BAN¹, bani, s. m. 1. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă) identificat pe baza uzului social cu forma naturală a aurului; monedă de metal sau de hîrtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată (în economia socialistă și ca mijloc de acumulare socialistă și de economii). Banul e ochiul dracului (= banii ispitesc pe oameni, îndemnîndu-i la fapte rele). Ban la ban trage (= cei ce au bani mulți, aceia se îmbogățesc și mai tare). Frate, frate, dar brînza-i pe bani, se replică celor care cer servicii gratuite. ◊ Expr. (A strînge) bani albi pentru zile negre = (a face) economii pentru vreme de nevoie. Bani de buzunar (sau de cheltuială) = bani destinați cheltuielilor mărunte. Bani gheață (sau lichizi, buni, peșin) = bani în numerar, disponibili. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. ♦ (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A face bani = a cîștiga parale. A mînca banii cu lingura sau a fi doldora (sau plin) de bani sau a avea bani (strînși) la ciorap = a fi foarte bogat. Fecior de bani gata = om care trăiește fără să muncească, cheltuind averea părinților. 2. (În țara noastră) Unitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu; moneda care o reprezintă; p. ext. monedă măruntă, de cea mai mică valoare. V. gologan. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic. – V. ban².

BANI. Subst. Bani, bănuți, gologani, arginți (rar), arginței (dim., rar), lovele (arg.), parale (fam.), finanțe (fam.), băncuțe (înv.); valută, valută forte. Ban, gologan, para, părăluță (dim.), părălușă, lăscaie, chior (fam.), para chioară, creițar (înv. și reg.), pițulă (fam.), pitac (reg.). Bani mărunți, mărunțiș, paralîc (înv. și reg.); băncuță (înv. și reg.). Bancnotă, hîrtie-monedă, asignat (înv.), asignație (înv.), bumașcă (înv.). Bani de buzunar (de cheltuială); bani gata (buni, lichizi, gheață, peșin, numărați); bani grei. Bănet, bănărit (reg.), părălet (rar), paralîc (rar). Monede: monedă (ban) de aur; monedă (ban) de argint; monedă (ban) de aramă. As; aspru, aureus (ant.); ban, bănuț (dim.); ban roșu; barbută; băncuță, firfiric; beșlic; carboanță, carboavă; cent; centimă; copeică; coroană, creițar; denar; dinar; diobol; direclie, stîlpar; dolar; drahmă; dublon; ducat; duro; dutcă; escudo; fiorin; florint; forint; franc; funduc, funducliu; galben, gălbior (dim.), gălbenaș (pop.); groș; groșiță; guinee; gulden; husăș (reg.); irmilic, icosar; iuzluc; lăscaie, lăscăioară (dim., pop.); left; leiță; leu, leușor (dim.), leuț, leușcan; leva; liră; liră sterlină; ludovic; mahmudea; marcă; mină; napoleon; nesfie; obol; olan; peni; pesetă; peso; pfenig; pfund; piastru; pistol; pitac, patașcă; pițulă; pol; potronic; real; rubia; rublă; rupie; scud; sen; sesterț; sfanț; sfănțișor (dim.); sfănțoaică, sfănțuică; sol; soldiu, sorocovăț; speț; stater; sultanin; șalău; șezină; șiling; șuștac; talant; taler; ternuțiu; timin; tugric; tult; țechin; ughi; venetic, galben venetic; yen; yuan; zgripțoar, zgripțoraș (dim., pop.); zlot. Finanțe. Comoară; tezaur, vistierie, vistier (înv.), hazna (înv.), aerarium (ant.); trezorerie. Bancă. Monetărie, tarapană (înv.). Sistem monetar, valută; monometalism, bimetalism. Adj. Bănesc; financiar; monetar, valutar. Vb. A bate (a tăia, a face) monedă, a monetiza (rar). A schimba bani. A avea bani, a se culca pe bani, a se scălda în bani, a se juca cu banii, a fi doldora (plin) de bani, a fi plin de parale ca cîinele de purici, a fi stup de bani, a mînca banii cu lingura, a bea (a înghiți) bani, a avea bani (strînși) la ciorap. A strînge bani, a pune bani la ciorap, a strînge bani albi pentru zile negre. A cheltui, a arunca banii pe fereastră, a toca banii. A nu avea bani, a rămîne fără bani, a rămîne lefter, a nu avea (nici o) para chioară (frîntă), a nu avea (nici o) lăscaie. A împrumuta bani, a finanța (fam.), a da cu împrumut; a investi banii (în ceva). A lua banii (cuiva), a lăsa (pe cineva) lefter, a lua (cuiva) ultimul ban, a gologăni (rar). A depune bani. Adv. Bănește; cu bani; fără bani. V. bogăție, metale.

GULDEN, guldeni, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe țări din Europa. 2. Principala unitate monetară din Olanda; florin. – Din fr. gulden.

ZLOT, zloți, s. m. Unitate monetară a Poloniei. ♦ Monedă de aur care a circulat în Europa centrală și răsăriteană. ♦ Monedă de argint care, la începutul sec. XIX, valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plăti nici un zlot (rău) în ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva, a nu da nici o considerație cuiva sau la ceva. ♦ Nume dat odinioară în Transilvania unei monede austriece; monedă de argint de două coroane. – Din pol. złoty.

OLAN¹, olani, s. m. Monedă de aur olandeză care a circulat până în sec. XIX și în țările românești. – Et. nec. Cf. Olan[da].

FRIDERIC, friderici, s. m. Monedă de aur prusiană, care a circulat și în țările românești în prima jumătate a sec. XIX. – Din germ. Friedrichs[dor].

PISTOL², pistoli, s. m. Veche monedă de aur (spaniolă, italiană, engleză etc.), a cărei valoare a variat după epoci. – Din fr. pistole.

FIORIN, fiorini, s. m. Nume dat mai multor monede de aur și de argint, bătute în diverse țări, care au circulat și la noi până în secolul trecut; florin. [Pr.: fi-o-. – Var.: (înv.) fiorint s. m.] – Din it. fiorino.

FLORIN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în țările românești până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda; gulden. – Din germ. Florin, fr. florin.

ZLOT, zloți, s. m. ~ ♦ Monedă de aur de valoarea unui galben (3) care a circulat în Europa centrală și răsăriteană între sec. al XV-lea și al XVII-lea. ♦ Monedă de argint de valoare inferioară talerului², care a circulat în trecut și la noi și care, la începutul sec. al XIX-lea, valora 30 de parale [, aproximativ un leu în 1957]. ~ ♦ Nume dat odinioară în Transilvania florinului (1) austriac; ~. (din pol. złoty. < sl. zlatŭ = aur) [def. DLRLC]

DUCAT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și în țările românești. – Din it. ducato.

SOLID¹, solizi, s. m. Monedă de aur care a circulat în Imperiul roman și în cel bizantin. – Din lat. solidus.

SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

COCOȘEL, cocoșei, s. m. 1. Diminutiv al lui cocoș (I). ◊ Compus: cocoșel-de-câmp = plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii; ruscuță (Adonis aestivalis). 2. (Fam.) Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (I); p. gener. monedă de aur. 3. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). – Cocoș + suf. -el.

DINAR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Iugoslavia, Algeria, Iordania etc. – Din ngr. dinárion, fr. dinar.

STAMBOL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în țările românești în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”.

STERLINĂ, sterline, adj. (În sintagma) Liră sterlină = monedă de aur sau de argint, constituind principala unitate monetară din Marea Britanie. – Din fr., engl. sterling.

GALBEN adj., s. 1. adj. v. blond. 2. v. șarg. 3. adj. v. ofilit. 4. adj. v. palid. 5. s. (înv.) zimț. (I-a numărat o mie de ~.) 6. s. (înv.) ughi. (~ul era o monedă de aur.)

ZLOT s. fiorin. (Vechea monedă de aur numită ~.)

DINAR ~i m. 1) Monedă de argint în Roma antică. 2) Monedă de aur sau de argint de origine arabă care, în evul mediu, a circulat și în unele țări din Europa, inclusiv și în Țara Moldovei. 3) Unitate a sistemului monetar curent în Iugoslavia, Irak, Algeria, Tunisia etc. /<ngr. dinárium, fr. dinar

DUCAT¹ ~ți m. înv. Monedă de aur sau de argint cu circulație în unele țări vest-europene. /<it. ducato

FLORIN ~i m. înv. (în trecut în unele țări europene) Monedă de aur sau de argint. /<germ. Florin, fr. florin

GALBEN³ ~i m. înv. Monedă de aur străină cu circulație și în Moldova în sec. XIX. /<lat. galbinus

GULDEN ~i m. 1) înv. Monedă de aur sau de argint cu circulație în unele țări din centrul Europei. 2) Unitate a sistemului monetar în Olanda. /<fr. gulden

MAHMUDEA ~ele f. înv. Monedă de aur turcească cu circulație și în țările românești. /<turc. mahmudiye

PERPER ~i m. Monedă de aur bizantină care a circulat (cu stemă proprie) în sec. XIV-XV și în țările române. /<ngr. ipérpyron

PISTOL² ~i m. înv. Monedă de aur cu circulație în unele țări europene (Spania, Franța, Anglia, Italia etc.). /<fr. pistole

TALANT ~ți m. (în Grecia antică) 1) Unitate de măsură a greutății (egală cu aproximativ 26 kg). 2) Monedă (de aur sau argint) de diferite valori. /<sl. talantu, gr. tálanton

ȚECHIN ~i m. înv. pop. (în India și în alte țări orientale) Monedă de aur. /<it. zecchino

VENETIC² ~ci m. înv. Monedă de aur venețiană, cu circulație și în alte regiuni. /<ngr. venétikos

ZLOT ~ți m. 1) Unitate a sistemului monetar în Polonia. 2) înv. Monedă de aur (egală cu un galben) sau de argint cu circulație în unele țări din Europa. /<pol. zloty

GUINEE s.f. Veche monedă de aur engleză; (azi) monedă de calcul valorînd 21 de șilingi; liră sterlină. [Pron. gu-i-ne-e, pl. invar.. / < engl. guinea, cf. fr. guinée].

AGIO s.n. Spor pe care îl poate înregistra valoarea reală a unei monede sau a unei hîrtii de valoare peste valoarea nominală. ♦ Diferență între valoarea nominală a monedei de argint și valoarea ei reală, exprimată în monedă de aur. [Pron. a-gi-o, pl. agiouri. / cf. fr. agio, it. aggio].

florinte¹, florinți, s.m. (înv.) monedă de aur.

FLORIN s.m. 1. Veche monedă de aur și de argint; fiorin. 2. Gulden. [< germ. Florin, fr. florin].

partă, perți, și părți, s.f. (reg.) 1. panglică împodobită cu monede de aur sau de argint sau cu mărgele (legată în păr, pe frunte sau la pălărie); salbă de bani sau de mărgele. 2. cingătoare cu mărgele; betelie. 3. fiecare dintre dungile colorate ale unei țesături sau pături.

sechin, sechini, s.m. (înv.) veche monedă de aur din Italia, de valoarea galbenului.

căiță (căițe), s. f. – 1. Scufie sau bonetă cu formă tipică, purtată de femeile din Banat și Trans. – 2. (Trans.) Pălărie bărbătească. – 3. Placentă. – 4. Breloc. Sb., cr. kaica „scufie tipică, împodobită cu monede de aur” (Cihac, III, 38), cf. bg. kaica (Conev 85).

PAGODĂ s. f. (< fr. pagode; cuv. al unei limbi din India) 1. Templu, edificiu religios (hindus, budist sau brahman), la unele popoare orientale, alcătuit din mai multe etaje care se retrag succesiv și ale căror streșini sunt întoarse în sus, dând edificiului o formă piramidală. ♦ Abajur-pagodă = abajur a cărui formă este asemănătoare cu acoperișul unei pagode. 2. Idol, zeu adorat într-o pagodă. 3. Mică figurină chinezească, cu capul mobil, fabricată în China, în sec. 17-18. 4. Monedă de aur indiană cu circulație în sec. 17-19.

ȚECHIN s.m. Veche monedă de aur, de valori variabile, arabă și italiană. [< it. zecchino].

fiorin (fiorini), s. m. – Nume dat unor monede de aur și argint. – Mr. flurie. It. fiorino, cf. ngr. φιορίνι. Au circulat și var. înv. florin, s. m. (din lat. florenus, sl. florinŭ) și florint, s. m. (prin încrucișare cu mag. forint, cf. sb. forint).

FLORIN s. m. 1. veche monedă de aur și de argint; fiorin. 2. gulden. 3. (în Anglia) monedă de 2 șilingi. (< germ. Florin, fr. florin)

GUINEE s. f. veche monedă de aur engleză, care valora 21 de șilingi. (< engl. guinea, fr. guinée)

PISTOL² s. m. veche monedă de aur franceză, spaniolă, italiană și engleză. (< fr. pistole)

STANDARD s. n. 1. tip, model de probă. ◊ normă sau ansamblu de norme oficiale într-un document care reglementează condițiile dimensionale de funcționare ale unor materiale, piese, utilaje etc. ♦ ~ de stat (abr. STAS) = standard cu aplicare obligatorie, aprobat de guvern. ◊ ~ de viață = nivel de trai. ◊ (fig.; adj.) lipsit de originalitate; făcut după șablon. ◊ limbă ~ = limbă însușită de întreaga colectivitate, indiferent de apartenența dialectală a vorbitorilor; limba comună, curentă. 2. (fin.) ~ -aur = sistem al circulației bănești în baterea și libera circulație a monedelor de aur cu valoare intrinsecă. 3. melodie de mare popularitate, care a rezistat modificărilor gustului de-a lungul anilor, rămânând în repertoriul permanent al jazului. (< fr., engl. standard)

STATER s. m. (în Grecia antică) monedă de aur sau argint valorând între două și patru drahme. (< fr. statère, lat., gr. stater)

ȚECHIN s. m. veche monedă de aur arabă și italiană, cu valori variabile. (< it. zecchino)

left (lefți), s. m. – 1. Monedă de aur de cinci ducați. – 2. Medalie, medalion. – 3. Colier, salbă. Ngr. λεφτόν, formă populară a lui λεπτόν „centimă” (Cihac, II, 668; DAR; Gáldi 205). Nu este posibilă der. din bg. levče „monedă” (Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Sensul 3 se explică prin uzul comun al medaliilor de aur cu mărgele în șirag.

ochi (ochi), s. m. – 1. Organ al văzului. – 2. Vedere. – 3. Butonieră, cheutoare. – 4. Adîncitură de apă. – 5. Deschizătură, gaură. – 6. Corp luminos, lumină. – 7. Spațiu între doi stîlpi de pod. – 8. Ferestruică, oberliht. – 9. Sticlă, geam. – 10. Poiană, luminiș. – 11. Verigă, za de lanț. – 12. Guleraș de capsă. – 13. Rotunzimea unei litere. – 14. Laț de plasă, de împletitură. – 15. Laț, nod slab, ușor de desfăcut. – 16. Ou prăjit cu gălbenușul întreg. – 17. Pată colorată pe coada păunului. – 18. Nuanță, strălucire. 19. Cristal de sare gemă. – 20. Gură de vas pentru lichide. – 21. Vîrtej, volbură, vîltoare. – 22. Punct pe zaruri, pe cărți. – 23. Foaie de hîrtie (in-octavo). – Mr., megl., istr. ocl’u. Lat. oc(u)lus (Pușcariu 1217; Candrea-Dens., 1279; REW 6038), cf. it. occhio, prov. uelh, fr. oeil, sp. ojo, port. olho. Cu excepția sensurilor 1, 7 și 22, în celelalte sensuri se folosește pl. n. ochiuri. Pentru sensul 21, cf. M. L. Wagner, Oje de aqua, NRFH, IV, 40-3; pentru 16, ngr. ἀβγά μάτι (Graur, BL, V, 71, semnalează corespondența dintre ngr. πλύνω τὰ μάτια și a spăla pe ochi. Aceste expresii comune ambelor idiomuri se pot înmulți cu ușurință, cf. de ochii lumii, νιὰ τά μάτια τοῦ ϰόσμου; cu ochii în patru, τὰ μάτια σου τέσσερα; a vedea cu ochi răi, παίρνω ἀπò ϰαϰό μάτια; pe ochii mei, στὰ μάτια μου etc.). Legătura dintre 3 și 4 cu sl. okno „fereastră” (Pușcariu 1217) nu este o ipoteză necesară. – Cf. oacheș. Der. ochi, vb. (a se uita, a reprivi, a trage cu ochiul; a ținti; Trans., a arde soarele); ochiadă, s. f. (privire intensă, semn cu ochiul), după it. occhiata, fr. oeillade; ochian, s. n. (telescop), cu suf. -an (după ipoteza improbabilă a lui Graur, BL, IV, 104, din it. occhiale), cf. cuvîntul următor; ochiană, s. f. (pește, Leuciscus rutilos, Scardinius erythrophthalmus), numit așa din cauza ochilor săi mari); ochiar, s. m. (Bucov., insectă, Drosophila graminun); ochenat, adj. (cu ochi mari), prin încrucișare cu sprîncenat (Candrea); ochete, s. m. (ochi de plasă, împletitură etc.; inel de zale, verigă de lanț; sticlă de geam), în Olt. și Banat; oceri, s. m. pl. (Trans. de N, ochelari), cu der. neclară; ochiat, adj. (Trans., cu găurele, spongios); ochilă, s. m. (ciclop din anumite povești populare); ochios, adj. (cu ochi mari); ochișor, s. m. (dim.; plantă, Anagallis arvensis; Arg., monedă de aur); ochitor, s. m. (țintaș, servant de tun); deochi, s. n. (boală provocată de privirea cuiva); deochia, vb. (a provoca un rău, a nenoroci cu privirea), cuvînt cunoscut peste tot (ALR, I, 242) cf. cal. aducchiare; deochiat, adj. (nenorocit datorită deochiului; discreditat).

pol (poli), s. m. – 1. (Înv.) Jumătate. – 2. Monedă de aur de 20 de franci și apoi de 20 de lei. – 3. Douăzeci de lei. Sl. polĭ (Cihac, II, 274), invariabil cu primul sens. Cel de al doilea se explică de obicei prin rus. poluimperial „napoleon” (Tiktin, Scriban) explicație care nu ia în seamă că napoleonul trebuie să valoreze zece franci. După Pușcariu, Dacor., I, 602, din Napoleon, prin intermediul ngr. ἔνα(να)πολεόνι; dar tot așa se numeau și ludovicii de aur. Mai probabil, s-a numit așa la început o monedă de aur diferită, cf. engl. half crown, rus. polùcha „jumătate de monedă”. – Der. polidor, s. m. (Arg., douăzeci de lei), formație glumeață în care pare prezentă ideea de „aur” (după ipoteza de nesusținut a lui Pașca, Dacor., IX, 328, de la Polidor, fiul lui Priam, cf. Graur, BL, V, 224); polcă, s. f. (dans), din ceh. polka, pulka, parțial prin intermediul fr. polka; cf. polturac.

povară (poveri), s. f. – 1. Încărcătură, greutate. – 2. Obligație, datorie supărătoare. – 3. (Înv.) Cantitate de zece mii de monede de aur. Sl. tovarŭ „încărcătură” (Cihac, II, 283; Tiktin; Conev 70), probabil contaminat cu sl. podŭvora „targă” (Candrea; Scriban), cf. sb., cr. tovar „povară”, rus. tovari „marfă” și tovarăș. – Der. povăraș, adj. (de povară); împovăra, vb. (a încărca; a îngreuna); împovărător, adj. (copleșitor).

sechin (-ni), s. m. – Veche monedă de aur. – Var. țechin. Fr. sequin, var. din it. zecchino.

stîlp (-pi), s. m. – 1. Coloană, bară. – 2. Par, pripon. – 3. Cruce așezată pe mormînt. – 4. Sprijin, reazem. – 5. Stea, șef, personalitate de prim plan. – 6. Evanghelie care se citește la priveghi. Sl. stlŭpŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 369), cf. slov. stolp, ceh. sloup, sb., cr. stup (› stup). – Der. stîlpar, s. m. (veche monedă de aur), numită „dublă spaniolă” care reprezenta cele două coloane ale lui Hercule; stîlpare, s. f. (ramură cu frunze, ramură verde; ram de salcie din Duminica Floriilor), probabil rezultat din confuzia lui stîlp cu lat. stirps sau *stirpalis „ram” (Pușcariu 1645; Pușcariu, Dacor., I, 409; Tiktin; Bărbulescu, Arhiva, XXXV, 118; Candrea); stîlpi (var. înstîlpi), vb. (a stivui, a îngrămădi); stîlpnic, s. m. (pustnic), din sl. stlŭpinĭkŭ.

zimț (-ți), s. m. – 1. Dinte mare, colț, vîrf. – 2. Crenel. – 3. Crestătură pe marginea monedei. – 4. Monedă de aur, ducat, galben. – 5. Tindeche la războiul de țesut. – Var. zimte. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul unui dim. *ząbĭcĭ (Tiktin; Conev 66; Candrea), cf. bg. zăbec, sb. zubac. Der. din germ. Sims (Lacea, Dacor., III, 746; Scriban) pare mai puțin probabilă. – Der. zimța (var. zimț(u)i), vb. (a face zimți, a cresta, a stria). – Cf. zîmba, zăbală.

zlot (-ți), s. m. – Monedă de aur, ducat. – Mr. zloată. Pol. złoty, din rus. zlotyĭ, sl. zlatŭ „aur” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 540), cf. ngr. ζόλοτα, mag. izlot. – Der. zlotaș, s. m. (strîngător de impozite), înv.; zlătar (var. zlotar, megl. zlătar), s. m. (căutător de aur, țigan aparținînd grupurilor care căutau nisipuri aurifere; aurar), din sl. zlatarŭ; zlătărie, s. f. (meseria de căutător de aur); zlatiță, s. f. (lingou, rondelă), sec. XVII, înv., din sl. zlatica; Zlatoust (var. Zlataust), s. m. (Crisostomul), din sl. Zlatoustŭ, trad. din gr.

cocoșel, cocoșei s. m. (dim.) 1. v. coco¹. 2. monedă de cinci lei (în perioada interbelică). 3. monedă de aur emisă în Franța în secolul al XIX-lea.

ZLOT, zloți, s. m. Unitate monetară a Republicii Populare Polone. ♦ Monedă de aur de valoarea unui galben, care a circulat în Europa centrală și răsăriteană între secolele al XV-lea și al XVII-lea. ♦ Monedă de argint de valoare inferioară talerului și care la începutul secolului al XIX-lea valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plăti nici un zlot (rău) în ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva. ♦ (Reg.) Nume dat în trecut florinului austriac; monedă de argint de două coroane. – Pol. złoty.

ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia monedelor. ♦ Monedă de aur; galben. ♦ Fiecare dintre dinții unei rotițe (de ceasornic, de pinten etc.) sau ai unei pînze de ferăstrău, de seceră etc. 2. (Înv.) Crestătură în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. 3. (Reg., la pl.) Tindeche. – Comp. bg. zăbec, sb. zubac.

talant, talanți s. m. 1. Unitate de măsură pentru greutăți, de mărime variabilă, folosită în Grecia antică. 2. Monedă de aur sau de argint, cu valoare variabilă, folosită în Grecia antică. În Biblie talantul nu este monedă, ci denumire a valorilor monetare mari, fiind echivalent cu 49.077 kg aur sau 43.620 kg argint. – Din sl. talanŭtŭ.

CONVERTIBILITÁTE (< fr., lat.) s. f. Caracteristică a unei monede de a putea fi schimbată de persoane particulare, companii, instituții financiare cu alte monede, devize-aur, devize-argint, fără restricții sau control guvernamental. C. dă dreptul deținătorului unei bancnote de a pretinde și obliga banca de emisiune de a accepta, la cerere și la paritatea oficială, schimbarea bancnotei respective. C. presupune existența unei economii dezvoltate sau a depozitelor de valori internaționale (aur, dolari S.U.A. etc.).

NESFÍE (< tc.) s. f. Monedă de aur turcească; a circulat în Țara Românească și în Moldova în sec. 17-19.

SÁLBĂ (lat. subalba) s. f. 1. Podoabă care se poartă la gât, alcătuită dintr-unul sau mai multe șiraguri de monede, medalii, mărgele etc. S. au cunoscut o largă răspândire în România, încă din sec. 16-17. Cele mai vechi sunt s. făcute din monede de aur și argint, găurite și înșirate pe ață. Mai târziu, au fost înșirate sau montate pe lănțișoare, betițe, fâșii de catifea și combinate cu mărgele colorate sau alte piese metalice. 2. (ZOOT.) Fanon (2). 3. (BOT.) Salbă-moale = arbust din familia Celastracee, înalt până la 6 m, cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu flori verzi-gălbui și cu fructe capsule roșii cu patru lobi (Evonymus europaea); voniceriu. Răspândit în Europa, este mai puțin pretențios la sol și climă. Din lemn se prepară un cărbune fin, folosit la desen. ◊ Salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu frunze ovate sau eliptice. cu flori mici de culoare brună și cu fructe capsule cu patru lobi (Evonymus verrucosa). Ramurile prezintă mici verucozități brune-negricioase, caracter care o diferențiază de specia precedentă și care explică numele plantei. Scoarța rădăcinilor conține 9-18% gutapercă. Crește spontan în pădurile din reg. de câmpie și coline.

LÚDOVIC (< n. pr. Ludovic) s. m. (În sec. 17-19 în Franța) Monedă de aur cu efigia lui Ludovic XIII și succesorii săi.

LUPENI 1. Oraș în jud. Hunedoara, în Depr. Petroșani, la poalele de N ale M-ților Vâlcan, la 700 m alt., pe valea Jiului de Vest; 30.805 loc. (2000). Stație de c. f. Vechi (1881) și important centru al ind. carbonifere; expl. de huilă și ind. de brichetare a cărbunelui. Expl. lemnului; întreprinderi producătoare de fibre celulozice și mătase artificială. Țesătorie de mătase. Fabrică de oxigen. Punct de plecare spre cabana Straja (1.460 m alt.), din M-ții Vâlcan, deservită de un telescaun, dat în folosință în 1982 (lungimea cablului: 2.590 m), și trei teleschiuri. Așezarea a fost întemeiată în 1770; în 1941 apare consemnată ca oraș, în 1945 a fost trecută în categoria localităților rurale, iar în 1960 declarată oraș. La L. a avut loc (5-9 aug. 1929) o grevă a minerilor revendicând drepturi economice și sociale; în urma incidentelor cu forțele de ordine s-au înregistrat 22 de morți și 58 de răniți. La 2 aug. 1977 aici s-a desfășurat o grevă spontană, cu revendicări economice și sociale, reprimată de forțele de ordine. Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh (sec. 19). 2. Com. în jud. Harghita, situată în zona de contact a Pod. Târnavelor cu prelungirile M-ților Gurghiu, pe râul Feernic; 4.652 loc. (2000). Nod rutier. În satul Firtușu a fost descoperit (1831) un tezaur monetar (300 monede de aur) datând din epocile romană și bizantină. Muzeu etnografic și biserică romano-catolică (sec. 13), în satul Bisericani; biserică reformată (1620), în satul Satu Mic.

PISTÓL² (< fr.) s. m. Veche monedă de aur din sec. 16 (franceză, italiană, engleză, spaniolă etc.), a cărei valoare a variat în funcție de epocă.

blanc a. se zice de monedele de aur ce cântăresc drept la cumpănă: galben cu blanc. [Sas. BLANK].

costandă f. veche monedă măruntă în valoare de 10 bani, pe care până azi copiii o poartă la gât ca un amulet. [Gr. mod. KOSTANDINÁTO, monedă de aur ce purta imaginea lui Constantin cel Mare].

galben a. 1. de coloarea soarelui sau a lămâii: galben ca făclia de galbenă ceară AL.; 2. galben la față, palid. [Lat. GALBINUS]. ║ n. coloarea galbenă. ║ m. 1. monedă de aur în valoare de 11 lei și 75 bani: galbeni împărătești adică austriaci. (V. ughiu, venetic) (lit. monedă galbenă); 2. cal galben: călare pe galbenul POP.

left m. și n. 1. (pl. lefți) monedă de aur sau de argint, în valoare de 5 galbeni, din care se fac salbe: cu lefți mari lucind în salbă AL.; 2. (pl. lefturi). medalion: lefturi de smaragduri OD. [Gr. mod. LEFTÓN, a suta parte dintr’o drahmă].

liră f. monedă turcească de aur în valoare de 22 fr. și 70 bani. [Turc. LIRA, monedă de aur în valoare de 100 piaștri = it. LIRA].

livră f. 1. veche unitate de greutate în Franța, care varia între 380 și 552 grame: ghiulele de 56 livre BĂLC.; 2. măsură engleză de greutate pentru cereale: grâu de cincizeci livre; 3. (sterlingă), monedă de aur engleză în valoare de 25 franci (= fr. livre).

suveran a. 1. care e învestit cu autoritatea supremă: domn suveran; steagul înainte-i cu semne suverane AL.; 2. care judecă în ultimul resort: Curte suverană; 3. extrem: un dispreț suveran. ║ m. 1. cel ce posedă autoritatea supremă: monarh, potentat; 2. monedă de aur engleză, numită și livră sterlingă.

pistol m. monedă de aur în valoare de 20 franci, în Argentina și Mexic.

rubià f. od. monedă de aur turcească în valoare de 5 lei vechi (a patra parte dintr’un irmilic): cu rubiele arăpești, cu groșe lipovenești POP. [Turc. RUBIYÈ, lit. a patra parte].

salbă f. 1. șireag de mărgele sau de pietre scumpe ce femeile poartă la gât, în special monedele de aur înșirate ce țăranca poartă la costumul ei: o salbă de galbeni, de mărgăritare; fam. salba dracului, nepot; 2. gușa boului; 3. Bot. salbă-moale, plantă ce crește prin păduri și tufișuri, lemnu-i calcinat se întrebuințează la fabricarea creioanelor de desen. (Evonymus europaeus). [Lat. EX ALBA (medieval ALBA, mărgea)].

sechin m. veche monedă de aur în Italia, de valoarea galbenului: prințul plătia 15,000 sechini BĂLC.

ZLOT, zloți, s. m. Unitate monetară a Poloniei. ♦ Monedă de aur care a circulat în Europa Centrală și Răsăriteană. ♦ Monedă de argint care, la începutul sec. XIX, valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plăti niciun zlot (rău) în ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva, a nu da nicio considerație cuiva sau la ceva. ♦ Nume dat în trecut în Transilvania unei monede austriece; monedă de argint de două coroane. – Din pol. zloty.

SOLID¹, solizi, s. m. 1. Monedă de aur care a circulat în Imperiul Roman și în Imperiul Bizantin. 2. Monedă mică de argint sau de bronz emisă și în Țările Române în sec. XVII. – Din lat. solidus.

SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. 5. (În sintagma) Solz de pește = un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

STAMBOL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”.

COCOȘEL, cocoșei, s. m. 1. Diminutiv al lui cocoș (I*). ◊ Compus: cocoșel-de-câmp = plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii; ruscuță (Adonis aestivalis). 2. (Fam.) Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (I); p. gener. monedă de aur. 3. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). – Cocoș + suf. -el.^[1]

CONSTANTINAT, constantinați, s. m. Monedă de aur cu efigia lui Constantin cel Mare sau a altui împărat bizantin. – Din ngr. konstantináto.

DINAR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Algeria, Bahrein, Iordania, Iraq, Serbia, Kuweit, Libia, Tunisia, Yemen. – Din ngr. dinárion, fr. dinar.

DUCAT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

LUDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație de Ludovic al XIII-lea, care a circulat și în Țările Române. – Din n. pr. Ludovic.

PISTOL², pistoli, s. m. Veche monedă de aur (spaniolă, franceză, italiană, engleză etc.) din sec. XVI, a cărei valoare a variat după epoci. – Din fr. pistole.

FLORIN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene; gulden. [Var.: (înv., 1) fiorin, fiorint s. m.] – Din germ. Florin, fr. florin, it. fiorino.

FRIDERIC, friderici, s. m. Monedă de aur prusiană, care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din germ. Friedrichs[dor].

GULDEN, guldeni, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe țări din Europa. 2. Principala unitate monetară din Olanda înainte de introducerea monedei euro. – Din fr. gulden.

OLAN¹, olani, s. m. Monedă de aur olandeză care a circulat până în sec. XIX și în Țările Române. – Cf. Olan[da].

GALBEN², galbeni, s. m. Veche monedă de aur străină, care a circulat și în țările romînești și al cărei curs a variat după timp și după țările de origine. Vestit era odată lăutarul! La zile mari, bătrîna-i alăută De cîte ori cu galbeni fu umplută Și-n loc de vin, cu aur plin paharul! IOSIF, P. 28. De-acolo mergînd mai departe, iaca se întîlnește și cu cățelușa, care acum era voinică și frumoasă, iară la gît purta o salbă de galbeni. CREANGĂ, P. 291. De primești, îți dau doi galbeni pe chila de grîu, pe loc. ALECSANDRI, T. I 348.

DEPOZITA, depozitez, vb. I. Tranz. 1. A pune (ceva) în depozit. Am dat de un conglomerat păcătos. Trebuie să-l depozităm pentru baraj. JIANU, C. 132. Se întoarse... din ușă, alegînd de pe poliță un pachet de tutun rusesc, din rezerva depozitată înadins pentru soldați. C. PETRESCU, Î. II 3. 2. A pune (ceva) la loc sigur, a încredința (un lucru) spre păstrare. Depozitează în casa celui mai cinstit dintre cinstiți – casierul băncii – un sac cu monede de aur. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 378, 3/1.

DETUNAT, -Ă, detunați, -te, adj. 1. Lovit de trăsnet; trăsnit. Păduri... se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. Un brad se înălța singur și detunat pe-un vîrf de munte. EMINESCU, N. 49. 2. Fig. Zdrobit, lovit. Pe fruntea lui detunată și lividă strălucea, în sînge închegat, un Gloria Constantini ( = monedă de aur). GALACTION, O. I 153. 3. Fig. (Rar) Cu mintea tulbure; zăpăcit, țicnit. Unde mergeți acolo vă uitați, Așa sînteți de detunați. SEVASTOS, N. 371. 4. (Rar) Care răsună ca tunetul; tunător, detunător. Bătrînul pirat hohotește cu glas detunat. C. PETRESCU, Î. II 192.

DEVALORIZARE, devalorizări, s. f. Acțiunea de a devaloriza; scăderea valorii. Devalorizarea mărfurilor. ◊ Devalorizare monetară = legalizare a deprecierii monedei față de bunuri și față de monedele străine; micșorare oficială a conținutului în aur a monedei unei țări (fenomen caracteristic economiei capitaliste).

DUCAT¹, ducați, s. m. Nume dat unor monede (de aur sau de argint) care au circulat începînd din secolul al XII-lea în Italia și apoi în alte țări din Europa, iar mai tîrziu (secolele XIV-XVI) și în Țările Romîne. Am luat un ducat de pe masa lui și am început să-l învîrtesc ca pe un titirez. CAMIL PETRESCU, T. II 216.

CONVERTI, convertesc, vb.IV. Tranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la»)A determina pe cineva să adopte altă, convingere (în special religioasă) decît aceea pe care o are. Ai învins, domnule; iată-mă convertită... m-am pus pe studiat botanica. NEGRUZZI, S.I 103. ♦ Refl. A adopta o altă convingere decît cea pe care a avut-o. 2. (Ec. pol.) A schimba o valoare în alta. A converti titluri în numerar. A converti hîrtie-monedă în aur.

LEFT, (1) lefți, s. m., (2) lefturi, s. n. (Învechit) 1. Monedă de aur sau de argint, de diferite valori, din care se făceau salbe. Safteaua mi-a făcut-o un zaraf din gura pieții – 62 lei pentru un left mare de zece galbeni. VLAHUȚĂ, O. AL. I 265. Iat-o cămașă albă Cu lefți mari lucind în salbă. ALECSANDRI, P. III 262. 2. Obiect de podoabă femeiască; giuvaer. Se vedeau sipeturi de sidef pline de ghiordane cu cercei, cu lefturi de smaragduri. ODOBESCU, S. A. 137.

LUDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație începînd de la Ludovic al XIII-lea. (Fig.) Am făcut multe căsătorii în viață, dar întotdeauna se mărită livada cu casa, ori pomătul cu grădina sau ludovicii cu francii. CONTEMPORANUL, II 288.

PISTOL¹, pistoli, s. m. (Învechit) Monedă de aur (spaniolă, italiană, engleză) a cărei valoare a variat după epoci.

RUBLĂ, ruble, s. f. 1. Unitate principală a sistemului monetar rusesc și sovietic; moneda care reprezintă această unitate. Împinse la o parte cu nerăbdare [lucrurile], ca să numere monedele de aur turcești, mari de tot și găurite la mijloc, și rublele rusești. DUMITRIU, B. F. 96. Era plină de galbini, de sorocoveți și ruble, și, răsturnîndu-se jos, s-au vărsat o gramadă. SBIERA, P. 3. Doi care întrec pe ceilalți ajungînd mai nainte ținta, primesc, cel întîi un vas de argint prețuit 1500 ruble... cel al doilea, 500 ruble. NEGRUZZI, S. I 36. 2. (Învechit și popular) Nume dat în trecut monedelor de argint străine.

POL poli, s. m. (Familiar) Monedă sau hîrtie-monedă de douăzeci de lei; p. ext. suma de douăzeci de lei. Cît îți dă omul de oaie?... Doi poli și-un ciurel de mălai. PREDA, Î. 146. Ți-ar prinde bine doi poli pe zi. SAHIA, N. 101. ♦ (Învechit) Monedă de aur de douăzeci de lei; napoleon. În lumina lămpii licări o clipită, atîrnat de gîtul ei, un pol vechi de aur. DUMITRIU, N. 233. corectat(ă)

ȚECHIN, țechini, s. m. Veche monedă de aur arabă și italiană. O mie de țechini primești? – O, pașă, cît de darnic ești! COȘBUC, P. I 109. Aceluia ce ar găsi pe femeia ce caut, i-aș da zece mii țechini de aur. NEGRUZZI, S. III 402.

ZLOT, zloți, s. m. 1. Unitate monetară a Republicii Populare Polone. Monedă de aur de valoarea unui galben (care a circulat între secolul al XV-lea și al XVII-lea în Europa centrală și răsăriteană). Să deie Serghie căpitanului Șoimaru doi zloți, bani de drum. SADOVEANU, O. VII 25.S-au purtat vitejește. Să li se deie fiecăruia cîte cincizeci de zloți. NEGRUZZI, S. I 174. Monedă de argint, de valoare inferioară talerului, care a circulat în trecut la noi (și care la începutul secolului al XIX-lea valora 30 de parale, aproximativ un leu). ◊ Expr. A nu plăti nici un zlot (rău) în ochii cuiva = a nu face nici două parale, nici o para chioară. Eu giudec oamenii după meritul lor, iar nu după titluri... evghenia nu plătește nici un zlot în ochii mei. ALECSANDRI, T. 1265. 2. Nume dat odinioară în Transilvania florinului austriac; monedă de argint de două coroane. I-a plătit un zlot de argint și l-a întors acasă cu căruța. REBREANU, I. 56. Haide, maică, haide dragă. Cu poala plină de zloți Și mă scoate dacă poți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318.

ZARMA, T., ar. (An Com 43); cf. tc. zarmacli „monedă de aur” (DLR).

GALBEN adj., s. 1. adj. bălai, bălan, blond, (pop.) gălbior, (înv. și reg.) plăviț, (reg.) plăvai, plăvan, plăviu, (Ban.) băl. (Cu părul ~.) 2. adj. îngălbenit, ofilit, pălit, trecut, uscat, veșted, veștejit, (pop.) gălbenit, (reg.) pîhăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o frunză ~.) 3. adj. îngălbenit, palid, (livr.) pal, (rar) pălit, (înv. și pop.) searbăd, (pop. și fam.) gălbejit, (pop.) pierit, spelb, (înv. și reg.) smolit, (reg.) gălbăcios, (Ban. și Olt.) galfăd. (~ de emoție.) 4. s. (înv.) zimț. (I-a numărat o mie de ~.) 5. s. (înv.) ughi. (~ era o monedă de aur.)

zarmacup sm [At: I. BRĂESCU, M. 80 / Pl: ~i / E: tc zeri mahbub] (Înv) Monedă de aur Si: galben (25).

dinar sm [At: TDRG / Pl: ~i / E: fr dinar, ngr δηνάριον] 1 Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2 Unitate monetară curentă în Algeria, Iordania etc.

clauză sf [At: GHICA, S. 470 / P: cla-u~ / Pl: ~ze / E: fr clause] 1 Dispoziție (specială) prevăzută într-o convenție, într-un contract etc. 2 (Îs) ~ penală Clauză (1) Într-un contract civil prin care o persoană se obligă să plătească, în caz de neexecutare, o anumită sumă de bani. 3 (Îs) ~ cominatorie Clauză (2) penală ce urmărește să asigure executarea contractului. 4 (Îs) ~ compromisorie Dispoziție contractuală prin care părțile se obligă să soluționeze neînțelegerile pe cale arbitrală. 5 (Îs) ~ de stil Clauză (1) ce se găsește în toate actele de aceeași natură. 6 (Îs) ~ de ordin Dispoziție ce urmărește transmiterea unui drept de creanță prin gir. 7 (Îs) ~ leonină Dispoziție contractuală care urmărește să asigure avantaje mult superioare unor contractanți în detrimentul celorlalți. 8 (Îs) ~ aur Clauză (1) contractuală prin care debitorul se obligă să plătească în monedă de aur (sau în raport cu deprecierea monedei față de aur). 9 (Îs) ~za națiunii celei mai favorizate Clauză (1) dintr-un tratat ce atribuie beneficiarului avantajele acordate unor terți. 10 (Îs) ~ de nerăspundere Convenție accesorie a unui contract prin care părțile înlătură, total sau parțial, răspunderea ce le-ar reveni în caz de neexecutare. 11 (Îs) ~ rezolutorie Dispoziție dintr-un act juridic în temeiul căreia actul respectiv va fi reziliat dacă una din părți nu-și îndeplinește obligația (sau intervine un eveniment în afara voinței părților). 12 (Îs) ~ testamentară Clauză (1) într-un testament ce cuprinde o dispoziție de ultimă voință.

cocoșel sm [At: ECONOMIA, 105 / V: (Mol) cuc~ / Pl: ~ei / E: cocoș + -el] 1-10 (Șhp) Cocoș (1-2, 7, 22, 24) (tânăr sau mic). 11 (Îc) ~-de-câmp Plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii (Adonis aestivalis). 12 (Ent; pop) ~-de-miazănoapte sau ~-de-miezul-nopții ori ~-de-noapte Greier (Gryllus). 13-14 Băiat sau tânăr bătăios, care se încaieră ușor. 15 Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (1). 16 (Pgn) Monedă de aur. 17 (Reg; lpl) Floricele de porumb. 18 (Pan) Bucată de hârtie îndoită în multe părți, astfel încât să semene cu un cocoș mic Și porumbel. 19 Cui care trece prin capătul osiei ca să-l țină Si: civie. 20 (Pfm) Penis. 21 (Reg; pfm) Mic aluat ce rămâne din facerea pâinii, căruia i se dau diferite forme și se coace în cuptor. 22 (Bot; reg) Ruscuț. (Adonis flammea). 23 (Bot; reg) Scaunul cucului (Dianthus giganteus). 24 (Bot; reg; lpl) Măseaua-ciutei (Erythroimm dens-cauis). 25 (Bot; reg; lpl) Ghiocei-bogați. 26 (Bot; reg; lpl) Porumbei. 27 (Lpl) Dediței. 28 (Bot; reg; lpl) Garofiță-de-grădină (Dianthus bartatus). 29 (Bot; reg; îc) ~-domnesc Floarea-cucului. 30 (Bot; reg; îc) ~ roșu Garofiță (Dianthus carthusianorum). 31 (Bot; reg; îc) ~-turcesc (Silene antiloparum). 32 (Bot; reg; îc) ~ei-ungurești Sovârf (Origanum vulgare).

ducat [At: (a. 1642) GCR I, 95/30 / V: (îvr) dăc~ / Pl: ~ați sm, ~e, (înv) ~uri sn / E: it ducato cf lat ducatus] 1 sm Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, iar, în sec. XIV-XVII și în țările române Si: (îvr) ducaton. 2 sn Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce sau al unei ducese Si: (îvr) duce².

constantinat sm [At: (a. 1767) URICARIUL XVII, 59 / V: (înv) cos~,^[1] ~ndi~ / Pl: ~ați / E: ngr ϰωνσταντινάτο] (Înv) Monedă de aur cu efigia lui Constantin cel Mare sau a altui împărat bizantin.

cremnițer sm [At: (a. 1882) IORGA, S. D. VIII, 91/ Pl: ~i / E: ger Kremnitzer] Monedă de aur ungurească emisă la Kremnitz.

SOLID¹ (< lat.) s.m. 1. Monedă de aur care a circulat în imperiile roman și bizantin (bătut prima dată în 312 de Constantin cel Mare). 2. Monedă mică de argint sau de bronz emisă și în Țările Române în sec. 17.

ZLOT s. fiorin. (Vechea monedă de aur numită ~.)

galben, ~ă [At: TETRAEV. (1574), 245 / V: (reg) ~băn, ~bân, ~bin / Pl: ~i, ~e / E: ml galbinus] 1 a De culoarea aurului, a lămâii, a mălaiului. 2 a (Îc) ~ deschis sau ~pal Gălbui. 3 a (Îc) ~ închis De o nuanță galbenă (1) mai întunecată. 4 a (Pop; îs) ~ ca șofranul De o nuanță galbenă (1) intensă, aproape strălucitoare. 5 a (Îc) ~ verzui De o nuanță galbenă (1) care bate înspre verde-deschis. 6 sn Culoare fundamentală a spectrului solar, situat între portocaliu și verde. 7 av (Îe) A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor A-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. 8 a (D. culoarea feței unei persoane sau d. părțile corpului; pex; d. oameni) Palid. 9 a (Îe) ~ de spaimă Care s-a făcut (brusc) palid din cauza unei spaime puternice. 10-11 a (Îe) A se face sau a fi ~ ca ceara (sau ca turta de ceară sau ca lămâia) A se face sau a fi palid din cauza unei boli sau a unei emoții. 12 a (Îc) Friguri ~e Boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, care se caracterizează prin febră și colorarea pielii în galben (2). 13 a (Irn; îe) ~ de gras Foarte slab și palid Si: străveziu Cf vânăt. 14 a (Îs) Rasă ~ă Grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galben-brună a pielii. 15 a (D. părul oamenilor) Blond Si: (pop) bălan, plăvit. 16 a (D. părul sau culoarea cailor) Șarg. 17 smf Animal domestic cu părul șarg. 18 sm (Pex; reg) Cal șarg. 19 sm (Pop; în basme; ic) ~-de-soare Cal năzdrăvan. 20 Colorant, pigment galben (1). 21 sn (Prin metonimie; adesea precedat de prepozițiile „pe”, „în”, „cu”) Pe, în sau cu o haină, pânză, lucru etc. de culoare galbenă (1). 22 sn (Chm; îc) ~ de cadmiu Sulfură de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj în pictură. 23 sn (Chm; îc) ~ de crom Pigment galben (1) folosit pentru obținerea verdelui. 24 sn (Chm; îc) ~ de anilină Paraaminoazobenzen. 25 sm Monedă de aur, de valori variabile. 26 sm (Spc; după țara de origine; îc) ~ venetic Galben (25) de Veneția. 27 sm (Spc; îc) ~ împărătesc Galben (25) austriac. 28 sm (Spc; îc) ~ olandez Galben (25) de Olanda. 29 sf (Îc) ~ă de Odobești Specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. 30 sf, sn (Îac) Vin obținut din galbenă (29) de Odobești. 31 sfp (Reg) Corcodușe. 32 a (Bot; îc) Lemn ~ Drăcilă (Berberis vulgaris). 33 smp (Înv) Impozit perceput în galbeni în țările române în sec. XVII. corectat(ă)

fiorin sm [At: DOC (1577), ap. CUV. D. BĂTR. I, 27 / V: (înv) ~t / P: fi-o~ / Pl: ~i, (nob) ~nzi / E: it fiorino] (Înv) 1 Nume dat mai multor monede de aur și argint, bătute în diverse țări, care au circulat și la noi până în sec. XIX Si: florin (1). 2 (Pex) Ban.

frideric sm [At: DEX / Pl: ~ici / E: ger Friedrichs(dor)] Monedă de aur prusiană, care a circulat și în țările românești în prima jumătate a sec. XIX.

gulden sn [At: DEX / Pl: ~i / E: fr gulden] 1 (Înv) Monedă (de aur sau de argint) care a circulat în mai multe țări din Europa Si: florin. 2 Principala unitate monetară din Olanda Si: florin.

left [At: ALECSANDRI, P. 262 / V: lef, ler sn / Pl: (1-3) ~fți, (4-5) ~uri / E: ngr λεπτόν] 1 sm (Înv) Monedă de aur sau de argint care a circulat în țările române, cu o valoare care a variat și din care se făceau salbe. 2 sm (Lpl) Salbă de bani. 3 sn (Înv) Obiect de podoabă femeiască în formă de colier sau de medalion Si: (îvr) leftujur. 4 sn (Reg) Bentiță de catifea brodată sau cu mărgele aplicate, care se prinde în jurul gâtului. 5 sn (Reg) Șir de mărgele.

misir [At: (a. 1792) URICARIUL, IV, 131/14 / V: miser, mițir / Pl: ~i / E: tc Misir „Egipt”] 1 a (Înv) Egiptean. 2 sm (Îvp) Cal de rasă originar din Egipt. 3 sm (Pgn) Cal de rasă. 4 sm Monedă de aur care circula în Egipt Si: misirliu (4). 5 s (Trs) Țesătură de bumbac nedefinită mai îndeaproape. 6 (Trs) Fir subțire de bumbac folosit la misir (5).

olan² sm [At: DEX / Pl: ~i / E: ns cf Olan(da)] Monedă de aur olandeză care a circulat până în sec. XIX și în țările românești.

partă¹ sf [At: ARH. FOLK. VI, 298 / Pl: perți, părți, perte / E: mg párta] 1 (Mar; Ban) Panglică întărită, împodobită cu monede de aur sau de argint ori cu mărgele, care se poartă în păr, legată pe frunte sau la pălărie. 2 (Ban) Salbă de mărgele sau de bani. 3 (Ban) Cingătoare cu mărgele. 4 (Mar) Betelie. 5 (Reg) Fiecare dintre dungile colorate ale unei țesături, ale unei pături.

pistol² sm [At: VALIAN, V. / V: (înv) ~ă (Pl: ~le) sf / Pl: ~i / E: fr pistole] (Înv) Monedă de aur, franceză, spaniolă, italiană, engleză, cu valoare variabilă în diferite epoci.

talant¹ sm [At: CORESI, EV. 314 / V: (înv) ~nd, ~lent / Pl: ~nți, (înv) ~e sn / E: slv талантъ, gr τάλαντος, ger Talent, fr talent] 1 Monedă de aur sau de argint, cu valoare variabilă, folosită în Grecia antică. 2 Unitate de măsură a greutății, cu valoare variabilă, folosită în Grecia antică. 3 (Înv; fig) Înzestrare spirituală. 4 (Reg) Taină (1). 5 (Reg; pex) Învățătură.

tundere sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: tunde] 1-3 Tuns¹ (1-3). 4 (Spc) Operație de finisare a țesăturilor cu ajutorul unor mașini speciale, care constă în uniformizarea înălțimii fibrelor de la suprafață. 5 (Înv) Retezare (prin fraudă) a unei părți din monedele de aur.

zimț sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 164 / V: (îrg) zâmț, ~mte, (reg) zemț, zgrimț, zvinț / Pl: ~i, (reg) ~uri / E: slv *зѫбьци (pll *зѫбьць) cf bg зъбец] (Mpl) 1 Fiecare dintre proeminențele ascuțite, regulate, pe care le prezintă marginea unor obiecte Si: colț (30), crestătură, dinte (14), zimțea¹ (1). 2 (Pgn) Proeminență (ascuțită) pe suprafața unor obiecte Si: (reg) zimțea¹ (2). 3 (Înv) Element decorativ la unele obiecte din lemn, la zidărie etc. asemănătoare cu un zimț (1). 4 (Pex; înv) Crenel (1). 5 (Pan; reg) Cusătură ornamentală în formă de zimț (1). 6 (Pex; reg) Fiecare dintre grinzile de care se bat scândurile crestate din balustrada de lemn a unei case. 7 (Reg) Parte de construcție pescărească, care constituie podeaua lătocului la gura dinspre iaz. 8 Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede Si: crestătură, dinte. 9 (Înv; fam; pex) Monedă (de aur). 10 (Mol; csnp) „Unealtă de tors”. 11 (Reg) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape. 12 (Înv) Fiecare dintre crestăturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate etc. 13 (Reg; îf zimte; îs) Piatră ~mte Piatră zgrunțuroasă de pe fundul apelor cu adâncime mică, care periclitează plutăritul. 14 (Trs) Umflătură la gingiile cailor.

zlot sm [At: ROSETTI, B. 90 / V: sl~ / Pl: ~oți / E: pn zloty] 1 (Înv) Monedă de aur care a circulat în Europa Centrală și Răsăriteană. 2 Monedă de argint care la începutul sec. XIX valora 30 de parale. 3 (Înv) Monedă austriacă, care a circulat în Transilvania. 4 (Înv) Monedă de argint de două coroane. 5 (Îe) A nu plăti nici un ~ (rău) în ochii cuiva A nu avea nici o valoare pentru cineva. 6 (Îae) A nu da nici o considerație cuiva. 7 (Spc) Unitate monetară de bază a Poloniei.

salbă¹ sf [At: GCR I, 222/13 / V: (reg) slal~ / Pl: ~be, (pop) sălbi / E: ml subalba] 1 (Udp „de”) Podoabă purtată (de femei) la gât sau rar pe frunte, alcătuită din unul sau mai multe șiraguri de monede (de aur), pietre prețioase, mărgele etc. Si: (pop) zgardă. 2 (Pop; îs) ~ba dracului Persoană supărătoare, agasantă, de care nu te poți debarasa. 3 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) în ~ba lui A lăsa pe cineva așa cum este, cu proastele lui obiceiuri. 4 (Fam; îae) A lăsa (pe cineva) în banii lui. 5 (Reg) Bucată de catifea, împodobită cu cusături de flori și mărgele, pe care o pun fetele ca podoabă pe cap. 6 (Fig; udp „de”) Grup (restrâns) de elemente de același fel înșirate sau așezate ca o salbă (1) și constituind o unitate. 7 (Pan) Cută a pielii de pe marginea inferioară a gâtului la bovine și la unele rase de ovine, constituind adesea un caracter de rasă Si: fanon (2). 8 (Reg) Bărbie (la oameni și la unele animale). 9 (Reg) Poliță¹. 10 (Îc) ~-moale Arbust până la 6 m, cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu flori verzi-gălbui, cu fructele capsule cu patru lobi de culoare roz, care crește prin păduri, crânguri și tufișuri. Si: vonicer, (reg) caprifoi (11), clocuță (2), grujarcă, sânger (2), voinicar, lemn-câinesc, lemnul-câinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sânger (Evonymus europaeus). 11 (Reg; șîc ~-mare) Arbust înalt până la 5 m, cu frunze late, opuse, mărunt dințate, cu flori verzui și cu fructe capsule roșii cu patru lobi Si: (reg) lemn-câinesc, verigar, vonicer (Evonymus latifolius). 12 Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu flori galbene-verzui și cu fructe cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative Si: verigar, (reg) crașci , glodiș, pațachină (1), porumbel (15), lemnul-câinelui, părul-ciutei, poama-câinelui, spinul cerbului, vonicer (Rhamnus cathartica). 13 (Bot; îc) ~-moale, ~ba dracului Crușân (Rhamnus frangula). 14 (Bot; reg) Săpunele (7) (Aster novae-angliae). 15 (Bot; reg) Liliac (Syringa vulgaris). 16 (Reg; îc) ~-râioasă (reg) ~-moale Arbust înalt de 1-3 m, cu frunze ovale sau alungite, cu flori mici de culoare brună și cu fructe capsule cu patru lobi, și care conține o specie de gutapercă în scoarța rădăcinilor Si: lemn-râios, (reg) cerceii-babei, vonicer (Evonymus verrucosus). 17 (Bot; reg) Gârbiță¹ (7) (Limodorum abortivum). 18 (Bot; reg) Secară (1) (Secale cereale). 19 (Reg) Funie cu care se leagă capătul din față al prăjinii la carul de fân.

vistierie sf [At: (a. 1588) D. BOGDAN, GL. 118 / P: ~ti-e~ / V: ~terie, (îrg) ~tirie, (înv) ves~ / Pl: ~ii / E: vistier + -ie] 1 (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție care, până în sec. XVII, administra veniturile țării și ale domnului Si: (înv) vistier² (1). 2 (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Tezaurul țării și cel domnesc (venituri bănești, obiecte prețioase și de protocol, blănuri etc.) Si: (înv) vistier² (2). 3 (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Clădire în care se păstra vistieria (2) Si: (înv) vistier² (3). 4 (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Încăpere în care se păstra vistieria (2) Si: (înv) vistier² (4). 5 (În perioada Regulamentului Organic și mai târziu) Ministerul de finanțe. 6-8 (Înv; șîs ~ia cea mare) Vistiernicie (1-3). 9 (Îvr; pex) Vistier¹ (6). 10 (Îvp) Loc în care se păstrau obiecte de metal prețios, bijuterii, bani Si: (îrg) vistier² (13). 11 (Îvp) Cantitate mare de monede de aur sau de argint, de bijuterii, de pietre prețioase etc. păstrate sau ascunse într-un loc sigur Si: comoară (4), (înv) vistier² (14). 12 (Înv; pex) Avere (4). 13 (Îvp; fig) Ceea ce este socotit frumos, prețios (în plan spiritual) Si: (înv) vistier² (16). 14 (Îvp; fig) Sursă nelimitată de îmbogățire (spirituală) Si: (înv) vistier² (17). 15 (Îvp; fig) Ansamblul sentimentelor care înnobilează sufletul Si: (înv) vistier² (18). 16 (Îvp; fig) Sursă de fericire Si: (înv) vistier² (19). 17 (Înv) Încăpere a templului din Ierusalim în care se păstrau obiectele de cult și ofrandele. 18 (Asr) Încăpere (axexă a) unei mănăstiri în care se păstrează obiecte de cult prețioase, podoabe, relicve etc. Si: (îvr) vistiariu Vz vistier² (21). 19 (Înv) Cutie în care se depuneau danii, mai ales bani, pentru necesitățile templului din Ierusalim sau pentru opere de caritate Si: (înv) vistiariu, vistiar Vz vistier² (20). 20 (Mol; csc) Construcții auxiliare dintr-o gospodărie țărănească Si: (Mol) vister Vz vistier² (22). 21 (Reg; îs; îf visterie) Visteria cenușii Cenușar (5) (la sobă). 22 (Olt; Mun) Izvor (1). 23 (Olt; Mun) Șipot. 24 (Olt) Fiecare dintre scândurile groase, încheiate între ele, care se pun în pământ la fântânile învelite. 25 (Îvr) Hazna (1) (la o latrină).

solid¹ sm [At: M. D. ENC. / Pl: ~izi / E: lat solidus] 1 Monedă de aur care a circulat în Imperiul Roman și în cel Bizantin. 2 Monedă mică de argint sau de bronz care a circulat în diverse țări și în țările române în secolul al XVII-lea.

solz¹ sm [At: NEAGOE, ÎNV. 78/7 / V: (reg) ~lț, souz / Pl: ~i, (rar) ~uri sn / E: sgp *soldzi (pll sold < lat solidus (aurens) „monedă de aur”)] 1 Fiecare dintre formațiile tegumentare în formă de mică placă transparentă, de natură osoasă, caracteristice peștilor, care, suprapunându-se parțial unele peste altele, acoperă, de regulă întregul corp, afară de cap și înotătoare, constituind un scut protector exterior. 2 (Pex) Fiecare dintre micile plăci dure și lucioase de natură cornoasă, care, suprapunându-se parțial unele peste altele, acoperă corpul unor reptile, picioarele unei păsări sau părți din corpul unor mamifere. 3 (Îlav) În ~i Așezat ca solzii¹ (1), acoperindu-se în parte unii pe alții. 4-5 (Îe) A-i cădea cuiva (sau a-i face să-i cadă cuiva) ~ii de pe ochi A deveni (sau a face pe cineva să devină) dintr-o dată conștient la realitate. 6 (Cu determinări care indică materialul) Fiecare dintre plăcile asemănătoare solzilor¹ (1) din care sunt făcute alămurile sau unele obiecte de podoabă. 7 Motiv ornamental popular lucrat în metal sau în lemn în forma solzilor¹ (1). 8-9 Frunzuliță sau petală în formă de solz¹ (1) care acoperă și protejează mugurii, bulbii sau alte părți ale unor plante. 10 Pulbere răspândită pe aripile fluturilor. 11 Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 12 (Pop) Murdărie care se depune pe piele în formă de mici cruste. 13 (Pop) Crustă care se desprinde în anumite boli de piele. 14 (Pop; spc) Impetigo. 15 (Glg) Falie (1). 16 (Îs) ~ de pește Un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloana de aer a respirației.

standard [At: ENC. ROM. / V: (reg) standar, (rar) șt~ / A: ~ard / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr, eg standard, ger Standard] 1 sn Normă sau ansamblu de norme privitoare la calitatea, dimensiunile, tipul sau alte elemente care definesc un produs, aplicate în vederea reglementării unitare a producției, a consumului, a unor sisteme de noțiuni științifice, simboluri, metode de analiză, unități de măsură etc. 2-3 sn, a (Produs tip) care se încadrează în aceste norme V etalon. 4 sn (Îs) ~ de stat Standard cu aplicare obligatorie, stabilit de organe specializate competente și aprobat de guvern Si: stas. 5 sn (Îs) ~ de viață Gradul de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale populației (unei țări), ale unei clase sau ale unei persoane Si: nivel de trai. 6 sn (Îc) ~-aur Sistem de circulație bănească, caracterizat prin baterea și circulația liberă a monedelor de aur cu valoare intrinsecă, convertibilitatea liberă a biletelor de bancă în monede de aur, lingouri sau în devize și prin libertatea importului și a exportului de aur. 7 a Care este conform unui tipar Si: standardizat (8). 8 a (Adesea dep) Care este lipsit de originalitate Si: banal (1), comun (29), stereotip (6), șablonard.

zimț s.m. (mai ales la pl.) 1 Fiecare dintre proeminențele (mai mult sau mai puțin) ascuțite, regulate, pe care le prezintă marginea unor obiecte, a unor unelte, a unor piese etc.; colț, dinte. Plecase spre fierăria lui Iocan să dea zimți celor două seceri stricate (PRED.). 2 Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede. ♦ (la pl.) Ban, monedă (de aur); galben. Îl poftii ca, deocamdată, să-mi caute, și fără zăbavă, ceva zimți (M. I. CAR.). 3 (înv.) Fiecare dintre crestăturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate; crenel. 4 (pop.; lapl.) Tindeche. • pl. -i. /<sl. veche зѫбъ зѫбьць; cf. bg. зъбец.

zlot s.m. 1 (fin.) Unitate monetară în Polonia, care a circulat pînă la adoptarea monedei unice europene. 2 Denumirea unor monede de aur și de argint, care au circulat în centrul, estul Europei și în provinciile române, in sec. 15-18. 3 Monedă de argint care, la începutul sec. 19, valora 30 de parale. ◊ expr. A nu plăti nici un zlot (rău) în ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva, a nu da nici o considerație cuiva sau la ceva. Cot de un ort și ață de un zlot v. ort. Un ort, un zlot, un tult și o oală cu unt v. tult. 4 (în trecut; în Transilv.) Florin austriac. ♦ Monedă de argint de doua coroane. • pl. zloți. și slot s.m. /<pol. złoty.

STAMBOL (< tc.; n. pr. Stambul) s.m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. 18.

vistierie s.f. I (în Ev. Med., în Țările Rom.) Instituție care administra veniturile țării și ale domnului; (înv.) vistier. Se plătea din casa rezervei vistieriei (BĂLC.). ◊ Logofăt de vistierie v. logofăt. ♦ Locul unde se păstrau aceste venituri, împreună cu obiectele îmbrăcăminte necesare domnului și curții domnești. II (înv.) 1 Încăpere, cameră (ascunsă vederii). 2 Locuință, adăpost. 3 Încăpere pentru păstrarea cerealelor, a alimentelor. III (înv.) 1 Loc (clădire, cameră, ladă etc.) în care se păstrau obiecte de metal prețios, bijuterii, bani etc. 2 (pop.) Cantitate mare de monede de aur sau de argint, de bijuterii, de pietre prețioase; ext. avuție, bogăție. Luase cu el toată visteria (XEN.). ♦ Fig. Ceea ce este socotit frumos, prețios, folositor etc. Ies sîni și brațe, rază după rază, visteria trupului, domol (VOIC.). IV (relig.) Cameră, încăpere a templului din Ierusalim, în care se păstrau obiectele de cult, ofrandele etc. • sil. -ti-e-. pl. -ii. g.-d. -iei. și visterie s.f. /vistier + -ie.

besant s.m. (ist.) Veche monedă de aur din Imperiul Bizantin. • pl. -ți. /<fr. besant; cf. lat. byzantium, monedă din Bizanț.

MISÍR adj., subst. I. Adj. (Învechit) Egiptean. 30 [parale] occa curmali misir (a. 1792). URICARIUL, IV, 131/14, Cf. N. A. BOGDAN, C. M. 70. 1. s. m. (Învechit și în poezia populară) Cal (de rasă) originar din Egipt; p. g e n e r. cal de rasă. Trăgîndu-i și un misir a pașăi cu frumos tacîm la scară (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III 202/12, cf. DDRF, BARCIANU. Tot cai nemeșești, Tot misiri turcești. TEODORESCU, P. P. 57. 2. S. m. Numele unei monede de aur care circula în Egipt; misirliu (4). Asemenea și galbinii turcești s-au suit la preț, stambolu 8 lei, misiru 7 lei. DIONISIE, C. 224. 7 taleri: misirul (a. 1819). FURNICĂ, I. C. XXIX. Galbenul . . . , funducul. . . , misirul (a. 1822). doc. ec. 261. Stamboli, misiri, nisfiele (a. 1822). IORGA, S. D. VIII, 91, cf. I. BRĂESCU, M. 78, T. PAPAHAGI, C. L .3. Subst. (Transilv., Maram., Ban.) Numele unei țesături de bumbac nedefinite mai de aproape (H XVIII 20, A I 13, 21, 24, 34, 35, 36); fir subțire de bumbac folosit la această țesătură (H XVIII 76, ALR I 1278/90, 94, 283, 289, 290, 298, 302, 320, 324, a i 12, 17, 21, 24, 36, com. din POIANA-BEIUȘ) ; fuior de bumbac (A I 35). – Pl.: misiri. – Și: misér (ALRI 1 278/ 289), mițír (H XVIII 20, ALR I 1 278/324) s. m. – De la n. pr. Misir „numele (turcesc al) Egiptului”.

MISIRLÍU s. m. 1. (Învechit, rar) Egiptean. Cf. DR. III, 429. 2. Soldat din armata vechiului Egipt. Beiul Misiriului cu toți misirliii și inicerii. AXINTE URICARIUL, LET. II, 178/5, Cf. CADE. 3. Coif purtat de egipteni; misurcă. Cf. DR. III, 429. Misirliu de mare preț împodobit cu sîrmă de aur. SADOVEANU, Z. C. 325. 4.Numele unei monede de aur care circula în Egipt; misir (II 2). Cf. DOC. EC. 674. 5. (Mai ales la pl.) Varietate de porumbei de rasă bună, cu ciocul mic. Cf. BARONZI, L. 95, DDRF, SCRIBAN, D. ♦ (Adjectival, despre păsări) Care seamănă cu varietatea de porumbei de mai sus. În piscul unui pin solitar o stăncuță misirlie hulește amar primăvara, KLOPȘTOCK, F. 43. – Pl.: misirlii. – Din tc. misirli.

AUR sbst. 💎 1 Metal de coloare galbenă, uneori bătînd în alb-gălbuiu, roșcat sau verzuiu; e cel mai greu din toate metalele, afară de platină, mai ductil și mai tenace decît toate celelalte metale; nu e atacat decît de apa regală; se exploatează mai ales în stare nativă (la noi în Munții Apuseni); e întrebuințat la fabricarea monedelor, în bijuterie și la fabricarea de obiecte de artă; ~ lămurit, aur curat, neamestecat; proverb: tăcerea e de ~; ~ul și în gunoiu tot ~ rămîne ¶ 2 🪙 Monedă de aur ¶ 3 Fig. Bogăție: setea de ~ ¶ 4 Fig.: inimă de ~, se zice despre cineva bun la suflet; gură de ~, orator de seamă ¶ 5 Fig. Epocă de ~, timp de strălucire al unei țări, al unei literaturi, etc. ¶ 6 Nuntă de ~ 👉 NUNTĂ ¶ 7 Cruce de aur în casă 👉 CRUCE 24 [lat. aurum].

MONEDĂ s. f. 1. Ban (de metal sau, mai rar, de hîrtie) considerat din punctul de vedere al funcțiilor pe care le îndeplinește. Socotindu-se florinții, crăițarii și bănuții ca bani sau monete, sînt lucruri de un fealiu. ȘINCAI, Î. 1/14. Micșurarea prețului monedei (a. 1811). URICARIUL, IV, 118/17. 292 000 lei, în monedă curgătoare (a. 1813). ib. XIV, 302. În orașu Giurgiu . . . s-au înmulțit o monedă dă bani turcești foarte proastă (a. 1835). DOC. EC. 594, cf. 241. Considerațiunile care făceau necesar crearea unei monete speciale (a. 1866). URICARIUL, X, 365, cf. I, 186. Schimbul. . . îndeletnicirilor individuale . . . e moneda făcută dintr-un metal de oarecare preț. N. A. BOGDAN, C. M. 166. Cu cît cresc mai mult producția și productivitatea muncii. . . cu atît va crește puterea de cumpărare a monetei și salariul real al oamenilor muncii. CONTEMP. 1954, nr. 385, 2/3. Cu timpul, monedele cu valoare deplină. . . au fost înlocuite cu bani de hîrtie. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 330. Cele mai vechi monede emise pe teritoriul de azi al României (secolele V-IV î.e.n.) sînt cele de la Histria. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 9. ◊ F i g. Toți pe buze avînd virtute, iar în ei monedă calpă. EMINESCU, O. I, 150. Enric al II-lea nu vedea în cele trei episcopate decît o monetă de schimb pentru Milan. OȚETEA, R. 174. ◊ E x p r. A bate (sau, rar, a tăia, a face) monedă = a emite bani de metal. Acest crai atît s-au fost mărit și s-au fost sumețit, cît făcînd monede de bani, la o parte era chipul său, de altă parte era leul. AXINTE URICARIUL, LET. II, 183/15. Bătu și monedă în numele său. VĂCĂRESCUL, IST. 251. Au făcut ca să i se bată monete de aur în Ardeal. ȘINCAI, HR. III, 235/24. Cei ce taie monedă mincinoasă. CARAGEA, L. 86/6. Țarul Alexie Mihailovici au însușit numai guvernului dritul de a tăie monetă. ASACHI, I. 214/4. Sub acest împărat a început Dacia să bată monetă de aramă cu numele ei propriu: Provincia Dacia. BOLLiAC, O. 282. Geții au învățat de la celți arta de a bate monedă proprie. PÂRVAN, G. 599. Secole de-a rîndul. . . nu se mai bătuse monedă proprie. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7330. Pentru prima dată pe teritoriul României de azi au reapărut la lumină cîteva din stanțele cu care dacii băteau moneda proprie. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 9. A bate monedă din (sau, rar, cu) ceva = a face caz de ceva (urmărind beneficii), a specula (în favoarea sa) o situație. Cf. IORDAN, L. R. A. 260. A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a adopta față de cineva atitudinea sau comportarea pe care și acesta a avut-o într-o situație similară. Și-au făcut școala literară în cercul „ Junimii” și acum vin să ne plătească . . . cu aceeași monetă. MAIORESCU, CR. II, 349. Dacă celălalt e nepoliticos . . . să-i plătească cu aceeași monedă. V. ROM. octombrie 1954, 150. (Cu schimbarea construcției) Cu astfel de monedă eu n-o să fiu plătit. ALEXANDRESCU, M. 130. Voi nu știți cu ce monedă vă plătește femeia care a primit să-i sacrificați anii voștri cei mai frumoși. FILIMON, O. I, 135. ♦ (Învechit) Cursul, valoarea curentă a banului într-o anumită țară. Ieri au strigat pristavu pentru monedă ca să nu îndrăznească cineva să o ia mai sus (a. 1821). IORGA, S. D. VIII, 149. Monedele au început ceva a scădea (a. 1824). id. ib. 92. Monedele să suie și sînt cu totul rare în piiață (a. 1824). id. ib. 162. 2. P. g e n e r. Ban de metal. Un vas cu vro trei mii monede. NEGRUZZI, S, I, 203, cf. PONTBRIANT, D., LM. Monedele ii păreau bucăți de tinichea, slavici, n. ii, 300. Erau cîteva inele fără pietre, mai multe pietre fără inele, monede vechi de aur și de argint. BASSARABESCU, V. 44. Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. BACOVIA, O. 61. Nu are un singur leu în fundul unui buzunar, măcar o monedă turtită. C. PETRESCU, C. V. 129. O nesfîrșită colecție de monede, din toate epocile și din toate țările pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 122. S-a întors acasă cu o monedă de doi lei. id. U. 315. Primele picături mari cît niște monezi au început să cadă pe asfalt, CONTEMP. 1954, nr. 419, 2/3. O tipsiă cu monede de aur. funde seu, l. p. i, 166. 4 F i g. Cîștigul... In hohotul monedei sub boite se așază. macedonski, o. i, 45. 4 (La sg. cu înțeles de pl.) Dar tu vrei aur, titluri și tînăru-mi amor La sunetul monetei s-avîntă rîzător. BOLINTINEANU, O. 118. Se uita nedumerit. . . la strălucitoarea monedă ce curgea gîrlă în palma sa. GANE, N. III, 139. ♦ (Cu sens colectiv) Mărunțiș (III 2). Ne arunca ceva monedă. NEGRUZZI, S. III, 401. – Pl.: monede și monezi. – Și: monétă s. f. – Din ngr. μονέδα. – Monetă < it. moneta, lat. moneta.

† FUNDUC sm. 🪙 Veche monedă de aur turcească, care circula la noi pe la începutul veacului trecut: numără cele cincizeci pungi de bani în mahmudele, dodecari, ~i și rubiele (FIL.) [tc.].

*ȚECHIN sm. 🪙 Odinioară: monedă de aur italienească și arăbească: o mie de ~i este aproape leafa unui domn (GN.); O mie de ~i primești? (COȘB.) [it. zecchino]. ❍ȚECHIRĂ (pl. -re) sf. Trans. Coșniță, coș de papură: Mînc un măr și două pere, La inimă tot nu mere, Să mînc o ~ plină, Inima nu mi-o alină (IK.-BRS.) [germ. Zecker].

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii^[1] etc. ◊ Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., subst.] – Lat. galbinus. modificată

GUINEE, guinee, s. f. Veche monedă engleză (de aur), a cărei valoare a variat în timp. [Pr.: gu-i-] – Din engl. guinea, fr. guinée.

MAHMUDEA, mahmudele, s. f. Monedă turcească de aur, care a circulat în trecut și în țările românești și a cărei valoare a variat după epoci. – Din tc. mahmudiye.

UGHI, ughi, s. m. Veche monedă maghiară de aur; galben unguresc. – Din pol. ug (= zlatu ugrusku).

ZERMACUP, zermacupi, s. m. Monedă turcească de aur, care a circulat și în țările române în sec. XVIII-XIX. – Din tc. zermahbup.

RUPIE, rupii, s. f. Monedă de argint care constituie unitatea sistemului monetar din India, Nepal etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie.

VENETIC, -Ă, venetici, -ce, subst. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană din aur, care a circulat în trecut și în țările românești. ◊ (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik.

MINĂ³, mine, s. f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din fr. mine, lat. mina.

PERPER, perperi, s. m. Monedă bizantină de aur, care a circulat (bătută cu stemă proprie) și în țările române, în sec. XIV-XV. – Din ngr. ipérpiron.

ZENGHERLIU, zengherlii, s. m. (Mold.; Înv.) Monedă turcească de aur. (din tc. zengerlü)

MISIR, misiri, s. m. 1. (Pop.) Cal de rasă (din Egipt). 2. Monedă turcească de aur (bătută la Cairo), care a circulat și în țările românești; misirliu (1). – Din n. pr. Misir, numele (turcesc al) Egiptului.

NAPOLEON, napoleoni, s. m. 1. Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al III-lea, care a circulat și la noi. 2. Varietate de mere de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă, de culoare albă-gălbuie, cu pulpa albă, moale, fină, dulce și parfumată. ♦ Varietate de pere de mărime mijlocie, cu pielița subțire, netedă, de culoare verzuie sau galbenă cu puncte cafenii, cu pulpa albă, dulce și foarte mustoasă. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, gălbui, cu pielița groasă și miezul nu prea cărnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.

NISFIA, nisfiele, s. f. Monedă turcească de aur sau de argint, care a circulat și în țările române. [Pr.: -fi-a. – Var.: nisfea, nesfie s. f.] – Din tc. nısfiye.

DODECAR, dodecari, s. m. Veche monedă turcească de aur, care a circulat și în țările românești. – Din ngr. dodekária „duzină”.

DUBLON, dubloni, s. m. Veche monedă spaniolă de aur. – Din fr. doublon.

REAL², -Ă, reali, -e, adj. 1. Care are o existență obiectivă, independentă de conștiință sau de voință, care există în realitate; obiectiv, adevărat. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce există, ceea ce este real; realitate. 2. De netăgăduit; efectiv, indiscutabil, veritabil. 3. (În sintagmele) (Ec. pol.) Valoare reală = valoarea intrinsecă în aur a unei monede. (Jur.) Drept real = drept pe care o persoană îl exercită asupra unui lucru în mod direct și imediat. Secție reală sau învățământ real = secție a unui liceu ori învățământ în care se studiază cu precădere disciplinele exacte. Imagine reală = imagine a unui obiect obținută cu un instrument optic (și care poate fi prinsă pe un ecran, pe o peliculă). Număr real = număr care poate fi exprimat ca limită a unui șir convergent de numere raționale. [Pr.: re-al] – Din lat. realis, it. reale, germ. real, fr. réel.

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor greutăți neprevăzute. Rezerve interne = posibilități existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit, fără investiții suplimentare mari, să se realizeze cantități sporite de produse. (Fin.) Rezervă-aur = cantitatea de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentru biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. Rezervă lichidă = a) totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nici o sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum și valutele și devizele liber convertibile în aur, destinate operațiilor internaționale. Rezervă bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. (Jur.) Rezervă succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. (Fiziol.) Rezervă alcalină = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de bioxid de carbon care se degajează din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm mercur și la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armată care nu se află sub arme, formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar, și care este solicitată numai în caz de război sau de concentrare; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană, grup de persoane, obiect etc. destinate să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ◊ Loc. adj. De rezervă = care poate înlocui, la nevoie, o piesă tehnică, un obiect, o persoană. ♦ Spec. (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fără nici o garanție. Cu multă rezervă sau cu toată rezerva = cu îndoială, fără siguranță, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; discreție; reticență; p. ext. răceală, indiferență; jenă. – Din fr. réserve.

RUBIA, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

SULTANIN, -Ă, sultanini, -e, adj., subst. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță de vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine.

FUNDUC s. (înv.) funducliu. (~ul era o monedă turcească de aur.)

CERVONEȚ ~i m. 1) înv. Monedă rusească de aur (egală cu 3 ruble). 2) pop. Bancnotă rusească de 10 ruble (cu circulație între anii 1922-1947). /<rus. țervonțî

COCOȘEL ~i m. (diminutiv de la cocoș) 1) mai ales la pl. Grăunțe de porumb coapte în sare sau în nisip înfierbântat și desfăcute în formă de floricele; cocoș. 2) înv. Monedă franceză (de aur) în valoare de 20 de franci, pe care este gravat un cocoș. /cocoș + suf. ~el

FUNDUC ~ci m. înv. Monedă turcească de aur (cu circulație și în Moldova). /<turc. findik

OLAN² ~i m. înv. Monedă olandeză de aur (cu circulație și în Țara Moldovei). /Orig. nec.

POL² ~i m. înv. 1) Monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu circulație și în alte țări europene. 2) Monedă rusească egală cu jumătate de sorocovăț. 3) fam. Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei. /cf. rus. pol

RUBIA ~ele f. înv. Monedă turcească de aur cu circulație și în țările române. /<turc. rubiyye

AUREUS s.m. Monedă romană de aur. [Pron. a-u-. / < lat. aureus].

DUBLON s.m. Veche monedă spaniolă de aur. [< fr. doublon, cf. sp. doblon].

FORȚAT, -Ă adj. 1. Făcut, impus prin forță. ◊ Curs forțat (al unei valori) = curs impus, ducînd la obligația legală de a primi ca plată hîrtie-monedă neconvertibilă în aur; marș forțat = marș în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decît în mersul normal. 2. Silit, nefiresc, nenatural. 3. Făcut prin violență, printr-un efort deosebit. 4. (Despre închizători, uși) Deschis, spart cu forța. [< forța, cf. it. forzato].

STATER s.m. Monedă greacă de aur în greutate de circa 9 g, echivalînd cu 20 de drahme de argint. [< fr. statère, cf. lat., gr. stater].

dodecar, dodecari, s.m. (înv.) veche monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române, în timpul lui Caragea (valora 12 lei vechi).

DUCAT s.n. Ținut care se găsește sub stăpînirea unui duce. // s.m. Veche monedă italiană de aur sau de argint, răspîndită și în alte țări din Europa. [Pl. (s.m.) -ați. / < it. ducato, lat. t. ducatus].

nisfea, nisf(i)ele, s.f. (înv.) 1. monedă turcească de aur sau de argint cu circulație în Țările Române. 2. (reg.) numele monedei de 50 de bani de pe la începutul sec. al XX-lea.

perper, perperi, s.m. (înv.) 1. bănuț, monedă bizantină de aur, care a circulat și-n țările române. 2. numele unui impozit pe vii și pe vin care se plătea în perperi; perperit.

NAPOLEON s.m. Veche monedă franceză de aur, care avea imprimat chipul împăratului Napoleon al III-lea. [Pron. -le-on. / < fr. napoléon, cf. Napoleon – împărat al Franței între 1852 și 1870].

scarandă, scarande, s.f. (reg.) 1. monedă turcească de aur purtată ca podoabă la urechi sau în salbe. 2. broșă metalică fără valoare.

PISTOL s.m. Veche monedă franceză de aur. [Pl. -i. / < fr. pistole].

costandă (costande), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană.

TETRADRAHMĂ s.f. Monedă grecească de aur sau de argint în valoare de patru drahme. [< gr. tetradrachmon].

ASIGNAT s. n. hârtie-monedă convertibilă în aur, garantată în ipotecă asupra domeniilor statului. (< fr. assignat)

AUREUS s. m. monedă romană de aur. (< lat. aureus)

DUBLON¹ s. m. veche monedă spaniolă de aur. (< fr. doublon)

FORȚAT, -Ă adj. 1. făcut, impus cu forța, silit, nefiresc. ♦ curs ~ (al unei valori) = curs impus, ducând la obligația legală de a primi ca hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marș ~ = marș în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal; aterizare ~ă = aterizare impusă de împrejurări nefavorabile. 2. făcut prin violență, printr-un efort deosebit. 3. (despre închizători, uși) deschis, spart cu forța. 4. (despre râs, gesturi etc.) silit, nenatural. (< forța)

MINĂ³ s. f. veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< fr. mine, lat. mina)

NAPOLEON s. m. 1. veche monedă franceză de aur, de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I sau al III-lea. 2. varietate de mere sau de pere, de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă. ◊ varietate de struguri cu boabe mari, ovale, albe-gălbui. (< fr. napoléon)

funduc (funduci), s. m. – (Înv.) Monedă turcească de aur, ce valora 12 taleri în 1821, și 4 rubiele sau 8,8 franci de aur în 1848. Tc. findik (Șeineanu, III, 53; Lokotsch 617; Ronzevalle 125). – Der. funducliu, s. m. (monedă turcească de aur, a cărei valoare nominală era de 7 piaștri, de fapt 4 piaștri și 35 parale), din tc. fundukli. Sec. XVIII.

galben (galbenă), adj. – 1. De culoarea aurului, a lămîiei. – 2. Blond. – 3. Palid, decolorat. – 4. (S. m. și f.) Nume dat unor animale domestice cu părul galben. – 5. Ducat, monedă veche de aur, de mărime și valoare variabilă. – 6. (S. f.) Varietate de struguri de proveniență din Odobești. – Var. (dial.) mr., megl. galbin. Lat. galbĭnus (Pușcariu 696; Candrea-Dens., 713; REW 3646; DAR), cf. alb. gelbëre (Meyer 119; Philippide, II, 643), it. gavinello „vindereu” (Battisti, III, 1775), fr. jaune. Pentru numele monedei, cf. port. amarela, iud. port. amaríio. Der. gălbenaș, s. m. (ducat, monedă; persoană care strînge dările, înv.) gălbenare (var. gălbinare), s. f. (icter; rar, gălbenuș; cimbru, Serratula tinctoria); gălbinatec, adj. (rar, gălbui); gălbeneală, s. f. (paliditate, culoare gălbuie; vopsea galbenă; rar, dropică); gălbenel, s. m. (ducat, monedă; nume de plante, Nasturtium amphibium, Ranunculus aureus, Ranunculus pedatus, etc.); gălbenea, s. f. (hreniță, Nasturtium); gălbinică, s. f. (mușețel, Matricaria chamomilla); gălbeneț, s. n. (galbeni, bănet); gălbeneț (var. gălbineț), adj. (oacheș); gălbenicios, adj. (gălbui; palid); gălbeniță, s. f. (plantă, Galeobdolon luteum); gălbeniu, adj. (gălbui); gălbenuș, s. m. (plantă, Crepis setosa); gălbenuș, s. n. (partea centrală, sferică, de culoare galbenă a oului); gălbenuț, s. m. (varietate de ciuperci comestibile); gălbior, adj. (gălbui); gălbior, s. m. (ducat; varietate de ciuperci, Cantharellus cibarius; varietate de struguri); gălbiu (var. gălbui), adj. (gălbui); gălburiu, adj. (gălbui), provenind dintr-o încrucișare cu alburiu; gălbenime, s. f. (gălbejeală); îngălbeni (var. gălbeni, (în)gălbini, etc.), vb. (a se face galben; a deveni palid, a-și pierde culoarea); îngălbenitor, adj. (care face să devină galben). – Din rom. provine ngr. νγάλπινος, bg. galbin „ducat” (Capidan, Raporturile, 231).

mahmudea (mahmudele), s. f. – Monedă turcească de aur, bătută de sultanul Mahomed II (1785-1839), de unde i se trage și numele; valora 40 de taleri (mahmudea tare) sau 35 (mahmudea moale), dar s-a depreciat rapid (în 1848 valora 16,24 și respectiv 6,67 franci). – Mr. mahmude, megl. mămudie. Tc. mahmudiyé (Roesler 599; Șeineanu, II, 242), cf. ngr. μαχμουτιές, sb. mahmudija.

Stambul s. m. – Constantinopol. – Var. Mold. Istambul. Tc. Istambol < mgr. είς τήν πόλιν. – Der. stambul (var. stambol), s. m. (monedă turcească de aur, cîntărind 10,5 gr. de aur pur, cu valoare nominală de 5 piaștri); stamboală, s. f. (măsură de capacitate pentru solide, baniță), în loc de stambol – chilă, din tc. istambol kila (Șeineanu, II, 327).

ug (-ghi), s. m. – Veche monedă ungurească de aur, valora 200 bani sau aspri în 1660. – Var. ughi. Sl. ugrŭskŭ „ungar” (Tiktin), abreviat ug în documente. Nu pare să fi avut circulație reală. Pl. a stat la baza var. (Byck-Graur 25).

galben, -ă, (galbân, galbin, galbăn), adj. – 1. Blond, bălai: „Dragă-mi-i frunza de pin / Și omu cu păr galbân” (Memoria 2001: 21; Borșa). 2. Palid, tras la față; uscat, săc (ALR 1969: 56). 3. Ducat, monedă veche de aur: „Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea...” (Calendar 1980: 102). – Lat. galbinus.