ULTRASCURT, -Ă, ultrascurți, -te, adj. 1. Care este foarte scurt. 2. (În sintagma) Raze ultrascurte (și substantivat, f. pl.) = radiații electromagnetice cu lungimi de undă foarte scurte, utilizate în radiofonie, în medicină etc. – Ultra- + scurt. (2 după fr. ultra-court).

ULTRAVIOLET, -Ă, ultravioleți, -te, adj. (Despre radiațiile electromagnetice; și substantivat, f. pl.) Care are lungimea de undă mai mică decât lungimea de undă minimă a radiațiilor vizibile. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. ultraviolet.

UNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2.000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (cu sensul II după fr. onde).

X s. m. invar. A douăzeci și noua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă, care redă pe cs (la începutul cuvintelor sau în cuvinte ca „explozie”, „expoziție” etc.) sau pe gz (în cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numărul 10 în sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; în sintagma) Radiație (sau raze) X = radiație de natură electromagnetică de mică lungime de undă, care impresionează (2) placa fotografică. [Pr.: ics]

ANGSTROM, angstromi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru lungimi de undă egală cu a zecea milioana parte dintr-un milimetru. – Din fr. angstrœm.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

ROȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

MICRO'UNDĂ, microunde, s. f. (Fiz.) Undă hertziană a cărei lungime de undă este cuprinsă între 1 cm și 1 m. [Pr.: -cro-un-] – Din fr. micro-onde.

MONOCROMATIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre un fascicul de raze) Care este format din radiații cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

RUMBATRON, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

EMITE vb. 1. a elabora, a enunța, a expune, a formula. (A ~ o nouă teorie.) 2. a transmite. (Radioul ~ pe diverse lungimi de undă.) 3. v. pronunța. 4. a produce, a scoate. (~ sunete armonioase.) 5. v. scoate. 6. a scoate. (A ~ noi monede.) 7. (JUR.) a lansa. (A ~ un mandat de arestare.) 8. v. emana. 9. v. degaja.

A BRUIA ~iez tranz. (recepția unor emisiuni radiofonice sau a unor semnale electromagnetice) A perturba prin producerea unor semnale parazite cu lungime de undă identică. [Sil. bru-ia] /<fr. brouiller

INTERFEROMETRU ~e n. Aparat de măsurat (lungimile de undă, viteza de propagare a sunetelor etc.), bazat pe fenomenul interferenței. /<fr. interférometre

MONOCROMATIC ~că (~ci, ~ce) (despre fascicule de raze) Care conține radiații cu aceeași lungime de undă. /<fr. monochromatique

SCALĂ ~e f. Placă gradată a unui aparat de radio, pe care sunt indicate posturile și lungimile de undă. [ G.-D. scalei] /<ngr. skala, it. scala, germ. Skala

ULTRASCURT ~tă (~ți, ~te) Care este foarte scurt. ◊ Raze ~te radiații electromagnetice cu lungimi de undă foarte scurte, utilizate în radiofonie, medicină etc. /ultra- + scurt

ULTRAVIOLET ~tă (~ți, ~te) (despre radiații electromagnetice) Care are lungimea de undă mai mică decât cea a radiațiilor violete vizibile. Raze ~te. [Sil. -vi-o-] /<fr. ultraviolet

UNDAMETRU ~e n. Aparat pentru măsurarea lungimilor de undă (sau a frecvenței oscilațiilor electromagnetice). /<fr. ondemetre

ANGSTROM s.m. Unitate de măsură pentru lungimi de undă, care se folosește în optică, spectrografie, cristalografie și fizica atomică, egală cu 1/10000 dintr-un micron. [Pl. -mi. / Cf. fr. angström, cf. Angström – fizician suedez].

BRUIAJ s.n. Perturbare a audițiilor radiofonice ale unui post prin emiterea de semnale parazite pe lungimea de undă respectivă. [Cf. fr. brouillage].

MICRO'UNDĂ s.f. (Fiz.) Undă electromagnetică de lungime de undă (λ) foarte mică – aprox. între 1 mm (300 GHz) și 1 m (0,3 GHz). [Cf. it. microunda].

SCALĂ s.f. 1. Placă gradată pe care se pot urmări la aparatele de radio posturile și lungimile de undă. 2. Rampă (5) [în DN]. [< it. scala].

SELF s.n. (Anglicism) De unul singur, singur, propriu, însuși. ◊ Bobină de self (și s.n.) = bobină folosită în telegrafia fără fir, constituind rezistențe intercalate în circuite pentru a regla lungimea de undă. // Element prim de compunere savantă, echivalent cu auto-. [ Pl. -furi. / < engl. self].

DUBLET s.n. 1. Exemplarul al doilea al unei cărți, al unei medalii dintr-o colecție, al unei mărci poștale etc. ♦ Al doilea exemplar al unui obiect. 2. Cuvînt de aceeași origine cu altul, diferit ca formă, dar cu sens identic, intrate în limbă pe căi sau în momente diferite. 3. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă foarte apropiate. ◊ Dublet electric = dipol electric. [< fr. doublet].

FILTRA vb. I. tr. 1. A trece un lichid printr-un filtru (pentru a separa corpurile străine, impuritățile etc.). 2. A separa radiațiile de anumite lungimi de undă din alte radiații. [< fr. filtrer, it. filtrare].

INFRAROȘU, -IE adj. (Despre radiații) Care este situat în spectrul solar dincolo de limita roșie a spațiului vizibil și care are o lungime de undă superioară celei a radiațiilor roșii. // s.n. Parte a spectrului solar care cuprinde aceste radiații. [< infra- + roșu, după fr. infrarouge].

MONOCROMATIC, -Ă adj. 1. Cu o singură culoare; monocrom. 2. (Despre fascicule de raze) Format din radiații cu aceeași lungime de undă. [Cf. fr. monochromatique].

ULTRASCURT, -Ă adj. 1. Foarte scurt. 2. Raze ultrascurte (și s.f.pl.) = radiații electromagnetice cu lungimi de undă foarte scurte, utilizate în radiofonie, în medicină etc. [< ultra- + scurt, după fr. ultra-court].

UNDAMETRU s.n. Instrument de măsură a lungimilor de undă sau a frecvențelor oscilațiilor electromagnetice; ondometru, frecvențmetru. [Cf. fr. ondemètre < lat. unda – undă, gr. metron – măsură].

COERENT, -Ă adj. 1. constituit din părți care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv. 2. (fiz.; despre unde) care are aceeași lungime de undă și diferență de fază constantă în timp. (< fr. cohérent, lat. cohaerens)

CORP I. s. n. 1. organismul considerat ca un tot anatomic și funcțional; trup. ◊ trup fără cap; trunchi. 2. parte principală din ceva. ◊ corp de legi = culegere de legi; corpus. 3. porțiune de materie bine determinată. ◊ (chim.) substanță (organică sau anorganică). 4. obiect material, lucru. ◊ corp ceresc = corp natural sau artificial din spațiul cosmic; corp negru = corp capabil să absoarbă integral radiația termică incidentă, de orice lungime de undă. 5. corp delict = obiect care a servit la săvârșirea unei infracțiuni. 6. (mat.) mulțime înzestrată cu două operații (adunare și înmulțire), caracterizată prin proprietăți de asociativitate, distributivitate, precum și prin existența elementelor neutre și inverse în raport cu cele două operații. 7. corp fonetic = totalitatea sunetelor care alcătuiesc un cuvânt sau o formă gramaticală. 8. unitate cu care se măsoară mărimea literelor tipografice. 9. totalitatea persoanelor care, prin funcție sau profesiune, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ corp de balet = a) ansamblul balerinilor dintr-un teatru de operă, operetă sau estradă; b) grup de dansatori având într-un spectacol rol similar corului de operă; corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici străini acreditați pe lângă un stat. ◊ corp electoral = totalitatea persoanelor care se bucură de drept de vot la data efectuării unor alegeri. 10. mare unitate militară în alcătuirea căreia intră mai multe divizii, brigăzi și regimente de toate armele. ◊ corp de gardă = clădire sau încăpere din incinta unui obiectiv de pază ocupată de o gardă militară. II. s. m. (med.) denumire dată unor structuri anatomice. (< fr. corps, lat. corpus)

DISPERSIV, -Ă adj. 1. care permite dispersia. 2. (despre un mediu transparent) al cărui indice de refracție este dependent de lungimea de undă care îl străbate. (< fr. dispersif)

DUBLET s. n. 1. exemplarul al doilea al unei cărți, al unei medalii dintr-o colecție, mărci poștale etc. 2. cuvânt de aceeași origine cu altul, diferit ca formă, dar cu sens identic, intrat în limbă pe căi sau în momente diferite. 3. (fiz.) pereche de linii spectrale cu lungimi de undă foarte apropiate. ♦ ~ electric = dipol electric. (< fr. doublet)

FILTRA vb. I. tr. 1. a trece un lichid printr-un filtru, pentru a-l separa de corpurile străine în suspensie, de impurități, de microbi etc. 2. a selecta radiațiile de anumite lungimi de undă din alte radiații. ◊ a opri cu un filtru o parte dintre componentele monocromatice ale luminii incidente. II. refl. (despre lumină) a pătrunde printr-o perdea etc. (< fr. filtrer)

MICROANGSTROM s. m. unitate de măsură pentru lungimi de undă, a milioana parte dintr-un angstrom. (< engl. microangstrom)

MONOCROMATIC, -Ă adj. 1. monocrom (1). 2. (despre fascicule) din radiații cu aceeași lungime de undă. (< fr. monochromatique)

SELF² s. n. 1. singur, propriu, însuși. ♦ bobină de ~ (și s. n.) = bobină în telegrafia fără fir, rezistențe intercalate în circuite pentru a regla lungimea de undă. 2. (biol.) individualitatea unui organism în raport cu tot ce îl înconjură. (< engl. self)

SPECTROCOLORIMETRU s. n. 1. instrument medical pentru determinarea discromatopsiei. 2. instrument care permite determinări colorimetrice cu radiații de mai multe lungimi de undă. (< engl. spectrocolorimeter)

TERATRON s. n. instrument de văzut prin ceață care emite unde a căror lungime depășește lungimile de undă ale luminii, dar este mai scurtă decât cele folosite în radiolocație. (< fr. tératron)

ULTRASCURT, -Ă adj. 1. foarte scurt. 2. raze ~e (și s. f. pl.) = radiații electromagnetice cu lungimi de undă foarte scurte, utilizate în radiofonie, în medicină etc. (după fr. ultra-court)

ULTRAVIOLET, -Ă I. adj. (despre radiații electromagnetice; și s. f. pl.) a căror lungime de undă se situează dincolo de extremitatea violetă a spectrului. II. s. n. domeniu spectral corespunzător radiațiilor ultraviolete. (< fr. ultraviolet)

UNDAMETRU s. n. instrument de măsură a lungimilor de undă sau a frecvențelor oscilațiilor electromagnetice; ondometru, frecvențmetru. (< fr. ondomètre)

ANACÚSTICĂ (< fr.) adj. Zonă ~ = regiune a spațiului cosmic situată la peste 160 km de supr. Pămîntului, în care propagarea undelor sonore încetează (distanța dintre moleculele de aer este mai mare decît lungimea de undă a sunetului, instalîndu-se tăcerea absolută).

ondulații depoziționale (pl.), (engl.= ripple marks) structuri cu caracter → geopetal, născute la interfața unui corp de sedimente clastice mobile (nisipuri) cu mediul în care s-a acumulat (subacvatic sau subaerian). O.d. au aspect vălurit, simetric, în cazul celor generate de mișcarea valurilor și asimetric, în cazul celor generate de acțiunea unui curent de apă sau curent eolian. Funcție de factorul care le generează, ele se numesc o. de oscilații (valuri), o. de curent și o. eoliene; se diferențiază între ele și prin indicele de ondulare: raportul dintre lungimea de undă, L, a unei ondulații (distanța pe orizontală dintre două depr. succesive) și înălțimea H (distanța pe verticală între vârful crestei și fundul depr.). Sin. ripple marks. onlap (engl.), tip de discordanță în stratigrafia seismică situată la limita inf. a unei secvențe de strate orizontale sau slab înclinate, dispusă peste o secvență subiacentă cu înclinare mai mare. V. și downlap, toplap.

STAȚIE DE RADIOLOCAȚIE aparatura de radiolocație, echipamentul și documentația de lucru destinată a îndeplini o anumită misiune în cadrul unui sistem radiotehnic. După parametrii stațiile de radiolocație sunt: centimetrice (generează, emit și recepționează unde electromagnetice în gama lungimilor de undă 1-10 cm și frecvența 30.000-3000 Mhz), decimetrice (lungimi de undă 10-100 cm și frecvențe 3000-300 Mhz) și metrice (lungimi de undă 300-30 Mhz). După destinație stațiile de radiolocație sunt: de cercetare (destinate descoperirii țintelor), de dirijare (destinate teledirijării rachetelor către țintă, putând fi montate și la bordul aeronavelor) și de tragere (orientează tunurile antiaeriene către țintă).

X s. m. invar. 1. A douzeci și noua literă a alfabetului limbi române; reprezintă un grup consonantic alcătuit din o velară și o frictivă. 2. Simbol pentru cifra romană cu valoarea 10. 3. Radiație (sau raze) X = radiație electromagnetică de mică lungime de undă, situată în spectru între radiațiile ultraviolete și radiația y; este produsă prin tranzițiile electronilor de pe păturile apropiate de nucleele atomice ale elementelor grele în urma frânării unor particule cu energie cinetică mare (ex. electroni) sau a altor procese de excitare. R. X. este penetrantă, ionizantă și impresionează placa fotografică; este folosită în medicină pentru stabilirea diagnosticului (radiografiere, radioscopie, tomografiere, scintigrafie etc.) sau terapeutic, precum și în ind., pentru a constata defecte de structură; în doze mari are caracter nociv. A fost descoperită de W. Röntgen în 1895; el a numit-o r.x. deoarece nu-i cunoștea natura. Sin. radiație (sau raze) Röntgen. 2. (GENET.) Cromozomul X = cromozom care intervine în determinarea sexului; la om și la multe alte animale doi cromozomi X determină sexul feminin, pe când cariotipul XY determină sexul masculin. Înclude însă și diverse alte gene care nu au legătură cu sexul; prezența acestora pe cromozomul X explică faptul că unele boli ereditare se transmit prioritar la unul dintre sexe. De ex. hemofilia și daltonismul îi afectează în special pe bărbați, care pot primi cromozomul X cu alelă anormală de la mama purtătoare (la care însă prezența celuilalt cromozom X, normal, împiedică manifestarea tulburării respective). Prezența unuia sau mai multor cromozomi X supranumerari poate provoca diverse anomalii, ca de ex. sindromul Klinefelter (cu cariotip XXY). Lipsa unui X (cariotip XO) determină la femei sindromul Turner.

undă (< lat. unda; fr. onde; it. onda; germ. Welle; engl. wave) (Fiz.) 1. Formă de propagare a unei oscilații* în care o mărime (de ex. deplasarea unei particule) își modifică periodic [v. perioadă (2)] valoarea în jurul unei valori medii, în puncte succesive pe direcția de propagare. Reprezentarea u. prin curbe periodice sau prin valurile produse de o piatră aruncată pe o apă liniștită este o interpretare metaforică, dar permite o primă înțelegere concretă a fenomenului de propagare a unei oscilații. Vibrațiile* produse într-un punct al unui corp elastic [de ex. locul unde este lovit diapazonul (6)] se propagă în tot cuprinsul lui, prin mișcările ondulatorii ale particulelor. Vibrând, brațele diapazonului produc comprimări și dilatări succesive ale aerului înconjurător, adică variații (mici) de presiune, care se propagă din aproape în aproape în formă de u. sonore. Ajungând la timpanul urechii, pulsațiile presiunii îl fac să vibreze cu aceeași frecvență de 440 Hz* a brațelor diapazonului, creând în final senzația de sunet*. Lungimea de u. este distanța parcursă de un sistem de u. pe durata unei perioade (2) – sau distanța dintre 2 comprimări (dilatări) succesive ale aerului, sau încă, mai concret, distanța dintre 2 creste (adâncituri) ale undei produse de ex. prin scuturarea periodică a unei funii suficient de întinse. Între lungimea de undă λ, perioada de oscilație T, viteza de propagare ν a sistemului de unde și frecvența* de oscilație f există relațiile: λ = ν • T = ν/f. Considerând pentru aer ν = 340 m/s și pentru diapazon f = 440 Hz, rezultă că undele aeriene (sonore) produse de oscilațiile diapazonului au lungimea de 0,773 m. 2. U. staționară, v. interferență.

antizgomot ♦ 1. adj. inv., s. n. Împotriva zgomotului ◊ „Aeroportul internațional «Schiphol» de lângă Amsterdam va rămâne închis în cursul nopții [...] pentru avioanele care nu posedă certificate care să ateste că nu aduc prejudicii prin zgomotul produs la operațiunile de aterizare. Avioanelor care nu prezintă garanția anti-zgomot le este rezervată o singură pistă.” I.B. 5 VII 72 p. 4. ◊ „Gard anti-zgomot. Pentru a-și proteja căminul de zgomotele străzii, un locuitor din orașul Bremen (R.F.G.) a avut o idee originală: a ridicat în jurul casei sale un gard alcătuit din... ghivece uriașe de flori suprapuse.” Sc. 26 I 77 p. 5; v. și R.l. 17 V 74 p. 6, 11 II 77 p. 2, Cont. 11 V 79 p. 5. ♦ 2. s. n. ◊ „Prototipul unui nou tip de cască de protecție împotriva zgomotului a fost realizat în Anglia. Un dispozitiv montat în cască înregistrează intensitatea zgomotului și dă naștere unui «antizgomot» egal ca intensitate, dar cu o altă lungime de undă. În acest fel undele sonore se anihilează reciproc, realizându-se liniștea dorită.” Sc. 11 I 78 p. 6 (din anti- + zgomot, după fr. antibruit; PR 1972; DEX-S)

fotoenergetică s. f. (biol.) ◊ „Fotoenergetica – o nouă ramură științifică. Menirea ei constă în a cerceta influența energiei radiante a soarelui, într-o gamă largă de lungimi de undă, asupra activității vitale a organismelor vegetale și animale.” Sc. 25 VII 61 p. 3 (din fr. photoénergétique; DTN 1975; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 137; DEX, DN3)

submilimetric, -ă adj. (fiz.) Privitor la lungimi de undă mai mici de un milimetru ◊ „Informațiile referitoare la radiațiile submilimetrice ale atmosferei terestre permit identificarea existenței și deplasării unor zone active de umiditate sporită.” R.l. 23 II 78 p. 6 //din sub- + milimetric//

teratron s. (cuv. engl.; tehn.) ◊ „Teratron poate vedea prin ceață [...] Curiosul instrument este, cum era de așteptat, opera savanților britanici. El emite unde a căror lungime depășește lungimile de undă ale luminii, dar este mai mică decât cele folosite în radiolocație.” Cont. 10 IX 65 p. 9 (DEX-S)

tranzistorizat, -ă adj. Care funcționează pe bază de tranzistori ◊ „Radioreceptorul tranzistorizat «Dunărea», staționar, cu 3 lungimi de undă (lungi, medii și scurte), utilizând schema constructivă a radioreceptorului «Delta» va fi prezentat într-o casetă furniruită.” I.B. 6 I 66 p. 1; v. și Sc. 2 V 64 p. 1; v. și intruziune, policardiochinetograf [var. transistorizat] (din fr. transistorisé, engl. transistorized, it. transistorisato; DMN 1968; DN3)

aberáție s.f. 1 Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2 (fiz.) Refracția inegală a razelor de lumină care străbat o lentilă, avînd ca efect deformarea imaginii obiectului privit prin această lentilă. ◊ Aberație cromatică = descompunerea luminii și vizualizarea culorilor proprii fiecărei lungimi de undă în jurul unui obiect privit printr-o lentilă simplă, determinînd formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3 (genet.) Aberație cromozomială (sau genetică) = abatere de la numărul sau de la structura normală a cromozomilor, care afectează baza ereditară în timpul diviziunii celulare, provocînd mutații care dau naștere unor forme biologice noi. 4 (psih.) Aberație mentală = deviere parțială sau totală a activităților mentale față de normal. 5 (astron.) Unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pămînt. 6 Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate. Ceea ce spui tu e o aberație. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) aberațiúne s.f. / <fr. aberration, lat. aberrātio, -ōnis <aberrāre „a se abate; a se rătăci”.

RADIÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Emisie de unde (sonore, electromagnetice etc.) sau de particule (r. alfa, r. beta etc.). Oricare r. realizează un transport de masă și de energie, exercită o apăsare asupra corpurilor pe care cade și poate produce numeroase efecte de natură fizică, chimică sau biologică. ◊ R. electromagnetică = câmp electromagnetic variabil în timp și în spațiu, care se propagă sub formă de unde transversale, cu viteza de c. 300.000 km/h în vid; cele două componente, electrică și magnetică, oscilează în plane perpendiculare, linia de intersecție a cestora fiind însăși direcția de propagare. Bazele teoriei clasice a radiației electromagnetice au fost puse în sec. 19 de M. Faraday și J. Maxwell. Teoria cuantică a r. a apărut în 1900, fiind introdusă de Max Planck. ◊ R. alfa = radiație formată din nuclee de heliu-4 cu masa de 4,00273 u. și energia de legătură egală cu 28,11 MeV, ◊ R. beta = radiație formată din electroni și pozitroni emiși în timpul dezintegrării beta. ◊ R. canal = radiație corpusculară compusă din ionii pozitivi care au fost accelerați în câmpul electric intens al unei descărcări electrice și se propagă în spatele catodului perforat al unui tub de descărcare. Descoperită în 1886 de fizicianul german Eugen Goldstein (1850-1930). ◊ R. indusă (radiație stimulată) = proces de emitere a undelor electromagnetice de către atomi excitanți și alte sisteme cuantice sub acțiunea unei radiații exterioare (inductoare). Frecvența, faza, polarizarea și direcția radiației emise ș ia celei inductoare coincid. ◊ R. ionizantă = fluxuri de particule și de cuante electromagnetice care interacționând cu mediul duce la ionizarea atomilor și moleculelor lui. Ex.: razele Roentgen,razele gama, fluxurile de particule alfa, de electroni, pozitroni, protoni, neutroni. Poate avea efecte nocive asupra organismelor. ◊ R. optică = unde electromagnetice cu lungimea cuprinsă între 1nm și 1 mm. Pe lângă lumina percepută de ochiul uman, include de asemenea radiația IR și cea UW. ◊ Radiația solară = radiația electromagnetică și cea corpusculară a Soarelui. Radiația electromagnetică constă din unde în diapazonul de la raze gama, până la unde radio, cea corpusculară – protoni și electroni. ◊ R. terestră, radiația termică (infraroșie) a suprafeței terestre, având lungimea de undă cuprinsă între 3 și 80 mkm (micrometru.) ◊ R. termică, radiație electromagnetică emisă de o substanță aflată la o anumită temperatură pe seama energiei interne. Dacă se află în echilibru termodinamic cu substanța, se numește r.t de echilibru, iar distribuția energiei în spectrul ei determinată de legea de radiație Planck. Pentru r.t. este valabilă legea de radiație Kirchhoff. ◊ R. catodică, veche denumire (nu se mai folosește azi), pentru un flux de electroni într-o incintă vidată, emiși de catodul unui tub de descărcare. Razele catodice pot fi observate prin fluorescența sticlei pe care cad electronii într-un tub catodic. Descoperită de J. Plücker, în 1859. ◊ R. de fond, radiație ionizantă de mică intensitate prezentă la nivelul solului și în atmosferă, ca urmare a radiațiilor cosmice și a radioactivității naturale a rocilor și a solului. ◊ R. corpului negru, radiația termică a corpului absolut negru. Este o radiație de echilibru care nu depinde de natura materiei radiante și este caracterizată numai de temperatura sa. ◊ R. gamma, radiație electromagnetică cu lungimea de undă λ ≤ 1 Å, în care se manifestă proprietățile corpusculare ale luminii. Un fascicul de r. gamma este format din fotoni cu energie E = hω și impulsul p = hω/c, cu ω -pulsația. V. foton. R. cosmică v. cosmic. R. (sau raze) X vezi X. 2. R. adaptativă (BIOL.), evoluție prin care de la o specie de bază se ajunge la o serie de forme diferite, adaptate la diverse surse de hrană sau tipuri de habitate, ceea ce cu timpul duce la apariția unor specii distincte. Sin. evoluție divergentă.

LUMINESCÉNȚĂ (< fr. {i}; {s} lat. lumen „lumină”) s. f. Emisie de iradiere luminoasă electromagnetică, fenomen caracteristic unor substanțe, a cărei intensitate pe anumite lungimi de undă este mai puternică decât iradierea termică și care se datorează, în general, trecerii unui electron de la stadiul excitat la stadiul de bază (de ex. fluorescență, fosforescență, electroluminescență). L. poate fi observată în solide, lichide și gaze, minerale sau organice, fiind provocată de luminarea materialului (fotoluminescent), accelerarea electronilor (catodoluminescență), frecare (triboluminescență), ori în timpul unei reacții chimice (chemoluminescență sau bioluminescență observabilă la organismele vii – licurici, pești abisali, ciuperci sau microorganisme).

FÍLTRU (< fr., lat. m.) s. n. 1. Dispozitiv, aparat sau instalație pentru separarea particulelor solide, aflate în suspensie, dintr-un fluid (lichid sau gaz) fie cu ajutorul unui material filtrant, fie prin trecerea dirijată a fluidului printr-un sistem de șicane, fie cu ajutorul unui câmp electric. ◊ F. de aer = a) f. care servește la curățirea de impurități a aerului carburant introdus în cilindrii motorului; b. instalație folosită pentru captarea prafului format în atmosfera diferitelor locuri de muncă din subteran, în urma executării operațiilor miniere. ◊ Hârtie de f. = hârtie poroasă specială, fabricată din bumbac pur, care servește ca material filtrant. ◊ F. electrostatic = f. pentru epurarea gazelor, în care particulele se încarcă cu sarcini electrice negative sub acțiunea unui câmp electric și migrează spre electrozii pozitivi, de unde sunt colectate. ◊ F. biologic = oxidant biochimic folosit pentru mineralizarea substanțelor organice poluante din apa reziduală și din deșeurile solide rezultate în cabina spațială unde se află echipajul. Se folosesc microorganisme care se dezvoltă la suprafața unui material filtrant cu structură poroasă. 2. F. electric = circuit electric format din condensatoare și bobine (condensatoare și rezistoare) care separă oscilațiile de diferite frecvențe, lăsând să treacă sau oprind oscilațiile dintr-o anumită bandă de frecvență. 3. (FIZ.) Placă de sticlă colorată folosită la unele instrumente optice pentru filtrare. ◊ F. optic = dispozitiv care absoarbe radiațiile electromagnetice de orice lungime de undă (f. neutru) sau de anumite lungimi de undă (f. selectiv), care îl străbat. 4. Aparat electric cu ajutorul căruia se filtrează cafeaua; p. ext. cafeaua obținută în acest mod. 5. (MAT.) Familie de mulțimi cu anumite proprietăți topologice.

FIZEAU [fizo], Armand-Hippolyte-Louis (1819-1896), fizician francez. Contribuții în optică, fizica cristalelor, astronomie. A determinat viteza luminii (1849) și a extins efectul Doppler în optică (efectul Doppler-F.). A utilizat lungimea de undă a undelor luminoase ca etalon de lungime.

FLUORESCÉNȚĂ (< fr.) s. f. Proprietate a unor substanțe, numite fluorescente, de a emite lumină un timp foarte scurt (până la 10^-9 s) când sunt iradiate cu radiații de o anumită lungime de undă (radiații ultraviolete, radiații X etc.). Pe f. unor substanțe (sulfat de chinină, fluoresceină) se bazează unele teste clinice (fluoroscopia și fluorometria).

FOTÓN (< fr. {i}; {s} gr. phot- „lumină”) s. m. Particulă elementară asociată câmpului electromagnetic cu masă de repaus și sarcină electrică nule. Emis numai în mișcare (viteza 3 • 10⁸ m/s, viteza luminii), f. are energie, impuls și spin. Posedă proprietăți ondulatorii (frecvență, lungime de undă etc.). Radiațiile electromagnetice sunt considerate un flux de f.

FRAUNHOFER [fráunhɔ:fər], Joseph von (1787-1826), fizician german. Contribuții în optică (perfecționarea lunetei), spectroscopie (a inițiat analiza spectrală) și astronomie (spectrele stelelor). A descoperit (1814) 576 de linii întunecate în spectrul solar (liniile F.) și le-a determinat lungimile de undă, notând principalele șapte linii prin literele A-G (notația F.).

METALOÓPTICĂ (< metalo- + optică) s. f. Ramură a fizicii care studiază interacțiunea metalelor cu undele electromagnetice, dintr-un domeniu larg de lungimi de undă, inclusiv domeniul optic.

MÉTRU (< fr., lat.) s. m. 1. Unitate de măsură fundamentală pentru lungime (simbol: m); potrivit definiției adoptate în 1983 de Conferința XVII generală de măsuri și greutăți, m. este egal cu distanța parcursă de lumină în vid în 1/299.792.458 secunde. Prima definiție a m. ca „a zecea milioana parte din lungimea sfertului meridianului terestru” datează din 1791. În 1889, a fost definit ca „lungimea prototipului internațional”, de platină iradiată, denumit m. etalon, păstrat la Sèvres (Franța). În 1960, m. a fost definit ca fiind egal cu 1.650.763,73 lungimi de undă în vid ale radiației care corespunde tranziției atomului de kripton 86 între nivelele energetice 2p₁₀ și 5d₅. ◊ M. pe secundă (simbol: m/s) = unitate de măsură pentru viteză. ◊ M. pe secundă la pătrat (simbol m/s²) = unitate de măsură pentru accelerație. V. cub, pătrat. ♦ Riglă de lemn, de metal, de material plastic etc., care au, de regulă, lungimea de un m. (1) și sunt divizate în centimetri sau milimetri, servind la efectuarea măsurătorilor. ♦ Bucată de lemn (de foc) înaltă și lată de c. un m. 2. Grup de silabe, constituind unitatea de măsură a unui vers; p. ext., ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 3. (MUZ.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată, de obicei, de accente tari sau slabe.

ÓPTIC, -Ă (< fr.; {s} gr. optikos „relativ la vedere”) adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la ochi, la vedere. ◊ Nerv o. = nerv care transmite informațiile vizuale de la ochi la centru respectiv din creier. 2. Care se bazează pe lumină, privitor la fenomenele luminoase; care aparține obiectului de studiu al opticii (II, 1). ◊ Drum o. v. drum. Iluzie o. v. iluzie. ◊ Optic-activ = (despre substanțe) care prezintă activitate optică. V. activitate. II S. f. 1. Ramură a fizicii care studiază natura luminii, fenomenele legate de emisia, absorbția, propagarea și interacțiunea ei cu materia radiațiile electromagnetice din domeniul ultraviolet (inclusiv razele Röntgen moi) și cel infraroșu până la undele radio milimetrice, precum și metodele de măsurare a mărimilor care le caracterizează, construcția și funcționarea instrumentelor bazate pe lumină etc. Cuprinde: o. geometrică (studiază propagarea razelor luminoase și proiectarea geometrică a instrumentelor optice); o. fizică (studiază natura ondulatorie și fotonică a luminii, fotometria etc.); o. acustică (studiază proprietățile optice ale substanțelor la aplicarea undelor sonore); o. neliniară (se ocupă cu propagarea undelor electromagnetice de putere mare, ca de ex. fasciculele laser, în mediile solide, lichide și gazoase). Optica fibrelor (studiază propagarea luminii și transmiterea informației prin ghiduri de lumină); metodele ei se folosesc în telecomunicația optică la aparatele medicale (iluminarea rinofaringelui, stomacului ș.a.), la filmarea cu viteze mari, în fizica nucleară, fototelegrafie, telemetrie, tehnica de calcul, acustica ș.a. O. integrală (studiază sistemele optice miniaturale cu conductoare de lumină peliculare având grosimi de ordinul lungimii de undă a luminii). O. neutronică (studiază interacțiunea neutronilor lenți cu substanța în condiții în care proprietățile ondulatorii ale neutronilor ca difracția, polarizarea ș.a. se manifestă destul de pronunțat). ◊ O. electronică = capitol al electromagnetismului care studiază mișcarea fasciculelor de particule încărcate cu sarcini electrice (ex. electroni) în câmpuri electrice sau magnetice, care determină focalizarea lor și și obținerea unor imagini electronice. 2. Aspect special pe care îl ia un obiect văzut la distanță dintr-un punct determinat. 3. Fig. Mod, fel de a vedea și de a interpreta lucrurile, fenomenele; concepție, punct de vedere.

PASCHEN [páʃən], Louis Carl Heinrich Friedrich (1865-1947), fizician german. Prof. univ. la Tübingen, Bonn și Berlin. Studii asupra razelor infraroșii și asupra măsurii lungimilor de undă liniare ale hidrogenului și heliului. A verificat experimental (1916) teoria atomică relativistă a lui S. Sommerfeld.

POMPÁJ (< fr.) s. n. Acțiunea de a pompa. ♦ (TEHN.) Fenomen negativ care apare în funcționarea compresoarelor cu rotor, când debitul scade sub valoarea critică și care provoacă întreruperea debitării fluidului, trepidații etc. ◊ P. de adâncime = metodă de extracție a țițeiului din sonde cu ajutorul unor pompe speciale, introduse în partea de jos a găurii de sondă, sub nivelul lichidului. ◊ (FIZ.) P. optic = excitare a atomilor sau a ionilor activi ai unui laser, care are drept rezultat ridicarea acestora pe un anumit nivel energetic metastabil, superior; se realizează prin iluminarea intensă din exterior cu radiații de o anumită lungime de undă sau prin producerea unei descărcări electrice în chiar mediul activ.

PURCELL [pə:sl], Edward Mills (1912-1997), fizician și astronom american. Prof. univ. la Harvard. Independent de F. Blochm a descoperit (1946) efectul rezonanței magnetice nucleare. Împreună cu R. Pound, a realizat (1950) inversia populațiilor spinilor nucleari prin inversia rapidă a sensului câmpului magnetic; împreună cu W. Ewin, a descoperit (1951) emisia hidrogenului neutru interstelar cu lungimea de undă de 21 cm. Premiul Nobel pentru fizică (1952), împreună cu F. Bloch.

INTERFEROMÉTRU (< fr. {i}; {s} fr. interférence „interferență” + gr. metron „măsură”) s. n. Instrument optic care se bazează pe fenomenul interferenței luminii și care poate servi la determinarea lungimilor de undă sonore sau luminoase, a unor dimensiuni liniare (lungimi, grosimi etc.) în astronomie (la măsurarea diametrului aparent al stelelor sau a distanței unghiulare dintre componentele unei stele duble), la măsurarea indicilor de refracție etc. ♦ I. acustic = instrument folosit pentru determinarea vitezei de propagare a sunetelor în medii fluide, formând un sistem de unde staționare (ex. tubul lui Kundt).

RADIOASTRONOMÍE (< fr.) s. f. Capitol al astronomiei care studiază corpurile cerești prin măsurarea energiei pe care acestea o emit sau o reflectă, în lungimi de undă radio. R. s-a dezvoltat în ultima jumătate a sec. 20 sub impulsul progreselor acumulate în domeniul electronicii. S-au realizat uriașe antene de radiolocație concave, receptoare din ce în ce mai perfecționate, metode mai bune de procesare a datelor obținute, radiointerferometre pentru studierea radioundelor emise de corpurile cerești. Radioundele pe care ionosfera le lasă s-o străbată au lungimile de unde cuprinse între câțiva milimetri și aproximativ 20 m. Pe sateliții artificiali și pe rachetele cosmice se pot recepționa unde radio cu lungimi de undă și mai mari. Unele radiounde emise de corpurile cerești sunt produse prin procese termice, altele prin accelerarea electronilor în câmpuri magnetice (mecanism sincrotronic) etc. Prin procedee radar se pot trimite fascicule de unde radio asupra meteoriților, Lunii, planetelor și Soarelui, observându-se radio-ecoul. Pe baza lor s-a constituit astronomia-radar, capitol al r. Cu aceste mijloace s-au studiat curenții meteoritici în timpul zilei și pe vreme noroasă și s-au determinat cu mare precizie distanțele în sistemul solar. Deoarece undele radar pot străbate chiar printr-un strat dens de nori, cu ajutorul lor s-au obținut singurele hărți ale suprafeței planetei Venus; de asemenea, studiile prin unde radio și radar au pus în evidență structura nisipoasă a suprafeței Lunii înainte de aselenizare. R. a adus noi cunoștințe despre Soare, Lună și planete, despre Galaxia noastră și Metagalaxie. R. a pus în evidență forma spirală a brațelor Galaxiei noastre, a adus date privind legătura dintre razele cosmice și exploziile de supernove în care iau naștere radiounde, a permis sondarea celor mai îndepărtate regiuni accesibile ale Metagalaxiei. R. a dat posibilitatea realizării de studii detaliate asupra mediului interstelar din Galaxia noastră și și a dus la descoperirea unor corpuri cosmice neidentificate anterior (de ex. pulsari, quasari). Radiosursele extragalactice, radiogalaxiile, emițând în domeniul undelor radio mult mai mult ca galaxiile obișnuite, și în special cvasistelele, obiecte cosmice extragalactice de aspect punctal, intense emițătoare de radiounde, sunt cele mai îndepărtate corpuri cerești identificate. Distanța până la care se poate ajunge în spațiu cu radiotelescoapele este de câteva ori mai mare ca aceea la care se ajunge cu telescopul de 5 m diametru. Primele radiounde din Galaxia noastră au fost recepționate de K. Jansky în 1931 (dar comunicată în 1932). Emisia radio a Soarelui a fost observată în 1942, prima radiosursă (Lebăda A) a fost detectată în 1946, iar emisia hidrogenului neutru în linia de 21 cm a fost observată în 1951. R. are o deosebită importanță în studierea structurii Universului.

X, x, s. m. 1. A douăzeci și noua literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă, care redă pe cs (la începutul cuvintelor sau în cuvinte ca „explozie”, „expoziție” etc.) sau pe gz (în cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numărul 10 în sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; în sintagma) Radiație (sau raze) X = radiație de natură electromagnetică de mică lungime de undă, care impresionează placa fotografică. [Pr.: ics. – Pl. și (1, n.) x-uri]

ÅNGSTRÖM, ångströmi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru lungimi de undă egală cu a zecea milioana parte dintr-un milimetru. – Din fr. angstrœm.

ULTRASCURT, -Ă, ultrascurți, -te, adj. 1. Care este foarte scurt. 2. (În sintagma) Raze ultrascurte (și substantivat, f. pl.) = radiații electromagnetice cu lungimi de undă foarte scurte, utilizate în radiofonie, în medicină etc. – Ultra- + scurt (2 după fr. ultra-court).

UNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2.000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (pentru sensul II, după fr. onde).

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus.

CULOARE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloare s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.

ROȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

RUMBATRON, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

LUMINĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis).

ADAPTOR, -OARE, adaptori, -oare, adj. Care servește la adaptarea unui aparat de radiorecepție la o lungime de undă.

MICRO'UNDĂ, microunde, s. f. (Fiz.) Undă hertziană a cărei lungime de undă este cuprinsă între 1 cm și 1 m. [Pr.: -cro-un-] – Din fr. micro-onde.

MONOCROMATIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

FILTRA, filtrez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la fluide) A trece printr-un filtru sau prin alt mediu permeabil, pentru a curăța de impurități, de microbi etc. A filtra apa. ◊ Refl. pas. Picăturile de apă filtrîndu-se îndelung... își leapădă și infinitezimalele impurități, atingînd cel mai înalt grad și cea mai mare intensitate a clarității. BOGZA, C. O. 110. 2. A izola (cu ajutorul unui mediu transparent-colorat) radiațiile de anumite lungimi de undă din radiația produsă de un izvor de lumină. ♦ Refl. (În limbaj curent; despre lumină) A pătrunde, a se strecura (printr-o fereastră, o crăpătură etc.). Lumina se filtra în sală pe fereastra ce da în curtea interioară. CĂLUGĂRU, O. P. 450. ♦ A izola dintr-un complex de oscilații cu frecvențe diferite oscilațiile care au frecvențele cuprinse între anumite limite.

FILTRU, filtre și filtruri, s. n. 1. Dispozitiv, aparat sau instalație care separă cu ajutorul unui material filtrant particulele solide, microbii, gazele etc. dintr-un fluid. De-abia mai răsuflăm Prin negura de pulbere uscată... Pe nări ni s-au format depozite impure, Ca rămășițe-n filtrurile vechi. CAMIL PETRESCU, V. 15. ◊ Hîrtie (de) filtru = hîrtie poroasă, specială, fabricată din bumbac pur, care servește la separarea substanțelor solide în suspensie sau a impurităților dintr-un lichid. 2. Mediu transparent-colorat (sticlă, lichid) care servește la izolarea radiațiilor de anumite lungimi de undă dintr-o radiație produsă de un izvor de lumină. ♦ Sistem de circuite electrice, sonore etc. cu care se separă, dintr-un complex, oscilațiile cu frecvențele cuprinse între anumite limite. 3. Dispozitiv special (de obicei de porțelan sau de sticlă) prin care se trece cafeaua după ce a fost fiartă; p. ext. cafeaua obținută în acest fel. Îmi aduc aminte că în trecut mulți poeți își scriau poemele pe colțuri de mese prin cafenele... Între versurile așternute în aburul alcoolului și al filtrurilor și aceste rînduri scrise pe spata unui război mecanic, e o distanță care desparte două lumi, două categorii de poeți. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 9/3. ♦ (În superstiții) Băutură cu puteri magice. Ca în toate riturile magice, [întîlnim în Antile] influențe miraculoase ale băuturilor preparate, filtruri, otrăvuri, narcotice. V. ROM. aprilie 1954, 64.

INFRAROȘU², -IE, infraroșii, adj. (Despre radiații) Care face parte din spectrul solar și este situat dincolo de limita roșie a domeniului vizibil, avînd o lungime de undă mai mare decît lungimea de undă a radiațiilor roșii. Raze infraroșii.

LUNGIME, lungimi, s. f. 1. Dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei figuri geometrice. Se aude huruitul greoi al roții și scrîșnetul strident al ferăstraielor spintecînd, în toată lungimea lor, trunchiurile nefericite ale brazilor. BOGZA, C. O. 129. Toată lungimea păretelui din fund, dacă lungime s-ar fi putut numi, era prinsă de o laviță îngustă. HOGAȘ, M. N. 78. 2. Durată. Lungimea nopților de iarnă. Lungimea discursului. 3. (Fiz.; în expr.) Lungime de undă v. undă.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 12) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 8, 9, 10, 11) ochiuri, s. n. I. 1. Fiecare dintre cele două organe de formă globulară, sticloase, așezate în chip simetric în partea din față a capului; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele etc., irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal ori al unei insecte, indiferent de structura lui. Avea, precum, desigur, trebuie să fi avînd și astăzi, niște ochi mici și cenușii, de o strălucire stranie. HOGAȘ, DR. II 120. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april, Cu ochii mari și umezi, cu zîmbet de copil. EMINESCU, O. I 128. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune cînd la o faptă rea se răspunde cu altă faptă de aceeași măsură; cum e fapta, așa și răsplata. Prinde orbul, scoate-i ochii, se zice cînd cineva te păgubește fără să-l poți trage la răspundere. Banul e ochiul dracului (= banul e o ispită care te poate duce la multe rele). ◊ Fig. Rămîne Toamna singură pe zare, Privind cu ochiu-i tulbure și mare. D. BOTEZ, P. O. 35. Ei fac din noapte ziuă, ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. ◊ Albul ochiului v. alb. Coada ochiului v. coadă. Ochi de broască v. broască. Ochi de bou v. bou. ◊ Loc. adv. Văzînd cu ochii = foarte repede, pe zi ce trece. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii. CREANGĂ, P. 76. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, în aparență, ca să vadă sau să creadă oamenii că s-a făcut. ◊ Expr. Ochii lumii = opinia publică. Ea riscă a-și compromite reputația în ochii lumii. BOLINTINEANU, O. 382. Cu ochii închiși v. închis. Cît te-ai freca (sau șterge) la ochi = foarte repede, cît ai bate din palme. Numai ochi și urechi = foarte atent. Se ridică – numai ochi și urechi. GALAN, B. I 54. A scoate cuiva ochii (cu ceva) = a-i aduce aminte cuiva cu răutate de anumite fapte ale sale, de anumite atitudini proprii sau de faptele altora dar care îl privesc; a-i scoate pe nas. Hojma mă morocănește și-mi scoate ochii cu cele tinere. CREANGĂ, P. 122. A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit (gata să se trezească la cel mai mic zgomot); a dormi iepurește. Cît vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cît cuprinzi cu privirea, pînă la depărtări foarte mari. Nimeni, nimic, cît vedeai cu ochiul. DUMITRIU, N. 14. (A vedea) cu ochii liberi v. liber. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi fost de față la o întîmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a privi prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii (sau ca de doi ochi) din cap = a păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. Avea vodă Calimah o iapă arăbească și o păzeau slujitorii ca ochii din cap. SADOVEANU, O. I 462. Să îngrijești de calul meu ca de doi ochi din cap. CREANGĂ, P. 208. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcînd o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. Îmi arătă, din ochi, pe frate-meu. SADOVEANU, O. I 434. A iubi pe cineva sau a-i îi drag cineva ca (sau mai mult decît) ochii din cap = a iubi pe cineva din tot sufletul, peste măsură. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Îl iubeau mai mult decît ochii din cap. DRĂGHICI, R. 3. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau ceva. E mîndru și fetelor le curg ochii după el. SADOVEANU, la TDRG. Li se scurgeau ochii după dînșii. ISPIRESCU, L. 24. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ochi = a nu-i fi cuiva pe plac, a-i fi cuiva nesuferit. Fetele împăratului însă priveau la verișor cum privește cînele pe mîță și li era drag ca sarea-n ochi. CREANGĂ, P. 231. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a nu putea suferi pe cineva, a fi mînios pe cineva. Cu toate că el se nevoiește... să îl iubesc, însă eu din zi în zi îl uresc mai mult și n-am ochi să-l văz. GORJAN, H. II 123. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a simpatiza (sau a fi ostil, a nu avea la inimă) pe cineva. Nu se căia de loc că l-a. primit la curtea sa, ba încă începuse a-l privi cu ochi buni. ISPIRESCU, L. 126. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are la ochi pe Chiriac. CARAGIALE, O. I 48. Știu bine la ce ochi răi mă aveți cu toții. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mînie. Se făcu foc și pară de mînie, se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor. ISPIRESCU, L. 27. Nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz. CREANGĂ, P. 190. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întîlni pe cineva (pe neașteptate). Mîine sau poimîine, streinul care doarme sus are să dea ochii cu d. Demetru Demetrian. C. PETRESCU, A. 295. N-ar fi vrut să dea ochii cu nimeni. BART, E. 213. A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a întîlni întîmplător pe cineva, a vedea ceva care din întîmplare îți iese în cale; a zări. Mergînd așa, pe vremea cînd soarele se-ngînă Cu noaptea, a dat Sînger cu ochii de-o fîntînă. COȘBUC, P. II 183. Cînd a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Colonelul... dă cu ochii de sarbedul romîn Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrîn. ALECSANDRI, O. 244. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprîncene = e evident, e clar, e cusut cu ață albă. Prea cu ochi și cu sprîncene erau însă glumele lui încît ea să nu-l priceapă. La TDRG. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice cînd cineva este în agonie, cînd moare. (În imprecații) În cap ochii să i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins. ALECSANDRI, P. I 7. A face (sau a deschide) ochii mari v. mare. A i se face (cuiva) negru înaintea ochilor = a se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. A face (cuiva) ochi dulci = a arunca (cuiva) priviri de dragoste, a privi galeș. (A fi) cu ochii în patru v. patru. A avea (sau a fi cu) ochii pe cineva = a nu pierde pe cineva din vedere, a urmări cu atenție mișcările cuiva (în care nu te încrezi). Să știi că am să am ochii pe dumneata. C. PETRESCU, R. DR. 249. A pune (o armă) la ochi (sau a lua la ochi) = a ținti, a ochi. Petru își încordă arcul, îl luă la ochi, săgeata zbură și în aceeași clipă se văzu trupul lui Malaspina căzînd. GANE, N. II 86. Cînd fură aproape de lup de o bătaie de săgeată, puse Făt-Frumos arcul la ochi. ISPIRESCU, L. 75. A lua (pe cineva) la ochi = a avea anumite bănuieli (cu privire la cineva), a supraveghea atent mișcările cuiva, a suspecta. Ți s-a părut că drumurile tale sînt închise pentru totdeauna... din pricina portarului care te luase la ochi. PAS, Z. I 261. A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru fără o cercetare prealabilă, în mod superficial; a face foarte ușor un lucru, fără dificultate. între patru ochi = numai între două persoane, fără martori, în intimitate. A face cu ochiul v. face. A face ochi v. face. A deschide ochii v. deschide. A deschide (sau a i se deschide) cuiva ochii v. deschide. A închide ochii v. închide. A închide (cuiva) ochii v. închide. A da ochii peste cap v. da. A lega la ochi (pe cineva) v. lega. A se băga în ochii cuiva v. băga. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. Plin ochi = plin de tot. Într-o clipă fu adusă dinaintea ei o cofă plină ochi. GANE, N. 44. ◊ (Familiar) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care se uită cruciș sau, fig., despre cel care rîvnește la două lucruri odată. (Arătînd intensitatea cu care se săvîrșește o acțiune) (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cît poate, din răsputeri. Moș Nichifor fugea de cărăușie de-și scotea ochii. CREANGĂ, P. 107. 2. (La pl., urmat de determinarea «buni» sau «slabi») Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere. Ai ochi mai buni și te rog să-mi vii tu în ajutor. C. PETRESCU, C. V. 247. ◊ Expr. A lua (cuiva) ochii v. lua. A bate la ochi v. bate. A nu-și crede ochilor v. crede. ♦ (Mai ales la pl.) Privire, uitătură. Pe stradă, trecătorii, puțini la număr, alergau cu ochii în pămînt. C. PETRESCU, A. 468. Draga mea fără cuvinte, Doar din ochi pricepe toate. TOPÎRCEANU, B. 58. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (În apostrofări) Să nu te văd în ochi! ▭ Depărtează-te din ochii-mi. CONACHI, P. 84. ◊ Loc. adv. Cu ochii pierduți = cu privire neconcentrată, privind în vag, în extaz. Se uita cu ochii pierduți de bucurie cînd la moșneag, cînd la Maranda. MIRONESCU, S. A. 83. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră, în raza noastră vizuală; b) acum, în prezent, în timpul vieții noastre. Societatea noastră se construiește sub ochii noștri. V. ROM. decembrie 1953, 261. În ochii cuiva = în conștiința cuiva, după părerea cuiva. Dinastia este condamnată în ochii poporului romîn. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. Ochi în ochi = privind unul în ochii celuilalt. Au ascultat o clipă, pe urmă, ochi în ochi, și-au zîmbit. GALAN, Z. R. 201. S-o vadă cum șade ochi în ochi cu Ion. REBREANU, I. 24. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi cu indiferență, nepăsător, rece, înmărmurit. Constandin îl privea cu ochi de piatră. DUMITRIU, N. 248. A privi cu ochi mari = a) a fi uimit de ceea ce vede; b) a i se dilata ochii de mînie, furie etc. Mă privește cu ochii mari de copil furios. CAMIL PETRESCU, U. N. 82. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia fără măsurători precise, examinînd numai cu privirea. Tot chibzuia, parcă măsura așa din ochi depărtarea. MIRONESCU, S. A. 119. A vinde (a da sau a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi (pe cineva) din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. El necontenit o sorbea din ochi și se minuna cum îi ședea de bine culcată pe canapea. GANE, N. II 123. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva (pe furiș), cu dragoste, cu plăcere. Smărăndița începe, din cînd în cînd, a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. A (-și) arunca ochii = a) a privi repede, în treacăt. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă. CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. A pierde pe cineva (sau ceva) din ochi = a nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează sau de care te depărtezi. A pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a iubi nespus. O iubeau... pe fată de-o pierdeau din ochi. CARAGIALE, O. III 103. Încotro vede cu ochii (sau unde îl duc ochii) = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. Inima-mi e moartă și braul fără putere, mergeți unde vă vor duce ochii, căci oriunde, tot mai bine veți fi decît cu mine. GANE, N. I 212. 3. (La pl.) Obraz, față. N-apucaseră a vedea la ochi pe înfricoșatul Șoiman. SADOVEANU, O. VII 139. Să nu te speli pe ochi din cană. ȘEZ. VI 24. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. Spune-mi verde-n ochi, ca să știu ce leac trebuie să-ți fac. CREANGĂ, Ia TDRG. Un copil de ieri să mă batjocorească de la ochi! ALECSANDRI, T. 233. II. (Prin analogie) 1. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. Sunară la ușa... cu nenumărate ochiuri de geamlîc. DUMITRIU, B. F. 91. Și-au mers pînă la fereastră și să uitară pe ochiul ferestrei, cum mănîncă tată-so. RETEGANUL, P. I 44. ♦ Mică deschizătură (de obicei închisă cu sticlă) făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. Prin ochiul colbăit și galbăn care ținea loc de fereastră, intra lumina și punea o pată lungă în mijlocul casei. SADOVEANU, O. III 563. 2. Porțiune de loc, de obicei în formă circulară, acoperită cu altceva (zăpadă, verdeață, nisip etc.) decît mediul înconjurător. Un ropot de ploaie spală cele din urmă ochiuri zgurite de omăt. C. PETRESCU, R. DR. 312. Aice era un ochi de pămînt verde, ca un ostrov în mare. SBIERA, P. 227. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 64. 3. Întindere de apă (în formă rotundă), în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură (v. baltă); loc unde se adună și stagnează apa (v. băltoacă). O suliță îngustă plină de noroi și de ochiuri întunecoase de apă. SADOVEANU, P. 162. Ochiurile de baltă pitite după zidul întunecat al papurei. C. PETRESCU, S. 24. Ochiurile de apă stătută înghețaseră și gîștele nu mai aveau unde să se scalde. DUNĂREANU, CH. 75. ♦ Vîrtej de apă, bulboană. Peste adîncimi se fac ochiuri care rotesc în loc. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Buclă formată prin îndoirea unei sfori și petrecerea unuia dintre capete prin îndoitură; laț. Făcuse un nod prost... care nu prindea decît cu două din ochiuri. DUMITRIU, P. F. 12. La celălalt capăt [funia] are băgat un șumuiog... de paie, care intră într-un ochi, ureche sau laț. PAMFILE, A. R. 204. Un ștreang... aluneca pe un ochi. ODOBESCU, S. I 442. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) dintre firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. Zece ochi pe fiecare cîrlig. Doi ochi scăpați. ▭ Vietățile undelor... le arunci în ochiurile plășilor late. DELAVRANCEA, S. 64. Volocul... de prins pește se face în două feluri: țesut și împletit în ochiuri. ȘEZ. IV 113. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. Orificiu (pe partea superioară a unei mașini de gătit) pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. (Mai ales la pl.) Mîncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămînă întreg (cu albușul coagulat în jurul lui) 7. Mugur. Fiecare bucată [de cartof] să aibă un colț, ochi sau mugur în mijloc, din care va naște și va crește viitorul fir. PAMFILE, A. R. 189. Cîrligul este o bucată de viță. avînd un ochi sub nodul de unde se taie și altul deasupra lui. I. IONESCU, P. 247. 8. Despărțitură, compartiment într-o magazie, un hambar, o pivniță etc.; boxă. 9. Pată colorată de pe penele de la coada păunului. 10. Picătură rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. (În expr.) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. Ochi de pisică = disc de sticlă (montat într-o garnitură metalică) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele.Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri, cărți de joc etc. Vrei să iei zăce ochi de caro cu nouă ochi de treflă? ALECSANDRI, T. 1202. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice alta. FILIMON, C. 154. 12. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. Jarul focului creștea, clipind din ochi nenumărați de pietre scumpe. SADOVEANU, F. J. 369. Un ochi de lumină galbenă, sfioasă, pîlpîie o clipă și adoarme iute. REBREANU, N. 111. Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brîu și l-a răpit. COȘBUC, P. I 124. III. Compuse: 1. Ochiul-boului = nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, asemănătoare cu florile simple, albe sau viu colorate (specii de Leucanthenum, Aster, Chrysanthemum); steliță. Ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată (Plantago arenaria). Ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri).

RAZĂ, raze, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări, care arată izvorul luminii) Linie dreaptă în care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. Frunzele sînt niște laboratoare misterioase, care, utilizînd energia razelor solare, iau cărbunele din aer. MARINESCU, P. A. 39. Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare. GOGA, C. P. 130. Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază. EMINESCU, O. I 168. ◊ Fig. În sufletele lor stăruiește o rază de lumină. SADOVEANU, E. 106. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. Omul... scotea un caiet din buzunar, și, desfăcîndu-l în raza lămpii, începea să citească. GALACTION, O. I 307. În jurul frunții sale plutește-o blîndă rază. EFTIMIU, Î. 153. Petre Majă – adimenit, Din somn dulce s-a trezit. O! minune! ce să vază în a zilei albă rază? Vede-acum cu ochi deschiși Ce-a văzut cu ochi închiși. ALECSANDRI, P. II 109. ◊ Fig. Am zvîrlit asupră-ți, crudo, vălul alb de poezie Și paloarei tale raza inocenței eu i-am dat. EMINESCU, O. I 29. Contemporanii... mei își aduc aminte ce erau țiganii acum 50 de ani, chiar atunci cînd razele civilizațiunii moderne îmblînzise moravurile. KOGĂLNICEANU, S. A. 193. 2. Fig. Pîlpîire. O rază din vremile-apuse E cîntecul celor ce trec. COȘBUC, P. II 94. Dîndu-mi din ochiul tău senin o rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins. EMINESCU, O. I 191. A morții stinse raze trist în ochi îi amurgesc. BELDICEANU, P. 123. ♦ Licărire, semn slab de... La cine pot să aflu o rază de-ndurare? ALECSANDRI, T. II 121. 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze infraroșii v. infraroșu. Raze ultraviolete v. ultraviolet. Raze X (sau Roentgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decît acelea ale luminii. Roentgen descoperă razele X. MARINESCU, P. A. 32. 4. (Geom.) Distanța din centrul unui cerc pînă la orice punct de pe circumferință sau din centrul unei sfere pînă la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță pînă la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. Niagara, cea cu ecoul uruind noaptea pe o rază de șaizeci de kilometri. C. PETRESCU, C. V. 181. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc pînă unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Regional) Ramificație a coarnelor cerbului. Cerbul cu douăsprezece raze e mai prejos de așteptări. SADOVEANU, V. F. 90. [Cerbul] au luat o căpiță cu razele și au rădicat-o în sus și au ascuns pe soră-sa sub dînsa. SBIERA, P. 174. 7. Par folosit ca sprijin; proptea. Văzînd-o că se leagănă în toate părțile, ziceau: paserei acesteia îi trebuie raze, ca să nu se răstoarne. MARIAN, O. II 392. ♦ Fiecare dintre fofezele unei vîrtelnițe. La capătul răscrucilor sînt cele patru fofeze, numite și... raze. PAMFILE, I. C. 259.

RUMBATRON, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice cu lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului.

ULTRASCURTĂ, ultrascurte, adj. f. (În expr.) Raze ultrascurte = radiații electromagnetice cu lungimi de undă foarte scurte, utilizate în radiofonie, medicină etc.

ULTRAVIOLET, -Ă, ultravioleți, -te, adj. (Despre radiații electromagnetice) Care are lungimi de undă mai mici decît lungimea de undă minimă a radiațiilor violete vizibile. ◊ Raze ultraviolete = radiații neluminoase, mai refractabile decît violetul din spectrul solar (și avînd proprietăți terapeutice). Spațiile interplanetare sînt străbătute de razele ultraviolete emise de soare. MARINESCU, P. A. 41.

UNDAMETRU, undametre, s. n. Instrument pentru măsurarea lungimilor de undă sau a frecvențelor oscilațiilor electromagnetice.

UNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică, ușoară, de ridicare și coborîre (v. val, talaz); p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). Priveam în unda limpede jocul peștilor care fulgerau prin lumina apei ca niște săgeți de argint. SADOVEANU, O. VII 294. Bătrîne Olt! – cu buza arsă Îți sărutăm unda căruntă. GOGA, P. 15. Unde zglobii împrejur clipotind se-nălțau curioase, Nava plutea ușurel, fără pilot în lumină. TOPÎRCEANU, P. 47. Pîrîului se tînguiește-o floare: Ce blînd erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. CERNA, P. 92. ◊ Fig. Undele poporului se despică îndată sub pașii lor... și se închid după ei. BOLINTINEANU, O. 287. (Cu aluzie la mișcarea ondulatorie a apei) O părere de rău cumplită îi aduse în piept o undă de dor. SADOVEANU, O. II 29. Intra, oare, în tulburarea mea și ceva din prestigiul acelui obraz atît de drag... sub undele arămii ale părului? GALACTION, O. I 58. Era fără îndoială un paroxism, o undă de nebunie în furia ei. CAMIL PETRESCU, U. N. 93. Pe fața femeii trecu o undă de înviorare. REBREANU, R. II 65. ◊ Expr. A ieși în undă = a ieși la suprafață, a se afirma. Vroința să ne fie tare și vom ieși iar în undă. ALECSANDRI, S. 110. Sfînta dreptate a ieșit în undă pentru toți. id. T. III 1470. (Despre lichide) A da în undă v. da³ (II 9). ♦ Șuvoi, torent. Am trecut eu Tazlăul de-amu vro trei zile, după bureți, da m-o prins unda dincoace și n-am mai putut trece-napoi. HOGAȘ, M. N. 212. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care se abate în trîmbe, fără continuitate. Cătră sfîrșitul lunii martie veniră cîteva unde reci de lapoviță. SADOVEANU, O. IV 51. Ploaia cade-n unde. ALECSANDRI, P. III 453. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. Intrai c-o undă aspră a vijeliei. SADOVEANU, O. I 434. Unde de fierbințeală vibrau peste bisericuța adormită. GALACTION, O. I 42. Ciocîrliile înnebuniseră, plutind și ciripind în undele curate ale înălțimilor. SANDU-ALDEA, U. P. 25. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui... oglindește ierburile și bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. III 14. ◊ (Determinat prin «de vînt») Clopotele se stingeau în vreo undă de vînt rece. DUMITRIU, N. 54. Ce de joc și veselie cînd e soarele la toacă! Iată-le, sărind se joacă Undele de vînt. COȘBUC, P. II 16. ◊ Fig. Luca Talabă intră cu cîțiva tovarăși, aducînd o undă violentă de usturoi. REBREANU, R. I 170. (Cu aluzie la durata scurtă, dar puternică a mișcării de deplasare) Calul se năpustea cîte o undă. SADOVEANU, O. I 511. 3. Mișcare de vibrație; zgomot, sunet. Începură în noaptea de primăvară, afară, a tremura vibrările clopotului celui mare. Veneau unde după unde, cînd mai slăbite, cînd mai pline. SADOVEANU, O. IV 54. II. (Fiz.) Fenomen variabil în timp, care se produce într-un mediu continuu printr-o acțiune din aproape în aproape. ◊ Undă sonoră = undă care, prin propagarea ei, transmite sunetul într-un mediu. Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive, în direcția de propagare a unei unde periodice, în care oscilația are aceeași fază, după depășirea căreia valorile succesive ale funcțiunii de undă se reproduc cu aceleași valori și în aceeași ordine. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pămînt și de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pămîntului. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime de 0-50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2000 m.

SCALĂ, scale, s. f. Placă gradată, montată la aparatele de radio, pe care se poate urmări, cu ajutorul unui indicator, postul sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat.

EMITE vb. 1. a elabora, a enunța, a expune, a formula. (A ~ o nouă teorie.) 2. a transmite. (Radioul ~ pe diverse lungimi de undă.) 3. a articula, a pronunța, a rosti. (A ~ deslușit sunete, cuvinte.) 4. a produce, a scoate. (~ sunete armonioase.) 5. a da, a scoate, (pop.) a slobozi. (A ~ un chiot, un țipăt.) 6. a scoate. (A ~ noi monede.) 7. a lansa. (A ~ un mandat de arestare.) 8. a degaja, a emana, a exala, a împrăștia, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 9. a degaja, a dezvolta, a emana, a produce, a radia. (O sursă care ~ căldură.)

CIMO- „undă electromagnetică, ondulat”. ◊ gr. kyma „val, talaz” > fr. cymo-, germ. kymo- > rom. cimo-. □ ~lit (v. -lit₁), s. n., mineral amorf și moale din grupul alofanului, de culoare albă-cenușie; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea lungimilor de undă sau a frecvențelor oscilațiilor electromagnetice; sin. undametru; ~scop (v. -scop), s. n., undametru cu lampă cu incandescență, folosit ca indicator de acord.

MONO- „unic, singur, o dată, singular”. ◊ gr. monos „unul singur, unic” > fr. mono-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. mono-. □ ~andrie (v. -andrie), s. f., formă de căsătorie în care femeia are un singur soț; ~auxotrofic (v. auxo-, v. -trofic), adj., (despre un microorganism) care, în urma unei mutații, nu mai poate sintetiza un factor de creștere și supraviețuiește doar dacă i se asigură factorul de creștere absent; ~bionte (v. -biont), s. f. pl., plante la care, în ciclul lor evolutiv, gametofitul și sporofitul sînt permanent dependente unul de altul; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Celula de origine a monocitului sanguin. 2. Spor unicelular; ~carp (v. -carp), adj., s. n., 1. adj., (Despre plante) Care înflorește și fructifică o singură dată în cursul ciclului de dezvoltare. 2. s. n., Fruct format dintr-o singură carpelă; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care are un singur cap. 2. Care are un singur capitul; ~centric (v. -centric), adj., 1. (Despre o formațiune anatomică) Care prezintă un singur centru. 2. (Despre cromozomi) Cu un singur centromer; ~cer (v. -cer₁), adj., care are numai un singur corn; ~cerc (v. -cerc), adj., (despre protozoare) înzestrat cu un singur flagel; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. (Despre animale) Care prezintă o singură perioadă sexuală pe an. 2. (Despre plante) Care are o perioadă de vegetație doar de un singur an; ~cinetic (v. -cinetic), adj., (despre un fascicul) care este format din particule cu aceeași viteză; ~cit (v. -cit), s. n., tip de globulă albă de dimensiuni mari, avînd o puternică acțiune fagocitară; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., reducere patologică a numărului de monocite din sînge; ~clin (v. -clin), adj., s. n., 1. adj., Care are gineceul și androceul în aceeași floare. 2. s. n., Structură monoclinală; ~clinic (v., -clinic), adj., cristalizat în forma unei prisme dreptunghiulare oblice; ~cont (v. -cont), adj., (despre un organism unicelular) prevăzut cu un singur cil sau flagel; ~crom (v. -crom), adj., care are o singură culoare; sin. monocromatic; ~cromatic (v. -cromatic), adj., 1. Monocrom*. 2. (Despre fascicule de raze) Format din radiații cu aceeași lungime de undă; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Însușirea de a fi monocrom. 2. Reproducere într-o singură culoare; ~cronic (v. -cronic), adj., care se petrece în același timp; ~cultură (v. -cultură), s. f., sistem de cultivare pe un teren numai a unei singure plante agricole; ~dactil (v. -dactil), adj., cu un singur deget; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., malformație congenitală, constînd în prezența unui singur deget la mînă sau la picior; ~dinam (v. -dinam), adj., care are o stamină mai lungă decît celelalte; ~fag (v. -fag), adj., s. m. și f., (organism) care are ca mod de nutriție monofagia; ~fagie (v. -fagie), s. f., proprietate a unor paraziți de a se dezvolta pe o singură plantă-gazdă; ~fazie (v. -fazie), s. f., tulburare a vorbirii în care persoana repetă un singur cuvînt sau o singură propoziție; ~fil (v. -fil₂), adj., format dintr-o singură frunză; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre un organism) care provine dintr-o singură formă ancestrală; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de singurătate; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., însușire de a avea o singură sursă sonoră; ~ftong (v. -ftong), s. m., sunet care provine din reducerea unui diftong; ~gam (v. -gam), adj., 1. Cu flori mascule și femele pe indivizi diferiți. 2. (Despre oameni) Care nu are decît un singur soț sau o singură soție; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie nu poate avea în același timp decît o singură soție sau un singur soț. 2. (La animale) Conviețuire a unui mascul cu o singură femelă. 3. Stare a unei plante monogame; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Cu descendenți unisexuați. 2. Care este reprodus pe cale asexuată. 3. Condiționat de un singur factor genetic; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Înmulțire pe cale asexuată. 2. Înmulțire directă, fără alternare de generații sexuate și asexuate; ~genic (v. -genic), adj., 1. Care are descendenți unisexuați. 2. Care este reprodus pe cale asexuată; ~genie (v. -genie₁), s. f., condiție ca femelele să producă numai descendenți femeli; ~genopatie (v. geno-₁, v. -patie), s. f., tulburare condiționată de o singură mutație genică; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) cu un singur pistil; ~ginie (v. -ginie), s. f., stare a florilor monogine; ~gonie (v. -gonie), s. f., înmulțire pe cale asexuată; ~lepsie (v. -lepsie), s. f., hibridare prin care se transmit urmașului numai caracterele unuia dintre părinți; ~lit (v. -lit₁), adj., s. n., (monument) construit dintr-un singur bloc de piatră; ~litic (v. -litic₁), adj., format dintr-un singur bloc de piatră; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., Care este format dintr-o singură parte. 2. s. m., Moleculă simplă care intră în componența polimerilor; ~morf (v. -morf), adj., (despre flori, țesuturi etc.) care prezintă o singură formă; ~morfic (v. -morfic), adj., (despre un organism) care are un singur aspect morfologic; ~petal (v. -petal), adj., (despre flori) cu o singură petală; ~pil (v. -pil₁), adj., (despre un edificiu) care are numai o singură poartă; ~piren (v. -piren), adj., cu un singur sîmbure; ~placofore (v. placo-, v. -for), s. f. pl., clasă din subîncrengătura conchiflorelor, cuprinzînd cele mai primitive moluște, cu corpul acoperit dorsal cu o cochilie formată dintr-o singură placă turtită dorsoventral; ~planetic (v. -planetic), adj., (despre zoospori) care prezintă un singur stadiu de mobilitate; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a unui singur membru sau a unui grup muscular; ~pod (v. -pod), adj., care are un singur picior; ~podie (v. -podie), s. f., malformație congenitală care constă în prezența unui singur picior; ~podiu (v. -podiu), s. n., tip de ramificație a tulpinii în care axul principal crește continuu; ~scop (v. -scop), s. n., tub cu fascicul electronic, utilizat în televiziune pentru generarea unui semnal de imagine, corespunzător unei imagini fixe; ~semie (v. -semie), s. f., proprietate a cuvintelor care au doar un singur sens; ~silab (v. -silab), adj., s. n. și f., (cuvînt) format dintr-o singură silabă; sin. unisilab; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre fructe) care are o singură sămînță; ~spermie (v. -spermie), s. f., fecundare a unui ovul de către un singur spermatozoid; ~spor (v. -spor), s. m., spor singuratic provenit fără diviziune reducțională; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru vegetal central unic; ~stih (v. -stih), adj., (despre frunze) care este dispus pe un singur rînd; ~termie (v. -termie), s. f., anomalie în termoreglare, constînd în menținerea neschimbată a temperaturii corpului în tot cursul zilei; ~top (v. -top), adj., (despre specii vegetale) originar dintr-un singur loc; sin. monotopic; ~topic (v. -topic), adj., monotop*; ~treme (v. -tremă), s. n. pl., ordin de mamifere primitive și ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr și cu țepi, cărora le lipsesc mameloanele, avînd ca tip ornitorincul; ~trih (v. -trih), adj., care are doar un singur fir de păr, cil sau flagel; ~trof (v. -trof), adj., 1. adj., Care are un singur fel de hrănire. 2. adj., Cu nutriție pe o singură specie gazdă; ~tropic (v. -tropic), adj., 1. adj., Care vizitează florile unei singure specii vegetale. 2. adj., Care prezintă adaptivitate redusă; ~tropie (v. -tropie), s. f., proprietate a unor elemente care au mai multe forme alotropice, de a suferi transformări într-un singur sens; ~xen (v. -xen), adj., 1. (Despre paraziți) Care în ciclul evolutiv nu are nevoie decît de o singură gazdă. 2. adj., Care crește numai pe o singură plantă gazdă; ~xil (v. -xil), adj., s. f., 1. adj., Care este făcut dintr-un singur trunchi de copac. 2. s. f., Ambarcație primitivă realizată dintr-un singur trunchi de copac scobit; ~zoic (v. -zoic), adj., 1. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. 2. Care produce numai un singur sporozoit; ~zom (v. -zom), s. m., heterocromozom fără pereche în determinismul heterogametic; sin. cromozom accesoriu; ~zomie (v. -zomie), s. f., absență, într-o celulă sau într-un organism, a unui cromozom dintr-o pereche.

SPECTRO- „spectru, spectral”. ◊ L. spectrum „apariție, arătare” > fr. spectro-, engl. id., germ. spektro- > rom. spectro-. □ ~bologramă (v. bolo-, v. -gramă), s. f., curbă care reprezintă repartiția energiei, exprimată în unități relative, în funcție de lungimea de undă; ~bolometru (v. bolo-, v. -metru₁), s. n., tip de bolometru cu care se determină intensitatea și repartiția energiei la limita superioară a atmosferei; ~colorimetru (v. colori-, v. -metru₁), s. n., 1. Instrument medical pentru determinarea discromatopsiei. 2. Instrument cu care se pot face determinări colorimetrice cu radiații de mai multe lungimi de undă; ~fotometrie (v. foto-, v. -metrie₁), s. f., capitol al spectrometriei care se ocupă cu determinarea intensității radiațiilor monocromatice într-un spectru; ~fotometru (v. foto-, v. -metru₁), s. n., instrument optic folosit în spectrofotometrie; ~graf (v. -graf), s. n., instrument utilizat la înregistrarea fotografică a spectrului luminii; ~grafie (v. -grafie), s. f., studiere a spectrelor luminii cu ajutorul spectrografului; ~gramă (v. -gramă), s. f., fotografiere a unui spectru obținută cu ajutorul spectrografului; ~heliograf (v. helio-, v. -graf), s. n., spectrograf special pentru fotografierea soarelui în lumină monocromatică; ~heliogramă (v. helio-, v. -gramă), s. f., fotografie a soarelui obținută cu ajutorul spectroheliografului; ~helioscop (v. helio-, v. -scop), s. n., instrument folosit pentru observarea vizuală a soarelui în lumină monocromatică; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Tehnică de măsurare a liniilor spectrelor și a lungimilor de undă. 2. Comparare a intensităților luminoase a două radiații monocromatice; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru studiul spectrelor prin măsurarea intensității fiecărei radiații monocromatice din spectru. 2. Instalație complexă folosită în fizica nucleară pentru studierea spectrului de viteză sau de energii ale particulelor; ~scop (v. -scop), s. n., instrument optic folosit pentru observarea spectrelor luminoase; ~scopie (v. -scopie), s. f., 1. Parte a opticii care studiază spectrele luminoase. 2. Capitol al fizicii nucleare care se ocupă cu studiul spectrelor energetice ale radiațiilor.

angstrom sm [At: DEX² / P: eng-ștrom / Pl: ~i / E: fr angstroem] (Fiz) Unitate de măsură pentru lungimi de undă egală cu a zecea milioana parte dintr-un milimetru.

TRANSMITE vb. 1. a comunica, a spune, a zice, (înv.) a parastisi, (fig.) a servi. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 2. a prezenta. (Îți ~ salutările lui.) 3. a-i duce. (A-i ~ salutări de la...) 4. a da, a încredința, a înmîna, a întinde, a preda, a remite, (livr.) a confia, (înv.) a încrede, a paradosi, a pridădi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. (I-a ~ o scrisoare.) 5. a depune, a înainta, a înmîna, a preda, a prezenta, a remite, (pop.) a băga. (I-a ~ întreaga documentație.) 6. a împărtăși. (Să-ți ~ unele impresii fugare.) 7. a anunța, a comunica, a vesti, (înv. și reg.) a porunci, a soli. (I-am ~ sosirea mea.) 8. a da, a trece. (~ scrisoarea din mînă în mînă.) 9. a purta, a trece. (~ paharul din mînă în mînă.) 10. (JUR.) a transfera. (A ~ cuiva un drept.) 11. a trece. (Maladia s-a ~ de la unul la altul.) 12. a circula, a se extinde, a se împrăștia, a se întinde, a se lăți, a se propaga, a se răspîndi, (înv.) a se rășchira, a se tinde. (Vestea, zvonul se ~ din gură în gură.) 13. a (se) difuza, a (se) duce, a (se) împrăștia, a (se) întinde, a (se) lăți, a (se) propaga, a (se) răspîndi, (rar) a (se) vehicula, (înv.) a (se) povesti, a (se) vesti. (Știrea s-a ~ peste tot.) 14. (FIZ.) a se propaga. (Undele se ~ în spațiu.) 15. a emite. (Radioul ~ pe diverse lungimi de undă.)

dispersiv, ~ă a [At: MARIAN, PR. I, 40/38 / Pl: ~i, ~e / E: fr dispersif] 1 Care permite dispersia (4). 2 (D. mediul transparent) Al cărui indice de refracție este dependent de lungimea de undă a radiației care îl străbate.

dublet sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr doublet] 1 Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.) păstrat într-o colecție. 2 Fiecare dintre cuvintele cu același etimon, dar cu aspect fonetic și uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3 (Fiz) Dipol. 4 (Fiz) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate.

maser sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: eg maser] 1 (Fiz) Dispozitiv pentm amplificarea microundelor prin emisia stimulată a radiației electromagnetice de lungime de undă corespunzătoare. 2 Proces de generare și amplificare a microundelor.

lumină sf [At: PSALT. 289/5 / Pl: ~ni, (îvr) ~ne, ~nuri / E: ml lumina] 1 Radiație electromagnetică emisă de corpuri incandescente, cu sau fără flacără sau luminiscente care impresionează ochiul Si: (îvr) lucoare (1). 2 Efect al acestei radiații. 3-4 (Îljv) (Limpede) ca ~na zilei (Care este) incontestabil Si: clar, evident. 5 (Îlav) Pe (sau la) ~ În timpul zilei. 6 (Îe) A se bucura de ~ (sau a vedea) ~na A se bucura de viață. 7 (Îae) A fi înzestrat cu simțul văzului. 8 (Pfm; îe) A vedea ~na (zilei) A se naște. 9 (Pfm; îe) A nu mai vedea ~na A orbi. 10 (Pop; îe) A se arăta (sau a răsări) la ~ (sau la ~na zilei) A ieși la vedere. 11 (Îe) A da (sau a scoate, a ieși) la ~ A scoate pe cineva dintr-o încurcătură. 12 (Pop; îae) A ajuta pe cineva să dobândească o situație. 13 (Pop; îe) A ieși la ~ A scăpa de primejdie. 14 (Îae) A se dezvălui. 15 (Înv; îae; șîe a vedea ~na tiparului) A tipări. 16 (Înv; îe) A fi în ~ A fi valabil. 17 (Îe) A prezenta, a privi, a aprecia ceva sau pe cineva într-o ~ oarecare A prezenta, a privi, a aprecia ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere. 18 (Îe) A arunca (sau a răspândi) o ~ asupra unei chestiuni A clarifica o problemă. 19 (Îe) A pune (o chestiune) în ~ A atrage atenția asupra ei Si: a sublinia. 20-21 (Îe) A (se) face ~ în mintea (sau în capul) cuiva A (înțelege sau) a face pe cineva să înțeleagă o chestiune. 22 (Fig) Strălucire. 23 Efect de lumină (1) într-o pictură, într-un tablou, într-o fotografie etc. 24 (Pop; îe) A vorbi de un lucru ca orbul de ~ A vorbi despre lucruri necunoscute. 25 (Ast; îs) ~ zodiacală Pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. 26 (Chm; îs) ~na de var (a lui Drummond) Lumină (1) albă, foarte intensă și strălucitoare, obținută prin atingerea unei plăci de var cu vârful unei flăcări mici de gaz detonant. 27 (Chm; îs) ~na Auer Lumină (1) foarte vie și strălucitoare, obținută prin aplicarea unei site de incandescență la lămpile cu petrol sau gaz. 28 (Îs) ~na apei (sau a câmpului) Suprafață (a apei sau) a câmpului. 29 (Pgn) Orice sursă de lumină (1). 30 (Îe) A lucra la ~ A lucra noaptea la lampă. 31 (Pop; îe) A-i stinge cuiva ~na A omorî pe cineva. 32 (Reg; îe) A aprinde ~na A înțelege. 33 (Îrg; îe) A pune ~na sub obroc A ascunde adevărul. 34 (Pfm; îe) A căuta ceartă cu ~na (sau cu lumânarea) A căuta ceartă cu orice preț. 35 (Pop) Lumânare (1). 36 (Pop; îs) ~ de veci Lumânare (1) care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. 37 (Îvp; îs) ~ de stat Lumânare (1) foarte înaltă, care se aprinde lângă sicriu. 38 (Pop; îs) ~ morților Lumânare (1) care a ars aproape în întregime. 39 (Pfm; îe) A ține ~na (sau lumânarea) cuiva A fi naș la cununia cuiva. 40 (Pfm; îae) A asista la moartea cuiva, punându-i în mână o lumânare (1) aprinsă. 41 (Pop; îe) A nu avea parte de ~ A muri singur, fără să-i țină cineva lumânarea (1). 42 (Reg) Prăjină dreaptă, de care se atârnă găleata pentru scos apa din puț. 43 (Mol; Trs) Flacără (1). 44 (Ban) Foc mic care se face la morminte, lângă cruce, în Joia Mare. 45 (Pop) Lună (1). 46 (Îvp) Lună (59). 47 (Nob) Lunație (2). 48 (Șîs ~na ochiului) Pupilă. 49 (Pex) Ochi. 50 (Pex) Privire. 51 (Fig) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț. 52 (Pfm; îe) A-i fi (cuiva) drag ca ~na ochilor A-i fi cuiva foarte drag. 53 (Pfm; îe) A îngriji (a păzi, a feri) pe cineva ca (pe) ~na ochilor A îngriji, a păzi, a feri pe cineva cu multă grijă și atenție. 54 (Pop; îe) A fi lipsit de ~ sau a-și pierde ~na A nu vedea. 55 (Înv) Mărime interioară a unei încăperi sau clădiri Si: suprafață. 56 (Îvr) Fereastră prin care se luminează interiorul unei încăperi. 57 (Reg) Spărtură făcută iarna în podul de gheață de pe un râu, unde se adună peștii Si: răsuflătoare. 58 (Pgn) Deschizătură prin care se poate vedea în interiorul unui obiect. 59 Stăvilar la moară. 60 (Pop) Germene al oului fecundat Si: bănuț (8). 61 (Pop; lpl) Piatră prețioasă la un inel Si: diamant. 62 (Ent; îc) ~-de-pădure Licurici. 63 (Liv) Fericire. 64 (Tlg) Dumnezeire. 65 (Tlg; îs) Fiii (sau îngerii) ~nii Îngeri rămași credincioși lui Dumnezeu. 66 (Tlg; îs) Oameni ai ~nii Oameni care trăiesc cu frica lui Dumnezeu. 67 (Îvp) Călăuză. 68 (Fig) Ceea ce aduce claritate în mintea omenească Cf cultură (12), educație (2), învățătură. 69 (Înv) Explicație. 70 (Tlg; înv) Adevăr moral. 71 (Îs) ~ albă Lumină (1) mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. 72 (Îs) ~nă rece Lumină (1) care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. 73 (Îs) ~nă monocromatică Lumină (1) formată din radiații de o singură culoare spectrală. 74 (Îs) ~nă compusă Lumină (1) care conține radiații de mai multe lungimi de undă. 75 (Îs) ~ naturală Lumină (1) complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. 76 (Îs) ~ polarizată Lumină (1) alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. 77 (Ast; îs) ~ antisolară Pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. 78 (Fzl; îs) ~ animală Lumină (1) produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. 79 (Îlav) La ~na mare În văzul tuturor Si: fățiș. 80 (Îlpp) În ~na ... Din punctul de vedere al... 81 (Îlv) A da ~ A lumina (1). 82-83 (Îe) A pune într-o ~ bună (sau rea, urâtă etc.) A scoate în evidență aspectele (pozitive sau) negative din viața sau din activitatea cuiva. 84 (Îs) ~ electrică Iluminare pe bază de energie electrică. 85 (Îs) ~ de control Indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. 86 (Spc) Sursă luminoasă, de obicei colorată, situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. 87 Unitate de măsură pentru fluxul luminos Cf lumen (1). 88 Distanță liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 89 (Mun; îs) ~na casei Fațadă a unei case.

lung, lungă [At: PSALT. 34/1 / Pl: ~ngi / E: ml longus] 1 a Care are o lungime mare, având capetele depărtate unul de altul. 2 a (Pop; îe) A avea mâna ~ă (sau degete ~ngi) sau a fi ~ de mână A avea obiceiul să fure. 3 av (Nob; d. vulpi; îc) ~-codată Cu coada mare. 4 a (Pop; îe) A fi ~ în (sau de) limbă sau a avea limba ~ă A vorbi prea mult și a spune ce nu trebuie. 5 a (Irn; d. persoane) De statură mare Si: înalt. 6 a (D. suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare. 7 a (Pex) Vast. 8 a (D. mâncăruri) Fără valoare nutritivă și cu prea multă apă. 9 a (Pop; îs) Ciorbă (borș sau zeamă) ~ă Mâncare fără gust. 10 a (Fig; îas) Discurs fără conținut. 11 a (Reg; d. lichidul colorant în care se vopsesc țesăturile) Diluat. 12 a Care durează mult timp Si: îndelungat. 13 a (Îs) Zile (sau ani) ~i Zile sau ani mulți. 14 a (Pop; îs) Cale ~ă Călătorie care durează mult. 15 a (Pop; îs) Vorbă ~ă Vorbă multă. 16 a (Rar; îs) Vindecare ~ă Vindecare lentă. 17 a (Îs) Silabă (sau vocală) ~ă Silabă sau vocală care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. 18 a (Pop; îe) A cădea cât este de ~ A cădea lungindu-se pe jos. 19 av Mult. 20 av (Pfm; îe) A se uita sau a (se) privi, (prt, a se holba) ~ (la ceva) A privi mirat sau nedumerit, mult și atent la ceva. 21 av (Înv; după verbul „a scrie”) Amănunțit. 22 av (Înv; nob; îc) ~-săgetător Care aruncă departe săgeata. 23 sn (Îrg) Fiecare dintre cele două bârne care se unesc și se încheie la colțurile casei. 24 sn Lungime. 25 sn (Pop; îs) ~ul nasului Obrăznicie. 26 sn (Pop; îe) A (nu)-și cunoaște (sau vedea) ~ul nasului A (nu)-și da seama de poziția și de respectul pe care trebuie să le păstreze față de alții. 27 sn (Pop; îlav) Câtu-i ~u(l) pe sub soare Foarte departe. 28-29 sn (Îlav și îlpp) De-a (sau în, pe) ~(ul) În direcția lungimii. 30 sfp Unde lungi. 31 sfs (Reg; rar) Penis. 32 sfs (Reg; îcs) De-a ~a Joc cu mingea nedefinit mai îndeaproape. 33 sfs (Îrg) Culoare neagră decolorată. 34 sfa (Trs) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 35 sf, a (Trs) Melodie după care se execută lunga (34). 36 sfs (Înv; îe) A i se da ~a A i se da drumul.

micro'undă sf [At: LTR² / P: ~cro-un~ / Pl: ~de / E: fr micro-onde] (Fiz) Undă hertziană cu lungimi de undă de ordinul milimetrilor sau centimetrilor.

monocromatic, ~ă a [At: CADE / Pl: ~ici, ~ice / E: fr monochromatique] 1 Monocrom. 2 (D. fascicule de raze) Care este format din radiații cu aceeași lungime de undă.

ochi¹ [At: PSALT. HUR. 54^r/6 / Pl: (1-91, 124-165) ~, (92-123) ~uri / E: ml oc(u)lus] 1 sm Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului. 2 sm (Pex) Glob împreună cu orbita, pleoapele, genele. 3 sm Iris colorat al acestui organ. 4 sm Organ al vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. 5 sm (Reg; îs) Albul ~iului, albușul ~ului, ~iul alb Sclerotică. 6 sm (Reg; îs) ~iul mort, ~ chior Tâmplă. 7 sm (Reg; îs) ~iul ~iului Pupilă. 8 sm (Trs; îs) Dinții ~iului Dinți canini. 9 sm (Îs) ~ de sticlă (sau de porțelan) Ochi artificial, folosit ca proteză. 10 sm (Reg; îcs) De-a ~ii legați Baba-oarba. 11 sm (Îlav) Văzând cu ~i Foarte repede. 12 sm (Îlav) ~ în ~ Privind unul în ochii celuilalt. 13 sm (Îlav) Cu ~i închiși Orbește. 14 sm (Îal) Pe de rost. 15 sm (Îe) A arăta (pe cineva sau ceva) din ~ A semnala cuiva în mod discret pe cineva sau ceva, făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. 16 sm (Pfm; îe) A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult decât) ~i (din cap) sau a ține la cineva ca la ~i din cap A iubi sau a fi iubit din tot sufletul. 17-18 sm (Pfm; îe) A (nu) avea (sau lua pe cineva) la ~ buni sau a (nu) vedea (sau privi pe cineva, căuta la sau către cineva) cu ~ buni A (nu) simpatiza pe cineva. 19 sm (Pfm; îe) A privi (sau a vedea pe cineva sau a se uita la cineva) cu ~ răi sau a avea (pe cineva) la ~ răi A nu simpatiza pe cineva. 20 sm (Pfm; îe) A deschide ~i pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 21 sm (Pfm; îe) A păzi (sau a îngriji pe cineva) ca ~ sau ca doi ~) din cap A păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. 22 sm (Pfm; îcs) ~i și ... sau ... și ~i (din cap) Formulă prin care se recomandă grijă deosebită. 23 sm (Pfm; îe) A avea ~ la spate A vedea totul. 24 sm (Pfm; îe) A fi numai ~ și urechi A fi foarte atent. 25 sm (Pfm; îe) A deschide (sau a face) ~i mari A se mira tare de ceva. 26 sm (Pfm; îe) A da (sau a arunca cuiva) praf (sau colb, pulbere etc.) în ~ A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 27 sm (Reg; îe) A i se întoarce (cuiva) ~i în cap (sau pe dos) A fi în agonie. 28 sm (Pfm; îe) A(-și) da ~i peste cap A fi pe moarte. 29 sm (Pfm; îae) A cocheta. 30 sm (Pfm; îae) A face mofturi. 31 sm (Pfm; îe) A face ~i mici A i se închide ochii de somn. 32 sm (Pop; îe) A dormi numai cu un ~ A avea un somn superficial. 33 sm (Pop; îe) A nu vedea (lumea) înaintea ~lor A fi foarte supărat. 34 sm (Reg; îae) A avea multe treburi. 35 sm (Pfm; îe) A nu avea ~ să vezi pe cineva A fi furios pe cineva. 36 sm (Pfm; îe) A se uita (sau a privi) pe sub ~ A se uita urât. 37 sm (Reg; îae) A închide ochii pe jumătate. 38 sm (Reg; îae) A întoarce ~i (sau a fi cu ~i întorși) pe dos A se uita urât. 39 sm (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i sări cuiva) ~i (de rușine, de foame, de oboseală etc.) A nu mai putea de rușine, de foame, de oboseală etc. 40 sm (Reg; îe) Muncește, lucrează etc. de-și scoate ~i Muncește, lucrează etc. din răsputeri. 41 sm (Pfm; îlav) Încotro vede cu ~i sau unde îl duc ~i sau (reg) după ~ Indiferent unde. 42 sm (Îe) A vedea cu ~i altuia A judeca prin prisma altcuiva. 43-44 sm (Pfm; îe) A (nu) le fi dat ~ilor sau a (nu)-i fi dat cuiva de ~să vadă ceva A (nu) avea ocazia să vadă ceva. 45 sm (Îlav) Cât te-ai șterge (sau freca) la ~ sau cât ai clipi din ~ Foarte repede. 46 sm (Pfm; îe) A-și scoate ~i cu ceva A-și strica vederea cu un lucru migălos. 47 sm (Reg; îe) A da ca din ~i lui A fi zgârcit. 48 sm (Pfm; îe) A cheltui (sau a-l costa) și ~i din cap A cheltui sau a-l costa ceva foarte mult. 49 sm (Pop; îe) (A fi) om cu patru ~ A fi persoană instruită. 50 sm (Îe) A nu-i sta (cuiva bine) ~i în cap A avea privirea vioaie, jucăușă. 51 sm (Pfm; îe) A se uita cu un ~ la slănină și cu altul la făină A se uita cruciș. 52 sm (Îae; fig) A râvni la două lucruri deodată. 53 sm Privire. 54 sm (Îlav) Sub ~i noștri Acum. 55 sm (Îlav) De (sau pentru) ~i lumii Formal. 56 sm (Îlpp) În ~ii cuiva sau (înv) înaintea ~ilor cuiva După părerea cuiva. 57 sm (Îal) În fața cuiva. 58 sm (Îlav) Cu ~i pierduți Privind în gol. 59 sm (Îal) În extaz. 60 sm (Îe) A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ A nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează. 61 sm (Pop; îe) A i se prinde (cuiva) ~i de cineva sau de ceva A alege cu privirea pe cineva sau ceva din mulțime. 62 sm (Îe) A nu avea ~ decât pentru cineva A se uita numai la o anumită persoană. 63 sm (Pfm; îe) A i se scurge (sau a-i curge cuiva) ~i după cineva sau după ceva A se uita cu mult drag la cineva sau la ceva. 64 sm (Pfm; îe) A mânca (sau a înghiți, a sorbi pe cineva) cu ~ii (sau din ~) sau a pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ~ (de drag) A ține foarte mult la cineva sau la ceva. 65 sm (Pfm; îe) A-i fugi (sau a-i aluneca cuiva) ~i după (sau pe) cineva A privi insistent, cu admirație. 66 sm (Îe) A da cu ~i de cineva (sau de ceva) A vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale Si: a zări. 67-68 sm (Îe) A da ~i (sau ~) cu cineva A întâlni pe cineva (pe neașteptate). 69 sm (Îe) A-i râde (cuiva) ~i A fi bucuros. 70 sm (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ochi A avea bănuieli asupra cuiva Si: a suspecta. 71 sm (Îae) A remarca pe cineva. 72 sm (Fam; îe) A ține (pe cineva) sub ochi (sau a sta, a fi) cu ~i pe cineva A supraveghea îndeaproape. 73 sm (Pop; îe) A ieși din ~i cuiva A ieși din raza de vedere a cuiva. 74 sm (Îlav) Cât poate cuprinde ~iul (sau cât bate ~ul) Până la orizont. 75 sm (Reg; îe) A pune ~i în grindă sau a fi cu ~i stâlpiți după ușă A fi pe moarte. 76 sm (Fam; îe) A mânca (sau a înghiți ceva și) cu ~i A-i plăcea foarte mult o mâncare. 77 sm (Fam; îe) A avea ~ A fi priceput în a aprecia un lucru. 78 sm (Fam; îe) A măsura (sau a judeca etc.) din (sau după) ~ sau (cu ~i) A examina cu privirea. 79-81 sm (Pop; îe) A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ~ (A vinde) (a da sau) a cumpăra apreciind cu privirea. 82 sm (Fig) Putere de discernământ Si: judecată. 83 sm (Lpl) Față. 84 sm (Îlav) De la (sau din) ~ sau (verde) în ~ Cu îndrăzneală. 85 sm (Îal) Fără cruțare. 86 sm (Reg) Ochelari. 87 sm (Îs) ~ de pisică Disc de sticlă care reflectă razele de lumină, folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele. 88 sm (Îs) ~ magic Tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. 89 sm (Fig; îs) ~ul dracului Ban. 90 sm (Buc; îas) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 91 sm (Buc; îas) Melodie după care se execută acest dans. 92 sn (Îs) ~ de fereastră, ~ de geam etc. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile. 93 sn (Îas) Panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. 94 sn Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. 95 sn Laț. 96 sn Fiecare dintre golurile simetrice aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc. 97 sn (Reg) Za. 98 sn (Reg) Inel de metal fixat la capătul leucii carului. 99 sn Parte a ciocanului, a hârlețului etc. în care se fixează coada. 100 sn Orificiu în plita unei mașini de gătit, pe care se așează vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 101 sn Fiecare dintre găurile din pâine, caș etc., produse prin dospire. 102 sn (Reg) Celulă de fagure. 103 sn (Reg) Fiecare dintre găurile sitei. 104 sn Orificiu în partea superioară a fluierului, prin care iese aerul. 105 sn (Reg) Gaură făcută în urechea oilor ca semn de recunoaștere. 106 sn Gaură făcută în gheața unui râu sau a unei bălți Si: copcă. 107 sn Loc gol printre nori, printre ramuri etc. 108 sn Despărțitură într-o magazie, într-un hambar, într-un sertar etc. 109 sn (Reg) Nișă practicată în zidul pivnițelor. 110 sn Întindere de apă mlăștinoasă, în formă circulară, mărginită cu papură. 111 sn Loc unde se adună și stagnează apa. 112 sn (Reg) Lac pe vârful unui munte Si: iezer. 113 sn Vârtej de apă Si: (pop) bulboană. 114 sn Suprafață circulară de teren acoperită cu nisip, iarbă, apă etc. 115 sn Luminiș. 116 sn Pată de lumină. 117 sn Picătură de grăsime. 118 sn Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri. 119 sn (Reg) Pată colorată de pe coada păunului. 120 sn (Reg) Model colorat într-o țesătură. 121 sn (Lpl) Ouă prăjite sau fierte fără coajă și fară a amesteca albușul cu gălbenușul. 122 sn Mugur de viță. 123 sn (Reg) Bășică formată pe piele. 124 sm (Îrg; îs) ~ de găină, ~ul ciorii Bătătură. 125 sm (Îrg; îas) Herpes. 126 sm (Șîs ~i calului) Piele îngroșată de sub genunchiul calului. 127 sm (Reg; șîs ~ de sare) Sare cristalizată. 128 sm (Bot; îc) ~iul-boului Margaretă (Chrysanthenum leucanthenum). 129 sm (Îac) Planta Callistephus chinensis. 130 sm (Îac) Planta Leucanthenum vulgare. 131 sm (Îac) Planta Aster alpinus. 132 sm (Bot; îae) Steliță (Aster amellus). 133 sm (Bot; îae) Mușețel (Matricaria chamomilla). 134 sm (Bot; îac) Cinci-degete (Potentilla reptans). 135 sm (Bot; îac) Clopoței (Campanula persicifola^[1]). 136 sm (Bot; îac) Steluțe (Erigeron acer). 137 sm (Bot; îac) Brusture (Telekia speciosa). 138 sm (Bot; îac) Bulbuc (Trollius europaeus). 139 sm (Bot; îac) Spânz (Helleborus purpurascens). 140 sm (Bot; îac) Stânjeni galbeni (Iris pseudocorus). 141 sm (Bot; îac) Pitulice (Troglodytes troglodytes, troglodytes parvulus). 142 sm (Orn; îac) Aușel (Regulus cristatus). 143 sm (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba). 144 sm (Orn; îac) Măcăleandru (Erithacus rubecula). 145 sm (Orn; îac) Sticlete (Carduelis elegans). 146 (Ent; îac) Vaca-domnului (Lygaeus eguestris). 147 sm (Ent; reg; îac) Libelulă (Libellula quadrimaculata). 148 sm (Îc) ~ul-boului-albastru Plantă cu tulpina păroasă, cu frunze lunguiețe și cu flori liliachii sau albastre, care crește prin pășuni. Si: (reg) mușcatul-dracului (Knautia longifolia) 149 sm (Bot; îac) Mușcatul-dracului (Scabiosa columbaria). 150 sm (Îc) ~i-șarpelui Plantă erbacee cu frunze mici, acoperite cu peri albi, mătăsoși, cu flori albastre (Eritrichium nanum). 151 sm (Bot; îac) Nu-mă-uita (Myosotis arvensis). 152 sm (Bot; pop) Nu-mă-uita (Myosotis intermedia). 153 sm (Îc) ~ul-lupului Plantă erbacee cu flori mici, albastre (Lycopsis arvensis). 154 sm (Îac) Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formnă de spice (Plantago indica). 155 sm (Șîc ~ul-păsăruicii) Planta Myosotis palustris. 156 sm (Îc) ~i-șoricelului Plantă erbacee cu flori alburii (Saxifraga adscendens). 157 sm (Îc) ~ul-păunului Fluture de noapte cu pete rotunde, colorate pe aripi, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri). 158 sm (Bot; îc) ~ul-soarelui Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 159 sm (Bot; Trs; îc) ~-galbini Filimică (Calendula officinalis). 160 sm (Reg; îc) ~ul-găinii Mică plantă erbacee, cu o singură floare, cu frunzele formând o rozetă la baza tulpinii (Primula minima). 161 sm (Bot; reg; îc) ~i cucului Cîrciumăreasă (Zinnia elegans). 162 sm (Buc; îc) ~ul-veveriței sau ~ul-mâței, ~ul-mâțului Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, roșii sau albe (Echium vulgare). 163 sm (Bot; reg; îs) ~-roș Boarță (Rhodeus sericeus). 164 sm (Mlg; îc) ~-de-pisică Calcedonie. 165 sm (Îc) ~ul-taurului Stea din constelația Taurului. corectat(ă)

x² [At: EUSTATIEVICI, GR. RUM. 125^v/17 / P: ics / E: fr x] 1 smi (Mat) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuații sau a unui sistem de ecuații. 2 smi (Mat) Simbol literal pentru variabila independentă a unei funcții. 3 smi (Fig) Persoană, loc etc. necunoscut. 4 smi (Fig) Persoană, loc etc. al căror nume este lipsit de importanță. 5 smi (Fig) Desemnează o persoană căreia vorbitorul dorește să-i păstreze anonimatul. 6 smi Simbol matematic pentru numărul 10 în sistemul roman de scriere a numerelor. 7 smi (Chm) Simbol literal pentru elementul xenon. 8 ain (Fiz; îs) Raze (sau radiație) ~ Radiație de natură electromagnetică de mică lungime de undă, care impresionează placa fotografică, fiind întrebuințată mai ales în medicină. 9 ain (Blg; îs) Cromozom ~ Cromozom special care conține gene determinante pentru sex. 9 ain (Cig; îs) Film (de clasa) ~ Film pornografic. 10 ain (Cig; îs) Film (de clasa) ~ Film pornografic.

rază sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 249 / V: (îrg) raz (Pl: razi sm, ~zuri sn) / Pl: ~ze, (îrg) reze, (reg) răzi / E: ml radia] 1 Linie dreaptă după care se propagă lumina. 2 Fascicul subțire de lumină. 3 Traiectorie luminoasă. 4 (Îvr; îe) A da ~ A fi originar din... Si: a descinde (5). 5 Lumină. 6 (Fig) Licărire. 7 (Fiz) Radiație (2). 8 (Și eliptic; îs) ~ze (sau Roentgen)] Unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 9 (Reg; mpl) Radiografie (1). 10 (Mat) Distanță constatată de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 11 (Mat) Segment de dreaptă care funcționează ca rază (10). 12 (Fig) Arie pe care se exercită o acțiune Si: (înv) raion (1), zonă. 13 (Fig) Arie pe care se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 14 (Reg) Creangă (1). 15 Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului. 16 (Reg) Fiecare dintre fofezele vârtelniței. 17 (Reg) Fiecare dintre cele patm lemne ale urzitoarei, prinse de capetele crucilor, pe care se întind firele la urzit. 18 (Reg) Bețe de lemn înfipte în perete pe care se urzește. 19 (Reg) Totalul sau o parte a firelor de urzeală de pe vârtelniță sau urzitor. 20 (Reg) Fiecare dintre cercurile concentrice ale unui copac, după care se poate stabili vârsta acestuia. 21 (Reg; art.; lpl) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape. 22 (Reg; Îs) ~zele nopții Calea Lactee. 23 (Reg; șîc ~za-soarelui) Floarea-soarelui (Helianthus annuus). 24 (Bot; îc) ~zele-soarelui Năvalnic (Scolopendrium vulgare$).

roșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii, (rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um] 1-2 a, av De culoarea sângelui Si: arămiu, bordo (2), cărămiziu (2), purpuriu, roibat (2), rubiniu (2), stacojiu, teracot, vișiniu (îrg) mohorât, (reg) morosliv, rojolin (1). 3 a (Îs) Ouă ~șii Ouă vopsite cu roșu (pex, cu altă culoare) tradiționale la creștini de Paște. 4 a (Reg, îe) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) ~ A trata cu foarte multă grijă. 5-6 sm, a (Înv; îs) Ban ~ Ban de aramă. 7-8 sm, a (Înv; pex; îae) Monedă cu valoare foarte mică. 9 a (Îs) Galben ~ Galben unguresc de aur. 10 a (Îs) Florint ~ Fiorin de aur. 11 a (Reg; îs) Vărsat ~ (mărunt sau de copii) Pojar. 12-13 sn, a (Arg; îs) Borșul cel ~ Sânge. 14 a (Euf; îs) Cel cu căciula ~ie Diavolul (1). 15-16 sf, a (Bot; îs) Pătlăgea ~ie Plantă legumicolă anuală din familia solanceelor, cu frunze mari, penate, cu flori galbene și cu fructe comestibile (Lycopersicum esculentum). 17-18 sf, a (Bot; îas) Fructul roșiei (15), bacă zemoasă de culoare mai ales roșie, comestibilă Si: pătlăgea, tomată. 19 a (Îs) Mere ~șii Varietate de mere cu coaja roșie. 20 a (Îc) Pere ~șii Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 21 a (Îs) Pere cu miez ~ (sau ~șii la miez) Varietate de pere cu carnea roșie și coaja vânătă. 22 a (Îc) Cireșe ~șii, cireșe ~șii grase, cireșe ~șii de Dobra, cireșe aslan ~șii, cireșe ~șii pietroase, cireșe ~șii zaharoase Varietăți de cireșe. 23 a (Îs) Vișine ~șii Varietate de prune văratice, roșii-violacee, a căror carne se desprinde ușor de pe sâmbure. 24-25 sf, a (Îs) Struguri roșii (Varietate de struguri) cu boabe roșii și dese Si: roșioară (9). 26 a (Reg; îc) Agriș ~ Coacăz (1). 27 a (Îs) Bostan ~ Bostan (3) porcesc (Cucurbita pepo). 28 a (îs) Grâu ~ (din Bănat) Specie de grâu. 29 a (Îc) Pepene (sau harbuz) ~ Lubeniță (Citrullus vulgaris). 30 a (Zlg; îc) Șarpe (reg gândac) ~ Viperă (Peliasberus) 31 a (Ent; îs) Furnică ~ Specia de furnici Formica sanguinea. 32 a (Ent; reg; îae; adesea determinat prin „mare”) Furnică de pădure (Formica rufa). 33 a (Ent; reg; îc) Gândac ~ Vaca-domnului (Lygaeus equestris). 34 a (Îe) A se duce (sau a merge) până la mărul ~ A se duce foarte departe. 35 a (Îe) A fi cu ciubote ~șii A fi rar. 36 a (Îae) A fi scump. 37 a (Îe) A plăti ciubote ~șii A plăti mult 38 a (Îe) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roșii A umbla desculț. 39 a (Îae) A fi foarte sărac. 40 a (Îe) A căuta acul doamniei cu fir ~ A căuta ceva frumos sau rar. 41 a (Bot; reg; îc) Mălăiel-~ Păducel (Crataegus monogyna). 42 a (D. părul oamenilor) Roșcovan (2). 43 a (Pex; d. oameni) Cu părul roșcat (2). 44 a (D. părul animalelor și penele păsărilor, pex d. animale sau păsări sau d. părți ale corpului lor) Roșcat (2). 45 a (D. cai) Roib (1) 46 smf Nume dat animalelor și păsărilor domestice de culoare roșie (cal, bou, capră, câine, găină etc.) 47 a (D. față sau părți ale corpului) De culoare rumenă-aprinsă (datorită circulației sangvine) Si: roșcovan (1). 48 a (Pex; d. oameni) Cu fața rumenă Si: pletoric, rubicond, sangvin. 49 a (D. ochi) Congestionat (2). 50 a Îmbujorat (de emoție, de frică etc.) 51 a (D. metale) Incandescent. 52 a (Îs) Fier ~ Fier înroșit în foc cu care se înseamnă animalele (odinioară și sclavii și ocnașii) 53 sn Culoarea roșie, prima dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, la marginea acestuia spre lungimile de undă mari. 54 sn (Reg; îe) ~ de pică (sau de râde) Roșu aprins. 55 sn (Îs) ~ cardinal Roșu purpuriu. 56 sn (D. clădiri; îla) În (sau din) ~ Cu zidăria de cărămidă, terminată, dar netencuită. 57 sn (În construcție cu verbele „a încălzi”, „a înfierbânta”; îla) Până la ~ Până la incandescență. 58 sn Îe) A vedea (sau a i se face) (cuiva) ~ (înaintea ochilor) A se înfuria. 59 sn (Arg; îe) A-i face (cuiva) ~ la muștuc A lovi pe cineva să-i curgă sângele pe nas. 60 sn (Ccr) Colorant roșu. 61 sn (Îs) ~ de Berlin (sau de Paris, de Prusia, englez, englezesc, indian, venețian) Denumire comercială a unei substanțe roșii, folosită în vopsitorie cu substituent al miniului de fier. 62 sn (Îs) ~ de Congo Colorant organic în industria textilă și indicator în chimia analitică. 63 sn Fard roșu pentru obraz și buze 64 sn (Cu determinarea „de buze”) Ruj¹. 65 sn (Îvr sf) Țesătură sau broderie de culoare roșie. 66 sn (La cărțile de joc) Cupă². 67 smp (Bot; reg) Limba-boului (Anchusa officinalis) 68 smp (În vechea armată a Țării Românești; șîs ~șii de țară) Corp de călăreți sau de pedestrași compus din boieri de țară având uniformă de culoare roșie Si: roșior (22). 69 sm Ostaș din corpul roșiilor (67) Si: roșior (23) 70 sm (Îs) Roșii străini Corp de cavaleri format din ostași străini. 71 sm Descendent din boieri mici. 72 smp Corp de slujitori domnești înființat în sec. XVIII în Moldova, numit astfel datorită uniformelor roșii. 73 sm Dare plătită de roșii (70). 74 a (Fig) Inspirat sau pătruns de idei progresiste sau revoluționare (de stânga). 75 a (Fig) Creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă). 76 sm (Mpl) Adept al unor idei progresiste sau revoluționare (mai ales de stânga).

SPECTRAL, ~Ă (< fr.) adj. 1. Referitor la spectru, care aparține unui spectru. ◊ Linie s. = a) imagine a fantei de intrare în a unui spectroscop, care apare sub forma unuei dungi de o anumită culoare și care este dată de o componentă monocromatică a luminii; b) radiație electromagnetică având o anumită lungime de undă și fiind produsă printr-o tranziție între două niveluri energetice diferite. Analiză s. = metodă de stabilire a compoziției unui corp, pe baza studierii spectrului luminii emise de acesta. 2. Care are caracterul unui spectru (3), al unei fantome; fantomatic.

SPECTRU (< fr., germ.) s. n. 1. (FIZ.) Mulțimea valorilor pe care le poate lua o mărime în anumite condiții; există spectre discrete sau continue după cum această mulțime este discretă sau continuă (ex. s. vitezelor unui grup de particule, s. componentelor monocromatice ale unei radiații electromagnetice etc.). ♦ Totalitatea liniilor spectrale obținute prin descompunerea radiațiilor electromagnetice complexe (ex. s. luminii, s. de radiații X etc.); s. se poate referi la radiația emisă (s. de emisie) sau la radiația absorbită (s. de absorbție) de o substanță. ◊ S. atomic = s. caracteristic unei anumite specii atomice, care se obține prin tranziții ale electronilor în atomii elementelor. S. molecular = s. creat prin tranziții între nivelurile energetice ale moleculelor care se află în stare liberă. ♦ Totalitea liniilor de câmp ale unui magnet, ale liniilor de fluid în mișcare etc. sau reprezentarea lor intuitivă. 2. (ASTR.) Totalitatea radiațiilor electromagnetice emise de un corp ceresc; ordonate în funcție de lungimea de undă și înregistrate pe cale fotografică sau fotoelectrică (ex. s. solar, s. stelar). 3. Fig. Fantomă, vedenie, fantasmă ♦ Fig. Ceea ce produce îngrijorare, spaimă; pericol iminent. 4. (BOT.) S. floristic = reprezentarea grafică, sub formă de ciclogramă sau de coloane, a ponderii procentuale a diferitelor elemente floristice în cadrul unei asociații sau în flora unei unități naturale.

teratron sn [At: DEX-S / Pl: ? / E: fr tératron] (Teh) Emițător de unde a căror lungime depășește lungimile de undă ale luminii, dar care este mai mică decât a celor folosite în radiolocație.

ultrascurt, ~ă [At: LTR² / Pl: ~rți, ~e / E: ultra¹- + scurt cf fr ultra-court] 1 a Extrem de scurt. 2-3 a, sfp (îs) Raze (sau unde) -e (Radiații electromagnetice) cu lungimi de unde foarte mici, utilizate în radiofonie, medicină etc.