DETUNAT, -Ă, detunați, -te, adj. 1. Lovit de trăsnet; trăsnit. Păduri... se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. Un brad se înălța singur și detunat pe-un vîrf de munte. EMINESCU, N. 49. 2. Fig. Zdrobit, lovit. Pe fruntea lui detunată și lividă strălucea, în sînge închegat, un Gloria Constantini ( = monedă de aur). GALACTION, O. I 153. 3. Fig. (Rar) Cu mintea tulbure; zăpăcit, țicnit. Unde mergeți acolo vă uitați, Așa sînteți de detunați. SEVASTOS, N. 371. 4. (Rar) Care răsună ca tunetul; tunător, detunător. Bătrînul pirat hohotește cu glas detunat. C. PETRESCU, Î. II 192.