cicăli (1). 71-72 vtr (Îe) A (se) ~ de bogdaproste (sau de pricopseală, de brânză, de borș, de Filipești, de București etc.) A nu trage nici un folos. 73 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de rușine A compromite (1). 74 vr (Rar) A se ~ (cuiva) de păcat A face ceva condamnabil. 75-76 vtr (Îrg; c. i. ani, zile etc.) A (se) împlini. 77 vr A trece un timp de ... (până la o dată fixă) Si: a se împlini, a veni sorocul. 78 vr (Înv; îe) A i se îm~ (cuiva) sama A ajunge la scadență. 79-80 vtr (Îrg) A (se) îndeplini. 81-82 vtr (Înv; c. i. dorințe) A (se) îndeplini. 83 vt (Îrg; c. i. datorii, obligații bănești etc.) A achita (1). 84 vr (Îrg; d. prorociri, prevestiri etc.) A se realiza.

satisfacere sf [At: PELIMON, I. 163/17 / Pl: ~ri / E: satisface] 1 Aducere la îndeplinire a unei dorințe, porniri, necesități, exigențe, norme etc. Si: (rar) satisfacție (3). 2 (D. oameni) Îndeplinire a unei anumite dorințe, porniri, necesități etc., făcând să fie mulțumit, împăcat. 3 (Asr) Satisfacție (7).

vis² sn [At: PRAV. LUCACI, 164 / Pl: ~uri,~e, (îrg) ~ure / E: ml visum] 1 Succesiune de imagini, de scene, cu caracter asociativ și cu grade variabile de coerență, care apar, cu o puternică coloratură afectivă, în mintea omului, în fazele mai puțin profunde ale somnului Si: (rar) visare (1). 2 Activitate psihică care se manifestă în somn prin vis² (1) Si: (rar) visare (2). 3 Stare a celui care are un vis (1) Si: (rar) visare (3). 4 Interval de timp cât durează un vis² (1) Si: (rar) visare (4). 5 (Îs) Carte de ~e sau cheia ~urilor Carte care relevă semnificația profetică a visurilor² (1). 6 (Înv; îs) Văzător de ~e sau (îvr) visuitor de ~ Persoană care are visuri premonitorii. 7 (Înv; îas) Persoană care dă anumite interpretări visurilor². 8 (Înv; îs) Tălmăcitor (sau ghicitor) de ~uri Persoană care prezice viitorul pe baza interpretării visurilor² (1). 9 (Îla) De ~ Care este propriu visului² (1) Si: ireal. 10 (Fig; îal) Neverosimil de frumos Si: minunat. 11 (Îlav) Ca prin (sau ca în, ca într-un) ~ Neclar. 12 (Îe) ~uri (sau ~e) plăcute! Urare adresată unei persoane care urmează să se culce. 13 (D. situații, întâmplări; îe) A nu-i trece (cuiva ceva) nici (măcar) prin ~ sau a nu-și închipui (cineva ceva) nici prin ~ A provoca o mare uimire cuiva. 14 (Îae) A constitui o surpriză extrem de plăcută pentru cineva. 15 (Îe) A-și vedea ~ul cu ochii A-și (sau a i se) îndeplini o mare dorință. 16 (Îae) A (a i se) realiza tot ceea ce și-a propus. 17 (Reg; îe) (A fi) de ~e rele sau (a fi) urât ca toate ~ele (A fi) foarte urât. 18 (Reg; îe) A nu fi de ~e rele A merita să fie luat în seamă. 19 (Reg; îae) A avea preț. 20 (Pfm; îe) A face ca toate ~ele A se schimonosi. 21 (Pex; poetic) Somn¹ (1). 22 (Fig) Ansamblu de calități care atrag pe cineva Si: farmec (7). 23 Stare de încântare pe care o resimte cineva Si: desfătare (4), farmec (8). 24 Agent exterior care provoacă o stare de profundă încântare. 25 (Pm) Lucru ireal de frumos. 26 (Fig) Construct al imaginației, fără corespondent în realitate Si: fantasmă (3), himeră (4), iluzie, închipuire, (rar) visare (5). 27 (Fig) Aspirație irealizabilă. 28 (Fig) Dorință arzătoare. 29 (Fig) Ideal. 30-31 Visare (11-12).

slugări [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc / E: slugă + -ări] 1 vi A sluji (2). 2 vt A se folosi de cineva sau de ceva ca slugă (1) Si: (rar) a slugărnici (2). 3 vi (Pop) A se folosi de ceva. 4 vr (Înv; d. oameni; udp „cu”) A se sluji (4). 5 vt (D. bani) A câștiga slugărind (1). 6 vi (Fig) A se înjosi. 7 vt (Pfm; c. i. persoane) A sta mereu după cineva (executându-i cu supunere ordinele, îndeplinindu-i toate dorințele etc.) Si: (rar) a slugărnici (7). 8 vt (Pfm; c. i. persoane) A fi (mereu) la dispoziția cuiva Si: (rar) a slugărnici (8). 9 vi (Îvr) A sluji (6).

vrea vb. II tr. A (urmat mai ales de prop. compl. directe cu vb. la conjunct, sau, înv., astăzi rar, de vb. la inf, înv., reg.,fără prep. „a”) 1 A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa. Ne-am despărțit..., rugîndu-i să-mi trimită și mie revista pe care voiau s-o scoată (CA. PETR.). ◊ Loc.conj. (Care) va (sau, înv., astăzi rar, vrea ori vra) să zică = așadar, deci, prin urmare, in consecință; adică. Va să zică am adus un strop de fericire în casa lor (BRĂT.). ◊ expr. Va (sau vrea, înv., pop., vra) să zică = înseamnă; semnifică. A avea talent nu va să zică numai a crede singur că-l ai (CAR.). Vreau să zic... (ori să spun...), formulă prin care se introduce o explicație, o precizare. Rămîne corespondența, vreau să zic, scrisorile artistului (CĂL.). Fără să vreau (sau să vrei, să vrea etc.) = în mod involuntar. Se lipește de mine, dar, fără să vreau, fac o bruscă mișcare într-o parte (CA. PETR.). A nu ști ce vrea v. ști. ◊ analog. Un lup veni tupiluș pe lîngă car și vroia să mănînce un bou (PER.). ◊ fig. Tăria cuvintelor vrea să acopere slăbiciunea argumentelor (MAIOR.). ♦ (intr.) A avea voință; a-și manifesta voința. Tocmai de aceea trebuie să ne mișcăm, să ne unim, să voim și să realizăm (SADOV.). ♦ (despre Dumnezeu) A hotărî, a decide. Se vede că bunul Dumnezeu așa vrea, ca el să ispășească păcatele mele (SLAV.). ◊ expr. (Va fi) cum va vrea Dumnezeu v. dumnezeu. ♦ A alege; a prefera. Și mai voiesc viața să-și piardă decît numele cel de omenie (ȚICHIND.). 2 A dori să facă, să obțină, să fie sau să se întîmple (ceva); a dori (ceva) cu ardoare, cu patimă; a pofti; a fi pe placul cuiva; a-i plăcea ceva sau cineva. Cînd nu are nevastă și copii, poate să facă ce vrea (SLAV.). ◊ Loc.adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu; silit de împrejurări. Ceilalți, pe vrute, pe nevrute, erau tîrîți pe această cale „pozitivistă” (DELAVR.). ◊ expr. Vrînd-nevrînd = fie că-i place, fie că nu-i place; mai mult de silă decît de bunăvoie, constrîns de împrejurări, de voie, de nevoie; ext. cu orice preț, neapărat. Dacă n-am ținut samă de vorbele lui, am ajuns la dîrloagă și acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie (CR.). Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; în mod inevitabil; obligatoriu. Vrei, nu vrei, mai prinzi lucruri folositoare pentru mai tîrziu (PER.). Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. A vrea (cuiva) binele (sau, înv., pop., bine) = a dori să i se întîmple cuiva lucruri prielnice, plăcute; a-i fi binevoitor (cuiva). Să te ferească Dumnezeu să-ți vrea o femeie binele (CA. PETR.). A vrea (cuiva) răul (sau, înv., pop., rău, rele) = a dori să i se întîmple (cuiva) lucruri neprielnice, neplăcute; a dușmăni, a urî (pe cineva). Virusul egalității ne îndeamnă să ne vrem răul cu înverșunare (STEINH.). ◊ analog. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dînsul (ISP.). ◊ fig. Încă odată tărîmul să crească ar vrea (BLA.). ♦ (despre Dumnezeu) A-și arăta îndurarea, mila față de cineva; a binevoi, a se îndura, a se milostivi. El a trăit aproape 70 de ani și are să mai trăiască încă, dac-o vrea Dumnezeu (UL.). ♦ (tr., refl.; urmat de elem. predic, supl.) A dori ca cineva sau ceva să fie sau să devină într-un anumit fel. În nesațiul cosmic al adolescenții, fiecare s-a vrut mai bun (CE. PETR.). 3 A pretinde, a cere, a solicita; a aștepta ceva de la cineva. Vreau să răspunzi la apelul nominal cînd îți poruncesc (D. ZAMF.). ♦ (refl.; urmat de elem. predic. supl.) A se pretinde; a se crede. Oricît de gravă ar fi tema abordată, și de fiecare dată ea se vrea cel puțin gravă, vocea poetului își păstrează familiaritatea (PER.). 4 (mai ales în forma neg.) A accepta, a consimți, a fi de acord; a permite, a încuviința, a îngădui, a da voie. Părintele Nicodim... zice că să învăț și eu buchile, însă tuța nu vrea (SADOV.). ♦ (despre obiecte) Ce dracu are dulapul ista de nu vrea să se deschidă? (ALECS.). ◊ expr. A nu vrea să audă (de...) = a respinge categoric (o propunere, o situație, un fapt). Nu vroia să audă de haiducie (CA. PETR.). ♦ (bis.) A primi (o dogmă, o credință, o misiune etc.). Atunci stăpînul tuturor ca o slugă au venit, vrînd să mîntuiască pre toți (MIN.). ♦ (compl. indică oameni) A accepta într-o anumită funcție, demnitate, calitate etc. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse el (c. NEGR.). 5 (mai ales în forma neg.) A putea, afi în stare. Focul nu vrea să ardă. II intr. impers. (înv., reg.; mai ales în forma „va”; urmat de o prop. sub.) A trebui, a fi necesar; a se cere; a se cuveni, a se cădea. Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar (BRĂT.). ◊ expr. Mai va (sau, reg., vrea) = mai trebuie să aștepți, mai este mult (pînă atunci sau pînă acolo). O să te înghită focul iadului... – Mai va pînă atunci (STANCU). B (înv., pop.; cu val. de semiauxil; urmat de un vb. la conjunct, sau, înv., reg., la inf.) A fi pe punctul să... (sau de a...), a fi pe cale să... (sau de a...); a fi gata-gata. Simți o încleștare în inimă atît de dureroasă că vru să țipe (REBR.). C (cu val. de auxil.; la indic. prez., astăzi numai în forme flexionare specializate; servește la formarea timpului viitor I și intră în alcătuirea timpului viitor anterior, a timpurilor prez. și perf. ale modului prezumt. și, înv., a unor constr. de viitor I, de viitor anterior, de prezumt. prez. și perf.) I (servește la formarea timpului viitor I și intră în alcătuirea unor constr. de viitor I; cu afereza lui „v-”, exprimă adesea și posibilitatea sau îndoiala) 1 (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Da, mă voi naște din păcat, Primind o altă lege (EMIN.). Dacă ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm și de dînsa, apoi sîntem voinici (ISP.). ◊ poet. (cu topica inversată) De-a lui priviri înfiorată, Pleca-vei ochii în pămînt (VLAH.). ◊ (în prescripții, recomandări, rețete etc.; cu val. de imper.) Medicamentul se va lua după masă. 2 (înv.; mai ales în prop. cond., temp. sau atr.; de obicei în corelație cu alt vb. la viitor, urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil., formează viitorul I al acestuia care, împreună cu ger. vb. de conjugat, alcătuiesc o constr. de viitor I; exprimă caracterul continuu al unui proces, al unei stări, al unei calități) Pentru multa dragoste ce va fi avînd spre acela, năpăstuind pe ceilalți (PRAV. COND.). 3 (înv., pop.; mai ales la pers. 3; urmat de conjunct. prez. al vb. de conjugat, formează o constr. de viitor I; exprimă o acțiune viitoare, de obicei, iminentă; în textele religioase, iminența acțiunii viitoare decurge din caracterul ei predestinat) De munca ce va să fie izbăvește-ne pre noi (MIN.). Flori de tei deasupra noastră or să cadă rînduri-rînduri (EMIN.). II (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil. formează viitorul I al acestuia care, împreună cu part. vb. de conjugat, alcătuiesc viitorul anterior; cu afereza lui „v-”; de obicei, în prop. cond. sau temp., în corelație cu alt vb., mai ales la viitor I) Luai hotărîrea de a tipări volumașele de îndată ce voi fi descoperit undeva hîrtia necesară (BLA.). III (intră în alcătuirea timpului prez. al modului prezumt. și a unor construcții de prezumt. prez.; cu afereza lui „v-”; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) 1 (viitorul I al verbului „a fi” ca auxil. urmat de ger. vb. de conjugat sau al vb. cop. formează timpul prez. al modului prezumt.) Calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele (CR.). 2 (cu elipsa ger. vb. de conjugat sau a vb. cop. cînd acesta este „a fi”,formează o constr. de prezumt. prez.) Ai fi Dumitru Cățic dă la Caracal (CA. PETR.). IV (viitorul I al vb. „a fi” ca auxil. urmat de part. vb. de conjugat sau al vb. cop. formează timpul perf. al modului prezumt.; cu afereza lui „v-”; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) D-zeu știe cum s-or fi scrîntit toate celea în capul bietului om (EMIN.). D (cu val. de auxil; la imperf., astăzi numai în forme flexionare specializate; reg, informele „vreaș”, „vreai” etc. sau „reaș”, „reai” etc.; servește la formarea timpului prez. al modului cond.-opt. și intră în alcătuirea timpului perf. al aceluiași mod, a timpurilor prez. și perf. ale modului prezumt. și a unor constr. de cond.-opt. perf. și de prezumt. prez. și perf.; la perf. compus, intră în alcătuirea unor constr. de cond.-opt. perf.) I (servește la formarea modului cond.-opt. prez.) 1 (urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Eu aș putea convinge pe soția și pe socrul dumitale să vă despărțiți de bună voie (CAR.). ◊ (în imprec.; mai ales în constr. neg.; de obicei precedat de conj. „de”; adesea cu intercalarea adv. „mai” în structura de cond.-opt.) Dă, nevastă, vezi și tu ce-i. Socoteala boierului, nu l-ar mai răbda Cel-de-sus! (VLAH.). ◊ (pop.; fam.; în imprec., urări etc.; cu topica inversată) Lua-te-ar dracul de javră! (CAR.). 2 (înv., reg.; la imperf., în forme flexionare specializate; precedat de inf. lung al vb. de conjugat) Închinare-aș și n-am cui, închinare-aș murgului (ALECS.). ◊ (pop.; fam.; în imprec., urări etc.) Să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci sa dormi! (CR.). II (intră în alcătuirea timpului perf. al modului cond.-opt. și a unor constr. de cond.-opt. perf.; în corelație cu alt vb.) 1 (la imperf., astăzi numai în forme flexionare specializate; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. „a fi” ca auxil. formează cond.-opt. prez. al acestuia, care împreună cu part. vb. de conjugat sau al vb. cop. alcătuiesc modul cond.-opt. perf.; cînd vb. de conjugat este la diateza refl., pron.refl. precedă auxil.) Și cînd gîndesc la viața-mi, îmi pare că ea cură încet repovestită de o străină gură... Ca și cînd n-aș fi fost (EMIN.). 2 (înv., reg.; ia imperf.; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat sau al vb. cop. formează o constr. de cond.-opt. perf.) Și doar vrea scăpa din mînile crude De apucam să-mi scot lucea săbioară (BUD.). 3 (înv., reg.; la perf. compus; urmat de inf. fără prep. „a” al vb. de conjugat, formează o constr. de cond.-opt. perf.) Ai făcut cu mine ce n-au vrut trebui să faci (P.OR.). III (intră în alcătuirea timpului prez. al modului prezumt. și a unor constr. deprezumt. prez.; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) 1 (cond.-opt.prez. al vb. „a fi” ca auxil., urmat de ger. vb. de conjugat formează timpul prez. al modului prezumt.) Ar fi fiind asta dorința prințesei? (SADOV.). 2 (cu elipsa ger. vb. de conjugat sau al vb. cop., cînd acesta este „a fi” formează o constr. de prezumt. prez.) Împăratului i-a fost de-a mirarea, văzînd că niște golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu nerușinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi (CR.). IV (intră în alcătuirea timpului perf. al modului prezumt.; cond.-opt. prez. al vb. „a fi” ca auxil., urmat de part. vb. de conjugat sau al vb. cop.; de obicei în stilul indirect, mai ales în enunțuri ipotetice, dubitative etc.) Poate te-ai fi făcut și prooroc (c. NEGR.). • prez. ind. vreau, voi (pop., oi), vei (pop., ăi, ei, îi, i, oi), va (pop., o, a), vom (pop., om), veți (pop., ăți, eți, oți), vor (pop., or), și voi (prez.ind. pers. 1 voiesc, pers. 3 voiește și, înv., voiaște; perf. s. pers. 1 voii; part. voit; ger. voind), (înv., pop.) vroi (prez.ind. pers. 1 vroiesc și, astăzi rar, vroi, pers. 6 și, înv., reg, vror; imperf. pers. 1 vroiam; part. vroit; ger. vroind) vb. IV. /lat. *volĕre; voi, refăcut de la formele vechi, etimologice de indic. prez. ale verbului a vrea, voi, vei, va etc. (specializate ca morfeme de viitor) și de la formele analogice de imperfect ale aceluiași verb, voiam, voiai, voia etc. (create ca urmare a specializării formelor etimologice, (v)reaș, (v)reai, (v)rea etc., ca morfeme de cond.-opt.), cf. și rom. voie; vroi, contaminare între vrea și voi.

VIS, visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; înlănțuire de imagini, de fenomene psihice și de idei care apar în conștiința omului în timpul somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; fig. extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; gând, idee, aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. [Pl. și: vise] – Lat. visum.

A PREVENI previn tranz. 1) (persoane) A face dinainte atent asupra consecințelor posibile ale unei acțiuni; a preîntâmpina; a atenționa; a avertiza; a viza. 2) (fenomene, acțiuni etc.) A face să nu se producă, recurgând la măsuri de precauție; a preîntâmpina. 3) rar (dorințe, gusturi etc.) A îndeplini înainte de a fi exprimat. /<fr. prévenir, lat. praevenire

VIS, (1) vise, (2,3) visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; imagini și procese psihice care survin în fazele mai puțin profunde ale somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. – Lat. visum.

COMPARTIMENT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare. Într-un dulap, într-o cutie etc. Victoraș dormi numai un ceas, două în noaptea aceea, într-un compartiment de clasa a treia. V. ROM. noiembrie 1950, 86. Trecînd în al doilea compartiment al grajdului, am găsit o iapă mare. GHICA, S. 541. ◊ Fig. Omul e dintr-o bucată, ideile nu stau în capul lui în compartimente separate. IBRĂILEANU, SP. CR. 112. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. Aceste picturi ocupau patru compartimente pătrate pe tavanul boitei. ODOBESCU, S. III 118. 2. Sferă de activitate într-o întreprindere, într-o instituție etc.; secție, domeniu. Întrecerea cuprinde toate aspectele producției, forța ei mobilizatoare atinge toate compartimentele activității întreprinderii, mobilizînd, alături de muncitori, pe tehnicieni, ingineri și funcționari, animați cu toții de o singură dorință, aceea de a îndeplini și depăși planul de stat în toate compartimentele sale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 10/1.

ÎMPLINI vb. 1. (înv. și reg.) a (se) plini, (înv.) a sosi, a (se) umple. (A ~ trei ani astăzi.) 2. a expira. (Se ~ data la care trebuia să...) 3. a se scurge, a trece. (S-au ~ 100 de ani de la...) 4. a completa, a întregi, a rotunji, (livr.) a complini, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a încheia. (A ~ pînă la suma de...) 5. a (se) îngrășa, a (se) rotunji, (reg.) a (se) încăla, (prin Ban.) a (se) încarna. (S-a ~ bine.) 6. a se dezvolta. (S-a mai ~ fizicește.) 7. a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (Am ~ tot ce mi-ai dat.) 8. a îndeplini, a realiza, a satisface, (înv.) a plini, (rar fig.) a sătura. (I-a ~ dorința.) 9. a asculta, a îndeplini, a satisface. (I-a ~ toate capriciile.) 10. a desăvîrși, a îndeplini, a înfăptui, a realiza. (Și-a ~ opera.) 11. a se îndeplini, a se înfăptui, a se realiza, (pop.) a se întîmpla, (înv. și reg.) a se plini. (S-a ~ prorocirea lui.) 12. a se adeveri, a se confirma, a se îndeplini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~ întocmai.)

SATISFACERE s. împlinire, îndeplinire, realizare, (rar) satisfacție. (~ dorinței cuiva.)

împlinitor, ~oare [At: MINEIUL (1776) 126 1/2 / Pl: ~i, ~oare / E: împlini + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care umple un gol sau un recipient. 3-4 smf, a (Persoană) care lichidează o lipsă. 5-6 smf, a (Imp) (Persoană) care înlocuiește sau compensează ceva. 7 sm (Înv; îs) Divan ~ Putere executivă. 8-9 smf, a (Persoană) care încasează o datorie. 10 sm (Înv; spc) Portărel. 11-12 smf, a (Persoană) care este însărcinată cu executarea unei dispoziții sau misiuni. 13-14 smf, a (Înv) (Persoană) care completează un formular. 15-16 smf, a (Persoană) care îndeplinește un vis, o dorință a cuiva. 17-18 smf, a (Persoană) care realizează un scop propus. 19-20 smf, a (Persoană) care satisface capriciile cuiva. 21-22 smf, a (Persoană) care îndestulează nevoile cuiva. 23-24 smf, a (Persoană) care își ține o promisiune. 25-26 smf, a (Persoană) care se supune unor legi, dispoziții etc. 27-28 smf, a (Pex) (Persoană) care înfăptuiește ceva.

lăsare sf [At: PSALT. 59 / Pl: ~sări / E: lăsa] 1 Rupere a unei relații de prietenie, de rudenie etc. Si: abandonare, lăsat¹ (1), părăsire, (îvp) lepădare. 2 (Îvp; îs) ~ a legii (creștinești) sau a Dumnezeului său Trecere de la religia creștină la o altă religie Si: lăsat¹ (2). 3 Renunțare benevolă sau impusă la o îndeletnicire, la o profesie, la o funcție etc. Si: abandonare, lăsat¹ (3). 4 Eliberare (1) a oamenilor Si: lăsat¹ (4). 5 Cedare a unui spațiu geografic în urma unui război, a unui pact etc. Si: (îvr) lăsat¹ (5). 6 Determinare a unei stări fizice sau psihice a cuiva Si: (rar) lăsat¹ (6). 7 (Înv; îs) ~ de sânge Incizare în scop terapeutic sau pentru analize Si: lăsat¹ (7). 8 (Îvp; îs) ~ la vatră Eliberare a unui soldat din stagiul militar Si: lăsat¹ (8). 9 Scăpare din mână a unui obiect ținut strâns Si: lăsat¹ (9). 10 (Îls) ~ în viață, cu viață (pop cu zile, viu) Cruțare (4). 11 (Pfm; îs) ~ în pace (sau încolo) Renunțare la a mai supăra pe cineva. 12 (Pfm; îls) ~ pe drumuri Sărăcire. 13 (Pfm; îls) ~ cu gura căscată Uimire. 14 (Pfm; îls) ~ de azi pe mâine Amânare a unei acțiuni, a îndeplinirii unei obligații etc. Si: (rar) lăsat¹ (10). 15 (Îls) ~ în seama (grija sau voia) cuiva sau a ceva Încredințare. 16 (Îs) ~ la o parte (sau, înv într-o parte) Trecere cu vederea. 17 Cedare a unui bun prin moștenire Si: lăsat¹ (11). 18 Dare a unei dispoziții. 19 (Îe) ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) Indicare, de către un muribund, a lucrurilor care trebuie îndeplinite după decesul său. 20 Renunțare la un obicei Si: lăsat¹ (12). 21 Persistență a unei imagini, a unei amintiri etc. 22 Aterizare (1). 23 Coborâre (1). 24 Așezare a cuiva pe o suprafață pentru a se odihni sau a se sprijini Si: lăsat¹ (13). 25 Întindere a cuiva pe o suprafață pentru a dormi Si: culcare (1), lăsat¹ (14). 26 (Îs) ~ la bunul plac, la discreția (pop cheremul, mâna) cuiva Punere la dispoziția cuiva. 27 (Îs) ~ la latitudinea (sau aprecierea, înv arbitrul, chibzuința, rar propunerea) cuiva Acordare a libertății de a decide. 28 (Îs) ~ în suspensie Abandonare a unei idei, a unei acțiuni etc. înainte de a fi fost dusă până la capăt. 29 Neintervenire în a schimba starea, poziția etc. a unui obiect Si: lăsat¹ (15). 30 (Îls) ~ în afară (sau pe dinafară) Neincludere. 31 (Îls) ~ în urmă (sau, înv, înapoi) Depășire. 32 (Îs) ~ pe planul al doilea Considerare a ceva sau a cuiva ca având importanță secundară. 33 (Îls) ~ pe ultimul plan Desconsiderare. 34 (Îls) ~ la o parte (sau, înv, în lături) Abandonare. 35 (Îal) Înlăturare. 36 (Îal) Economisire. 37 (Înv; îls) ~ a armelor Predare. 38 (Îs) ~ din mână Renunțare la a-și exercita autoritatea. 39 (Îas) Pierdere a unei ocazii favorabile. 40 (Îs) ~ în (sau la) voia sorții (sau întâmplării ori valurilor) sau în plata Domnului Renunțare la a se mai preocupa de cineva sau de ceva. 41 (Îls) ~ amanet Amanetare. 42-43 (D. obiecte) (De)punere Si: lăsat¹ (16-17). 44 (Spc) Depunere a banilor într-un loc sigur, la o casă de economii etc. Si: lăsat¹ (18). 45 (Îls) ~ în paragină Părăginire. 46 Transmitere către generațiile următoare a unei realizări valoroase, a unei scrieri etc Si: (Îvr) lăsat¹ (19). 47 (Îs) ~ cu blestem (sau cu legământ, cu jurământ) Determinare a cuiva să jure că o să îndeplinească un ordin, o dorință, o obligație etc. 48 Păstrare. 49 (Îs) ~ a unei portițe (de scăpare) Păstrare a unei soluții pentru a ieși cu bine dintr-o situație. 50 (Îls) ~ pe tânjală Lenevire. 51 (Îs) ~ a libertății Pennisiune dată cuiva de a decide singur să facă ceva. 52 Închidere a unui oblon, a unei trape etc. Si: (rar) lăsat¹ (20). 53 Slăbire a unor legături. 54 Producere a unor urme, semne, în urma acțiunii violente a cuiva Si: (rar) lăsat¹ (21). 55 Persistare a unor urme, semne Si: lăsat¹ (22). 56-57 (Șfg) Înscriere a unor urme, semne Si: lăsat¹ (23-24). 58 Degajare a unor gaze, mirosuri Si: lăsat¹ (25). 59 Întrerupere a unui gest, a unei acțiuni Si: lăsat¹ (26). 60 (Îls) ~ a ancorei Ancorare (1). 61 (Îls) ~ la fund Sedimentare. 62 (Îs) ~ la apă Lansare a unei ambarcațiuni Si: (rar) lăsat¹ (27). 63 (Îal) Scufundare. 64 (Îls) ~ a serii (sau ~a amurgului) Înserare. 65 (Îls) ~a nopții Înnoptare. 66 (Îls) ~ a întunericului Întunecare. 67 (D. fenomene atmosferice) Producere. 68-69 (Pop; îs) ~a secului Lăsatul¹ (28-29) secului.

umplere sf [At: PSALT. 40 / V: (înv) im~ (A și: împlere), împlire / Pl: ~ri / E: umple] 1 (D. vase, recipiente, cavități, spații, încăperi etc.) Băgare înăuntru (până sus) Si: umplut¹ (1). 2 (Reg; îs) ~a blidelor Obicei din Duminica Mare, când se dă de pomană numai mâncare Si: umplut¹ (5). 3 (Îs) ~a florilor Punere la macerat, în apă caldă, a fmnzelor și a florilor (de măr sau de alte plante) uscate și sfărâmate, pentru a prepara vopsele. 4 (Îvr) Încrustare. 5 (Îvr) Conținut¹ (1). 6 (Îvr) Împlinire a unei vârste. 7 (Îvr) Îndeplinire. 8 Satisfacere a unei dorințe. 9 (Îvr; îf împlire) Achitare a unei datorii bănești. 10 (Îs) ~a borșului Punere la fermentat a tărâțelor amestecate cu apă și cu maia, pentru a obține borșul. 11 (Îvr) Plenitudine.

ÎMPLINIRE s. 1. completare, întregire, rotunjire, (livr.) complinire. (~ sumei pînă la...) 2. îngrășare, îngrășat, rotunjire. (~ unei persoane.) 3. efectuare, executare, execuție, facere, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 4. îndeplinire, realizare, satisfacere, (rar) satisfacție. (~ dorinței cuiva.)