auzitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 2121/ P: a-u~ / Pl: ~i, ~oare / E: auzi + -tor] 1 a (Îvr) Care aude (1). 2 a (Îvr) Care poate auzi (1). 3 a Care înțelege sensul vorbirii. 4-5 smf, a (Persoană) care ascultă. 6 a (Îvr) Care este sensibil la impresii din exterior. 7 a (Îvr) Care recunoaște sursa sunetelor. 8-9 smf, a (Persoană) care află o veste. 10 a Care poate analiza corect calitatea și valoarea sunetelor muzicale. 11 a (D. divinitate) Care îndeplinește dorințele.