apartament-etalon s. n. Apartament care servește drept model ◊ „Așa a apărut în practica muncii pe șantiere apartamentul-etalon, ca o necesitate. Ca o mostră a ceea ce au de gând să construiască oamenii pe șantier. Ca un model pe care întreprinderea îl supune discuției tuturor celor interesați.” Sc. 18 V 62 p. 2 (din apartament + etalon)

auto-moto-velo s., adj. Referitor la automobile, motociclete și biciclete ◊ „Pentru amatorii de auto-moto-velo, pe lângă noua motoretă «Mini-Mobra», se vor mai prezenta la Târgul de mostre noile tipuri de biciclete «Pegas 18 B» și «Standard B.».” R.l. 10 VIII 77 p. 2; v. și 1 VIII 80 p. 5 (din auto2- + moto- + velo)

casetotecă s. f. Loc de depozitare sau colecție de casete cu benzi magnetice ◊ „Alături de bibliotecă, discotecă, casetotecă sonoră, și-a făcut apariția de curând videoteca – la dispoziția publicului larg. La Stockholm a fost inaugurată de curând o primă mostră a acestui gen de cinematograf, care dispune de filme înregistrate pe videocasete, spectatorii alegând ei înșiși programul dorit.” Sc. 26 XII 74 p. 6 (din fr. cassettothèque; DMC 1972, DTN p. 774; DEX-S)

catering s. n. ◊ „În ce privește realizarea semipreparatelor, semiindustrializatelor și produselor tip ketering (conservate prin frig) amintesc două măsuri importante luate cu câteva zile în urmă.” I.B. 6 V 74 p. 1. ◊ „Un restaurant care are o capacitate, în sistem de bufet suedez, de o mie de persoane pe oră, funcționează în regim de catering cu cele mai renumite restaurante bucureștene.” R.l. 3 XI 94 p. 5. ◊ „Catering-ul (serviciul de asigurare a mâncării la bord) s-a îmbunătățit [în avioane].” ◊ Rev. 22 15/95 p. 10; v. și Ev.z. 18 I 97 p. 8; v. și mostră-etalon [scris și ketering; pron. chetering] (din engl. catering)

cișít n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] cișit, ceșit, fel, formă, mostră). Rar azĭ. Asortiment de mărfurĭ. Vînzare, desfacere: merge cișitu.

cișit (-turi), s. n. – 1. Sortiment. – 2. Vînzare. – 3. Abundență. Tc. cisit „mostră” (Șeineanu, II, 134).

cișni, cișnesc, vb. IV (reg., înv.) a face o verificare, a expertiza o mostră pentru stabilirea prețului.

cișniu, cișniuri, s.n. (reg., înv.) prețuire, drămăluire, expertiză pentru pentru fixarea prețului unei mostre; ruptoare.

contrademonstrație s. f. ♦ 1. Demonstrație care își propune să infirme o altă demonstrație ◊ „[...] nimeni nu a fost în stare să probeze că mostrele mele negative ar fi niște capodopere! Aștept, în continuare, contrademonstrația.” I.B. 2 II 84 p. 5; v. și R.lit. 3 II 85 p. 24. ♦ 2. Manifestație organizată ca răspuns la o altă manifestație ◊ „În panoplia diversiunilor, tactica dublajului e vecină cu cea a contrademonstrațiilor, a mineriadelor, a tele-manipulării.” R.l. 1011 IV 93 p. 1 (din contra- + demonstrație; cf. it. contradimostrazione, engl. counter demonstrate – BD 1970; DN3)

CUMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Înjghebare simplă pentru scos apă din fîntînă, alcătuită dintr-o bîrnă de lemn așezată pe un stîlp înalt; funcționează ca o pîrghie cu brațe neegale, de cel mai lung fiind agățată găleata, iar de cel mai scurt fixîndu-se greutăți pentru păstrarea echilibrului. Cumpenele fîntînilor țipă, din cîmpiile rodnice și din satul plin de viață vine zvonul înserării. SADOVEANU, O. I 50. Plînge-un pui de ciocîrlie Sus pe cumpăna fîntînii. GOGA, P. 104. Fîntînă era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă. CREANGĂ, P. 204. Ograda... se-ntindea gălbuie în lună și numai o fîntînă își mișca gemînd cumpăna ei în vînt. EMINESCU, N. 51. O cumpănă se-nalță aproape de un puț Și-n orizon se-ndoaie, ca gîtul unui struț. ALECSANDRI, O. 189. 2. Cîntar format dintr-o pîrghie cu brațe egale și o limbă sensibilă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. Mintea lui ca o cumpănă se clătina. CONTEMPORANUL, VI_II 213. Îi va da atîți galbeni care să tragă la cumpănă cît și mătăsăria. ISPIRESCU, L. 399. Cumpăna de cîntărit mostrele de producție. I. IONESCU, P. 536. ◊ Fig. Cumpăna gîndirii-mi și azi nu se mai schimbă. EMINESCU, O. I 203. Sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! ALECSANDRI, P. I 125. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. Fiecare se crezu obligat să arunce în cumpănă cîte-o vorbă. REBREANU, R. 1142. A trage (greu) în cumpănă = a reprezenta o valoare, a avea importanță. Declarația martorului în fața justiției a tras greu în cumpănă. A fi (sau a sta) în cumpănă (rar în cumpene) = a șovăi în luarea unei hotărîri, a fi nedecis, a se afla în dilemă. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănă-i era. TEODORESCU, P. P. 451. (Învechit) A pune pe cineva în cumpănă = a-l pune în încurcătură, a-l face să șovăie (înainte de a lua o hotărîre). Cererea lor puse în mare cumpănă și amețeală pe Bathori. BĂLCESCU, O. II 103. O.II 103. ♦ Echilibru. Cînd s-au întors ca să se caute îndărăpt, au prăpădit cumpăna și au picat în apă. SBIERA, P. 290. ◊ Loc. adj. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. Rămase de pază, cu flinta în cumpănă. GALACTION, O. I 297. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține (ceva) în poziție suspendată, făcînd să balanseze. ◊ (Fig.) Nimic nu garantează mai bine propriele drepturi ale fiecăruia ca respectul ce trebuie să avem noi înșine pentru drepturile care le țin în cumpănă. GHICA, S. 194. ◊ (În expr.) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = linie sau punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul din cele două versante. ◊ (Poetic) Zorii mijesc și stăm la cumpăna apelor. Ape se-afundă-n trecut, ape curg în viitor. BANUȘ, B. 94. Cumpăna nopții = miezul nopții. Cumpăna nopții se pleacă spre zori Și pîlcuri de pîclă încep a se pierde Cînd scapără-n zare înalte-aurori. DEȘLIU, N. 76. Tîrziu, în cumpăna nopții, aude o voce pe șoptite. ȘEZ. XX 104. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Vasile Pomîrlă a vrut întîi s-arunce un răspuns mînios, dar ascultînd, a aflat în vorba lui Dima o cumpănă și o bunătate care i-au topit mînia pe loc. GALAN, Z. R. 376. Folositoare sînt cunoașterile și învățăturile, dar mai presus de ele trebuie să aibă omul, în ființa lui, bună cumpănă a înțelepciunii fi a inimii. SADOVEANU, D. P. 173. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. Dacă soarta l-ar fi pus într-o treaptă mai naltă, unde..... să ție cumpăna Temidei, asupriții și împilații – atît de mulți la număr – ar fi pierdut pierzindu-l. NEGRUZZI, S. I 244. ♦ A noua dintre cele 12 constelații ale zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (Neobișnuit) Braț pe care stă așezat (sau de al cărui cîrlig se agață) receptorul telefonului; furcă. Telefonul, ridicat din cumpănă, nu răspundea chemărilor. C. PETRESCU, C. V. 142. 5. Soartă (în special rea), primejdie, nenorocire, încercare la care este supus cineva. Oamenii își aminteau... de dragostea cu care frații lor, muncitorii de la oraș, îi ajutaseră la vremea cumpenei. MIHALE, O. 364. Mi s-a arătat în stele cumpănă de moarte pentru viața ta. SADOVEANU, D. P. 24. Intrase țara noastră în cumpăna ei grea. TOMA, C. V. 368. Mi-a spus vrăjitoarea c-am să trec o cumpănă mare. CONTEMPORANUL, VI_II 7. A scăpat de o cumpănă. ȘEZ. IX 150. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. Lumina colțului nostru de rai se schimbase... scăderea lunii prevestea cumpănă. SADOVEANU, N. F. 101. Bărbatul ei... murise într-o cumpănă, zdrobit de-un brad într-o furtună. SADOVEANU, O. VIII 8. 6. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale (v. nivelă de apă) sau verticale ◊ (v. fir cu plumb) a unui obiect. Dreaptă cum era stîncă de parcă era trasă la cumpănă, avea totuși jos și cam la mijloc o scobitură destul de adîncă. HOGAȘ, M. N. 161.

DESENATURĂ s.f. Proiectarea și crearea de mostre și desene noi pentru țesătorie. [< desena].

DESENATURĂ s. f. proiectarea și crearea de mostre și desene noi pentru țesătorie. (< desena + -/t/ură)

desenatură sf [At: DN³ / Pl: ~ri / E: desena + -tură] Proiectare și creare de mostre și desene noi pentru țesătorie.

*eșantiĭón n., pl. ĭoane (fr. échantillon, din échandillon, rudă cu pv. escandil, -al, o măsură de capacitate, și cu it. scandaglio, sondă. Cp. cu cotilĭon, batalion). Probă, mostră. V. șablon.

eșantion sn [At: STAMATI, D. / V: ~ilon, ~ilion / P: ~ti-on / Pl: ~oane / E: fr échantillon] 1 Cantitate mică dintr-o materie care servește la determinarea caracteristicilor acesteia Si: probă, mostră. 2 Obiect (de obicei de mici dimensiuni) dintr-o serie de obiecte asemănătoare, care servește la stabilirea însușirilor acestora. 3 Parte reprezentativă dintr-o populație sau dintr-un ansamblu statistic. 4 Individ care întrunește anumite trăsături caracteristice unei rase, unui grup etc. reprezentând ceea ce este esențial Si: specimen, tip.

EȘANTION s. model, mostră, probă, (reg.) modă. (Un ~ dintr-un material.)

EȘANTION s. n. 1. porțiune, cantitate dintr-un produs, dintr-o marfă etc., detașată, prin selecție; mostră. 2. parte reprezentativă (statistic) a unei populații. 3. (radio) impuls foarte scurt care definește semnalul din care provine la un moment dat. (< fr. échantillon)

EȘANTION s.n. 1. Probă, mostră dintr-un produs, dintr-o marfă etc. 2. Mulțimea obiectelor socotite într-o statistică; parte a unui univers analizat (statistic) pentru a determina prin ea calitățile universului. [Pron. -ti-on. / < fr. échantillon].

EȘANTION, eșantioane, s. n. 1. Cantitate mică luată dintr-un produs, pentru a da posibilitatea să se examineze felul, cantitatea sau valoarea produsului; probă, mostră. 2. (Rad.) Impuls foarte scurt care definește semnalul din care provine la un moment dat. [Pr.: -ti-on] – Din fr. échantillon.

EȘANTION, eșantioane, s. n. 1. Cantitate mică luată dintr-un produs, pentru a examina felul, calitatea sau valoarea produsului; probă, mostră. 2. (Rad.) Impuls foarte scurt care definește semnalul din care provine la un moment dat. [Pr.: -ti-on] – Din fr. échantillon.

EȘANTION s. model, mostră, probă, (reg.) modă. (Un ~ dintr-un material.)

EȘANTION, eșantioane, s. n. Cantitate mică luată dintr-un produs, pentru a da posibilitatea să se examineze felul, calitatea sau valoarea produsului; probă, mostră. – Pronunțat: -ti-on.

EȘANTION ~oane n. Parte dintr-un material sau dintr-un produs pe baza căreia se poate stabili calitatea întregului; mostră; probă. [Sil. e-șan-ti-on] /<fr. échantillon

EXEMPLU s. 1. model, pildă, (înv.) chip, mostră, paradigmă, pilduire, (înv. fig.) oglindă. (A da ceva ca ~; e un ~ de corectitudine.) 2. v. mostră. 3. v. exemplificare.

EXEMPLU s. 1. model, pildă, (înv.) chip, mostră, paradigmă, pilduire, (înv. fig.) oglindă. (A da ceva ca ~.) 2. model, mostră, probă, specimen, tip. (Iată mai jos cîteva ~ de...) 3. exemplificare, ilustrare. (Sînt necesare cît mai multe ~.)

exemplu sn [At: AAT 14^r / V: (îrg) eze~, (înv) ese~, (reg) exăm~, (îvr) esempru (Pl: ~ri) / P: eg-zem~ / Pl: ~le și (înv) ~ri / E: fr exemple, lat exemplum] 1 Caz sau fapt tipic care întrunește caracteristicile unei categorii întregi, citat pentru a lămuri o idee, o demonstrație etc. Si: mostră. 2 (Spc) Text sau pasaj dintr-un text, care este citat pentru a ilustra o regulă gramaticală, o explicație filologică sau stilistică. 3 (Îlav) De (sau spre, înv, pentru) ~ Se spune atunci când urmează să ilustrăm o idee, o teorie, o regulă etc. printr-un exemplu (1-2) Si: bunăoară, de pildă. 4 (Îvr) Lucru asemănător sau comparabil cu acela la care ne referim. 5 (Înv; îla) Fără ~ Fără precedent. 6 (Îal) Fără seamăn. 7 Faptă sau persoană care poate servi drept model Si: pildă. 8-9 (Îe) A da (sau a fi) ~ A da sau a constitui un model demn de urmat. 10 (Îe) A urma ~l (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) ~ A imita pe cineva sau ceva. 11-12 (Îe) A (se) da (de sau ca) ~ A (se) atrage atenția asupra unei persoane, a unei acțiuni etc., care poate servi ca model 13-14 (Îae) A se pune în evidență. 15 Persoană care, prin calitățile sale, poate servi drept model Si: (rar) exemplar¹ (2). 16 Faptă care poate servi drept avertisment Si: lecție. 17 (Pex) Pedeapsă.

EXEMPLU ~e n. 1) Obiect care servește drept orientare pentru reproducere sau pentru imitație; fason; mostră; model. ◊ A da (sau a fi) ~ a da sau a servi drept model de urmat. 2) Fapt concret care ilustrează o teză; pildă. 3) Model ideal care întrunește caracterele esențiale ale unui grup de obiecte sau fenomene similare; tip. /<fr. exemple, lat. exemplum

expoziție-test s. f. Expoziție în care se prezintă mostre pentru testare ◊ „Filiala din Cluj-Napoca a Asociației Române de Marketing a organizat o expoziție-test, în cadrul căreia zeci de creatori din întreprinderile și instituțiile municipiului au prezentat mostre de obiecte de uz casnic, articole de îmbrăcăminte [...]” R.l. 9 I 76 p. 2 ◊ „Răspuns la o expoziție-test.” Sc. 28 II 76 p. 3. ◊ „Expoziție-test. La Galeria ARTIND a Centralei industriei și ceramicii fine din Ministerul Industriei Ușoare s-a deschis o expoziție cuprinzând lucrări realizate în cadrul programului de perfecționare organizat de Centrul de perfecționare a cadrelor [...]” Cont. 13 VI 80 p. 11 (din expoziție + test; C. Lupu în SCL 6/81 p. 504)

FASON ~oane n. 1) Mod de realizare a unui lucru. 2) Obiect care servește drept formă ideală pentru o serie de obiecte ce urmează să fie reproduse sau imitate după acesta; model; mostră; exemplu. ◊ ~ de costum croială a unui costum. 3) mai ales la pl. fam. Dispoziție de moment neașteptată și stranie; naz; marafet; maraz; moft; toană; capriciu. /<fr. façon

gafa vb. I A face o gafă ◊ „Dem. Rădulescu ne-a oferit o mostră de felul cum se poate gafa chiar și la examenul de actorie al oricărei școli populare de artă pentru amatori.” Sc.t. 11 I 72 p. 4. ◊ „Răducanu gafează cu imaturitate inadmisibilă în situații când nimic nu-l justifică.” Luc. 18 X 78 p. 7. ◊ „Tatulici a gafat de multe ori, cum ar fi emisiunile cu «Acțiunea antisemită» sau «Rușinea de a fi român».” R.l. 16 VI 93 p. 16; v. și autogol (1969) (din fr. gaffer; DN3, DEX-S)

GALANTAR, galantare, s. n. Vitrină a unui magazin în care sunt expuse mostre din mărfurile acestuia. – Din galanterie (derivat regresiv).

GALANTAR, galantare, s. n. Vitrină de prăvălie în care se expun mostre din obiectele aflate în magazin. Tînjeai după volumele din galantarul librăriei. PAS, Z. I 287. Aristia rămăsese în dreptul galantarului plin cu mormane de pui tăiați. CAMIL PETRESCU, O. I 412. Afară ningea, și de la o vreme cai, trăsură, vizitiu, plus nenorocitul funcționar ce eram, devenisem imaculați ca o plăcintă din galantarul unui cofetar. ANGHEL, PR. 175.

GALANTAR ~e n. Vitrină a unui magazin în care sunt expuse mostre de mărfuri. /Din galanterie

gust¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 151 / Pl: ~uri / E: ml gustus] 1 Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact. 2 Senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale. 3 Proprietate a unor substanțe (alimentare) de a determina gustul (2). 4 (Fig) Capacitate de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). 5 (Îlav) Cu ~ Cu pricepere. 6 (Îal) În mod estetic. 7 (Îla) Cu ~ Gustos. 8 (Îla) Fără (nici un) ~ Lipsit de gust bun, fad. 9 (Îe) A da de (sau a afla) ~ul (unui lucru) A începe să-i placă (un lucru). 10 (D. oameni; îla) De ~ Cu simț estetic sau artistic dezvoltat. 11 (Îal; d. manifestări, realizări ale oamenilor) Care exprimă, arată un simț estetic sau artistic dezvoltat. 12 (D. oameni; îla) Fără (sau lipsit de) ~ Lipsit de simț estetic. 13 (Îal; d. manifestări sau realizări ale oamenilor) Urât. 14 (Îla) De prost ~ Care arată lipsa simțului estetic. 15 (Îal) Nepotrivit. 16 (Îal) Penibil. 17 (Îal) Jenant. 18 Plăcere. 19 Dorință. 20 Poftă. 21-22 (Îe) A (i se) tăia sau a (i se) lua cuiva ~ A pierde sau a face să piardă plăcerea sau dispoziția pentru ceva. 23 (Îe) A avea (sau a-i fi ori a (i) se face cuiva ~ de... sau a(-l) prinde sau a(-l) apuca (pe cineva) ~ul de... A fi (sau a se lăsa) cuprins de dorința de a face ceva. 24 (Îe) A face pe ~ul cuiva A face potrivit plăcerii sau dorinței cuiva. 25 (Îe) A(-și) face ~ul A-și îndeplini o dorință, a-și satisface o plăcere. 26 Înclinație. 27 (Fig) Preferință. 28 (Înv) Gustare. 29 (Reg; îe) A veni cu ~ A aduce o mostră de rachiu sau de vin pentru vânzare.

IVANOV, Eugeniu (n. 1933, Dorobanțu, jud. Constanța), fizician român. M. coresp. al Acad. (1996). Contribuții în metodica, instrumentația și ingineria nucleară (a descoperit peste 100 de noi izomeri nucleari din domeniul microsecundei și milisecundei, a efectuat studii experimentale asupra magnetismului nuclear). Lucrări: „O metodă simplă de obținere a impulsului de zero la Ciclotron”, „Studiul compoziției elementare a unor mostre de sol lunar prin metode nucleare la Ciclotronul IFIN”.

întâmplare s. f. (spect.) Eveniment, fapt ◊ „«Olelle» este o fericită «întâmplare artistică» în care autor, regizor și actori reușesc să ofere publicului o mică bijuterie, o mostră de viață și artă.” Săpt. 15 II 85 p. 5 (trad. engl. happening)

LEIPZIG [láiptsih], oraș în partea de E a Germaniei (Sachsen), situat la confl. râului Weisse Elster cu Pleisse; 457,2 mii loc. (1997). Important nod de comunicații. Aeroport. Constr. de mașini grele, utilaj ind., mașini-unelte, mașini tipografice, agricole și de aparataj electrotehnic; ind. chimică (coloranți), a maselor plastice, hârtiei, poligrafică, textilă, a încălțămintei și alim. Producție de instrumente muzicale. Mare centru comercial (târguri internaționale anuale de mostre). Academie Saxonă de Științe. Academie de Arte Grafice (1764). Universitate (1409). Institute de geografie, de literatură ș.a. Monumente: Thomaskirche (sec. 14, restaurată în anii 1961-1964), în care se află mormântul lui J.S. Bach; Nikolaikirche (sec. 12, cu unele refaceri din sec. 15-18); Bursa și Camera de Comerț (sec. 16-18); Primăria veche (sec. 16, restaurată în anii 1948-1950), azi muzeul orașului. Monument închinat bătăliei de la L. (1813). Menționat ca oraș (Lipsk) în sec. 11. Important centru comercial. A avut de suferit în timpul Războiului de 30 de Ani. Cunoscut și sub numele de Lipsca. – Bătălia de la ~, bătălie (16-19 oct. 1813) în care armata franceză, condusă de Napoleon I, a fost înfrântă de armatele coalizate ale Rusiei, Prusiei, Austriei și Suediei comandate de L.L. Bennigsen, G.L. Blücher, K.P. von Schwarzenberg și C.J.-B. Bernadotte și silită să se retragă dincolo de Rin. Supranumită Bătălia Națiunilor. În urma ei, Napoleon I a fost silit să abdice.

LJUBLJANA [λubλána], capitala Sloveniei, situată în partea central-vestică a țării, în Câmpia Savei, pe râul Ljubljanica, la 290 m alt.; 270 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Constr. de turbine și mașini grele; ind. electrotehnică, textilă, a încălțămintei, chimică, de prelucr. a lemnului (mobilă), a celulozei și hârtiei și alim. Poligrafie. Academie de științe și arte (1938). Universitate (1919). Centru de cercetări nucleare. Teatre. Muzeu de artă (1888). Muzeu Național de Arheologie (1821). Monumente: castel (sec. 12, refăcut în sec. 16 și 18), biserică franciscană (sec. 17), dom (1714), primărie (1718). Târg internațional de mostre. În Antichitate, aici s-a aflat un castru roman care ulterior a devenit orașul Emona (sec. 1 d. Hr.), distrus în sec. 5 de vizigoți și apoi de huni. Atestat documentar în Evul Mediu, din 1144, ca făcând parte din stăpânirea ducilor Carintiei. Din a doua jumătate a sec. 13 – cu numele german de Laibach – primește dreptul de oraș și devine centrul administrativ al Krainei, împreună cu care trece, în 1335, la Habsburgi. Sediul unui episcopat (1461). Centru al mișcării de eliberare națională a slovenilor (sec. 19). Reședință (1809-1813) a guvernatorului general francez al Provinciilor ilirice. După Congresul de Pace de la Viena (1814-1815), L. a trecut din nou la Austria. În ian.-mart. 1821, aici, s-a desfășurat un congres al Sfintei Alianțe, care a hotărât măsurile de înăbușire a mișcărilor revoluționare din Regatul Neapolului, Spaniei și Greciei. În 1918, a intrat în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor. În 1941 ocupat de italieni, apoi din 1943 de trupele germane; eliberat în mai 1945. Din 1993, capitala Sloveniei independente.

LOCURI COMERCIALE. Subst. Piață, tîrg, bazar, hală, obor; talcioc, piață de vechituri; iarmaroc (reg.), bîlci, tîrg; drăgaică, moși; tîrg de țară, tîrg de mostre; expoziție cu vînzare. Magazin, magazie (înv.), prăvălie, prăvălioară (dim.), prăvăliuță; dugheană (depr.), dugheniță (dim., depr.), boltă (reg.), boltiță (reg., dim.), magherniță; chioșc, gheretă, pavilion; tarabă, tejghea, tejgheluță (dim.); punct comercial. Magazin alimentar, alimentară. Măcelărie; mezelărie, cîrnățărie; pescărie; păsărărie. Brutărie, franzelărie, pitărie (înv., reg.). Patiserie, cofetărie, plăcintărie, simigerie, gogoșerie, langoșerie. Lăptărie, iaurgerie. Bombonerie. Fructărie. Bragagerie. Debit (de tutun), tutungerie, tutunărie (înv.), regie. Ceaprăzărie; găitănărie (înv.). Magazin de confecții; hăinărie (înv.); cojocărie; pînzărie (rar), postăvărie. Lipscănie, brașovenie (înv.); marchitănie (înv.). Marochinărie; pielărie. Mercerie. Drogherie, parfumerie. Fierărie, alămărie. Curelărie; frînghierie; lumînărie, mungerie (înv.); șelărie. Local, restaurant, birt, circiumă; locandă, locantă (înv.), han; vinărie (rar); cramă; sifonărie. Vb. A se vinde, a se desface. A cumpăra, a face cumpărături, a face piața, a tîrgui. V. comerciant, comerț, local.

MODĂ¹ s. f. (Atestat prima dată la ANON. CAR.) 1. Obicei, deprindere colectivă specifică, la un moment dat, unui mediu social; s p e c. gust, preferință generalizată, la un moment dat, pentru un anumit fel de a se îmbrăca. V. v o g ă. Primea pre cei streini cu toată dragostea. . . înștiințîndu-se despre datinile și modele popoarelor celor de departe. MAIOR, T. 33/15. Această haină ușoară, după moda de acum Mi-e un strai de vînat. BELDIMAN, M. 8^r/18. Fiind atunci obiceaiul (moda) de să arunca la fiară sălbatece cei ce era judecați de moarte, l-au dat înaintea fiarălor. CN 94/19. Cei mai mulți miniștri și mari ai împărățiii au luat acum, după pilda sultanului, moda ostășască, și au pus în locu turbanului un fes. CR (1829), 22²/22. Ciubote negre cu pintini după moda franțeză. AR (1829), 15¹/28. Starea gustului de obște ce-i zice modă. PISCUPESCU, O. 154/10. Coconul Drăgan e un fel de bădăran boierit, care se ține mereu de moda veacului. HELIADE, O. II, 425. Feriți-vă de mode care dărăpănă cele mai bogate familii și vă fac să uitați, după pilda altora, datoriile cele mai temeinice ale căsniciii. MARCOVICI, D. 107/12. Din trăsură se coborî un tînăr elegant coconaș, a cărui costum era după moda curții. NEGRUZZI, S. I, 16, cf. 145, 151. Ei ! . . . S-a trecut cu moda de lacrimi și suspine Și cu acele crunte dureri imaginari. MACEDONSKI, O. I, 213. Ce-a mai ieșit și moda asta cu învățătura pînâ la adnei bătrînețe ! D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 17. O modă bună este aceea de a merge vara la băi sau in vro stațiune climaterică. BIANU, D. S. Erau doi tineri. . . îmbrăcați după moda din urmă. AGÎRBICEANU, A. 122. Denumirile sînt în bună parte și o chestiune de modă. BUL. COM. IST. V, 74. Flori după „modia”. . . nouă. COMȘA, N. Z. 14. Desigur, eu nu mă schimb de la lună la săptămînă ca moda pălăriilor. C. PETRESCU, C. V. 95, cf. 204, id. Î. I, 13. O pălărie pe care moda nu o cunoaște. KLOPȘTOCK, F. 236. Era un dulău sur și flocos, cu urechile și cu coada scurtate, după moda din munte a ciobanilor. SADOVEANU, B. 207. Moda însă e modă și-n arhitectură. id. O. IX, 238. [Turcismele] au fost aduse de moda care imita felul de a se exprima al claselor suprapuse, cu legături la Poartă. PUȘCARIU, L. R. I, 211. Rochia ei. . . era încărcată . . . cu tot ce aduseseră modele succesive din prima jumătate a veacului. CAMIL PETRESCU, O. III, 68. Liniile desenelor vechi sînt simple, puțin naive, după moda timpului. STANCU, U.R.S.S. 56. Așa-i moda pe la noi: să jucăm doi cîte doi. ȘEZ. V, 151. Ce porți, leleo, chelbea-n cap ? – Dacă-i modă, ce-am să fac! ZANNE, P. III, 230. ◊ Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Ceruse o revistă de mode și tocmai o plătea. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. ◊ L o c. a d j. La (sau, franțuzism învechit, de) modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual. Duelul a ajuns de modă, căci au început și femeile a îl întrebuința. CR (1833), 17²/22. Așa e la moadă ca să umble fără coadă. PANN, P. V. II, 27/21. Pe acei timpi. . . bibliotecile erau la modă. FILIMON, O. I, 122, cf. PONTBRIANT, D. Căci pe-atunci era la modă Vara, cînd plecau la băi, Regii meșteri în bătăi Să-și ia drumul încotrova Totdeauna prin Moldova. COȘBUC, P. I, 326. Brățara. . . asta din dreapta. . . mă ține trei mii de lei. . . Și-a din stînga. . . cu aceeași piatră, împresurată cu diamante, cinci mii de lei. . . Se poartă . . . E la modă. DELAVRANCEA, O. II, 277. Prinserăm a cînta în cor romanțe la modă. BRĂESCU, A. 143; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. Cînd o să te văz și eu mai de modă, mai delicat, totdaună ca un urs sălbatec, mojicos, grosolan ! PR. DRAM. 209. Se disputau care de care să-i aducă mai multe omagii. Ea era pe atunci foarte la modă. BOLINTINEANU, O. 417. O eroi ! . . . Ați ajuns acum de modă. EMINESCU, O. I, 149. Cîntînd și cochetînd. . . ajunse în scurt timp a fi copila de modă a lașului. GANE, N. I, 102. ◊ E x p r, De modă (sau de moda) veche sau (rar) de veche modă = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz. Își trece degetele peste cioculețul alb, de veche modă, ca de altfel întreaga lui înfățișare. STANCU, U.R.S.S. 88. (Eliptic) 1 butcă modă veche (a. 1824). URICARIUL, XX, 344; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. Răposata mama era foarte bună, dar o femeie de moda veche. CARAGIALE, O. III, 159. Deși om nou, civilizat, „european” fin și sceptic, e plin de iubire pentru boierul de moda veche. IBRĂILEANU, SP. CR. 103. Nu voia să se creadă că el nu știe să aprecieze poezia, mai cu seamă fiind dintre notarii cei de moda veche. REBREANU, I. 205. Eu sînt. . . un învățător de modă veche. C. PETRESCU, Î. II, 167. Gheorghe Eminovici era un om de modă veche. CĂLINESCU, E. 21. Noi am rămas încă de moda veche. SADOVEANU, O. IX, 449. (Învechit) Ieșit din modă = demodat, desuet. (Ironic) Buna mamă, iubind pe fetița sa cu tot focul dragostei părintești, lucru ieșit din modă în zilele noastre, rămase încîntată. . . văzînd că cere pe fiică-sa un postelnic. NEGRUZZI, S. I, 72. ♦ (Popular) Fel de a se prezenta, de a se comporta; apucătură. Unde-ai învățat moda asta ? Com. IORDAN. ♦ (Popular) Sistem de organizare; mod de viață; regim. De ce adecătelea n-ai merge la ambulanța asta ? E bună modă, nu ca la spital. CONTEMPORANUL, VI₁ 493. ♦ Epocă în care un lucru este considerat modern, conform gustului general. Orice lucru cu moda lui. ZANNE, P. VIII, 347. 2. (Astăzi rar; concretizat) Obiect, mai ales accesoriu de îmbrăcăminte (feminină), care se poartă la un moment dat; podoabă, găteală; s p e c. (la pl.) pălărie de damă. Cumpatrioții noștri mai bucuroși dau o sută de lei p-un mod nou să fie modist decît zeace lei p-o carte să fie înțelept. MUMULEANU, C. 39/2. Cheltuiește, La mode mereu croiește. Dă bani pe gălăndărie, De n-ai, ia în datorie. PANN, E. V, 140/11, cf. id. P. V. I, 159/20. Galeria era ticsită de dame. . . toate cu deosebite capele și mode de contrabandă. NEGRUZZI, S. I, 36, cf. 48. O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode. EMINESCU, O. I,164. Cocoanele noastre bat tîrgul, după mode. CARAGIALE, O. VII, 23.Perechea a intrat la un magazin de mode. C. PETRESCU, A. 325. Eu nu sînt. . . dușman al podoabelor și modelor feminine. SADOVEANU, O. IX, 61. Casă de mode = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. 3. (Învechit și regional) Model (1). Paftăluțe. . . Vreo modă mai zarifă (a. 1801). IORGA, S. D. VIII, 38. A adus de la Viena haine europenești bărbătești după cele mai din urmă mode. CR (1834), 344²/39. ◊ E x p r. (Regional) A-i trage (cuiva) o modă de bătaie = a bate zdravăn (pe cineva), a-i trage o mamă de bătaie. Cf. CIAUȘANU, GL. 4. (Prin vestul Munt. și estul Olt.) Soi, specie. Aici nu [este pește], la baltî [sînt] mai multe mode. ALR I 1 746/890, cf. LEXIC REG. 83. ♦ (Prin estul Olt.) Mostră (3). Cite-un boier cumpără cîte . . . [un pitic] dă moadă. ȘEZ. III, 31. – Pl.: mode. – Și: (regional) mode (ALRT II 95), módie, moádă s. f.; (învechit, 2) mod s. n. – Din it. moda, germ. Mode, ngr. μόδα, $fr. mode. – Modie < magh. módja „fel”, „mod”.

modă s. v. APUCĂTURĂ. CHIP. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. DEPRINDERE. EȘANTION. FASON. FEL. GĂTEALĂ. MANIERE. MODEL. MORAVURI. MOSTRĂ. NĂRAVURI. OBICEIURI. PODOABĂ. PROBĂ. PURTARE.

MODĂ s. v. apucătură, chip, comportament, comportare, conduită, deprindere, eșantion, fason, fel, găteală, maniere, model, moravuri, mostră, năravuri, obiceiuri, podoabă, probă, purtare.

modă¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) moadă sf mode, modie, (înv) mod sn / Pl: ~de / E: it moda, ger Mode, ngr μόδα, fr mode, cf mg módja „fel”, „mod”] 1 Obicei, deprindere colectivă specifică, la un moment dat, unui mediu social. 2 (Spc) Gust, preferință generalizată, la un moment dat, pentru un anumit fel de a se îmbrăca Vz vogă. 3 (Îla) La (sau, înv, de) ~ Care corespunde gustului colectiv într-un anumit moment Si: actual. 4 (Îal) Care se folosește frecvent la un moment dat. 5 (Îal; d. oameni) Care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social la un moment dat. 6 (Îal) Foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. 7 (Îla) De ~ (sau de moda) veche (ori, rar, de veche ~) Care nu mai corespunde cu gustul momentului Si: depășit, demodat. 8 (Îal) Care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz. 9 (Îae; d. oameni) Cu concepții vechi, depășite Si: demodat, desuet. 10 (Îae) Care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit Si: demodat, desuet. 11 (Pop) Fel de a se prezenta, de a se comporta Si: (pop) apucătură. 12 (Pop) Sistem de organizare. 13 (Pop) Mod de viață. 14 (Pop) Regim. 15 Epocă în care un lucru este considerat modem, conform gustului general. 16 (Asr; ccr) Obiect, mai ales accesoriu de îmbrăcăminte, care se poartă la un moment dat. 17 (Asr; ccr) Podoabă. 18 (Spc; lpl) Pălărie de damă. 19 (îs) Casă de - (sau de mode) Atelier de lux unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. 20 (Îvr) Model (1). 21 (Reg; îe) A-i trage (cuiva) o ~ de bătaie A bate zdravăn (pe cineva). 22 (Mun, Olt) Soi. 23 (Olt) Mostră (5).

MODEL ~e n. 1) Obiect, întrunind însușirile tipice ale unei categorii, destinat pentru a fi reprodus; mostră; exemplu. 2) Obiect cu dimensiuni reduse care reprezintă un obiect real; machetă. 3) Obiect determinat după care se reproduc obiecte similare; tipar; șablon; calapod. 4) Reprezentare simplificată a unui proces sau a unui sistem. 5) Operă de artă care prin calitățile sale poate servi drept exemplu. 6) Persoană care pozează unui pictor sau sculptor. 7) Prezentator de obiecte noi de îmbrăcăminte; manechin. /<fr. modele, it. modelio

MODEL s. 1. șablon. 2. v. calapod. 3. prototip. 4. v. chip. 5. prototip, tip, tipar. (A construit teatrul după ~ele grecești.) 6. v. sistem. 7. v. eșantion. 8. tipar, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 9. exemplu, mostră, probă, specimen, tip. (Iată mai jos câteva ~ de...) 10. v. exemplu. 11. v. manechin. 12. v. etalon. 13. prototip. (~ul virtuții.)

MODEL s. 1. șablon, tipar. (~ de zugrăveli.) 2. calapod, formă, tipar, (pop.) calup. (Obiect confecționat după ~.) 3. prototip, tip, (înv.) tipos. (Un nou ~ de tractor.) 4. chip, fason, fel, (înv. și reg.) modă. (Făcut după ~...) 5. prototip, tip, tipar. (A construit teatrul după ~ele grecești.) 6. sistem, tip. (Un ~ nou de evacuare a apei.) 7. eșantion, mostră, probă, (reg.) modă. (Un ~ dintr-un material.) 8. tipar, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 9. exemplu, mostră, probă, specimen, tip. (Iată mai jos cîteva ~ de...) 10. exemplu, pildă, (înv.) chip, mostră, paradigmă, pilduire, (înv. fig.) oglindă. (A da ceva ca ~.) 11. manechin. (E ~ la o casă de mode.) 12. etalon. (E un ~ de corectitudine.) 13. prototip. (~ virtuții.)

model sn [At: CR (1829), 148 ²/ll / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr modèle] 1 Formă particulară sub care se prezintă lucrurile Si: chip, fason, fel, (îvr) modă¹ (20). 2 Tot ceea ce servește sau poate servi ca obiect de imitație în privința formei, a alcătuirii etc. Si: (îvr) mostră (1). 3 (Pex) Exemplu. 4 (Îe) A lua (ceva sau pe cineva) de (sau drept) ~ sau a lua ~ de la ceva (sau de la cineva) A imita ceva sau pe cineva. 5 (Îae) A se inspira de la ceva sau de la cineva. 6 Ceea ce întrunește calitățile tipice ale unei categorii Si: prototip. 7 (Înv) Reprezentare sau reproducere, de obicei plastică și la scară redusă, a unui obiect, a unei lucrări artistice, a unei construcții etc. Si: (înv) izvod Vz machetă. 8 Obiect reprezentând tipul original după care sunt reproduse obiecte de același fel Si: prototip. 9 Obiect de lemn sau de metal cu o anumită configurație, care, prin imprimare într-un material plastic, formează un tipar după care, prin turnare, se realizează alte obiecte cu aceeași configurație. 10 Persoană, realizare, operă etc. care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu. 11 (Pex) Exemplu pe care îl dă un model (10). 12 Sistem teoretic logic-matematic sau material tehnic cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările unui alt sistem mai complex cu care acesta prezintă o anumită analogie. 13 (Reg) Tipar pentru obiecte de îmbrăcăminte. 14 Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 15 Manechin (2). 16 (Agm; îs) Top ~ Manechin (2) foarte apreciat, celebru.

MODÉL s. n. 1. Formă particulară sub care se prezintă lucrurile, chip, fel, fason, (învechit și regional) modă¹ (3); tot ceea ce servește sau poate servi ca obiect de imitație în privința formei, a alcătuirii etc., (învechit și regional) mostră (1); p. e x t. exemplu, pildă. Acest trup de volintiri. . . vor fi în Grecia de model (izvod) spre formarea armiii naționale. CR (1832), 252²/22. Pentru stilul dezvolt sau întins Cicero este pentru totdeauna cel mai frumos model. ib. (1834), 291²/17. Întreprinzătorii. . . să fie slobozi a clădi fabrice . . . după modelurile ce să vor hotărî de cinstitu depertament (a. 1844). DOC. EC. 814. Neron mai credincios vrînd fi, ce-m pasă apoi Pilda-i d-o sta model de virtuoși eroi ? I. VĂCĂRESCUL, B. 5^r/6. Era de dorit ca astă [biserică] de acum să se fi făcut întocmai dupre modelul bisericuței lui Alexandru Vodă. NEGRUZZI, S. I, 214. Model de cusătură. LM. În toate cestiunile ce se refer la natura limbei, poezia populară ne poate servi de model. MAIORESCU, CR. I, 93. Un cap de școală creează, și creațiunile lui servesc multă vreme ca modeluri urmașilor de talent. CARAGIALE, O. III, 176. Paginile lui de polemică pot sluji ca model de discuție serioasă, onestă. VLAHUȚĂ, O. A. 229. [În arhitectură] veacul de mijloc ne-a dat modele minunate. GHEREA, ST. CR. II, 123. Tineri ce erau modele de sîrguințâ. F (1906), 3. Nimburile. . . amintesc, prin coloarea lor fundamentală și uniformă, ca și prin simplitatea lor cu totul naivă, modeluri asiatice. PETICĂ, O. 377. Cea mai bună școală pentru a-și însuși cineva orice metodă de investigație este studiul și imitarea modelelor lăsate de maeștri. BUL. COM. IST. I, 7. Documentele și textele cum au fost editate în Arhiva istorică și mai cu seamă în Cuvinte din bătrîni au croit o nouă cale și servesc pînă astăzi de model. ib. 78. Modelul după care Cantemir voia să formeze stilul prozei artistice românești era stilul prozei grece și latine. ib. 306. Credem că acest dregător a fost instituit după modelul vornicului muntean, avînd același nume și aceleași atribuții. ib. V, 90 .Femeile. . . se confruntau. . . cercetîndu-și reciproc modelul pălăriilor. C. PETRESCU, C. V. 56. În opera lui Caragiale, tinerii scriitori din țara noastră vor găsi modele nepieritoare de observație adîncă, realistă a vieții. CONTEMP. 1951, nr. 223, 2/7. Leninismul este puternic și de neînfrînt pentru că este o teorie profund științifică, întemeiată pe cunoașterea legilor obiective ale dezvoltării sociale, un model de folosire conștientă a acestor legi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 642. Cei mai buni scriitori. . . nu se sfiesc să-și recunoască modelele lor clasice. V. ROM. iunie 1957, 176. Audiind modelele de pronunție și dicțiune date de foneticieni de specialitate, elevii își însușesc mai ușor vorbirea corectă. GÎ 1961, nr. 634, 2/1. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat. NEGRUZZI, S. I, 73. Și iat-aici un rege Model ! Ne porți de-a prostul pe toți. COȘBUC, S. 32. Bologa e. . . ofițer model. REBREANU, P. S. 66. Cariera lui de magistrat model . . . își găsea o încununare mai puțin vagă. C. PETRESCU, C. V. 10. Am fost și sînt un model de maior și desfid pe oricine să-mi găsească o neregulă. ARGHEZI, P. T. 47. (Adjectival; învechit, rar) În Staturile Unite din America, ce este o țară modelă de civilizație, se sugrumă și se spînzură, fără formă de judecată, aceia cărora le este milă de soarta robilor negri. CR (1836), 26¹/18. Ferma-modelă și Institutul de agricultură în Moldavia [Titlu]. I. IONESCU, F. ◊ E x p r. A lua (ceva sau pe cineva) de (sau drept) model sau a lua model de la ceva (sau de la cineva) = a imita (ceva sau pe cineva), a se inspira (de la ceva sau de la cineva). De la știubeiul albinei, ia model și așezare. CONACHI, P. 298, cf. COMTEMP. 1953, nr. 343, 1/5. ♦ Ceea ce întrunește calitățile tipice ale unei categorii; tip reprezentativ; prototip. Prostia unui cuconaș de astăzi era caracterizată în el, ca în cel mai desăvîrșit model. RUSSO, S. 5. Dar măcar deși-nchiz ochii, nu poci imita de tot Pe modelul rătăcirei, pe viteazul Don Quichotte. ALEXANDRESCU, O. I, 188. Shakespeare, modelul cel mai perfect pentru tot ce se va chema vreodată fantazie de poet, se ferește pînă la exagerare de cuvinte abstracte. MAIORESCU, CR. I, 17. Jupîn Dúmitrache nu e un model de blîndeță. IBRĂILEANU, S. 43. 2. a) (Învechit) Reprezentare sau reproducere, de obicei plastică și la scară redusă, a unui obiect, a unei lucrări artistice, a unei construcții etc.; (învechit) izvod. V. m a c h e t ă. Guvernul grecesc va da afară o înștiințare poftind pe tineri[i] arhitecți și săpători în piatră greci, cari să află în țări streine învățînd aceste meșteșuguri, ca în vreme de un an să trimeață fieștecare însemnări sau modeluri (izvoade) pentru zidirea acestui monument. CR (1829), 148²/11. Muzeul academiii. . . nu a încetat de a se îmbogăți. . . cu statui, colecții și modeluri (izvoade) de arhitectură. ib. 269²/8. b) Obiect reprezentînd tipul original după care sînt reproduse obiecte de același fel; prototip. Ascunse modelul bombei în dulap. f (1906), 14. Proiectanții de modele nu trebuie să uite. . . cînd creează un model, scopul, necesitatea cărora trebuie să corespundă această haină. CONTEMP. 1954, nr. 388, 2/6. c) Obiect de lemn sau de metal cu o anumită configurație, care, prin imprimare într-un material plastic, formează un tipar după care, prin turnare, se realizează alte obiecte cu aceeași configurație. Modele de lemn, pentru turnătorii și alte industrii. NICA, L. VAM. 160. Modelul reproduce forma piesei de turnat. IOANOVICI, TEHN. 83. Modelul nu poate servi decît pentru turnarea unei piese dintr-un metal stabilit dinainte, deoarece coeficienții de contracție ai metalelor sînt diferiți. id. ib. 84. Trebuie știut că modelarul Bărăscu. . . lucra la acel model greu de vineri, că abia sîmbătă l-a încheiat. V. ROM. august 1 961, 65. d) Sistem teoretic (logic-matematic) sau material (tehnic) cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările unui alt sistem mai complex cu care acesta prezintă o anumită analogie. S-a căutat să se dea o reprezentare constituției atomilor. S-au propus diferite modele, însă ne vom ocupa numai de acelea care par să fie cele mai apropiate de realitate. MACAROVICI, CH. 194, cf. DER. e) (Regional) Tipar pentru obiecte de îmbrăcăminte. Cf. ALR II 6 627/53, 531. 3. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. Adela ținea loc de nevastă și mode. ARDELEANU, U. D. 9. – Pl.: modele și (învechit) modeluri. – Din fr. modèle.

MÓNSTRĂ s. f. v. mostră.

monstră sf vz mostră corectat(ă)

mostră f. probă, model (de stofă). [Nemț. MUSTER].

mostră s. v. EXEMPLU. MODEL. PILDĂ.

MOSTRĂ s. 1. v. eșantion. 2. exemplu, model, probă, specimen, tip. (Iată mai jos câteva ~ de...)

MOSTRĂ s. 1. eșantion, model, probă, (reg.) modă. (O ~ dintr-un material.) 2. exemplu, model, probă, specimen, tip. (Iată mai jos cîteva ~ de...)

MOSTRĂ s. f. 1. (Învechit) Ceea ce servește sau poate servi ca obiect de imitație în privința formei, a alcătuirii; model (1), exemplu. Să ne fac[ă] 25 mii de cuie de acest feli dup[â] cum trimisăi un cui de mustră (a. 1781). IORGA, S. D. VIII, 97. Luasă și ei oarișcari mostră di la piminteni (sfîrșitul sec. XVIII), BUL. COM. IST. II, 147. Au început a da boieriile și isprăvniciile, care ispravnici întîiași dată acest domn i-au scornit, aducînd această muștră din țara Românească (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 198/5, cf. LB, PONTBRIANT, D. Izvoade de covoară, chițeli și oprege, cătrințe frumoase etc. pentru împrumutare de a avea mustra de pre ele, se plătește cu cîte 5, 10, ba și cu 20 fl. pre răstimp de 10-15 zile, până-și țese sau lucră un ceva asemenea. LIUBA-IANA, M. 120. Ieri de către seară a plecat Simina Ca să duc-o mustră de cusut la Lina. COȘBUC, F. 102. ♦ (Regional) Alesătură (Cîlnic-Sebeș). A II 12. ♦ (Învechit) Exemplu care merită să fie urmat, imitat; pildă. Nici Rabelais, nici Malherbe, nici Pascal nu au cerut muștrii. . . , dar ei aveau talent. RUSSO, S. 66. Cultivarea inimii femeii, unde zace focul sacru carele face din femeie un esîmplu, un mustru de virtute și de fapte mărețe. SBIERA, S. 261. 2. (Prin Ban. și Transilv., în forma mustră) Tipar pentru pieptare. V. m o d e l (2). Cf. ALR II 6 627/27, 228, 365. 3. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care face parte; eșantion, (regional) modă¹ (4). V. p r o b ă. Monstrele de fier și cărbune de pămînt de la Bahna. IONESCU, M. 50, cf. PONTBRIANT, D. Lucrează . . . la alegerea tutunurilor de care au nevoie. . . cercetînd mostre, gustînd țigări. SADOVEANU, O. IX, 258. Stănică își făcu apariția. . . ca să-i arate o mostră de stofă de vară. CĂLINESCU, E. O.135. Mostra diferă de probă prin faptul că nu este supusă obligatoriu vreunei încercări. LTR². ◊ (Glumeț) Aștepta și un țigănuș, o mustră din izvodul celor două duzini de familii. PETRESCU, A. R. 41. Tîrg de mostre = tîrg la care un stat, diverse întreprinderi etc. își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute. 4. Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală; exemplu tipic. V-am lipit pe corectura a doua cîteva mustre din întîia: veți vedea și dv., la locurile însemnate cu un cerc roșu, că la corectura întîia acele greșeli nu existau. CARAGIALE, O. VII, 317. Am văzut pînă acuma cîteva mostre, pentru a înțelege felul cum critică. GHEREA, ST. CR. II, 15. Tot peisagiul apare dintr-o dată Ca o mostră stranie, Un început de danie Din nemurirea care ne așteaptă. CAMIL PETRESCU, V. 103. Iată, tovarășă Varlam, ai o mostră de felul cum noi, cei de la. conducere, susținem propriul nostru prestigiu. V. ROM. aprilie 1954, 12. – Pl.: mostre. - Și: (învechit și regional) mustră (pl. și muștre, ALR II 6 627/228), múștră, (învechit) monstră s. f., mustru (pl. muștri) s. m. – Din ngr. μόστρα, it. mostra. – Mustră, mustru < germ. Muster. – Muștră < magh. mustra.

MOSTRĂ s. v. exemplu, model, pildă.

mostră s. f., g.-d. art. mostrei; pl. mostre

MOSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mustră s. f.] – Din ngr. móstra.

MOSTRĂ, mostre, s. f. 1. Cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material, sau un obiect dintr-o serie de obiecte de același fel, după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora; probă, eșantion, model. O mostră de stofă. ◊ Tîrg de mostre = tîrg la care diferitele industrii își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute. 2. Fig. Exemplu, pildă, model. Am văzut pînă acuma cîteva mostre, pentru a înțelege felul cum critică d. Bogdan. GHEREA, ST. CR. II 15. – Variantă: (regional) mustră (COȘBUC, P. I 249) s. f.

mostră s. f., g.-d. art. mostrei; pl. mostre

mostră sf [At: (a. 1781) IORGA, S. D. VIII, 97 / V: (înv; nrc) mons~, (îvr) mus~ (Pl și: muștre), mustru (Pl: mustri) sm, muștră / Pl: ~re / E: ngr μόστρα] 1 (Înv) Ceea ce servește sau poate servi ca obiect de imitație în privința formei, a alcătuirii Si: model (1), exemplu. 2 (Reg) Alesătură. 3 (Înv) Exemplu care merită să fie urmat, imitat Si: pildă. 4 (Ban; Trs, îf mustră) Tipar pentru pieptare Vz model. 5 Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care face parte Si: eșantion, (reg) modă¹ Vz probă. 6 (Îs) Târg de ~re Târg la care un stat, diverse întreprinderi etc. își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute. 7 Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală. corectat(ă)

MOSTRĂ al Șerbăneasăi (16 B V 181), ngr. μόστρα „bucată de probă”.

MOSTRĂ s.f. 1. Parte dintr-o cantitate de material sau de obiecte după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora. ◊ Tîrg de mostre = tîrg la care diferitele industrii își expun produsele spre a le face cunoscute. 2. (Fig.) Exemplu, pildă, model. < it. mostra, cf. germ. Muster].

MOSTRĂ ~e f. 1) Parte dintr-un material sau dintr-o substanță după care se poate stabili calitatea întregului; probă; eșantion. 2) Obiect care servește drept orientare pentru o reproducere sau o imitație; exemplu; model. /<ngr. móstra, germ. Muster

mostră

mostră, -tre.

MOSTRĂ s. f. 1. cantitate mică de material sau de obiecte după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora; eșantion. ♦ model. ◊ Târg de mostre = târg la care se expun mostre (1). 2. (fig.) exemplu, pildă. (< ngr., it. mostra)

mostră (eșantion) s. f., g.-d. art. mostrei; pl. mostre

*móstră și (maĭ rar) mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V. mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ mustră și muștră (după pol. ung.) și mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ muștră (după ung.), modă, model.

MOSTRĂ, mostre, s. f. 1. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi își expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mustră s. f.] – Din ngr. móstra.

mostră-etalon s. f. Eșantion-model ◊ „Acțiunea inițiată în cadrul întrecerii [...] pentru obținerea de produse la nivelul mostrei-etalon.” Sc. 17 IV 62 p. 1. ◊ „[Se constată] diminuarea calităților inițiale ale unor produse ale industriei alimentare față de mostra-etalon, diversificarea prea lentă a unor sortimente ce pot fi folosite rapid în bucătărie (semiindustrializatele, ketering etc.) [...]” I.B. 6 V 74 p. 1 (din mostră + etalon)

MUSTRĂ¹ s. f. 1. (Învechit și popular; adesea In legătură cu verbele „a face”, „a învăța”) Instrucție ostășească, exercițiu militar, (învechit) o c e n i e, ș m o t r u, (ieșit din uz) m u s t r u l u i a l ă (1), (neobișnuit) m u s t r e a l ă; p. e x t. manevră (1). Armele . . . nu le dă decît numai cînd vor să meargă la război sau să facă muștru. IST. AM. 15^r/18. Învață a purta aceste arme făcînd mustre de obște. ib. 19^a/8. Aciia fac și soldații mustra cea obicinuită. GOLESCU, Î. 15, cf. 118. De aice au mers în grădină, undi se sevîrșea exerciția seau mustracadeților. AR (1829), 134²/11. Supt personala comandă a feldmarșalului contelui Dibici Zabalkanski s-au făcut o mustră mălitărească. ib. 248²/5. Pașa de două tuiuri . . . s-au aflat de față la manevrurile (mustră) care s-au făcut aproape de tabăra de la Crasnoe-Selo. CR (1829), 155¹/16. Grănicerul . . . făcea două ronduri de plaiu . . . , apoi mustră, reviziuni, conscripțiuni. CODRU-DRĂGUȘANU, C. X. Deprinderea la arme afară de celea 2 ieșiri la mustră pe an să se mărginească pe zilele de duminecă și de serbători. ap. BARIȚIU, P. A. II, 188. M-o scos la muștru. ALECSANDRI, T. 4, Am văzut într-o dup-amiaz de vară, in fața prăvăliei, pe desfrînații aceia beți turtă, făcînd mustră și defilînd soldățește. CARAGIALE, O. III, 17. E chiar lîngă oraș o cîmpie întinsă, potrivită pentru muștrul ostășesc. CAMIL PETRESCU, O. II, 273. Să văd frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. F (1890), 439, cf, JARNIK-BÎRSEANU, D. 312. [Cătanele] era bătute și chinuite în toate zilele, pentru că nu putea face mustrul. SBIERA, P. 147. O dată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II, 22. N-au milă de viața noastră, zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Noul recrut căpătă acuma ca comandant preste el iar pre tatăl său, care avea să-l învețe muștra. CĂTANĂ, P. B. II, 101. Făcea muștră, îi zicea pe atunci ocenie, închipuieri de răzbel. GRAIUL, I, 7, cf. 118. Se băgă cătană, umblă la muștră. COM. SAT. V, 108. Am învățat muștăru cu pușci dă lemn. ARH. FOLK. III, 80. ♦ Trecere în revistă (a unor unități militare); inspecție. La 19 iunie a făcut riga la Strasburg o mustră mare care a ținut mai toată ziua. CR (1831), 177¹/15. Duca de Nemur . . . au purces de la Liunevil, unde venisă ca să facă mustru oștilor franțuzești. KOGĂLNICEANU, S. 42. 2. (Rar) Militărie. A fost un soldat care făcuse mustră vreme lungă: douăzeci și patru de ani. RĂDULESCU-CODIN, Î. 258. - Pl.: mustre. – Și: mustru s. n., muștră s. f., muștru, (regional) muștăr s. n. – Din pol. musztra, magh. mustra, it. mostra, rus. муштра, germ. Muster.

mústră, V. mostră.

MUSTRĂ² s. f. v. mostră.

mustră (mustre), s. f. – 1. Mostră, eșantion. – 2. (Trans.) Exercițiu militar. It. mostra › germ. Muster și, de aici, mag. mustra, cu sensul al doilea (Cihac, II, 517; Borcea 199; Gáldi, Dict., 146). Cu primul sens este dubletul lui mostră (mr. mostră), s. f. (probă), direct din it. sau prin intermediul tc. mostra, ngr. μόστρα (Graur, GS, VI, 330; Gáldi 212). Sensul al doilea (var. mustru și muștr, din rus. mustra, Sanzewitsch 205), cf. sp. muestra „inspecție; trupe gata de inspecție”. – Der. mustrului (var. muștrului), vb. (a face exerciții), din mag. mostrálni; mustreală, s. f. (înv., exercițiu); mustruluială, s. f. (exercițiu).^[1]

MUSTRĂ¹ s. f. v. mostră.

mustră² sf vz mostră

mústru și mustréz, a -á v. tr. (lat. monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d. monstrum, minune, monstru, arătare, d. monére, a sfătui; it. mostrare, a arăta, cat. sp. pg. mostrar, V. monstru, monitor, monetă, mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez: stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V. mogorogesc, ocărăsc.

mustru¹ sm vz mostră

MUSTRU¹ s. m. v. mostră.

muștră¹ sf vz mostră

MUȘTRĂ¹ s. f. v. mostră.

nô s. (cuv. jap.; spect.) ◊ „Piesa este scrisă de un contemporan care nu a intenționat să ne ofere o mostră de scenariu dramatic specific stilului Nô, sau Kabuki, stiluri tradiționale ale teatrului japonez.” Săpt. 18 VI 82 p. 4. ◊ „La Paris a apărut un volum conținând cinci piese moderne scrise de celebrul autor japonez Yukio Mishima în maniera teatrului tradițional Nô.” R.lit. 9 II 84 p. 22. ◊ „Duminică seara, imensul public atașat acestei instituții de cultură a putut asculta trei piese Nô de scriitori anonimi japonezi.” R.lit. 16 II 84 p. 16; v. și bunraku (1981), kabuki (cf. fr. nô; PR – sf. sec. XIX)

omofonie, categorie sintactică [v. sintaxă (2)] ce se referă la simultaneitatea obiectelor sonore (axa frecvențelor*), privită în aspectele de succesiune (pe axa temporală). În sens abstract, o. cuprinde toate posibilitățile de incidență verticală ce se desfășoară numai în relația de simultaneitate a obiectelor, evenimentelor sau chiar a categoriilor sintactice, incluzând atât ideea de densitate sonoră (număr de sunete) în anumite momente determinate temporal (pe axa orizontală), sau pe suprafețe cu diferite dimensiuni, cât și de armonie (III, 1), deci raporturi intervalice* (acorduri*, conglomerate și blocuri sonore) pe care le percepem în starea de simultaneitate. Totodată cuprinde și aspectele ritmice* (și metrice*) care duc la o atare situație (numită izoritmie*, în cazul duratelor* egale). O. se prezintă sub patru tipuri distincte: 1) când se schimbă simultan toate evenimentele (schimbarea a două acorduri fără note comune); 2) când se repetă simultan toate evenimentele (repetarea unui acord); 3) când în limitele unei simultaneități se produc repetari succesive ale acelorași evenimente [o pedală (2) multiplă figurată* ritmic] și 4) când evenimentele nu se repetă (o pedală multiplă nefigurată). Cazul mișcării izoritmice presupune primul și al doilea tip sau îmbinarea celor două (schimbarea a două acorduri care conțin unele sunete comune, cu condiția atacării – repetării – tuturor sunetelor în momentul apariției celui de al doilea acord). Tot o situație intermediară poate apărea între cazul limită al tipului 3, care presupune repetarea evenimentelor fără coincidența momentelor inițiale, și în cazul limită al tipului 4, respectiv o pedală multiplă ce cuprinde o suprafață muzicală foarte întinsă având doar un atac (2) simultan (la început). O asemenea situație ar reclama porțiuni de coincidență și noncoincidență a momentelor inițiale (îmbinare între atacuri simultane și succesive pe aceeași configurație armonică). Bineînțeles se pot găsi tipuri intermediare între toate cele patru situații limită. Extinzând teoria, se observă că ultimul tip este este un caz limită al tipului 2. Tot așa, între celelalte tipuri există o strânsă legătură pe care o conferă, în primul rând, ideea de simultaneitate. Mai mult, din reunirea tipurilor de o., remarcabil prezentată de Șt. Niculescu într-un studiu despre categoriile sintactice ca mulțimi, unde aplică operațiile cu mulțimi la o. (Rev. Muz., nr. 3, 1973), se relevă combinările posibile care reprezintă o multitudine de situații. De asemenea, Șt. Niculescu, în studiul mai sus amintit, definește o. prin referire la monodie (1), arătând că o. „este dilatarea monodiei, adică o distribuție pe verticală (suprapunere) de obiecte peste și în limitele fiecărui obiect al monodiei”. Totodată practica muzicală a demonstrat posibilitatea combinării categoriilor sintactice (să amintim doar îmbinarea monodiei cu polifonia* din care a rezultat monodia (2) acompaniată ce a dominat clasicismul* muzical). Din cele 10 situații distincte (care se detașează din cele 16 posibile – combinări cu repetiție ale celor 4 categorii: monodie, polif., o., eterofonie*) distingem trei situații în care o. joacă rolul principal: omofonia de omofonii (O, O), omofonia de polifonii (O, P), omofonia de eterofonii (O, E) și una în care o. se află pe un plan secundar (de acompaniament*), respectiv monodia acompaniată (M, O). Rolul principal sau secundar este relevant doar în practica muzicală deoarece la nivel abstract (teoretic) în toate combinațiile nu primează nici una din categorii. ♦ Istoria muzicii* și mai ales etnomuzicologia* atestă apariția o. din cele mai vechi timpuri (o dată cu cântul paralel(2) la diferite intervale*). Ea este teoretizată abia după afirmarea armoniei tonale și folosită în special (practic) în combinația cu monodia (monodia acompaniată) deși în epoca de mare înflorire a polif. existau secțiuni izoritmice (la polifoniștii Renașterii*) care constituiau momente de compensație a desfășurării pe orizontală. O gândire evoluat omofonă o găsim tot la un polifonist: J.S. Bach (ale cărui lucrări reprezintă de fapt o simbioză perfectă între combinațiile sonore care privesc atât simultaneitatea cât și succesiunea, respectiv conviețuirea o. cu polif. și cu monodia). Coralele* lui Bach sunt mostre de o., bineînțeles reclamând o gândire armonică, deci pe relații de verticalitate și mai puțin pe ideea de tip de scriitură. Este totuși greu de a detecta de-a lungul istoriei muzicii o perioadă exclusiv omofonă, deoarece o., de la nașterea ei și până în zilele noastre, a apărut în combinație cu celelalte categorii sintactice, jucând un rol capital chiar și în gândirea armonică și în noile tipuri de scriituri aparținătoare sec. 20.

PILDĂ s. 1. exemplu, model, (înv.) chip, mostră, paradigmă, pilduire, (înv. fig.) oglindă. (A da ceva ca ~.) 2. învățătură, (înv.) paradigmă, (fig.) lecție. (A lua ~ de la cineva de felul cum...) 3. învățătură, morală, (rar) moralitate, (înv.) matimă. (~ unei fabule.) 4. învățătură, (rar) parimie, (înv.) price. (Le-a spus o ~.) 5. parabolă. (~ evanghelică.) 6. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, probă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul celor susținute.)

POZNAŃ, oraș în partea de V a Poloniei, centrul ad-tiv al voievodatului Wiełkopolskie, situat pe râul Warta, la confl. cu Cybina, la 280 km V de Varșovia; 574,8 mii loc. (2000). Port fluvial. Aeroport. Nod de comunicații. Ind. metalurgică, constr. de mașini (vagoane de c. f., motoare Diesel, mașini-unelte, mașini agricole, aparate de măsură și de precizie), chimică (cauciuc sintetic), de prelucr. a lemnului și a tutunului, poligrafică, textilă (țesături), a sticlăriei și alim. Piață agricolă (cereale, legume, animale ș.a.). Centru comercial (Târg internațional de mostre, anual din 1921). Universitate (1919). Academie de Literatură (1518). Institut Politehnic (1919); teatre de dramă și operă, muzee. Grădină zoologică. Monumente: Domul Sfinții Petru și Pavel (sec. 13-14, reconstruit după al Doilea Război Mondial), în stil gotic; Biserica Sf. Stanislaw, în stilul baroc; Primărie în stil renascentist (sec. 16). Fundat în 800, a devenit capitala primului episcopat polonez întemeiat de cneazul Mieszko I (968). A aderat la Hansă (1253). Anexat de Prusia (1793) și supus unui puternic proces de germanizare (început din sec. 13), a fost restituit Poloniei (1919). Ocupat de germani în al Doilea Război Mondial. Muncitorii din P. au declanșat (iun. 1956) o puternică grevă, având și conotații politice, care a fost reprimată de armată (50 morți și peste 300 răniți). Denumirea germană: Posen.

pregustare sf [At: CR (1848), 3²/8 / Pl: ~tări / E: pregusta] 1 (Înv) Gustare. 2 (Înv; spc) Mic dejun. 3 (Îvr) Mostră.

PROBĂ s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. experiment. 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eșantion.

PROBĂ ~e f. 1) Fapt care servește la confirmarea unui adevăr; dovadă; mărturie. 2) Acțiune prin care se constată dacă cineva sau ceva corespunde anumitor cerințe; încercare. 3) Fiecare dintre etapele unui examen. 4) Întrecere în cadrul unei competiții sau al unui gen de sport. 5) Parte dintr-un material sau dintr-o substanță după care se poate stabili calitatea întregului; mostră; eșantion. [G.-D. probei] /<lat. proba

PROBĂ s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justețea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eșantion. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hîrtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].

probă sf [At: CANTEMIR, IST. 164 / V: (îvp) prubă, (reg) ~ovă, prublă / Pl: ~be / E: lat proba, ger Probe, it prova, pn próba, mg probá, fr (é)preuve] 1 Confirmare a unui adevăr, a unui fapt, a unei afirmații etc. 2 (Ccr) Dovadă etc. în sprijinul sau împotriva cuiva sau a ceva ori pentru confirmarea unui fapt, a unei afirmații, a unei presupuneri etc. Si: (rar) probare (3). 3 (Jur; îs) ~ cu martori Dovedire cu martori a unei afirmații, a unei situații etc. în fața instanțelor de judecată. 4 (Îlv) A da ~ (sau ~be) de... A dovedi Si: a demonstra, a proba. 5 (Îvr) Marcă² aplicată pe un obiect de metal prețios pentru a întări valoarea lui. 6 (În legătură cu verbele „a face”, „a pune la”) Acțiune, cercetare, analiză etc. întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute Si: verificare. 7 (Spc; de obicei în legătură cu verbele „a face”, „a pune la...”) Experiment. 8 (Îla) De (sau, pop, de o) ~ Care servește ca încercare. 9 (Îlav) De (sau, pop, de o) ~ De verificare. 10 (Spc) Încercare a unei mașini, a unui aparat, a unui material, a unui obiectiv tehnic etc. pentru a verifica buna lor funcționare ori însușirile lor tehnice, funcționalitatea lor etc. 11 (Spc) Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte care este în lucru, pentru a vedea dacă se potrivește pe purtător. 12 (Spc) Fiecare dintre părțile din care se compune un examen. 13 (Pgn) Examen. 14 (Spc) Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi, în cadrul unui concurs etc. 15 (Îvr; îs) ~ la metale Totru. 16 (Îvr) Vas în care se topeau sau se încercau aurul, argintul etc. 17 (Spc; asr) Repetiție făcută în vederea unei reprezentații, a unei ceremonii etc. 18 (Spc) Verificare a exactității unui calcul matematic. 19 (Udp „de”) Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective din care face parte Si: eșantion, mostră, (reg) modă¹. 20 (Îs) Corp de ~ Epruvetă. 21 (Îs) Arbore de ~ Arbore ales după anumite criterii, apoi doborât, tăiat și stivuit, astfel ca din volumul obținut să se poată deduce volumul unei specii de arbori sau de arbuști. 22 (Reg) Arbore pregătit anume pentru ca anumite insecte parazite să-și depună îl el ouăle, care apoi sunt distruse. 23 (Asr) Text de tipar pe care se operează corecturile tipografice. 24 (Îs) ~be de tipar Modele de tipărituri colecționate de un tipograf pentru a arăta varietatea literelor de care dispune. 25 Analiză a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. 26 Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală Si: mostră. 27 (Reg; îe) A-i trage (cuiva) o ~ de bătaie A bate zdravăn pe cineva.

PROBĂ s. f. 1. încercare; (examen de) verificare. ◊ metodă prin care se constată justețea unui calcul. ◊ (sport) întrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material. 3. (fot.) copie pozitivă pe hârtie. 4. confirmare, dovadă, mărturie. (< lat. proba, germ. Porbe)

PROBĂ, probe, s. f. 1. (De obicei în construcție cu verbele «a face», «a supune», «a pune») Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă un lucru este bine făcut, dacă îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. Tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = numai ca încercare, de încercare. A descoperit ceva mai bun: să ceară abonamente de probă de la ziarele ungurești. REBREANU, I. 66. ◊ Expr. A face (o) probă (sau proba) = a încerca să faci un lucru, pentru a-ți da seama dacă el poate fi făcut în condițiile date. Niște copii... făceau probă de urătură pentru sfîntul Vasile. SADOVEANU, P. S. 97. Se urcă, făcu proba și într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. A face proba unui calcul matematic = a verifica exactitatea unui calcul prin alt calcul, specific. ♦ Încercare a unei mașini, a unui aparat etc., pentru a constata funcționarea (bună sau rea) a acestora. [Locomotivei] i se face proba. Trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă. SAHIA, N. 31. 2. Fiecare dintre părțile din care constă un examen. Au trecut cu bine probele scrise și orale. I. BOTEZ, ȘC. 226. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi. Schiorii romîni vor concura la probele de coborîre și slalom. ♦ Cantitate dintr-un material care se examinează în vederea stabilirii calității întregului material; eșantion, mostră. Cu linguroiul topitorul ia din cînd în cînd probe, să vadă cum leagă, stingîndu-le cu apă dintr-un rezervor de fier. CONTEMPORANUL, S. II, 1955. nr. 481, 3/4. Plutonierul intrase la vapor să guste probele [de pește] și să pregătească bărcile. BART, S. M. 73. Corp de probă = epruvetă. 3. Dovadă, mărturie. Niciodată reclamanții n-au probe. STANCU, D. 258. Drept probă, vă voi da și un alt exemplu. CARAGIALE, O. III 207. Probă cu martori = susținere, prin martori, a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. Revoltat de ipocrizia proprietarului, medicul cere proba cu martori, care i se admite. ARGHEZI, P. T. 94. ◊ (În construcție cu verbul «a da») M-am pus pe treabă, voind a da probe de capacitate, de onestitate, de activitate. ALECSANDRI, T. I 370. Ați luat ceva măsuri ca să încredințați pe maghiari că voi sînteți frații lor, că sînteți uniți cu dînșii? Le-ați dat vreo probă de credință ca să se încrează în voi? BOLLIAC, O. 231. – Variantă: (popular) prubă (SBIERA, P. 99, CONTEMPORANUL, VI_I 36, ODOBESCU, S. I 480) s. f.

próbă f., pl. e (rus. próba, d. germ. probe, care vine d. lat. proba). Experiență, încercare: a face proba unuĭ cazan, unuĭ pod. Verificare, constatare a adevăruluĭ: a face proba uneĭ operațiunĭ aritmetice. Lucru pin care stabileștĭ adevăru, dovadă, mărturie, semn sigur: a da probe de vitejie, a avea probe despre vina cuĭva. Mostră, exemplar, tip, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ: probe de stofe. Probă de om (Iron.), tip de om, tacîm de om: ce probă de bețiv! De probă, numaĭ ca să vezĭ, să apreciezĭ. – Și prubă (est).

PROBĂ s. 1. adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, (livr.) coroborare. (~ celor afirmate.) 2. atestare, dovadă, mărturie. (Iată o ~ elocventă.) 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. încercare, probare, verificare, (pop.) cercare, (înv.) verificație, verificăciune. (~ unui motor.) 6. experiență, experiment, încercare, (pop.) cercare. (A face o serie de ~ în laborator.) 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. (MED.) analiză. (~ hepatică.) 9. examen. (Am avut două ~ de susținut.) 10. exemplu, model, mostră, specimen, tip. (Dă-mi mai jos cîteva ~ de...) 11. eșantion, model, mostră, (reg.) modă. (O ~ dintr-un material.)

proveală, proveli, s.f. (reg.) 1. probă, încercare, verifcare. 2. probă, mostră.

proveală sf [At: CIAUȘANU, V. 192 / Pl: ~eli / E: provi + -eală] (Olt) 1 Probă. 2 Mostră.

RENCI s. n. Stofă fabricată experimental, în cantitatea redusă, pentru selectarea mostrelor și lansarea lor în producție. – Et. nec.

RENCI s. n. Stofă în fâșii de diferite culori și desene, produsă în cantitate redusă pentru colectarea mostrelor și lansarea lor în producție în urma sondajului de preferințe. – Et. nec.

RONDELA ~e f. 1) Disc mic, subțire, cu gaură la mijloc, care se îmbracă pe șurub, între piesa fixată și piuliță, pentru a asigura o îmbinare mai bună; șaibă. 2) Bucată mică, rotundă, de carton, care acoperă alicele dintr-un cartuș de vânătoare. 3) Fiecare dintre bucățile rotunde de metal pregătite special pentru baterea monedelor și medaliilor. 4) Mostră transversală din trunchiul unui copac, folosită pentru analiza structurii microscopice sau pentru determinarea vârstei arborilor. [G.-D. rondelei] /<fr. rondelle

rondelă sf [At: V. MOLIN, V. T. 57 / V: ~ea (sgp) / Pl: ~le / E: fr rondelle] 1 Mic disc de metal, de lemn etc. cu diverse utilizări în tehnică, element auxiliar de separare sau de siguranță între o piuliță și corpul piesei care se strânge Vz șaibă. 2 (Pan) Bucată rotundă. 3 Căpăcel în formă de disc, din carton subțire, care acoperă alicele dintr-un cartuș de vânătoare. 4 Disc de metal folosit ca semifabricat pentru monede, medalii etc. 5 (Sil) Mostră de formă cilindrică din trunchiul unui arbore, folosită la analiza structurii microscopice a lemnului, la determinarea vârstei etc. 6 (Îvr) Pelerină încrețită la gât.

SALONIC (THESSALONÍKI), oraș în NE Greciei (Macedonia), port la G. Salonic (M. Egee); 363,9 mii loc. (2001). Aeroport. Nod feroviar și rutier. Șantier naval. Rafinărie de petrol. Ind. chimică, textilă, a constr. de mașini, de prelucr. a tutunului, pielăriei, mat. de constr. și alim. Producție de covoare. Exportă cereale, tutun, produse chimice, textile și cosmetice, articole din piele ș.a. Târg internațional de mostre. Universitate (1925). Muzeu de arheologie. Centru turistic. Monumente: ruinele unor fortificații din sec. 4 î. Hr., Arcul lui Galeriu (303 d. Hr.), care celebra victoria sa din 296 împotriva Sasanizilor, biserica Sf. Dumitru, ocrotitorul orașului (sec. 5, reconstruită după incendiul din 1917), bisericile bizantine Sf. Parascheva (sec. 5), Sf. Sofia (sec. 8), Sf. Fecioară (sec. 9), bisericile Sf. Apostoli (sec. 14) și Sf. Gheorghe (sec. 16), Turnul alb (sec. 15), Citadelă (sec. 15). Monumentele paleocreștine și bizantine au fost incluse (1988) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în sec. 6 î. Hr. cu numele Therme, a fost reîntemeiat în anul 315 î. Hr. de Casandru (Kassandros), regele Macedoniei, atribuindu-i numele soției sale (sora lui Alexandru Macedon), Thessaloniki. În scurt timp orașul ajunge principalul port al Macedoniei elenistice. În 146 î. Hr. a devenit cap. prov. romane Macedonia. Locuitorii orașului au fost creștinați în anii 49-50 de Sf. Apostol Pavel, care a predicat aici și a adresat cetățenilor două epistole. Ridicat la rangul de colonia (în c. 250) de împăratul roman Decius, a devenit reședință imperială în timpul tetrarhiei, iar de la sfârșitul sec. 4 este centrul ad-tiv al Illyricum-ului, una dintre cele patru prefecturi ale Imp. În 390, o mare parte din loc. au fost masacrați de împăratul roman Theodosios la măartea căruia (395) S. revine Imp. Roman de Răsărit, apoi celui Bizantin. În sec. 5-7 orașul s-a apărat cu succes în fața repetatelor atacuri ale ostrogoților, avarilor și slavilor și în pofida întreruperii cvasitotale a legăturilor terestre cu Constantinopolul, S. a continuat să se dezvolte, devenind al doilea oraș ca importanță din Imp. Bizantin și capitala themei omonime (de la începutul sec. 9). Din S. erau originari și și-au pornit activitatea misionară, în 863, frații Chiril și Metodiu. De-a lungul vremii, S. a cunoscut momente foarte dificile: la 31 iul. 904 a fost cucerit și jefuit de pirații arabi conduși de Leon de Tripoli, iar la 24 aug. 1185 normanzii conduși de regele Guilaume II, după un atac combinat, terestru și naval, au cucerit S., pe care l-au jefuit cumplit, dar pe care au fost constrânși să-l abandoneze rapid. După 1204 și cucerirea Constantinopolului de către participanții la a patra Crudiadă, Bonifaciu de Montferrat a devenit rege al S., dar la puțină vreme orașul a fost recucerit în 1224 de despotul Teodor Anghelos Ducas al Epirului (care s-a încoronat împărat al S.), iar în 1246 de Ioan III Ducas Vatațes, împăratul de la Niceea, l-a dobândit fără luptă, orașul revenind în Imp. Bizantin restaurat în 1261. Aici a avut loc, între 1342 și 1349, puternica răscoală a zeloților. În sec. 14, S. a cunoscut o înflorire artistică și culturală remarcabile. Cucerit de Murad I în 1387, a fost redat bizantinilor în 1403, aceștia cedându-l Veneției în 1423. Recucerit de turci în 1430, a rămas sub stăpânirea lor până în 1912. în urma Războaielor Balcanice a revenit Greciei prin Tratatul de Pace de la Londra din 1913. În oct. 1915, la S. s-a deschis un nou front, prin debarcarea trupelor Antantei. Distrus în mare parte de incendiul din 1917. În timpul ocupației germane (apr. 1941-oct. 1944), începând din vara anului 1942 populația evreiască din oraș (c. 6-7.000 oameni) a fost trimisă în lagăre de muncă forțată, o parte dintre ei aflându-și acolo moartea.

semiindustrializat, -ă adj., s. n. 1974 Prelucrat parțial în produs industrial v. mostră-etalon; v. și ketering, microcomplex (din semi- + industrializat; cf. fr. semi-industrialisé; DMN 1966)

SHEPARD [ʃépərd], Alan Barlett Jr. (1923-1998), astronaut american. Pilot în aviația militară americană, a devenit la 5 mai 1961 primul american lansat în spațiu (cabina Mercury, la bordul căreia s-au aflat și astronauții Stuart A. Roosa și Edgar D. Mitchell). În ian. 1971 a aselenizat, fiind comandant al navei „Apollo 14”; prima expediție geologică selelnară, care a cules 54,4 kg de mostre de sol selenar și a instalat un laborator de cercetări astrofizice ALSEP.

SKOPJE [skópie], capitala Macedoniei, situată în N țării, pe valea fl. Vardar, într-o depresiune înconjurată de m-ții Suna, Crina și Jakupica; 467,2 mii loc. (2002). Aeroport. Nod feroviar și rutier. Ind. siderurgică (oțel, crom), constr. de mașini agricole, chimică, electrotehnică a mat. de constr. (ciment, cărămizi), de prelucr. a lemnului, textilă, pielăriei, sticlăriei, poligrafică, cosmeticii (săpun), alim. (zahăr, bere, țigarete, conserve de legume și fructe). Producție de covoare. Artizanat. Piață pentru cereale, fructe, tutun. Târg internațional de mostre. Universitate (1949). Academia macedoneană de Științe și Arte (1967). Muzeul Macedoniei (1924), Muzeu de științele naturii (1926). Teatru național. Bazar. Fragmente din apeductul roman. Biserica mănăstirii bizantine Nerezi (1164), cu fresce din sec. 12; bisericile Sf. Pantelimon (sec. 12) și Sf. Spas (sec. 19); moscheea Isa-beg (1476); baia turcească; vestigiile unei fortărețe; han medieval turcesc. Capitala Iliriei antice cu numele Scupi, orașul a fost cucerit de romani la sfârșitul sec. 1 î. Hr. și inclus în prov. romană Moesia (apoi Moesia Superior), a cărei principal centru urban a fost, cu rangul de colonia; din timpul domniei împăratului Dioclețian (din c. 297), Scupi a devenit centrul prov. romane de sine stătătoare Dardania. În anul 518, orașul a fost distrus total de un cutremur și refăcut în același sec. de către împăratul bizantin Iustinian I, în apropierea vechiului S. Cucerit de slavi (sfârșitul sec. 7), a intrat în componența Imp. Bulgar (din sec. 9), apoi, din 976, în Imp. Macedonean a lui Samuil, iar după căderea acestuia, a revenit Imp. Bizantin. În 1282 a fost inclus în statul sârb, devenind în sec. 13-14, un important centru comercial, iar din timpul domniei lui Ștefan Dușan (1331-1355), capitala imperiului acestui, unde s-a proclamat, în 16 apr. 1346, împărat. Cucerit (în 1392) de turcii otomani, care l-au numit Usbük și l-au stăpânit până în 1912. Între 1912 și 1918 a făcut parte din statul sârb, apoi din cel iugoslav. Centrul ad-tiv al Macedoniei în cadrul federației iugoslave (din 1945), din 1991 a devenit capitala statului macedonean suveran. Reconstruit după cutremurul din 26 iul. 1963, când peste 80% din clădirile orașului au căzut în ruină, 1.070 de persoane au murit și peste 120.000 oameni au rămas fără adăpost.

sondă sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~de / E: fr sonde] 1 Instrument alcătuit dintr-un fir cu plumb atașat la o riglă gradată, cu ajutorul căruia se măsoară adâncimea unei ape și se cercetează natura fundului apei. 2 Gaură cilindrică forată în scoarța pământului în vederea exploatării unui zăcământ de hidrocarburi fluide, a explorării stratelor din adâncime. 3 Instalație cu ajutorul căreia se exploatează un zăcământ de hidrocarburi fluide. 4 Aparat care servește la extragerea unei mici cantități dintr-un material compact, granular sau pulverulent, în vederea recoltării unor probe sau mostre. 5 Burghiu mare, acționat mecanic, cu care se fac foraje în sol pentru a cerceta natura straturilor. 6 Instrument chirurgical în formă de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care servește la explorarea sau la evacuarea unor cavități din organism ori la drenarea plăgilor. 7 Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de măsură, care poate fi plasat în diferite puncte din spațiu în vederea măsurării unei mărimi fizice. 8 (Șîs) Balon-~ Balon prevăzut cu aparate de observație, care se lansează în atmosferă sau stratosferă pentru diferite cercetări științifice. 9-10 ~ spațială (sau astrală, automată, cosmică) Satelit artificial sau vehicul spațial fără oameni, lansat în spațiul cosmic pentru cercetare lui directă. 11 Pahar de bere lunguieț și subțire, mai îngust în partea de jos.

SPECIMEN s. 1. fel, gen, mod, soi, specie, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...) 2. exemplu, model, mostră, probă, tip. (Dăm mai jos câteva ~ de...)

specimen sn [At: NEGULICI, 408 / V: (rar) ~ă sf, (înv) ~ime, (îvr) ~imin / A și: ~cim~ / Pl: ~e, (îvr) ~i sm / E: lat specimen, fr spécimen] 1 Ființă, obiect, fenomen etc. care ilustrează grupul din care face parte, constituind un exemplar caracteristic și reprezentativ Vz eșantion, exemplu, model, mostră, tip¹. 2 (Fam; prt; pex) Om.

*specimén n., pl. e (fr. spécimen, d. lat. spécimen, speciminis. Cp. cu abdomen, examen, bitum, regim și volum). Mostră, tip, exemplar de probă: un specimen de fluture, un specimen de revistă. Fig. Iron. Ipochimen, tip, specie: ce specimen de om e acesta? V. pramatie.

SPECIMEN s.n. (Uneori peior.) Exemplar, probă, model; mostră. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. spécimen, cf. lat. specimen – model].

SPECIMEN s. 1. fel, gen, mod, soi, specie, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...) 2. exemplu, model, mostră, probă, tip. (Dăm mai jos cîteva ~ de...)

SPECIMEN s. n. exemplar, model; mostră. ♦ ~ de semnătură = modul cum semnează o persoană. (< fr. spécimen, lat. specimen)

specimen n. model, mostră.

structură, totalitate emergentă de obiecte* sonore care tinde să se conserve. S. presupune o lege de compoziție internă. Asemeni naturii, și în muzică există diferite straturi structurale. Deosebim, la modul general, două zone: micro- și macro-s. Dacă în alte domenii delimitările între cele două nivele sunt stabilite, în muzică există păreri împărțite. La nivel microstructural s-ar produce organizarea morfologică, iar la nivel macrostructural cea sintactică (2), sau: micro-s. ține de obiectul sonor (de natura lui), iar macro-s. ține de relațiile ce se stabilesc între obiecte. O altă delimitarear fi numai la nivel sintactic: micro-s. înseamnă organizarea celor mai mici elemente sintactice (celulă*, motiv* etc.), iar macro-s. desemnează forma* lucrării muzicale și articulațiile ei. Problema transformării s. este tot atât de complicată ca și în alte domenii. Xenakis a găsit legi obiective de transformare prin aplicarea unor teorii matematice moderne la muzică. Se pare că soluția cea mai adevărată este folosirea gramaticilor generative și transformaționale care oferă trecerea de la simplu la complex, de la imanent la manifest (v. stochastică, muzică). Importante, atât în compoziție (1) cât și în muzicologie*, rămân s. de adâncime (Chomsky) care oferă și miezul conținutului artistic. Depistarea acestor s. reprezintă un prim pas în aflarea mecanismului atât de complex al artei. Xenakis propune în muzică termenul de „s. afară de timp” care sunt independente de orice realitate sonoră în sens de natură concretă (creație muzicală). Existența naturii abstracte este fundamentală pentru gândirea oricărui creator. Naturile concrete (operele de artă) sunt mostre ale celei abstracte. De aceea, crearea unei s. în afara timpului în muzică constituie o bază de prin ordin în zămislirea lucrărilor muzicale. Pe lângă muzicile sec. nostru care vizează tocmai asemenea cercetare în interiorul artei sonore, există multe exemple de s. muzicale. Poate cea mai elocventă rămâne muzica lui J.S. Bach, ale cărei date au putut fi cu ușurință preluate de programele ordinatoarelor. Deci unitatea stilistică bachiană nu este întâmplătoare! Cercetările actuale încearcă să depisteze s. și în muzici prolixe stilistic. Aici lucrurile se complică, bineînțeles faptele (rezultatele) dovedindu-se în favoarea gândurilor componistice unitare. V. analiză; semn.

subliteratură s. f. Literatură de calitate inferioară ◊ „Este oricum uimitor cum criticul trece cu seninătate prin fața acelor mostre de subliteratură ce tind să devină coșmaruri ale librarilor.” Săpt. 28 II 75 p. 3. ◊ „Ținând seama de funcția educativă a radioului (inclusiv o educație estetică) semnalăm producțiile de subliteratură în speranța că, totuși, ceva se va îndrepta.” Luc. 11 XI 78 p. 5; v. și Sc. 20 I 81 p. 4, R.lit. 3 V 84 p. 21 (din sub- + literatură, după fr. souslittérature; DMN 1968; FC II 231; DEX-S)

TEXT s. n. (< fr. texte, cf. lat. textus): 1. scriere originală, autentică. Se caracterizează prin autonomie și limitare. 2. fragment dintr-o scriere. ◊ ~ descriptiv: t. care are la bază o descriere. ◊ ~ narativ: t. care are la bază o narațiune, o istorisire, o povestire. ◊ ~ dialogat: t. care are la bază o conversație între două sau mai multe persoane; t. alcătuit sub forma unui dialog. ◊ ~ dialectal: t. în care termenii de circulație locală sunt preponderenți. T. dialectal este o relatare, într-un anumit grai, a unui subiect narativ (întâmplări, obiceiuri, ocupații etc.) cu ocazia unei anchete lingvistice (v.) pe teren. El reprezintă o mostră de vorbire dialectală. T. dialectale se culeg pe baza unui chestionar tematic, pentru a se oferi elemente comparabile din diferite localități. Textele-convorbiri, pe teme sociale sau economice actuale, redau mai bine spiritualitatea populară. Ele sunt notate de anchetator cu creionul sau sunt înregistrate pe bandă de magnetofon și apoi transcrise selectiv. Cele transcrise se publică în volume sau ca anexă a unui studiu monografic, la sfârșitul cărora se atașează, de obicei, un glosar de cuvinte. T. înregistrate cu mijloace mecanice sunt conservate pe benzi și pe discuri în cadrul unor arhive fonogramice (v.). T. dialectale sunt folosite mai ales în studierea intonației, a lexicului, a sintaxei dialectale și a stilisticii. În elaborarea atlaselor regionale românești, aceste t. reprezintă o sursă de bază pentru informarea dialectologului asupra registrului de variante ale graiului studiat. Pentru limba română sunt cunoscute culegerile de texte următoare: Texte dialectale, Supliment al ALR II, apărute în 1943 la Sibiu și Leipzig sub conducerea lui Emil Petrovici; Texte dialectale, Oltenia, apărute în 1967, redactate de Cornelia Cohuț, Galina Ghiculete, Maria Mărdărescu, Valeriu Șuteu și Magdalena Vulpe, sub conducerea lui Boris Cazacu; Texte dialectale. Muntenia I, București, 1973, redactate de Galina Ghiculete, Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Ruxandra Pană și Magdalena Vulpe, sub conducerea lui Boris Cazacu; Texte dialectale. Muntenia II, București 1975, redactate de Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Victorela Neagoe, Ruxandra Pană și Magdalena Vulpe, sub conducerea lui Boris Cazacu; Texte dialectale. Muntenia III, București 1968, redactate de Costin Bratu, Galina Ghiculete, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Victorela Neagoe, Ruxandra Pană, Marilena Tiugan și Magdalena Vulpe; Texte dialectale și glosar. Bistrița-Năsăud, București, 1987, redactate de Maria Marin și Marilena Tiugan; Texte dialectale și glosar. Dobrogea, București, 1987, redactate de Paul Lăzărescu, Victorela Neagoe, Ruxandra Pană și Nicolae Saramandu; Noul Atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina. Texte dialectale, Vol. I, Partea I, Iași, 1993, Culese de Stelian Dumistrăcel și publicate de Doina Hreapcă și Ion Horia Bârleanu. ◊ ~ rotacizant: t. vechi românesc (din secolul al XVI-lea), localizat în Maramureș și caracterizat prin prezența rotacismului (v.). Sunt considerate t. rotacizante următoarele: Psaltirea Hurmuzaki, Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voronețeană, Codicele Voronețean și Codex Sturdzanus. ◊ ~ accesibil (inteligibil): t. clar, limpede, ușor de înțeles, la îndemâna oricui. ◊ ~ inaccesibil; t. neclar, confuz, neinteligibil, greu de înțeles, care nu poate fi la îndemâna oricui. ◊ ~ poetic (beletristic, literar); t. extras dintr-o operă literară, specific stilului poetic (beletristic). ◊ ~ științific: t. extras dintr-o operă științifică, specific stilului științific. ◊ ~ tehnic: t. extras dintr-o lucrare cu caracter tehnic. ◊ ~ juridic: t. extras dintr-o lucrare cu caracter juridic, care privește dreptul și legislația unei țări; t. specific stilului juridico-administrativ. ◊ ~ administrativ: t. extras din dispozițiile, ordonanțele și decretele unui organ administrativ de stat; t. specific stilului juridico-administrativ. ◊ ~ publicistic: t. extras din articolele de ziar, specific stilului publicistic. ◊ ~ unilingv (monolingv): t. scris într-o singură limbă. ◊ ~ bilingv: t. scris în două limbi diferite. ◊ ~ trilingv: t. scris în trei limbi diferite. ◊ ~ multilingv (polilingv, plurilingv): t. exprimat sau scris în mai multe limbi diferite. ◊ ~ agramat: t. care conține multe greșeli de ortografie și de gramatică, dovedind incultura sau ignoranța autorului. ◊ ~ epistolar: t. specific scrisorilor literare. ◊ ~ stilizat: t. supus unei revizii pentru a căpăta un aspect mai corect, mai îngrijit. ◊ ~ ideografic: t. scris cu ideograme (v.). ◊ ~ hieroglific: t. scris cu ideograme hieroglife (v.). ◊ ~ incoerent: t. lipsit de o legătură logică între cuvinte, între propozițiile din frază sau între fraze. ◊ ~ descifrabil (lizibil): t. care se poate descifra și citi ușor; t. citeț. ◊ ~ indescifrabil (ilizibil): t. care se descifrează foarte greu sau deloc, de nedescifrat și de necitit; t. neciteț. 3. (în terminologia lui Louis Hjelmslev) sistem conotativ, în care cuvintele își restrâng sau își extind sensurile, în funcție de context. 4. (în accepțiunea structuralistă) mod de funcționare a limbajului, înțeles ca mijloc de creare, de producere și transformare a sensului.

TIP s. I. 1. v. prototip. 2. model, prototip, tipar. (A construit teatrul după ~ul grec.) 3. v. sistem. 4. v. mostră. II. 1. v. specie. 2. v. categorie. 3. categorie, fel, gen, soi, specie, speță, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămânță, sculă, stambă, tacâm. (Ce ~ de om o fi și ăsta?) 4. fel, gen, mod, soi, specie, specimen, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~uri de silogisme...)

TIP s. I. 1. model, prototip, (înv.) tipos. (Un nou ~ de tractor.) 2. model, prototip, tipar. (A construit teatrul după ~ grec.) 3. model, sistem. (Un ~ nou de evacuare a apei.) 4. exemplu, model, mostră, probă, specimen. (Iată mai jos cîteva ~ de...) II. 1. categorie, chip, fel, gen, neam, soi, sort, specie, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate ~urile de fructe.) 2. categorie, clasă, fel, gen, soi, specie, speță, varietate, (înv. și reg.) rudă. (Un anumit ~ de indivizi.) 3. categorie, fel, gen, soi, specie, speță, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămînță, sculă, stambă, tacîm. (Ce ~ de om o fi și ăsta?) 4. fel, gen, mod, soi, specie, specimen, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...)

TÎRG, tîrguri, s. n. 1. Loc mai întins într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vînd și se cumpără (zilnic sau la date anumite) vite, cereale, lemne (v. obor) sau zarzavaturi și alte alimente (v. piață, hală); p. ext. activitatea de vînzare-cumpărare care se desfășoară în acel loc. Din tîrgul vitelor, în ceasul acela se zărea cîmpul sur. CAMILAR, N. II 328. Era zi de tîrg și Costea Martac trebuia să se ducă la oraș. SANDU-ALDEA, U. P. 18. Aduceți-vă aminte de scena ce se petrece la tîrgul anual din orașul de reședință a județului. GHEREA, ST. CR. III 108. Azi e duminecă, mîne luni și zi de tîrg. CREANGĂ, A. 18. ◊ Tîrg de mostre v. mostră. Tîrgul de fete = serbare populară anuală, tradițională în Țara Moților (cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele). Tîrg de țară = tîrg care se ține la date fixe (o dată sau de mai multe ori pe an) și la care participă satele din cuprinsul unei regiuni. ◊ Loc. adv. La spartul tîrgului = la sfîrșit de tot; prea tîrziu. Îi era ciudă că nu și-a ținut gura și că în felul acesta a putut Baciu să-l lucreze tocmai la spartul tîrgului. PAS, Z. III 287. 2. Vînzare-cumpărare (v. tranzacție, afacere); tocmeală, tîrguială. Tîrgul nu s-a putut încheia. BOGZA, A. Î. 69. Făcuseră împreună... cîteva tîrguri norocoase. GALACTION, O. I 174. ◊ Expr. A face tîrg (sau tîrgul) cu cineva = a încheia cu cineva o afacere. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu tîrgul = a cădea de acord asupra prețului unei vînzări sau al unei cumpărări; a cădea la învoială, a se învoi din preț. Se vede că nu s-au ajuns cu tîrgul. ALECSANDRI, la CADE. Ți-oi da treizeci. – Încă mai ai mult pînă mi-i ajunge cu tîrgul. NEGRUZZI, S. I 90. A rupe tîrgul v. rupe. A rupe inima tîrgului v. inimă. A se apropia cu tîrgul v. apropia. ♦ Învoială, acord. Io să mor de dor, de drag, Tîrg cu nime nu mai fac. HODOȘ, P. P. 105. 3. (Astăzi rar) Oraș, orășel. Tîrgul era tăcut și încremenit în frig. DUMITRIU, N. 66. Hotelul era în inima tîrgului, în fața pieței. BASSARABESCU, S. N. 23. Boierii se adunară De la tîrg și de la țeară Și trei zile se vorbiră. ALECSANDRI, P. P. 179. ♦ Centrul orașului, partea unde se află prăvăliile. Eram în tîrg la cofetărie. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 34. Ei spuneau că se duc prin tîrg să mai umble. BUJOR, S. 147. Haidem cu toții în tîrg să ne cumpărăm haine frumoase. VLAHUȚĂ, O. AL. II 17. Eu, am n-am să-ntîlnesc pe cineva, la zece fix mă duc în tîrg. CARAGIALE, O. I 114.

vinotecă s. f. Colecție de vinuri de calitate superioară ◊ „Combinatul dispune de o vinotecă specială unde vor fi depozitate mostre de vinuri vechi.” Sc. 7 I 62 p. 2. ◊ „Vinoteca oferă deocamdată doar vinuri rare românești.” R.l. 7 VIII 93 p. 7; v. și 13 VI 80 p. 2 (din vin + -tecă; cf. fr. vinothèque; DTN 1973; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 235, Graur T. 268, L. Seche în LR 3/77 p. 271; DEX, DN3)